Calendar

---

Sf. Cuv. Macarie[1] cel Mare, din Egipt (†391) şi Sf. Cuv. Macarie Alexandrinul (†394) • Sf. Ier. Marcu al Efesului[2] (†1444) • Sf. Mc. Eufrasia, din Nicomidia (†303) • Sf. Mc. Marius, soţia sa, Marta, şi fiii lor, Audifax şi Avacum[3], de la Roma, în via Cornelia, sub împăratul Claudiu al II-lea Gotul (†270) • Sf. Ier. Amonie, episcop de Tortona, în Piemonte • Sf. Ier. Vasanie (Bassano), episcop de Lodi, în Lombardia (sec. IV) • Sf. Cuv. Antonie Stâlpnicul, unul din cei 13 părinţi sirieni din Georgia (sec. IV) • Sf. Cuv. Laumer, întemeietorul Mănăstirii Moutier-au-Perche, Franța (†594) • Sf. Ier. Catelie, episcop de Castellamare di Stabia, în Campania (†617) • Sf. Ier. Remigie (Remi), episcop de Rouen, Franța (†772) • Sf. Mc. Antonie din Alep, în Siria (†799) • Sf. Ier. Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, din Corfu, Grecia (†959) • Sf. Cuv. Mărt. Meletie Valusiotul  (†1203) • Sf. Cuv. Macarie Postitorul (sec. XII) şi Macarie, diaconul (sec. XIII-XIV), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos, din Novgorod, în Rusia (†1392) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1930).

[1] În biserica ortodoxă greacă din V  eneția San Giorgio de greci, este cinstit un os al Sfântului Macarie.

[2] Apărător al credinței ortodoxe la Sinodul unionist de la Ferrara-Florența (1438-1439).

[3] Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifax și Avacum, persani de viță nobilă, se aflau la Roma în pelerinaj la mormintele apostolilor și mucenicilor. Foarte evlavioși, s-au pus în slujba celor ce se mărturiseau creștini. Surprinși pe când se îngrijeau de trupurile mucenicilor omorâți în prigoana lui Claudiu, au suferit la rândul lor mucenicia. Trupurile lor au fost îngropate de o matroană romană convertită, pe via Corneliana. Moaștele lor sunt cinstite în multe biserici din Roma și nu numai. Astfel, cea mai mare parte din trupurile lor se află la biserica San Giovanni Calibita din Trastevere, o altă parte în biserica Santa Prassede, împreună cu moaștele celor 2300 de mucenici aduse aici de papa Pascal I. Părticele din moaștele acestor mucenici se află în altarele bisericilor Sant‘Adriano al Foro, Santi Quattro Coronati, Santi Pietro e Marcellino, Santi Cosma e Damiano, Santa Maria in Vallicela, din Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: “Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?” Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile. Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 32

---

†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare • Sf. Mc. Vas, Eusebiu, Eutihie şi Vasilid, de la Roma, sub Diocleţian (†303) • Sf. Mc. In, Pin şi Rim, primii mucenici ai slavilor, ucenici ai Sf. Ap. Andrei (sec. I-II) • Sf. Clement, preot la Lyon, ucenic al Sf. Irineu (sec. II-III) • Sf. Ier. Fabian[1], episcopul Romei, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Sebastian, din Legiunea Tebană, la Fossano, în Piemonte (†286) • Sf. Lucina, femeia care s-a îngrijit de mormântul Sf. Sebastian, la Roma (†290) • Sf. Mc. Ana, de la Roma • Sf. Mc. Tira şi Agnia • Binecredinciosul Împărat Leon I Tracul (†474) • Sf. Petru Vameşul (sec. VI) • Sf. Cuv. Fechie, starețul, din Irlanda (†665) • Sf. Cuv. Lavrentie Zăvorâtul şi Sf. Cuv. Eftimie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, întemeietorul Mănăstirii Syanzhema, la Vologda, în Rusia (†1470) • Sf. Ier. Eftimie de Târnovo, patriarhul Bulgariei (cca. †1400) • Sf. Cuv. Eftimie din Arhanghelsk, Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Zaharia (†1782) • Sf. Cuv. Teodor de la Tomsk, în Rusia (†1864) • Sf. Eftimie (Kereselidze) Mărturisitorul, din Georgia (†1944).

[1] Sfântul Fabian a fost una din primele victime ale persecuției lui Deciu care îl considera un dușman personal și un rival. Sfântul Ciprian al Cartaginei saluta “moartea sa glorioasă și sfârșitul său nobil”, precum și „exemplu său de tărie și de credință” pe care l-a dat Bisericii și comunității din Roma prin mucenicia sa. Moaştele sale se află azi în bisericile San Sebastiano fuori le mura şi San Silvestro e san Martino ai Monti, de la Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca şi sfântul Ioan Botezătorul. Părinţii lui, Pavel şi Dionisia, erau oameni cucernici. Numele şi l-a primit potrivit cu făgăduinţa de sus, căci pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineşte înseamnă voie bună).

După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, şi acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte şi întrecând în nevoinţe şi în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot şi să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulţi din boli grele. Se zice că şi el a hrănit, cu puţine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Şi pe multe femei, care nu năşteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, aşa cum şi el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.

Ca şi Ilie a deschis porţile cerului şi a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faţă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr şi avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înţelept şi înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliţă, şi a auzit şi glas care vădea faptele ruşinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid.

Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului. Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit. Şi aşa au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici In, Pin şi Tim.

Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vameşul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră. Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului. Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci. În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Tira şi Agni.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Ana.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez şi, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârşit la anul 1782.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 43

---

Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul[1] (†662) • Sf. Mc. Neofit • Sf. Mc. Evghenie, Valerian, Candid şi Achila (sec. III) • Sf. Mc. Agnia[2], de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Patrocle, de la Troyes, în Franța (†259) • Sf. Sf. Mc. Fructuosus, episcop de Tarragona, în Spania • Sf. Ier. Epifanie, episcop de Pavia (†496) • Sf. Ier. Zosima, episcopul Siracuzei Siciliei (†662) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie, însoţitor al Sf. Maxim Mărturisitorul (†662) • Sf. Cuv. Laudoghie (Lawdog), din Ţara Galilor • Sf. Cuv. Maxim Grecul (†1556) • Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Nou Mc. Ilie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Născut într-o familie nobilă de la Constantinopol unde a primit o educație aleasă, ocupând funcția de prim secretar al împăratului, iar apoi, trăind ca simplu monah, Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662) a apărat și mărturisit dreapta credință, mai întâi prin scrierile sale, și apoi prin viața sa, până la sânge. Vremurile tulburi în care a trăit erau bântuite de două mari erezii: monofizismul (care propovăduia o singură fire a lui Hristos) și monotelismul (care propovăduia o singură voie a lui Hristos). În lupta cu acestea, Sfântul Maxim și-a pus întreaga viață: între anii 634 și 638 l-a sprijinit pe patriarhul Sofronie al Constantinopolului în lupta sa cu monotelismul propovăduit de însuși împăratul Eraclie, între 642 și 645 i-a întărit pe episcopii din Africa, în 645 a purtat la Cartagina o mare dispută cu Pyrrus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, iar între 646 și 649 s-a aflat la Roma, unde l-a determinat pe Sfântul Martin I Mărturisitorul, episcop al Romei, să convoace sinodul din Lateran prin care de asemenea se condamna monotelismul. Deoarece a încălcat decretul împăratului Constantin al II-lea (648), care oprea orice discuție asupra lucrărilor și voilor care se află în Hristos, a fost condamnat la exil în Tracia, și pentru că nici așa nu putea să tacă, în anul 622, la Constantinopol, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă pentru ca să nu mai poată mărturisi adevărul nici cu gura, nici în scris. În același an, ca urmare a suferințelor îndurate, a trecut la Domnul, aflat în exil în țara lazilor de pe coasta de răsărit a Mării Negre, în ziua de 13 a lunii august.

[2] Era o copilă de doar 13 ani. Mormântul Sfintei Agnia se află sub altarul principal din biserica Sant’Agnese fuori le Mura, Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni.

Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: “Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: “Mare este credinţa creştinilor”. Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: “Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: “Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: “Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: “Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: “Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăşi: “De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l”. Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: “Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: “Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că “în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa “Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: “Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice.”

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: “Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: “Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: “Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 22

---

Sfântul Apostol Timotei[1] (sec. I) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul[2] (†628) • Sf. Mc. Vincențiu[3], diaconul, din Valencia, în Spania, sub Presidele Dacian (†304) Sf. Mc. Vincenţiu, Oroncie şi Victor, de la Embrun, în Franța, sub Dioclețian (†305) • Sf. Irina, văduva Sf. Mc. Castul, de la Roma • Sf. Vlasila (Blasila), văduvă de la Roma (†383) • Sf. Ier.  Gaudentie, episcop de Novara (†418) • Sf. Mc. Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniul, Gavriil, Ioan, Parod şi cei 367 împreună cu dânșii, de la Constantinopol (†817) • Sf. Iosif cel Sfinţit, din Creta, în Grecia (†1511) • Sf. Sf. Cuv. Mc. Anastasie, diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Jabin, din Rusia (†1623) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae și Ioan, protoiereii, Ioan, Ioan, Eftimie, Ioan, Iacov şi Petru, preoţii (†1938).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Timotei au fost mai întâi cinstite la Constantinopol, în biserica Sfinților Apostoli. De acolo, au fost aduse de cruciați în Italia, în anul 1205 în Catedrala din Termoli, unde au fost ascunse, în anul 1239, și redescoperite, în anul 1946. Astăzi, moaștele Sfântului Apostol Timotei se află expuse în catedrala ”veche” din Termoli.

[2] În anul 645 împăratul Eraclie a adus moaștele Sfântului Mucenic Anastasie Persul și icoana făcătoare-de-minuni a acestuia, de la Ierusalim la Roma, dăruindu-le monahilor greci de la Aqua Salvia, actuala Abație Tre Fontane, de la Roma. Minunile care se făceau la moaștele și la icoana mucenicului persan, au fost pomenite la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 787. Astăzi, un braț și capul Sfântului Anastasie se cinstesc la Roma, la biserica Santi Anastasio e Vincenzo, de la Abația Tre Fontane, iar alte câteva părticele, la biserica Santa Balbina all Aventino. Trupului Sfântului i s-a pierdut urma în anul 1907, undeva între Sfânta Sfintelor din Capela San Lorenzo de la catedrala San Giovanni in Laterano de la Roma, și Muzeul Bibliotecii Vaticane.

[3] Pomenit de Sf. Ier. Augustin și de Sf. Ier. Leon al Romei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, şi a trăit pe timpul lui Hosroe, împăratul perşilor şi al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăţit vitejeşte şi creştineşte între anii: 610 şi 641.

Anastasie se născuse în ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat, fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, mai înainte de a intra în ceata ostăşească a tiranilor. Perşii, prădând Ierusalimul, au luat mulţi robi, precum şi cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se dusese vestea că Dumnezeul creştinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce. Şi aflând de la un creştin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos şi a dorit să se facă următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea perşilor de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră împreună cu el meşteşugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat, fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuţilor, citea Sfintele Cărţi, învăţa pe de rost Psaltirea şi dorea cu ardoare să-şi sfârşească viaţa prin suferinţe muceniceşti şi prin sânge. Zugrăvelile de pe pereţii bisericilor cu chipurile sfinţilor şi vieţile lor scrise în cărţi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieţii. Pentru aceasta a avut şi un vis, în care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era semnul că dorinţa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, a ieşit din mănăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei, unde întâlnindu-se cu nişte vrăjitori şi batjocorind faptele lor, a fost prins de ei şi dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulţi îl batjocoreau, smulgându-i barba şi bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea lui Hosroe, împăratul perşilor, şi neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost multă vreme chinuit şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi trei sute şaptezeci şi şapte de mucenici.

Aceşti sfinţi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri şi eparhii, erau locuitori ai Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători şi nemulţumitori au venit să pună stăpânire pe greci. Şi robind pe traci şi pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăţilor şi ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814. Atunci la Bizanţ împărăţea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de creştini, împreună cu episcopul pe care l-a trântit la pământ şi l-a călcat cu picioarele pe grumaji. După moartea lui Crum a urmat Ducum şi apoi Diteng, un om crud şi neomenos. Acesta spintecând în două pe marele episcop Manuil al Adrianopolei şi tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de ai săi. Urmaşul său cu numele Murtag, a omorât pe toţi creştinii care n-au vrut să se lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanţuri şi supunându-i la chinuri, iar pe alţii chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, şi pe episcopul Petru, mai întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele. Asemenea şi pe ceilalţi, trei sute şaptezeci şi şapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan şi lui Leon, care erau ostaşi creştini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat pântecele cu sabia. Lui Gavril şi lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuţitul. Pe Parod, sfinţitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; şi pe mulţi alţi creştini i-a omorât acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul, ci şi ceilalţi urmaşi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe creştini după ce i-au chinuit în tot felul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 26

---

Sf. Sf. Mc. Clement episcopul Ancirei,  astăzi Ankara, în Turcia (†312) • Sf. Mc. Agatanghel, din Ancira, (†312) • Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic (681/691) • Sf. Mc. Mesalina fecioara, de la Foligno, în Umbria, sub Deciu (†249) • Sf. Mc. Emerențiana[1], de la Roma (†305) • Sf. Ier. Amasie, episcop de Teano, în Campania (†356) • Sf. Ier. Ascolie, episcop de Tesalonic (†384) • Sf. Cuv. Salaman Isihastul (†400) • Sf. Cuv. Mavis Sirul (sec. V) • Sf. Ier. Paulin[2], episcop de Nola (†431) • Sf. Cuv. Eusebie, nevoitor în Siria (sec. V) • Sf. Grigoria fecioara, de la Roma (sec. VI) • Sf. Cuv. Martirie, pustnicul[3], din Valeria, în Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Ildefonsie[4], episcop de Toledo, în Spania (†667) • Sf. Cuv. Dionisie din Olimp (†1541) • Sf. Cuv. Ghenadie de la Kostroma, Rusia (1565) • Sf. Nouă Mc. Evdochia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele sfintei se află alături de cele ale Sfintei Agnia cu care a fost ”soră de lapte”, sub altarul principal al bisericii Sant’Agnese fuori le Mura de la Roma.

[2] Sfântul episcop Paulin de Nola a fost înmormântat alături de Sfântul Mucenic Felix, al cărui mormânt l-a descoperit și de care s-a îngrijit în timpul vieții sale pământești. În anul 847, osemintele sale au fost duse la Benevento. Împăratul Oton al III-lea le-a adus mai apoi la Roma și le-a pus în biserica de pe Insula Tiberina, închinată Sfântului Adalbert, episcop de Praga, unde o parte din ele se află și astăzi. În anul 1909, partea principală a osemintelor sale a fost restituită orașului Nola și așezate sub altarul Catedralei.

