Calendar

Visits: 25848

iul.
1
vin
†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, cei din Roma
iul. 1 toata ziua
†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, cei din Roma

†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi (sec. XIV)Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei de la Roma[1] (284) • Sf. Ier. Martin, episcop de Vienne, în Franța (sec II) • Sf. Mc. Ischie, Procesie, Marina, Antonie, Serenie şi Victor, de la Roma • Sf. Mc. Prim, Idonie și cei împreună cu dânșii, ucenici ai Sf. Mc. Iuliu şi Aaron, din Ţara Galilor (sec. III) • Sf. 2000 de Mucenici • Sf. 25 de Mucenici, din Nicomidia • Sf. Mc. Cast şi Secundin, de la Siunessa, în Campania, sub Diocleţian (305) • Sf. Cuv. Lupian, făcătorul de minuni, ucenic al Sfântului Ilarie de Poitiers, din Résé, Nantes, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Leon Pustnicul (sec. IV) • Sf. Cuv. Dometie, de la Mănăstirea Lérins, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Leontie, episcop de Autun, în Franța (†460) • Sf. Ier. Serfie, întemeietorul Mănăstirii Culross, apoi episcop, din Irlanda, (sec. VI) • Sf. Vepusie (Veep), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cevidie (Cewydd), din Țara Galilor (sec. 6) • Sf. Cuv. Teodoric, stareț la Mănăstirea Mont d’Or, la Reims, în Franța (†533) • Sf. Cuv. Ilarion, de la Oisé, la Maine, în Franța (†535) • Sf. Cuv. Carilefie (Carilefus), din Auvergne, în Franța (†545) • Sf. Ier Galie[2] I (Gall), episcop de Clermont, din Auvergne, în Franța (†553) • Sf. Ier. Lunarie, întemeietorul Mănăstirii Pontual, din Franţa, apoi episcop (†570) • Sf. Cuv. Petru Patricianul (†854) • Sf. Cuv. Vasilie, întemeietorul Mănăstirii Pârâul Adânc, din Trilia Bitiniei (sec. X) • Sf. Mc. Constantin, de la Ormidia şi cei împreună cu dânsul, din Cipru (sec. XII) • Mutarea moaștelor Sfântului Ioan de la Rila (†946), de la Târnovo la Rila, în Bulgaria (1470).

[1] Sfinții Mucenici au fost îngropați împreună în cetatea Cirului, aproape de Antiohia, locul muceniciei lor, și au fost cinstiți ca tămăduitori îndată după moartea lor. Astfel, conform tradiției, Teodoret, episcopul Cirului (393-457), a dăruit părticele din moaștele lor numeroaselor biserici ridicate în cinstea lor în Ierusalim, în Egipt și în Mesopotamia. La Roma, au fost aduse moaștele Sfinților Cosma și Damian, în basilica închinată lor, de către papa Felix al IV-lea (526-530), iar astăzi pot fi cinstite în cripta de sub altarul principal.

[2] Amintit de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum VI.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.

S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria – Laura.

Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.

În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.

Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 14

iul.
2
sâm
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
iul. 2 toata ziua
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica de la Vlaherne (sec V)[1]†) Sf. Voievod Ştefan cel Mare (1504) • Sf. Ier. Iuvenalie patriarhul Ierusalimului (†458) •  Sf. Mc. Procesie şi Martinian, de la Roma[2] (sec. I) • Sf. Mc. Iachint din Campania (189) • Sf. Amasie, mărturisitorul,  din Limousin, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Ariston, Crescent, Eutihie, Urban, Vitalie, Iustin, Felicisima, Felix, Marcia şi Simforosa, sub Diocleţian (285) • Sf. Mc. Cointie • Sf. Mc. Pavel, Vilon, Teon şi Heron, de la Tesalonic (sec. IV) • Sf. Cuv. Menegonda[3], zăvorâta, de la Tours, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ierochie (Jéroche), de la Rebais, apostol în Brie, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Evdochie, stareţul, din Anglia (sec. VII) • Sf. Ier. Vasile, patriarhul Ierusalimului (sec. IX) • Sf. Ier. Fotie, mitropolitul Kievului (†1431) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie din Alaska (†1796) • Sf. Nou Mc. Lamprie, de la Makri, în Grecia (†1835) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici)[4], arhiepiscop de San Francisco, în SUA (1966).

[1] Există o tradiție conform căreia veșmântul ar fi fost mutat (între secolele VIII-XII) în Mănăstirea Khobi din Georgia, de unde a fost confiscat de sovietici și depus în Muzeul de Istorie din Zugdidi.

[2] Sfinţii Mucenici Procesie şi Martinian au moaşte întregi în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Pomenită de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum XIX.

[4] Hirotonit episcop în 1934, este trimis la Shanhai, în China, de unde, în urma războiului dintre China și Rusia este obligat să plece, îmrpeună cu credincioșii, spre America. În 1951 este trimis la Paris și apoi la Bruxelles, pentru a se ocupa de credincioșii din Franța și Țările de Jos. Aici inițiază redescopeririea sfinților locali și a locurilor unde se aflau Moaștele lor. În anul 1962 devine arhiepiscop de San Francisco, unde construiește catedrala și unde va fi îmormântat în 11 Iulie 1966, la 9 zile după moartea sa, survenită în 2 Iulie. În 2 Iulie 1994 a fost proslăvit în rândul sfinților de către Biserca Ortodoxă Rusă din Diaspora, fiind inclus ulterior în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).

Pe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfintii Parintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pâna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luând parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cântare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întâmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormântul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.

Odraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si SfantDreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati “pâna la moarte” cu capul sau adica, “cu pretul vietii sale”, cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu “slava poporului sau”, adica a neamului nostru românesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: “Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra”, scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare “de la cele vremelnice” catre “locasurile de veci”, asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: “iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor”, zicând mai departe cronicarul: “Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 19

iul.
3
Dum
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului
iul. 3 toata ziua
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului

Sf. Mc. Iachint, paharnicul împăratului Traian, de la Roma (108)[1] • Sf. Ier. Anatolie patriarhul Constantinopolului (†458) • Sf. Ier. Crest (Chrestus), episcop de Siracusa, Sicilia (sec. I) • Sf. Mc. Teodot, Teodota, Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Ascliodot şi Golinduchie, sub Traian (108) • Sf. Ier. Mărt. Datie, episcop de Ravena (190) • Sf. Mc. Marcu şi Mochie • Sf. Mc. Irineu, diaconul, şi Sf. Mustiola, fecioara, de la Chiusi, în Toscana, sub Aurelian (273) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Altino, în Veneto (410) • Sf. Cuv. Alexandru, întemeietorul Mănăstirii Neadormiţilor, din Constantinopol (†430) • Sf. Ier. Gherman, primul episcop al insulei Man, însoțitor al Sfântului Patrick, în Anglia (†475) • Sf. Cuv. Isaia Pustnicul (sec. V) • Sf. Publie (Byblig), din Carnarvon, în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amablie[2], preotul, protopsalt al catedralei din Clermont, din Auvergne, în Franța  (†475) • Sf. Ier. Vladie (Bladus), episcop în insula Man, în Anglia • Sf. Cuv. Gurtiernie (Gurthiern), pustnicul, din Franţa (sec. VI) • Sf. Mc. Teodota (†712) • Sf. Cuv. Chilian (Kilian), stareț al Mănăstirii din Insula Iona, în Scoția (†752) • Sf. Cuv. Gutalgonie (Guthalgon), pustnicul, din Belgia Flamandă (sec. VIII) • Sf. Ier. Leon al II-lea, episcopul Romei[3] (783) • Sf. Cuv. Gheorghe Teoforul, stâlpnic în Antiohia (†1068) • Sf. Cuv. Anatolie şi Anatolie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Vasile şi Constantin, prinţi de Iaroslav, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (†1589) • Sf. Cuv. Gheorghe Zăvorâtul, de la Muntele Minunat, duhovnicul Sf. Gheorghe Atonitul (†1608) • Sf. Cuv. Nicodim, de la Lacul Koja, în Rusia (†1640) • Sf. Cuv. Ioan şi Longhin, făcătorii de minuni, de la Jarenga, în Rusia (sec. XVII) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1652) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Notenon, din Ahaia, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Mihail și Toma, cei nebuni pentru Hristos, din Solvicigonsk, în Rusia • Sf. Nou Mc. Gherasim, de la Carpenision, mucenicit la Constantino-pol (†1812) • Aflarea mormântului și a moaștelor Sfântului Mucenic Rafail, din Mitilene, în Grecia.

[1] O parte de Sfinte Moaște ale sale se află la Paraclisul de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.

[2] Ocrotitorul orașului Riom.

[3] A condamnat erezia monotelistă, ca urmare a deciziei sinodului VI Ecumenic de la Constantinopol (680-681). Moaştele lui se află în Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubiculariul.

Acesta era din Cezareea Capadociei, si fiind cubiculariu slujea la masa împaratului Traian (anul 108). Fiind pârât ca este crestin, a fost silit sa guste din jertfele idolesti cele spurcate. Iar de vreme ce nu s-a plecat a face aceasta, ci mai vârtos a marturisit pe Hristos, a fost batut peste tot trupul si bagat în temnita. Acolo i s-a dat sa manânce numai din cele jertfite idolilor, dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a voit a gusta din acelea, ci a ramas postind 40 de zile. Din pricina aceasta slabind de foame, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului.

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tâlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasând în locul sau pe Sfântul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodot si Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Acestia fiind siliti de Maxim eparhul sa jertfeasca idolilor si neplecându-se, ci în fata tuturor marturisind numele lui Hristos, li s-au taiat capetele cu sabia. Sfântului Mochian când era dus la moarte îi urmau femeia si copiii plângând, iar el îi sfatuia sa taca. Iar când Sfântului Marcu i s-a taiat capul, sotia sa, fiind de fata, l-a primit în mâini. Si asa muceniceste savârsindu-si viata, au primit cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 19

iul.
4
lun
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
iul. 4 toata ziua
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

Sf. Ier. Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei, autorul Canonului celui Mare (†740) • Sf. Cuv. Marta, mama Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, din Muntele Minunat, în Siria (†554) • Sf. Mc. Namfamon și a celor împreună cu dânsul: Mighina, Luchita și Sanae, din Africa (†198/200) • Sf. Mc. Iucundian, din Africa • Sf. Sf. Mc. Teodor, episcop de Chirina, în Libia (†310) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Aquileia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Donat, episcop de Levia, și Teodot, muceniciți în Africa • Sf. Mc. Chiprila, Aroa şi Luchia • Sf. Sf. Mc. Teofil • Sf. Cuv Asclipia, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv Menignie • Sfânta Corila (Korilla) • Sf. Ier. Florentie, episcop de Cahors, în Franța (sf. sec. IV – înc. sec. V) • Mutarea moaștelor Sf. Ier. Martin cel Milostiv, episcop de Tours, și înnoirea Basilicii din Tours, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Finbar, starețul Mănăstirii Innis-Doihmle, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Laurian, episcopul Seviliei, mucenicit la Vatan, în Franța (†544) • Sf. Valentin Mărturisitorul, preot la Griselles, în Burgundia, Franța (†547) • Sfânta Perunelia (Perounelle), sora Sfântului Gulven, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Rigval, pustnic în Muntele Saint Rigaud, în Franța (sec. VII) • Sfânta Berta (Berthe), mama sfintelor Ghertruda și Deotila, din Artois, în Franța (†725) • Sf. Cuv. Mc. Libert[1], de la Saint-Trond, în Franța (†835) • Sf. Andrei Pătimitorul, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul[2], mitropolitul Atenei (†1222) • Sf. Cuv. Andrei (Rubliov), iconograful, de la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, din Rusia (†1420) • Sf. Cuv. Tihon, Vasile și Nicon, de la Solovki, Rusia (sec. XVI) • Aflarea moaștelor Sfântului Eftimie de la Suzdal, în Rusia (†1507) • Sf. Noi Mc. Nicolae al II-lea, Ţarul Rusiei, Alexandra, țarina, prinţul Alexie şi prinţesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia[3], din Rusia (†1918) • Sf. Cuv. Mc. Nil (†1918) • Sf. Sf Mc. Platon, mitropolit de Banja Luka, în Bosnia-Herțegovina (†1941) • Sf. Sf. Mc. Gheorghe, preotul.

[1] Mucenicit de vichingi.

[2] Mărturisitor al credinței înaintea cruciaților.

[3] Pomeniți și pe 26 Ianuarie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660.  Cel care avea sa fie numit “cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat  fara grai in primii sapte ani ai vietii sale. Scapat de aceasta infirmitate prin Sfânta Impartasanie, arata incepind de atunci un talent de exceptie, in special in arta vorbirii intelepte si a studiului Sfintei Scripturi. Parintii sai il incredintara ca  slujitor bisericii Invierii la Ierusalim (dupa unii ar fi devenit calugar la Saint Sabas, unde a si studiat) iar cel care se afla in tronul patriarhal, Teodor (674-686), facu din Andrei fiul sau spiritual.  Intuise in el asemenea calitati incit voia sa il pregateasca drept succesor al sau si il numi, in ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericesti. In aceasta calitate, la putin timp de la  cel de-al Saselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinti batrâni, pentru a prezenta imparatului si Patriarhului marturia de credinta a Bisericii sale, manifestându-si adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserica din Ierusalim,  ocupata in vremea aceea de catre arabi, nu a putut sa trimita decât un singur reprezentant la Sinod).

Ceilalti doi reprezentanti s-au intors in Palestina, dar Sfântul Andrei ramase in capitala, gasind acolo conditii mai prielnice rugaciunii, studiului si activitatilor apostolicesti pentru care Dumnezeu il pregatise. Duse pentru o vreme o viata retrasa, dar adevarul nu putea sa ramâna multa vreme ascuns sub oboroc, astfel purtarea sa plina de sfintenie si forta cuvintelor sale folosita intru mântuirea sufletelor ajunsera repede la urechile imparatului si ale Patriarhului, si fu numit Diacon al Marii Biserici. Ii fu incredintat postul de  responsabil al orfelinatului Sfântul Paul si al ospiciului pentru saraci ce se afla in cartierul Eugenios.  Timp de aproape 20 de ani, dovedi multa perseverenta la conducerea acestor institutii de binefacere,  pe care le dezvolta si le transforma in ostrov al mântuirii, prin indemnarea oamenilor la pocainta si la practicarea virtutii. Reusi atât de bine in aceasta sarcina, incât in 711 fu consacrat Arhiepiscop al Cretei. Dar inainte de a se putea instala in scaunul sau, cum se gasea inca in capitala, Philippikos uzurpa tronul, il destitui pe Patriarhul Cyrus si il puse in locul acestuia pe Ioan al Saselea., dându-i drept misiune sa anuleze hotarârile celui de-al Saselea Sinod si sa reânvieze erezia monotelita. Sub presiunea autoritatilor, Sfântul Andrei trebui sa incuviinteze toate acestea ; dar imediat ce Philippikos fu indepartat de la putere (713), el se retracta si marturisi fara ocolisuri adevarata credinta despre cele doua vointe ale lui Hristos.

Inca din ziua instalarii sale in Catedrala din Gortina, Sfântul Pastor isi incuraja Preotii sa se apropie cu demnitate de Dumnezeu si sa devina primitori ai  harului sau, pentru a fi capabili sa transmita credinciosilor aceasta lumina. Pronunta un mare numar de predici in cinstea sarbatorilor Domnului, ale Maicii Domnului sau ale Sfintilor, care constituie una din cele mai pretioase mosteniri ale literaturii patristice ; pentru a incununa cu demnitate festivitatile Bisericii sale, el compuse, cu o arta de neasemuit, nenumarate imnuri ramase in cartile noastre liturgice.

El este in special autorul Canonului celui Mare care, cântat in fiecare an in timpul Postului Mare, nu a incetat, de secole incoace, sa dea nastere in rândul  credinciosilor la mântuitoare lacrimi de pocainta. In acest imn impunator, pentru care a si primit titlul de “Initiator in tainele pocaintei”, sfântul evoca toate personajele Vechiului si Noului Testament care pot fi luate drept modele spre calea intoarcerii la credinta si la cainta. Pe cel care se pocaieste si care la inceputul Postului s-a recunoscut in Adam asteptând la portile Raiului, aceste exemple scoase din Scriptura il fac sa realizeze ca – recapitulând prin  viata sa pacatele lumii intregi – numai in lacrimi, post si rugaciune trebuie asteptata izbavirea prin Hristos, Mântuitorul intregii omeniri.

In afara acestor indeletniciri de predicator si melodic, Sfântul Andrei renova biserici si manastiri, fonda o biserica, inchinata Maicii Domnului din Vlaherne,  in amintirea acestei  renumite biserici din Constantinopol. Organiza de asemenea un ospiciu pentru bolnavi, batrâni si nevoiasi, pe care il intretinea nu numai financiar ci il si vizita adesea, ingrijind pe infirmi cu mâinile lui si procurând tuturor  minunata mângâiere prin cuvintele sale.

Cu ocazia unuia din desele atacuri arabe impotriva insulei Creta, Sfântul Ierarh, refugiat in fortareata impreuna cu poporul sau, reusi sa ii indeparteze pe agresori prin singura puterea rugaciunii sale si multi dintre ei pierira in dezordinea creata. Cu alte ocazii, el scapa insula de seceta, prin suvoiul lacrimilor sale si alunga o epidemie transformându-se in medic al tuturor prin rugaciune si priveghere.

Desi devenise totul pentru toti asemeni lui Hristos, el trebui sa isi paraseasca eparhia pentru a se duce la Constantinopol. Acolo puse bazele poporului prieten al lui Hristos prin invatatura sa ortodoxa despre inchinarea la Sfintele Icoane, amenintata in acele timpuri de catre imparatul Leon al Treilea.  Primind semn de la Dumnezeu despre apropierea sfârsitului sau, ii reuni pe cei apropiati lui si ii anunta ca Episcopatul sau nu il va revedea in viata. La putin timp dupa aceea, se imbarca spre Creta si, facând escala in insula Mitilene, (dupa altii, ar fi fost trimis in exil la Mitilene de catre imparatul Leon III, din cauza ca apara Sfintele Icoane) isi gasi odihna la 4 iulie 740.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Marta, maica Sfântului Simeon, celui din muntele minunat.

Cuvioasa Marta petrecând cu tot felul de fapte bune, si având multa credinta spre Maica lui Dumnezeu, i s-a vestit de catre dânsa mai înainte de savârsirea ei dulceata vesnicelor bunatati ce o asteptau. Si mutându-se de la cele pamântesti, s-a aratat celor ce pazeau moastele ei, facându-i sa se bucure si spunându-le ca a luat mare har de la Dumnezeu. Si se afla ea întru lumina si în bucurie de negrait, nu numai pentru rugaciunile fiului ei, ci si pentru ca a suferit pentru Domnul felurite ispite si necazuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului Andrei Rubleov, iconograful.

Icoane de Andrei Rubelov pe situl Adevar-Ortodox.

Tot în aceasta zi, pomenirea chinuirii Sfântului sfintitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Donat, episcopul Leviei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiprila, care, strujita fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Aroa si Luchia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Asclipia, facatoarea de minuni, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic Teofil, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Menighi, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 28

iul.
5
mar
† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
iul. 5 toata ziua
† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie

Sf. Cuv. Atanasie Atonitul și cei șase ucenici care au pierit împreună cu dânsul (†1000) • Sf. Cuv. Lampadie (sec. X) • Sf. Sf. Mc. Ştefan[1], primul episcop de Reggio-Calabria, și cei împreună cu dânsul: Sf. Sf. Mc. Suera, Sf. Mc. Agnia, Perpetua şi Felicita, muceniciți în vremea prigoanei lui Nero  (64/68) • Sf. Mc. Agaton şi Trifina, din Sicilia • Sf. Mc. Zoe, de la Roma, sub Diocleţian (286) • Sf. Mc. Fevronia, din Patti, în Messina, sub Dioclețian (sec. III) • Sf. Mc. Ana şi Chirila, din Cirene, în Țara Sfântă (†304) • Sf. Mc. Vasile şi cei 70 împreună cu dânsul, de la Schitopoli, în Samaria – Țara Sfântă • Sf. Mc. Trofimena, fecioara, din Sicilia, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Atanasie, diaconul, de la Ierusalim (†451) • Sf. Prob și Grația, soț și soție, din Anglia • Sf. Erfilia (Erfyl), fecioara, în Țara Galilor • Sf. Filomena, fecioara, din San Severino, în Marche (500) • Sf. Fragan și Guenia (Gwen/Blanca), din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Edana, pustnica, din Irlanda • Sf. Cuv. Monina, pustnica, din Irlanda (†516) • Sf. Ier. Numerian, arhiepiscop de Trier, în Germania (†666) • Sf. Cuv. Moduina (Modwenna), stareță la Withby, în Anglia (†695) • Sf. Lampadie tămăduitorul, din Ierapolis, în Isauria, azi în Turcia (sec. X) • Sf. Cuv. Atanasie și Teodosie, stareți la Cerepovețk, în Rusia (sec. XIV) • Mutarea moaştelor Sf. Serghie de Radonej (†1421) • Sf. Mc. Ciprian cel Nou, de la Constantinopol (†1679) • Sf. Noi Mc. Elisabeta, ducesa[2], şi Varvara, din Rusia (†1918)[3].

[1] A fost hirotonit de Sf. Ap. Pavel.

[2] Pomenită și pe 26 Ianuarie.

[3] Moaștele lor se află la Mănăstirea Rusă de pe Muntele Măslinilor, din Țara Sfântă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.

Acest luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin anul 930 la Trapezunt,  din parinti de bun neam si fu numit Avramie la Sfântul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre notabilii Trapezuntului. Când era copil nu era atras de jocuri galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati si, abia ajuns la vârsta adolescentei, fu remarcat de un inalt functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curând ca profesor adjunct, in ciuda vârstei sale tinere.

