Calendar

Visits: 25848

dec.
7
mar
†) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la peşte)
dec. 7 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; </strong></span>Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (<em>Dezlegare la peşte</em>)</span>

†) Sf. Mc. Filoteia de la Curtea de Argeş (sec. XV)Sf. Ier. Ambrozie[1], episcopul Mediolanului (Milano – 397) • Sf. Mc. Neofit • Sf. Mc. Dometie • Sf. Mc. Isidor, Achepsima şi Leon • Sf. Mc. Gain şi Gaie • Sf. Mc. Prisc, Martin şi Nicolae • Sf. Mc. Atinodor (304) • Sf. Cuv. Domnica, de la Roma Sf. Ier. Urban, episcop de Teano sau Chieti, în Abruzzo (356) • Sf. Cuv. Amun, din Nitria, în Egipt • Sf. 300 de Mucenici din Africa (429) • Sf. Ignatie • Sf. Cuv. Pavel cel Ascultător, pustnic în Siria • Sf. Cuv.  Ioan Postitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Gherasim, din Evvia, Grecia (1346) • Sf. Cuv. Grigorie Tăcutul, de neam sârb, ctitorul Mănăstirii Sf. Nicolae (Grigoriu), din Sfântul Munte Athos (sec. XIV) • Sf. Cuv. Nil, de la Stolben, în Rusia (1554) • Sf. Antonie, de la Siya (Lacul Michailov), în Rusia (1556) • Sf. Sf. Noi Mc. Ambrozie mărturisitorul, episcopul de Kamaneţ-Podolsk, (1932), Antonie, preotul (1918), Serghie, protoiereul, Galaction, ieromonahul, Mihail, preotul, şi Nichifor, diaconul (1937), din Rusia.

[1] Trupul întreg al Sfântului Ambrozie poate fi cinstit în biserica S. Ambrogio din Milano.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).

Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până a ajuns la cea mai de sus.

Ca episcop a învăţat pe popor drept şi bine dreapta credinţă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie şi Eunomie; a scris multe şi felurite cărţi pentru dreapta credinţă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârşise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-şi dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot şi un mirean, chiar împărat de-ar fi el, şi l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeieşti cu atâta sfruntare şi obrăznicie. După ce a săvârşit fapte îmbunătăţite şi-a sfârşit viaţa, după o bună bătrâneţe.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Sfântul Mucenic Atinodor a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Era de loc din Mesopotamia şi din copilărie a îmbrăţişat viaţa călugărească. A fost pârât că e creştin, şi fiind dus înaintea lui Eleusie, domnitorul ţării, a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi şi i-au fost arse cu făclii toate părţile trupului lui. Şi a fost supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu tărie şi seninătate, neputând fi biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, şi-a dat Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a săvârşit, fiind aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Isidor, Achepsima şi Leon, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Gain şi Gaie, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor 300 de Sfinţi Mucenici din Africa, care de sabie s-au săvârşit.

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împăratului romanilor Zenon. Domnitor al Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatăl său. Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril şi Vilinard l-au înduplecat pe Onoric să pornească prigoana împotriva ortodocşilor. Şi a dezlănţuit Onoric prigoană aşa de mare, că a întrecut prigoanele de pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian.

A poruncit să fie izgoniţi toţi preoţii din cele 15 oraşe câte erau în Africa, după ce mai întâi fuseseră luate toate vasele sfinte şi odoarele bisericilor. Ortodocşilor le mai rămăsese numai o singură biserică şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne şi alte lucruri uscate, le-au clădit în jurul ei, le-au aprins şi au ars biserica împreună cu toţi ortodocşii care se aflau în ea şi slăveau pe Dumnezeu,

Onoric a lăudat fapta aceasta şi a mai poruncit să fie ucişi îndată toţi cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocşii care nu puteau îndura grozăviile chinurilor şi-au găsit scăparea prin fugă, părăsind casele şi ţara, iar cei care erau mai întăriţi în credinţa ortodoxă s-au dat pe ei înşişi cu dragă inima morţii celei muceniceşti. Aşa 300 de ortodocşi din Cartagina, care au fost pârâţi lui Onoric că nu voiesc să creadă, aşa cum cred arienii, au fost daţi morţii, tăindu-li-se capetele. Pentru preoţi arienii au născocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul; la 60 dintre cei mai învăţaţi le-au tăiat limbile chiar din rădăcină. Despre aceşti mucenici vorbesc mulţi scriitori şi istorici.

Acestea au fost cele îndrăznite de vandali în Africa împotriva creştinilor care mărturiseau deofiinţimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatăl. Iar în bătrâna Romă, în aceeaşi vreme, Sunilda, soţia lui Odoacru; care stăpânea Roma, ariană fiind, a silit pe femeia unuia din căpeteniile Romei să se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însă n-a putut-o convinge, a fost băgată în apă fără voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a ieşit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi bănuţi, zicându-i: “Iată plata pentru că m-ai îmbăiat!”. Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.

Tot în această zi, pomenirea drept-credincioşilor care lăudau biserica pe Dumnezeu, şi care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi preoţi, care de fierăstrău s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 60 de preoţi, cărora li s-au tăiat limbile, dar continuau să vorbească.

Tot în această zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a săvârşit la Roma.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel monahul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel, pe când era în lume nu era nici bogat, nici sărac; era dintr-un neam de oameni care aveau cu ce trăi şi care putuse să înveţe pe fiul lor Sfintele Scripturi.

Când s-a făcut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos să părăsească lumea şi să intre în una din sfintele mănăstiri ale ţării sale. A îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip şi se nevoia să săvârşească orice virtute, aşa că ajunsese ca un vas de virtuţi. Şi atât de mult a întrecut pe toţi fraţii din mănăstirea aceea că a făcut un lucru plin de minune şi a arătat fraţilor că are ascunse în el mari puteri.

Fericitul Pavel a plecat din mănăstire şi s-a dus la Ierusalim. După ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut mulţi ani într-un munte înalt şi mulţi creştini se suiau la el. Dar pentru că numele său se răspândise pretutindeni, a plecat şi de acolo şi s-a dus în părţile din apropierea Constantinopolului. Bineplăcând şi aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca şi altădată dumnezeiescul Moise, să audă o voce de sus care i-a zis: “Suie-te, Pavele, în munte şi sfârşeşte-te!”. Şi s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adică Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu şi după ce a mai trăit câtva vreme acolo, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Prisc, Martin şi Nicolae.

Dintre aceştia, unul prin foame s-a săvârşit, altul tăiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea lor se săvârşeşte în biserica de lângă zidurile Vlahernelor.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Curator.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi isihastului Grigorie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş.

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: “Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.

Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 25

dec.
8
mie
Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor; Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului
dec. 8 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor; Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului</span>

Înainteprăznuirea Zămislirii Maicii Domnului

Sf. Cuv. Patapie, nevoitor în Egipt (sec. VIII) • Sf. Ap. dintre cei 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor (sec. I) • Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Eutihie[1], episcopul Romei, sub Numerian (283) Sf. Mc. Antuza, de la Roma (sec. V) • Sf. Romaric, întemeietorul Mănăstirii Remiremont, din Franţa (653) • Sf. Chiril, de la Cernogora, în Rusia (1378).

[1] Sfântul Eutihie s-a născut la Lunae, în Etruria (astăzi oraşul Luni din Liguria) şi a devenit episcop al Romei în anul 275. Mormântul său se află în catacombele S. Callisto din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie.

Cuviosul Părintele nostru Patapie era de loc din Teba Egiptului. Alegând viaţa călugărească, a urmat lui Hristos şi s-a nevoit mulţi ani în pustiu. Apoi a venit la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni: a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfinţit pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul. Apoi şi-a dat în pace, Domnului, duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor.

Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.

Cuviosul Părintele nostru Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru; era fiul unor creştini binecredincioşi. Era ascuţit la minte şi priceput; cunoştea multe lucruri şi citea cu râvna toată Sfânta Scriptură. Ajunsese atât de virtuos, că a fost învrednicit de multe daruri şi a făcut multe minuni. De aceea, după moartea sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi. Când a ajuns episcop a fost tatăl săracilor, sprijinitorul orfanilor, apărătorul văduvelor, ajutătorul nedreptăţiţilor şi acoperământul celor goi. După ce a vieţuit aşa şi după multe alte nevoinţe, s-a mutat în pace la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 34

dec.
9
joi
Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sf. Ana; Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel (Dezlegare la peşte)
dec. 9 toata ziua
<span style="color: #000000;">Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sf. Ana; Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel (<em>Dezlegare la peşte</em>)</span>

† Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel (sec. IX î. Hr.) • Sf. Ier. Sir[1], primul episcop de Pavia, în Lombardia (sec. III) Sf. Ier. Proclu mărturisitorul, episcop de Verona, sub Diocleţian (320) • Sf. Mc. Valerie de la Limoges, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Sositeu, Narsu şi Isaac, din Persia (553) • Sf. Ier. Vudochie, episcop de Dol, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Ştefan cel Strălucit, nevoitor la Constantinopol (912).

[1] Moaştele sale se află în catedrala din Pavia şi o părticică din moaşte se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Români din Pavia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.

Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.

Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.

Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.

În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.

Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 24

dec.
10
vin
Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf (Dezlegare la peşte)
dec. 10 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf (<em>Dezlegare la peşte</em>)</span>

Sf. Mc. Mina Calicheladu (adică cel cu vers frumos), Ermoghen şi Evgraf, din Alexandria (303) • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Mc. Marian • Sf. Mc. Evghenie • Sf. Sf. Mc. Carpofor, preotul, şi Abondie, diaconul, sub Diocleţian Sf. Mc. Mercurie şi soldații cei împreună cu dânsul, de la Lentini, în Sicilia (300) • Sf. Mc. Ghemel (sec. IV) • Sf. Ier. Deusdedit mărturisitorul, episcop de Brescia, apărător al credinţei în faţa monotelismului (700) • Sf. Ier. Atanasie, episcop de Meton, în Peloponez, Grecia (879) • Sf. Cuv. Toma Defurchinul, din Bitinia (sec. X) • Sf. Ier. Luca, episcop de Capo Rizzuto, în Reggio Calabria (1114) • Sf. Ioan Brancovici, regele Serbiei şi părinţii săi, Ştefan şi Anghelina (1502) • Sf. Ier. Ioasaf, episcopul Belgradului (1574) • Sf. Sf. Noi Mc. Evgraf, preotul, şi Mihail, fiul său  (1918), Iacov şi Alexandru, preoţii (1918), Anatolie, protoiereul, şi cei împreună cu dânsul: Evghenie, Constantin şi Alexandru, protoiereii, Nicolae, preotul, Petru, Eusebiu, Mihail, Alexandra şi Tatiana (1937) • Sf. Noi Mc. Eudoxia (după 1937), Nicolae, protoiereul (1938), Tatiana și Ana (1948), şi Tecla, mărturisitorii (1954), din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri. Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l. Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: “Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri. De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri. În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească. Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin. A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el. Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi. Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el. Şi ce născoceşte? A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ. Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici. Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea. Dar sfântul a răbdat şi această ispitire. Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului: “Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios. Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune. Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea: “Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!”. Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes. Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti. Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor. Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii. Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat. Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului. Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 42

dec.
11
sâm
Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou
dec. 11 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou</span>

Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul, din Constantinopol (490) • Sf. Cuv. Luca cel Nou, Stâlpnicul, din Muntele Olimp (979) • Sf. Mc. Terentie, Vichentie, Emilian şi Veveia • Sf. Mc. Trason, Ponţian şi Pretextat, de la Roma, sub Diocleţian (302) • Sf. Mc. Varsava şi cei 10 împreună cu dânsul, din Persia (342) • Sf. Mc. Achepsei şi Aitala, din Persia (354) • Sf. Ier. Damasie I[1], episcopul Romei (384) Sf. Ier. Sabin[2], episcop de Piacenza, în Lombardia  (420) • Sf. Cuv. Vechian şi Nomon, nevoitori din Cipru • Sf. Cuv. Petru Ascetul şi Achepsina, din Persia • Sf. Mc. Mirax, din Egipt (sec. VII) • Sf. Cuv. Peris, de la Llamberris, în Ţara Galilor (sec. VII) • Soborul tuturor Sfiților Mucenici din Georgia • Sf. Cuv. Nicon cel Uscat, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI) • Sf. Cuv. Leontie, din Ahaia (sec. XIV) • Sf. Sf. Noi Mc. Teofan, episcopul de Solikamsk, şi cei împreună cu dânsul: 2 preoţi şi 5 mireni (1918), Nicolae, protoiereul, şi Ioan, preotul (1941), din Rusia.

[1] De neam spaniol, născut la Roma în anul 305, Sfântul Damasie I a devenit episcop al Romeo în anul 366. În timpul păcii constantiniene şi a libertăţii creştinismului, Sfântul Damasie a întreprins lucrări de consolidare şi extindere a catacombelor, căzute în ruină de vreme ce nu mai erau îmbogăţite cu sfinte moaşte ale mucenicilor. În timpul acestor lucrări s-au descoperit şi însemnat multe morminte ale mucenicilor. Ne voind a “tulbura rămăşiţele cuvioase ale sfinţilor” prin înmormântarea sa în catacombe, Sfântul Damasie şi-a pregătit mormântul, cu smerenie şi discreţie, într-un loc singuratic de pe via Ardeatina. De aici, moaştele Sfântului Damasie au fost mutate de papa Pavel I sub altarul principal din biserica S. Lorenzo in Damaso din Roma. A înlocuit limba elină cu latina în slujirea liturgică la Roma

[2] Moaştele Sfântului Sabin au fost aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli din Piacenza, astăzi biserica S. Savino.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a fost dus de părinţii lui într-o mănăstire şi a strălucit în viaţa schimnicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la cuviosul Simeon Stâlpnicul şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, alături de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit aşa de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care a venit după el, şi la uzurpatorul Vasilisc. Aceştia s-au dus şi s-au închinat sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. Ajutând sfintei Biserici atacată de eretici şi săvârşindu-şi viaţa cuvios şi fără de prihană, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se săvârşeşte în Anaplu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă, s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsei şi Aitala.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinţa în Hristos dintr-o pricină ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stăpânea (o curgere de sânge) numai pentru că şi-a pus în gând să se ducă la episcopul creştinilor. După ce a învăţat de la episcop credinţa în Hristos, s-a întors în oraşul său, care se numea Arvil, ca să fie şi altora dascăl al dreptei credinţe. Pârât că e creştin, a fost dus înaintea prefectului oraşului şi, pentru că a mărturisit pe Hristos, i s-a tăiat urechea şi a fost aruncat în închisoare.

Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins şi mărturisind pe Hristos, a fost bătut fără milă şi trimis împreună cu Aitala la împărat. Mărturisind înaintea împăratului pe Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: “Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: “Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi”. Părinţii i-au răspuns: “Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte”.

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: “Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfântului Mucenic Varsava.

Sfântul Mucenic Varsava a mărturisit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta stăpânitorul Persiei i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian şi a Sfintei Muceniţe Vevea.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Leontie cel din Ahaia.

În această Duminică, dinaintea Naşterii Domnului, se prăznuieşte pomenirea Sfinţilor Strămoşi.

Şi înţelepţii şi oamenii de rând cunosc viaţa fericitului Avraam din cartea Facerii scrisă de dumnezeiescul Moise, că citim această carte în auzul tuturor în zilele postului. Ştim că Avraam era de loc din ţara haldeilor şi că era păgân (căci haldeii erau un popor păgân). Mai ştim că tatăl lui Avraam era închinător la idoli. Dar faptul că se trăgea dintr-un astfel de neam nu i-a fost piedică pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, Care l-a povăţuit pe Avraam la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Dându-şi seama că nici una din făpturi nu este Dumnezeu şi uitându-se la buna rânduială ce domneşte în lume, a cunoscut din cele văzute pe Cel nevăzut şi s-a închinat lui Dumnezeu, Stăpânitorul şi Ocârmuitorul tuturor lucrurilor, Cel ce a pus în lume rânduiala şi buna întocmeală ce se vede. Din pricina aceasta a şi stat Dumnezeu de vorbă cu el şi i-a poruncit să părăsească ţara şi casa. Avraam a făcut aşa fără să se îndoiască în credinţă. Iar ca răsplată a ascultării a primit la adânci bătrâneţi pe Isaac şi făgăduinţa de a fi tată a multor neamuri. Că din el s-a născut Iacob şi din Iacob dobândeşte pe Iuda (din care S-a născut Hristos) şi pe ceilalţi moştenitori.

Purtătorii de Dumnezeu părinţii noştri şi învăţători l-au socotit vrednic de pomenire pe Avraam, pentru că este strămoşul lui Hristos. Şi au rânduit părinţii ca pomenirea lui să o facem aproape de naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu la o depărtare mare de zile de acest praznic. Iar aşezarea şi rânduiala aceasta n-au făcut-o la întâmplare şi după capul lor, ci cu insuflarea Duhului Sfânt. Pentru că preabunul şi iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din pricina iubirii Sale de oameni, a învrednicit pe Avraam şi pe cel din el să fie străbunii lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 33

dec.
12
Dum
) Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Sinet; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului (Dezlegare la pește)
dec. 12 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong>†</strong>) Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Sinet; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului <em>(Dezlegare la pe</em><em>ște)</em></span>

†) Sf. Ier. Spiridon[1], episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (348) Sf. Mc. Sinet, citeţul, de la Roma, sub Aurelian (270) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului (251) • Sf. Cuv. Abria, fiica Sf. Ier. Ilarie de Poitiers, din Franţa (360) • Sf. Cuv. Finian, întemeietorul Mănăstirii Clonard, din Irlanda (549) • Sf. Cuv. Amonata şi Antu (sec. VI) • Sf. Grigorie, ucenicul Sf. Benedict din Nursia, de la Terracina, în Lazio (570) • Sf. Cuv. Edburga, stareţa Mănăstirii Minster-in-Thanet, din Anglia (751) • Sf. Mc. Ioan, de Zedazeni, în Georgia (sec. IX) • Sf. Ier. Ioan, mitropolit de Zichnon, Grecia (1333) • Sf. Cuv. Terapont, de la Monza, în Rusia (1591).  

[1] Trupul întreg al Sfântului Spiridon, fără mâna dreaptă, poate fi cinstit în insula Corfu.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.

Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinet.

Sfântul Mucenic Sinet a trăit pe vremea împăratului Aurelian. Sfântul acesta, făcut anagnost al bisericii Romei, de Sfântul Xist, a stat de vorbă cu împăratul Aurelian, când împăratul se afla în Roma şi aducea jertfe idolilor şi i-a făgăduit, în bătaie de joc, că va jertfi şi el idolilor. Când i s-a descoperit făţăria, a fost chinuit cumplit vreme îndelungată. Apoi a fost închis în templul numit Panteon; de aici a fost scos şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului.

Pe când împărăţea Deciu în bătrâna Romă s-a pornit mare prigoană împotriva creştinilor. A trimis împăratul oameni în toate ţările ca să silească pe creştini să jertfească idolilor şi să se lepede de Hristos, iar pe cei ce nu se vor pleca să-i supună la chinuri cumplite şi să le ia viaţa cu durere.

Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim preasfinţitul Alexandru. Sfântul a fost pârât prefectului Cezareii Palestinei. Acesta a trimis şi l-a adus la el legat în lanţuri. Sfântul Alexandru a vorbit multe cu el, a propovăduit cu glas tare înaintea tuturor ca Hristos este Dumnezeu şi împărat, că este Făcătorul tuturor, că idolii sunt demoni şi curată rătăcire şi a dat anatemei cu glas plin de îndrăznire pe cei ce cinstesc pe idoli. Cuvintele sfântului au aprins cumplit mânia tiranului. De aceea îndată l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri şi l-a osândit să fie mâncat de viu de fiare. L-au dezbrăcat pe sfânt de haine, l-au legat gol în mijlocul locului de chinuri ca pe un berbec de seamă şi a trimis tiranul felurite fiare ca să-l mănânce. Sfântul s-a rugat şi a adăugat la sfârşit aceste cuvinte: “Doamne, facă-se voia Ta ca să mă săvârşesc acum, facă-se precum voieşti Tu!”. Atunci unele din fiarele care au fost slobozite asupra lui i se închinau arătându-şi închinăciunea prin înclinarea capetelor lor; altele se apropiau şi-i lingeau picioarele; iar altele îi lingeau cu limba trupul lui plin tot de răni. Iar marele arhiereu al lui Dumnezeu, mulţumind, a zburat la Domnul lăsând pe pământ nevătămat trupul, pe care nişte binecredincioşi cu multă cinstire l-au uns cu miresme, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Amonata şi Antu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 20

dec.
13
lun
†) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei;Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest; Sf. Mc. Lucia fecioara, din Siracuza
dec. 13 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong><span style="color: #0000ff;">†) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei;</span> † </strong>Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest; Sf. Mc. Lucia fecioara, din Siracuza</span>

†) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei (1693) • Sf. Mari Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest[1], din Sevastia Armeniei (303) • Sf. Mc. Lucia[2], fecioara, din Siracuza Siciliei, sub Diocleţian (304)Sf. Mc. Antiohie de Sulcis[3], doctorul, din Insula Plombaria (azi Sulci, lângă Sardinia), sub Adrian (117-138) • Sf. Cuv. Arie, din Egipt • Sf. Cuv. Arsenie, din Muntele Latros, azi în Turcia (sec. IX) • Sf. Cuv. Otilia (Odile), stareţă în Alsacia, Franţa (720) • Sf. Mardarie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Sf. Mc. Gavriil, arhiepiscopul Serbiei, mucenicit în Bitinia (1659) • Soborul primilor mucenici ai Bisericii Ortodoxe în America: Iuvenalie, Petru Aleutul, Anatolie, Serafim, Ioan şi Alexandru • Sf. Sf. Noi Mc. Alexandru, preotul, şi Ioan (1920), Vladimir, protoiereul (1937), şi Nicolae, preotul (1938), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Orest se află în biserica S. Apollinare din Roma.

[2] Sfânta Muceniţă Lucia a fost înmormântată la Siracuza, pe locul muceniciei sale. Încă din anul 313, mormântul său a devenit un sanctuar pentru pelerinii veniţi de pretutindeni. În anul 1039, generalul bizantin Giorgio Maniace a mutat trupul Sfintei Lucia la Constantinopol, de unde, în anul 1204, în timpul celei de a patra cruciade, dogele Enrico Dandolo l-a adus la Veneţia, unde se găsește şi astăzi, în biserica San Geremia.

[3] Era originar din părţile Galaţiei și a fost exilat în Sardinia. Pe locul mormântului său se găseşte astăzi un sanctuar. Iar Insula Sulci şi-a luat numele de la dânsul, ea numindu-se înainte Plombaria.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: “Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 27

dec.
14
mar
Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie
dec. 14 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie</span>

Sf. Mc. Tirs, Levchie şi Calinic din Cesareea (251) • Sf. Mc. Filimon, Apolonie, Arian şi cei împreună cu dânşii, din Egipt (287) • Sf. Ier. Pompei, episcop de Pavia, în Lombardia, urmaş al Sf. Sir (290) Sf. Cuv. Matronian[1], pustnicul, de lângă Milano Sf. Ier. Viator, episcop de Bergamo, în Lombardia (378) • Sf. Mc. Castulie • Sf. Diogen, preotul, de la Arras, în Franţa • Sf. Ier. Lupiciniu, episcop de Vienne, în Franţa (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Nicasie, episcop de Reims, Sf. Mc. Eutropia, sora sa, şi cei doi însoţitori ai lor, de la Reims, în Franţa (407) • Sf. Cuv. Agnelie, pustnic, apoi stareț la Mănăstirea San Gaudioso, în Campania (sec. VI) • Sf. Ier. Fortunat, imnograful, episcop de Poitiers, în Franţa (610) • Sf. Ier. Ilarion, episcop de Suzdal, în Polonia (1708) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul (1937), şi Vasie mărturisitorul, arhiepiscopul de Tambov, (1940), din Rusia.

[1] Sfântul Matronian a fost înmormântat în biserica S. Nazaro, de către Sfântul Ambrozie al Milanului, după ce carul ce purta trupul său abia găsit în pădurea din apropiere s-a oprit, în chip minunat, în faţa acestei biserici. Moaştele Sfântului Matronian se găsesc în această biserică, ce se cheamă astăzi Sant’Ambrogio, alături de cele ale Sfântului Ambrozie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoană împotriva creştinilor în părţile Nicomidiei, Niceii şi Cezareii Bitiniei.

Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos şi a defăimat deşertăciunea închinării la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat şi i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru că a rămas tare şi neclintit în credinţa creştinească, i s-a tăiat capul.

Pe când ighemonul făcea o călătorie în Helespont i-a ieşit întru întâmpinare marele între atleţi Tirs. Acesta a propovăduit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu şi a mustrat pe tiran, că fără să judece cinsteşte pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate şi de multe feluri, de către mai mulţi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninătate, la rugăciunea sfântului s-au sfărâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine că Dumnezeul lui Tirs este mai mare şi mai puternic decât toţi idolii, de vreme ce la rugăciunea lui Tirs idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat, a primit şi el credinţa în Hristos. Şi rugându-se şi el, lui Hristos, a fost sfărâmat idolul pe care el îl slujise până atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs şi-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian şi cei dimpreună cu ei.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost aşa: au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului 37 de creştini. Printre aceştia se afla şi un creştin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost ameninţat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat şi a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreţul din fluier, ca să-i ia locul şi să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat şi hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat şi credinţa în Hristos, şi când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte şi să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-şi schimbe credinţa şi să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion şi că el ţinea locul lui Apolonie. Mulţi l-au sfătuit şi l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat.

Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneşte odată ce n-a primit botezul creştinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat şi s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toţi cei de faţă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinţare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi şi pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Şi s-a pogorât foc din cer, care a ars şi a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Şi fiindcă Apolonie a fost pricina credinţei lui Filimon în Hristos, a fost prins şi el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinţa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supuşi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că ighemonul s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare. Moaştele Sfântului Arian au fost aduse la uscat şi au fost îngropate de slujitorii săi.

Tot în această zi pomenirea celor patru ostaşi din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.

Diocleţian, după ce a chinuit pe sfinţi cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanţuri într-o groapă adâncă şi a acoperit groapa cu pământ; a pus deasupra gropii scaunul său şi a poruncit ostaşilor să joace, zicând: “Să vedem dacă va veni Dumnezeul lui Arian ca să-l scoată din groapa asta”. Apoi a plecat la palat. Când s-a dus să se culce, a văzut atârnate deasupra patului piatra şi lanţurile purtate de Arian, iar pe Arian aşezat pe pat. Împăratul s-a spăimântat şi a socotit că este vrăjitor. Atunci l-a aruncat în mare împreună cu cei patru ostaşi din garda împărătească, ce crezuseră împreună cu el în Hristos. Delfinii au luat moaştele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fuseseră băgaţi, şi le-a scos la ţărm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului ce a fost adus asupra noastră cu iubire de oameni şi de care mai presus de orice nădejde ne-a izbăvit Domnul cel iubitor de oameni.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 14

dec.
15
mie
Sf. Sf. Mc. Elefterie, ep. Iliriei şi Sf. Mc. Antia, mama sa; Sf. Mc. Suzana
dec. 15 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Elefterie, ep. Iliriei şi Sf. Mc. Antia, mama sa; Sf. Mc. Suzana</span>

Sf. Sf. Mc. Elefterie, episcopul Iliricului (sec. II), și Sf. Mc. Antia, mama sa, ucenică a Sf. Ap. Pavel (sec. II) • Sf. Mc. Suzana, nevoitoare în Palestina (sec. III) • Sf. Mc. Coremon, prefectul botezat de Sf. Elefterie (sec. II) • Sf. Mc. Irineu, Antonie[1], Teodor, Saturnin, Victor şi cei 17 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Valerian (253-260) • Sf. Mc. Elefterie Cubicularul (361) • Hirotonia Sf. Ier. Ioan Gură de Aur întru arhiepiscop al Constantinopolului (397) • Sf. Cuv. Mesmin, de lângă Orléans, Franţa (520) • Sf. Cuv. Olfa, de la Roma, fost rege de Essex, în Anglia (709) • Sf. Ier. Ştefan mărturisitorul, episcop de Suroj, în Rusia (787) • Sf. Mc. Vah cel Nou, din Palestina (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pavel, din Muntele Latros, azi în Turcia (955) • Sf. Arsenie • Sf. Ier. Macarie, episcop de Sinai (1252) • Sf. Cuv. Trifon, apostolul Laponiei, şi Iona, ucenicul său, de la Petcenga, Rusia (1583) • Sf. Sf. Noi Mc. Ilarion, arhiepiscopul de Vereia (1929), Alexandru şi Vasile, preoţii (1937), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Antonie se află în biserica S. Maria delle Vergini din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie.

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Antia, mama Sfântului Elefterie, care pe când îmbrăţişa pe fiul ei mort, de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul Coremon prefectul, crezând în Hristos şi, botezându-se, de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi călăi, care, crezând în Hristos, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel, care a schimnicit în muntele Latro.

Tot în această zi, pătimirea Sfintei Muceniţe Suzana.

Sfânta Muceniţă Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân şi mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredinţa celor doi; a alergat la Hristos şi a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinţilor ei, a împărţit toată averea la săraci şi a slobozit din jugul robiei pe robii şi roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-şi numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică. Socotind că e bărbat, a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, aşa că schimnica a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii şi a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire şi a mustrat pe stareţ. Stareţul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două fecioare şi două diaconiţe. Şi lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconiţă şi a poruncit să fie stareţă.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole şi a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo şi numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă ighemonului, a fost dusă înaintea lui şi a fost supusă la felurite chinuri şi la sfârşit a fost aruncată în foc. Acolo şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie Cubiculariu.

Acest sfânt mucenic, de loc din Constantinopol, strălucea în dreapta credinţă. Din copilărie fusese crescut la curtea împărătească şi acolo primise de la început cele mai mari cinstiri; întrecea în bogăţii şi slava pe toţi oamenii acelor vremi. Cuprins de dumnezeiasca dragoste după cele nestricăcioase şi veşnice, a socotit pe toate cele pământeşti ca nimic şi a ales să fie mai bine lepădat în curţile Domnului, decât să rămână în locaşurile păcătoşilor. Depărtat de lume, era cu ochii minţii aţintiţi spre Dumnezeu; se îndeletnicea în fiecare zi cu cântări dumnezeieşti şi plinea toată virtutea.

Dar stricătorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit să vadă toate acestea; s-a slujit de o slugă a fericitului punându-i în gând să se ducă la împărat şi să pârască pe stăpânul său. S-a dus deci sluga la împărat şi i-a spus că stăpânul său Elefterie s-a botezat şi că a zidit o biserică. I-a mai spus că se închina Celui Răstignit, că batjocoreşte legiuirile şi rânduielile împărăteşti. A mai adăugat că are sub pământ o casă ascunsă, că aduce Dumnezeului creştinilor slujbe de toată noaptea, că-şi chinuie trupul cu post, cu plânsete şi cu culcări pe pământ. Împăratul s-a aprins de mânie şi l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împăratul i-a pus întrebări, la vedere paşnice şi măgulitoare, grăindu-i aşa: “De ce ne-ai părăsit, Elefterie? Cum te-ai depărtat atâta vreme de la noi? Cum ai dispreţuit dorul nostru şi curţile noastre împărăteşti? Cum ai dispreţuit dragostea noastră cea mare şi curată ce-ţi păstrăm?”.

“Împărate, i-a răspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i şubrezit de multe şi nenumărate boli; am voit să stau la aer curat ca să-mi recapăt sănătatea”.

“Dar pentru ce să te desfătezi numai tu singur, i-a spus împăratul, de aerul cel curat? Pentru ce să te bucuri numai tu singur de bunătatea lui? Pentru ce să nu ne bucurăm împreună, mergând şi eu cu tine acolo?”.

Sfântul nu i-a dat răspuns la aceste cuvinte. Iar împăratul, îndată ce s-a făcut seară, a trecut râul Sangarin, căci dincolo de acest râu îşi avea sfântul locuinţa. S-a uitat pe o uşă ascunsă şi a văzut o gaură ca gura unui puţ. S-a coborât pe ea şi a dat de o biserică frumos împodobită. Cele văzute l-au tulburat. A lăsat mânia la o parte şi a început să spună cuvinte linguşitoare, căutând să slăbească tăria fericitului. Dar pentru că izbea cu pumnii în aer, căci n-a putut să-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup să fie aruncat mâncare câinilor şi pasărilor. Fericitul şi-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zăcea părăsit, a fost luat de un creştin împodobit cu harul preoţiei, evlavios şi iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir şi l-a îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vah cel Nou.

Sfântul Mucenic Vah cel Nou era de loc din Palestina şi a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi Irina şi Constantin. Tatăl lui, creştin din moşi, strămoşi, era căsătorit cu o femeie foarte credincioasă. Ademenit însă de slava deşartă a lumii acesteia şi de înşelăciune, s-a lepădat de credinţa cea adevărată moştenită din strămoşi şi a trecut la necurata credinţă a agarenilor. A avut şapte copii, pe care i-a crescut în aceeaşi rătăcire. Stricându-şi viaţa în necredinţă, a lăsat, la moartea lui, pe soţia lui cu cei şapte copii. Al treilea dintre ei în şirul naşterii, cu numele Dahac, care tălmăcit în elineşte înseamnă Ghelasie, nu s-a însurat. Chiar înainte de moartea tatălui său voia să se facă creştin, lucru pe care l-a săvârşit după ce tatăl său a murit. I-a spus mamei sale gândul; ea a consimţit şi l-a încurajat. Atunci a plecat de la mama lui şi s-a dus la Ierusalim. De acolo, povăţuit de un monah, s-a dus în lavra Sfântului Sava, unde a fost învrednicit de Sfântul Botez şi i s-a pus numele Vah. Apoi în urma rugăciunilor lui, a fost îmbrăcat cu haina monahală.

Ca monah a vieţuit bine şi s-a întărit în înfrânare şi în celelalte virtuţi. La porunca stareţului a plecat din mănăstire, că stareţul se temea să nu afle de el agarenii care stăpâneau Palestina. Din întâmplare, sau mai bine-zis din rânduială dumnezeiască, s-a dus la Ierusalim şi acolo s-a întâlnit cu mama lui, căreia i-a spus tot ce a făcut; i-a mai spus că-l doare inima că fraţii lui trăiesc în rătăcire. Când fraţii lui au auzit aceasta de la mama lor, au trecut la credinţa în Hristos, afară de unul care a rămas în rătăcire. Acesta a spus agarenilor toate cele făcute de Sfântul Vah. Agarenii l-au căutat, l-au prins şi l-au dus la Amira, stăpânul cetăţii Ierusalimului. Amira l-a trimis la aşa-numitul de ei general şi la judecători. Înaintea lor a mărturisit pe Hristos, a defăimat ca deşartă credinţa agarenilor şi şi-a bătut joc de ea. Pentru asta i s-a tăiat capul.

Trebuie să se ştie ca cel întru sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului în această zi, din care a şi început să se săvârşească de el sărbătoarea Naşterii lui Hristos până la douăzeci şi cinci ale lunii, căci unii din Apus veneau şi o vesteau de fiecare dată. Pentru aceasta a şi fost rostit de el acel Cuvânt apologetic, preafrumos şi preafolositor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 114

dec.
16
joi
Sf. Proroc Agheu; Sf. Teofana împărăteasa (Dezlegare la pește)
dec. 16 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Proroc Agheu; Sf. Teofana împărăteasa <em>(Dezlegare la pe</em><em>ște)</em></span>

Sf. Proroc Agheu (sec. VI î. Hr.) • Sf. Teofana împărăteasa, făcătoarea de minuni, soţia preaînţeleptului împărat Leon (sec. IX) • Sf. Mc. Marian[1], de la Roma, sub Marc Aureliu Carin (283-285)Sf. Mc. Albina, de la Formia, în Lazio, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Prom şi Ilarie • Sf. Mc. Valentin, ofiţer roman, Concordie, fiul său, Naval şi Agricol, de la Ravena, sub Maximian (305) • Sf. Ier. Memnon, arhiepiscopul Efesului, azi în Turcia (sec. V) • Sf. Ier. Modest, patriarhul Ierusalimului (630) • Sf. Ier. Nicolae al II-lea, patriarhul Constantinopolului (995) • Sf. Cuv. Sofia, de la Moscova (1542) • Sf. Sf. Noi Mc. Vladimir, preotul (1918), Arcadie, episcopul de Bejetsk, Macarie, ieromonahul, Alexandru, protoiereul,  Teodosie, Ilie, Vladimir, Pavel şi Petru, preoţii (1937), din Rusia.

[1] Tânăr nobil, de rang senatorial.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului şi Măritului Prooroc Agheu.

Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceşte: “sărbătoare”, sau “cel ce sărbătoreşte”, ori “cel ce este sărbătorit”.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marin.

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam şi încă de tânăr a făcut parte din senatul roman şi a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creştin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Şi atunci a primit sfârşitul prin sabie. Tatăl lui şi mama lui l-au însoţit până la locul de osândă, fericindu-l.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Prom şi Ilarie, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, care se află alături de biserica Sfântului Polieuct.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Teofana, împărăteasă, care a fost soţia preaînţeleptului împărat Leon.

