Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei by Merinde pentru suflet · 26th martie 2018 Calendar Cand: 8th aprilie 2023 toata ziua Repeats 2023-04-08T00:00:00+02:002023-04-09T00:00:00+02:00 Aprilie Sfinții Apostoli dintre cei 70: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis (sec. I) • Sf. Ier. Celestin I[1], episcopul Romei (†432) • Sf. Mc. Pavsilip, din Tracia, sub Adrian (†117) • Sf. Ier. Amantie[2], episcop de Como, în Lombardia (†446) • Sf. Ier. Redemptie[3], episcop de Ferentino, în Lazio (†586) • Sf. Ier. Nifon, episcop de Novgorod, în Rusia (†1156) • Sf. Cuv. Ruf Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Ioan Corăbierul, din Insula Kos, în Grecia (†1669). [1] Ucenic al Sfântului Ambrozie al Mediolanului și apărător al dreptei credințe în fața pelagianismului și nestorianismului. [2] Sfântul Amantie s-a născut la Canterbury, în Anglia (a fost rudă după mamă cu împăratul Teodosie al III-lea) şi a fost cel de-al treilea episcop de Como. Moaştele sale se află la Como, în biserica San Fedele. [3] Pe acest sfânt episcop Redemptie, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale, îl numeşte „bărbat cu viaţă aleasă” şi povesteşte despre descoperirea pe care a avut-o acesta privind sfârşitul lumii, când Sfântul Mucenic Eutihie i-a vestit că „Sfârşitul a tot trupul a venit”. SINAXARUL ZILEI În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis. Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul. Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit. Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia. Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei. Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită. Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Hits: 17 Similare Share