Selectează o Pagină

Toiagul Nădejdii

TOIAGUL NĂDEJDII

Proiect de adopție la distanță a persoanelor vârstnice

”Să nu vorbeşti tăios cu un om mai în vârstă, ci să discuţi respectuos, ca şi cum ţi-ar fi tată. Pe femeile mai înaintate în vârstă să le tratezi ca pe nişte mame”. (1Tim. 5, 1-2)

”Slava tinerilor este tăria lor, a celor bătrâni, experienţa lor.” (Prov. 20, 29)

     Obiectiv:

Proiectul își propune ca, prin metoda adopției la distanță, să ajute persoanele vârstnice din Romania și Republica Moldova. Multe persoane în vârstă, necăjite și bolnave, nu își pot asigura din pensia lor mică cele necesare pentru un trai decent, alimente, medicamente, lemne de foc, etc. Aceste persoane de obicei sufăr în singurătate sau, în cele mai fericite cazuri, sunt asistați social de către diferite asociații sau instituții de caritate.

Mulți dintre noi avem părinți sau bunici în țară și știm cât le este de greu, mai ales dacă sunt singuri.  Pentru unii pensia pe care o primesc abia dacă le ajunge pentru medicamente.

Un ajutor sistemat, trimis de către credincioșii din parohiile ortodoxe române din Italia, ar putea să ușureze măcar un pic viața unora dintre ei.

    Beneficiari:

 Persoane în vârstă din România și Republica Moldova care stau singure sau cu o parte din familiali, dar care se confruntă cu reale dificultăți materiale. De asemenea, beneficiari pot fi și vârstnici îngrijiți în structuri de asistență socială gestionate de către asociații filantropice din cadrul unor eparhii ortodoxe sau alte instituții de caritate.

Primii beneficiari, pentru care am fost solicitați să le acordăm ajutor, sunt o parte din persoanele vârstnice asistate de către Departamentul social filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de către Asociația Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

În total sunt 120 de persoane.

     Modalitatea de ajutorare:                                                                                                                            

  1. Adoptarea la distanță de către parohiile din Episcopia noastră a unuia sau a mai multor bătrâni propuși spre ”adopție” de către Sectorul social.

Ajutor lunar – 30 euro / persoană. Banii sunt adunați de la credincioșii din parohii și trimiși în contul bancar al Asociației San Lorenzo dei romeni, Roma (IT20P0503403201000000003467).

Banii trimiși vor ajunge apoi la beneficiari sub formă de alimente, lenjerie, îmbrăcăminte, medicamente, lemne de foc, etc.

  1. Posibilitatea ca, persoanele din parohiile ortodoxe române din Italia, care doresc să facă o Slujbă de pomenire pentru cei adormiți (Parastas), să ofere o masă caldă bătrânilor dintr-un așezământ social din România sau Republica Moldova sau a unora din cei asistați la domiciliu. Banii vor fi trimiși din timp, prin preotul paroh, în contul Asociației San Lorenzo, iar responsabilii proiectului îi va direcționa către beneficiari.

(Această modalitate de ajutor putem să o adăugăm ulterior, pe măsură ce avem date concrete de la un anumit așezământ social cu privire la prețul unui meniu zilnic sau a unui prânz / persoană asistată.)

Views: 119