Calendar

---

Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (†319) • Sf. Proroc Zaharia (sec. VI î.H.) • Sf. Ier. Iuventie, episcop de Pavia, evanghelizatorul Liguriei (sec. II) • Sf. Mc. Pavel, Luciu şi Chiriac, de la Roma, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Nichifor şi Ştefan • Sf. Mc. Marta, Maria și Licarion, fratele lor • Sf. Mc. Filadelfie şi Policarp • Sf. Mc. Comun, de la Toscanella, în Toscana • Sf. Ier. Macarie, episcop de Pafos, în Cipru • Sf. Cuv. Perghet • Sf. Cuv. Chevie (Kew), întemeietoarea Mănăstirii Waderbridge, în Anglia (sec. V) • Sf. Iacuție și Ghetnochie[1], din Bretania, Franța (sec. V) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Milano (†570) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Verdun, Franța (†649) • Sf. Cuv. Cutmanie (Cuthman), pustnicul, de la Steining, în Anglia (†800) • Sf. Ier. Sava al II-lea, arhiepiscopul sârbilor (†1271) • Sf. Liubov cea nebună pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (†1921) • Sf. Sf. Noi Mc. Andrei, protoiereul, Simeon şi Alexandru, preoţii, din Rusia (†1942).

[1] Fiii Sf. Fragan și Gvenia (5 Iulie).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 20

---

Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Nichifor (†257) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Siciliei, şi fiul său, Pangratie, episcopul Taorminei • Sf. Ier. Filaret, episcopul Ciprului (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Sabin, primul episcop de Avellino, în Campania, sub Traian (†109) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 38 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Apolonia din Alexandria, în Egipt (sec. III) • Sf. Cuv. Roman Cilicianul (sec. IV-V) • Sf. Ier. Rufin, episcop de Canosa, în Puglia (†500) • Sf. Ier. Elidius, episcop în Anglia (†560) • Sf. Ier. Sabin, făcătorul de minuni[1], episcop de Canosa, în Puglia (†566) • Sf. Cuv. Petru Damaschinul, isihastul (sec. XI) • Sf. Cuv. Pangratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Ghenadie (†1516) şi Nichifor (†1557), de la Lacul Voje, Vologda, în Rusia • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul (†1930) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, şi Gheorghe, din Franța (†1944) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Franța, mort la Auschwitz (†1942).

[1] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei în Dialoguri. Moaștele sale se află la Catedrala din Bari. Este și Sfântul ocrotitor al orașului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 22

---

†) Sf. Sf. Mc. Haralambie, episcop de Magnezia, lângă Efes, în Turcia, sub Septimiu Sever (†198) • Sf. Mc. Valentina, din Cezareea, și Enata din Gaza, fecioarele, şi Pavel (†308) • Sf. Mc. Porfirie şi Vaptos, care l-au chinuit pe Sf. Haralambie (†198) • Sf. 3 femei care au crezut în Hristos prin Sf. Haralambie (†198) • Sf. 10 Mucenici Soldaţi, din via Lavicana, de la Roma • Sf. Mc. Zotic, Irina, Iachint şi Amanţiu[1], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sotera[2], fecioara, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Terracina, în Lazio • Sf. Pelegrin, mărturisitorul, de la Piacenza (†400) • Sf. Cuv. Zenondin din Cezareea Capadociei, Turcia (†416) • Sf. Cuv. Scolastica[3], sora Sf. Benedict din Nursia (†543) • Sf. Ier. Atanasie al II-lea, arhiepiscopul Constantinopolului (†706) • Sf. Ana, prinţesă de Novgorod (†1056) • Sf. Cuv. Prohor de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1107) • Sf. Cuv. Ioan din Chimchimi, în Bulgaria (sec. XIII) • Soborul sfinților episcopi de Novgorod: Ioachim, Luca, Gherman, Arcadie (18 septembrie), Gavriil (Grigorie, 24 mai), Martirie, Antonie, Vasile, Simeon şi Serapion • Sf. Cuv. Longhin din Koriajemka, din Rusia (†1540).

[1] Sfinții mucenici au suferit mucenicia pe via Casilina unde au și fost îngropați. Astăzi moaștele lor se află în biserica S. Prassede de la Roma.

[2] Din familia care îl va da Bisericii pe Sf. Ambrozie, episcop de Milano.

[3] Moaște la Mănăstirea Montecassino, în Campania.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 42

---

Sf. Sf. Mc. Vlasie[1] al Sevastiei şi cei împreună cu dânsul, 2 prunci şi 7 femei, muceniciți sub Liciniu (†316) • Sf. Teodora, împărăteasa, apărătoarea Ortodoxiei (†867) •  Sf. Ier. Caloger Mărturisitorul, episcopul Ravenei (†170) • Aflarea moaştelor Sf. Proroc Zaharia[2], tatăl Sf. Ioan Botezătorul (†409) • Sf. Ier. Lazăr, episcop de Milano (†449) • Sf. Cuv. Severin, starețul mănăstirii de la Saint Maurice d’Agaun, în Elveția (†507) • Sf. Cuv. Chedmon, imnograful, din Anglia (†680) • Sf. Vsevolod, prinţ de Pskov, în Rusia (†1137) • Sf. Dimitrie de la Vologda, în Rusia (†1392) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, rob din Kratovo, la Sofia, în Bulgaria (†1515).

[1] Un os al Sfântului Vlasie se află la biserica San Biagio din Castello, în Veneto. Alt os, la biserica San Giovanni Crisostomo de la Venezia.

[2] Trupul Sfântului Zaharia a fost dăruit de către împăratul Leon al V-lea Armenianul de la Constantinopol, Republicii Veneția, în anul 815, unde se află și acum. La Constantinopol fusese cinstit în biserica Sf. Ap. Iacob, iar la Veneția se află în biserica Sf. Zaharia, în altarul din partea dreaptă a bisericii.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 33

---

Sf. Ier. Meletie[1], arhiepiscopul Antiohiei (†381) • Sf. Ier. Antonie, patriarhul Constantinopolului  (†912) • Sf. Nou Mc. Hristea Grădinarul, din Constantinopol (†1748) • Sf. Mc. Satornic şi Plutin • Sf. Mc. Valerian, Valentin şi Saprut, de la Brescia, sub Adrian (†117/138) • Sf. Mc. Modest, din Insula Sardinia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Eulalia, ocrotitoarea Barcelonei, mucenicită sub Dioclețian (†304) • Sf. Cuv. Maria, care şi-a schimbat numele în Marin, şi Sf. Cuv. Evghenie, tatăl său (sec. V) • Sf. Ier. Etelvald, episcop de Lindisfarne, în Anglia (†740) • Sf. Cuv. Prohor, întemeietorul Mănăstirii Sfintei Cruci, de la Ierusalim (†1066) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Muntele Sinai (†1091) • Sf. Ier. Alexie, mitropolitul Moscovei (†1378) • Sf. Cuv. Vasian, stareţul Mănăstirii din Pădurea Ryabovsky, de la Uglici, în Rusia (†1509).

[1] Prigonit pentru dreapta credință, se refugiază la Constantinopol unde își dă obștescul sfârșit. E pomenit și elogiat de Sf. Ier. Ioan Hrisostom și Sf. Ier. Grigorie al Nissei (cf. Martirologiul Roman).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.

Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 22

---

Sf. Cuv. Martinian, din Palestina (†422) • Sfântul Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila[1] de la Roma, muceniciți la Efes (sec. I) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei (†607) • Sf. Mc. Fusca, fecioara, şi Maura, dădaca ei, de la Ravena, sub Deciu (sec. IV) • Sf. Iuliana[2], de la Torino (sec. IV) • Sf. Mc. Beninie, de la Todi, în Umbria, sub Diocleţian (†303) • Sf. Mc. Necunoscuţi, tată şi fiu, morți răstigniți • Sf. Zoe şi Fotina, cele izbăvite de Sf. Cuv. Martinian • Sf. Ier. Ştefan Mărturisitorul, episcop de Lyon, în Franța (†512) • Sf. Cuv. Domnoc, pustnicul, din Irlanda (†550) • Sf. Cuv. Ştefan, egumenul, de la Rieti, în Lazio (†590) • Sf. Cuv. Ermenilda[3], stareță la Ely, în Anglia (†700) • Sf. Ier. Grigorie al II-lea Mărturusitorul, episcopul Romei, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†731) • Sf. Cuv. Haimonie (Haymon) şi Veremondie, întemeietori ai unei mănăstiri la Meda, lângă Milano (†790) • Sf. Cuv. Simeon, izvorâtorul de mir, întemeietorul Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (†1200) • Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscop de Moghilev, azi în Ucraina (†1795) • Sf. Sf. Nou Mc. Silvestru, arhiepiscop de Omsk, în Siberia, şi Sf. Mc. Pavlodar, Rusia (†1920) • Sf. Sf. Mc. Zosima şi Nicolae, preoţii (†1938), şi Pavel, din Rusia (†1938).

[1] Moaștele Sfintei Priscila se află în biserica Santa Podențiana din Roma.

[2] Matroană evlaviosă din Torino, care s-a îngrijit de moaştele Sf. Mc. Octav, Soluter şi Adventur, din legiunea tebană.

[3] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.), fostă prințesă de Kent.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 23

---

Sf. Cuv. Auxentie (†470) și Maron (†423), şi Sf. Ier. Avraam (†423), episcop de Harres, în Mesopotamia • Sf. Ier. Elecadie, episcopul Ravenei (†112) • Sf. Sf. Mc. Valentin[1], preotul, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (†269) • Sf. Sf. Mc. Valentin[2] I, episcop de Terni, în Umbria, sub Aurelian (†273) • Sf. Mc. Proclu, Efebie şi Apolonie, de la Terni (†273) • Sf. Mc. Vitalie, Felicol, Zenon şi cei împreună cu dânșii, 44 de soldaţi, de la Roma (sec. II-III) • Sf. Mc. Antim, Marchian, Tian, Celerin, Magnus şi Iulian, de la Roma, în via Flaminia • Sf. Sf. Mc. Filimon, episcopul Gazei • Sf. Ier. Nostrian Mărturisitorul, episcop de Napoli (†450) • Sf. Cuv. Antonin Mărturisitorul, stareț la Sorrento, în Campania (†830) • Așezarea Moaștelor Sf. Chiril (Filozoful), întocmai cu apostolii, luminătorul slavilor, la Roma (†869) • Sf. Cuv. Isaac Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1090) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Corint (†1554) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian cel Nou, întemeietorul Mănăstirii Înaintemergătorului din Kissavos, mucenicit la Larissa (†1568) • Sf. Cuv. Nou Mc. Gheorghe Mitilineanul, croitorul, de la Constantinopol (†1693) • Sf. Cuv. Ilarion Georgianul, din Sfântul Munte Athos (†1864).

[1] Sfântul Valentin a fost preot la Roma și prieten cu împăratul Claudiu Goticul. Acuzat public că este creștin, a fost adus în fața împăratului care, mișcat de propăvăduirea lui, l-a lăudat public pentru înțelepciunea cuvintelor sale. Astfel Sfântul a fost pus în arest domiciliar în casa prefectului Asterie, pe a cărui fiică a videcat-o de orbire. A reușit astfel să convertească întreaga familie a prefectului și, pentru aceasta, a fost condamnat la moarte. Moare decapitat la 14 februarie 286, după ce mai înainte fusese bătut cu vergi de fier. Mormânul său era pomenit în secolul al VII-lea într-o bazilică de la a doua milă de pe via Flaminia. În secolul al XII-lea, moaștele sale sunt mutate în biserica Santa Prassede, în capela San Zenone. Și în capela închinată Sf. Nicolae din biserica San Agostino din Campo Marzo, sunt vizibile, sub altarul central, o parte din moaștele unui preot numit Valentin.