Inclinatia pe care o manifesta in domeniul Literelor nu il facea sa neglijeze viata ascetica, care ii placuse inca din copilarie; se arata calugar inainte de vreme si luptator inainte de a intra in arena. Se eschiva de la masa imbelsugata a generalului si isi dadea merindele, ce ii erau aduse de doi servitori, in schimbul unei pâini de orz, pe care o mânca o data la doua zile. Nu se intindea pentru a dormi si lupta impotriva somnului stropindu-si fata cu apa rece. Cât priveste vesmintele, le impartea saracilor, iar când nu mai avea nimic de dat, se retragea intr-un colt pentru a se lepada pâna si de lenjeria de corp.

Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru amabilitatea lui, viata sa sfânta si aspectul sau dumnezeiesc. Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta institutie de invatamânt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir decât iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie – caruia ii era rusine de laude – se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate grijile secolului.

Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu cunostinta cu ruda lui, Sfântul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie), egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tânarul ii dezvalui dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfârsitul discutiei, se prezenta la Sfântul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune, amestecata cu admiratie, pentru Avramie.

Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il urma pe Sfântul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curând Schima cea mica sub numele de Atanasie. Batrânul, dându-si seama ca tânarul sau discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta de a mânca o data pe saptamâna, permitându-i sa o faca o data la trei zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de ajutor de paracliser, se supunea fara crâcnire la tot ceea ce se impotrivea vointei sale, intr-atât incât ceilalti discipoli de o seama cu el il numeau “fiul ascultarii”. Dovedi un asemenea zel incât in mai putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei. Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o mila de manastire,  sa se hraneasca doar cu pâine uscata si apa, o data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere. Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, când veni sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania lui, indata ce imprejurarile o vor permite.

La putina vreme, cum Sfântul Mihai lasase sa se inteleaga printre cei apropiati lui ca Atanasie ar deveni mostenitorul sau in ale harului si ale sufletului, unii calugari, crezând ca el voia sa il faca succesor ca egumen, incepura sa deranjeze pe tânarul ascet cu tot felul de maguliri.  Topit in dragostea isihiei si respingând orice onoruri, Sfântul alese si de data aceasta sa se eclipseze si, luându-si doar hainele cu el, doua carti si culionul parintelui sau spiritual, se duse de-a dreptul la Muntele Athos, pe care il admirase din insula Lemnos cu ocazia sejurului sau la Marea Egee, si unde nu traiau pe atunci decât sihastri, locuind in colibe de crengi si care, straini de orice grija, nu detineau nimic si nu lucrau pamântul. Dupa ce le admira modul de viata cu ocazia unei scurte vizite, se puse sub ascultarea unui batrân cu totul simplu, care locuia in partea de nord a peninsulei, Zygos, dându-se drept un marinar victima unui naufragiu, cu numele Barnaba ; pentru a indeparta orice banuiala asupra originii sale, se prefacu a fi nescolit si incapabil sa invete macar alfabetul.

Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din Tesalonic, cerându-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica Protaton  din Karyes, protosinghelul  recunoscu in alura plina de noblete a tânarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii porunci sa citeasca predica Sfântului Grigorie Teologul. Atanasie incepu sa ingâne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa citeasca “asa cum stia”; nemaiputând sa se ascunda, incepu sa citeasca in asa fel incât toti calugarii venira sa se prosterneze plini de admiratie in fata lui.  Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu  (cf. 28 iulie) prezise ca acela care venise mai târziu decât ei pe Munte avea sa fie inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se supuna lui. Protosinghelul  il lua deoparte pe Atanasie si, aflând adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfântul isi asigura existenta copiind carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incât copia, cu o  caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.

Dar lumina nu putea sta ascunsa multa vreme pe Munte si când fratele lui Nichifor, Leon Foca, veni in pelerinaj la Athos pentru a aduce rugaciune de multumire lui Dumnezeu dupa un razboi victorios impotriva barbarilor, reusi sa il descopere pe Atanasie. Calugarii atoniti, constatând ca acest calugar era atât de indragit de personaje de rang inalt, il rugara sa mijloceasca la Leon pentru ca biserica Protaton sa fie refacuta si construita mai mare. Atanasie obtinu imediat ceea ce a cerut si dupa ce si-a luat ramas bun de la prietenul sau  de vaza, reveni in singuratatea sa. Dar cum calugarii veneau neincetat sa ii ceara sfatul, el se eclipsa din nou, in cautarea isihiei, si se retrase in partea de sud a Muntelui, intr-un loc pustiu, batut de vânturi, Melana. Acolo fu crâncen ispitit de demon care isi vadi fata de ascet toate uneltirile lui si mai ales “razboiul acediei”, incercarea specifica sihastrilor. Vrajmasul ii provoca o asemenea uscaciune spirituala incât, ajuns aproape la descurajarea totala, Atanasie isi dorea sa paraseasca acel loc ; dar intr-un ultim efort hotarâ sa rabde pâna la sfârsitul anului.  In ultima zi, pe când se pregatea sa paraseasca Melana, cum nu gasise nici un fel de liniste in aceasta incercare, o lumina dumnezeiasca il strabatu dintr-odata, umplându-l de o bucurie de nedescris si aducându-i darul lacrimilor, pe care le varsa de atunci, fara nici un efort, pâna la sfârsitul zilelor sale ; de aceea locul ii deveni atât de drag pe cât ii fusese de urât mai inainte.

Tocmai atunci Nichifor Foca primise comanda intregii armate bizantine pentru a elibera Creta de arabi, care inspaimântau toate tarmurile prin incursiunile lor in scopul de a jefui;el trimise soli in centrele manastiresti din acele timpuri – cu deosebire la Athos, caci aflase de la fratele sau ca Atanasie se gasea acolo – cerând sa ii fie trimisi calugari in stare sa il ajute prin rugaciunile lor. Parintii din Sfântul Munte reusira sa invinga toata rezistenta iubitorului isihiei, amintindu-i ca mai multi calugari se aflau prizonieri in mâinile arabilor si astfel Atanasie sosi in Creta in compania unui calugar mai in vârsta, la putin timp de la izbânda lui Nichifor (961). Purtat pe valurile bucuriei de a-si fi regasit parintele spiritual, acesta ii confirma ca inca avea intentia de a se retrage din lume si il implora sa puna bazele unei manastiri in apropierea sihastriei sale pentru a se adaposti amândoi. Omul lui Dumnezeu, considerând ca a lucra pentru propria mântuire era deja o sarcina prea grea si evitând orice ocazie care i-ar fi adus grija si imprastiere, refuza aceasta propunere si se intoarse la Athos. Nichifor trimise dupa el pe unul din cei apropiati lui, Metodie care deveni apoi egumen la Kyminas si acesta din urma reusi sa il convinga pe Atanasie sa intreprinda constructia manastirii.  Cu aurul oferit de Nichifor, un paraclis fu construit in scurt timp si fu inchinat Inaintemergatorului  cu chilii de sihastru pentru Atanasie si Nechifor (acesta chilie exista inca, la cinci minute de Lavra) ; dupa plecarea lui Metodie se incepu constructia unei mari biserici a Maicii Domnului si a Lavrei, numita “din Melana” (numita Lavra, in amintirea manastirilor aproape-sihastre de altadata, fundatia era dintru inceput destinata unei manastiri cenobitice), pe locul unde Atanasie fusese izbavit din acedie prin viziunea luminii dumnezeiesti. Atanasie alunga prin rugaciune demonul care ii paraliza pe muncitori, acestia hotarâra sa devina calugari si fura tunsi de catre Sfânt care, inainte de a-i accepta ca discipoli, se duse sa primeasca schima cea mare monahiceasca din mâinile unui sihastru din imprejurimi, Isaia.

In acel an (962-963), o foamete cumplita lovi intregul Imperiu incât aprovizionarea Lavrei fu intrerupta. Hotarând sa mearga sa ceara sfatul batrânilor din Karyes, Atanasie intâlni pe drum pe Maica Domnului, care facu sa tâsneasca in fata lui un izvor cu apa din abundenta (pe locul actual al Aghismei Sfântului Atanasie. Acest episod nu apare in Viata Sfântului , dar a fost transmis prin traditia orala) si Ea ii ceru sa nu fie nelinistit caci ea avea sa ocupe pentru restul vremii sarcina de econom al Manastirii (de aceea, pâna astazi, nu exista econom la Lavra, doar sub-econom si este venerata icoana Maicii Domnului Economita). Iar când Sfântul se intoarse la Manastire, Prea Sfânta ii arata hambarele pline. Prin harul lui Dumnezeu si rugaciunea Sfântului, lucrarile inaintara cu repeziciune, in ciuda marilor greutati datorate terenului accidentat, plin de pietre si hatisuri. La biserica, dotata cu doua strane in forma de cruce (prima biserica de acest tip, zisa “atonita”, care se generaliza apoi in intreg Imperiul), fu adaugata o sala de mese (cu 21 de mese din marmura dintr-o singura bucata, care exista si astazi la Lavra, asemeni altor numeroase obiecte din epoca Sfântului, indeosebi cârja sa pastorala si crucea cea grea din fier pe care o purta), camere de oaspeti, un spital dotat cu baie, un apeduct, o moara si tot ceea ce era necesar vietii intr-o mare manastire. Numarul calugarilor crescu repede iar Sfântul veghea la organizarea comunitatii, ocupându-se in cele mai mici detalii atât de Sfintele Liturghii cit si de treburile zilnice, dupa modelul manastirii Studion : in asa fel incât totul sa fie indeplinit cu demnitate si in ordine iar calugarii, eliberati de toate bunurile si de propria vointa, sa poata persevera  intr-o singura inima si fara grija in slavirea neintrerupta a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Atanasie, viata manastirii consta in “a privi impreuna scopul vietii, adica mântuirea, si a forma in viata cenobitica o singura inima si o singura vointa. Pentru ca intr-o singura dorinta toate fratiile sa constituie un singur trup cu mai multe membre” (Tipicul Sfântului Atanasie, editura Meyer pagina 115).

Totul parea sa decurga cât se poate de bine, când iata ca sosi vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei discipoli. Dar abia indepartându-se de tarm, il trimise pe unul dintre ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al treilea, Antonie,  se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara la manastirea “Preotilor”, dându-se drept pelerini care, renuntând sa mai mearga pâna in Tara Sfânta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor când il intâmpina pe trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede  când ii citi scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra, lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi putea gasi nici consolare nici armonie.

Când cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul cauta doi calugari corespunzând semnalmentelor lor, parasira locurile unde se aflau. Vânturile ii impinsesera pâna la litoralul Asiei Mici, lânga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care se afla Lavra si anuntându-i ca sub conducerea lui i se predestina un viitor stralucit. Numai ce se hotarâsera sa ia drumul intoarcerii ca providenta ii facu sa il reintâlneasca pe Teodot, care era in drum spre Cipru in cautarea Sfântului ca sa il informeze de situatia de la Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o facea de obicei si imbracat  cât se poate de simplu lua pe Sfânt deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa rabde pâna când circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea. Lui Atanasie ii revelase  Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron, asa ca il incuraja la dreptate si blândete, apoi isi lua la revedere, având cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala, cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfântul Andrei din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire fusese creata in secolul anterior de catre Sfântul Eftimie cel Tânar – cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).

Intors la Athos, Sfântul  prelua din nou conducerea lucrarilor. In cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa ramâna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.

La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfânt din cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il acuzara pe Atanasie ca transforma Sfântul Munte intr-un loc monden prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar Sfântul isi lasa asupra lui o amprenta atât de puternica incât Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfântului Munte prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit “Tragos”, semnat de imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta Sfintei Comunitati, decât cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se reconciliara cu cenobitii facând intre ei schimburi de bunuri : unii ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui Hristos.

Sihastri puteau fi vazuti abandonându-si pustia, egumeni renuntând la manastirea lor si chiar Episcopi demisionând pentru a veni sub conducerea lui Atanasie. Discipoli nenumarati alergau spre muntele Athos , veniti din Italia, din Calabria, din Arnalfi (Manastirea Amalfitanilor, cea mai importanta dintre cele trei manastiri italiene cunoscute la Athos si care urma probabil regulile Sfântului Benedict, ramase in activitate pâna in secolul XIII), din Iberia / Georgia (Cf vietii Sfintilor Ioan si Eftimie, la 13 mai. Sfântul Atanasie avea o asemenea afectiune pentru Ioan Ibericul incât il numi in Testamentul sau epitrop al Marii Lavre, insarcinat sa supravegheze disciplina monahiceasca si sa vegheze la numirea Egumenului caci se plângea ca in zadar si-a cautat un succesor. Sfântul Ioan era decedat la moartea Sfântului Atanasie, fiul sau Sfântul Eftimie fu numit epitrop dar nu putu sa se achite normal de aceasta sarcina din cauza disensiunilor dintre greci si georgieni care aparusera la Iviron. Cele doua manastiri au intretinut totusi intotdeauna relatii privilegiate, si in fiecare an Egumenul de la Iviron prezideaza sarbatoarea  Sfântului Atanasie) si din Armenia.

Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol (în urma unei revelatii a Sfântului Fantin ei au plecat impreuna din Calabria , cf. 30 august. La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai), preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de invatatura Sfântului Egumen si pentru a gasi desavârsirea prin asceza umilintei si a ascultarii.

Rugaciunea Sfântului era atât de puternica impotriiva diavolilor incât  acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie. Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent –  care nu aprecia tensiunea ascetica a Sfântului – sa atenteze la viata acestuia. El se duse noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazând  la picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfântul il ierta imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decât celorlalti discipoli.

Facându-se totul pentru toti, calugari ai cenobiei, asceti din imprejurimi sau pelerini veniti din toate partile pentru a gasi la Lavra vindecarea sufletului sau a trupului, Sfântul Atanasie nu isi inceta totusi conversatia sa permanenta cu Dumnezeu si nici luptele sale ascetice. In perioada postului nu mânca nimic toata saptamâna iar in timp normal regimul sau era cel al calugarilor supusi celor mai aspre canoane. Când participa la masa, isi impartea partea lui in asa fel incât, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu mânca mai nimic in afara anafurei impartite dupa sfânta Liturghie. Toata vremea pe care nu si-o petrecea invatându-i sau spovedindu-i pe discipolii sai, o consacra rugaciunii, intotdeauna scaldata in lacrimi iar batista sa, care era intotdeauna inmuiata, a vindecat bolnavi in mai multe rânduri. Conducator si indrumator cu o autoritate incontestabila, el se facea, asemeni lui Hristos, slujitorul tuturor si acorda o atentie deosebita bolnavilor, ocupându-se el insusi de sarcinile care ii dezgustau pe ceilalti calugari. Ii considera pe leprosi drept cea mai mare comoara a Lavrei si ii dadea in grija discipolilor celor mai incercati. Când unul din calugari murea, Sfântul se ducea lânga trupul lui si izbucnea in plâns – nu hohote de emotie ci lacrimi de mijlocire pentru mântuirea celui plecat – iar când se ridica, având fata inrosita ca de foc, il slavea pe Dumnezeu pentru faptul de a-i fi oferit pe discipolul sau ca sacrificiu placut.

Comunitatea, mai intâi limitata de catre imparat la 80 de calugari ajunse la 120 la sfârsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfântul  ramânea insa pentru fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mâinile lor pentru a evita trândavia, mama a tuturor viciilor si le dadea exemplul fiind întâiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau lipsite de cântecul psalmilor si de sarea Cuvântului dumnezeiesc. Ii invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramânea acelasi ca si pentru sihastri : “a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfânt, prin curatirea mintii, sufletului si trupului” (Tipicul, p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se retrasese Sfântul si ii vazu fata arzând ca o vatra. Mai intâi se dadu inapoi inspaimântat dar când se apropie din nou, il contempla radiind si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipând isi trada prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce vazuse.

Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfântului o intelepciune divina atât in invatarea comunitatii cât si in corectarea greselilor calugarilor. Atunci când impunea fratilor un canon, il urma si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala, când se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara, era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blândete.

A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mânia sau invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfântul ii atingea cu cârja sa pastorala spunându-i fiecaruia : “Du-te in pace, nu mai suferi de nici un rau!”.

Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramânea de terminat decât cupola. Sfântul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfârsitului sau, dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfântului Mihai Malein, pe care nu il purta decât la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi, antrenând pe Sfânt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in viata, striviti sub darâmaturi. Timp de trei ore vocea sfântului a putut fi auzita : “Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!”. Când calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il gasira mort, cu mâinile in cruce pe piept, neavând decât o rana la picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pâna când toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se scurse atunci sânge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe vindecari. Mai târziu, Sfântul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormântul sau, in fata caruia arde vesnic o candela.

Când Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5 iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care acopera mormântul, manifestând multumirea Sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfântului Mucenic Vasile, si a celor împreuna cu dânsul 70 de mucenici, ce au marturisit în Schitopoli.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lânga târg.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Chiprian, care în Constantinopol la anul 1679 de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 35

iul.
6
mie
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei
iul. 6 toata ziua
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare (†429) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Richie (Rix), vicar imperial, Anatolie, Antonin, Lucia, Neasie, Serin, Diodor, Dion, Apolonie, Apam, Papian, Cotevie, Orion, Papichie, Satirie, Victor, Irineu, Teodor, Dionisie, Pronichie şi alți  5 mucenici, din Campania (301) Intrarea Sf. Ap Pavel în Roma • Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei, și cei impreună cu dânsul: Peregrin, Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin şi Gherman, din Albania, sub Traian (†100) • Sf. Sf. Mc. Romulus[1], primul episcop de Fiesole, în Toscana, şi cei împreună cu dânsul, sub Domițian (sec. I) • Sf. Mc. Nicolae şi Ieronim, de la Brescia, în Lombardia (123) • Sf. Mc. Apolonie, Alexandru, Epimah şi Onisim • Sf. Mc. Tranchilin[2], preotul, de la Roma, sub Diocleţian (286) • Sf. Mc. Domnica, fecioara, din Campania, sub Diocleţian (300/305) • Sf. Arhip şi Filimon • Sf. Ghervasie, diaconul, de la Mans, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Noiala, fecioara, din Insulele Britanice, mucenicită în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Amand, episcop de Besançon, în Franța (†515) • Sf. Cuv. Monena, stareță în Irlanda (†518) • Sf. Cuv. Goarie, preotul, pustnic la Trier, în Germania (†575) • Sf. Cuv. Nodezie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Sesburga[3], întemeietoarea Mănăstirii Minster-in-Sheppey, din Anglia (†699) • Sf. Sf. Mc. Berterie (Berthaire), preotul, și Atalie, diaconul, de la Memoux, în Franța (†775) • Sf. Cuv. Sisoe, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Soborul Sfinților de la Radonej • Sf. Nou Mc. Chiril, de la Tesalonic (†1566) • Aflarea moaștelor Sf. Iuliana, fecioara, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1600) • Sf. Sf. Mc. Simon, episcop de Ufa, în Rusia (†1921) • Sf. Cuv. Mc. Teodor, ieromonahul, din Rusia (†1943).

[1] Ucenic al Sf. Ap. Petru.

[2] Tatăl Sf.  Mc. Marcu şi Marcelin, pomeniți în 18 Iunie.

[3] Prințesă a Angliei Orientale şi regină de Kent, mama Sf. Cuv. Ermengilda (13 febr.) și a Ercogonda (7 iul.).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică “al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : “Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : “Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !”.

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : “Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam”.

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : “Scoală-te, ieşi afară !”. Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a “amintirii morţii” în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : “Ridică-te încă o dată şi încă o dată” – “Până când ?” întrebă fratele. – Bătrânul răspunse : “Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit”.

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : “Iată că vine avva Antonie”. La puţin timp spuse : “Iată ceata Proorocilor”. Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : “Iată că vine ceata Apostolilor”. Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : “Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa”. Bătrânii i-au replicat : “Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte”. El răspunse atunci plângând : “Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început”. Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : “Priviţi, Domnul vine şi El spune “Aduceţi-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 18

iul.
7
joi
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon și Acachie; Sf. Mc. Evanghel
iul. 7 toata ziua
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon și Acachie; Sf. Mc. Evanghel

Sf. M. Muceniță Chiriachi (†295) • Sf. Cuv. Toma din Maleon (sec. X) • Sf. Mc. Evanghel, Policarp cel Nou, Prosper și Evstatie, preotul • Sf. Mc. Pelegrin, Lucian, Pompei, Isihie, Papia, Saturnin și Gherman[1], muceniciți la Dirahia, Albania, sub Traian (100) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie, din Cartagina, episcop de Narni, în Umbria • Sf. Pantenie[2] (214) • Sf. Mc. Claudiu, cancelarul, Nicostrat[3], primul dintre notari, Castorie, Simforian și Victorin, de la Roma, sub Dioclețian (302) • Sf. Sf. Mc. Navitie (Navit), episcop de Trier, Germania (sec. IV) • Sf. Ier. Alirie (Alyir), episcop de Clermont, în Franța (†385) • Sf. Ier. Ioan Angheloptul[4], episcop de Ravena (432) • Sf. Ier. Paladie, primul episcop al Irlandei[5] (†432) • Sf. Ier. Consul, episcop de Como (495) • Sf. Ier. Sigibold, episcop de Sees, în Normandia, Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Acachie[6], din Asia (sec. VI) • Sf. Medran și Odran, frați după trup, mărturisitori în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Felix, episcop de Nantes, în Franța (†582) • Sf. Cuv. Boniție, stareț la Monte Cassino, în Lazio (582) • Sf. Ier. Ampelie, episcop de Milano (672) • Sf. Cuv. Carisima, stareță în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ercongota[7], de la Farmoutiers, în Franța, și Cuv. Edelburga, mătușa ei (†660)[8] • Sf. Ier. Eda (Hedda), episcop de Winchester, în Anglia (†705) • Sf. Ier. Evoldie (Evold), episcop de Vienne, în Franța (†723) • Sf. Ier. Vilibaldie (Willibald), prinţ saxon, episcop de Eichstatt, în Bavaria, Germania (†786) • Sf. Cuv. Molruanie (Maolruain), întemeietorul Mănăstirii Tallaght, din Irlanda (†792) • Sf. Cuv. Toma, pustnicul, din Peloponez, în Grecia (sec. IX-X) • Sf. Cuv. Eufrosina (Eudoxia), fostă mare ducesă de Moscova (†1407).

[1] Originari din Italia.

[2] Originar din Sicilia, filosof în Alexandria și misionar în India.

[3] Soțul Sf. Mc. Zoe (5 Iulie).

