Calendar

Visits: 25848

aug.
1
Dum
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)
aug. 1 toata ziua
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Scoaterea cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci • Sf. Șapte Frați Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, mama lor, Solomonia, şi Bătrânul Eleazar, preotul (164 î. Hr.) • Sf. 9 Mucenici din Perga Pamfiliei: Leontie, Atu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun şi Evcleu (300) • Sf. Mc. Bun, Faust, Mavru, Calomniosie, Ioan, Exuperie, Chiril, Vasile, Teodor, Cart şi Onorat, de la Roma, sub Valerian (253-260) • Sf. Mc. Secondina, Donatula, Secondula, Maxima, Justa, Manandru, Profunie, Siluan şi Donat, de la Roma • Sf. Mc. Iusta, fecioara, de la Aquileia, sub Diocleţian • Sf. Mc. Felix și Roman, de la Girona, în Spania, sub Dioclețian (304) • Sf. Ier. Verie I, mitropolit de Vienne, Franța (314) • Sf. Ier. Eusebiu mărturisitorul, episcop de Vercelli, în Piemonte, luptător împotriva arianimsului (371) • Sf. Ier. Leon, episcop de Ferrara, în Emilia (sec. IV) • Sf. Mc. Minesie, Mineu şi cei împreună cu dânșii, cinstiți la Viglentie, Constantinopol: Eleazar, Chiriac, Teodor şi Polieuct • Sf. Mc. Papa cel Tânăr • Sf. Mc. Elesa, din insula Kythira, Grecia (375) • Sf. Ier. Verie al II-lea, mitropolit de Vienne, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Exuperie, primul episcop de Bayeux, în Franța (405) • Sf. Cuv. Riochie (Rioch), stareț la Innisboffin, Irlanda, nepot al Sfântului Patrick (480) • Sf. Cuv. Rubilie, sihastrul, din Siria (sec. V) • Sf. Sever, preotul, din Bigorre, Franța (500) • Sf. Mc. Almeda, prinţesa, din Anglia (sec. V-VI) • Sf. Ier. Pergatie, horepiscop la Tregor, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Chenidie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Arcadie, episcop de Bourges, în Franța • Sf. Cuv. Friardie şi Secondelie, pustnicii, de lângă Nantes, în Franţa (577) • Sf. Cuv. Chenetie (Kenneth), pustnicul, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Ier. Timotei, făcătorul de minuni, episcop de Proconesia, (azi Marmara Adasi), Turcia (sec. VI) • Sf. Cuv. Venerandie (536), Pavel (544), Iucundin (600), Secundin (622) și Recolemie (640), stareți ai Mănăstirii Sf. Mavrichie, de la Agaune[1], în Elveția • Sf. Cuv. Peregrin, pustnicul, din Apenini, lângă Modena (643) • Sf. Cuv. Ionatie (Jonatus), din Franța (695) • Sf. Maria Mângâietoarea[2], sora Sf. Ier. Anon, episcop de Verona (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Vasile, episcop de Cernigov, în Ucraina (1918) • Sf. Nou Mc. Dimitrie, protoiereul, din Rusia (1937); Sf. Alexandru mărturisitorul, în Rusia (1961).

(Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Ap. I Corinteni 12, 12-26

Ev. Matei 18, 18-22; 19, 1-2, 13-15

[1] Este vorba despre mănăstirea unde se află moaștele

Sfântului Mucenic Mavrichie.

[2] A scăpat Verona de foamete.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.

Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni, pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Pastilor).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : “La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : ” Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira “. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : “Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : ” Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! “.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! “.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui “. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! “.

In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! “.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale “. Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 43

aug.
2
lun
Aducerea moaştelor Sf. Întâiului Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare
aug. 2 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Întâiului Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare

Aducerea moaştelor Sf. Întâi Mc. şi Arhidiacon Ştefan de la Ierusalim la Constantinopol (428) • Mutarea moaștelor Drepților Nicodim, Gamaliel și Habib (1557) • Aflarea moaştelor Sf. Mc. Maxim, Dada şi Cvintilian, de la Durostorum (Silistra), azi în Bulgaria • Sf. Mc. Foca • Sf. Mc. Rutilie, din Africa, sub Septimiu Sever (211) • Sf. Ier. Maxim mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcop de Padova (sec. II) • Sf. Mc. Felix şi Nichita, de la Verona • Sf. Ier. Auspiciu, primul episcop de Apt en Provence, în Franța (398) • Sf. Fotinia (Luminița) Cipriota, din Cipru • Sf. Cuv. Viniac (Winiak), din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Irvina de la Mare, pustnică în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Fredlemidie (Fredlemid), episcop de Kilmore, în  Irlanda (sec. VI) • Sf. Mc. Sidvelia (Sidwell), fecioara, din Anglia • Sf. Cuv. Eteldrita, pustnica, fostă prinţesă, din Anglia (835) • Sf. Cuv. Vasile, de la Kubinsk, în Rusia (1472) • Sf. Cuv. Marcu, de la Bielavinsk, Rusia (1492) • Sf. Vasile, cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (1552) • Sf. Nou Mc. Teodor, de la Mănăstirea Tsanakal, din Rusia, mucenicit în Dardanele (1690) • Sf. Cuv. Mc. Platon, din Rusia (1937).

Ap. I Corinteni 13, 4-13; 14, 1-5

Ev. Matei 20, 1-16


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.

Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:

Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: “Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”.

Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.

Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: “Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.

De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.

Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.

Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: “Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul”. Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.

Alte icoane de-ale sfântului întâi-mucenic si arhidiacon Stefan.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august. Iar acum moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 25

aug.
3
mar
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic
aug. 3 toata ziua
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic

Sf. Cuv. Isaachie (406), Dalmat (440) şi Faust (448), stareți la Constantinopol • Sf. Salomeea Mironosiţa, soția lui Zevedeu, mama Sfinților Apostoli Iacov și Ioan (sec. I)[1] • Sf. Cuv. Teodora, de la Eghina, și Teopista, fiica ei, monahii la Tesalonic (892) • Sf. Ier. Asprenie, episcop de Napoli (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Mărt. Ştefan, episcopul Romei[2] (257) • Sf. Mc. Diogen, Ştefan şi Albin, de la Roma • Sf. Cuv. Trea, pustnică în Irlanda, convertită de Sf. Patrick (sec. V) • Sf. Rajdenie, întâiul mucenic al Georgiei (457) • Sf. Ier. Eufronie, episcop de Autun, în Franța (490) • Sf. Cuv. Senah, urmașul Sf. Cuv. Finian, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Cosma Famenul, pustnic în Palestina (sec. VI) • Sf. Cuv. Manachie, stareţ în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Leudael, pustnicul, din Bretania, Franța, (sec. VI) • Sf. Ier. Ioan Monahul şi Ioan cel Nou, arhiepiscopi ai Efesului • Sf. Cuv. Mc. Olimpie Exarhul, mucenicit în închisoare de Chosroes al II-lea, șahul Persiei (610-629) • Sf. Cuv. Ioan Mărturisitorul, stareţ al Mănăstirii Patalariei, în Sicilia (sec. VIII-IX) • Sf. Teoclita, făcătoarea de minuni (sec. IX) • Sf. Cuv. Antonie Romanul[3], tămăduitorul, de la Novgorod, în Rusia (1147) • Sf. Nouă Frați Mucenici, mama lor, sora lor, și cei 9000 de georgieni uciși în bătălia de la Marabda de către persani (1625).

[1] A trecut la Domnul la Veroli (Frosinone, Italia), moaștele ei aflânsu-se în biserica principală a acestei localități. O părticică din moaștele sale se află la paraclisul episcopal de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma.

[2] Parte din moaştele Sfântului Ierarh Ştefan se găsesc în bisericile San Silvestro in Capite, San Silvestro e San Martino ai Monti şi Santa Maria in Via Lata, din Roma. Sfântul Ştefan a fost ales episcop al Romei în anul 254. Se povesteşte că, în timpul persecuţiei lui Valerian, nevoit să rămână ascuns, Sfântul îi catehiza în ascuns pe păgânii care veneau la el şi, după ce îi boteza, alegea pe cei mai vrednici dintre ei şi îi hirotonea preoţi, diaconi sau citeţi. Punându-şi de multe ori viaţa în pericol, se îngrijea de trupurile mucenicilor, punându-le în morminte demne de ei.  După ce câţiva dintre ucenicii săi l-au mărturisit pe Hristos cu preţul sângelui lor, s-a hotărât să se predea pe sine muceniciei. Adus la templul lui Marte pentru a aduce jertfe idolului, Sfântul Ştefan a dărâmat edificiul prin puterea rugăciunii sale, iar paznicii templului au fugit înfricoşaţi. Sfântul a mers apoi la Campana, la mormântul Sfintei Muceniţe Lucia. Soldaţii l-au găsit din nou şi, după îndelungi chinuri, i-au tăiat capul, Sfântul purtând astfel două coroane: cea a arhieriei şi cea a muceniciei în Hristos. Sfintele sale moaşte au fost mutate din Catacombele Sfântului Calist, în Biserica Sfintei Prasede din Roma.

[3] Sfântul Antonie s-a născut la Roma, într-o familie care a rămas ortodoxă după schisma din 1054. Refugiindu-se în Rusia, a ajuns stareţul unei mănăstiri în Novgorod.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri: Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac).

Sfântul Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), traind în dreapta credinta. Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.

Însa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis: “Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi”. Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: “Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a raspuns: “De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.

Iar preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit. Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stefan, papa al Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea ipatilor Valerian si Galiin, în cetatea Romei. Si fiind ascuns din pricina prigoanei ce bântuia atunci, învata pe cei ce mergeau la dânsul credinta în Hristos si-i boteza, facând pe multi preoti si diaconi si citeti. Dintre acestia unii, fiind prinsi si marturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Pentru acestea Fericitul Stefan s-a vadit pe sine, si fiind adus la capistea lui Aris, a clatinat-o cu rugaciunea sa si o parte din ea a cazut. Atunci fugind ostasii, el a mers la mormântul Mucenitei Lucia, si acolo savârsea jertfa cea fara de sânge. Acolo i s-a taiat capul de catre ostasii ce-l cautau.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Ioan, egumenul Manastirii Patalariei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Salomeea mironosita, care cu pace s-a savârsit.

Sotie a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului. Ea l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui. Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa acorde fiilor ei un loc de cinste. Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).

Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea. Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 61

aug.
4
mie
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil
aug. 4 toata ziua
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Sf. 7 tineri adormiți din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin (250) • Sf. Mc. Tatuil • Sf. Perpetua[1] (sec. I) • Sf. Ier. Agabie, episcop de Verona (250) • Sf. Sf. Mc. Tertulin, preotul, de la Roma, sub Valerian (257) • Sf. Mc. Crescentin, Just şi Iachint, de la Roma • Sf. Mc. Protaisie, de la Köln, în Germania • Sf. Mc. Elefterie din Tars, sub Maximian (310) • Sf. Mc. Ia (Violeta), din Persia (346) • Sf. Mc. Evdochia, care a fost în robie în Persia (364) • Sf. Cuv. Baumadie (Baumade), pustnicul, din Maine, Franța (540) • Sf. Cuv. Lugidie (Lugid), întemeietor de mănăstiri în Irlanda, ucenic al Sf. Cuv. Comgal (608 sau 622) • Sf. Cuv. Senzi, pustnicul, din Cornwell, Anglia (529) • Sf. Noi Mc. Mihail, ieromonahul, Dimitrie şi Simeon, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Matroană romană care a îngropat trupurile multor mucenici.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea Sfintilor sapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin.

Imparatul Deciu (250), venit din Occident, odata ajuns la Efes, dadu ordin intregii populatii sa se adune in temple pentru a se inchina idolilor. In a treia zi a sarbatorilor organizate cu aceasta ocazie, imparatul ordona arestarea tuturor Crestinilor. Evreii si pagânii din oras ajutara cu sârguinta pe soldati sa duca in piata publica pe toti credinciosii, pentru a-i obliga sa aduca sacrificii idolilor. Multi cedara in fata perspectivei torturilor, in timp ce aceia care refuzau sa se supuna erau omorâti fara mila. In fata acestor demonstratii de cruzime, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune, care serveau in armata [în versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii lor : “Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neâncetatelor noastre rugaciuni !”.

Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa lipseasca din oras.

Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.

Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira, cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu ragaciunea pe buze.

Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati  parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in ascuns  erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o lada pe care o ascunsera in apropiere.

Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.

Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : “Haideti fratilor, sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta”. Ajuns la intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui imparat din vechime.

La aceste cuvinte, Iamvlih incepu sa tremure de frica si gândindu-se ca urma sa fie dat in mâinile imparatului, vru sa o ia la fuga. Dar negustorii il tineau si il amenintara sa il ucida daca nu avea sa imparta cu ei comoara ; legându-i o funie de gât, l-au târât in piata publica. Tocmai atunci multimea intilni pe proconsul care se ducea la Episcopul Stefan. Informat de pricina acestei agitatii, inaltul magistrat intreba pe Iamvlih cum gasise comoara aceea si unde o ascundea. Tânarul ii raspunse ca nu gasise nimic ci ca avea banii aceia de la parintii sai. Cum i se puneau intrebari despre tara lui si despre neamurile sale, el raspunse : “De aici sint daca acest oras este Efes iar parintii mei sint cutare si cutare”. Aceste nume fiindu-i  necunoscute proconsulului si mai ales neobisnuite, acesta se mânie si il acuza pe Iamvlih ca vrea sa il insele in timp ce monezile, vechi de peste doua sute de ani, marturiseau ca gasise o comoara. Iamvlih cazu la picioarele sale si il implora sa ii arate unde se afla imparatul Deciu. Când i se raspunse ca acesta era mort de multa vreme, propuse proconsulului sa il urmeze pina la pestera, ca sa-i arata ca plecase cu adevarat sa se refugieze cu cei care ii tineau companie pentru a scapa de persecutiile lui Deciu. Proconsulul impreuna cu Episcopul si o mare multime se dusera la pestera unde fura descoperite tablitele de plumb purtând numele acelor Sfinti tineri. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu. Proconsulul si Episcopul scrisera apoi imparatului Teodosiu ca aparitia miraculoasa a celor sapte tineri morti de multa vreme era o dovada evidenta a reinvierii trupurilor. Imparatul se precipita la Efes, vizita pe Sfintii copii si le scalda picioarele cu lacrimile sale. Dupa ce au vorbit indelung de povestea lor suveranului si Episcopilor prezenti, Maximilian si cei care il insoteau se lasara incetisor la pamint si adormira pentru totdeauna de somnul mortii. Teodosiu dadu ordin sa fie facuta sapte sarcofage din aur si sa fie cinstiti tinerii cei Sfinti prin mari sarbatori la care invita pe toti locuitorii din Efes, atit bogati cit si saraci. Dar in noaptea urmatoare Sfintii ii aparura in vis cerându-i sa le lase trupurile de-a dreptul pe pamint in pestera lor in asteptarea invierii.

Pestera celor Sapte Adormiti identificata de traditie cu aceea in care si-a dat sufletul Sfânta Maria Magdalena, deveni un renumit loc de pelerinaj. Cultul lor se intinse in intreaga lume Crestina si se regaseste chiar si in traditia islamului.

Iar cei sapte tineri, si-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a douazeci si doua a lunii octombrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor Preacuvioasei Maicii noastre si Mucenitei Evdochia.

Aceasta Sfânta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lânga ceilalti prizonieri si apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încât îi învata si îndemna la rabdare si viata sfânta pe toti robii. Iar femeile persilor aflând de la robi despre ea, si ele o iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pârâta, a fost în multe feluri si în multe rânduri groaznic chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tatuil, care spânzurat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului noul Mucenic si întocmai cu Apostolii Cosma (Etolianul), care a marturisit în Albania la anul 1778 si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 87

aug.
5
joi
Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei
aug. 5 toata ziua
Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei

Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului

†) Sf. Cuv. Ioan de la Neamț[1] (1960)Sf. Mc. Evsignie, veteran în armata romană, mucenicit în Antiohia, sub Iulian Apostatul (361) • Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul (374) • Sf. Sf. Mc. Fabian, episcopul Romei, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Catidie, Catidian şi Solev, din Egipt • Sf. Ier. Memie (Memmus), primul episcop de Chalons-en-Campagne, în Franța (290) • Sf. 23 de Mucenici decapitaţi pe via Salaria, de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Sf. Mc. Emigdie, episcop de Ascoli Piceno, în Marche (304) • Sf. Mc. Afra, de la Augsburg, în Germania (304) • Sf. Ier. Paris, episcop de Teano, în Campania (346) • Sf. Ier. Casian, episcop de Autun, în Franța (355) • Sf. Mc. Florian și Filistian • Sf. Ier. Tirsie, episcop de Carpasia, în Cipru • Sf. Ier. Venantie (Venance), iubitorul de săraci, episcop de Viviers, în Franța (544) • Sf. Cuv. Viatrie (Viatre), pustnicul, de la Orleans, în Franța (sec. VI) • Sf. Mc. Osvald, rege de Northumbrie, în Anglia (642) • Sf. Ier. Abel, stareț de Lobbes, în Belgia, evanghelizatorul nordului Belgiei, apoi arhiepiscop de Reims, în  Franța (754) • Sf. Cuv. Fredulfie (Fredulf/Frion), pustnicul, de la Seintonge, în Franța (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Eftimie, patriarhul Constantinopolului (917) • Sf. Cuv. Iov de la Ucelsk, în Rusia (1628) • Sf. Nou Mc. Hristofor, din insula Chios, în Grecia (1668) • Sf. Cuv. Evghenie, din Aitolia, în Grecia (1682) • Sf. Cuv. Noi Mc. Evdochia, Daria, Daria și Maria, novice la Mănăstirea Diveevo, în Rusia (1919) • Sf. Sf. Mc. Simeon, episcop de Ufa, în Rusia (1921).

[1] Sfintele sale moaște se pot cinsti la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, din Țara Sfântă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.

Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.

Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.

Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie “Dorul Bunicii”, în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul “Mihail Kogalniceanu” din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, “frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh”. Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit “doctorul mânastirii”, îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.

În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera “Sfânta Ana”, care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera “mormintelor”, în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.

Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: “Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum”.

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Poezii și sfaturi duhovnicești ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Românul – despre portretul smereniei (zugrăvit de Sfinții Părinți)

Visits: 45

aug.
6
vin
(†) Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)
aug. 6 toata ziua
(†) Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)

(†) Schimbarea la Faţă a Domnului

Sf. Sf. Mc. Sixt, episcop al Romei[1], Felicisim şi Agapit, diaconii, Ianuarie, Magnus, Vincenţiu şi Ştefan, ipodiaconii, de la Roma, sub Valerian (sec. III) • Sf. Mc. Iust și Pastor, de la Alcala de Henares, în Spania (304) • Sf. Ier. Ormisda[2], episcopul Romei[3] (523) • Sf. Cuv. Viniachie (Winiac), din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Hardulfie, pustnic în Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Mc. Ștefan, stareț lângă Burgos, în Spania, și cei 200 de monahi muceniciți  împreună cu dânsul (827) • Sf. Teoctist, episcop de Cernigov, în Ucraina (1123) • Sf. Mc. Avacum, de la Tesalonic (1628) • Sf. Cuv. Olimpiada, de la Kiev, în Ucraina (1828).

[1] Trupul Sfântului Ierarh Sixt se află în Basilica San Pietro de la Vatican. O părticică din moaştele sale se găseşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.

[2] Ocrotitorul oraşului Frosinone, în Lazio.

[3] Trupul Sfântului Ierarh Ormisda se află în Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : “Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

“Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe “veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

“El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

“Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este “lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei “precum soarele” (cf. Matei 13:43).

“Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa “vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : “întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.


ARTICOLE DESPRE PRAZNIC

 Arătarea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Schimbarea la Față – Părintele Sofian Boghiu

Ce dorește Mântuitorul să ne spună celor de azi prin Schimbarea Lui la Față? – Părintele Sofian Boghiu

Visits: 20

aug.
7
sâm
†) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Irina, împărăteasa
aug. 7 toata ziua
†) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Irina, împărăteasa

†) Cuv. Teodora de la Sihla (sec. XVII) • Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul (363) • Sf. Sf. Mc. Narcis, patriarhul Ierusalimului (213) • Sf. Mc. Faustin, soldatul, de la Milano, sub Comod (190)  • Sf. Mc. Petru şi Iulian, şi cei 12 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Valerian (260) • Sf. Mc. Asterie Senatorul și Marin Soldatul, din Cezareea Palestinei (260) • Sf. Mc. Carpofor, Exantie, Casie, Licinie, Sever, Secund[1] şi Fidel[2], soldaţii, de la Como, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Mc. Potamia, din Alexandria Egiptului • Sf. Sozont Pătimitorul, din Nicomidia • Sf. Sf. Mc. Donat, episcop de Arezzo, şi Sf. Cuv. Mc. Ilarion, muceniciți sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Cuv. Mc. Dometie și cei doi ucenici ai săi, muceniciți în Persia, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Cuv. Or, din Egipt (390) • Sf. Ier. Donațian, episcop de Chalons-en-Champagne, în Franța (sec. IV) • Sf. Ier. Victriciu, episcop de Rouen, în Normandia, Franța (410) • Sf. Donat, arhidiaconul, de la Imola (sec. V) • Sf. Cuv. Iperechie, din pustia Egiptului • Sf. 10 000 de pustnici din Tebaida Egiptului, care cu pace s-au săvârșit • Sf. Candida Bizantina • Sf. Mc. Vartan, din Armenia (451) • Sf. Împărăteasă Pulheria, care a convocat Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) • Sf. Împărăteasă Irina (803), apărătoarea ortodoxiei, care a convocat Sinodul VII Ecumenic (Constantinopol 787) • Sf. Cuv. Teodosie cel Nou, făcătorul de minuni (862) • Sf. Cuv. Pimen cel bolnav (1110) şi Pimen Postitorul (sec. XIII), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Ier. Mercurie, episcop de Smolensk, în Rusia (1239) • Sf. Cuv. Nicanor, făcătorul de minuni, din Muntele Calistrat, Grecia (1549) • Sf. Cuv. Dometie, făcătorul de minuni, sihastru în hotarele Mănăstirii Filoteu, în Sf. Munte Athos (sec. XVI) • Sf. Cuv. Mc. Iov[3], de la Solovki, în Rusia (1628) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Mitrofan, primul episcop de Voronej, în Rusia (1832) • Sf. Cuv. Antonie, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (1865) • Sf. Cuv. Iosif, din Creta (1874) • Sf. Noi Mc. Atanasie, stareţul, Mihail, Alexie și Ioan, protoiereii, Alexandru, Dimitrie și Petru, preoţii, Elisei, diaconul (1937), şi Vasile, protoiereul (1938), din Rusia.

