Calendar

---

Sf. Cuv. Maria Egipteanca[1] (†522) • Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul[2], stareţul Pelechitului (†840) • Sf. Mc. Gherontie şi Vasilid • Sf. Mc. Teodora[3], de la Roma, sub Adrian (†120) • Sf. Ier. Meliton, episcop de Sardes, în Asia Mică  (sec. II) • Sf. Sf. Mc. Prudentie, episcop de Atina, în zona Frosinone (†300) • Sf. Ahaz • Sf. Cuv.  Valerie, stareț la Saint-Valery-sur-Somme, în Franța (†622) • Sf. Ier. Aghilbert, episcopul Parisului (†690) • Sf. Cuv. Caidoc şi Fricor, de la Arras, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Procopie Cehul (†1053) • Sf. Cuv. Avraam Bulgarul, făcător de minuni, de la Vladimir, în Rusia (†1229) • Sf. Cuv. Gherontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, făcătorul de minuni, de la Suzdal, în Rusia (†1404) • Sf. Cuv. Ioan din Shavta, în Georgia • Sf. Cuv. Varsanufie, arhimandritul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1913) • Sf. Sf. Nou Mc. Serghie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] „După moartea Sfintei, trupul său a fost descoperit, iar osemintele sale împărțite mai multor biserici. Papa Hormisdas, care fu ales în anul 513, a dăruit câteva Sfântului Elefterie, episcop de Tournai. Un egumen din Calabria aduce, în anul 1059, ceea mai mare parte din ele în mănăstirea sa, de unde capul a fost mutat la Napoli. Orașele Cremona, în Italia, Anvers, în Flandra, și Munchen, în Bavaria pretind și ele că ar poseda moaște”, Les Petits bollandistes, vol. IV, p.128-129. “La Roma, Cuvioasa Maria Egipteanca este prăznuită pe 8 aprilie, iar moaștele sale sunt păstrate în bazilicele San Pietro de la Vatican și San Giovanni in Laterano”, Les Petits bollandistes, Vol.XVII B, p. 587.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, exilat de împăratul Leon Armeanul.

[3] Sora Sf. Mc. Hermes, pomenit pe 28 August, alături de care a fost înmormântată, pe via Salaria.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

Această preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăşit-o şi îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de asemenea boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care şi binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulţi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la felurite chinuri a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Gherontie şi Vasilid, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului şi dreptului Ahaz.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan şi Natalia Plikhanov, s-a născut în oraşul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc şi tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deşi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă şi copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeţilor din Polotsk. Şi-a completat studiile la Şcoala Militară din Orenburg devenind ofiţer. Mai târziu a terminat şi Şcoala de Ofiţeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan şi, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simţea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiţerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis şi el s-a înfricoşat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaţă cu toate păcatele i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a cuprins un sentiment de pocăinţă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îşi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăţit şi colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareţ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-şi pună în bună orânduială treburile lumeşti. După alţi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea şi să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost uşor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni şi avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-şi amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soţie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni şi-a terminat de rezolvat problemele şi s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareţ al mănăstirii şi l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic şi coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice şi un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieţii monastice fiind hirotonit diacon (1902) şi preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreşte el a răspuns că nu are importanţă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului şi Kazanului (11 aprilie). Deşi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraţilor şi surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca şi preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaţii răniţi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiaşi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân şi slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, şi altele asemenea, în toate împletind stricteţea cu grija părintească şi blândeţea pentru toţi cei aflaţi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toţi părinţii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii şi al tămăduirii bolilor fizice şi psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovniceşti, monahul Inocent Pavlov, îşi aminteşte cât de înfricoşat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care ştia şi cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar şi de lucruri şi persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. “Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poţi să povesteşti şi altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărţile duhovniceşti, îndeosebi Vieţile Sfinţilor. El obişnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărţi vor avea multe de câştigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieţii noastre îşi află răspuns în vieţile sfinţilor pentru că ele ne învaţă cum să trecem peste greutăţi, cum să ne păstrăm credinţa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmaşului şi să ieşim victorioşi. Deşi Vieţile Sfinţilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulţi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulţi sfinţi în pravila sa zilnică şi nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaţa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinţi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinţii îl păzeau de necazuri şi primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel şi a celor cei trei tineri sfinţi, a plecat din Kazan şi nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii şi sfântul a simţit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca şi pe cei trei tineri izbăviţi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei şi altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărţirii de această lume. În aprilie al aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie şi-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simţit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii şi să se întoarcă la chilia lui. În dimineaţa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile şi părintele şi-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovniceşti mai relaxate şi nu înţelegeau sfinţenia monahismului sau noţiunea de duhovnic, astfel încât aceştia au început a cere reformă şi schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziţii în posturi de conducere şi să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraţilor nou veniţi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut râvna şi curând mănăstirea şi-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulţi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel şi problema financiară. Dar, pe fraţii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost şi Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaştele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinţilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaşte ale sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaştele sfinţilor părinţi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 30

---

Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni (sec. IX) • Sf. Mc. Amfian şi Edesie, cei ce erau fraţi (†306) • Sf. Mc. Policarp din Alexandria (†303) • Sf. Ier. Avondie[1], episcop de Como, în Lombardia (†489) • Sf. Musa, copila, de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Nizierie, episcop de Lyon, în Franța (†573) • Sf. Mc. Constantin, regele Scoţiei (sec. IX) • Sf. Cuv. Gheorghe, de la Mănăstirea Matskvera, din Atsqouri, în Georgia (sec. X) • Sf. Cuv. Grigorie, făcătorul de minuni, sihastru din Nicomidia, în Asia Mică (†1240).

[1] Cel de-al patrulea episcop de Como, Sfântul Avondie a fost trimisul papei Leon cel Mare la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. A fost înmormântat în biserica Sfinților Apostoli care mai târziu a primit numele său, și unde moaştele sale s-au păstrat până în prezent. El este astăzi ocrotitorul oraşului Como.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: “Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: “Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 35

---

Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul[1], de la Mănăstirea Midichion, în Bitinia (†824) • Sf. Cuv. Ilirie, de pe Muntele Myrsinon, din Peloponez, în Grecia • Sf. Mc. Elpidifor • Sf. Sf. Mc. Sixt I[2], episcopul Romei, mărturisitor în faţa gnosticismului, sub Adrian (†125) • Sf. Mc. Vulpian, din Tir, în Fenicia, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Teodosia, din Cesareea Palestinei (†308) • Sf. Mc. Evagrie, Benignie și Crest[3], de la Tomis, în Sciția • Sf. Mc. Diu • Sf. Mc. Vitonie • Sf. Mc. Galic • Sf. Cuv. Burgundofara (Fara), stareța, de la Erboriac și Faremoutiers, în Franța (†657) • Sf. Cuv. Atal, starețul, de la Taormina, în Sicilia (†800) • Sf. Cuv. Nectarie, din Bejetsk, în Rusia (†1492) • Sf. Nou Mc. Pavel Rusul, cel slobozit din robie, din Constantinopol (†1683).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub Leon Armeanul.

[2] Mormântul Sfântului Sixt, se află la Vatican, iar o parte din moaştele sale au fost așezate în biserica San Sisto de pe via Appia din Roma, într-o urnă zidită în peretele din partea stângă a bisericii, alături de moaştele mai multor mucenici.

[3] Menționați în Martirologiul Roman, primii doi, și respectiv, în Martirologiul Ieronimian, care îi adaugă pe sfinții Crest și Arest (ce e de fapt varianta greacă, transcrisă greșit, Aresto, de la Arethos, a lui Benignie).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.

Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia unde egumen era Sf. Nichifor (13 martie).

După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscînd viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit.

Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutînd mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.

La plecarea către cele sfinte a Sf. Nichifor, fraţii l-au vrut toţi ca egumen pe Sf. Nichita.

Domnul l-a dăruit pe Sf. Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut şi-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om şi-a recăpătat minţile şi mulţi alţi bolnavi s-au vindecat de rănile lor.

În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

Împăratul i-a adunat pe toţi capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla şi Sf. Nichita, care a stat drept în credinţa sa. Urmînd exemplul său, toţi ceilalţi au rămaşi credincioşi cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toţi aceia au fost aruncaţi în temniţă. Sf. Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj şi i-a încurajat în dreapta credinţă şi pe ceilalţi prizonieri.

Văzînd acestea, împăratul şi falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocşi şi pe cei rămaşi credincioşi învăţăturii ortodoxe, spunîndu-le că vor fi eliberaţi cu o singură condiţie, şi anume să primească Sfânta Împărtăşanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.

Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtăşească cu un eretic dar a cedat rugăminţilor fierbinţi ai celorlaţi. Sf. Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înşelare şi a acceptat împărtăşania.

Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunţat la persecuţia împotriva icoanelor şi s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunţat cu tărie erezia iconoclastă ignorînd ameninţările împăratului.

Sf. Nichita a fost aruncat în temniţă din nou, unde a stat şase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurînd foame şi muncă silnică Sf. Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, şi anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare şi trei naufragiaţi pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncaţi pe mal de valuri.

Sf. Nichita s-a săvârşit întru Domnul în 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaşte au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toţi care veneau să se închine cu credinţă la mormântul sfântului mărturisitor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elpidifor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Diu.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului mucenic Vitonie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Galic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilirie din Muntele Mirsiona.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Pavel Rusul, care a fost slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1683, de sabie săvârşindu-se.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 55

---

Sf. Cuv. Iosif imnograful[1], de la Tesalonic, sub Teofil (†886) • Sf. Cuv. Gheorghe, nevoitor în Muntele Maleon din Peloponez, în Grecia (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima[2] (†431) • Sf. Cuv. Platon, mărturisitorul[3], stareţ la Mănăstirea Sakkoundion, din Constantinopol (†814) • Sf. Mc. Teodul şi Agatopod, diaconul, de la Tesalonic (†303) • Sf. Cuv. Puplie • Sf. Mc. Fervuta, slujnica ei, şi tovarăşele lor (†343) • Sf. Cuv. Teona, Simeon şi Forvin, nevoitori în pustia Egiptului (sf. sec IV) • Sf. Ier. Tighernachie (Tigernach), episcopul, din Irlanda (†548) • Sf. Cuv. Gueririe (Guerir), pustnic în Anglia (sec. VIII) • Sf. Ier. Isidor de Sevilia, în Spania • Sf. Cuv. Iosif, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Ier. Teona, episcopul Tesalonicului, sihastru la Mănăstirea Pantocrator, în Sf. Munte Athos (†1541) • Sf. Cuv. Zosima, stareţ la Mănăstirea Vorbozom, din Rusia (†1550) • Sf. Nou Mc. Nichita Athonitul (†1808) • Sf. Sf. Noi Mc. Veniamin, arhimandritul, stareţ la Mănăstirea Solovki (†1928), Nichifor (†1928) şi Nicolae, episcopul de Volsk (†1932), din Rusia.

[1] Călugăr sicilian, apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Cel ce a îngropat-o pe Sf. Maria Egipteanca.

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane. A fost prigonit de împăratul Constantin Porfirogenetul pentru a se fi împotrivit divorțului și recăsătoririi lui.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.

Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: “Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind”. Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.

Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.

Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.

La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.

La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.

Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.

Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.

Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.

Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.

Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.

Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.

Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 55

---

Sf. Mc. Teodul și Agatopod • Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu el • Sf. Mc. Claudiu şi cei împreună cu dânsul: Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor, de la Corint, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Teodora şi Didim, din Alexandria Egiptului (†304) • Sf. Mc. Termu • Sf. Mc. Pompie • Sf. Mc. Zenon • Sf. Mc. Maxim şi Terentie • Sf. 5 Mucenici din Lesbos, în Grecia • Sf. Cuv. Cadarnie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Teodora, din Tesalonic, şi fiica sa, Teopista (†892) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Efes, azi în Turcia (†1801) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, de la Ierusalim (†1820) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (†1931).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodul şi Agatopod.

Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic.

Această cuvioasă Teodora, din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahală, şi lucrând toate virtuţile, pe toate împreună le-a izbutit. Atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareţă, încât şi după moarte a arătat că este vie. Căci viaţa sa păzind-o curată şi neîntinată, a lăsat-o celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit. După vreme nu puţină de la adormirea ei, stareţa mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei. Căci erau şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut slujbă după rânduială.
Deschizându-se mormântul în care de multă vreme zăcea cuvioasa Teodora, ca să fie pus aproape de ea trupul stareţei, s-a făcut o minune, pentru cei ce priveau, înspăimântătoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, căci locul era potrivit pentru privire. Şi toţi uitându-se au văzut cum Teodora care de multă vreme zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi, ca şi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceştii sale maici, ca şi când îi aducea cinstire. Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau: Doamne miluieşte. Încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muccnici Teodora si Didim.

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoană asupra creştinilor. Deci atunci fiind prinsă fecioara Teodora a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, şi bătând-o au pus-o în închisoare. Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţând-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de desfrâu. Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri desfrânaţi, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale. După ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din casa de desfrâu, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu. Intrând unul din acei desfrânaţi în casa de desfrâu şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine zicând: “Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu, oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd.” Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru şi că de voieşte să vestească stăpânitorului, adăugând că el aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fără temere. Acela a spus, şi îndată Didim a fost înfăţişat la judecata stăpânitorului, care i-a zis: “Cum ai îndrăznit să faci acest lucru?” Şi sfântul i-a răspuns: “Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două cununi mi-am dobândit: una adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzind-o, şi alta, că şi eu m-am mărturisit vouă că sunt creştin.” Şi stăpânitorul a zis: “Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti zeilor, poruncesc ca trupul tău să fie topit în foc.” Şi sfântul a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.” Şi ducându-se la locul de chinuire după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la cer, iar trupul său a fost dat focului. Iar oarecare creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Stăpâna şi Slujnica.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoală fiind uns şi în foc băgat şi cu suliţa fiind pătruns, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim şi Terentie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 38

---

Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium (†304) • Sf. Ier. Eutihie[1], patriarhul Constantinopolului (†582) • Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul (†1310) • Sf. Cuv. Platonida, diaconiţa, și cei 2 Mucenici, împreună cu dânsa, din Ascalon, în Palestina (†308) • Sf. Mc. Celestina, fecioara, de la Metz, în Franța (†300) • Sf. 120 de Mucenici din Persia (†346) • Sf. Brocanie (Brychan), rege în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amandie, mărturisitorul[2], conte de Ghisalba, la Bergamo (†515) • Sf. Ier. Metodie, arhiepiscopul Moraviei şi apostol al slavilor[3] (†885) • Sf. Cuv. Mc. Filaret şi Ilie, de la Palermo (†831) • Sf. Cuv. Grigorie, din Munţii Marii Lavre, Sfântul Munte Athos (†1308) • Sf. Nou Mc. Ghenadie, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1818) • Sf. Noi Mc. Manuel, Teodor, Gheorghe, Gheorghe şi Mihail, din insula Samotracia, în Grecia (sec. XIX).

[1] Trupul Sfântului Eutihie a ajuns la Veneția în anul 1246 și se află astăzi în biserica Mănăstirii San Giorgio Maggiore. Sfântul Eutihie a fost cel care a prezidat al V-lea Sinod Ecumenic.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața arianismului.

[3] Împreună cu Sfântul Chiril.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eutihie, patriarhul Constantinopolului.

Acest între sfinţi părintele nostru şi marele arhiereu Eutihie, a fost pe vremile împărăţiei marelui Iustinian, din Frigia, dintr-un sat ce se cheamă Tiacomi. Fiind crescut lângă Isihie preotul, bunicul său, care se învrednicise, pentru dragostea ce avea către Dumnezeu, a face minuni, şi fiind botezat de dânsul la biserica din Augustopole, unde slujea bunicul său, era păzitor de sfinte vase. Nevoindu-se la sfinţitele cuvinte, şi înaintând în adâncul cunoştinţei Scripturilor, a fost chemat de cel ce era atunci episcop al Amasiei şi tuns citeţ în biserica preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se află în locul numit Urvichia, apoi a fost hirotonit diacon şi preot, şi s-a dus la mănăstirea ce era făcută de Meletie şi Seleuchie arhiereii Amasiei; acolo a devenit monah, şi apoi a ajuns arhimandrit.

Întrunindu-se Sfântul Sinod al cincelea a toată lumea de împăratul Iustinian, s-au adunat de pretutindenea arhierii; iar arhiereul Amasiei, întâmplându-se a fi bolnav, n-a putut îndrăzni a călători, ci a fost trimis fericitul acesta Eutihie, să fie în locul lui plinitor. Acesta mergând la Constantinopol şi dând dovada virtuţii şi înţelepciunii sale, şi la întrebările ereticilor şi la răspunsuri arătându-se luminat în cele ce-i înfrunta, şi dovedind cu Scriptura că se cade a anatematiza pe eretici, a tras pe toţi, chiar şi pe împăratul spre dragostea lui, atâta cât şi Mina presfântul patriarh a zis, din descoperire dumnezeiască, că acesta avea să fie urmaş în locul lui. Şi peste puţină vreme mutându-se către Domnul patriarhul Mina, a trimis împăratul de a adus pe sfântul din Amasia, şi l-a aşezat arhiereu al acelei luminate şi mari cetăţi, cu votul şi cu judecata arhiereilor şi a tot poporul, şi plinirea Bisericii. Iar diavolul, semănătorul zâzaniilor, nesuferind a vedea aşezarea şi bunăstarea Bisericii lui Hristos, ispitea a o clinti prin dogme putrede, ca şi cu nişte meşteşuguri, până a îndemnat şi pe unii a huli, plecându-i cu chip de bunăcredinţă, cum că trupul luat de Hristos din sfânta Fecioară mai înainte de patimă era nestricăcios.

