Calendar

Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

nov. 6 toata ziua

Sf. Ier. Pavel[1] Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului, (350) • Sf. Cuv. Luca, de la Taormina, în Sicilia, pustnic pe Etna, la Constantinopol şi Corint (820) • Sf. Mc. Nicandru • Sf. Iltudie, întemeietorul Mănăstirii Llantwit, din Anglia (505) • Sf. Cuv. Felix, de la Fondi, în Lazio (sec. VI) • Sf. Leonard, pustnicul, din Noblat, Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Steflamie, stareţ în regiunea Bretagne din Franţa (sec. VII) • Sf. Pavel, cel nebun pentru Hristos, din Corint • Sf. Ier. Dimitrian, episcop de Chitri, în Cipru (915) • Sf. Cuv. Varlaam, de la Şutin, în Rusia (1192) • Sf. Cuv. Luca, econom la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ier. Gherman, arhiepiscop de Kazan, în Rusia (1567) • Sf. Valaam, de la lacul Keret, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Sf. Noi Mc. Nichita, episcopul Varlaam, stareţul, Gavriil, ieromonahul, Anatolie şi Nicolae, preoţii, Nina şi Serafima, monahiile, (1937), şi Vasile, preotul (1938), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Pavel se află, din anul 1230, în biserica Mănăstirii San Lorenzo din Venezia.

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea celui dintre sfinti Parintele nostru Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea pulberei ce a cazut cu dumnezeiasca iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

În anul al optsprezecelea al împaratiei lui Leon cel Mare, care se numea si Marcel, în sase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiaza, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obisnuita întunecare a norilor prefacându-se în roseata, se parea ca are sa arda toata lumea. Atâta a înspaimântat pe toti oamenii, încât numai privind cerul, toti socoteau ca, de va cadea ploaie din acest fel de nori înrositi, negresit ploaia aceea va fi foc si para, care are sa arda ca ploaia de foc care a cazut si a ars Sodoma. Asadar pentru asteptarea aceasta cu îndoiala, toti crestinii nazuiau la sfintele biserici si se rugau lui Dumnezeu cu rugaciune si cu plângere. Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunatatea Sa, a poruncit norilor si au plouat o ploaie neobisnuita si straina, care pricinuia frica între cei pacatosi. Caci începând ploaie de cu seara, a tinut pâna la miezul noptii.

Iar ploaia ce cadea era o pulbere neagra, si ardea foarte, asemenea cu cenusa din cuptorul cel cu foc. Si atât de multa a cazut, încât s-a aflat pe deasupra pamântului si peste caramizile caselor mai groasa de o palma barbateasca. Si a ars si a pârjolit toate ierburile pamântului si sadurile si copacii. Era înca si foarte greu de spalat. Însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât si pacatul cel greu de spalat. Caci dupa aceasta, au cazut multe si cumplite ploi în multe zile, si abia au putut spala pulberea aceea. Aceasta a fost pilda. Ca, adica, pacatul se afla în noi ca o pulbere înfocata si neagra ce manânca ca focul sadurile bunatatilor. Pentru aceasta avem trebuinta, ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin si amaraciunea sufletului, ca sa spalam prin aceasta cenusa cea arzatoare a rautatii, si sa adapam pamântul cel bun al mintii noastre si sa-l facem roditor de fapte bune. Si asa sa scapam de chinul gheenei, care arde sufletele si trupurile noastre, si sa dobândim împaratia cerurilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se afla în ostrovul Siciliei. Si când era de optsprezece ani, cu sârguinta mergea des pe la sfintele biserici. Si nu numai asculta dumnezeiestile cuvinte cu trezvire, ci si le împlinea. Dar fiindca parintii lui au voit sa-l casatoreasca, el a fugit noaptea si s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreuna cu fiarele. Si staruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiasca cercetare prin înger. Deci mergând la o mânastire, s-a îmbracat cu îngereasca schima a monahilor; si de atunci si în urma, ducea viata mai aspra. Pentru ca timp de optsprezece luni tot a treia zi si a patra zi mânca numai pâine si bea numai apa, fara sa dea odihna trupului.

Si de acolo iesind, s-a dus împreuna cu un monah la muntele Etna si acolo avea hrana buruienile muntelui. Dormea putin, avea numai o haina si fara încaltaminte, punându-si hotar si canon sa nu iasa din chilia sa daca nu citise mai întâi toata psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, si dupa acestea îsi lua lucrul sau si lucra pâna la al saselea ceas; si abia dupa ceasul al saselea se îngrijea de hrana putina ce mânca. Asemenea si pentru cealalta slujba. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul sa ia prea mare har de la Dumnezeu, si sa dezlege cuvintele cele neîntelese ale dumnezeiestilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: “De unde stie acesta carte neînvatând?” Dupa acestea s-a dus la un alt loc, povatuit de dumnezeiasca descoperire. Si acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grija. Dupa aceea mergând la Vizantia, si dupa ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, si a descoperit parintilor de acolo cugetarile sale, s-a întors si s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la sapte luni, a adormit în pace.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se facuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

nov. 7 toata ziua

Sf. 33 de Mucenici din Melitina Armeniei: Ieron şi cei împreună cu dânsul (sec. III) • Sf. Cuv. Lazăr, făcătorul de minuni, stâlpnic în Muntele Galisiei, în Asia Mică (1054) • Sf. Ier. Prosdochimie[1], primul episcop de Padova (100) • Sf. Mc. Auct, Tavrion şi Tesalonichie, din Macedonia • Sf. Mc. Atinodor • Sf. Mc. Alexandru, din Tesalonic (298) • Sf. Mc. Melasipie, Casina şi Antonie, din Ancira (361) • Sf. Ier. Ruf, episcop de Metz, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Amarat, din Albi, în Franţa (407) • Sf. Cuv. Congar, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Herculan[2], episcop de Perugia, în Umbria, sub Totila (547) • Sf. Grigorie, fratele Sf. Grigorie Taumaturgul • Sf. Ier. Vilibrordie (Wilibrord), primul episcop de Utrecht şi apostolul Olandei (739) • Sf. Cuv. Zosima, stareţ la Vorbozomsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Sf. Nou Mc. Chiril, mitropolit de Kazan, în Rusia (1937).

[1] Ucenic al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Prosdochimie a fost fondatorul bisericii din Rieti, ducând o mare campanie de propovăduire, construind biserici în întreaga regiune a Veneției Occidentale.

[2] Sfântul Herculan a primit mucenicia şi a fost înmormântat în afara zidurilor Perugiei, cu prilejul pustiirii oraşului de către armata goţilor, condusă de Totila. După 40 de zile, la întoarcerea locuitorilor în oraş, cu permisiunea comandantului got, trupul Sfântului Herculan a fost mutat în catedrala San Pietro.

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina, Ieron si cu ceilalti.

Acesti sfinti s-au nevoit pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian. Si era acest Ieron viteaz si puternic la trup si blând la suflet. Si fiind el plugar, l-au gasit într-un loc slujitorii idolilor si, vrând sa-l ucida ca niste tâlhari, nu au putut. Ca scotând sfântul fierul plugului, a luat grindeiul în loc de arma si s-a pornit asupra lor de i-a gonit pe toti, scapând ei cu sudori si cu sânge. Deci s-a dus sfântul de bunavoia sa la domn si stând la cercetare, i s-a taiat mâna dreapta din cot. Iar pe ceilalti sfinti punându-i pe jos, i-au batut cu vine de bou. Si dimineata iarasi batându-le trupurile câteva ceasuri, le-au taiat capetele afara din cetatea Melitinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Lazar, facatorul de minuni, cel ce a postit în muntele Galisiului.

Acest de trei ori fericit parinte al nostru Lazar era din pamântul Asiei, dintr-un sat ce era aproape de Magnesia, în anul 1030, numit cu imnele Nascatoarei de Dumnezeu si avea parinti prea evlaviosi: Nichita si Irina cu numele. Iar când era sa se nasca el, a facut Dum-nezeu sa se arate din cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata casa sa cea parinteasca. Din a carei stralucire de lumina spaimântându-se femeile cele adunate, au iesit afara si a ramas singura maica-sa. Iar dupa ce s-a nascut pruncul, o, minune, a stat îndata drept si s-a închinat spre rasarit, avându-si mâinile cu buna rânduiala strânse la piept, mai înainte aratând Dumnezeu prin aceasta curatenia cuviosului si sârguinta prin care sufletul lui avea sa primeasca dumnezeiasca stralucire. Si când s-a facut de cinci ani, l-au dat la un dascal ca sa învete Sfintele Scripturi. Si în putina vreme a covârsit pe toti copiii. Drept aceea si de toti era laudata ascutimea mintii sale, si când a ajuns în vârsta a luat dumnezeiesc dor în sufletul sau ca sa mearga la Ierusalim si sa vada Sfintele Locuri unde a patimit Hristos; dar mergea pe ascuns de toti în dorita lui calatorie si calatorea cu oarecare monahi amestecându-se. Iar când a ajuns la sate, s-a unit cu alt monah si se ducea la Ierusalim. Si ajungând la Atalia, pomenitul monah a pus viclesug în mintea sa împotriva-i, ca sa-l vânda pe el. Iar cu pronia lui Dumnezeu, unul din calatori a facut cunoscut tânarului si acesta aflând a fugit calatorind pe calea sa ca mai înainte. Si ajungând la Sfintele locasuri si înconjurându-le pe toate si închinându-se, s-a întors la biserica Sfintei Învieri, si a fost gazduit de arhidiaconul ei, prin care a fost asezat în Mânastirea Sfântului Sava. Deci vazându-l pe acesta, proiestosul, ca este împodobit cu toata întelepciunea si fapta buna (caci mai pe toti cei de acolo îi întrecuse slujind bine si purtând jugul ascultarii), l-a trimis la patriarhul Ierusalimului care l-a hirotonit preot. Si dupa aceea a zabovit în mânastire mai multi ani, pâna la ridicarea agarenilor, care au stricat toata Palestina si sfânta mânastire de acolo, având ei povatuitor pe spurcatul Aziz care a surpat înfrumusetata biserica a Sfintei Învieri si crucea cea din turla a sfarâmat-o si a aruncat-o la pamânt si multe a hulit împotriva lui Dumnezeu. Acestea vazându-le cuviosul cu ochii sai împreuna si cu ceilalti parinti, au hotarât sa mearga la Roma; dar ajungând la Efes si închinându-se iubitului de Dumnezeu cuvântator si evanghelist, a auzit sfântul glas de sus, care îi arata lui învederat sa se suie la muntele cel din preajma Efesului care se chema Galisiul, fiind neumblat de multi pentru asprime si îndemânatic pentru linistea dorita de cuvios.

Deci suindu-se într-însul si mai presus de puterile omenesti nevoindu-se, suferind ispite nenumarate de la demonii care navaleau asupra simturilor si gândurilor lui ziua si noaptea, cu puterea lui Dumnezeu i-a surpat. Iar oarecând, savârsindu-si el rugaciunea pe la miezul noptii, i s-a aratat stâlp de foc întins de la pamânt la cer, si a vazut multime de îngeri, care cu dulceata cântau: “Sa învieze Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui”. Drept aceea acolo a zidit biserica învierii, unde a vazut temelia stâlpului celui de foc, pentru care si biserica se cheama Sfânta înviere, ridicata fiind de împaratul Constantin Monomahul, care a trimis de la sine atunci multi bani, împreuna cu doua scrisori ale sale si sfinte odoare si cinstitul lemn si Sfânta Evanghelie împodobita cu aur si dumnezeiesti icoane si a afierosit destule metocuri si sate la mânastirea aceasta, cu scrisori împaratesti; caci multa credinta si evlavie avea împaratul catre Parintele Lazar. Pentru ca în vremea când împaratul era surghiunit la ostrovul Lisveei, mai înainte cu trei ani, prin oarecare ucenici ai sai cuviosul i-a vestit si scaparea din surghiun si chemarea a doua oara la împaratie.

Deci era savârsind fericitul si minuni prea mari. Si ajungând la culmea virtutii si învrednicindu-se darului proorociei si-a cunoscut mai înainte sfârsitul sau; dar fiii sai cei duhovnicesti cu lacrimi îl rugau si cereau ca sa mai ramâna înca în viata pentru mai marele folos si sporire a lor. Atunci el a cerut de la Nascatoarea de Dumnezeu adaugire vietii sale cincisprezece ani si câstigând cererea a vietuit pâna la saptezeci si doi de ani; a ajuns numarul ucenicilor sai peste noua sute. Si de vreme ce se savârsise si anul al cincisprezecelea ce i s-a dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar sfintele lui moaste cele vrednice cinstindu-le ucenicii lui cu cântari de laude si cu miruri si cu faclii, le-au asezat în sicriul de mult pret aproape de stâlpul pe care sedea fericitul în dreapta bisericii Sfânta înviere. Si a lucrat sfântul si dupa moarte tot felul de minuni, întru slava adevaratului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si lauda în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Melasipp, Casina si Antonie.

Acesti sfinti au marturisit pe vremea lui Iulian Paravatul (Apostatul), în anii 361, în cetatea Ancira, crestini fiind ei din stramosii lor. Sfântul Antonie a fost pus în închisoare. Iar Melasipp si Casina, spânzurati fiind, au fost strujiti si cu foc pârjoliti, iar dupa aceea Sfântului Melasipp i-au taiat picioarele din genunchi; iar Sfintei Casina i-au taiat sânii. Iar pe Sfântul Antonie spânzurându-l, l-au sfâsiat, pentru ca el a scuipat în fata lui Iulian si îsi fericea parintii sai. Sfântul Melasipp si Sfânta Casina, spânzurati fiind de lemnul cel de chin, si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Dupa aceasta au chinuit pe Sfântul Antonie în neînchipuite feluri, din care nevatamat fiind pazit, pe multi i-a tras la credinta lui Hristos. Si în sfârsit i s-a taiat capul, si a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Auct, Tavrion si Tesalonica.

Acestia s-au nevoit în Amfipoll a Macedoniei. Si Tesalonica era fiica a unui popa idolesc, ce se numea Cleon, barbat vestit pentru bogatia lui; dar bogatiile acestea pe tânara nu au împutinat-o, nici n-au despartit-o de credinta crestineasca. Caci mult rugând-o pe ea tatal sau, nimic n-a reusit. Pentru aceasta dezbracând-o, au batut-o patru oameni cu vine de bou crude si i-au zdrobit coastele si lipsita fiind de toate ale ei a fost surghiunita departe, de catre însusi tatal sau. Dar si asa, necontenind a marturisi pe Hristos în acel surghiun si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar Auct si Tavrion multe vorbind împotriva barbarului si crudului aceluia, au fost pârâti de el catre Torivie Ipatul ca sunt crestini; si îndata au fost dezbracati si batuti cu toiege si în multe feluri au fost chinuiti. Si iesind nevatamati, au fost sagetati cu mai multe sageti. Dar cu vointa lui Dumnezeu au scapat nevatamati. Drept aceea umplându-se tiranul de nedumerire, a poruncit sa li se taie capetele cu sabia, ceea ce facându-se au aflat sfârsitul nevointei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Grigorie, frate al Sfântului Grigorie facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Tesalonic, care de sabie s-a savârsit.

Acesta a fost în zilele împaratului Maximian, tragându-se din cetatea Tesalonicului. Deci stând înaintea lui în divan si lovind jertfelnicul cu piciorul si rasturnând jertfele ce erau deasupra lui, si-a luat sfârsitul prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereștilor puteri

nov. 8 toata ziua

†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor şi fără de trup Puteri: Rafail, Uriil, Iegudiil, Salatiil şi Varachiil • Sf. Ier. Maur, episcop de Verdun, în Franţa (383) • Sf. Clerie (Clair), preotul, aproape de Marmoutier, în Franţa (396) • Sf. Ier. Deusdedit, episcopul Romei (615-618), ajutătorul celor leproşi (618) • Sf. Cuv. Sibie (sec. VI) şi Tisilion (sec. VII), stareţi în Ţara Galilor • Sf. Ier. Vilhadie, episcop de Bremen, în Germania (789) • Sf. Cuv. Eufrosina cea Tânără (sec. X) • Sf. Cuv. Marta, de la Mănăstirea Pskov, din Rusia (1300) • Sf. Mc. Nimeh cel Nou, din Siria (1471).

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: “Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că “voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul (“Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: “Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: “Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: “Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia” (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. “Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte” (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona; Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina

nov. 9 toata ziua

Sf. Mc. încoronaţi: Claudiu, Castor Sempronian[1] şi Nicostrat, şi cei patru soldaţi pe care i-au convertit: Sf. Secund, Severian, Carpofor şi Victorin, grefieri militari ai prefecturii cetăţii, de[2] la Roma, sub Diocleţian (302) • Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie din Efes (310) • Sf. Cuv. Matroana, de la Constantinopol (sec. V) • Sf. Ier. Nectarie de la Eghina, în Grecia, tămăduitorul, mitropolit de Pentapole, în Egipt (1920) • Sf. Ier. Ursinie (Ursin), episcop de Bourges, în Franţa (300) • Sf. Mc. Alexandru de la Tesalonic (înc. sec. IV) • Sf. Mc. Antonie, din Apamia Siriei • Sf. Mc. Hristofor şi Mavra • Sf. Cuv. Eladie • Sf. Mc. Narsi şi Artemon • Sf. Cuv. Ioan Colov[3], ucenicul Sf. Pimen cel Mare (sec. V) • Sf. Eustolia (610), din Roma, şi Sopatra (625), fiica împăratului Mavrichie, nevoitoare la Constantinopol • Sf. Cuv. Teoctista, din Insula Lesbos, în Grecia (sec. IX) • Sf. Cuv. Simeon Metafrastul, de la Constantinopol (960) • Sf. Cuv. Eftimie şi Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiariu, din Sfântul Munte Athos (sf. sec. X) • Sf. Cuv. Onisifor, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1148) • Sf. Sf. Mc. Alexie, ieromonahul, Dimitrie, protoiereul, și Constantin, preotul, din Rusia (1937).

[1] Sculptori creștini care au refuzat să sculpteze statuia unui idol păgân.

[2] Sfinții patru încoronați au primit mucenicia la Sirmium, în Croația de astăzi, fiind închiși în lăzi de plumb și aruncați în Dunăre. Moaştele lor au fost aduse la Roma în scurt timp și așezate în biserica Ss. Quattro Coronati, una dintre cele mai vechi biserici din acest oraș, unde pot fi cinstite și astăzi. În cripta bisericii, în cele patru sarcofage care adăpostesc moaștele lor, se găsesc și cele ale Sf. Mc. Simitrie, Secund, Severian, Carpofor și Victorin, împreună muceniciți cu dânșii.

[3] Pomenit în Patericul Egiptean, la litera ”I”.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie.

Aceşti sfinţi Onisifor şi Porfirie, fiind prigoana asupra creştinilor, au fost pârâţi ca sunt creştini şi, fiind aduşi înaintea judecaţii, au stat tare şi fără de frica, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, Făcător al cerului şi al pământului. Pentru aceasta mărturisire au suferit multe răni de bătăi, şi arsuri peste tot trupul. De aceea i-au pus pe un grătar de fier ars, şi întru toate chinurile acestea privind la câştigarea binelui celui veşnic, măcar ca pătimeau din partea celor fără de Dumnezeu, dar erau uşuraţi de către Dumnezeu. Iar păgânii aceia şi nemilostivii, văzând ca nu pot pricinui sfinţilor nici o vătămare, spre mai multa tulburare s-au aţâţat şi, legându-le cinstitele picioare de cai sălbatici, i-au gonit slujitorii, târându-i multe ceasuri peste spini şi ciulini şi peste locuri colţuroase de le rupeau carnea. Şi aşa şi-au dat sufletele lui Dumnezeu. Atunci nişte creştini, luând pe ascuns sfintele lor moaşte, le-au aşezat în satul pangheanilor, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Matroana.

Aceasta a fost în zilele împăratului Leon cel Mare, din Perga Pamfiliei. Şi măritându-se a dobândit o fiică, şi s-a dus la Constantinopol cu bărbatul ei, fiind de cincisprezece ani, şi cunoscând pe o fecioara cu numele Evghenia şi râvnind nevoinţa ei, nu lipsea de la biserici şi petrecea toată noaptea îndeletnicindu-se cu postiri şi privegheri. Aprinzându-şi mai cu căldura dragostea credinţei spre Dumnezeu, a lăsat pe fiica sa pe seama unei femei cu numele Suzana. Şi ea, îmbrăcându-se în port bărbătesc, s-a dus la Mănăstirea Sfântului Vasian; şi, prefăcându-se ca este eunuc, a fost primita de monahi. După aceea, aflând preacuviosul Vasian de cele pentru ea din dumnezeiasca arătare, a trimis-o la cetatea ce se cheamă Emesa, la o mănăstire de femei. Şi de acolo a trecut la Ierusalim. După aceea la Muntele Sinai, şi apoi la Berit, unde prin rugăciune a scos izvor de apă într-un loc sec şi uscat. După ce a răbdat multe ispite de la demoni. În urma unei arătări şi vedenii s-a dus iarăşi la Constantinopol. Şi văzând-o Sfântul Vasian, a rânduit-o să şadă la mănăstirea ce s-a numit, de la dânsa până astăzi, Mănăstirea Matroanei. Şi trăind până la o sută de ani, cu pace către Domnul a răposat.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teoctista din insula Lesbos.