[1] Soldaţii creştini Carpofor, Fidel, Exantie, Casius, Licinius, Sever şi Second, în fuga lor de la Milano, au fost prinşi de către persecutori la porţile oraşului Como, în localitatea Selvetta, unde au fost ucişi. Moaştele lor au fost luate de către Sfântul Episcop Felix şi au fost depuse într-o biserică apropiată, care a dobândit numele Sfântului Carpofor, devenind prima Catedrală din Como. Astăzi moaştele mucenicilor sunt cinstite în biserica Sfintei Brigita din Camerlata. Părţi din moaştele Sfinţilor Carpofor şi Fidel se găsesc la Milano şi la Arona.

[2] Dintre cei şapte mucenici, Sfântul Fidel a reuşit să ajungă până la Samolaco, unde a fost prins şi ucis. Mormântul său era cinstit încă din secolul al V-lea. În anul 964 moaştele sale au fost mutate la Como, în biserica Sfintei Eufimia, care apoi a fost închinată Sfântului Mucenic. Pe mormântul său a fost construită biserica San Fedele (atestată încă din 973) în Novate, Nezzola-Sondrio.

[3] Ucis de tâlhari.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam. Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea; si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc, aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul, a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Or din Tebaida (Egipt), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor zece mii de pustnici Tibei (din Tebaida), care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Asterie Singliticul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sozont cel din Nicomidia, care în foc fiind bagat si sanatos iesind, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iperehie care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teodosie, doctorul cel nou, care a vietuit la anul 862 si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dometie, facatorul de minuni, care a sihastrit în hotarele Manastirii Filoteului si cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nicanor, facatorul de minuni, care a stralucit în muntele lui Calistrat si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Stihuri:

În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: “Sfânta Teodora din Carpati”.

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel binecredincios. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 46

aug.
8
Dum
Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului şi Miron, episcopul Cretei
aug. 8 toata ziua
Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului şi Miron, episcopul Cretei

Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, epis-copul Cizicului, în Tracia (820) • Sf. Ier. Miron, făcătorul de minuni, arhiepiscopul Cretei (350) • Sf. Agapia, fecioara, de la Trier, în Germania (sec III) • Sf. Mc. Antonie, din Alexandria • Sf. Mc. Elefterie, Leonid şi copiii muceniciți împreună cu dânşii • Sf. 10 Cuvioși din Egipt, care cu pace s-au săvârșit • Sf. doi Mucenici din Tir, în Fenicia • Sf. Mc. Stiriac • Sf. Mc. Chiriac, diaconul,[1] Larg şi Smarald, și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma (sec. IV) • Sfânta Cuv. Poma (Pomme), de la Chalons-en-Champagne, în Franța (sec. IV) • Sf. Mc. Ormisda, nobil pers dus în sclavie (420) • Sf. Sever, preotul, evanghelizator în zona Vienne, Franța (445) • Sf. Cuv. Vinvudie (Winwoud), din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Leobald, primul stareț de la Fleury (astăzi Saint-Benoit-sur-Loire), în Franța (650) • Sf. Cuv. Momolie, al doilea stareț de Fleury (678) • Sf. Cuv. Sigradia, din Picardia, în Franța (680) • Sf. Cuv. Aldonie, de la Lobbes, în Belgia, evanghelizatorul Flandrei (sec VIII) • Sf. Cuv. Ultan Luminătorul, de neam irlandez, monah în Yorkshire, Scoția (sec. VIII) • Sf. Cuv. Elidie, pustnicul, din Anglia • Sf. Cuv. Teodosie, stareţ al Mănăstirii din Orobeea, în Rusia • Sf. Cuv. Grigorie, iconograful, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Prima mutarea moaştelor Sf. Zosima (1435) şi Savatie (1478), de la Mănăstirea Solovki, în Rusia (1566), și a doua mutare a moaștelor lor (1992) • Sf. Nou Mc. Triantafil, din Zagora, în Grecia, mucenicit la Constantinopol (1680) • Sf. Nou Mc. Anastasie, din Tesalonic (1794) • Sf. Cuv. Eftimie, stareţ al  Mănăstirii Garedja, în Georgia (1804) • Sf. Ier. Filaret, episcop de Ichalka, în Rusia (1913) • Sf. Nou Sf. Mc. Nicodim, arhiepiscop de Kostroma, în Rusia (1938).

[1] Părţi din moaştele Sfântului Chiriac se găsesc în bisericile San Silvestro e San Martino ai Monti şi Santa Maria in via Lata, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.

Cuviosul Nostru Parinte Emilian a fost mai intâi calugar la Manastirea ridicata de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtutile sale. La un timp dupa prietenii si frati ai sai intru asceza, Sfântul Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul sau ridicat la rangul de episcop si succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc si se distinse atât prin milostenia sa cât si prin blândetea deprinderilor sale.

Cu ocazia conrferintei despre inchinarea la  Sfintele Icoane, convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in 815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede, asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul sau de exil).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Miron, facatorul de minuni, episcopul Cretei.

Acest sfânt a fost nascut în Avrachi, cetate din Creta, aproape de Cnoson, împodobindu-se cu dumnezeiasca si dreapta credinta. La începutul vietii lui, luându-si femeie, era plugar si ajuta pe saraci din roadele ce i se faceau; si cu cât da mai mult, cu atât mai mult i se înmulteau roadele. Iar milostenia la el era peste firea omeneasca; se spune ca a prins la aria lui 12 oameni, care îsi umplusera sacii cu grâu, si se chinuiau sa-i ridice pe umeri neîndurându-se sa deserte din saci. Iar el în loc sa le faca certare, se straduia cu dânsii ca sa-i ajute, ridicând cu mâna lui sacul fiecaruia si punându-i-l pe umeri, le-a poruncit sa nu spuna nimanui nimic.

A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserica; iar daca a încetat prigoana, a fost facut arhiereu al Cretei, unde a facut multe minuni. Si savârsindu-si ramasita vietii cu cuviinta si cu placere dumnezeiasca, si praznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani catre Domnul s-a mutat, catre anul 350.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon.

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece pustnici din Egipt, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi Mucenici din Tir, care s-au savârsit fiind târâti pe pamânt.

Tot în acesta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stirachie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Anastasie bulgarul, care a marturisit în Tesalonic, la anul 1794 si, suferind chinurile, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Triandafil Zagoreul, care a marturisit în Constantinopol la anul o 1680.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 34

aug.
9
lun
Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărturisitori pentru icoana lui Hristos
aug. 9 toata ziua
Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărturisitori pentru icoana lui Hristos

† Sf. Ap. Matia[1] (63) • Sf. 10 Mucenici care au pătimit pentru Icoana lui Hristos: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie şi Maria patriciana, din Constantinopol (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Auspiciu, primul episcop de Apt, în Franța (117) • Sf. Mc. Numidichie și cei împreună cu dânsul, din Cartagina, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Secundin, Marcelin şi Verian, din

 Toscana, sub Deciu (sec. III) • Sf. Mc. Roman[2], soldatul, de la Roma, sub Valerian (258) • Sf. Mc. Firmie și Rustic, de la Verona, sub Maximian (290) • Sf. Mc. Amorie și Viatorie, din Jura, în Franța, sub Dioclețian (sec. IV) • Sf. Mc. Antonin din Alexandria Egiptului • Sf. Cuv. Psoe din Egipt • Sf. Ier. Domițian, episcop de Chalons-en-Champagne, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Dimitrie mărturisitorul, însoțitor al Sfântului Martin de Tours, din Franța (sec. IV) • Sf. Mc. Martin, de la Brive-la-Gaillarde, în Franța (407) • Sf. Ier. Autorie, mărturisitorul, episcop de Metz, în Franța (450) • Sf. Cuv. Felim, ucenic al Sf. Cuv. Columba din Iona, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Bauderichie (Baudericius) mărturisitorul, episcop de Soissons, în Franța (566) • Sf. Ier. Serenie mărturisitorul, episcop de Marsilia, în Franța (604) • Sf. Cuv. David, stareț la Sligo, Irlanda (610) • Sf. Cuv. Macarie, de la Mănăstirea din Ordej, de pe lacul Ladoga, în Rusia (1532) • Soborul tuturor sfinţilor care s-au nevoit la Mănăstirea Solovki, din Rusia.

[1] După o tradiţie mai târzie, moaştele Sfântului Apostol Matia au fost găsite de Sfânta Elena la Ierusalim în anul 325, iar de acolo au fost mutate la Roma, în biserica Santa Maria Maggiore, unde erau păstrate sub altarul principal; capul era pus separat într-o raclă. Dar, după o tradiţie germană, moaştele Sfântului Matia au fost mutate de la Ierusalim la Trier, în Germania, şi se află în biserica închinată lui.

[2]Trupul Sfântului Roman se află în biserica San Lorenzo fuori le mura din Roma, şi câteva părticele din moaştele sale pot fi cinstite în biserica San Lorenzo in Lucina din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Matia.

Acesta a fost unul din cei 70, care s-a numarat cu numarul celor 12 Sfinti Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul.

El a propovaduit Evanghelia în Etiopia cea din afara, si fiind chinuit acolo în diferite chipuri, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece Mucenici, care au marturisit pentru sfânta icoana a Mântuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea din poarta de arama, si anume: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia.

Acesti sfinti au trait în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele icoane si le ardea. Pentru aceea s-a apucat el sa pogoare si cinstita icoana a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se afla la poarta de arama. Si au facut scari si au pus lemne lungi, si s-au suit pe scari, vrând sa o pogoare.

Atunci vitejii acestia apucând de scara si tragând-o la dânsii, au surpat cu capul în jos pe cel urcat pe ea de l-au dat mortii, si au anatematizat si au blestemat pe împarat. Împaratul daca a aflat de aceasta, s-a umplut de mânie si a poruncit sa se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de fata acolo, al caror numar numai Domnul îl stie, fiindca era multime multa de popor. Iar pe acesti noua Sfinti Mucenici batându-i cu toiege îi baga în temnita, poruncind sa le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Si asa au rabdat cu barbatie fericitii opt luni. Si daca a vazut tiranul ca li se sfârsea viata, a poruncit sa fie mai întâi chinuiti si sa li se taie capetele lor si Sfintei Maria Patrichia, si sa fie aruncati în mare.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfântului Mucenic Antonin.

Acest sfânt era din Alexandria si, fiind prins de ighemon, a fost spânzurat si sfâsiat si apoi fiind aruncat în cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, împodobindu-se cu cununa muceniceasca.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Psoe, care, facând rugaciune, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii icoanei celei nefacute de mâna de om si cinstite din Camoliane, a carei povestire s-a scris de cel între sfinti Parintele nostru Grigorie, episcopul Nisei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 46

aug.
10
mar
Sf. Mc. Lavrentie, arhidiaconul; Sf. Sf. Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit
aug. 10 toata ziua
Sf. Mc. Lavrentie, arhidiaconul; Sf. Sf. Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

Sf. Mc. Laurențiu (Lavrentie) arhidiaconul[1], Xist, episcop al Romei și Ipolit, tribunul, de la Roma, sub Valerian (258) • Sf. Mc. Iustin[2], preotul, de la Roma, sub Valerian (254) • Sf. 165 de soldaţi, de la Roma, sub Aurelian (274) • Sf. Mc. Asteria, fecioara, de la Bergamo, sub Diocleţian şi Maximian (sec. IV) • Sf. Mc. Orientie și Pațientia, părinții Sfântului Mucenic Laurențiu, muceniciți la Huesca, în Spania (sec. III) • Sf. Mc. Vasa, Paula și Agatonichia, fecioarele, din Cartagina (sec. III) • Sf. Mc. Lavrentie, din Antiohia, şi cei împreună cu dânsul • Sf. Iron, filozoful, din Alexandria, mărturisitor împotriva arienilor (sf. sec. IV) • Sf. Cuv. Gherontie, pustnicul, misionar în Bretania, Franța (508) • Sf. Ier. Blanie, episcop în Scoția (590) • Sf. Teodot (Deusdedit), cizmarul, mărturisitor la Roma prin faptele sale de milostenie (sec. VI) • Sf. Herlea (Herle), diaconul, misionar în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Arighie (Arige), arhiepiscop de Lyon, în Franța (614) • Sf. Cuv. Rusticula, stareță la Arles, în Franța (632) • Sf. Cuv. Ghilberta, stareţă în Jura, Franţa (692) • Sf. Plectrudie, din Aquitaine, în Franța, ctitorul bisericii Sf. Petru din Hamoir, în Belgia (714) • Sf. Cuv. Bertamie, pustnicul, de la Ilam, Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Lavrentie, cel nebun pentru Hristos, de la Kaluga, în Rusia (1515) • Sf. Sf. Mc Veaceslav, preotul, din Rusia (1918).

[1] Moaştele Sfântului Lavrentie se află în bisericile San Lorenzo fuori le mura (trupul, în mare parte) şi San Lorenzo in Panisperna (părticele), din Roma.

[2] Moaştele întregi ale Sfântului Iustin se află în biserica San Lorenzo fuori le mura din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit.

Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena inainte de a veni sa se instaleze la Roma sub domnia imparatului Valerian in vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit la 3 august). Mai intii favorabil crestinilor, imparatul – care cazuse sub influenta magilor si ghicitorilor egipteni dupa o nefericita expeditie in Orient – publica un edict interzicând practicarea in public a cultului crestin si cerea tuturor clericilor sa se inchine zeilor, amenintându-i cu exilul in caz contrar. Sfântul Stefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecutii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecutia spori atunci si fu decretata executia Episcopilor, Preotilor si Diaconilor in baza simplei constatari a identitatii lor, in timp ce laicii urmau sa fie condamnati injosirii si muncilor fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu, la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii spuse in lacrimi : “Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?”. Episcopul ii raspunse : “Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”. Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si trecea apoi din casa in  casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : “Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”. Auzind vorbindu-se de comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi, punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : “Iata comorile vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint raspândite in fiecare si se regasesc in toti”. Cuprins de furie, Valerian striga : “Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti”. Sfântul Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu  batut cu bice plumbuite  si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste. Imparatul ceru sa  fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie raspunse : “Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si smerita” (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului : “Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”. Când fu intors ma spuse o ultima rugaciune : “Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”. Apoi isi dadu duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire : aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi de foc nevazute.

Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei în Vizie, care s-au sa-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar altii strujindu-li-se trupurile.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

aug.
11
mie
†) Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu, arhidiaconul
aug. 11 toata ziua
†) Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu, arhidiaconul

†) Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului, care s-a săvârșit în Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos (1508)[1]Sf. M. Mc. Evplu diaconul, de la Catania, sub Diocleţian şi Maximian (304) • Sf. Mc. Tiburtie, Cromatie, tatăl său, şi cei împreună cu dânșii, sub Diocleţian (sec. III) • Sf. Mc. Suzana şi Sf. Mc. Gavian, preotul, de la Roma (295) • Sf. Mc. Neofit, Zenon, Gaie, Marcu, Macarie şi Gaian • Sf. Sf. Mc. Rufin, episcop de Marsia, în Abruzzo, sub Maximian (301-305) • Sf. Ier. Tarinie, episcop de Evreux, în Franţa (412) • Sf. Mc. Demna, fecioara, de lângă Todi, în Umbria (sec. IV) • Sf. Cuv. Pasarion, hrănitorul săracilor şi tatăl orfanilor, din Palestina, horepiscop la Ierusalim (428) • Sf. Mc. Donoald, de la Beauvais, în Franța (451) • Sf. Cuv. Atrahta (Athracht), pustnica, din Irlanda (sec. V) • Sf. Cuv. Lelia, fecioara, nevoitoare la Limerick, în Irlanda • Sf. Cuv. Ergatie (Ergat), din Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Echitie, stareţ în Abruzzo (sec. VI) • Sf. Cuv. Rustica, stareţă la Arles, în Franţa (632) • Sf. Mc. Teodor şi Vasile, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1098) • Descoperirea Icoanei Mântuitorului „nefăcută de mână omenească”, la Constantinopol (576) • Sf. Cuv. Teodosie, de la Lavra Peşterilor din Kiev, fost prinţ de Ostrog (1438) • Sf. Noi Mc. Anastasie şi Dimitrie, din Asia Mică (1816) • Sf. Cuv. Ioan, zăvorâtul, de la Mănăstirea Sviatogorsk, în Rusia (1867).

[1] Sf. Ier. Nifon a fost și Mitropolit al Țării Românești, între anii 1504-1505, în timpul Domnitorului Radu cel Mare (1496-1508) și părinte duhovnicesc al Sfântului Voievod Neagoe Basarab (domnitor al Țării Românești între 1512-1521 și pomenit pe 26 septembrie). Capul și o mână de a Sfântului Nifon au fost dăruite Sfântului Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: “Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti”. Sfântul Nifon îi raspunse: “Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie”. Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: “Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie”. Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

“Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face”. “Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere”. Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon “ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale”. Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: “Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul mila cu mine”. Si preotii, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus Sf. Icoana. Si deschizând ei cutia în care se afla Icoana, îndata a cazut si s-a închinat femeia si a sarutat-o; si luând o pânza de bumbac pe masura Sf. icoane, a pus-o deasupra Icoanei; si bagând-o într-un scrin curat, a închis-o; si asezând-o în paraclisul casei sale, îi facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind liturghie pâna la 40 de zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se ridice, si strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi zise: “Adu cutia sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina odihna de durerile acestea mari”.

Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea de foc, a strigat: “Doamne miluieste”. Dupa aceea a trimis si a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: “Doamne miluieste”. Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini, neatinsa de foc.

Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera acolo cu preotii.

Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati; deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-L trimite la Melitina.

Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol. Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul, care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i, necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: “Întoarce înapoi cât mai degrab mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate”. Iar daca s-a trezit sta de gândea, si chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: “Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om înfricosator care-mi zicea: “Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva”. Iar ei zisera: “Nu baga în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni; iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca”. Dar când s-a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: “Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?” Dupa aceea trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: “Frate, când ai luat chipul împaratesc de la calugarite, cum le-a parut?” Iar acela zise: “Foarte greu, parinte; si de ar fi putut ne-ar fi facut certare”. Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.

Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti Cosma si Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE DESPRE SFÂNT

Sfântul Nifon al Constantinopolului – Cuviosul Ioan Iacob Românul

Visits: 30

aug.
12
joi
Sf. Mc. Fotie şi Anichit
aug. 12 toata ziua
Sf. Mc. Fotie şi Anichit

Sf. Mc. Fotie şi Anichit, din Nicomidia, sub Dioclețian și Maximian (306) • Sf. Mc. Pamfil şi Capiton, din cartierul Oliuria, în Constantinopol • Sf. Sf. Mc. Alexandru Cărbunarul, episcop de Comana, în Pont, sub Aurelian (270) • Sf. Mc. Iulian și cei împreună cu dânsul, de la Histria • Sf. 12 Mucenici, ostaşi cretani • Sf. Cuv. Serghie şi Ştefan • Sf. Cuv. Palamon (sec. IV) • Sf. Cuv. Castor • Sf. 33 de Mucenici din Palestina • Sf. Mc. Graţilian şi Sf. Mc. Felicisima, fecioara, de la Falerio, în Toscana (sec. IV) • Sf. Mc. Chiriac, Larghion, Crescenţian, Ninghie, Iuliana şi cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma (304) • Sf. Mc. Ilaria și cele  împreună cu dânsa: Demna, Eutropia și Eumenia, sclavele sale, la Augsburg, în Germania (304) • Sf. Mc. Felix și Felicisim, de la Vernot, în Bretania, Franța, sub Dioclețian (sec IV) • Sf. Ier. Casian, episcop de Benevento, în Campania (340) • Sf. Ier. Eusebiu mărturisitorul, de neam grec, episcop de Milano, care a mărturisit împotriva monofizitismului (sec. V) • Sfânta Chervia (Kierwi), din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Murtaghie, primul episcop de Killala, în  Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Herculan, episcop de Brescia, în Lombardia (552) • Sf. Cuv. Clara (Claire), stareţă la Mănăstirea din Remiremont, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Seghinie (Seigine), stareț în insula Iona, în Scoția (652) • Sf. Cuv. Mc. Porcarie al II-lea, stareț în insula Lerins, în Franța, și cei 500 de monahi muceniciți împreună cu dânsul (732) • Sf. Ier. Iambert, episcop de Canterbury, în Anglia (792) • Sf. Cuv. Eglon, de pe Muntele Măslinilor, în Țara Sfântă • Sf. Cuv. Mc. Gherontie, Serapion, Gherman, Visarion, Mihail şi Simeon, de la Mănăstirea Garedja, din Georgia (1851) • Sf. Cuv. Noi Mc. Varlaam, arhimandritul, şi cei împreună cu dânsul: Serghie, Ilie, Viaceslav, Ioasaf, Ioan, Antonie, ieromonahii, Miheia, Visarion, Matei, Eftimie, ierodiaconii, Varnava, Dimitrie, Sava, Ermoghen, Arcadie, Eftimie şi Marcel, monahii, Ioan, Iacov, Petru, Iacov, Alexandru, Teodor, Petru, Serghie şi Alexie, fraţii, de la Mănăstirea Sf. Nicolae, din Belgorod, în Rusia (1918) • Sf. Mc. Leonid, protoiereul, Ioan și Nicolae, preoții (1937), şi Evdochia (1938), din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Acesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pamfil si Capiton.

