Cu ajutorul bunului Dumnezeu, din îndemnul și binecuvântarea Preasfințitului Siluan și a Preasfințitului vicar Atanasie de Bogdania și cu ajutorul credincioșilor din parohia noastră de la Cormano, care au răspuns cu bucurie și jertfelnicie, slujirii aproapelui, am dus, mai multor familii, din Italia dar și din România (prin colaboratori), medicamente, produse de igienă, alimente, pampers și bani, iar familiilor, la care nu am putut ajunge (din  cauza depărtării), le-am trimis prin diferite mijloace, bani.

Să nu uităm de cei mai triști ca noi.

Slavă lui dumnezeu pentru toate.

 Hristos a înviat!



 

Vizite: 6