[2] În timpul unei călătorii la Roma, unde a fost chemat pentru a vindeca un bolnav, i-a adus la dreapta credință pe filosoful Craton și pe trei discipoli atenieni ai acestuia. Pentru aceasta a fost adus în fața tribunalui roman și condamnat la moarte prin decapitare, în anul 273. Cei trei ucenici noi convertiți au dus trupul său la Terni, unde a și fost înmormântat de către obștea creștinească al cărui păstor era.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 77

---

Sfântul Apostol Onisim, ucenicul Sf. Ap. Pavel, mucenicit la Roma (†109) • Sf. Mc. Maior din Gaza (sec. III) • Sf. Cuv. Eusebiu, pustnicul, din Siria • Sf. Mc. Faustin şi Iovita, frați de sânge, de la Brescia, sub Adrian (†121) • Sf. Mc. Agapia[1], de la Terni (†273) • Sf. Mc. Castula și Domnina[2], din Antiohia • Sf. Mc. Craton Atenianul[3], de la Roma (†273) • Sf. Ier. Teognie, episcop de Betelia, lângă Gaza (†522) • Sf. Sever[4], preotul, făcător de minuni, din Abruzzo (†530) • Sf. Faust, de la Roma (†620) • Sf. Ier. Decorosie Mărturisitorul, episcop de Capua, în Campania (†695) • Sf. Cuv. Gualfredie (Wilfrid), de la Gheradesca, stareț la Piombino, în Toscana (†765) • Sf. Georgia, fecioara, din Arvernia, în Franța (sec. VI) • Sf. Osvie, prinţ în Anglia (†670) • Sf. Cuv. Pafnutie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Dalmatie, din Siberia (†1697) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Tesalonic (†1776) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan și Mihail, preoţii (†1930), Pavel, ieromonahul, Nicolae, preotul, şi Sf. Mc. Sofia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938) • Sf. Cuv. Antim din Chios, în Grecia (†1960).

[1] Trupul Sfintei Agapia a rămas la Terni, în biserica ridicată pentru pomenirea ei de episcopul Anastasie, iar capul a fost mutat la Roma, în biserica Ss. XII Apostoli.

[2] Moaștele sfintelor mucenițe se găsesc încă din secolul al IV-lea la Terni, alături de cele ale Sfintei Agapia.

[3] Profesor de retorică, botezat de Sf. Valentin de la Terni, mucenicit împreună cu toată familia sa.

[4] Pomenit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare în Dialoguri.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 53

---

Sf. Mc. Pamfil, preotul, Valent, diaconul, şi cei împreună cu dânșii: Pavel, Seleuc, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil (†309) • Sf. Ier. Flavian, mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. V) • Sf. Mc. Proclu, Efibie și Apolonie, de neam atenian, muceniciți la Terni, sub Aurelian (†273) • Sf. Ier. Faustin, episcop de Brescia (†381) • Sf. Cuv. Flavian, pustnicul (sec. IV) • Sf. Tigridie, preotul, de la Clermont, în Franţa (†388) • Sf. Mucenici din Martiropole şi Sf. Maruta, episcopul Mesopotamiei (†422) • Sf. Ier. Eulalie[1], episcop de Siracuza, în Sicilia, (†503) • Fericita Maria cea Nouă, din Bizia, în Tracia (sec. X) • Sf. Cuv. Nou Mc. Roman din Carpensia, în Constantinopol (†1694) • Sf. Ier. Macarie, mitropolitul Moscovei, apostolul Altaiului (†1926) • Sf. Sf. Nou Mc. Pavel, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care l-a primit pe Sf. Fulgențiu de Ruspe în timp ce acesta fugea din Africa.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: “Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 25

---

Sf. Mare Mc. Teodor Tiron[1] (†306) • Sf. Mariamna, întocmai cu apostolii, sora Sf. Ap. Filip • Sf. Împăraţi Marcian (†453) şi Pulheria (†457) • Sf. Cuv. Auxiviu, episcopul Solonului, în Cipru (sec. II) • Sf. Cuv. Teostirict • Sf. Sf. Mc. Polihroniu, episcopul Babilonului (sec. III) • Sf. Mc. Faustin și cei împreună cu dânsul, 44 de mucenici, de la Roma • Sf. Mc. Saturnin, Castul, Magnus, Luciu, Rogat, Ioan și cei împreună cu dânșii, de la Terni (†273) • Sf. Mc. Donat, Secondian și Romul, de la Concordia, în Veneto (†303) • Sf. Sf. Mc. Habetdeu (Habetdeus), episcop de Luni, în Liguria, mucenicit de vandalii arieni (†500) • Sf. Cuv. Ghevroc, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fintan, întemeietorul Mănăstirii Clonenagh, din Irlanda (†603) • Sf. Ier. Finan, episcop de Lindsfarne, Anglia (†661) • Sf. Ier. Silviu, episcop evanghelizator al regiunii Teheranului, azi în Iran (†720) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Cremona (†763) • Aflarea moaştelor Sf. Mina Calicheladul (†886) • Sf. Cuv. Teodor cel Tăcut, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodosie Bulgarul (†1360) şi ucenicul său, Roman, de la Constantinopol • Sf. Nou Mc. Mihail din Adrianopol, azi în Ucraina (†1490) • Sf. Sf. Mc. Ermogen, patriarhul Moscovei (†1612) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, din Bitola, în Macedonia (†1727) • Sf. Nou Mc. Teodor Vizantiul, de la Mitilene, în Grecia (†1795) • Sf. Sf. Mc. Teodor din Atciara, în Georgia (†1822) • Sf. Cuv. Varnava, de la Schitul Ghetsimani, în Rusia (†1906).

[1] Conform unei tradiții antice, în secolul al XIII-lea, trupul Sfântului Teodor a fost adus din Euchaita – o mică localitate nu departe de Amasia – la Brindisi, unde este păstrat într-o raclă din argint, într-unul din altarele catedralei (Biblioteca Sanctorum, vol XII, p. 239).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 48

---

Sf. Ier. Leon cel Mare[1], mărturisitorul, episcopul Romei (†461) • Sf. Ier. Agapit Mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcopul Sinaului, azi Simav, în Turcia, (sec. IV) • Sf. Mucenici de la Lentini, în Sicilia (†255) • Sf. Cuv. Mc. Leon şi Parigoriu, nevoitori în Patarele Liciei (†258) • Sf. Mc. Maxim, Claudiu, frații, Prepedigma, soția lui Claudiu, și fiii lor, Alexandru şi Cutia[2], de la Ostia, sub Dioclețian (†296) • Sf. Constanța, Augusta, Attica și Artemona, fecioarele, de la Roma (sec. IV) • Sf. Mc. Constanța, de la Vercelli, sora Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Mc. Victorin, Dorotea, Teodul şi Agripina • Sf. Mc. Piuliu • Sf. Ier. Colman, arhiepiscop de Lindisfarne, Anglia (†676) • Sf. Cuv. Cosma, din Rusia (†1492) • Sf. Ier. Nicolae, întâistătătorul Bisericii Georgiei (†1591).

[1] Care a mărturisit dreapta credință în fața monofizismului. În Martirologiul Roman, e pomenit pe 11 Aprilie. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[2] După ce au fost arși, moaștele lor au fost adunate și îngropate la Ostia.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 29

---

Începutul Postului Sfintelor Paști

Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soția sa, Apfia, ucenici ai Sf. Ap. Pavel • Sf. Cuv. Mărturisitori Evghenie şi Macarie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gabinie[1], preotul, de la Roma, sub Dioclețian (†296) • Sf. Mc. Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota, din Tracia (†310) • Sf. Cuv. Mesropie Traducătorul[2] (†439) • Sf. Ier. Quodvultdeus (Ce-vrea-Dumnezeu)[3], mărturisitorul, episcopul Cartaginei, de la Napoli (†450) • Sf. Mc. Odran, slujitor al Sfântului Patrick, mucenicit în Irlanda (†452) • Sf. Cuv. Ravula, nevoitor în Liban și la Constantinopol (†530) • Sf. Cuv. Conon din Palestina (†555) • Sf. Ier. Lup, episcop de Châlons-sur-Saône, în Franța (sec VII) • Sf. Ier. Barbatie[4], episcop de Benevento, în Campania, făcătorul de minuni (†682) • Sf. Ier. Mansuetie Mărturisitorul[5], episcop de Milano (†681) • Sf. Mc. Filoteia, din Atena (†1589) • Sf. Cuv. Teodor, ctitorul Mănăstirii din Sanaxar, în Rusia (†1791).

(Începutul Postului Sfintelor Paști –

Zi aliturgică)

[1] Sfântul Gabin a fost fratele papei Caiu și, după ce a suferit temniță și torturi, a murit de moarte mucenicească. Moaştele sale se află în altarul criptei bisericii Santa Susanna de la Roma.

[2] Făuritorul alfabetului armenian și întemeietorul monahismului armenian.

[3] Exilat, împreună cu credincioșii săi, de către împăratul arian Genseric, și lăsați în derivă pe mare, fără ancoră și fără vâsle, aceștia au acostat la Napoli, unde Sf. Ier. Qvodvultdeus s-a săvârșit în pace, fiind cinstit de creștinii locului.

[4] Care a convertit la credința ortodoxă un mare număr de longobarzi.

[5] Autor al unui tratat împotriva monotelismului. A convocat un sinod împotriva monotelismului, la Milano, în anul 680. A fost mai întâi înmormântat în biserica Sant’Ambrogio din Milano, apoi moaştele sale au fost mutate în biserica Santo Stefano din aceeași localitate.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: “Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei,  Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 57

---

Sf. Ier. Leon[1], episcopul Cataniei, în Sicilia (†780) • Sf. Ier. Agaton Mărturisitorul[2], episcopul Romei, (†681) • Sf. Cuv. Visarion cel Mare, tămăduitorul, din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Mc. Didimie din Cipru • Sf. Mc. Victor, Corona și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Sf. Mc. Tiranion, Silvan, Peleu și Nil, episcopii, și Zenovie, preotul, și cei împreună cu dânșii, din Tir, în Fenicia (†304) • Sf. Sf. Mc. Sadotie, episcop în Persia, şi cei împreună cu dânsul, 128 de mucenici, sub Sapur Regele († 342/344) • Sf. Ier. Chindie, episcopul Pisidei • Sf. Cuv. Plotie • Sf. Sf. Mc. Elefterie, episcop de Turnal, Belgia, mucenicit de arieni (†531) • Sf. Ier. Eucherie, episcop de Orleans, Franţa (†743) • Sf. Cuv. Agaton, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Mc. Cornelie, de la Pskov, şi ucenicul său Vasian, din Rusia (†1570) • Sf. 34 Cuv. Mc. din Mănăstirea Valaam, în Rusia (†1578).

(Zi aliturgică)

[1] Osemintele Sfântului Leon al Cataniei s-au păstrat în mănăstirea în care spre sfârșitul vieții se retrăsese, aflată în apropierea zidurilor cetății. În secolul al XI-lea, ele au fost duse la Constantinopol, împreună cu moaștele sfintei mucenițe Agata și cu ale altor mucenici.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața monotelismului. De neam sicilian, Sfântul Agaton a fost înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican. Mormântul inițial a fost pierdut. Este sfântul ocrotitor al orașului Palermo. În Occident e pomenit în ziua de 10 ianuarie.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.

Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit împreună cu dânsul, o sută douăzeci şi opt la număr.

Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128 de martiri au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul Savoriu al II-lea. Sf. Sadoc era succesorul mucenicului Simeon (prăznuit în 17 aprilie). Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a pătimit el însuşi moartea ca martir.  Înfăţişat în mare slavă la capătul unei scări care ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: “Ridică-te până la mine, Sadoc, nu-ţi fie teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te vei ridica tu.”

La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: “Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu”. Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Visarion.

Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.

Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Chindiu, episcopul Pisidei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Plotiu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 36

---

Sf. Cuv. Timotei, din Muntele Olimp (sec. IX) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei (†377) • Sf. Ier. Antim, episcop de Terni și de Spoleto (†176) • Sf. Ier. Felix, episcop de Metz, Franţa (sec. II) • Sf. 79 de Mucenici răstigniți în Sicilia, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Claudiu, Sabia și Maxim, din Sicilia (†303) • Sf. Irina, fecioara, de la Roma, sora papei Damasie (†379) • Sf. Sf. Mc. Severian[1], din Schitopolis, în Palestina • Sf. Ier. Maximian, episcop de Ravena (†556) • Sf. Ier. Ioan al III-lea Scolasticul[2], patriarhul Constantinopolului (†577) • Sf. Ier. Paterie, episcop de Brescia (†606) • Sf. Ier. Zaharia, patriarhul Ierusalimului (†631) • Sf. Mc. Petru Scribul[3], din Maiuma, la Damasc (†743) • Sf. Ier. Gheorghe, episcopul Amastridei (†811).