[4] În traducere: văzătorul îngerului.

[5] Originar din Franța, însoțitor al Sfântului Gherman de la Auxerre în Scoția și Irlanda, și predecesor al Sf. Patrick.

[6] Pomenit de Sf. Ioan Scărarul în „Scara”.

[7] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și sora Sf. Cuv. Ermenilda (13 feb.).

[8] Și ea prinţesă de Anglia Orientală. Este fiica Sf. Eresvida (3 sept.) și soră cu Sf. Cuv. Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.) și Vitburga (8 iul.), și soră vitregă a Sf. Cuv. Setrida (10 ian). Și ea a fost stareță de Faremoutiers, în Franţa.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Toma cel din Maleo.

Acesta a stralucit mai întâi cu viata înaltata de voievod, facând multe si mari biruinte împotriva barbarilor. Apoi iubind pe Hristos si socotind toate ale lumii ca nimic a intrat sub jugul cel usor al Domnului. Si atât a întrecut pe ceilalti în rabdarea ostenelilor pentru fapta buna, si cu numele si viata cea cinstita, încât parea un stâlp de foc pentru cei ce erau aproape de dânsul când se ruga. Si suindu-se la muntele ce se numea Maleo, a stralucit ca un luceafar, si îndeletnicindu-se cu rugaciuni si privegheri, a luat darul tamaduirilor: gonind dracii din oameni, dând vedere orbilor, pe schiopi îndreptând si cu rugaciunea izvorând apa. Si alte minuni facând, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, atunci au fost pârâti nascatorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum ca sunt crestini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut si i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la partile Meletinei în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita si aflând-o tare în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Si de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: “Nu te însela, Maximiane, caci niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.

Ilarion, cercetând pe mucenita, a dus-o în capistea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii si s-au facut ca niste praf; dupa aceasta a urmat si o furtuna de vânt, care a împrastiat în vazduh praful idolilor, si un fulger a ars fata stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.

Venind alt stapânitor în locul lui si fiind înstiintat de acestea, a hotarât ca sfânta sa fie supusa la felurite chinuri, din care a ramas nevatamata. Atunci a sezut stapânitorul la judecata si a dat asupra sfintei hotarârea sa fie ucisa afara din cetate prin taierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca sa se roage; si dupa ce s-a rugat mult, a învatat pe crestinii cei ce îi urmasera; apoi culcându-se pe pamânt, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, si mergând ostasii aproape de dânsa, vrând ca sa-i taie capul, si vazând-o moarta s-au spaimântat. Deci s-a facut glas dumnezeiesc catre dânsii: “Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Iar ostasii întorcându-se au slavit pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.

Acest cuvios parinte al nostru a trait la Muntele Sinai si este cel despre care vorbeste Sfantul Ioan Scararul (praznuit la 30 martie si in Duminica a 4-a din Postul Mare) in cartea sa “Scara raiului”, treapta a patra.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Peregrin, si cei dimpreuna cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano.

Acestia erau din Italia, dar din pricina prigoanei ce se facea de Traian, au venit la Dirahia, unde vazând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce si fericindu-l, au fost prinsi de ostasi. Si marturisindu-se ca sunt crestini, din porunca antipatului Agricola, au fost aruncati în Marea Adriatica. Si asa au luat cununa muceniciei. Iar moastele lor scotându-le marea afara, le-a ascuns în nisip. Dupa ce au trecut 70 de ani, s-au aratat episcopului Alexandriei, care luându-le le-a îngropat cu cinste, facând deasupra lor o casa de rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Policarp cel nou, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evanghel, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 46

iul.
8
vin
Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet, preotul, şi Astion, monahul
iul. 8 toata ziua
Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet, preotul, şi Astion, monahul

Sf. M. Mc. Procopie (†303) Sf. Mc. Teodosia, mama sa, şi cei împreună cu dânșii: Douăsprezece Femei Nobile, Antioh şi Nicostrat, din în Palestina, sub Dioclețian (†303) • †) Sf. Mc Epictet, ieromonahul, şi Astion, monahul (290)[1], de la Halmiris, în Dobrogea, sub Dioclețian • Sf. Mc. Avda • Sf. Cincizeci de Mucenici de la Porto, în Lazio, sub Aurelian (274) • Sf. Mc. Praman, Sever, Cornelian şi cei împreună cu dînșii, 60 de Mucenici, din Sicilia • Sf. Mc. Sostratie, Spir, Heraclie, Speranție și Cecilia, de la Sirmium, azi în Serbia • Sf. Mc. Palmerie din Sardinia, sub Dioclețian (303) • Sf. Mc. Procopie exorcistul, din Palestina, sub Dioclețian (†303) • Sf. Ier. Apolonie, episcop de Benevento, în Campania (332) • Sf. Cuv. Dulcilie[2], apostol al regiunii Anjou, în Franța (sec. V) • Sf. Mc. Mirtag, rege al Georgiei (†410) • Sf. Ier. Auspiciu, episcop de Toul, în Franța (†489) • Sf. Cuv. Vaurie (Vaury), pustnicul, din Limousin, în Franța (†575/620) • Sf. Sf. Mc. Chilian (Kilian), episcopul, Colman preotul, Totnan diaconul și Eruald monahul, de la Wurtzburg, în Germania (†689) • Sf. Cuv. Landrada, prima stareță de la Munsterbilsen, în Luxemburg (†690), și Amelia, ucenica ei (sec. VIII) • Sf. Sf. Cuv. Nomnie, pustnicul, din Yvelines, Franța (sec. VIII) • Sf. Cuv. Baudrie (Baudry) Păstorul, pustnic la Memont, în Burgundia – Franța (†709) • Sf. Cuv. Virburga[3], prințesă de Anglia Orientală (†743) • Sf. Mc. Sumniva[4], fecioara (sec X) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, de la Ustiug, Rusia (†1303) • Sf. Cuv. Teofil Sihastrul, izvorâtorul de mir, din Sfântul Munte Athos (†1548) • Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Rusia (†1579) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, din Ustya, Vologda, în Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Anastasie, de la Ioannina, în Epir, din Grecia (†1743).

[1] O parte din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion se află la Parohia Ortodoxă Română Sfinții Epictet și Astion din Avezzano, la Parohia Sf. Apostol Andrei din Ladispoli și la Sediul Episcopiei de la Roma.

[2] Originar din Allonnes, a fost ucenic al Sf. Cuv. Martin de Tours (11 nov.).

[3] Soră cu Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și Edelburga (7 iul.)nilda.l.). (Witger), soțul ei,ă,ai o di  bassatoandato ndenea… Vedere la formula usata nella grande litania… sului și traduc

[4] Irlandeză de neam, mucenicită în Norvegia, de păgâni.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: “Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: “Emanuel”, iar de o parte, scria “Mihail”, si de alta parte, “Gavriil”, închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 17

iul.
9
sâm
Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, episcopul Taorminei, şi Chiril, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Andrei și Prov
iul. 9 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, episcopul Taorminei, şi Chiril, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Andrei și Prov

Sf. Sf. Mc. Pangratie[1], episcopul Taorminei, în Sicilia, ucenic al Sf. Ap. Petru (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Chiril, episcopul Gortinei, în Creta, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Andrei şi Prov • Sf. Ier. Ponţian, episcop de Todi, în Umbria (sec. III) • Sf. Mc. Anatolia și Victoria, fecioarele, şi Audaxie, soldatul, de la Tora di Rieti, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Eusiana și cei împreună cu dânsa, muceniciți la Furconium, în Abruzzo (sec. III) • Sf. Mc. Mochie, de la MilanoSf. Mc. Felician, din SiciliaSf. Mc. Zenon[2] și cei împreună cu dânsul 10.203 mucenici, de la Roma (300) • Sf. Ier. Brictie, episcop de Santa-Maria di Pontano, în Umbria (336) • Sf. Cuv. Mc. Coprie, Patermutie, tâlharul, şi Alexandru soldatul, din Egipt (†363) • Sf. Ier. Chirie, episcopul, apoi pustnic în Bretania, din Franța (sec. V) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Trier, în Germania (†458) • Sf. Cuv. Procula, fecioara, din Bourbonnais, în Franța (sec. V-VI) • Sf. Teofan Mărturisitorul, din Corneto (Tarquinia), în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Sens, și Heraclie, fratele lui, din Burgundia, în Franţa (sec. VI) • Sf. Ier. Agripin[3], episcop de Autun, în Franța (†538) • Sf. Cuv. Brichie (Brice), din regiunea Mans, în Franța (sf. sec. VI) • Sf. Cuv. Duelie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Golven, episcopul, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Everilda, din Yorkshire, în Marea Britanie (†700) • Sf. Sf. Mc. Agilulfie, episcopul de Köln, în Germania (†751) • Sf. Cuv. Fotie, din Tesalia, întemeietor al Mănăstirii din Akapniu, de la Tesalonic (sec. XI) •  Sf. Cuv. Eftimie, de la Karulia, în Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Mc. Petru, preotul, din Vologda, în Rusia • Sf. Cuv. Dionisie şi Mitrofan, de la Schitul Sf. Ana cea Mică, în Sfântul Munte Athos (†1606) • Sf. Nou Sf. Mc. Metodie, din Creta (†1793).

[1] Moaştele Sfântului Ierarh Pangratie se află în biserica San Pancrazio din Roma (Piazza San Pancrazio, nr.5), alături de moaştele unui alt mucenic Pangratie de la începutul secolului al IV-lea, prăznuit pe 12 mai, împreună cu unchiul său Dionisie.

[2] Sfintele lor moaște au poposit pentru o perioadă în una dintre criptele bisericii Scala Coeli, de la Abația Tre Fontane, de la Roma.

[3] Cel care l-a hirotonit diacon și preot pe Sf. Gherman de Paris.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.

Sf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ.

Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru.

După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei.

Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-şi oficia sfintele slujbe. Numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini.

Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt.

Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.

Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste de oraşul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un ţăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana şi a dus-o acasă la el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a atins cu credinţă de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc. Minunea s-a răspândit peste tot şi îndată s-a făcut coadă de bolnavi la icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară. Luca a dus icoana la Mozhaisk şi de acolo la Moscova, lăsând-o în grija Mitropolitului Fotie şi al clerului capitalei. Aceştia au făcut procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulţi bolnavi de infirmităţile lor. Mai târziu aceştia au trimis înapoi icoana la Mozhaisk.

În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului şi icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca şi al altori ortodocşi, Prinţul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.

Icoana Maicii Domnului din Cipru aparţine stilului Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată şezând pe tron cu Pruncul Sfânt în braţe, cu câte un înger de ambele părţi.

Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) şi este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica  Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane.

În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informaţii despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-şi manifeste ura faţă de creştinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal şi a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Aşa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.

Zilele în care se cinsteşte Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh şi 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc “Curăţitoarea”, “Cuţitul” şi “Şoimul.” Cea numită Şoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru “Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana “Stromyn” a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: “Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă o moliftă cu sfinţirea apei şi te vei vindeca”. Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului şi îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru “Stromyn” a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

iul.
10
Dum
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
iul. 10 toata ziua
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, dintre care: Leontie, Daniel, Mavrichie, Antonie, Milionie, Decomidie, Antonie, Teolie, Chesie, Gagian, Cliric, Susana, Necian, Teodot, Chiril, și cei împreună cu dânșii, sub Liciniu (†319) • Sf. Mc. Apolonie din Lidia, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Vianor şi Siluan, din Pisidia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Ianuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Mațial[1], de la Roma, sub Antonin (150) • Sf. Mc. Rufina şi Secunda, fecioarele, de la Roma[2], sub Valerian (257) • Sf. Mc. Ianuarie, Marin, Nabor și Felix, din Africa • Sf. Mc. Silvan, de la Roma • Sf. Ier. Paternian, episcop de Fano, în Marche (343) • Sf. 10. 000 de Părinţi din Pustia Nitriei[3], în Egipt (†400) • Aflarea moaștelor Sf. Ier. Grigorie, episcop de Assos, din Insula Lesbos, în Grecia • Sf. Ier. Ivie (Ivy), episcop și pustnic la Loguivy, în Bretania, din Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Etonie (Etton), irlandez de neam, horepiscop în Flandra francofonă (†670) • Sf. Ier. Pascarie, episcop de Nantes, Franța (†680) • Sf. Cuv. Generosie, stareț în Poitou, Franța (†682) • Sf. Cuv. Amalberga (Amelia), din Mobeuge, în Franța, și Vitgherie (Witger)[4], soțul ei (†690) • Sf. Cuv. Amalberga[5] (Amelia), din Gand, în Belgia (†772) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietor al Lavrei Peşterilor de la Kiev (†1073) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Sf. Mc. Iosif din Damasc (†1860) • Sf. Cuv. Partenie (†1905) şi Eumenie (†1920), înnoitori ai Mănăstirii de la Kuduma, din Creta • Sf. Nou Mc. Petru, preotul, din Rusia (†1918).

[1] Fiii Sf. Mc. Felicitas (23 Noiembrie).

[2] Moaştele sfintelor Rufina şi Secunda (trupurile întregi) se află în Battistero Lateranense din Roma.

[3] Ucişi din porunca episcopului Teofil al Alexandriei.

[4] Părinții Sf. Ier. Embert (15 ian), episcop de Cambrai, al Sf. Cuv. Gudula (8 ian.) și al Sf. Cuv. Mc. Reinilda (16 iul.).

[5] Moaștele ei se pot cinsti la Biserica Sf. Ap. Petru din Gand, Belgia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei.

Acestia, în zilele împaratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au marturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale cetatii: Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie. Si fiind supusi la multe chinuri si apoi bagati într-un cuptor de foc, si-au aflat sfârsitul nevointelor lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Vianor si Siluan.

Dintre acestia Sfântul Vianor, fiind din eparhia Pisidiei, a fost adus pentru marturisirea în Hristos la întrebare înaintea lui Severian ighemonul Efratisiei si supus la chinuri. Iar Siluan, stând aproape si vazând rabdarea sfântului, a crezut în Hristos; si îndata i-au taiat limba, sa dupa aceea si capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apolonie cel din Sardia.

Acesta era din cetatea Sardelor cea din Lidia, si fiind adus înaintea lui Perinie ighemonul, când se afla în Iconia, si marturisind pe Hristos si batjocorind idolii, a fost rastignit si asa a primit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece mii de parinti din pustiile Egiptului, pe care prin foc si cu moarte silnica i-a dat Teofil cel de rea amintire, arhiepiscopul Alexandriei, pentru Isidor preotul.

Acesti sfinti sihastri si mucenici erau ca la zece mii de monahi si locuiau în muntele Pilisiei prin râpi. Se îndeletniceau cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin postire si priveghere. Iar Isidor avea întâietatea între ei, si se afla în neîntelegere cu episcopul Teofil pentru pricini bisericesti, fiindca Isidor, semetindu-se cu multimea sihastrilor, dojenea pe Teofil, care se rusina si se temea. Trimitând Teofil pe cei de un cuget cu el, au dat foc tuturor sfintilor parinti celor din schit, si i-au dat mortii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu întru ale lui Viat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 18

iul.
11
lun
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei
iul. 11 toata ziua
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei

Sf. M. Mc. Eufimia (†304) • Sf. Olga, cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Rusiei (†969) • Sf. Sf. Mc. Pius I[1], episcopul Romei, sub Antonin (157) • Sf. Mc. Ştefan, Leontie, Mavrichie, Domnie, Militon, Achileu, Daniel, Diomid, Chiric, Antonie, Iason, Ioan, Sisinie, Eustasie şi cei 30 împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Mc. Marchian, din Iconium, azi în Turcia (†243) • Sf. Mc. Martiroclie • Sf. Cuv Leon cel din staul • Sf. Mc. Marian și Ianuarie, din Africa • Sf. Mc. Iust mărturisitorul, de la Bourges, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Sidronie (Sidroin), de la Bourges (†270) • Sf. Mc. Chindeu, preotul,  din Pamfilia, sub Dioclețian (†303/304) • Sf. Ier. Aletie (Aleth), episcop de Cahors, în Franța (†440) • Sf. Ier. Arsenie, patriarhul Alexandriei • Sf. Cuv. Mc. Savin și Ciprian, de la Poitou, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Leon, din Mandra, în Attica, Grecia • Sf. Ier. Leontie al II-lea, cel tânăr, episcop de Bordeaux, în Franța (†584) • Sf. Cuv. Drostan, de neam irlandez, întemeietorul Mănăstirii Deer, lângă Aberdeen, în Anglia (†610) • Sf. Cuv. Mc. Sigisbert[2], irlandez de neam, mucenicit la Coira, în Elveția (†650) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Bergamo (683) • Sf. Cuv. Indulfie (Hindulphe), episcop de Trier, în Germania, și pustnic în Vosges, Franța (†707) • Sf. Cuv. Nicodim, sihastrul, de la Vatoped, în Sfântul Munte  Athos, îndrumătorul Sf. Grigorie Palama (sec. XIV) • Sf. Nou. Mc. Nicodim, din Albania (†1722) • Sf. Nou Mc. Nectarie, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos (†1820) • Sf. Cuv. Chiril, din Paros, în Grecia (†1833).

[1] Sfântul episcop Pius are mormântul în Basilica San Pietro de la Vatican, şi o părticică din moaştele sale se află în biserica Santa Pudenziana al Viminale din Roma.

[2] Prieten al Sf. Cuv. Colomban (23 nov.).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Mare Mucenite si prea laudatei Eufimia.

Sfânta Eufimia a trait în zilele lui Diocletian si ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiica a lui Filofron si Teodosianei. Fiind pârâta la ighemonul ca este crestina, a fost chinuita cu roate si în foc, si alte multe chinuri rabdând, a luat cununa muceniciei.

În zilele binecredinciosilor împarati Marchian si Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinti Parinti la Calcedon. Acestia au anatematizat pe cei ce se tineau de Eutihie si de Dioscor, si au caterisit pe cei care ziceau ca în Hristos este doar o fire si o lucrare. Dar acestia neplecându-se dreptei credinte, Sfintii Parinti au scris într-o carte dreapta credinta si au silit si pe eretici sa scrie si ei într-alta gândul si socoteala lor. Si deschizând racla sfintei, au pus cartile amândoua pecetluite pe pieptul ei, si s-au dus. Iar peste putine zile mergând, au aflat cartea ereticilor lepadata la picioarele sfintei, iar cartea drept-credinciosilor în cinstitele ei mâini. Acest lucru vazându-l ereticii, s-au umplut de rusine, iar drept-credinciosii de bucurie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chindeu prezbiterul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon cel din staul, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Martiroclis, care însagetat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Olga, împarateasa Rusiei, cea întocmai cu apostolii.

Tragându-se dintr-o familie de neam ales din tinutul Pskov, din initiativa careia Varegii au venit in Rusia, printesa Olga fusese inzestrata de la Dumnezeu cu o frumusete rara  si o inteligenta stralucita. Intr-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea intâlni pe tânarul print Igor care de indata se indragosti de ea. La putin timp dupa aceea, tutorele acestuia din urma, printul Oleg, veni sa o ia pe printesa si o duse la Kiev pentru a i-o da in casatorie. In 945 marele print Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regenta principatului Kiev deveni Olga, pâna la majoratul fiului sau Sviatoslav (945-960). Guvernând cu intelepciune si mila, stiind in acelasi timp sa dovedeasca un caracter energic, printesa reusi sa reuneasca puterea, pâna atunci imprastiata, si putu astfel sa puna capat invaziilor ucigatoare ale triburilor slave. Ea organiza comertul si favoriza schimburile cu Bizantul, in scopul de a procura poporului sau germenii civilizatiei. Prin 955 intreprinse o calatorie la Constantinopol unde fu primita cu fast de imparatul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasa printre cele mai inalte doamne de la curte (957) si unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.

La intoarcerea sa in Rusia, ea strabatu tara pentru a raspândi credinta in Hristos si fonda orasul Pskov, in urma aparitiei unei triple raze de lumina ce cobora din cer. In lipsa fiului sau Sviatoslav, care participa la misiunile militare, Sfânta Olga lua asupra ei educatia celor trei fii ai acestuia : Iaropolk, Oleg si Vladimir, dar ea nu reusi sa ii boteze din cauza refuzului tatalui lor, pagân convins. In 969 ea se imbolnavi si incerca inca o data convertirea marelui print dar se lovi de refuzul sau obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Crestinism precum si tristul sfârsit al fiului sau, care fu asasinat trei ani mai târziu de catre Pecenegi. Ea isi dadu sufletul in mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moastele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fura ascunse cu ocazia frecventelor jafuri ale orasului si nu se mai stie unde se afla.

In ciuda eforturilor printesei de-o-seama-cu-Apostolii, convertirea sa nu avu consecinte imediate asupra poporului sau ; ea pregati totusi convertirea nepotului sau, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) si reprezenta samânta care dadu nastere vietii crestine in Rusia, “precum aurora precede ziua luminoasa”.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Nicodim, care a sihastrit în hotarele sfintei Manastiri Vatoped si a fost învatator dumnezeiescului Grigorie Palama prin filozofia cea dupa Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Nicodim, care a suferit mucenicia în Alpasania Albaniei la anul 1722, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 27

iul.
12
mar
(†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
iul. 12 toata ziua
(†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

(†) Cinstirea Sfintei Icoane ”Prodromița”, de la Sfântul Munte Athos[1] Sf. Mc. Proclu şi Ilarie, din Galatia, sub Traian (†112) • Sf. Cuv. Mihail ”Maleinul”[2] (†961) • Sf. Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui[3] • Sf. Cuv. Paisie Aghioritul (†1994) • Sf. Sf. Mc. Paulin[4], primul episcop de Lucca, ucenic al Sf. Ap. Petru, mucenicit sub Nero (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Hermagora[5], primul episcop de Aquileia, în Friuli, şi Sf. Mc. Fortunat, diaconul, muceniciți sub Nero (sec. I) •  Sf. Mc. Serapion cel Nou, din Egipt, sub Septimiu Sever (†194/211) • Sf. Mc. Andrei Stratilat, Faust, Mina şi cei împreună cu dânşii • Sf. Mc. Mamant, de la Sigmata • Sf. Sf. Mc. Onestie, preotul, la Toulouse, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Epifania, de la Lentini, în Sicilia, sub Diocleţian • Sf. Mc. Marciana, fecioara, de le Toledo, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Nadorie şi Felix, de la Milano[6] (304) • Sf. Ier. Paternian, episcop de Bologna, în Emilia Romagna (470) • Sf. Cuv. Urnanie, pustnic la Kerpert, în Bretagna, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Viventie, arhiepiscop de Lyon, în Franța (†524) • Sf. Cuv. Biabelie (Biabailus), pustnicul, din Bretania, în Franța (†524) • Sf. Cuv. Menulfie, pustnicul, din Bourbonnais, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Gufian (Gouffin), din Belgia (sec. VII) • Sf. Mc. Teodor şi Ioan, de la Kiev, azi în Ucraina (†983) • Sf. Cuv. Ioan și Gabriel, de la Iviron, în Sfântul Munte Athos (†998) • Sf. Ier. Serapion, episcop de Vladimir, în Rusia (†1275) • Sf. Cuv. Arsenie, de la Novgorod, în Rusia (†1570) • Sf. Cuv. Gherasim și Acachie, din Creta, în Grecia (sec. XVII); Sf. Cuv. Antonie, starețul, de la Novgorod (†1611) •  Sf. Cuv. Mc. Simeon, stareţ al Mănăstirii de la Volomsk, în Rusia (†1641).