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Şi se rugau, zicând: “Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topeşte pe noi, robii tăi!”. Şi pentru că s-au rugat cu credinţă au primit o fetiţă. După ce a fost înţărcată şi după ce a împlinit şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de virtuţi. Părinţii vedeau toate acestea şi se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut şi a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraţi după o copilă frumoasă şi virtuoasă, ca să fie dată soţie fiului lor, Leon împăratul. Şi au găsit împăraţii toate aceste bunătăţi la Teofana, fiica lui Constantin şi a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie şi de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, aşa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soţia sa, trei ani. De sfinţirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, şi au ieşit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieţii, ca pe o pânză de păianjen şi umbră, le dispreţuia; nu înceta zi şi noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări şi rugăciuni şi să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveşmântată pe dinafară cu toate podoabele împărăteşti, dar pe sub podoabele acestea îşi chinuia în ascuns trupul în zdrenţe. Îi plăcea vieţuirea schimnicească şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe; se hrănea cu pâine şi cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână şi podoabele, socotite de lume de preţ pentru desfătările vieţii; dădea celor lipsiţi hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinţă pe văduve şi orfani; îmbogăţea cu bani şi cu moşii locaşurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraţi; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: “Domnule”. Nu rostea jurământ cu limba ei şi nici minciună sau ocară nu ieşea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze şi să jelească pe ascuns, să ude aşternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul şi se culca jos, pe podea, pe care aşternea o rogojină şi zdrenţe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieţuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar şi boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obişnuită cu grăirea dumnezeieştilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de şapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferinţele celorlalţi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniţi, sprijinea pe văduve, era bucurie şi mângâiere celor împresuraţi de necazuri şi nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume şi de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite. Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, şi aşa şi-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 21

dec.
17
vin
Sf. Proroc Daniil şi Sf. trei tineri: Anania, Azaria şi Misail (Dezlegare la peşte)
dec. 17 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Proroc Daniil şi Sf. trei tineri: Anania, Azaria şi Misail <em>(Dezlegare la peşte)</em></span>

Sf. Proroc Daniil[1] şi Sf. 3 tineri: Anania, Azaria şi Misail (sec. VII î. Hr.) • Sf. Mc. Iahu • Sf. Cuv. Mc. Patermutie și Coprie şi Sf. Mc. Alexandru, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Dunalie mărturisitorul, care şi-a schimbat numele în Ştefan (sec. X) • Sf. Nou Mc. Nichita, din Capadocia (1300) • Sf. Ier. Dionisie cel Nou, din Zachintos, arhiepiscopul Eghinei, în Grecia (1622) • Sf. Noi Mc. Paisie, stareţul, şi Avacum, diaconul, din Serbia (1814) • Sf. Noi Mc. Nicolae, protoiereul, şi Alexandru, preotul (1918), Petru şi Ioan, preoţii (1937), din Rusia.

[1] O bucată de os din trupul Sfântului Proroc Daniil se afla în Mănăstirea Olivolo, închinată lui la Veneţia. Piciorul Sfântului proroc (fără degetul mare) poate fi cinstit în biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari din Veneţia, adus în secolul al VII-lea, după cum atestă F. Corner,  Notizie storiche delle chiese e monasteri di Venezia e di Torcello, 1758, p. 363.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail.

Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.

Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.

Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.

Daniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.

Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.

Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.

Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Patermutie, Copri şi Alexandru, care au suferit mucenicia pe vremea lui Iulian Apostatul.

Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pe vremea lui Iulian Apostatul. Duceau viaţă de sihaştri în pustiul Egiptului. Când Apostatul a plecat cu război împotriva perşilor a auzit şi de sfinţii aceştia şi a trimis de i-a adus la el. A întrebat pe Patermutie de câţi ani este. Patermutie i-a răspuns că de 75 de ani. A întrebat şi pe Copri. Copri i-a răspuns că e de 45 de ani. Atunci tiranul a poruncit să fie scos afară Patermutie. Cu felurite linguşiri a înduplecat pe Copri să se lepede de Hristos. Patermutie i-a adus aminte de viaţa lui schimnicească de mai înainte, de ostenelile şi de postul lui şi l-a întors iarăşi la credinţa în Hristos. Şi îndată a poruncit tiranul să-i taie lui Copri limba şi să-l întindă pe un grătar înroşit în foc. Când a fost dus spre grătar s-a spăimântat. Sfântul Patermutie l-a încurajat din nou şi a intrat cu el pe grătar şi au ieşit nevătămaţi. Apoi au fost aruncaţi într-un cuptor cu foc. Odată cu ei a intrat şi monahul Alexandru, care a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Ieşind toţi trei nevătămaţi, li s-au tăiat capetele, la porunca tiranului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi pururea pomenitului mărturisitor Dunale, care şi-a schimbat numele în Ştefan.

Cuviosul şi pururea pomenitul Dunale era stăpânul unei insule, numită de unii Nivertis, iar de alţii Veroi, alături de Gadira, înconjurată de apele oceanului. Era foarte bogat. Fiind crescut însă în curatele învăţături creştineşti, trăia mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii. De aceea, socotind totul în lume lucruri de nimic a lăsat pe fiii lui stăpâni pe insula şi pe bogăţia lui, s-a dus la Roma şi a îmbrăcat haina călugărească. Apoi s-a dus în vestita cetate Constantinopol. Acolo a stat de vorbă cu împăraţii Porfirogeneţi, Constantin şi Roman. Împăraţii l-au trimis la Ierusalim, căci aceasta le ceruse fericitul. Ajuns la Ierusalim şi-a împlinit dorinţa; a fost îmbrăcat cu marea schimă de Hristodul, patriarhul de atunci al Ierusalimului şi s-a numit Ştefan. A suferit multe ocări şi bătăi de la nelegiuiţii saracini, pentru că nu îşi rădea barba. S-a dus înapoi în Egipt, unde a fost prins şi băgat la închisoare cu cei doi preoţi care-l însoţeau. Şase luni a îndurat foamea, setea şi alte chinuri. După aceste luni a fost trimis iar la Amira, stăpânul Egiptului. Din porunca lui, a fost legat pururea pomenitul cu lanţuri şi silit să se lepede de Hristos. S-a împotrivit cu tărie. Şi pentru că n-a fost biruit, ci dimpotrivă mărturisea cu îndrăzneală pe Domnul nostru Iisus Hristos, a fost supus la multe şi nenumărate chinuri. De pe urma lor s-a îmbolnăvit şi de boală a părăsit viaţa aceasta de aici, vestindu-i-se mai dinainte, de la Dumnezeu, săvârşirea sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iahu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Dionisie cel Nou, cel din Zachint, care a fost arhiepiscop al Eginei şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nichita.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 23

dec.
18
sâm
†) Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, patriarhul Ierusalimului (Dezlegare la pește)
dec. 18 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†)</strong> <strong>Cuv. Daniil Sihastrul;</strong></span> Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, patriarhul Ierusalimului <em>(Dezlegare la pe</em><em>ș</em><em>te</em><em>)</em></span>

Sf. Cuv. Daniil Sihastrul (1496)Sf. Mc. Sebastian[1], senator din Milano, şi cei împreună cu dânsul: Zoe, soţia sa, Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Simforian, Castul, Victorian, Marcelin şi Marcu, de la Roma, sub Diocleţian (287) • Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului (sec. IV) • Sf. Ier. Graţian, episcop de Tours, plecat de la Roma pentru a evangheliza Galia, azi Franța (250) • Sf. Mc. Eviot (318) • Sf. Mc. Foca şi Ermil • Sf. Mc. Zaheu, diaconul, şi Alfie, citeţ, din Cezareea • Sf. Cuv. Flavit, pustnicul, de la Sens, în Franţa (sec. VI) • Sf. Ier. Flanan, episcop în Irlanda (sec. VII) • Sf. Ier. Flor, episcopul Aminsului, în Elenopont (sec. VII) • Sf. Cuv. Dezirie (Desiré), de la Mănăstirea Fonete-nelle, în Franţa (700) • Sfânta Cuv. Samthania, din Irlanda (739) • Sf. Cuv. Vinebaldie (Winebald), stareţ în Germania (761) • Sf. Sofia, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv. Mihail Sincelul, mărturisitorul (845) • Sf. Sf. Mc. Sisinie, episcop de Chorasan, în Calcedon • Sf. Cuv. Sebastian, de la Poshekonie, în Rusia (sec. XV-XVI) • Sf. Cuv. Simeon, din Verhoturie, Rusia (1642) • Sf. Sf. Nou Mc. Tadeu, arhiepiscop de Tver, în Rusia (1937).

[1] Primul mormânt al Sfântului Sebastian a fost în catacombe, apoi, în vremea papei Grigorie al IV-lea (827-843) moaştele sale au fost mutate în Basilica San Pietro de la Vatican, iar din anul 1218 se află în biserica San Sebastiano fuori le mura, din Roma, mai exact în prima capelă, în partea stângă a bisericii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian şi Zoe soţia lui şi a celor împreună cu el: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin şi Marcu.

Dintre aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi Marcu, fraţi buni şi oameni cu vază şi în privinţa neamului şi în privinţa bogăţiei, au stat închişi” în temniţă vreme îndelungată; au fost supuşi la multe feluri de chinuri şi era să li se taie capetele.

Dar Tranchilin, tatăl lor, elin fiind, şi mama lor Maria, erau cât pe-aci să-i împiedice prin plânsetele lor să sufere pentru Hristos. Şi poate că s-ar fi întâmplat aceasta, dacă fericitul întru pomenire Sebastian n-ar fi păşit atunci cu îndrăzneală, el, cel dintâi (că, mai înainte Sebastian căuta să se ţină ascuns, pentru ca să aducă pe tăinuite pe mulţi la credinţă) şi n-ar fi întărit în credinţă nu numai pe Marcelin şi Marcu, ci trăgând la credinţă şi pe tatăl lor, pe Tranchilin prefectul, pe care l-a învăţat credinţa creştină şi a crezut. Îndată dar prefectul a chemat la dânsul pe preafericitul Sebastian şi pe preotul Policarp; le-a cerut să-i facă parte de mântuire şi să-l vindece de boala de care suferea. Tranchilin a scăpat de boală, a crezut în Hristos din tot sufletul, a zdrobit idolii din casa lui şi s-a botezat.

Fericitul Galu episcopul a hirotonit pe cei doi fraţi, pe Marcelin şi Marcu, diaconi, iar pe tatăl lor preot. Pe Sebastian l-a făcut apărător al Bisercii. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor împreună cu aceştia au fost prinşi şi Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul şi Zoe. Au fost chinuiţi în felurite chipuri şi şi-au sfârşit viaţa. Sfântul Sebastian a fost chemat de Diocleţian la el; a fost cercetat şi pentru că a mărturisit cu îndrăzneală dreapta credinţă s-a tras în el cu săgeţi ca într-o ţintă, i-a fost bătut trupul cu ciomege şi tăiat în bucăţi; şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Patermutie, Coprie şi Alexandru, pustnici in Egipt.

Patermutie a fost la început păgân şi capul unei bande de hoţi, dar după ce s-a căit de păcatele sale a fost botezat şi s-a retras în deşert. Pustnicul şi-a dedicat toată viaţa îngrijirii bolnavilor şi îngropării morţilor. Pentru faptele bune şi nevoinţele sale, Patermutie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Preotul Coprie a fost martor al faptelor părintelui Patermutie şi a păstrat însemnări despre viaţa şi minunile acestuia. Sf. Coprie a povestit această Viaţă preotului Rufin, care la rândul său a povestit-o lui Paladie, Episcopul din Hellenopolis, care a inclus naraţiunea în cartea sa Istoria Lausiacă.

Odată, Sf. Coprie se contrazicea puternic cu un eretic maniheu şi văzând că nu era chip să-l convingă de eretismul său, a propus să se aprindă un foc mare şi să intre amândoi în el ca să arate Dumnezeu credinţa fiecăruia. Ereticul nu a avut curaj să intre dar Sf. Coprie intrând în mijlocul flăcărilor a rămas nevătămat. Oamenii l-au slăvit pe Sf. Coprie pentru credinţa lui şi l-au aruncat şi pe eretic în foc. Acesta a sărit ars şi pârjolit de flăcări încercând să fugă. Oamenii l-au prins din nou şi l-au mai împins o dată în foc, până când Sf. Coprie a liniştit mulţimea şi l-a lăsat pe eretic să plece.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eviot.

Sfântul Mucenic Eviot a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era din locul numit Opsichiu, unde se şi născuse. Prin viaţa lui virtuoasă şi prin minunile ce săvârşea în fiecare zi, aducea pe mulţi la Domnul. De aceea a suferit nenumărate necazuri de la elini: lipsirea de averi, lanţuri, biciuiri şi tot felul de chinuri pe care le-a răbdat fără cârtire, dar a rămas nevătămat. Aceasta a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, şi sfântul i-a botezat în biserica de acolo, sfinţită de Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila.

Pentru aceasta Leontie, ighemonul Cizicului, a trimis de l-a adus la el. Şi a fost din nou supus la chinuri, dar a rămas teafăr. Apoi a fost aruncat în temniţă. Săvârşind mari minuni, a făcut pe mulţi elini creştini. Aceasta l-a înfuriat cumplit pe tiran, aşa că a poruncit celor ce se luptă cu sabia, gladiatorilor, să-l junghie. Dar întuneric a căzut pe ochii lor şi s-au junghiat unii pe alţii. Rămas nevătămat, mucenicul a fost dus la închisoare. Pe când era închis s-a auzit că împăratul Constantin cel Mare, a pornit război contra tiranului şi că vine din părţile Apusului spre Răsărit. Tiranul, de teamă, a poruncit să fie sloboziţi toţi din legături. O dată cu aceia a fost slobozit şi fericitul acesta Eviot şi s-a dus acasă. A mai trăit cinci ani şi şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Flor, episcopul Aminsului.

Cuviosul Părintele nostru Flor a trăit în Constantinopol pe vremea împăraţilor Justin cel Nou, Tiberie şi Mauriciu. Pe tatăl său îl chema tot Flor, iar pe mama lui Eufimia. Era iscusit în toată ştiinţa şi în cea elinească şi în aceea a Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi. Mai întâi a fost scriitor împărătesc, apoi a fost ridicat la dregătoria de patrician. S-a însurat şi a avut copii. Murindu-i femeia şi copiii de ciumă, a dus viaţă călugărească la una din moşiile lui din Anaplu. Pentru virtutea lui cea mare a fost făcut episcop al Aminsului. În eparhie a povăţuit bine turma încredinţată lui, a făcut multe minuni şi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zaheu diaconul şi Alfie citeţul, care au pătimit în Cezareea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Sofia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii cinstitei biserici a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Halcopratia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Mihail Sincelul, mărturisitorul.

Cuviosul Părintele nostru Mihail Sincelul era din cetatea Ierusalimului, fiul unor părinţi binecredincioşi. După ce a învăţat bine înţelepciunea elinilor şi a noastră a creştinilor, a îmbrăţişat viaţa singuratică. La moartea tatălui său, mama lui şi cu fiicele ei au intrat într-o mănăstire şi s-au călugărit; iar el s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava şi s-a tuns călugăr. În mănăstire, Sfântul Mihail a vieţuit bine şi a plăcut lui Dumnezeu şi s-a supus la tot felul de nevoinţe pustniceşti. Pentru aceasta a fost învrednicit cu harul preoţiei. Apoi a intrat într-o peşteră liniştită. Aici veneau des la el Teodor şi Teofan mărturisitorii şi filozofii. Episcopul Ierusalimului l-a făcut pe fericitul Mihail sincel, iar pe dumnezeieştii fraţi buni, Teodor şi Teofan, preoţi.

După trecere de câtva vreme, s-a iscat în bătrâna Romă o erezie. Întâistătătorul sfintei cetăţi a Ierusalimului a primit scrisori de la romani ca să trimită nişte oameni pricepuţi, care să fie în stare să pună capăt pricinii iscate acolo. Şi întâistătătorul Ierusalimului a trimis la Roma pentru un lucru de nevoie ca acesta pe Mihail şi pe fraţii Teodor şi Teofan. Le-a mai poruncit ca în trecere să dea nişte scrisori sinodale împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, şi lui Teodot, patriarhul de atunci al Constantinopolului. Aceşti trei cuvioşi au dat ascultare celui ce i-a trimis, au dat scrisorile şi au spus şi ei multe cuvinte de învăţătură, celor ce grăiau împotriva sfintelor icoane. La porunca tiranului împărat au fost bătuţi cumplit şi aruncaţi în închisoare. Dar pentru că sfinţii nu s-au plecat învăţăturilor lor greşite, tiranul i-a bătut din nou. Pe Teodor şi Teofan i-a osândit cu surghiunul, iar pe fericitul Mihail şi pe fratele său Iov i-a închis în pretoriu. De acolo Sfântul Mihail a fost trimis împreună cu ucenicul lui într-o mănăstire din Plusiada, după ce a fost legat cu lanţuri grele de gât, de Mihail Cepeleagul. Din pricina multor chinuiri şi a vârstei înaintate, s-a îmbolnăvit de curgere de ochi şi s-a îngheboşat; dar fericitul Mihail a rămas neclintit, ca un diamant. Când s-au suit pe tronul împărătesc împăraţii Teodora şi Mihail şi au dat voie ca să cinstească oricine cu îndrăznire icoanele sfinţilor, au fost chemaţi toţi cei surghiuniţi şi au fost învredniciţi cu mari dregătorii. Împărăteasa l-a rugat atunci şi pe acest mare mărturisitor să primească scaunul patriarhal al Constantinopolului. El n-a vrut şi a fost făcut patriarh Sfântul Metodie. Sfântul a fost cinstit iarăşi cu vrednicie de sincel şi a primit întru a sa stăpânire şi odihnă cea mai mare mănăstire din ţară. După ce a trăit şi restul vieţii în chip cuvios şi bineplăcut lui Dumnezeu, în vârstă de 85 de ani, s-a mutat în pace la Dumnezeu, în ziua a optsprezecea a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Cel întru sfinţi Părintele nostru Modest, patriarhul Ierusalimului, s-a născut din părinţi ortodocşi, în oraşul Sebastia. Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula era stearpă. La rugăciunea celor doi soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după 40 de ani de împreună-vieţuire. După naşterea acestui mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creştin. A fost legat şi închis în temniţă. Când a auzit Teodula s-a dus şi ea la închisoare cu copilul. Acolo, rugându-se amândoi Domnului, şi-au dat în pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor, şi au fost mucenici prin voinţă. Paznicii închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între ei. L-au luat şi l-au dus lui Maximian. Copilul era de cinci luni. Văzând Maximian că e frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus. Pe când era crescut de acela, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi că au murit pentru Hristos. La vârsta de 13 ani a dat peste un dascăl creştin. Acesta l-a învăţat dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea. Avea însă o durere, că trăieşte cu elinii.

Odată împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfa idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna elinilor ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez. Şi l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat cu el şi l-a dus la Atena. Pe cale a făcut sfântul felurite minuni. Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze. Pe când se săvârşea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile şi cu atingerea mâinii. A vindecat şi pe un om îndrăcit. Mai târziu au murit argintarul şi soţia lui. Argintarul îl înscrisese şi pe el în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul însă a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri pustii de tot şi trăia acolo în schimnicie. Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda. Şi când au plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei. În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de şapte ani. Cu rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgânească şi l-a înduplecat să se boteze. L-a vindecat şi de o boală grea. După moartea stăpânului lui s-a dus să se închine Mormântului celui de viaţă purtător al Domnului. Apoi s-a dus la Muntele Sinai; şi acolo slujind lui Dumnezeu a săvârşit multe minuni.

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, cu descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci şi nouălea an al vieţii lui. A făcut multe minuni şi ca arhiereu. Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau ca el e arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a şi primit cu dragoste; i-a găzduit cu bunăvoinţă şi le-a făcut bine cu dărnicie. Şi astfel acest mare părinte vieţuind cu cuvioşie, ca arhiereu 38 de ani, iar de totul ani 97, s-a mutat în veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul.

Acest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.

Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc.

Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronicile şi multe alte însemnări din paginile de istorie a neamului şi Bisericii noastre strămoşeşti.

Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a cuviosului Daniil, pusă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare: “Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”, arată legătura duhovnicească a fiului cu părintele său duhovnicesc. De aici şi rânduiala statornicită de Biserica noastră ca aceşti doi mari bărbaţi preaiubitori de Dumnezeu să fie cinstiţi deopotrivă ca unii care au fost uniţi în rugăciune, în credinţa curată şi în iubire de Biserică şi neam.

După îngroparea sa, în biserica mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil a fost şi este cinstit ca părinte duhovnicesc, pomenit fiind împreună cu Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei Sfinte Mănăstiri. La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă, iar credincioşii vin continuu spre a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti şi trupeşti, aşa cum se arată în diferite scrieri până în vremea noastră.

Chipul Cuviosului Părinte Daniil Sihastrul este zugrăvit alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său, pe peretele exterior al Bisericii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud a acesteia. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris: Veniţi fraţilor, de mă ascultaţi, învăţa-vă-voi frica Domnului…”.

Aceasta frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 22

dec.
19
Dum
Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei
dec. 19 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei</span>

Sf. Mc. Bonifatie[1] de la Roma şi Sf. Cuv. Aglaia, stăpâna sa, care a devenit pustnică, după mucenicia Sf. Bonifatie (290)Sf. Ier. Grichentie mărturisitorul, apărător al dreptei credinţe în faţa iudaismului, la Milano (sec. VI) • Sf. Mc. Timotei şi Polieuct • Sf. Mc. Trifon • Sf. Eutihie, Tesalonica şi cei împreună cu dânșii: 200 de bărbaţi şi 70 de femei • Sf. Mc. Ilie, Prov şi Ares, din Egipt (308) • Sf. Ier. Anastasie mărturisitorul [2], episcopul Romei, apărător al dreptei credinţe în faţa origenismului (402)Sf. Ier. Bonifatie cel Milostiv, episcop de Florenţa, în Toscana (sec. VI) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Auxerre, în Franţa (sec. VI) • Sf. Gheorghe, scriitorul, şi Sava, fratele său, din Georgia (sec. XI) • Sf. Ilie, făcătorul de minuni, din Murom, în Rusia (1188) • Sf. Ier. Chiril al III-lea, mitropolitul Kievului (1281) • Sf. Nou Mc. Victor (1936) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, arhiepiscop de Veliki Ustiug, Ilie, Ioan și  Vladimir, preoţii (1937), și Vera (1942), din Rusia.

[1] Sclav al patriciei Aglaia, cu care trăia în păcat, Bonifatie a fost trimis de stăpâna sa în Orient să aducă moaște de mucenici pentru închinare, iar prin pronia lui Dumnezeu, s-a adus pe sine ca mucenic în Tars. Moaştele sale au fost aduse Aglaiei spre închinare, iar aceasta din urmă, schimbându-și viața, le-a pus spre închinare în biserica ridicată în cinstea Sfântului Bonifatie pe locul palatului său de pe colina Aventino. Și astăzi, moaștele Sfântului Bonifatie pot fi cinstite în biserica Ss. Alessio e Bonifacio din Roma.

[2] Sfântul Anastasie I, episcop al Romei, a fost înmormântat în cimitirul Ponziano de pe via Portuense. Astăzi, moaştele sale pot fi cinstite în biserica San Silvestro e San Martino ai Monti, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Bonifaciu şi a sfintei Aglaia Romana.

Sfântul Bonifaciu a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acacius, proconsulul Romei. Bonifaciu trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era şi beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor. La fel şi stăpâna lui era milostivă şi iubitoare de mucenici.

Într-una din zile i-a zis lui Bonifaciu: “Du-te în Răsărit, unde sfinţii sunt chinuiţi şi adu-mi moaşte de sfinţi, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”. Bonifaciu i-a răspuns, râzând: “Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?”. “Nu mi-i de glumă”, i-a spus Aglaia. Apoi i-a dat unele sfaturi, şi s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a liberat.

Şi a plecat Bonifaciu însoţit de doisprezece robi cu aur mult în Tarsul Ciliciei, unde sfinţii erau chinuiţi. A găsit acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos. Le-a sărutat lanţurile şi rănile. Dar aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului şi a mărturisit că este creştin. A fost prins şi supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos 50 de bărbaţi care au şi fost botezaţi. Apoi i s-a tăiat capul.

Robii, care veniseră cu el din Roma, nu ştiau de cele ce se petrecuseră. Când au auzit de la ostaşi cu de-amănuntul chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele. Le-au găsit şi au căzut peste ele; au plâns, le-au sărutat şi-i cereau iertare. Au cumpărat trupul cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Roma.

Aglaia, stăpâna lui, prin descoperire îngerească, a aflat totul. A ieşit întru întâmpinarea lui ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea. L-a îngropat la 50 de stadii de Roma. Mai târziu a zidit o biserică măreaţă în numele lui, în mijlocul Romei, şi l-a mutat în ea. Acolo se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaia, trăind de atunci cu cuviinţă şi bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ilie, Prov şi Ares.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Egipt şi erau creştini. S-au pornit la drum să se ducă în Cilicia ca să cerceteze pe mărturisitorii de acolo. Când au ajuns în Ascalon, au fost prinşi şi duşi înaintea Judecătorului Firmilian. Acolo au mărturisit că sunt creştini; pentru asta au fost supuşi la felurite chinuri. Ares s-a săvârşit prin foc, iar lui Prov şi lui Ilie li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Polieuct.

Sfântul Timotei a fost prins şi a mărturisit că este creştin. După ce a fost chinuit mult, s-a săvârşit prin foc în Mauritania. Sfântul Polieuct a fost supus la felurite chinuri. A fost aruncat în foc în Cezareea şi aşa şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Eutihie şi Tesalonica şi a celor împreună cu ei, 200 de bărbaţi şi 70 de femei care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grighentie.

Cuviosul Părintele nostru Grighentie, era de loc din cetatea Milanului. Părinţii lui se numeau Agapie şi Teodota. Grighentie, ca un pământ bun, a primit seminţele cele dumnezeieşti şi a dat rod bun. De aceea când s-a mărit s-a arătat ascultător şi împlinitor al poruncilor lui Hristos. Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon şi se supunea fericitul la post şi la aspră vieţuire. Şi din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, făcea semne şi minuni. După aceea a venit iar în Milan. Aici a găsit într-un loc retras de lume pe un bătrân preaînţelept. De la acesta a aflat tot ce i se va întâmpla în viitor. Aceleaşi lucruri, la care a mai adăugat şi cele ce lipseau, i le-a spus mai târziu şi marele Apostol Petru, care i s-a arătat faţă către faţă.

Pe vremea aceea, pe când cârmuia împărăţia romanilor Iustin, s-a întâmplat de a scris Elesvaan, împăratul etiopienilor, lui Proterie, patriarhul Alexandriei, cu rugămintea să-i trimită ca episcop, un om desăvârşit. Patriarhul se mâhnea că nu ştia unde să găsească un astfel de bărbat.

Dar în zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiască, i s-a arătat patriarhului Fericitul Marcu şi l-a arătat pe minunatul Grighentie, care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, venise nu de multă vreme în oraş şi era găzduit de un creştin. Patriarhul l-a luat cu multă bucurie, l-a hirotonit episcop şi l-a trimis îndată în Etiopia, întărindu-l cu scrisori şi cu tot ce se cuvine arhiereilor. Împăratul etiopienilor, încredinţat din scrisori, l-a îmbrăţişat şi l-a primit ca pe un apostol şi făcător de minuni. A mulţumit lui Dumnezeu şi i-a dat Sfântului Grighentie toată puterea. Sfântul a hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit bisericile zidite de curând de împărat în Arabia fericită şi a botezat pe mulţi iudei, că mai înainte aproape tot poporul era iudeu. După aceasta a convins cu temeiuri din Scriptură şi cu dovezi pe dascălii şi mai-marii iudeilor, i-a uimit cu minunile lui şi i-a adus pe toţi la credinţa cea adevărată. A dat apoi poporului legi şi a făcut tot ce este plăcut lui Dumnezeu. Păstorind dar bine turma sa şi săvârşind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace, după ce ajunsese la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Trifon.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 45

dec.
20
lun
Înainteprăznuirea Naşterii Domnului; Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
dec. 20 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Înainteprăznuirea Naşterii Domnului</em>; Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei</span>

Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul[1], episcopul Antiohiei, ucenic al Sf. Ap. Ioan, mucenicit la Roma, sub Traian (107) • Sf. Ioan de Kronstadt (1908) • Sf. Liberat şi Baiul, mucenici la Roma • Sf. Ier. Filogonie, patriarhul Antiohiei (323) • Sf. Ier. Ursicinie, episcop de Cahors, în Franţa (585) • Sf. Ier. Dominic, episcop de Brescia (612) • Sf. Cuv. Ursanie, întemeietor de mănăstire în Elveţia (620) • Sf. Teoctista din Constantinopol, mama Sf. Teodor Studitul (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Daniel al II-lea, arhiepiscopul Serbiei (1337) • Sf. Cuv. Ignatie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1435) • Sf. Nou Mc. Ioan Croitorul, de la Constantinopol (1650).

[1] Sfântul Ignatie s-a născut în anul 37 în Siria şi a fost ucenicul Sfântului Apostol Ioan. La vârsta de 32 de ani, a fost hirotonit de către Sfântul Petru episcop de Antiohia, iar spre sfârşitul vieţii sale a fost trimis în lanţuri la Roma. Pe drum, a scris şapte epistole care s-au păstrat până astăzi, adresate unor biserici din Asia Mică şi creştinilor din Roma. Ziua de 20 decembrie în care este prăznuit ar fi ziua sosirii sale la Roma. A fost mucenicit la Colosseum, aruncat fiind la lei, în anul 107, deîndată ce a ajuns la Roma, cu prilejul sărbătorilor legate de cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Moaştele Sfântului Ignatie au fost duse la Antiohia, iar în jurul anului 638, în timpul cuceririi acesteia de către sarazini, au fost aduse înapoi la Roma. Cea mai mare parte din moaştele sale pot fi cinstite în biserica S. Clemente al Laterano din Roma, un braţ a fost dus în Franţa, iar alte părticele se află la Napoli, în Sicilia, Belgia, Franţa (în Artois şi Hainaut) şi Germania. Capul Sfântului a fost dus la Praga, iar apoi, în anul 1559, readus la Roma, în Chiesa del Gesu.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, “ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia.

Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: “De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor”; şi: “Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei.

Fericitul Părintele nostru Filogonie a învăţat dumnezeieştile Scripturi şi din copilărie s-a afierosit lui Dumnezeu. A trecut prin toate ştiinţele şi le-a învăţat pe toate ca pe una. Aceasta l-a făcut strălucit în viaţă. A avut femeie şi o fiică. Ca avocat, la tribunal, lua apărarea oamenilor nedreptăţiţi şi le întindea mână de ajutor. Strălucea fericitul mai mult decât soarele, aşa că îndată s-a arătat vrednic de cele mai înalte vrednicii. Mai înainte, apăra pe oameni, şi-i făcea pe cei nedreptăţiţi mai puternici decât cei ce îi nedreptăţeau; mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos. Pe vremea când s-a urcat el pe scaunul Antiohiei greutatea era mare. Abia se terminase prigoana împotriva creştinilor, se mai vedeau încă rămăşitele cumplitei tulburări, că au şi început ereticii să atace Biserica, Dar atacurile lor s-au izbit de înţelepciunea fericitului Filogonie şi s-au prăbuşit aşa precum Sfântul Ioan Gură de Aur arăta mai pe larg în cuvântul de laudă cu care l-a cinstit.

Păstorind dar, Sfântul Filogonie, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, turma încredinţată lui, ducând o viaţă îngerească pe pământ şi strălucind ca episcop, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 şi s-a săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintele nostru Ioan din Kronstadt (+ 1908).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 17

dec.
21
mar
Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle
dec. 21 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle</span>

Sf. Mc. Iuliana[1] din Nicomidia, şi cei împreună cu dânsa: 500 de bărbaţi şi 130 de femei (304) • Sf. Mc. Temistocle, din Mira Lichiei, azi în Turcia (251) • Sf. Mc. Ioan şi Fest, din Toscana • Sf. Ier. Onorat, episcop de Toulouse, în Franţa (sec. III) • Sf. Cuv. Baudacarie, de la Bobbio, în Lombardia (650) • Sf. Cuv. Macarie Postitorul, de la Khakhuli, în Georgia (sec. XI) • Sf. Ier. Petru, mitropolitul Moscovei (1326) • Sf. Iuliana, prinţesă de Viazma, în Rusia (1406) • Sf. Procopie, cel nebun pentru Hristos, de la Viatka, Rusia (1628) • Sf. Sf. Nou Mc. Mihail, protoiereul, din Rusia (1918).

[1] Un os din moaştele Sfintei Iuliana se află în biserica San Pantaleone din Veneţia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana.

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: “Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăţii”. După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăşi: “N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinţa creştinilor”. Logodnicul a spus totul tatălui ei. Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină şi a poruncit să fie chinuită cumplit şi apoi a poruncit să fie aruncată în temniţă. În noaptea în care a fost aruncată în temniţă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, duşmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, şi a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat şi l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faţa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbaţi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos şi au fost tăiaţi îndată cu sabia. Iar muceniţa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătându-se mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinţii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci sute de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor o sută treizeci de femei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Temistocle.

Sfântul Mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei. Era pastor la oi. Ighemonul Asclipie pornind prigoana împotriva creştinilor îl căuta pe Sfântul Dioscorid, fugit în munţi. Cei ce-l căutau au dat de Temistocle, care păştea oile. L-au întrebat de Dioscorid. Temistocle, care-l ascunsese, a spus că nu ştie unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că e creştin. Dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăznire a fost atârnat de un lemn şi lovit în pântece până ce i s-a sfâşiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 21

dec.
22
mie
†) Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia; Sf. Mc. Hrisogon şi Teodota (Zi aliturgică)
dec. 22 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului;</strong></span> Sf. M. Mc. Anastasia; Sf. Mc. Hrisogon şi Teodota <em>(Zi aliturgică</em><em>)</em></span>

†) Sf. Ier. Petru (Movilă), mitropolitul Kievului (1646)Sf. Mare Mc. Anastasia Romana[1], „izbăvitoarea de otravă”, şi cei împreună cu dânsa: Hrisogon[2], îndrumătorul său, Teodota, împreună cu cei trei fii ai săi, și Zoil, muceniciți sub Diocleţian (304) Sf. 30 de mucenici de pe via Labicana, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Evodie şi Eutihie • Sf. Mc. Dimitrie, Onorat şi Florie, de la Ostia, în Lazio Sf. Flavian mărturisitorul [3], prefect al Romei, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Sf. Noi Mc. Dimitrie şi Teodor, protoiereii, din Rusia (1938).

[1] Moaştele Sfintei Anastasia, împreună cu cele ale mamei sale, sfânta muceniţă Faustina, se află la Roma, sub altarul principal al bisericii S. Anastasia al Palatino. Tradiţia spune că cele două sfinte au fost mucenicite în ziua de Crăciun. Papa Grigorie I (604) slujea în această biserică Liturghia din a doua zi de Crăciun.

[2] Sfântul Hrisogon (Crisogon) a fost găsit pe ţărm, lângă Achilea, de trei creştine: Hiona, Agapi şi Irina, după ce îi fusese tăiat capul, şi a fost înmormântat sub casa lor, la loc de cinste. Din secolul al XV-lea, o mână şi o parte din capul Sfântului Crisogon se află în biserica S. Crisogono din Roma.

[3] Sfântul Flavian este soţul Sfintei Dafrosa (4 ianuarie) şi tatăl Sfintelor Viviana (2 decembrie) şi Demetria (21 iunie). Moaştele sale pot fi cinstite în catedrala din Montefiascone, oraş al cărui ocrotitor este, şi sub altarul bisericii S. Flaviano, unde au fost aşezate într-o raclă de marmură, încă din secolul al IX-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei. Era bărbat binecredincios şi temător de Dumnezeu. A învăţat pe Sfânta Anastasia şi credinţa în Hristos şi Sfintele Scripturi. Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, a fost prins şi aruncat în închisoare. Sfânta Anastasia a scris Sfântului Hrisogon în închisoare să se roage pentru ea, ca soţul ei să se facă creştin, şi să se întoarcă creştin din călătoria pe care o făcea. Dar Dumnezeu a găsit cu cale, în înţelepciunea Lui cea mare, ca soţul ei să nu se mai întoarcă, pierind în valurile mării. Pe când Diocleţian se afla în Nicomidia, a scris la Roma ca să fie omorâţi toţi creştinii, iar pe Hrisogon să-l aducă legat în Nicomidia, unde i s-a tăiat capul şi s-a suit purtător de cununi în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.

Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Auzind de faptele mari ale Sfintei Anastasia, s-a dus la ea şi petrecea împreună cu ea, cu cei trei copii ai ei. Mai înainte Teodota fusese cerută în căsătorie de un oarecare ighemon Levcadie, dar n-a primit. Vrând să scape de el, i-a spus să mai aştepte puţin şi-i va face pe voie. Ighemonul a aşteptat. Ea şi-a dat averea la săraci şi slujea sfinţilor în închisori. Când împăratul Diocleţian a auzit că toate închisorile sunt pline de creştini, a poruncit ca toţi într-o singură noapte să fie ucişi: unii de foc, alţii de apă, alţii de sabie. Atunci Levcadie a dat pe Sfânta Teodota şi pe copiii ei lui Nichitie ighemonul Bitiniei ca să o cerceteze. Nichitie, înfruntat de Evod, copilul cel mai mare al ei, s-a înfuriat, a pus de a aprins un cuptor mare şi a poruncit să fie aruncaţi în el, Teodota şi cu fiii ei. Şi aşa s-au săvârşit şi s-au înfăţişat purtători de cununi Stăpânului Dumnezeu, bucurându-se de fericirea cea veşnică şi neîmbătrânită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.

Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiţia (+ 1646).

Sfântul ierarh Petru Movilă în enciclopedia ortodoxa ro.OrthodoxWiki.org

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

dec.
23
joi
Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei; Sf. Cuv. Naum
dec. 23 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei; Sf. Cuv. Naum</span>

Sf. 10 Mucenici din Creta: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatopus, Vasilide, Evarest şi Pompie (250) • Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul dintre cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic  (sec. IV) • Sf. Naum, făcătorul de minuni, luminătorul Bulgariei (sec. IX-X) • Sf. Mc. Victoria, de la Tivoli, mucenicită la Roma, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Shinon • Sf. Mc. Hrisogon, prefectul Tesalonicului • Sf. Ier. Nifon, episcopul Constanţianei, în Egipt (sec. IV) • Sf. Mc. Sabinian, diaconul, de la Mănăstirea Condat, din Jura, Franţa (480) • A doua sfinţire a Bis. Sfânta Sofia din Constantinopol (562) • Sf. Servulie[1] mărturisitorul, la Roma, ocrotitorul paraliticilor (580) • Sf. Ier. Asclepie, episcop de Limoges, în Franţa (sec. VI) • Sf. Mc. David, din Dwin, în Armenia (694) • Sf. Ier. Fritbertie (Frithbert), episcop în Anglia (766) • Sf. Ier. Teoctist, arhiepiscop de Novgorod, Rusia (1310) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan şi Macarie, ieromonahii, şi Vasile, preotul, din Rusia (1938).