[1] Apărător al dreptei credințe în fața eutihianilor, a fost ucis de aceștia.

[2] A introdus în Dumnezeiasca Liturghie rugăciunea „Cinei Tale celei de taină”.

[3] Ucis de musulmani.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică “Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus “Imnul heruvimilor” şi “La cina ta de taina.”

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 27

---

Aflarea moaştelor Sfinților Apostoli și Mucenici din Evghenia, în Constantinopol (sec. VII) • Sf. Cuv. Atanasie Mărturisitorul, cel din Mănăstirea Sf. Petru şi Pavel din Nicomidia (†826) • Sf. Cuv. Talasie şi Limneu, pustnicii, din Siria (†440) • Sf. Ier. Telesfor[1], episcopul Romei (†136) • Sf. Ier. Papia, episcop de Ierapolis (înc. sec II) • Sf. Mc. Antuza şi cei 12 slujitori ai săi • Sf. Mc. Sinetosie • Sf. Ier. Vlasie • Sf. Ier. Pashasie, episcop de Vienne, în Franța (sec IV) • Sf. Cuv. Varadat, din Antiohia (†460) • Sf. Cuv. Leontie, din Licia • Cei 9 Sf. Mucenici copii din Kola (sec. VI) • Sf. Cuv. Elvin, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Noi Mc. Iosif, Vladimir, preoţii, Ioan, diaconul, şi Ioan, din Rusia (†1918) Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, Victor, preoţii, Petru, Leonida, Irina (†1938) şi Andrei, din Rusia (†1941) • Întemeierea Bisericii din Antiohia de către Sfântul Apostol Petru[1].

[1] Este înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel.

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat şi credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.

Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Telesfor, episcopul Romei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varadat.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, s-a închis pe sine într-o chilioară. De acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă şi şi-a făcut o chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei. În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Vlasiu, papa Romei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 28

---

† Sf. Sf. Mc. Policarp[1], episcopul Smirnei (†167) • Sf. Cuv. Gorgonia, sora Sf. Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul (†372) • Sf. Policarp, preotul, de la Roma (†300) • Sf. Mc. Clement • Sf. Mc. Tea • Sf. Cuv. Romana[2], fecioara, nevoitoare la Todi, în Umbria (†324) • Sf. Cuv. Alexandru Neadormitul (†430) • Sf. Veturian[3], apostol în regiunea Anjou, din Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ioan, Moise, Antioh şi Antonin, Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian, pustnici aproape de Cir, în Siria (sec. V) • Sf. Ier. Felix, episcop de Brescia (†652) • Sf. Cuv. Bosvilie, monah în Anglia (†664) • Sf. Cuv. Milburga, egumenă la Wenlock, în Anglia (†715) • Sf. Ghermin, prinţul, din Anglia (†750) • Sf. Cuv. Ioan Secerătorul[4], de la Bivongi, în Calabria (sec. XI) • Sf. Cuv. Damian de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (†1280) • Sf. Cuv. Moise Prorocul, de la Lacul Alb, în Rusia (sec. XV) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian, de la Mănăstirea Filoteu, din Muntele Athos, mucenicit în Larisa (†1568) • Sf. Nou Mc. Lazăr din Peloponez • Sf. Cuv. Policarp din Briansk, în Rusia (†1620/21) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, Alexie, preoţii, şi Serghie, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Zenovie, mitropolitul de Tetri-Tskaro, în Rusia (†1985).

[1] Sfântul Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul și a fost hirotonit episcop al Smirnei, chiar de Sfântul Apostol. Osemintele sale se află sub altarul principal al bisericii S. Ambrogio della Massima. Alte moaște mai sunt semnalate la Roma, în biserica S. Maria din Campo Marzio. La Veneția, moaște ale Sfântului Policarp sunt semnalate în bisericile San Giuseppe din Castello (o coastă, un picior și tibia) și San Giorgio dei Greci.

[2] Sfânta Romana era fiica lui Calfurnio, prefectul Romei. Voind să devină creștină, Sfânta a fugit de acasă pe când avea zece ani, pentru a primi botezul de la Sfântul Silvestru, pe muntele Sorrente. După botez, Sfânta Romana a rămas să trăiască ca și pustnică într-o peșteră, unde de multe ori a primit vizita Sfântului Silvestru care o învăța și o întărea în cele duhovnicești. Apoi Sfânta a plecat spre orașul Todi, în apropierea căruia s-a așezat într-o altă peșteră. În acea peșteră s-a și săvârșit, în rugăciune fiind, în anul 324. Credincioșii din împrejurimi, care deseori o vizitau pentru a lua povățuire și mângâiere, au îngropat-o în peștera în care trăise și se rugase, și au înălțat acolo un altar unde se săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. În anul 1301, trupul Sfintei Romana a fost mutat la San Fortunato.

[3] Originar de la Genova, ucenic al Sfântului Martin de Tours.

[4] Grec de neam, a trăit în Calabria și a devenit ucenic al altor pustnici din Valea Stilarului, la Bivongi. După moartea sa, înmulțindu-se năvălirile piraților și atacurile asupra mănăstirii, călugării au mutat trupul Sfântului Ioan, de la Bivongi la Stilo, unde se presupune că se află și astăzi. Mănăstirea Sfântului Ioan este astăzi locuită de monahi ortodocși români.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, “roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul “Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: “Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, “tatăl tuturor creştinilor” şi “ademenitorul întregii Asii”.  În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în “Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

“Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, “dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale”.

“Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: “Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : “Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 23

---

† Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul • Sf. Mc. Pavel și Primitiva, de la Roma • Sf. Mc. Montan, Lucie, Iulian, Victorin, Flavian şi cei împreună cu dânşii, din Cartagina (sec. IV) • Sf. Cuv. Demetriada, fecioara, nepoata Sf. Probia (†425) • Sf. Ier. Pretextat, episcop de Rouen, în Franța (†486) • Sf. Etelbert, primul rege creştin din Kent, în Marea Britanie (†616) • Sf. Cuv. Erasm, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Aflarea moaştelor Sf. Roman, prinţ de Uglici, în Rusia (†1468).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 20

---

Sf. Ier. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (†806) • Sf. Mc. Alexandru, soldatul, din Tracia, sub Dioclețian • Sf. Cuv. Ipatie • Sf. Mc. Antonie • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos • Sf. Constanța[1], fiica împăratului Constantin cel Mare (†354) • Sf. Sf. Mc. Righinie, episcop de Skopelos, în Grecia (†362) • Sf. Cuv. Pafnutie, de la Kefala, nevoitor în pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Apamiei Ciprului • Sf. Sf. Mc. Ipatie[2], stareţul Mănăstirii lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia.

[1] Moaștele Sfintei Constanța au fost aduse la Roma și puse în mausoleul de lângă biserica pe care a construit-o ea însăși în cinstea Sfintei Mucenițe Agnia. Capul Sfintei Constanța este păstrat într-o raclă din argint în sacristia bisericii S. Pietro in Vincoli din Roma.

[2] Acest Sfânt Ipatie este prăznuit de sinaxarul de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte, în 17 iunie.

---

SINAXARUL ZILEI

În prima sâmbătă din Postul Mare se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de sfântul mare mucenic Teodor în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie). La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul  Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă. S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă. Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.

În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească. Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.

Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.

Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784. În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi. La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.

Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică. Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.

Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie. Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.

Sf. Tarasie a adormit în anul 806. Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta. Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.

Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor. La mormântul său au avut loc multe minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena. Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon. Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou. Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor.

Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor. Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins. Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu. Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare. Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură. Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu. După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare. Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi. Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa. Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu. Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor. Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare. Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 22

---

Sf. Ier. Porfirie episcopul Gazei (†420) • Sf. Mc. Fotini (Luminița/Svetlana), Samarineanca[1] • Sf. Mc. Anatolie, Foto, Fotida, Paraschevi, Chiriachi, surorile Sf. Mc. Fotini şi Sf. Mc. Iosi şi Fotin, fiii săi • Sebastian, dregătorul, și Anatolie, ofițerul (†66) • Sf. Mc. Teoclit Magul • Sf. Mc. Hristodul • Sf. Ier. Faustinian, al doilea episcop de Bologna (sec. IV) • Sf. Nicolae Katopinul • Sf. Ier. Andrei, episcop de Florența (407) • Sf. Ier. Servulie, episcop de Verona (†412) • Sf. Mc. Victor (sec. VII) • Sf. Mc. Sebastian, ducele (†1500) • Sf. Nou Mc. Ioan Calfa, de la Constantinopol (†1575) • Sf. Noi Mc. Petru, preotul, (†1930), Ana (†1937), Ioan, episcopul de Rylsk, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Sfânta Fotini (Luminița) este femeia samarineancă pomenită în Evanghelia de la Ioan (IV, 4-42). Diario Romano din 1926 afirmă că la biserica San Paolo fuori le Mura  se află capul Sfintei Mucenițe Fotini.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Porfiriu, episcopul Gazei.

Acesta se trăgea din cetatea Tesalonic şi era fiu de părinţi aleşi şi bogaţi. Deci pornind din patria lui, s-a dus în Egipt şi mergând acolo într-un schit, a îmbrăcat cinul monahal, iar după cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminând pe mulţi cu cuvântul său. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, după care, mai târziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei împreună cu alţi episcopi. Acolo a întărit pe credincioşi, şi a întors pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Văzând el că creştinii, eparhioţii săi, erau nedreptăţiţi de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători la idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol şi aflând pe sfântul Ioan Gură de Aur, care era atunci patriarh, şi spunându-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta în seama lui Amantiu Cubicularul. Şi acesta spunând cele ce a aflat de la el împărătesei, aceasta l-a primit cu bucurie şi a spus şi împăratului de venirea preacuviosului şi de proorocirea ce a făcut sfântul pentru pruncul lor ce avea să se nască. Iar împăratul, mirându-se de aceasta, a mulţumit după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea împărăteasa a născut pe Teodosie cel Tânăr. Şi chemând pe sfântul Porfiriu, acesta a binecuvântat pruncul şi împărăteasa a făgăduit să facă tot lucrul după voia lui. Pentru care a rugat pe împărat, iar împăratul încă a făgăduit şi el. Iar dacă a citit câte cerea preacuviosul, s-a mâhnit zicând: nu este cu putinţă să fie izgoniţi slujitorii idolilor şi ereticii, din pricina multului folos şi ajutor pe care îl aduc. Atunci, împărăteasa a zis către împărat: adevărat, greu lucru este cererea aceasta, împărate, dar şi mai grea este respingerea ei. După aceea a fost înduplecat şi împăratul să împlinească cele cerute. Şi a trimis cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la împărăteasă două sute de monede de aur ca să zidească biserică şi două sute monede simple de cheltuială, şi sosind în eparhia lui, a sfărâmat toate celelalte altare idoleşti şi a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzându-l, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a hotărât împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte şi vieţuind cu cinste în aceeaşi eparhie şi făcând multe minuni, după douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar către Victor, a zis: “De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit”. Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.

Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Victor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Calfa, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1575, şi care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan Calfa (Ucenicul) trăia în Galata, o suburbie a Constantinopolului. De profesie era tâmplar şi fiind foarte îndemânatic, mulţi oameni importanţi apelau la serviciile lui. I s-a încredinţat chiar lucrarea de ornamentare interioară a palatului sultanului.

Sf. Ioan Calfa era renumit pentru bunătatea sa creştină pe care o arăta faţă de orfani sau faţă de cei închişi în închisori şi, de aceea, mulţi îi cereau ajutorul. Odată, un înalt demnitar l-a rugat să-l ia pe nepotul său ca ucenic. Acesta a acceptat şi, după terminarea perioadei de ucenicie, tânărul a primit un post important la curte.