[1] E vorba despre icoana făcătoare de minuni a Maicii

Domnului de la Schitul românesc ”Prodromul”, din Muntele Athos, în care fețele Domnului și ale Maicii Domnului au fost zugrăvite în chip minunat, în ziua de 28 iunie 1863, la Iași. Copia aniversară a 150 de ani de la săvrârșirea minunii se află la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma.

[2] Înalt funcționar imperial, a devenit apoi părintele duhovnicesc al Sf. Cuv. Atanasie Athonitul.

[3] Marcu 5, 25-34; Luca 8, 43-48

[4] Moaştele întregi ale Sfântului Paulin se află în oraşul Lucca.

[5] Ucenic al Sf. Evanghelist Marcu.

[6] Trupurile Sfinţilor Nadorie şi Felix se află în Basilica Sant’Ambrogio din Milano. Sfântul Nador era soldat de origine nord-africană şi a venit împreună cu Sfântul Felix la Milano, pentru a lupta în oastea lui Maximian. Dar, când s-a aflat că sunt creştini, au fost aduşi la Lodi, unde, după ce au fost supuşi chinurilor, şi-au dat sufletul lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost descoperite la Milano de Sfântul Ambrozie, episcopul cetăţii, spre sfârşitul  secolului al IV-lea. Prăznuirea lor a devenit mai importantă în secolul al XIV-lea, când ziua de 12 iulie a devenit sărbătoarea oraşului. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, moaştele lor au fost mutate în catedrala Sfântul Ambrozie de la Milano.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Proclu si Ilarie.

Acesti sfinti au trait în zilele împaratului Traian si ale lui Maxim ighemonul. Ei erau de neam din satul Caliptul, aproape de Anghira. Deci, fiind prins Sfântul Proclu si marturisind pe Hristos înaintea împaratului, a fost dat pe seama lui Maxim ighemonul, si a fost cumplit chinuit. Dupa acestea fiind dus ca sa fie omorât cu sageti, s-a întâlnit cu nepotul sau Ilarie, care s-a închinat mosului sau. Si pentru aceasta a fost prins de catre elini.

Sfântul Proclu ranit de multimea sagetilor s-a mutat catre Domnul. Iar Sfântul Ilarie, marturisind ca este crestin, a fost mult chinuit si apoi, taindu-i-se capul, a fost pus cu Sfântul Proclu la un loc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui, si care cu pace s-a savârsit.

Sfanta Veronica era de loc din Cezareea lui Filip (Paneas). Ea a fost cea tamaduita de Domnul nostru Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de multi ani (cf. Matei 9, 20). In semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz ce-l reprezenta pe Mântuitorul tinând mâna unei femei ingenunchiate inaintea lui. La picioarele statuii — unde pe o placa sa pucea citi : Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii — crestea o planta tamaduitoare de orice boala. Veronica a asezat aceasta statuie in fata casei ei, asa incat toti trecatorii sa o cinsteasca si sa-mi aduca aminte de modelul ei, Dumnezeu-Omul. Ducând o viata sfanta, Veronica s-a dus la Dumnezeu, ca si in ceruri sa se bucure de Chipul Domnului.

Dupa o traditie latina, sfanta Veronica a fost femeia care a sters fata insengerata a Domnului, cand isi purta El Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata astfel o icoana “nefacuta de mâna omeneasca”. Insa dupa o foarte veche scriere apocrifa, Faptele lui Pilat, Veronica (Berenice) era tocmai femeia vindecata de scurgerea de sânge, si care, aflându-se in posesia unui portret al lui Hristos, s-a dus cu el la Roma, la imparatul Tiberiu. La moartea sa, portretul a fost transmis sfantului Clement, episcopul Romei (praznuit la 24 noiembrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Mihail Maleinul, duhovnicescul parinte al celui dintre sfinti Parintelui nostru Atanasie din Athos, care cu pace s-a savârsit.

Sfantul Mihail Maleinul s-a nascut catre anul 894 in regiunea Charsian din Capadocia, si a primit la botez numele de Manuel. Era ruda cu imparatul bizantin Leon al VI-lea cel Intelept (886-911). La vârsta de 18 ani a plecat in Bitinia, la Manastirea Kiminas (Kyminas), sub ascultarea si indrumarea batrânului Ioan Heladites, care la tun in monahism cu numele de Michel. Ramânând în ascultare grea în ciuda vitei lui imparatesti, Mihail s-a umplut de smerenia Domnului nostru Iisus Hristos.

Asa se face ca dupa un timp a fost hirotonisit, fiind chemat la preotie. Prin rugaciune si studiul Scripturilor, Mihail a aratat cum preotia si calugaria merg impreuna, atragând harul discernamântului si al patrunderii inimilor si situatiilor. Intelegerea neputintei omenesti l-a facut iubitor si ingaduitor cu oamenii, totdeauna mângâiendu-i si rugânde-se pentru ei, incât adeseori s-au implinit si minuni prin rugaciunile lui.

Dupa multe osteneli calugaresti, sfantul Mihail primeste de la staretul sau binecuvântarea de a trai ca anahoret-eremit. Cinci zile din saptamâna el se retrage intr-o pestera nu departe de manastire, in rugaciune si linistire (isihie), iar sâmbata si duminica revine in comunitatea fratilor pentru a participa la sfintele slujbe si a se impartasi cu Sfintele Taine.

Prin exemplul sau de viata duhovniceasca, sfantul ascet a atras multi doritori de mântuire. Astfel ca, in locul numit Lacul Uscat, cuviosul a intemeiat o manastire de calugari, cu o regula de viata foarte stricta. Cand manastirea s-a intarit, sfântul s-a urcat si mai sus in munti si a intemeiat acolo o alta manastire. Asa, cu osteneala cuviosului Mihail, intreg muntele Kimina (Kyminas) s-a umplut de obsti manastiresti, de unde rugaciuni se inaltau fara incetare catre Tronul cel de Sus.

Catre anul 953, un tânar, numit Avraam, s-a alaturat obstii fratesti ce inflorea sub indrumarea sfântului staret Mihail; acesta i-a dat numele de Atanasie. Mai târziu, sfântul Atanasie (praznuit la 5 iulie) a ajuns in Muntele Athos, unde a întemeiat prima manastire cu viata de obste: Marea Lavra. In zidirea si impodobirea acestei mari manastiri, sfântul Atanasie a avut in ajutor pe nepotul sfântului staret Mihail, viitorul împarat bizantin Nichifor Focas (963-969), care l-a cunoscut pe Atanasie intr-una din vizitele la manastirea unchiului sau Mihail.

Dupa cincizeci de ani de osteneli si lupte calugaresti, sfântul Mihail Maleinos (Maleinul) a adormit in pace, catre anul 962.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Serapion cel nou, care în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei Stratilatul, Faust, Mina si cu sotii lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, de cea parte la Sigmata.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 75

iul.
13
mie
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf. Cuv. Sara
iul. 13 toata ziua
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf. Cuv. Sara

Soborul Sf. Arhanghel Gavriil • Sf. Cuv. Ştefan Sinaitul[1] (†794) • Sf. Mc. Maria (Golinduh), din Persia (†591) • Sf. Cuv. Sara, din Egipt (†370) • Sf. Sf. Mc. Anaclet, episcopul Romei[2], sub Diocleţian (sec. I) • Sf. Mc. Iustina şi Zenon, de la Trieste, în Veneto (sec. III) • Sf. Ier. Iulian[3], episcop de Mans, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Dovan (Doewan), din Țara Galilor (sec. V) • Sf. Mc. Maurie și Brigita, irlandezi de neam, muceniciți în Picardia – Franța (sec. V) • Sf. Mc. Sponsa, din Köln, în Germania (†453) • Sf. Cuv. Treanie (Trehan), pustnicul, din Bretania, Franța (sec. VII) • Sf. Sf. Mc. Eugenie, episcopul Cartaginei, și a celor împreună cu dânsul: Salutarie arhidiaconul, Murita, Vindemial episcopul, Longhin și Antonie (†505) • Sf. Mc. Sirinia, din Persia, mucenicită în Seleucia (†559) • Sf. Cuv. Heliofot, Amon, Hepafrodit şi Eutenie, care s-au nevoit pe muntele Koronea, în Cipru (sec. VII) • Sf. Cuv. Mildredia (Mildred), stareță la Thanet, în Anglia (†700) • Soborul Sfinților Cuvioși de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos.

[1] Nepot al Sf. Ioan Damaschin.

[2]Trupul Sfântului Anaclet se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Socotit unul dintre cei șapte apostoli ai Galiei.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Soborului Arhanghelului Gabriel.

In afara de Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail si a tuturor puterilor celor ceresti (8 noiembrie), arhanghelul Gabriel este pomenit si in ziua de dupa Bunavestire (adica 26 martie), cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie), si, in fine, in aceasta zi de 13 iulie.

Sarbatoarea aceasta a fost introdusa in secolul al IX-lea, cu ocazia sfintirii unei biserici cu hramul Arhanghelului Gabriel, in Constantinopol, biserica ce nu mai exista astazi. Slujba acestei zile e compusa de Iosif Imnograful (praznuit la 4 aprilie).

O icoana contemporana a arhanghelului Gabriel, din scoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru, Stefan Savaitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Golinduh, ce s-a numit pe urma Maria.

Aceasta sfânta era din Persia si locuia cu un barbat ce era mai mare peste fermecatori, pe vremea lui Hosroie, împaratul persilor, si a lui Mavrichie, împaratul romanilor. Aceasta în vedenie a vazut pe îngerul lui Dumnezeu, care i-a aratat un loc întunecat si plin de foc, în care a vazut pe stramosii ei care fusesera închinatori de idoli. I s-a aratat înca si alt loc luminos, în care se veseleau si cei care slujisera lui Hristos. Deci voind si ea sa intre în locul cel plin de lumina, a fost oprita de catre un înger, care i-a spus ca în locul acela necredinciosii nu pot sa intre. Îndata dupa vedenia aceea, fericita a crezut în Hristos si s-a botezat, numindu-se Maria. Pentru pricina aceasta a fost osândita atât de barbatul sau, cât si de împarat. Si fiind trimisa la cetatuia Litei si traind 18 ani în închisoare si nevrând a se supune poruncii, a fost aruncata într-o groapa, în care locuia un balaur mare. Si zacând acolo 4 luni, a îmblânzit în asa chip pe balaur, încât se culca si se odihnea deasupra lui. Luat-a si dar de la Dumnezeu sa nu mai gândeasca de foame. Fiind scoasa de acolo, a fost data pe seama feciorului lui Hosroie, ca sa o cerceteze, si a fost supusa la nenumarate chinuri din care a fost izbavita în chip minunat. Iar ei parându-i rau ca nu a patimit, îngerul a ridicat asupra ei sabia si a lovit-o peste grumaji; si i s-a parut ca a taiat-o, si ca a dat sânge din care i s-au înrosit hainele ce purta, care faceau multe tamaduiri. Iar sfânta a mers la Ierusalim si închinându-se la sfintele locuri, a cunoscut de la Dumnezeu osebirea credintei Bisericii Ortodoxe, si a celorlalte eresuri. Si mergând în Constantinopol a intrat într-un mormânt mic, si a lasat acolo cele putrede si trecatoare si s-a mutat catre Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Sara, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 25

iul.
14
joi
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
iul. 14 toata ziua
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Sfântul Apostol Achila • Sf. Mc. Iust, de la Roma (sec. I) • Sf. Mc. Iraclie • Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul (†1809) • Sf. Mc. Achila şi Ilarie • Sf. Sf. Mc. Petru cel Nou, episcop al Cretei, în Grecia • Sf. Cuv. Onisim, făcătorul de minuni (sec. III) • Sf. Mc. Papia și Donat, din Africa de Nord • Sf. Ier. Chir, episcopul Cartaginei • Sf. Cuv. Helie (sec. IV) • Sf. Ier. Felix, primul episcop de Como, în Lombardia (390) • Sf. Ier. Marcian, episcop de Fricenti (Frigento), în Campania (sec. V) • Sf. Ier. Idusie (Idus)[1], episcop în Irlanda (sec. V) • Sf. Iust Mărturisitorul, de la Trier, în Germania • Sf. Cuv. Rufin şi Avenantie[2], pustnicii, de la Serrezano, lângă TortonaSf. Ier. Optaţian, episcop de Brescia  (505) • Sf. Mc. Trifinia, din Bretagna, în Franța (†548) • Sf. Mc. Raghenulfa (Ragenulfe), de lângă Namur, în Belgia (†650) • Sf. Ier. Deusdedit (Teodot), arhiepiscop de Canterbury, apostol al Angliei (†664) • Sf. Cuv. Madelgarie, din Hainaut, în Belgia (†677) • Sf. Mc. Vasian (Basin), irlandez, mucenicit lângă Gand, în Belgia (†685) • Sf. Marcelin (Marchelm), misionar în Belgia, cinstit la Deventer, în Olanda (†775) • Sf. Cuv. Ştefan, stareţ la Mahricichi, lângă Moscova (†1406).

[1] Botezat de Sf. Patrick.

[2] Moaștele lor se pot cinsti în biserica din localitate.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Achila.

În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca (18 octombrie) a scris laude pentru Sfântul Achila, pentru ca, fiind acesta ucenic si gazda al fericitului Pavel (29 iunie), a fost învatat de acesta dumnezeiestile învataturi. Pentru aceasta si scuipând ratacirea lui Veliar, si facându-se preot si mucenic al patimilor Domnului, a luat de la Dânsul cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iust.

Acesta era din Roma, fiind ostas sub Claudiu tribunul. Odata, întorcându-se de la razboiul împotriva barbarilor, a vazut o cruce în chip de cristal, iar din cruce a iesit un glas, care l-a învatat taina dreptei credinte. Pentru aceasta mergând la Roma, si-a împartit averea sa la saraci si se bucura ca a dobândit credinta în Hristos. Dupa ce i s-a descoperit tribunului Claudiu ca sfântul a crezut în Hristos, acela l-a sfatuit ca sa aiba mila de tineretile sale si sa se lepede de credinta în Hristos. Si de vreme ce n-a putut a-l pleca, pentru aceasta l-a trimis cu scrisoare la ighemonul Magnentie, care l-a chinuit în mod cumplit, în timpul carora si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorului de minuni Onisim.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Achila si Ilarie, care împroscati cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel Nou, caruia taindu-i-se picioarele s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iraclie, care, fiind batut cu ciomege, s-a savârsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.

Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicându-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina  pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blândetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapâneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrâns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intâlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfântul Munte din cauza controversei “Colivelor”, iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfântulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfânt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare incât Nicolae se hotarâ sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai intâi in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, atât in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crâcneasca, precum si in sârguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facând carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani când, Sfântul Macarie din Corint, in vizita la Sfântul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tânarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfântul  Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfânta activitate a mintii îndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arzând de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarâra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea  (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfântul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea  mintii.  In vârsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavând ca sursa de inspiratie decât comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea (“nous”) de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau “rugaciunea inimii”), la “placerile” spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfântul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, când nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum când spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte decât pentru a râde de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfântului Teonas la Kapsala.  Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfântul Munte, Sfântul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi atât de profunde despre contemplatie, Sfântul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu sânt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavârsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfântului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamânii, canoanele inchinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfântul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfântul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pâna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfântul isihast, care introduse o invatatura fara cusur  despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul  sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise  si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi “Cârma” (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : “Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!”.

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate  cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati  in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul “rugaciune” si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un  comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor.  Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la  Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : “Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!”. Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : “Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi”. In timpul noptii striga : “Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie”. Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : “L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?”. Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : “Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!”. Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 27

iul.
15
vin
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
iul. 15 toata ziua
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Sf. Mc. Chiric şi mama sa Iulita, din Tarsul Ciliciei, azi în Turcia (†304) • Sf. Cneaz Vladimir, cel întocmai cu apostolii, luminătorul Rusiei (†1015) • Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul[1], arhiepiscopul Tesalonicului (†832) • Sf. Sf. Mc. Felix, episcop de Pavia • Sf. Mc. Eutropia şi surorile sale, Zosimia şi Bonosa, de la Porto, în Lazio (273) • Sf. Mc. Lolian; Sf. Mc. Catolin, diaconul, Ianuarie, Florentie, Iulia și Iusta, din Cartagina, în Africa (sec. IV) • Sf. Mc. Secundin, Agripin, Maxim, Fortunat și Marțial, din Panonia, în Ungaria (sec. IV) • Sf. Mc. Abudemie, din Helespont, sub Dioclețian (sec. IV) • Sf. Cuv. Apronia, de la Toul, în Franța (†420) • Sf. Ier. Eternie (Etern), episcop de Evreux, în Franța (†663) • Sf. Cuv. Donvaldie (Donald), pustnic în Scoția, împreună cu cele nouă fiice ale sale (sec. VIII) • Sf. Plechelmie, evanghelizator la Limbourg, în Olanda (†732) • Sf. Sf. Mc. Terentie[2], episcop de Luni, în Liguria (sec. VII-VIII) • Aflarea capului Sf. Matroana din Hios, în Grecia • Sf. Cuv. Iov, mărturisitorul, din Ucraina (†1985).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Numele Sfântului Terentie este legat de încreştinarea longobarzilor care locuiau în Lunigiana. Este ocrotitorul orașului Sarzana (La Spezia).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.

Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, nascut fiind din iubitori de Dumnezeu si binecredinciosi parinti, anume Fotino si Teoctista, si frate al celui între sfinti Teodor marturisitorul si egumenul Studitilor. Pentru viata sa vrednica de lauda, prin obsteasca alegere, a luat ocârmuirea bisericii tesalonicenilor. Si, aflându-se acolo putina vreme, din porunca împarateasca s-a întors la Constantinopol. Si, stând de fata, împreuna cu bunul sau frate, Sfântul Teodor, si netemându-se nici lasându-se înduplecat de cuvintele necredinciosului Teofil, ca sa nu se închine dumnezeiestilor icoane, marturisitorul Teodor a fost izgonit la iezerul Apoloniada, iar fericitul Iosif a fost bagat în multe închisori si chinuit cu patimire rea. Rabdând multe si de neîndurat chinuri si dosadindu-se cu foamea si cu setea si cu multe altele, s-a dus la repausul cel vesnic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 17

iul.
16
sâm
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia
iul. 16 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia

Sf. Sf. Mc. Atinoghen din Egipt, şi cei 10 ucenici ai săi: Righian, Maximian, Patrofil, Atenoghen, Antioh, Amon, Teofrast, Cleonic, Petru și Isihie, muceniciți sub Dioclețian (†302) • Sf. Mc. Iulia[1], fecioara, sclavă din Cartagina, mucenicită în Corsica (†440) • Sf. Mc. Avudim • Sf. Mc. Faust (†251) • Sf. Sf. Mc. Antiohie, doctorul, din Capadocia (sec. IV) • Sf. Eugeniu, apostolul LigurieiSf. Mc. Dominian, de la Bergamo, în Lombardia, sub Dioclețian (295) • Sf. Mc. Domnin[2], pruncul, mucenicit în Normandia, Franța (sec. III) • Sf. Iustinian, pruncul[3], din Franța (sec. III) • Sf. 15.000 de Mucenici din Pisidia • Sf. Mc femei, convertite de Sf. M. Mc. Marina (†270) • Sf. Sf. Mc. Valentin, episcop de Trier, în Germania (†305) • Sf. Cuv. Mc. Ilarin, de la Arezzo, în Toscana, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Cuv. Loneghesilie (Launegesile), din Poitou, în Franța (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Landrie, episcop de Sees, în Normandia, Franța (†480) • Sf. Cuv. Mc. Helibert, pustnicul, mucenicit în Insula Jersey, din Marea Britanie (†558) • Sf. Ier. Vitalian mărturisitorul[4], episcop de Capua, în Campania (699) • Sf. Ier. Tenenan, pustnic la Landernau și episcop de Leon, mărturisitor în Bretania, Franța (†635) • Sf. Cuv. Mc. Reinilda[5], monahie la Saintes, în Franța (†680) • Sf. Noi Mc. Ștefan, Teognost și cei împreună cu dânșii, de la Almaty, în  Kazakstan (†1921) • Sf. Cuv. Magdalena, stareță la Noul Tihvin, în Siberia (†1934) • Sf. Noi Mc. Iacov, arhiepiscop de Barnaul, şi cei împreună cu dânsul: Petru şi Ioan, preoţii, Teodor, monahul, şi Ioan, din Rusia (†1937) • Sf. Matroana cea nebună pentru Hristos, mărturisitoarea, din Rusia (†1936) • Sf. Cuv. Ioan (Vișenski) de la Athos (†1620).

[1] Moaştele Sfintei Iulia se află la Brescia, fiind una dintre ocrotitoarele orașului. Este, de asemenea, ocrotitoarea insulei Corsica și a orașului Livorno (Italia). Se mai pomenește și pe 21 mai.

[2] Moaștele lui se află la Puy-en-Velay, Franța.

[3] Botezat de Sf. Ier. Marțial de Limoges (30 iun.).

