Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Cand:
15th aprilie 2018 toata ziua
2018-04-15T00:00:00+02:00
2018-04-16T00:00:00+02:00
Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

APOSTOLUL ZILEI

Fapte 5, 12-20

În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor; şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din neamul saducheilor – s-au umplut de pizmă. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: Mergeţi şi staţi drept şi, grăiţi poporului în templu toate cuvintele Vieţii acesteia.


EVANGHELIA ZILEI

Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, când s-a înserat şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Şi, după acest cuvânt, le-a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Atunci le-a zis Iisus iarăşi: pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, în casă, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Apoi a zis lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Şi a răspuns Toma, şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iar Iisus I-a zis: pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte minuni multe, care nu s-au scris în cartea aceasta; iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.


 

Hits: 12

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com