[3] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare, al Romei, în Dialoguri.

[4] Apărător al cinstirii Maicii Domnului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Clement, episcopul Ancirei.

Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câţi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă şi de una şi de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri şi, înfruntând pe toţi împăraţii şi tiranii de atunci, s-a făcut privelişte aproape în toată lumea, a minunat şi pe îngeri cu răbdarea lui şi în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira Galaţiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, şi a guvernatorilor, nouă la număr: Domeţian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatanghel.

Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement şi închis împreună cu sfântul şi cu alţii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiş şi Agatanghel în aceeaşi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira şi au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Eusebiu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Mavisma Sirul.

În cetatea Cirului din Antiohia Siriei a trăit un bărbat cuvios, cu numele Mavisma, care vorbea limba siriacă. Cu toate că fusese crescut în viaţa ţărănească şi era neînvăţat, el a strălucit însă prin calităţile fireşti ale sufletului său. Se spune că avea numai o haină şi când aceasta se învechea, nu o lepăda, ci peste găurile vechi cosea alte petice şi cu aceasta îşi acoperea mai departe goliciunea trupului. Era atât de osârdnic la primirea străinilor şi a săracilor, încât deschidea tuturor uşa chiliei lui. El avea două vase, unul plin cu grâu şi altul cu untdelemn, din care da la toţi câţi aveau trebuinţă; iar acestea se înmulţeau pururea şi niciodată nu se deşertau. Căci Dumnezeu, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă, după cum a poruncit vasului de untdelemn şi vasului de făina al văduvei din Sarepta sa izvorască untdelemnul şi făina pentru găzduirea proorocului Ilie, tot aşa a dăruit şi lui Mavisma, iubitorul de străini, bunătăţi pe măsura osârdiei lui. Deci bine şi cuvios petrecându-şi viaţa, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Salaman sihastrul.

Lângă râul Eufrat este un sat, pe ţărmul de apus, numit Capersana. De aici a fost fericitul Salaman, care, iubind viaţa liniştită, a aflat în satul de dincolo de râu o chilie mică, în care s-a închis fără să-i lase uşă să poată ieşi şi fereastră să aibă lumină. Numai o dată pe an, săpa pământul pe dedesubt şi ieşea afară de-şi strângea hrană pentru tot anul. Arhiereul locului aflând de viaţa lui îmbunătăţită, s-a dus la el, vrând să-i dea preoţia. Şi găurind o parte a chiliei, a intrat înăuntru şi punându-şi mâinile pe capul lui, a săvârşit rugăciunea hirotoniei, i-a spus multe şi l-a vestit că i-a dat darul preoţiei. Dar cuviosul n-a grăit nimic. Iar Arhiereul s-a dus, poruncind să se zidească iarăşi partea cea găurită a chiliei. Altă dată creştinii locuitori ai satului au trecut noaptea Eufratul, i-au stricat chilia, l-au luat şi l-au dus în sat, fără ca el să se împotrivească, şi fără să-i întrebe de ce fac aşa şi l-au pus în altă chilie ce o aveau gata. Iar cuviosul sta liniştit şi acolo, fără să vorbească cu cineva. După puţine zile, creştinii locuitori din alt sat de dincolo de râu s-au dus noaptea, i-au stricat chilia aceea, au ridicat pe sfânt şi l-au dus în satul lor, fără ca el să se împotrivească cu cuvântul, şi fără să se ducă de voia lui. În astfel de chip nevoindu-se fericitul Salamon, şi-a petrecut viaţa ca nimeni altul, până s-a mutat către Domnul, ca să se veselească în veci.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi mucenici, care fiind aruncaţi într-o groapă în oraşul Parfum, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei din Campana şi prietenul sfântului Niceta, episcopul Remesianei din Dacia, care în pace s-a săvârşit la anul 431.

Sfântul Paulin cel Milostiv, Episcopul Nolei, provine dintr-o familie aristocrată şi înstărită din Bordeaux (Franta). Datorita educaţiei sale alese, la vârsta de 20 de ani a fost ales senator al Romei, mai târziu devenind consul şi, în final, guvernatorul regiunii Campagna din Italia.

La 25 de ani el şi soţia sa au fost botezaţi întru Hristos, după care şi-au schimbat total stilul de viaţă, vânzându-şi toate proprietăţile şi donând banii celor nevoiaşi. Acest lucru a atras după sine dispreţul din partea servitorilor şi prietenilor săi.

Pentru că nu au avut copii, cuplul credincios a adoptat orfani sărmani pe care i-au crescut cu frică de Dumnezeu. Fiind permanent în căutarea unei vieţi retrase, Sf. Paulin a plecat în oraşul spaniol Barcelona. După ce veştile despre viaţa lui sfântă s-au răspândit, în anul 393 a fost rugat să accepte hirotonirea ca preot. La scurt timp, el a părăsit Spania şi s-a întors în oraşul Nola din Italia, unde a fost ales episcop.

În timpul cotropirii vandalilor, Sf. Paulin folosea fondurile bisericii pentru a răscumpăra oamenii duşi de barbari ca sclavi în Africa. Din păcate, sfântul nu dispunea de destui bani ca să poată răscumpăra toţi captivii. De aceea, neavând posibilitatea să-l salveze pe fiul unei văduve sărace, care urma să fie sclav pe proprietatea prinţului vandalilor, Sf. Paulin s-a oferit să-i ia locul. Îmbrăcat ca un sclav, el a lucrat ca grădinar pentru prinţ. Dar identitatea sa i-a fost dezvăluită în vis conducătorului vandalilor, regele Riga, care, nu numai că l-a eliberat pe Sf. Paulin dar le-a dat drumul să plece la casele lor şi celorlalţi prizonieri din Campagna.

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat şi ca poet creştin. Printre multele sale virtuţi, cea mai minunată era dragostea lui pentru aproapele, compasiunea sa pentru nevoiaşi. S-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în 22 iunie 431. Ne-au rămas până în ziua de azi 32 de poezii şi 51 de epistole despre morală, scrise cu adâncă pioşenie.

Moaştele Sf. Paulin se află la Roma, în biserica Sf. Apostol Bartolomeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al şaselea Ecumenic, care a afurisit pe cei ce spuneau că Hristos, după Întrupare, a avut numai o singură voinţă. Acest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol.

Al şaselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol in anul 681 pentru a se combate erezia Monotelista. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina si cea umana.

Acestui sinod i-a urmat un altul în anul 691 numit “Sinodul din Trullo” în cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice si s-au promulgat 102 canoane.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 24

---

Sf. Cuv. Xenia Romana, pustnică în Careia (sec. V) • Sf. Ier. Filon, diaconul, de la Roma, episcopul Carpasiei, în Cipru (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Felician, episcop de Foligno, în Umbria, sub Deciu (†251) • Sf. Ier. Zamasie, primul episcop de Bologna (†268) • Sf. Mc. Emetrie, Maxim şi Felix, de la Roma • Sf. Mc. Pavel, Pavrisie şi Teodotion, din Egipt • Sf. Mc. Vavila din Antiohia, Timotei şi Agapie, din Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Filipic, preotul • Sf. Mc. Varsima • Sf. Ier. Artemie, episcop de Clermont, în Arvernia (Auvergne), Franța (†396) • Sf. Cuv. Macedonie, pustnicul, din Siria (†420) • Sf. Mc. Ermoghen şi Mina • Sf. Sf. Mc. Sofian, episcopul, şi Benign, diaconul, de la Benevento, muceniciți de arieni, în timpul lui Odoacru (†476/493) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Cingoli, în Marche (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima din Palestina (sec. VI) • Sf. Mc. Cadochie, mucenicit de păgâni, în Scoţia (†580) • Sf. Cuv. Filotei, întemeietorul Mănăstirii Filoteu, din Sf. Munte Athos • Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul (sec. XIV) • Sf. Mc. Ioan din Kazan (sec. XVI) • Sf. Cuv. Xenia cea nebună pentru Hristos, din Sankt Petersburg, Rusia (†1803) • Sf. Ier. Gherasim, episcop de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Nicolae, din Rusia (†1918).

(Unirea Principatelor – Te Deum)

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Xenia.

Această fericită şi pururea pomenită Xenia era din marea cetate a Romei, din neam cinstit şi râvnitor. Deci, vrând părinţii ei să o mărite şi pregătind nunta, ea s-a sculat şi a fugit din cămara de nuntă, împreună cu alte două femei tinere, slujitoarele ei. Călătorind pe mare şi trecând prin Alexandria, a sosit în ostrovul Cos. De aici, fiind îndemnată spre viaţa călugărească de minunatul ieromonah Pavel, s-a aşezat în cetatea Milassa din Careia, unde şi-a făcut o bisericuţă închinată sfântului mucenic Ştefan. În jurul acestui locaş s-a nevoit mult, împreună cu cele două slujitoare ale ei şi cu alte fecioare, dovedind răbdare şi părăsire a simţului poftelor lumeşti. După sfârşitul ei cuvios şi fericit, s-a arătat şi semn de sus. Căci la amiază, pe când soarele lumina pământul, s-a ivit o cruce de stele, înconjurată pe din afară şi pe dinăuntru cu un cearcăn, încât părea a fi o cunună dată de Dumnezeu fericitei, pentru postul cel îndelungat, pentru priveghere, pentru dormitul pe pământ şi pentru feciorie. După îngroparea ei în pământ nu s-au mai văzut crucea de stele şi cele două cearcăne. Despre viaţa sfintei a povestit una din slujitoare, pe când se săvârşea: din ce ţară şi din ce neam era, că la părinţi se chema Evsevia şi că vrând să trăiască necunoscută a luat numele de Xenia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel, Pavsirie şi Teodotion.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximiam şi a cârmuitorului Adrian, în Cleopatrida. Ei erau fraţi buni după trup şi îmbrăţişaseră din tinereţe schima monahicească. Când au fost prinşi, Pavel era de treizeci şi şapte de ani şi Pavsirie de douăzeci şi cinci. Teodotion, fratele lor, aflând că ei sunt prinşi, şi-a lăsat viaţa pe care o ducea în munţi cu tâlharii cu care era părtaş la fărădelegi, şi a venit să-i vadă şi să-i sărute. Dar, văzându-i că sunt la judecată, n-a cutezat să se apropie, ci stând deoparte cugeta întru sine: oare, ce fel de foloase vor dobândi fraţii săi? Şi înflăcărându-se de dorul după Dumnezeu s-a căit şi a mărturisit înaintea tiranului Adrian că este creştin, a sărit asupra lui şi l-a doborât de pe scaun. Dar îndată i-au fost bătute cuie înroşite în coaste şi în pântece, şi a primit sfârşitul vieţii tăindu-i-se capul cu sabia. Iar Pavel şi Pavsirie au fost aruncaţi în râu şi aşa şi-au încheiat mucenicia lor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei şi Agapie.

Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa, înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti. După moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoţiei. Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu. Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile; apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de schingiuire. Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părinte Macedonie.

Acest sfânt părinte Macedonie s-a nevoit în liniştea munţilor. El nu sălăşluia într-un loc anumit, ci se găsea când într-o parte, când într-alta: în Fenicia, în Siria, în Cilicia, fugind de mulţimea celor ce năzuiau spre el. Patruzeci şi cinci de ani a petrecut aşa, fără cort, fără coliba, ci stând numai prin vreo crăpătură adâncă de stâncă. După ce s-a făcut preot, a cedat stăruinţelor ce i s-au făcut şi şi-a clădit o coliba. Mai târziu a locuit şi prin străini. Şi a trăit alţi douăzeci şi cinci de ani în colibă şi prin străini; deci anii luptelor sale sunt de şaptezeci. Patruzeci de ani s-a hrănit numai cu orz şi cu apă; mai târziu, fiind neputincios, se hrănea cu o bucăţică de pâine şi cu apă. Acest minunat părinte, primind darul minunilor, izgonea demonii din oameni, vindeca bolile şi săvârşea şi alte minuni. Şi sfântul slujind lui Dumnezeu cu sârguinţă şi în curăţie, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Mergând împăratul Heraclie în Persia şi după moartea lui Hosroe, împăratul perşilor, un călugăr din Mănăstirea Sfântului Serghie, unde se aflau moaştele sfântului Anastasie, văzând armata împăratului, s-a bucurat şi s-a întors cu ostaşii la locurile lor. Dar mergând la mănăstirea lui a adus rasa călugărească pe care mucenicul o îmbrăcase când s-a mutat către Domnul şi, povestind la toţi fraţii luptele mucenicului, la care fusese de faţă şi le-a văzut, a spus că şi în Persia un demonizat s-a vindecat acoperindu-se cu această rasă. Iar un episcop, fiind trimis de arhiepiscopul aşezărilor greceşti din Persia, a luat moaştele sfântului şi le-a adus în Cezareea, unde a lăsat o mică parte, iar partea cealaltă şi-a oprit-o. Cinstitul cap al sfântului şi icoana lui sunt cinstite de către credincioşi şi în marea şi vechea Romă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ermoghen şi Mamant.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filon, episcopul Calpasiei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filipic, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Varsim, care cu doi fraţi ai lui de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Zosima, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Prooroc, înaintemergător şi Botezator Ioan aproape de Tavru.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu parintele nostru Dionisie cel din Olimp, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia de la Saint-Petersburg, nebuna întru Hristos.

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori. După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.

În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.

Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 18

---

†) Sf. Ier. Grigorie Teologul[1], arhiepiscopul Constantinopolului (†389) • † Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (†381) • Convertirea Sf. Ap. Pavel, pe drumul Damascului[2] • Sf. Mc. Felicitas şi cei 7 fii ai săi: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi Marţial[3], de la Roma (†164) • Sf. Mc. Artemie, pruncul, şi cei împreună cu dânsul: Antimasie, Sabin, Leodochie şi Teoghen, din Campania (sec. IV) • Sf. Castula din Capua, în Campania • Sf. Mc. Fabian şi Sabinian, din Sicilia • Sf. Sodon, de la Ravena • Sf. Ier. Castin, episcopul Bizanţului (†237) • Sf. Cuv. Publie, nevoitor în Siria (†380) • Sf. Cuv. Apolo, din Tebaida (sec. IV) • Sf. Cuv. Maris, psalt și nevoitor în Siria (†430) • Sf. Cuv. Maur şi Plachidie, ucenicii Sf. Benedict de Nursia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Proiectie, diaconul, de la Casale, în Piemonte (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Prix (Preiectie), episcop de Clermont, în Arvernia, şi Cuv. Amarin, stareț la Cloroang, din Franţa (†776) • Sf. Cuv. Dimitrie Schevofilaxul • Sf. Nou Mc. Auxentie (†1720) • Sf. Ier. Moise, episcop de Novgorod, în Rusia • Sf. Ier. Vasie al II-lea, episcop de Rostov, în Rusia • Sf. Cuv. Anatolie cel Bătrân (†1894) şi Sf. Cuv. Nectarie, de la Optina, în Rusia (†1928) • Sf. Ier. Gabriel, episcopul Imeretiei, în Georgia (†1896) • Sf. Sf. Mc. Petru, arhiepiscopul Voronejului, în Rusia (†1929).