Şi alăturându-se împăratul Iustinian la acea păgânească dogmă, a pogorât din scaun pe marele Eutihie, şi l-a gonit pentru că înfrunta hulele ce se scorniseră. Şi mergând la Mănăstirea Amasiei, căci acolo era izgonit, petrecea sihăstreşte; şi arătând multe lucruri de minuni, şi-a luat iarăşi scaunul, făcând doisprezece ani la izgonire.

Murind Iustinian, şi luând împărăţia Iustin şi Tiberie, a fost primit sfântul de cei mai de frunte ai Sfatului cu luminată priinţă, şi contenind cu rugăciunea sa stricăciunea şi omorul ce se făcea între oameni în Constantinopol, şi ţinând sfânta Biserică timp de douăzeci şi patru de luni după chemarea din izgonire, s-a mutat către Domnul, proorocind mai înainte împăratului Tiberie pentru împărăţie. Apoi mergând să-l vadă, i-a spus şi de sfârşitul lui, care i s-a şi întâmplat, că după moartea sfântului a trăit patru luni, şi a lăsat şi el trupul. Iar moaştele sfântului Eutihie au fost îngropate în altarul bisericii sfinţilor apostoli la temelia sfântului altar, unde zac sfintele moaşte ale lui Andrei şi Timotei şi ale lui Luca, apostolii.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o sută douăzeci de mucenici din Persida.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Platonida.

Sfânta Platonida a fost diaconeasă dar s-a retras în deşertul Nisibis (Nisibe) unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieţuire. Maicile mâncau o singură dată pe zi şi când nu aveau pravilă se ocupau cu treburi mănăstireşti şi diferite ascultări.

Vinerea, când se cinstesc patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic şi călugăriţele erau în biserică de dimineaţa până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură şi din interpretările acesteia.

Sf. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viaţă monahicească, sfinţenie, smerenie şi dragoste de aproapele. Ajungînd la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi mucenici cei din Ascalon, care s-au săvârşit, fiind îngropaţi în pământ până la brâu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigore Sinaitul, care a sihăstrit la anul 1310, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Grigorie cel ce a sihăstrit în munţii Marii Lavre a Atonului la anul 1308, şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Grigorie era din Constantinopol, ducînd o viaţă sfântă în Muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (5 iulie). Acesta a fost îndrumătorul spiritual al Sf. Grigorie Palama (14 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 56

---

Sf. Mc. Caliopie (†304) • Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcop de Mitilene, în Grecia (†816) • Sf. Mc. Rufin, diaconul, Achilina cea Nouă, şi cei împreună cu dînșii, 200 de soldaţi, muceniciți la Sinope, azi în Turcia (†310) • Sf. Egesip[1], de la Roma (†180) • Sf. Ier. Saturnin, episcop de Verona (†356) • Sf. Cuv. Brinachie (Brynach), pustnic irlandez (sec. V) • Sf. Cuv. Goran, pustnicul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Livelinie (Llywelyn) şi Gurnertie (Gwrnerth), de la Mănăstirea Welshpool, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Cuv. Finan, întemeietorul Mănăstirii Kinnity din Irlanda (†600) • Sf. Mc. Ghibartie, stareţul, de la Mănăstirea Luxeuil, în Franța (†888) • Sf. Cuv. Daniil din Pereslavl-Zalesski, în Rusia (†1540) • Sf. Cuv. Gherasim, din Bizanţ (†1739) • Sf. Cuv. Sava[2], de la Mănăstirea Tuturor Sfinților, din Insula Kalymnos, în Grecia (†1948).

[1] Iudeo-creștin de la Ierusalim, trăitor după perioada apostolilor, a mers la Roma, lângă Papa Anichit, rămânând timp de 20 de ani, până în vremea Papei Elefterie. A scris Actele Bisericești, de la Pătimirea Domnului și până în vremea lui, fiind primul care i-a înregistrat pe episcopii Romei.

[2] Ucenic al Sf. Ier. Nectarie din Eghina, căruia i-a pictat prima icoană.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie.

Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credinţă şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi. Fiind pornită prigoană asupra creştinilor, întărindu-se pe sine, şi luând învăţături şi sfătuire de la maicăsa, ca să moară pentru mărturisirea lui Hristos, s-a dus însuşi, nechemat, la guvernatorul Maxim în cetatea lui Pompie, şi propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, a fost legat cu coatele mâinilor îndărăt şi bătut cu plumb, întins pe o roată şi ars dedesubt cu foc. Dar arătându-se îngerul Domnului, a oprit roata şi focul s-a răcit şi s-a arătat îngerul cu groază, pentru cei ce-l priveau. Iar pe sfântul l-au luat şi l-au băgat în temniţă cu carnea sfărâmată, unde intrând maică-sa, îi ştergea sângele de pe răni. Şi, împărţindu-şi ea toată averea la săraci, şi iertându-şi robii şi roabele, care erau până la cinci sute şi cincizeci cu toţii, s-a alăturat fiului ei şi cântau împreună. Iar la miezul nopţii, s-a făcut lumină în temniţă, şi a venit glas de sus, care fericea îndrăznirea şi mărturisirea mucenicului, care mai vârtos se înălţa spre lupte. Deci rămânând întru acestea neclintit, a fost osândit să fie răstignit; şi a devenit părtaş la patimile Stăpânului, nu numai cu chipul morţii, ci şi cu vremea în care se întâmplau acestea, fiindcă era în sfânta Joia cea mare, înaintea Învierii lui Hristos, Dumnezeului nostru. Răstignindu-l cu capul în jos, că şi maică-sa poftise aceasta, dând încă şi cinci galbeni de aur chinuitorilor pentru aceasta; a doua zi, în Vinerea cea mare, la trei ceasuri, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar după ce l-au pogorât de pe cruce, a căzut maică-sa peste dânsul şi, leşinând, şi-a dat şi ea sufletul, şi a fost îngropată cu sfântul mucenic şi fiul ei la un loc.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Mitilenei.

Acest sfânt, din mică vârstă iubind pe Hristos, s-a călugărit. Şi plinind tot felul de virtute, a câştigat mai mult decât alţii smerenie. Şi fiind foarte milostiv, a fost înălţat în scaunul Mitilinei. Întru care binestrălucind şi biruind cu multa înţelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, şi făcându-i a-şi cunoaşte rătăcirea, şi măcar că se afla în trup, dar pentru covârşitoarea sa cumpătare cu îngerii se aduna, s-a mutat din viaţa aceasta. Şi dăruind izvor de minuni din dumnezeieştile sale moaşte, este vrednic a fi iubit de toţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Rufin diaconul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Achilina cea nouă, care cu mâinile înapoi legate şi cu pântecele puse pe foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor două sute de mucenici cei din Sinope, care s-au săvârşit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 39

---

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis (sec. I) • Sf. Ier. Celestin I[1], episcopul Romei (†432) • Sf. Mc. Pavsilip, din Tracia, sub Adrian (†117) • Sf. Ier. Amantie[2], episcop de Como, în Lombardia (†446) • Sf. Ier. Redemptie[3], episcop de Ferentino, în Lazio (†586) • Sf. Ier. Nifon, episcop de Novgorod, în Rusia (†1156) • Sf. Cuv. Ruf Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Ioan Corăbierul, din Insula Kos, în Grecia (†1669).

[1] Ucenic al Sfântului Ambrozie al Mediolanului și apărător al dreptei credințe în fața pelagianismului și nestorianismului.

[2] Sfântul Amantie s-a născut la Canterbury, în Anglia (a fost rudă după mamă cu împăratul Teodosie al III-lea) şi a fost cel de-al treilea episcop de Como. Moaştele sale se află la Como, în biserica San Fedele.

[3] Pe acest sfânt episcop Redemptie, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale, îl numeşte „bărbat cu viaţă aleasă” şi povesteşte despre descoperirea pe care a avut-o acesta privind sfârşitul lumii, când Sfântul Mucenic Eutihie i-a vestit că „Sfârşitul a tot trupul a venit”.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.

Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.

Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.

Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.

Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 17

---

Sf. Mc. Evpsihie, din Cezareea (†367) • Sf. Cuv. Vadim, arhimandritul, împreună cu cei 7 ucenici ai săi (†376) • Sf. 7 Mucenițe, de la Sirmium, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mucenici de la Lentini, evrei convertiţi, în Sicilia (†249/251) • Sf. Mc. Eleodor, episcopul, Dausan şi Marjab, preoţii, şi cei împreună cu dânşii 270 de prizonieri în războiul de la Bet-Zabde, din Persia (sec. IV) • Sf. Mc. Avdiisus și cei împreună cu dânsul • Sf. Madrun, din Anglia (sec. V) • Sf. Mc. Teodor, Aschega, Vetinie (Wethin), Elfgetie, Savinie, Agamundie şi Grimcheldie (Grimkeld) şi cei împreună cu dânşii, englezi de neam, ucişi la invazia daneză (sec. IX) • Sf. Noi Mc. Rafail, Nicolae şi Irina, din Mitilene, în Grecia (†1463).

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Eupsihie cel din Cezareea.

Acest sfânt a fost din Capadochia, şi având viaţă curată fără prihană, şi-a luat femeie după lege. Înfierbântându-se de dumnezeiască râvnă şi luând cu dânsul pe mai mulţi creştini, a sfărâmat din temelie capiştea, ce se cheamă a norocului, la care cu totul se dăduse Iulian Apostatul, aducând în toate zilele jertfe. Şi dacă s-a vădit lucrul, fără de zăbavă a poruncit a izgoni pe toţi creştinii şi a fi daţi la multe feluri de chinuri, iar mucenicului Eupsihie, întrucât era vinovat de o faptă ca aceasta, să i se taie capul; şi aşa s-a luat sfârşitul vieţii sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Vadim Arhimandritul şi a celor şapte ucenici ai lui.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei ce s-au săvârşit în robie în Persida.

Sapor împăratul persienesc, pe la al cincizeci şi treilea an al împărăţiei sale, venind asupra pământului romanilor, a stăpânit cetatea numită Vizada. Omorând pe ostaşii de acolo şi pe cei ce puteau purta arme, pe cealaltă nerăzboinică gloată, împreună cu bătrânii, copiii şi femeile, pe episcopul Iliodor, şi pe Disa şi pe Maniav prezbiterii, şi pe toţi cei ai clerului i-a lăsat în pace. Când fu aproape de sfârşit, episcopul Iliodor a hirotonisit în locul său, pe prezbiterul Disa. Şi înălţându-se de către cei bisericeşti obişnuita doxologie, mai marele vrăjitor Adelfor, a înştiinţat pe Sapor, că creştinii lăsaţi în pace de el, înaintând pe Disa, hulesc asupra împăratului şi asupra credinţei lui. Atunci din porunca împăratului au fost aduşi trei sute de bărbaţi şi, neplecându-se a aduce cinste soarelui şi focului, li s-au tăiat capetele. Din care douăzeci şi cinci de iubitori de viaţă, spre pierzarea lor, s-au alipit de împăratul şi au alergat la el, plecându-se lui. Însă unul cu numele Avdiisus, neprimind rană de moarte, nu a murit împreună cu ceilalţi. Care în urmă bărbăteşte propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, oarecare păgân năvălind asupră-i, l-a omorât cu sabia, şi a primit tăierea cu plăcere. Căci se necăjea şi suspina, rămânând singur cu cei împreună mucenici.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Avdiisus, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 44

---

Sf. Mc. Terentie, African, Maxim, Pompie şi cei 36 împreună cu dânșii,  care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi Teodor, muceniciți la Cartagina, sub Deciu (†250) • Sf. Nou Mc. Dima  din Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1363) • Sf. Mc. Deținuți[1], de la Roma, sub Prefectul Aurelian (†115) • Sf. Prorociţă Olda (sec. VII î.Hr.) • Sf. Mc. Iacov, preotul, și Aza şi Audiciu, diaconii, din Persia (†380) • Sf. Ier. Paladie, episcop de Auxerre, în Franța (†658) • Sf. Cuv. Mc Beochie (Beocca), Hector şi cei 90 împreună cu dânşii, ucişi la invazia daneză (†870) • Sf. Cuv. Mc. Heda, stareţa, şi cele 84 de monahii ucise la invazia daneză, de la Peterborough, în Anglia, (†870) • Sf. Cuv. Mc. Clerici și Monahii[2], de la Mănăstirea din Kvabtakevie, în Georgia (†1386) • Sf. Cuv. Mc. Anastasia, stareţa, şi cele 35 de monahii[3], de la Uglici, Rusia (†1609) • Sf. 6.000 de Monahi Mucenici[4], din Georgia (†1616) • Sf. Sf. Nou Mc. Grigorie V, patriarhul Constantinopolului (†1821) • Sf. Cuv. Nou Mc. Hrisantie, de la Mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte Athos, mucenicit la Constantinopol (†1821).

[1] Un număr mare de deținuți botezați în închisoare Papa Alexandru. Au fost îmbarcați la Ostia pe o corabie și aruncați în mare, cu câte o piatră legată de gât.

[2] Muceniciți de musulmani, la invazia Tamerlanului.

[3] Mucenicite de oamenii țarului impostor, aliat al polonezilor, Dimitrie ”cel fals”.

[4] Uciși de musulmani, la porunca hanului persan Abbas I.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi alţi treizeci şi şase, care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi ai lui Teodor.

Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul. Văzând aceşti patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos, aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor, care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce, însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfintei proorociţe Olda.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iacov preotul şi Aza diaconul.

Aceşti sfinţi au fost pe vremile lui Sapor împăratul persienesc; Iacov era din satul numit Farnata, iar Aza din satul ce se numia Vitniora. Fiind prinşi şi înfăţişaţi la Ahoshargan întâiul vrăjitor, şi în privelişte mărturisind pe Hristos, le-au turnat pe nări muştar cu oţet; apoi au fost bătuţi, şi fiind spânzuraţi sus, goi şi fără de acoperământ, îngheţau de răceala nopţii. Apoi mai în urmă fiind pogorâţi, şi neplecându-se a jertfi soarelui şi focului, din porunca stăpânitorului li s-au tăiat capetele; şi aşa purtătorii de cununi s-au suit în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1363 şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 31

---

†) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului[1] (†1867) • Sf. Sf. Mc. Antipa, episcopul Pergamului, azi în Turcia (†92) • Sf. Ier. Filip, episcop de Gortina, în Creta (sec. II) • Sf. Cuv. Trifina și Matroana, din Cizic, în Asia Mică • Sf. Cuv. Farmutie, pustnicul, din Capadocia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Isaac[2], de la Spoleto, în Umbria (†550) • Sf. Cuv. Agerichie, stareţ la Tours, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Gutlachie (Guthlac), pustnicul, din Anglia (†714) • Sf. Cuv. Iacov, stareţul, de la Mănăstirea Jeliezny-Borok, în Rusia (†1442) • Sf. Ier. Varsanufie, episcop de Tver, în Rusia (†1576) • Sf. Noi Mc. Petru şi Prohor, din Rusia (†1918).

[1] Slujba Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului,se va săvârşi în a doua zi de Paşti.

[2] De neam sirian, ajuns la Spoleto de pe urma prigoanei din partea monofiziților. Aici a întemeiat o adevărată lavră. Despre viaţa lui sfântă a scris și Sfântul Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.

Acest sfânt a fost în zilele împăratului Domiţian, într-o vreme cu sfinţii apostoli, de care a şi fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu şi Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie şi în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios şi mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea şi ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a şi fost prins de închinătorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi şi de curând ivite sunt mai necinstite, şi cum că legea păgânilor este veche, iar credinţa creştinilor s-a început în urmă, şi de puţini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime şi totuşi nu se cuvine a fi urmată de către credincioşi. Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, şi lăudând puterea Lui cea mare, şi mulţumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, şi rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fie feriţi nepătimitori de chinuri şi de alte boli, se ruga şi pentru iertarea păcatelor şi pentru milă la viitoarea judecată. Şi dobândindu-şi cererea, s-a mutat către Domnul. Şi a fost îngropat în biserica din Pergam.
Şi se face amintirea lui în preacinstita biserică a sfântului şi întru tot lăudatului apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Trifinei celei din Cizic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Farmutie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.

Acest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.
În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.
Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.
Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.
Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 23

---

† Sf. Mc. Sava[1] de la Buzău (†372)[2] • Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion, în Asia Mică (†775) • Sf.  Visia, fecioara, de la Fermo, în Marche, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Dima şi Protion, sub Dioclețian și Maximian • Sf. Ier. Iuliu I[3], episcopul Romei (†352) • Sf. Ier. Zenon[4], mărturisitorul, episcopul Veronei (†380) • Sf. Mc. Mina, David şi Ioan, din Palestina (†636) • Sf. Cuv. Vigbertie (Wigbert), din Irlanda (†690) • Sf. Ier. Damian[5], mărturisitorul, episcop de Verona (†710) • Sf. Cuv. Antusa, fiica împăratului Constantin Copronim (†811) • Aducerea Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, de la Zila la Constantinopol (942) • Sf. Ier. Serghie al II-lea, patriarhul Constantinopolului (†1019) • Sf. Ier. Vasile, făcătorul de minuni, episcop de Riazan, în Rusia (†1295) • Sf. Cuv. Acachie cel Nou, sihastru la Schitul Kavsokalivia, în Sfântul Munte Athos (†1730).

[1] De neam got, a fost mucenicit lângă Buzău, în timpul persecuţiei regelui got Atanaric.

