---

† Sf. Sf. Mc. Policarp[1], episcopul Smirnei (†167) • Sf. Cuv. Gorgonia, sora Sf. Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul (†372) • Sf. Policarp, preotul, de la Roma (†300) • Sf. Mc. Clement • Sf. Mc. Tea • Sf. Cuv. Romana[2], fecioara, nevoitoare la Todi, în Umbria (†324) • Sf. Cuv. Alexandru Neadormitul (†430) • Sf. Veturian[3], apostol în regiunea Anjou, din Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ioan, Moise, Antioh şi Antonin, Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian, pustnici aproape de Cir, în Siria (sec. V) • Sf. Ier. Felix, episcop de Brescia (†652) • Sf. Cuv. Bosvilie, monah în Anglia (†664) • Sf. Cuv. Milburga, egumenă la Wenlock, în Anglia (†715) • Sf. Ghermin, prinţul, din Anglia (†750) • Sf. Cuv. Ioan Secerătorul[4], de la Bivongi, în Calabria (sec. XI) • Sf. Cuv. Damian de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (†1280) • Sf. Cuv. Moise Prorocul, de la Lacul Alb, în Rusia (sec. XV) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian, de la Mănăstirea Filoteu, din Muntele Athos, mucenicit în Larisa (†1568) • Sf. Nou Mc. Lazăr din Peloponez • Sf. Cuv. Policarp din Briansk, în Rusia (†1620/21) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, Alexie, preoţii, şi Serghie, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Zenovie, mitropolitul de Tetri-Tskaro, în Rusia (†1985).

[1] Sfântul Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul și a fost hirotonit episcop al Smirnei, chiar de Sfântul Apostol. Osemintele sale se află sub altarul principal al bisericii S. Ambrogio della Massima. Alte moaște mai sunt semnalate la Roma, în biserica S. Maria din Campo Marzio. La Veneția, moaște ale Sfântului Policarp sunt semnalate în bisericile San Giuseppe din Castello (o coastă, un picior și tibia) și San Giorgio dei Greci.

[2] Sfânta Romana era fiica lui Calfurnio, prefectul Romei. Voind să devină creștină, Sfânta a fugit de acasă pe când avea zece ani, pentru a primi botezul de la Sfântul Silvestru, pe muntele Sorrente. După botez, Sfânta Romana a rămas să trăiască ca și pustnică într-o peșteră, unde de multe ori a primit vizita Sfântului Silvestru care o învăța și o întărea în cele duhovnicești. Apoi Sfânta a plecat spre orașul Todi, în apropierea căruia s-a așezat într-o altă peșteră. În acea peșteră s-a și săvârșit, în rugăciune fiind, în anul 324. Credincioșii din împrejurimi, care deseori o vizitau pentru a lua povățuire și mângâiere, au îngropat-o în peștera în care trăise și se rugase, și au înălțat acolo un altar unde se săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. În anul 1301, trupul Sfintei Romana a fost mutat la San Fortunato.

[3] Originar de la Genova, ucenic al Sfântului Martin de Tours.

[4] Grec de neam, a trăit în Calabria și a devenit ucenic al altor pustnici din Valea Stilarului, la Bivongi. După moartea sa, înmulțindu-se năvălirile piraților și atacurile asupra mănăstirii, călugării au mutat trupul Sfântului Ioan, de la Bivongi la Stilo, unde se presupune că se află și astăzi. Mănăstirea Sfântului Ioan este astăzi locuită de monahi ortodocși români.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, “roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul “Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: “Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, “tatăl tuturor creştinilor” şi “ademenitorul întregii Asii”.  În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în “Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

“Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, “dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale”.

“Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: “Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : “Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 23