Sfintilor mucenici Pamfil si Capiton li s-au taiat capetele cu sabia in Oliurea, lânga Constantinopole.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Serghie si Stefan, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Palamon, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici cei din ostasii criteni, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Castor, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici cei din Palestina, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 19

aug.
13
vin
Odovania Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei din Gaza
aug. 13 toata ziua
Odovania Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei din Gaza

Odovania Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului

Mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul[1] • Sf. Cuv. Dorotei[2] și Dositei ascultătorul[3], din Gaza (sec. VI) • Sf. Cuv. Serid[4], stareţul Mănăstirii din Gaza (sec. VI) • Sf. Mc. Ipolit, temnicerul, împreună cu Sf. Mc. Concordia[5], doica sa, și cei împreună cu dânșii 19 servitori, de la Roma (258) • Sf. Mc. Coronat • Sf. Mc. Casian, de la Imola, în Emilia (sec. III-IV) • Sf. Sf. Mc. Casian, episcop de Todi (sec. IV) • Sf. Mc. Centolia și Elena, fecioarele, de la Burgos, în Spania • Sf. Vitalina, fecioara, din Auvergne, în Franţa (sec. IV) • Sf. Cuv. Serghie şi Ştefan, de la Mănăstirea Jetée, din Franţa • Sf. Evdochia împărăteasa (460) • Sf. Cuv. Eloretie (Heloret), pustnic la Goudelin, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv.  Radegonda, regina francilor, monahie la Poitiers, Franţa (587) • Sf. Cuv. Iunian, stareţ la Poitou, în Franţa, duhovnicul Sf. Cuv. Radegonda (sec. VI) • Sf. Cuv. Anemondie (Annemond), ucenic al Cuv. Iunian (625) • Sf. Ier. Murtaghie (Murtagh), episcop în Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Vigbertie (Wigbert), de neam englez, evanghelizator al Olandei (747) • Sf. Cuv. Xenia, fosta împărateasă Irina ”unguroaica”, ctitor al Mănăstirii Pantocrator, din Constantinopol (1134) • Aflarea moaştelor Sf. Maxim cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (1547) • Sf. Ier. Tihon, făcătorul de minuni, episcop de Zadonsk[6] și de Voronej, în Rusia (1783) • Sf. Noi Mc. Serafim, episcop de Dimitrov, Iacov și Nicolae, preoţii, Alexie, diaconul, (1937) şi Vasile (1942), din Rusia.

[1] Născut într-o familie nobilă de la Constantinopol, unde a primit o educație aleasă, ocupând funcția de prim secretar al împăratului, iar apoi, trăind ca simplu monah, Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662) a apărat și mărturisit dreapta credință, mai întâi prin scrierile sale, și apoi prin viața sa –, până la sânge. Vremurile tulburi în care a trăit erau bântuite de două mari erezii: monofizismul (care propovăduia o singură fire a lui Hristos) și monotelismul (care propovăduia o singură voie a lui Hristos). În lupta cu acestea, Sfântul Maxim și-a pus întreaga viață: între anii 634 și 638 l-a sprijinit pe patriarhul Sofronie al Constantinopolului în lupta sa cu monotelismul propovăduit de însuși împăratul Eraclie, între 642 și 645 i-a întărit pe episcopii din Africa, în 645 a purtat la Cartagina o mare dispută cu Pyrrus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, iar între 646 și 649 s-a aflat la Roma, unde l-a determinat pe Sfântul Martin I Mărturisitorul, episcop al Romei, să convoace sinodul din Lateran prin care de asemenea se condamna monotelismul. Deoarece a încălcat decretul împăratului Constantin al II-lea (648), care oprea orice discuție asupra lucrărilor și voilor care se află în Hristos, a fost condamnat la exil în Tracia, și pentru că nici așa nu putea să tacă, în anul 622, la Constantinopol, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, pentru ca să nu mai poată mărturisi adevărul nici cu gura, nici în scris. În același an, în urma suferințelor îndurate, a trecut la Domnul, aflat în exil în țara lazilor de pe coasta de răsărit a Mării Negre, în ziua de 13 a lunii august.

[2] Părinte filocalic contemporan cu Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare și Ioan (vezi vol. 11 din Filocalia românească) și ucenic al acestora, infirmier și bibliotecar în mănăstirea avei Serid, din Gaza. Scrierile sale sunt redate în vol. 9 al Filocaliei românești.

[3] Ucenicul Sf. Cuv. Dorotei din Gaza şi vieţuitor, împreună cu el, în Mănăstirea Avei Serid.

[4] Ucenic al Sf. Cuv. Varsanufie și Ioan (6 februarie), zăvorâți în mănăstirea sa, amintiți și în nota 363. Lui

pare să se datoreze în mare parte păstrarea corespondenței Sf. Varsanufie și Ioan (Flocalia 11).

[5] Moaştele întregi ale Sfintei Concordia se află în biserica Santo Stefano Magra, din oraşul La Spezia.

[6] Autor a numeroase scrieri duhovnicești folositoare de suflet.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-a numit Xenia monahia.

Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii.

Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.

Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.

Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau “proorocul”, si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.

Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).

Scrisorile dushnicesti ale avilor Varsanufie si Ioan, in Filocalia româneasca.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care cu pace s-a savârsit.

Viata sfintei împaratese Eudoxia (Evdochia), dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la manastirea Simonos-Petras (Muntele Atos)

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej.

Viata sfântului Tihon de Zadonsk, mare sfânt rus din secolul XVIII, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 46

aug.
14
sâm
Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia
aug. 14 toata ziua
Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia

Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului

Sf. Proroc Miheia (606-522 î. Hr.) • Aducerea Sf. Cruci în palat • Sf. Mc. Ursichie • Sf. Mc. Luchie ostaşul • Sf. Mc. Dimitrie, din Africa • Sf. Mc. Ursichie, tribun militar, sub Maximian (303) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu mărturisitorul [1], preot la Roma, sub Constant (357) • Sf. Mc. Orosie[2], preot spaniol, de la Roma (357) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Apamiei, în Cipru (389) • Sf. Cuv. Fachinanie (Fachanan), episcop de Ross, în Irlanda (600) • Sf. Cuv. Verenfridie (Werenfrid), de neam englez, evanghelizator în Frise, Olanda (760) • Sf. Cuv. Arcadie, de la Mănăstirea din Novotorjk, în Rusia (sec. XI) • Mutarea moaştelor Sf. Teodosie de la Kiev (1091) • Sf. Mc. Simeon Trapezunteanul, de la Constantinopol (1653) • Sf. Noi Mc. Vasile, arhiepiscop de Cernigov, şi cei împreună cu dânsul: Matei, arhimandritul, şi Alexie (1918) • Sf. Sf. Mc. Vladimir, (1920), Vladimir şi Nicolae, protoiereii, Elefterie, arhimandritul, Eva, stareţa, Evdochia, monahia, şi Teodor (1937), din Rusia • Sf. Sf. Mc. Nazarie, mitropolit de Kutaisi, în Georgia, Simeon, Gherman, Ierotei și Simon, preoţii, şi Visarion, diaconul, din Georgia (1924) • Soborul Sfinților Mucenici care au suferit sub jugul comunist în Georgia (1921-1991).

[1] Trupul Sfântului Eusebiu se află în biserica Sant’ Eusebio din Roma; aici a fost şi locul unde şi-a cunoscut sfârşitul mucenicesc, în anul 357.

[2] Moaştele Sfântului Orosie se află lângă cele ale Sfântului Eusebiu, în altarul bisericii Sant’Eusebio din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, înainte-praznuirea Adormirii Maicii Domnului.

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Miheia (Miheea).

Acest prooroc era feciorul lui Ioram, nascut în locul ce se zice Morati, din neamul lui Efrem, si a proorocit 84 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 660 ani. El a mustrat pe Ahav, împaratul Samariei, pentru multele si deosebitele lui pacate, si pentru aceasta era urât de catre acela. Stiind aceasta proorocul, s-a departat si petrecea mai mult în munti. Dupa ce a murit Ahav, Proorocul Miheia a fost omorât de Ioram, feciorul lui Ahav, prin spânzurare, caci îl mustra pentru pagânatatile lui si ale parintilor lui. Si, murind, a fost îngropat în pamântul lui Morati, lânga movila lui Enachim.

Viata sfântului profet Miheea pe larg, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la manastirea atonita Simonos-Petras.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcel, episcopul Apamiei.

Acest Sfânt Marcel a trait pe vremea împaratiei lui Teodosie cel Mare (379-395) si era din Cipru, unde i s-a încredintat dregatorie lumeasca. Prin ocârmuirea lui, a minunat pe toti cu buna cinstire, si cu amanuntimea la lucru.

Iar dupa ce a fost asezat episcop Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate si cu cuviosie. Apoi a ajuns fierbinte râvnitor al credintei celei întru Hristos, întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu si capistile idolesti surpând. Pentru aceasta a fost prins de închinatorii la idoli, si aruncat fiind în foc, a primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii cinstitei Cruci în palat.

În aceasta zi Cinstitul Lemn al Sfintei si de-viata-facatoarei Cruci revenea la palatul imperial, dupa doua saptamâni de pelerinaje prin capitala imperiului bizantin, Constantinopolul (cf. 1 august).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ursichie.

Acest Sfânt Mucenic Ursichie a trait pe vremea împaratului Maximian. El era din cetatea Severinului, a Iliriei celei de sus, ostas cu rânduiala, si ridicat la cinul de tribun. Fiind pârât la împaratul Maximian, acesta l-a dat spre cercetare eparhului Aristid. Din porunca acestuia, Sfântul Ursichie a fost în felurite chipuri chinuit. Iar la urma s-a dat hotarârea ca Sfântului Ursichie sa i se taie capul, de catre Valent ce-l pârâse. Acela a scos sabia si de trei ori a lovit pe Sfântul în grumaji; si asa a luat Fericitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie ostasul, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Simeon Trapezunteanul, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1653 si prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 22

aug.
15
Dum
(†) Adormirea Maicii Domnului
aug. 15 toata ziua
(†) Adormirea Maicii Domnului

(†) Adormirea Maicii Domnului

Sf. Mc. Tarsichie (Tarsicius), de la Roma, sub Valerian şi Galian (257) • Pomenirea marii milostiviri a lui Dumnezeu când, prin mijlocirea Maicii Domnului, au fost înfrânși saracinii care au asaltat Constantinopolul (718) • Sf. Cuv. Macarie Romanul[1], făcătorul de minuni, de la Novgorod, în Rusia (1550).

[1] Originar din Roma, Sfântul Macarie a mers în Rusia pentru a se converti la ortodoxie. A fost monah la Novgorod, apoi pustnic lângă râul Lezna şi după aceea a fost primul stareţ al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: “Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: “Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.


Articole

Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului

Maica Domnului acoperă cu milostivirea ei tot pământul – Cuviosul Siluan Athonitul

Omilia Sfântului Nicolae Cabasila la Adormirea Maicii Domnului


 

Visits: 20

aug.
16
lun
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid
aug. 16 toata ziua
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid

Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului, din Edesa la Constantinopol (944) •      †) Sfinţii Mc. Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu Ianache sfetnicul (1714) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec (1828) • Sf. Mc. Diomid, doctor în Tarsul Ciliciei, la Niceea, azi în Turcia (298) • Sf. Cuv. Rafael din Banat (sec. XVI)[1] • Sf. Abgar, regele Edesei (Urfa), azi în Turcia (50) • Sf. Serena, de la Roma[2] (284) • Sf. Mc. Ambrozie[3], de la Ferentino, în Campania, sub Dioclețian (303) • Sf. Mc. Alcibiad • Sf. Ier. Macarie, episcopul Ierusalimului (333) • Sf. Triazia (Triaise), fecioara, de la Poitiers, în Franța (375) • Sf. Ier. Teodor, făcătorul de minuni, apostol în Valais, primul episcop de Martigny, în Elveția (393) • Sf. Cuv. Herimon, din Pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Ier. Simplician, arhiepiscop de Milano, urmașul Sf. Ambrozie (400) • Sf. Mc. Tit, diaconul, de la Roma, ucis de vizigoții arieni (410) • Sf. Mc. Vamnes, din Persia (423) • Sf. Ier. Nostrian, episcop de Napoli (450) • Sf. Cuv. Frambaldie (Frambaldus), din Auvergne, în Franța, pustnic în Maine și zăvorât lângă Paris[4](532) • Sf. Cuv. Armagilie (Armagillus), pustnic la Plouarmel, stareț în zona Leon, în Bretania, Franţa (552) • Sf. Mc. Dimitrian, de la Levcopetra, Grecia • Sf. Ier. Aredie, episcop de Nevers, în Franța (558) • Sf. Mc. Cizie (Cisy), soldat din Besancon, mucenicit lângă Rieux, în Franța (sec. VIII) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Ossogovo, în Rusia (sec. XI) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (1309) • Sf. Cuv. Nil, mărturisitorul, de la Erikusa, viețuitor la Mănăstirea Ieromerion, din Epir, în Grecia (1335) • Sf. Mc. Hristofor, de la Guri, în Georgia, mucenicit la Damasc (sec. XV) • Sf. Cuv. Mc. Nicodim, de la Meteora (1551) • Sf. Cuv. Gherasim cel Nou, din Kefalonia, în Grecia (1579) • Sf. Ier. Timotei, arhiepiscop de Evripos, ctitorul Mănăstirii de la Penteli, în Atica, Grecia (1590) • Sf. Nou Mc. Stamatie, din Volos, în Grecia, mucenicit la Constantinopol (1680) • Sf. Nou Mc. Apostol, din Volos, în Grecia, mucenicit la Constantinopol (1686) • Sf. Cuv. Roman, de la Diunis, Serbia • Aflarea moaştelor Sf. Mc. Serafim, Dorotei, Iacov, Dimitrie, Vasile şi Sarantie, de la Megara, Grecia (1798) • Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, din Rusia (1937).

[1] Ieromonah sârb la Mănăstirea Hilandar, din Athos. S-a săvârșit în nevoință la Sremska Mitrovița (Sirmium), la Metocul mănăstirii, unde a și fost  îngropat. Astăzi, pe locul metocului se află catedrala din oraș.

[2] Pare a fi fost una dintre soțiile împăratului Dioclețian.

[3] Moaştele întregi ale Sfântului Mucenic Ambrozie se află în Catedrala din Ferentino.

[4] Mai precis la Issy-sur-Seine. Este ocrotitorul orașelor Senlis și Issy-sur-Seine.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Facând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care îi cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l mânca; si pe lânga aceea avea si boala veche cu dureri pe la încheieturi. Lepra însa îl înspaimânta si îl umilea, iar cealalta boala îi da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar în zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: “Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace”.

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind asemanarile cele ce vedea. ĂŽnsa nu putea nicicum sa-i însemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscând gândul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama în patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a întiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i: “Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut în Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei”. Punând la sfârsitul epistolei si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Deci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazând si închinându-i-se sfintei si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osârdie, îndata s-a tamaduit de boala, ramânând putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa mântuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergând Sfântul Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar în scaldatoarea Botezului. Si botezându-l si pe el si pe toti câti erau sub ascultarea lui, în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina ramasita de lepra.

De atunci cinstind în tot chipul, închinându-se acelei dumnezeiesti asemanari a Chipului Domnului, si vrând ca sa fie cinstita de catre toti, pe lânga celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorând chipul unui zeu, ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfarâmându-l, a pus în locul lui acea nefacuta de mâna Icoana a Mântuitorului nostru si Dumnezeu, înfrumusetând-o, si scriind aceste cuvinte: “Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajduieste întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata”. Si a dat porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si închinaciunea ce se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre în cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cât a trait el si fiul sau în viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a dat cu piciorul dreptei credinte si însusi s-a întors la slujirea idolilor, si a vrut sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscând aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins înaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazând, Icoana Domnului, pagânul a renuntat la lucrul ce începuse a face.

Si a trecut multa vreme, încât iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa dumnezeiasca Icoana. Iar când Osroe, împaratul persilor, pradând cetatile si orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapând numai la Dumnezeu si rugându-L cu lacrimi, aflara grabnica mântuire; caci într-o noapte s-a aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicându-i: “De veti lua dumnezeiescul chip al Mântuitorului cel nefacut de mâna care este ascuns deasupra acestei porti, aratându-i si locul, toate le va face bune”. Deci episcopul mergând si sapând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana nestricata, si candela aprinsa de atâtia ani, înca si în caramida ce era pusa în preajma candelei. Si aratând Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie si veselie.

Luând episcopul aceasta Icoana si facând Litanie si multumind a mers la locul unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din candela în focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure unde era focul mare de multime de copaci, îndata s-a pornit vânt mare, si a întors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul nostru, si prin aratarea preasfântului Chip cel nefacut de mâna.

Dupa multi ani împaratul Romano, cel ce se chema Lacapenos, pe care si Porfiroghenit îl numesc, cel ce a împaratit cu ginerile sau Constantin, fiul împaratului Leon cel întelept, a fost adusa acea sfânta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut de mâna al dumnezeiestii fete a lui Hristos, în Constantinopol din Edesa care era stapânita de saracini împreuna cu toata Siria. Si s-a facut aducerea aceea în acest chip: Romano cel batrân care stapânea atunci, si-a pus în gând sa îmbogateasca cetatea împarateasca si cu aceasta icoana. Pentru aceea în multe vremi a trimis la Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca închipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor împotriva acelor hotare. Si au cazut la învoiala.

Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luând episcopii Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola scrisa de Hristos, au purces în cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un îndracit zicând: “Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule împaratia ta”, îndata s-a tamaduit.

Iar în cincisprezece zile ale lui August, în anul de la Hristos noua sute cincizeci si noua, pe vremea împaratiei lui Romano, au sosit arhiereii ce duceau Sfânta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu închinaciune, cu cinste si cu bucurie atât de împarat cât si de domnul si de întregul popor. Iar a doua zi, adica în saisprezece, dupa sarutare si închinaciune, ridicând Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact si împaratii cei tineri, pentru ca cel batrân lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, pâna la poarta cea de aur. Apoi ridicând-o de acolo cu cântari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea biserica a întelepciunii lui Dumnezeu. Si facând si acolo cinstirea ce se cadea, s-au suit la palatele împaratesti, si intrând în biserica Nascatoarei de Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfântul Chip al Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava în veci. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Acest sfânt era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facându-se mai bun dupa vointa, se deprinsese cu mestesugul de doctor, lecuind pe toti cei ce mergeau la el: sufletele cu dumnezeiasca credinta, iar trupurile cu mestesugul. ĂŽn zilele împaratului Diocletian a plecat din Tars si a mers la Niceea, în Bitinia. Si fiind folositor si acolo în tot chipul celor ce mergeau la dânsul si cu credinta dumnezeiasca si cu mestesugul, a fost pârât la împarat. ĂŽnsa când au venit ca sa-l prinda, aflându-l mutat catre Domnul, i-au taiat capul si l-au dus la împaratul. Dar pentru nemilostivirea ce au aratat cei ce au taiat capul sfântului, îndata au orbit. Iar împaratul a poruncit iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup. Si daca l-au asezat la trup, se spune ca a revenit vederea celor ce orbisera, când au taiat capul sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorârii din nou a fântânii de agheasma, cea din biserica.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastra în vremile acelea si de care, fara de nadejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a marturisit la anul 1551.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din Cefalonia, care cu pace s-a savârsit.

Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in Peloponez si a devenit de tânar calugar in insula Zacinto. Mai târziu a devenit shimnic la Sfintul Munte si a ucenicit pe lânga ascetii Muntelui Athos. Fiind binecuvintat de mai marii sai, calugarul s-a dus la Ierusalim pentru a venera Mormintul Purtator de Viata al Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai multe locuri sfinte in Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria si Egipt, s-a intors la Ierusalim unde a devenit aprinzator al candelelor de la Mormântul Domnului.

Calugarul a fost hirotonit diacon si apoi preot de catre Patriarhul Ierusalimului, Gherman (1534-1579). Sfintul Gherasim si-a mentinut disciplina de ascet. Pentru singuratate s-a retras in Iordania, unde a petrecut patruzeci de zile fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie, Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mâncând doar vegetale.

Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si intacte, inzestrate cu putere de vindecare.

Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august, Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie cel din Volos, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680 si de sabie s-a savârsit.

Sfântul Mucenic Stamatios era de fel din Volos (Tesalia, Grecia). Pe când era la Constantinopol, Stamatie a fost calomniat de unii că ar fi acceptat să se convertească la islam, dar el însuşi a mărturisit cu curaj că este creştin. Atunci a fost dus în fața vizirului ca unul care s-a lepădat de credința musulmană, dar el continuând să mărturisească pe Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia din porunca vizirului în ziua de 15 august, în piața din fața palatului de lângă biserica Sfânta Sofia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 21

aug.
17
mar
Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, Straton şi Ciprian
aug. 17 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, Straton şi Ciprian

Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, din Ahaia, în Turcia (254) • Sf. Mc. Straton, Ciprian, Filip şi Eutihian din Nicomidia, în Turcia (303) • Sf. Cuv. Mc. Dimitrie cel Tânăr[1], de la Ioanina, în Grecia, sub Ali Pașa (1808) • Sf. Mc. Tirs, Levchie, Coronat şi cei împreună cu dânşii (251) • Sf. Mc. Pavel, Iuliana, sora sa, Stratonic, Codrat și Acachie, de la Ptolemais, în Siria (270-275) • Sf. Mamant (Mamet)[2], diacon și apostol în Auvergne, Franța (a doua jum. a sec. III) • Sf. Cuv. Eglon, de la Schit, în Egipt • Sf. Cuv. Evtihie, Evtihian şi Casiana, din Creta • Sf. Mc. Gulcian și Gulian, soldații, muceniciți la Jans, în Bretania, Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Mc. Liberat, starețul, Bonifatie, diaconul, Servie și Rustic, ipodiaconii, Rogatie și Septimie, monahiile, și Maxim, pruncul, muceniciți de vandalii arieni la Cartagina, în Africa, (483) • Sf. Ier. Anastasie mărturisitorul, episcop de Terni, în Umbria (553) • Sf. Iacov, diaconul, de neam italian, misionar în Nordumbria, Marea Britanie (sec. VII) • Sf. Cuv. Dritelmie (Drithelm), zăvorâtul, de la Melrose, în Scoția (700) • Sf. Mc. Macarie, zăvorâtul, de la Muntele Sf. Auxenţiu, apărător al sfintelor icoane, sub Constantin V Copronim (768) • Sf. Sf. Mc. Ieronie (Hieron), preotul, de neam irlandez, mucenicit de vikingi, în Olanda (886) • Sf. Cuv. Ilie cel Tânăr[3], făcătorul de minuni, din Sicilia, monah în Calabria (903) • Sf. Cuv. Alipie, iconograful, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Tbelie (Tbeli Abuseridze), teolog și imnograf, din Georgia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodoret, de la Kola, Rusia, luminătorul laponilor (1571) • Sf. Cuv. Filip, de la Yankovsk, în Vologda, Rusia (1662) • Sf. Cuv. Mc. Agapie (1752) • Sf. Cuv. Pimen, stareț la Mănăstirea de la Ugreşa, în Rusia (1810-1880) • Sf. Noi Mc. Alexie, preotul (1918), Ahile, protoiereul, și Mihail, preotul, din Rusia (1921).