[1] Sfântul Servul este amintit de către Sfântul Grigorie cel Mare, în Patericul său. Conform Tradiţiei, Sfântul Servul a fost înmormântat în biserica S. Clemente din Roma, iar moaştele sale pot fi cinstite în capela închinată lui şi care se află lângă această biserică.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta.

Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta. Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie. Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.

Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi. În urmă au fost duşi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos. După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia. A trimis să-l aducă la el. Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri. Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului. Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă. Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit. Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate. Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.

Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori. Fiecare a venit la ale sale. Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel. Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.

A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia. Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite. Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis: “Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu”. S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi predicatorul slavilor.

Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863. În ciuda piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor.

Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu. După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave. Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o. În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp. Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 36

dec.
24
vin
Sf. Cuv. Mc. Eugenia (Ajunul Crăciunului)
dec. 24 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Mc. Eugenia <em>(Ajunul Crăciunului)</em></span>

Ajunul Crăciunului

Sf. Cuv. Mc. Eugenia[1], fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Filip şi Eugenia, părinţii săi, Protie şi Iachint, slujitorii săi, şi Sf. Mc. Vasilia, de la Roma (262) • Sf. Mc. Sosie şi Teoclie • Sf. Mc. Ahaic • Sf. Cuv. Vitimion, pustnicul, din Egipt • Sf. Ier. Delfinie (Daufin), episcop de Bordeaux, în Franţa (404) • Sf. Ier. Venerandie, episcop de Clermont, în Franţa (423) • Sf. Cuv. Afrodisie, din Palestina, ucenicul Sf. Sava (sec. VI) • Sf. Tarsila[2], fecioara, mătuşa Sf. Grigorie Dialogul (550) • Sf. Cuv. Moşua (657) • Sf. Cuv. Antioh (sec. VII) • Sf. Cuv. Grat • Sf. Cuv. Nicolae Ostaşul (sec. IX) • Sf. Nou Mc. Ahmed, de la Constantinopol (1682) • Sf. Sf. Noi Mc. Inochentie, arhimandritul (1928), şi Serghie, protoiereul (1942), din Rusia.

[1] Sau Evghenia. Moaştele ei se află în capela S. Antonio a bisericii Ss. XII Apostoli din Roma.

[2] Moaştele Sfintei Tarsila se găsesc în biserica S. Gregorio Magno din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea.

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: “Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: “Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi”.

Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Protu şi Iachint eunucii şi împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaş.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor şi era ostaş. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat şi el cu oştirea. Către seară a poposit într-un loc, şi a tras la un han. A cinat şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimaşă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simţind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii şi a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeaşi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi şi-a făcut semnul crucii şi a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părţile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie şi avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: “Vezi oştile de o parte şi de alta?”. “Da, Doamne”, i-a răspuns el. “Văd că romanii taie pe bulgari”. “Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Şi l-a văzut că-şi pune piciorul drept la pământ şi-şi aşează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăşi sfântul pe câmpul de bătaie şi a văzut că duşmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: “Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte şi spune-mi ce vezi”. Ostaşul s-a uitat şi a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Şi a zis: “Doamne, tot pământul este plin de romani căzuţi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. “Şi ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostaş cel din vis. “Sunt om prost, Doamne, şi nu ştiu”, i-a răspuns ostaşul. “Livada aceea verde”, i-a spus acela, “pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis şi tu cu ceilalţi ostaşi; să fii pus acolo şi să acoperi şi restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean ţi-a trimis-o prin fiica hangiului şi ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuţi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaţă fără aşternut. Ţi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Şi moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a deşteptat cutremurat şi s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oştirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte şi au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostaşi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinţa lor, au început să nu se mai îngrijească. Şi pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii şi i-au ucis mai pe toţi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul şi-a adus aminte de visul lui. A mulţumit lui Dumnezeu şi s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă şi slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulţi ani, a ajuns un părinte mare şi vestit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 23

dec.
25
sâm
(†) Naşterea Domnului (Crăciunul)
dec. 25 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Naşterea Domnului </strong><em>(Crăciunul)</em></span>

(†) Naşterea Domnului  (Crăciunul)


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

TROPARUL Naşterii Domnului:
“Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

CONDACUL Naşterii Domnului:
“Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.

În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: “Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului”. Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: “Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?”. Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:

“Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui”. Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: “Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?”. Ei i-au spus: “în Betleemul Iudeii!”. De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt”. Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.

Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

Celui născut în peşteră slavă I se cuvine în vecii vecilor. Amin.


Visits: 9

dec.
26
Dum
†) Soborul Maicii Domnului; †) Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Ier. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei
dec. 26 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Soborul Maicii Domnului; <span style="color: #0000ff;">†) Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; </span></strong>Sf. Ier. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei</span>

†) Soborul Maicii Domnului

Sfinţii şi Drepţii David împăratul, Iosif logodnicul şi Iacov, ruda Domnului†) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit, de la Tismana (1406) • Sf. Ier. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei (840) • Sf. Ier. Dionisie[1], episcopul Romei (268) • Sf. Cuv. Constantin mărturisitorul, cel dintre iudei, din Sinada (Șuhut), Turcia (sec. IX) • Sf. Cuv. Evarist, din Constantinopol (897) • Sf. Nou Mc. Constantin Rusul, de la Constantinopol (1742) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan cel Tânăr, de la Mănăstirea Optina, din Rusia (1938).

[1] Sfântul Dionisie, episcop al Romei, a fost înmormântat în cimitirul S. Callisto de pe via Appia, iar moaştele sale pot fi cinstite astăzi în biserica S. Silvestro in Capite din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt”. Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: “Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui”. Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor.

Cel între sfinţi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Mai întâi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici. Împăraţii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii. Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat. Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alţi episcopi ortodocşi. De atunci şi până la pătimirea sa ca mărturisitor. Vreme de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia. Când s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tronul împărăţiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun. Şi l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane. Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obişnuită şi l-a dat anatemei pe împărat. Tiranul s-a mâniat şi l-a surghiunit din nou, în Ason. Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason şi i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane. Dar sfântul iarăşi l-a fulgerat şi pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând: “Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie”. Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita şi închis într-o temniţă întunecoasă. Apoi a fost întins de patru inşi şi bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou. De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf. A mai trăit numai opt zile după pătimire şi şi-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei.

Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada. Părinţii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic şi mergea cu mama lui, a văzut pe un creştin că şi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat. De atunci o făcea şi el aşa cum l-a văzut pe acela. A îndrăgit şi celelalte fapte creştineşti şi le făcea cu credinţă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faţa. A fost învăţat de sus de la Dumnezeu tainele creştine şi a stat nemâncat câteva zile.

Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare. Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci şi deodată a văzut că fata se prăbuşeşte la pământ mută şi moartă; şi s-a minunat. A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăşi, semnul Sfintei Cruci şi a înviat-o.

Povăţuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute nişte bărbaţi vestiţi ce duceau viaţă schimnicească. A povestit stareţului cele petrecute cu el. Stareţul a poruncit să i se aducă o cruce şi i-a spus să o sărute, şi pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braţele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap şi a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas neşters până la moartea lui. Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez şi a primit numele de Constantin. După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a ieşit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui. Şi aşa a început luptele cele duhovniceşti şi se sârguia să întreacă pe toţi în aspra vieţuire. Lucra şi el corturi; ca şi Sfântul Apostol Pavel. Când îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă. Când mergea la biserică, uşile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui. Pentru curăţia sufletului lui cunoştea gândurile fraţilor mănăstirii.

Apoi a ieşit din mănăstirea Fuvution şi s-a dus în Muntele Olimpului şi de acolo în Mira, şi pe urmă în Cipru, şi de la Cipru la Atalia şi acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca. Şi după ce a umblat şi prin alte multe locuri s-a întors iarăşi în Olimp şi acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci şi îngropat până la mijloc într-o groapă. După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustniceşti. Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu şi aşa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul. Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaţa şi faptele lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest.

Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit pe vremea împăratului Leon, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Se cobora din oameni însemnaţi din Galaţia Asiei. A fost dat să înveţe carte şi a ajuns bun şi de folos tuturor. Ducându-se la Constantinopol a tras în gazdă la unul din mai-marii oraşului, rudă cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregătoria. A stat la el câteva zile. Ivindu-se o nevoie, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el şi pe cinstitul Evarest. Când au ajuns la locul numit Scopelon s-au aşezat să se odihnească puţin. După rânduiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a întâlnit aici un bătrân care ducea viaţă schimnicească. Şi după dorinţa sa a fost tuns de acel călugăr şi a luat cu dragoste jugul cel uşor al Domnului. Mai târziu bătrânul acela l-a binecuvântat, i-a dat scrisori şi l-a trimis la Mănăstirea Studion; a fost primit în mănăstire şi a început nevoinţele sale cele schimniceşti. Alegea ca pildă de urmat pe un frate care îi întrecea pe ceilalţi în virtute şi căuta să fie tot ca el de nevoitor. Străduinţele şi nevoinţele lui nu-i cu putinţă să le înşiram. În astfel de nevoinţe trăind în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi-a dat lui Dumnezeu duhul, când a ajuns în al şaptezeci şi noualea an al vieţii lui. Cinstitul lui trup a fost îngropat în Mănăstirea lui Cocorovie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743.

Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.

Tot Sfântul şi Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut şi crescut în dreapta credinţă. După ce a primit sfântul şi îngerescul chip al călugăriei şi harul preoţiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli şi alte petreceri îmbunătăţite.

Tot când a venit în părţile acestea ale Ţării Româneşti a trăit în multe trude şi osteneli sufleteşti şi a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munţii pământului acestuia. Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseşte până în ziua de azi. Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodiţa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a făcut chinovie de mulţi părinţi şi fraţi întru Hristos şi a vieţuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.

După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeşte Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude şi osteneli, altar dumnezeiesc şi locaş de viaţă de obşte. Mulţime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieţuia cu aceşti fraţi întru Hristos; le era chip şi pildă de fapte bune, şi-i povăţuia pe calea mântuirii. Şi luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor celor necurate, multe şi nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaţă. A alungat demoni şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa. Se spune că şi în foc a intrat şi a ieşit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său. A mai făcut şi alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Şi aşa, ajungând cu sfinţenie până la adânci bătrâneţi, s-a mutat din viaţa aceasta vremelnică la viaţa cea cerească şi nepieritoare. Întru această lună în douăzeci şi şase de zile. Şi au fost îngropate cinstitele şi sfintele sale moaşte în sfânta şi dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba şi prăznuirea sa în toţi anii. Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.

După ce Dumnezeu a preaslăvit moaştele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt şi puse în raclă şi aşezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, aşa ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire Bistriţa. După trecere de mulţi ani, un domn al ţării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim, să le ducă în Bucureşti, ca să fie acolo stătătoare. Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moaştele sale din locaşul său. Şi cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său şi lucrul cel neplăcut sfântului. Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări şi i-a poruncit să spună stareţului să-i ascundă moaştele şi numai un deget să ia de la mâna lui şi să-l oprească pentru evlavia credincioşilor. Sfântul Nicodim s-a arătat în acelaşi chip şi stareţului; i-a dat ca şi fratelui aceeaşi poruncă. Încredinţându-se dar stareţul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale.

Degetul şi sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovniceşti cinstite şi de mult preţ. Din sfântul mir nimeni n-are voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul şi se umplu toţi de nespusă mireasmă duhovnicească. Ascunzându-se dar în acest chip moaştele sfântului, de care se ştia numai din stareţ în stareţ şi unul din fraţii mănăstirii. Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moaştele sfântului de tot tăinuite şi neştiute de nimeni până în ziua de azi. Poate că aşa a fost voia sfântului. Cele mai sus numite sfinte şi cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini. Ele fac şi acum multe şi nenumărate minuni. Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul sfântului; pământul şi ţara aceasta se păzeşte cu rugăciunile şi ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta şi dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care ţine şi are comoară de mult preţ sfintele sale moaşte, este păzită şi apărată totdeauna, cu grabnica lui folosinţă, de multe bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.

În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârşirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 19

dec.
27
lun
† Sf. Apostol, Întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul (Harți)
dec. 27 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>† Sf. Apostol, Întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; </strong>Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul <em>(Har</em><em>ți)</em></span>

† Sf. Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan[1] (34) • Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul (840) • Sf. Mc. Mavrichie[2] şi cei 70 împreună cu dânsul (286)Sf. Fabiola, văduva, întemeietoare de spitale, de la Roma (399) • Sf. Ier. Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului (686) • Sf. Cuv. Luca Triglinul • Sf. Sf. Mc. Tihon, arhiepiscop de Voronej, în Rusia (1919).

[1] În anul 428, Pulheria, sora împăratului Teodosie II, a primit în dar mâna dreaptă a Sfântului Ştefan, ducându-o la Constantinopol. În anul 439, împărăteasa Evdochia a mai adus de la Ierusalim şi alte bucăţi de os, ca în secolul al VI-lea, Iulia Anisia să mute la Constantinopol restul moaştelor sale (mutare prăznuită pe data de 2 august). În anul 1110, trupul întreg al Sfântului Ştefan  a fost furat de la Constantinopol de un monah veneţian, pe nume Petru, şi aşezat în biserica S. Giorgio Maggiore in Isola din Veneţia, unde poate fi cinstit şi astăzi. Fragmente de os din moaştele Sfântului Ştefan pot fi cinstite şi în alte biserici din Venezia şi Murano: San Giovanni in Bragora, SantElena, Santa Maria Gloriosa dei Frari, San Donato, după cum atestă F. Corner,  Notizie storiche delle chiese e monasteri di Venezia e di Torcello, 1758, p. 29, 67 şi 363. Părticele din moaştele Sfântului Ştefan se află şi în biserica San Lorenzo fuori le mura din Roma.

[2] Sfântul Mavrichie a fost căpetenia Legiunii Tebane, alcătuite în cea mai mare parte din creştini proveniţi din Egipt. Împăratul Maximian a poruncit decimarea acestei legiuni, din pricina convertirii lor la creştinism. Măcelul a avut loc în localitatea Agaunum (astăzi Saint-Maurice) din Elveţia. O parte dintre soldaţi au fugit în ţinuturile învecinate, unde au predicat Evanghelia. Astfel se explică existenţa atâtor sfinţi locali, îndeobşte în Piemonte, aparţinând Legiunii Tebane. O parte din moaştele Sfântului Mavrichie au fost aduse la Torino, în anul 1591 şi se află în Capella della Sindone.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit”. Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.

Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: “L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii” şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul.

Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele şi sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuţi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte şi au fost trimişi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faţă la plecarea lui către Domnul şi că a auzit atunci cântări de îngeri (aşa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) şi că el era unul din cei ce cântau.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.

Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut şi crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel şi schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul şi de însuşi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinţat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani şi trei luni, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 30

dec.
28
mar
Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia
dec. 28 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia</span>

Sf. 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia, dintre care: Glicherie, preotul, Teofil, diaconul, Zenon, Dorotei, Nicdomie, Mardonie, Ind, Gorgonie, Petru, Eftimie, Agata, Domna şi Teofilia (303) • Sf. Ap. Nicanor • Sf. Mc. Iolanda, de la Roma, sub Marc-Aureliu (169) Sf. Mucenici din Senatul roman • Sf. Mc. Secund • Sf. Domnie, preotul, la Roma (sec. IV) • Sfântul Cuv. Vavila • Sf. Cuv. Antonie, de la Lérins, în Franţa (520) • Sf. Cuv. Simeon Izvorâtorul de Mir, ctitorul Mănăstirii Simonos-Petras, din Sfântul Munte Athos (1287) • Sf. Ignatie, de la Iaroslav, în Rusia (1591) • Sf. Cuv. Nifon, din Chios, Cipru (1809) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicodim, episcop de Belgorod (1918), Arcadie, diaconul (1918), şi Alexandru, protoiereul (1920), din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia.

După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. Maximian aflând că episcopul este cu creştinii în biserică, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă si să ardă pe creştini. Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a împărtăşit pe toţi creştinii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, s-au săvârşit toţi. Prin harul lui Dumnezeu Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. A adus prin botez pe mulţi la Hristos şi după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos, şi a dobândit împărăţia cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din senatul roman, care n-au fost în biserică şi n-au fost arşi, ci de felurite chinuri s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ind, care fiind aruncat în mare, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Gorgonie şi Petru, care în mare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zinon, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mardonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dorotei, care a fost căpetenie în oştire şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teofil diaconul, care fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Migdonie, care fiind băgat de viu în groapă, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Glicherie preotul, care de foc s-a săvârşit.

După ce spurcatul Maximian a hotărât ca să fie arşi în biserică cei douăzeci de mii de sfinţi, a poruncit să fie ucişi şi creştinii care nu s-au întâmplat în biserică şi n-au fost arşi. Sfântul Ind şi Sfinţii Gorgonie şi Petru au fost legaţi cu pietre şi aruncaţi în mare. Sfântul Zinon, care era general, şi Sfântul Dorotei, căpetenie de oştire, li s-au zdrobit faţa şi dinţii cu pietre şi li s-au tăiat capetele. Sfântul Mardonie a fost ars în foc. Sfântul Migdonie a fost băgat de viu într-o groapă şi s-a săvârşit. Sfântul Glicherie preotul, de foc s-a săvârşit. Sfântului Teofil, diaconul, i s-a tăiat limba şi a fost lovit cu pietre. Şi alţii mulţi au primit cununa muceniciei, în ziua aceea. Sfânta Domna a adunat sfintele moaşte ale tuturor acestora şi le-a îngropat. Apoi s-a urcat într-o corabie şi s-a dus de s-a ascuns într-un loc potrivit. A fost însă pârâta lui Maximian şi din porunca aceluia i s-a tăiat capul, apoi a fost arsă în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia şi a fost apoi aruncată în foc.