[2] Slujba Sf. Mc. Sava de la Buzău se va săvârşi în a doua zi de Paşti.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele sale au fost mutate, în anul 790, de către papa Adrian I, din cimitirul Calepodio de pe via Aurelia, în biserica Santa Maria in Trastevere, din Roma, sub altarul principal, alături de moaştele Sfinţilor Cornelie, Calist, Calepod şi Cvirin.

[4] Originar din Africa, mărturisitor al dreptei credinţe în faţa arianismului şi a păgânismului. A fost cel de-al VIII-lea episcop al Veronei. Moaştele lui se află astăzi în cripta bisericii San Zeno Maggiore din Verona, sub altarul central. O părticică din moaștele sale se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, de la Verona.

[5] Mărturisitor al dreptei credințe în faţa monotelismului.

---

SINAXARUL ZILEI

Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.

Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.

A se vedea articolul Sava de la Buzău în enciclopedia ro.OrthodoxWiki.org.

Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.

Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri”, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.

—> Viaţa pe larg a Cuviosului Părintelui nostru Acachie Athonitul şi Cavsocalivitul.

Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 29

---

Sf. Sf. Mc. Artemon din Laodiceea • Sf. Mc. Elefterie Persul, Teodosie şi Zoil Romanul, din Persia • Sf. Mc. Maxim, citeţul, Cvintilian şi Dada, de la Ozovia, lângă Durostor (†304) • Sf. Ier. Urs, mărturisitorul, episcop de Ravena (†396) • Sf. Ier. Martirie, arhiepiscopul Ierusalimului (†486) • Sf. Mc. Ermeneghilda[1], de la Tarragona, în Spania (†586) • Sf. Mc. Dimitrie, de la Tripoli, în Peloponez, Grecia (†1803).

[1] Fiul regelui arian al vizigoților, Leovigilda. A refuzat să se împărtășească la Paști din mâna episcopului arian și, la porunca tatălui său, a fost lovit cu o secure.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Artemon.

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: “Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.

În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu. Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi. Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 32

---

† Sf. Ier. Pahomie de la Gledin[1], episcopul Romanului (†1724) • Sf. Ier. Martin Mărturisitorul[2], episcopul Romei, (†655) şi cei împreună cu dânsul, episcopii: Serghie, Pir şi Teodor[3] • Sf. Mc. Tomaida din Egipt (sec. V) • Sf. Ier. Vahile, episcop de Corint, în Grecia (sec. II) • Sf. Mc. Valerian, soţul Sf. Mc. Cecilia, Tiburtie, fratele lui, şi cei împreună cu dânşii: Maxim[4], Chiriac, Diocleţian, Simfronie şi Dochim, de la Roma, sub Alexandru Sever (†229) • Sf. Mc. Apolonie, Eusebiu, Optat, Patie, Saturnian, Frontin, Macarie, Cornelie, Condit, Titulie, Valentin, Produit, Laur şi Valerian • Sf. Mc. Domnina şi cei împreună cu dânsa, de la Terni, în Umbria (†273) • Sf. Mc. Maxim, cel din legiunea tebană, mucenicit la Milano (†297) • Sf. Mc. Ardalion, comediantul (†300) • Sf. Sf. Mc. Procul, episcop de Terni, în Umbria, sub Maxențiu (†310) • Sf. Ier. Lambertie, episcop de Lyon, în Franța (†688) • Sf. Cuv. Mc. Hristofor[5] (†797) • Sf. Mc. Antonie, Ioan şi Austatie, din Lituania (†1347) • Sf. Alexandru, mărturisitorul, preot în Rusia (†1941).

[1] Sfântul Pahomie s-a născut la Gledin, în Bistrița Năsăud. A fost episcop de Roman și apoi s-a nevoit ca simplu monah la Lavra Peșterilor din Kiev.

[2] Ocrotitor al Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, a murit în exil la Cherson în Crimea, fiind îngropat la S. Maria delle Blancherle; în secolul al VIII-lea, papa Sergiu al II-lea a adus moaştele sale la Roma, aşezându-le în biserica Ss. Silvestro e Martino ai Monti, unde se află până astăzi.

[3] Mărturisitori ai dreptei credinţe în faţa monotelismului.

[4] O parte din moaştele sfinților mucenici Valerian, Tiburtin şi Maxim sunt cinstite la Roma în biserica Santa Cecilia.

[5] De neam persan, convertit și devenit monah la Mănăstirea Sf. Sava.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Martin Mărturisitorul, papă al Romei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul acesta, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Şi fiind împăratul tot una şi la un gând cu eresul monoteliţilor, şi punându-l în legături, ca şi cum ar fi fost făcător de rele, l-au pus la închisoare; după aceea l-au trimis în surghiun la oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi rămăşiţa vieţii ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirca sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ardalion comediantul.

Acest sfânt a fost pe vremea împăratului Maximian, aflându-se prin teatre şi făcând schimele unuia şi altuia, şi făţărnicindu-se, arăta patimile şi întâmplările celorlalţi. Fiindcă odată a socotit să se făţărnicească, arătând împotrivirea creştinilor către tirani în vremea muceniciei, pentru aceasta s-a spânzurat singur, şi se zgâria; ca şi cum nu voia să aducă jertfă zeilor. Poporul văzând acestea plesnea cu mâinile şi lăuda prefacerea lui cea iscusită şi vitează. Atunci Ardalion a strigat cu glas mare către popor ca să tacă, şi aşa s-a mărturisit pe sine că este adevărat creştin. Guvernatorul iarăşi l-a sfătuit să-şi prefacă socotinţa, dar el nevrând, şi rămânând în credinţa lui Hristos, a fost aruncat într-un cuptor ce era ars cu foc, şi aşa săvârşindu-se a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tomaida.

Această sfântă Tomaida s-a născut în Alexandria, şi bine fiind crescută şi învăţată de părinţii săi, a fost însoţită cu bărbat şi era în casa bărbatului său, cu multă credinţă, şi petrecea cu întreagă înţelepciune şi cinste. Şi vieţuia împrenă eu ei şi trupescul părinte al tânărului, care luase luişi noră pe Tomaida. Într-una din zile, neaflându-se acasă fiul său, pierzătorul de suflete diavol, a băgat în bătrânul cuget de ocară împotriva nurorii sale, şi cugeta să se împreuneze cu tânăra, în toate chipurile uneltind spre împlinirea scopului său. Însă fericita Tomaida, mult sfătuind şi rugând pe bătrânul, nimic nu isprăvea; căci întunecat cu mintea de diavol, luând sabia fiului său, şi lovind pe tânăra foarte tare a tăiat-o în două; şi ea şi-a dat sufletul Domnului, şi s-a făcut muceniţă pentru întreaga ei castitate; iar bătrânul, îndată pierzindu-şi vederile, umbla prin casă orb. Şi mergând oarecare spre aflarea fiului său, au aflat pe tânără zăcând moartă pe pământ şi bătrânul se purta orb încoace şi încolo, rătăcind, prin casă; acesta întrebat ce este aceasta ce se vede, a descoperit adevărul şi mustrându-se pe sine, că cu mâna sa a făcut ucidere, adăugând încă şi rugându-se ca să fie dus de ei la guvernator şi să-şi primească osânda. Aceştia plecându-se l-au dus la guvernator şi cunoscându-se adevărul, din porunca lui s-a tăiat capul bătrânului. Înştiinţat fiind de acestea ava Daniil de la Sketis s-a coborât la Alexandria, şi luând moaştele sfintei, le-a dus la Sketis, şi le-a aşezat în cimitirul său, pentru că sfânta s-a nevoit prin sânge şi s-a săvârşit pentru curăţie. Şi un oarecare din Sketis, fiind stăpânit de pofta desfrâului, s-a dus la mormântul fericitei, şi luând untdelemn din candela ei şi ungându-se, luând încă şi binecuvântarea ei, când s-a arătat lui în vis, deşteptându-se s-a izbăvit de patimă. De atunci şi până astăzi fraţii din Sketis au mare ajutor pe fericita Tomaida în luptele împotriva trupului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 18

---

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Aristarh[1], Pudențiu[2] şi Trofim[3] (sec. I) • Sf. Mc. Crescent, din Mira Lichiei, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Vasilisa şi Anastasia[4], de la Roma, sub Nero (†64 şi 68) • Sf. Mc. Mesor, Proclin, Mesita şi Gioconda (sec. I) • Sf. Mc. Maron, Eutihie şi Victorin, de la Roma, sub Traian (†99) • Sf. Mc. Teodor, preotul, şi Pavsolipic, din Tracia (†130) • Sf. Ier. Leonid, episcopul Atenei, în Grecia (sec. II) • Sf. Mc. Suchia şi cei împreună cu dânsul: Lucian, Polieuct, Codrat, Antiohie, Icsoron, Mema, Foca, Serghie, Dometie, Adrian, Zosima, Victor, Thalchisa, Iordan, Anastasie, Teodor, Iacov şi Teodosie, din Azerbaijan, nobili la curtea Armeniei (†130) • Sf. Cuv. Prischie[5] pustnicul • Sf. Ier. Patern, episcop de Vannes, în Franța (†500) • Sf. Ruadan (Ruadhan), unul din cei 12 apostoli ai Irlandei (†584) • Sf. Ier. Patern, episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv Huna, văduvă din Alsacia (†679) • Sf. Ier. Efrem, episcop de Atsquri, în Georgia (sec. IX) • Sf. Teodor, prinţ de Kiev (†1132).

[1] Sfântul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor şi Epistolele Sfântului Pavel către Coloseni şi către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei; a primit mucenicia sub Nero.

[2] Sfântul Pudențiu, de asemenea este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Timotei, unde zice: “Închină-se ţie şi Pudențiu”. El a fost bărbat drept şi credincios între dregătorii Romei, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi adunarea celorlalţi credincioşi. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică şi se numea “păstorească”, în care se zice că şi Sfântul Petru lucra cele sfinte.

[3] Pe Sfântul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum şi Sfântul Pavel spune în aceeaşi scrisoare către Timotei, zicând: “Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet”. Sfântul Trofim împreună cu Pudențiu şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfântului Pavel; iar la sfârşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei apostoli ai Domnului, Aristarh, Pudențiu şi Trofim, împreună cu Sfântul Pavel.

[4] Erau din Roma, împodobite cu toată buna cinstire şi dragoste pentru credinţă. În timpul lui Nero, ele adunau trupurile ucise ale mucenicilor şi ale ucenicilor apostolilor şi le îngropau cu cinste. Pentru aceasta ele au fost prinse şi aruncate în închisoare. După multe chinuri şi cazne, li s-au tăiat capetele. Moaştele lor se află la Roma, în biserica Santa Maria della Pace.

[5] Sfântul Prischie este astăzi ocrotitorul oraşului Mirabella Eclano (Avellino), iar moaştele sale se află în biserica S. Maria Maggiore (S. Maria di Acquapudita) din Mirabella Eclano, în prima capelă de pe partea stângă, alături de alte obiecte care au aparţinut Sfântului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli, din cei şaptezeci, Aristarh, Pud şi Trofim.

Aceştia au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind şi răupătimind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui; iar după moartea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Acestea le-a lăsat scrise în limba latinească fericitul Dorotei, mergând la Roma.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei.

Acest sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vârstă. Văzând că păgânătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi are pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cel fără de suflet, el intrând în mijlocul lor, şi îndemna să părăseasră deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, cel cinstit de crestini ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea şi de viaţă dătător. Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit, că insuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfântul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebându-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate zicea că este creştin. Şi nevrând nici de formă să dea cinstire idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decât ceea ce vrea sufletul, de care trupul este ocârmuit. De accea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţitelor muceniţe Vasilisa şi Anastasia.

Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi bogate, uceniţe fiind ale sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. După sfârşitul cărora, adunând noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropându-le, au fost pârâte la Neron împăratul, care le-a pus întâi la închisoare. Apoi fiind scoase, şi spunând ele că rămân întru mărturisirea lui Hristos, au fost spânzurate, şi li s-au tăiat sânii şi mâinile şi picioarele şi limbile şi la sfârşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 18

---

Sf. Mc. Irina, Agapia şi Hionia, din Tesalonic, Grecia (†304) • Sf. Ier. Felix, episcop de Thibiuca[1] • Sf. Mc. Ianuarie, preotul, Fortunat şi Septimiu[2], muceniciți în Licaonia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Optat, Luperchie, Succesie, Marțial, Urban, Iulia, Cvinctilian, Publie, Frontonie, Felix, Cecilian, Eventie, Primitiv, Apodemie[3] și cei împreună cu dânșii, mulți mucenici, de la Zaragoza, în Spania, sub Dioclețian și Prefectul Dacian (†304) • Sf. Mc. Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora, din Corint, în Grecia (†259) • Sf. Mc. Irina, de la Corint, sub Deciu (†294) • Sf. Ier. Toribie, episcop de Astorga, în Spania (†460) • Sf. Ier. Fructuosus, arhiepiscop de Braga, în Portugalia (†665) • Sf. Teodora-Vassa[4], din Nijnîi Novgorod, Rusia (†1347) • Sf. Mc. Mihail Vurliotul, de la Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1772).

[1] A fost mucenicit în ziua de 15 iulie, 303, la Cartagina, la vârsta de 56 de ani, sub Dioclețian. Cinstit în Italia Meridională, în special la Venosa și la Nola, unde se află și o parte din moaștele sale.

[2] Originari de pe pământul Italiei.

[3] Amintiți de poetul Prudențiu în lucrarea sa Coroanele.

[4] Văduva prinţului Andrei de Souzdal, a devenit monahie şi apoi stareţă a Mănăstirii Galitch din Rusia.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea pomenirea sfintelor muceniţe fecioare Irina, Agapi şi Hionia.

Irina, Agapi şi Hionia erau trei surori, provenind dintr-o familie bogată şi influentă din Tesalonic. Pe vremea în care s-a tăiat capul mucenicului Hrisogon de către Diocleţian pentru mărturisirea în Hristos, aproape de iezerul unde locuiau aceste trei surori: Agapi, Irina şi Hionia cu un oarecare Zoil, rob al lui Dumnezeu, arătatu-s-a Hrisogon lui Zoil în vis, zicîndu-i că sfânta Anastasia va să ia parte la luptă cu acele trei surori, şi cu dânsul să-şi săvârşească nevoinţa muceniciei. Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian a trimis de le-a adus şi le-a dat pe seama domnului ţării de le-a chinuit şi iarăşi au fost date pe seama altui domn, anume Sisinic, care pe Agapi şi pe Hionia le-a ars în foc, iar sfintei Irina, unul din slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat şi Septemiu.

În al optulea an al împărăţiei lui Dioeleţian şi Maximian, a ieşit poruncă pe la toate locurile ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De aceea a fost trimis în cetatea Tibiuca un oarecare Marian, bărbat prea spurcat, care a adus înaintea sa pe Felix episcopul, pe Ianuarie preotul, pe Furtunat şi pe Septemiu, şi citindu-le porunca împărătească, cerea numaidecât cărţile ce erau la ei. Iar preasfântul episcop a zis către ei: “Scris este guvernatorule: nu daţi cele sfinte câinilor, nici aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai cu tine poruncile împărăteşti.” Guvernatorul a zis: “Lasă vorbele nebuneşti, şi fă voia împăratului, căci altfel te voi trimite legat la proconsul.” Şi sfântul i-a zis: “Precum mă aflu către tine, asemenea şi către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla.” Atunci închizându-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile, apoi scoţându-l, l-a mai cercetat; şi legându-l pe el şi pe cei împreună cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetându-i, i-a pus la închisoare. Şi după şase zile scoţându-i, i-a trimis legaţi la prefectul pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază şi după paisprezece zile, scoţându-i de acolo, şi încă cercetându-i, i-a băgat pe ei într-o corabie la un loc cu cai, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru zile, mulţumeau lui Dumnczeu. Şi ajungând la limanul unei cetăţi, au fost cercetaţi pe ascuns de cărtre creştini. Şi de acolo mergând la cetatea numită Tavromeni, şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegând pe sfinţi din legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflând ei hotărârea, au făcut rugăciune şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mâna Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Grecia. Leonid a fost prins în Trizina, începător fiind duhovniceştei cete în zilele de prăznuire a sfintei Învieri a lui Hristos, şi a fost adus la Corint. Iar Harisa, Nunehia şi maica Nunehiei, Vasilisa, Nichi, Galini, Calida şi Teodora, fiind şi acestea din Grecia, adusu-s-au şi ele la Corint, către guvernator. Acesta aflând că sfântul Leonid avea neclintită credinţa în Hristos, a poruncit să-l spânzure şi să-l strujească fără milă, şi apoi să fie aruncat în adâncul mării cu cei ce erau împreună cu el. Atunci se zice că fericita Harisa cânta strigând, ca oarecând Mariam, când s-au înecat în mare egiptenii: “O milă am alergat, Doamne, şi oaste m-a gonit, Doamne, şi nu m-am lepădat de Tine. Doamne, mântuieşte sufletul meu.” Iar ceilalţi care împreună ascultau şi cântau, au ajuns până la mare; şi intrând în corabie, îndelungând cântarea, au înotat până la treizeci de stadii; apoi fiind legaţi cu pietre, i-au scos afară şi i-au aruncat în mare; şi a fost mucenicia lor cu o zi înainte de Paşti.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Irina.

Această sfântă era de loc din Grecia. În timpul Paştilor, când şi sfântul Leonid a mărturisit cu cei împreună cu el în aceeaşi casă de rugăciune slăvind pe Dumnezeu, era acolo şi sfânta Irina împreună cu creştinii din acea vreme. Pârâtă fiind, guvernatorul a pus-o la închisoare, din care scoţând-o, i-a tăiat limba, i-a scos dinţii, şi i s-a tăiat şi capul.

Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 14

---

Sf. Sf. Mc. Simeon, episcop de Seleucia[1], și cei împreună cu dânsul: Avdela şi Anania, preoţii, Gotazat, Fusic şi alți 1150 mucenici, din Persia  (†341) • Sf. Ier. Acachie[2], episcop de Melitina, în Armenia, astăzi în Turcia (†433) • Sf. Sf. Mc. Anichit[3], episcopul Romei (†166/168) • Sf. Mc. Isidora şi Neofita, surori de sânge, de la Lentini, în Sicilia (†236) • Sf. Mc. Adrian (†251) • Sf. Ier. Agapit I[4], episcopul Romei (†536) • Sf. Cuv. Mc. Donan, stareţul, şi cei împreună cu dînsul 52 de monahi, de la Mănăstirea Eigg, din Anglia, muceniciți de pirați (†618) • Sf. Ier. Zosima, episcop de Solovki, în Rusia (†1478) • Sf. Ier. Macarie[5], episcopul Corintului, apoi monah la Sfîntul Munte Athos (†1805) • Sf. Cuv. Paisie, cel nebun pentru Hristos, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1893) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan (†1918) şi Teodor (†1942), preoţii, din Rusia.

[1] Aproape de Bagdad, în Irak.

[2] Unul din episcopii prezenți la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa gnosticismului.

[4] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa monofizitismului. A fost trimis la Constantinopol, la împăratul Iustinian, de către Teodot, regele goţilor, spre a-l convinge pe acesta să nu mai pornească război împotriva goţilor. Sfântul Grigorie Dialogul povesteşte în Dialoguri, cum, ajungând Sfântul în părţile Eladei şi săvârşind Sfânta Liturghie, ieşind din altar, a apucat mâna unui om şchiop şi mut ce i-a fost pus înainte, şi, privindu-l, îndată acesta s-a ridicat pe picioarele lui, şi punând în gura lui o părticică din Dumnezeiescul Trup al lui Hristos, îndată limba lui cea mută s-a dezlegat şi a început să vorbească. Şi acestea le-a făcut Sfântul Agapet cu puterea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Sfântului Apostol Petru.

[5] Ce s-a implicat, alături de Sf Nicodim Aghioritul, în disputa ”colivadelor”.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă. Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân. Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip. Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi. Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.

Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotrira eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân. Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.

Şi acest mucenie Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori. Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.

Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, I-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 17

---

Sf. Cuv. Ioan Pustnicul, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul (sec. VIII) • Sf. Ier. Cosma, episcopul Calcedonului, şi însoţitorul său, Auxentie, mărturisitorii (†820) • Sf. Sf. Mc. Caloger, de la Brescia, mucenicit la Albenga, sub Adrian (†119) • Sf. Mc. Vanustian, proconsulul, de la Todi, în Umbria (†311) • Sf. Cuv. Eftimie, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Olcan, mărturisitorul, episcop în Irlanda (sec. V) • Sf. Ier. Eusebie, ocrotitor al oraşului Fano, în Marche (†503) • Sf. Ier. Petru, patriarhul Ierusalimului (†552) • Sf. Cuv. Deicolie, întemeietorul Mănăstirii Lure, în Franţa (†625) • Sf. Cuv. Laserian, stareţ la Mănăstirea Inishmurray, din Irlanda (†639) • Sf. Cuv. Deiola, pustnicul, din Irlanda (†690) • Sf. Cuv. Bitevie (Bitheus) şi Genochie (Genocus), din Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Naucratie Studitul (†848) • Sf. Cuv. Atanasia, făcătoarea de minuni, din Eghina, în Grecia (†860) • Sf. Cuv. Vasile (Ratishvili), de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos (sec. XIII) • Sf. Cuv. Eftimie, luminătorul Careliei, şi drepţii Antonie şi Felix, din Rusia (†1435) • Sf. Nou Mc. Ioan din Ioannina, mucenicit la Constantinopol (†1527) • Sf. Cuv. Nou Mc. Ioan (Culica) (†1564) • Sf. Cuv. Noi Mc. Hristofor şi Iosif, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (sec. XIX) • Sf. Sf. Nou Mc. Visarion, preotul (†1918), şi Sf. Mihail, protoiereul, mărturisitorul (†1935), din Rusia.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul.

Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul şi, fiind făcut de către acela monah, era împreună cu el, nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare şi aşa de plecat întru supunere şi prea gata spre slujire, încât şi marele Grigorie se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut şi acolo se nevoia. De aici mergând la Locurile Sfinte, s-a mutat la Lavra sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe şi virtuţi şi aşa în pace s-a odihnit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului.

Sfântul Cosma arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, şi din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deşartă, şi a fost tuns în cinul monahicesc. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sineşi curăţindu-se, s-a făcut locaş al Sfântului Duh, şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători împotriva icoanelor şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe încercări a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Şi fiind ispitit şi chinuit de către cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători împotriva icoanelor, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia.

Această fericită, cu numele nemuririi, s-a născut din părinţi dreptcredincioşi în insula Eghina. Învăţând apoi Psaltirea şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; părinţii ei însă au însoţit-o fără voia ei cu bărbat; dar după şaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul ei cu sabia. Atunci sfânta înnoindu-şi gândul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu ajungă la a doua însoţire şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a ajuns la a doua însoţire. Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, zăbovea în rugăciuni, împărţindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a înduplecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era păgân. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie, unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea. Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu verdeţurile se hrănea, şi acestea la două zile. Apoi după patru ani a fost rânduită să fie stareţă schitului şi de atunci a voit să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici nu se cunoştea că este stareţă. Când dormea, nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniştii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, s-au dus la loc liniştit, unde din destul secerau roadele liniştii. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând sfânta mutarea sa către Dumnezeu şi vestind-o surorilor călugăriţe, mulţumea Domnului; iar pe ele adunându-le a rânduit pe cea care să fie în locul ei stareţă; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, făcând pentru surori rugăciune, şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 şi care de foc şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 27

---

Sf. Cuv. Ioan, de la Lavra cea Veche, din Palestina (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Pafnutie, de la Ierusalim (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Vincențiu, episcop de Collioure, în Franța (†303) • Sf. Crescenţiu, ipodiaconul, de la Florenţa (†396) • Sf. Ier. Ioan, patriarhul Ierusalimului • Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul[1], episcopul Antiohiei Pisidei (†814) • Sf. Ier. Trifon, arhiepiscopul Constantinopolului (†933) • Sf. Cuv. Simeon, stareţul, de la Mănăstirea Filoteu, din Sfântul Munte Athos, ctitorul Flamurei Sfintei Treimi (†1594) • Sf. Ier. Ioasaf[2], primul episcop de Alaska (†1799) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (†1819) • Fer. Matroana, din Moscova (†1952) • Sf. Ier. Victor Mărturisitorul, episcop de Glazov (†1934), şi Sf. Sf. Nou Mc. Dimitrie, preotul, din Rusia (†1942).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Primul episcop ortodox pe continentul american.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 58

---

†) Sf. Ier. Teotim[1], episcopul Tomisului (sec. V) • Sf. Cuv. Teodor (Trihina), de la Constantinopol (sec. IV-V) • Sf. Ap. Zaheu Vameșul[2], episcop de Cezareea Palestinei (sec.I) • Sf. Mc. Sulpiciu şi Servilian, de la Roma, sub Traian (†117) • Sf. Mc. Victor, Zotic, Zenon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona, Antonin și cei împreună cu dânşii (†304) • Sf. Ier. Marcelin, episcop de Embrun, în Franța (†374) • Sf. Sf. Mc. Anastasie Mărturisitorul[3], patriarhul Antiohiei (†599) • Sf. Ceduala[4] (Caedwalla), rege de Wessex (†689) • Sf. Cuv. Ioan Paleolavritul (sec. IX) • Sf. Cuv. Atanasie, ctitorul Mănăstirii Schimbarea la Față, din Meteora, în Grecia (†1383) • Sf. Cuv. Ioasaf[5], al doilea stareţ al Mănăstirii Schimbării la Față, din Meteora (†1423) • Sf. Cuv. Alexandru, din Oshevensk, în Rusia (†1479) • Sf. Mc. Gavriil de la Bialystok, în Polonia (†1690).

[1] Prieten al Sf. Ioan Gură de Aur, a participat la un sinod local din Constantinopol din anul 400 convocat de acesta împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului, apoi la un altul, din 403, la care ia apărarea Sfântului Ioan.

[2] Cf. Lc 19,5.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofizismului.

[4] Botezat de Papa Serghie, moare la Roma, fiind neofit, și este îngropat la Basilica San Pietro, de la Vatican.

[5] În lume a fost Ioan Uroș Paleologul, nepot al ţarului Serbiei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor. Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.

Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni. Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie al Antiohiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.

Sfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vaa pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.

Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 28

---

Sf. Sf. Mc. Ianuarie[1] episcop de Benevento, şi cei împreună cu dânsul: Procul, Soson şi Faust, diaconii, Dezideriu, citeţul, Eutihie şi Auction (†305) • Sf. Mc. Alexandra, împărăteasa[2], soţia împăratului Diocleţian, şi slugile ei: Apolo, Isachie şi Codrat (†303) • Sf. Sf. Mc. Teodor și Filipa, mama sa, împreună cu Socrat şi Dionisie, doi soldaţi, din Perga Pamfiliei, azi Perge, în Turcia (†138 şi 161) • Sf. Mc. Fermina[3], de la Civitavecchia, sub Diocleţian • Sf. Ier. Maximian, patriarhul Constantinopolului (†434) • Sf. Ier. Ciprian, episcop de Brescia (†552) • Sf. Cuv. Beunie, stareţ evanghelizator în Ţara Galilor (sec. VI) • Sf. Cuv. Melruba, stareţ în Anglia (†722) • Sf. Cuv. Atanasie Sinaitul, mărturisitorul[4] (sec. VIII) • Sf. Cuv. Alexie cel drept, din Bortsumana, în Rusia (†1848) • Sf. Nicolae, mărturisitorul, preot în Rusia (†1933).

[1] În timpul persecuţiei lui Diocleţian, în preajma anului 305, Sfântul Ianuarie, episcop de Benevento, a fost arestat, alături de diaconul său, Faust, şi de citeţul Dezideriu, pe când îl cerceta în închisoare pe diaconul Soson. Închişi pentru că erau creştini, au mărturisit cu tărie credinţa lor, refuzând închinarea la idoli, drept pentru care au primit mucenicia. Moaştele Sfântului Ianuarie au fost mutate de la Pozzuoli la Napoli, în 431 şi, tot din acea perioadă, datează şi icoana Sfântului în catacombele de la Capodimonte, unde Sfântul Ianuarie este reprezentat în veşminte episcopale.

[2] A pătimit împreună cu Sf. M. Mc. Gheorghe.

[3] Fiica lui Calpurino Pisone, prefect al Romei.

[4] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofizitismului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.

Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirca pătimirii sfântului sfinţitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu el.

În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: “Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat.” Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: “M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul.” Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: “Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?” Răspuns-a sfântul: “Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: “Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?” Răspuns-a sfântul: “De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia.” Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: “Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte.”

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: “Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dânsul.” Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: “Cum îţi este numele?” Răspuns-a popa: “Dioscor îmi este mie numele.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?” Răspuns-a Dioscor: “Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură.” Zis-a guvernatorul: “Au doară, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?” Răspuns-a Dioscor: “Dia şi ceilalţi zei cu dânsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc.” Zis-a guvernatorul: “Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?” Zis-a Dioscor: “Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc.” Zis-a guvernatorul: “Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti.” Răspuns-a Dioscor: “Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor.” Atunci Dioscor căzând către mucenicul lui Hristos, a zis: “Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine”; şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzându-l, tare a strigat: “Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rânduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu.” Şi acestea zicând şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tâlharul pe cruce raiul.

După săvârşirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicându-l şi de un cal sălbatic legându-l, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rânduială purtându-se, peste prăpastii căzând s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunând aceasta la toţi, au strigat: “Mare este Dumnezeul creştinilor.” Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amândoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale.” Aşa sfântul rugându-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorâse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: “Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea”; şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, şi văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis către ai săi: “Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul.”

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingându-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimântat şi sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: “Oare, tu eşti maica lui Teodor?” Răspuns-a fericita: “Eu sunt.” Zis-a către dânsa guvernatorul: “Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă.” Iar ea a răspuns: “Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă.” Zis-a guvernatorul: “De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie.” Şi îndată a poruncit ca pe sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Alexandra împărăteasa şi a slugilor ei Apolo, Isachie şi Codrat.

Alexandra muceniţa lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului. De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolo şi Isachie şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muritorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Şi înfăţişându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo şi Isachie, iarăţi să fie puşi la închisoare, şi să fie ucişi cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constan-tinopol, unde strălucind cu starea şi cinstea vieţii lui, şi cunoscut fiind ca isteţ cu mintea şi foarte învăţat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie. Ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împăratului şi a tot poporul. Şi bine păstorindu-ţi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzind-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinţi părinte al nostru lăsând lumea şi cele din lume şi luându-şi crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; şi dorind de mai mare nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se la cinstitele locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstreasca petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le. Deci, făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor părinţi, şi cuvinte de suflet folositoarc alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 36

---

Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei, azi Fethiye, în Turcia (†613) • Întâlnirea Sf. Apostol Natanail, (Simon Zelotul), cu Domnul Hristos[1] • Sf. Mc. Nearh (†258) • Sf. Sf. Mc. Soterie, episcopul Romei (†174) • Sf. Sf. Mc. Caius I[2], episcopul Romei, sub Diocleţian şi Maximian (†296) • Sf. Mc. Epipod şi Alexandru, de la Lyon, în Franța (†178) • Sf. Ier. Leon, mărturisitorul, episcop de Sens, în Franța (†541) • Sf. Mc. Frați (Atwald), din Anglia (†686) • Sf. Sf. Nou Mc. Eustatie, preotul, din Rusia (†1918) • Sf. Sf. Mc. Platon[3], episcop de Banja Luka, în Boznia (†1941).

[1] Cf. In 1, 45-50.

[2] A fost nepotul împăratului Diocleţian. El a primit mucenicia prin decapitare, din ordinul împăratului Maximian, şi a fost îngropat în Catacombele San Callisto. De aici moaştele sale au fost luate şi aşezate la Roma într-o capelă personală a familiei Barberini.

[3] Mucenicit de bozniacii catolici.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei.

Acest sfânt se trăgea din ţara galatilor, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremea lui Iustinian cel bătrân, părând a nu fi de naştere lăudată, fiindu-i naşterea neche-zăşuită şi întunecată, căci se zice că maică-sa Maria, strălucind în frumuseţe şi daruri, a atras la dânsa pe oarecare din curierii împărăteşti, anume Cosma, din care s-a născut cuviosul; dar ar fi fost fără cuviinţă şi de mustrare a ascunde cele de după naşterea lui sau rele dinainte de naştere; că îndată într-acea noapte ce s-a unit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr şi a intrat în pântecele ei, ceea ce arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Iar sfântul ca această înţelegere să fie împlinită mai apoi, căci dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu şi a sfântului mucenic Gheorghe, atât cât i se părea că este totdeauna cu dânsul de-l învăţa şi-l făcea a înainta spre cele mai bune dorinţe şi cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască şi minunată dragoste. Făcând el aşa, şi înaintând cu fiecare suişi se arăta pururea sfântul. A fost numărat întâi în ceata călugărilor. După aceea trecând prin treptele ce duc spre culmea virtuţii şi îmbogăţindu-se cu lucrarea minunilor, ca dovadă a desăvârşitei virtuţi şi a apropierii de Dumnezeu, a fost ridicat la marea înălţime a arhieriei, şi i s-a încredinţat Biserica Anastasiopolei. Acolo învăţând el pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu, şi îndrumându-i a face cele ce se cuvin, şi tămăduind pretutindenea pe cei de un neam prin minuni şi prin fapte minunate, pe toţi uimind; şi arătându-se minunat şi iubit la împăraţi şi la arhierei, şi proorocind multora cele ce aveau să fie, şi-a încheiat viaţa primind cu zâmbire cuvioasă pe îngerii ce aveau să-l ia. Se spune că cu puţin înaintea morţii, i s-a arătat în vis strălucitul mare mucenic Gheorghe şi i-a dat un toiag. Apoi i s-a arătat iarăşi călare pe un cal, trăgând cu sine şi alt cal, pe care a poruncit cuviosului să încalece, arătându-i cu aceste vedenii dinainte calea ce avea să facă de acolo.

Mai multe despre sfântul Teodor Sicheotul pe OrthodoxWiki.org.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nearh, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea întâlnirii cu Hristos a sfântului apostol Natanael.

Acest sfânt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pce Care aflându-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: “Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii” (Ioan I, 46). Mergând Natanail şi văzând pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu adevărat, s-a sfârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 18

---

†) Sf. Mare Mc. Gheorghe[1] purtătorul de biruinţă (†304), mucenicit în Nicomidia, sub Dioclețian

Sf. Mc. Valerie • Sf. Mc. Felix, preotul, Fortunat şi Achilea, de la Lyon, în Franța (†212) • Sf. Mc. Donat şi Terinos (sec. III) • Sf. Mc. Anatolie şi Protoleon, ofițeri de gardă, Sf. Mc. Atanasie, cel dintre fermecători și Sf. Mc. Glicherie, plugarul, care au pătimit împreună cu Sf. M. Mc. Gheorghe (†303) • Sf. Ier. Marolie[2], mărturisitorul, episcop de Milano (†423) • Sf. Cuv. Gheorghe, cel nebun pentru Hristos, din Cencursk, în Rusia (†1462) • Sf. Nou Mc. Gheorghe Cipriotul, de la Ptolemaida, în Palestina (†1792) • Sf. Nou Mc. Lazăr Bulgarul (†1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Igor (†1918) și Ioan, preoții, din Rusia (†1940).