[1] Mare parte din moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz se află în Basilica Sf. Petru de la Vatican, sub altarul capelei Gregoriana. Capela Gregoriana este capela de lângă pilastrul de susținere din dreapta cupolei.

[2] Cf. Martirologiul Roman, sărbătorită cu fast la Roma,

unde se află mormântul Sf. Apostol. Evenimentul s-ar fi

petrecut la doi ani după înălțarea Domnului.

[3] O parte din moaştele lor se află în Biserica San Marcello, din Roma, iar o parte din moaştele Sfintei Felicitas şi ale fiului său Silvan se află în biserica Santa Susanna, tot de la Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Publie.

Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat. Împărţind săracilor toată averea părintească s-a retras în munţi, unde şi-a săpat o peşteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulţi au venit la el ca să ia parte la nevoinţele lui sihăstreşti. Iar el, poruncindu-le să-şi facă chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci şi pâinea le-o cumpănea cu cântarul şi de găsea la unul mai multă, îl numea rob al pântecelui şi iubitor de saţiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâţe, îi zicea că se face părtaş al desfătării sibaritice. Şi noaptea, fără de veste, mergând pe la uşa fiecăruia, dacă îl afla făcându-şi rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simţea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în uşă şi-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare deasă a lui a crescut mulţi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuţile sale. Aşa a fost Teotehn şi Aftoniu, care şi-au luat asupra lor apărarea şi îngrijirea fraţilor, după săvârşirea cu pace a cuviosului Publie.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr şi frumos; avea glas minunat şi împodobea sărbătorile domneşti şi ale sfinţilor cu dulcile lui cântări. Dar de cursele dulceţilor lumeşti se ferea şi iubea pe Dumnezeu şi poruncile Lui, păzindu-şi trupul curat şi sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumeşti, s-a dus într-un sat numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară s-a închis într-însa şi a trăit în ea treizeci şi şapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar el n-a vrut să schimbe locuinţa până la sfârşitul vieţii. Iubea simplitatea, îi era silă de obiceiurile cele felurite şi înşelătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinţând haina din păr de capră şi se hrănea cu pâine şi cu puţină sare. Dorind de multă vreme să vadă aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinţat mâinile diaconilor în loc de altar şi înaintea cuviosului a sfinţit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toată dulceaţa i se părea că vede cerul însuşi. Şi aşa bine vieţuind şi la ceruri luându-şi zborul, se veseleşte împreună cu toţi sfinţii în locaşurile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Medula împreună cu însoţitoarele ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s-a săvârşit, despre care se face pomenire şi în Patericul egiptean.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Castin, episcopul Bizanţului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1720 şi care prin sabie şi-a găsit sfârşitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 19

---

Sf. Xenofont, soţia sa, Maria, şi fiii lor, Arcadie şi Ioan (sec. VI) • Sf. Cuv. Simeon cel Bătrân (†390) • Sf. Mc. Anania, preotul, Petru, temnicerul, şi cei împreună cu dânșii 7 ostaşi, sub Dioclețian (†303) • Sf. Sf. Mc. Teogen și cei împreună cu dânsul, 36 de mucenici, sub Valerian (sec. IV) • Sf. Cuv. Paula[1], văduva, de la Roma, mama Sf. Vlasila, la Bethleem, în Țara Sfântă (†404) • Sf. Sf. Mc. Auxilie, episcop de Frejus (†483) • Sf. Cuv. Gavriil, stareţ la Ierusalim (†490) • Sf. Ier. Conan, episcop de Sodor, în Scoţia (†648) • Sf. Cuv. Teorighita, din Anglia (†681) • Sf. David al III-lea, împăratul Georgiei (†1125) • Sf. Cuv. Clement din Muntele Sagmation, lângă Teba, în Grecia (sec. XII) • Sf. Cuv. Arcadie de Viazma, în Rusia (†1592) • Sf. Noi Mc. Vladimir, mitropolitul Kievului, Venianim, mitropolitul Sankt-Petersburgului, Ţarul Nicolae al II-lea, Familia Imperială şi Marea Ducesă Elisabeta (†1917).

[1] Sfânta Paula este înmormântată în Peștera Fericitului Ieronim care se află lângă Peștera Nașterii Domnului de la Betleem. Fericitul Ieronim i-a scris viața.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea cuviosului nostru părinte Xenofont, a soţiei sale Maria şi a fiilor lor Arcadie şi Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, şi-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia să-i caute. Şi i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui; şi atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, într-o zi de duminică, la două ceasuri din zi. Şi au căzut zidurile cetăţii şi multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor până la Poarta de Aramă cea cu patru uşi. Cutremurul a ţinut trei luni. Iar împăratul, făcând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: “Izbăveşte-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreaptă, şi şterge păcatele noastre, prin pocăinţă, căci ai clătinat pământul şi l-ai cutremurat, pentru păcatele noastre, că să Te preaslăvim pe Tine, Bunule şi de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Simeon, numit cel bătrân.

Acesta, iubind din copilărie viaţa paşnică, s-a sălăşluit într-o crăpătură mică de stâncă, unde se hrănea numai cu buruieni. Deci, având dorinţă dumnezeiască, s-a dus la muntele Sinai. Şi intrând în peştera în care s-a ascuns odinioară Moise, a căzut cu faţa în jos şi a zăbovit aşa, şapte zile, în rugăciune, cu lacrimi, fără hrană, până a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale şi să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se şi aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte şi zidind două mănăstiri, viaţa lui cea plină de osteneli a luat sfârşit, mai înainte săvârşind minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi care au fost cu dânşii.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege şi ars pe spate cu frigări înroşite, apoi a fost uns cu oţet şi cu saramură, pe părţile arse. Prin rugăciunea lui, el a zguduit templul idolilor şi idolii căzând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împărtăşit de hrană dumnezeiască şi a adus la credinţa în Hristos pe păzitorul închisorii împreună cu şapte ostaşi paznici. Toţi aceştia, din porunca dregătorului, au fost chinuiţi cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecaţi în mare, izbăvindu-se astfel de chinurile cele cumplite.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Amona, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a doi mucenici din Frigia, care s-au săvârşit, fiind bătuţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 17

---

† Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur[1] • Sf. Marciana[2] împărăteasa, întocmai cu apostolii • Sf. Mc.  Iulian, de la Sora, în Lazio, sub Antonin (†138/161) • Sf. Ier. Iulian, primul episcop de Mans, Franța (†250) • Sf. Mc. Laverie, din Calabria, sub Diocleţian (†269) • Sf. Cuv. Petru Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Claudin • Sf. Ier. Vitalian[3], episcopul Romei (†672) • Sf. Mc. Aşot, regele Georgiei (†829) • Sf. Cuv. Conie, de la Candossa, în Calabria (sec. X) • Sf. Ier. Ilie al II-lea, patriarhul Ierusalimului • Sf. Nou Mc. Dimitrie (†1784) • Sf. Ier. Dimitrian, episcop de Tamasos, în Cipru • Sf. Cuv. Tit Ostaşul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Leontie de Ivanovsk, în Rusia (†1972).

[1] Se pomenește aducere Moaștele sale de la Comana, unde murise în exil, la Constantinopol, în anul 438, de către împăratul Teodosie. Apoi, o mare parte din moaștele sale au fost aduse la Roma de către cruciați, între anii 1204 și 1258, și puse în Basilica San Pietro de la Vatican, unde se află și astăzi, în capela Del Coro, sub altar. Două degete de la mâna dreaptă a Sfântului Ioan se află la Veneția, în biserica Mănăstirii Santa Croce. Un alt deget este tot la Veneția, în biserica San Daniele. În noiembrie 2004, papa Giovanni Paolo II a dăruit patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului o parte din moaște.

[2] A fost roabă barbară și a devenit soţia împăratului Iustinian I (518-527) şi a strălucit prin fapte de milostenie.

[3] Care a mărturisit drepta credință în fața ereziei monoteliste. Este înmormântat la Basilica San Pietro de la Vatican.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: “Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:

“Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: “Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. “Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: “Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: “Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!” Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: “De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că “al Domnului este pământul şi plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci “gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce”.

Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: “Dumnezeu nu caută la faţa omului”. Şi încă: “De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează şi David când zice: “Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat”. “Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: “Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: “Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia care zice: “De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi”. Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:

“Iată om mâncător şi băutor de vin”, şi că “scoate demoni cu domnul demonilor”. Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: “Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 33

---

Sf. Cuv. Efrem Sirul (†373) • Sf. Cuv. Isaac Sirul, episcop de Ninive (sec. VII) • Sf. Cuv. Paladie pustnicul, nevoitor în Siria (sec. IV) • Sf. Cuv. Iacov Sihastrul[1] (sec. VI) • Sf. Mc. Haris • Sf. Mc. Plutodor • Sf. Mc. Flavian[2], de la Civitavecchia, în Lazio (†304) • Sf. Ier. Valeriu I (†315) şi Sf. Ier. Valeriu al II-lea (†414), episcopi de Zaragoza, Spania • Sf. Cuv. Ioan de la Réomé, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Efrem Eunucul, monah la Lavra Peşterilor din Kiev şi episcop de Periaslav, în Rusia • Sf. Cuv. Efrem, de la Novotorik şi fratele său, Gheorghe (†1053) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Teodosie de la Totma, în Rusia (†1568) • Sf. Sf. Noi Mc. Vartolomeu, Vladimir (†1938), Pavel (†1940) şi Leontie, din Rusia (†1972).

[1] Care a adus la credință un mare număr de samariteni.

[2] Osemintele Sfântului Mucenic Flavian se află într-un sarcofag din marmură, în altarul lateral din dreapta, închinat Dreptului Iosif, din biserica S. Pantaleo din Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său – preot păgân – din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de “dascăl al căinţei”. Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : “De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?” Sfântul îi răspunse : “Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?”. Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : “Reţine, Doamne, valurile harului tău!”.

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut “slujitorul” nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi – pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob – propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită “Şcoala Perşilor”. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de “Liră a Sfântului Duh” şi “Doctor al universului”. Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : “Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : “Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 21

---

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul[1] (†107) • Sf. Mc. Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacov şi Parigorie, de la Samosata (†297) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Lucca, în Toscana (sec. I) • Sf. Ier. Versemeu, episcop de Edessa (înc. sec II) • Sf. Mc. Sarvil şi Veveia, din Edessa (†110) • Sf. Sf. Mc. Constanţiu[2], episcop de Perugia, sub sub Marc-Aureliu (†178) • Sf. Mc. Papia şi Maur[3], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sf. Mc. Siluan, episcopul Emessei, și cei împreună cu dânsul, Luca, diaconul, şi Mochie, citeţul, muceniciți sub Galeriu (†312) • Sf. Mc. Severia, fecioara, Maxim şi Secunda, Marcu şi Calendin, şi cei împreună cu dânşii, din Toscana (înc. sec IV) • Sf. Ier. Vaculie, episcop de Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Afraat Persul[4] (sf. sec IV) • Sf. Sulpiciu Sever, prietenul şi biograful Sf. Martin de Tours (†420) • Sf. Ier. Potamian, episcop de Agrigento, în Sicilia (sec. VI) • Sf. Gilda cel Înţelept, egumen la Rhuys, în Bretania, Franța (†570) • Sf. Sf. Mc. Achilin, preotul, de la Milano, mucenicit de arieni (†650) • Sf. Ier. Lavrentie de la Kiev, episcop de Turov, azi în Ucraina (†1194) • Sf. Ier. Ignatie, episcop de Smolensk, în Rusia (†1210) • Sf. Ier. Gherasim (†1437), Pitirim (†1455) şi Iona (†1471), episcopi de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Chios, Grecia (1†802) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan de Valga, în Estonia (†1919) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, Leontie, Constantin şi cei 5 împreună cu dânşii, din Rusia (†1920).

[1] În biserica San Clemente al Laterano, sub altarul central, se află un braț al Sfântului Ignatie al Antiohiei, alături de osemintele Sfântului mucenic Clement I, episcop al Romei.

[2] Sfântul Constanțiu este Sfântul ocrotitor al orașului Perugia.

[3]Sfinţii Mucenici Papia și Maur au fost înmormântaţi inițial pe via Nomentana unde au și suferit mucenicia. În anul 1590, moaștele lor au fost așezate în biserica S. Maria in Vallicela din Roma, sub altarul central, alături de cele ale Sfinților Mucenici Domitila, Nereu și Achilin, pomeniți pe 12 mai. Astăzi, parte din moaștele lor se află și în biserica Sant’Agnese fuori le Mura din Roma.

[4] Nevoitor lângă Antiohia și mărturisitor al ortodoxiei

împotriva ereziei ariene.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea aducerii moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câţiva creştini au adunat cinstitele şi sfinţitele rămăşite căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie.

Acestor sfinţi mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braţele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanţuri grele de grumaji şi au fost băgaţi în temniţă. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzuraţi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul.

Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetăţii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăţi. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citeţul. Legaţi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoţând pe sfinţi în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinţii s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viaţa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinţilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinţilor au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulţumiri lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinţa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezaţi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei.

Acest sfânt mucenic, aşa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credinţa în Hristos. Dar venind scrisori împărăteşti ca să se înceteze cu prigoana creştinilor a fost scos din închisoare şi venind la biserica lui, a mulţumit lui Dumnezeu, şi apoi s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 26

---

†) Sfinţii trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Sf. Ier. Ipolit[1], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Censurin, Aura, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Cvirin, episcopul, şi Savain, muceniciți la Ostia (†269) • Sf. Mc. Martina, fecioara[2], de la Roma, sub Alexandru Sever (†226) • Sf. Mc. Ipolit, de la Piacenza • Sf. Sabina, văduva, de la Lodi (†311) • Sf. Zenon, ucenicul Sf. Vasile cel Mare • Sf. Ier. Felix Mărturisitorul, al IV-lea[3], episcop al Romei (†530) • Sf. Bathilda, regina Franţei, soţia regelui Clovis al II-lea (†680) • Sf. Ier. Armentarie, episcop de Pavia, în Lombardia (†711) • Sf. Mc. Chiriac de la Lavra Sf. Sava • Sf. Mc. Teofil cel Nou (†787) • Sf. Petru, regele Bulgariei (sec. X) • Sf. Nou Mc. Teodor din Mitilene, în Grecia (†1784) • Sf. Cuv. Zenon Postnicul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Pelaghia cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1884) • Sf. Nou Mc. Ştefan, din Rusia (†1945).