Într-o zi, întâlnindu-l pe fostul său profesor şi binefăcător, tânărul l-a întrebat ce zic scrierile creştine despre “profetul” lor Mohamed. Sf. Ioan n-a vrut să răspundă la o astfel de întrebare, dar la insistenţele băiatului, i-a răspuns zicând că Mohamed a fost un simplu muritor, fără educaţie, care n-a făcut nici o minune în viaţa lui. Şi a continuat spunând că Mohamed nici nu a fost profet, ci mai degrabă un duşman al lui Dumnezeu. La auzul acestora, tânărul devotat credinţei sale islamice, a fugit la confraţii săi spunându-le cum Sf. Ioan l-a insultat pe profetul lor.

Sf. Ioan a fost trimis în judecată unde i s-a cerut să se lepede de Hristos, dar el şi-a mărturisit cu demnitate credinţa în Mântuitorul.  După ce l-au torturat, a fost condamnat la 6 luni de penitenţă şi în primele trei luni a fost bătut în închisoare. Văzând că nu-l pot convinge nicicum să le facă voia, i-au tăiat capul în piaţa Ergat-Bazara, lângă Bedestan (o piaţă acoperită) în 26 februarie 1575.

Pătimirile Sf. Mucenic Ioan Calfa au fost consemnate de Părintele Andrei, iconomul şef al Patriarhiei Constantinopolului, care s-a împărtăşit împreună cu el în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sebastian din Poshekhonye.

Sfântul Sebastian din Sokhota, Poshekhonye, a pus temeliile unei mănăstiri cu Hramul Schimbarea la Faţă, pe malul râului Sokhota, la distanţa de 90 verste de oraşul Romanov (azi Tutaev), în districtul Yaroslav. Călugării mănăstirii au cultivat ei înşişi pământul şi se hrăneau cu rodul mâinilor lor. Fondatorul mănăstirii era primul care dădea acest exemplu pentru munca câmpului. Sf. Sebastian a încetat din viaţă în anul 1500.

Mănăstirea Schimbarea la Faţă de pe râul Sokhota s-a alăturat mai târziu mănăstirii Cherepovets iar în 1764 s-a închis. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unde se aflau moaştele Sfântului Sebastian, s-a construit o biserică din piatră. Sfântul Sebastian mai este prăznuit şi în ziua de 18 decembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 26

---

Sf. Cuv. Mărt. Procopie Decapolitul

(sec. VIII) • Sf. Cuv. Talaleu, din Siria (†460) • Sf. Apostol Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, cel care a purtat crucea Domnului nostru Iisus Hristos (sec. I) • Sf. Mc. Ponțiana, de la Genova • Sf. Hrisogon Mărturisitorul, de la Genova • Sf. Mc. Ghelasie Comediantul (sec. IV) • Sf. Cuv. Gherontie • Sf. Mc. Nisiu • Sf. Cuv. Timotei din Cezareea • Sf. Mc. Iulian şi Cronion • Sf. Cuv. Asclipiu şi Iacob (sec. V) • Sf. Ier. Leandru[1], episcop de Sevilia, în Spania (†600) • Sf. Cuv. Ştefan (†614) • Sf. Cuv. Alnotie, pustnicul, de la Stowe, în Anglia (†700) • Sf. Cuv. Tit, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1190) • Sf. Nou Mc. Ilie din Trapezunt, azi în Turcia (†1749) • Sf. Ier. Rafail, episcop de Brooklyn, SUA (†1915).

[1] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Scrisori.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail şi deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa credincioşilor.

Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să înveţe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui Solomon, Sfântului Rafail: “Dă o şansă omului înţelept şi acesta va deveni şi mai înţelept, sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul lui” (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va întoarce şi va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.

În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca şi conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble şi a adus 24 de studenţi din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la rândul lor pe ceilalţi.

Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea administraţiei bisericii în mâinile clerului şi poporului băştinaş, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă, atrăgând atenţia asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un preţ pentru mediatizarea criticilor sale.

În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire între mai mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcţiile sale preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului şi Alexandriei au trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-şi publica ideile în forma de cărţi.

În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la Biserica Rusă şi să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunităţii arabe ortodoxe.

Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot aşa, când Sf. Rafail a auzit doleanţele semenilor săi împrăştiaţi într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească din nou într-o ţară străină.

Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895, întâmpinat de o delegaţie de arabi creştini care-şi aşteptau păstorul din Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din oraşul New York. La mai puţin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el din Rusia. Noua capelă a fost sfinţită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.

Truditorul păstor a rămas în New York învăţând, predicând şi slujind sfintele slujbe pentru enoriaşii săi. Nu a durat însă mult până a auzit şi de alte comuniuni arabe creştine împrăştiate peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligaţi să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-şi neglijeze îndatoririle duhovniceşti. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deşi nu era împotriva dialogului cu cei de alte confesiuni sau a relaţiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtăşite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferenţiere dintre ortodocşi şi heterodocşi, insistând ca orice biserică să-şi pună bazele în canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice. Spiritul ortodox al vieţii şi propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin cuvintele şi faptele sale. El a susţinut şi apărat întotdeauna Credinţa curată care era “dusă sfinţilor” (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înţeles ideile heterodocşilor, mai târziu, înţelegând cât s-au depărtat aceştia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-şi ferească enoriaşii de influenţele nefaste. Sfântul îi învăţa să nu participe la adunările heterodocşilor, ca să nu fie răniţi de “diversele şi ciudatele doctrine” (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de oraşe între New York şi San Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în oraşe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat foamea spirituală a credincioşilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii şi botezuri, ascultând mărturisiri şi slujind Sfânta Liturghie în casele enoriaşilor care nu aveau biserici. În alte cuvinte, sfântul şi-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăţi şi obstacole şi fiind atent la toate aspectele legate de grija faţă de credincioşi. (2 Timotei 4, 5).

În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni şi slujbe liturgice a fost foarte utilă preoţilor în săvârşirea sfintelor slujbe şi mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar şi este folosită şi în ziua de azi.

În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail şi-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoţilor ortodocşi arabi de a sluji în noile biserici ridicate de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului Nicolae în care-şi exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoţi calificaţi din Syria, căutând şi mireni îmbunătăţiţi duhovniceşte pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar şi mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu numea preoţi fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.

Aşa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care “a fost trimis să îndrume turma lui Hristos – ruşi, slavi, arabo-sirieni şi greci-care era împrăştiată de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicţii paralele bazate pe naţionalitate. Biserica i-a unit pe cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când Revoluţia Rusă a deranjat viaţa religioasă din Rusia şi America.

În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru construirea unui cimitir şi pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43 de locaţii, călătorind pe uscat şi pe apă, fără să lase obstacolele şi greutăţile să-l întoarcă din drum şi a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud şi vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci şi ruşi, dar şi la arabi, oficiind cununii şi botezuri şi regularizând cununiile ortodocşilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocşi. De asemenea a miruit câţiva copii botezaţi de biserica catolică.

În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reuşit să readucă calmul şi să stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înştiinţat printr-o telegramă că Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veştii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârşit, după 168 de ani de aşteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din Antiohia.

După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că nu-şi poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să construiască o biserică permanentă şi să achiziţioneze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a doua dorinţă s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long Island.

În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita şi îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulţumit dar a refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire proiectul prin care urma să construiască o biserică creştină pentru comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn şi a remodelat-o după credinţa ortodoxă. Episcopul Tihon a sfinţit biserica spre bucuria credincioşilor prezenţi, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care şi l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.

Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creştere şi Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii şi persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenţie specială în îndrumarea duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).

În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în acelaşi timp şi conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul Meletios anunţat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulţumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa şi acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfinţit ca prim episcop asistent al lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan – St. Petersburg.

În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfinţit pe pământ American. Episcopii Tihon şi Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Ţarului Nicolae al II-lea. După sfinţirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoţi şi să-i repartizeze la parohii, ajutându-l şi pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.

Spre sfârşitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunţat intenţia sa de a scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicaţie oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între credincioşii şi parohiile din dioceza sa. Episcopul era conştient că nu va putea vizita personal pe toţi credincioşii ortodocşi din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii şi celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conţinutul publicaţiei s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în credinţă a ortodocşilor. “Cuvântul” urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învăţăturile etice, subiectele ecleziastice istorice şi contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor şi slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905, momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca şi achiziţionarea Catedralei Sf. Nicolae şi a cimitirului parohiei.

În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfinţit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon şi a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferinţă a clerului diocezei la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenţi erau şi oameni care ar putea fi socotiţi asemenea cu sfinţii: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky şi Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârşit ca martiri în Rusia).

În următorii 10 ani, Episcopul Rafail şi-a păstorit turma care creştea tot mai mult. Mărindu-se populaţia comunităţii din New York, creştea şi numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut să înfiinţeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creştin, deoarece viitorul Bisericii în aceasta ţară depindea de educaţia tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se ţineau în limba engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea credinţei şi în educaţie pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.

Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înţeleasă de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Soborniceşti şi Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).

În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia şi a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcţia de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe Patriarhului Grigore ca Mitropolit al oraşului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaţilor, citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop dintr-un oraş în altul.

În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos şi l-a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înţeles de ce este felicitat pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o “slugă nevrednică” deşi şi-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).

Către sfârşitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simţit destul de întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.

Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite oraşe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou şi a stat două luni acasă, ducându-şi crucea bolii cu răbdare.

În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail şi-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viaţă.

Din tinereţe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în America, el şi-a găsit poporul împrăştiat în străinătăţuri şi i-a chemat să se reunească. Nu şi-a neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada şi Mexic ca să-i găsească pe ai lui şi să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajişti străine şi să nu-şi rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit şi i-a ajutat să crească în toţi acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul morţii sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioşi.

Episcopul Rafail a fost un învăţat, autor al mai multor cărţi şi al aproape tuturor articolelor din revista “Cuvântul”. El şi-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruşi sau greci, vorbindu-le în limba lor. A învăţat să vorbească fluent engleza şi a încurajat introducerea acesteia în practicile bisericeşti şi în programele de educaţie.

Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni şi a fost ca un tată blând pentru toţi. A câştigat dragostea şi respectul lor, iubindu-i mai întâi şi apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare şi caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alţii dar sever cu el însuşi. El a realizat multe lucruri bune în viaţa lui pământeană şi acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni şi laudă neîncetate lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi cu Împărăţia Cerurilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 29

---

†) Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea (sec. V) • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], împreună pătimitor cu Sf. Procopie Decapolitul (†747) • Sf. Sf. Mc. Porterie, arhiepiscopul Alexandriei, şi cei împreună cu dânsul, 6 Mucenici, din Egipt (†457) • Sf. Ier.Varsanufie, episcopul Damascului (†457) • Sf. Ier. Gheorghe, episcop de Develt, în Bulgaria • Sf. Cuv. Casian Zăvorâtul şi Postitorul, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ap. Nimfas şi Evvul (sec. I) • Sf. Mc. Macarie, Rufin, Iust și Teofil, olarii, de la Roma, sub Deciu (†250) • Sf. Sf. Mc. Nestor, episcop de Magidos, în Pamfilia (†250) • Sf. 40 de mii de Mucenici din Antiohia • Sf. Cuv. Chira şi Marana, pustnicele, din în Siria (†450) • Sf. Mc. Avrichie • Sf. Ier. Varsos, episcopul Damascului, în Siria • Sf. Cuv. Roman (†463) şi fratele său, Lupicinie (†480), întemeietorii Mănăstirii Condat, în Munții Jura, din Franţa • Sf. Cuv. Simeon, din Mgvime, în Georgia (sec. VI) • Sf. Ier. Vendemial, episcop de Verona (†680) • Sf. Nouă Mc. Chirana, din Tesalonic (†1751) • Sf. Cuv. Nicolae cel nebun pentru Hristos, de la Pskov, în Rusia (†1576) • Sf. Sf. Mc. Arsenie, mitropolitul Rostovului, în Rusia (†1772) • Sf. Ier. Meletie, episcopul de Kharkov, în Rusia (†1840).

[1] Apărător al cinstirii Sfintelor icoane, sub Leon Isaurul.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru mãrturisitorul Casian Romanul.