[1] Era oștean nobil din Capadochia. O parte din moaștele Sfântului Gheorghe se află la Portofino, în provincia Liguria, mutate aici de la Genova. În secolul al VIII-lea, papa Zaharia (741-752) a mutat capul Sfântului Gheorghe de la Laterano la S. Giorgio in Velabro, unde se află şi astăzi, în altarul principal. În anul 1600, o parte din  aceste moaşte au fost trimise la Ferrara. O bucată din capul Sfântului a fost adusă în anul 1462, din insula Eghina, de către amiralul Vittore Capello şi dăruită monahilor de la mănăstirea San Giorgio Maggiore din Veneţia, unde se păstrează şi astăzi în dulapul cu moaște. Tot la Veneţia, în biserica San Marco, se află și alte două oase din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

[2] De neam sirian.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 24

---

† Sf. Ier. Mărt. Ilie Iorest (1640-1643), Simion Ștefan (†1656) și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei (†1680) • Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul, din Maramureş (†1711) • Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin, soldaţi romani muceniciți la Durostor, în cetatea Moesiei (†303-305) · Sf. Cuv. Elisabeta, făcătoarea de minuni, din Tracia (sec. VI) • Sf. Mc. Sava Stratilat şi cei 70 de Mucenici care au crezut prin el, de la Roma, sub Aurelian (†272) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 34 împreună cu dânsul, de la Lyon, în Franța (†177) • Sf. Mc. Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi cei 40 împreună cu dânşii, care au crezut în Hristos văzând minunile ce se făceau prin Sf. M. Mc. Gheorghe (†303) • Sf. Ier. Ives, episcop persian și apoi pustnic în Anglia (sec. VI) • Convertirea Sf. Ier. Augustin al Iponei[1], azi în Algeria, la Milano • Sf. Toma, cel nebun pentru Hristos (†546/560) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Brescia (†586) • Sf. Ier. Meletie[2], primul episcop de Londra, apoi arhiepiscop de Canterbury (†624) • Sf. Ier. Vilfridie (Wilfrid), episcop de York, Marea Britanie (sec. VII) • Sf. Cuv Egbertie (Egbert), de la Lindisfarne, trăitor în insula Iona, în Scoția (†729) • Sf. Cuv. Sava şi Alexie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. Duca, croitorul, din Mitilene, mucenicit la Constantinopol (†1564) • Sf. Mc. Nicolae, din Magnezia, azi Manisa, în Turcia (†1795) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Sf. Gheorghe, din Muntele Athos.

[1] Ziua botezului lui săvârșit de Sf. Ier. Ambrozie al Milanului, cel care l-a și convertit la dreapta credință și l-a catehizat în vederea botezului.

[2] Trimis în Marea Britanie de către Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got. Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat. Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.

Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli. Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: “Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: “Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.

După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii. În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis. Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 31

---

† Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu[1] (†68) • †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (†1767) • Sf. Ier. Anian[2], primul episcop al Alexandriei, în Egipt (†82) • Sf. Mc. Evodie, Ermogen şi  Calista, frați de sânge,  din Siracusa Siciliei • Sf. Ier. Febadie, episcop de Agen, în Franța (†393) • Sf. Mc. Nichita • Sf. Ier. Macedonie al II-lea Mărturisitorul[3], patriarhul Constantinopolului, împotriva monofi-zismului (†516) • Sf. Cuv. 8 Părinţi sihaştri • Sf. Ier. Ilie, patriarhul Khorasanului, în Persia • Sf. Cuv. Silvestru, ucenic al Sf. Serghie de Radonej, de la Obnora, în Rusia (†1379) • Sf. Sf. Nou Mc. Serghie, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] Ucenic al Sf. Ap. Petru, luminătorul Egiptului, mucenicit la Bucoli, lângă Alexandria, în Egipt. Mormântul lui se află la Bucoli, însă moaştele sale au fost mutate în secolul al V-lea la Alexandria, iar în anul 828, ele au fost aduse la Veneţia de către doi comercianți venețieni și așezate în biserica San Marco. O dată cu construcția noii biserici, care a înglobat-o pe prima, moaștele Sfântului au fost așezate într-o raclă de marmură în cripta bisericii. În anul 1835, ele au fost mutate în prezbiteriul de sub altarul principal al bisericii. Sfântul Apostol Marcu este și unul dintre ocrotitorii Veneției.

[2] Pantofar și curelar în Alexandria, este primul la care poposește Sf. Ap. Marcu în Egipt, pentru a-i repara sandalele rupte. Urmează Sfântului Ap. Marcu și este hirotonit episcop de acesta, în anul 65. Este înmormântat alături de Sf. Ap. Marcu, la Bucoli.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului apostol şi evanghelist Marcu.

Prealăudatul apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni, şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinătorii idolilor nesuferind a vedea sporin-du-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât, şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.

Băgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arăta astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, sfânta muceniţă Nichi.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor opt părinţi sihaştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 30

---

Sf. Sf. Mc. Vasilevs, episcop de Amasia, azi în Turcia, și  Sf. Mc. Glafira[1] (†322) • Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Dasie, de la Axiopolis (Cernavodă), în Dobrogea, sub Diocleţian (†304) • Sf. Sf. Mc. Cletie[2], episcopul Romei, sub Domițian (sec. II) • Sf. Ier. Lucidie, episcop de Verona (†389) • Sf. Cuv. Iusta • Sf. Cuv. Nestor • Sf. Cuv. Richierie (Riquier), stareţ la Centule, în Picardia, Franța (†645) • Sf. Cuv. Calantie, din Cipru (sec. VIII) • Sf. Cuv. Gheorghe, întemeietorul Mănăstirii Sf. Ioan Gură de Aur din Cipru (†1091) • Sf. Gheorghe cel nebun pentru Hristos, de la Cengurska, în Rusia (sec. XV) • Sf. Ier. Ştefan, episcop de Perm şi apostolul Uralului, în Rusia (†1396) • Sf. Cuv. Ioanichie de la Devici, în Kosovo (†1430) • Sf. Noi. Mc. Ioan, preotul, Nicolae și Petru, din Rusia (†1918).

[1] Roabă a împărătesei Constanția, sora Sf. Împărat Constantin cel Mare și soția împăratului Liciniu, și întemeietoare a Bisericii din Amasia, alături de Sf. Ier. Vasilevs.

[2] Primul episcop al Romei, după moartea Sfântului Apostol Petru.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora sa Constantina, a fost trimis de dânsul împotriva lui Maximin, ce se ridicase şi luase oarecare părţi ale răsăritului de le ţinea ca un tiran. Mergând Liciniu la Nicomidia, răscoala se potolise, şi tiranul Maximin nădăjduind să se împotrivească prin luptă, a scăpat de primejdia ce era să-i vie. Liciniu a adus jertfă idolilor la Nicomidia, şi a poruncit să-i aducă înainte din Amasia pe sfântul Vasile, cu o fecioară anume Glafira, care fusese slujnică Constantinei, femeia lui Liciniu; şi temându-se Glafira că Liciniu o îndrăgise, a îndrăznit de a spus stăpânei sale şi aceea a trimis-o în Anatolia dându-i avere. Şi umblând Glafira din loc în loc, nimerise la Amasia, unde dăduse banii ce avea la dânsa episcopului, ca să zidească biserică. Auzind acestea Liciniu a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i ducă înaintea lui; dar Glafira a murit înainte de a veni, însă fericitul Vasile a venit la Nicomidia către împăratul, care a dat poruncă să i se taie capul, căci se pusese tare împotrivă şi ocăra bicisnicia celor ce erau socotiţi dumnezei şi deşertăciunea lor. După ce i s-a tăiat capul, au fost suit într-o corabie capul şi trupul sfântului; apoi au fost aruncate capul într-o parte iar trupul în alta, iarăşi s-au unit şi s-au alipit după fireasca potrivire, şi s-a aflat întreg sfântul, în golful de la Sinope al mării. Aflându-l nişte pescari l-au tras cu mreje la uscat, precum arătase îngerul lui Epildifor, care primise pe sfântul la Nicomidia; acesta mergând cu Teotim şi Partenie diaconii, ce veniseră cu sfântul în Amasia, l-au scos din mreajă, şi cinstindu-l cu miruri şi cu cântări, l-au trimis la Amasia.

Tot în această zi, sfânta Glafira, cu pace s-a săvârşit.

Fecioara Glafira era slujnica soţiei împăratului Licinius, Constanţia. Acesta s-a rănit de frumuseţea ei şi căuta apropierea ei. Fecioara a cerut ajutorul împărătesei, ca să scape de împăratul curtezan. Îmbrăcînd-o în haine bărbăteşti şi dându-i bani de călătorie, împărăteasa a trimis-o la Pontus împreună cu un alt slujitor credincios. Împăratului i-au spus că Glafira a înnebunit şi că este pe moarte. Pe drum spre Armenia, Sf. Glafira s-a oprit la Amasea, unde a fost găzduită de episcopul locului, Sf. Vasile.

La vremea aceea sfântul construia o biserică în oraş. Sf. Glafira a donat toţi banii de la Constanţia pentru construcţia bisericii şi i-a scris împărătesei să-i mai trimită alţii ca să poată termina construcţia. Împărăteasa i-a îndeplinit rugămintea dar scrisoarea a căzut în mâinile lui Licinius, care înfuriat, i-a ordonat guvernatorului oraşului să-i trimită pe ierarh şi pe fecioară la el. Însă Sf. Glafira a murit înainte să ajungă edictul în Amasea iar Sf. Vasile a fost dus la împărat. Doi diaconi, Partenie şi Teotim l-au urmărit pe Sf. Vasile şi s-au stabilit într-un loc aproape de închisoarea unde era acesta ţinut.

Evlaviosul creştin Elpidefor l-a mituit pe gardian şi în fiecare noapte mergea cu Partenie şi Teotim să-l viziteze pe sfânt. Cu o seară înainte de proces, el a început să cânte Psalmi rostind “şi dacă m-aş sălăşlui la marginea mării şi acolo …mâna ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalmi 138/139:9-10). Acelea erau cuvinte profetice.

De trei ori sfântul a căzut în lacrimi şi diaconii se temeau că nu va putea îndura chinurile dar el i-a liniştit.

La proces sfântul a refuzat cu tărie să se lepede de credinţă şi să devină preot păgân, aşa încât a fost condamnat la moarte. Elpidefor le-a dat bani soldaţilor ca să-l lase pe Vasile să se roage şi să vorbească cu prietenii săi înainte de execuţie. Apoi sfântul i-a spus călăului: “Prietene, du la îndeplinire ce ţi s-a spus” şi liniştit şi-a plecat capul ca să-l taie sabia.

Elpidefor a vrut să cumpere cu bani de la soldaţi rămăşiţele pământeşti ale sfântului dar soldaţilor le-a fost frică de împărat şi au aruncat trupul şi capul sfântului în mare. După acestea un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Elpidefor în vis de trei ori spunîndu-i: “Episcopul Vasile este la Sinope şi te aşteaptă.”

Auzind mesajul, Elpidefor şi diaconii au mers pe mare până la Sinope, unde au angajat nişte pescari care să-i ajute cu plasele de pescuit. Când au aruncat năvoadele acolo unde au spus cei doi diaconi, nu au găsit nimic. Atunci Elpidefor le-a spus să arunce plasele în numele Domnului Dumnezeului său, pe Care el Îl proslăvea şi abia atunci năvoadele au scos la suprafaţă moaştele Sf. Vasile care avea capul alipit de corp şi numai urma loviturii de sabie se mai vedea pe gât. Sfintele moaşte ale Sf. Vasile au fost duse la Amasea şi îngropate în biserica construită de el însuşi.

Tot în această zi, preacuvioasa Iusta, cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, preacuviosul Nestor.

Acest cuvios Parinte, părăsind părinţii, şi călugărindu-se, cu pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 25

---

Sf. Sf. Mc. Simeon[1], al II-lea episcop al Ierusalimului, ruda Domnului (†107) • Sf. Ap. Aristarh, Marcu şi Zinon • Sf. Cuv. Ioan Mărturisitorul[2], stareţ la Mănăstirea Catarelor (†813) • Sf. Mc. Puplie • Sf. Mc. Polion, citeţul, din Panonia, azi în Serbia, mucenicit sub Dioclețian (†303/305) • Sf. Mc. Lolion cel Nou • Sf. Cuv. Liberal[3] de la Treviso (sec. III) • Sf. Liberal, preotul[4], de la Ancona (†400) • Sf. Ier. Teofil, episcop de Brescia (†427) • Sf. Ier. Tertulian, episcop de Bologna (†490) • Sf. Ier. Mahalie (Machalus), episcop al insulei Mans, în Anglia (†498) • Sf. Evloghie, primitorul de străini, din Tebaida, Egipt (†527) • Sf. Cuv. Nicon, stareţ la Lavra Sf. Gherasim, de la Iordan (sec. VI) • Sf. Vinvaldie (Winwald), stareţ la Beverley, în Anglia (†751) • Sf. Ier. Ştefan, episcop de Vladimir, în Rusia (†1094) • Arderea moaştelor Sf. Sava, primul patriarh al Serbiei, de către turci (†1595) • Sf. Sf. Noi Mc. Pavel, protoiereul și Ioan, preotul, din Rusia (†1922) • Sf. Noi Mc. Auxentie, Nicolae, Serghie, Petru şi Anastasie (†1922), şi Ioan, preotul (†1941), din Rusia.

[1] Din moaștele Sfântului Simeon, un braț și capul se păstrează la Veneția, în biserica San Simeone Piccolo, aduse aici în anul 1204, din Biserica Theotokos de la Constantinopol.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, exilat sub împăratul Leon.

[3] Cultul și moaştele Sfântului Liberal sunt atestate la Treviso din anul 1082; ele se află astăzi în cripta catedralei din Treviso.

[4] Care a convertit un mare număr de arieni.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta luându-l Însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru, şi primind a i se numi frate, l-a uns preot, ca să-i propovăduiasră preamărita venire. Drept aceea trudindu-se cu tot felul de osteneli şi sudori, a împodobit scaunul Ierusalimului ca un păstor, iar nu ca un năimit şi făcându-se pe sine locaş Sfântului Duh, a surpat şi a stricat capiştile idolilor, şi îndreptând la lumină pe cei rătăciţi, răbdând pedepse cu multe dureri pentru dreapta credinţă a fost şi răstignit, fiind de o sută şi douăzeci de ani, şi de acolo s-a întors către cel dorit al său Mântuitoul Hristos. Acest fericit s-a învrednicit a avea două nume, că se cheamă şi Simon şi Simeon, şi era frate al lui Iacob şi al lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii ce se numeşte Cataron.

Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole care era una din cetăţile Decapolei, fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcându-se de nouă ani s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osârduitor şi smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea ecumenic, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi, mai pe urmă şi în Constantinopol.

Dascălul său s-a făcut arhimandrit, şi egumen al mânăstirii lui Dalmat; iar el s-a făcut schimnic şi preot şi de acolo a fost trimis de împăratul Nichifor egumen al Mănăstirii Cataron. Aci cu plăcere de Dumnezeu şi apostoleşte a ocârmuit turma lui Hristos mai mult de zece ani şi era iubit de toţi oamenii. Şi s-au descoperit fericitului încercări a toată lumea iscodite de diavolul urâtor al binelui şi adunând şi sfătuind pe toţi fraţii, îndemnându-i şi la cele de cuviinţă, a zis către ei: “Privegheaţi părinţilor şi fraţilor, să nu fiţi furaţi de diavolul şi să nu vă lepădaţi de închinarea la sfintele icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii.”

Şi în vremea când el vorbea acestea, venind unii îndârjiţi trimişi de Leon luptătorul împotriva icoanelor, au împrăştiat toată turma, şi cele ce au găsit în mănăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit. Iar pe păstorul lor cu lanţuri legat, l-au dus la Bizanţ, lăsând mănăstirea în pradă. Mergând sfântul la împărat, şi numindu-l pe el păgân şi osândit şi altele multe fără de sfială zicându-i, l-a pornit spre mânie. Pentru care şi cumplit a fost bătut peste obraz cu vine de bou. Iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos; şi după aceea fiind închis, în metocul său trei luni, a fost surghiunit la o cetate numită Pentadactilon în hotarele Lambei. Acolo legând picioarele lui cu lanţuri, l-au pus într-o închisoare întunecoasă, lăsându-l acolo optsprezece luni. Iar după aceasta l-au adus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură. Şi după multe pricini de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie era atunci patriarh al Bisericii Mari, care multă cruzime a arătat sfântului, strâmtorându-l pe el cu foame în multă vreme, după care apoi l-a înfăţişat iarăşi la împărat, şi împăratul l-a trimis la un lagăr numit Criotavron al Bucelarilor, şi acolo l-a închis doi ani întregi. Unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui; însă sfântul pe toate suferindu-le, cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu.

Iar după ce a fost junghiat Leon Armeanul, şi a împărăţit în locul său Mihail Travlul, fiind liberaţi toţi cei de prin surghiunuri, s-a dus şi sfântul până la Calcedon neavând voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit cuviosul să se aşeze în oarecare mănăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferea fericitul, a fost surghiunit la insula Afusiei unde împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie, şi vestind celor împreună cu el mutarea sa, după trei zile, s-a dus la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Aristarh, Marcu şi Zinon.

Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci; şi Aristarh este acela de care Pavel pomeneşte în Epistola către Romani, şi care a fost episcop al Apamiei celei din Siria, supusă cu scaunele apostolilor celor dintâi. Acesta mai întâi decât toţi a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat.