[1] Moaște ale Sfinților Mucenici Ipolit, Herculan și Taurin, se află în biserica San Giovanni Calibita din Roma, sub altarul pricipal.

[2] Mucenicită pe 1 Ianuarie, dar sărbătorită pe 30 Ianuarie.

[3] Moaşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 32

---

Sf. Mc. Doctori fără-de-arginţi Chir şi Ioan[1] • Sf. Mc. Trifina • Sf. Mc. Victorin, Victor, Nichifor, Claudiu, Serapion şi Papia, din Corint, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Atanasia şi cele 3 fiice ale sale: Teodota, Teoctista şi Eudoxia (†311) • Sf. Mc. Fermie şi Rustic[2], de la Verona, sub Maximian (†303) • Sf. Ier. Geminian[3] Mărturisitorul, primul episcop de Modena (†348) • Sf. Cuv. Marcela[4], văduva, nevoitoare la Roma (†411) • Sf. Cuv. Iuliu[5] (†390), preotul şi Iulian, diaconul (sec. V), apostolii regiunii Lago Maggiore, în Lombardia • Sf. Ier. Aidan, episcop de Fernes, Irlanda (†626) • Sf. Cuv. Vilgilsie (Wilgils), starețul, din Anglia • Sf. Cuv. Pahomie, întemeietorul Mănăstirii Keno, în Irlanda (†1525) • Sf. Nou. Mc. Ilie Ardunul, din Peloponez, în Grecia (†1686) • Sf. Ier. Nichita Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, episcop de Novgorod, în Rusia (†1808).

[1] Osemintele Sfinților Chir și Ioan se aflau la începutul secolului al V-lea în biserica Sf. Ap. Marcu din Alexandria. De aici, ele au fost mutate de către Sfântul Chiril al Alexandriei, într-o biserică dedicată lor la Menouthis. Moaștele celor doi sfinți au ajuns apoi în biserica S. Passera de pe via Portuense din Roma. În Roma, patru biserici le sunt închinate sfinților tămăduitori. Părticele din moaștelor lor se află în bisericile S. Maria in Cosmedin și S. Angelo in Pescheria, vechi biserici ale comunităților monahilor răsăriteni din Roma, în aceasta din urmă, moaștele se află sub altarul principal, alături de cele ale sfinților mucenici Ghetulie, Simforosa și ale celor 7 fii ai lor.

[2] Moaștele lor se află în biserica San Fermo din Verona, biserică din secolul al VIII-lea.

[3] Apărător al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele lui se află în Domul din Modena. Cultul său este foarte răspândit mai ales în Toscana, fiind ocrotitorul oraşelor Modena, Ferrara, Este, Pontremoli şi San Geminiano.

[4] Sfânta Marcela s-a născut la Roma, în anul 325, din familie nobilă. Căsătorindu-se, a rămas văduvă de tânără, astel încât și-a închinat viața Domnului. În locuința sa de pe Aventin, a organizat o mănăstire sub povățuirea duhovnicească a Fericitului Ieronim. A suferit mucenicia în casa sa, din mâna goților care căutau comori ascunse. Trupul său se află în Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma.

[5] Moaștele Sf. Cuv. Iuliu se află în biserica ce o are la bază pe cea construită chiar de el, pe insula Orta, lângă Novara, actualmente fiind mănăstire benedictină, de maici.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 36

---

Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Trifon[1] din Lampsac, în Frigia (†250) • Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas[2], și cei împreună cu dânsele: Satirie, Saturnin, Secundulie şi Revocat, din Cartagina (†203) • Sf. Mc. Publie, Saturnin, Maurin, Libosiu, Vinchentia și cei 24 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Ier. Eubertie, episcop de Lille, în Franța (†294) • Sf. Mc. Tion şi Carion • Sf. Ier. Cecil, episcop misionar în Roussillion, în Franța, și în Spania (sec IV) • Sf. Ier. Sever[3] Mărturisitorul, episcopul Ravennei, Vincenţia, soţia sa şi fiica lor, Inochentia (†348) • Sf. Cuv. Petru Galatul, din Antiohia (†404) • Sf. Chinia (Kinnia), fecioară irlandeză botezată de Sf. Patrick (sec V) • Sf. Ier. Sever, episcop de Montefalco, în Umbria (†445) • Sf. Ier. Iolat, episcop de Armagh, în Irlanda (†480) • Sf. Gala (Galla), fecioara, la Valance, Franța (sec VI) • Sf. Cuv. Seriol, întemeietorul Mănăstirii Penmon, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Vendimian, pustnicul (†512) • Sf. Cuv. Brighida de la Kildare, în Irlanda (†528) • Sf. Cuv. Sourie (Sour), pustnicul, întemeietorul mănăstirii de la Terrasson, în Franța (†592) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Damasc (†779) • Sf. Cuv. David (†784) și Simeon (†843), şi Sf. Ier. Gheorghe, episcop de Mitilene, în Grecia (†844) • Sf. Urs Mărturisitorul, preot la Aosta (†529) • Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcopul Tesalonicului • Sf. Cuv. Timotei Mărturisitorul • Sf. Mc. Rizcala, fiul lui Naba, din Tripoli, azi în Libia (†1477) • Sf. Nou Mc. Anastasie Nafpliotul (†1655) • Aflarea moaştelor Sf. Mucenici din Megara: Adrian, Polieuct, Platon şi Gheorghe (†1754) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Venețienii au cumpărat trupul Sfântului Mucenic Trifon din Orient în secolul al IX-lea, dar acesta nu a mai ajuns niciodată la Veneția. Locuitorii orașului Cattaro din Muntenegru, unde acesta a debarcat, nu au vrut să se mai despartă de sfintele moaște și le-au păstrat la Cattaro. De abia în secolul al XIV-lea, Vettore Pisani, reușind să fure un os, dăruiește Veneției relicva mult dorită, pe care o așează în biserica San Fantino unde se află până astăzi. În primii ani ai secolului al X-lea, trupul fără cap al Sfântului Trifon a fost mutat la Roma în biserica SantʼAgostino. De aici, părți din moaștele Sfântului au fost dăruite la Tramonti în Salerno, la Onano în Viterbo, la Abația Santa Severina de la Altila, la Cerignola în Foggia, la Adelfia în Bari. Biserica locală îl prăznuiește pe Sfântul Trifon în 10 noiembrie, care este data mutării moaștelor de la Cattaro la Roma.

[2] Pomeniți în Martirologiul Roman, în 7 Martie.

[3] Sfântul Sever este al XII-lea episcop al Ravennei. Alegerea sa s-a petrecut în chip minunat. Meșteșugar sărac din Ravenna, era prezent și el în biserica unde urma să fie ales viitorul episcop. Dar iată că un porumbel venit nu se știe de unde, vine și se așează în mod repetat pe capul său, și astfel, recunoscând în aceasta un semn dumnezeiesc, tot poporul îl alege episcop. Om de mare rugăciune, în timpul unei Dumnezeiești Liturghii, este văzut atât în biserica de la Ravena slujind, cât și la Modena, alături de Sf. Geminian, prietenul său, care se ducea la Domnul. A fost prezent la Sinodul de la Sardica (342-343), și această referință constituie una din cele mai vechi referințe cronologice certe pentru biserica din Ravenna. În Bisericile Sant’Apollinare și San Severo in Classe îi sunt consacrate frumoase mozaice. Există mărturii despre mutări ale unor părți ale moaștelor sale de la Ravena la Milano, puțin după episcopatul Sfântului Ambrozie, și la Grado, în Achilea. Este menționat chiar și un furt al unei părți din moaște, de către un monah franc care le-a dus mai întâi la Magonza, apoi la Erfurt, unde se află și astăzi, lucru care a contribuit la creșterea venerării Sfântului în Germania. O parte din moaștele Sfântului Sever se află și la Roma, într-un prețios vas de argint, dar al Cardinalului Pietro Aldobrandini, către Basilica San Pietro de la Vatican.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.

Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.

Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.

În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.

În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: “Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji.” Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.

Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 17

---

Sf. Mc. Agatodor, din Capadocia • Sf. Mc. Victor, Marin, Perpetua, Iulian și cei 74 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Mc. Onorie, Urban, Ilarie, Privatulie și cei 34 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Mc. Apronian, temnicerul, de la Roma (†304) • Sf. Mc. Fortunat şi cei împreună cu dânsul: Felician, Ferm și Candid, de la Roma • Sf. Mc. Lavrentie şi Ipolit, de la Fossombrone, în Marche • Sf. Ier. Rodip, al doilea episcop de Lentini, în Sicilia (†314) • Sf. Ier. Mărt. Eustasie, episcop de Aosta (†451) • Sf. Ier. Flosculie (Flou), episcop de Orléans, în Franța (†480) • Sf. Sicaria fecioara, de la Orléans (†500) • Sf. Ier. Lavrentie, episcop de Canterbury, în Anglia (†619) • Sf. Ier. Protasie al II-lea, mărturisitorul, episcop de Aosta (†727) • Sf. Nou Mc. Iordan, din Trapezunt, azi în Turcia (†1650) • Sf. Nou Mc. Gavriil, din Constantinopol (†1676) • Sf. Sf. Noi Mc. Vladimir, ieromonahul, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)” şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.”  (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: “Acest prunc a adus cerul şi pământul.” Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită “Îmblânzirea inimilor împietrite” sau “Profeţia lui Simeon”.

Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus şi cu şapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta şi una de jos. O icoană asemănătoare numită “Cele şapte săbii” (sărbătorită în 13 august) înfăţişează trei săbii din stânga şi patru din dreapta.

Icoana “Profeţia lui Simeon” simbolizează împlinirea profeţiei de către dreptul Simeon şi anume: “şi prin sufletul tău va trece sabie .” (Luca 2:35).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador.

Acest sfânt, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorul cetăţii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit în multe chipuri. În timpul chinuirilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

---

Hits: 13

---

Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi Sf. Prorociţă Ana • Sf. Proroc Azaria • Sf. Mc. Secondina fecioara, de la Anagni, în Lazio, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Adrian şi Evul (†308) • Sf. Sf. Mc. Vlasie, episcop de Oretum, în Spania, sub Nero (†64/68) • Sf. Ier. Tighidie și Remedie, episcopi de Gap, în Franța (sec II sau III) • Sf. Mc. Larentin, Ignatie și Celerin, din Africa, sub Septimiu Sever (†205) • Sf. Mc. Felix, Simfromie, Ipolit și cei împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Ier. Lupicin și Felix, episcopi de Lyon, Franța (sec III) • Sf. Mc. Vlasie Bouarul, din Cezarea Capadociei (†316) • Sf. Mc. Pavel şi Simeon • Sf. Cuv. Claudiu • Sf. Ier. Anatolie Mărturisitorul, episcop în Cilicia Armeniei, mort în exil la Salins, în Jura, Franța (†406) • Sf. Ier. Lavrentie, de neam sirian, episcop de Spoleto, în Umbria (576) • Sf. Cuv. Adelin, întemeietorul Mănăstirii Celles din Belgia (†690) • Sf. Cuv. Vereburga[1], stareță la Ely, în Anglia (†699) • Sf. Roman, prinţ de Uglici, Rusia (†1285) • Sf. Ier. Simeon, episcop de Tver, Rusia (†1289) • Sf. Ier. Iacov, arhiepiscopul Serbiei (†1292) • Sf. Cuv. Sava din Ioannina, în Grecia (sec. XV) • Sf. Ier. Ignatie din Mariopole, mitropolitul Crimeii (†1786) • Sf. Noi Mc. Stamatie, Ioan şi Nicolae, din Rusia (†1822) • Sf. Ier. Nicolae, apostolul Japoniei, întocmai cu apostolii (†1912).

[1] Fostă prințesă, fiica Sf. Cuv. Ermenilda (13 feb.) și ucenica Sf. Cuv. Eteldreda (23 iun).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treia, pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana.

Acest sfânt, primind adaos vieţii sale întru acest veac, aşa cum i se vestise de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri, până ce nu va vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos în braţele sale şi adeverindu-i-se mai înainte prin Duhul Sfânt cele ce aveau să fie cu dânsul, după aceasta a primit sfârşit vieţii sale.

Iar Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer. După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi proorocii. Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Evul.

Aceşti sfinţi erau din cetatea Vaneea; şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mulţi pătimeau pentru Hristos. Şi aflându-se acolo că erau creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mâniat foarte, şi i-a dat spre mâncare fiarelor. Mai întâi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu şi, luptându-se cu el, şi cu harul lui Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi sfântul Evul a fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat cununa muceniciei cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vlasie Bouarul.

Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte bogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau. Ei dădeau însă cu îmbelşugare milostenie la săraci. Când elinii au pornit prigoană asupra creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat, cu toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi. Iar viteazul mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sine în mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească. Deci, mergând la judecată şi întrebat fiind de ighemon, şi-a arătat şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa; pentru aceasta îndată a fost apucat de cele patru mădulare ale trupului, a fost întins şi a fost bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a uşurat durerile şi i-a vindecat rănile. Această minune văzând-o ighemonul, a socotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul cinci zile. Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui. După cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan, şi văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi aceştia credinţa creştină. Lucrul acesta aflându-l ighemonul a trimis pe alţi ostaşi, ca să-l scoată din cazan dar şi aceia mergând, au mărturisit de asemenea credinţa creştină. Mai în urmă s-a dus însuşi ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată a orbit, şi şi-a dat şi sufletul. Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povăţuit pe maică-sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor. Şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitul său sfârşit au îngropat sfântul sãu trup în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acest jertfelnic.

Tot în această zi, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care în pace s-a săvârşit.

Acest sfânt era fiul lui Addo, din pământul Simvata. El a întors din Israel robia lui Iuda şi murind a fost îngropat în ţarina sa.

Tot în această zi, pomenirea mucenicilor Pavel şi Simon, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Claudiu, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 17

---

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul (†449) • Sf. Sf. Mc. Avramie, episcop de Arvela, în Persia (sec. IV) • Sf. Cuv. Nicolae Studitul, mărturisitorul (†868) • Sf. Mc. Eutihie, de la Roma • Sf. Mc. Achilinie, Ghemin, Ghelasie, Magnus şi Donat, de la Fossombrone, în Marche • Sf. Sf. Mc. Filean, episcop de Thmuis, în Tebaida Egiptului şi Sf. Mc. Filorom, magistrat la Alexandria, muceniciți sub Dioclețian (†306) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Ier. Ioan, episcop de Ironopole[1], în Cilicia Armeniei (sec. IV)• Sf. Cuv. Iasmin, făcătorul de minuni • Sf. Cuv. Nichita din Pitia (Bitinia) • Sf. Sf. Mc. Eldat, episcop de Cluvium, în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Evagrie, prinț de Tsihedidi și nevoitor împreună cu Sf. Chio în peșterile Mrvimevi, din Georgia (sec. VI) • Sf. Mc. Gheorghe, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1238) • Sf. Cuv. Avramie şi Coprie din Petcenga, Rusia (sec. XV) • Sf. Nou Mc. Antonie din Karies (†1516) • Sf. Cuv. Chiril, de la Lacul Nou, în Rusia (†1537) • Sf. Nou Mc. Iosif, de la Alep, în Siria (†1686) • Sf. Noi Mc. Ioan, Ioan, Teodor, Alexandru, Alexis, Eustatie și Serghie, preoţii (†1938), şi Ioan, din Rusia (†1938).