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trãgea din pãrinti luminati si vestiti. Încã de mic copil el a avut mare dragoste de învãtãturã si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a strãbãtut toatã învãtãtura elineascã, deprinzând în chip desãvârsit filozofia si astronomia, învãtând bine si dumnezeiasca Scripturã, cunoscând-o foarte îndeaproape si desãvârsit. Si vrând sã-si împodobeascã viata cu curãtia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a fãcut monah, dându-se pe sine la toatã ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desãvârsitã chibzuialã, s-a retras în sihãstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toatã smerenia, a trecut la mai multã ispitã si nevointã. Apoi, iesind din sihãstrie, a înconjurat toate mânãstirile Egiptului si ale Tebaidei si muntele Nitriei si al Asiei, Pontul si Capadocia si tot Rãsãritul, adunând de acolo vietile tuturor pãrintilor si petrecerile si nevointele lor, mai mult de cum adunã ceara pecetile inelelor. Si aceasta o adeveresc lucrãrile cele scrise de dânsul, care sunt pline de toatã iscusinta si întelepciunea si folosul. A mai scris si alte asemenea învãtãturi, pe care, dacã le va citi cineva cu socotealã, multã roadã va avea într-însele si mult folos va dobându; si va cunoaste dintr-însele si viata si obiceiurile scriitorului. Deci, astfel vietuind acest minunat om si asa petrecând, cãtre locasurile cele de dincolo s-a mutat.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Gherman din Dobrogea, însotitorul sfântului Cassian Romanul.

Acest sfînt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din parinti straromâni, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.

Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre si în Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Dupa ce a învatat carte în satul natal si pe lînga Episcopia Tomisului, împreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si împreuna-vietuitor pîna la moarte, s-a dus sa deprinda învatatura Sfintilor Parinti în partile Constantinopololului. Apoi, tot împreuna, au intrat în viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.

Dorind o viata mai înalt duhovniceasca în Hristos, s-a dus împreuna cu fericitul Casian sa se închine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreti egipteni, învatînd de la ei neîncetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au închinat la mormîntul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în manastirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi – Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi si dregatori din Rasarit, îndemnati de împarateasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gura de Aur cerînd sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul sau, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa “Convorbiri cu Parintii din Pustie”, “Sfîntul Parinte Gherman”. El a contribuit mult la întarirea vietii monahale în Dobrogea, din Italia si din Galia.

Dupa o aspra si îndelungata nevointa duhovniceasca, ajungînd la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-si sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfînt. Pentru viata lui aleasa, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 43

---

APOSTOLUL ZILEI

Romani 2, 10-16

Fraţilor, mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Pentru că, atunci când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt lor înșişi lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc, sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

---

EVANGHELIA ZILEI

Matei 5,14-16; 10,32-33, 17-18,22

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.

---

Hits: 58

---

Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nazianz, tatăl Sf. Ier. Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul (†374) · Sf. Mucenici din Siracuza Siciliei care au pătimit în timpul lui Nero (†67) · Sf. Sf. Mc. Concordie, preot la Spoleto, Umbria (†175) · Sf. Ier. Elvan, episcopul Londrei, Anglia (†198) · Sf. Meduin, misionar în Anglia (†198) · Sf. Mc. Caius, Iactus şi Heraclie, de la Bologna · Sf. Mc. Primian, Saturnie, Victor, Honorie, Saturnie, Leie şi Hermes, de la Pavia · Sf. Mc. Teodot · Sf. 30 de Mucenici soldaţi, de la Roma, sub Diocleţian (†303) · Sf. Mc. Victor, Felix, Narcis, Arghirie şi cei împreună cu dânşii, din Africa · Sf. Mc. Evant și Hermes, din Elveția · Sf. Cuv. Mc. Telemachie[1], monah la Roma (†391 sau †404) · Sf. Cuv. Mocain, stareț în Irlanda (sec VI) · Sf. Cuv. Martin, egumen la Lerins, Franța (sec VI) · Sf. Agripin, episcop de Autun, cel care l-a hirotonit pe Sf. Gherman al Parisului (†541) · Sf. Ier. Iustin, episcop de Chieti, în Abruzzo (†543) · Sf. Ier. Fulgenţiu, episcop de Ruspe, în Africa (sec. V) · Sf. Ier. Vasile, episcop de Aix-en-Provence, Franța (†521) · Sf. Cuv. Teodosie, stareţ de Trilia, în Bitinia, azi în Turcia · Sf. Nou Mc. Petru din Peloponez, Grecia (†1776) · Sf. Noi Mc. Alexandru, arhiepiscopul Samarei, şi cei împreună cu dânsul: Iacob, Viaceslav, Alexandru, Trofim, Alexandru, Ioan, Ioan şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Sfântul Telemachie sau Almachie, cum mai este pomenit în Martilorogiul Roman, era un monah venit din Orient la Roma, pentru a opri cruzimea jocurilor de gladiatori. În timpul unui spectacol, a coborât în arenă și a încercat să oprească jocurile, dar spectatorii înfuriați, l-au ucis cu pietre.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 22

---

Înainteprăznuirea Botezului Domnului;

Sf. Ier. Silvestru[1], episcopul Romei (†335) · Sf. Cuv. Serafim de Sarov (†1833) · Sf. Mc. Argheu, Narcis și Marcelin, de la Tomis, în timpul lui Licinie (†320) · Sf. Ier. Anterie[2], episcop al Romei, grec de neam (†236) · Sf. Cuv. Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian (sec. III) · Sf. Mc. Alverie şi Sebastian, din Legiunea Tebană, de la Fossano, în Piemonte (†288) · Sf. Mc. Serghie, din Cezareea Capadociei (†301) · Sf. Mc. Teopist · Sf. Sf. Mc. Taghen, episcop de Parium, Turcia (†320) · Sf. Mucenici de la Piacenza[3], sub Diocleţian · Sf. 1.000 Mucenici din Lichfield, Marea Britanie (sec. IV) · Sf. Mc. Vasile din Ancira (†363) · Sf. Ier. Martinian, episcop de Milano[4] (†435) · Sf. Cuv. Macarie[5] (†450) · Sf. Cuv. Nil cel Sfințit, întemeietorul Mănăstirii Gheromerion, în Grecia · Sf. Ier. Aspazie, episcop de Aquitania, în Franța (†533 sau †539) · Sf. Cuv. Scotinie (Scothin), pustnic în Irlanda (sec. VI) · Sf. Cuv. Marcu cel Surd · Sf. Cuv. Evghendie, egumenul Mănăstirii Condat, din Munţii Jura, în Franţa (†510) · Sf. Cuv. Oienie (Oyen), de la Mănăstirea Condat, în Franța (sec. VI) · Sf. Vladulfie[6], monah la Bobbio, (†630) · Sf. Ier. Cosma I, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni (†1075-1081) · Sf. Cuv. Silvestru, de la Lavra Peşterilor din Kiev, azi în Ucraina (sec. XII) · Sf. Cuv. Iuliana, de la Lazarevskoje, în Rusia (†1604) · Sf. Nou Mc. Gheorghe Georgianul (†1770).

[1] Moaște ale Sfântului Silvestru se află în biserica S. Silvestro in Capite (sec. VIII) din Roma, sub altarul central. În sacristie este păstrat, într-o raclă, capul Sfântului Silvestru.

[2] Moaștele Sfântului Anterie se află în biserica S. Sisto, de pe via Appia de la Roma.

[3] Care s-au sfârşit fiind aruncaţi într-un puţ.

[4] Care a participat la Sinodul de la Efes în 431 şi care a mărturisit credinţa ortodoxă împotriva nestorianismului.

[5] Vicar al prefectului Romei, devenit mai apoi pustnic.

[6] Care i-a reproşat regelui longobarzilor, Ariovald, erezia ariană.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, “cea mai gravă ispită a călugărilor novice”.  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: ” Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: “În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: “Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: “Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: “Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: “Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita “Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. “Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni.  Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: “Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 18

---

Sf. Proroc Maleahi (†450 î. Hr) · Sf. Mc. Gordie din Cezareea (†324) · Sf. Mc. Daniel[1], de la Padova, în timpul lui Nero (†68) · Sf. Sf. Mc. Florentin, episcop de Vienne, în Franţa (†275) · Sf. Ier. Mărt. Lucian, episcop de Lentini, în Sicilia (†330) · Sf. Cuv. Genoveva, ocrotitoarea Parisului (†500) · Sf. Mc. Teaghen, din Parion, Grecia (sec. IV) · Sf. Cuv. Meletie, stareţ al Mănăstirii Sf. Sava, în Țara Sfântă (†537) · Sf. Cuv. Tomaida din Lesbos, în Grecia · Sf. Cuv. Teodoric, pustnic la Tintern, în Anglia (sec. V-VI) · Sf. Cuv. Petru Stegarul · Sf. Cuv. Acachie din Latros, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului din Mirsinon, din Grecia · Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou, din insula Nea Makri, în Grecia, (†1950) · Sf. Eftimie, omul-lui-Dumnezeu (†1953).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Daniel se află în catedrala orașului Padova.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 11

---

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli · Sf. Cuv. Teoctist, stareţul Mănăstirii Cucumios, în Sicilia (†800) · Sf. Cuv. Apolinaria, nevoitoare sub numele de Dorotei, din Egipt, (†470) · Sf. Mc. Hrisant şi Eufimia · Sf. Mc. Hermes, Aghie şi Caius, de la Bologna, sub Maximian (†304) · Sf. Mc. Zosima Monahul şi Atanasie Grefierul (sec. III-IV) · Sf. Mc. Dafroza[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (†363) · Sf. Mc. Prischie, preotul, Priscilian, diaconul, şi Benedicta[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (†362) · Sf. Ier. Fereolie (Ferréol), episcop de Uzès, în Franța · Sf. Cuv. Evagrie şi Ilie, ucenici ai celor 13 Părinţi sirieni din Georgia (sec. VI) · Sf. Cuv. Ioan Scholaris, ucenic al Sf. Sava şi stareţ al Mănăstirii de la Turnul Eudoxiei · Sf. Cuv. Timotei, din Kakuşta, Siria (sec. IX) · Sf. Cuv. Eftimie cel Nou · Sf. Cuv. Eftimie, stareţul Mănăstirii Vatoped, şi cei 12 împreună cu dânsul, din Sfîntul Munte Athos · Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (†1279) · Sf. Cuv. Ahile, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) · Sf. Ier. Simeon, mitropolit de Smolensk, în Rusia (†1699) · Sf. Nou Mc. Onufrie, din Chios, Grecia (†1818) · Sf. Noi Mc. Filip, Ştefan, Alexandru, protoiereii, şi Nicolae, preotul, din Rusia (†1939).

[1] Soția Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și mama Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie) și Demetria (21 Iunie).

[2] Moaștele lor se află în biserica Santa Maria del Popolo din Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.

Aceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teoctist, egumenul locaşului din Cucumia Siciliei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor şase sfinţi mucenici, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zosima Monahul şi Atanasie Comentarisiul.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când altă dată era chinuit, s-a arătat un leu, care cu glas omenesc a vorbit despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta a adus la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Mai târziu Zosima fiind slobozit de tiran s-a dus iarăşi în pustiu, luând cu el şi pe Atanasie, pe care l-a catehizat şi l-a botezat. Acolo amândoi au trăit în crăpătura unei stânci, unde şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Apolinaria, cea din Sinclit.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumuseţe şi prin înţelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-şi păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea să i se împlinească această dorinţă, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinţi să o lase să se ducă la Ierusalim. Şi câştigând învoirea lor, a luat, fericita, robi şi roabe, aur şi argint şi haine scumpe şi s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărţit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de şes să se odihnească. Şi adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământeşti, a fugit pe ascuns şi a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulţi ani, rugându-se lui Dumnezeu şi îndurând muşcăturile ţânţarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinţi părinţi, dându-se drept bărbat şi spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o şi i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult şi negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinţilor acelora pentru vindecare.

Părinţii au încredinţat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Şi după câteva zile a ieşit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puţine zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toţi s-au minunat şi s-au înfricoşat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinţii săi, s-a întors iarăşi la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinţi de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toţi s-au spăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eftimie cel nou, care odihneşte aproape de Sfântul Mochie.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie, egumenul Mănăstirii Vatoped, care a înfruntat pe împăratul Mihail latinofonul şi pe patriarhul Becul, şi care s-a săvârşit înecat.