[4] Sfântul Vitalian s-a învrednicit să sufere prigoana pentru mărturisirea lui Hristos, şi aceasta a venit chiar din partea locuitorilor cetăţii Capua. Sfântul Vitalian s-a retras atunci pe muntele Partenio (Montevergine) şi a construit o biserică închinată Maicii Domnului şi, după moartea sa, a fost cinstit ca sfânt în toată Campania. Moaștele lui au fost duse la Benevento și apoi la Catanzaro (în Calabria); devenind ocrotitorul acestui oraș.

[5] Fiica Sf. Cuv. Amalberga (10 iul.) și soră cu Sf. Gudula (8 ian.) și cu Sf. Ier. Ebert (15 ian.). A fost ucisă de huni.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.

Acest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 37

iul.
17
Dum
Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei
iul. 17 toata ziua
Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei

Sf. Mare Mc. Marina[1], din Antiohia Pisidiei (†270) • Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei (Inebolu), azi în Turcia • Sf. Mc. Sperat, Veturie şi cei împreună cu dânşii: Narzalie, Citinie, Felix, Achilin și Letanție, și Sf. Mc. Ianuaria, Generosa, Vestia, Donata şi Secunda, de la Scilli, în Africa (†180) • Sf. Cuv. Marcelina[2], sora Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului, monahie la Monza, în Lombardia (398) • Sf. Mc. Generosie[3], de la Tivoli (sec. IV) • Sf. Cinilie (Cynill), preotul, din Țara Galilor (sec. V) • Sf. Mc. Libarie (Livier), din Lorena, Franța (†490) • Sf. Ier. Teodosie mărturisitorul, episcop de Auxerre, în Franța (†516) • Sf. Ier. Enodie[4], episcop de Pavia (521) • Sf. Turninie, preotul, de neam irlandez, evanghelizator la Anvers, în Belgia (sec. VII) • Sf. Cuv. Fredegondie, irlandez de neam, stareț la Deurne, lângă Anvers, în Belgia (†740) • Soborul Sfinților luminători ai slavilor: Sf. Chiril și Metodie, Sf. Ier. Clement, episcop de Ohrida, Sf. Sava, Anghelarie, Goraț și Naum • Sf. Cuv. Irinarh, stareţ la Solovki, în Rusia (†1628) • Sf. Cuv. Leonid, starețul, de la Ustnedumsk, în Rusia (†1654).

[1] Trupul Sfintei Mari Muceniţe Marina a fost mutat la Constantinopol în secolele VIII-IX.  În secolul al XIII-lea a fost dobândit prin forţă de către veneţianul Giovanni Bora, şi aşezat în biserica San Liberale din Veneţia, care a fost distrusă în anul 1818. De atunci, sfintele moaşte sunt cinstite în biserica Santa Maria Formosa, tot din Veneţia.

[2]  Moaştele întregi ale Sfintei Marcelina se află în Basilica Sant’Ambrogio din Milano.

[3] Moaștele sale se află în catedrala din Tivoli.

[4] Originar din Arles, Franța. Se numea Magnus Felix Ennodius și era un galo roman convertit, profesor de retorică, a scris frumoase imne creștine. Moaștele sale se află în basilica San Michele din Pavia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.

Aceasta sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe seama unei femei; facându-se ea de 12 ani, se ruga sa învete credinta crestinilor, si a învatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârseasca lupta muceniciei. Daca a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a bagat-o în temnita. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecata sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusetile ei. Si, întrebând-o de unde este si cum îi este numele, ea zise: “Marina ma cheama, nascuta si crescuta în Pisidia; si cred în numele Domnului meu”. De aceea, nevrând ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost batuta cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pamântul de sângele ei; apoi au bagat-o în temnita. Si s-a facut cutremur mare, încât se cutremura temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierând tare, si târându-se, parea ca varsa foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefacut aratându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste spinare pâna l-a slabit. Dupa aceasta, fiind adusa sfânta la a doua cercetare si ramânând tare în credinta lui Hristos, a fost supusa la multe chinuri pe care rabdându-le, ighemonul cu mânie i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sperat si Veroniche.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Eufrasie, episcopul Ienopolei, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 42

iul.
18
lun
†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Pamvo
iul. 18 toata ziua
†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Pamvo

†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (363) • Sf. Cuv. Pamvo, pustnic în deşertul Nitriei, în Egipt, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare (†374) • Sf. Mc. Simforoza şi fiii săi: Crescent, Iulian, Nemesie, Primitiv, Iustin, Stateu şi Eugeniu, muceniciți la Tivoli, sub Adrian (135)[1] Sf. Mc. Marcel • Sf. Mc. Dasie şi Maron • Sf. Mc. Iachint, din Amastri (Amasra), azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Atanasie de la Clysma (Suez), sub Maximian (†303/305) • Sf. Ier. Maternian mărturisitorul, episcop de Milano (307) • Sf. Mc. Pavel, Thea şi Valentina, de neam egiptean, muceniciți în Cezareea (†308) • Sf. Ier. Rufilie, episcop de Forlimpopoli, evangheli-zator în Emilia (382) • Sf. Ier. Filastrie, episcop de Brescia, scriitor bisericesc (387) • Sf. Cuv. Paisie şi Isaia (sec. IV) • Sf. Cuv. Varlaam, de la Muntele Pleşuv, în Antiohia (sec. VI) • Sf. Cuv. Gonerie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Arnulfie (Arnoult), mitropolit de Tours, evanghelizator în Spania, mucenicit în Yvelines – Franța (sec. VI) • Sf. Tivizion (Tiviziau), misionar în Bretania – Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Clarie, pustnicul, evanghelizator în Normandia – Franța (†550) • Sf. Cuv. Teneva (Thenew), nevoitoarea, ocrotitoarea orașului Glasgow, în Scoția (sec. VI) • Sf. Ier. Arnulfie (Arnoul), episcop de Metz, pustnic în munții Vosges, din Franța (†640) • Sf. Cuv. Edburga, stareţă la Aylesbury, în Anglia (†650) • Sf. Cuv. Pameghist, Pamfodit, Pafnutie, Pigonie, Polemie, Sozomen, Sotiric și Fotie, din Cipru •  Sf. Ier. Ioan mărturisitorul, mitropolitul Calcedo-nului, apărător al sfintelor icoane (sec. IX) • Sf. Ier. Ştefan, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. X) • Sf. Ier. Ștefan al II-lea, patriarhul Constantino-polului (†928) • Sf. Cuv. Onisifor, pustnicul[2], din zona Anarita,  în Cipru (sec. IX) • Sf. Cuv. Ioan Multpătimitorul (†1160) şi Pamvo Ascultătorul (†1241), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Leontie, întemeietorul Mănăstirii de la Kariciov, din Novgorod, în Rusia (†1492) • Sf. Sf. Mc. Cosma, scribul[3], din Georgia (†1630).

[1] Moaștele lor se află la Roma, în altarul principal al bisericii S. Angelo in Pescheria.

[2] Fost amiral bizantin.

[3] Ieromonah de la Mravalmta.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Emilian de la Dorostorum.

Acest sfânt era din Durostor, cetatea Misiei din Tracia, rob fiind unui elin în zilele lui Iulian Paravatul si ale lui Capitolie Vicarul. Crezând el în Hristos si scârbindu-se de idoli, aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capistea idolilor si a sfarâmat toti idolii si a risipit jertfele. Însa fiind supusi altii la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vadit si a fost batut cu vine de bou si, fiind bagat într-un cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul 363 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pavel, Teis si Valentina.

Acesti frati egipteni cu neamul, fiind adusi în Cezareea, au stat de fata înaintea ighemonului Firmin. Si, arzându-le talpile picioarelor cu arsuri iuti, au fost chinuiti cu sabie si cu foc. Iar Sfânta Teis a fost suvitata fara mila. De aceea, aducând pe Pavel si chinuindu-L, se ruga cu glas mare pentru crestini, pentru iudei si pentru samarineni si ca sa înceteze prigoana. Apoi tuturor li s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint cel din Amastrida.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchel care, fiind întins pe pat de fier înrosit, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dasie si Maron, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pamvo, care cu pace s-a savârsit.

Sfantul Pamvo a trait viata pustniceasca in desertul Nitriei (muntele Nitria) din Egipt. Sfantul Antonie cel Mare (preznuit la 17 ianuarie) spunea despre el ca “din frica de Dumnezeu a făcut Duhul lui Dumnezeu să locuiască în el” (apotfegma Pimen 75 din Patericul Egiptean). Avva Pimen cel Mare (praznuit la 27 august) spunea despre el: “trei fapte trupeşti am văzut noi la avva Pamvo: nemâncarea până seara în fiecare zi, tăcere şi rucodelie (lucrul mâinilor) mare” . Iar sfântul Teodor Studitul spunea despre el ca era “înflacarat în lucrare si în cuvânt”.

S-a nascut catre anul 303 dupa Hristos si a fost unul din primii pustnici care s-au alaturat lui Avva Amun la Nitria. Desi fara carte, a invatat Scripturile si a fost hirotonit preot in anul 340. A adormit intru Domnul in mijlocul fratilor si ucenicilor la anul 374.

La începutul vieţii sale monastice, Sfântul Pamvo a auzit versetele Psalmului 38 al lui David: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea”. Aceste cuvinte pătrunseră adânc în sufletul său iar el încercă să le urmeze pururea. De aceea, când era întrebat ceva răspundea doar după îndelungă meditare şi rugăciune. Spunea: “Trebuie mai întâi să mă gândesc, şi poate că voi putea, în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dau un răspuns”. Sfântul Pamvo a fost pentru ucenicii săi un model de iubitor al muncii.

Ucenicii Sfântului Pamvo au devenit mari asceţi : Dioscor, devenit apoi Episcop al Hermopolisului (diferit de un alt Dioscor, un eretic şi Patriarh al Constantinopolului. El a trăit mai târziu şi a fost condamnat de Cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic) precum şi Ammonius, Eusebiu şi Eftimie, menţionaţi în viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur.

Odată Sfânta Melania cea Tânără (31 Decembrie) i-a adus Sfântului Pamvo o sumă mare de arginţi pentru nevoile mănăstirii dar el nu-şi părăsi lucrul şi nici nu se uită la banii ce-i fuseseră aduşi. Numai după cererile îndelungi ale Sfintei Melania el îi permise să dea milostenia unui frate monah pentru a o împărţi după nevoile mănăstirii. Sfântul Pamvo se deosebea prin smerenia sa dar în acelaşi timp avea preţuire înaltă pentru vocaţia de monah şi îi învăţa pe mireni să respecte pe monahi, care adesea vorbesc cu Dumnezeu.

Se spune ca uneori faţa Sfântului Pamvo strălucea ca fulgerul aşa cum strălucise chipul lui Moise. Mai mult, vorbind fraţilor care stăteau în picioare lângă patul său de moarte, Sfântul Pamvo le spuse : “Mă duc la Domnul, ca unul care nu am început încă să-I slujesc”. A murit la vârsta de 70 de ani.

Din zicerile cuviosului avva Pamvo din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfinti Parintelui nostru Stefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfinti Parintelui nostru Ioan, mitropolitul Calcedonului.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirilor bisericii Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei întru ale lui Calistrat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 27

iul.
19
mar
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
iul. 19 toata ziua
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare (†380) • Sf. Cuv. Die, tămăduitorul, din Antiohia (†430) • Aflarea moaştelor Sf. Serafim de Sarov (†1903) • Sf. Cuv. Dioclie • Sf. Ier. Felix, episcop de Verona (490) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Edesa (sec. IX) •  Sf. Cuv. Paisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. IX) • Sf. Ier. Grigorie noul mărturisitor, episcop de Panedos (azi lângă Tekirdağ), în Tracia, azi în Turcia (sec. IX) • Sf. Mc. Roman, prinţ de Riazan, în Rusia (†1270) • Sf. Cuv. Ştefan cel Înalt, prinţ al Serbiei, şi Miliţa, mama sa (†1427).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.

Sora a sfântilui Vasile cel Mare (praznuit la 1 ianuarie) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la 24 septembrie). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la 17 noiembrie) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persercutii.

Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Die, facatorul de minuni.

Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioşi în Antiohia – Siria, spre sfârşitul sec. al IV-lea. Încă din tinereţe s-a remarcat prin felul său de viaţă. Obişnuia să mănânce puţin şi nu în fiecare zi, stăpânindu-şi trupul prin privegheri şi neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoinţe, Sf. Die a ajuns la despătimire şi a primit de la Domnul darul facerii de minuni.

În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune şi i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol şi să-I slujească Lui şi poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele oraşului, ducând război cu vrăjmaşul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească şi a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar şi după moartea lui.

Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi şi cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputinţele sufleteşti şi trupeşti. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea şi tot ce primea dădea săracilor, nevoiaşilor şi celor bolnavi.

Chiar şi împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoţit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcţiei. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulţi fraţi întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viaţă un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.

Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Şi-a luat rămas bun de la fraţi, a primit Sfintele Taine şi a rămas nemişcat în patul său ca şi când ar fi murit. Sfinţia Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viaţă. Foarte mult s-au bucurat fraţii la auzul acestor cuvinte.

Astfel, după încă 15 ani de viaţă, în care a păvăţuit, a vindecat şi a odihnit pe cei nevoiaşi şi neputincioşi, i-a fost anunţată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoţească apărut în altarul bisericii. Mulţumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morţii, Sf. Die s-a săvârşit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru împreuna-sihastri, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi.

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţa, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare. “Viaţa Sf. Teodor al Edessei” a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

Tot în aceasta zi, aflarea moastelor sfântului Serafim de Sarov.

Moastele sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane si familia regala a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusa in mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 12

iul.
20
mie
†) Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul
iul. 20 toata ziua
†) Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul

†) Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul • Sf. Ier. Ilie, patriarhul Ierusalimului • Sf. Ier. Flavian, patriarhul Antiohiei • Sf. Mc. Satir, Amarin, Secund, Emil, Paserie, Macrina şi Vestiția, de la Roma Sf. Ier. Lucan, episcop de Belluno, făcătorul de minuni (sec. V) • Sf. Ier. Sever Mărturisitorul (sec. V) • Sf. Mc. Arilda, din Anglia • Sf. Mc. Salomeea, de la Ierusalim (sec. XIII) • Sf. Cuv. Avram, de la Galici (†1375) • Sf. Mc. Ilie cel Drept, din Georgia (†1907) • Sf. Noi Mc. Tihon, arhimandritul, Cosma şi Gheorghe, ieromonahii, Alexandru, protoiereul, Serghie, Gheorghe, Ioan, Teodor, preoţii, Eftimie şi Petru, mirenii, din Rusia (†1930) • Soborul noilor Sf. Ruşi: Sf. Mc. Dimitrie (†1944), Ilie (†1942) şi Gheorghe (†1944) • Sf. Cuv. Mc. Maria (Skobtsova)[1], de la Paris (†1945).

[1] Care a murit la Auschwitz.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.

Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea  predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : “Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! “. La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.

Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.

Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : ” Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul  este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! “. El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : ” Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu “. Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El  il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.

Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda.  Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : ” Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata “. Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu  ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)

Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel ,  cerând – la sfatul lui Isabel – ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : ” Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau “. El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.

Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.

Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : ” Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da “. Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu “ca” luat in cer (Parintii au subliniat ca acest ” ca “, adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : ” Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! “. El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : ” Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! “.

Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).

Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : ” Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei “, facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.

Sfântul Ilie, numit şi “Regele neîncoronat al Georgiei,” sau “Părintele poporului” şi “cel Drept,” aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.

Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.

În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.

Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor “care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă.” De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.

Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.

Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că “o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune,” dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.

Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.

Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: “Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?”

Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.

Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei “fraţi sărmani aflaţi în rătăcire”.

Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic “Rugăciune”: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie “cel Drept.”

Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 16

iul.
21
joi
Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche
iul. 21 toata ziua
Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche

Sf. Cuv. Simeon, cel nebun pentru Hristos, şi Ioan Pustnicul (†590) • Sf. Proroc Iezechiel • †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche (sec. XVI)Sf. Mc. Praxidia (Prassede), fecioara, sora Sf. Potenţiana (Potenziana), de la Roma[1] (sec. I/II) Sf. Mc. Adrian, Ilie, Victor, Patrocle, Cezarian, Adrianitid, Dimesie, Felix, Aurelian, Timagratie, Teodot şi Iulian, de la Cesena, în Emilia Romagna • Sf. Mc. Victor şi cei împreună cu dânsul: Alexandru, Felician şi Longhin, de la Marsilia, în Franța (†290) • Sf. 3 Mucenici din Mitilene, în Grecia • Sf. Mc. Just şi Matei • Sf. Mc. Evghenie • Sf. Mc. Teodor şi Gheorghe • Sf. Mc. Teofil, Trofim şi cei 13 împreună cu dânșii, de la Roma (302) • Sf. Cuv. Constantin, ucenic al Sfântului Benedict din Nursia, stareț al Mănăstirii Montecassino (†560) • Sf. Cuv. Onufrie cel Tăcut şi Onisim Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII-XIII) • Sf. Ier. Partenie, episcop de Radobizion, în Rusia (†1777) • Sf. Sf. Nou Mc. Petru, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele Sfintelor Praxidia şi Potențiana se află în bisericile Santa Prassede all’Esquilino şi Santa Pudenziana al Viminale, din Roma. Sfintele muceniţe surori Praxidia şi Potențiana erau fiicele senatorului Pudențiu, iar despre Sfânta Praxidia se spune că a fost botezată de Sfântul Apostol Petru. Se povesteşte, de asemenea, că Sfântul Apostol Petru era găzduit adesea de familia senatorului Pudențiu care îi devenise prieten, iar fiicele acestuia s-au bucurat multă vreme de învăţăturile Sfântului Petru. Din tradiţia scrisă aflăm că, după moartea soţiei sale Savinella, senatorul Pudențiu şi-a transformat casa în biserică. După moartea lui Pudențiu, au rămas copiii săi Timotei, Novat, Praxidia şi Potențiana. Cele două surori au construit în casa şi biserica lor, un baptisteriu unde i-au adus pe mulţi păgâni la dreapta slăvire şi aceştia au fost botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Sfânta Praxidia s-a îngrijit de trupurile multor mucenici, punându-i în mormânt curat, şi dând astfel dovadă de curaj şi mărinimie într-o vreme când creştinii erau persecutaţi. Mai târziu, cele două sfinte surori au primit cununa muceniciei, bucurându-se alături de ceilalţi sfinţi mucenici care s-au proslăvit pe pământul Italiei.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos, si Ioan împreuna-pustnicul.

Acesti sfinti au trait în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împaratiei lui Iustin cel tânar. Fiind patrunsi de dragoste dumnezeiasca, s-au dus la sfânta cetate si, închinându-se lemnului celui de viata facator, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim si au fost tunsi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au iesit din mânastire mai înainte de a plini cele sapte zile, pe care este obicei sa le pazeasca monahii cei nou tunsi. Si mergând înainte la pustiu, au ramas în el patruzeci de ani, traind cu toata nevointa si cu petrecerea cea grea. Ioan a ramas în pustiu pâna la sfârsit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate si, închinându-se mormântului Domnului celui de viata purtator, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa fie ascuns de catre oameni. Si prefacându-se ca este nebun, s-a dus la cetatea Emesa si, aratând multe minuni cu acea prefacere a lui, a raposat în Domnul. Si s-au cunoscut dupa moartea lui minunile lui. Iata cea mai de pe urma:

Luându-l doi oameni ca sa-l îngroape, asa negrijit, nescaldat, netamâiat si neslujit cu cântari, si ducându-l pâna la un loc unde erau oameni multi, si trecând cu dânsul pe lânga casa unui evreu, s-au aratat moastele sfântului ca fiind purtate cu cinste si cu pompa, cu atâta slavoslovie si cu multime de oameni cântând, încât evreul vazând ca duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: “Fericit esti tu, nebune, ca neavând oameni sa te slujeasca, ai luat puterile ceresti de te slujesc cu laude”. Si s-a alaturat si evreul, si l-a acoperit cu mâinile lui, si-l îngropa. Si dupa câteva zile venind prietenul sau Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel.

Acesta era fiul lui Vuzi, din Arira, pamântul parintilor, si a proorocit 20 de ani, apucând mai înainte de întruparea Domnului cu patru sute saptezeci si sapte de ani. Iar când au fost robiti evreii în Babilon, a fost dus si el împreuna cu ei. Si dupa ce a proorocit multe proorocii poporului iudeu, a dat si acest preamarit semn, adica: sa ia aminte la râul Babilonului cel numit Hovar si, când vor vedea ca seaca, atunci sa aiba nadejdea ca va sa vina asupra Babilonului secera pustiirii; iar când vor vedea cresterea apei, atunci sa aiba nadejdea ca se vor întoarce la Ierusalim.

Deci locuind acolo, odata s-au adunat la dânsul multi evrei, fiindca se temeau ca nu cumva caldeii sa se scoale asupra lor si sa-i omoare. Pentru aceasta proorocul a facut ca sa stea apa râului, pe care trecând-o evreii de cea parte au scapat; iar caldeii de vreme ce au îndraznit ca sa-i izgoneasca pe dânsii s-au înecat în râu. Altadata, prin rugaciunea sa, a dat evreilor celor ce flamânzisera hrana îndestulata de peste; si multora ce lesinasera le-a cerut de la Dumnezeu viata si mângâiere.

Oarecând caldeii necajind pe poporul iudeu, Iezechiel a mers la mai-marii lor si, facând înaintea lor semne, i-a înfricosat si i-a facut sa înceteze a mai supara pe Israel. În vremea când israelitenii strigau ca au pierdut nadejdea, si mai mult nu nadajduiesc a se libera de robie, proorocul acesta cu minunea învierii oaselor celor morti, pe care a vazut-o în vedenie, a înduplecat pe popor ca este nadejde de liberarea lui Israel.