[1] Vlah de neam, monah la Samarina Epirului, în Grecia.

[2] Ucenic al Sf. Austromonie (Austromoine), pomenit

pe 1 noiembrie.

[3] Sfântul Ilie s-a născut la Enna, în Sicilia, într-o familie creştină. Copil fiind, Dumnezeu l-a învrednicit de darul prorociei şi, mai apoi, de cel al facerii de minuni. A fost răpit de saracini şi, după multe întâmplări, a ajuns în Palestina, unde a fost tuns în monahism de patriarhul Ierusalimului, Ilie al III-lea. După ce a petrecut trei ani de nevoinţe în muntele Sinai, s-a întors în Italia, unde i-a ajutat cu sfaturi şi cu darul vindecărilor pe locuitorii Calabriei. A călătorit de multe ori în Grecia şi la Constantinopol şi, spre sfârşitul vieţii, a întemeiat o mănăstire la Salina, în Italia. S-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, fiind înmormântat în mănăstirea sa. La mormântul său au continuat minunile pe care Dumnezeu le face şi astăzi, proslăvindu-l pe Sfântul Ilie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 47

aug.
18
mie
Sf. Mc. Flor și Lavru
aug. 18 toata ziua
Sf. Mc. Flor și Lavru

Sf. Mc. Flor şi Lavru, fraţi gemeni, şi cei împreună cu dânşii: Procul şi Maxim, muceniciți în Ulpiana Iliricului, sub Adrian, (sec. II) • Sf. Mc. Hermes, Serapion şi Polien, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Agapit[1], de la Palestrina, în Lazio, sub Aurelian (274) • Sf. Ier. Agonie, episcop de Poitiers, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Iuliana, de la Strovil, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Leon, din Mira Lichiei, azi în Turcia • Sf. Sf. Mc. Ioan şi Crisp, preoţii, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Proiectic, de la Bergamo, în Lombardia (înc. sec. IV) • Sf. Ier. Firminie, de neam grec, episcop de Metz, în Franța (496) • Sf. Agatie, de la Pluegat, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Eonie, mitropolit de Arles, în Franța (502) • Sf. Ier. Daganie (Daganus), monah la Inis, episcop de Ulster, în Irlanda (586) • Sf. Cuv. Marnoc, întemeietorul Mănăstirii Rathnew, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Rustic, episcop de Cahors, în Franța (630) • Sf. Ier. Ioan al V-lea[2] (674) şi Gheorghe I[3] (683), patriarhii Constantinopolului • Sf. Cuv. Milon, de la Saint Wandrille, Franța (740) • Sf. Cuv. Ioan de la Rila, în Bulgaria (946) • Sf. Hristodul, filosoful,  apărător al dreptei credințe, din Georgia (sec. XII) • Sf. Cuv. Varnava, Sofronie şi Hristofor, de la Mănăstirea Sumela, azi în Turcia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Macarie, de la Constantinopol (sec. XIV) • Sf. Cuv. Sofronie, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos (sec. XVIII) • Aflarea Moaștelor Sf. Cuv. Arsenie cel Nou de la Paros, în Grecia (1877) • Sf. Nou Sf. Mc. Agapie (sec. XIX) • Sf. Nou Mc. Augustin, arhimandritul, de la Orans, Nicolae, protoiereul, de la Nijni Novgorod, și cei 15 împreună cu dânșii, din Rusia (1918) • Sf. Noi Mc. Grigorie, preotul, Evghenie și Mihail, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Era adolescent.

[2] Apărător al ortodoxiei împotriva monotelismului.

[3] A participant la Sinodul VI Ecumenic (680).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.

Acesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: “Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si Polien.

Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iuliani (Iuliana), cea aproape de Strovil.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Leon, care a patimit lânga mare, aproape de Mira Lichiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru sihastri, care în pustiu cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor dintre sfinti parintilor nostri Patriarhii Constantinopolului: Ioan si Gheorghe.

Sfântul Ioan al V-lea a fost patriarh de Constantinopol intre 669-674, iar sfântul Gheorghe I intre 678-683. Amândoi au trait sub domnia împaratului Constantin Pogonatul (668-685).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri: Varnava, Sofronie si Hristofor, care s-au mântuit la anul patru sute doisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioan, staretul manastirii de la Rila, în Bulgaria.

Sfintul Ioan de la Rila, marele ascet spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare si din-Rai-pazitor al poporului bulgar, s-a nascut in anul 876 in satul Skrino in tinutul Sredets (astazi Sofia).

Dupa ce si-a pierdut parintii, baiatul a devenit vacar pentru a se tine departe de lume. Odata stapinul l-a batut pentru ca ii pierduse o vaca cu vitelul ei. Baiatul a plins indelung si s-a rugat, ca Dumnezeu sa-l ajute. Cind a gasit vaca si cu vitelul si a vrut sa se intoarca acasa cu ele, apa curgea mare si cu putere in riul Struma, pe care trebuia sa-l treaca. Tinarul vacar s-a rugat, si-a pus camasa lui zdrentuita pe apa, facu deasupra ei semnul crucii, lua vitelul in brate si merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, pina pe celalalt mal al riului unde se afla vaca.

Stapinul, ascuns in padure, se inspaiminta cind vazu aceasta minune. Recompensa cu generozitate pe tinar, apoi il alunga de la casa lui. Impartind de pomana lucrurile sale, baiatul isi parasi satul. Nu se stie cind, nici unde, sfintul a fost tuns monah.

La inceput si-a continuat asceza pe un deal inalt si arid, mincind doar plante salbatice. Adapostul ii era un tufaris. Dupa putina vreme tilharii au venit peste el noaptea, l-au batut si l-au scos afara de acolo. Si-a gasit apoi o pestera adinca si s-a instalat in ea. Peste putina vreme, nepotul sau, Sfintul Luca, s-a instalat si el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel incit Sfintul Ioan a crezut la inceput aparitia lui Luca drept o inselaciune diavoleasca, dar aflind ca tinarul isi cauta mintuirea sufletului sau, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multa vreme insa au vietuit ei impreuna. Fratele sfintului Ioan i-a gasit pe asceti si cu forta si-a luat inapoi fiul. In drum spre casa tinarul a murit din cauza unei muscaturi de sarpe. Fratele s-a cait si a cerut iertare calugarului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormintul tinarului cel drept ; acolo era locul sau de odihna preferat.

Sfintul Ioan a petrecut doisprezece ani in pestera pustie, apoi s-a dus in salbaticia Rilei si s-a instalat in scorbura unui copac. Postea si se ruga mult, plingea neincetat si minca doar iarba. Vazind o asemenea nevointa, Dumnezeu a facut sa creasca fasole, din care sfintul a mincat multa vreme. Fasolea si faptele sale bune l-au facut cunoscut oamenilor.

Odata o turma de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte si prapastioase, si nu s-a oprit pina la locul in care vietuia calugarul. Ciobanii, urmarindu-si turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a intimpinat prieteneste : “Voi veniti aici infometati. Luati niste fasole de la mine si mincati”. Toti mincara si s-au indestulat. Unul dintre ei a luat mai multa fasole ca sa aiba provizii. In drum spre casa le-a oferit tovarasilor sai, dar nu era nici o boaba in pastaile sterpelite. Ciobanii se intoarsera cu cainta iar batrinul statea drept, spunindu-le zimbind : “Vedeti, copiilor, aceste fructe sint lasate de la Dumnezeu ca hrana in salbaticie”.

De-atunci ei incepura sa aduca la calugar pe bolnavi si pe cei tulburati de duhuri necurate, pe care el ii vindeca prin rugaciune. Ca sa nu cada prada faimei printre oameni, calugarul parasi scorbura lui draga si se instala pe un pisc inalt si stincos dificil de acces, unde a salasluit timp de sapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns pina la regele bulgar Petru (927-969), care voia sa il intilneasca. Sfintul Ioan ii scrise o scrisoare, refuzind o astfel de intilnire lipsita de smerenie.

Mai tirziu Sfintul Ioan accepta sub calauzirea lui calugari, care construira o manastire cu o biserica in pestera in care Sfinful Ioan traise mai inainte. Cu chibzuinta isi indruma turma si muri la 18 august 946, la virsta de 70 de ani.

Cu cinci ani inainte de a-si da sfirsitul a scris cu mina sa: “Un Testament pentru Discipoli”, una din cele mai rafinate creatii ale literaturi bulgare vechi. Viata sfinta a ascetului si extraordinarele binecuvintari de la Dumnezeu prin rugaciunile sale fura o frumoasa predica a Credintei Crestine pe pamintul nou crestinat al Bulgariei. In vremurile grele de lupta ale Bulgariei cu Bizantul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfintul Ioan se arata discipolilor sai, ordonindu-le sa ii transfere moastele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se banuieste ca transferul moastelor a avut loc in anul 980.

Putin mai tirziu, mina dreapta a Sfintului Ioan de la Rila a fost dusa in Rusia (probabil in orasul Rila, unde o biserica a fost construita in numele Sfintului Ioan de la Rila, cu o capela dedicata martirilor Florus si Laurus, in ziua praznuirii lor, 18 august, in care el a murit).

Numele Sfintului Ioan a fost cunoscut si iubit de poporul rus inca din vechime. Date despre moartea sfintului s-au pastrat mai ales in surse rusesti (Menaion pentru luna august in secolul XII, in Cronica Mazurinsk).

In anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), in timpul unei campanii impotriva grecilor, a pus stapinire pe racla cu moastele sfintului Ioan, impreuna cu alte lucruri de prada, si le-a dus in orasul Esztergom.

In anul 1187, dupa ce a impodobit racla, a trimis inapoi sfintele moaste cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moastele Sfintului Ioan au fost transferate in mod solemn in noua capitala, Trnovo, si depuse intr-o biserica consacrata sfintului. La 1 iulie 1469 sfintele moaste ale Sfintului Ioan de la Rila au revenit in manastirea de la Rila, unde se odihnesc si astazi, aducind ajutor plin de har ceresc tuturor credinciosilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Arsenie cel Nou, din Paros.

Nascut la Ioanina, din parinti piosi, in anul 1800, Sfintul Arsenie a ramas orfan la virsta de noua ani si a fost luat in grija de Ieromonahul Grigorie, directorul scolii din Kydonia, in Asia Mica. In cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Parintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiti parinti spirituali ai epocii, si se atasa de el.

Cum Daniel hotarise sa se retraga la Muntele Athos, tinarul sau discipol il ruga sa il ia cu el, in ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescentilor la Sfintul Munte. Inaintind grabnic in virtutile nevointei, smereniei si ascultarii, i se dadu Mantia ingereasca sub numele de Arsenie. Dupa sase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrinsi sa paraseasca Sfintul Munte, din cauza tulburarilor si disensiunilor cauzate de controversa privind colivele si deasa impartasanie (cf . notelor Sfintilor Macarie din Corint (17 aprilie) si Nicodim Hagioritul (14 iulie). De notat ca Atanasie din Paros, unul din principalii protagonisti ai partidului < Colivadelor > este preacinstit pe plan local la Paros.). Aceasta persecutie impotriva aparatorilor traditiilor apostolice se intoarse insa in favoarea lor, deoarece, exilati in diferite regiuni din Grecia, mai ales in insule, Colivazii au suscitat trezirea populatiei la viata spirituala, si ea a ramas sensibilizata pina in zilele noastre.

Cei doi Sfinti se instalara mai intai in Manastirea Pendeli in Atica. Dar Revolutia fiind pe punctul de a izbucni si Daniel avind premonitia ca manastirea avea sa fie distrusa de catre turci, cei doi gasira refugiu in arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fura intimpinati frateste de Igumenul Manastirii din Longovarda, Filotei, care ii trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce isi avea resedinta in Manastirea Sfintul Antonie impreuna cu alti calugari atoniti din partida Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau sa primeasca instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon si numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii grecesti ci el facea mai ales efortul de a inspira elevilor sai respectul fata de poruncile lui Dumnezeu si dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulti iar Arsenie ii invata pe copii, moravurile populatiei se schimbara astfel repede si atinsera un inalt nivel de calitate morala. Cind la o vreme Daniel isi simti sfirsitul aproape, el isi sfatui discipolul sa ii poarte trupul la Sfintul Munte si sa isi petreaca restul zilelor in pace si contemplatie divina, pentru a se pregati revederii lor in Ierusalimul celest.

Din nou orfan, dar increzator in ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se desparti de credinciosii sai cuprinsi de plins si se imbarca plecind spre Muntele Athos. Facu o halta la Paros, pentru a saluta pe Parintele Filotei si a preacinsti mormintul Parintelui Chiril, de curind decedat in micuta Manastire a Sfintului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit sa cedeze insistentelor discipolilor defunctului si hotari sa ramina in aceasta manastire. Ducea o viata demna de marele Arsenie : mincind doar cit sa se mentina in viata, nedormind decit trei ore pe noapte si raminind in rugaciune tot restul timpului. Progresele pe care le facea in arta ascezei suscitara admiratia generala si, contrar vointei lui, fu ordonat Preot si Duhovnic de catre Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenta spre a instrui poporul, el prefera intotdeauna ca faptele sale sa-i devanseze vorbele si se arata drept un model viu al desavirsirii evanghelice. Cind se tinea in Altar, semana cu un Inger radiind iar lacrimile sale ii aduceau la pocainta pe toti cei prezenti. Asemenea virtuti atrageau catre el, pentru a se spovedi, nu doar crestinii din Paros ci si pe cei din alte insule si din diferite orase ale Greciei, precum si calugari din Muntele Athos si din alte manastiri. El ii primea pe toti cu dragoste si dadea dovada de un fin simt de discernamint pentru a le procura remediul care convenea suferintelor lor spirituale. La moartea Igumenului, calugarii il alesera in unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfintul constata la scurt timp ca aceasta sarcina il impiedica sa isi indeplineasca asa cum se cuvine datoria de pastor, de aceea demisiona si se dedica in exclusivitate rugaciunii si spovedaniei. El era parintele spiritual al Manastirilor din Longovarda, Sfintul Gheorghe si al Schimbarii la Fata ; iar cind se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catir, isi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acopera capul calugarilor si care simbolizeaza consacrarea lor intru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugaciunea sa neincetata.

In afara suferintelor voluntare ale ascezei, Sfintul Arsenie mai suferi si necazuri din partea unor notabili ai insulei si chiar din partea Mitropolitului, care il suspenda provizoriu din functiunile sale sacerdotale. El se bucura totusi, asemeni Sfintului Pavel (II Corinteni 7 :4), in aceste framintari si se ruga pentru vrajmasii sai. Suferi astfel din cauza tulburarilor si dezbinarilor survenite intre maicutele de la Manastirea Schimbarii la Fata, intr-atit incit, mustrarile sale raminind fara ecou, se hotari sa le lase in reavointa lor. Dar pe drum, el intilni pe Marele Mucenic Gheorghe care il implora sa mai suporte pacatele si patimile fiilor sai spirituali, asa cum Hristos suporta pacatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se intoarse in manastire. Pentru insula Paros el reprezenta cu adevarat prezenta lui Dumnezeu, punind capat secetei prin rugaciunea sa si ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. Dupa ce a indeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numerosi pacatosi, el adormi in pace la 31 ianuarie 1877.

Cultul sau s-a dezvoltat spontan in rindul populatiei si fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului in 1967, datorita eforturilor Parintelui Filotei Zervakos (trecut in lumea celor adormiti in 1979), Igumen al Longovardei si demn succesor al Sfintilor Colivadelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 27

aug.
19
joi
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla
aug. 19 toata ziua
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla

Sf. M. Mc. Andrei Stratilat şi cei 2593 de ostaşi care s-au săvârşit împreună cu dânsul, din Legiunea Tebană, în Cilicia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Timotei, episcop de Gaza, Agapie şi Tecla, din Cezareea Palestinei, sub Dioclețian (305) • Sf. Mc. Iuliu, senatorul, de la Roma, sub Comod (192) • Sf. Sf. Mc. Magnus, de la Anagni, în Lazio, sub Deciu (sec. III) • Sf. Mc. Evtihian, ostaşul, şi Sf. Mc. Stratighie • Sf. Sf. Mc. Satirie, episcop de Arezzo, în Toscana (înc. sec. IV) • Sf. Rufin, de la Mantova • Sf. Ier. Sixt, episcopul Romei (440) • Sf. Crescenţia, fecioara, de la Paris (sec. IV-V) • Sf. Mc. Mandrian și Flavian, de la Toulon, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Marian, pustnicul, la Evaux en Berry, în Franța (515) • Sf. Cuv. Calminie (Calminius), întemeietor de mănăstiri în Avergne, Franţa (sec. VI) • Sfânta Cuv. Nomadia (Nomadie), de la Marsat, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Donatie, de la Orleans, preot și pustnic lângă Sisteron, în Provence, Franța (535) • Sf. Cuv. Mohtie (Mochteus), de neam galez, stareţ la Louth, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Elafie, episcop de Chalons-en-Champagne, în Franța (600) • Sf. Ier. Guenin (Gwennin), episcop de Vannes, în Bretania, Franța (622) • Sf. Sf. Mc. Rustic, episcop de Cahors, în Franța (630) • Sf. Cuv. Bertulfie, de la Luxeuil, în Franța, al treilea stareț al mănăstirii de la Bobbio, în Lombardia (640) • Sf. Ier. Magnus, episcop de Lerins, în Franța (660) • Sf. Cuv. Sinibaldie, de la Vicenza, evanghelizator la Nürnberg, în  Germania (770) • Sf. Cuv. Credan, stareţ la Evesham, în Anglia (781); Sf. Ier. Pitirim, episcop de Perm, în Rusia (1456) • Sf. Cuv. Teofan cel Nou[1], făcătorul de minuni, din Ioanina, Grecia (sec. XVI) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Ghenadie, de la Kostroma, Rusia (1565) • Sf. Nou Mc. Nicolae mărturisitorul, preot în Rusia (1933).

[1] Monah în Muntele Athos, apoi sihastru în Muntele Nausiei, în Macedonia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 25

aug.
20
vin
Sf. Proroc Samuel;  Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie
aug. 20 toata ziua
Sf. Proroc Samuel;  Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie

Sf. Proroc Samuel (sec. XI î. Hr.) • Sf. Mc. Sever, preotul, Filip, episcopul Heracleii, Hermes şi Memnon Chendirionul, şi cei 37 împreună cu dânșii, mărturisitori în Vizia Traciei, Turcia (300) • Sf. Mc. Eliodor și Soda, din Persia (380) • Sf. Nou Mc. Teoharie, tânăr creștin mucenicit lângă Neapole, în Capadocia, azi în Turcia (1740) • Sf. Porfirie[1], omul lui Dumnezeu (sec. III) •  Sf. Mc. Valentinian și Leontie, din Lucania, în Campania • Sf. Mc. Reghinie şi Orest, din Cipru • Sf. Mc. Luchie sfetnicul, sub Dioclețian (299) • Sf. Cuv. Amador, pustnic la Rocamadour, în Franța (sec. III-IV) • Sf. Mc. Leontie şi Carpofor[2], doctorii, de la Aquila (sec. IV) • Sf. Mc. Salonie, de la Saintes en Saintonge, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Maxim (Mesme), primul stareț de la Chinon en Touraine, în Franța (450) • Sf. Cuv. Ignavie (Igneau), pustnicul, de la Rostrenen, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Mc. Osvinie (Oswin), rege de Deira, în Anglia (651) • Sf. Ier. Haduind (Hadouin), episcop de Mans, în Franța (654) • Sf. Cuv. Filibert, întemeietorul Mănăstirilor de la Jumièges şi Noirmoutier, în Franţa (685) • Sf. Cuv. Edbertie, din York, fost rege al Nordumbriei, în Marea Britanie (768) • Sf. Mc. Leonvigildie și Hristofor, de la Cordoba, în Spania (852) • Sf. Ier. Ierotei, primul episcop şi evanghelizator al Ungariei (sec. XI) • Sf. Ştefan, primul rege al Ungariei (1038).

[1] Care l-a învăţat dreapta credinţă pe Sf. Mc. Agapit, de la Roma.

[2] Moaștele lor se află la Vicenza.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului si Maritului Prooroc Samuel.

Acest sfânt a fost din muntele lui Efrem din neamul lui Levi, feciorul lui Elcana si al Anei proorocita. Însa Elcana avea doua femei: pe una o chema Ana, iar pe alta Fenana; si Fenana avea copii, iar Ana nici unul. Si s-a suit Elcana la Silom cu Ana, ca sa se închine lui Dumnezeu; si era atunci acolo Eli, si cei doi feciori ai lui, Ofni si Finees, preoti lui Dumnezeu. Iar Domnul încuiase mitrasul Anei, si o mâhnea Fenana cea împotriva râvnitoare a ei, si ea s-a rugat Domnului, si si-a adus Dumnezeu aminte de dânsa, si a nascut fiu pe Samuel, si l-a dat lui Dumnezeu. Si crescând cu vârsta, slujea Domnului, si s-a facut prooroc mare. Iar Eli si feciorii lui fiind zdrobiti de urgia si mânia Domnului, s-au stins pentru ca mâniau pe Dumnezeu. Si a judecat Samuel toate zilele vietii lui, si nu a luat mita. Acesta a uns pe Saul a fi împarat, asemenea si pe Proorocul David. Si ajungând la adânci batrâneti, a luat sfârsit, si a apucat înaintea întruparii lui Hristos cu 1035 de ani, si a proorocit patruzeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

Dintre acestia unii erau din Vizantia si altii din Filipopoli. Deci fiind prinsi în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost chinuiti în multe feluri caci marturiseau pe Hristos cu îndrazneala. În cele din urma au facut în pamânt foc mare, si taindu-li-se tuturor mâinile si picioarele, au fost aruncati în el.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul.

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe fata dreapta credinta. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit si dupa aceea i s-a taiat capul. Si ramânând Memnon care si Chendirion se numeste, l-au întins între doi stâlpi, si i-au scos trei fâsii din cap pâna la picioare. Apoi taindu-i picioarele si bagându-l în foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.