Tot în această zi, pomenirea celor doisprezece monahi din Mănăstirea Vatoped, care împreună cu Eftimie au înfruntat pe latinofonii mai sus numiţi, şi care prin sugrumare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Eufimia, cei ce odihnesc aproape de Sfântul Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Chio la anii 1818.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 11

---

Ajunul Botezului Domnului

Sf. Sf. Mc. Teopempt, episcop de Nicomidia şi Sf. Mc. Teona, magician convertit, împreună-pătimitor cu dânsul (†303) · Sf. Cuv. Sinclitichia, din Egipt (†350) · Sf. Proroc Miheia · Sf. Sf. Mc. Telesfor[1], episcopul Romei (†137) · Sf. Mc. Eupraxia şi fiica sa, Teogonia, feciora, din Sicilia (†280) · Sf. Mc Flamidian, din Spania, sub Maximian (†286) · Sf. Mc. Sais şi Teoid · Sf. Domnon, de la Bergamo (†307) · Sf. Ier. Rustician, episcop de Brescia (sec. IV) · Sf. Cuv. Fostirie pustnicul (sec. VI) · Sf. Cuv. Mina Sinaitul (sec. VI) · Sf. Cuv. Domnina · Sf. Cuv. Tatiana · Sf. Cuv. Grigorie din Acrita, (†820) · Sf. Sf. Noi Mc. Iosif şi cei 37 împreună cu dânsul, şi Sf. Mc. Eugenia, din Rusia (†1933).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Telesfor se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie.

Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dânsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.

Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: “căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.

În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 8

---

Sf. Nou Mc. Roman din Lachedemonia, în Macedonia (†1695) · Adormirea Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul[1], episcop de Tambov (†1859-1863) și de Vladimir (†1863-1866), în Rusia (†1894) · Sf. Cuv. Petru, egumen la Canterbury, în Anglia (†607) · Sf. Mc. Assad al-Hayek (†1218) · Sf. Noi Mc. Andrei, preotul, Lidia, soția sa, Domnica, soacra sa, şi Maria, servitoarea lor, din Rusia (†1919).

[1] În 1866 se retrage din scaunul episcopal, iar în anul 1872, se retrage total din viața publică, dedicîndu-se rugăciunii, scrisului și traducerilor. Din această cauză a primit numele de Zăvorâtul.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”.

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: “lasă acum”, a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 12

---

†) Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului [1]

Sf. Ier. Mărt. Crispinie I, episcop de Pavia (†248) · Sf. Mc. Senator[2], de la Albano, în Lazio · Sf. Ier. Crispinie al III-lea, episcop de Pavia (†466) · Sf. Ier. Valentin al II-lea[3], episcop de Terni (†533) · Sf. Cuv. Branochie (Brannock), egumen la Devon, în Anglia (†570) · Sf. Ier. Cedie (Cedd), episcop de Essex, în Anglia (†664) · Sf. Nou Mc. Atanasie (†1700).

[1]La Roma, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul pot fi cinstite la biserica Santi Vincenzo ed Anastasio de la Abazia Tre Fontane, iar o parte din mandibulă la biserica San Silvestro in Capite, unde se află și capul Sfântului Silvestru, episcop al Romei (2 ianuarie). O parte din moaștele Sfântului proroc sunt cinstite în catedrala San Lorenzo din Genova. La Veneția, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul sunt răspândite în mai multe biserici. Astfel, în bisericile San Giovanni in Olio și San Giorgio Maggiore se găsesc mai multe fragmente de os dăruite, în anul 1634, de către episcopul grec Ieremia de Durazzo; la San Giovanni in Bogora, moaștele au fost aduse, în anul 1204, prin bunăvoința episcopului de Olivolo; un deget de-al Sfântului Proroc se păstrează la biserica San Giovanni Decollato, adus din Palestina în anul 1334, iar mâna dreaptă a Sfântului, în biserica San Marcuela, adusă de patricianul Andrea Memmo în anul 1070, din Alexandria Egiptului, unde se afla din secolul al IV-lea.

[2] Mucenicit în Via Apia, Sf. Mc. Senator, un tânăr creștin e pomenit în Depositio Martyrum, în sec. IV-V, și e zugrăvit, cu tunică și un pallium, într-o frescă din sec. V, în catacombele care îi poartă numele, între Albano și Ariccia, în prezent acestea aparținând de localitatea Grottaferrata. În Via Appia i s-a închinat o biserică ce a fost ulterior distrusă, moaștele sale ce se aflau aici fiind mutate în catedrala San Pancrazio din Albano, unde, după ce au fost ignorate, au fost redescoperite în anul 1720, în ziua de 7 Ianuarie, ele aflându-se astăzi în Muzeul Civic din Albano. Numele Sfântului Mucenic Senator e pomenit și în Martirologiul Roman, fiind pomenit pe 26 septembrie, data morții sale martirice.

[3] Care a convertit pe mulţi arieni la dreapta credinţă.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie “gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

• Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
• Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
• Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
• Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)

Tot în această zi, s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.

A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.

În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni. Una dintre aceste minuni este şi aceasta: Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.

Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa. Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarăşi că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului. Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire. Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.

Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 68

---

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul · Sf. Cuv. Emilian Mărturisitorul · Sf. Cuv. Domnica (sec. V) · Sf. Proroc Șemaia Elamiteanul · Sf. Mc. Claudiu, Carbonan, Tibudian şi Planie, de la Terni, sub Claudiu al II-lea Goticul (†268) · Sf. Ier. Maxim[1] I, episcop de Pavia (†270) · Sf. Mc. Iulian şi Vasilisa şi cei împreună cu dânşii · Sf. Mc. Teofil, diaconul, şi Sf. Mc. Eladie, din Libia (sec. IV) · Sf. Mc. Carterie din Cezareea · Sf. Cuv. Agaton, nevoitor în Egipt (sec. IV) · Sf. Ier. Atic, patriarhul Constantinopolului (†425) · Sf. Ier. Severin, apostol de Noricum, azi în Austria (sec. V) · Sf. Cuv. Dominica din Cartagina (sec. V) · Sf. Cuv. Teodor, întemeietor al Mănăstirii Chora, din Constantinopol (†595) · Sf. Cuv. Natalanie (Nathalan), din Scoţia (sec. VII) · Sf. Cuv. Ioan[2], pustnic din Sicilia (†639) · Sf. Cuv. Gudula[3], ocrotitoarea oraşului Bruxelles și a Belgiei, fiica Sf. Cuv. Amalberga (10 iul.), (aprox. †712) · Sf. Mc. Abo din Tiflis, Georgia (sec. VIII) • Sf. Ier. Chir, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pega, pustnică la Peakirk, în Anglia (†719) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Ohrida, Serbia (†1012) • Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul (†1093) şi Grigorie Zăvorâtul (sec. XIII), ai Lavrei Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie (Makris), stareţul Mănăstirii Hristos Pantocrator din Constantinopol (†1431) • Sf. Sf. Mc. Isidor şi cei 72 împreună cu dânsul, din Yuriev, în Rusia (†1472) • Sf. Sf. Noi Mc. Victor (†1937) şi Dimitrie (†1938), preoţii, şi Sf. Mihail Mărturisitorul, preotul, din Rusia (†1941).

[1] Înmormântat în biserica San Giovanni in Borgo din Pavia.

[2] Care i-a văzut pe Sf. Dionisie, Mavrichie şi Martin, certându-se cu diavolul pentru sufletul regelui Dagobert.

[3] Moaștele ei au fost mutate în mai multe rînduri, ajungînd, în cele din urmă, la catedrala St. Michael din Bruxelles (în jurul anului 1050). În anul 1579 au fost prădate de protestanți.  Capul ei se păstrează în Biserica

St. Hildegard din Elbingen, Germania.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: “Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii”. Zis-a avva Macarie lui: “Şi ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Aşa de cumplită este îndrăzneala?” Şi a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător”.

     2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru”.

     3. Zis-a iarăşi: “Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună”.

     4. Zis-a iarăşi: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.

     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: “Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: “Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăşi: “Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: “Sculaţi-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >”. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: “Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut”. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

     8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă”.

     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, porunceşte să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Şi a răspuns fratele: “Nu!” Şi a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”

     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Şi a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul”.

     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: “Nu aţi pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)”.

     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

     17. Acelaşi avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.

     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: “Agathoane, să nu faci tu aceasta!” Şi aşa se liniştea gândul lui.

     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi”. Şi i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a şi celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.

     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă”.

     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?” Zis-a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?” (Rom. 7, 33-34).

     23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine”.

     24. Zis-a iarăşi: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.

     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi ştim ce este dragostea?” Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

     26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită”.

     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.

     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: “Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Şi i-a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Şi-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Şi i-a răspuns lui: “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: “Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 20

---

Sf. Mc. Polieuct din Melitina Armeniei (†259) • Sf. Cuv. Eustratie, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Petru[1], episcopul Sevastiei, în Armenia (†391) • Sf. Mc. Celsie, Iulian, Vasilisa, Marcionila, Antonie, Anastasie și cei împreună cu dânșii[2], de la Roma (†303) • Sf. Mc. Antonia din Nicomidia • Sf. Mc. Lavrentie • Sf. Ier. Marcelin[3], episcop de Ancona (†550) • Sf. Cuv. Adrian, egumen la Canterbury, în Anglia (†710) • Sf. Cuv. Filanie (Fillan), din Scoţia (†750) • Sf. Nouă Mc. Partenia din Edesa, Macedonia (†1375) • Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1570) • Sf. Cuv. Iona,  întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime din Kiev, azi în Ucraina (†1902).

[1] Frate al Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie al Nisei și

al Cuvioasei Macrina.

[2] Moaștele acestui grup de mucenici sunt cinstite în Catedrala de la Ostia și în cea de la Chieri (Piemonte).

^[3] Pomenit de Sf. Grigorie cel Mare în Dialogurile sale. Trupul său, care la început era cinstit în vechea catedrală, a fost mutat, în anul 1097, în noua catedrală. Sfântul Marcelin este unul din Sfinții ocrotitori ai orașului Ancona, pe care l-a salvat în mod miraculos de un incendiu devastator.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: “nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Acest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: “Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: “Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: “Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 11

---

Sf. Ier. Grigorie[1], episcopul Nyssei, azi în Turcia (†395) • †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti (†1882) • Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei Armeniei (†601) • Sf. Teosebia, soţia Sf. Grigorie de Nyssa (†385) • Sf. Cuv. Tecla şi Iustina, fecioare şi misionare la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Maxim şi Dometie, din Pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Cuv. Ammun, din Nitria Egiptului (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Marchian, economul Marii Biserici din Constantinopol (†471) • Sf. Cuv. Dermotie, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Ioan[2] cel Bun, mărturisitorul[3], episcop de Milano (†659) • Sf. Cuv. Setrida[4], stareță la Faremontiers, în Franța (†660) • Sf. Cuv. Aldo[5], pustnic lângă Pavia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pavel, întemeietorul Mănăstirii Obnora, în Rusia (sec. XIV) • Sf. Cuv. Macarie, ucenicul Sf. Cuv. Pavel şi întemeietorul Mănăstirii Pisma, în Rusia • Sf. Nou Mc. Anatolie, mitropolitul Odesei (†1938) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Arsenia, stareţa, din Rusia (†1939).

[1] Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul

Ierarh Grigorie al Nissei (azi Nevșehir, în Turcia), este un mare teolog capadocian, autor a mai multe tratate de teologie, opere exegetice, omiletice și ascetice.

[2] Moaștele Sfântului Ioan se află în altarul închinat lui, în Domul din Milano.

[3] Apărător al dreptei credințe în faţa ereziilor ariene şi monoteliste.

[4] Soră vitregă a Sfintelor Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Virburga (7 iul.).

[5] Sfântul Aldo a fost înmormântat în biserica San Colombano, iar moaștele sale au fost mai apoi mutate în biserica San Michele din Pavia.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria. Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului. Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti. El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i: “Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma”; apoi îl îngropa dupa rânduiala. Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui. Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte. In 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

ARTICOLE DE LA SFINȚII ZILEI

Sfântul Antipa Athonitul – singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor

Sfântul Grigorie de Nyssa – Omilie la Ziua Luminilor – 6 ianuarie

Sfântul Teofan Zăvorâtul – În zilele Postului Mare, bine ar fi să nu cunoşti alt drum în afară de mersul la biserică şi acasă.