Acesta a vazut forma Bisericii, precum a vazut-o si Moise, si a zis ca iarasi se va zidi, precum a zis si Daniel. Acesta a pedepsit la Babilon pe semintia lui Gad, fiindca acesta a pacatuit Domnului, socotind ca pazeste Legea Domnului. Si a facut ca serpii sa le omoare pruncii si dobitoacele lor. Si mai înainte le-a spus ca nu se va întoarce poporul lui Israel la Ierusalim, ci vor ramâne la mideni, pâna când vor parasi ratacirea si rautatea lor. Pentru aceasta si semintia lui Gad, nesuferind sa auda acestea, a omorât pe acest fericit prooroc, ca pe unul ce li se împotrivea în toate zilele si-i mustra pentru închinarea idolilor. Deci l-a îngropat pe el poporul lui Israel în tarina lui Tur, în mormântul lui Arfaxad. Si este mormântul acestuia pestera îndoita; iar îndoita se zice caci este ascunsa, si are înauntru întoarcere, care o arata pe ea a fi doua pesteri. Proorocul acesta era la chipul trupului în acest fel: lungaret la cap, statul de mijloc, uscat la fata si barba având-o deasa, lunga si ascutita.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei Mucenici cei din Nilitina, care pe pietre târâti s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Iust si Matei, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evghenie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Soborului Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, si Soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof si Soborul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 24

iul.
22
vin
Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
iul. 22 toata ziua
Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela

Sf. Mironosiţă și întocmai-cu-apostolii Maria Magdalena[1], (sec. I) • Sf. Mc. Marcela (Marchelia) din Chios, în Grecia • Sf. Cuv. Vandrilie (Wandrille), stareţ la Fontenelle, în Franţa (†668) • Sf. Menelau, stareţ în Auvergne – Franţa (†700) • Sf. Ier. Ieronim, episcop de Pavia, în Lombardia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Ciprian, cel nebun pentru Hristos, făcătorul de minuni, de la Suzdal, în Rusia (†1622) • Sf. Cuv Cornelie de la Pereyaslav, din Rusia (†1693) • Sf. Noi Mc. Mihail (†1918) şi Alexie (†1931), preoţii, din Rusia.

[1] Parte din moaştele Sfintei Maria Magdalena se află în bisericile Sant’Andrea de la Girada (unde se află un fragment de os), San Donato de Murano (unde se află un os întreg), San Giovanni e Paolo (unde se află o coastă a sfintei), din Veneţia. La Roma se află o parte din piciorul Sfintei Maria Magdalena la basilica San Giovanni dei Fiorentini.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! “( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena.  Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).

Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si ” cealalta Marie ” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), ” cealalta Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase  (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : ” Bucurati-va ! “. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara  pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : “Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : ” Rabbuni ! (Invatatorule) ! ” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : ” Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! “. Si o trimise sa vesteasca ” fratilor ” Sai ceea ce vazuse.

Devenita pentru a treia oara ” apostol al Apostolilor “, Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.

Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfântului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera  in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pânze si fara vâsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcând vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagâni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare  si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamântului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagânii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intâi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri când il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim ; dar razgândindu-se deodata, se hotarâ sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea când ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.

Parasind Galia, Sfânta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspândind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfântul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurându-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.

Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs in acest loc pâna in ziua in care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtându-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stânga a Altarului manastirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.

Supravietuind peripetiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric ” cei sapte demoni ” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenite Marcelia (Marcela) din Chios.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 36

iul.
23
sâm
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sf. Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria
iul. 23 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sf. Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Foca • Sf. Sf. Mc. Apolinarie, primul episcop al Ravenei (sec. I) Sf. Mc. Vitalie[1], de la Ravena, şi Valeria[2], soţia sa, mucenicită la Milano (sec. II) Sf. Mc. Apolonie Apologistul[3] (186/190) • Sf. 7 Mucenici din Chaldia, în Asia Mică • Sf. Mc. Trofim, Teofil şi cei 13 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Diocleţian (302) Sf. Mc. Evghenie şi Rasif, de la Roma • Sf. Ier. Terisie, episcop de Carpasia, în Cipru • Sf. Mc. Primitiva, fecioara, de la Roma Sf. Romula, fecioara, de la Roma (580) • Sf. Cuv. Conan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Ana, din Lefcadia, Grecia (sec. IX) • Sf. Mucenici ucişi de bulgari în timpul domniei lui Nichifor I (sec. IX) • Arătarea minunată a Maicii Domnului la Poceaev[4], în Ucraina (†1675) • Sf. Cuv. Pelaghia, din insula Tinos, în Grecia (sec. XIX).

[1] Sfântul Vitalie (pomenit în Martirologiul Roman pe 28 Aprilie) era un conducător renumit în armata romană şi, în acelaşi timp, un creştin care dorea să câştige Împărăţia Cerurilor. A locuit spre sfârşitul vieţii la Ravenna, unde a asistat odată la judecarea unui doctor creştin, Ursicinie (pomenit pe 19 Iunie), care, văzându-se condamnat la moarte prin decapitare, a vrut să se lepede de Hristos. Atunci Sfântul Vitalie l-a încurajat să-şi păstreze credinţa şi să primească cununa muceniciei. Astfel, a mărturisit el însuşi credinţa în Hristos, şi a fost arestat şi supus chinurilor. După sfârşitul său mucenicesc, soţia sa, Valeria, a plecat la Milano unde a primit şi ea cununa muceniciei(pomenită de Martirologiul Roman tot pe 28 Aprilie, împreună cu soțul ei), alăturând-se astfel amândoi cetei sfinţilor mucenici.

[2] Părinţii Sf. Mc. Ghervasie şi Protasie, de la Milano, prăznuiţi pe 14 octombrie.

[3] Senator roman denunţat de unul din sclavii săi.

[4] Izbăvind mănăstirea de la de atacul turcilor şi al tătarilor.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea aducerii moastelor Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, episcop de Sinope.

Mutarea moastelorr sfantului sfintitului mucenic Foca din Sinope la Constantinopol s-a petrecut in aceasta zi de 23 iulie in anul 403 sau 404. Praznuirea sa se face la data de 22 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.

Foca acesta nu este sfintitul mucenic pomenit mai sus, nici Foca gradinarul, ci altul, al treilea cu acelasi nume. Acesta a trait în zilele împaratului Traian, stralucind cu toate faptele cele bune si cu petrecere neprihanita. Când a fost adus la eparhul African si întrebat de acesta, el a grait cuvinte dumnezeiesti cu îndrazneala si a învatat credinta în Hristos. Iar daca a început African a huli pe Hristos si a face rau sfântului, s-a facut cutremur si fara de veste cazând el împreuna cu slujitorii zacea fara suflare. Dar l-a înviat pe el sfântul caci îl ruga femeia lui. Dupa aceea l-au dus la împaratul Traian si, marturisind pe Hristos, a fost spânzurat si chinuit, si rugându-se el si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Apolinarie si Vitalie, episcopii Ravenei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Apolonie, episcopul Romei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici ce s-au savârsit în Bulgaria, crestini în zilele împaratului Nichifor.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor sapte Mucenici din Cartaghen.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Ana cea din Lefcadia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 50

iul.
24
Dum
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
iul. 24 toata ziua
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen

Sf. Mare Mc. Hristina[1], din Tir (sec. III) • Sf. Mc. Ermoghen • Sf. Mc. Capiton şi Imeneu • Sf. Mc. Vincenţiu, de la Roma, pe via Tiburtina • Sf. 83 de soldaţi mucenici, de la Amiterne, în Abruzzo (235) • Sf. Mc. Cleonic şi Stratonic, de la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Mc. Cristina, de la Bolsena[2], în Lazio (sec. IV) • Sf. Fantin cel Bătrân, făcătorul de minuni, zis Călărețul, din Taureana, în Calabria (336) • Sf. Mc. Levina (Lewinna), pustnică în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Declan, episcopul, fost stareţ al Mănăstirii Ardmore, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Mc. Vulfad şi Rufin, prinţi englezi (sec. VII) • Sf. Cuv. Aliprandie, starețul, de la Pavia, în Lombardia (sec. VIII) • Sf. Mc. Boris şi Gleb, prinţi ruşi (†1015) • Sf. Ilarion, de la Tvali, în Georgia (sec. XI) • Sf. Cuv.  Policarp, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Nou Mc. Teofil marinarul, din insula Zakinthos, mucenicit în insula Chios, din Grecia (†1635) • Sf. Mc. Atanasie din Chios, mucenicit la Constantinopol (†1670) • Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, şi Ioan, mărturisitorul, preot, din Rusia (†1951).

[1] Trupul întreg al Sfintei Muceniţe Hristina a fost mutat din Tir în biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în primele secole, unde a şi fost cinstit până în anul 1250, când a fost furat şi adus în biserica Mănăstirii San Marco in Ammiano din Veneţia. În anul 1432, această mănăstire închizându-se, Sfântul trup a fost adus în biserica Mănăstirii San Francesco della Vigna, din Veneţia.

[2] Moaştele Sfintei Cristina (părţi din trup) se află la Bolsena. Sfânta Cristina a trăit în secolul al IV-lea la Bolsena şi, pe când avea doar 11 ani, tatăl ei a început să o supună chinurilor pentru că a îndrăznit să distrugă chipurile idolilor pe care îi avea în casă. Fetiţa credea în Dumnezeul cel viu, Făcătorul cerului şi al pământului, şi a respins cu tărie toate obiceiurilele mincinoase ale tatălui său, care era un important ofiţer păgân în armata romană. A fost chinuită de mai mulţi judecători, fiind în cele din urmă omorâtă pentru credinţa ei în Hristos.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).

Aceasta mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635 si care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la anul 1670, de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 43

iul.
25
lun
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia
iul. 25 toata ziua
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu (sec. I) • Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic, de la Constantinopol (†553) • Sf. Cuv. Olimpiada, diaconiţa[1] (†408) • Sf. Cuv. Eupraxia, monahia, din Tebaida Egiptului (†413) • Sf. Mucenici de la Lyon şi Vienne, în Franţa: Sanct, Matur, Atalie şi Blandina (sec. II) • Sf. Mc. Agontie şi Nona, de la Roma • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, de la Jeltovoda şi Unjena, în Rusia (†1444) • Sf. Cuv. Hristofor, stareţul Mănăstirii de la Solvicigodsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Nou Mc. Alexandru, protoiereul, din Rusia (†1927).

[1] Ce a purtat o corespondență cu Sf. Ier. Ioan Gură de Aur.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa  trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan  si a sotiei  sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi.  Cea mai mare, Maria, s-a casatorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa.  Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul.  Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetaorul.

Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca  cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani.  Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor o 165 de parinti, ce s-au strâns la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol, de au supus si au stricat dogmele lui Origen.

Convocat de piosul imparat Iustinian (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime dupa Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol intre 5 mai si 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidati de Patriarhul Sfântul Eutihie (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestei adunari era sa rezolve problema celor Trei-Capitole, adica Teodor din Mopsuestia (+428), prietenul sau, stralucitul Teodoret din Cir si discipolul lor Ibas din Edesa.

Cinstit si marit in Rasarit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptura, Teodor din Mopsuestia era capul scolii din Antiohia. Dar acordând in teologia sa o parte exagerata speculatiei rationale si axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese sa respinga posibilitatea unei uniri reale a ceea ce a fost creat si a ceea ce era necreat in Persoana lui Hristos. Pentru el Cuvântul (Logosul divin) nu  “se facuse” om  ci vointa omeneasca era unita in El cu vointa dumnezeiasca, mentinând diferenta intre cele doua naturi si deci a doua “persoane” ; de aceea el era considerat ca “tata al nestorianismului”. Dupa condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urma se aplecasera asupra scrierilor lui Teodoret, mort in pacea Bisericii, pentru a interpreta dogma hristologica. Sfântul Chiril al Alexandriei, desi scrisese impotriva lui, intervenise totusi pe lânga Sfântul Proclu ca acesta sa nu impuna condamnarea acestor scrieri, in scopul de a mentine pacea Bisericii atât de dureros obtinuta (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine impaciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obtina aprobarea monofizismului prin sinodul tâlharesc de la Efes (449), in cursul caruia au fost condamnati cei doi principali discipoli ai lui Teodor si reprezentanti ai tendintei sale teologice : Teodoret  si Ibas.

La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret si Ibas, dupa lungi tergiversari, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie  si au fost reprimiti in comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea si modul in care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat nastere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de imparatul Zenon (“Hénotikon”) si de Patriarhul Acachie pentru a-i face sa se impace pe cei ce se opuneau Sinodului au esuat lamentabil si au provocat chiar o schisma de 40 de ani (484-519) intre Rasarit si Occident care, printr-un puternic atasament la litera Sinodului, trecea drept aparatorul celor Trei-Capitole.

Dupa ce împaratul Iustin pus capat acestei schisme, Justinian – hotarât sa lupte impotriva tendintei nestorianizante in interpretarea dogmei din Calcedon – a editat un decret impotriva celor trei, care provoca din nou reactii violente in Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat dupa intronarea sa, ca intentiona sa rupa comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care raspunse cu aceeasi sentinta. Dupa multe tratative, Vigilius accepta sa se impace cu Mina si edita un document (Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de bisericile din Africa si Acvileea ca o tradare si ele provocara diviziunea neplacuta  si de durata in sânul Bisericii Occidentale, iar Rasaritul, la rândul sau, il considera prea slab.

Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Marturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combateau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Parintii incepura sesiunile sub presidentia succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul sau pe cele Trei-capitole (555).

Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Parintii condamnara pe de alta parte doctrina lui Origen, Evagrie si Didim din Alexandria despre o pre-existenta a sufletelor, caderea lor in trup si “restaurarea universala” (apocatastaza), ceea ce ar insemna negarea libertatii umane.

Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia si marturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul “ecleziastic prin excelenta”, caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul sau propriu – apostolic – de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorita caruia ea pastreaza integritatea libertatii umane si posibilitatea ei de a fi pe deplin unita cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Olimpiada diaconita din Constantinopol.

Fericita Olimpiada s-a nascut la Constantinopol (intre 361 si 368) intr-o familie din marea aristocratie imperiala. Tatal sau, contele Seleucos, si mama sa murind atunci când ea era inca copil, Olimpiada a fost data spre a fi crescuta de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), governator de Constantinipol, care a insarcinat cu educatia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relatii prietenesti si familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a si dedicat Comentariul sau la Cântarea Cântarilor) si cu alti barbati de seama ai Bisericii, pe care mai târziu i-a si ajutat, ori de cate ori au venit la Constantinopol, chiar daca unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au intors mai târziu împotriva ei .

Din tinerete Olimpiada a stralucit nu doar prin frumusetea trupeasca, dar si prin intelepciunea si credinta ei. In anul 386 s-a maritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit inainte ca ei sa traiesca impreuna. Acum Olimpiada a decis sa isi daruiasca viata ei Domnului, ca vaduva si fecioara in acelasi timp, si de a pune imensa ei bogatie in slujba Bisericii. Dar in momentul in care ea a refuzat o a doua casatorie, cu Elpidios, ruda a împaratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile si a fost impiedicata sa frecventeze pe oamenii Bisericii pâna când avea sa se supuna dorintei imparatului. Dar, la intoarcea din campania militara contra lui Maxim (388), imparatul, din admiratie pentru zelul ei in asceza si virtute, i-a restituit toate bunurile. Imediat, sfânta Olimpiada a inceput sa dea milostenie si sa faca opere de binefacere cu imensele sale bogatii. Si-a vândut poprietatile ce avea Tracia, in Bitinia, in Galatia si in Capadocia, ca sa somptuasele locuinte de la Constantinopol si a facut peste tot case de primire pentru calatori, spitale, biserici si o manastire, in spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a juns sa adaposteasca mai mult de 250 de vietuitoare: mai intai slujnicele sale si alte rudenii, la care s-au adaugat apoi multe femei din inalta societate a imperiului.

Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea.

In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel.

Sfantul Ioan Gura de Aur a avut multa lauda pentru Sfanta Olimpiada, drept pentru care a aratat catre dansa mare bunavointa si dragoste duhovniceasca. Cand Sfantul Ierarh a fost pe nedrept trimis in surghiun (in Armenia, la anul 404), Sfanta Olimpiada si celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristete. Ultima oara cand a parasit biserica sfantul le-a chemat la sine pe diaconite: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum ca indarjitele acuze care i se aduc or sa ajunga la un sfarsit, dar de vazut nu o sa mai vada aproape de loc. Le-a rugat sa nu paraseasca acea biserica, ci sa slujeasca pe mai departe celui de ii va urma. Sfintele femei au cazut inaintea sfantului varsand lacrimi.

In ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat sa-l recunoasca pe succesorul lui si chiar a purces la apararea cauzei Sfântului Ioan Gura de Aur. In aceasta vreme, un incendiu a izbucnit in catedrala Sfânta-Sofia si o parte din palatul imperial a fost distrusa de flacari. Atunci, toti sustinatorii Sfantului Ioan Hrisostom au cazut sub banuiala incendierii, si au fost adusi pentru cercetari in fata prefetului Optat. Au chemat-o si pe Sfanta Olimpiada la judecata supunand-o la o riguroasa cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toata nevinovatia sa si lipsa de probe. Dupa aceasta sfanta a parasit Constantinopolul si s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel ca, dupa inca un interogatoriu, in anul 405 sfânta a fost trimisa in exil la Nicomedia, unde sfanta a indurat multa suferinta si lipsuri. Sfantul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mangaindu-o in durerea ei si indemnând-o la rabdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfanta Olimpiada a trecut la cele vesnice, incoronata impreuna cu masturisitorii pentru credinta.

Sfanta Olimpiada a aparut in vis episcopului de Nicomedia si cerand ca trupul sa ii fie pus intr-un sicriu de lemn si aruncat in mare:”Acolo unde valurile vor purta cosciugul acolo lasa trupul meu sa fie ingropat”.Cosciugul a fost adus de valuri intr-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole. Locuitorii acelor locuri, cunoscand ca acestea sunt de la Dumnezeu, au loat moastele si le-au asezat in biserica inchinata Sfantului Apostol Toma, unde au inceput a faca multe minuni si vindecari. Dar in timpul unei invazii a persilor, biserica a fost arsa dar moastele s-au aflat intregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moastele au fost mutate la Constantinopole si puse in manastirea de maici ctitorita de Sfanta Olimpiada, distrusa in timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruita de imparatul Iustinian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Eupraxia din Tabena, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sact, Matur, Atal si Blandina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 20

iul.
26
mar
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel
iul. 26 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sf. Sf. Mc. Ermolae şi cei împreună cu dânsul: Ermip şi Ermocrat (†305) • Sf. Mc. Parascheva Romana (sec. II) • †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, de la Muscel (1638) • Sf. Mc. Iachint, de la Porto, în Lazio, sub Traian (110) Sf. Pastor, preotul[1], de la Roma (160) • Sf. Mc. Oreozila (sec. III) • Sf. Mc. Ierusalima • Sf. Mc. Simfronie, sclavul, Exuperia, soţia sa, Teodul, fiul lor, și Olimpie, tribunul, muceniciţi[2] pe via Latina, de la Roma, sub Valerian (257) • Sf. Mc. Apion • Sf. Pompea, văduva, şi Sf. Seva, fecioara (sec. VI) • Sf. Ier. Valensie, episcop de Verona (531) • Sf. Cuv Ignatie Stironitul • Sf. Cuv. Moise Maghiarul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1043) • Sf. Ermolae, cel fără de arginţi, din Cipru • Sf. Ier. Sava, arhiepiscopul Serbiei (†1316) • Sf. Cuv. Gherontie, întemeietorul Schitului Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos.

[1] Fratele Sf. Sf. Mc. Pius I, episcopul Romei (11 iulie).

[2] Trupurile sfinţilor Simfronie, Olimpie, Exuperia şi Teodul se află în biserica Santa Maria Nova din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Ermolae, si cei împreuna cu dânsul, Ermip si Ermocrat.

Acesti sfinti erau preoti din clerul Bisericii Nicomidiei, ramasi dintre sfintii douazeci de mii ce au fost arsi acolo de tiranul Maximian (284-305) in anul 303 (28 decembrie), fiind ascunsi într-o camara.

Dar fiind prins tânarul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, praznuit la 27 iulie) si nestiind sa minta, a spus ca de preotul Ermolae era învatat în cele crestinesti si a fost botezat.

Si îndata au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, si cu el au adus slujitorii si pe insotitorii lui, Ermip si Ermocrat.

Stând sfintii la întrebare, si propovaduind cu îndrazneala ca Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, li s-au taiat capetele, in anul 305 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Sfânta si Marea Mucenita Parascheva s-a nascut intr-un sat pe lânga  Roma, in vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din parinti crestini, Agaton si Politeia, care multa vreme il implorasera pe Domnul sa le dea un prunc. Dumnezeu, care intotdeauna raspunde rugaciunilor celor care se tem de el, le dadu deci o fiica, pe care ei o numira Parascheva, caci era nascuta intr-o vineri (Paraskevi in greceste inseamna “vineri”) dar si din evlavie pentru Patima intaritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Inca din frageda copilarie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeiesti. Nefiind deloc atrasa de jocurile copilaresti, isi petrecea vremea fie in biserica pentru a participa la Slujbe fie acasa, pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu sau rugaciunea. La moartea parintilor sai, pe când era in vârsta de 12 ani ea imparti bogatiile lor celor lipsiti, apoi se retrase intr-o Manastire unde primi mahrama, semn al inchinarii vietii ei lui Dumnezeu. Dupa ce si-a petrecut o vreme in ascultare desavârsita fata de maica superioara, cu sufletul insetat de a impartasi si celorlalti oameni comoara credintei, ea parasi Manastirea pentru a se duce sa propovaduiasca numele lui Hristos in orase si sate. Astfel aduse pe multi  pagâni la dreapta credinta, suscitând nemultumirea si ura iudeilor, care au denuntat-o regelui acelui tinut in care ea se afla (dupa altii, noului imparat, Antonin cel Pios, catre 140). Suveranul dadu ordin pe data ca nobila crestina sa fie arestata si adusa inaintea lui. Când o vazu, ramase mai intâi surprins de frumusetea ei apoi incerca sa o atraga prin maguliri spunând : “Daca te lasi convinsa de cuvintele mele si accepti sa aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogatii, dar daca te incapatânezi, sa stii ca vei avea multe de suferit”. Tânara fata, desi gingasa, ii raspunse cu barbatie : “Nu ma voi lepada niciodata de prea blândul meu Iisus Hristos si nici un chin nu va putea sa ma desparta de dragostea Lui. Caci El a zis : Eu sint Lumina lumii ; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12). Cât despre idolii vostri, care nu au facut nici cerul nici pamântul, ei vor disparea de pe pamânt si de sub cer (Ieremia 10:11)”. Atunci mânia regelui se inflacara si dadu ordin soldatilor sa puna pe capul Sfintei o casca de fier inrosit in foc. Acoperita de roua, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simti nici o suferinta. Dupa ce i-au fost smulsi sânii, fu aruncata in inchisoare, cu o piatra grea pusa pe piept, dar fu vindecata de un Inger ce si-a facut aparitia  dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldati din garnizoana s-au convertit si au fost imediat executati din ordinul tiranului care o aduse din nou inaintea lui pe Parascheva. Repetându-si inflacarata marturie de credinta, Sfânta fu aruncata intr-un cazan de cupru si bronz umplut cu plumb incandescent. Dar si acolo, trupul sau – care primise prin asceza si feciorie arvuna cinstirii vietii viitoare – ramase neatins. Crezând ca amestecul nu era cu adevarat arzator, tiranul se apropie si fu orbit de vapaie5. Sub efectul durerii isi dadu seama de greseala sa si incepu sa strige : “Fie-ti mila de mine, slujitoare a adevaratului Dumnezeu si reda-mi lumina ochilor si voi crede in Dumnezeul pe care il propovaduiesti”. La rugaciunea Sfintei el nu numai ca isi regasi vederea ci primi si lumina credintei si la cererea sa fu botezat in numele Sfintei Treimi, impreuna cu toti cei apropiati lui.