Aceasta a trăit in secolul al IX-lea şi era din cetatea Metimna, în insula Lesbos. Fiind dată de copilă la casa de fecioare, s-a făcut călugărita. Deci ajungând în vârsta de optsprezece ani, s-a dus la satul ce era acolo aproape, ca să vadă pe sora sa. Tot în acea noapte s-a întâmplat să vină la Mitilina tâlhari cretani, al căror căpitan era vestitul Nisiris. Aceştia luând robi pe toţi ceilalţi cetăţeni, au luat împreuna şi pe cuvioasa şi s-au dus. Iar a doua zi s-au oprit la insula Paros, şi, după ce au scos robii la uscat afară, şedeau şi socoteau cu câte cât să vândă pe fiecare. Cuvioasa Teoctista, găsind bun prilej, a fugit pe ascuns în pădure, scăpând cu aceasta din mâinile lor. Deci, de atunci rămânând acolo, a petrecut fericita treizeci de ani, cu rea pătimire, luptându-se cu foamea, cu gerul, cu arsura, hrănindu-se cu ierburi şi cu verdeţuri sălbatice, nefiind văzută de nimeni în vremea aceasta, ci numai cu Dumnezeu şi cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu (pentru care şi vieţuia) vorbea prin rugăciune.

Iar după ce s-au împlinit treizeci şi cinci de ani, după dumnezeiasca iconomie, s-au dus la Paros oarecare vânători, ca să vâneze în locul acela pustiu, unde petrecea cuvioasa; iar unul dintre ei despărţindu-se şi urmărind locul ca să afle vânat, a intrat într-o biserica a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla acolo, ca să vadă cele ce erau în ea. Şi după ce a văzut cele din biserica şi s-a închinat, a ridicat în sus ochii săi, şi iată a văzut în partea dreapta a sfintei mese, ca o ţesătura de pânză de păianjeni, ce se clatină de vânt; şi fiindcă a voit să meargă mai înainte ca să cunoască bine ceea ce se vedea, a auzit un glas ce-i zicea: “Stai omule şi nu te apropia, căci mă ruşinez a mă arăta ţie, femeie goală fiind”. Iar vânătorul, înspăimântându-se de năprasnicul glas şi temându-se, căuta să fugă, căci se ridicaseră perii capului său, şi stau drepţi ca spinii. Iar după ce abia cu greu şi-a venit în sineşi, a întrebat pe ceea ce strigase, cine şi de unde este. Iar sfânta i-a răspuns: “Arunca haina ta ca să mă acopăr cu ea, şi apoi îţi voi povesti cele despre mine”. Şi vânătorul a făcut îndată după poruncă. Iar cuvioasa, luând haina şi îmbrăcându-se, s-a pecetluit pe sine cu semnul crucii, şi aşa s-a arătat vânătorului: vedere minunată şi înspăimântătoare. Căci perii capului ei erau albi, iar faţa ei negricioasă, cărnuri însă cu totul nu se vedeau la ea, ci numai o piele, care ţinea şi cuprindea legătura vinelor şi a oaselor. Şi în scurt zicând, tot trupul ei nu se vedea trup, ci umbra de trup. Deci, după ce a povestit sfânta toate cele despre ea, s-a rugat de vânător ca, întorcându-se iarăşi în insulă ca să vâneze, să-i aducă o parte din Sfântul Trup al lui Hristos. Deci când s-a întors vânătorul, a adus cu sine dumnezeieştile Taine; pe care luându-le cuvioasa şi făcând rugăciune, s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar vânătorul, ducându-se la vânat, degrab s-a întors iarăşi la cuvioasa, pe care a aflat-o zăcând moartă. Deci săpând în pământ, precum a putut, şi mult rugându-se sfintei ca să mijlocească pentru el către Domnul, a îngropat-o în locul acela, unde o aflase, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Simeon Metafrastul, care cu pace s-a săvârşit.

Cuviosul Simeon era născut în Constantinopol, fiind pe vremea evlaviosului împărat Leon cel înţelept în anii 886. Pentru faptele cele bune şi pentru înţelepciunea sa, a fost înălţat la vrednicia de magistru şi logofăt, şi avea multă cinste la împăratul. Deci, oarecând au mers arabii în Creta cu armata, şi au prădat oarecare sate şi cetăţi. Atunci împăratul a ales voievod pe marele şi viteazul Imerie, cu care împreună a trimis şi pe Cuviosul acesta Simeon Metafrast, să meargă soli către arabii care stăpâneau Creta, dându-le acestora amândurora puterea ca sau cu bine să supună pe arabi împărăţiei (Constantinopolului), sau să-i piarză cu arme prin război. Precum de aceasta povesteşte acelaşi Metafrast, scriind viaţa mai sus-pomenitei cuvioasei maicii noastre Teoctistei Lesvianca, care se prăznuieşte întru această zi. Împăratul îl iubea pe cuviosul şi-l cinstea, atât pentru înţelepciunea şi fapta bună a lui, cât şi pentru fireasca lui bărbăţie, priceperea şi socotinţa ce avea în războaie. Însă cu toate acestea, pururea pomenitul Simeon nu avea aplecare spre aceste lucruri amăgitoare. Ci cugeta foarte mult să părăsească lucrurile lumii acesteia şi să se facă monah. De aceea a zis către împăratul că, dacă se va întoarce biruitor de la Creta, să-i facă un dar pe care îl va cere atunci, iar împăratul i-a făgăduit ca fără de grăire împotrivă îi va plini cererea. Deci mergând la Creta împreună cu Imerie, au vorbit ca nişte soli înaintea stăpânitorilor arabilor, şi atâta i-au îmblânzit pe ei cu cuvintele lor cele înţelepte, încât fără de război i-au biruit şi i-au supus să plătească bir împăratului.

Întorcându-se biruitori la Constantinopol, s-au închinat împăratului, iar pururea pomenitul Simeon l-a rugat ca să-i dea darul ce i l-a făgăduit. Iar împăratul, neştiind ce are a cere, a dat lui Simeon mâna şi acesta a sărutat-o, socotind ca are a cere aur sau altă oarecare cinste mai mare, precum poftesc iubitorii de lume. Dar Simeon iubitorul de Hristos, mai vârtos decât iubitorul de avuţie, n-a cerut altă dăruire de la împăratul, decât ca să-l lase a se face monah. Atunci împăratul s-a mâhnit, pentru că urma să se lipsească de un aşa de înţelept bărbat şi viteaz ostaş. Însă neputând a-şi călca făgăduinţa, a îmbrăţişat cu lacrimi pe dumnezeiescul Simeon şi l-a sărutat, zicându-i: “Mergi fiule cu mila lui Dumnezeu, Căruia roagă-te şi pentru păcatele mele”. Apoi, cuviosul, după ce s-a făcut monah şi a scapăt de tulburarea lumii, a scris vieţile sfinţilor câte le-a aflat. După aceea, ca unul ce era bogat şi avea putere şi închipuire, a trimis oameni în felurite cetăţi şi locuri; şi i-au adus câte vieţi de sfinţi au aflat, pe care el iarăşi le-a tâlcuit cu prea dulci ziceri. Pentru care lucru din pricina aceasta s-a numit Metafrast (adică tâlcuitor). Şi toate câte a scris sunt adevărate şi fără greşeală. Pe care şi învăţaţii italienilor le-au tâlcuit în limba italienească, şi-l au pe Cuviosul Simeon şi în sinaxarele lor, şi-l prăznuiesc ca pe un sfânt. Fiindcă mult s-a ostenit atât pentru Domnul, cât şi pentru sfinţii Lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor femei Eustolia şi Sopatra.

Sfânta Eustolia era pe vremea lui Mavrichie împăratul, fiică de părinţi evlavioşi care locuiau în Roma. Şi din crudă vârstă, dându-se pe sine cucerniciei, zăbovea în postiri şi privegheri. Fiind aprinsă de dumnezeiasca dorinţă şi lasând Roma, s-a dus la Constantinopol, unde, cercetând dumnezeieştile cinstite locaşuri şi plinindu-şi dorinţa, s-a întâlnit cu Sopatra, fiica împăratului Mavrichie, care mergea la biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne. Şi fiindcă fapta bună nu se poate ascunde, Sopatra ruga pe fericita Eustolia, ca să o aibă pe ea maică duhovnicească şi păzitoare trupului şi sufletului. Şi lăsând pururea pomenita Sopatra împărăţia şi îmbrăcându-se cu schima călugăreasca, a sporit întru nevoinţe şi osteneli duhovniceşti. A cerut de la tatăl său împăratul un loc potrivit şi acolo a zidit casa de rugăciuni, petrecând împreună cu Sfânta Eustolia. Pentru aceasta multe fecioare şi femei evlavioase mergând către ele, petreceau împreună viaţa cea aspră şi plină de osteneli. Iar fericita Eustolia nevoindu-se mulţi ani, şi multora făcându-se pricină de mântuire, s-a dus către Domnul cu pace, lăsând în locul său pe fericita Sopatra, care, asemenea ca duhovniceasca ei maică, nevoindu-se şi la vârful faptelor bune ajungând, s-a mutat către Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Antonie.

Acesta era din satul Siron, cu meşteşugul tăietor de pietre. Deci văzând pe elini că mergeau la capiştea idolilor şi jertfeau, i-a sfătuit pe ei să se depărteze de aceia, şi nefiind ascultat, mâhnindu-se, s-a dus în pustietate, şi acolo a aflat pe un rob al lui Dumnezeu, care iarăşi fugise din lume, Timotei cu numele, şi împreună cu el petrecând trei ani, şi luând de la el bunele cuvântări, s-a pogorât iarăşi către poporul rătăcit din satul său. Şi aflându-i pe ei ca săvârşeau serbare demonilor, intrând în capiştea lor, a zdrobit toţi idolii. Deci, fiind prins de ei, a fost bătut cumplit. După aceasta s-a dus la Apamia Siriei şi, rugându-se cuviosului episcop ca să-i dea voie să zidească o biserica în cinstea Sfintei Treimi, a început a o zidi. Aflând de aceasta cei din satul lui au năvălit noaptea cu săbii şi cu ciomege şi fără de mila l-au omorât pe el. Şi aşa şi-a dat duhul său lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Cristofor şi Mavra, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ioan Colovul, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan, Colovul din Egipt, s-a nevoit prin sec. al V-lea în deşertul egiptean în Mănăstirea Sf. Pimen cel Mare (prăznuit în 27 august). De la numele acestei mănăstiri, mănăstirile din sălbăticie au început să se numească schituri, unde călugării se nevoiau în viaţă sfântă, în tăcere şi însingurare. Sf. Ioan era un călugăr blând, smerit şi muncitor. El a venit la acea mănăstire împreună cu fratele său, Daniel.

Odată, Sf. Ioan i-a spus fratelui său mai mare că i-ar plăcea să nu-şi mai facă griji pentru ce mănâncă sau cu ce se îmbracă şi să poată trăi ca îngerii din ceruri. Daniel l-a lăsat să meargă în pustie ca să se lupte cu ispitele. Lepădându-şi hainele, într-o noapte foarte rece, Ioan şi-a părăsit chilia şi a plecat. Însă după o săptămână, foamea l-a mânat înapoi. Ajungând la uşa chiliei, Ioan a început să bată. “Cine-i acolo?” a întrebat Daniel. “Eu sunt, Ioan, fratele tău.” Daniel însă i-a răspuns, “Ioan a devenit înger, el nu mai este printre oameni.” Ioan a continuat să bată însă Daniel i-a dat drumul înăuntru abia dimineaţă. Apoi i-a spus: “Tu eşti bărbat şi ca să mănânci, trebuie să munceşti.” Sf. Ioan a plâns cu amar şi şi-a cerut iertare.

După ce şi-a învăţat lecţia, Sf. Ioan s-a dus la Sf. Pimen, cunoscut pentru caracterul său hotărât, cerând îndrumare şi promiţând că va asculta tot ce-i va spune să facă. Ca să-i încerce răbdarea, Sf. Pimen i-a dat să facă o ascultare mai neobişnuită, şi anume să care apă şi să o picure pe un băţ uscat până acesta, după trei ani a înfrunzit şi a rodit. Părintele a luat din fructele bogate şi le-a dus fraţilor, spunând: “Luaţi şi mâncaţi din roadele ascultării”.

Mai târziu, avva Ioan a devenit el însuşi îndrumător al multor oameni pe drumul mântuirii, printre care era şi Sf. Arsenie cel Mare (prăznuit în 8 mai) şi Sf. Taisia (prăznuită în 8 octombrie).

Sf. Ioan a fost cel care a scris Viaţa Sf. Paisie cel Mare (prăznuit în 19 iunie).

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Eladie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Narsi şi Artemon.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri Evtimie (Eftimie) şi Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiarului din Muntele Athos, care cu pace s-au săvârşit.

Sfinţii Eftimie şi Neofit, fondatorii Mănăstirii Dochiariu din Muntele Athos, un unchi şi nepotul său, aparţineau aristocraţiei bizantine de cel mai înalt rang. Sf. Eftimie, pe când era încă în lume, a fost prietenul Sfântului Atanasie din Muntele Athos (pe care îl prăznuim în 5 iulie), devenind ulterior novice şi discipol al acestui mare ascet. Pentru dragostea curată faţă de fraţi, pentru blândeţea şi nevoirea de a duce o viaţă sfântă, Sf. Atanasie i-a încredinţat călugărului funcţia de administrator, pe care acesta a îndeplinit-o ca şi când Însuşi Domnul i-ar fi dat-o spre împlinire.

Sf. Eftimie împreună cu alţi călugări s-au stabilit în localitatea Dafni, unde au întemeiat o mănăstire în cinstea Sf. Nicolae, numită Docheiariou pentru a aminti de ascultarea sa. Călăuzindu-i pe fraţii mai tineri, Sf. Eftimie i-a învăţat pe călugări despre importanţa trezviei şi atenţiei la tulburările sufletului, explicîndu-le că lupta creştinilor, după cum spune Sf. Apostol Pavel, “nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. (Efes. 6:12).

Însă saracinii au tulburat viaţa liniştită a mănăstirii şi pe când călugării stăteau ascunşi în pădure ca să-şi salveze vieţile, duşmanii au ras mănăstirea din temelii.

Sf. Eftimie nu şi-a pierdut încrederea şi mănăstirea a fost reconstruită. Sf. Neofit, pe când se afla în lume, era însoţitorul împăratului Nichifor Focas (963-969). După moartea părinţilor săi, acesta s-a dus în Muntele Athos, fiind tuns la mănăstirea unchiului său, Eftimie. Înainte de moartea sa, Sf. Eftimie a lăsat administrarea mănăstirii în mâinile nepotului său.

Sub îndrumarea spirituală a Sf. Neofit mica mănăstire a devenit lavră şi datorită donaţiilor făcute de împăratul Nichifor, la solicitarea sfântului. Sf. Neofit s-a învrednicit să devină “protos” (mai-marele Consiliului Părinţilor din Sf. Munte), rămânînd acolo timp de mai mulţi ani. După renunţarea la funcţia din cadrul Consiliului, în ultimii săi ani de viaţă, Sf. Neofit s-a întors la Mănăstirea Dochiariou, unde s-a dus în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului ierarh Nectarie din Eghina, episcop al Pentapolisului.

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole şi ctitor al mănăstirii “Sfânta Treime” din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească.

În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.

Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo.

Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie.

Câţiva ani mai târziu, la 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Viaţa sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis (după Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras, Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învăţă Psalmul al 50 lea, lui ii plăcea să repete versetul : “Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale” (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin. Tânărul băiat ramase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător in insula Chios. Acolo încuraja cu multa sârguinţa pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune. Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni Îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Căutând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să îşi continue studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie. În 1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta dioceză corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei. Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând ca ar căuta să îşi atragă favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea in promisiunea lui Hristos care spune : ” Fericiţi veţi fi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea” (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă – în favoarea mântuirii aproapelui său – să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singurătate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891 – 1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor Preoţi. Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plina de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înalta calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şcolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.

Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profita de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).

In ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutana ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit ca se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos. Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe de bolile de care sufereau, făcu să vina ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja… Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa. În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie împărţit săracilor surplusul lor, încredinţându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afară acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare număr de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene. Trăind deci ca un Înger în trup şi făcând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu că îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi Creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stăpânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat.

Aceşti patru mucenici au pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Ei au fost neîntrecuţi meşteri în arta cioplirii şi sculpturii în marmură., fiind conducătorii unui vestit şantier de acest fel, la Smirnum. Datorită lucrărilor de calitate ce se realizau aici, împăratul era foarte mândru de dibăcia acestor meşteri. Însă, din cei peste 600 de lucrători care se aflau pe acest şantier, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni viaţa religioasă a creştinilor de aici. Aceştia obişnuiau să-şi facă semnul Sfintei Cruci ori de câte ori începeau sau terminau o lucrare, deoarece erau convinşi că numai prin puterea şi ajutorul lui Dumnezeu erau în stare să facă tot ceea ce făcuseră până atunci.

Printre aceşti creştini se aflau şi cei patru sfinţi, care primiseră Taina Sf. Botez din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, ce se afla surghiunit în ţinutul Iliricului. Aceşti 4 mucenici, datorită râvnei lor duhovniceşti, au reuşit să atragă la creştinism pe un alt om, pe nume Simpliciu, care s-a încreştinat şi el. Imediat, păgânii cei invidioşi i-au pârât pe cei 5 meşteri la împărat, acuzându-i că aceştia conduc lucrările prin superstiţie şi magie şi că nu vor să ştie decât de credinţa în Hristos. Auzind acestea, împăratul nu a luat nici o măsură împotriva lor, dar acuzatorii au spus că ei nu vor să sculpteze chipul zeului Asclepios, un zeu socotit vindecător de către împărat. Cei 5 mucenici au confirmat că “În toate ne-am arătat ascultători, împărate, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”. Împăratul însă, nu s-a supărat şi a trecut cu vederea neascultarea acestor meşteri, spunând că nu-i pasă cine va face statuia, dar că aceasta trebuie terminată. Aşa s-a şi întâmplat, statuia fiind terminată de alţi meşteri. Când împăratul a venit să vadă statuia terminată, el a crezut că totuşi cei 5 au realizat statuia, dar partida păgânilor s-a năpustit cu ură asupra lor, acuzându-i iarăşi cu cuvinte duşmănoase. Împăratul, văzând tulburarea ce s-a iscat, i-a încredinţat pe cei 5 meşteri unui dregător cu numele de Lampadie, ca să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Acesta le-a poruncit să aducă cinstire şi jertfe zeilor, dar meşterii nu au vrut. Ca atare Lampadie i-a arestat şi închis în temniţă, după care a asmuţit mulţimile păgâne împotriva creştinilor. S-au iscat răscoale şi bătăi, iar în timpul uneia dintre ele, însuşi Lampadie a fost omorât.

Auzind aceasta, împăratul s-a temut ca nu cumva rudele mortului să pornească o răscoală generală, şi ca atare s-a decis să termine cu cei 5, dând ordin ca aceştia să fie închişi de vii în sicrie de plumb şi să fie aruncaţi în apele fluviului Sava. Auzind această veste, va muri de supărare şi episcopul Chiril, care se afla şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos sicriele din apă şi a avut grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor.

Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor, la data de 9 noiembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Ap. Rodion, Olimp, Sosipatru, Erast, Terțiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest

nov. 10 toata ziua

Sfinţii Apostoli Olimp şi Rodion, muceniciți la Roma, sub Nero (64), Erast, Sosipatru, Terţiu şi Cvart, dintre cei 70 (sec. I) • Sf. Mc. Orest, medicul, din Capadocia (304) • Sf. Ier. Probie, episcop de Ravenna (175) • Sf. Cuv. Teostirict, din Symbola, în Muntele Olimp din Bitinia • Sf. Mc. Caliopie, Nir şi Orion • Sf. Sf. Mc. Mil, episcopul, şi cei 2 ucenici ai săi, din Persia (341) • Sf. Ier. Efrem, mărturisitorul, episcop de Unia, azi în Polonia • Sf. Cuv. Nonie, care a botezat-o pe Sf. Pelaghia (sec. V) • Sf. Nimfia[1], din Sicilia (sec. V) • Sf. Ier. Iust, de neam italian, episcop în Anglia (627) • Sf. Mc. Constantin Ivireanul, din Georgia (853) • Sf. Cuv. Arsenie[2] din Capadocia, făcătorul de minuni (1924) • Sf. Sf. Noi Mc. Boris, diaconul, Nicolae şi Ana (1930), Nifon, ieromonahul, şi Alexandru (1931), Procopie, arhiepiscopul de Cherson, Ioan şi Dionisie, preoţii, Augustin, episcopul de Kaluga, şi cei împreună cu dânsul: Ioanichie, arhimandritul, Ioan, protoiereul, Alexie, Apolonie şi Mihail (1937) • Sf. Noi Mc. Olga (1941) şi Teoctista, din Rusia (1942).