Sfânta Muceniţă Domna a trăit pe vremea împăratului Maximian în oraşul Nicomidia. Era preoteasă într-un templu idolesc numit Dodecateu, pentru că avea în el doisprezece idoli. Citind Faptele Sfinţilor Apostoli şi Epistolele Sfântului Apostol Pavel, i s-a luminat sufletul, a cunoscut adevărata credinţă, a crezut în Hristos şi a fost botezată de Chiril episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind şi cu mulţi alţii. Era de doisprezece ani când a primit Sfântul Botez. După mutarea din viaţă a episcopului Chiril, a venit în locul lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, Antim. După ce s-a botezat Sfânta Domna dădea la săraci tot ce primea de la templu. Şeful eunucilor a descoperit-o şi avea de gând să o pedepsească. Ea însă s-a făcut nebună. De aceea a fost trimisă la episcop să o vindece. Şi aşa a ajuns să fie între creştini. Maximian, după ce s-a întors din războiul împotriva etiopienilor, a căutat pe Domna. Negăsind-o s-a amărât şi avea fie ucişi mulţi creştini, lucru ce s-a şi întâmplat. Sfânta Domna a luat moaştele sfinţilor şi le-a îngropat. Aflându-se fapta ei, i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Simeon (Simon) “al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: “Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moaştelor sale. Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

dec.
29
mie
Sf. 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel şi Tadeu (Harți)
dec. 29 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel şi Tadeu <em>(Har</em><em>ți)</em></span>

Sf. 14.000 de prunci[1] ucişi din porunca lui Irod (sec. I) • Sf. Cuv. Marcel Achimitul, stareţul Mănăstirii Achimiţilor (a neadormiţilor) din Bitinia (485) • Sf. Cuv. Tadeu Mărturisitorul (818) • Sf. Mc. Calist, Felix şi Bonifatie, de la Roma • Sf. Ier. Trofim, primul episcop de Arles, în Franţa (250) • Sf. Sf. Mc. Crescentie, episcop de Vienne, în Franţa • Sf. Cuv. Veniamin, pustnicul, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Antinodor (sec. IV) • Sf. Cuv. Evroldie (Evrould), stareţ la Bayeux, în Franţa (596) • Sf. Cuv. Albert, de la Gabron, pustnic în Franţa (sec. VII) • Sf. Ier. Gheorghe, făcătorul de cântări şi tropare, episcopul Nicomidiei (sec. IX) • Sf. Cuv. Marcu Groparul, Teofil şi Ioan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI-XII) • Sf. Cuv. Vasilisc, din Siberia (1824) • Sf. Sf. Nou Mc. Teodosie, preotul, din Rusia (1938) • Sf. Noi Mc. Natalia, Ana, Varvara, Evdochia, Natalia, Eufrosina, Agripina, Matroana, Evdochia, Ana şi Natalia (1942), din Rusia • Sf. Cuv. Lavrentie, din Cernigov, în Ucraina (1950).

[1] Părticele din moaştele sfinţilor prunci ucişi de Irod se află în biserica S. Maria Maggiore şi la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

Tot în această zi, pomenirea tuturor creştinilor şi fraţilor noştri ce s-au săvârşit de foame, de sete, de sabie şi de frig.

Slujba lor se săvârşeşte în Halcopratia, în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este şi sfânta raclă.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Marcel, stareţul Mănăstirii Achimiţilor, adică a neadormiţilor.

Cuviosul Părintele nostru Marcel era din Apamia, oraş în cea de a doua Sirie, dintr-un neam cinstit şi vestit. A învăţat toată ştiinţa acelei vremi, dar dispreţuind-o, a părăsit toate averile sale şi s-a dus la Efes, unde a găzduit la nişte binecredincioşi creştini. A intrat apoi în una din mănăstirile de acolo şi a dus viaţă îmbunătăţită de schimnic. Aflând de petrecerea dumnezeiască a Sf. Alexandru, care vieţuia în Mănăstirea neadormiţilor, s-a dus la el. A rămas şi el în mănăstire şi-i întrecea pe toţi fraţii prin sporul lui de fiecare zi în virtute. După adormirea stareţului Alexandru şi al lui Iacob, stareţul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel stareţ al mănăstirii. Cu harul lui Hristos a săvârşit multe minuni. A adormit în Mănăstirea neadormiţilor şi s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie. Tadeu şi-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor şi s-a făcut călugăr. Ducea viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi era iubit de toţi. Postea şi priveghea mult; îşi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeieştile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus şi nu avea altă avere decât hainele de pe el.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aceştia au închis pe unii episcopi şi stareţi binecredincioşi, iar pe alţii i-au surghiunit. Printre aceştia s-a aflat şi marele luptător Teodor, părintele şi stareţul Cuviosului Tadeu.

Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc şi acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aşeze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de nişte bărbaţi puternici şi ţinut deasupra ei, ca să nu se mişte. Şi i-a zis tiranul: “Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeşte dar şi celelalte învăţături ale noastre”.

Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: “Eu, prea răucredinciosule şi tirane, plin de toată necurăţenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta şi nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului şi Dumnezeului meu, o sărut şi vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!”.

Cu aceste cuvinte a fost făcut de ruşine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un ţăran, de un scit şi de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui şi bătut fără milă. Şi l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că şi-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat şi l-au târât ca pe un stârv şi ca pe o necurăţenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăţii, în partea dinspre izvor, s-au întors şi s-au spălat.

Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii sfinţilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alături de Halcotetrapilu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Veniamin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Antinodor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva canoane de cântări şi tropare, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 21

dec.
30
joi
Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora; Sf. Cuv. Leon
dec. 30 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora; Sf. Cuv. Leon</span>

Sf. Mc. Anisia, fecioara, de la Tesalonic (304) • Sf. Cuv. Teodora, din Cezareea, monahie la Constantinopol (sec. VIII) • Sf. Cuv. Leon, arhimandritul • Sf. Ier. Liberie, episcop de Ravena (200) Sf. Sf. Mc. Sabin, episcop de Spoleto, în Umbria, și cei împreună cu dânsul: Exuperantie şi Marcel[1], diaconii săi, Venustian, mireanul, cu soţia şi fiii săi, muceniciți sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Fileterie (311) • Sfinţii Mucenici care au crezut în Hristos prin Sf. Fileterie: căpetenia, şi cei 6 ostaşi din Nicomidia (311) • Sf. Ier. Evghenie[2] mărturisitorul, episcop de Milano • Sf. Ier. Egvinie (Egwin), episcop de Worcester, în Anglia (717) • Sf. Ier. Macarie, mitropolitul Moscovei (1563) • Sf. Nou. Mc. Ghedeon[3], monah la Mănăstirea Karakalu, din Sfântul Munte Athos (1818) • Sf. Nouă Mc. Maria, din Rusia (1946).

[1] Sfântul Sabin a fost înmormântat la Spoleto, mutat la Fusignano, apoi, între anii 1438 şi 1444, mutat la Faenza, în capela închinată lui din catedrala oraşului, de către Astorgio II Manfredi, domn de Faenza şi Fusignano. Capul Sfântului Sabin şi părticele din moaştele Sfinţilor Exuperantie şi Marcel se află în biserica S. Bartolomeo Apostolo all’Isola din Roma.

[2] Moaştele Sfântului Evghenie (sau Eugeniu) pot fi cinstite în biserica S. Eustorgio din Milano.

[3] O părticică din sfintele sale moaște se află la Paraclisul Sfântul Evanghelist Ioan de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintei Muceniţe Anisia cea din Tesalonic.

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teodora cea din Cezareea.

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileter.

Lui Diocleţian care venise odată în Nicomidia i s-a vorbit despre un oarecare creştin cu numele Fileter. Împăratul a trimis îndată să-l aducă la el. Şi s-a minunat împăratul de înfăţişarea lui. Ca era sfântul mare de stat şi frumos la chip, iar părul capului şi al bărbii strălucea ca aurul. Aceasta l-a făcut pe împărat să-l numească zeu şi nu om, împăratul l-a întrebat; “Spune-mi, de unde eşti, care ţi-e numele şi meseria?”. Sfântul i-a răspuns: “Sunt născut şi crescut în Nicomidia, fiu de prefect, de credinţă creştină, iar numele meu e Fileter”.

Atunci împăratul l-a chemat alături de el şi-l linguşea. A început însă să rostească şi cuvinte de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul şi-a ridicat îndată privirile la cer şi a zis: “Să se îngrădească gura aceluia care spune hule împotriva Hristosului meu!”.

Şi îndată s-a cutremurat pământul şi a tunat aşa de tare, că împăratul şi cei dimpreună cu el s-au spăimântat. Apoi a fost supus sfântul la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Ruşinat împăratul şi de frumuseţea lui şi de neamul lui, dar mai mult de minunile ce le-a făcut, l-a lăsat să meargă slobod unde va voi şi când va dori.

După Diocleţian, a împărăţit în Nicomidia Maximian. Dus înaintea lui şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat şi Făcător al lumii, sfântul a fost chinuit vreme îndelungată în chip cumplit. Dar sfântul îndura chinurile ca şi când altul ar fi fost chinuit. Când împăratul a văzut că nu-l poate birui deloc, l-a surghiunit în Priconison. Dus legat cu lanţuri, a făcut pe drum multe minuni: a izgonit demoni, a vindecat leproşi, a tămăduit orice boală, a doborât pe idolii de pe locurile lor înalte, numai cu cuvântul, şi i-a prefăcut în ţărână şi apă.

Ajuns legat în Niceea, s-a apropiat de un templu idolesc vestit şi îndată s-a prăbuşit templul din temelii. Pentru aceste minuni, mulţi au crezut în Hristos Au crezut şi au venit la Hristos şi căpetenia şi ostaşii cei împreună cu el.

Când a ajuns sfântul în părţile Sigrianei şi a săvârşit şi acolo multe minuni, locuitorii acelui loc i-au spus sfântului şi căpeteniei: “Este aici, aproape de noi, un om cu numele Eviot, un creştin, care a suferit pentru Hristos de la ighemon multe şi felurite chinuri. Dar el, ca un diamant, a rămas nevătămat şi face multe minuni”.

Când Sfântul Fileter a auzit acestea, a voit să-l vadă. Pentru aceea îngerul Domnului s-a dus la fericitul Eviot şi i-a spus: “Ieşi puţin din chilia ta şi du-te în cutare loc, întru întâmpinarea lui Fileter, cel împreună cu tine mucenic”.

Eviot a ieşit îndată şi s-a coborât din Muntele Sigrianei. Sfântul Fileter, îndrumat de un om din partea locului pe drumul ce ducea la Sfântul Eviot, s-a urcat în Muntele Sigrianei, împreună cu el era căpetenia şi cei şase ostaşi, care crezuseră şi se botezaseră şi voiau să fie cu el. Urcându-se ei în munte l-au văzut pe fericitul Eviot, coborându-se spre ei. Plin de mare bucurie s-au îmbrăţişat unii cu alţii şi s-au dus cu toţii la chilia Sfântului Eviot şi au rămas acolo. După şapte zile, fericitul Fileter a adormit somnul pe care îl dorea. S-a mutat la Hristos cel dorit, dându-şi în mâinile Lui sufletul. Fericitul Eviot i-a îngropat la chilia lui. Iar după unsprezece zile, căpetenia şi cei şase ostaşi au murit şi au fost înmormântaţi de fericitul Eviot alături de sfânt.

Viaţa Sfântului Eviot a fost scrisă mai sus în ziua de 18 a lunii acesteia (decembrie).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor care au crezut în Hristos prin Sfântul Fileter, căpetenia, şi cei şase ostaşi, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leon, arhimandritul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 38

dec.
31
vin
Odovania Praznicului Naşterii Domnului; Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Slujba în noaptea trecerii dintre ani)
dec. 31 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Odovania Praznicului Naşterii Domnului</em>; Sf. Cuv. Melania Romana; <strong><span style="color: #0000ff;">Sf. Mc. Hermes </span></strong><em>(Slujba în noaptea trecerii dintre ani)</em></span>

Sf. Cuv. Melania Romana[1], de pe Muntele Măslinilor, de la Ierusalim (439)Sf. Mc. Hermes, preotul, de la Roma, sub Aurelian (270) • Sf. Zotic, hrănitorul de orfani, preot la Constantinopol (sec. IV) • Sf. Mc. Colomba, fecioara, din Sens, Franţa (273) • Sf. Sf. Mc. Sabinian, primul episcop de Sens, şi Sf. Mc. Potenţian (sec. III) • Sf. Mc. Donata, Paulina, Rustica, Saturnina, Nominanda, Serotina și Ilaria, şi cei împreună cu dânsele, de la Roma (sec. I) Sf. Mc. Ştefan, Ponţian, Atalie, Fabian, Corneliu, Sixt, Flor, Cvintian, Minervian şi Simplician, din Catania, în Sicilia • Sf. Mc. Olimpiodora • Sf. Gaiu • Sf. Mc. Nemia • Sf. Mc. Vusiride • Sf. Mc. Gaudentie • Sf. Mc. Boa • Sf. Ier. Anisie, episcop de Tesalonic (406) • Sf. Barbaţian mărturisitorul, preot de la Ravena, duhovnic al împărătesiei Plachidia Augusta (sec. V) • Sf. Cuv. Ghelasie, din Palestina (sec. V) • Sf. 10 Fecioare, din Nicomidia • Sf. Cuv. Sabiana, stareţă la Mănăstirea Samtskhe, din Georgia (sec. XI) • Sf. Gheorghe, mărturisitorul, din Cipru • Sf. Ier. Teofilact, arhiepiscop de Ohrida, Serbia (sec. XII) • Sf. Nou Mc. Petru, din Rusia (1938).

[1] Cunoscută și sub numele de Sfânta Melania cea Tânără, fiică de senator și stăpână a multor avuții în Roma, Sicilia, Spania, Galia, Britania și Africa de Nord, după moartea tatălui său, aceasta l-a convins pe soțul său să trăiască o viață de înfrânare, împărțind toate averile și eliberând sclavii. Sfânta Melania a plecat apoi, însoțită de soțul și mama sa, în Palestina, pentru a se adăpa la izvorul duhovnicesc al pustnicilor de acolo, stabilindu-se apoi la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, unde a intemeiat două mănăstiri, una pentru soțul său și una pentru sine, unde și-a sfârșit viața pământească lăudând pe Dumnezeu.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana.

Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit şi strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul şi dorea să trăiască în feciorie. Dar părinţii ei au măritat-o, împotriva ei, şi a avut doi copii. Murindu-i părinţii şi copiii, a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetăţii. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori şi pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni şi i-a dat la mănăstiri şi la biserici. La început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta şi duminica. Avea scriere foarte frumoasă şi împodobită. În urmă a plecat în Africa, unde a stat şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim şi a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de fecioare şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei şi a rostit aceste ultime cuvinte: “Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; şi îndată şi-a dat Domnului duhul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zotic, hrănitorul de orfani.

Sfântul Zotic s-a născut la Roma cea veche. Era de neam cinstit şi strălucit. De mic şi-a însuşit toată ştiinţa vremii. Fiind om învăţat a fost dus din Roma în Constantinopol de marele între împăraţi Constantin şi cinstit cu dregătoria de magistru.

O dată cu el au venit în Constantinopol şi alţi oameni de frunte din Roma: magistrianul carelor, Paulin, nepotul lui, Olimvrie, Vir, Sever, Marian, Antim, Uvrichie, Isidor, Calistrat, Florentie, Euvul, Samson, Studie şi dumnezeiescul acesta Zotic. Numele acestor înalţi dregători le poartă până astăzi sfintele locaşuri zidite de ei.

Se spune că în vremea aceea a bântuit în Constantinopol lepra. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaţi în adâncul mării toţi cei îmbolnăviţi de lepră. Zotic, acest cinstit bărbat, n-a vrut să vadă sau să audă de aşa ceva, ci, înflăcărat de dor dumnezeiesc, s-a dus la împărat şi i-a spus: “Să dea împăratul robului său aur mult ca să cumpere mărgăritare, pietre preţioase şi strălucitoare spre mărirea şi cinstea împărăţiei lui, pentru că robul lui este cunoscător în astfel de lucruri!”.

Împăratul a poruncit îndată să i se dea aur. Iar bărbatul acela, iubitor de Dumnezeu, şi preaiscusit lucrător al lui Dumnezeu a luat aurul şi a plecat plin de veselie. Cu aurul izbăvea de la înec pe toţi aceia pe care prefectul oraşului îi dădea călăilor să-i omoare. Le dădea preţ bun pentru ei şi-i ducea pe leproşi, dincolo de Constantinopol, într-un munte numit pe vremea aceea Eleon. Acolo Zotic făcuse nişte colibe şi în ele adăpostea pe leproşi. Neguţătoria aceasta cu câştig dumnezeiesc n-a rămas tăinuită. Că leproşii erau mulţi, iar sfântul le ducea în fiecare zi hrană din belşug. Mulţi se temeau că aceasta putea aduce foamete mare în oraş.

După moartea marelui şi pururea pomenitului împărat Constantin a luat toată împărăţia Constantie, fiul lui. Acest împărat nu era ortodox, ci arian, şi a supus pe mulţi binecredincioşi la felurite chinuri. Îl ura pe Sfântul Zotic, pentru că era ortodox, dar se sfia să-i facă, fără pricină, vreun rău, pentru dragostea ce-i purtase tatăl său, Sfântul Constantin. Totuşi a găsit o bună pricină ca să-l piardă. L-a învinuit că aduce lepra în oraş. Între timp s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de lepră şi fata împăratului. Chiar tatăl ei a dat-o prefectului să fie aruncată în mare. Dar Sfântul Zotic a dat, ca de obicei, călăilor bani, a răscumpărat copila şi a dus-o printre ceilalţi leproşi.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, foametea aşteptată a venit în Constantinopol. Oraşul ducea lipsă de cele de trebuinţă pentru hrană. Împăratul a căutat să afle pricina lipsei şi a foametei. Clevetitorii şi duşmanii adevărului au găsit acum prilejul să hulească pe sfânt. Au spus împăratului că Zotic e pricina foametei, pentru că ducea mâncare cu nemiluita leproşilor care erau mulţi la număr.

Când împăratul a auzit asta şi-a stăpânit puţin mânia, şi pentru că se sfia de sfânt şi pentru că nu primise încă mărgăritarele şi pietrele preţioase. Înduplecat însă de oamenii rău voitori, a poruncit să-l prindă. Când sfântul a aflat că e vorba să-l prindă, s-a dus pe ascuns la palatul împărătesc şi s-a înfăţişat împăratului.

Împăratul în batjocura i-a spus: “A venit, magistre, corabia care trebuie să aducă mărgăritarele şi pietrele preţioase?”. “Vino, împărate, daca vrei, cu robul tău”, a răspuns sfântul, “să o vezi!”.

Împăratul n-a zăbovit deloc şi a plecat. Fericitul Zotic însă s-a dus mai înainte în Muntele Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraţii cei întru Hristos împreună cu fiica împăratului, cu făclii în mâini, întru întâmpinarea împăratului.

Când împăratul a ajuns acolo şi a văzut pe leproşi s-a mirat de mulţimea lor, şi a zis: “Cine sunt aceştia?”. “Aceştia, stăpâne”, a răspuns sfântul, arătându-i cu degetul, “sunt pietrele preţioase şi mărgăritarele cele sclipitoare, pe care le-am cumpărat în neguţătoria mea!”.

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie şi a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici şi să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaţa, rupându-i mădularele bucăţică cu bucăţică pe pietrele de acolo. Porunca s-a îndeplinit îndată. Împăratul era de faţă şi se uita. Catârii, împunşi cu ţepuşe de călăi, au târât în fugă năpraznică pe sfânt din vârful dealului până în vale. Mădularele lui s-au împrăştiat ici şi colo, iar ochii i-au ieşit din cap. În locul în care s-au petrecut acestea a ieşit îndată un izvor cu apă curată şi bună de băut, care tămăduieşte toată boala şi toată neputinţa, spre lauda, slava şi cinstea iubitorului de oameni Dumnezeu şi a slujitorului Său. Fericitul şi-a dat sufletul pe când era târât de catâri. Atunci îndată catârii au rămas nemişcaţi, deşi erau biciuiţi amarnic de călăi. Şi catârii, cu voce omenească, în auzul tuturor, au făcut de ocară cruzimea şi nebunia împăratului, numindu-l orb şi nesimţit. Despre cuvios au spus să fie îngropat chiar în locul acela.