Eliberata, Sfânta Parascheva parasi tinutul pentru a-si continua misiunea. Pe când se afla intr-un oras condus de un oarecare Asclepios si propovaduia pe Hristos, fu arestata si adusa in fata tribunalului. La intrebarea lui Asclepios care ii ceru sa isi spuna numele, Sfânta se inchina cu semnul Sfintei Cruci si declara ca era slujitoarea lui Hristos Facatorul cerului si al pamântului, Care s-a dat crucii si mortii pentru Mântuirea noastra, si Care va reveni cu marire sa judece viii si mortii. Tiranul dadu ordin sa fie batuta cu vergile dar Sfânta continua sa il slaveasca pe Dumnezeu, cu privirea intoarsa spre cer, iar când Asclepios ii intrerupse pe calai pentru a-i cere sa aduca sacrificiu idolilor, ea il scuipa in fata cu dispret. Iesindu-si din fire el ceru sa fie biciuita pâna la os. Dar dupa o noapte petrecuta la inchisoare, soldatii o gasira a doua zi nevatamata. Cum ea cerea regelui sa fie lasata sa se duca la Templul lui Apolo, toti pagânii se bucurara, crezând ca accepta sa aduca sacrificii idolilor. Când insa – dupa ce se rugase indelung – isi facu semnul Crucii, idolii se sfarâmara cu zgomot mare iar poporul striga : “Mare este Dumnezeul Crestinilor!”. Preotii idolilor, cuprinsi de furie, au cerut regelui sa sfârseasca cu ea si fu aruncata in fosa unde prin rugaciune provoca moartea unui balaur si a reptilelor care se mai gaseau acolo. Constatând ca toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepiios o trimise in alta imparatie, condusa de crudul Tarasios6 . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea ii vindeca pe toti bolnavii care erau adusi la ea, regelu ceru sa fie adusa  inaintea lui si o acuza de vrajitorie, dând ordin sa fie aruncata intr-o fosa urât mirositoare, plina de animale veninoase. Prin semnul Crucii, aceasta cloaca deveni asemeni unei  pajisti inmiresmate primavara, iar Sfânta, ocrotita de un Inger, ramase nevatamata la toate celelalte chinuri la care fu supusa. De aceea, nemaiputându-si conteni mânia, regele ordona calailor sai sa taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Cazând in genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, incredintându-si sufletul viteaz  Mirelui sau Hristos si ii ceru sa ierte pacatele celor care aveau sa-L cinsteasca. Atunci când capul ii cazu sub spada, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit in Imparatia Cerurilor, a carei venire ea o vestise prin cuvântul sau si prin lucrarile sale. De atunci, parti din moastele sale, imprastiate in Sfintele Biserici, nu au incetat sa infaptuiasca nenumarate vindecari, in special pentru cei bolnavi de ochi.

Viata si patimirea sfintei Parascheva Romana a fost scrisa de Ioan de Eubeea in secolul al VIII-lea. Ea este uneori praznuita si in ziua de 9 noiembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Mucenita Oreozila.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ignatie Stironitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apion, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Ierusalima, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 18

iul.
27
mie
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza
iul. 27 toata ziua
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza

† Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Panteleimon[1] (305)Sf. Sf. Mc. Mavru, episcop de Bisceglie, în Puglia, sub Traian (117) Sf. Mc. Mavru, Panteleimon şi Serghie, din Legiunea Tebană, sub Maximian (287) • Sf. Mc. Felix, Iulia şi Gioconda, din Nicomidia, în Asia Mică • Sf. Ier. Celestin I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (432) • Sf. 153 de Mucenici din Tracia • Sf. Ier. Urs, episcop de Troyes, în Franţa (†462) • Sf. Simeon Stâlpnicul cel Tânăr (sec. VI) • Sf. Ier. Lavrentie, arhiepiscop de Milano (512) • Sf. Ier. Eclesie, episcop de Ravena (534) • Sf. Cuv. Mc. Antuza şi cele 90 de monahii mucenicite împreună cu dânsa[3], în Paflagonia (sec. VII) • Sf. Cuv. Manuil (sec. IX) • Sf. Ier. Clement, arhiepiscop de Ohrida (†916) • Sf. Ucenici ai Sf. Chiril şi Metodie: Gorazd, Naum, Anghel şi Sava (sec. X) • Sf. Nicolae cel nebun pentru Hristos (†1392) • Sf. Ier. Ioasaf, mitropolitul Moscovei (†1555) • Sf. Sf. Nou Mc. Ambrozie, stareţul Mănăstirii de la Sviajsk și episcop de Sarapul, în Rusia (†1918).

[1] O parte din moaştele Sfântului Pantelimon se află în biserica San Marco din Veneţia (unde se păstrează un braţ şi o mână) şi în Basilica San Pantaleone din Veneţia (unde se păstrează un os din picior şi mai multe oscioare).

[2] Apărător al dreptei credinţe în faţa pelagianismului şi a nestorianismului, ucenic al Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului. Moaştele sale se află la Roma în biserica Santa Prassede all Esquilino (via S. Martino ai Monti). Alte părți de sfinte moaște ale Sfântului se află  în biserica San Paolo fuori le Mura din Roma şi în biserica Santo Stefano de la Bologna. Locuitorii oraşului Mantova pot cinsti părticele din moaştele Sfântului Celestin în catedrala locală.

[3] Pentru cinstirea sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : “Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine”. De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : “Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!”. Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care inseamna “prea milostiv”). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 20

iul.
28
joi
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
iul. 28 toata ziua
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Sf. Apostoli și Diaconi Prohor[1], Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 7 diaconi (sec. I) • Sf. Cuv. Pavel Athonitul, întemeietorul Mănăstirilor Xiropotamu şi Sf. Pavel, din Sf. Munte Athos (sec. X) • Sf. Ier. Victor I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (198) • Sf. Mc. Eustatie, din Ancira (†316) • Sf. Mc. Drosie • Sf. Mc. Acachie cel Nou, din Siria (†320) • Sf. Ier. Samson, episcop de Dol, în Bretania (†563) • Sf. Cuv. Ardvin, de neam englezesc, şi cei împreună cu dânsul: Gerard, Fulchie (Fulk) şi Bernard, de la Caprano (sec. VII) • Sf. Cuv. Irina din Capadocia (sec. IX) • Sf. Cuv. Moise Tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. David, din Alep, în Siria (†1660) • Sf. Ier. Pitirim, episcop de Tambov, în Rusia (†1698) • Sf. Nou Mc. Hristodul croitorul, de la Valta, în Peloponez, Grecia (†1777) • Sf. Noi Mc. Vasile, ieromonahul, Anastasia și Elena, monahiile, Areta, Ioan, Ioan, Maura şi Ioan, mirenii, din Rusia (†1937).

[1] Părticele din moaştele Sfântului Apostol Prohor se află în biserica San Sebastiano din Veneţia (unde se păstrează un fragment de os).

[2] Apărător al credinței în faţa montanismului. Moaştele sale au fost aşezate la Vatican, aproape de mormântul Sfântului Apostol Petru; o parte din moaştele sale se află tot la Roma, sub altarul principal al bisericii Ss. Silvestro e Martino ai Monti.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.

In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune – Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae – si i-au hotarât in slujba de diaconi.

Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.

Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei.

Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.

Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.

Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.

Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: “Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt…” Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.

Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pîine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe când se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineata, ea se puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea  sufletul ei catre Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Când diavolul ii aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma, se ducea sa isi marturisesasca aceste gânduri Staretei  sale indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.

La moartea Staretei,  ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei sa nu caute placerea ci sa “duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei” (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.

Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.

Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : “De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat”. Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.

Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul  Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale – pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare – aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.

Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 22

iul.
29
vin
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
iul. 29 toata ziua
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi

Sf. Mc. Calinic (sec. III-IV) • Sf. Mc. Veniamin şi Virie • Sf. Mc. Mamant şi Vasilisc Bătrânul • Sf. Mc. Teodota, cu fiii săi (†304) • Sf. Mc. Serafima, sclavă de la Roma, sub Adrian (sec. II) • Sf. Mc. Lucila, Flora, Evghenie, Antonin, Teodor şi cei  18 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Galian (262) • Sf. Mc. Avseodie, Ruf, Avud, Ponţian şi Nicet, de la Roma • Sf. Mc. Simplicie, Faustin şi Beatricia[1], sora lor, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Ioan Ostaşul, mărturisitorul şi tămăduitorul (sec. IV) • Sf. Mc. Serafima (†426) • Sf. împărat Teodosie cel Tânăr (†450) • Sf. Ier. Lup, episcop de Troyes, în Franţa (†478) • Sf. Mc. Eustatie, din Miskheta, în Georgia  (†589) • Sf. Silinie, pustnic englez, întemeietorul Mănăstirii de la Rance, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Sulian, întemeietor al Mănăstirii Luxulyan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Constantin, patriarhul Constantinopolului (sec. XI) • Sf. Cuv. Cosma şi Constantin, pustnicii, de pe lângă Novgorod, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Roman, stareţul Mănăstirii de la Kirjaci, în Rusia (†1392) • Sf. Cuv. Bogolep, de la Cerni-Yar, copil-schimonah, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Noi Sf. Mc. Serafim şi Teognost, ieromonahii, din Rusia (†1921).

[1] Moaştele Sfinţilor Simplicie, Faustin şi Beatricia se află în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.

Acest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.

Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.

In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine.  Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.

Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa,  Bagdad si  Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.

Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste  sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.

Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : “Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om”.

Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : “Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti”.

Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel  IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 20

iul.
30
sâm
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea
iul. 30 toata ziua
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea

Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci

Sf. Evdochim (sec. IX) • Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea • Sf. Sf. Mc. Calimerie, de neam grec, episcop de Milano, mucenicit sub Comod (190/191) • Sf. 12 Mucenici Romani • Sf. Mc. Democrit, Second şi Dionisie, din Sinada, în Frigia, azi în Turcia • Sf. Ier. Gherman, episcop de Auxerre, în Franța (†448) • Sf. 350 de Cuv. Mucenici, monahi la Orante, în Siria (†517) • Sf. Cuv. Imetierie, din Jura, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Ioan Exarhul, din Bulgaria (sec. IX) • Sf. Cuv. Arsenie, de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos (†1018) • Sf. Noi Mc. Dionisie şi cei împreună cu dânsul, de la Mănăstirea Vatoped, din Sf. Munte Athos (†1822) • Sf. Noi Mc. Veniamin, mitropolit de Sankt-Petersburg, Serghie, arhimandritul, Iurie şi Ioan (†1922), Nicolae, preotul (†1941), şi Sf. Ier. Vasile, episcop de Kineşma, în Rusia (†1945).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind, si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul împaratesc în cetate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 30

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria
iul. 30 toata ziua
Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic (sec. I) • Sf. Mc. Iulita, din Cezareea (†303) • Sf. Sf. Mc. Polihronie, episcopul Babilonului (†251) • Sf. Mc. Abdon şi Senen[1], nobili persani, muceniciți la Roma, sub Deciu (275) • Sf. Mc. Rufin, de la Assisi, în Umbria • Sf. Ier. Pavel şi Sf. Ioan, preotul, nevoitori în Sinai (sec. V) • Sf. Cuv. Crohan, pustnicul, din Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Urs, episcop de Auxerre, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ermenghita, monahia, din Anglia (†680) • Sf. Sidvila, din Anglia (†700) • Sf. Tsotne (Dadiani) Mărturisitorul, din Georgia (†1259) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Gherman, de la Solovki, în Rusia (†1484) • Mutarea moaştelor Sf. Anghelina, cneghină a sârbilor (†1690) • Sf. Cuv. Anatolie cel Tânăr, de la Mănăstirea Optina, din Rusia (†1922).

[1] Părţi din moaştele Sfinţilor Abdon şi Senen se află în biserica San Marco Evangelista din Roma şi în biserica San Toma din Veneţia, unde se află și capetele Sfinților Mucenici.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.

Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.

Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreuna cu Fericitul Pavel, si nu dupa multa vreme a fost facut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se si pe toti întarindu-i în credinta în Hristos, s-a mutat catre Domnul.

Iar Silvan a fost facut episcop al Tesalonicului; si acesta, bine nevoindu-se, catre Domnul s-a mutat; iar ceilalti, propovaduind în Carhidonia si în Italia, si învatând de fata în toata lumea cuvântul credintei în Hristos, si întorcând si botezând pe multi dintre pagâni, cu pace si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iulita (Iulia) cea din Cezareea.

Aceasta sfânta a fost din Cezareea Capadociei, si pe ea a cinstit-o cu laude si Vasile cel Mare. Având ea judecata cu un om oarecum lacom si silnic, care împresurase cea mai mare parte a pamântului ei, tarine si sate, dobitoace si robi, si tot lucrul si hrana vietii le trasese la sine. Caci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema si nadajduia numai în napastuiri si în marturii mincinoase si în mita ce da judecatorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea si tirania omului, el numaidecât a pârât-o ca este crestina, si cum ca nu i se cade sa aiba parte de cele de obste, caci nu cinsteste si nici nu slujeste zeilor împaratilor. Iar ea, neuitându-se la cele lumesti si trecatoare, ci calcând toate, a zis: “Prapadeasca-se averea si marirea lumii, dar eu nu ma voi lepada de Facatorul si Ziditorul tuturor”. Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a pazit întreg si a fost dat rudeniilor ei si la toti credinciosii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 39

apr.
1
sâm
Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie
apr. 1 toata ziua
Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie

Sf. Cuv. Maria Egipteanca[1] (522) • Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul[2], stareţul Pelechitului (†840) • Sf. Mc. Gherontie şi Vasilid • Sf. Mc. Teodora[3], de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. Ier. Meliton, episcop de Sardes, în Asia Mică  (sec. II) • Sf. Sf. Mc. Prudentie, episcop de Atina, în zona Frosinone (300) • Sf. Ahaz • Sf. Cuv.  Valerie, stareț la Saint-Valery-sur-Somme, în Franța (†622) • Sf. Ier. Aghilbert, episcopul Parisului (†690) • Sf. Cuv. Caidoc şi Fricor, de la Arras, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Procopie Cehul (†1053) • Sf. Cuv. Avraam Bulgarul, făcător de minuni, de la Vladimir, în Rusia (†1229) • Sf. Cuv. Gherontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, făcătorul de minuni, de la Suzdal, în Rusia (†1404) • Sf. Cuv. Ioan din Shavta, în Georgia • Sf. Cuv. Varsanufie, arhimandritul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1913) • Sf. Sf. Nou Mc. Serghie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] „După moartea Sfintei, trupul său a fost descoperit, iar osemintele sale împărțite mai multor biserici. Papa Hormisdas, care fu ales în anul 513, a dăruit câteva Sfântului Elefterie, episcop de Tournai. Un egumen din Calabria aduce, în anul 1059, ceea mai mare parte din ele în mănăstirea sa, de unde capul a fost mutat la Napoli. Orașele Cremona, în Italia, Anvers, în Flandra, și Munchen, în Bavaria pretind și ele că ar poseda moaște”, Les Petits bollandistes, vol. IV, p.128-129. “La Roma, Cuvioasa Maria Egipteanca este prăznuită pe 8 aprilie, iar moaștele sale sunt păstrate în bazilicele San Pietro de la Vatican și San Giovanni in Laterano”, Les Petits bollandistes, Vol.XVII B, p. 587.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, exilat de împăratul Leon Armeanul.

[3] Sora Sf. Mc. Hermes, pomenit pe 28 August, alături de care a fost înmormântată, pe via Salaria.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

Această preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăşit-o şi îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de asemenea boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care şi binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulţi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la felurite chinuri a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Gherontie şi Vasilid, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului şi dreptului Ahaz.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan şi Natalia Plikhanov, s-a născut în oraşul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc şi tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deşi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă şi copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeţilor din Polotsk. Şi-a completat studiile la Şcoala Militară din Orenburg devenind ofiţer. Mai târziu a terminat şi Şcoala de Ofiţeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan şi, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simţea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiţerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis şi el s-a înfricoşat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaţă cu toate păcatele i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a cuprins un sentiment de pocăinţă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îşi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăţit şi colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareţ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-şi pună în bună orânduială treburile lumeşti. După alţi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea şi să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost uşor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni şi avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-şi amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soţie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni şi-a terminat de rezolvat problemele şi s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareţ al mănăstirii şi l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic şi coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice şi un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieţii monastice fiind hirotonit diacon (1902) şi preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreşte el a răspuns că nu are importanţă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului şi Kazanului (11 aprilie). Deşi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraţilor şi surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca şi preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaţii răniţi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiaşi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân şi slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, şi altele asemenea, în toate împletind stricteţea cu grija părintească şi blândeţea pentru toţi cei aflaţi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toţi părinţii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii şi al tămăduirii bolilor fizice şi psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovniceşti, monahul Inocent Pavlov, îşi aminteşte cât de înfricoşat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care ştia şi cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar şi de lucruri şi persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. “Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poţi să povesteşti şi altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărţile duhovniceşti, îndeosebi Vieţile Sfinţilor. El obişnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărţi vor avea multe de câştigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieţii noastre îşi află răspuns în vieţile sfinţilor pentru că ele ne învaţă cum să trecem peste greutăţi, cum să ne păstrăm credinţa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmaşului şi să ieşim victorioşi. Deşi Vieţile Sfinţilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulţi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulţi sfinţi în pravila sa zilnică şi nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaţa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinţi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinţii îl păzeau de necazuri şi primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel şi a celor cei trei tineri sfinţi, a plecat din Kazan şi nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii şi sfântul a simţit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca şi pe cei trei tineri izbăviţi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei şi altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărţirii de această lume. În aprilie al aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie şi-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simţit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii şi să se întoarcă la chilia lui. În dimineaţa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile şi părintele şi-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovniceşti mai relaxate şi nu înţelegeau sfinţenia monahismului sau noţiunea de duhovnic, astfel încât aceştia au început a cere reformă şi schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziţii în posturi de conducere şi să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraţilor nou veniţi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut râvna şi curând mănăstirea şi-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulţi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel şi problema financiară. Dar, pe fraţii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost şi Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaştele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinţilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaşte ale sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaştele sfinţilor părinţi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 33

apr.
2
Dum
Sf. Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie
apr. 2 toata ziua
Sf. Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie

Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni (sec. IX) • Sf. Mc. Amfian şi Edesie, cei ce erau fraţi (†306) • Sf. Mc. Policarp din Alexandria (†303) • Sf. Ier. Avondie[1], episcop de Como, în Lombardia (489) • Sf. Musa, copila, de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Nizierie, episcop de Lyon, în Franța (†573) • Sf. Mc. Constantin, regele Scoţiei (sec. IX) • Sf. Cuv. Gheorghe, de la Mănăstirea Matskvera, din Atsqouri, în Georgia (sec. X) • Sf. Cuv. Grigorie, făcătorul de minuni, sihastru din Nicomidia, în Asia Mică (†1240).

[1] Cel de-al patrulea episcop de Como, Sfântul Avondie a fost trimisul papei Leon cel Mare la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. A fost înmormântat în biserica Sfinților Apostoli care mai târziu a primit numele său, și unde moaştele sale s-au păstrat până în prezent. El este astăzi ocrotitorul oraşului Como.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: “Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: “Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 35

apr.
3
lun
Sf. Cuvios Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
apr. 3 toata ziua
Sf. Cuvios Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul[1], de la Mănăstirea Midichion, în Bitinia (†824) • Sf. Cuv. Ilirie, de pe Muntele Myrsinon, din Peloponez, în Grecia • Sf. Mc. Elpidifor • Sf. Sf. Mc. Sixt I[2], episcopul Romei, mărturisitor în faţa gnosticismului, sub Adrian (125) • Sf. Mc. Vulpian, din Tir, în Fenicia, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Teodosia, din Cesareea Palestinei (†308) • Sf. Mc. Evagrie, Benignie și Crest[3], de la Tomis, în Sciția Sf. Mc. Diu • Sf. Mc. Vitonie • Sf. Mc. Galic • Sf. Cuv. Burgundofara (Fara), stareța, de la Erboriac și Faremoutiers, în Franța (†657) • Sf. Cuv. Atal, starețul, de la Taormina, în Sicilia (800) • Sf. Cuv. Nectarie, din Bejetsk, în Rusia (†1492) • Sf. Nou Mc. Pavel Rusul, cel slobozit din robie, din Constantinopol (†1683).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub Leon Armeanul.

[2] Mormântul Sfântului Sixt, se află la Vatican, iar o parte din moaştele sale au fost așezate în biserica San Sisto de pe via Appia din Roma, într-o urnă zidită în peretele din partea stângă a bisericii, alături de moaştele mai multor mucenici.