Acest sfânt era din Chirini cea din Livia, mai mare sfatului cetatii, întrecând pe cei ce erau cu dânsul la marimea si taria trupului. Acesta mai înainte era dat la slujirea si ratacirea idolilor. Iar dupa chinuirea sfintitului Mucenic Teodor, episcopul aceleiasi cetati, atunci Luchie umplându-se si el din darul lui Hristos, a primit dumnezeiescul Botez si a plecat si pe guvernatorul Dignian sa creada în Hristos, pe care luându-l s-au dus în Cipru. Deci vazând acolo unde erau chinuiti crestinii si omorâti, pe ascuns de Dignian, s-a dat la chinuitori si dând cu piciorul jertfelnicul idolilor, si rasturnând cele ce erau deasupra lui, a poruncit tiranul de i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor si Soda.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 64

aug.
21
sâm
Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust
aug. 21 toata ziua
Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Sf. Apostol Tadeu (Levi) (44) • Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei: Teognie, Agapie şi Pist (303) • Sf. Mc. Romul, preotul, Donat, diaconul, Silvan, diaconul, şi Venust, fratele lui Donat, de la Sirmium, azi în Serbia (304) • Sf. Ier. Evprepie, primul episcop de Verona (250) • Sf. Sf. Mc. Crăciun mărturisitorul (Natalis), preot în Piemonte (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Codrat, episcop de Utica, în Tunisia, împreună cu toți credincioșii săi (sec. III) • Sf. Mc. Patern, din Alexandria, mucenicit la Fondi, în Lazio (255) • Sf. Sf. Mc. Privat, episcop de Anderitum (Javols) și apoi de Mende, în Franța, mucenicit de vandali (260) • Sf. Mc. Chiriachi (Domnica)[1], văduva, de la Roma, sub Valerian (275) • Sf. Mc. Anastasie grefierul, mucenicit sub Aurelian, la Salona, în Croația (274) • Sf. Mc. Iuliu, Iulian, Vincențiu, Augurie și Evlodie, din Spania • Sf. Mc. Ipolit, Traian, Codrat şi Prim, de la Roma • Sf. Mc. Luxorie, Cizel şi Camerin, din Sardegna, sub Diocleţian (303) • Sf. Cuv. Sever, din Tir, pustnic și stareț lângă Rodez, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Sidonie Apolinarie[2], episcop de Clermont, în Franța (480) • Sf. Ier. Leontie cel bătrân, episcop de Bordeaux, în Franța (541) • Sf. Cuv. Veredemie, pustnicul, de lângă Uzes, în Languedoc, Franța (547) • Sf. Cuv. Fluorie, de la Glanfeuil, în Anjou, Franța (560) • Sf. Ier. Avitie[3], episcop de Clermont, în Franța (594) • Sf. Cuv. Nifardie (Niphard), pustnicul, de la Erbray, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Sf. Mc. Sarmeanie, catolicos la Khartli, în Georgia, mărturisitor al ortodoxiei în fața monofiziților și a islamului (774) • Sf. Teoclita, făcătoarea de minuni • Sf. Alexandru de la Iconium • Sf. Mc. Isaac, de la Hama, în Siria • Sf. Cuv. Avramie, stareț la Mănăstirea închinată Maicii Domnului, de la Smolensk, în Rusia (1222) • Sf. Cuv. Efrem, ucenic al Sf. Cuv. Avramie, de la Smolensk (1238) • Sf. Cuv. Avramie cel Lucrător, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Isaia Athonitul (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Isaac de la Hanak, în Siria (sec. XV) • Sf. Cuv. Cornelie şi Avraam, de pe insula Palei, la Valaam, în Rusia (1420) • Sf. Cuv. Marta, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (1810-1829) • Sf. Noi Mc. Alexandru (1918) şi Pavel (1937), preoţii, din Rusia • Sf. Mc. Rafael, de la Șișatovaț, în Serbia (1941).

[1] Moaştele întregi ale Sfintei Chiriachi se află în biserica Santa Maria in Campitelli din Roma.

[2] Născut la Lyon, a devenit senator și prefect la Roma, apoi a fost hirotonit episcop de Clermont și a fost apărător al ortodoxiei împotriva vizigoților arieni.

[3] L-a hirotonit diacon pe Sf. Ier. Grigorie de Tours (17 nov).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol – dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei – de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: “Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos”. Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia. Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea, împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare întrebuintând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 21

aug.
22
Dum
Sf. Mc. Agatonic, şi cei împreună cu el
aug. 22 toata ziua
Sf. Mc. Agatonic, şi cei împreună cu el

Sf. Mc. Agatonic şi cei împreună cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian, din Bitinia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Simforian, patricianul, la Autun, Franța (179) • Sf. Mc. Antonin, de la Roma, sub Comod (186) • Sf. Sf. Mc. Ipolit[1], episcop de Porto, în Lazio, sub Alexandru Sever (229) • Sf. Sf. Mc. Atanasie, episcop de Tars, și Sf. Mc. Antusa fecioara, pe care a botezat-o, împreună cu slugile ei: Harisim şi Neofit (257) • Sf. Mc. Fabrician și Filibert, cinstiți la Toledo, în Spania • Sf. Mc. Gunifort, de la Pavia, sub Maximian (sec. IV) • Sf. Mc. Mavru şi cei împreună cu dânsul, de la Reims, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Marţial, Saturnian, Epictet, Maprilie, Felix şi cei împreună cu dânşii, cinstiţi la Ostia (300) • Sf. Mc. Eulalia, de la Barcelona, în Spania (303) • Sf. Mc. Timotei, de la Roma, sub Maxenţiu (311) • Sf. Mc. Iulian, de la Heliopolis, în Siria • Sf. Împărăteasă Ariadna, soţia lui Zenon (515) • Sf. Cuv. Gestin, pustnic în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Hervezenie, pustnic la Lignol, în Bretania, Franța (sec VII) • Sf. Cuv. Sigfridie (Sigfrid), stareţ la Wearmouth, în Anglia (688) • Sf. Cuv. Etelgita (Ethelgitha), stareță în Nordumbria, Anglia (720) • Sf. Cuv.  Arnulfie, pustnicul, de pe lângă Cambridge, Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Isaac, arhimandritul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (1894) • Sf. Noi Mc. Macarie, episcopul de Orel, și Ioan şi Alexie, preoţii, din Rusia (1918) • Sf. Cuv. Alexie[2], preotul, de la Ugine, în regiunea Savoia din Franţa (1934) • Sf. Noi Mc. Teodor, episcop de Penza, şi cei împreună cu dânsul: Vasile şi Gavriil, preoţii, Ioan, episcop de Velikoluksk, Alexie, arhiepiscop de Omsk, Mihail, Teodor şi Alexandru, preoţii, Ierotei, Ilarie şi Ioan, monahii, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Sfântului Ipolit se află în altarul cel mare al bisericii San Giovanni Calibita din Roma. O părticică din moaşte se află în biserica San Lorenzo in Damaso din Roma.

[2] Moaştele Sfântului Alexie se găsesc la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franţa; o părticică de moaşte se află în paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.

Mucenicul lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305), si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.

Un orecare comis, anume Evtolmie, a fost trimis în Nicomidia de împaratul, ca sa omoare pe crestini. Si mergând cu o corabie, a sosit la limanul Carpin, si acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care marturiseau pe Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.

Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.

Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos.

Iar la Bizant, stând înaintea lui, Agatonic cu cei ce erau împreuna cu dânsul legati si cu printul, si scotându-l afara din cetate, l-a chinuit rau. Sosind la Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese comitul din Nicomidia. Si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antusa si a Sfintitului Mucenic Atanasie episcopul care a botezat-o pe dânsa, si pe Mucenicii Harisim si Neofit, slugile ei.

Sfântul sfintitul mucenic Atanasie, episcop al orasului Tars din Cilicia, care a botezat-o pe monahia Antusa, s-a savârsit prin sabie sub împaratul Aurelian (270-275).

Iar aceasta mucenita Antusa a trait în zilele împaratului Valerian din cetatea Seleucia, si era fiica lui Antonie si Mariei, care erau foarte bogati si slujeau idolilor. Deci crezând ea în taina si dorind sa ia botezul lui Hristos, si sa vada pe episcopul Atanasie care propovaduia Cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul Ciliciei, a convins pe maica-sa de i-a dat o pereche de catâri, zicând ca se duce la doica ei; si luând cu sine doi fameni robi, pe Harisim si pe Neofit, s-a dus. În vremea când mergea ea pe cale s-a facut o minune înfricosatoare. Caci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri a stat de fata înaintea ei si daca l-a vazut si a aflat cine este, l-a rugat, cazându-i la picioare, ca sa o savârseasca cu dumnezeiescul Botez. Dar nefiind apa, a facut episcopul rugaciune, si îndata a iesit de jos o fântâna, si s-au aratat doi îngeri în chip de slujitori, dând doua vesminte albe sfintei; deci se boteza ea si cele doua slugi ce erau cu dânsa, si dându-si haina ei cea scumpa si grea de aur tesuta episcopului, l-a rugat sa o dea la saraci. Iar ea, îmbracându-se cu haina mai smerita si mai proasta, s-a dus la doica ei, care nu a primit-o, înfruntând-o pentru hainele cele proaste cu care era îmbracata si pentru credinta în Hristos.

Deci întorcându-se la maica-sa si aflând-o mâhnita ca fiica ei se botezase în Hristos, iesind pe ascuns, s-a dus la episcopul Atanasie, si a luat cinul calugaresc si se îmbraca în haine de par, si asa ridicând Crucea Domnului, s-a dus în pustie. Si locuind douazeci si trei de ani cu fiarele, si luând hrana de la ele prin dumnezeiasca pronie, si suferind multe bântuieli de la demoni, si-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obisnuita a dormi.

Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l închinatorii la idoli, l-au dus la Valerian împaratul si dându-i strânsoare cu multe chinuri i s-a taiat capul. Asemenea si ceilalti doi sfinti fameni mai sus zisi, Harisim si Neofit, fiind oameni mai de cinste ai fercitei Antusei, si fiind botezati împreuna cu dânsa de episcopul Atanasie, despartindu-se stapâna-sa de ei si savârsindu-se si episcopul ca mucenic, ei s-au dus la Valerian, si numindu-se ca sunt crestini, au fost trimisi în fiare la ducele Apelian. Si marturisind înaintea lui pe Hristos Dumnezeu adevarat, au fost chinuiti si apoi li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Irineu, Or si Oropsis.

Fericitul Irineu era diacon al Bisericii si propovaduia în priveliste pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat. Pentru care fiind prins de elini si dus la domnitor, îndata cu Or împreuna si cu Oropsie, au fost aruncati în foc; si ploaie îndata pogorându-se au iesit din foc nevatamati, apoi au fost dati la fiare si spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; si din toate acestea ramânând nevatamati li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea si praznuirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu la Pirso, din Elada.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 29

aug.
23
lun
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sf. Mc. Irineu, ep. de Lugdunum
aug. 23 toata ziua
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sf. Mc. Irineu, ep. de Lugdunum

Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului

†) Sf. Mc. Lup, din Tesalonic, mucenicit la Novae, în Moesia Inferioară, azi în Bulgaria, sub Dioclețian (306) • Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Lugdunum (Lyon), în Franța (202) • Sf. Sf. Mc. Chiriac, episcopul, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Sf. Mc. Ipolit, şi cei împreună cu dânşii, de la Ostia, sub Alexandru Sever (230) • Sf. Mc. Fortunat, Ermon, Sist, Marţial, Ermograt, Lavrentie şi copiii: Avondie, Inochentie şi Meredin, muceniciți sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Mc. Sever şi Memnon, sutaşul, şi cei 38 împreună cu dânșii: Horion, Anatilin, Molias, Evdemonie, Siluan, Sabin, Eustatie, Straton și Bosba, din Bizanț, Timotei, Palmazie, Mestie, Nicon, Difilie, Dometie, Maxim, Neofit, Victor, Rinie, Saturnin, Epafrodit, Cherchie, Gaie, Zotic, Cronie, Athos, Horie, Zoil, Tiranie, Agatie, Panstenie, Ahile, Panterie, Hrisant, Atenodor, Panteleimon, Teosevie și Ghenetlie, din Filipopolis (Plodviv), Bulgaria, muceniciți sub Dioclețian (303-305) • Sf. Mc. Minervie, Eleazar şi cei 8 fii ai lui, de la Lyon, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Timotei şi Apolinarie, de la Reims, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Secund Tebeul[1], locotenentul Sf. Mc. Mavrichie, mucenicit la Ventimiglia • Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium, şi cei împreună cu dânsul: Or şi Oropsie (304) • Sf. Ier. Sidonie (Chelidonie), arhiepiscop de Aix-en-Provence, în Franța (403) • Sf. Mc. Tidfilie (Tydfil), din Ţara Galilor (480) • Sf. Ier. Moderat, episcop de Verona (sec. V) • Sf. Ier. Eugeniu (Owen), episcop de Ardstraw, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Mievie (Mieu), pustnicul, de la Coetmieu, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Iustinian, pustnicul, mucenicit pe insula Ramsey, în Țara Galilor (540) • Sf. Ier. Victor, episcop de Vita, în Tunisia (535) • Sf. Ier. Flaviu (Flavius), mitropolit de Rouen, în Normandia, Franța (548) • Sf. Ier. Flaviu (Flavius), episcop de Autun, în Franța (610) • Sf. Ier. Calinic, patriarhul Constantino-polului (705) • Sf. Cuv. Mc. Altighian şi Ilarin, din Burgundia, în Franţa (731) • Sf. Ier.  Sarmian, patriarhul Georgiei (sec. VIII) • Sf. Cuv. Nicolae, din Sicilia, care s-a nevoit pe muntele Neotax de pe insula Eubeea[2] • Sf. Haralambie cel nou • Sf. Ier. Antonie, episcopul Sardelor • Sf. Noi Mc. Efrem, episcop de Selenga, Ioan, protoiereul, Nicolae (1918), Pavel și Ioan, preoții (1937), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Secund se află la Torino. Sfântul Secund era locotenent în Legiunea Tebană şi s-a născut la Teba, în Egipt. La sfârşitul secolului al III-lea, împăraţii Diocleţian şi Maximian au trimis Legiunea Tebană în Elveţia de azi, pentru a pune capăt revoltei unor barbari nesupuşi. Tradiţia povesteşte că întreaga Legiune a fost condamnată la moarte în momentul în care toţi soldaţii care au mărturisit că sunt creştini, nu au vrut să aducă jertfe idolilor păgâni, înainte de bătălie. Lui Secund i-a fost tăiat capul la popasul din Vittiulo, în Alpi, aproape de actuala Salussola, devenind exemplu tuturor tovarăşilor săi. Moaştele Sfântului Secund au părăsit Vittimulo în secolul al VIII-lea sau al IX-lea, din cauza invaziei sarazinilor, şi au fost mutate de multe ori până au ajuns la Torino şi la mănăstirea din Novalesa, mai sus de Susa. În anul 990, monahii de la Novalesa au dat o parte din moaşte episcopului Panteio din Ventimiglia. În anul 1579, când întregul oraş Ventimiglia suferea de ciumă, toţi locuitorii s-au rugat Sfântului Secund, care i–a scăpat în mod minunat de boală. De atunci, Sfântul este ocrotitorul oraşului şi al întregii regiuni.

[2] Odrăslit în Sicilia, Sfântul Nicolae a fost adus din rânduială dumnezeiască în insula Eubeea. A intrat mai întâi într-o mănăstire închinată Maicii Domnului de la Saradra, aproape de coastă, apoi, după ce a înaintat în nevoinţele vieţii monahiceşti, a primit binecuvântare de la stareţ să se retragă ca pustnic pe muntele Neotax (azi muntele Scoteinie). După o vedenie pe care a avut-o, a hotărât să ridice o biserică închinată Sfântului Nicolae, într-un loc stâncos şi sterp. A început să se roage, a lovit apoi cu bastonul său stânca şi a ţâşnit un izvor minunat care există şi astăzi. După acestea, s-a întors la Mănăstirea din Saradra, unde a devenit părintele duhovnicesc al multor monahi. Mai apoi, a fost răpit de nişte piraţi arabi, alături de alţi creştini, şi, în timpul călătoriei pe mare, a liniştit furtuna care se pornise puternic şi a binecuvântat apa de mare, transformând-o în apă bună de băut. Fiind uimiţi de aceste întâmplări, saracinii l-au dus înapoi în mănăstirea sa, lăsându-i liberi şi pe ceilalţi creştini. Sfântul Nicolae a adormit în pace şi a fost înmormântat aproape de biserica Sfântul Nicolae şi multe minuni s-au petrecut la mormântul său. Dar, cu trecerea timpului, biserica a fost părăsită şi mormântul a fost uitat. A fost regăsit apoi de un copil, după ce i-a apărut în vis Sfântul Nicolae, către anul 1853, şi, în urma acestei minuni, biserica a fost restaurată.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trait la sfârsitul veacului al treilea si inceputul celui de-al patrulea, si a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (praznuit la 26 octombrie). Fiind de fatza la moartea stapânului sau, sfântul Lup si-a muiat hainele in sângele lui si a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a facut multe vindecari si minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus si multi idoli pagânesti, asa încât a început sa fie urmarit si persecutat de pagâni, dar puterea lui Hristos l-a pazit nevatamat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însusi în mâinile chinuitorilor sai si, din porunca împaratului Maximian Galerius, i s-a taiat capul cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, si a stat înaintea guvernatorului Prov, marturisind si propovaduind credinta în Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temnita, apoi scotându-l a fost batut, si dupa hotarârea de pierzare, taindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Si asa si-a savârsit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Sfântul nostru Parinte Teofor Irineu, ce a primit providential numele pacii pentru a se face solul Sfântului Duh, s-a nascut in Asia Mica în jurul anului 140. In prima parte a tineretii sale, urmase la  Smirna învatatura batrânului episcop Sfântul Policarp (cf. 23 februarie), care continua traditia sfântului apostol Ioan. Astfel el a învatat sa ramâna credincios traditiei apostolice, transmise de Biserica. “In Biserica – învata el – Dumnezeu si-a instalat Apostolii, Profetii si Ierarhii, si toata lucrarea Duhului Sfint. Din acest Duh se exclud deci toti cei care, refuzând sa alerge catre Biserica, se lipsesc ei însisi de viata prin falsele lor doctrine si actiunile lor depravate. Caci acolo unde e Biserica se gaseste si Duhul lui Dumnezeu ; si acolo unde se gaseste Duhul lui Dumnezeu, acolo se afla Biserica si tot harul. Iar Duhul este însusi Adevarul” (Impotriva Ereziilor III, 24).

Dupa un sejur la Roma, Irineu deveni Preot al Bisericii de la Lyon în Galia (Franta), în perioada persecutiilor lui Marcus Aurelius (în jurul lui 177). In calitate de prezbiter (acest termen corespundea pe atunci functiei de Preot si a celei de Episcop, de aceea unii presupun ca Irineu era in vremea aceea deja episcop de Vienne, si ca apoi a primit însarcinarea cu Biserica din Lyon) al acestei Biserici el fu însarcinat sa duca Papei Eleutherius (Elefterie) la Roma admirabila scrisoare pe care Sfintii Mucenici din Lyon o adresau Crestinilor din Asia si din Frigia, descriind maritele lor lupte pentru a respinge secta eretica a lui Montan (cf. Praznuirea sfintilor Sanctus, Blandine si tovarasii lor, la 25 iulie – aceasta scrisoare a fost transmisa de Eusebiu din Cezareea, Istoria ecleziastica, V, Isv., care e si principala noastra sursa despre viata Sfântului Irineu; a fost emisa ipoteza ca Sfântul nostru ar fi fost autorul acestui document). Intr-adevar, prin forta Duhului Sfint Mucenicii puteau triumfa în fata slabiciunii trupului si sa dispretuiasca moartea. Mucenicia este într-adevar marturia cea mai înalta a adevarului, semnul victoriei Duhului asupra trupului si gajul nadejdii noastre în Reînviere.

Revenit la Lyon, Irineu a succedat Sfantului Pothin (care tocmai fusese ucis în chinuri) în fruntea Bisericii din Lyon si Vienne (oras în Franta, la 30 km sud de Lyon). Episcop, primind din traditia apostolica “carisma sigura a adevarului” pentru a proclama si interpreta Evanghelia, el isi consacra de-acum viata marturiei acestui adevar, asemeni Mucenicilor. “Trebuie sa iubesti cu un zel extrem ceea ce apartine Bisericii si sa te agati cu putere de traditia adevarului”, predica el (Impotriva Ereziilor III, 14, 4). Demonstra o energie fara margini pentru a aduce la credinta populatiile barbare, dar solicitudinea sa se rasfrângea de asemenea asupra întregii Biserici. Astfel, el scria Papei Victor (189-198), în numele Episcopilor de Galia al caror prim reprezentant era, pentru a-l convinge sa nu rupa comuniunea cu Bisericile din Asia, care sarbatoreau Pastele a paisprezecea zi a lunii Nissan. “Pentru ca acest obicei din vechime a fost transmis de înaintasii nostri, care mentineau pacea unii fata de altii, nimic nu cere sa se impuna uniformitatea”, sustinea el, caci : “Diferenta în ale postului confirma uniunea în credinta” (citata in Eusebiu, idem, V, 24, 13).