---

Hits: 18

---

† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte în Palestina (†529) • Sf. Cuv. Vitalie • Sf. Sf. Mc. Ighinie[1], episcopul Romei, sub Antonin (†142) • Sf. Ier. Mărt. Leucie, episcop de Brindisi (†173) • Sf. Sf. Mc. Melchiadie[2], episcopul Romei, sub Maximian • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Fermo, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mairos • Sf. Teodosia din Antiohia (†412) • Sf. Onorata[3], sora Sf. Ier. Epifanie din Pavia (†500) • Sf. Cuv. Tason, Taton şi Paldon, stareţi ai Mănastirii Sf. Vincenţiu, din Abruzzo († între 720 şi 740) • Sf. Cuv. Teodosie, stareţul Mănăstirii Filoteu şi episcop de Trapezunt (sec. XIV) • Sf. Mihail cel nebun pentru Hristos, din Rusia (†1456) • Sf. Noi Mc. Teodor, Vladimir şi Nicolae, preoţii, din Rusia (†1919).

[1] Moaștele Sfântului Ighinie se găsesc în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.

[2] Sărbătorit în Occident pe 10 decembrie.

[3] Este înmormântată împreună cu fratele său, Sfântul Epifanie, în biserica San Vincenzo din Pavia. Capul și o parte din oase sunt la Munchen, în Peterskirche.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie cel din Antiohia.

Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei. Era fiul unor parinti vestiti. Ascultând odata cu încordare glasul Stapânului, si-a lasat casa, bogatia, rudenia si toate celelalte si s-a dus în niste locuri retrase, care dadeau spre mare. Si facându-si o chilie strâmta petrecea viata monahiceasca, îmbracat cu haina de par. Sub haina purta lanturi grele: unul la gât, altul la mijloc si câte unul la fiecare mâna. Staruind în rugaciune si în lucrul mâinilor sale, adormea dorinta si trufia si celelalte patimi trupesti. Parul lui era bogat si lung pâna la picioare. Câteodata împletea cosuri, iar alta data îsi facea de lucru în gradina, unde semana seminte si aduna de acolo hrana din destul pentru el si pentru strainii ce întâmplator veneau la el.

Vestea despre el ajungând pâna departe, multi veneau la el, cerând sa petreaca acelasi fel de viata, asa ca pustiul acela s-a schimbat într-o alta cetate cereasca. Odata navalind acolo agarenii, nu l-au suparat cu nimic, ci rusinându-se de acest fericit, s-au dus de acolo. Din pricina navalirii agarenilor, fericitul, lasând pustiul, a venit în patria sa si facându-si o chilie mica savârsea aici duhovniceasca lucrare. Caci zicea: “Desi s-au rusinat de noi agarenii, dar scris este pentru noi sa nu dam loc urgiei. Când Hristos a fugit de Irod, ne-a învatat sa facem si noi asa; si învatatura avem sa nu ne aruncam singuri în ispite; iar patria noastra nu ne opreste de la lucrarea duhovniceasca, daca voim sa o savârsim”. Dupa scurt timp s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, soborul celor zece mii de sfinti îngeri.

Acest praznic se savârseste înauntrul bisericii sfintei Anastasia, cea din golful lui Domnin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mal, care, batut fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Vitalie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Teodosie egumenul sfintei Manastiri Filoteu din Muntele Athos, care a fost si episcop de Trapezunt si care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 19

---

Sf. Mc. Tatiana Romana, diaconiţa, şi cei împreună cu dânsa, sub Alexandru Sever (†222/235) • Sf. Mc. Eutasia (†413) • Sf. Mc. Alexandru, cel din preajma Sfinților Apostoli • Sf. Mc. Zotic, Modest, Castulie, Rogatie și cei 46 împreună cu dânșii, din Africa (sec. II) • Sf. Ier. Probie, episcop de Verona (†236) • Sf. Mc. Petru Avesalonitul • Sf. Mc. Mertie, soldatul, în Africa, sub Diocleţian • Sf. Cuv. Ilie, făcătorul de minuni, nevoitor în Tebaida Egiptului (sec. IV) • Sf. Mc. Teodor al Evtaitelor • Sf. Mc. Filotei din Antiohia • Sf. Ier. Ioan, episcop de Ravena (†489) • Sf. Cuv. Teodora din Alexandria (sec. V) • Sf. Cuv. Cesaria, stareţă la Arles, în Franța, sora Sf. Ier. Cesarie de Arles (†529) • Sf. Cuv. Benedict, egumen în Anglia, monah de Lerins (†689) • Sf. 42 Cuv. Mucenici, cinstitori ai sfintelor icoane, în Efes, sub Constantin Copronim (†775) • Sf. Cuv. Martinian de la Lacul Alb, Rusia (†1483) • Sf. Cuv. Galaction cel nebun pentru Hristos, ucenicul Sf. Martinian • Sf. Sf. Noi Mc. Vasile şi Ştefan, din Estonia (†1919).

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca. Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian. Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge. Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat. Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita. Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 32

---

Sf. Mc. Ermil şi Stratonic (†315) • Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe (†350) • Sf. Mc. Potițiu[1] din Dacia Inferioară, mucenicit la Ascoli Satriano, în Puglia, sub Antonin (†160) • Sf. Mc. Secund, Enon şi Chirion, de la Roma (†262) • Sf. 40 Mc. Soldați, din via Labicana, în Roma, sub Galieniu (†262) • Sf. Mc. Chiriac, Cimin, Zotic, Herisie, Glicherie, Felix şi Ianuarie, de la Napoli • Sf. Mc. Atanasie • Sf. Mc. Pahomie şi Papirin • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Poitiers[2], Franța (†368) • Sf. Ier. Chetinghernie (Kentigern), episcop în Anglia (†612) • Sf. Cuv. Maxim Kavsokalivitul, Sfântul Munte Athos (†1320) • Sf. Cuv. Irinarh din Rostov, în Rusia (†1616) • Sf. Cuv. Eleazar din Anzersk, în Rusia (†1656).

[1] Sfântul Potițiu era un copil de 13 ani, de neam din cetatea Sardica, din Dacia Inferioară, care a primit mucenicia în Puglia, Italia, sub împăratul Antonin, a cărei fiică a izbăvit-o de îndrăcire (160). Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Mucenic, se află în catedrala de la Tricarico, depuse în spatele altarului central; la Ascoli Satriano se află un deget al Sfântului, închis într-un bust de argint, și un braț aflat într-o raclă de argint care imită forma brațului; celălalt braț se află într-o altă raclă similară din capela superioară a Mănăstirii San Giorgio Armeno, din Napoli.

[2] Care a apărat dreapta credință în fața ereziei ariene, supranumit și “Atanasie al Occidentului”.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.

Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de arămă peste față.

Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia.

Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ. În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneală către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni. Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cei ce erau de față. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de față şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele. Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig. Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârsit.

Viața sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisă de Teofan, egumenul Mănăstirii Vatopedi – Muntele Athos.

Din scrierile sfântului Maxim Calsocalivitul de la Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 36

---

Odovania Praznicului Botezului Domnului

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait (sec. IV-V) • Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Georgiei (†335) • Sf. Cuv. Macrina[1], bunica Sf. Vasile cel Mare, în Neocezareea Pontului • Sf. Mc. Ponţian[2], de la Spoleto, în Umbria, sub Marc-Aureliu (†161) • Sf. Sf. Mc. Felix[3], preotul, de neam sirian, mucenicit la Nola, în Campania (†256) • Sf. Cuv. Albin, egumen la Canterbury, în Anglia (†732) • Sf. Cuv. Teodul, fiul Sf. Nil cel înţelept • Sf. Cuv. Ştefan, întemeietorul Mănăstirii Chenolakkos, din Grecia • Sf. Ier. Sava, luminătorul Serbiei şi ctitor al Sf. Mănăstiri Hilandar, din Sfântul Munte Athos (†1235) • Sf. Ier. Meletie, episcop de Riazan, apostol de Iakuţ, în Siberia (†1900) • Sf. Sf. Mc. Platon, episcop de Talin, în Estonia (1918).

[1] Ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, l-a învățat credința pe Sfântul Vasile cel Mare.

[2] Sfântul Ponțian a fost un tânăr din Spoleto care a suferit mucenicia între anii 156 și 165. A fost înmormântat la marginea cetății, iar pe mormântul lui a fost ridicată o biserică și o mănăstire. Episcopul belgian Valdrig a primit în anul 968 un braț al Sfântului, pe care l-a dus la Utrecht. Restul moaștelor se află în continuare la Spoleto, Sfântul fiind și ocrotitorul orașului.

[3] Mormântul lui, descoperit de Sfântul Paulin de Nola care a și întemeiat acolo o comunitate creștină, a devenit loc de pelerinaje și de tămăduiri pentru creștinii din secolul al IV-lea.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi. Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam. Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

---

Hits: 14

---

Sf. Cuv. Pavel Tebeul[1] (†341) şi Ioan Colibaşul[2] (†450) • Sf. Mc. Pansofie din Alexandria, Egipt (†250) • Sf. Sf. Mc. Maxim, episcop de Nola, sub Deciu (†252) • Sf. Mc. Efisie, apostolul Sardiniei, sub Diocleţian (†286) • Sf. Cuv. Ita, monahie în Irlanda (†570) • Sf. Cuv. Maur, ucenicul Sf. Benedict de Nursia şi întemeietorul Mănăstirii de la Glanfeuil, în Franţa (†584) • Sf. Ier. Probie[3], episcop de Rieti (sec. VI) • Sf. Ier. Embert[4], episcop de Cambrai, în Flandra, Belgia (†710) • Sf. Ier. Bonet, episcop de Clermont, Franţa (†710) • Sf. Cuv. Celvulfie, monah în Anglia (†764) • Sf. Cuv. Gavriil din Lesnov, în Bulgaria (†980) • Sf. Salomea şi Peroshavra[5], din Georgia • Sf. Prohor, de la Psinia, în Bulgaria (sec. XI) • Sf. Ier. Nectarie, episcop de Tobolsk, în Rusia (†1667) • Sf. Ier. Gherasim al II-lea (Palade), patriarhul Alexandriei (†1714).

[1] În secolul al XII-lea, trupul întreg al sfântului monah a fost mutat de către împăratul Emanuel Comneanul, din Egipt la Constantinopol, în biserica Maicii Domnului, unde a rămas până în anul 1240, când a fost luat de către venețianul Giacomo Lanzuolo și așezat în biserica San Giuliano din Venezia.

[2] Osemintele Sfântului Ioan Colibașul au fost mutate de la Constantinopol, de către papa Formosie (891-896), pe când acesta era încă episcop de Porto. Astăzi ele se află într-o raclă sub altarul central al bisericii San Giovanni Calibita de pe Insula Tiburtina din Roma. O parte din moaștele Sfântului, împreună cu cele ale Sfinților Herculan, Taurin și Ipolit, au fost transferate la 7 decembrie 1737 în biserica San Lorenzo in Damaso, tot din Roma. O parte din cap este la biserica San Stefano del Cacco. La Venezia, în biserica Santa Maria delle Vergini, este cinstit un picior al Sfântului Ioan Colibașul, adus de la Constantinopoli.

[3] Sfântul Grigorie Dialogul îl amintește în Dialogurile sale, pe Sfântul Probie, ca episcop de Rieti. Potrivit acestora, în ceasul morții Sfântului episcop, au apărut la căpătâiul său Sfinții Mucenici Iuvenalie și Elefterie. Moaștele Sfântului Probie se află în cripta Catedralei din Rieti.

[4] Fiul Cuv. Amalberga (10 iul.).

[5] Cele care au scris viaţa Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian, prigonitorii creştinilor. El era de neam din Egipt, din Teba de jos, şi înţelegând că cumnatul său vrea să-l vândă ca să-i poată opri partea cuvenită din averea părintească, a fugit în munţi. Aici şi-a schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toată viaţa în pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul, la adânci bătrâneţi. Auzind de viaţa lui cea îmbunătăţită, marele Antonie (17 Ianuarie) l-a căutat şi găsindu-l s-a minunat şi de locul cel anevoios în care trăise şi de lungimea vieţii lui şi de depărtarea de orice aşezare omenească. Căci Pavel a fost cel dintâi care a cutezat să meargă până în adâncul pustiului, unde şi-a îndelungat nevoinţele până la o sută treisprezece ani, după ce părăsise de tânăr grijile lumeşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit şi Colibaşul.