[1] Conform Martiriologiului Roman, Sfânta Nimfa este prăznuită împreună cu sfinţii Trifon şi Respichie, o parte din moaştele celor trei aflându-se în biserica S. Agostino in Campo Marzio din Roma. O altă parte din moaştele lor, împreună cu cele ale unei Sfinte Muceniţe Severa, se găsesc sub altarul principal al bisericii Santo Spirito in Sassia. Într-o altă cronică, Sfânta Nimfa este amintită împreună cu alţi mucenici din Palermo: Mamilian, Eustachie, Proclu şi Golbodeu. În fiecare an, pe 1 septembrie, la Santa Maria în Monticelli se prăznuieşte mutarea moaştelor lor din oraşul Porto în această biserică, în anul 1098, de către papa Urban al II-lea. Capul Sfintei Nimfa a fost adus în anul 1593 din biserica Santa Maria in Monticelli și așezat sub altarul catedralei din Palermo, oraş al cărei ocrotitoare este.

[2] Care, îninte de schimbul de populații între Grecia și Turcia, în 1924, l-a botezat pe Sfântul Paisie Aghioritul, dându-i numele de Arsenie. Atunci a prorocit că după 40 de zile va muri, lucru care s-a și întâmplat. Sfântul Paisie Aghioritul a fost cel care a adunat mai târziu mărturii de la martorii oculari ai minunilor Sfântului Arsenie și le-a făcut cunoscute, determinând astfel canonizarea lui.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârşit şi el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe, rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit, după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Şi trimiţând împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: “Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi”. Şi, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.

Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul aşa: “Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: “Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd”. Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulţi a adus la credinţa lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: “Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii”. Şi aceasta zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

† Sf. Mc. Mina ; Sf. Mc. Victor şi Vichentie; Sf. Mc. Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul

nov. 11 toata ziua

† Sf. Mare Mc. Mina[1], din Egipt (304); Sf. Mc.Victor, italian de neam, mucenicit în Damasc, şi Sf. Mc. Ştefanida (sec. II) • Sf. Mc. Vichentie, diaconul, la Zaragoza, şi Sf. Sf. Mc. Valerie, episcop, de la Valencia, în Spania, sub Maximian (304) • Sf. Cuv. Teodor Studitul, mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane (826) • Sf. Mc. Draconie, din Armenia (sec. III) • Sf. Mc. Valentin, Felician şi Victorin, de la Ravenna, sub Diocleţian (303-305) • Sf. Ier. Martin cel Milostiv, episcop de Tours, în Franţa (397) • Sf. Berthuim, întemeietorul Mănăstirii Malone, din Belgia (698) • Sf. Cuv. Bartolomeu[2], de la Mănăstirea Grotaferrata (1054) • Sf. Ştefan (Uroş) al III-lea, rege al Serbiei şi întemeietor al Mănăstirii Decani, azi în Kosovo (1330) • Sf. Cuv. Efrem, Eftimie şi Nestor, de la Decani (sec. XIV) • Sf. Maxim, cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (1434).

[1] Capul Sfântului Mina se află în Basilica San Pietro de la Vatican, iar o mână se află în biserica Santissima Trinita din Venezia.

[2] Grec din Calabria, ucenicul şi biograful Sfântului Nil de la Rossano, imnograf şi stareţ la Mănăstirea Grottaferrata. Până în anul 1300, moaştele Sfântului Bartolomeu puteau fi cinstite în capela închinată lui şi Sfântului Nil, la Mănăstirea Grottaferrata.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: “Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: “Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.

Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: “Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: “Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.

Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: “Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca”; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: “Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: “Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: “O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine”. Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: “Ce este aceasta?” Iar sluga a răspuns: “Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: “Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău”. Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida.

Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiţilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; †) Sf. Mc. Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul

nov. 12 toata ziua

Sf. Ier. Ioan cel Milostiv[1], patriarhul Alexandriei (sec.VIII) • †) Sf. Mc. Mărt. Năsăudeni: Atanasie (Todoran) din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (1763) • Sf. Cuv. Nil Pustnicul, din Muntele Sinai (430) • Sf. Proroc Ahia • Sf. Ier. Ruf, episcop de Avignon, în Franţa (200) • Sf. Ier. Martin, episcopul Tarachinului • Sf. Mc. Arsachie • Sf. Mc. Antonie şi cei împreună cu dânsul: Zevina, Gherman, Nichifor şi Enata, fecioara (308) • Sf. Ier. Leon, patriarhul Constantinopolului (1143) • Sf. Cuv. Nil Izvorâtorul de Mir, din munţii Marii Lavre, din Sfântul Munte Athos (1651) • Sf. Nou Mc. Sava (Nigdeli), de la Constantinopol (1726) • Sf. Nou Mc. Nicolae, de la Constantinopol (1732) • Sf. Sf. Noi Mc. Constantin, protoiereul, şi Vladimir, preotul, din Rusia (1937).

[1] Trupul întreg al Sfântului Ioan cel Milostiv a ajuns la Veneţia în anul 1249, fiind adus de la o biserică din Alexandria, la cererea ducelui Giacomo Tiepolo şi se află astăzi în altarul bisericii San Giovanni in Bragora.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.

Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau “Ascetul”).

Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.

Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).

Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: “Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor”. Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.

Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar “necinstea şi fărădelegea vor prinde putere”. Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza “lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului”. Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului şi Sf. Antuza, mama sa

nov. 13 toata ziua

†) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur[1], arhiepiscopul Constantinopolului (407) și Sf. Antuza, mama sa • Sf. Mc. Mitru de la Aix-en-Provence, din Franţa (300) • Sf. Valentin, Solutorie şi Victor, de la Ravenna, sub Diocleţian (300-305) • Sf. Ier. Amand, episcop de Rennes, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Brice, episcop de Tours, în Franţa (444) • Sf. Cuv. Chilian (Kilian), monah la Reole, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damaschin (1681).

[1] Moaştele sale se află în basilica San Pietro, de la Vatican. O parte din moaştele Sfântului se cinstesc şi la Asola, lânga Mantova. Vezi şi 27 ianuarie.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest mare şi vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi ortodocşi amândoi; tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.

Iar ea s-a făcut cu totul fiară ţinând cu tărie via. Şi a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa şi în al doilea rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceşte decât creştineşte. După aceea s-a întors iarăşi la scaunul său. Şi în cele din urmă, sfântul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei şi, petrecând multe scârbe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.

Precum se vede la istoria lui, după scoaterea lui din scaun şi după izgonire, cei ce fuseseră îndemnători spre aceasta, căzând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Pătimind aceasta întâi Eudoxia, căci a fost ea întâi întru fărădelege şi a fost pricina pierzării episcopilor. Şi zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătăţii ce a făcut Hrisostomului, mormântul în care era îngropată a tremurat treizeci şi doi de ani. Iar dacă s-au adus sfintele moaşte ale Hrisostomului şi s-au pus acolo unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi noului Mucenic Damaschin, cel din cetatea împărătească, care iarăşi acolo a mărturisit la anul 1681.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Apostol Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)

nov. 14 toata ziua

† Sfântul Apostol Filip[1], dintre cei 12 Apostoli • Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni (1340) • Sf. Mc. Veneranda[2], fecioara, de la Roma, sub Antonin (sec. II) • Sf. Mc. Venerand, de la Troyes, în Franţa (275) • Sf. Ier. Iucundie[3], episcop de Bologna (485) • Sf. Iustinian, împăratul romanilor (527-565) şi Teodora[4], împărăteasa (548) • Sf. Cuv. Sidonie, stareţ al Mănăstirii Saint Saëns, din Normandia, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Simeon[5], făcătorul de minuni, de pe Muntele Mercur, (zonă din masivul Pollino, la granița dintre Basilicata și Calabria) (sec. X) • Sf. Cuv. Filip, întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime, de la Irap, lângă Novgorod, în Rusia (1537) • Sf. Nou Mc. Constantin, din Idra, mucenicit în insula Rodhos, Grecia (1800) • Sf. Sf. Noi Mc. Aristarh, ieromonahul, Dimitrie, Dimitrie, Alexie, Nicolae și Serghie, protoiereii, Teodor, Mihail, Alexandru, Alexandru, Nicolae, Victor, Alexie, Mihail și Petru, preoţii, Nicolae, diaconul, Gabriel şi Ana, din Rusia (1937).

[1] Sfântul Apostol Filip a primit mucenicia în timpul împăratului Domiţian (81-96) la Ierapolis, în Frigia, şi a fost înmormântat în acest oraş, de unde a fost mutat mai apoi la Constantinopol. În anul 560, moaştele sale, împreună cu cele ale Sfântului Apostol Iacov cel Mic, au fost mutate la Roma de către papa Pelaghie I şi aşezate în biserica pe care acesta a ridicat-o în cinstea celor doi apostoli. Biserica a fost terminată de papa Ioan al III-lea, iar astăzi se cheamă biserica Santi XII Apostoli. În anul 1873, o cercetare ştiinţifică amănunţită a confirmat originea moaştelor Sfinţilor Apostoli Filip şi Iacov, aşezate sub altarul principal în secolul al VI-lea. În această biserică, într-o criptă aflată sub altarul principal, se găsesc şi astăzi rămăşiţele celor doi apostoli.

[2] Moaştele Sfintei Veneranda se află la Convento di Torre del Greco din Roma.

[3] Moaştele Sfântului Iucundie pot fi cinstite la Bologna.

[4] Un os din moaştele Sfintei Teodora se află în biserica San Giorgio dei greci din Venezia.

[5] Era grec din Calabria.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: “Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret”. Şi alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele, prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte “isihasm” (de la grecescul “hesychia” care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie “apofatică” (“negativă”, în contrast cu “katafatică” sau “pozitivă”) era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut “Triade în apărarea sfinţilor isihaşti” (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul “Tomul Aghiorit”. La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna “cel care nu face rău,” de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: “Spre înălţimi! Spre înălţimi!” Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor împăraţi Iustinian şi Teodora.

Sfântul şi drept-credinciosul Împărat Iustinian I (11 mai, 483 – 14 noiembrie, 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527, până la moartea sa, în noiembrie 565. Soţia sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanţi conducători ai antichităţii târzii şi o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea şi un apărător al Ortodoxiei şi un ctitor de biserici. În timpul domniei sale Bizanţul a câştigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa şi Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre germanii vandali şi triburile vizigote. Iustinian este cunoscut şi sub numele de “ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Iustinian pe data de 14 noiembrie (în unele sinaxare, pe 15 noiembrie).

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. Mărt. Gurie, Samona şi Aviv diaconul (Începutul Postului Naşterii Domnului)

nov. 15 toata ziua

†) Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (1794) • Sf. Mc. Mărt. Gurie, Samona şi Aviv, diaconul, de la Edesa (306) • Sf. Sf. Mc. Felix, primul episcop de Nola, în Campania, sub Diocleţian (287) • Sf. Mc. Dimitrie, din Tracia (307) • Sf. Ier. Chintian, episcopul Seleuciei (sec. IV) • Sf. Mc. Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii, din Cartagina (sec. IV) • Sf. Ier. Malo, episcop de Aleth, în Franţa (460) • Sf. Ier. Luperie, episcop de Verona (sec. VI sau VIII) • Sf. Ier. Toma al II-lea, patriarhul Constantin-opolului (668) • Sf. Cuv. Fintan[1], de la Farfa, în Lazio (879) • Sf. Cuv. Filip de la Vologda, în Rusia (1457) • Sf. Sf. Noi Mc. Petru şi Nicolae, preoţii, Nichita, arhidiaconul, şi Grigorie, diaconul, din Rusia (1937).

[1] Era de neam irlandez. A fost dus în sclavie de vichingi, devenind apoi monah la Farfa.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv.

Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâţi că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat şi pe unul şi pe altul de câte o mâna, îngreuindu-le picioarele cu pietre, şi au stat spânzuraţi de la al treilea ceas, până la al şaselea. Apoi coborându-i, i-au băgat într-o temniţă întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, şi au zăcut patru luni, chinuiţi de foame şi de sete, în legături. Apoi scoţându-i iarăşi, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior şi, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu că învaţă în oraşe şi în sate cuvântul Domnului. De aceea, ţinându-l spânzurat şi bătându-l, l-au adus iarăşi la cercetare şi, neînduplecându-se după voia tiranului, a fost dat focului şi aşa îşi săvârşi mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Chintian, episcopul Seleuciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii.

Fericitul Elpidie era unul din sfetnicii senatului, şi i se încredinţaseră tainicele lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii 361. Şi scriind legile s-a aflat că este creştin. Deci fiind dus la înfăţişare la apostatul şi nesupunându-se a se lepăda de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, ţesută din păr de capră, care avea cuie de fier petrecute prin ea, iar pe deasupra era unsă cu păcură fiartă şi cu aceasta se întăreau cuiele şi, bătut fiind peste haina aceea, cuiele găureau trupul sfântului. Apoi a fost supus la alte multe feluri de chinuri. După aceasta a fost legat de cai sirepi şi sălbatici, împreună cu Eustohie şi Marcel, cu scop ca să fie ei spintecaţi. Dar dobitoacele, din dumnezeiască putere, au rămas nemişcate. Atunci li s-au zdrobit membrele cu toiege groase şi au fost aruncaţi în foc, în care şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Zic unii însă că după aceasta au fost îngropate sfintele lor trupuri în muntele Carmelului. Iar făcându-se îndată fulgere şi trăsnete a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngereştile Puteri şi a sărutat pe mucenici şi pe Eustohie adică şi pe Marcel, mutându-i într-un loc unde Însuşi a voit. Iar pe minunatul Elpidie l-a înviat şi întărindu-l i-a trimis ca de a doua oară să se lupte în mărturisire, pe care văzându-l Iulian, a poruncit să fie întins de patru părţi şi să fie bătut neîncetat, apoi să i se toarne oţet şi sare peste răni şi rănile să fie frecate cu târsâni de păr. După acestea a fost supus la nenumărate chinuri, dar, fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, şi i-a înduplecat ca să-şi zdrobească idolii şi la sfârşit fiind aruncat mucenicul într-un cuptor înroşit în foc şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Şi aşa a luat de la El cununa biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie.

Acesta fiind prins pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi a guvernatorului Puplie, multe chinuri a răbdat pentru Hristos şi pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea Neamţ.

Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav.
Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoşi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaţa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeşte aici în româneşte (Paul Mihail).

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni – Rm. Sărat, Poiana Mărului – unde era stareţ cunoscutul Vasile – şi la Cârnu – Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-şi setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârşească în viaţa cea întru Hristos.

La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism şi i-a schimbat numele în Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni.

Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaţă greacă de la monahul Macarie şi începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani.

În 1763 hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită rivalităţii dintre călugării greci şi ruşi de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti – Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, după ce mitropolitul de la Bucureşti – grec de neam – l-a refuzat. La Iaşi, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulţi alţii, români, ruşi şi ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaţi să ducă viaţă de obşte (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareţul să fie ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.

Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă şi în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce – cea mai de seamă scriere ascetă – răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin).

Dintre operele sale personale se evidenţiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fiind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârşiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure – după Sfântul Isac Sirul – din care izvorăşte viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază.

În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare :

Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune – după regulă a Sfântului Vasile cel Mare – cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari.

Ultima şi cea mai importantă etapă din viaţa şi activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Printre alte preocupări ale sale menţionăm şi pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaţia muzicii bizantine pe notaţie liniară şi introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toţi credincioşii în biserică.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ.
Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareţii Ilarion de la Secu şi Sofronie de la Neamţ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie şi Dorotei, trimişi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Ştefan, care a tradus din slavonă.

În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareţului Gheorghe de la Căldăruşani în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani.

Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia şi de la Athos. Schitul Sfântul Ilie şi mănăstirile Pantacrator şi Noul Athos – ultima înfiinţată de ucenicii săi – au dus mai departe tradiţia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la Neamţ în 1812. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat masiv viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

Au fost alcătuite mai multe ale stareţului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamţ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fiind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan).

Stareţul Paisie de la Neamţ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceţi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieţii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic şi prin faptul că a contractat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură şi literatură. El reprezintă (M. Păcurariu).

Pentru viaţa sa ascetică, pentru bogăţia învăţăturilor sale şi pentru contribuţia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfinţilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.

Să ne rugăm, dar, zicând: “Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credincioşilor şi podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.

Alte icoane cu sfântul Paisie de la Neamt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Apostol şi Evanghelist Matei

nov. 16 toata ziua

† Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei[1] (60) • Sf. Fulvian, prinţul Etiopiei, botezat Matei (sec. I) • Sf. Ier. Tit, episcop de Bostra ( Busr-as-Sam), Siria (378) • Sf. Ier. Eucher, episcop de Lyon, în Franţa (449) • Sf. Cuv. Emilian, pustnic în Aquitaine, Franţa (767) • Sf. Margareta, regina Scoţiei (1093) • Sf. Cuv. Serghie, stareţ la Malopinega, în Rusia (1585) • Sf. Sf. Noi Mc. Teodor, protoiereul, şi cei împreună cu dânsul: Anania şi Mihail (1929) • Sf. Sf. Mc. Mihail, protoiereul, Vasile, Macarie, Nicolae, Ioan şi Victor, preoţii (1937), şi Dimitrie (1938), din Rusia.

[1] Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a primit mucenicia prin sabie, pe când slujea Dumnezeiasca Liturghie în Etiopia. De pe meleagurile etiopiene, trupul său a fost adus de nişte marinari în Italia, în anul 370, la Velia, de unde, de frica sarazinilor cuceritori, a fost ascuns în Lucania. Apoi, în timpul lombarzilor, regele Gisulfie I l-a mutat la Salerno pe data de 6 mai 954. Moaştele Sfântului Apostol pot fi cinstite astăzi în cripta catedralei din Salerno, al cărui ocrotitor este. O parte dintr-un braţ al Sfântului Apostol, a fost donat de papa Pavel al V-lea bisericii S. Maria Maggiore din Roma, unde se află și astăzi. Alte părticele din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, mai pot fi cinstite la Roma în bisericile S. Prassede, S. Nicola in Carcere și Ss. XII Apostoli.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: “Urmează Mie”. Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminaţi. Şi după ce a învăţat pe parţi şi pe mideni şi le-a aşezat lor biserici, şi multe minuni a făcut, în urmă şi-a luat sfârşitul prin foc prin cei necredincioşi. Iar când era încă în viaţă, acest dumnezeiesc apostol, ceilalţi împreună ucenici şi apostoli înconjurau fiecare locul şi cetatea, ce-i cădea la sorţi, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parţi aflându-se, s-a suit singur într-un munte şi a zăbovit acolo, având o singură haină şi fără de acoperământ. După ce a trecut câtva vreme, i s-a arătat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pământ pe om, şi, întinzându-Şi dreapta Sa, a dat apostolului un toiag şi i-a zis: “Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi.

Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina. Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: “Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?” Atunci apostolul lui Hristos cu glas liniştit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce pătimeau şi se aflau în zbuciumări i-a vindecat şi i-a făcut pe ei să urmeze lui cu bună rânduială şi cu minte.

Iar episcopul cetăţii aceleia, Platon cu numele, aflând de venirea sfântului, a ieşit afară împreună cu clerul şi l-a întâmpinat, şi amândoi împreună au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul în pământ, a slăvit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a arătat lui ca un prunc şi i-a poruncit să facă aceasta. Şi, o, minune!, îndată toiagul cel uscat a prins rădăcină şi a făcut crengi şi roadă a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lângă rădăcina copacului s-a făcut o fântână, ce izvora apă prea curată şi prea dulce, încât toţi cei ce treceau pe acolo s-au spăimântat de această minune. Şi fiindcă vestea aceasta s-a împrăştiat în toate părţile cetăţii, alergau împreună mulţimile ca să vadă minunea. Cei care gustau din dulceaţa copacului şi se spălau cu apa din izvor lepădau îndată toată nebunia şi cruzimea cea sălbatică din sufletul lor, pe care o aveau cu înşelăciune din pricina închinării la idoli. Dar multe pătimind de la împărat, apostolul Domnului prin foc şi-a primit sfârşitul. În urmă însă, a făcut pe împăratul să se întoarcă la credinţa lui Hristos prin minunea ce au făcut moaştele lui. Împăratul, botezându-se, a luat numele Matei şi a zdrobit idolii, a înduplecat pe supuşii săi şi au crezut toţi în Hristos. Apoi şi episcop făcându-se, a lăsat după moarte episcopia fiului său, după aşezământul ce prin vedenie i-a făcut lui dumnezeiescul apostol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei şi Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul

nov. 17 toata ziua

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei (270) și Ghenadie, patriarhul Constantinopolului (471) • Sf. Cuv. Lazăr Zugravul, mărturisitorul, apărător al sfintele icoane (857) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Tours, în Franţa (594) • Sf. Sf. Mc. Vasile, episcop de Hamah, în Siria (sec. III) • Sf. Cuv. Zaharia Ciobotarul şi Ioan • Sf. Cuv. Longhin, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Iustin • Sf. Evghenie[1], diaconul, ucenicul Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului, de la Florenţa (422) • Sf. Sf. Cuv. Ilda (Hilda)[2], stareță la Whitby, în Anglia (680) • Sf. Mc. Mihail şi cei 133 de soldaţi împreună cu dânsul, din Georgia (914) • Sf. Cuv. Ghenadie dochiarul, nevoitor în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Ier. Maxim, patriarhul Constantino-polului (sec. XV) • Sf. Cuv. Nikon Ascultătorul, de la Mănăstirea din Radonej, în Rusia (1426).