Irineu stralucea în special în lupta împotriva ereziilor, printre care împotriva “gnozei cu nume-mincinos” care, din Asia Mica, se raspândise în toate marile orase ale Imperiului si atragea pe multi oameni prin doctrinele sale esoterice. Principala sa lucrare, care nu a fost pastrata în întregime decât în traducerile în latina si armeana, se intituleaza : Punere in lumina si refuz a gnozei cu-nume-mincinos. Este mai cunoscuta sub titlul : Impotriva Ereziilor (SC 152-153, 210-21, 263-264, 293-294). Lupta împotriva gnosticilor permise Sfântului Episcop sa contureze un tablou magistral al Doctrinei Crestine. El arata mai întii ca aceasta “gnoza”, pe care o cautau zadarnic ereticii în fabulatiile mitice si constructiiile complicate ale inteligentei lor pervertite, este darul preaînalt al milei, pe care Duhul Sfânt il acorda Crestinului în trupul viu al Bisericii. Numai în aceasta din urma ne putem potoli setea cu apa limpede care curge de partea strapunsa a lui Hristos, pentru a primi în ea viata vesnica. Toate celelalte doctrine nu sunt decât “cisterne sparte” (cf. Ieremia 2 :13). Iar adevaratii “gnostici” nu sunt cei care resping si dispretuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut si pe creatorul sau, ci oamenii “spirituali” care au primit din partea Duhului Sfânt arvuna învierii trupului si cinstei. Rupând cu traditia dualitatii elenistice între trup si suflet, Sfântul Irineu dezvolta doctrina Sfântului Ioan a “Cuvântului întrupat”, pentru a interpreta sensul vocatiei fiintei umane. Primul Adam a fost plamadit din lut de catre cele doua Mâini ale lui Dumnezeu : Cuvântul si Duhul, ca imagine a lui Dumnezeu, dupa modelul trupului slavit al lui Hristos ; si o suflare de viata i-a fost data pentru ca, din imagine, sa avanseze spre asemanarea cu Dumnezeu. Inselat de catre diavolul gelos de prerogativele ce îi fusesera date, si cazut in moarte, nu a fost totusi abandonat de Dumnezeu, care avea din toata vesnicia  intentia de a-l face partas la slava sa. Revelatiile si profetiile Vechiului Testament, si mai ales Intruparea Cuvântului, moartea Sa, Învierea Sa si slavita Inaltare, constituie etapele necesare acestei “Economii” a Istoriei Mântuirii. Având mereu în vedere acest scop final pentru care El crease pe om, Cuvântul s-a întrupat, “recapitulând” în el însusi pe primul Adam. La fel cum primul om, nascut dintr-un pamânt virgin, prin neascultarea virginei Eva, a cazut în pacat prin intermediul lemnului, tot astfel Hristos a venit in lume din ascultarea Fecioarei Maria si a fost atârnat pe lemnul Crucii. Aceasta doctrina a “recapitularii” (cf. Efeseni 1:10), fundamentala la sf. Irineu, se afla expusa mai ales în lucrarea sa Impotriva EreziilorIII, 22:”Si-a dat sufletul Sau pentru sufletul nostru si trupul Sau pentru trupul nostru, si El a raspândit Duhul Tatalui pentru lucrarea uniunii si comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, facându-l pe Dumnezeu sa coboare în oameni prin Duh si facându-l pe om sa urce pâna la Dumnezeu prin Invierea Sa” (Idem V, 1, 1).

Cuvântul lui Dumnezeu care crease lumea ordonând-o in mod nevazut în forma de cruce, s-a facut cunoscut, la vremea cuvenita, pe Cruce, pentru a aduna în Trupul sau toate fiintele ratacite si sa le aduca la cunoasterea de Dumnezeu (Idem IV, 18 si Demonstratie a Predicarii apostolice 33). Aparând, nu în maretia sa de nedescris ci ca om, El a aratat în El însusi imaginea lui Dumnezeu repusa la locul sau si din nou îndreptata spre asemanare. Si El ne-a hranit “la sânul trupului Sau”, pentru ca, învatati sa mâncam si sa bem Cuvântul lui Dumnezeu, si întariti prin “pâinea nemuririi”, sa ne apropiem de viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3)“Nu se poate trai fara Viata, si nu exista viata decât prin comuniunea cu Dumnezeu, iar aceasta participare întru Dumnezeu consta în a-L vedea pe Dumnezeu si a se bucura de blândetea Sa…. Caci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viata omului este viziunea lui Dumnezeu (Idem IV, 20, 5-7).

Pentru Irineu, discipol al celor care îi cunoscusera pe Apostoli, cunoasterea este deci dragoste si îndumnezeire a omului în Persoana Mântuitorului Hristos. Mult mai mult decât un simplu refuz al “falsei gnose”, doctrina sa, admirabila în simplitate si profunzime, contine în germene tot ceea ce Parintii care au urmat vor dezvolta în scrierile lor de inspiratie divina. Desi majoritatea scrierilor sale nu au fost pastrate în greceste, unele din ideile majore ale Sf. Irineu se regasesc la Sfintii Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin etc. Poate fi deci considerat pe buna dreptate ca unul din Teologii cei mai importanti ai perioadei ce a precedat Sinodul de la Niceea.

In Occident, sfântul Irineu de Lyon este praznuit pe 28 iunie. Moastele sale au fost dispersate de Protestanti in 1562.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: “Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti”, si îndata biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 38

aug.
24
mar
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation
aug. 24 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation

Sf. Sf. Mc. Eutihie, ucenicul Sf. Ap. Ioan şi al Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Cosma Etolul, cel întocmai cu apostolii (1779) • Sf. Mc. Tation de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia (305) • Sf. Sf. Mc. Ptolomeu şi Roman, episcopi de Nepi, în Toscana (sec. I) • Sf. Mc. Aura (Hrisa), fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Censorin, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stiracin, Cenie, Comod, Hermes, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagreu, Amandin, Olimp, Cipru, Teodor, tribunul, şi Sabin, de la Ostia (sec. III) • Sf. Trei sute de Mucenici[1] de la Utica, în Africa de Nord, sub Galian și Valerian (260) • Sf. Mc. Tatian, de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia, sub Dioclețian (303) • Sf. Ier. Everghist, episcop de Köln, în Germania (sec. V) • Sf. Ier. Patrichie (Patrick) cel Bătrân, episcop în Irlanda, (450) • Sf. Ier. Irciardie (Yrchard), episcop în Scoția (450) • Sf. Cuv. Rigomerie, pustnicul, de la Souligne, în Maine, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Tenestina, pustnica, de la Gourdaine, în Maine, Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Eptadie (Eptade), preotul, pustnic la Cervon, în Burgundia, mucenicit la Montelon, în Burgundia, Franța (525) • Sf. Mc. Sire, din Persia (558) • Sf. Cuv. Cri, pustnicul, de la Nivillac, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Clenec, pustnicul, de la Langlenec, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Audoenie (Audoenus, Ouen), episcop de Rouen, în Franța (686) • Sf. Cuv. Patriciu, stareț la Nevers, în Burgundia, Franța (700) • Sf. Cuv. Gheorghe Limniotul, mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane, pustnic în Muntele Olimpului, în Bitinia, Turcia (prima jum. a sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Atanasie, patriarhul Ierusalimului (1244) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Petru, mitropolitul Kievului (1479) • Sf. Cuv. Arsenie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Komel, din Rusia (1550) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Dionisie, arhiepiscop de Eghina, de pe insula Strofadelor, la Zakintos, în Grecia (1716) • Sf. Cuv. Serapion, făcătorul de minuni, stareţ la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, de la Garedja, în Georgia (1774).

[1] Au fost aruncați într-o groapă cu var și petrificați, motiv pentru care au mai fost numiți și ”Blocul cel neprihănit”.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

Acest sfânt umplându-se de darul lui Dumnezeu, si urmând Sfântului Apostol Pavel, a mers cu mare îndrazneala la propovaduire, si surpând capistile idolesti, a rabdat legaturi si batai, si a patimit rau multa vreme în temnita, unde primea pâine din cer. Si a fost bagat în foc si dat fiarelor salbatice. Si toate acestea biruindu-le, s-a dus în patria sa, la Sevasti; unde, ajungându-l vreme de batrânete, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau Tatian).

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trait in Bitinia si a suferit mucenia sub împaratul Diocletian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce este mai jos de Mitropolia cetatii lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind prins pentru ca credea în Hristos, a stat de fata în Claudiopole înaintea guvernatorului Urban. Si marturisind ca este crestin a fost bagat în temnita, si iarasi a fost scos la întrebare si stând cu puterea lui Hristos în credinta, a fost batut cu toiege si sfâsiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetatii, si facându-si semnul Crucii, si auzind glas de sus care îi binevestea bunatatile ce-l asteptau, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani, rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

aug.
25
mie
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
aug. 25 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit

Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu[1] la Lipari (580) • Sf. Ap. Tit, episcopul Gortiniei din Creta, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Ier. Gherontie, episcop de Italica[2], în Andalusia, Spania (100) • Sf. Probachie (Probace), misionar în Provence, Franța (sec. I) • Sf. Mc. Eusebiu, Ponţian, Vincenţiu şi Peregrin, de la Roma, sub Comod (sec. II) • Sf. Mc. Sava de la Benetalon • Sf. Mc. Rufin, Eutihie, Iulian, Iuliu, Hermes, Iust și cei 18 soldați împreună cu dânșii • Sf. Mc. Maxim (Magin), de la Tarragona, în Spania, sub Dioclețian și Maximian (între 286 și 305) • Sf. Mc. Genesie[3], saltimbancul, de la Roma, sub Diocleţian (300) • Sf. Mc. Genesie, scribul, la Arles, în Franţa (303) • Sf. Patricia, fecioara, de la Napoli, fiica împăratului Constant I şi nepoata Sf. Constantin cel Mare (365) • Sf. Ier. Protogenie, episcop de Harran, în Mesopotamia de nord, azi în Turcia (381) • Sf. Ier. Evloghie mărturisitorul, episcop de Edesa[4], apărător al dreptei credințe în fața arianismului (387) • Sf. Cuv. Sever, stareţ lângă Agde en Provence, în Franța (470) • Sf. Cuv. Marchian, stareţ la Apt en Provence, Franța (485) • Sf. Ier. Ioan al II-lea[5] (520) și Epifanie (535), patriarhii Constantinopolului, mărturisitori în fața monofizismului • Sf. Ier. Mina mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului, apărător al credinței în fața nestorianismului (552) • Sf. Cuv. Aredie (Aredius, Yrieux), stareţ în Limousin, Franţa (591) • Sf. Cuv. Romadie, stareț în Berry, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ebeea cea Bătrână, întemeietoarea Mănăstirii Coldingham, din Scoţia (683) • Sf. Cuv. Hunegonda, din Picardia, în Franţa (690) • Sf. Ier. Ioan[6], episcop de Carpatos, în Grecia (680) • Sf. Nou Mc. Vladimir, protoiereul, din Rusia (1938).

[1] Sfântul Bartolomeu a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, apoi în India, unde a petrecut multă vreme şi i-a întors pe mulţi la Hristos. După aceea, s-a dus în cetatea Armeniei unde a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Din scrierile Sfântului Grigorie din Tours aflăm că trupul Sfântului, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipari, în Sicilia. După tradiţia locală, moaştele au ajuns la Lipari pe 13 februarie 264. Despre moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu aflate în Italia, vezi nota din 11 iunie: Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba.

[2] Cetate întemeiată în anul 206 î.Hr. de către Scipio Africanul. Se află la nordul actualei localități Santiponce. E locul de naștere al împăratului Traian.

[3] Moaştele Sfântului Genesie se află sub altarul Sfântului Lavrentie din biserica Santa Sabina, de la Roma. Părți din sfintele sale moaște se află la biserica de la Caunes (Carcassonne) și la Proverville (Aube), ambele în Franța.

[4] A participat la Sinodul II Ecumenic, de la Constantinopol (381).

[5] În timpul căruia a fost introdus în Liturghie imnul ”Unule născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, imn atribuit Binecredinciosului Împărat Justinian I (527 – 565).

[6] A luat parte la Sinodul al VI-lea Ecumenic, de la Constantinopol (680).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: “De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit”. În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: “Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta”. Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: “Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica”.

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 39

aug.
26
joi
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa
aug. 26 toata ziua
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa

Sf. Mc. Adrian și Natalia, soţia sa, şi cei 23 împreună cu dânşii, din Nicomidia, azi în Turcia (304) • Sf. Mc. Atic şi Sisinie • Sf. Mc. Iust, Orontie şi Fortunat, de la Lecce (sec. I) • Sf. Mc. Alexandru, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mc. Vasila, Peclan, Mercurie, Maximilian, Cvint, Sevie, Victor, Prim, Victor și cei 25 de soldați împreună cu dânșii •  Sf. Sf. Mc. Ianuarie, episcopul, Felix şi Onorat, diaconii, de la Marsico-Nuovo, în Lombardia • Sf. Mc. Irineu şi Avondie, de la Roma, sub Valerian (260) • Sf. Mc. Alexandru[1], de la Bergamo, și Secund[2], ofiţeri în Legiunea Tebană, muceniciți la Ventimiglia (sec. III) • Sf. Mc. Adrian, de la Roma, mucenicit în Nicomidia, azi în Turcia, sub Licinius (320) • Sf. Cuv. Ioasaf[3], fiul lui Abener, împăratul Indiei, (sec. IV) • Sf. Ier. Iustin, episcop de Poitiers, în Franța (320) • Sf. Ier. Mărt. Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, (347) • Sf. Ier. Victor, episcop de Mans, în Franța (422) • Sf. Cuv. Titoe[4], din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Ier. Ghelasie, episcop de Poitiers, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ivistion[5], din Pustia Schetică, în Egipt (sec. V) • Sf. Ier. Ninian, episcop în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Rufin[6], episcop de Capua, în Campania (sec. V) • Sf. Ier. Euladie, episcop de Nevers, în Franța (516) • Sf. Pelaghia, văduva, de la Limoges (584) • Sf. Ier. Ilie, episcop de Siracuza, în Sicilia (664) • Sf. Cuv. Edernie, pustnicul, de la Lannedern, în Bretania, Franța (sec. VIII) • Sfânta Cuv. Pandonia, din Anglia (904); Sf. Cuv. Felix, pustnicul, de la Pistoia, în Toscana (sec. IX) • Mutarea Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir la Moscova (1395) • Sf. Cuv. Adrian, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Cuv. Adrian, de la Mănăstirea Ondrusov, din Rusia (1550) şi Sf. Ciprian, de la Storojka, tâlhar covertit de Sf. Cuv. Adrian • Sf. Cuv. Maria, cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, din Rusia (1931) • Sf. Noi Mc. Gheorghe (1928) şi Roman (1937), mărturisitorii, protoierei, Victor, preotul, Dimitrie şi Petru, mirenii (1937), din Rusia.

[1] Este ocrotitorul orașului Bergamo.

[2] Este octotitorul orașelor: Pavarolo, Biella, Salussola și Torino.

[3] Pomenit și în 19 noiembrie, împreună cu părintele său duhovnicesc, Varlaam.

[4] Nume deformat de la Sisoe. Pomenit în PatericulEgiptean, la literele ”S” și ”T”.

[5] Pomenit de Ava Pimen în Patericul Egiptean, în cap. 62.

[6] Moaștele sale se cinstesc în catedrala din Capua.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: “Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?” Si, raspunzând, ei zisera: “Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca”. Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 32

aug.
27
vin
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei
aug. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei

Sf. Cuv. Pimen[1] cel Mare, din Egipt (450) • Sf. M. Mc. Fanurie, din Rodos, în Grecia • Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei, în Spania (359) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din  Sicilia (257) • Famenul etiopian botezat de către Sf. Ap. Filip (sec. I) • Sf. Ier. Narnie, primul episcop de Bergamo, în Lombardia (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Ruf, episcop de Capua, în Campania (sec. I) • Sf. Mc. Antusa cea tânără, din Persia • Sf. Mc. Ruf şi Carpofor, de la Capua, în Campania (295) • Sf. Mc. Felix, Arontie şi Sabinian, de la Potenza, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Ier. Liberie mărturisitorul, episcopul Romei, apărător al dreptei credințe în fața arianismului (366) • Sf. Arcadie, împărat roman, fiul Sf. Împărat Teodosie cel Mare (408) • Sf. Ier. Cesarie, episcop de Arles, în Franţa (543) • Sf. Ier. Glicherie (Lizier), episcop de Couserans, în Franța (542) • Sf. Ier. Licerie, episcop de Lerida, în Catalunia, Spania (548) • Sf. Ier. Siagrie (Syagrius), episcop de Autun, în Franța (599) • Sf. Cuv. Pimen Păscătorul, din Palestina (602) • Sf. Cuv. Mc. Decuman, din Ţara Galilor (706) • Sf. Ier. Ebonie (Ebbon)[2], episcop de Sens, în Burgundia, Franța (740) • Sf. Mc. Malrubie, pustnic în Anglia (1040) • Sf. Cuv. Mc. Cucşa și Nicolae, de la Lavra Peşterilor din Kiev, muceniciți de păgâni, lângă râul Oka, în Ucraina (1114) • Sf. Cuv. Pimen Postnicul[3], de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Ier. Prailie, arhiepiscopul Ierusalimului • Sf. Noi Mc. Mihail, preotul, şi cei douăzeci și opt împreună cu dânsul, Ştefan, preotul, şi cei 18 împreună cu dânsul, de la Nijni Novgorod, Rusia (1918) • Sf. Sf. Mc. Hrisostom, mitropolit de Smirna, azi în Turcia (1922) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, protoiereul, Metodie, ieromonahul (1937), şi Dimitrie, preotul mărturisitor (1952), din Rusia.

[1] Cuvintele sale înțelepte se găsesc în Patericul Egiptean, la litera ”P”.

[2] A fost înmormântat, conform dorinței sale, la Saint Pierre-le-Vif, lângă Sens, alături de surorile sale, Ingoar și Leotheria care, după ce își dăruiseră averea la mănăstirea din această localitate, trăiau în nevoință pe lângă bazilică. Moaștele sale au fost puse în anul 980 într-o raclă de argint de către ahiepiscopul Sevinie de Sens. În pădurea de lângă Arces se păstrează și izvorul Sfântului Ebonie, astăzi fiind în grădina unei persoane particulare.

[3] Zis și prorocul.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică “al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : “Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceşte înseamnă ‘pastor’] al unei turme mari”. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : “Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?”. Ea îi răspunse : “Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd  ?”. El relua : “Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă”. Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : “Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ”.

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : “Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile”. El mai spunea adesea : “Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine”.

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : “Pimen nu a născut copil”. Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : “Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm”. El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : “În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră”. Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că “omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale” şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : “În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile”. Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : “El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi”.

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : “Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel”.

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: “Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu”.

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: “De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”. Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: “Au doara si tu esti crestina?” Iar sfânta a zis: “Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: “Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: “Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 34

aug.
28
sâm
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia
aug. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sf. Cuv. Moise Etiopianul[1] sau Arapul (395) • Dreptul Iezechia, împăratul • Sf. Prorociță Ana[2], fiica lui Fanuel, cea care L-a întâmpinat pe Domnul în Templu (sec. I) • Sf. Mc. Diomid şi Lavrentie • Sf. Mc. Hermes[3] şi Sf. Mc. Teodora, sora sa, de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. 33 de Mucenici din Iraclia • Sf. Mc. Fereol, tribun din Vienne, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Iulian[4], soldatul, de la Brioude, în Auvergne, Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Pelaghie, de la Konstanz, în Elveția (283) • Sf. Mc. Ilie, Ştefan, diaconul, şi Polion, de la Roma • Sf. Ier. Mărt. Vicinie, episcop de Sarsina, în Emilia Romagna (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Damonie • Sf. Mc. Fortunat, Caius şi Antie, de la Salerno, în Campania (sec. IV) • Fer. Augustin[5] episcop de Hipona (azi Annaba), Algeria (430)  • Sf. Ier. Ambrozie (450) şi Sf. Ier. Vivian mărturisitorul (460), episcopi de Saintes, în Franţa • Sfânta Mc. Șușanichia (Şuşanik), regina Georgiei (470) • Sf. Cuv. Emonie (Emmon), de la Luxeuil, în Franța (sec. VII) • Sf. Romuald[6] (Rumwold), prunc englez (650) • Sf. Ier. Facondin, episcop de Taino, şi Sf. Iuventin, arhidiaconul şi ucenicul său, din Umbria (sec. VII) • Sf. Ier. Flananie (Flannan), episcop de Killaloe, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Sava de la Pskov, în Rusia (1495) • Soborul Sfinţilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Noi Cuv. Mc. Serghie, arhimandritul, stareţul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Zilantov, Lavrentie şi Serafim, ieromonahii, Teodosie, ierodiaconul, Leontie şi Ştefan, monahii, Gheorghe, Ilarie, Ioan şi Serghie, fraţii de mănăstire (1918), din Rusia • Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Rusia (1937).

[1] Se poate citi despre el în Patericul Egiptean, la litera ”M”.

[2] Se amintește în Evanghelia după Luca (2, 36-38), împreună cu dreptul Simeon, fiind pomenită alături de el și în 3 februarie.

[3] Înmormântat pe Via Salaria, de către sora sa, Teodora, de unde a fost mutat, în anul 831, în orașul Munster, în Germania, la cererea împăratului Lotarie. În timpul lui Ludovic, fiul lui Lotarie, a fost mutat la Renaix, în Belgia Flamandă, unde se află și în prezent.

[4] Fost soldat în armata împăratului Dioclețian. Locul unde fusese depus trupul său a fost necunoscut până când acesta i-a fost descoperit, în anul 431, Sfântului Gherman de Auxerre. Până astăzi, o parte din moaștele sale se află în biserica din Brioude, iar o mână a sa se află la Nevers, în catedrală. Este ocrotitorul mai multor orașe din Franța. În Italia, localitățile Sambuco și Baldissero Torinese îl au ca ocrotitor.

[5] Ziua adormirii sale.

[6] Deși avea doar trei zile, îndată după botez, a rostit mărturisirea de credință cu voce tare, convertindu-i pe cei prezenți.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul (“cel din tâlhari”), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: “De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise “cel din tâlhari” sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu sotul sau timp de sapte ani pâna la moartea acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus o viata stricta si pioasa, “neparasind Templul si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte în post si rugaciune” (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreuna cu Sfântul Simeon au adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor ca Mesia a venit îin lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

aug.
29
Dum
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)
aug. 29 toata ziua
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

(†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul[1]

Sf. Mc. Sabina[2], văduva, şi Sf. Mc. Serapia, fecioara, de la Roma, sub Adrian (126)[3]Sf. Mc. Candida[4], fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Felix, Fericie, Adavisie, Gemelina şi cei împreună cu dânşii, de la Roma • Sf. Eftimie de la Perugia, în Umbria (309) • Sf. Cuv Teodora, din Tesalonic • Sf. Ier. Adelfie, episcop de Metz, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Arcadie, făcătorul de minuni, episcop de Arsinoe, în Cipru • Sf. Cuv. Sebie, rege saxon, monah în Anglia (694) • Sf. Cuv. Alberic, pustnicul, de la Bagnarea, aproape de Forli, în Romagna • Sf. Cuv. Mc. Edvoldie (Edwold), prinţ din Anglia, devenit pustnic (871) • Sf. Cuv. Alexandru, stareţul Mănăstirii Vocha, din Rusia (sec. XV-XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Iosif (Samakos) (1669).