Acesta era de fel din Constantinopol şi era fiul lui Eutropie senatorul şi al Teodorei. De mic copil a plecat din şcoala unde învăţa carte, fără ştirea părinţilor şi a învăţătorilor, în tovărăşia unui călugăr, şi s-a dus în Mănăstirea Achimiţilor, adică a neadormiţilor, unde s-a făcut călugăr, petrecând întru multe nevoinţe. Dar vicleanul diavol l-a îmboldit cu dorul părinţilor şi atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat în rasă. Dar nu s-a făcut cunoscut cine este, ci locuia în rugăciune şi în lipsuri, într-o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe maica sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui de părinţi pe când era în şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pansofie.

Acesta era din Alexandria şi avea ca tată pe Nil proconsulul, care era un mare dregător. Fiind isteţ din fire şi bogat, şi văzând în casa părintească apucături bune, a sporit până la culmea învăţăturii atât a celei elineşti, cât şi a celei creştineşti. Iar după moartea tatălui său, împărţindu-şi bogăţia la cei săraci, s-a dus în pustiu, căutând pe Domnul. Douăzeci şi şapte de ani a locuit în singurătate, înălţându-şi mintea de la cele de jos la cele de sus şi vorbind cu Dumnezeu. Pentru că nu se poate ascunde lumina sub obroc, a fost pârât lui Augustalie, ighemonul Alexandriei, căruia i se încredinţase, de către Deciu, prigoana împotriva creştinilor. Deci, stând înaintea lui, i-a înfruntat înşelăciunea credinţei şi i-a ruşinat trufia. Pentru aceasta a fost bătut cumplit, şi aşa a dobândit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase părinţi din pustiu, care în pace s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 19

---

Cinstirea lanţului al Sf. Ap. Petru[1] (FA 12, 1-11) • Sf. Mc. Danact, citețul (sec. II) • Sf. Priscila de la Roma, care a slujit mucenicilor (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Marin, preotul, şi Ştefan, diaconul, de la Brescia, sub Adrian (†117/138) • Sf. Mc. Pevsip, Elasip şi Mesip, şi bunica lor Neonila, muceniciți sub Marc-Aureliu sau Aurelian (†161/180, sau 270/275) • Sf. Mc. Anan şi Marius, de la Roma, pe via Appia • Sf. 9 soldaţi mucenici de la Roma, pe via Corneliana • Sf. Mc. Onorie şi alţi 13 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Iunila din Capadocia • Sf. Ier. Marcel I[2], mărturisitorul, episcopul Romei, sub Maxenţiu (†309) • Sf. Ier. Onorat, arhiepiscop de Arles şi întemeietorul Mănăstirii de pe insula Lérins, în Franţa (†429) • Sf. Cuv. Liberata, fecioara, din Pavia, sora Sf. Ier. Epifanie (sec. VI) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Fondi, în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Sorrento, în Campania (sec. VII) • Sf. Cuv. Mc. Sigbert, egumen la Dunwich, în Anglia (†635) • Sf. Ier. Tiţian[3], mărturisitorul, episcop de Oderzo, lângă Treviso, în Veneto (†650) • Sf. Cuv. Fursie, monah în Irlanda (650) • Sf. Sf. Nou Mc. Damaschin (†1771) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Mitilene, în Grecia (†1777) • Sf. Maxim cel nebun pentru Hristos, din Totma, în Rusia (1650).

[1] În această zi se prăznuiește cinstitul lanț cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim de către Irod Tetrarhul, după cum povestește Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor. Când îngerul s-a arătat, legătura lanțului a căzut singură lăsându-l pe apostol liber, iar acesta a fost păstrat cu cinste de credincioșii de la Ierusalim până când drept credinciosul împărat Constantin l-a dus la Constantinopol și la așezat în biserica Sfântul Petru, unde o parte se păstrează până astăzi. Însă mai există o tradiție care spune că Licinia Eudosia, fiica împăratului Teodosie al II-lea al Constantinopolului (498-450) și soția împăratului Valentinian al III-lea al Romei (425-455), bolnavă fiind și având credință că, de se va atinge de lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim, se va vindeca, i-a cerut mamei sale să îi aducă acel lanț de la Constantinopol, ca să i se închine. Și, într-adevăr împărăteasa s-a vindecat, iar apoi a dăruit lanțul Sfântului Leon cel Mare, episcop al Romei (440-461). Se mai spune că atunci când Sfântul Leon a apropiat lanțul primit în dar de cel cu care Sfântul Petru a fost legat în închisoarea de la Roma înainte de a primi mucenicia, acestea s-au unit în mod minunat într-unul singur, și că acesta se păstrează până astăzi la Roma, în biserica San Pietro in Vincoli.

[2] Sfântul Marcel I a pătimit pentru credință, fiind bătut și chinuit, iar apoi a fost pus să lucreze la animale unde, îmbrăcat în ciliciu, și-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu. A fost înmormântat în catacombele Santa Priscilla, unde a și fost cinstit, până în secolul al IX-lea. Astăzi moaștele sale se află într-o raclă veche din bazalt verde, în  altarul principal al bisericii S. Marcello al Corso, de la Roma.

[3] Sfintele sale Moaște se află în domul din Ceneda, Italia.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru.

În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi a bunicii lor Neonila.

Aceşti sfinţi mucenici erau toţi trei din Capadochia, foarte iscusiţi la îmblânzirea cailor tineri sălbatici şi la întrecerile în alergările de cai. Odată, la o serbare, dată în cinstea zeiţei Nemesis, în patria lor, au chemat la ospăţ şi pe Neonila, bunica lor. Aceasta fiind creştină îşi bătea joc de idoli şi le vorbea despre iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Iar ei şi-au adus aminte de vedeniile avute în vis, când au fost sfătuiţi să creadă în Hristos. Deci, crezând, au surpat idolii şi au mărturisit pe Hristos în mijlocul adunării de oameni. Pentru aceasta au fost aruncaţi în foc de elini, stăpânii lor. Şi aşa au luat cununa muceniciei toţi trei, împreună cu bătrâna Neonila.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.

Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 18

---

†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare (†356)[1] • Sf. Cuv. Antonie cel Nou, nevoitor şi făcător de minuni de la Veria, în Grecia • Sf. Sf. Mc. Diodor, preotul şi Marian[2], diaconul, de la Roma (†257) • Sf. Ier. Sabin[3], făcătorul de minuni, episcop de Piacenza (sec IV) • Sf. Împărat Teodosie cel Mare (†395) • Sf. Cuv. Ahila, monah în pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Cuv. Antonie, Merulie şi Ioan[4], monahi la Mănăstire Sf. Andrei de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Sulpiciu, episcop de Bourges, în Franţa (†647) • Sf. Cuv. Mildghita, egumenă la Minster, în Anglia (†676) • Sf. Cuv. Antonie Romanul din Novgorod, în Rusia (†1147) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Dymsk, de lângă Novgorod (†1237), în Rusia • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Krasnâi-Kholm, în Rusia (†1481) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului de pe malul Lacului Negru, Novgorod (sec. XVI) • Sf. Cuv. Macarie din Patmos, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Gheorghe din Ioannina, în Grecia (†1838).

[1] Locul mormântului Sfântului Antonie era încă necunoscut atunci când Sfântul Atanasie i-a scris viața. În jurul anului 561, în timpul împăratului Iustinian, mormântul lui a fost aflat în urma unei descoperiri dumnezeiești. Moaștele, duse la Alexandria și așezate în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, au fost mai apoi mutate la Constantinopol în anul 635, din pricina cuceririi Egiptului de către arabi. De aici, în secolul al XI-lea ajung la Motte-Saint-Didier, în Franța, aduse fiind de un cruciat, la întoarcerea sa din Țara Sfântă. Mai apoi (anul 1491) au fost mutate la Saint Julien, lângă Arles. (Biblioteca sanctorum, vol II, p.113). Călugării bolandiști relatează și existența unei alte tradiții conform căreia moaștele Sfântului Antonie ar fi rămas până în ziua de astăzi la parohia Saint Antoine, de la Motte-Saint-Didier (Les Petits Boll., vol I, p.436).

[2] Sfinții Diodor și Marian au suferit mucenicia pe când săvârșeau Sfânta Liturghie pentru pomenirea muce-nicilor, în Catacombe. Osemintele lor, împreună cu cele ale sfinților mucenici Hrisant și Daria, s-au aflat în Biserica Ss. XII Apostoli de la Roma. Astăzi ele sunt tot la Roma, în Pozzo dei martiri.

[3] Care a liniştit apele fluviului Po.

[4] Pomeniți de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Şi dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obşte şi numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârşit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.

Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui şi despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că aflându-se în trup muritor, se depărta de cele trupeşti, vedea sufletele care la moarte ieşeau din trupuri şi pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însuşire numai a fiinţelor fără de trup şi duhovniceşti.

Deci, trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Teodosie cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ahila, despre care se vorbeşte in Pateric, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 13

---

† Sf. Ier. Atanasie[1] (†373) şi Chiril (†444), arhiepiscopii Alexandriei • Sf. Mc. Prisca[2] de la Roma (sec. I sau III) • Sf. Mc. Asterie, Fortunat, Zenon, Zosima, Menelapiu, Dedal şi Valens, de la Ostia (†269) • Sf. Mc. Arhelaida, Tecla şi Suzana, din Salerno, sub Diocleţian (†293) • Sf. Mc. Teodula, Elada, Macaria şi Evagrie, din Cilicia, Armenia (†304) • Sf. Ier. Venardie, episcop de Clermont, Franţa (†423) • Sf. Cuv. Faustina (†580) şi sora sa, Liberata[3] (†581), întemeietoarele unei mănăstiri la Como, în Lombardia • Sf. Cuv. Leobard, pustnicul, de la Tours, în Franța (†593) • Sf. Mc. Xenia şi Sf. Cuv. Mc. Marcian, din Cipru (†593) • Sf. Cuv. Leobard, ucenic al Sf. Colomban, întemeietorul primei mănăstiri în Alsacia, Franța (†618) • Sf. Mc. Ulfrid, creştinătorul Suediei (†1028) • Sf. Cuv. Efrem Filosoful, din Georgia (†1101) • Sf. Ier. Ioachim, patriarh de Târnovo, în Bulgaria (†1248) • Sf. Ier. Maxim, prinț sârb, mitropolit al Ungrovlahiei (†1546) • Sf. Ier. Efrem, episcop de Melasson • Sf. Cuv. Atanasie, întemeietorul Mănăstirii Siademsk, Rusia (sec. XVI) • Sf. Cuv. Atanasie cel nebun pentru Hristos, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Alexie (Şuşania), din Georgia (†1923) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, preotul (†1919), şi Vladimir, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] Trupul Sfântului Atanasie, adus de la Constantinopol, se află la Veneția, în Biserica San Zaccaria, sub altarul lateral din dreapta, alături de cel al Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea San Massimo din Treviri adăpostește o coastă a Sfântului. La Roma, în Biserica San Atanasio se cinstește o parte dintr-un braț, iar în Biserica San Lorenzo din Veneția, un deget de la mâna dreaptă (Bibliotheca sanctorum, vol II, p.543).

[2] Moaștele Sfintei Mucenițe Prisca se află în biserica închinată ei la Roma, sub altarul zis della Confessione. În ziua prăznuirii sale, se pun spre închinare o parte din moaștele sale, la altarul principal.

[3] Sfintele Faustina și Liberata au fost înmormântate în cripta mănăstirii lor, moaștele lor fiind mutate mai apoi în catedrala din Como, iar în anul 1317, în biserica San Carpoforo.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei.

Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin şi ale urmaşilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a ruşinat pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci şi doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a aşezat la bătrâneţe iarăşi în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.

Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat cu cărunteţe.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Xenia, care în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Marcian cel din Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 270