mai 3, 2022 | Departamentul pentru Familie, Departamentul pentru spitale
Este deja un început de tradiție în parohia Zămislirea Maicii Domnului din Roma, ca, la anumite sărbători religioase şi laice, copiii să lucreze anumite obiecte artizanale specifice sărbătorii respective. Osteneala lor este valorificată prin proiectul „Solidaritatea...
apr. 15, 2022 | Departamentul pentru spitale
Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit (Mt 25, 35) Ca în fiecare an, credincioșii Parohiei Românești din Borghessiana, Roma, păstorită de Părintele Nicolae Strugaru, au pus în practică...
feb. 15, 2022 | Asociația „San Lorenzo dei Romeni”, Departamentul pentru spitale
În fiecare an, data de 15 februarie marchează Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer, o inițiativă a unei confederații internaționale a părinților. Între multiplele programe de susținere a copiilor aflați în această situație, Organizația Mondială a...
ian. 29, 2022 | Asociația „San Lorenzo dei Romeni”, Brațele Părintești, Departamentul pentru pribegi și săraci, Departamentul pentru spitale, Diverse ajutoare sociale, Toiagul Nădejdii
Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat strădaniile și a ajutat ca activitatea derulată în cadrul Asociației San Lorenzo dei romeni să continue și în anul 2021, chiar dacă s-a desfășurat întru-un context rigid, datorită pandemiei, ce a limitat mult posibilitatea de...
ian. 14, 2022 | Asociația „San Lorenzo dei Romeni”, Departamentul pentru spitale
Pentru mulți dintre românii din Italia, calitatea sistemului sanitar și medical italian este unul dintre motivele care îi fac să zăbovească în această țară. Dar nu numai pentru ei, ci și pentru mulți conaționali de-ai noștri din România, Italia este țara unde vin să...
iul. 30, 2021 | Asociația „San Lorenzo dei Romeni”, Departamentul pentru spitale, Toiagul Nădejdii
Aşa cum este deja cunoscut, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea şi sprijinul ierarhilor noştri, se desfăşoară un nou proiect filantropic, intitulat “Toiagul nădejdii”. Prin acest proiect dorim să venim în întâmpinarea nevoilor...