Când împăratul a văzut şi a auzit aceasta s-a umplut de uimire. Se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, cu suspine şi cu inima zdrobită, să aibă milă de el. Striga, că din neştiinţă a făcut cele ce a făcut. Şi îndată a poruncit să se îngroape trupul mucenicului cu multă grijă şi cu deosebită cinste. A mai poruncit împăratul ca în mare grabă să se ridice pentru leproşi, cu bani împărăteşti, o clădire mare cu foarte multe curţi şi acareturi, căreia i-a închinat veniturile multor moşii.

Iar Sfântul Zotic, de atunci şi până azi, prin harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, nu conteneşte să facă nenumărate minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghelaşie, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia, cărora străpungându-li-se ochii şi strujindu-li-se coastele, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Olimpiodora, care în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gaiu, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Nemia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vusiride, care fiind împuns de femei cu suveici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gaudentie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 17

ian.
1
sâm
(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)
ian. 1 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;</strong></span><span style="color: #ff0000;">†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi </span><span style="color: #ff0000;"> Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)</span>

Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nazianz, tatăl Sf. Ier. Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul (†374) · Sf. Mucenici din Siracuza Siciliei care au pătimit în timpul lui Nero (67) · Sf. Sf. Mc. Concordie, preot la Spoleto, Umbria (175) · Sf. Ier. Elvan, episcopul Londrei, Anglia (†198) · Sf. Meduin, misionar în Anglia (†198) · Sf. Mc. Caius, Iactus şi Heraclie, de la Bologna · Sf. Mc. Primian, Saturnie, Victor, Honorie, Saturnie, Leie şi Hermes, de la Pavia · Sf. Mc. Teodot · Sf. 30 de Mucenici soldaţi, de la Roma, sub Diocleţian (303) · Sf. Mc. Victor, Felix, Narcis, Arghirie şi cei împreună cu dânşii, din Africa · Sf. Mc. Evant și Hermes, din Elveția · Sf. Cuv. Mc. Telemachie[1], monah la Roma (391 sau 404) · Sf. Cuv. Mocain, stareț în Irlanda (sec VI) · Sf. Cuv. Martin, egumen la Lerins, Franța (sec VI) · Sf. Agripin, episcop de Autun, cel care l-a hirotonit pe Sf. Gherman al Parisului (†541) · Sf. Ier. Iustin, episcop de Chieti, în Abruzzo (543) · Sf. Ier. Fulgenţiu, episcop de Ruspe, în Africa (sec. V) · Sf. Ier. Vasile, episcop de Aix-en-Provence, Franța (†521) · Sf. Cuv. Teodosie, stareţ de Trilia, în Bitinia, azi în Turcia · Sf. Nou Mc. Petru din Peloponez, Grecia (†1776) · Sf. Noi Mc. Alexandru, arhiepiscopul Samarei, şi cei împreună cu dânsul: Iacob, Viaceslav, Alexandru, Trofim, Alexandru, Ioan, Ioan şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Sfântul Telemachie sau Almachie, cum mai este pomenit în Martilorogiul Roman, era un monah venit din Orient la Roma, pentru a opri cruzimea jocurilor de gladiatori. În timpul unui spectacol, a coborât în arenă și a încercat să oprească jocurile, dar spectatorii înfuriați, l-au ucis cu pietre.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

ci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 26

ian.
2
Dum
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
ian. 2 toata ziua
<em>Înainte-prăznuirea Botezului Domnului;</em> Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Înainteprăznuirea Botezului Domnului;

Sf. Ier. Silvestru[1], episcopul Romei (335) · Sf. Cuv. Serafim de Sarov (†1833) · Sf. Mc. Argheu, Narcis și Marcelin, de la Tomis, în timpul lui Licinie (†320) · Sf. Ier. Anterie[2], episcop al Romei, grec de neam (236) · Sf. Cuv. Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian (sec. III) · Sf. Mc. Alverie şi Sebastian, din Legiunea Tebană, de la Fossano, în Piemonte (†288) · Sf. Mc. Serghie, din Cezareea Capadociei (†301) · Sf. Mc. Teopist · Sf. Sf. Mc. Taghen, episcop de Parium, Turcia (†320) · Sf. Mucenici de la Piacenza[3], sub Diocleţian · Sf. 1.000 Mucenici din Lichfield, Marea Britanie (sec. IV) · Sf. Mc. Vasile din Ancira (†363) · Sf. Ier. Martinian, episcop de Milano[4] (435) · Sf. Cuv. Macarie[5] (450) · Sf. Cuv. Nil cel Sfințit, întemeietorul Mănăstirii Gheromerion, în Grecia · Sf. Ier. Aspazie, episcop de Aquitania, în Franța (†533 sau †539) · Sf. Cuv. Scotinie (Scothin), pustnic în Irlanda (sec. VI) · Sf. Cuv. Marcu cel Surd · Sf. Cuv. Evghendie, egumenul Mănăstirii Condat, din Munţii Jura, în Franţa (†510) · Sf. Cuv. Oienie (Oyen), de la Mănăstirea Condat, în Franța (sec. VI) · Sf. Vladulfie[6], monah la Bobbio, (630) · Sf. Ier. Cosma I, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni (†1075-1081) · Sf. Cuv. Silvestru, de la Lavra Peşterilor din Kiev, azi în Ucraina (sec. XII) · Sf. Cuv. Iuliana, de la Lazarevskoje, în Rusia (†1604) · Sf. Nou Mc. Gheorghe Georgianul (†1770).

[1] Moaște ale Sfântului Silvestru se află în biserica S. Silvestro in Capite (sec. VIII) din Roma, sub altarul central. În sacristie este păstrat, într-o raclă, capul Sfântului Silvestru.

[2] Moaștele Sfântului Anterie se află în biserica S. Sisto, de pe via Appia de la Roma.

[3] Care s-au sfârşit fiind aruncaţi într-un puţ.

[4] Care a participat la Sinodul de la Efes în 431 şi care a mărturisit credinţa ortodoxă împotriva nestorianismului.

[5] Vicar al prefectului Romei, devenit mai apoi pustnic.

[6] Care i-a reproşat regelui longobarzilor, Ariovald, erezia ariană.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, “cea mai gravă ispită a călugărilor novice”.  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: ” Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: “În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: “Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: “Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: “Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: “Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita “Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. “Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni.  Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: “Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 23

ian.
3
lun
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Harţi)
ian. 3 toata ziua
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie <em>(Harţi)</em>

Sf. Proroc Maleahi (†450 î. Hr) · Sf. Mc. Gordie din Cezareea (†324) · Sf. Mc. Daniel[1], de la Padova, în timpul lui Nero (68) · Sf. Sf. Mc. Florentin, episcop de Vienne, în Franţa (†275) · Sf. Ier. Mărt. Lucian, episcop de Lentini, în Sicilia (330) · Sf. Cuv. Genoveva, ocrotitoarea Parisului (†500) · Sf. Mc. Teaghen, din Parion, Grecia (sec. IV) · Sf. Cuv. Meletie, stareţ al Mănăstirii Sf. Sava, în Țara Sfântă (†537) · Sf. Cuv. Tomaida din Lesbos, în Grecia · Sf. Cuv. Teodoric, pustnic la Tintern, în Anglia (sec. V-VI) · Sf. Cuv. Petru Stegarul · Sf. Cuv. Acachie din Latros, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului din Mirsinon, din Grecia · Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou, din insula Nea Makri, în Grecia, (†1950) · Sf. Eftimie, omul-lui-Dumnezeu (†1953).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Daniel se află în catedrala orașului Padova.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 14

ian.
4
mar
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria
ian. 4 toata ziua
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli · Sf. Cuv. Teoctist, stareţul Mănăstirii Cucumios, în Sicilia (800) · Sf. Cuv. Apolinaria, nevoitoare sub numele de Dorotei, din Egipt, (†470) · Sf. Mc. Hrisant şi Eufimia · Sf. Mc. Hermes, Aghie şi Caius, de la Bologna, sub Maximian (304) · Sf. Mc. Zosima Monahul şi Atanasie Grefierul (sec. III-IV) · Sf. Mc. Dafroza[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) · Sf. Mc. Prischie, preotul, Priscilian, diaconul, şi Benedicta[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) · Sf. Ier. Fereolie (Ferréol), episcop de Uzès, în Franța · Sf. Cuv. Evagrie şi Ilie, ucenici ai celor 13 Părinţi sirieni din Georgia (sec. VI) · Sf. Cuv. Ioan Scholaris, ucenic al Sf. Sava şi stareţ al Mănăstirii de la Turnul Eudoxiei · Sf. Cuv. Timotei, din Kakuşta, Siria (sec. IX) · Sf. Cuv. Eftimie cel Nou · Sf. Cuv. Eftimie, stareţul Mănăstirii Vatoped, şi cei 12 împreună cu dânsul, din Sfîntul Munte Athos · Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (†1279) · Sf. Cuv. Ahile, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) · Sf. Ier. Simeon, mitropolit de Smolensk, în Rusia (†1699) · Sf. Nou Mc. Onufrie, din Chios, Grecia (†1818) · Sf. Noi Mc. Filip, Ştefan, Alexandru, protoiereii, şi Nicolae, preotul, din Rusia (†1939).

[1] Soția Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și mama Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie) și Demetria (21 Iunie).

[2] Moaștele lor se află în biserica Santa Maria del Popolo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.

Aceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teoctist, egumenul locaşului din Cucumia Siciliei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor şase sfinţi mucenici, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zosima Monahul şi Atanasie Comentarisiul.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când altă dată era chinuit, s-a arătat un leu, care cu glas omenesc a vorbit despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta a adus la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Mai târziu Zosima fiind slobozit de tiran s-a dus iarăşi în pustiu, luând cu el şi pe Atanasie, pe care l-a catehizat şi l-a botezat. Acolo amândoi au trăit în crăpătura unei stânci, unde şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Apolinaria, cea din Sinclit.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumuseţe şi prin înţelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-şi păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea să i se împlinească această dorinţă, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinţi să o lase să se ducă la Ierusalim. Şi câştigând învoirea lor, a luat, fericita, robi şi roabe, aur şi argint şi haine scumpe şi s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărţit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de şes să se odihnească. Şi adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământeşti, a fugit pe ascuns şi a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulţi ani, rugându-se lui Dumnezeu şi îndurând muşcăturile ţânţarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinţi părinţi, dându-se drept bărbat şi spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o şi i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult şi negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinţilor acelora pentru vindecare.

Părinţii au încredinţat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Şi după câteva zile a ieşit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puţine zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toţi s-au minunat şi s-au înfricoşat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinţii săi, s-a întors iarăşi la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinţi de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toţi s-au spăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eftimie cel nou, care odihneşte aproape de Sfântul Mochie.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie, egumenul Mănăstirii Vatoped, care a înfruntat pe împăratul Mihail latinofonul şi pe patriarhul Becul, şi care s-a săvârşit înecat.

Tot în această zi, pomenirea celor doisprezece monahi din Mănăstirea Vatoped, care împreună cu Eftimie au înfruntat pe latinofonii mai sus numiţi, şi care prin sugrumare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Eufimia, cei ce odihnesc aproape de Sfântul Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Chio la anii 1818.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 15

ian.
5
mie
Ajunul Botezului Domnului; Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Post)
ian. 5 toata ziua
<em>Ajunul Botezului Domnului;</em> Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia <em>(Post)</em>

Ajunul Botezului Domnului

Sf. Sf. Mc. Teopempt, episcop de Nicomidia şi Sf. Mc. Teona, magician convertit, împreună-pătimitor cu dânsul (†303) · Sf. Cuv. Sinclitichia, din Egipt (†350) · Sf. Proroc Miheia · Sf. Sf. Mc. Telesfor[1], episcopul Romei (137) · Sf. Mc. Eupraxia şi fiica sa, Teogonia, feciora, din Sicilia (280) · Sf. Mc Flamidian, din Spania, sub Maximian (†286) · Sf. Mc. Sais şi Teoid · Sf. Domnon, de la Bergamo (307) · Sf. Ier. Rustician, episcop de Brescia (sec. IV) · Sf. Cuv. Fostirie pustnicul (sec. VI) · Sf. Cuv. Mina Sinaitul (sec. VI) · Sf. Cuv. Domnina · Sf. Cuv. Tatiana · Sf. Cuv. Grigorie din Acrita, (†820) · Sf. Sf. Noi Mc. Iosif şi cei 37 împreună cu dânsul, şi Sf. Mc. Eugenia, din Rusia (†1933).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Telesfor se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie.

Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dânsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.

Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: “căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.

În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 11

ian.
6
joi
(†) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)
ian. 6 toata ziua
<strong><span style="color: #ff0000;">(†) Botezul Domnului </span></strong><em><span style="color: #ff0000;">(Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)</span></em>

Sf. Nou Mc. Roman din Lachedemonia, în Macedonia (†1695) · Adormirea Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul[1], episcop de Tambov (†1859-1863) și de Vladimir (†1863-1866), în Rusia (†1894) · Sf. Cuv. Petru, egumen la Canterbury, în Anglia (†607) · Sf. Mc. Assad al-Hayek (†1218) · Sf. Noi Mc. Andrei, preotul, Lidia, soția sa, Domnica, soacra sa, şi Maria, servitoarea lor, din Rusia (†1919).

[1] În 1866 se retrage din scaunul episcopal, iar în anul 1872, se retrage total din viața publică, dedicîndu-se rugăciunii, scrisului și traducerilor. Din această cauză a primit numele de Zăvorâtul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”.

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: “lasă acum”, a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 15

ian.
7
vin
† Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul
ian. 7 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>† Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul</strong></span>

†) Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului [1]

Sf. Ier. Mărt. Crispinie I, episcop de Pavia (248) · Sf. Mc. Senator[2], de la Albano, în Lazio · Sf. Ier. Crispinie al III-lea, episcop de Pavia (466) · Sf. Ier. Valentin al II-lea[3], episcop de Terni (533) · Sf. Cuv. Branochie (Brannock), egumen la Devon, în Anglia (†570) · Sf. Ier. Cedie (Cedd), episcop de Essex, în Anglia (†664) · Sf. Nou Mc. Atanasie (†1700).

[1]La Roma, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul pot fi cinstite la biserica Santi Vincenzo ed Anastasio de la Abazia Tre Fontane, iar o parte din mandibulă la biserica San Silvestro in Capite, unde se află și capul Sfântului Silvestru, episcop al Romei (2 ianuarie). O parte din moaștele Sfântului proroc sunt cinstite în catedrala San Lorenzo din Genova. La Veneția, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul sunt răspândite în mai multe biserici. Astfel, în bisericile San Giovanni in Olio și San Giorgio Maggiore se găsesc mai multe fragmente de os dăruite, în anul 1634, de către episcopul grec Ieremia de Durazzo; la San Giovanni in Bogora, moaștele au fost aduse, în anul 1204, prin bunăvoința episcopului de Olivolo; un deget de-al Sfântului Proroc se păstrează la biserica San Giovanni Decollato, adus din Palestina în anul 1334, iar mâna dreaptă a Sfântului, în biserica San Marcuela, adusă de patricianul Andrea Memmo în anul 1070, din Alexandria Egiptului, unde se afla din secolul al IV-lea.

[2] Mucenicit în Via Apia, Sf. Mc. Senator, un tânăr creștin e pomenit în Depositio Martyrum, în sec. IV-V, și e zugrăvit, cu tunică și un pallium, într-o frescă din sec. V, în catacombele care îi poartă numele, între Albano și Ariccia, în prezent acestea aparținând de localitatea Grottaferrata. În Via Appia i s-a închinat o biserică ce a fost ulterior distrusă, moaștele sale ce se aflau aici fiind mutate în catedrala San Pancrazio din Albano, unde, după ce au fost ignorate, au fost redescoperite în anul 1720, în ziua de 7 Ianuarie, ele aflându-se astăzi în Muzeul Civic din Albano. Numele Sfântului Mucenic Senator e pomenit și în Martirologiul Roman, fiind pomenit pe 26 septembrie, data morții sale martirice.

[3] Care a convertit pe mulţi arieni la dreapta credinţă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie “gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

Tot în această zi, s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.

A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.

În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni. Una dintre aceste minuni este şi aceasta: Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.

Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa. Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarăşi că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului. Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire. Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.

Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 73

ian.
8
sâm
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărt. și Domnica
ian. 8 toata ziua
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărt. și Domnica

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul · Sf. Cuv. Emilian Mărturisitorul · Sf. Cuv. Domnica (sec. V) · Sf. Proroc Șemaia Elamiteanul · Sf. Mc. Claudiu, Carbonan, Tibudian şi Planie, de la Terni, sub Claudiu al II-lea Goticul (268) · Sf. Ier. Maxim[1] I, episcop de Pavia (270) · Sf. Mc. Iulian şi Vasilisa şi cei împreună cu dânşii · Sf. Mc. Teofil, diaconul, şi Sf. Mc. Eladie, din Libia (sec. IV) · Sf. Mc. Carterie din Cezareea · Sf. Cuv. Agaton, nevoitor în Egipt (sec. IV) · Sf. Ier. Atic, patriarhul Constantinopolului (†425) · Sf. Ier. Severin, apostol de Noricum, azi în Austria (sec. V) · Sf. Cuv. Dominica din Cartagina (sec. V) · Sf. Cuv. Teodor, întemeietor al Mănăstirii Chora, din Constantinopol (†595) · Sf. Cuv. Natalanie (Nathalan), din Scoţia (sec. VII) · Sf. Cuv. Ioan[2], pustnic din Sicilia (639) · Sf. Cuv. Gudula[3], ocrotitoarea oraşului Bruxelles și a Belgiei, fiica Sf. Cuv. Amalberga (10 iul.), (aprox. †712) · Sf. Mc. Abo din Tiflis, Georgia (sec. VIII) • Sf. Ier. Chir, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pega, pustnică la Peakirk, în Anglia (†719) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Ohrida, Serbia (†1012) • Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul (†1093) şi Grigorie Zăvorâtul (sec. XIII), ai Lavrei Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie (Makris), stareţul Mănăstirii Hristos Pantocrator din Constantinopol (†1431) • Sf. Sf. Mc. Isidor şi cei 72 împreună cu dânsul, din Yuriev, în Rusia (†1472) • Sf. Sf. Noi Mc. Victor (†1937) şi Dimitrie (†1938), preoţii, şi Sf. Mihail Mărturisitorul, preotul, din Rusia (†1941).

[1] Înmormântat în biserica San Giovanni in Borgo din Pavia.

[2] Care i-a văzut pe Sf. Dionisie, Mavrichie şi Martin, certându-se cu diavolul pentru sufletul regelui Dagobert.

[3] Moaștele ei au fost mutate în mai multe rînduri, ajungînd, în cele din urmă, la catedrala St. Michael din Bruxelles (în jurul anului 1050). În anul 1579 au fost prădate de protestanți.  Capul ei se păstrează în Biserica

St. Hildegard din Elbingen, Germania.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: “Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii”. Zis-a avva Macarie lui: “Şi ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Aşa de cumplită este îndrăzneala?” Şi a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător”.

     2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru”.