[1] Unul dintre cei 318 părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, studitul.

Acest cuvios s-a născut în insula Creta, şi vrând ca să vadă pe o rudenie a lui cu numele Teofan, s-a dus la Constantinopol. Aflându-l pe acesta în Mănăstirea Studiţilor, unde trăia laolaltă cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi el în schimă. Şi dobândind toată duhovnicească învăţătură şi învăţând cu de-amănuntul care sunt semnele petrecerii călugăreşti şi ajungând prin viaţa lui la cele mai înalte fapte bune, a fost hirotonit după aceea preot. Nu a trecut însă prea multă vreme şi acest fericit Nicolae a fost condamnat la surghiun împreună cu sfântul Teodor, igumenul Mănăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi din surghiun amândoi, şi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, deoarece se închinau sfintelor icoane; după aceea au fost aruncaţi în temniţă. Apoi fiind din nou întrebaţi şi mărturisind cu aceeaşi hotărâre închinarea la sfintele icoane, iarăşi au fost bătuţi, puşi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Rămânând acolo trei ani, luptându-se cu foamea şi cu setea şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna, unde iarăşi au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă, unde li s-au pus picioarele în butuci. După trecere de douăzeci de luni de la aceasta, a murit Leon Armeanul şi atunci fericiţii fiind sloboziţi din temniţă, s-au dus la Calcedon şi acolo întâlnindu-se cu fericitul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, au petrecut împreună cu el. Dar când după Leon Armeanul a venit la împărăţie Mihail Travlul, luptător împotriva sfintelor icoane, atunci sfinţii au fost din nou izgoniţi la Prusa şi de acolo la Acrita, ce se află lângă Calcedon, unde mult pătimitorul Teodor s-a mutat către Domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul şi a ajuns la împărăţie Teofil, fiul său, iarăşi s-a pornit prigoanî asupra dreptcredincioşilor închinători la sfintele icoane. După ce s-a stins din viaţă şi Teofil, a ajuns la împărăţie drept credincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu fiul Mihail. Şi atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Mai târziu, ajungând împărat Vasile Macedon, acesta, cu multe îndemnuri, a înduplecat pe cuviosul şi mult pătimitorul Nicolae şi l-a aşezat igumen la Mănăstirea Studiţilor. Deci într-acest fel şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa timp de şaptezeci şi cinci de ani, acest sfinţit părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.

În anul al cincilea al prigoanei ce s-a făcut în Persia împotriva credincioşilor, a fost prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie, care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine soarelui. Dar fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor: nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte au tulburat foarte pe tiran împotriva sfântului; şi îndată a poruncit să fie bătut cu toiege. Şi mai-marele magilor văzând că suferea vitejeşte şi că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, tăindu-i-se capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan cel din Irinopole, unul din sfinţii părinţi de la Sinodul din Niceea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoctist.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi făcătorul de minuni Iasim, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul 1686, când prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 80

---

Sf. Mc. Agata[1] din Catania (†251) • Sf. Mc. Teodula • Sf. Mc. Revocat, Saturie, Felix, Saturnie și Ghelasie, din Africa • Sf. Mc. Legonţiu şi Domiţian, de la Chieti, în Abruzzo • Sf. Mc. Calamanda, feciora, din Catalunia, Spania • Sf. Cuv. Teodosie din Skopelos, Cilicia (†421) • Sf. Ier. Agricolie, episcop de Maestricht, în Olanda (†420) • Sf. Ier. Isihie, episcop de Vienne, în Franța (†490) • Sf. Ier. Avit, episcop de Vienne, în Franța (†525) • Sf. Ier. Trumvinie, episcop în Anglia (†704) • Sf. Ier. Polieuct[2], patriarhul Constantinopolului, (†970) • Sf. Cuv. Sava[3], mărturisitorul, de la Roma (†995) • Sf. Cuv. Hristofor, şi Macarie (sec. X) • Sf. Ier Teodosie, arhiepiscop de Cernigov, azi în Ucraina (†1696) • Sf. Nou Mc. Antonie Atenianul (†1774).

[1] Moaștele Sfintei Mucenițe Agata se află în Catedrala din Catania.

[2] Care a botezat-o pe Sf. Olga cea întocmai cu apostolii.

[3] Numit și cel tânăr, monah de la Roma, în mănăstirea San Cesario sul Palatino, a mers în Sicilia, Calabria și Basilicata, împreună cu fratele său, Macarie, să apere credința în fața invaziei saracinilor.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: “Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), era prefect în cetatea Azarvei (Asia Mică) un bărbat cu numele Pelagiu, şi acesta a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 15

---

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei (†100) • Sf. Ier. Fotie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, întocmai cu apostolii[1] (†893) • Sf. Cuv. Varsanufie[2]cel Mare (†540) şi Ioan, zis Prorocul (†532), din Gaza • Sf. Sf. Mc. Augul, episcop în Anglia (†209) • Sf. Mc. Anatolin, din Auvergne, Franța (†265) • Sf. Mc. Dorotea[3], Cristina şi Calista, şi Sf. Mc. Teofil, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†300) • Sf. Mc. Fausta, Evilasiu şi Maxim (†311) • Sf. Mc. Iulian, medic din Emessa (†312) • Sf. Mc. Faust, Silvan şi Vasile, din Constantinopol • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, de la Lico, în Tebaida Egiptului (†488) • Sf. Sf. Mc. Eboriu, episcop de York, Sf. Ier. Restitut, episcop de Londra şi Sf. Ier. Adelfie, episcop de Lincoln, în Marea Britanie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Thean, Ghitlinie, Ştefan și Vodinie, arhiepiscopi de Londra (sec. V) • Sf. Cuv. Iacov, din Siria (†460) • Sf. Ier. Mel, episcop de Ardagh, nepotul Sf. Patrick, din Irlanda • Sf. Ier. Gaston (Vaast), episcop de Arras și de Cambrai, în Franța (†540) • Sf. Ier. Amandie, evanghelizatorul Belgiei, episcop de Tongres, la Maestricht (†684) • Sf. Andrei, ucenicul Sf. Amand (†690) • Sf. Cuv. Ina[4], din Anglia (†730) • Sf. Cuv. Arsenie, din Iqalto, în Georgia (†1127) • Sf. Cuv. Dorotea, de la Kaşin, în Rusia (†1629) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, și Anatolie, din Rusia (†1921) • Sf. Nou Mc. Vasile, preotul, de la Moscova (†1937).

[1] Apărător al dreptei credințe în disputa privind filioque. Considerat, împreună cu Sf. Ier. Grigorie Palama și cu Sf. Ier. Marcu al Efesului, unul dintre cei Trei Noi mari Ierarhi ai Bisericii.

[2] Moaștele Sfântului Varsanufie se află, începînd secolul al IX-lea, la Oria (provincia Brindisi), în Catedrală. Sfântul Varsanufie era de origine din Egipt şi a îmbrăţişat viaţa ascetică încă din tinereţe. A mers mai întâi în Palestina, unde a intrat sub ascultarea şi călăuzirea unui bătrân numit Marcel. Apoi, urcând din treaptă în treaptă pe scara desăvârşirii, s-a retras prin diferite chilii singuratice pentru a se dedica, departe de oameni, rugăciunii. Ajungând să dobândească curăţia inimii şi desăvârşita nepătimire, s-a dus în mănăstirea Avei Serid, aproape de Gaza, şi s-a aşezat într-o chilie mai izolată, în afara mănăstirii, fără să primească pe cineva timp de peste cincisprezece ani. Numai Ava Serid venea şi îi aducea, o dată pe săptămână, Sfintele Taine şi hrană: trei pâini şi puţină apă. Întemeiat pe piatra smereniei şi având, prin neîncetată amintire a lui Dumnezeu, desăvârşita seninătate a inimii, era plin de iubirea dumnezeiască, pe care, după chipul iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, o revărsa din inima lui asupra tuturor celor care i se adresau. Retragerea lui nu însemna dispreţ faţă de oameni, ci, dimpotrivă, se comporta faţă de toţi cu atenţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu însuşi. El îi încuraja, prin cuvintele şi sfaturile scrise care ajungeau la ei; îi mângâia, îi mustra, împărtăşindu-le bucuriile şi durerile, acoperindu-le greşelile şi luându-le asupra lui: “Eu socotesc drept ale mele câştigurile şi foloasele fiecărui om şi ale fiecărui suflet – scria el -, de aceea cu bucurie şi arzând mă dăruiesc jertfelnic pentru sufletele voastre, cum bine ştie Dumnezeu, singurul cunoscător al inimilor noastre” (Scrisoarea a 3-a). Prin rugăciunea şi învăţătura sa, Sfântul Varsanufie le aducea aminte fiilor săi duhovniceşti de viaţa cea adevărată, şi le făgăduia că în ziua Judecăţii el se va înfăţişa cu toată încredinţarea înaintea Scaunului de judecată a lui Dumnezeu şi va zice cu glas strălucitor, spre uimirea îngerilor şi a tuturor Puterilor Cereşti: “Iată eu şi fiii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Scrisoarea 117). Corespondența Sfinților Varsanufie și Ioan se găsește în Filocalia vol. 11, cuprinzând 848 de întrebări și răspunsuri.

[3] Trupul Sfintei Mucenițe Doroteea reconstituit cu ceară și îmbrăcat în veșminte se află din secolul  al XVII-lea în altarul central al bisericii Santa Dorotea in Trastevere din Roma.

[4] Fost rege al Wessex-ului, în Marea Britanie, apoi monah.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei.

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna. Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni. Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, “Marele Bătrân”, şi a cuviosului Ioan, cel numit “Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie.

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit “profetul”.

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă.  Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din “scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, “din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit “Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, “farul departe luminător al Bisericii”, a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: “Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor.”

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti.  Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar  în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.  Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: “De ce vă credeţi judecători?” După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea – Constantinopol, respingând conceptul fals de “filioque” şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un “stâlp şi fondator al Bisericii,” un “ghid inspirat pentru ortodocşi” şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 31

---

Sf. Ier. Partenie al Lampsacului, Grecia (sec. IV) • Sf. Cuv. Luca cel Nou, din Elada (†953) • Sf. Ier. Maxim, episcop de Nola, Campania (sec. II) • Sf. Mc. Amanție, din Auvergne, Franța • Sf. Sf. Mc. Augulie, episcop de Augusta, azi Londra (†303) • Sf. 1007 de Mucenici din Nicomidia (†303) • Sf. Mc. Adochie şi cei împreună cu dânsul, 6 mucenici, din Frigia (†305) • Sf. Mc. Chrisolie, apostolul Flandrei (†303) • Sf. Mc. Teopempt şi cei 4 împreună cu dânsul • Sf. Ier. Moise[1], episcopul saracinilor și al nomazilor din deșertul Sinaiului, în Egipt (†389) • Sf. Iuliana, văduva, din Bologna (†430) • Sf. Ier. Aprionie, episcopul Ciprului • Sf. Cuv. Mastridie, de la Ierusalim, nevoitor în Palestina • Sf. Ier. Pavel al III-lea, episcopul Bresciei (sec. VI) • Sf. Ier. Laurențiu[2], episcop de Siponto, veche cetate în Puglia (†545) • Sf. Ier. Fidelie, episcop de Merida, în Spania (†570) • Sf. Vulernie[3] (de Leaval), preotul, din Val d’Aosta (sec VII) • Sf. Ricardie (Richard)[4], prinţ de Wessex, mort la Lucca, în Toscana (†720) • Sf. Cuv Petru, de la Monovata • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Creta (†1866) • Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Pustnic în Sinai, la cererea Reginei Mauvia a Saracinilor, devine episcop și convertește la dreapta credință poporul barbar de sub stăpânirea ei, cuprinzând și beduini și nomazi.

[2] Întemeietorul Măn. Sf. Arhanghel Mihail, de la Monte

Gargano, rudenie cu împăratul Zenon.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața arianismului.

[4] De stirpe nobilă, Sfântul Ricardie era pelerin care se îndrepta spre Roma, pentru a lua moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A murit însă la Lucca unde, în Basilica San Frediano, se află și astăzi moaștele sale. Este tatăl Sfântului Vilibald, episcop de Eischstatt și al sfinților Vunival și Valburga, egumeni la Heidenheim, apostoli ai Germaniei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.

Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 17

---

Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (†319) • Sf. Proroc Zaharia (sec. VI î.H.) • Sf. Ier. Iuventie, episcop de Pavia, evanghelizatorul Liguriei (sec. II) • Sf. Mc. Pavel, Luciu şi Chiriac, de la Roma, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Nichifor şi Ştefan • Sf. Mc. Marta, Maria și Licarion, fratele lor • Sf. Mc. Filadelfie şi Policarp • Sf. Mc. Comun, de la Toscanella, în Toscana • Sf. Ier. Macarie, episcop de Pafos, în Cipru • Sf. Cuv. Perghet • Sf. Cuv. Chevie (Kew), întemeietoarea Mănăstirii Waderbridge, în Anglia (sec. V) • Sf. Iacuție și Ghetnochie[1], din Bretania, Franța (sec. V) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Milano (†570) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Verdun, Franța (†649) • Sf. Cuv. Cutmanie (Cuthman), pustnicul, de la Steining, în Anglia (†800) • Sf. Ier. Sava al II-lea, arhiepiscopul sârbilor (†1271) • Sf. Liubov cea nebună pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (†1921) • Sf. Sf. Noi Mc. Andrei, protoiereul, Simeon şi Alexandru, preoţii, din Rusia (†1942).

[1] Fiii Sf. Fragan și Gvenia (5 Iulie).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 20

---

Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Nichifor (†257) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Siciliei, şi fiul său, Pangratie, episcopul Taorminei • Sf. Ier. Filaret, episcopul Ciprului (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Sabin, primul episcop de Avellino, în Campania, sub Traian (†109) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 38 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Apolonia din Alexandria, în Egipt (sec. III) • Sf. Cuv. Roman Cilicianul (sec. IV-V) • Sf. Ier. Rufin, episcop de Canosa, în Puglia (†500) • Sf. Ier. Elidius, episcop în Anglia (†560) • Sf. Ier. Sabin, făcătorul de minuni[1], episcop de Canosa, în Puglia (†566) • Sf. Cuv. Petru Damaschinul, isihastul (sec. XI) • Sf. Cuv. Pangratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Ghenadie (†1516) şi Nichifor (†1557), de la Lacul Voje, Vologda, în Rusia • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul (†1930) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, şi Gheorghe, din Franța (†1944) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Franța, mort la Auschwitz (†1942).

