Selectează o Pagină

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Orotodxe Române a Italiei, în perioada mai-iunie a.c., la așezământul social „Casa Sfântul Gheorghe” din Genzano di Roma s-au întreprins două importante lucrări, menite să înbunătățească imobilul destinat nevoilor sociale ale parohiilor din zona Lazio.

Prima lucrare realizată este legată de refacerea acoperișului de la parter, grav avariat atât de intemperii, cât și de trecerea vremii. Cea de-a doua lucrare constă în amenajarea unui paraclis închinat Purtătorului-de-biruință, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

La realizarea celor două proiecte s-au ostenit cu multă dăruire și jertfelnicie consilieri, enoriași și enoriașe ai parohiei „Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana” din Albano-Genzano.

 

Mulțumim Bunului Dumnezeu, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cât și tuturor celor care s-au implicat spre a împlini această frumoasă lucrare.

 

Casa Sfântul Gheorghe, un proiect destinat nevoilor social-filantropice ale parohiilor din zona Lazio, este în curs de organizare, necesitând intervenții majore de restructurare și amenajare. Cei care doresc să ajute și să sprijine acest proiect, pot face o donație în contul: IBAN: IT07 E089 5139 1300 0000 0356 901.

 

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!



 

Vizite: 8