Selectează o Pagină

Vestirea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în glas de colind poartă cu sine celor care primesc colinda nădejdea și bucuria că Domnul a venit în lume ca pe noi să ne mântuiască și să ne descopere cunoștința Adevărului. Cu același gând, copiii și tinerii de la Paraclisul„Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, însoțiți fiind de către un slujitor de la Centrul Eparhial, au plecat duminică, 22 decembrie 2019, spre a vesti bucuria Nașterii Domnului copiilor aflați în tratament, dimpreună cu familiile acestora, la spitalul Bambino Gesu  din Roma și în alte două Centre de îngrijire aflate sub jurisdicția aceleiași unități sanitare.

Colindul tinerilor a fost însoțit și de daruri oferite celor 19 familii, în dorința de a aduce în sufletele acestora și a copiilor aflați în tratament o firimitură de iubire și de lumină izvorâtă din iubirea și pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Care se pogoară în această lume spre a ne curăți și a ne arăta că dincolo de suferință există nădejde, dincolo de încercare există pace, dincolo de tot ceea ce este pământesc, există o veșnicie plină de dragoste dumnezeiască, în care Domnul ne așteaptă pe fiecare dintre noi cu brațele larg deschise.

Acest gest organizat în preajma Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos se înscrie într-un proiect mult mai amplu, în cadrul căruia copiii și tinerii aflați în tratament în spitalul Bambino Gesu din Roma sunt cercetați săptămânal de către mai mulți clerici sau credincioși voluntari, cu scopul atât de a-i sprijini pe cei aflați în suferință, cât și de a întări familiile care îi însoțesc, aflate de multe ori în dificultăți extrem de mari și în imposibilitatea de a se descurca.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!



 

Visits: 17