Introducere – Scurt istoric
Spitalul Bambino Gesù s-a născut în urmă cu peste 150 de ani, în 1869, datorită inițiativei generoase a familiei Salviati. Până atunci, în Italia, copiii erau întâmpinați în aceleași cămine ca și adulții, fără a primi îngrijiri adecvate vârstei lor. În anii ‘20 ai secolului al XX-lea va fi donat Vaticanului, devenind efectiv „Spitalul Papei”. După evenimentele nefericite din cel de-al doilea război mondial, spitalul se bucură de o dezvoltare importantă. La sfârșitul anilor ’70 a fost pe deplin integrat în sistemul național de sănătate și, în deceniile următoare, s-a impus ca centru de referință pentru cercetarea științifică. La mai bine de un secol și jumătate după naștere, este recunoscut ca unul dintre cele mai importante centre de sănătate pediatrică la nivel internațional. Mai multe detalii despre istoricul spitalului Bambino Gesù puteți lectura pe site-ul oficial al acestuia: La nostra Storia – Ospedale Pediatrico Bambino Gesù (ospedalebambinogesu.it)
O mărturie a părintelui Gheorghe Soponaru de la Parohia „Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana” din Genzano di Roma
14 septembrie 2019 – Înălțarea Sfintei Cruci. Mă pregătesc să închid ușa bisericii și să plec către spital, când sună telefonul. Este părintele S…, care a ajuns înaintea mea și mă anunță că M. a plecat la Domnul. M. avea 10 ani și este unul dintre sutele de copii plecați din România în Italia, pentru a se trata de necruțătoarea boală a cancerului. Avea leucemie, dar a răpus-o o pneumonie, o bacterie care i-a atacat plămânii. O cunoșteam de aproape un an și jumătate. Dimpreună cu familia ei, ori de câte ori o vizitam, ne rugam împreună, o spovedeam și o împărtășeam. Prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, iar M. merge să prăznuiască în cer: „Toți care, în viață, Crucea ca jugul ați luat și Mie mi-ați urmat cu credință; veniți de luați darurile care-am gătit vouă și cununile cerești”.
Acum trei ani de zile, cu binecuvântarea și la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Siluan am început să fac voluntariat la cel mai important spital de pediatrie din Roma – Bambino Gesù. Aflasem, prin intermediul Preasfințitului, de existența unor familii internate care doreau să primească vizita unui preot. În prima zi când am vizitat cele două familii de la care aveam numărul de telefon, spre surprinderea mea, am aflat alți părinți români internați cu copilașii lor bolnavi. Se cunoșteau și se anunțau între ei, iar din acea clipă am înțeles că suferința îi unește pe oameni mai mult decât orice; de atunci, de fiecare dată când întâlnesc un tătic sau o mămică, îi întreb dacă cunosc alți părinți în aceeași situație ca ei și de fiecare dată descopăr noi familii care doresc și caută ajutor de la Dumnezeu.
La spital am descoperit o cu totul altă lume, despre care nu știam nimic și pentru care nu mă pregătise nici o școală teologică… Am descoperit că, pentru unii oameni, boala și suferința sunt realități ale vieții de zi cu zi, oameni care au învățat să prețuiască fiecare zi ca fiind un dar al lui Dumnezeu, oameni care luptă pentru șansa la viață a propriului copil. Am aflat că fiecare familie ascunde o poveste… toate au însă în comun boala, nenumăratele internări în spital, nopți nedormite, de veghe la căpătâiul copilașului, tratamentele dureroase, lacrimile, simțământul de neputință, deznădejdea, incertitudinea zilei de mâine, pentru că, atunci când un copil este diagnosticat cu cancer, întreaga familie împreună-pătimește și suferă cu el. Însă, în toată această poveste, nu boala are ultimul cuvânt, pentru că, dincolo de ea, se află nădejdea și credința în Dumnezeu, ca Unul care este tămăduitorul sufletelor și al trupurilor, ca Cel care stăpânește viața și moartea și, îndeosebi, ca Cel care împreună-compătimește, El, care „neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat (Matei 8, 17)”.
Va urma…
Views: 102