[1] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei în Dialoguri. Moaștele sale se află la Catedrala din Bari. Este și Sfântul ocrotitor al orașului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 22

---

†) Sf. Sf. Mc. Haralambie, episcop de Magnezia, lângă Efes, în Turcia, sub Septimiu Sever (†198) • Sf. Mc. Valentina, din Cezareea, și Enata din Gaza, fecioarele, şi Pavel (†308) • Sf. Mc. Porfirie şi Vaptos, care l-au chinuit pe Sf. Haralambie (†198) • Sf. 3 femei care au crezut în Hristos prin Sf. Haralambie (†198) • Sf. 10 Mucenici Soldaţi, din via Lavicana, de la Roma • Sf. Mc. Zotic, Irina, Iachint şi Amanţiu[1], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sotera[2], fecioara, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Terracina, în Lazio • Sf. Pelegrin, mărturisitorul, de la Piacenza (†400) • Sf. Cuv. Zenondin din Cezareea Capadociei, Turcia (†416) • Sf. Cuv. Scolastica[3], sora Sf. Benedict din Nursia (†543) • Sf. Ier. Atanasie al II-lea, arhiepiscopul Constantinopolului (†706) • Sf. Ana, prinţesă de Novgorod (†1056) • Sf. Cuv. Prohor de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1107) • Sf. Cuv. Ioan din Chimchimi, în Bulgaria (sec. XIII) • Soborul sfinților episcopi de Novgorod: Ioachim, Luca, Gherman, Arcadie (18 septembrie), Gavriil (Grigorie, 24 mai), Martirie, Antonie, Vasile, Simeon şi Serapion • Sf. Cuv. Longhin din Koriajemka, din Rusia (†1540).

[1] Sfinții mucenici au suferit mucenicia pe via Casilina unde au și fost îngropați. Astăzi moaștele lor se află în biserica S. Prassede de la Roma.

[2] Din familia care îl va da Bisericii pe Sf. Ambrozie, episcop de Milano.

[3] Moaște la Mănăstirea Montecassino, în Campania.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 42

---

Sf. Sf. Mc. Vlasie[1] al Sevastiei şi cei împreună cu dânsul, 2 prunci şi 7 femei, muceniciți sub Liciniu (†316) • Sf. Teodora, împărăteasa, apărătoarea Ortodoxiei (†867) •  Sf. Ier. Caloger Mărturisitorul, episcopul Ravenei (†170) • Aflarea moaştelor Sf. Proroc Zaharia[2], tatăl Sf. Ioan Botezătorul (†409) • Sf. Ier. Lazăr, episcop de Milano (†449) • Sf. Cuv. Severin, starețul mănăstirii de la Saint Maurice d’Agaun, în Elveția (†507) • Sf. Cuv. Chedmon, imnograful, din Anglia (†680) • Sf. Vsevolod, prinţ de Pskov, în Rusia (†1137) • Sf. Dimitrie de la Vologda, în Rusia (†1392) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, rob din Kratovo, la Sofia, în Bulgaria (†1515).

[1] Un os al Sfântului Vlasie se află la biserica San Biagio din Castello, în Veneto. Alt os, la biserica San Giovanni Crisostomo de la Venezia.

[2] Trupul Sfântului Zaharia a fost dăruit de către împăratul Leon al V-lea Armenianul de la Constantinopol, Republicii Veneția, în anul 815, unde se află și acum. La Constantinopol fusese cinstit în biserica Sf. Ap. Iacob, iar la Veneția se află în biserica Sf. Zaharia, în altarul din partea dreaptă a bisericii.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 33

---

Sf. Ier. Meletie[1], arhiepiscopul Antiohiei (†381) • Sf. Ier. Antonie, patriarhul Constantinopolului  (†912) • Sf. Nou Mc. Hristea Grădinarul, din Constantinopol (†1748) • Sf. Mc. Satornic şi Plutin • Sf. Mc. Valerian, Valentin şi Saprut, de la Brescia, sub Adrian (†117/138) • Sf. Mc. Modest, din Insula Sardinia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Eulalia, ocrotitoarea Barcelonei, mucenicită sub Dioclețian (†304) • Sf. Cuv. Maria, care şi-a schimbat numele în Marin, şi Sf. Cuv. Evghenie, tatăl său (sec. V) • Sf. Ier. Etelvald, episcop de Lindisfarne, în Anglia (†740) • Sf. Cuv. Prohor, întemeietorul Mănăstirii Sfintei Cruci, de la Ierusalim (†1066) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Muntele Sinai (†1091) • Sf. Ier. Alexie, mitropolitul Moscovei (†1378) • Sf. Cuv. Vasian, stareţul Mănăstirii din Pădurea Ryabovsky, de la Uglici, în Rusia (†1509).

[1] Prigonit pentru dreapta credință, se refugiază la Constantinopol unde își dă obștescul sfârșit. E pomenit și elogiat de Sf. Ier. Ioan Hrisostom și Sf. Ier. Grigorie al Nissei (cf. Martirologiul Roman).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.

Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 22

---

Sf. Cuv. Martinian, din Palestina (†422) • Sfântul Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila[1] de la Roma, muceniciți la Efes (sec. I) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei (†607) • Sf. Mc. Fusca, fecioara, şi Maura, dădaca ei, de la Ravena, sub Deciu (sec. IV) • Sf. Iuliana[2], de la Torino (sec. IV) • Sf. Mc. Beninie, de la Todi, în Umbria, sub Diocleţian (†303) • Sf. Mc. Necunoscuţi, tată şi fiu, morți răstigniți • Sf. Zoe şi Fotina, cele izbăvite de Sf. Cuv. Martinian • Sf. Ier. Ştefan Mărturisitorul, episcop de Lyon, în Franța (†512) • Sf. Cuv. Domnoc, pustnicul, din Irlanda (†550) • Sf. Cuv. Ştefan, egumenul, de la Rieti, în Lazio (†590) • Sf. Cuv. Ermenilda[3], stareță la Ely, în Anglia (†700) • Sf. Ier. Grigorie al II-lea Mărturusitorul, episcopul Romei, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†731) • Sf. Cuv. Haimonie (Haymon) şi Veremondie, întemeietori ai unei mănăstiri la Meda, lângă Milano (†790) • Sf. Cuv. Simeon, izvorâtorul de mir, întemeietorul Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (†1200) • Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscop de Moghilev, azi în Ucraina (†1795) • Sf. Sf. Nou Mc. Silvestru, arhiepiscop de Omsk, în Siberia, şi Sf. Mc. Pavlodar, Rusia (†1920) • Sf. Sf. Mc. Zosima şi Nicolae, preoţii (†1938), şi Pavel, din Rusia (†1938).

[1] Moaștele Sfintei Priscila se află în biserica Santa Podențiana din Roma.

[2] Matroană evlaviosă din Torino, care s-a îngrijit de moaştele Sf. Mc. Octav, Soluter şi Adventur, din legiunea tebană.

[3] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.), fostă prințesă de Kent.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 23

---

Sf. Cuv. Auxentie (†470) și Maron (†423), şi Sf. Ier. Avraam (†423), episcop de Harres, în Mesopotamia • Sf. Ier. Elecadie, episcopul Ravenei (†112) • Sf. Sf. Mc. Valentin[1], preotul, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (†269) • Sf. Sf. Mc. Valentin[2] I, episcop de Terni, în Umbria, sub Aurelian (†273) • Sf. Mc. Proclu, Efebie şi Apolonie, de la Terni (†273) • Sf. Mc. Vitalie, Felicol, Zenon şi cei împreună cu dânșii, 44 de soldaţi, de la Roma (sec. II-III) • Sf. Mc. Antim, Marchian, Tian, Celerin, Magnus şi Iulian, de la Roma, în via Flaminia • Sf. Sf. Mc. Filimon, episcopul Gazei • Sf. Ier. Nostrian Mărturisitorul, episcop de Napoli (†450) • Sf. Cuv. Antonin Mărturisitorul, stareț la Sorrento, în Campania (†830) • Așezarea Moaștelor Sf. Chiril (Filozoful), întocmai cu apostolii, luminătorul slavilor, la Roma (†869) • Sf. Cuv. Isaac Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1090) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Corint (†1554) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian cel Nou, întemeietorul Mănăstirii Înaintemergătorului din Kissavos, mucenicit la Larissa (†1568) • Sf. Cuv. Nou Mc. Gheorghe Mitilineanul, croitorul, de la Constantinopol (†1693) • Sf. Cuv. Ilarion Georgianul, din Sfântul Munte Athos (†1864).

[1] Sfântul Valentin a fost preot la Roma și prieten cu împăratul Claudiu Goticul. Acuzat public că este creștin, a fost adus în fața împăratului care, mișcat de propăvăduirea lui, l-a lăudat public pentru înțelepciunea cuvintelor sale. Astfel Sfântul a fost pus în arest domiciliar în casa prefectului Asterie, pe a cărui fiică a videcat-o de orbire. A reușit astfel să convertească întreaga familie a prefectului și, pentru aceasta, a fost condamnat la moarte. Moare decapitat la 14 februarie 286, după ce mai înainte fusese bătut cu vergi de fier. Mormânul său era pomenit în secolul al VII-lea într-o bazilică de la a doua milă de pe via Flaminia. În secolul al XII-lea, moaștele sale sunt mutate în biserica Santa Prassede, în capela San Zenone. Și în capela închinată Sf. Nicolae din biserica San Agostino din Campo Marzo, sunt vizibile, sub altarul central, o parte din moaștele unui preot numit Valentin.

[2] În timpul unei călătorii la Roma, unde a fost chemat pentru a vindeca un bolnav, i-a adus la dreapta credință pe filosoful Craton și pe trei discipoli atenieni ai acestuia. Pentru aceasta a fost adus în fața tribunalui roman și condamnat la moarte prin decapitare, în anul 273. Cei trei ucenici noi convertiți au dus trupul său la Terni, unde a și fost înmormântat de către obștea creștinească al cărui păstor era.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 77

---

Sfântul Apostol Onisim, ucenicul Sf. Ap. Pavel, mucenicit la Roma (†109) • Sf. Mc. Maior din Gaza (sec. III) • Sf. Cuv. Eusebiu, pustnicul, din Siria • Sf. Mc. Faustin şi Iovita, frați de sânge, de la Brescia, sub Adrian (†121) • Sf. Mc. Agapia[1], de la Terni (†273) • Sf. Mc. Castula și Domnina[2], din Antiohia • Sf. Mc. Craton Atenianul[3], de la Roma (†273) • Sf. Ier. Teognie, episcop de Betelia, lângă Gaza (†522) • Sf. Sever[4], preotul, făcător de minuni, din Abruzzo (†530) • Sf. Faust, de la Roma (†620) • Sf. Ier. Decorosie Mărturisitorul, episcop de Capua, în Campania (†695) • Sf. Cuv. Gualfredie (Wilfrid), de la Gheradesca, stareț la Piombino, în Toscana (†765) • Sf. Georgia, fecioara, din Arvernia, în Franța (sec. VI) • Sf. Osvie, prinţ în Anglia (†670) • Sf. Cuv. Pafnutie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Dalmatie, din Siberia (†1697) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Tesalonic (†1776) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan și Mihail, preoţii (†1930), Pavel, ieromonahul, Nicolae, preotul, şi Sf. Mc. Sofia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938) • Sf. Cuv. Antim din Chios, în Grecia (†1960).

[1] Trupul Sfintei Agapia a rămas la Terni, în biserica ridicată pentru pomenirea ei de episcopul Anastasie, iar capul a fost mutat la Roma, în biserica Ss. XII Apostoli.

[2] Moaștele sfintelor mucenițe se găsesc încă din secolul al IV-lea la Terni, alături de cele ale Sfintei Agapia.

[3] Profesor de retorică, botezat de Sf. Valentin de la Terni, mucenicit împreună cu toată familia sa.

[4] Pomenit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare în Dialoguri.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 53

---

Sf. Mc. Pamfil, preotul, Valent, diaconul, şi cei împreună cu dânșii: Pavel, Seleuc, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil (†309) • Sf. Ier. Flavian, mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. V) • Sf. Mc. Proclu, Efibie și Apolonie, de neam atenian, muceniciți la Terni, sub Aurelian (†273) • Sf. Ier. Faustin, episcop de Brescia (†381) • Sf. Cuv. Flavian, pustnicul (sec. IV) • Sf. Tigridie, preotul, de la Clermont, în Franţa (†388) • Sf. Mucenici din Martiropole şi Sf. Maruta, episcopul Mesopotamiei (†422) • Sf. Ier. Eulalie[1], episcop de Siracuza, în Sicilia, (†503) • Fericita Maria cea Nouă, din Bizia, în Tracia (sec. X) • Sf. Cuv. Nou Mc. Roman din Carpensia, în Constantinopol (†1694) • Sf. Ier. Macarie, mitropolitul Moscovei, apostolul Altaiului (†1926) • Sf. Sf. Nou Mc. Pavel, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care l-a primit pe Sf. Fulgențiu de Ruspe în timp ce acesta fugea din Africa.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: “Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 25

---

Sf. Mare Mc. Teodor Tiron[1] (†306) • Sf. Mariamna, întocmai cu apostolii, sora Sf. Ap. Filip • Sf. Împăraţi Marcian (†453) şi Pulheria (†457) • Sf. Cuv. Auxiviu, episcopul Solonului, în Cipru (sec. II) • Sf. Cuv. Teostirict • Sf. Sf. Mc. Polihroniu, episcopul Babilonului (sec. III) • Sf. Mc. Faustin și cei împreună cu dânsul, 44 de mucenici, de la Roma • Sf. Mc. Saturnin, Castul, Magnus, Luciu, Rogat, Ioan și cei împreună cu dânșii, de la Terni (†273) • Sf. Mc. Donat, Secondian și Romul, de la Concordia, în Veneto (†303) • Sf. Sf. Mc. Habetdeu (Habetdeus), episcop de Luni, în Liguria, mucenicit de vandalii arieni (†500) • Sf. Cuv. Ghevroc, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fintan, întemeietorul Mănăstirii Clonenagh, din Irlanda (†603) • Sf. Ier. Finan, episcop de Lindsfarne, Anglia (†661) • Sf. Ier. Silviu, episcop evanghelizator al regiunii Teheranului, azi în Iran (†720) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Cremona (†763) • Aflarea moaştelor Sf. Mina Calicheladul (†886) • Sf. Cuv. Teodor cel Tăcut, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodosie Bulgarul (†1360) şi ucenicul său, Roman, de la Constantinopol • Sf. Nou Mc. Mihail din Adrianopol, azi în Ucraina (†1490) • Sf. Sf. Mc. Ermogen, patriarhul Moscovei (†1612) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, din Bitola, în Macedonia (†1727) • Sf. Nou Mc. Teodor Vizantiul, de la Mitilene, în Grecia (†1795) • Sf. Sf. Mc. Teodor din Atciara, în Georgia (†1822) • Sf. Cuv. Varnava, de la Schitul Ghetsimani, în Rusia (†1906).