[1] Vezi nota de pe 7 ianuarie: Soborul Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

[2] Moaştele Sfintei Sabina se află în biserica Santa Sabina all’Aventino, din Roma.

[3] Sfânta Sabina a fost o muceniţă din secolul al II-lea care, înainte de a fi creştină, era o femeie nobilă păgână, soţia senatorului Valentin de la Roma. În casa lor slujea o creştină numită Serapia care, cu iubire şi răbdare, i-a arătat stăpânei sale, Sabina, calea mântuirii. Astfel, nobila femeie a devenit o creştină iubitoare şi milostivă care se îngrijea de creştinii din catacombe. Venind noaptea, Sfânta Sabina mergea împreună cu Sfânta Serapia la întâlnirile creştinilor din catacombe, îi ajuta cu alimente şi îi încuraja în suferinţele lor, înfruntând cu bărbăţie orice obstacol care li s-ar fi pus în cale; se ştie că în vremea împăratului Adrian era o persecuţie aprigă împotriva creştinilor şi a celor care îi susţineau. Dar, într-o bună zi, Sfânta Serapia a fost prinsă de ostaşii romani care au bătut-o până şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci, Sfânta Sabina i-a luat cinstitele moaşte şi le-a îngropat. După puţină vreme, şi Sfânta Sabina a fost prinsă de soldaţii dregătorului Elpidie. Acesta a încercat în fel şi chip s-o convingă pe Sfântă să renunţe la credinţa creştină, dar, nereuşind, a declarat că Sfânta Sabina i-a jignit pe zei şi merită să i se taie capul. Astfel, Sfânta Sabina a primit cununa muceniciei în anul 126. Moaştele celor două sfinte se află în Biserica Santa Sabina all’Aventino, biserică întemeiată în anul 425 pe temelia unei case numite „Titulus Sabinae”, pe care poate chiar Sfânta Sabina a întemeiat-o.

[4] Moaştele Sfintei Candida se află în biserica Santa Maria dei Miracoli, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, “de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : “Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait”. (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: “Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt”. Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : “Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau”. De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : “Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna”.

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste “caile Domnului” in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

aug.
30
lun
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
aug. 30 toata ziua
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

†) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1657) și Ioan, de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (1685)Sf. Ier. Alexandru (340), Ioan (1075) şi Pavel cel Nou (784), patriarhii Constantinopolului • Sf. 6 Mucenici din Meletina • Sf. 16 Mucenici Tivei • Sf. Mc. Felix • Sf. Mc. Furtinian • Sf. Mc. Septimin • Sf. Mc. Ianuarie • Sf. Mc. Vriena, din Nisibe • Sf. Mc. Felix, preotul, şi Adauctus, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Gaudenţia, fecioara, de la Roma (303) • Sf. Cuv. Sarmata, din Egipt • Sf. Ier. Evlavie, episcop de Lapitos, în Cipru • Sf. Pamachie[1], care a mărturisit credinţa ortodoxă înaintea lui Jovinian şi a donatiştilor (410) •  Sf. Cuv. Hristofor Romanul, din Palestina (sec. VI) • Sf. Roman, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fiancrie, de la Brie, în Franţa, ocrotitorul grădinarilor (670) • Sf. Cuv. Decuman, din Anglia (706) • Sf. Cuv. Fantin[2], din Calabria, făcătorul de minuni (1000) • Sf. Cuv. Alexandru, de la Svir, în Rusia (1533) • Mutarea moaştelor Sf. Alexandru Nevsky, de la Vladimir la Sankt-Petersburg (1724) • Soborul Sf. Ierarhi evanghelizatori ai Bisericii Sârbe: Sava I, Sava al II-lea, Arsenie I, Evstaţiu, Iacov, Nicodim, Daniil, arhiepiscopii, Ioanichie, Efrem, Spiridon, Macarie şi Gavriil, patriarhii, Sava al III-lea, Grigorie, Ioan, Maxim şi Nicon • Sf. Noi Mc. Petru, preotul (1918), Ignatie, arhimandritul (1938), şi Petru mărturisitorul, protoiereu (1972), din Rusia.

[1] Senator roman văduv, întemeietorul unui spital la Roma. Moaştele sale se află în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, din Roma.

[2] Sfântul Fantim a intrat din copilărie la mănăstire şi a devenit ucenic al Sfântului Ilie Speleotul (11 sept.). După mulţi ani de nevoinţe, a întemeiat mai multe mănăstiri şi a fost apoi trimis, prin descoperire dumnezeiască, la Tesalonic, pentru a-i ajuta pe creştinii de acolo să se apropie mai mult de Dumnezeu. După 8 ani de slujire în cetatea Sfântului Dimitrie, s-a mutat la Domnul, la vârsta de 73 de ani.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai – aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta”. Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: “Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: “Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: “Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfantul Mitropolit Varlaam a pastorit Mitropolia Moldovei intre anii 1632-1653, in timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila si Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea “Sfintii Trei Ierarhi” din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 33

aug.
31
mar
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului
aug. 31 toata ziua
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă, la Constantinopol (530) • Înnoirea Bisericii Maicii Domnului, de la Neoria (în Constantinopol) • Sf. Ier. Sir, episcop de Padova (sec. III) • Sf. Mc. Mavrentie, Urban, Avit, Maternian şi Vincenţiu, de la Fossombrone, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mina, Faust, Andrei şi Heraclie • Sf. Mc. Fileort • Sf. Mc. Diadoh • Sf. 7 fecioare din Gaza • Sf. 4 Mucenici din Perga Pamfiliei • Sf. 366 de Mucenici din Nicomidia • Sf. Mc.  Primian, de la Spoleto, în Umbria, sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Cuv. Ensvida, prinţesă din Anglia, întemeietoarea Mănăstirii din Folkestone (640) • Sf. Ier. Aidan, episcop de Lindisfarne, în Anglia (651) • Sf. Cuv. Cuteberga, stareţă a Mănăstirii Wimburn, din Anglia (725), și Quenburga,  sora sa (735) • Sf. Nou Mc. Mihail, preotul, (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: “Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: “Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine”. Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: “O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?” Iar ea a zis catre dânsa: “O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa”. Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: “Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea”. Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

“Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie”. Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: “Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele”; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca “Apostolul Northumbriei”. A fost inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 24

mai
1
Dum
Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora; Sf. Tamara
mai 1 toata ziua
Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora; Sf. Tamara

Sf. Proroc Ieremia[1] (sec. VIII î.Hr.) • Sf. Cuv. Mc. Eftimie din Demiga Peloponesului, (†1814), Ignatie din Stara Zagora, Bulgaria (†1814), şi Acachie din Tesalonic (†1815), muceniciți la Constantinopol • Sf. Mc. Andeolie, ipodiaconul[2], din Smirna, mucenicit la Viviers, în Franța, sub Septimiu Sever (†208) • Sf. Mc. Orentie și Patienția[3], de la Huesca, în Spania (†240) • Sf. Mc. Comin, de la Catania, în Sicilia (270) • Sf. Mc. Efisie[4], sub Flavian (286) • Sf. Mc. Filosof (sec. III) • Sf. Mc. Sava • Sf. Sf. Mc. Ipolist, preotul, din Antiohia, mucenicit la Avellino (303) • Sf. Mc. Grata, văduva, din Bergamo (307) • Sf. Mc. Vata Persul (sec. IV) • Sf. Cuv. Isidora, pustnică în Egipt (†370) • Sf. Ier. Orentie, episcop de Auch, în Franța (†440) • Sf. Cuv. Brievchie (Brieuc), stareţul, din Bretania, în Franța (†502) • Sf. Mc. Sigismund, rege al Burgundiei, în Franța (†524) • Sf. Ier. Corentinie, episcop de Quimper, în Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Asaf, episcop de Llan Elwy, în Țara Galilor (†600) • Sf. Cuv. Mihail, de la Calcedon († după 726) • Sf. Nou Mc. Roman, din Rakka, în Siria (†780) • Sf. Tamara, regină a Georgiei (†1213) • Sf. Cuv. Pafnutie, din Borovsk, în Rusia (†1477) • Sf. Sf. Mc. Macarie, mitropolit al Kievului (†1497) • Sf. Cuv. Gherasim, din Boldino, în Rusia (†1554) • Sf. Ier. Zosima, episcop de Kurmurdo, în Georgia (sec. XVI) • Sf. Ier. Panaretos, episcop de Pafos, în Cipru (†1791) • Sf. Cuv. Nichifor, din Chios, în Grecia (†1821) • Sf. Nouă Mc. Maria, de la Merambelos, în Creta (†1826) • Sf. Mc. Nina, din Rusia (†1939).

[1] Moaştele Sfântului Proroc Ieremia pot fi cinstite la Veneţia. Astfel, în biserica San Antonio abate se găsește un picior neputrezit, iar în biserica San Geremia maxilarul cu un dinte și o bucată de craniu, după cum atestă F. Corner, Notizie storiche delle chiese e monasteri di Venezia e di Torcello, 1758, p. 350.

[2] Ucenic al Sf. Sf. Mc. Policarp al Smirnei, trimis de acesta să propovăduiască în Franța, în regiunea Viviers.

[3] Soț și soție.

[4] Sfântul Mucenic Efisie a fost prigonitor al creştinilor sub Diocleţian; convertit apoi la creștinism și mărturisind aceasta, devine mucenic. El este astăzi ocrotitorul oraşelor Cagliari şi Sardenia.


SINAXARUL ZILEI

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: “S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn”. Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. “Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi.”

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai.

Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: “In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!”  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.

Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 44

mai
2
lun
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului
mai 2 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei (373) • †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie) patriarhul Constantino-polului (†1656) • Sf. Mc. Exuperie și Zoe, soţia sa, Chiriac şi Teodul, fiii lor, din Atalia, în Panonia, azi în Ungaria (†127) • Sf. Mc. Saturnin, Neopol, Gherman și Celestin, de la Roma, sub Dioclețian (†303) Sf. Mc. Leo, de la Rimini, sub Diocleţian, (sec. III-IV) • Sf. Cuv. Iordan, făcătorul de minuni • Sf. Mc. Feliciu, din Sevilia, în Spania (sec. IV) • Sf. Gherman, evanghelizator al Normandiei, în Franța (†480) • Sf. Sf. Mc. Vindemialie, episcop de Capsa, Eugeniu și Longhin[1], episcopii, din Africa, sub Huneric, rege vandal arian (†485) • Sf. Cuv. Valbertie (Walbert), stareţ la Luxeuil, în Franța (†665) • Sf. Cuv. Ultan, stareţ la Fosses, în Franţa (†686) • Sf. Cuv. Genisie (Gennys), din Anglia • Sf. Boris, cel întocmai cu apostolii, rege al bulgarilor (†907) • Mutarea moaştelor Sf. Mc. Boris şi Gleb, în Rusia (†1115) • Sf. Ier. Sava, episcop de Dafnusia, în Bitinia • Sf. Cuv. Vasile, cel nebun pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (†1848).

[1] Uciși de vandalii arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea aducerii moaştelor celui dintre sfinţi părintele nostru Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.

Acest sfânt a petrecut pe pământ viaţă îngerească, iar nevoinţele cu care s-a nevoit pentru dreapta credinţă, şi împotrivirile ce a avut din partea învăţătorilor eretici, şi desele izgoniri şi mincinoasele năpaste ce a suferit sunt scrise pe larg şi la alte istorii, şi le înfăţişează şi de Dumnezeu grăitorul Grigorie. Drept aceea nu putem să povestim cele ce se spun în multe feluri de mulţi. Iar obişnuita rânduială a slujbei lui se face în 18 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii sfinţilor mucenici Esper şi Zoe, soţia lui, şi a fiilor lor Chiriac şi Teodul.

Aceşti sfinţi, Esper şi Zoe, au trăit pe vremea împăratului Adrian (124), şi deşi erau robi cu trupul unui oarecare Catal şi al Tetradiei soţia aceluia, colonişti romani, care îi cumpăraseră ca robi din Pamfilia, ei însă cu sufletele erau slobozi. De aceea ei nici cu trupurile n-au suferit a sluji la stăpâni păgâni, care cinsteau şi se închinau idolilor în locul Făcătorului şi Ziditorului a toate. Căci Chiriac şi Teodul, fiii lor, au zis către maica lor să nu locuiască mai mult împreună cu păgânii ci să se despartă de ei ca să nu fie împreună cu ei daţi pierzării; însă ea le-a răspuns că aceia sunt stăpânii lor. Atunci ei i-au arătat că pot să se facă slobozi prin sângele vărsat pentru Hristos. Acum şi maica lor, unindu-se cu ei, îi întărea pe ei şi ducându-se la Catal, i-a spus că Domnul nostru Iisus Hristos este Stăpân sufletelor lor; iar dacă printr-o oarecare întâmplare ei au stăpânire asupra trupurilor lor, ei socotesc de mai mare cinste stăpânirea lui Hristos asupra lor. Căci ziceau ei: mai mult trebuie să ne supunem lui Dumnezeu decât oamenilor. Deci spăimântându-se pentru aceasta Catal, i-a trimis pe ei împreună cu maica lor la Tritoniu, la tatăl lor Esper.

Iar mai în urmă, prăznuind Catal naşterea fiului său, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin şi carne, vrând să vadă de se vor împărtăşi ei din cele jertfite idolilor. Iar ei în loc să se împărtăşească de acelea, la sfatul maicii lor, le-au aruncat câinilor. De aceasta fiind înştiinţat Catal şi aprinzându-se de mânie, mai întâi a poruncit să fie spânzuraţi copiii de picioare şi să fie strujiţi cu unghii de fier; iar părinţii lor le dădeau curaj să nu se supună, ci să sufere până în sfârşit, privind către cununa muceniciei. Apoi a poruncit să fie pogorâţi şi împreună cu maica lor să fie cumplit bătuţi. După aceea a poruncit să fie băgaţi sfinţii toţi patru în cuptor ars cu foc, în care şi intrând şi-au dat sufletele lor lui Dumnezeu. Iar dimineaţa răsunau în cuptor glasuri ca de cântare şi deschizându-se cuptorul, n-au aflat pe nimeni, în afară de sfinţii, în chipul celor ce dorm, cu feţele spre răsărit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iordan, făcătorul de minuni, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 24

mai
3
mar
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi Mavra, soţia sa; Sf. Mc. Diodor și Rodopian
mai 3 toata ziua
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi Mavra, soţia sa; Sf. Mc. Diodor și Rodopian

†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (1900) Sf. Mc. Timotei, din Egipt, şi Mavra, soţia sa (†298) • Sf. Mc. Diodor şi Rodopian, din Afrodisia (azi lângă Geyre), în Turcia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Alexandru I[1], episcopul Romei, şi Sf. Mc. Evenţia şi Teodula, de la Roma, în via Nomentana, sub Adrian (117) • Sf. Severina[2] (sec. II) • Sf. 27 de Mucenici • Sf. Mc. Xenia[3], făcătoarea de minuni, din Grecia (318) • Aflarea Sfintei Cruci a Domnului de către Sf. Împ. Elena, la Ierusalim (326)[4] Sf. Ier. Iuvenalie Mărturisitorul, episcop de Narni, în Umbria (369) • Sf. Cuv. Gluvie (Gluvias)[5], din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Elvinie (Elwin), episcopul, şi Sf. Cuv. Aldvinie (Aldwin), starețul, fratele său, din Anglia (sec. VII-VIII) • Sf. Ier. Mamai, patriarhul Georgiei (sec. VIII) • Sf. Cuv. Mihail şi Arsenie, întemeietorii mănăstirii georgiene de pe Muntele Olimp, din Bitinia (sec. IX) • Sf. Ier. Petru, făcătorul de minuni, episcop de Argos, în Peloponez, Grecia (†922) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Luca din Steirion, în Grecia • Sf. Ier. Ecumenie, făcătorul de minuni, episcop de Trikala, în Grecia (†995) • Sf. Cuv. Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi întemeietorul vieţii de obşte în Rusia (†1074) • Sf. Cuv. Iuliana, prima stareţă a Mănăstirii Zachatyevskiy, din Moscova (†1393) şi Eupraxia[6], monahie la aceeaşi mănăstire (†1394) • Sf. Ier. Teofan, episcop de Peritheorion (Anastasioupolis), lângă Xanthi, în Grecia (sec. XIV) • Sf. Mc. Ahmed Caligraful (†1682) • Sf. Nou Mc. Pavel, din Vilnius, în Lituania (sec. XVII) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1941).

[1] Moaştele Sfântului Alexandru se află la Roma, în biserica San Lorenzo in Lucina. Pomenit în Orient și pe 16 martie.

[2] Matroană romană care se îngrijea de mormintele mucenicilor.

[3] De neam italian, ajunge în Peloponez, unde e mucenicită.

[4] Cf. Martirologiul Roman, pomenită în Minei pe 6 Martie.

[5] Fratele Sf. Cadochie (24 ianuarie).

[6] Surorile Sf. Alexie al Moscovei (12 februarie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa.

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: “Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: “Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: “Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie, egumenul Lavrei Grotelor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 38

mai
4
mie
Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin
mai 4 toata ziua
Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin

Sf. Mc. Pelaghia din Tars (†290) • Sf. Monica, mama Fer. Augustin (387) [1]Sf. Cuv. Ilarion, făcătorul de minuni • Sf. Sf. Mc. Porfirie, preotul, de la Camerino din Umbria, sub Deciu (249/251) • Sf. Mc. Iraclie, Iust şi Maur, soldaţii, de la Foligno, în Umbria, sub Deciu (249/251) • Sf. Mc. Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian, Macrovie şi cei împreună cu dânşii, de la  Schitopolis, în Egipt • Sf. Mc. Florian, soldatul, mucenicit în apropiere de Hessen, în Germania, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Iacob, diaconul, de la Bergamo, mucenicit de arieni  (380) • Sf. Ier. Tițian, episcop de Lodi, în Lombardia (477) • Sf. Cuv. Nichifor, stareţul Mănăstirii Medikion, din Bitinia, în Turcia (†813) • Scoaterea moaştelor Sf. Lazăr, prietenul lui Hristos (†890) • Sf. Ier. Atanasie, episcop de Corint (†957) • Sf. Cuv. Nichifor[2], pustnicul, de la Sfântul Munte Athos (înc. sec XIV) • Sf. Fraţi (Alfanov): Clement, Chiril, Nichifor, Nichita şi Isaac, din Rusia (sec. XV).

[1] Moaștele Sfintei Monica se află la Ostia, în Lazio.

[2] Cel ce a scris despre rugăciunea minţii în Filocalie. S-a născut pe pământul Italiei, venind la credinţa ortodoxă, și s-a dus să vieţuiască în Bizanţ. După unirea dintre Biserica latină şi cea de Răsărit, hotărâtă la Sinodul de la Lyon (1274) de către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, Sfântul Nichifor a fost surghiunit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars.

Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului.

Moştenitorul împăratului Diocleţian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia şi rănindu-se de frumuseţea ei a cerut-o de soţie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veşnic şi că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis şi a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură şi însoţită de un alai de servitori, după cum a fost dorinţa mamei sale.

Pe drum, prin graţie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a ţâşnit din pământ.

Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia şi în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăşit-o pe fecioară au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună lui Dumnezeu şi a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea şi-a scos hainele cele preţioase şi şi-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-şi toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulţi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creştineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creştină şi că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată şi a dus-o la împărat ca şi pe o creştină răspunzătoare de moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseţea fecioarei şi a încercat să o convingă să renunţe la religia ei, promiţîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soţie.

Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreţ, spunîndu-i: “Eşti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ţi fac voia şi urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credinţa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăţie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului şi a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”

Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse şi păgânii le-au luat şi le-au dus undeva în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieţuitoare să se apropie de ele. Aceştia au păzit moaştele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit şi o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaşte.

În slujba de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de “minunate vedenii.” Ea mai este prăznuită şi în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.

Acesta din tinereţe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, şi patimile trupeşti supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli şi să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuţă mică, şi aflându-se afară de toată tulburarea şi strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoţiei; şi răbdând mulţi ani aspra petrecere, a fost de toţi lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei, a despărţit-o şi a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creştin, a dăruit orbilor vedere, şi a îndreptat picioarele şchiopilor, şi alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a liniştit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Atos.

Sfântul Nichifor a fost învăţătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca şi romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos şi s-a sfârşit din viaţă înainte de anul 1300. Lucrarea sa “Despre trezvie şi păzirea inimii ” se găseşte în Filocalie: Preaînţeleptul meşteşug pentru rugăciunea minţii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.

Acest Parinte a adormit pe vremea împărăţiei lui Vasile şi a lui Constantin, la anul 977, şi a lăsat posterităţii comentarii ale sfintelor scripturi şi un Tratat asupra motivelor morţii lui Iisus Hristos pe Cruce.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului şi dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, şi a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful şi iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Monica, mama fericitului Augustin.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, “punînd strajă gurii ei” în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: “Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut.”

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă “lucrurile celui rău” şi “să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos”. A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 84

mai
5
joi
Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
mai 5 toata ziua
Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sf. Mare Mc. Irina, din Persia (sec. III) Sf. Mc. Efrem[1] cel Nou, din Nea Makri, în Grecia (sec. XV) • Sf. Mc. Neofit, Gaie şi Gaian • Sf. Mc. Crescentina[2], de la Roma Sf. Mc. Silvan[3], de la RomaSf. Mc. Lano[4], fost ostaş din garda de corp a lui Maximian (sec. III) • Sf. Mc. Iovinian, citețul, de la Auxerre, în Franța, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Teodor, Iulian, Evul, Malcamon, Mocim şi Salaman, din Petra • Sf. Cuv.  Hidrochie (Hydroc), pustnic în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Arles, în Franța (†449) • Târnosirea Bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, din insula Cipru • Sf. Ier. Gherontie, episcop de Milano (470) • Sf. Ier. Nectarie, episcop de Vienne, în Franţa (sec. V) • Sf. Mc. Landie, de la Orte (sec. VI) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Bologna (540) • Sf. Mc.  Teuteria şi Tosca[5], de la Verona • Sf. Cuv. Echie (Echa), pustnicul, din Anglia (†767) • Sf. Ier. Eftimie, făcătorul de minuni, episcop de Madytos (Eceabat), azi în Turcia (sec. X) • Sf. Mc. Efrem Prorocul, de la Damasc • Sf. Cuv. Varlaam şi Ghedeon, din Serpukhov, Rusia (†1377) • Sf. Cuv. Adrian, stareț la Mănăstirea Monza, în Rusia (†1619) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Iacov, stareţ la Mănăstirea Jeliezny-Borok, în Rusia.