[1] Ocrotitorul orașului Florența.

[2] Fostă prințesă, sora Sf. Cuv. Eresvida (3 sept.). Ajută celor otrăviți.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian şi era din părinţi elini şi de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata credinţă în Hristos. Crescând el în vârsta, creştea şi dreapta credinţă într-însul. Iar din pricina mărimii şi mulţimii minunilor ce făcea, a dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni.

Aflându-se încă la scoală în Alexandria, după obicei învăţând filozofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alţi ucenici ce erau cu dânsul. Însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.

A văzut sfântul şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învăţându-l taina Sfintei Treimi. Şi după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, şi după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, şi mai mari decât se pot crede.

Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte şi a mutat-o în altă parte. Şi fiind sfântul călător s-a abătut de a intrat într-o capişte idolească, unde a gonit demonii de acolo şi după ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capiştei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: “Eu, Grigorie, poruncesc ţie, satano, intră”, şi punând-o în capişte, au intrat iarăşi demonii în ea. Iar mai-marele capiştei s-a îngrozit de această minune şi a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Şi un lac mare, ce făcea valuri ca marea, l-a secat şi l-a făcut uscat, secând împreună şi vrajba pe care doi fraţi o aveau între dânşii, zicând fiecare că a fost lacul lui.

Oprit-a şi calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-şi toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca şi cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind şi lipsit fiind de firească umezeală, s-a făcut copac verde şi frumos, şi nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci şi acum, precum se spune, apa ocoleşte pe departe, iar copacul stând de atâţia ani propovăduieşte puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.

Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Altădată iarăşi făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulţumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulţi oameni şi fiind plină de necredincioşi şi păgânătate, a lăsat-o cu toţi aşezaţi în credinţă.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului şi Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).

Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah şi a învăţat meşteşugul zugrăvirii (al iconografiei, picturii icoanelor şi frescelor). Iar pe lângă viaţa aspră şi înfrânarea ce întrebuinţa, se silea fericitul încă şi spre milostenie. Pentru care a şi primit harul preoţiei. Iar după ce s-a făcut preot, a dat război împotriva tuturor eresurilor, şi atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni şi eutihieni şi dioscoreni, ci şi de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputinţă prin cuvânt a se spune. Ci şi la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteştile şi apostoleştile dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Şi, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăşi a fost trimis la Roma pentru aceeaşi pricina; şi în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăţilor, a fost aşezat în mănăstirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrările lumeşti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi monahicească. Şi îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeieşti, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni şi cereri, tindea şi sporea către cele mai înaintate şi mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui păşiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol şi, aflând uşile încuiate, a şezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, şi întru şederea sa îşi citea slujba cu glas şovăitor.

Şi iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, şi privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Şi când a ajuns omul acela la porţile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, şi-a plecat genunchii înaintea porţilor, şi îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale şi, făcând semnul crucii pe porţi, îndată porţile s-au deschis singure, şi împreună cu lumina a intrat înăuntru şi bărbatul acela. Şi după ce a intrat, iarăşi a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi, sculându-se, a deschis şi acolo porţile. Şi venind la porţile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis şi pe acelea, şi aşa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.
Deci, mergând în mijlocul bisericii, şi-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi şi trecea prin pridvorul bisericii, iar porţile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieşi afară. Deci, sta sfântul om Ioan şi căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieşirea din biserică. Şi fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; şi apropiindu-se de casa foarte mică, şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: “Maria”, şi aşa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, şi aşa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela şi a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu şi-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci şi cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, şi căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi şi rugându-l pe el, zicea: “Nu te ascunde de mine, cine eşti, şi care este înalta ta vieţuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei”. Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: “Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos şi nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învăţat vreo înaltă vieţuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac şi mă aflu lucrător meşteşugului celui mai neînsemnat; te-ai înşelat, omule, te-ai înşelat, şi ai văzut nălucă, iar nu adevărul”.

Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, şi nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: “De nu era lucrul dumnezeieştii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină”. Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun şi, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice aşa: “Bine să ştii, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câştigat decât să mă înnoroiesc şi să mă întinez cu păcatele şi să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curăţenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria şi tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Şi până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curăţenie a sufletului şi a trupului, pentru dorinţa şi dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legătura jurământului. Bogăţia mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti şi jumătate, şi cu aceştia cumpărând piei, lucrez meşteşugul ciubotelor; şi dobânda ce o scot de acolo o despart în două părţi: o parte adică, cea mai dreaptă şi de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărţind-o la săraci – fraţii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinţele noastre; şi aşa pururea petrecând, aştept neîncetat pe înfricoşătorul Judecător ce va să vină. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşătoare ce au să-mi facă cumpliţii demoni”.

Aceasta poveste auzind-o Ioan şi înspăimântându-se de curata şi fericita viaţa a pururea pomenitului Zaharia (căci aşa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieşit din casa lui cu bucurie şi veselie. Şi Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea deşertăciunii lumeşti, şi-a lăsat casa sa şi a fugit, cu desăvârşire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, şi a fost dochiar, şi s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Mc. Platon; Sf. Mc. Roman şi Zaheu

nov. 18 toata ziua

Sf. Mare Mc. Platon (306) din Ancira, fratele Sf. Mc. Antioh • Sf. Mc. Roman, diacon din Cezareea Palestinei, mucenicit în Antiohia, și Sf. Mc. Zaheu, diaconul, de la Gadara, în Palestina (303) • Sf. Mc. Varul, pruncul mărturisitor, din Antiohia (303) • Sf. Mc. Alfeu, citeţul din Cezareea Palestinei (303) • Sf. Auda, fecioara, de la Paris (sec. VI) • Sf. Cuv. Toma, din Emesa (Homs), Siria (sec. VI) • Sf. Cuv. Amand, stareţ la Lérins, din Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Elena, de la Moscova (1547) • Sf. Noi Mc. Anastasie şi Daniel (1750).

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din ţara galaţilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi au fost rânduiţi doisprezece slujitori de l-au bătut şi l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

– Sf. Mc. Platon din Ancyra în enciclopedia ortodoxa ro.OrthodoxWiki.org

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: “Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?” Iar el a răspuns: “Pe Dumnezeul creştinilor”. Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: “Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.

Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestinianul.

Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi.

După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

nov. 19 toata ziua

Sf. Proroc Avdie (sec. IX î. Hr.) • Sf. Sf. Mc. Varlaam, din Antiohia (304) • Sf. Mc. Sever, Exuperie şi Felician, de la Vienne, în Franţa (170) • Sf. Ier. Ponţian mărturisitorul, episcopul Romei, sub Maximian (235) • Sf. Maxim[1], preotul, de la Roma, sub Valerian (253-260) • Sf. Mc. Iliodor, din Maghido, în Pamfilia (273) • Sf. Mc. Aziz, făcătorul de minuni, şi cei 150 de soldaţi, împreună cu dânsul, din Isauria (304) • Sf. Mc. Agapie (304) • Sf. Mc. Antim, Talaleu, Cristofor şi Eufimia, cu fiii lor, şi Sf. Panharie • Sf. Ilarion Georgianul, făcătorul de minuni (875) • Sf. Cuv. Simeon, din Calabria (sec. X) • Sf. Cuv. Varlaam, stareţ la Lavra Peşterilor din Kiev (1065) • Sf. Ier. Filaret, mitropolitul Moscovei (1867) • Sf. Sf. Noi Mc. Porfirie, episcopul de Simferopol, Grigorie, arhimandritul, Ioasaf, stareţul, Gherasim, Mihail și Petru, ieromonahii, Mihail, Dimitrie, Serghie, Ioan, Constantin, Iacov și Alexandru, protoiereii, Ioan, Simeon, Alexandru, Ioan și Ignatie, preoţii, Veniamin, ierodiaconul, şi Valentina, din Ucraina (1937).

[1] Despre Sfântul Maxim nu se cunosc date istorice exacte. O inscripţie cu litere gotice îl indică înmormântat alături de Sfântul Sixt, în biserica S. Sisto din Roma, pe via Appia, în partea stângă a bisericii.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).

Acesta se tâlcuieşte robul Domnului, ori mărturisit, şi era din pământul Sihem, din ţarina lui Vitaharam. El a trăit mai înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei Ahav şi apoi lui Ohozia. După ce a trimis Ohozia către sfântul şi marele Prooroc Ilie doi căpitani cu câte cincizeci de oameni, să-i spună să se pogoare din munte şi să meargă la el şi aceştia prin rugăciunea proorocului au fost arşi, împreună cu cetele lor, de focul căzut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca să-l cheme şi să i-l aducă înainte pe al treilea căpitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a căzut la picioarele lui şi s-a rugat să nu-l arză, ci să se pogoare şi să meargă la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a făcut aceasta, aşa cum se pomeneşte în cartea a patra a regilor. Şi de atunci şi în urma părăsind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, făcându-se ucenic al lui, şi proorocind multe a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta şi, fiindcă mărturisea pe Hristos, a stat înaintea stăpânitorului Antiohiei şi neînduplecându-se a jertfi la idoli a fost bătut cu vine de bou; după aceea i s-au dezrădăcinat unghiile. Apoi fiind dus la un jertfelnic idolesc, a poruncit ca să-i deschidă cu sila mâna dreaptă şi să-i pună în ea cărbuni aprinşi şi tămâie, căci socotea stăpânitorul că nu va putea suferi, ci va arunca cărbunii împreună cu tămâia deasupra jertfelnicului idolilor şi prin aceasta să se arate că a adus jertfa la idoli. Iar pătimitorul pentru Hristos a stat cu mare bărbăţie neschimbat şi netulburat, fără a mişca mâna cea dreapta a sa, arătându-se cu adevărat mai puternic decât arama şi fierul, până când focul i-a mâncat toata carnea mâinii drepte a lui şi a căzut focul singur pe pământ; căci a ales viteazul luptător al adevărului cu cuget bărbătesc şi întărit că mai bine să-i ardă mâna lui, fără a o mişca cât de puţin, decât să se arate păgânilor că a adus tămâie şi jertfă demonilor. Pentru aceasta şi în chinul acesta şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, luând de la Dânsul cununa mărturisirii. Deci pe viteazul acesta luptător l-a cinstit cu cuvinte de laudă ritoriceşti atât Marele Vasile cât şi dumnezeiescul Hrisostom.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, în anii două sute optzeci şi nouă, trăgându-se din ţara isaurilor, ostaş cu meşteşugul. Deci, lăsând viaţa ostăşească, petrecea prin pustietăţi, în care aflându-se, făcea multe vindecări şi minuni. A fost însă pârât de oarecare vânători şi a fost adus la Diocleţian şi credinţa în Hristos mărturisind a fost trimis la eparhul Achilin însoţit de o sută cincizeci de ostaşi, care în loc să piardă pe sfântul, au crezut şi ei în Hristos, datorită minunii ce a făcut sfântul în acea călătorie; căci, fiind ostaşii însetaţi, a scos sfântul apă şi i-a adăpat în loc fără de apă. Deci eparhul primind pe sfinţi în mâinile sale, i-a dus la un loc şi a pedepsit pe sfântul Azi cu multe răni şi chinuri că doară văzând ceilalţi să se teamă. Apoi l-au spânzurat pe el pe o roată şi sub el a aprins un foc mare, dar văpaia s-a stins şi sfântul a rămas nevătămat. Pentru aceasta femeia eparhului şi fiica lui au crezut în Hristos. Atunci eparhul a poruncit mai întâi să se taie capetele celor o sută şi cincizeci de ostaşi şi femeii şi fiicei sale, iar mai în urmă a poruncit să bată pe sfântul cumplit şi să-i taie şi lui capul. Şi aşa fericiţii pătimitori pentru Hristos au luat cu toţi cununa cea neveştejită a mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei, soţia şi fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doisprezece ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a săvârşit fiind sfâşiat de fiare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împărăţiei lui Aurelian în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii două sute şaptezeci şi doi, fericitul acesta Iliodor aflându-se în aceeaşi cetate şi pe Hristos propovăduindu-L cu îndrăzneală, a fost pârât la guvernator. Deci stând cu faţa înaintea lui şi auzind multe măguliri şi fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat şi strujit şi ars cu făclii aprinse; a căror iuţime de chinuri străbătând pe sfântul la inimă zicea: “Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi”. Şi îndată a venit glas din cer, zicând: “Nu te teme, căci Eu cu tine sunt”. Acest glas auzindu-l acei ce ţineau făcliile, către acestea văzând încă şi patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat şi l-au ruşinat. Pentru aceasta fiind aruncaţi în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul să fie încins un bou de aramă şi înăuntrul lui să fie băgat mucenicul lui Hristos. Deci, după ce l-au băgat în el, a făcut rugăciune sfântul, iar boul ce scânteia s-a făcut îndată rece şi mucenicul cânta înăuntrul lui. Deci guvernatorul, auzind pe sfântul cântând, s-a spăimântat şi apropiindu-se acolo şi cunoscând că boul ce cu puţin mai înainte era foarte arzător s-a prefăcut în foarte rece, a zis către sfânt: “O, cap necuvios, vrăjile tale şi acest foc l-au biruit”. Iar sfântul i-a răspuns: “Vrăjile mele sunt, Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac”. Şi învoindu-se guvernatorul, sfântul a intrat pe ascuns în capiştea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toţi idolii, şi făcând în acesta rugăciune, îndată s-a făcut cutremur şi din acel cutremur au căzut jos toţi idolii şi s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic în faţa divanului său şi, umplându-se de mânie, a poruncit să fie spânzurat sfântul şi să i se bată cuie înroşite în cap, pe care sfântul le-a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci văzând guvernatorul că nu se biruieşte sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanţuri grele, să-l ducă la cetatea Atalenilor. Şi, după ce l-au dus acolo, iarăşi l-au întors înapoi şi iarăşi a stat cu faţa la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor şi văzându-l neînduplecat, a poruncit să fie băgate, în deschizăturile lemnului pentru chinuri, mâinile şi picioarele mucenicului. Şi arzând în foc o tigaie mare, l-a băgat în ea. Dar sfântul stând în mijlocul tigăii îşi făcea rugăciunea şi pe cei ce erau împrejur îi îndemna să intre în tigaie, încredinţându-i că vor rămâne nevătămaţi de foc. Crezând cuvintelor lui, au intrat mulţi dintr-înşii şi, rămânând nevătămaţi precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”. Acestea, după ce le-a văzut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut să răpească pe sfântul din mâinile lui. De aceea a poruncit ca să-l ducă pe el iarăşi la Maghido. Şi după ce a ajuns în cetate, iarăşi a fost înfăţişat la cercetare. Şi după ce a vorbit multe şi nu s-a înduplecat sfântul să jertfească idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie să i se taie limba şi, spânzurându-l, să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu şi-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Şi făcând sfântul semn cu mâna către cei ce-i trăgeau, ca să-i dea lui puţină vreme de rugăciune, a stat la rugăciune şi, plinindu-şi rugăciunea, i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor şi Eufimia şi cu fiii lor şi Sfântul Panharie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Înainteprăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, patriarhul Constantinopolului

nov. 20 toata ziua

Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul (816) • Sf. Mc. Dasie de la Durostorum, azi în Silistra, Bulgaria (305) • Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, ucenicul Sf. Ioan Gură de Aur (447) • Sf. Ampelie şi Caius, de la Messina, în Sicilia • Sf. Mc. Eustatie, Tespesie şi Anatolie, din Niceea (235) • Sf. Sf. Mc. Nirsa, episcopul, Iosif, ucenicul său, Tecla, Vautha şi Denahida, fecioarele, Isachie, Ioan şi Savorie, din Persia (343) • Sf. Mc. Gheitazet şi cei 3 împreună cu dânsul • Sf. Ier. Apotemie, episcop de Angers, în Franţa (400) • Sf. Ier. Isaac, patriarhul Armeniei (440) • Sf. Ier. Benignie[1], episcop de Milano (477) • Sf. Ier. Simplicie, episcop de Verona (535) • Sf. Teoctist Mărturisitorul şi Patriciu, famenul (829) • Sf. Mc. Edmund, rege al Angliei (869) • Sf. Cuv. Sozomen, din Cipru (sec. XII) • Sf. Cuv. Ciprian, din Calamizzi, în Reggio Calabria (1240) • Sf. Sf. Noi. Mc. Macarie, episcopul, Ilarion, ieromonahul, Alexandru, Alexie şi Vladimir, protoiereii (1937) şi Tatiana, sora, din Rusia.

[1] A readus religia creştină în centrul vieţii sociale după distrugerile lui Odoacru.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi. Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor (Silistra).

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos. Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: “Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin”. Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sf. Mc. Cecilia

nov. 22 toata ziua

Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, dintre cei 70, ucenicii Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Cecilia[1], fecioara, Sf. Mc. Valerian, logodnicul ei, şi Tiburtie, fratele lui, şi Maxim, ofiţerul care trebuia să-i execute, mort în chinuri, de la Roma (230) • Sf. Mc. Menignie Piuarul, din Parium (Kamares), Turcia (250) • Sf. Hristofor şi Eufimia • Sf. Mc. Talaleu şi Antim • Sf. Mc. Tadeu • Sf. Mc. Agapion, Sisinie şi Agapie • Sf. Mc. Mavru, de la Roma, sub Numerian (284) • Sf. Mc. Maxim Capelarie • Sf. Mc. Marcu, Ştefan şi un alt Marcu • Sf. Mc. Procopie, din Palestina (303) • Sf. Cuv. Ava Arabul (sec. V) • Sf. Cuv. Agabus Ismailitul, din Siria (sec. V) • Sf. Ier. Pragmatie, episcop de Autun, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Daniel cel Tânăr, stareţ la Bangor, în Irlanda (621) • Sf. Cuv. Sabin, stareţ la Menat, în Franţa (720) • Sf. Cuv. Gherman, din Macedonia (sec. IX) • Sf. Mihail Soldatul, din Bulgaria (866) • Sf. Petru, prinţ de Vladimir, în Rusia (1086) • Sf. Mihail, prinţ de Tver, în Rusia (1318) • Sf. Ier. Calist al II-lea (Xanthopulos), patriarh al Constantino-polului (sec. XIV) • Sf. Ier. Clement, episcopul Bulgariei, cel din Ohrida, numit şi Bulgaro-Chiric • Sf. Sf. Noi Mc. Vladimir, preotul (1932), Alexandru, Alexie și Ilie, protoiereii, Gherasim, ieromonahul, Ioan, Vasile, Pavel, Teodor, Atanasie, Ioan și Iacov, preoţii (1937), și Parascheva, mărturisitoarea (1952), din Rusia.

[1] Sfânta Cecilia a fost înmormântată în catacombele S. Callisto într-un loc de cinste, lângă aşa-zisa Cripta dei Papi, iar apoi, între anii 817 şi 824, trupul său a fost mutat de papa Pascal I în biserica S. Cecilia in Trastevere, construită pe locul palatului Sfântului Valerian, soţul Sfintei Cecilia. Pe locul unde astăzi se găseşte prima criptă de pe partea dreaptă a bisericii, Sfânta Cecilia a suferit mucenicia prin sufocare. Supravieţuind, Sfintei Cecilia i-au fost aplicate trei lovituri pentru a-i fi tăiat capul, şi nereuşindu-se a se lua viaţa sfintei, legea romană interzicând aplicarea celei de a patra lovituri, sfânta a fost lăsată zăcând timp de trei zile pe pardoseala casei, pe locul unde astăzi se află altarul bisericii. În momentul deschiderii mormântului său la data de 20 octombrie 1599, trupul său a fost găsit intact, îmbrăcat într-o rochie albă brodată cu aur, ca într-un somn adânc, cu braţele întinse înainte şi arătând semnul Sfintei Treimi, prin poziţia degetelor, cu faţa întoarsă spre pământ şi părul lăsând să se vadă urmele de sabie de pe gât. În această postură a fost sculptată spre amintire generaţiilor viitoare, la cererea cardinalului Sfondrati, cel care a deschis racla. Trupul său, împreună cu cele ale Sfinţilor Valerian, Tiburtie şi Maxim, pot fi cinstite în cripta bisericii.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel.

Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Nero, ucenici fiind Sfântului Pavel, şi au mărturisit la Colose oraşul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiştea lor din Colose, sfinţii, cu alţi creştini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalţi când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind şi ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu mai-marele Efesului şi au fost bătuţi de el, dar nesupunându-se a face jertfa la idolul ce se chema de dânşii Mina, i-au îngropat până la brâu şi aşa i-au ucis cu pietre, săgetaţi fiind întâi de copii mici cu săgeţile.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi a Sfinţilor Mucenici Valerian şi Tiburtie.