[1] Conform unei tradiții antice, în secolul al XIII-lea, trupul Sfântului Teodor a fost adus din Euchaita – o mică localitate nu departe de Amasia – la Brindisi, unde este păstrat într-o raclă din argint, într-unul din altarele catedralei (Biblioteca Sanctorum, vol XII, p. 239).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 48

---

Sf. Ier. Leon cel Mare[1], mărturisitorul, episcopul Romei (†461) • Sf. Ier. Agapit Mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcopul Sinaului, azi Simav, în Turcia, (sec. IV) • Sf. Mucenici de la Lentini, în Sicilia (†255) • Sf. Cuv. Mc. Leon şi Parigoriu, nevoitori în Patarele Liciei (†258) • Sf. Mc. Maxim, Claudiu, frații, Prepedigma, soția lui Claudiu, și fiii lor, Alexandru şi Cutia[2], de la Ostia, sub Dioclețian (†296) • Sf. Constanța, Augusta, Attica și Artemona, fecioarele, de la Roma (sec. IV) • Sf. Mc. Constanța, de la Vercelli, sora Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Mc. Victorin, Dorotea, Teodul şi Agripina • Sf. Mc. Piuliu • Sf. Ier. Colman, arhiepiscop de Lindisfarne, Anglia (†676) • Sf. Cuv. Cosma, din Rusia (†1492) • Sf. Ier. Nicolae, întâistătătorul Bisericii Georgiei (†1591).

[1] Care a mărturisit dreapta credință în fața monofizismului. În Martirologiul Roman, e pomenit pe 11 Aprilie. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[2] După ce au fost arși, moaștele lor au fost adunate și îngropate la Ostia.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 29

---

Începutul Postului Sfintelor Paști

Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soția sa, Apfia, ucenici ai Sf. Ap. Pavel • Sf. Cuv. Mărturisitori Evghenie şi Macarie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gabinie[1], preotul, de la Roma, sub Dioclețian (†296) • Sf. Mc. Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota, din Tracia (†310) • Sf. Cuv. Mesropie Traducătorul[2] (†439) • Sf. Ier. Quodvultdeus (Ce-vrea-Dumnezeu)[3], mărturisitorul, episcopul Cartaginei, de la Napoli (†450) • Sf. Mc. Odran, slujitor al Sfântului Patrick, mucenicit în Irlanda (†452) • Sf. Cuv. Ravula, nevoitor în Liban și la Constantinopol (†530) • Sf. Cuv. Conon din Palestina (†555) • Sf. Ier. Lup, episcop de Châlons-sur-Saône, în Franța (sec VII) • Sf. Ier. Barbatie[4], episcop de Benevento, în Campania, făcătorul de minuni (†682) • Sf. Ier. Mansuetie Mărturisitorul[5], episcop de Milano (†681) • Sf. Mc. Filoteia, din Atena (†1589) • Sf. Cuv. Teodor, ctitorul Mănăstirii din Sanaxar, în Rusia (†1791).

(Începutul Postului Sfintelor Paști –

Zi aliturgică)

[1] Sfântul Gabin a fost fratele papei Caiu și, după ce a suferit temniță și torturi, a murit de moarte mucenicească. Moaştele sale se află în altarul criptei bisericii Santa Susanna de la Roma.

[2] Făuritorul alfabetului armenian și întemeietorul monahismului armenian.

[3] Exilat, împreună cu credincioșii săi, de către împăratul arian Genseric, și lăsați în derivă pe mare, fără ancoră și fără vâsle, aceștia au acostat la Napoli, unde Sf. Ier. Qvodvultdeus s-a săvârșit în pace, fiind cinstit de creștinii locului.

[4] Care a convertit la credința ortodoxă un mare număr de longobarzi.

[5] Autor al unui tratat împotriva monotelismului. A convocat un sinod împotriva monotelismului, la Milano, în anul 680. A fost mai întâi înmormântat în biserica Sant’Ambrogio din Milano, apoi moaştele sale au fost mutate în biserica Santo Stefano din aceeași localitate.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: “Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei,  Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 57

---

Sf. Ier. Leon[1], episcopul Cataniei, în Sicilia (†780) • Sf. Ier. Agaton Mărturisitorul[2], episcopul Romei, (†681) • Sf. Cuv. Visarion cel Mare, tămăduitorul, din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Mc. Didimie din Cipru • Sf. Mc. Victor, Corona și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Sf. Mc. Tiranion, Silvan, Peleu și Nil, episcopii, și Zenovie, preotul, și cei împreună cu dânșii, din Tir, în Fenicia (†304) • Sf. Sf. Mc. Sadotie, episcop în Persia, şi cei împreună cu dânsul, 128 de mucenici, sub Sapur Regele († 342/344) • Sf. Ier. Chindie, episcopul Pisidei • Sf. Cuv. Plotie • Sf. Sf. Mc. Elefterie, episcop de Turnal, Belgia, mucenicit de arieni (†531) • Sf. Ier. Eucherie, episcop de Orleans, Franţa (†743) • Sf. Cuv. Agaton, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Mc. Cornelie, de la Pskov, şi ucenicul său Vasian, din Rusia (†1570) • Sf. 34 Cuv. Mc. din Mănăstirea Valaam, în Rusia (†1578).

(Zi aliturgică)

[1] Osemintele Sfântului Leon al Cataniei s-au păstrat în mănăstirea în care spre sfârșitul vieții se retrăsese, aflată în apropierea zidurilor cetății. În secolul al XI-lea, ele au fost duse la Constantinopol, împreună cu moaștele sfintei mucenițe Agata și cu ale altor mucenici.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața monotelismului. De neam sicilian, Sfântul Agaton a fost înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican. Mormântul inițial a fost pierdut. Este sfântul ocrotitor al orașului Palermo. În Occident e pomenit în ziua de 10 ianuarie.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.

Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit împreună cu dânsul, o sută douăzeci şi opt la număr.

Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128 de martiri au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul Savoriu al II-lea. Sf. Sadoc era succesorul mucenicului Simeon (prăznuit în 17 aprilie). Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a pătimit el însuşi moartea ca martir.  Înfăţişat în mare slavă la capătul unei scări care ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: “Ridică-te până la mine, Sadoc, nu-ţi fie teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te vei ridica tu.”

La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: “Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu”. Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Visarion.

Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.

Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Chindiu, episcopul Pisidei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Plotiu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 36

---

Sf. Cuv. Timotei, din Muntele Olimp (sec. IX) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei (†377) • Sf. Ier. Antim, episcop de Terni și de Spoleto (†176) • Sf. Ier. Felix, episcop de Metz, Franţa (sec. II) • Sf. 79 de Mucenici răstigniți în Sicilia, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Claudiu, Sabia și Maxim, din Sicilia (†303) • Sf. Irina, fecioara, de la Roma, sora papei Damasie (†379) • Sf. Sf. Mc. Severian[1], din Schitopolis, în Palestina • Sf. Ier. Maximian, episcop de Ravena (†556) • Sf. Ier. Ioan al III-lea Scolasticul[2], patriarhul Constantinopolului (†577) • Sf. Ier. Paterie, episcop de Brescia (†606) • Sf. Ier. Zaharia, patriarhul Ierusalimului (†631) • Sf. Mc. Petru Scribul[3], din Maiuma, la Damasc (†743) • Sf. Ier. Gheorghe, episcopul Amastridei (†811).

[1] Apărător al dreptei credințe în fața eutihianilor, a fost ucis de aceștia.

[2] A introdus în Dumnezeiasca Liturghie rugăciunea „Cinei Tale celei de taină”.

[3] Ucis de musulmani.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică “Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus “Imnul heruvimilor” şi “La cina ta de taina.”

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 27

---

Aflarea moaştelor Sfinților Apostoli și Mucenici din Evghenia, în Constantinopol (sec. VII) • Sf. Cuv. Atanasie Mărturisitorul, cel din Mănăstirea Sf. Petru şi Pavel din Nicomidia (†826) • Sf. Cuv. Talasie şi Limneu, pustnicii, din Siria (†440) • Sf. Ier. Telesfor[1], episcopul Romei (†136) • Sf. Ier. Papia, episcop de Ierapolis (înc. sec II) • Sf. Mc. Antuza şi cei 12 slujitori ai săi • Sf. Mc. Sinetosie • Sf. Ier. Vlasie • Sf. Ier. Pashasie, episcop de Vienne, în Franța (sec IV) • Sf. Cuv. Varadat, din Antiohia (†460) • Sf. Cuv. Leontie, din Licia • Cei 9 Sf. Mucenici copii din Kola (sec. VI) • Sf. Cuv. Elvin, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Noi Mc. Iosif, Vladimir, preoţii, Ioan, diaconul, şi Ioan, din Rusia (†1918) Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, Victor, preoţii, Petru, Leonida, Irina (†1938) şi Andrei, din Rusia (†1941) • Întemeierea Bisericii din Antiohia de către Sfântul Apostol Petru[1].

[1] Este înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel.

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat şi credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.

Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Telesfor, episcopul Romei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varadat.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, s-a închis pe sine într-o chilioară. De acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă şi şi-a făcut o chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei. În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Vlasiu, papa Romei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 28

---

† Sf. Sf. Mc. Policarp[1], episcopul Smirnei (†167) • Sf. Cuv. Gorgonia, sora Sf. Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul (†372) • Sf. Policarp, preotul, de la Roma (†300) • Sf. Mc. Clement • Sf. Mc. Tea • Sf. Cuv. Romana[2], fecioara, nevoitoare la Todi, în Umbria (†324) • Sf. Cuv. Alexandru Neadormitul (†430) • Sf. Veturian[3], apostol în regiunea Anjou, din Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ioan, Moise, Antioh şi Antonin, Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian, pustnici aproape de Cir, în Siria (sec. V) • Sf. Ier. Felix, episcop de Brescia (†652) • Sf. Cuv. Bosvilie, monah în Anglia (†664) • Sf. Cuv. Milburga, egumenă la Wenlock, în Anglia (†715) • Sf. Ghermin, prinţul, din Anglia (†750) • Sf. Cuv. Ioan Secerătorul[4], de la Bivongi, în Calabria (sec. XI) • Sf. Cuv. Damian de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (†1280) • Sf. Cuv. Moise Prorocul, de la Lacul Alb, în Rusia (sec. XV) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian, de la Mănăstirea Filoteu, din Muntele Athos, mucenicit în Larisa (†1568) • Sf. Nou Mc. Lazăr din Peloponez • Sf. Cuv. Policarp din Briansk, în Rusia (†1620/21) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, Alexie, preoţii, şi Serghie, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Zenovie, mitropolitul de Tetri-Tskaro, în Rusia (†1985).

[1] Sfântul Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul și a fost hirotonit episcop al Smirnei, chiar de Sfântul Apostol. Osemintele sale se află sub altarul principal al bisericii S. Ambrogio della Massima. Alte moaște mai sunt semnalate la Roma, în biserica S. Maria din Campo Marzio. La Veneția, moaște ale Sfântului Policarp sunt semnalate în bisericile San Giuseppe din Castello (o coastă, un picior și tibia) și San Giorgio dei Greci.

[2] Sfânta Romana era fiica lui Calfurnio, prefectul Romei. Voind să devină creștină, Sfânta a fugit de acasă pe când avea zece ani, pentru a primi botezul de la Sfântul Silvestru, pe muntele Sorrente. După botez, Sfânta Romana a rămas să trăiască ca și pustnică într-o peșteră, unde de multe ori a primit vizita Sfântului Silvestru care o învăța și o întărea în cele duhovnicești. Apoi Sfânta a plecat spre orașul Todi, în apropierea căruia s-a așezat într-o altă peșteră. În acea peșteră s-a și săvârșit, în rugăciune fiind, în anul 324. Credincioșii din împrejurimi, care deseori o vizitau pentru a lua povățuire și mângâiere, au îngropat-o în peștera în care trăise și se rugase, și au înălțat acolo un altar unde se săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. În anul 1301, trupul Sfintei Romana a fost mutat la San Fortunato.

[3] Originar de la Genova, ucenic al Sfântului Martin de Tours.

[4] Grec de neam, a trăit în Calabria și a devenit ucenic al altor pustnici din Valea Stilarului, la Bivongi. După moartea sa, înmulțindu-se năvălirile piraților și atacurile asupra mănăstirii, călugării au mutat trupul Sfântului Ioan, de la Bivongi la Stilo, unde se presupune că se află și astăzi. Mănăstirea Sfântului Ioan este astăzi locuită de monahi ortodocși români.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, “roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul “Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: “Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, “tatăl tuturor creştinilor” şi “ademenitorul întregii Asii”.  În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în “Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

“Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, “dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale”.

“Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: “Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : “Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 23

---

† Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul • Sf. Mc. Pavel și Primitiva, de la Roma • Sf. Mc. Montan, Lucie, Iulian, Victorin, Flavian şi cei împreună cu dânşii, din Cartagina (sec. IV) • Sf. Cuv. Demetriada, fecioara, nepoata Sf. Probia (†425) • Sf. Ier. Pretextat, episcop de Rouen, în Franța (†486) • Sf. Etelbert, primul rege creştin din Kent, în Marea Britanie (†616) • Sf. Cuv. Erasm, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Aflarea moaştelor Sf. Roman, prinţ de Uglici, în Rusia (†1468).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 20

---

Sf. Ier. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (†806) • Sf. Mc. Alexandru, soldatul, din Tracia, sub Dioclețian • Sf. Cuv. Ipatie • Sf. Mc. Antonie • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos • Sf. Constanța[1], fiica împăratului Constantin cel Mare (†354) • Sf. Sf. Mc. Righinie, episcop de Skopelos, în Grecia (†362) • Sf. Cuv. Pafnutie, de la Kefala, nevoitor în pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Apamiei Ciprului • Sf. Sf. Mc. Ipatie[2], stareţul Mănăstirii lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia.

[1] Moaștele Sfintei Constanța au fost aduse la Roma și puse în mausoleul de lângă biserica pe care a construit-o ea însăși în cinstea Sfintei Mucenițe Agnia. Capul Sfintei Constanța este păstrat într-o raclă din argint în sacristia bisericii S. Pietro in Vincoli din Roma.

[2] Acest Sfânt Ipatie este prăznuit de sinaxarul de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte, în 17 iunie.

---

SINAXARUL ZILEI

În prima sâmbătă din Postul Mare se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de sfântul mare mucenic Teodor în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie). La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul  Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă. S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă. Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.

În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească. Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.

Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.

Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784. În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi. La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.

Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică. Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.

Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie. Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.

Sf. Tarasie a adormit în anul 806. Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta. Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.

Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor. La mormântul său au avut loc multe minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena. Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon. Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou. Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor.

Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor. Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins. Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu. Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare. Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură. Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu. După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare. Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi. Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa. Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu. Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor. Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare. Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 21

---

Sf. Ier. Porfirie episcopul Gazei (†420) • Sf. Mc. Fotini (Luminița/Svetlana), Samarineanca[1] • Sf. Mc. Anatolie, Foto, Fotida, Paraschevi, Chiriachi, surorile Sf. Mc. Fotini şi Sf. Mc. Iosi şi Fotin, fiii săi • Sebastian, dregătorul, și Anatolie, ofițerul (†66) • Sf. Mc. Teoclit Magul • Sf. Mc. Hristodul • Sf. Ier. Faustinian, al doilea episcop de Bologna (sec. IV) • Sf. Nicolae Katopinul • Sf. Ier. Andrei, episcop de Florența (407) • Sf. Ier. Servulie, episcop de Verona (†412) • Sf. Mc. Victor (sec. VII) • Sf. Mc. Sebastian, ducele (†1500) • Sf. Nou Mc. Ioan Calfa, de la Constantinopol (†1575) • Sf. Noi Mc. Petru, preotul, (†1930), Ana (†1937), Ioan, episcopul de Rylsk, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Sfânta Fotini (Luminița) este femeia samarineancă pomenită în Evanghelia de la Ioan (IV, 4-42). Diario Romano din 1926 afirmă că la biserica San Paolo fuori le Mura  se află capul Sfintei Mucenițe Fotini.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Porfiriu, episcopul Gazei.

Acesta se trăgea din cetatea Tesalonic şi era fiu de părinţi aleşi şi bogaţi. Deci pornind din patria lui, s-a dus în Egipt şi mergând acolo într-un schit, a îmbrăcat cinul monahal, iar după cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminând pe mulţi cu cuvântul său. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, după care, mai târziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei împreună cu alţi episcopi. Acolo a întărit pe credincioşi, şi a întors pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Văzând el că creştinii, eparhioţii săi, erau nedreptăţiţi de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători la idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol şi aflând pe sfântul Ioan Gură de Aur, care era atunci patriarh, şi spunându-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta în seama lui Amantiu Cubicularul. Şi acesta spunând cele ce a aflat de la el împărătesei, aceasta l-a primit cu bucurie şi a spus şi împăratului de venirea preacuviosului şi de proorocirea ce a făcut sfântul pentru pruncul lor ce avea să se nască. Iar împăratul, mirându-se de aceasta, a mulţumit după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea împărăteasa a născut pe Teodosie cel Tânăr. Şi chemând pe sfântul Porfiriu, acesta a binecuvântat pruncul şi împărăteasa a făgăduit să facă tot lucrul după voia lui. Pentru care a rugat pe împărat, iar împăratul încă a făgăduit şi el. Iar dacă a citit câte cerea preacuviosul, s-a mâhnit zicând: nu este cu putinţă să fie izgoniţi slujitorii idolilor şi ereticii, din pricina multului folos şi ajutor pe care îl aduc. Atunci, împărăteasa a zis către împărat: adevărat, greu lucru este cererea aceasta, împărate, dar şi mai grea este respingerea ei. După aceea a fost înduplecat şi împăratul să împlinească cele cerute. Şi a trimis cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la împărăteasă două sute de monede de aur ca să zidească biserică şi două sute monede simple de cheltuială, şi sosind în eparhia lui, a sfărâmat toate celelalte altare idoleşti şi a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzându-l, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a hotărât împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte şi vieţuind cu cinste în aceeaşi eparhie şi făcând multe minuni, după douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar către Victor, a zis: “De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit”. Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.

Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Victor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Calfa, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1575, şi care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan Calfa (Ucenicul) trăia în Galata, o suburbie a Constantinopolului. De profesie era tâmplar şi fiind foarte îndemânatic, mulţi oameni importanţi apelau la serviciile lui. I s-a încredinţat chiar lucrarea de ornamentare interioară a palatului sultanului.

Sf. Ioan Calfa era renumit pentru bunătatea sa creştină pe care o arăta faţă de orfani sau faţă de cei închişi în închisori şi, de aceea, mulţi îi cereau ajutorul. Odată, un înalt demnitar l-a rugat să-l ia pe nepotul său ca ucenic. Acesta a acceptat şi, după terminarea perioadei de ucenicie, tânărul a primit un post important la curte.

Într-o zi, întâlnindu-l pe fostul său profesor şi binefăcător, tânărul l-a întrebat ce zic scrierile creştine despre “profetul” lor Mohamed. Sf. Ioan n-a vrut să răspundă la o astfel de întrebare, dar la insistenţele băiatului, i-a răspuns zicând că Mohamed a fost un simplu muritor, fără educaţie, care n-a făcut nici o minune în viaţa lui. Şi a continuat spunând că Mohamed nici nu a fost profet, ci mai degrabă un duşman al lui Dumnezeu. La auzul acestora, tânărul devotat credinţei sale islamice, a fugit la confraţii săi spunându-le cum Sf. Ioan l-a insultat pe profetul lor.

Sf. Ioan a fost trimis în judecată unde i s-a cerut să se lepede de Hristos, dar el şi-a mărturisit cu demnitate credinţa în Mântuitorul.  După ce l-au torturat, a fost condamnat la 6 luni de penitenţă şi în primele trei luni a fost bătut în închisoare. Văzând că nu-l pot convinge nicicum să le facă voia, i-au tăiat capul în piaţa Ergat-Bazara, lângă Bedestan (o piaţă acoperită) în 26 februarie 1575.

Pătimirile Sf. Mucenic Ioan Calfa au fost consemnate de Părintele Andrei, iconomul şef al Patriarhiei Constantinopolului, care s-a împărtăşit împreună cu el în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sebastian din Poshekhonye.

Sfântul Sebastian din Sokhota, Poshekhonye, a pus temeliile unei mănăstiri cu Hramul Schimbarea la Faţă, pe malul râului Sokhota, la distanţa de 90 verste de oraşul Romanov (azi Tutaev), în districtul Yaroslav. Călugării mănăstirii au cultivat ei înşişi pământul şi se hrăneau cu rodul mâinilor lor. Fondatorul mănăstirii era primul care dădea acest exemplu pentru munca câmpului. Sf. Sebastian a încetat din viaţă în anul 1500.

Mănăstirea Schimbarea la Faţă de pe râul Sokhota s-a alăturat mai târziu mănăstirii Cherepovets iar în 1764 s-a închis. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unde se aflau moaştele Sfântului Sebastian, s-a construit o biserică din piatră. Sfântul Sebastian mai este prăznuit şi în ziua de 18 decembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 26

---

Sf. Cuv. Mărt. Procopie Decapolitul

(sec. VIII) • Sf. Cuv. Talaleu, din Siria (†460) • Sf. Apostol Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, cel care a purtat crucea Domnului nostru Iisus Hristos (sec. I) • Sf. Mc. Ponțiana, de la Genova • Sf. Hrisogon Mărturisitorul, de la Genova • Sf. Mc. Ghelasie Comediantul (sec. IV) • Sf. Cuv. Gherontie • Sf. Mc. Nisiu • Sf. Cuv. Timotei din Cezareea • Sf. Mc. Iulian şi Cronion • Sf. Cuv. Asclipiu şi Iacob (sec. V) • Sf. Ier. Leandru[1], episcop de Sevilia, în Spania (†600) • Sf. Cuv. Ştefan (†614) • Sf. Cuv. Alnotie, pustnicul, de la Stowe, în Anglia (†700) • Sf. Cuv. Tit, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1190) • Sf. Nou Mc. Ilie din Trapezunt, azi în Turcia (†1749) • Sf. Ier. Rafail, episcop de Brooklyn, SUA (†1915).

[1] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Scrisori.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail şi deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa credincioşilor.

Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să înveţe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui Solomon, Sfântului Rafail: “Dă o şansă omului înţelept şi acesta va deveni şi mai înţelept, sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul lui” (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va întoarce şi va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.

În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca şi conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble şi a adus 24 de studenţi din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la rândul lor pe ceilalţi.

Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea administraţiei bisericii în mâinile clerului şi poporului băştinaş, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă, atrăgând atenţia asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un preţ pentru mediatizarea criticilor sale.

În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire între mai mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcţiile sale preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului şi Alexandriei au trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-şi publica ideile în forma de cărţi.

În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la Biserica Rusă şi să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunităţii arabe ortodoxe.

Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot aşa, când Sf. Rafail a auzit doleanţele semenilor săi împrăştiaţi într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească din nou într-o ţară străină.

Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895, întâmpinat de o delegaţie de arabi creştini care-şi aşteptau păstorul din Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din oraşul New York. La mai puţin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el din Rusia. Noua capelă a fost sfinţită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.

Truditorul păstor a rămas în New York învăţând, predicând şi slujind sfintele slujbe pentru enoriaşii săi. Nu a durat însă mult până a auzit şi de alte comuniuni arabe creştine împrăştiate peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligaţi să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-şi neglijeze îndatoririle duhovniceşti. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deşi nu era împotriva dialogului cu cei de alte confesiuni sau a relaţiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtăşite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferenţiere dintre ortodocşi şi heterodocşi, insistând ca orice biserică să-şi pună bazele în canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice. Spiritul ortodox al vieţii şi propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin cuvintele şi faptele sale. El a susţinut şi apărat întotdeauna Credinţa curată care era “dusă sfinţilor” (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înţeles ideile heterodocşilor, mai târziu, înţelegând cât s-au depărtat aceştia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-şi ferească enoriaşii de influenţele nefaste. Sfântul îi învăţa să nu participe la adunările heterodocşilor, ca să nu fie răniţi de “diversele şi ciudatele doctrine” (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de oraşe între New York şi San Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în oraşe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat foamea spirituală a credincioşilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii şi botezuri, ascultând mărturisiri şi slujind Sfânta Liturghie în casele enoriaşilor care nu aveau biserici. În alte cuvinte, sfântul şi-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăţi şi obstacole şi fiind atent la toate aspectele legate de grija faţă de credincioşi. (2 Timotei 4, 5).

În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni şi slujbe liturgice a fost foarte utilă preoţilor în săvârşirea sfintelor slujbe şi mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar şi este folosită şi în ziua de azi.

În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail şi-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoţilor ortodocşi arabi de a sluji în noile biserici ridicate de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului Nicolae în care-şi exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoţi calificaţi din Syria, căutând şi mireni îmbunătăţiţi duhovniceşte pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar şi mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu numea preoţi fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.

Aşa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care “a fost trimis să îndrume turma lui Hristos – ruşi, slavi, arabo-sirieni şi greci-care era împrăştiată de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicţii paralele bazate pe naţionalitate. Biserica i-a unit pe cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când Revoluţia Rusă a deranjat viaţa religioasă din Rusia şi America.

În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru construirea unui cimitir şi pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43 de locaţii, călătorind pe uscat şi pe apă, fără să lase obstacolele şi greutăţile să-l întoarcă din drum şi a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud şi vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci şi ruşi, dar şi la arabi, oficiind cununii şi botezuri şi regularizând cununiile ortodocşilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocşi. De asemenea a miruit câţiva copii botezaţi de biserica catolică.

În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reuşit să readucă calmul şi să stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înştiinţat printr-o telegramă că Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veştii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârşit, după 168 de ani de aşteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din Antiohia.

După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că nu-şi poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să construiască o biserică permanentă şi să achiziţioneze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a doua dorinţă s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long Island.

În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita şi îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulţumit dar a refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire proiectul prin care urma să construiască o biserică creştină pentru comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn şi a remodelat-o după credinţa ortodoxă. Episcopul Tihon a sfinţit biserica spre bucuria credincioşilor prezenţi, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care şi l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.

Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creştere şi Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii şi persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenţie specială în îndrumarea duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).

În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în acelaşi timp şi conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul Meletios anunţat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulţumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa şi acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfinţit ca prim episcop asistent al lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan – St. Petersburg.

În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfinţit pe pământ American. Episcopii Tihon şi Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Ţarului Nicolae al II-lea. După sfinţirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoţi şi să-i repartizeze la parohii, ajutându-l şi pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.

Spre sfârşitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunţat intenţia sa de a scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicaţie oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între credincioşii şi parohiile din dioceza sa. Episcopul era conştient că nu va putea vizita personal pe toţi credincioşii ortodocşi din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii şi celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conţinutul publicaţiei s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în credinţă a ortodocşilor. “Cuvântul” urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învăţăturile etice, subiectele ecleziastice istorice şi contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor şi slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905, momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca şi achiziţionarea Catedralei Sf. Nicolae şi a cimitirului parohiei.

În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfinţit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon şi a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferinţă a clerului diocezei la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenţi erau şi oameni care ar putea fi socotiţi asemenea cu sfinţii: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky şi Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârşit ca martiri în Rusia).

În următorii 10 ani, Episcopul Rafail şi-a păstorit turma care creştea tot mai mult. Mărindu-se populaţia comunităţii din New York, creştea şi numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut să înfiinţeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creştin, deoarece viitorul Bisericii în aceasta ţară depindea de educaţia tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se ţineau în limba engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea credinţei şi în educaţie pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.

Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înţeleasă de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Soborniceşti şi Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).

În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia şi a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcţia de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe Patriarhului Grigore ca Mitropolit al oraşului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaţilor, citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop dintr-un oraş în altul.

În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos şi l-a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înţeles de ce este felicitat pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o “slugă nevrednică” deşi şi-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).

Către sfârşitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simţit destul de întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.

Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite oraşe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou şi a stat două luni acasă, ducându-şi crucea bolii cu răbdare.

În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail şi-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viaţă.

Din tinereţe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în America, el şi-a găsit poporul împrăştiat în străinătăţuri şi i-a chemat să se reunească. Nu şi-a neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada şi Mexic ca să-i găsească pe ai lui şi să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajişti străine şi să nu-şi rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit şi i-a ajutat să crească în toţi acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul morţii sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioşi.

Episcopul Rafail a fost un învăţat, autor al mai multor cărţi şi al aproape tuturor articolelor din revista “Cuvântul”. El şi-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruşi sau greci, vorbindu-le în limba lor. A învăţat să vorbească fluent engleza şi a încurajat introducerea acesteia în practicile bisericeşti şi în programele de educaţie.

Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni şi a fost ca un tată blând pentru toţi. A câştigat dragostea şi respectul lor, iubindu-i mai întâi şi apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare şi caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alţii dar sever cu el însuşi. El a realizat multe lucruri bune în viaţa lui pământeană şi acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni şi laudă neîncetate lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi cu Împărăţia Cerurilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 29