[1] O părticică din sfintele sale moaște se află spre închinare și la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

[2] Cf. Martirologiul Roman.

[3] Cf. Martirologiul Roman.

[4] A fost ulterior transferat în Lazio, sub ordinul lui Diocleţian.

[5] Sfintele Teuteria şi Tosca sunt două fecioare ale căror moaşte au fost găsite în anul 1161 într-o biserică din Verona, care le fusese lor închinată încă din anul 750.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari muceniţe Irina.

Aceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele, însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei şi l-a trântit jos şi l-a omorât şi a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni şi cu femeia sa dimpreună, şi primind botezul, a lăsat împărăţia, şi-a petrecut viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăţia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli şi neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase şi a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinţa în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăţie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăţii, l-a orbit şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi iarăşi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulţumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiţit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulţi la credinţa în Hristos. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis.

Şi fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe şi mari minuni şi în alte multe cetăţi unde a mers şi unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon şi de către regele perşilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omeneşti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt în neputinţă. Aşadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie regele perşilor; iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Neofit, Gaie şi Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: “Unde e Dumnezeul tău?”, “De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: “O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta.”

Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: “Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: “Cât timp vrei să mă mai laşi aici?”

Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. “Iartă-mă,” spuse ea, “Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.

În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului “Potirul nesecat”.

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 52

mai
6
vin
Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar
mai 6 toata ziua
Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar

Sfântul şi Dreptul Iov, mult-răbdătorul (2000-1500 î.Hr.) • Sf. Mc. Varvar, soldat roman, mucenicit sub Iulian Apostatul (369) • Sf. Cuv. Mamant, Pahomie şi Ilarion • Pătimirea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan[1], la Poarta Latina, de la Roma (92/95) • Sf. Mc. Victor, Felix, Victor, Calisia, Aufidia, Iutita, Emeria, Faustina, Victoria, Saturnina, Valentina, Faustin, Petru, Floriana, Victorina, Crispin, Donat, Maxentie, Nina, Valeria, Matrona, Florian, Irina, Ieremia, Flavius, Marcelin, Maxim, Augustin şi cei 65 împreună cu dânşii, de la Milano, sub Maximian (286/305) • Sf. Mc. Dimitrie, Donatie, Danaxie, Mesirie și Terinie, de la Constantinopol • Sf. Mc. Aura, de la Paris (sec. III-IV) • Sf. Ier. Venerie[2], episcop de Milano (408) • Sf. Benedicta, fecioara, de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Maurelie, episcop de Imola (524) • Sf. Ier. Idbertie (Eadbert), episcop de Lindisfarne, în Anglia (†698) • Sf. Cuv. Petronin, de la Brescia, stareț la Mănăstirea Monte Cassino (752) • Sf. Cuv. Miheea, de la Radonej, în Rusia (†1385) • Sf. Cuv. Serafim, din Muntele Dombos, în Livadeia, în Grecia (sec. XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Sava, primul patriarh al Serbiei (†1236) • Așezarea Moaștelor Sf. Ap. și Evanghelist Matei la Salerno[3] (954).

[1] Cf. Martirologiul Roman. Se pomenește a fost condamnarea sa la a fi aruncat într-un ceaun plin cu ulei clocotit, de unde a ieșit nevătămat, prin purtarea de grijă a  lui Dumnezeu. În Minei, e vorba despre pomenirea de pe 8 Mai.

[2] Sfântul Venerie a fost ucenic şi diacon al Sfântului Ambrozie al Mediolanului. Despre el ştim că, fiind episcop între anii 400 şi 408, a trimis ajutoare episcopilor din Africa şi că s-a îngrijit de Sfântul Ioan Gură de Aur, în timp ce acesta se afla în exil.

[3] Cf. Martirologiul Roman.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfântului şi dreptului şi mult-pătimitorulul prooroc Iov.

Acesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani.

Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor Mamant, şi Ilarion, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrion, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Danax, Mesir şi Terinos, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Donat, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varvar (Barbar).

Sfântul Mucenic Varvar, un fost tâlhar din Grecia, a comis multa vreme furturi, santaje si crime. Dar Dumnezeu, care nu doreste moartea pacatosului, l-a intors la pocainta. Odata, in timp ce-si admira prada stand intr-o pestera, harul divin i-a atins inima, îndreptându-i gândurile spre moartea de care nu putem fugi si spre infricosatoarea judecata. Gandindu-se la multimea de fapte rele pe care le-a adunat s-a întristat si s-a hotarat sa puna început bun, spunând: “Hristos nu a respins rugaciunea tâlharului care era pe cruce langa EL; ma rog sa nu ma piarda nici pe mine in mila lui fara margini”

Varvar si-a lasat toate bunurile in pestera si a mers spre cea mai apropiata biserica. Acolo si-a dezvaluit toate pacatele preotului si a cerut iertare de relele facute. Preotul l-a primit in casa sa iar Sf. Varvar s-a pus pe coate si genunchi, deplasandu-se ca un animal in patru labe, pentru ca nu se credea vrednic sa fie numit om. In gospodaria preotului el a trait cu vitele, mâncând cu acestea si considerandu-se cel mai rau dintre toate creaturile. Dupa ce a primit iertare de pacatele sale, Sf. Varvar a plecat in padure unde a trait timp de 12 ani, gol, fara imbracaminte, suferind de frig si caldura. Corpul lui s-a innegrit de tot de murdarie si de arderea soarelui.

In cele din urma, Sf. Varvar a primit un semn de sus ca a primit iertare si ca va muri ca mucenic. Intr-o zi au venit niste negustori acolo unde se nevoia Sf. Varvar. Acestia vazand ceva ca se misca in iarba deasa din fata lor, au slobozit mai multe sageti in acea directie gandind ca e vorba de vreun animal. Ajungand mai aproape s-au ingrozit cand au vazut ca au ranit mortal o fiinta umana. Sf. Varvar i-a rugat sa nu-l planga si dupa ce le-a povestit cine este, i-a rugat pe acestia sa mearga la casa preotului unde a locuit el si sa-i spuna ce s-a intamplat.

Apoi Sf. Varvar si-a lasat duhul in grija lui Dumnezeu. Preotul care l-a spovedit pe fostul tâlhar, i-a gasit corpul neinsufletit care stralucea cu o lumina dumnezeiasca si l-a ingropat in locul in care a fost ucis. Dupa aceea, a inceput sa curga mir din mormantul sfantului, care a vindecat multe boli grele. Moastele sale sunt la Manastirea Kellios din Thesalia, langa orasul Larissa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 52

mai
7
sâm
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat
mai 7 toata ziua
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat

Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim (346) • Sf. Mc. Codrat şi cei împreună cu dânsul, din cetatea Nicomidiei (Izmit), azi în Turcia (†249/259) • Sf. Mc. Acachie[1] de la Constantinopol (303) • Sf. Mc. Flavia Domitila[2], fecioara, și cele împreună cu dânsa: Eufrosina și Teodora,  mucenicite la Terracina, sub Domițian (sec. I) Sf. Mc. Flavia Domitila[3], mucenicită în Insula Pandataria (astăzi Ventottene), sub Domițian (95) • Sf. Mc. Rufin şi Satorin (†249/259) • Sf. Mc. Maxim • Sf. Cuv. Ioan, de la Zedazeni, în Giorgia, şi cei 12 ucenici ai săi: Shio, David, Antonie Stilitul, Tadeu, Ştefan, Isidor, Mihail, Pirus, Zenon, Iesei, episcop de Tsilkani, Iosif şi Habib[4] (sec. VI) • Sf. Ier. Leotard, episcop în Franţa şi Anglia (†603) • Sf. Cuv. Serenie (680) şi Serenic (669), fraţi de sânge, diaconi la Roma şi pustnici în zona Maine, din Franța • Sf. Ier. Benedict al II-lea, episcopul Romei (685) • Sf. Ier. Ioan, episcop de Beverley, în Anglia (†721) • Sf. Cuv. Ioan Psihaitul, mărturisitorul (†825) • Sf. Cuv. Nil, de la Sora, în Rusia (†1508) • Sf. Cuv. Nil, izvorâtorul de mir (†1651) • Sf. Cuv. Mc. Pahomie, din Usachi, în Asia Mică, viețuitor la Sfântul Munte Athos (†1730) • Sf. Alexie, din Wilkes-Barre, mărturisitor al dreptei credințe în America (†1909).

[1] Conform unei tradiții locale  transmisă de Baronio, moaștele Sf. Mc. Acachie ar fi ajuns în mod miraculos, pe mare, la Squillace, în Calabria, unde se află și astăzi.

[2] Istoricul Eusebiu de Cezareea, în Istoria Bisericii (III, 18,4) spune că în cel de-al 15-lea an al domniei lui Domiţian, Flavia Domitila, fiica Sf. Mc. Plautila (pomenită pe 20 Mai), sora lui Flaviu Clement, consul roman, împreună cu mulţi alţii, a fost exilată în insula Ponza din Lazio, pentru a-l fi mărturisit pe Hristos. Pe această Flavia Domitila o pomeneşte şi Fericitul Ieronim în Epistola către Eustachie, povestind despre văduva Paula, care în drumul său spre Răsărit, s-a oprit în insula Ponza pentru a se închina la locurile unde Sfânta Domitila a pătimit.

[3] Soţia consulului Flaviu Clement și mătușa Sf. Mc. Flavia Domitilla fecioara. Un alt istoric, Dione Cassio, în Istoria Romană (LXVII, 13-14), spune despre împăratul Domiţian, că a luat viaţa, printre mulţi alţii, şi lui Flaviu Clement, care îi era văr, şi avea o soţie numită tot Flavia Domitila, ea însăşi rudă a împăratului. Despre aceasta se spune că a fost exilată în insula Pandataria (astăzi Ventottene), unde a primit ucenicia. Moaștele uneia dintre cele două sfinte mucenițe Flavia Domitila au fost descoperite în catacombele zise ale lui Domitilla, alături de moaștele Sfinților Nereu și Achilin, și se află la Roma, în biserica Santa Maria in Vallicella.

[4] Sirieni de neam, întemeietori ai monahismului în Georgia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur. Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele. O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand “semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America.

Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.

In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).

La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii “americanizarii” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.

Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.

“Nu,” au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?” S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: “Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!”

Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.

Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.

Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.

In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau “Cum ar trebui sa traim in America” pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori.

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa “moscovitilor” pentru bani.

In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca “Dumnezeirea este mai puternica ca toate” (Inteleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.

La fel ca Iosua, “el si-a calauzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult.  In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.

Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.

Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.

Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:

In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul  Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 41

mai
8
Dum
†) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuvios Arsenie cel Mare
mai 8 toata ziua
†) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuvios Arsenie cel Mare

†) Sfântul Apostol Ioan[1] (98/117) • Sf. Cuv. Arsenie cel Mare (450) • Sf. Mc. Victor Maurul, soldat de la Milano, sub Diocleţian şi Maximian, (†303) • Sf. Mc. Nicoma • Sf. Ier. Dionisie (Denis), episcop de Vienne, în Franţa (sec. IV) • Sf. Cuv. Emilia[2], mama Sf. Vasile cel Mare • Pomenirea arătării Sf. Arhanghel Mihail la Monte Gargano (†492) • Sf. Cuv. Ghirienie (Girien), pustnic irlandez (515) • Sf. Ier. Dezirie (Désiré)[3], mărturisitorul, episcop de Bourges, în Franța (550) • Sf. Cuv. Mil, făcătorul de cântări • Sf. Cuv. Ida[4] (Itta), întemeietoarea Mănăstirii de la Nivelles, în Franța (652)• Sf. Vironie (Wiron), propovăduitor în Olanda, apostol al Frisiei (753), și Sf. Otgar, însoţitorul său (sec. VIII) • Sf. Cuv. Tarasie, făcătorul de minuni, din Licaonia, în Asia Mică • Sf. Cuv. Arsenie, întemeietorul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Barnakova, în Rusia (sec. XI) • Sf. Cuv. Arsenie Ostenitorul (sec. XIV) şi Pimen Postitorul (sec. XII), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Aducerea Moaștelor Sf. Ap. Andrei la Amalfi[5] (†1208) • Sf. Cuv. Arsenie cel nebun pentru Hristos, întemeietorul Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului de la Novgorod, în Rusia (1570).

[1] Mormântul Sfântului Apostol Ioan, aflat pe colina Ayasuluk, la un kilometru și jumătate de vechiul oraș al Efesului, în toți anii, în această zi a opta a lunii mai, izvorăște și izbucnește afară, fără de veste, din suflarea Sfântului Duh, o pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Și aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor și sănătatea trupului, slăvind pe Dumnezeu și pe robul Său Ioan, cinstindu-l.

[2] Cuvioasa Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, se prăznuiește și pe 1 ianuarie, în Patriarhia Constantinopolului și în Patriarhia Română.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața ereziilor monofizitismului și nestorianismului.

[4] Soția Sf. Pepinie de Landen (21 februarie), mama Sf. Gertruda (17 martie) și a Sf. Bega (17 decembrie).

[5] Martirologiul Roman menționează data de 9 Mai, dată la care se menționează și aducerea Moaștelor Sf. Ap. și Evanghelist Luca și ale Sf. Ap. Timotei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol şi evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.

Preabunul Dumnezeu şi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli, prooroci şi mucenici, şi pe toţi cei ce bine au plăcut Lui, nu i-a învrednicit numai Împărăţiei cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, ci şi locurile în care au strălucit şi au fost îngropaţi ei, le-au luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel şi mormântul în care fusese îngropat marele apostol şi evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, în toţi anii izvorăşte şi izbucneşte afară fără de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf şi pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Şi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor şi sănătatea trupului slăvind pe Dumnezeu şi pe robul Său Ioan cinstindu-I.

Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

Se cuvine a şti că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice: pe Estir, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu şi maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine să ştim că în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor şi a fost răstignit, au fugit toţi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faţă la vânzarea şi la răstignirea Lui, şi a venit şi la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maice pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit fiul tunetului; şi a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum a zis Domnul: <iată maica=”” ta=””>. Şi a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Apoi a venit la Efes şi a dărâmat prin rugăciunea sa capiştea Artemidei şi a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaţi şi femei ce slujeau Artemidei, şi i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numeşte Livaton, unde spre apus zace sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena şi cei şapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere ce se cheamă Hileon. Iar sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei şapte diaconi, din cele patru proorociţe fiice ale lui, zace aproape în acel munte. Şi Audact mucenicul şi fiica sa Calistena şi alţi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul şi Pavel cetăţeanul pustiului. Şi se face prăznuirea lui în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numeşte Evdomon.</iată>

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind născut, crescut şi păzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, şi plin de toată bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască şi omenească. Pentru aceasta a fost hirotonit şi diacon. Şi ocârmuind atunci împărăţia romanilor Teodosie cel Mare şi punând multă nevoinţă, şi căutând om duhovnicesc şi învăţat care să fie în stare să înveţe pe fiii săi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, şi a scris la împăratul Graţian, şi la papa Inocenţiu, şi abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma şi sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a văzut că la faţă şi la fire este om cinstit şi căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, şi împodobit cu toată bunătatea. Şi umplându-se de multă bucurie şi dulceaţă, de atunci îl cinstea ca pe părintele său, şi i se smerea ca unui dascăl. Şi senatorii văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea şi iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, şi dorind de viaţă monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i împlinească dorinţa. Şi îndată a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: “Arsenie, fugi de la oameni şi te mântuieşte”. Deci el nezăbovind, ci schimbându-şi portul, s-a dus şi a sosit la Alexandria. Şi călugărindu-se a mers la Schit, supunându-se la toată petrecerea cea grea şi anevoioasă. Şi rugându-se lui Dumnezeu, iarăşi a auzit glas dumnezeiesc către dânsul: “Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te şi te mântuieşte”.

Pe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se şi cu alţii către dânsul: “Spune-ne, o părinte, cuvânt de folos”. Şi el zise: “Dacă îl voi spune, îl veţi ţine?” Iar ei ziseră: “Aşa, adevărat.” Şi zise el: “Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaţi acolo”.

Şi iarăşi se spune despre el că, lucrând în toată vremea vieţii sale, purta un petec de rasă în sân de-şi ştergea lacrimile. Şi era la trup minunat şi cuvios, peste tot cărunt, uscat şi lung, măcar că si era puţin gârbov de bătrâneţe, avea barba până la pântece şi chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea să-şi arate faţa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-şi genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. În acest fel cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Şi când era să se despartă de trup, căci ajunsese la adânci bătrâneţi, fiind aproape de o sută de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: “Oare nu ştiţi să puneţi o funie de picioarele mele şi să mă trageţi în munte?” Şi iarăşi le zise: “Vedeţi, fiii mei, în câtă frică mă aflu având a ieşi din trup?” Şi ei ziseră: “Vedem”. Iar el zise: “De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta”. Şi îndată şi-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in Patericul egiptean, .

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cohortei ostaşilor, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 31

mai
9
lun
Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae; Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor
mai 9 toata ziua
Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae; Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari (†1087) • Sf. Proroc Isaia (sec. VIII î. Hr) • Sf. Mc. Hristofor[1] din Lichia, în Turcia (†250) • Sf. Sf. Mc. Gherontie, episcop de Cervia, mucenicit la Cagli, pe via Flaminia (†501) • Sf. 2 femei Mucenițe şi cei 200 de ostaşi, care au crezut prin Sf. Hristofor • Sf. Mc. Epimah, de la Alexandria Egiptului, sub Deciu (250) • Sf. 310 Mucenici din Persia (sec. IV) • Sf. Mc. Polim, diaconul, Efenic şi Cast, de la Milano • Sf. Luminiţa (Lucilla), sora Sf. Epifanie, episcop de Pavia (†496) • Sf. Ier. Gherontie, mărturisitorul, episcop de Cervia, lângă Ravena, (†501) • Sf. Cuv. Mc. Nicolae cel Nou, din Vunena, în Tessalia, Grecia, și cei împreună cu dânsul, muceniciți de avari (901) • Sf. Cuv. Iosif, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (1911).

[1] Un os din moaştele Sfântului Mucenic Hristofor se află la Veneţia, în biserica San Domenico.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului prooroc Isaia.

Sfântul prooroc Isaia, marele glăsuitor, a trăit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de către care a şi fost tăiat cu ferăstrăul, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru că mai înainte de a nu muri, leşinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat şi îndată a trimis Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea lui Iezechia până a nu fi făcut puţurile şi fântânile, prin rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea încercuită de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea din lipsa de apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii, de unde aveau iudeii apă să bea. Şi fiind înştiinţaţi că din izvorul Siloamului, au îngrădit cetatea de au încercuit-o şi au străjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei.

Mormântul acestui prooroc se află aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea dinspre miazăzi a Ierusalimului. Căci regele Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său, însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale ocolită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută de cei mai mulţi dintre preoti, ca şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea regele aurul ce-i venea din Etiopia şi aromatele, adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce regele Iezechia a arătat taina lui David şi a lui Solomon preoţilor babilonieni, care văzând minunea ce s-a făcut în trupul bolii lui, că s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta, au mers ca să vadă, de vreme ce Iezechia a făcut aceasta de a spurcat oasele părinţilor săi, a blestemat Dumnezeu să fie neamul lui spre robie vrăjmaşilor săi. Şi l-a făcut fără de rod din ziua aceea.

Proorocul Isaia era la arătarea trupului astfel: avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aşezate mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor.

Sfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alţi ostaşi într-un oraş din Răsărit unde au supus la chinuri pe toţi creştinii ce i-au găsit. Deşi mare cât un uriaş la statură şi foarte urât la faţă, lui Reprove (căci aşa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de aceşti oameni. Dar neputând să grăiască pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: “Reprove, îmbărbătează-te!” Şi cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. Şi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creştini, şi erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bătut de un oarecare Vachie, către care răspunzând zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de şi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor şi înfricoşător, şi din pricina puterii lui nestăpânite şi nebiruite. Aceşti slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat şi altele, de hrană, de care minune mare slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, şi mergând la Antiohia au fost botezaţi împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfinţitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.

Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul şi îngrozindu-se, a căzut pe spate cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug şi să-l îmblânzească cu momelile, şi cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe faţă. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la faţă, însă desfrânate şi gata spre stricăciune şi foarte ştiutoare în a înfierbânta şi a întărâta la porniri şi la pofte nestăpânite şi turbate pe bărbaţii tineri; dintre acestea una se chema Calinica şi cealaltă Achilina. Şi le-a poruncit să intre la dânsul, şi să se meşteşugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul şi el să le îndrăgească încât să-l despartă de credinţa Mântuitorului Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul învăţându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Şi stând ele înaintea împăratului şi mărturisind că sunt creştine, au fost date la cumplite chinuri, pe care răbdându-le au luat cununa muceniciei.

După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare a ocărât pe sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat; iar el răspunzând a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie ţintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul şedea liniştit ca şi cum s-ar fi aflat în odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute, dar de cei credincioşi crezute şi bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare şi preaînfrumuseţat, îmbrăcat în veşminte albe, încât întuneca şi soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare şi că împrejurul lui erau ostaşi purtători de foc, care se luptau cu nişte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului. Atunci popoarele auzind acestea şi văzând şi pe sfântul, că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut şi au trecut la credinţa în Mântuitorul Hristos, şi au scos pe sfântul din foc. Dar şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, şi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se află la locul numit Chiparisio.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei muceniţe, Calinica şi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Epimah şi Gordian.

Sfinţii aceştia mai sus arătaţi, Epimah şi Gordian, erau cu neamul din Roma. Dar fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, au fost prinşi şi siliţi de către stăpânitorul cetăţii să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea au fost chinuiţi cu felurite chinuri, iar la sfârşit li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununile nevoinţei. Soborul lor se săvârşeşte în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 40

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d