Selectează o Pagină

„Brațele Părintești” este un proiect implementat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, prin care, în aceste vremuri grele, sunt adoptați la distanță copii din familii nevoiașe din România, Republica Moldova precum și din Italia, asigurându-li-se haine, alimente și rechizite școlare.

Credincioșii care aderă la acest proiect contribuie cu o bursă socială în valoare de 30 de euro/lună, proiectul desfășurându-se pe durata unui an școlar, timp de 11 luni. Cei care doresc să se alăture acestui proiect sau să se implice în mod practic în dezvoltarea acestuia, sunt invitați să ia legătura cu responsabilii în a căror grijă se află acesta, la adresa de e-mail familie.episcopia.italiei@mitropolia.eu.

În semn de recunoștință pentru ajutorul primit, mai mulți beneficiari au trimis mai multe scrisori de mulțumire.


 

Views: 274