Aceştia au suferit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Cecilia era din Roma, din neam strălucit. Deci măritând-o după Valerian, l-a adus la credinţa în Hristos şi l-a hotărât a petrece în curăţie. Iar Valerian a întors pe Tiburtie, care îi era frate bun, şi la atâta faptă bună s-a ridicat Tiburtie încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Dar, fiindcă îngropau ei moaştele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâţi la Tuschie Almachie prefectul cetăţii şi, fiind aduşi înaintea lui şi mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi pe seama lui Capelarie Maxim să li se taie capetele. Acesta după ce a tăiat pe sfinţi, văzând îngeri petrecând şi purtând ca nişte odoare sufletele mucenicilor, a crezut şi el. Iar Sfânta Cecilia, fiind băgată într-o baie foarte tare înfierbântată, a fost silita să stea în ea trei zile. Apoi din porunca prefectului i s-a tăiat capul acolo în baie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea nevoinţei Sfinţilor Mucenici Marcu, Ştefan şi a altui Marcu.

Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian şi a mai-marelui Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinşi, şi pe Hristos în privelişte mărturisind şi multe chinuri suferind şi nevrând a se lepăda de Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul.

Acesta era din colonia Elespontului din cetatea Parios. Şi auzind pe oarecare ostaşi strigând în piaţă că Nazarineanul Iisus venind noaptea a furat pe cei legaţi ai noştri, aprinzându-se foarte cu duhul, multă grijă punea ca să câştige mucenicia. Căci în aceeaşi cetate a sfântului mulţi mucenici fiind închişi prin închisori de paznici, uşile fiind încuiate, sfinţii au fost dezlegaţi din legături de dumnezeiesc înger şi, nefiind găsiţi, foarte s-au tulburat mult prigonitorii. Iar Menignu auzind şi dumnezeiesc glas chemându-l pe el şi îndemnându-l către lupte, n-a zăbovit. Ci dând înapoi stăpânilor hainele ce le luase spre înălbire, şi poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de chinuitori, apoi aruncat la pământ, spânzurat pe lemn, strujit, şi degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci adus fiind înaintea tiranilor şi nevrând ca să jertfească, a fost osândit la moarte; şi fiind lovit de gealat cu sabia, şi-a dat Domnului duhul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva.

Acesta era din neamul israeliţilor. Lăsându-şi el părinţii şi patria, şi bogăţia, a urmat unui monah şi, luând chipul monahicesc, a petrecut împreună cu monahul câţiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Eusebie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas Avva în locul lui. Şi petrecând acolo treizeci şi opt de ani, pururea a sporit întru fapte bune, ca şi cum atunci ar fi început. Încălţăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată; mâncarea lui era atât de puţină, încât să dea numai puţină putere trupului; de prisos socotea încă şi băutura de apă; fiind încins cu grele lanţuri de fier, prea puţin şedea; iar partea cea mai multă de zi şi noapte o petrecea stând drept şi făcând rugăciune. Sta şi pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; nimeni nu l-a văzut pe el culcat. Iar după ce a fost făcut egumen şi proistos monahilor de acolo s-a arătat pe sine înaintea ascultătorilor fraţi chip şi pildă de înţelepciune şi de faptă bună. Aşa trăind şi multe zile făcându-şi, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristofor şi Eufimia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Talaleu şi Antim, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata şi din deal slobozit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinţilor Mucenici Agapion, Sisinie şi Agapie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru ierarhul şi făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit şi Bulgaro-Chiricos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

† Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei şi Grigorie, episcop de Agrigento (Dezlegare la peşte)

nov. 23 toata ziua

† Sf. Cuv. Antonie de la Iezeru Vâlcii (sec. XVII) • Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei (394) • Sf. Ier. Grigorie[1] mărturisitorul, episcop de Agrigento, în Sicilia, apărător al credinţei în faţa monotelismului (630) • Sf. Ier. Paternian, episcop de Fano, în Umbria (343)[2] • Sf. Ier. Sisinie Mărturisitorul, episcop de Cizic (350) • Sf. Ier. Speu[3], episcop de Spoleto, în Umbria (420) • Sf. Ier. Clement, primul episcop de Metz, în Franţa (sec. III-IV) • Sf. Ier. Ishirion, episcopul • Sf. Ier. Elen, episcopul Tarsului • Sf. Cuv. Columban[4], stareţ la Luxeuil, în Franţa, şi la Bobbio, în Lombardia (615) • Sf. Alexandru de Neva (Nevsky), mărturisitorul, mare prinţ de Novgorod, în Rusia (1263) • Sf. Ier. Dionisie I, patriarhul Constantinopolului (1488) • Sf. Ier. Mitrofan, episcop de Voronej, în Rusia (1703) • Sf. Sf. Noi. Mc. Boris, episcopul de Ivanovo, Eleazar, preotul, şi Alexandru (1937), din Ucraina • Sf. Grigorie (Peradze), din Georgia (1942).

[1] Monah în Egipt, Palestina, la Constantinopol și în mănăstirea Sfântul Sava din Roma, Sfântul Grigorie a fost trimis episcop în Sicilia, unde a întemeiat mai multe colegii pentru fete, în cadrul cărora mama sa Teodota era profesoară. În afară de scrierile teologice exegetice și despre credința ortodoxă, de explicare și condamnare a dogmei monotelite, Sfântul Grigorie a lăsat și scrieri științifice despre mișcarea pământului în jurul soarelui, armonizând știința cu interpretarea Bibliei.

[2] Sfântul Paternian s-a născut la Fano, în jurul anului 275. După ce s-a botezat, în timpul persecuţiei lui Diocleţian, a fost mânat de Domnul în afara cetăţii, dincolo de fluviul Metauro, şi s-a retras într-un loc depărtat, ducând viaţă de pustnic. Mai târziu, când au încetat persecuţiile şi creştinii îşi puteau mărturisi liber credinţa, locuitorii din Fano l-au ales episcop pe pustnicul care ajunsese cunoscut pentru viaţa sa sfântă. Sfântul Paternian a păstorit turma sa 42 de ani, învăţându-i pe creştini dreapta slăvire şi ajutându-i în nevoi, făcând pace acolo unde apăreau certuri; mulţi păgâni care se închinau la idoli au fost cuceriţi de cuvintele Sfântului şi de viaţa sa plină de sfinţenie şi au devenit creştini. La sfârşitul vieţii, a vrut să meargă și în cătunele unde încă nu ajunsese şi să propovăduiască oamenilor vestea cea bună. S-a mutat la Domnul, în oraşul său natal, în jurul anului 360. La mormântul său au avut loc multe minuni şi vestea despre sfintele sale moaşte s-a răspândit şi dincolo de hotarele Italiei. Moaştele sale se găsesc la Fano, în catedrala care-i este închinată.

[3] Sfântul Speu a fost înmormântat în biserica S. Pietro din Spoleto, iar apoi mutat în Franţa, la Aix-la-Chapelle.

[4] Monah în Irlanda de la vârsta de 15 ani, Sfântul Columban a ales mucenicia albă, adică părăsirea tărâmului natal pentru totdeauna. Astfel, ajungând în Franța a întemeiat mai multe mănăstiri, dintre care cea mai cunoscută la Luxeuil. Alungat de stăpânirea burgundă spre nord, a trecut prin Germania de astăzi pentru a se stabili la Bobbio, în Italia. Aici a întemeiat o abație care se păstrează și astăzi și care adăpostește moaștele sale. Sfântul Columban a instituit și o regulă pentru monahi care îi poartă numele.

SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu voinţa lui Dumnezeu şi alegerea a tot poporul, în vremea împăraţilor Valentinian şi Valent, ajungând încă şi până în vremea marelui Teodosie şi a fiilor lui, în anii 374, învăţător făcându-se al dreptei credinţe şi cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie şi ale lui Macedonie şi ale lui Eunomie, din care pricină, multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi. Acesta s-a arătat împreună-nevoitor al părinţilor celor 150 ce s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea la doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adică luptătorul împotriva Sfântului Duh), fiind unul dintre ei, în anii 381.

Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părţilor apusului Europei lui Valentinian cel tânăr şi a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat să alunge pe arieni. Şi fiindcă împăratul nu voia aceasta, a aflat acest minunat părinte o măiestrie prin care a putut să înduplece pe împărat.

Căci mergând la împărat, a salutat pe Teodosie ca pe un împărat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou împărat, l-a salutat în chip prea înjositor. Deci mâniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului său arătată necinste adusă lui. Atunci sfântul preaînţelepţeşte a arătat lucrul, zicând: “Vezi, o împărate, cum nu suferi necinstirea fiului tău şi te mânii? Aşa să crezi că şi Dumnezeu şi Tatăl, asemenea Se întoarce şi urăşte pe aceia care hulesc pe Fiul Său şi zic că Acesta este mai prejos decât Tatăl”. Atunci socotind lucrul împăratul, îndată a scris lege ca să fie izgoniţi ereticii departe de la cei drept-credincioşi. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie mulţi ani a păstorit turma lui Hristos şi a alcătuit învăţături drept-credincioase; şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţii Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor.

Acesta a fost pe vremea împăratului Iustinian al doilea, care şi Rinotmit se chema, în anii 685. Se trăgea din cetatea Acraganta care se afla în ostrovul Siciliei, fiind fiu din părinţi care se numeau Hariton şi Teodota, oameni evlavioşi şi împodobiţi cu toate faptele bune şi care trăiau cu îndestulare. Deci, când era sfântul de opt ani, a fost dat de părinţii săi să înveţe Sfintele Scripturi. Şi atât de silitor şi nelenevitor s-a arătat la acestea, încât pe toţi i-a făcut a se minuna. Când a ajuns la optsprezece ani, a fost pecetluit cleric, adică făcut anagnost de către Sfântul Potamion, căci era îndemânatic la citire pentru buna glăsuire ce avea. Iar într-o noapte, în vremea când dormea sfântul acesta înaintea patului arhidiaconului Damian, a auzit glasul dumnezeiescului înger, de trei ori chemându-l pe el, ca şi pe proorocul Samuel şi zicându-i: “Grigorie, s-a auzit rugăciunea ta. Deci grăbeşte şi mergi”. Iar sfântul, fără a întârzia, a ieşit şi a mers la Cartagena, care acum se numeşte Tunis. Şi aflând acolo pe Marco monahul purtătorul de Duh, care a fost trimis de Dumnezeu către el, a rămas lângă dânsul patru ani, iar de acolo a mers împreună cu acelaşi Marco la Antiohia. Apoi fiind îndemnat prin oarecare dumnezeiască descoperire, a mers la Ierusalim şi acolo a fost făcut diacon de către Macarie, episcopul Ierusalimului. După aceea, de acolo s-a dus la Constantinopol şi s-a arătat lui Gheorghe, cel ce era atunci patriarh. Şi fiindcă atunci se adunase acolo sinod împotriva monoteliţilor, Serghie, Pir şi Pavel, s-a luptat cu dânşii Sfântul Grigorie şi atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului. De la Constantinopol s-a întors la Roma şi acolo a fost hirotonit episcop al patriei sale, cetatea Acragantiei, unde a strălucit foarte, săvârşind minuni şi împodobind-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin şi Crischentie şi cu prietenii lor, pizmuind pe sfântul, nenumărate ispite au ridicat asupra lui şi, vinovaţii plăsmuind împotriva lui, l-au prihănit pe el la papa al Romei, care, înşelat de cuvintele lor mincinoase, a închis pe sfântul în temniţă doi ani şi jumătate.

Apoi după porunca împăratului, a scos pe sfântul din temniţă, pentru ca să se judece cu cei ce-l bârfiseră. Atunci a făcut sfântul aceste minunate semne cu lemnele şi cărbunii, Dumnezeu mărind pe sluga sa: căci fetele necuraţilor şi necuvioşilor acelora bârfitori ai sfântului s-au acoperit cu negreaţă întunecată, şi s-au înnegrit, încât şi până astăzi feţele celor din neamul bârfitorilor acelora au rămas înnegrite. Iar tânăra care fusese amăgită de aceia (şi a năpăstuit pe sfântul), după ce a fost chinuită de un duh necurat, la urmă a fost vindecată de către sfântul înaintea poporului. Iar sfântul s-a întors iarăşi la patria şi eparhia sa cu mare cuviinţă, făcând semne şi minuni mai mari decât cele dintâi. Deci aşa vieţuind dumnezeiescul părinte şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul.

Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a guvernatorului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind pârât la Alexandru că este creştin, a fost legat de cai sirepi care erau siliţi să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime şi a primit oţet iute pe nas şi alte chinuri suferiră şi minuni săvârşind, a fost aruncat la închisoare. Iar la Soborul întâi cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie, fiind de faţă, Sfântul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl şi aşa, bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot întru această zi, pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a nevoit în Schitul Iezeru din ţinuturile Vâlcii.

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.
Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş.
După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile şi plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă şi numai cele de trebuinţă purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă dar şi acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: “Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră”.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârşit.

Povestire despre vedenia oarecărui Ioan, foarte de folos

Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta, având viaţă înrăutaţită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul său şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală şi, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumeşte cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: “Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău”. Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se şi temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; şi de frică şi de groaza acelei lupte s-a trezit, şi venindu-şi în fire, sta cu totul spăimântat. Deci, făcându-şi semnul crucii peste trupul lui, zicea: “Mulţumescu-ţi ţie, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu şi ca faptă”. Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat.

Iar după câtva trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăşi, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că sta de faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşător împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat cu podoabă împărătească şi arhierească şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, şedeau oarecare fameni tineri şi frumoşi, iar de-a stânga lui, şedea unul mai smerit şi mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci, în vreme ce el sta cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea: “O, tinere, oare ştii cine sunt Eu?” Iar Ioan i-a răspuns: “Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc”. Iar împăratul a zis către dânsul: “Şi dacă tu din Scripturi Mă cunoşti, şi cunoşti încă şi pe cei împreună cu Mine şezători, cum ai uitat ameninţarea care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin? Sau nu înţelegi ceea ce-ţi zic?” Iar Ioan i-a răspuns: “Înţeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia”. Şi a zis împăratul: “Dacă rămăşiţele fricii aceleia le ai încă în inima, cum stăruieşti în răutăţi? Învaţă-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin”.

Şi acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Şi îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi îndată a auzit pe împăratul zicând: “Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele”.

Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: “Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea trezeşte-te, iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti ca despre care îţi voi povesti”.
O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Şi anume, că se afla în împărăteştile judecătorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-i duceau pe el în prăpastie şi-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezăşie ca în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia şi a înţeles ce înseamnă şi tălmăcirea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, şi având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bine, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Sf. Mc. Clement, ep. Romei şi Petru, ep. Alexandriei

nov. 24 toata ziua

Sf. Sfințit Mc. Clement[1], episcopul Romei (101) • Sf. Ier. Petru[2], episcopul Alexandriei (311) • Sf. Ier. Ermoghen, episcop de Agrigento, în Sicilia (260) • Sf. Mc. Filumen şi Hristofor; Sf. Mc. Evghenie • Sf. Mc. Procopie şi Hristofor • Sf. Mc. Felicissim, de la Perugia (303) • Sf. Firmina[3], fecioara, de la Amelia, în Umbria, sub Diocleţian (303) • Sf. Crescentie[4], de la Roma, sub Maxenţiu (309) • Sf. Ier. Protasie[5], episcop de Milano (352) • Sf. Mc. Alexandru, din Corint • Sf. Mc. Teodor, din Antiohia (sec. IV) • Sf. Cuv. Carion • Sf. Roman, preotul, de la Mans, în Franţa (385) • Sf. Cuv. Malh, din Siria (390) • Sf. Cuv. Marcu Trigleanul • Sf. Purcinie (Pourçain) din Auvergne, în Franţa (532) • Sf. Mc. Leopardin, stareţ în Berry, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Enfledia, stareţă la Whitby, din Anglia (704) • Sf. Cuv. Mc. Marin, de neam italian, nevoitor în Savoia, Franța (731) • Sf. Cuv. Grigorie, ctitorul Mănăstirii Piatra de Aur, în Pont (sec. XI) • Sf. Mc. Mercurie, de neam grec, de la Smolensk, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Luca, econom al Lavrei Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Nicodim cel Tânăr (1305) • Sf. Cuv. Mercurie Postitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Simeon, întemeietor al Mănăstirii Soiga, din Rusia (1562).

[1] Nepot al lui Vespasian şi vărul lui Domiţian, Sfântul Clement a primit mucenicia în Crimeea, unde a fost deportat din ordinul împăratului Traian. Moaştele sale se află în prezent în biserica S. Clemente al Laterano din Roma; ele au fost aduse din Crimeea de Sfinţii Chiril şi Metodie, apostolii slavilor (869).

[2] Capul Sfântului Petru al Alexandriei se află în biserica San Zaccaria din Veneţia, iar un picior este păstrat în biserica San Girolamo, tot din Venezia.

[3] O parte din moaştele Sfintei Firmina pot fi cinstite în catedrala oraşului Amelia, iar altă parte în biserica S. Maria din Civitavecchia, oraş al cărei ocrotitoare este.

[4] Sfântul Crescentie este pomenit şi împreună cu alţi sfinţi mucenici de la Roma: Chiriac, Larg, Memie, Iuliana şi Smarald (8 august). Sfântul a fost înmormântat în cimitirul S. Priscilla din Roma.

[5] Mormântul Sfântului Ierarh Protasie se află în biserica S. Vittore din Milano.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Clement, episcopul Romei.

Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman de neam şi se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust şi al Matildei. Deci, silindu-se la toată învăţătura înţelepciunii elineşti şi aflând pe Apostolul Petru, a fost învăţat de dânsul credinţa în Hristos cea adevărată şi făcându-se propovăduitor al Evangheliei şi scriind Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, a fost făcut şi episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson şi acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; şi aşa s-a sfârşit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască şapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.

Deci odată, depărtându-se marea şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul sfântului şi ieşind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Iar marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângeau şi se tânguiau pentru lipsa lui prin tot oraşul, pricinuind şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar a fost în anul următor, când iarăşi s-a retras marea în laturi, au mers şi au aflat copilul sănătos şezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l şi mulţumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învăţător al dreptei credinţe şi propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l şi zicând a fi despărţit de mărirea lui Hristos şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare şi întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului prin tăierea capului, câştigând cununa cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Filumen şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârşit zidit într-o gaură.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părţile Răsăritului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: “Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi”. Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.

După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon şi a cuviosului Marcu Trigleanul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; † Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Dezlegare la peşte)

nov. 25 toata ziua

Odovania Praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului

† Sf. M. Mc. Ecaterina[1] din Alexandria (311) • Sf. Mare Mc. Mercurie (sec. III) • Sf. Moise mărturisitorul, preotul, apărător al credinţei în faţa novaţianismului, la Roma, sub Deciu (251) • Sf. 150 de Mucenici ritori care au crezut în Hristos prin Sf. Ecaterina • Sf. Mc. Augusta (Faustina) împărăteasa, soţia lui Maxenţiu, Sf. Mc. Porfirie Stratilat şi cei 200 de ostaşi ai săi, care au crezut prin Sf. Ecaterina • Sf. 670 de Mucenici • Sf. Cuv. Petru Sihastrul, din Palestina (429) • Sf. Cuv. Iucunda, fecioara, de la Reggio Emilia (466) • Sf. Sf. Noi Mc. Iaroslav, Ioan, Alexandru și Grigorie, protoiereii, Simeon, Cosma, Vasile, Ilarion și Ioan, preoţii, şi Pavel, din Rusia (1937).

[1] În Veneţia se găsesc părticele din moaştele Sfintei Ecaterina: osul unei mâini se află în biserica Santa Caterina şi un deget este păstrat în biserica Sant’Aponal. În biserica Parohiei Ortodoxe Române din Genova sunt puse la închinare într-o raclă, bucăţi de os ale Sfintei Ecaterina. O mică părticică se află şi la biserica Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

nov. 26 toata ziua

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, din Bitinia, azi în Turcia (sec. VII) • Sf. Cuv. Nicon, din Armenia, predicator în Peleponez (1000) • Sf. Cuv. Stelian Paflagonul • Sf. Ier. Sil, episcopul Corintului • Sf. Audentie, senator la Milano (435) • Sf. Cuv. Iacov Pustnicul, din Siria (457) • Sf. Cuv. Acachie, cel din Scara[1], monah în Sinai (sec. VI) • Sf. Cuv. Vas, pustnicul, de lângă Reims, în Franţa (620) • Târnosirea bisericii Sf. Gheorghe din Ciparis, în Ucraina (sec. XI) • Sf. Cuv. Nicon, de la Muntele Negru (1100) • Sf. Cuv. Atanasie şi Teodosie, de la Cerepoveţ, Rusia (1382) • Sf. Ier. Inochentie, episcop de Irkuţk, Rusia (1731) • Sf. Nou Mc. Gheorghe Hiotul, din Cipru (1807) • Sf. Sf. Noi Mc. Nazarie, Gheorghe, Nicolae și Ioan, protoiereii (1937), şi Petru (după 1937), din Rusia.

[1] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, cuvântul al IV-lea

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit şi “Pocăiţi-vă”.

Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: “Tot cel ce va lăsa pe tatăl şi său pe mama sa” şi celelalte, şi-a lăsat tot şi s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoinţe şi a întrecut pe toţi monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârşita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locaşurile călugărilor. Iar sfântul ieşind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor şi zicând: “Pocăiţi-vă”. Deci s-a dus şi în insula Creta la toate cetăţile şi oraşele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni şi a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Şi când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viaţă. Avea îndrumător şi stareţ pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulţi poate par necrezute.

Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul şi alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare şi înţelept părinte şi i-a zis: “Fratele Acachie a murit”. Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăşi i-a zis: “Vino de vezi”. Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu aşa: “Frate Acachie, ai murit?” Iar mereu mulţumitorul şi desăvârşit ascultătorul a arătat încă şi după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: “Cum este cu putinţă, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?” Atunci îndrumătorul şi stareţul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu faţa la pământ în lacrimi. Şi făcându-şi chilie lângă mormântul cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare, mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da sfântului şi zicând cuvântul acesta “Ucidere am făcut”.

Iar cinstitele moaşte ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi de firească dezlegare. Şi au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Şi s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se şi zicând: “Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt”. Şi a pus pe fratele iarăşi în mormântul sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede deşert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la oraşul Cirului zăbovea neavând peşteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireştile nevoi. Trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul:

“Ştiu, robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune”. Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil şi l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, şi luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă şi nesimţindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul şi i-a zis: “Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, şi am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă”. Iar acela i-a răspuns: “Pururea părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici”. Iar sfântul a zis către dânsul: “De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta”. Aşa nevoindu-se şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis şi pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. M. Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanail şi Pinufrie

nov. 27 toata ziua

Sf. M. Mc. Iacob Persul (421) • Sf. Cuv. Natanail și Pinufrie, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul (1346) • Sf. Mc. Laverie, de la Saponara, în Campania • Sf. Varlaam şi Ioasaf, propovăduitori în India (sec. IV) • Sf. Cuv. Moise din Palestina • Sf. Cuv. Severin, de la Paris (sec. VI) • Sf. Ier. Iacov, episcop de Rostov, în Rusia (1392).

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.

Acesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare. Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele. Din aceste cuvinte umilindu-se cu sufletul, s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului şi plângea că s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Iar împăratul, mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, i-a rămas numai capul şi pântecele. După aceea i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.

Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Cuv. Mc. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh

nov. 28 toata ziua

Sf. Cuv. Mc. Ştefan cel Nou, mărturisitorul, apărător al sfintele icoane, şi cei împreună cu dânsul: Andrei, Petru, Ana şi mulţi alţii (766) • Sf. Mc. Irinarh şi cele 7 femei din Sevastia (303) • Sf. Mc. Ruf, de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Sf. Mc. Timotei şi Teodor, episcopii, Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii, Vasile şi Toma, diaconii, Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie, monahii, şi Etimasie (361) • Sf. Mc. Iluminata[1], fecioara, de la Todi (sec. IV) • Sf. Mavrichie, împăratul romanilor (602) • Sf. Ier. Grigorie al III-lea Mărturisitorul, episcopul Romei, apărător al sfintelor icoane (743) • Sf. Ier. Ipolit, episcop de Saint-Cloud, în Franţa (775) • Sf. Ier. Teodor, iconograful, fratele Sf. Serghie de Radonej, arhiepiscop de Rostov, în Rusia, (1394).

[1] Sfânta Muceniţă Iluminata a fost înmormântată în locul numit Bagno di Papinio, la două mile de oraşul Matrans. Unul din braţele sale poate fi cinstit astăzi în Mănăstirea Milizie din oraşul Todi.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut şi crescut în împărătească cetate, fiind fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea şi se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la viaţă aspră. Pentru aceasta a luat şi cinul îngeresc, când a fost în vârsta de şaisprezece ani, şi de atunci mai mult sporea la duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a trecut multă vreme şi minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Şi a fost aşezat fericitul Ştefan egumen la acel vestit munte al lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Iar când semănătorul de zizanie, diavolul, a voit a porni război mare şi neîncetat asupra Bisericii, adică să nu se mai închine credincioşii la sfintele şi cinstitele icoane, a cărui cea dintâi unealtă a acestui lucru s-a făcut Leon Isaurul, care şi conon s-a numit, l-a înfruntat fericitul Ghermano şi l-a dojenit din destul.

Iar cel dintr-însul născut, vrăjmaşul Constantin Copronim, a făcut şi mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica, şi arzând sfintele icoane, şi izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci acesta aflând şi de Sfântul Ştefan că se închina la icoane şi că-l numeşte pe el eretic, neascultând de porunca lui şi nevrând să iscălească la eres, a trimis de l-a prins şi după multe chinuri l-a închis în temniţă ce se numeşte Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi, pentru pricina aceasta adunaţi, fiind toţi la număr patruzeci şi doi. Încă erau şi alţii cu Preacuviosul Petru şi Andrei, de prin multe ţări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta şi cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ştefan, după unsprezece luni de când fusese închis în acel Pretoriu, l-au scos din închisoare şi l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat jos şi l-au bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi l-a lovit în moalele capului de i-a despicat capul. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriţii aceia în mare. Apoi a fost îngropat de nişte creştini la locul unde zace şi astăzi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Andrei, care s-a săvârşit chinuit fiind pentru închinarea la sfintele icoane.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Petru, care s-a săvârşit bătut fiind pentru icoane.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, care s-a săvârşit fiind bătută că a jelit pe Sfântul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, care au mărturisit împreună cu Sfântul Ştefan pentru sfintele icoane.

Mulţi din ostaşii mai sus-zisului împărat Constantin Copronim, ortodocşi fiind, s-au lepădat de lume şi s-au făcut monahi. Pe aceştia pedepsindu-i nelegiuitul împărat, i-a scos din viaţa aceasta. Căci pe unul dintre ei, Vasilie cu numele, mai întâi l-a orbit, apoi în urmă neplecându-se a se lepăda de închinarea la sfintele icoane, l-a lovit cu călcâiul în pântece şi i-a vărsat măruntaiele şi aşa s-a săvârşit. Altul fiind închis la Soseniu şi tăindu-i-se nasul, a fost surghiunit la Chersona. Şi vrând a-l omorî a fugit în Hazaria, întru care şi episcop făcându-se mai pe urmă s-a săvârşit. Iar altul, Ştefan cu numele, fiind surghiunit la Sugdaia şi multora fiind de folos, a aflat sfârşitul vieţii. Asemenea şi doi Grigorie împreună cu mulţi alţii fiind surghiuniţi, au adormit în Domnul. Dar şi Ioan cel din Legatari fiind surghiunit la Dafnusia şi de multe ori din porunca împăratului fiind bătut şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei.

Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Tânăr fiind, era în slujba ucigaşilor şi când erau pedepsiţi sfinţii mucenici, slujea şi el la pedepsiri. Şi întâmplându-se în zilele împăratului Diocleţian nişte femei creştine să fie cercetate de Maxim, domnul Sevastiei, s-a luminat sufletul lui Irinarh din dumnezeiescul har al lui Hristos şi, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta a mărturisit şi el pe faţă cu îndrăzneală pe Hristos. Şi vădindu-se astfel că este creştin, a fost chinuit în multe feluri din porunca tiranului şi la urmă i-au tăiat capul, împreună şi preotului Acachie care-l botezase.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Mc. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun

nov. 29 toata ziua

Sf. Mc. Paramon şi cei 370 împreună cu dânsul, din Nicomidia (250) • Sf. Mc. Filumen, din Ancira (274) • Sf. Cuv. Pitirun • Sf. Ier. Saturnin, episcop de Toulouse, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Vlasie şi Dimitrie, de la Veroli, în Lazio • Sf. Sf. Mc. Ioan, din Damasc • Sf. 6 mucenici • Sf. Mc. Valerian • Sf. Mc. Fedru • Sf. Sf. Mc. Saturnin cel bătrân, preotul, şi Sisinie, diaconul, de la Roma, sub Diocleţian (305) • Sf. Ier. Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului • Sf. Ier. Miroclie, episcop de Milano (318) • Sf. Sf. Mc. Urban, episcopul Corintului • Sf. Cuv. Pancosmie • Sf. Cuv. Brendan, stareţ al Mănăstirii Birr, în Irlanda (573) • Sf. Mc. Nekresi, din Georgia (sec. VII) • Sf. Cuv. Nectarie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII).

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor 370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a lui Achilin, mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinţei în Hristos şi a sfârşitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se afla multe şi bogate izvoare de ape fierbinţi, în chip minunat tămăduind bolile. Mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de la Nicomidia pe câţi creştini care erau acolo, legaţi pentru credinţa cea în Hristos. Şi mergând Achilin în capiştea Isidei, şi făcând întinatele jertfe, a poruncit sfinţilor mucenici să se închine şi să facă jertfă la idoli. Dar ei lepădându-se a face una ca aceea, a poruncit să fie daţi la moarte toţi. Şi aşa vitejii mucenici au luat cununa nevoinţei de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea Lui, fiind la număr trei sute şaptezeci. Pe aceştia văzându-i Sfântul Paramon aşa fără milă omorâţi, a strigat cu glas mare, zicând: “Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor înjunghie ca pe nişte dobitoace atâţia drepţi”. Iar Achilin auzind aceasta şi aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci l-au prins trimişii şi nu îngăduiau ca unul să-i omoare, ci cu toţii înaintea judecătorului se sileau şi se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile şi cu armele lor, unii lovindu-l cu suliţele, alţii băgându-i trestii ascuţite prin limbă şi în celelalte mădulare ale trupului şi i-au dat sfârşitul în locul acela sub privirile tiranului şi l-au trimis la cereştile locaşuri, ca să se bucure veşnic împreună cu cei trei sute şaptezeci de mucenici. Deci sfintele lui moaşte au fost îngropate împreună cu moaştele sfinţilor celor zişi mai sus.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.

Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, şi fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creştin. De aceea a fost supus la felurite şi nenumărate chinuri, după care şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ioan din Persida.

Tot în această zi, pomenirea Sf. sase Mucenici, care s-au săvârşit fiind prigoniţi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; †) Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei; Sf. Ier. Frumentie, episcopul Etiopiei (Dezlegare la peşte)

nov. 30 toata ziua

†) Sfântul Apostol Andrei[1], cel întâi chemat, ocrotitorul României

† Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1873) • Sf. Ier. Frumentie, episcopul și apostolul Etiopiei (380) • Sf. Mc. Castul şi Euprepie, de la Roma • Sf. Constantie mărturisitorul, preotu de la Roma, apărător al credinţei în faţa pelagianismului (418) • Sf. Ier. Tugduald, episcop de Treguier, în Franţa (sec.VI) • Sf. Vakhtang (Gorgasali), rege al Giorgiei, întemeietorul oraşului Tbilisi (502).

[1] Sfântul Apostol Andrei, a fost răstignit în insula Patras, în jurul anului 60. În anul 357, trupul său a fost mutat, împreună cu cel al Sfântului Apostol Luca, la Constantinopol, de împăratul Constant al II-lea, capul său rămânând în insula Patras. În anul 1206, în timpul ocupaţiei Constantinopolului (a patra cruciadă), legatul pontifical Pietro Capuano din Amalfi a furat sfintele moaşte, aducându-le în Italia, unde, doi ani mai târziu, pe data de 8 mai, erau primite cu alai la Amalfi şi aşezate în cripta catedralei, unde pot fi cinstite şi astăzi. După invazia turcă din Grecia, în anul 1460, capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Roma de către Toma Paleologul, la cererea papei Pius al II-lea, şi a fost păstrat timp de cinci secole în biserica S. Pietro de la Vatican, în stâlpul zis al Sfântului Andrei. În anul 1964, papa Paul al VI-lea a înapoiat Bisericii din Patras o parte din capul Sfântului Andrei. Sfântul Apostol Andrei este, împreună cu Sfântul Apostol Petru și cu Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: “Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adică Etiopia).

În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu, au fost daţi împăratului Indiei.

Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat. Dar şi fiul împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Şi Edesiu s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): “Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri?” Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.

Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-a şi făcut vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: “Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui”. Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului: “Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de har şi de putere, iubitule?” Iar fericitul Frumentiu a răspuns: “Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni”.

Aşadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaşte dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Proroc Naum; Sf. Cuv. Filaret Milostivul (Tedeum)

dec. 1 toata ziua

Sf. Proroc Naum (460 î.Hr) • Sf. Cuv. Filaret cel Milostiv (780) • Sf. Mc. Anania Persul • Sf. Ier. Castrichian, episcop de Milano (137) • Sf. Mc. Diodor[1], preotul, şi Marian, diaconul, Luciu, Rogat, Casian şi Candida[2], de la Roma, sub Numerian (283) • Sf. Mc. Ansan[3], de la Siena, în Toscana, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Olimpiadie, de la Amelia, în Umbria, sub Diocleţian (304) • Sf. Ier. Ursicinie, episcop de Brescia (347) • Sf. Sf. Mc. Evasie, episcop de Asti, mucenicit la Casale Monferrato, în Piemonte, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Florentina, fecioara, de la Poitiers, în Franţa (sec. IV) • Mutarea moaştelor Sf. Ap. Iacov, ruda Domnului, şi ale Sf. Simeon şi Zaharia (sec. IV) • Sf. Ier. Leontie, episcop de Frejus, în Franţa, prieten al Sf. Ioan Casian (433) • Sf. Sf. Mc. Proclu, episcop de Narni, în Umbria, mucenicit de ostrogoţii arieni (542) • Sf. Ier. Onisim, Anania şi Solomon, arhiepiscopi ai Efesului • Sf. Ier. Ilie, episcop de Noyon, în Franţa (660) • Sf. Cuv. Antonie cel Tânăr (865) • Sf. Ier. Teoclit, episcop de Sparta, în Grecia (870).

[1] Moaştele Sfântului Diodor se află în biserica S. Maria dei Miracoli de la Roma, în capela Madonna del Rosario.

[2] Moaştele Sfintei Candida, găsite în catacombele S. Priscilla, se află în biserica S. Maria dei Miracoli de la Roma, sub altarul Crucii.

[3] Moaştele Sfântului Ansan sunt aşezate la temelia catedralei din Siena, oraş al cărui ocrotitor este.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Prooroc Naum.

Proorocul Naum, al cărui nume se tâlcuieşte: “odihnă” ori “mângâiere”, sau “minte” ori “pricepere”, era din seminţia lui Simeon. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, după Proorocul Iona, a proorocit şi el de cetatea Ninivei şi a făcut minune în ea. A proorocit că cetatea va pieri de ape dulci şi de foc ieşit din pământ, şi aşa s-a şi întâmplat. Căci lacul din jurul cetăţii, umflat de cutremur, a acoperit-o cu ape; iar focul, venind din pustiu, a ars partea oraşului necuprinsă de ape. A murit în pace şi a fost îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Filaret Milostivul.

Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Era de loc din ţara Paflagonilor, fiul unor părinţi de bun neam, Gheorghe şi Ana. Şi-a luat, după lege, femeie cu cununie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă pentru trai şi făcea bogate milostenii săracilor. Dar din pizma diavolului a ajuns pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. Dumnezeu însă nu l-a lăsat ca să se zbată până în sfârşit în lipsă. A rânduit, prin purtarea Lui de grijă, ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu nepoata acestui Sfânt Filaret, cu Maria, fată frumoasă şi la suflet şi la trup. În urmă, Dumnezeu a rânduit ca şi Sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân pe multe bogăţii, pe care le împărţea cu îmbelşugare săracilor.

Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârşitul şi mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale şi le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. A adăugat însă şi aceste sfaturi vrednice de pomenire: “Să nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi de a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând”. După ce a spus acestea şi s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania Persul.

Sfântul Mucenic Anania era din Avril, o cetate a Persiei. Pentru credinţa în Hristos a fost prins şi a răbdat fericitul chinuri multe şi de neîndurat. Iar când era aproape să-şi dea lui Dumnezeu sufletul, a zis aceste cuvinte: “Văd o scară ce ajunge până la cer. Văd încă şi nişte tineri cu chip luminat, care mă cheamă şi-mi spun: “Vino, vino cu noi şi te vom duce în cetatea cea plină de lumină şi de veselie de negrăit!”. Şi după ce a spus acestea, şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antonie cel Nou.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Onisim, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Anania şi Solohon, arhiepiscopii Efesului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Proroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului (Dezlegare la peşte)

dec. 2 toata ziua

Sf. Proroc Avacum (600 î.Hr.) • Sfânta Mc. Miropi (251) • Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului • Sf. Ier. Evasie, episcop de Brescia • Sf. Mc. Eusebie, preotul, Marcel, diaconul, şi cei împreună cu dânșii: Ipolit, Maxim, Adrias, Paulina, Neon, Maria, Martan şi Aurelia[1], de la Roma, sub Valerian (256) • Sf. Mc. Ponţian şi cei patru împreună cu dânsul, de la Roma, sub Valerian (259) • Sf. Mc. Viviana[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Mc. Aviv cel Nou • Sf. Cuv. Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil, pustnici în Egipt (sec. IV) • Sf. Ier. Aviţian, episcop de Rouen, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Petru Hrisologul, episcop de Ravenna, Scriitor Bisericesc (449); Sf. Ier. Lup, episcop de Verona (sec. VI) • Sf. Cuv. Chiril Fileotul (1110) • Sf. Cuv. Atanasie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1176) • Sf. Cuv. Atanasie, de la Peşterile Depărtate ale Lavrei Kievului (1264) • Sf. Moise Mărturisitorul • Sf. Ştefan al V-lea, regele Serbiei (1371) • Sf. Elena-Elisabeta, regina Serbiei (1376) • Sf. Ier. Iesei, episcop de Tsilkani, în Georgia (sec. VI) • Sf. Sf. Noi Mc. Matei, preotul (1921), Danacte, ieromonahul, Nicolae, protoiereul, Ioan, Serghie, Constantin, Vladimir, Fevronia, Margareta şi Tamara, monahii, şi Maria (1937), din Rusia • Sf. Cuv. Porfirie Kavsokalivitul, din Sfântul Munte Athos (1991).

[1] Părticele din moaştele Sfinţilor Eusebiu, Marcel, Maxim, Paulina, Martan şi Aurelia, se află din anul 1933 în biserica S. Agata dei Goti din Roma. Sfinţii Ipolit, Adrias, Neon şi Maria se află sub altarul principal, iar Sfintele Paulina şi Dominanda sub altarul închinat Sfintei Agata. Au fost de fapt două grupuri diferite de mucenici, uniţi de cronicarii care au însemnat pătimirea lor.

[2] Pe locul unde se găseşte astăzi biserica S. Viviana, se găsea casa prefectului Romei, Flavian, unde acesta vieţuia împreună cu soţia sa Dafrosa şi cu fiicele sale Viviana şi Demetria, loc în care amenajaseră un cimitir pentru mucenici. Din această pricină, împăratul Iulian Apostatul a trimis în exil la Montefiascone pe prefectul Flavian, iar soţiei sale Dafrosa i-a tăiat capul. Fiicele Viviana şi Demetria au murit mărturisind pe Hristos. Moaştele Sfintei Viviana, coloana de care ea a fost legată şi biciuită, împreună cu moaştele Sfinţilor Mucenici Demetria şi Dafrosa, pot fi cinstite în biserica S. Viviana din Roma.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.

Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminţia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos.

Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului şi a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său.

Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie şi a fost îngropat în ţarina lui.

Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu şi aşa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit şi de sfârşitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăţi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperişurile celor doi stâlpi ai Templului şi nimeni n-are să ştie unde sunt; că acoperişurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei şi că în ele are să fie cunoscut în sfârşit Domnul şi că ele au să lumineze pe cei prigoniţi dintru început de şarpe.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri şi pustnici, Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil.

Aceşti cuvioşi părinţi erau de loc din cetatea Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Părinţii lor au fost creştini. Îndeletnicindu-se îndelungată vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de căinţă. De aceea au părăsit lumea şi, povăţuiţi de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt, tare bătrân şi au stat pe lângă el un an. După moartea bătrânului, au rămas în locul acela şaizeci de ani, trăind în post şi aspră vieţuire. Se hrăneau numai cu poame şi beau numai apă; şi asta numai de două ori pe săptămână. Trăiau despărţiţi unul de altul, umblau prin munţi, locuiau în fel de fel de peşteri şi se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta şi duminica se întâlneau, săvârşeau Sfânta Euharistie şi erau împărtăşiţi de îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele pustnic Pafnutie, care i-a văzut şi a scris viaţa lor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa.

Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, şi primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belşug tuturora. De aici a primit şi numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărăţea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva creştinilor (către anul 250), mama şi-a luat copila şi s-a dus în insula Hios, unde avea o moştenire părintească. Şi stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.

Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemniţat pe un ostaş din oştirea de sub comanda lui, pentru că era creştin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat şi să fie păzit de ostaşi, ca să nu fie furat de creştini.

Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei şi au luat sfintele moaşte. Le-a uns cu mir şi le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moaştelor, a legat pe paznici cu lanţuri de fier şi le-a poruncit să umble prin tot oraşul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostaşii sufăr tare şi din pricina lanţurilor de pe ei şi din pricina rănilor făcute de lanţuri şi din pricina gândului că-i aşteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească şi şi-a zis întru sine: “Dacă ostaşii aceştia mor de pe urma furtului săvârşit de mine, îmi umplu sufletul de păcat şi vai de mine în ziua judecăţii”. Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei şi a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită şi apoi să fie închisă în temniţă, unde sfânta şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moaştele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat creştinii şi le-au îngropat într-un loc deosebit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Solomon, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aviv cel nou, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Chiril Fileotu, care a pustnicit pe la anul 1060.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Porfirie Kasokalivitul (+1991).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; Sf. Proroc Sofonie (Dezlegare la peşte)

dec. 3 toata ziua

† Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani (1806) • Sf. Proroc Sofonie (600 î.Hr.) • Sf. Mc. Agapie, Seleuc şi Mamant • Sf. Claudiu, tribunul, Ilaria, soţia sa, Iason şi Mavru, fiii lor[1], şi cei 70 de soldaţi împreună cu dânşii, de la Roma, sub Valerian • Sf. Ier. Miroclie, episcop de Milano (318) • Sf. Cuv. Teodul, cel nebun pentru Hristos, din Cipru • Sf. Cuv. Teodul Stilitul, eparh al Constantinopolului, monah la Edesa (440) • Sf. Ier. Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei, în Armenia (558) • Sf. Sf. Mc. Teodor, arhiepiscopul Alexandriei (606) • Sf. Ier. Birin, de neam italian, misionar şi episcop în Anglia (650) • Sf. Cuv. Sava, de la Zvenigorod, în Rusia (1407) • Sf. Sf. Mc. Gavriil, episcopul Ganului, Prusa (1659) • Sf. Nou Mc. Anghel, din Chios, GRecia(1713) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan (1937), Andrei, protoiereul (1920), Nicolae, preotul (1937), şi Gheorghe mărturisitorul (1960), din Rusia.

[1] Din ordinul împăratului, Sfântul Claudiu a fost legat de o piatră mare şi aruncat în râu, iar apoi soldaţilor şi fiilor săi le-a fost tăiat capul. Sfânta Ilaria, îndată după ce şi-a înmormântat fiii, în timp ce se ruga pe mormântul lor, a fost prinsă de păgâni şi dusă în închisoare, unde şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie.

Sfântul Prooroc Sofonie – al cărui nume se tâlcuieşte “straja Domnului” său “cunoscătorul celor ascunse” -, fiul lui Husi, din seminţia lui Simeon, a fost al noulea dintre “proorocii mici”. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).

A primit harul proorociei şi a proorocit despre căderea şi pustiirea Ierusalimului şi despre necazurile cele mari ce vor veni peste iudei. A mai proorocit că neamurile vor ajunge popor ales al lui Dumnezeu; că ruşinare va fi pentru cei necredincioşi şi mărire pentru cei drepţi; că Hristos Domnul va fi Judecător şi împărat a toată suflarea cuvântătoare şi că va răsplăti fiecăruia după faptele lui. A murit în casa lui şi a fost îngropat în ţarina lui, aşteptând învierea cea mare de apoi. Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfăţişarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puţin mai rotundă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei.

Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, care a fost eparh.

Cuviosul Teodul a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. Era patrician şi avea dregătorie de eparh al pretorilor. Era căsătorit şi ducea viaţă nepătată. Scârbit de jafurile şi de lăcomia dregătorilor, şi-a părăsit dregătoria. După moartea soţiei sale a împărţit la săraci averea sa cea mare, şi s-a dus la Edesa. Acolo s-a făcut monah, şi pentru viaţa lui sfântă a fost învrednicit cu daruri dumnezeieşti. Că nu se hrănea cu mâncare tare, ci numai duminica se împărtăşea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi cu puţină anaforă.

A fost însă tulburat de gânduri şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu cine din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu se aseamănă el. Şi a auzit un glas care i-a spus că este asemenea în împărăţia lui Dumnezeu cu un comediant, Cornelie, care locuia în Damasc. Ducându-se la Damasc, a găsit pe Cornelie, şi căzând la picioarele lui, l-a rugat să-i spună cu de-amănuntul viaţa lui. Cornelie i-a răspuns că e păcătos şi nu se ştie cu vreo faptă bună. Bătrânul însă stăruia cu lacrimi şi cu rugăminţi. Şi Cornelie, lăsându-se convins, i-a spus: “Eu, părinte, din fragedă vârstă, am trăit printre comedianţi şi printre jucătorii de teatru şi multă vreme de acolo mi-am câştigat hrana cea de toate zilele. Târziu de tot şi cu greutate, dându-mi seama de multele răutăţi şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de toate răutăţile şi am căutat să duc, pe cât am putut, o viaţă curată şi să fac milostenii.

Astfel, de multă vreme, părinte sfinţite, o femeie de bun neam, bogată şi virtuoasă a fost căsătorita de ai ei cu un oarecare bărbat, desfrânat şi risipitor, care a cheltuit nu numai averea femeii sale şi pe a lui, ci a mâncat şi alţi mulţi bani, luaţi cu împrumut. Pentru aceasta împrumutătorii lui l-au băgat la închisoare pentru multă vreme, pricinuind femeii lui nemângâiată întristare. Pe femeia aceasta am întâlnit-o eu, i-am aflat durerea şi mi s-a întristat sufletul. Cu lacrimi în ochi am întrebat-o: “Cât de mare e datoria, femeie?”. “Patru sute de galbeni” mi-a răspuns ea. Atunci am vândut nişte giuvaieruri şi cele mai frumoase haine ale mele, şi am strâns patru sute de galbeni. Am pus banii în mâinile femeii, grăindu-i aşa: “Ia banii aceştia, femeie, şi du-te în pace! Scoate-ţi bărbatul din închisoare şi te roagă din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu ca să mă miluiască în ziua judecăţii”.

Teodul a ascultat totul şi s-a minunat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu. A mai trăit câtva vreme, apoi s-a dus la Domnul cu bune nădejdi.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei.

Cel între sfinţi părintele nostru Ioan s-a născut în cetatea Nicopole din Armenia, în al patrulea an al împărăţiei preabinecredinciosului împărat Marcian, adică în anul 454. A învăţat Sfintele Scripturi, iar după moartea părinţilor lui a împărţit toată averea la săraci şi a zidit o mănăstire în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. În această mănăstire a trăit el împreună cu alţi zece monahi. Pentru că a ajuns vestit din pricina virtuţii sale, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Vreme de nouă ani s-a îndeletnicit cu punerea în bună rânduială a treburilor bisericeşti.

După ce a săvârşit bine toate, s-a dus la Ierusalim. Ajuns acolo, s-a închinat Sfintelor Locuri, apoi s-a dus la Lavra Sfântului Sava. Fericitul Sava l-a primit fără să ştie cine este cel venit în mănăstire şi ca să-l încerce l-a pus să facă ascultare întâi la arhondaric, apoi la bucătărie. Când fericitul Sava a văzut că, peste aşteptările sale, a îndeplinit bine cele două ascultări, i-a îngăduit să trăiască în isihie, adică în sihăstrie, într-o chilie de pustnic, cinci zile pe săptămână, fără să vadă pe cineva, fără să mănânce şi fără să bea ceva, iar sâmbăta şi duminica să vină la sfintele slujbe, ca să cânte şi să mănânce cu frăţia. Văzându-l fericitul Sava că sporeşte în viaţa cea după Dumnezeu, l-a dus la preasfinţitul Ilie, patriarhul Ierusalimului, şi i-a cerut să-l cinstească cu harul preoţiei. Cuviosul Ioan însă i-a spus patriarhului: “Îngăduie puţin, stăpâne! Trebuie să cunoşti mai întâi greşelile mele! După aceea fă ce vei hotărî”.

Când au rămas singuri, s-a aruncat cuviosul la picioarele patriarhului Ilie, jurându-i să nu spună cuiva viaţa sa. Patriarhul a încuviinţat, socotind că are să audă cine ştie ce faptă cu păcat. Dar când a auzit că a fost episcopul Coloniei, s-a spăimântat şi a zis fericitului Sava: “Să nu-l mai superi pe Ioan, că el nu se face preot”. Fericitul Ioan ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Agapie, Seleuc şi Mamant, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul.

Cuviosul Părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru pe vremea împăratului Maximian. De tânăr s-a lepădat de lume. Pentru marea lui nevoinţă pustnicească şi pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul şi a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gândurile celor ce se apropiau de el. Prefăcându-se nebun, pe mulţi îi mustra şi-i făcea să se pocăiască. Ducându-şi, astfel, bine viaţa şi mântuind pe mulţi, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Gavriil, care a fost mai înainte episcopul Ganului, iar mai pe urmă a suferit mucenicia în Prusa, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care a suferit mucenicia în Hios, în anul 1713.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghe de la Cernica (+1806).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

† Sf. M. Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la peşte)

dec. 4 toata ziua

† Sf. M. Mc. Varvara[1] din Nicomidia şi Sf. Mc. Iuliana (305) • Sf. Cuv. Ioan Damaschin[2], ieromonah la Mănăstirea Sf. Sava, din Palestina (749) • Sf. Mc. Hristodul şi Hristodula • Sf. Ier. Felix[3], episcop de Bologna, fost diacon al Sf. Ier. Ambrozie al Milanului (429) • Sf. Cuv. Vertoria, stareţă în Savoia, Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Ada, stareţă pe lângă Mans, în Franţa (sec. VII) • Sf. Ier. Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni (sec. VIII) • Sf. Ier. Ghenadie, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (1505) • Sf. Sf. Nou Mc. Serafim, episcopul Fanarului, în Tesalia (1601).

[1] Trupul Sfintei Varvara a fost mutat din Egipt la Constantinopol, în secolul al VI-lea, la dorinţa împăratului Iustin, şi aşezat în biserica Mântuitorului, unde a rămas până în anul 1003, când a fost adus la Veneţia, la cererea principesei Maria. În anul 1009 a fost mutat în Mănăstirea San Giovanni Evangelista di Torcello, unde a rămas până la distrugerea acesteia, în anul 1810, când a fost mutat în biserica San Martino din Murano.

[2] Mare părinte și teolog, apărător al Sfintelor Icoane și autor al multor scrieri și imne. Între scrierile sale cele mai importante se află Dogmatica.

[3] Capul Sfântului Felix poate fi cinstit în catedrala din Bologna, unde a fost aşezat în anul 1586.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea pătimirii Sfintei marii Muceniţe Varvara (Barbara).

Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.

Mai multe icoane cu sfânta mare muceniţă Varvara.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul şi preotul.

Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.

Fericitul Cosma petrecând dar în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace.

Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, şi după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Ioan încă de pe când era tânăr ura desfătările şi plăcerile şi-şi împodobea viaţa cu post şi înfrânare. Pentru aceasta a şi fost hirotonit episcop al Polivatului, urcând în chip legiuit toate treptele bisericeşti. După ce i s-a încredinţat păstorirea poporului, a adăugat la nevoinţele lui pustniceşti de mai înainte, alte nevoinţe, iar la osteneli alte osteneli.

Când Leon Isaurul a luat cu nevrednicie sceptrul împărăţiei şi a început sa hulească sfintele icoane, acest sfânt bărbat s-a dus la Constantinopole şi a mustrat cu tărie necredinţa împăratului. Apoi s-a întors la turma sa, i-a învăţat pe credincioşii săi cu de-amănuntul credinţa şi i-a făcut să fie gata cu toţii să-şi verse sângele pentru dreapta credinţă. Vieţuind aşa, a părăsit cele de jos şi s-a mutat la Domnul pe Care Îl dorea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristodul şi Hristodula, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Serafim, episcopul Fanariului, care a suferit mucenicia în anul 1601.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește)

dec. 5 toata ziua

†) Sf. Cuv. Sava[1] cel Sfinţit, din Ţara Sfântă (532) • Sf. Mc. Anastasie • Sf. Mc. Diogen • Sf. Mc. Averchie • Sf. Sf. Mc. Vas, episcop de Nisa, în Franţa (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Dalmatie, episcop de Pavia, în Lombardia (304) • Sf. Sf. Mc. Pelinie, episcop de Pentino, în Abruzzo, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Cuv. Non • Sf. Cuv. Grat • Sf. Ier. Nizier, episcop de Trèves, în Franța (585) • Sf. Cuv Siran, întemeietorul Mănăstirii Meobecq, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Sava cel Tânăr, de neam italo-grec, de la Roma (989-991) • Sf. Cuv. Mc. Cosma şi cei împreună cu dânsul, monahi athoniţi[2] (sec. XIII) • Sf. Cuv. Nectarie, de la chilia lui Iagari, din Kareia, în Sfântul Munte Athos (1470) și Sf. Cuv. Filotei Kareotul, duhovnicul său • Sf. Ier. Gurie, episcop de Kazan, în Rusia (1563) • Sf. Sf. Nou Mc. Serghie mărturisitorul, preotul (1950).

[1] Trupul Sfântului Sava a fost înmormântat în mănăstirea sa de lângă Iordan. Conform unei tradiţii occidentale, trupul său a fost apoi mutat la Veneţia, unde poate fi cinstit şi astăzi (Les Petits bollandistes, vol. XIV, p.77). Un os din moaştele Sfântului Sava se află în altarul principal din biserica Mănăstirii S. Saba Abate din Roma. Această mănăstire a fost ridicată în secolul al VII-lea de către monahii refugiaţi din Palestina, pe colina Aventino, pe locul unde fusese Cella Nova, locul de nevoinţă al Sfintei Silvia (3 noiembrie), mama Sfântului Grigorie cel Mare.

[2] Care i-au mustrat pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Ioan care se abăteau de la dreapta credință.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sava cel sfinţit.

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: “Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât”. A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.

La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Şi cu cât creştea în vârstă cu atât sporea şi în virtute. De aceea a şi făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.

A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungând deci la vârsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie.

Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru ca ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.

Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: “Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!”. Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: “Ascultaţi, toţi slujitorii diavolului, ascultaţi! Sunt creştin şi cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voştri şi pe cei ce se închină lor îi dau anatemei şi-i urăsc”. Mulţimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit şi au zis: “Asta pentru neruşinarea şi obrăznicia ta! Dar dacă cinsteşti pe Hristos şi nu te lepezi de El, ţi se va tăia capul şi vei fi mâncare peştilor, târâtoarelor şi păsărilor”. Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul şi ducându-l cu corabia departe puţin de ţărm, l-au aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diogen, care s-a săvârşit fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Averchie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Non, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Nectarie, cel din chilia lui Iagari, care se află lângă Careea Atonului, şi a pustnicit pe la anul 1470 şi în pace s-a săvârşit.

Acest cuvios părinte al nostru Filotei de la Careia (Careotul), care în pace s-a săvârşit.

Acesta a fost părintele duhovnicesc al sfântului Nectarie cel mai sus pomenit şi a fost învrednicit de darul mai înainte vederii, iar mai apoi în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cuvioşi mucenici cei ce au locuit în chiliile Atonului şi au mustrat pe latino-cugetători, adică pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Bec.

Cel dintâi dintre aceşti sfinţi cuvioşi mucenici a fost spânzurat, iar ceilalţi de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Ier. Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

dec. 6 toata ziua

†) Sf. Ier. Nicolae[1] al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (345)

Sf. Ier. Teofil, episcopul Antiohiei (185) • Sf. Mc. Niser (304) • Sf. Cuv. Asela[2], stareţa, de la Roma (406) • Sf. Ier. Avraamie, episcop de Cratea, în Bitinia (sec. VI) • Sf. Cuv. Ghertruda, văduva, stareță la Hamay, în Franţa (649) • Sf. Ier. Maxim, mitropolit de Kiev şi Vladimir, în Rusia (1305) • Sf. Nou Mc. Nicolae Caraman, din Smirna, azi în Turcia (1657).

[1] Sfântul Nicolae a fost înmormântat lângă oraşul Mira. În secolul al XI-lea, când Asia Mică era sub ocupaţie turcească, un grup de şaizeci şi doi de marinari din Italia au răpit trupul său întreg, aducându-l la Bari, pe data de 9 mai 1089. Papa Urban al II-lea a aşezat sfintele moaşte sub altarul din cripta bisericii ce fusese deja ridicată în cinstea Sfântului Nicolae şi unde pot fi cinstite şi astăzi.

[2] Moaştele Sfintei Asela pot fi cinstite în biserica S. Bonifacio e Alessio de pe colina Aventino din Roma şi în biserica S. Abondio din Cremona.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.

Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la peşte)

dec. 7 toata ziua

†) Sf. Mc. Filoteia de la Curtea de Argeş (sec. XV) • Sf. Ier. Ambrozie[1], episcopul Mediolanului (Milano – 397) • Sf. Mc. Neofit • Sf. Mc. Dometie • Sf. Mc. Isidor, Achepsima şi Leon • Sf. Mc. Gain şi Gaie • Sf. Mc. Prisc, Martin şi Nicolae • Sf. Mc. Atinodor (304) • Sf. Cuv. Domnica, de la Roma • Sf. Ier. Urban, episcop de Teano sau Chieti, în Abruzzo (356) • Sf. Cuv. Amun, din Nitria, în Egipt • Sf. 300 de Mucenici din Africa (429) • Sf. Ignatie • Sf. Cuv. Pavel cel Ascultător, pustnic în Siria • Sf. Cuv. Ioan Postitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Gherasim, din Evvia, Grecia (1346) • Sf. Cuv. Grigorie Tăcutul, de neam sârb, ctitorul Mănăstirii Sf. Nicolae (Grigoriu), din Sfântul Munte Athos (sec. XIV) • Sf. Cuv. Nil, de la Stolben, în Rusia (1554) • Sf. Antonie, de la Siya (Lacul Michailov), în Rusia (1556) • Sf. Sf. Noi Mc. Ambrozie mărturisitorul, episcopul de Kamaneţ-Podolsk, (1932), Antonie, preotul (1918), Serghie, protoiereul, Galaction, ieromonahul, Mihail, preotul, şi Nichifor, diaconul (1937), din Rusia.

[1] Trupul întreg al Sfântului Ambrozie poate fi cinstit în biserica S. Ambrogio din Milano.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).

Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până a ajuns la cea mai de sus.

Ca episcop a învăţat pe popor drept şi bine dreapta credinţă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie şi Eunomie; a scris multe şi felurite cărţi pentru dreapta credinţă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârşise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-şi dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot şi un mirean, chiar împărat de-ar fi el, şi l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeieşti cu atâta sfruntare şi obrăznicie. După ce a săvârşit fapte îmbunătăţite şi-a sfârşit viaţa, după o bună bătrâneţe.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Sfântul Mucenic Atinodor a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Era de loc din Mesopotamia şi din copilărie a îmbrăţişat viaţa călugărească. A fost pârât că e creştin, şi fiind dus înaintea lui Eleusie, domnitorul ţării, a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi şi i-au fost arse cu făclii toate părţile trupului lui. Şi a fost supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu tărie şi seninătate, neputând fi biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, şi-a dat Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a săvârşit, fiind aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Isidor, Achepsima şi Leon, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Gain şi Gaie, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor 300 de Sfinţi Mucenici din Africa, care de sabie s-au săvârşit.

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împăratului romanilor Zenon. Domnitor al Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatăl său. Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril şi Vilinard l-au înduplecat pe Onoric să pornească prigoana împotriva ortodocşilor. Şi a dezlănţuit Onoric prigoană aşa de mare, că a întrecut prigoanele de pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian.

A poruncit să fie izgoniţi toţi preoţii din cele 15 oraşe câte erau în Africa, după ce mai întâi fuseseră luate toate vasele sfinte şi odoarele bisericilor. Ortodocşilor le mai rămăsese numai o singură biserică şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne şi alte lucruri uscate, le-au clădit în jurul ei, le-au aprins şi au ars biserica împreună cu toţi ortodocşii care se aflau în ea şi slăveau pe Dumnezeu,

Onoric a lăudat fapta aceasta şi a mai poruncit să fie ucişi îndată toţi cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocşii care nu puteau îndura grozăviile chinurilor şi-au găsit scăparea prin fugă, părăsind casele şi ţara, iar cei care erau mai întăriţi în credinţa ortodoxă s-au dat pe ei înşişi cu dragă inima morţii celei muceniceşti. Aşa 300 de ortodocşi din Cartagina, care au fost pârâţi lui Onoric că nu voiesc să creadă, aşa cum cred arienii, au fost daţi morţii, tăindu-li-se capetele. Pentru preoţi arienii au născocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul; la 60 dintre cei mai învăţaţi le-au tăiat limbile chiar din rădăcină. Despre aceşti mucenici vorbesc mulţi scriitori şi istorici.

Acestea au fost cele îndrăznite de vandali în Africa împotriva creştinilor care mărturiseau deofiinţimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatăl. Iar în bătrâna Romă, în aceeaşi vreme, Sunilda, soţia lui Odoacru; care stăpânea Roma, ariană fiind, a silit pe femeia unuia din căpeteniile Romei să se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însă n-a putut-o convinge, a fost băgată în apă fără voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a ieşit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi bănuţi, zicându-i: “Iată plata pentru că m-ai îmbăiat!”. Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.

Tot în această zi, pomenirea drept-credincioşilor care lăudau biserica pe Dumnezeu, şi care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi preoţi, care de fierăstrău s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 60 de preoţi, cărora li s-au tăiat limbile, dar continuau să vorbească.

Tot în această zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a săvârşit la Roma.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel monahul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel, pe când era în lume nu era nici bogat, nici sărac; era dintr-un neam de oameni care aveau cu ce trăi şi care putuse să înveţe pe fiul lor Sfintele Scripturi.