Iar Marcu este acela pe care şi Ioan obişnuia a-l numi. De care pomeneşte Luca în Faptele Apostolilor şi care a fost pus episcop de apostoli în Vivlopole.

Iar Zinon este acela, pe care apostolul îl scrie în Epistola către Romani legiuitor, şi care a fost făcut întâi episcop de apostolul Petru, în Diospole; el învăţa propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat.

Aceştia multe rele pătimiri suferind de la necredincioşi pentru zidirea din nou a bisericilor, şi pentru surparea idolilor, şi înşişi făcându-se lucrători de minuni şi de vindecări, s-au mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Puplie, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Evloghie primitorul de străini, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Lolion cel nou, care fiind târât pe pământ, s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 25

---

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Onisifor şi Evod, Iason, episcopul Tarsului, şi Sosipatru, episcop de Iconiu, muceniciți în Corfu, Grecia • Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dada, de la Ozovia (aproape de Durostorum), sub Diocleţian (†304) • Sf. Mucenici cei dintre tâlharii care au crezut prin Sf. Ap. Iason • Sf. Mc. Cherchira[1], fiica guvernatorului Corfului (sec. I) • Sf. Mc. Zinon, Vitalie, Eusebie și Neon, din Corfu (sec. I) • Sf. Mc. Firmina, din Amelia, în Umbria (sec. III) • Sf. Ier. African, episcop de Lyon, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Cronan, întemeietorul Mănăstirii de la Roscrea, în Irlanda (†626) • Sf. Ier. Pamfil, episcop de Corfinio, azi Sulmona, în Abruzzo (†700) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Turov, azi în Bielorusia (†1183) • Sf. Cuv. Chiriac, întemeietorul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului de la Kargopol, în Rusia (†1402) • Sf. Mc. Ana, din Rusia (†1939).

[1] Condamnată din porunca tatălui ei.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor apostoli Iason şi Sosipatru din cei şaptezeci.

Dintre aceştia Iason era tarsean, şi a fost mai întâi vânat de acolo la dreapta credinţă. Iar Sosipatru fiind din Grecia, a primit pe urmă de la acesta credinţa în Hristos. După aceea făcându-se amândoi ucenici ai lui Pavel apostolul, Iason a fost făcut învăţător cetăţii; iar Sosipatru a primit cârma Bisericii Iconiei. Păstorind ei bine Bisericile lor, s-au dus spre părţile apusului; şi sosind la insula Cherchira, au făcut înfrumuseţată biserică întâiului mucenic Ştefan, unde slujind lui Dumnezeu, au atras pe mulţi la credinţa în Hristos. Apoi fiind pârâţi către guvernatorul Cherchirei, au fost închişi într-o temniţă în care se aflau închişi şapte vătafi de tâlhari, anume: Satornin, Iachishol, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Efrasie şi Mamin, pe care prin cuvintele şi faptele lor i-a atras la credinţa în Hristos, de i-au făcut din lupi oi, care după aceea, au primit de la Hristos cununile muceniciei. Asemenea s-a întâmplat şi cu temnicerul care a crezut în Hristos. Guvernatorul scoţând pe Iason şi pe Sosipatru din temniţă, i-a dat pe seama lui Carpian eparhul să-i chinuiască; şi văzând chinurile lor, Cherchira, fiica guvernatorului, s-a declarat şi ea creştină, şi a dat la săraci podoaba ce purta; de care aflând tatăl său, şi neputând să o întoarcă din gândul ei, a închis-o în temniţă. După aceea a dat-o unui desfrânat arap, ca s-o necinstească; dar sosind acesta la uşa temniţei, a fost sfâşiat de o fiară. Iar sfânta Cherchira, aceasta aflând, l-a tămăduit şi l-a scăpat de fiară, şi cu învăţătura sa l-a făcut creştin; iar el a strigat: “Mare este Dumnezeul creştinilor”. Pentru aceasta el a fost chinuit şi şi-a dat sfârşitul, iar sfânta Cherchira a fost vârâtă în foc, dar a rămas sfânta nearsă. Pentru aceasta a tras pe mulţi la credinţa lui Hristos. Drept aceea a fost spânzurată de un lemn şi i-au dat fum dedesubt de au înecat-o. După aceea au săgetat-o cu săgeţi, şi atât de mult au rănit-o, încât de mulţimea durerilor şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. După accea pornind guvernatorul goană asupra creştinilor, şi fugind creştinii într-o insulă mică ce era acolo aproape, el porni să meargă acolo, ca să-i chinuiască, şi intrând în mijlocul luciului mării s-a scufundat ca Faraon cel de demult. Poporul Domnului au dat mulţumitoare laude lui Dumnezeu. Iar Iason şi Sosipatru fiind sloboziţi de la închisoare, învăţau neoprit cuvântul lui Dumnezeu. Dar ridicându-se alt guvernator şi aflând cele despre sfinţi, a poruncit să aducă un butoi de fier, şi să îl umple de răşină şi smoală şi ceară, şi înfierbântându-l foarte, au băgat pe sfinţi în el şi sfinţii au rămas nearşi şi mulţi au crezut în Hristos, între care însuţi guvernatorul care plângea, zicând: “Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, ajută-mi şi mă miluieşte”. Fericitul Iason, fiind guvernatorii de faţă, sfătuind şi învăţând pe tot poporul, i-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, numind pe guvernator Sebastian. Deci peste puţine zile, s-a îmbolnăvit fiul guvernatorului şi a murit, iar apostolul făcând rugăciuni l-a înviat. De atunci a făcut multe minuni, şi făcând biserici înfrumuseţate şi plinind tot lucrul bine şi adăugând turma lui Hristos, în bune bătrâneţi către doritul său Hristos s-a petrecut.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea lui Diocleţian şi Maximian împăraţii, şi a guvernatorilor Tavrinie şi Gavinie. Fiind mare prigoană asupra creştinilor, şi neplecându-se sfinţii aceştia a aduce închinăciune la idoli, au fost pârâţi către guvernatorul Tavrinie. Numaidecât prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi guvernatorii, care au zis sfinţilor: “Spuneţi-ne mai întâi numele vostru”, şi spunându-şi fiecare numele său, a scris şi cuvintele lor un Mangailian notar. Tavrinie a zis sfinţilor: “Iată viaţa voastră este în mâinile mele; de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă maicii zeilor, şi veţi fi şi preoţi ai acesteia, pentru că a murit preotul ei, şi a mers către marele Dia, împăratul ceresc, ca să-i slujească lui acolo”. Iar sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: “Cum îndrăzneşti preaneruşinatule să grăieşti că preadesfrânatul cel necurat este împărat? Cunoaşteţi dar, o oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are purtare de grijă de toate, şi în palmă le ţine toate câte sunt, şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina”. Iar Gavinie guvernatorul a chemat la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare; pe care neplăcându-i, i-a băgat în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Deci scoţându-i din temniţă i-a întins pe pământ şi i-a bătut foarte cumplit; şi băgându-i iarăşi i-a scos şi i-a dat numitului lor sat Ozovia şi acolo le-a tăiat capetele şi şi-au dat sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici dintre tâlhari, care prin apostolul Iason, crezând în Hristos, în căldare cu smoală s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Cherchira, fiica guvernatorului Cherchirei, care, cu săgeţi fiind săgetată, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zinon şi Vitalie, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Eusebie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Onisifor şi Evod.

Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci, de care aminteşte şi apostolul Pavel. Onisifor a stat episcop Colofonului, iar Evod a fost pus în scaunul Antiohiei de Petru. Şi amândoi pătimind multe chinuri şi nevoi, şi pe mulţi întorcând la credinţa în Hristos, s-au suit şi ei spre Domnul cel dorit. Pomenirea lor se face şi la data de 7 septembrie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Neon, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 21

---

Sf. 9 Mucenici din Cizic: Teognis, Ruf, Teostih, Artemie, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon (sec. III) • Sf. Cuv. Memnon Mărturisitorul, făcătorul de minuni • Sf. Cuv. Auxivie • Sf. Mc. Torpetie, de la Pisa sub Nero (†65) • Sf. Ier. Liberie I, episcop de Ravenna, fost filozof grec (†206) • Sf. Ier. Sever, făcătorul de minuni, episcop de Napoli, (†409) • Sf. Ier. Pavel I, mărturisitorul, episcop de Brescia (†545) • Sf. Cuv. Endelia, pustnică în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Senan, pustnic în Ţara Galilor (sec. VII) • Sf. Ier. Vilfridie (Wilfrid) cel Tânăr, episcop de York, în Marea Britanie (†744) • Sf. Ier. Ioan, noul Milostiv, mitropolit de Beoţia, în Grecia (sec. XII) • Sf. Cuv. Nichifor, din Sebazeea (sec. IX) • Sf. Mc. Hibat Allah, din Damasc (†1229) • Sf. Ier. Vasile, episcop de Ostrog, în Rusia (†1671) • Sf. Mc. din Lazeti, în Georgia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Stanco[1], copilul păstor, din Muntenegru (†1712) • Sf. Cuv. Nectarie, starețul, de la Sihăstria Optinei, în Rusia (†1928).

[1] Ucis de turci, pe când păzea oile.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor nouă mucenici cei din Cizic: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon.

Aceşti dumnezeieşti mucenici fiind adunaţi de prin multe locuri şi duşi la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au dispreţuit şi au ruşinat pe guvernator şi rătăcirea idolilor. După aceea fiind supuşi la felurite chinuri, nu s-au înduplecat ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Memnon mărturisitorul, făcătorul de minuni.

Acest între sfinţi părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor. Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu. Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos. Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu linişte la liman. Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Avxivie, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 47

---

Sfântul Apostol Iacov[1], fiul lui Zevedeu, fratele Sf. Ap. Ioan Evanghelistul, decapitat la Ierusalim, din porunca lui Irod Agripa (†44) • Sf. Ier. Donat[2], episcop al Evriei, în Albania (†307) • Sf. Ier. Eutropie, episcop de Saintes, în Franţa (sec. I sau III) • Sf. Mc. Sofia, fecioara, de la Fermo, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Marian[3], Agapit, Secondin, Iacob, Tertula, Antonia, Emilian şi cei împreună cu dânşii (†259) • Sf. Mc. Maxim, de la Efes, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Lavrentie, preotul, şi cei împreună cu dânsul, de la Novara, în Piemonte (†397) • Aflarea moaştelor Sf. Sf. Mc. Vasile, episcop de Amasia, azi în Turcia • Sf. Ier. Pomponie, mărturisitorul, episcop de Napoli (†536) • Sf. Cuv. Cinulie (Cynwl), pustnic în Ţara Galilor (sec. VI) • Sf. Ier. Erchevaldie (Erkenwald), episcopul, din Anglia (†693) • Sf. Cuv. Clement[4], făcătorul de canoane (sec. IX) • Sf. Nouă Mc. Arghira, de la Constantinopol (†1721) • Aflarea moaştelor Sf. Ier. Nichita, episcop de Novgorod, în Rusia (†1108) • Mutarea moaştelor Sf. Sava de la Zvenigorod, în Rusia • Sf. Ier. Ignatie[5], episcop de Stavropol, în Rusia (†1867).

[1] Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Apostol Iacov, zis și cel Mare, se află la Santiago di Compostella, în Spania, în catedrala Sfântul Apostol Iacob. La Roma, în biserica San Crisogono a Trastevere, alături de moaștele Sfântului Hrisogon, se află un braț al Sfântului Iacov, iar în biserica San Giacomo in Augusta, alte fragmente de os. La Veneția, în biserica San Donato a Murano, se cinstește un os, despre care nu se știe dacă aparține Sfântului Apostol Iacov cel Mare sau Iacov cel Mic (episcopul Ierusalimului); el a fost primit de la Ierusalim în anul 374, de către episcopul Eliodor de Altino, și mutat de la Altino la Veneția, în anul 639, într-o capelă închinată Sfântului Andrei. Tot la Veneția, un os de-al Sfântului este cinstit în biserica San Giacomo Maggiore.

[2] Trupul întreg al Sfântului Donat a fost mutat după moartea sa în Kefalonia, unde s-a aflat până în anul 1115, când dogele Domenico Michel l-a adus la Veneția. La 7 august 1656, trupul său a fost așezat în biserica Santa Maria din Murano, în capela din dreapta altarului principal, unde poate fi cinstit și astăzi, împreună cu o icoană a Maicii Domnului.

[3] Moaştele Sfântului Mucenic Marian şi ale Sfântului Iacob au fost fost duse la Amelia (Terni), iar din secolul al VI-lea mutate la Gubbio, în Perugia.

[4] Ucenic al Sf. Teodor Studitul și mărturisitor pentru cinstirea sfintelor icoane.

[5] Brianceaninov. Fiu al unei familii înstărite de la Sankt Petersburg, a urmat inițial cariera militară în Garda Imperială, la care a renunțat, pentru a deveni călugăr. În 1857 este hirotonit episcop, iar după 4 ani, se retrage la mănăstire, unde scrie mai multe volume de îndrumări duhovnicești pentru monahi și mireni, pornind de la scrierile Sfinților Părinți.

---

SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea pomenirea sfântului măritului apostol Iacob, fratele sfântului Ioan, de Dumnezeu cuvântătorul.

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Donat, episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: “Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: “Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: “Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”. Sfântul zise: “Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 45

---

†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi (sec. XIV) • Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei de la Roma[1] (†284) • Sf. Ier. Martin, episcop de Vienne, în Franța (sec II) • Sf. Mc. Ischie, Procesie, Marina, Antonie, Serenie şi Victor, de la Roma • Sf. Mc. Prim, Idonie și cei împreună cu dânșii, ucenici ai Sf. Mc. Iuliu şi Aaron, din Ţara Galilor (sec. III) • Sf. 2000 de Mucenici • Sf. 25 de Mucenici, din Nicomidia • Sf. Mc. Cast şi Secundin, de la Siunessa, în Campania, sub Diocleţian (†305) • Sf. Cuv. Lupian, făcătorul de minuni, ucenic al Sfântului Ilarie de Poitiers, din Résé, Nantes, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Leon Pustnicul (sec. IV) • Sf. Cuv. Dometie, de la Mănăstirea Lérins, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Leontie, episcop de Autun, în Franța (†460) • Sf. Ier. Serfie, întemeietorul Mănăstirii Culross, apoi episcop, din Irlanda, (sec. VI) • Sf. Vepusie (Veep), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cevidie (Cewydd), din Țara Galilor (sec. 6) • Sf. Cuv. Teodoric, stareț la Mănăstirea Mont d’Or, la Reims, în Franța (†533) • Sf. Cuv. Ilarion, de la Oisé, la Maine, în Franța (†535) • Sf. Cuv. Carilefie (Carilefus), din Auvergne, în Franța (†545) • Sf. Ier Galie[2] I (Gall), episcop de Clermont, din Auvergne, în Franța (†553) • Sf. Ier. Lunarie, întemeietorul Mănăstirii Pontual, din Franţa, apoi episcop (†570) • Sf. Cuv. Petru Patricianul (†854) • Sf. Cuv. Vasilie, întemeietorul Mănăstirii Pârâul Adânc, din Trilia Bitiniei (sec. X) • Sf. Mc. Constantin, de la Ormidia şi cei împreună cu dânsul, din Cipru (sec. XII) • Mutarea moaștelor Sfântului Ioan de la Rila (†946), de la Târnovo la Rila, în Bulgaria (1470).

[1] Sfinții Mucenici au fost îngropați împreună în cetatea Cirului, aproape de Antiohia, locul muceniciei lor, și au fost cinstiți ca tămăduitori îndată după moartea lor. Astfel, conform tradiției, Teodoret, episcopul Cirului (393-457), a dăruit părticele din moaștele lor numeroaselor biserici ridicate în cinstea lor în Ierusalim, în Egipt și în Mesopotamia. La Roma, au fost aduse moaștele Sfinților Cosma și Damian, în basilica închinată lor, de către papa Felix al IV-lea (526-530), iar astăzi pot fi cinstite în cripta de sub altarul principal.

[2] Amintit de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum VI.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.

S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria – Laura.

Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.

În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.

Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 13

---

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica de la Vlaherne (sec V)[1] • †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare (†1504) • Sf. Ier. Iuvenalie patriarhul Ierusalimului (†458) •  Sf. Mc. Procesie şi Martinian, de la Roma[2] (sec. I) • Sf. Mc. Iachint din Campania (†189) • Sf. Amasie, mărturisitorul,  din Limousin, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Ariston, Crescent, Eutihie, Urban, Vitalie, Iustin, Felicisima, Felix, Marcia şi Simforosa, sub Diocleţian (†285) • Sf. Mc. Cointie • Sf. Mc. Pavel, Vilon, Teon şi Heron, de la Tesalonic (sec. IV) • Sf. Cuv. Menegonda[3], zăvorâta, de la Tours, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ierochie (Jéroche), de la Rebais, apostol în Brie, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Evdochie, stareţul, din Anglia (sec. VII) • Sf. Ier. Vasile, patriarhul Ierusalimului (sec. IX) • Sf. Ier. Fotie, mitropolitul Kievului (†1431) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie din Alaska (†1796) • Sf. Nou Mc. Lamprie, de la Makri, în Grecia (†1835) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici)[4], arhiepiscop de San Francisco, în SUA (†1966).

[1] Există o tradiție conform căreia veșmântul ar fi fost mutat (între secolele VIII-XII) în Mănăstirea Khobi din Georgia, de unde a fost confiscat de sovietici și depus în Muzeul de Istorie din Zugdidi.

