Praznicul Izvorului Tămăduirii împodobește alaiul sărbătorilor pascale din Săptămâna Luminată.

Și la Catania au participat mulți credincioși la slujbele din Săptămâna Patimilor, dar și în săptămâna ce a urmat. Multe credincioase au lăsat la biserică ouă roșii și cozonaci, pentru ca toți creștinii ce pășesc pragul Casei Domnului, să poată ciocni un ou roșu, odată cu tradiționala recunoaștere a Învierii Mântuitorului:

” HRISTOS A ÎNVIAT!  ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”

Proiectul “COȘUL DE PAȘTI – DĂRUIND VEI DOBÂNDI” s- a derulat și în acest an și mulți credincioși au bucurat cu milostenia lor familiile cu mulți copii.

Părintele paroh a oferit 350 de iepuri din ciocolată și icoane copiilor ortodocși participanți la slujbe, în toată provincia Catania.

Un moment emoționant a fost vizita în mijlocul celor mai defavorizați, a celor ce trăiesc în barăci, în cele 3 câmpuri în care totuși rostesc “Tatăl nostru” și se roagă Maicii Domnului. Aceștia au participat în număr mare la slujba Învierii, dar și la Sfânta Liturghie a praznicului Izvorul Tămăduirii și l-au așteptat cu mare drag pe părintele Mihai Gabriel Ichim, care le aduce întotdeauna daruri de sărbători.

”Locaș de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioșii care aleargă la dânsa și izvorăște tuturor mângâierea cea din belșug.”

A consemnat preoteasa Geta Ichim


 

Vizite: 6