     3. Zis-a iarăşi: “Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună”.

     4. Zis-a iarăşi: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.

     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: “Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: “Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăşi: “Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: “Sculaţi-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >”. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: “Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut”. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

     8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă”.

     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, porunceşte să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Şi a răspuns fratele: “Nu!” Şi a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”

     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Şi a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul”.

     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: “Nu aţi pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)”.

     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

     17. Acelaşi avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.

     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: “Agathoane, să nu faci tu aceasta!” Şi aşa se liniştea gândul lui.

     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi”. Şi i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a şi celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.

     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă”.

     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?” Zis-a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?” (Rom. 7, 33-34).

     23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine”.

     24. Zis-a iarăşi: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.

     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi ştim ce este dragostea?” Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

     26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită”.

     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.

     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: “Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Şi i-a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Şi-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Şi i-a răspuns lui: “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: “Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 30

ian.
9
Dum
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei
ian. 9 toata ziua
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei

Sf. Mc. Polieuct din Melitina Armeniei (†259) • Sf. Cuv. Eustratie, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Petru[1], episcopul Sevastiei, în Armenia (†391) • Sf. Mc. Celsie, Iulian, Vasilisa, Marcionila, Antonie, Anastasie și cei împreună cu dânșii[2], de la Roma (303) • Sf. Mc. Antonia din Nicomidia • Sf. Mc. Lavrentie • Sf. Ier. Marcelin[3], episcop de Ancona (550) • Sf. Cuv. Adrian, egumen la Canterbury, în Anglia (†710) • Sf. Cuv. Filanie (Fillan), din Scoţia (†750) • Sf. Nouă Mc. Partenia din Edesa, Macedonia (†1375) • Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1570) • Sf. Cuv. Iona,  întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime din Kiev, azi în Ucraina (†1902).

[1] Frate al Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie al Nisei și

al Cuvioasei Macrina.

[2] Moaștele acestui grup de mucenici sunt cinstite în Catedrala de la Ostia și în cea de la Chieri (Piemonte).

[3] Pomenit de Sf. Grigorie cel Mare în Dialogurile sale. Trupul său, care la început era cinstit în vechea catedrală, a fost mutat, în anul 1097, în noua catedrală. Sfântul Marcelin este unul din Sfinții ocrotitori ai orașului Ancona, pe care l-a salvat în mod miraculos de un incendiu devastator.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: “nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Acest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: “Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: “Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: “Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 14

ian.
10
lun
Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei
ian. 10 toata ziua
Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei

Sf. Ier. Grigorie[1], episcopul Nyssei, azi în Turcia (†395) • †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti (1882) • Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei Armeniei (†601) • Sf. Teosebia, soţia Sf. Grigorie de Nyssa (†385) • Sf. Cuv. Tecla şi Iustina, fecioare şi misionare la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Maxim şi Dometie, din Pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Cuv. Ammun, din Nitria Egiptului (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Marchian, economul Marii Biserici din Constantinopol (†471) • Sf. Cuv. Dermotie, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Ioan[2] cel Bun, mărturisitorul[3], episcop de Milano (659) • Sf. Cuv. Setrida[4], stareță la Faremontiers, în Franța (†660) • Sf. Cuv. Aldo[5], pustnic lângă Pavia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pavel, întemeietorul Mănăstirii Obnora, în Rusia (sec. XIV) • Sf. Cuv. Macarie, ucenicul Sf. Cuv. Pavel şi întemeietorul Mănăstirii Pisma, în Rusia • Sf. Nou Mc. Anatolie, mitropolitul Odesei (†1938) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Arsenia, stareţa, din Rusia (†1939).

[1] Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul

Ierarh Grigorie al Nissei (azi Nevșehir, în Turcia), este un mare teolog capadocian, autor a mai multe tratate de teologie, opere exegetice, omiletice și ascetice.

[2] Moaștele Sfântului Ioan se află în altarul închinat lui, în Domul din Milano.

[3] Apărător al dreptei credințe în faţa ereziilor ariene şi monoteliste.

[4] Soră vitregă a Sfintelor Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Virburga (7 iul.).

[5] Sfântul Aldo a fost înmormântat în biserica San Colombano, iar moaștele sale au fost mai apoi mutate în biserica San Michele din Pavia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria. Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului. Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti. El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i: “Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma”; apoi îl îngropa dupa rânduiala. Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui. Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte. In 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE DE LA SFINȚII ZILEI

Sfântul Antipa Athonitul – singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor

Sfântul Grigorie de Nyssa – Omilie la Ziua Luminilor – 6 ianuarie

Sfântul Teofan Zăvorâtul – În zilele Postului Mare, bine ar fi să nu cunoşti alt drum în afară de mersul la biserică şi acasă.


Visits: 22

ian.
11
mar
† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie
ian. 11 toata ziua
† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie

† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte în Palestina (†529) • Sf. Cuv. Vitalie • Sf. Sf. Mc. Ighinie[1], episcopul Romei, sub Antonin (142) • Sf. Ier. Mărt. Leucie, episcop de Brindisi (173) • Sf. Sf. Mc. Melchiadie[2], episcopul Romei, sub Maximian • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Fermo, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mairos • Sf. Teodosia din Antiohia (†412) • Sf. Onorata[3], sora Sf. Ier. Epifanie din Pavia (500) • Sf. Cuv. Tason, Taton şi Paldon, stareţi ai Mănastirii Sf. Vincenţiu, din Abruzzo (între 720 şi 740) • Sf. Cuv. Teodosie, stareţul Mănăstirii Filoteu şi episcop de Trapezunt (sec. XIV) • Sf. Mihail cel nebun pentru Hristos, din Rusia (†1456) • Sf. Noi Mc. Teodor, Vladimir şi Nicolae, preoţii, din Rusia (†1919).

[1] Moaștele Sfântului Ighinie se găsesc în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.

[2] Sărbătorit în Occident pe 10 decembrie.

[3] Este înmormântată împreună cu fratele său, Sfântul Epifanie, în biserica San Vincenzo din Pavia. Capul și o parte din oase sunt la Munchen, în Peterskirche.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie cel din Antiohia.

Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei. Era fiul unor parinti vestiti. Ascultând odata cu încordare glasul Stapânului, si-a lasat casa, bogatia, rudenia si toate celelalte si s-a dus în niste locuri retrase, care dadeau spre mare. Si facându-si o chilie strâmta petrecea viata monahiceasca, îmbracat cu haina de par. Sub haina purta lanturi grele: unul la gât, altul la mijloc si câte unul la fiecare mâna. Staruind în rugaciune si în lucrul mâinilor sale, adormea dorinta si trufia si celelalte patimi trupesti. Parul lui era bogat si lung pâna la picioare. Câteodata împletea cosuri, iar alta data îsi facea de lucru în gradina, unde semana seminte si aduna de acolo hrana din destul pentru el si pentru strainii ce întâmplator veneau la el.

Vestea despre el ajungând pâna departe, multi veneau la el, cerând sa petreaca acelasi fel de viata, asa ca pustiul acela s-a schimbat într-o alta cetate cereasca. Odata navalind acolo agarenii, nu l-au suparat cu nimic, ci rusinându-se de acest fericit, s-au dus de acolo. Din pricina navalirii agarenilor, fericitul, lasând pustiul, a venit în patria sa si facându-si o chilie mica savârsea aici duhovniceasca lucrare. Caci zicea: “Desi s-au rusinat de noi agarenii, dar scris este pentru noi sa nu dam loc urgiei. Când Hristos a fugit de Irod, ne-a învatat sa facem si noi asa; si învatatura avem sa nu ne aruncam singuri în ispite; iar patria noastra nu ne opreste de la lucrarea duhovniceasca, daca voim sa o savârsim”. Dupa scurt timp s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, soborul celor zece mii de sfinti îngeri.

Acest praznic se savârseste înauntrul bisericii sfintei Anastasia, cea din golful lui Domnin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mal, care, batut fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Vitalie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Teodosie egumenul sfintei Manastiri Filoteu din Muntele Athos, care a fost si episcop de Trapezunt si care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 22

ian.
12
mie
Sf. Mc. Tatiana, diaconiţa, şi Eutasia
ian. 12 toata ziua
Sf. Mc. Tatiana, diaconiţa, şi Eutasia

Sf. Mc. Tatiana Romana, diaconiţa, şi cei împreună cu dânsa, sub Alexandru Sever (222/235) • Sf. Mc. Eutasia (†413) • Sf. Mc. Alexandru, cel din preajma Sfinților Apostoli • Sf. Mc. Zotic, Modest, Castulie, Rogatie și cei 46 împreună cu dânșii, din Africa (sec. II) • Sf. Ier. Probie, episcop de Verona (236) • Sf. Mc. Petru Avesalonitul • Sf. Mc. Mertie, soldatul, în Africa, sub Diocleţian • Sf. Cuv. Ilie, făcătorul de minuni, nevoitor în Tebaida Egiptului (sec. IV) • Sf. Mc. Teodor al Evtaitelor • Sf. Mc. Filotei din Antiohia • Sf. Ier. Ioan, episcop de Ravena (489) • Sf. Cuv. Teodora din Alexandria (sec. V) • Sf. Cuv. Cesaria, stareţă la Arles, în Franța, sora Sf. Ier. Cesarie de Arles (†529) • Sf. Cuv. Benedict, egumen în Anglia, monah de Lerins (†689) • Sf. 42 Cuv. Mucenici, cinstitori ai sfintelor icoane, în Efes, sub Constantin Copronim (†775) • Sf. Cuv. Martinian de la Lacul Alb, Rusia (†1483) • Sf. Cuv. Galaction cel nebun pentru Hristos, ucenicul Sf. Martinian • Sf. Sf. Noi Mc. Vasile şi Ştefan, din Estonia (†1919).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca. Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian. Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge. Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat. Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita. Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Visits: 44

ian.
13
joi
Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, ep. de Nisibe
ian. 13 toata ziua
<span style="color: #0000ff;"><strong>Sf. Mc. Ermil şi Stratonic;</strong></span> Sf. Ier. Iacob, ep. de Nisibe

Sf. Mc. Ermil şi Stratonic (315) • Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe (†350) • Sf. Mc. Potițiu[1] din Dacia Inferioară, mucenicit la Ascoli Satriano, în Puglia, sub Antonin (160) • Sf. Mc. Secund, Enon şi Chirion, de la Roma (262) • Sf. 40 Mc. Soldați, din via Labicana, în Roma, sub Galieniu (262) • Sf. Mc. Chiriac, Cimin, Zotic, Herisie, Glicherie, Felix şi Ianuarie, de la Napoli • Sf. Mc. Atanasie • Sf. Mc. Pahomie şi Papirin • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Poitiers[2], Franța (†368) • Sf. Ier. Chetinghernie (Kentigern), episcop în Anglia (†612) • Sf. Cuv. Maxim Kavsokalivitul, Sfântul Munte Athos (†1320) • Sf. Cuv. Irinarh din Rostov, în Rusia (†1616) • Sf. Cuv. Eleazar din Anzersk, în Rusia (†1656).

[1] Sfântul Potițiu era un copil de 13 ani, de neam din cetatea Sardica, din Dacia Inferioară, care a primit mucenicia în Puglia, Italia, sub împăratul Antonin, a cărei fiică a izbăvit-o de îndrăcire (160). Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Mucenic, se află în catedrala de la Tricarico, depuse în spatele altarului central; la Ascoli Satriano se află un deget al Sfântului, închis într-un bust de argint, și un braț aflat într-o raclă de argint care imită forma brațului; celălalt braț se află într-o altă raclă similară din capela superioară a Mănăstirii San Giorgio Armeno, din Napoli.

[2] Care a apărat dreapta credință în fața ereziei ariene, supranumit și “Atanasie al Occidentului”.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.

Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de arămă peste față.

Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia.

Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ. În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneală către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni. Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cei ce erau de față. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de față şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele. Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig. Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârsit.

Viața sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisă de Teofan, egumenul Mănăstirii Vatopedi – Muntele Athos.

Din scrierile sfântului Maxim Calsocalivitul de la Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 41

ian.
14
vin
Odovania praznicului Botezului Domnului; Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina
ian. 14 toata ziua
<em>Odovania praznicului Botezului Domnului;</em> Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina

Odovania Praznicului Botezului Domnului

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait (sec. IV-V) • Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Georgiei (†335) • Sf. Cuv. Macrina[1], bunica Sf. Vasile cel Mare, în Neocezareea Pontului • Sf. Mc. Ponţian[2], de la Spoleto, în Umbria, sub Marc-Aureliu (161) • Sf. Sf. Mc. Felix[3], preotul, de neam sirian, mucenicit la Nola, în Campania (256) • Sf. Cuv. Albin, egumen la Canterbury, în Anglia (†732) • Sf. Cuv. Teodul, fiul Sf. Nil cel înţelept • Sf. Cuv. Ştefan, întemeietorul Mănăstirii Chenolakkos, din Grecia • Sf. Ier. Sava, luminătorul Serbiei şi ctitor al Sf. Mănăstiri Hilandar, din Sfântul Munte Athos (†1235) • Sf. Ier. Meletie, episcop de Riazan, apostol de Iakuţ, în Siberia (†1900) • Sf. Sf. Mc. Platon, episcop de Talin, în Estonia (1918).

[1] Ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, l-a învățat credința pe Sfântul Vasile cel Mare.

[2] Sfântul Ponțian a fost un tânăr din Spoleto care a suferit mucenicia între anii 156 și 165. A fost înmormântat la marginea cetății, iar pe mormântul lui a fost ridicată o biserică și o mănăstire. Episcopul belgian Valdrig a primit în anul 968 un braț al Sfântului, pe care l-a dus la Utrecht. Restul moaștelor se află în continuare la Spoleto, Sfântul fiind și ocrotitorul orașului.

[3] Mormântul lui, descoperit de Sfântul Paulin de Nola care a și întemeiat acolo o comunitate creștină, a devenit loc de pelerinaje și de tămăduiri pentru creștinii din secolul al IV-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi. Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam. Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.


Visits: 18

ian.
15
sâm
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
ian. 15 toata ziua
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul[1] (†341) şi Ioan Colibaşul[2] (†450) • Sf. Mc. Pansofie din Alexandria, Egipt (†250) • Sf. Sf. Mc. Maxim, episcop de Nola, sub Deciu (252) • Sf. Mc. Efisie, apostolul Sardiniei, sub Diocleţian (286) • Sf. Cuv. Ita, monahie în Irlanda (†570) • Sf. Cuv. Maur, ucenicul Sf. Benedict de Nursia şi întemeietorul Mănăstirii de la Glanfeuil, în Franţa (†584) • Sf. Ier. Probie[3], episcop de Rieti (sec. VI) • Sf. Ier. Embert[4], episcop de Cambrai, în Flandra, Belgia (†710) • Sf. Ier. Bonet, episcop de Clermont, Franţa (†710) • Sf. Cuv. Celvulfie, monah în Anglia (†764) • Sf. Cuv. Gavriil din Lesnov, în Bulgaria (†980) • Sf. Salomea şi Peroshavra[5], din Georgia • Sf. Prohor, de la Psinia, în Bulgaria (sec. XI) • Sf. Ier. Nectarie, episcop de Tobolsk, în Rusia (†1667) • Sf. Ier. Gherasim al II-lea (Palade), patriarhul Alexandriei (†1714).

[1] În secolul al XII-lea, trupul întreg al sfântului monah a fost mutat de către împăratul Emanuel Comneanul, din Egipt la Constantinopol, în biserica Maicii Domnului, unde a rămas până în anul 1240, când a fost luat de către venețianul Giacomo Lanzuolo și așezat în biserica San Giuliano din Venezia.

[2] Osemintele Sfântului Ioan Colibașul au fost mutate de la Constantinopol, de către papa Formosie (891-896), pe când acesta era încă episcop de Porto. Astăzi ele se află într-o raclă sub altarul central al bisericii San Giovanni Calibita de pe Insula Tiburtina din Roma. O parte din moaștele Sfântului, împreună cu cele ale Sfinților Herculan, Taurin și Ipolit, au fost transferate la 7 decembrie 1737 în biserica San Lorenzo in Damaso, tot din Roma. O parte din cap este la biserica San Stefano del Cacco. La Venezia, în biserica Santa Maria delle Vergini, este cinstit un picior al Sfântului Ioan Colibașul, adus de la Constantinopoli.

[3] Sfântul Grigorie Dialogul îl amintește în Dialogurile sale, pe Sfântul Probie, ca episcop de Rieti. Potrivit acestora, în ceasul morții Sfântului episcop, au apărut la căpătâiul său Sfinții Mucenici Iuvenalie și Elefterie. Moaștele Sfântului Probie se află în cripta Catedralei din Rieti.

[4] Fiul Cuv. Amalberga (10 iul.).

[5] Cele care au scris viaţa Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian, prigonitorii creştinilor. El era de neam din Egipt, din Teba de jos, şi înţelegând că cumnatul său vrea să-l vândă ca să-i poată opri partea cuvenită din averea părintească, a fugit în munţi. Aici şi-a schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toată viaţa în pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul, la adânci bătrâneţi. Auzind de viaţa lui cea îmbunătăţită, marele Antonie (17 Ianuarie) l-a căutat şi găsindu-l s-a minunat şi de locul cel anevoios în care trăise şi de lungimea vieţii lui şi de depărtarea de orice aşezare omenească. Căci Pavel a fost cel dintâi care a cutezat să meargă până în adâncul pustiului, unde şi-a îndelungat nevoinţele până la o sută treisprezece ani, după ce părăsise de tânăr grijile lumeşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit şi Colibaşul.

Acesta era de fel din Constantinopol şi era fiul lui Eutropie senatorul şi al Teodorei. De mic copil a plecat din şcoala unde învăţa carte, fără ştirea părinţilor şi a învăţătorilor, în tovărăşia unui călugăr, şi s-a dus în Mănăstirea Achimiţilor, adică a neadormiţilor, unde s-a făcut călugăr, petrecând întru multe nevoinţe. Dar vicleanul diavol l-a îmboldit cu dorul părinţilor şi atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat în rasă. Dar nu s-a făcut cunoscut cine este, ci locuia în rugăciune şi în lipsuri, într-o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe maica sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui de părinţi pe când era în şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pansofie.

Acesta era din Alexandria şi avea ca tată pe Nil proconsulul, care era un mare dregător. Fiind isteţ din fire şi bogat, şi văzând în casa părintească apucături bune, a sporit până la culmea învăţăturii atât a celei elineşti, cât şi a celei creştineşti. Iar după moartea tatălui său, împărţindu-şi bogăţia la cei săraci, s-a dus în pustiu, căutând pe Domnul. Douăzeci şi şapte de ani a locuit în singurătate, înălţându-şi mintea de la cele de jos la cele de sus şi vorbind cu Dumnezeu. Pentru că nu se poate ascunde lumina sub obroc, a fost pârât lui Augustalie, ighemonul Alexandriei, căruia i se încredinţase, de către Deciu, prigoana împotriva creştinilor. Deci, stând înaintea lui, i-a înfruntat înşelăciunea credinţei şi i-a ruşinat trufia. Pentru aceasta a fost bătut cumplit, şi aşa a dobândit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase părinţi din pustiu, care în pace s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Visits: 28

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d