Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfintei Mucenițe Filoteia, “comoara milei” de la Curtea de Argeș, se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrările împlinite cu ajutorul Sfintei în cadrul Departamentului pentru Familie.
Printre proiectele implementate în sprijinul vieții intrauterine și a familiilor aflate în dificultate, se numără “Un dar pentru o nouă viaţă”, lansat de curând la nivel eparhial, sub Acoperământul Maicii Domnului, prin care mamele însărcinate pot avea bucuria de a primi din partea parohiei pe care o frecventează trusoul necesar la naștere, cadou special pregătit prin implicarea credincioșilor dornici de a ajuta. Reamintim că produsele care alcătuiesc acest dar au menirea de a încuraja mămica în noua misiune pe care Dumnezeu i-a încredințat-o și de a o ajuta să simtă că face parte din sânul Familiei Mari a Bisericii.
Un alt proiect implementat în sprijinul familiilor aflate în dificultate este “Solidaritatea copiilor”, inițiativă prin care copiii din mai multe parohii de pe întreg teritoriul italian se implică în activități de lucru manual, coordonate de doamnele preotese sau de alți responsabili de cateheză. Creațiile frumos împodobite ca semne de carte, felicitări, candele, aranjamente pentru masa de sărbătoare, pentru brad și altele, au rolul de a aduce bucurie pe de o parte copiilor care învață să lucreze frumos și util cu mânuțele lor, pe de altă parte credincioșilor care le primesc în schimbul unor oferte libere, dar mai ales familiilor aflate în dificultate, cu copii bolnavi în spitalele pediatrice italiene, cu probleme financiare si cu alte impedimente care nu le permit să se bucure din plin de Nașterea Domnului și de Înviere. Activitățile de acest tip, organizate atât în Postul Crăciunului, cât și în Postul Paștelui, în parohiile unde există această posibilitate, au dovedit un real interes din partea părinților dornici să susțină apropierea copiilor de Dumnezeu, din partea copiilor care doresc să-și unească talanții dobândiți de la Dumnezeu în sprijinul celor defavorizați, dar și din partea credincioșilor binevoitori care susțin opera filantropică a Bisericii.
Proiectul care încununează activitatea preoților și credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, din punct de vedere al preocupării față de familiile aflate în dificultate, este inițiativa intitulată sugestiv “Brațe părintești”, prin care numeroși copii sunt susținuți lunar, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru continuarea studiilor și achiziționarea celor necesare unui trai decent.
În cadrul aceluiași proiect, amintim și alte inițiative, ca întâlnirea în prag de sărbători a responsabililor cu o parte din beneficiarii din România, precum și sprijinul concretizat înainte de începerea noului an școlar, intitulat “Ghiozdănele pentru inimioare fericite”, constând în pregătirea de ghiozdane și rechizite pentru mai mulți copii din România. Acest obiectiv a putut fi atins prin implicarea și străduința Preacuviosului Părinte Mina Pletosu, starețul Mănăstirii Bobota (Jud. Sălaj), președinte al Asociației Inimioare Fericite și prin jertfelnicia preoților și credincioșilor binevoitori de pe întreg teritoriul italian.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele împlinite, pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Filoteia!
Views: 61