[3] Menționați în Martirologiul Roman, primii doi, și respectiv, în Martirologiul Ieronimian, care îi adaugă pe sfinții Crest și Arest (ce e de fapt varianta greacă, transcrisă greșit, Aresto, de la Arethos, a lui Benignie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.

Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia unde egumen era Sf. Nichifor (13 martie).

După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscînd viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit.

Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutînd mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.

La plecarea către cele sfinte a Sf. Nichifor, fraţii l-au vrut toţi ca egumen pe Sf. Nichita.

Domnul l-a dăruit pe Sf. Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut şi-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om şi-a recăpătat minţile şi mulţi alţi bolnavi s-au vindecat de rănile lor.

În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

Împăratul i-a adunat pe toţi capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla şi Sf. Nichita, care a stat drept în credinţa sa. Urmînd exemplul său, toţi ceilalţi au rămaşi credincioşi cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toţi aceia au fost aruncaţi în temniţă. Sf. Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj şi i-a încurajat în dreapta credinţă şi pe ceilalţi prizonieri.

Văzînd acestea, împăratul şi falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocşi şi pe cei rămaşi credincioşi învăţăturii ortodoxe, spunîndu-le că vor fi eliberaţi cu o singură condiţie, şi anume să primească Sfânta Împărtăşanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.

Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtăşească cu un eretic dar a cedat rugăminţilor fierbinţi ai celorlaţi. Sf. Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înşelare şi a acceptat împărtăşania.

Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunţat la persecuţia împotriva icoanelor şi s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunţat cu tărie erezia iconoclastă ignorînd ameninţările împăratului.

Sf. Nichita a fost aruncat în temniţă din nou, unde a stat şase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurînd foame şi muncă silnică Sf. Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, şi anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare şi trei naufragiaţi pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncaţi pe mal de valuri.

Sf. Nichita s-a săvârşit întru Domnul în 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaşte au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toţi care veneau să se închine cu credinţă la mormântul sfântului mărturisitor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elpidifor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Diu.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului mucenic Vitonie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Galic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilirie din Muntele Mirsiona.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Pavel Rusul, care a fost slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1683, de sabie săvârşindu-se.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 57

apr.
4
mar
Sf. Cuvios Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima și Platon
apr. 4 toata ziua
Sf. Cuvios Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima și Platon

Sf. Cuv. Iosif imnograful[1], de la Tesalonic, sub Teofil (886) • Sf. Cuv. Gheorghe, nevoitor în Muntele Maleon din Peloponez, în Grecia (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima[2] (†431) • Sf. Cuv. Platon, mărturisitorul[3], stareţ la Mănăstirea Sakkoundion, din Constantinopol (†814) • Sf. Mc. Teodul şi Agatopod, diaconul, de la Tesalonic (†303) • Sf. Cuv. Puplie • Sf. Mc. Fervuta, slujnica ei, şi tovarăşele lor (†343) • Sf. Cuv. Teona, Simeon şi Forvin, nevoitori în pustia Egiptului (sf. sec IV) • Sf. Ier. Tighernachie (Tigernach), episcopul, din Irlanda (†548) • Sf. Cuv. Gueririe (Guerir), pustnic în Anglia (sec. VIII) • Sf. Ier. Isidor de Sevilia, în Spania • Sf. Cuv. Iosif, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Ier. Teona, episcopul Tesalonicului, sihastru la Mănăstirea Pantocrator, în Sf. Munte Athos (†1541) • Sf. Cuv. Zosima, stareţ la Mănăstirea Vorbozom, din Rusia (†1550) • Sf. Nou Mc. Nichita Athonitul (†1808) • Sf. Sf. Noi Mc. Veniamin, arhimandritul, stareţ la Mănăstirea Solovki (†1928), Nichifor (†1928) şi Nicolae, episcopul de Volsk (†1932), din Rusia.

[1] Călugăr sicilian, apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Cel ce a îngropat-o pe Sf. Maria Egipteanca.

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane. A fost prigonit de împăratul Constantin Porfirogenetul pentru a se fi împotrivit divorțului și recăsătoririi lui.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.

Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: “Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind”. Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.

Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.

Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.

La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.

La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.

Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.

Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.

Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.

Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.

Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.

Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.

Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 58

apr.
5
mie
Sf. Mucenici Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el
apr. 5 toata ziua
Sf. Mucenici Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el

Sf. Mc. Teodul și Agatopod • Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu el • Sf. Mc. Claudiu şi cei împreună cu dânsul: Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor, de la Corint, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Teodora şi Didim, din Alexandria Egiptului (304) • Sf. Mc. Termu • Sf. Mc. Pompie • Sf. Mc. Zenon • Sf. Mc. Maxim şi Terentie • Sf. 5 Mucenici din Lesbos, în Grecia • Sf. Cuv. Cadarnie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Teodora, din Tesalonic, şi fiica sa, Teopista (892) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Efes, azi în Turcia (1801) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, de la Ierusalim (1820) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (1931).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodul şi Agatopod.

Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic.

Această cuvioasă Teodora, din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahală, şi lucrând toate virtuţile, pe toate împreună le-a izbutit. Atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareţă, încât şi după moarte a arătat că este vie. Căci viaţa sa păzind-o curată şi neîntinată, a lăsat-o celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit. După vreme nu puţină de la adormirea ei, stareţa mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei. Căci erau şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut slujbă după rânduială.
Deschizându-se mormântul în care de multă vreme zăcea cuvioasa Teodora, ca să fie pus aproape de ea trupul stareţei, s-a făcut o minune, pentru cei ce priveau, înspăimântătoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, căci locul era potrivit pentru privire. Şi toţi uitându-se au văzut cum Teodora care de multă vreme zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi, ca şi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceştii sale maici, ca şi când îi aducea cinstire. Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau: Doamne miluieşte. Încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muccnici Teodora si Didim.

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoană asupra creştinilor. Deci atunci fiind prinsă fecioara Teodora a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, şi bătând-o au pus-o în închisoare. Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţând-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de desfrâu. Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri desfrânaţi, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale. După ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din casa de desfrâu, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu. Intrând unul din acei desfrânaţi în casa de desfrâu şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine zicând: “Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu, oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd.” Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru şi că de voieşte să vestească stăpânitorului, adăugând că el aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fără temere. Acela a spus, şi îndată Didim a fost înfăţişat la judecata stăpânitorului, care i-a zis: “Cum ai îndrăznit să faci acest lucru?” Şi sfântul i-a răspuns: “Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două cununi mi-am dobândit: una adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzind-o, şi alta, că şi eu m-am mărturisit vouă că sunt creştin.” Şi stăpânitorul a zis: “Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti zeilor, poruncesc ca trupul tău să fie topit în foc.” Şi sfântul a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.” Şi ducându-se la locul de chinuire după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la cer, iar trupul său a fost dat focului. Iar oarecare creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Stăpâna şi Slujnica.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoală fiind uns şi în foc băgat şi cu suliţa fiind pătruns, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim şi Terentie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 40

apr.
6
joi
Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida
apr. 6 toata ziua
Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida

Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium (304) • Sf. Ier. Eutihie[1], patriarhul Constantinopolului (†582) • Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul (†1310) • Sf. Cuv. Platonida, diaconiţa, și cei 2 Mucenici, împreună cu dânsa, din Ascalon, în Palestina (†308) • Sf. Mc. Celestina, fecioara, de la Metz, în Franța (†300) • Sf. 120 de Mucenici din Persia (†346) • Sf. Brocanie (Brychan), rege în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amandie, mărturisitorul[2], conte de Ghisalba, la Bergamo (515) • Sf. Ier. Metodie, arhiepiscopul Moraviei şi apostol al slavilor[3] (†885) • Sf. Cuv. Mc. Filaret şi Ilie, de la Palermo (831) • Sf. Cuv. Grigorie, din Munţii Marii Lavre, Sfântul Munte Athos (†1308) • Sf. Nou Mc. Ghenadie, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1818) • Sf. Noi Mc. Manuel, Teodor, Gheorghe, Gheorghe şi Mihail, din insula Samotracia, în Grecia (sec. XIX).

[1] Trupul Sfântului Eutihie a ajuns la Veneția în anul 1246 și se află astăzi în biserica Mănăstirii San Giorgio Maggiore. Sfântul Eutihie a fost cel care a prezidat al V-lea Sinod Ecumenic.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața arianismului.

[3] Împreună cu Sfântul Chiril.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eutihie, patriarhul Constantinopolului.

Acest între sfinţi părintele nostru şi marele arhiereu Eutihie, a fost pe vremile împărăţiei marelui Iustinian, din Frigia, dintr-un sat ce se cheamă Tiacomi. Fiind crescut lângă Isihie preotul, bunicul său, care se învrednicise, pentru dragostea ce avea către Dumnezeu, a face minuni, şi fiind botezat de dânsul la biserica din Augustopole, unde slujea bunicul său, era păzitor de sfinte vase. Nevoindu-se la sfinţitele cuvinte, şi înaintând în adâncul cunoştinţei Scripturilor, a fost chemat de cel ce era atunci episcop al Amasiei şi tuns citeţ în biserica preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se află în locul numit Urvichia, apoi a fost hirotonit diacon şi preot, şi s-a dus la mănăstirea ce era făcută de Meletie şi Seleuchie arhiereii Amasiei; acolo a devenit monah, şi apoi a ajuns arhimandrit.

Întrunindu-se Sfântul Sinod al cincelea a toată lumea de împăratul Iustinian, s-au adunat de pretutindenea arhierii; iar arhiereul Amasiei, întâmplându-se a fi bolnav, n-a putut îndrăzni a călători, ci a fost trimis fericitul acesta Eutihie, să fie în locul lui plinitor. Acesta mergând la Constantinopol şi dând dovada virtuţii şi înţelepciunii sale, şi la întrebările ereticilor şi la răspunsuri arătându-se luminat în cele ce-i înfrunta, şi dovedind cu Scriptura că se cade a anatematiza pe eretici, a tras pe toţi, chiar şi pe împăratul spre dragostea lui, atâta cât şi Mina presfântul patriarh a zis, din descoperire dumnezeiască, că acesta avea să fie urmaş în locul lui. Şi peste puţină vreme mutându-se către Domnul patriarhul Mina, a trimis împăratul de a adus pe sfântul din Amasia, şi l-a aşezat arhiereu al acelei luminate şi mari cetăţi, cu votul şi cu judecata arhiereilor şi a tot poporul, şi plinirea Bisericii. Iar diavolul, semănătorul zâzaniilor, nesuferind a vedea aşezarea şi bunăstarea Bisericii lui Hristos, ispitea a o clinti prin dogme putrede, ca şi cu nişte meşteşuguri, până a îndemnat şi pe unii a huli, plecându-i cu chip de bunăcredinţă, cum că trupul luat de Hristos din sfânta Fecioară mai înainte de patimă era nestricăcios.

Şi alăturându-se împăratul Iustinian la acea păgânească dogmă, a pogorât din scaun pe marele Eutihie, şi l-a gonit pentru că înfrunta hulele ce se scorniseră. Şi mergând la Mănăstirea Amasiei, căci acolo era izgonit, petrecea sihăstreşte; şi arătând multe lucruri de minuni, şi-a luat iarăşi scaunul, făcând doisprezece ani la izgonire.

Murind Iustinian, şi luând împărăţia Iustin şi Tiberie, a fost primit sfântul de cei mai de frunte ai Sfatului cu luminată priinţă, şi contenind cu rugăciunea sa stricăciunea şi omorul ce se făcea între oameni în Constantinopol, şi ţinând sfânta Biserică timp de douăzeci şi patru de luni după chemarea din izgonire, s-a mutat către Domnul, proorocind mai înainte împăratului Tiberie pentru împărăţie. Apoi mergând să-l vadă, i-a spus şi de sfârşitul lui, care i s-a şi întâmplat, că după moartea sfântului a trăit patru luni, şi a lăsat şi el trupul. Iar moaştele sfântului Eutihie au fost îngropate în altarul bisericii sfinţilor apostoli la temelia sfântului altar, unde zac sfintele moaşte ale lui Andrei şi Timotei şi ale lui Luca, apostolii.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o sută douăzeci de mucenici din Persida.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Platonida.

Sfânta Platonida a fost diaconeasă dar s-a retras în deşertul Nisibis (Nisibe) unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieţuire. Maicile mâncau o singură dată pe zi şi când nu aveau pravilă se ocupau cu treburi mănăstireşti şi diferite ascultări.

Vinerea, când se cinstesc patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic şi călugăriţele erau în biserică de dimineaţa până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură şi din interpretările acesteia.

Sf. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viaţă monahicească, sfinţenie, smerenie şi dragoste de aproapele. Ajungînd la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi mucenici cei din Ascalon, care s-au săvârşit, fiind îngropaţi în pământ până la brâu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigore Sinaitul, care a sihăstrit la anul 1310, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Grigorie cel ce a sihăstrit în munţii Marii Lavre a Atonului la anul 1308, şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Grigorie era din Constantinopol, ducînd o viaţă sfântă în Muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (5 iulie). Acesta a fost îndrumătorul spiritual al Sf. Grigorie Palama (14 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 58

apr.
7
vin
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei
apr. 7 toata ziua
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei

Sf. Mc. Caliopie (†304) • Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcop de Mitilene, în Grecia (†816) • Sf. Mc. Rufin, diaconul, Achilina cea Nouă, şi cei împreună cu dînșii, 200 de soldaţi, muceniciți la Sinope, azi în Turcia (†310) • Sf. Egesip[1], de la Roma (180) Sf. Ier. Saturnin, episcop de Verona (356) • Sf. Cuv. Brinachie (Brynach), pustnic irlandez (sec. V) • Sf. Cuv. Goran, pustnicul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Livelinie (Llywelyn) şi Gurnertie (Gwrnerth), de la Mănăstirea Welshpool, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Cuv. Finan, întemeietorul Mănăstirii Kinnity din Irlanda (†600) • Sf. Mc. Ghibartie, stareţul, de la Mănăstirea Luxeuil, în Franța (†888) • Sf. Cuv. Daniil din Pereslavl-Zalesski, în Rusia (†1540) • Sf. Cuv. Gherasim, din Bizanţ (†1739) • Sf. Cuv. Sava[2], de la Mănăstirea Tuturor Sfinților, din Insula Kalymnos, în Grecia (†1948).

[1] Iudeo-creștin de la Ierusalim, trăitor după perioada apostolilor, a mers la Roma, lângă Papa Anichit, rămânând timp de 20 de ani, până în vremea Papei Elefterie. A scris Actele Bisericești, de la Pătimirea Domnului și până în vremea lui, fiind primul care i-a înregistrat pe episcopii Romei.

[2] Ucenic al Sf. Ier. Nectarie din Eghina, căruia i-a pictat prima icoană.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie.

Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credinţă şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi. Fiind pornită prigoană asupra creştinilor, întărindu-se pe sine, şi luând învăţături şi sfătuire de la maicăsa, ca să moară pentru mărturisirea lui Hristos, s-a dus însuşi, nechemat, la guvernatorul Maxim în cetatea lui Pompie, şi propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, a fost legat cu coatele mâinilor îndărăt şi bătut cu plumb, întins pe o roată şi ars dedesubt cu foc. Dar arătându-se îngerul Domnului, a oprit roata şi focul s-a răcit şi s-a arătat îngerul cu groază, pentru cei ce-l priveau. Iar pe sfântul l-au luat şi l-au băgat în temniţă cu carnea sfărâmată, unde intrând maică-sa, îi ştergea sângele de pe răni. Şi, împărţindu-şi ea toată averea la săraci, şi iertându-şi robii şi roabele, care erau până la cinci sute şi cincizeci cu toţii, s-a alăturat fiului ei şi cântau împreună. Iar la miezul nopţii, s-a făcut lumină în temniţă, şi a venit glas de sus, care fericea îndrăznirea şi mărturisirea mucenicului, care mai vârtos se înălţa spre lupte. Deci rămânând întru acestea neclintit, a fost osândit să fie răstignit; şi a devenit părtaş la patimile Stăpânului, nu numai cu chipul morţii, ci şi cu vremea în care se întâmplau acestea, fiindcă era în sfânta Joia cea mare, înaintea Învierii lui Hristos, Dumnezeului nostru. Răstignindu-l cu capul în jos, că şi maică-sa poftise aceasta, dând încă şi cinci galbeni de aur chinuitorilor pentru aceasta; a doua zi, în Vinerea cea mare, la trei ceasuri, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar după ce l-au pogorât de pe cruce, a căzut maică-sa peste dânsul şi, leşinând, şi-a dat şi ea sufletul, şi a fost îngropată cu sfântul mucenic şi fiul ei la un loc.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Mitilenei.

Acest sfânt, din mică vârstă iubind pe Hristos, s-a călugărit. Şi plinind tot felul de virtute, a câştigat mai mult decât alţii smerenie. Şi fiind foarte milostiv, a fost înălţat în scaunul Mitilinei. Întru care binestrălucind şi biruind cu multa înţelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, şi făcându-i a-şi cunoaşte rătăcirea, şi măcar că se afla în trup, dar pentru covârşitoarea sa cumpătare cu îngerii se aduna, s-a mutat din viaţa aceasta. Şi dăruind izvor de minuni din dumnezeieştile sale moaşte, este vrednic a fi iubit de toţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Rufin diaconul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Achilina cea nouă, care cu mâinile înapoi legate şi cu pântecele puse pe foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor două sute de mucenici cei din Sinope, care s-au săvârşit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 39

apr.
8
sâm
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
apr. 8 toata ziua
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis (sec. I) • Sf. Ier. Celestin I[1], episcopul Romei (†432) • Sf. Mc. Pavsilip, din Tracia, sub Adrian (†117) • Sf. Ier. Amantie[2], episcop de Como, în Lombardia (446) • Sf. Ier. Redemptie[3], episcop de Ferentino, în Lazio (586) • Sf. Ier. Nifon, episcop de Novgorod, în Rusia (†1156) • Sf. Cuv. Ruf Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Ioan Corăbierul, din Insula Kos, în Grecia (†1669).

[1] Ucenic al Sfântului Ambrozie al Mediolanului și apărător al dreptei credințe în fața pelagianismului și nestorianismului.

[2] Sfântul Amantie s-a născut la Canterbury, în Anglia (a fost rudă după mamă cu împăratul Teodosie al III-lea) şi a fost cel de-al treilea episcop de Como. Moaştele sale se află la Como, în biserica San Fedele.

[3] Pe acest sfânt episcop Redemptie, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale, îl numeşte „bărbat cu viaţă aleasă” şi povesteşte despre descoperirea pe care a avut-o acesta privind sfârşitul lumii, când Sfântul Mucenic Eutihie i-a vestit că „Sfârşitul a tot trupul a venit”.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.

Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.

Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.

Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.

Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 18

apr.
9
Dum
Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim
apr. 9 toata ziua
Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim

Sf. Mc. Evpsihie, din Cezareea (†367) • Sf. Cuv. Vadim, arhimandritul, împreună cu cei 7 ucenici ai săi (†376) • Sf. 7 Mucenițe, de la Sirmium, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mucenici de la Lentini, evrei convertiţi, în Sicilia (249/251) • Sf. Mc. Eleodor, episcopul, Dausan şi Marjab, preoţii, şi cei împreună cu dânşii 270 de prizonieri în războiul de la Bet-Zabde, din Persia (sec. IV) • Sf. Mc. Avdiisus și cei împreună cu dânsul • Sf. Madrun, din Anglia (sec. V) • Sf. Mc. Teodor, Aschega, Vetinie (Wethin), Elfgetie, Savinie, Agamundie şi Grimcheldie (Grimkeld) şi cei împreună cu dânşii, englezi de neam, ucişi la invazia daneză (sec. IX) • Sf. Noi Mc. Rafail, Nicolae şi Irina, din Mitilene, în Grecia (†1463).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Eupsihie cel din Cezareea.

Acest sfânt a fost din Capadochia, şi având viaţă curată fără prihană, şi-a luat femeie după lege. Înfierbântându-se de dumnezeiască râvnă şi luând cu dânsul pe mai mulţi creştini, a sfărâmat din temelie capiştea, ce se cheamă a norocului, la care cu totul se dăduse Iulian Apostatul, aducând în toate zilele jertfe. Şi dacă s-a vădit lucrul, fără de zăbavă a poruncit a izgoni pe toţi creştinii şi a fi daţi la multe feluri de chinuri, iar mucenicului Eupsihie, întrucât era vinovat de o faptă ca aceasta, să i se taie capul; şi aşa s-a luat sfârşitul vieţii sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Vadim Arhimandritul şi a celor şapte ucenici ai lui.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei ce s-au săvârşit în robie în Persida.

Sapor împăratul persienesc, pe la al cincizeci şi treilea an al împărăţiei sale, venind asupra pământului romanilor, a stăpânit cetatea numită Vizada. Omorând pe ostaşii de acolo şi pe cei ce puteau purta arme, pe cealaltă nerăzboinică gloată, împreună cu bătrânii, copiii şi femeile, pe episcopul Iliodor, şi pe Disa şi pe Maniav prezbiterii, şi pe toţi cei ai clerului i-a lăsat în pace. Când fu aproape de sfârşit, episcopul Iliodor a hirotonisit în locul său, pe prezbiterul Disa. Şi înălţându-se de către cei bisericeşti obişnuita doxologie, mai marele vrăjitor Adelfor, a înştiinţat pe Sapor, că creştinii lăsaţi în pace de el, înaintând pe Disa, hulesc asupra împăratului şi asupra credinţei lui. Atunci din porunca împăratului au fost aduşi trei sute de bărbaţi şi, neplecându-se a aduce cinste soarelui şi focului, li s-au tăiat capetele. Din care douăzeci şi cinci de iubitori de viaţă, spre pierzarea lor, s-au alipit de împăratul şi au alergat la el, plecându-se lui. Însă unul cu numele Avdiisus, neprimind rană de moarte, nu a murit împreună cu ceilalţi. Care în urmă bărbăteşte propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, oarecare păgân năvălind asupră-i, l-a omorât cu sabia, şi a primit tăierea cu plăcere. Căci se necăjea şi suspina, rămânând singur cu cei împreună mucenici.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Avdiisus, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 44

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d