Când s-a făcut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos să părăsească lumea şi să intre în una din sfintele mănăstiri ale ţării sale. A îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip şi se nevoia să săvârşească orice virtute, aşa că ajunsese ca un vas de virtuţi. Şi atât de mult a întrecut pe toţi fraţii din mănăstirea aceea că a făcut un lucru plin de minune şi a arătat fraţilor că are ascunse în el mari puteri.

Fericitul Pavel a plecat din mănăstire şi s-a dus la Ierusalim. După ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut mulţi ani într-un munte înalt şi mulţi creştini se suiau la el. Dar pentru că numele său se răspândise pretutindeni, a plecat şi de acolo şi s-a dus în părţile din apropierea Constantinopolului. Bineplăcând şi aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca şi altădată dumnezeiescul Moise, să audă o voce de sus care i-a zis: “Suie-te, Pavele, în munte şi sfârşeşte-te!”. Şi s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adică Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu şi după ce a mai trăit câtva vreme acolo, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Prisc, Martin şi Nicolae.

Dintre aceştia, unul prin foame s-a săvârşit, altul tăiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea lor se săvârşeşte în biserica de lângă zidurile Vlahernelor.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Curator.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi isihastului Grigorie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş.

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: “Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.

Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor; Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului

dec. 8 toata ziua

Înainteprăznuirea Zămislirii Maicii Domnului

Sf. Cuv. Patapie, nevoitor în Egipt (sec. VIII) • Sf. Ap. dintre cei 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor (sec. I) • Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Eutihie[1], episcopul Romei, sub Numerian (283) • Sf. Mc. Antuza, de la Roma (sec. V) • Sf. Romaric, întemeietorul Mănăstirii Remiremont, din Franţa (653) • Sf. Chiril, de la Cernogora, în Rusia (1378).

[1] Sfântul Eutihie s-a născut la Lunae, în Etruria (astăzi oraşul Luni din Liguria) şi a devenit episcop al Romei în anul 275. Mormântul său se află în catacombele S. Callisto din Roma.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie.

Cuviosul Părintele nostru Patapie era de loc din Teba Egiptului. Alegând viaţa călugărească, a urmat lui Hristos şi s-a nevoit mulţi ani în pustiu. Apoi a venit la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni: a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfinţit pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul. Apoi şi-a dat în pace, Domnului, duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor.

Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.

Cuviosul Părintele nostru Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru; era fiul unor creştini binecredincioşi. Era ascuţit la minte şi priceput; cunoştea multe lucruri şi citea cu râvna toată Sfânta Scriptură. Ajunsese atât de virtuos, că a fost învrednicit de multe daruri şi a făcut multe minuni. De aceea, după moartea sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi. Când a ajuns episcop a fost tatăl săracilor, sprijinitorul orfanilor, apărătorul văduvelor, ajutătorul nedreptăţiţilor şi acoperământul celor goi. După ce a vieţuit aşa şi după multe alte nevoinţe, s-a mutat în pace la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sf. Ana; Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel (Dezlegare la peşte)

dec. 9 toata ziua

† Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel (sec. IX î. Hr.) • Sf. Ier. Sir[1], primul episcop de Pavia, în Lombardia (sec. III) • Sf. Ier. Proclu mărturisitorul, episcop de Verona, sub Diocleţian (320) • Sf. Mc. Valerie de la Limoges, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Sositeu, Narsu şi Isaac, din Persia (553) • Sf. Ier. Vudochie, episcop de Dol, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Ştefan cel Strălucit, nevoitor la Constantinopol (912).

[1] Moaştele sale se află în catedrala din Pavia şi o părticică din moaşte se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Români din Pavia.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.

Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.

Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.

Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.

În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.

Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf (Dezlegare la peşte)

dec. 10 toata ziua

Sf. Mc. Mina Calicheladu (adică cel cu vers frumos), Ermoghen şi Evgraf, din Alexandria (303) • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Mc. Marian • Sf. Mc. Evghenie • Sf. Sf. Mc. Carpofor, preotul, şi Abondie, diaconul, sub Diocleţian • Sf. Mc. Mercurie şi soldații cei împreună cu dânsul, de la Lentini, în Sicilia (300) • Sf. Mc. Ghemel (sec. IV) • Sf. Ier. Deusdedit mărturisitorul, episcop de Brescia, apărător al credinţei în faţa monotelismului (700) • Sf. Ier. Atanasie, episcop de Meton, în Peloponez, Grecia (879) • Sf. Cuv. Toma Defurchinul, din Bitinia (sec. X) • Sf. Ier. Luca, episcop de Capo Rizzuto, în Reggio Calabria (1114) • Sf. Ioan Brancovici, regele Serbiei şi părinţii săi, Ştefan şi Anghelina (1502) • Sf. Ier. Ioasaf, episcopul Belgradului (1574) • Sf. Sf. Noi Mc. Evgraf, preotul, şi Mihail, fiul său (1918), Iacov şi Alexandru, preoţii (1918), Anatolie, protoiereul, şi cei împreună cu dânsul: Evghenie, Constantin şi Alexandru, protoiereii, Nicolae, preotul, Petru, Eusebiu, Mihail, Alexandra şi Tatiana (1937) • Sf. Noi Mc. Eudoxia (după 1937), Nicolae, protoiereul (1938), Tatiana și Ana (1948), şi Tecla, mărturisitorii (1954), din Rusia.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri. Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l. Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: “Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri. De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri. În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească. Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin. A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el. Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi. Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el. Şi ce născoceşte? A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ. Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici. Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea. Dar sfântul a răbdat şi această ispitire. Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului: “Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios. Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune. Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea: “Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!”. Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes. Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti. Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor. Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii. Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat. Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului. Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou

dec. 11 toata ziua

Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul, din Constantinopol (490) • Sf. Cuv. Luca cel Nou, Stâlpnicul, din Muntele Olimp (979) • Sf. Mc. Terentie, Vichentie, Emilian şi Veveia • Sf. Mc. Trason, Ponţian şi Pretextat, de la Roma, sub Diocleţian (302) • Sf. Mc. Varsava şi cei 10 împreună cu dânsul, din Persia (342) • Sf. Mc. Achepsei şi Aitala, din Persia (354) • Sf. Ier. Damasie I[1], episcopul Romei (384) • Sf. Ier. Sabin[2], episcop de Piacenza, în Lombardia (420) • Sf. Cuv. Vechian şi Nomon, nevoitori din Cipru • Sf. Cuv. Petru Ascetul şi Achepsina, din Persia • Sf. Mc. Mirax, din Egipt (sec. VII) • Sf. Cuv. Peris, de la Llamberris, în Ţara Galilor (sec. VII) • Soborul tuturor Sfiților Mucenici din Georgia • Sf. Cuv. Nicon cel Uscat, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI) • Sf. Cuv. Leontie, din Ahaia (sec. XIV) • Sf. Sf. Noi Mc. Teofan, episcopul de Solikamsk, şi cei împreună cu dânsul: 2 preoţi şi 5 mireni (1918), Nicolae, protoiereul, şi Ioan, preotul (1941), din Rusia.

[1] De neam spaniol, născut la Roma în anul 305, Sfântul Damasie I a devenit episcop al Romeo în anul 366. În timpul păcii constantiniene şi a libertăţii creştinismului, Sfântul Damasie a întreprins lucrări de consolidare şi extindere a catacombelor, căzute în ruină de vreme ce nu mai erau îmbogăţite cu sfinte moaşte ale mucenicilor. În timpul acestor lucrări s-au descoperit şi însemnat multe morminte ale mucenicilor. Ne voind a “tulbura rămăşiţele cuvioase ale sfinţilor” prin înmormântarea sa în catacombe, Sfântul Damasie şi-a pregătit mormântul, cu smerenie şi discreţie, într-un loc singuratic de pe via Ardeatina. De aici, moaştele Sfântului Damasie au fost mutate de papa Pavel I sub altarul principal din biserica S. Lorenzo in Damaso din Roma. A înlocuit limba elină cu latina în slujirea liturgică la Roma

[2] Moaştele Sfântului Sabin au fost aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli din Piacenza, astăzi biserica S. Savino.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a fost dus de părinţii lui într-o mănăstire şi a strălucit în viaţa schimnicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la cuviosul Simeon Stâlpnicul şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, alături de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit aşa de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care a venit după el, şi la uzurpatorul Vasilisc. Aceştia s-au dus şi s-au închinat sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. Ajutând sfintei Biserici atacată de eretici şi săvârşindu-şi viaţa cuvios şi fără de prihană, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se săvârşeşte în Anaplu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă, s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsei şi Aitala.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinţa în Hristos dintr-o pricină ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stăpânea (o curgere de sânge) numai pentru că şi-a pus în gând să se ducă la episcopul creştinilor. După ce a învăţat de la episcop credinţa în Hristos, s-a întors în oraşul său, care se numea Arvil, ca să fie şi altora dascăl al dreptei credinţe. Pârât că e creştin, a fost dus înaintea prefectului oraşului şi, pentru că a mărturisit pe Hristos, i s-a tăiat urechea şi a fost aruncat în închisoare.

Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins şi mărturisind pe Hristos, a fost bătut fără milă şi trimis împreună cu Aitala la împărat. Mărturisind înaintea împăratului pe Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: “Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: “Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi”. Părinţii i-au răspuns: “Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte”.

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: “Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfântului Mucenic Varsava.

Sfântul Mucenic Varsava a mărturisit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta stăpânitorul Persiei i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian şi a Sfintei Muceniţe Vevea.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Leontie cel din Ahaia.

În această Duminică, dinaintea Naşterii Domnului, se prăznuieşte pomenirea Sfinţilor Strămoşi.

Şi înţelepţii şi oamenii de rând cunosc viaţa fericitului Avraam din cartea Facerii scrisă de dumnezeiescul Moise, că citim această carte în auzul tuturor în zilele postului. Ştim că Avraam era de loc din ţara haldeilor şi că era păgân (căci haldeii erau un popor păgân). Mai ştim că tatăl lui Avraam era închinător la idoli. Dar faptul că se trăgea dintr-un astfel de neam nu i-a fost piedică pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, Care l-a povăţuit pe Avraam la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Dându-şi seama că nici una din făpturi nu este Dumnezeu şi uitându-se la buna rânduială ce domneşte în lume, a cunoscut din cele văzute pe Cel nevăzut şi s-a închinat lui Dumnezeu, Stăpânitorul şi Ocârmuitorul tuturor lucrurilor, Cel ce a pus în lume rânduiala şi buna întocmeală ce se vede. Din pricina aceasta a şi stat Dumnezeu de vorbă cu el şi i-a poruncit să părăsească ţara şi casa. Avraam a făcut aşa fără să se îndoiască în credinţă. Iar ca răsplată a ascultării a primit la adânci bătrâneţi pe Isaac şi făgăduinţa de a fi tată a multor neamuri. Că din el s-a născut Iacob şi din Iacob dobândeşte pe Iuda (din care S-a născut Hristos) şi pe ceilalţi moştenitori.

Purtătorii de Dumnezeu părinţii noştri şi învăţători l-au socotit vrednic de pomenire pe Avraam, pentru că este strămoşul lui Hristos. Şi au rânduit părinţii ca pomenirea lui să o facem aproape de naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu la o depărtare mare de zile de acest praznic. Iar aşezarea şi rânduiala aceasta n-au făcut-o la întâmplare şi după capul lor, ci cu insuflarea Duhului Sfânt. Pentru că preabunul şi iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din pricina iubirii Sale de oameni, a învrednicit pe Avraam şi pe cel din el să fie străbunii lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Sinet; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului (Dezlegare la pește)

dec. 12 toata ziua

†) Sf. Ier. Spiridon[1], episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (348) • Sf. Mc. Sinet, citeţul, de la Roma, sub Aurelian (270) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului (251) • Sf. Cuv. Abria, fiica Sf. Ier. Ilarie de Poitiers, din Franţa (360) • Sf. Cuv. Finian, întemeietorul Mănăstirii Clonard, din Irlanda (549) • Sf. Cuv. Amonata şi Antu (sec. VI) • Sf. Grigorie, ucenicul Sf. Benedict din Nursia, de la Terracina, în Lazio (570) • Sf. Cuv. Edburga, stareţa Mănăstirii Minster-in-Thanet, din Anglia (751) • Sf. Mc. Ioan, de Zedazeni, în Georgia (sec. IX) • Sf. Ier. Ioan, mitropolit de Zichnon, Grecia (1333) • Sf. Cuv. Terapont, de la Monza, în Rusia (1591).

[1] Trupul întreg al Sfântului Spiridon, fără mâna dreaptă, poate fi cinstit în insula Corfu.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.

Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinet.

Sfântul Mucenic Sinet a trăit pe vremea împăratului Aurelian. Sfântul acesta, făcut anagnost al bisericii Romei, de Sfântul Xist, a stat de vorbă cu împăratul Aurelian, când împăratul se afla în Roma şi aducea jertfe idolilor şi i-a făgăduit, în bătaie de joc, că va jertfi şi el idolilor. Când i s-a descoperit făţăria, a fost chinuit cumplit vreme îndelungată. Apoi a fost închis în templul numit Panteon; de aici a fost scos şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului.

Pe când împărăţea Deciu în bătrâna Romă s-a pornit mare prigoană împotriva creştinilor. A trimis împăratul oameni în toate ţările ca să silească pe creştini să jertfească idolilor şi să se lepede de Hristos, iar pe cei ce nu se vor pleca să-i supună la chinuri cumplite şi să le ia viaţa cu durere.

Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim preasfinţitul Alexandru. Sfântul a fost pârât prefectului Cezareii Palestinei. Acesta a trimis şi l-a adus la el legat în lanţuri. Sfântul Alexandru a vorbit multe cu el, a propovăduit cu glas tare înaintea tuturor ca Hristos este Dumnezeu şi împărat, că este Făcătorul tuturor, că idolii sunt demoni şi curată rătăcire şi a dat anatemei cu glas plin de îndrăznire pe cei ce cinstesc pe idoli. Cuvintele sfântului au aprins cumplit mânia tiranului. De aceea îndată l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri şi l-a osândit să fie mâncat de viu de fiare. L-au dezbrăcat pe sfânt de haine, l-au legat gol în mijlocul locului de chinuri ca pe un berbec de seamă şi a trimis tiranul felurite fiare ca să-l mănânce. Sfântul s-a rugat şi a adăugat la sfârşit aceste cuvinte: “Doamne, facă-se voia Ta ca să mă săvârşesc acum, facă-se precum voieşti Tu!”. Atunci unele din fiarele care au fost slobozite asupra lui i se închinau arătându-şi închinăciunea prin înclinarea capetelor lor; altele se apropiau şi-i lingeau picioarele; iar altele îi lingeau cu limba trupul lui plin tot de răni. Iar marele arhiereu al lui Dumnezeu, mulţumind, a zburat la Domnul lăsând pe pământ nevătămat trupul, pe care nişte binecredincioşi cu multă cinstire l-au uns cu miresme, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Amonata şi Antu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

†) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei; † Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest; Sf. Mc. Lucia fecioara, din Siracuza

dec. 13 toata ziua

†) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei (1693) • Sf. Mari Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest[1], din Sevastia Armeniei (303) • Sf. Mc. Lucia[2], fecioara, din Siracuza Siciliei, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Antiohie de Sulcis[3], doctorul, din Insula Plombaria (azi Sulci, lângă Sardinia), sub Adrian (117-138) • Sf. Cuv. Arie, din Egipt • Sf. Cuv. Arsenie, din Muntele Latros, azi în Turcia (sec. IX) • Sf. Cuv. Otilia (Odile), stareţă în Alsacia, Franţa (720) • Sf. Mardarie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Sf. Mc. Gavriil, arhiepiscopul Serbiei, mucenicit în Bitinia (1659) • Soborul primilor mucenici ai Bisericii Ortodoxe în America: Iuvenalie, Petru Aleutul, Anatolie, Serafim, Ioan şi Alexandru • Sf. Sf. Noi Mc. Alexandru, preotul, şi Ioan (1920), Vladimir, protoiereul (1937), şi Nicolae, preotul (1938), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Orest se află în biserica S. Apollinare din Roma.

[2] Sfânta Muceniţă Lucia a fost înmormântată la Siracuza, pe locul muceniciei sale. Încă din anul 313, mormântul său a devenit un sanctuar pentru pelerinii veniţi de pretutindeni. În anul 1039, generalul bizantin Giorgio Maniace a mutat trupul Sfintei Lucia la Constantinopol, de unde, în anul 1204, în timpul celei de a patra cruciade, dogele Enrico Dandolo l-a adus la Veneţia, unde se găsește şi astăzi, în biserica San Geremia.

[3] Era originar din părţile Galaţiei și a fost exilat în Sardinia. Pe locul mormântului său se găseşte astăzi un sanctuar. Iar Insula Sulci şi-a luat numele de la dânsul, ea numindu-se înainte Plombaria.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: “Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie

dec. 14 toata ziua

Sf. Mc. Tirs, Levchie şi Calinic din Cesareea (251) • Sf. Mc. Filimon, Apolonie, Arian şi cei împreună cu dânşii, din Egipt (287) • Sf. Ier. Pompei, episcop de Pavia, în Lombardia, urmaş al Sf. Sir (290) • Sf. Cuv. Matronian[1], pustnicul, de lângă Milano • Sf. Ier. Viator, episcop de Bergamo, în Lombardia (378) • Sf. Mc. Castulie • Sf. Diogen, preotul, de la Arras, în Franţa • Sf. Ier. Lupiciniu, episcop de Vienne, în Franţa (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Nicasie, episcop de Reims, Sf. Mc. Eutropia, sora sa, şi cei doi însoţitori ai lor, de la Reims, în Franţa (407) • Sf. Cuv. Agnelie, pustnic, apoi stareț la Mănăstirea San Gaudioso, în Campania (sec. VI) • Sf. Ier. Fortunat, imnograful, episcop de Poitiers, în Franţa (610) • Sf. Ier. Ilarion, episcop de Suzdal, în Polonia (1708) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul (1937), şi Vasie mărturisitorul, arhiepiscopul de Tambov, (1940), din Rusia.

[1] Sfântul Matronian a fost înmormântat în biserica S. Nazaro, de către Sfântul Ambrozie al Milanului, după ce carul ce purta trupul său abia găsit în pădurea din apropiere s-a oprit, în chip minunat, în faţa acestei biserici. Moaştele Sfântului Matronian se găsesc în această biserică, ce se cheamă astăzi Sant’Ambrogio, alături de cele ale Sfântului Ambrozie.

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoană împotriva creştinilor în părţile Nicomidiei, Niceii şi Cezareii Bitiniei.

Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos şi a defăimat deşertăciunea închinării la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat şi i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru că a rămas tare şi neclintit în credinţa creştinească, i s-a tăiat capul.

Pe când ighemonul făcea o călătorie în Helespont i-a ieşit întru întâmpinare marele între atleţi Tirs. Acesta a propovăduit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu şi a mustrat pe tiran, că fără să judece cinsteşte pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate şi de multe feluri, de către mai mulţi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninătate, la rugăciunea sfântului s-au sfărâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine că Dumnezeul lui Tirs este mai mare şi mai puternic decât toţi idolii, de vreme ce la rugăciunea lui Tirs idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat, a primit şi el credinţa în Hristos. Şi rugându-se şi el, lui Hristos, a fost sfărâmat idolul pe care el îl slujise până atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs şi-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian şi cei dimpreună cu ei.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost aşa: au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului 37 de creştini. Printre aceştia se afla şi un creştin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost ameninţat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat şi a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreţul din fluier, ca să-i ia locul şi să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat şi hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat şi credinţa în Hristos, şi când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte şi să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-şi schimbe credinţa şi să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion şi că el ţinea locul lui Apolonie. Mulţi l-au sfătuit şi l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat.

Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneşte odată ce n-a primit botezul creştinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat şi s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toţi cei de faţă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinţare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi şi pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Şi s-a pogorât foc din cer, care a ars şi a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Şi fiindcă Apolonie a fost pricina credinţei lui Filimon în Hristos, a fost prins şi el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinţa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supuşi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că ighemonul s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare. Moaştele Sfântului Arian au fost aduse la uscat şi au fost îngropate de slujitorii săi.

Tot în această zi pomenirea celor patru ostaşi din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.

Diocleţian, după ce a chinuit pe sfinţi cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanţuri într-o groapă adâncă şi a acoperit groapa cu pământ; a pus deasupra gropii scaunul său şi a poruncit ostaşilor să joace, zicând: “Să vedem dacă va veni Dumnezeul lui Arian ca să-l scoată din groapa asta”. Apoi a plecat la palat. Când s-a dus să se culce, a văzut atârnate deasupra patului piatra şi lanţurile purtate de Arian, iar pe Arian aşezat pe pat. Împăratul s-a spăimântat şi a socotit că este vrăjitor. Atunci l-a aruncat în mare împreună cu cei patru ostaşi din garda împărătească, ce crezuseră împreună cu el în Hristos. Delfinii au luat moaştele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fuseseră băgaţi, şi le-a scos la ţărm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului ce a fost adus asupra noastră cu iubire de oameni şi de care mai presus de orice nădejde ne-a izbăvit Domnul cel iubitor de oameni.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Citește mai mult

Sf. Sf. Mc. Elefterie, ep. Iliriei şi Sf. Mc. Antia, mama sa; Sf. Mc. Suzana