[2] Sfinţii Mucenici Procesie şi Martinian au moaşte întregi în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Pomenită de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum XIX.

[4] Hirotonit episcop în 1934, este trimis la Shanhai, în China, de unde, în urma războiului dintre China și Rusia este obligat să plece, îmrpeună cu credincioșii, spre America. În 1951 este trimis la Paris și apoi la Bruxelles, pentru a se ocupa de credincioșii din Franța și Țările de Jos. Aici inițiază redescopeririea sfinților locali și a locurilor unde se aflau Moaștele lor. În anul 1962 devine arhiepiscop de San Francisco, unde construiește catedrala și unde va fi îmormântat în 11 Iulie 1966, la 9 zile după moartea sa, survenită în 2 Iulie. În 2 Iulie 1994 a fost proslăvit în rândul sfinților de către Biserca Ortodoxă Rusă din Diaspora, fiind inclus ulterior în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).

Pe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfintii Parintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pâna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luând parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cântare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întâmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormântul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.

Odraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si SfantDreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati “pâna la moarte” cu capul sau adica, “cu pretul vietii sale”, cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu “slava poporului sau”, adica a neamului nostru românesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: “Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra”, scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare “de la cele vremelnice” catre “locasurile de veci”, asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: “iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor”, zicând mai departe cronicarul: “Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 19

---

Sf. Mc. Iachint, paharnicul împăratului Traian, de la Roma (†108)[1] • Sf. Ier. Anatolie patriarhul Constantinopolului (†458) • Sf. Ier. Crest (Chrestus), episcop de Siracusa, Sicilia (sec. I) • Sf. Mc. Teodot, Teodota, Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Ascliodot şi Golinduchie, sub Traian (†108) • Sf. Ier. Mărt. Datie, episcop de Ravena (†190) • Sf. Mc. Marcu şi Mochie • Sf. Mc. Irineu, diaconul, şi Sf. Mustiola, fecioara, de la Chiusi, în Toscana, sub Aurelian (†273) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Altino, în Veneto (†410) • Sf. Cuv. Alexandru, întemeietorul Mănăstirii Neadormiţilor, din Constantinopol (†430) • Sf. Ier. Gherman, primul episcop al insulei Man, însoțitor al Sfântului Patrick, în Anglia (†475) • Sf. Cuv. Isaia Pustnicul (sec. V) • Sf. Publie (Byblig), din Carnarvon, în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amablie[2], preotul, protopsalt al catedralei din Clermont, din Auvergne, în Franța  (†475) • Sf. Ier. Vladie (Bladus), episcop în insula Man, în Anglia • Sf. Cuv. Gurtiernie (Gurthiern), pustnicul, din Franţa (sec. VI) • Sf. Mc. Teodota (†712) • Sf. Cuv. Chilian (Kilian), stareț al Mănăstirii din Insula Iona, în Scoția (†752) • Sf. Cuv. Gutalgonie (Guthalgon), pustnicul, din Belgia Flamandă (sec. VIII) • Sf. Ier. Leon al II-lea, episcopul Romei[3] (†783) • Sf. Cuv. Gheorghe Teoforul, stâlpnic în Antiohia (†1068) • Sf. Cuv. Anatolie şi Anatolie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Vasile şi Constantin, prinţi de Iaroslav, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (†1589) • Sf. Cuv. Gheorghe Zăvorâtul, de la Muntele Minunat, duhovnicul Sf. Gheorghe Atonitul (†1608) • Sf. Cuv. Nicodim, de la Lacul Koja, în Rusia (†1640) • Sf. Cuv. Ioan şi Longhin, făcătorii de minuni, de la Jarenga, în Rusia (sec. XVII) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1652) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Notenon, din Ahaia, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Mihail și Toma, cei nebuni pentru Hristos, din Solvicigonsk, în Rusia • Sf. Nou Mc. Gherasim, de la Carpenision, mucenicit la Constantino-pol (†1812) • Aflarea mormântului și a moaștelor Sfântului Mucenic Rafail, din Mitilene, în Grecia.

[1] O parte de Sfinte Moaște ale sale se află la Paraclisul de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.

[2] Ocrotitorul orașului Riom.

[3] A condamnat erezia monotelistă, ca urmare a deciziei sinodului VI Ecumenic de la Constantinopol (680-681). Moaştele lui se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubiculariul.

Acesta era din Cezareea Capadociei, si fiind cubiculariu slujea la masa împaratului Traian (anul 108). Fiind pârât ca este crestin, a fost silit sa guste din jertfele idolesti cele spurcate. Iar de vreme ce nu s-a plecat a face aceasta, ci mai vârtos a marturisit pe Hristos, a fost batut peste tot trupul si bagat în temnita. Acolo i s-a dat sa manânce numai din cele jertfite idolilor, dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a voit a gusta din acelea, ci a ramas postind 40 de zile. Din pricina aceasta slabind de foame, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului.

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tâlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasând în locul sau pe Sfântul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodot si Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Acestia fiind siliti de Maxim eparhul sa jertfeasca idolilor si neplecându-se, ci în fata tuturor marturisind numele lui Hristos, li s-au taiat capetele cu sabia. Sfântului Mochian când era dus la moarte îi urmau femeia si copiii plângând, iar el îi sfatuia sa taca. Iar când Sfântului Marcu i s-a taiat capul, sotia sa, fiind de fata, l-a primit în mâini. Si asa muceniceste savârsindu-si viata, au primit cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 17

---

Sf. Ier. Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei, autorul Canonului celui Mare (†740) • Sf. Cuv. Marta, mama Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, din Muntele Minunat, în Siria (†554) • Sf. Mc. Namfamon și a celor împreună cu dânsul: Mighina, Luchita și Sanae, din Africa (†198/200) • Sf. Mc. Iucundian, din Africa • Sf. Sf. Mc. Teodor, episcop de Chirina, în Libia (†310) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Aquileia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Donat, episcop de Levia, și Teodot, muceniciți în Africa • Sf. Mc. Chiprila, Aroa şi Luchia • Sf. Sf. Mc. Teofil • Sf. Cuv Asclipia, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv Menignie • Sfânta Corila (Korilla) • Sf. Ier. Florentie, episcop de Cahors, în Franța (sf. sec. IV – înc. sec. V) • Mutarea moaștelor Sf. Ier. Martin cel Milostiv, episcop de Tours, și înnoirea Basilicii din Tours, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Finbar, starețul Mănăstirii Innis-Doihmle, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Laurian, episcopul Seviliei, mucenicit la Vatan, în Franța (†544) • Sf. Valentin Mărturisitorul, preot la Griselles, în Burgundia, Franța (†547) • Sfânta Perunelia (Perounelle), sora Sfântului Gulven, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Rigval, pustnic în Muntele Saint Rigaud, în Franța (sec. VII) • Sfânta Berta (Berthe), mama sfintelor Ghertruda și Deotila, din Artois, în Franța (†725) • Sf. Cuv. Mc. Libert[1], de la Saint-Trond, în Franța (†835) • Sf. Andrei Pătimitorul, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul[2], mitropolitul Atenei (†1222) • Sf. Cuv. Andrei (Rubliov), iconograful, de la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, din Rusia (†1420) • Sf. Cuv. Tihon, Vasile și Nicon, de la Solovki, Rusia (sec. XVI) • Aflarea moaștelor Sfântului Eftimie de la Suzdal, în Rusia (†1507) • Sf. Noi Mc. Nicolae al II-lea, Ţarul Rusiei, Alexandra, țarina, prinţul Alexie şi prinţesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia[3], din Rusia (†1918) • Sf. Cuv. Mc. Nil (†1918) • Sf. Sf Mc. Platon, mitropolit de Banja Luka, în Bosnia-Herțegovina (†1941) • Sf. Sf. Mc. Gheorghe, preotul.

[1] Mucenicit de vichingi.

[2] Mărturisitor al credinței înaintea cruciaților.

[3] Pomeniți și pe 26 Ianuarie.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660.  Cel care avea sa fie numit “cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat  fara grai in primii sapte ani ai vietii sale. Scapat de aceasta infirmitate prin Sfânta Impartasanie, arata incepind de atunci un talent de exceptie, in special in arta vorbirii intelepte si a studiului Sfintei Scripturi. Parintii sai il incredintara ca  slujitor bisericii Invierii la Ierusalim (dupa unii ar fi devenit calugar la Saint Sabas, unde a si studiat) iar cel care se afla in tronul patriarhal, Teodor (674-686), facu din Andrei fiul sau spiritual.  Intuise in el asemenea calitati incit voia sa il pregateasca drept succesor al sau si il numi, in ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericesti. In aceasta calitate, la putin timp de la  cel de-al Saselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinti batrâni, pentru a prezenta imparatului si Patriarhului marturia de credinta a Bisericii sale, manifestându-si adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserica din Ierusalim,  ocupata in vremea aceea de catre arabi, nu a putut sa trimita decât un singur reprezentant la Sinod).

Ceilalti doi reprezentanti s-au intors in Palestina, dar Sfântul Andrei ramase in capitala, gasind acolo conditii mai prielnice rugaciunii, studiului si activitatilor apostolicesti pentru care Dumnezeu il pregatise. Duse pentru o vreme o viata retrasa, dar adevarul nu putea sa ramâna multa vreme ascuns sub oboroc, astfel purtarea sa plina de sfintenie si forta cuvintelor sale folosita intru mântuirea sufletelor ajunsera repede la urechile imparatului si ale Patriarhului, si fu numit Diacon al Marii Biserici. Ii fu incredintat postul de  responsabil al orfelinatului Sfântul Paul si al ospiciului pentru saraci ce se afla in cartierul Eugenios.  Timp de aproape 20 de ani, dovedi multa perseverenta la conducerea acestor institutii de binefacere,  pe care le dezvolta si le transforma in ostrov al mântuirii, prin indemnarea oamenilor la pocainta si la practicarea virtutii. Reusi atât de bine in aceasta sarcina, incât in 711 fu consacrat Arhiepiscop al Cretei. Dar inainte de a se putea instala in scaunul sau, cum se gasea inca in capitala, Philippikos uzurpa tronul, il destitui pe Patriarhul Cyrus si il puse in locul acestuia pe Ioan al Saselea., dându-i drept misiune sa anuleze hotarârile celui de-al Saselea Sinod si sa reânvieze erezia monotelita. Sub presiunea autoritatilor, Sfântul Andrei trebui sa incuviinteze toate acestea ; dar imediat ce Philippikos fu indepartat de la putere (713), el se retracta si marturisi fara ocolisuri adevarata credinta despre cele doua vointe ale lui Hristos.

Inca din ziua instalarii sale in Catedrala din Gortina, Sfântul Pastor isi incuraja Preotii sa se apropie cu demnitate de Dumnezeu si sa devina primitori ai  harului sau, pentru a fi capabili sa transmita credinciosilor aceasta lumina. Pronunta un mare numar de predici in cinstea sarbatorilor Domnului, ale Maicii Domnului sau ale Sfintilor, care constituie una din cele mai pretioase mosteniri ale literaturii patristice ; pentru a incununa cu demnitate festivitatile Bisericii sale, el compuse, cu o arta de neasemuit, nenumarate imnuri ramase in cartile noastre liturgice.

El este in special autorul Canonului celui Mare care, cântat in fiecare an in timpul Postului Mare, nu a incetat, de secole incoace, sa dea nastere in rândul  credinciosilor la mântuitoare lacrimi de pocainta. In acest imn impunator, pentru care a si primit titlul de “Initiator in tainele pocaintei”, sfântul evoca toate personajele Vechiului si Noului Testament care pot fi luate drept modele spre calea intoarcerii la credinta si la cainta. Pe cel care se pocaieste si care la inceputul Postului s-a recunoscut in Adam asteptând la portile Raiului, aceste exemple scoase din Scriptura il fac sa realizeze ca – recapitulând prin  viata sa pacatele lumii intregi – numai in lacrimi, post si rugaciune trebuie asteptata izbavirea prin Hristos, Mântuitorul intregii omeniri.

In afara acestor indeletniciri de predicator si melodic, Sfântul Andrei renova biserici si manastiri, fonda o biserica, inchinata Maicii Domnului din Vlaherne,  in amintirea acestei  renumite biserici din Constantinopol. Organiza de asemenea un ospiciu pentru bolnavi, batrâni si nevoiasi, pe care il intretinea nu numai financiar ci il si vizita adesea, ingrijind pe infirmi cu mâinile lui si procurând tuturor  minunata mângâiere prin cuvintele sale.

Cu ocazia unuia din desele atacuri arabe impotriva insulei Creta, Sfântul Ierarh, refugiat in fortareata impreuna cu poporul sau, reusi sa ii indeparteze pe agresori prin singura puterea rugaciunii sale si multi dintre ei pierira in dezordinea creata. Cu alte ocazii, el scapa insula de seceta, prin suvoiul lacrimilor sale si alunga o epidemie transformându-se in medic al tuturor prin rugaciune si priveghere.

Desi devenise totul pentru toti asemeni lui Hristos, el trebui sa isi paraseasca eparhia pentru a se duce la Constantinopol. Acolo puse bazele poporului prieten al lui Hristos prin invatatura sa ortodoxa despre inchinarea la Sfintele Icoane, amenintata in acele timpuri de catre imparatul Leon al Treilea.  Primind semn de la Dumnezeu despre apropierea sfârsitului sau, ii reuni pe cei apropiati lui si ii anunta ca Episcopatul sau nu il va revedea in viata. La putin timp dupa aceea, se imbarca spre Creta si, facând escala in insula Mitilene, (dupa altii, ar fi fost trimis in exil la Mitilene de catre imparatul Leon III, din cauza ca apara Sfintele Icoane) isi gasi odihna la 4 iulie 740.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Marta, maica Sfântului Simeon, celui din muntele minunat.

Cuvioasa Marta petrecând cu tot felul de fapte bune, si având multa credinta spre Maica lui Dumnezeu, i s-a vestit de catre dânsa mai înainte de savârsirea ei dulceata vesnicelor bunatati ce o asteptau. Si mutându-se de la cele pamântesti, s-a aratat celor ce pazeau moastele ei, facându-i sa se bucure si spunându-le ca a luat mare har de la Dumnezeu. Si se afla ea întru lumina si în bucurie de negrait, nu numai pentru rugaciunile fiului ei, ci si pentru ca a suferit pentru Domnul felurite ispite si necazuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului Andrei Rubleov, iconograful.

Icoane de Andrei Rubelov pe situl Adevar-Ortodox.

Tot în aceasta zi, pomenirea chinuirii Sfântului sfintitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Donat, episcopul Leviei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiprila, care, strujita fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Aroa si Luchia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Asclipia, facatoarea de minuni, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic Teofil, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Menighi, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 28

---

† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul și cei șase ucenici care au pierit împreună cu dânsul (†1000) • Sf. Cuv. Lampadie (sec. X) • Sf. Sf. Mc. Ştefan[1], primul episcop de Reggio-Calabria, și cei împreună cu dânsul: Sf. Sf. Mc. Suera, Sf. Mc. Agnia, Perpetua şi Felicita, muceniciți în vremea prigoanei lui Nero  (†64/68) • Sf. Mc. Agaton şi Trifina, din Sicilia • Sf. Mc. Zoe, de la Roma, sub Diocleţian (†286) • Sf. Mc. Fevronia, din Patti, în Messina, sub Dioclețian (sec. III) • Sf. Mc. Ana şi Chirila, din Cirene, în Țara Sfântă (†304) • Sf. Mc. Vasile şi cei 70 împreună cu dânsul, de la Schitopoli, în Samaria – Țara Sfântă • Sf. Mc. Trofimena, fecioara, din Sicilia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Atanasie, diaconul, de la Ierusalim (†451) • Sf. Prob și Grația, soț și soție, din Anglia • Sf. Erfilia (Erfyl), fecioara, în Țara Galilor • Sf. Filomena, fecioara, din San Severino, în Marche (†500) • Sf. Fragan și Guenia (Gwen/Blanca), din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Edana, pustnica, din Irlanda • Sf. Cuv. Monina, pustnica, din Irlanda (†516) • Sf. Ier. Numerian, arhiepiscop de Trier, în Germania (†666) • Sf. Cuv. Moduina (Modwenna), stareță la Withby, în Anglia (†695) • Sf. Lampadie tămăduitorul, din Ierapolis, în Isauria, azi în Turcia (sec. X) • Sf. Cuv. Atanasie și Teodosie, stareți la Cerepovețk, în Rusia (sec. XIV) • Mutarea moaştelor Sf. Serghie de Radonej (†1421) • Sf. Mc. Ciprian cel Nou, de la Constantinopol (†1679) • Sf. Noi Mc. Elisabeta, ducesa[2], şi Varvara, din Rusia (†1918)[3].

[1] A fost hirotonit de Sf. Ap. Pavel.

[2] Pomenită și pe 26 Ianuarie.

[3] Moaștele lor se află la Mănăstirea Rusă de pe Muntele Măslinilor, din Țara Sfântă.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.

Acest luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin anul 930 la Trapezunt,  din parinti de bun neam si fu numit Avramie la Sfântul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre notabilii Trapezuntului. Când era copil nu era atras de jocuri galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati si, abia ajuns la vârsta adolescentei, fu remarcat de un inalt functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curând ca profesor adjunct, in ciuda vârstei sale tinere.

Inclinatia pe care o manifesta in domeniul Literelor nu il facea sa neglijeze viata ascetica, care ii placuse inca din copilarie; se arata calugar inainte de vreme si luptator inainte de a intra in arena. Se eschiva de la masa imbelsugata a generalului si isi dadea merindele, ce ii erau aduse de doi servitori, in schimbul unei pâini de orz, pe care o mânca o data la doua zile. Nu se intindea pentru a dormi si lupta impotriva somnului stropindu-si fata cu apa rece. Cât priveste vesmintele, le impartea saracilor, iar când nu mai avea nimic de dat, se retragea intr-un colt pentru a se lepada pâna si de lenjeria de corp.

Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru amabilitatea lui, viata sa sfânta si aspectul sau dumnezeiesc. Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta institutie de invatamânt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir decât iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie – caruia ii era rusine de laude – se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate grijile secolului.

Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu cunostinta cu ruda lui, Sfântul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie), egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tânarul ii dezvalui dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfârsitul discutiei, se prezenta la Sfântul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune, amestecata cu admiratie, pentru Avramie.

Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il urma pe Sfântul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curând Schima cea mica sub numele de Atanasie. Batrânul, dându-si seama ca tânarul sau discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta de a mânca o data pe saptamâna, permitându-i sa o faca o data la trei zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de ajutor de paracliser, se supunea fara crâcnire la tot ceea ce se impotrivea vointei sale, intr-atât incât ceilalti discipoli de o seama cu el il numeau “fiul ascultarii”. Dovedi un asemenea zel incât in mai putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei. Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o mila de manastire,  sa se hraneasca doar cu pâine uscata si apa, o data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere. Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, când veni sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania lui, indata ce imprejurarile o vor permite.

La putina vreme, cum Sfântul Mihai lasase sa se inteleaga printre cei apropiati lui ca Atanasie ar deveni mostenitorul sau in ale harului si ale sufletului, unii calugari, crezând ca el voia sa il faca succesor ca egumen, incepura sa deranjeze pe tânarul ascet cu tot felul de maguliri.  Topit in dragostea isihiei si respingând orice onoruri, Sfântul alese si de data aceasta sa se eclipseze si, luându-si doar hainele cu el, doua carti si culionul parintelui sau spiritual, se duse de-a dreptul la Muntele Athos, pe care il admirase din insula Lemnos cu ocazia sejurului sau la Marea Egee, si unde nu traiau pe atunci decât sihastri, locuind in colibe de crengi si care, straini de orice grija, nu detineau nimic si nu lucrau pamântul. Dupa ce le admira modul de viata cu ocazia unei scurte vizite, se puse sub ascultarea unui batrân cu totul simplu, care locuia in partea de nord a peninsulei, Zygos, dându-se drept un marinar victima unui naufragiu, cu numele Barnaba ; pentru a indeparta orice banuiala asupra originii sale, se prefacu a fi nescolit si incapabil sa invete macar alfabetul.

Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din Tesalonic, cerându-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica Protaton  din Karyes, protosinghelul  recunoscu in alura plina de noblete a tânarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii porunci sa citeasca predica Sfântului Grigorie Teologul. Atanasie incepu sa ingâne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa citeasca “asa cum stia”; nemaiputând sa se ascunda, incepu sa citeasca in asa fel incât toti calugarii venira sa se prosterneze plini de admiratie in fata lui.  Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu  (cf. 28 iulie) prezise ca acela care venise mai târziu decât ei pe Munte avea sa fie inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se supuna lui. Protosinghelul  il lua deoparte pe Atanasie si, aflând adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfântul isi asigura existenta copiind carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incât copia, cu o  caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.

Dar lumina nu putea sta ascunsa multa vreme pe Munte si când fratele lui Nichifor, Leon Foca, veni in pelerinaj la Athos pentru a aduce rugaciune de multumire lui Dumnezeu dupa un razboi victorios impotriva barbarilor, reusi sa il descopere pe Atanasie. Calugarii atoniti, constatând ca acest calugar era atât de indragit de personaje de rang inalt, il rugara sa mijloceasca la Leon pentru ca biserica Protaton sa fie refacuta si construita mai mare. Atanasie obtinu imediat ceea ce a cerut si dupa ce si-a luat ramas bun de la prietenul sau  de vaza, reveni in singuratatea sa. Dar cum calugarii veneau neincetat sa ii ceara sfatul, el se eclipsa din nou, in cautarea isihiei, si se retrase in partea de sud a Muntelui, intr-un loc pustiu, batut de vânturi, Melana. Acolo fu crâncen ispitit de demon care isi vadi fata de ascet toate uneltirile lui si mai ales “razboiul acediei”, incercarea specifica sihastrilor. Vrajmasul ii provoca o asemenea uscaciune spirituala incât, ajuns aproape la descurajarea totala, Atanasie isi dorea sa paraseasca acel loc ; dar intr-un ultim efort hotarâ sa rabde pâna la sfârsitul anului.  In ultima zi, pe când se pregatea sa paraseasca Melana, cum nu gasise nici un fel de liniste in aceasta incercare, o lumina dumnezeiasca il strabatu dintr-odata, umplându-l de o bucurie de nedescris si aducându-i darul lacrimilor, pe care le varsa de atunci, fara nici un efort, pâna la sfârsitul zilelor sale ; de aceea locul ii deveni atât de drag pe cât ii fusese de urât mai inainte.

Tocmai atunci Nichifor Foca primise comanda intregii armate bizantine pentru a elibera Creta de arabi, care inspaimântau toate tarmurile prin incursiunile lor in scopul de a jefui;el trimise soli in centrele manastiresti din acele timpuri – cu deosebire la Athos, caci aflase de la fratele sau ca Atanasie se gasea acolo – cerând sa ii fie trimisi calugari in stare sa il ajute prin rugaciunile lor. Parintii din Sfântul Munte reusira sa invinga toata rezistenta iubitorului isihiei, amintindu-i ca mai multi calugari se aflau prizonieri in mâinile arabilor si astfel Atanasie sosi in Creta in compania unui calugar mai in vârsta, la putin timp de la izbânda lui Nichifor (961). Purtat pe valurile bucuriei de a-si fi regasit parintele spiritual, acesta ii confirma ca inca avea intentia de a se retrage din lume si il implora sa puna bazele unei manastiri in apropierea sihastriei sale pentru a se adaposti amândoi. Omul lui Dumnezeu, considerând ca a lucra pentru propria mântuire era deja o sarcina prea grea si evitând orice ocazie care i-ar fi adus grija si imprastiere, refuza aceasta propunere si se intoarse la Athos. Nichifor trimise dupa el pe unul din cei apropiati lui, Metodie care deveni apoi egumen la Kyminas si acesta din urma reusi sa il convinga pe Atanasie sa intreprinda constructia manastirii.  Cu aurul oferit de Nichifor, un paraclis fu construit in scurt timp si fu inchinat Inaintemergatorului  cu chilii de sihastru pentru Atanasie si Nechifor (acesta chilie exista inca, la cinci minute de Lavra) ; dupa plecarea lui Metodie se incepu constructia unei mari biserici a Maicii Domnului si a Lavrei, numita “din Melana” (numita Lavra, in amintirea manastirilor aproape-sihastre de altadata, fundatia era dintru inceput destinata unei manastiri cenobitice), pe locul unde Atanasie fusese izbavit din acedie prin viziunea luminii dumnezeiesti. Atanasie alunga prin rugaciune demonul care ii paraliza pe muncitori, acestia hotarâra sa devina calugari si fura tunsi de catre Sfânt care, inainte de a-i accepta ca discipoli, se duse sa primeasca schima cea mare monahiceasca din mâinile unui sihastru din imprejurimi, Isaia.

In acel an (962-963), o foamete cumplita lovi intregul Imperiu incât aprovizionarea Lavrei fu intrerupta. Hotarând sa mearga sa ceara sfatul batrânilor din Karyes, Atanasie intâlni pe drum pe Maica Domnului, care facu sa tâsneasca in fata lui un izvor cu apa din abundenta (pe locul actual al Aghismei Sfântului Atanasie. Acest episod nu apare in Viata Sfântului , dar a fost transmis prin traditia orala) si Ea ii ceru sa nu fie nelinistit caci ea avea sa ocupe pentru restul vremii sarcina de econom al Manastirii (de aceea, pâna astazi, nu exista econom la Lavra, doar sub-econom si este venerata icoana Maicii Domnului Economita). Iar când Sfântul se intoarse la Manastire, Prea Sfânta ii arata hambarele pline. Prin harul lui Dumnezeu si rugaciunea Sfântului, lucrarile inaintara cu repeziciune, in ciuda marilor greutati datorate terenului accidentat, plin de pietre si hatisuri. La biserica, dotata cu doua strane in forma de cruce (prima biserica de acest tip, zisa “atonita”, care se generaliza apoi in intreg Imperiul), fu adaugata o sala de mese (cu 21 de mese din marmura dintr-o singura bucata, care exista si astazi la Lavra, asemeni altor numeroase obiecte din epoca Sfântului, indeosebi cârja sa pastorala si crucea cea grea din fier pe care o purta), camere de oaspeti, un spital dotat cu baie, un apeduct, o moara si tot ceea ce era necesar vietii intr-o mare manastire. Numarul calugarilor crescu repede iar Sfântul veghea la organizarea comunitatii, ocupându-se in cele mai mici detalii atât de Sfintele Liturghii cit si de treburile zilnice, dupa modelul manastirii Studion : in asa fel incât totul sa fie indeplinit cu demnitate si in ordine iar calugarii, eliberati de toate bunurile si de propria vointa, sa poata persevera  intr-o singura inima si fara grija in slavirea neintrerupta a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Atanasie, viata manastirii consta in “a privi impreuna scopul vietii, adica mântuirea, si a forma in viata cenobitica o singura inima si o singura vointa. Pentru ca intr-o singura dorinta toate fratiile sa constituie un singur trup cu mai multe membre” (Tipicul Sfântului Atanasie, editura Meyer pagina 115).

Totul parea sa decurga cât se poate de bine, când iata ca sosi vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei discipoli. Dar abia indepartându-se de tarm, il trimise pe unul dintre ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al treilea, Antonie,  se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara la manastirea “Preotilor”, dându-se drept pelerini care, renuntând sa mai mearga pâna in Tara Sfânta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor când il intâmpina pe trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede  când ii citi scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra, lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi putea gasi nici consolare nici armonie.

Când cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul cauta doi calugari corespunzând semnalmentelor lor, parasira locurile unde se aflau. Vânturile ii impinsesera pâna la litoralul Asiei Mici, lânga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care se afla Lavra si anuntându-i ca sub conducerea lui i se predestina un viitor stralucit. Numai ce se hotarâsera sa ia drumul intoarcerii ca providenta ii facu sa il reintâlneasca pe Teodot, care era in drum spre Cipru in cautarea Sfântului ca sa il informeze de situatia de la Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o facea de obicei si imbracat  cât se poate de simplu lua pe Sfânt deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa rabde pâna când circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea. Lui Atanasie ii revelase  Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron, asa ca il incuraja la dreptate si blândete, apoi isi lua la revedere, având cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala, cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfântul Andrei din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire fusese creata in secolul anterior de catre Sfântul Eftimie cel Tânar – cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).

Intors la Athos, Sfântul  prelua din nou conducerea lucrarilor. In cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa ramâna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.

La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfânt din cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il acuzara pe Atanasie ca transforma Sfântul Munte intr-un loc monden prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar Sfântul isi lasa asupra lui o amprenta atât de puternica incât Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfântului Munte prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit “Tragos”, semnat de imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta Sfintei Comunitati, decât cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se reconciliara cu cenobitii facând intre ei schimburi de bunuri : unii ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui Hristos.

Sihastri puteau fi vazuti abandonându-si pustia, egumeni renuntând la manastirea lor si chiar Episcopi demisionând pentru a veni sub conducerea lui Atanasie. Discipoli nenumarati alergau spre muntele Athos , veniti din Italia, din Calabria, din Arnalfi (Manastirea Amalfitanilor, cea mai importanta dintre cele trei manastiri italiene cunoscute la Athos si care urma probabil regulile Sfântului Benedict, ramase in activitate pâna in secolul XIII), din Iberia / Georgia (Cf vietii Sfintilor Ioan si Eftimie, la 13 mai. Sfântul Atanasie avea o asemenea afectiune pentru Ioan Ibericul incât il numi in Testamentul sau epitrop al Marii Lavre, insarcinat sa supravegheze disciplina monahiceasca si sa vegheze la numirea Egumenului caci se plângea ca in zadar si-a cautat un succesor. Sfântul Ioan era decedat la moartea Sfântului Atanasie, fiul sau Sfântul Eftimie fu numit epitrop dar nu putu sa se achite normal de aceasta sarcina din cauza disensiunilor dintre greci si georgieni care aparusera la Iviron. Cele doua manastiri au intretinut totusi intotdeauna relatii privilegiate, si in fiecare an Egumenul de la Iviron prezideaza sarbatoarea  Sfântului Atanasie) si din Armenia.

Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol (în urma unei revelatii a Sfântului Fantin ei au plecat impreuna din Calabria , cf. 30 august. La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai), preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de invatatura Sfântului Egumen si pentru a gasi desavârsirea prin asceza umilintei si a ascultarii.

Rugaciunea Sfântului era atât de puternica impotriiva diavolilor incât  acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie. Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent –  care nu aprecia tensiunea ascetica a Sfântului – sa atenteze la viata acestuia. El se duse noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazând  la picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfântul il ierta imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decât celorlalti discipoli.

Facându-se totul pentru toti, calugari ai cenobiei, asceti din imprejurimi sau pelerini veniti din toate partile pentru a gasi la Lavra vindecarea sufletului sau a trupului, Sfântul Atanasie nu isi inceta totusi conversatia sa permanenta cu Dumnezeu si nici luptele sale ascetice. In perioada postului nu mânca nimic toata saptamâna iar in timp normal regimul sau era cel al calugarilor supusi celor mai aspre canoane. Când participa la masa, isi impartea partea lui in asa fel incât, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu mânca mai nimic in afara anafurei impartite dupa sfânta Liturghie. Toata vremea pe care nu si-o petrecea invatându-i sau spovedindu-i pe discipolii sai, o consacra rugaciunii, intotdeauna scaldata in lacrimi iar batista sa, care era intotdeauna inmuiata, a vindecat bolnavi in mai multe rânduri. Conducator si indrumator cu o autoritate incontestabila, el se facea, asemeni lui Hristos, slujitorul tuturor si acorda o atentie deosebita bolnavilor, ocupându-se el insusi de sarcinile care ii dezgustau pe ceilalti calugari. Ii considera pe leprosi drept cea mai mare comoara a Lavrei si ii dadea in grija discipolilor celor mai incercati. Când unul din calugari murea, Sfântul se ducea lânga trupul lui si izbucnea in plâns – nu hohote de emotie ci lacrimi de mijlocire pentru mântuirea celui plecat – iar când se ridica, având fata inrosita ca de foc, il slavea pe Dumnezeu pentru faptul de a-i fi oferit pe discipolul sau ca sacrificiu placut.

Comunitatea, mai intâi limitata de catre imparat la 80 de calugari ajunse la 120 la sfârsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfântul  ramânea insa pentru fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mâinile lor pentru a evita trândavia, mama a tuturor viciilor si le dadea exemplul fiind întâiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau lipsite de cântecul psalmilor si de sarea Cuvântului dumnezeiesc. Ii invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramânea acelasi ca si pentru sihastri : “a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfânt, prin curatirea mintii, sufletului si trupului” (Tipicul, p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se retrasese Sfântul si ii vazu fata arzând ca o vatra. Mai intâi se dadu inapoi inspaimântat dar când se apropie din nou, il contempla radiind si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipând isi trada prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce vazuse.

Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfântului o intelepciune divina atât in invatarea comunitatii cât si in corectarea greselilor calugarilor. Atunci când impunea fratilor un canon, il urma si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala, când se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara, era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blândete.

A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mânia sau invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfântul ii atingea cu cârja sa pastorala spunându-i fiecaruia : “Du-te in pace, nu mai suferi de nici un rau!”.

Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramânea de terminat decât cupola. Sfântul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfârsitului sau, dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfântului Mihai Malein, pe care nu il purta decât la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi, antrenând pe Sfânt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in viata, striviti sub darâmaturi. Timp de trei ore vocea sfântului a putut fi auzita : “Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!”. Când calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il gasira mort, cu mâinile in cruce pe piept, neavând decât o rana la picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pâna când toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se scurse atunci sânge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe vindecari. Mai târziu, Sfântul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormântul sau, in fata caruia arde vesnic o candela.

Când Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5 iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care acopera mormântul, manifestând multumirea Sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfântului Mucenic Vasile, si a celor împreuna cu dânsul 70 de mucenici, ce au marturisit în Schitopoli.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lânga târg.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Chiprian, care în Constantinopol la anul 1679 de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 32

---

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare (†429) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Richie (Rix), vicar imperial, Anatolie, Antonin, Lucia, Neasie, Serin, Diodor, Dion, Apolonie, Apam, Papian, Cotevie, Orion, Papichie, Satirie, Victor, Irineu, Teodor, Dionisie, Pronichie şi alți  5 mucenici, din Campania (†301) • Intrarea Sf. Ap Pavel în Roma • Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei, și cei impreună cu dânsul: Peregrin, Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin şi Gherman, din Albania, sub Traian (†100) • Sf. Sf. Mc. Romulus[1], primul episcop de Fiesole, în Toscana, şi cei împreună cu dânsul, sub Domițian (sec. I) • Sf. Mc. Nicolae şi Ieronim, de la Brescia, în Lombardia (†123) • Sf. Mc. Apolonie, Alexandru, Epimah şi Onisim • Sf. Mc. Tranchilin[2], preotul, de la Roma, sub Diocleţian (†286) • Sf. Mc. Domnica, fecioara, din Campania, sub Diocleţian (†300/305) • Sf. Arhip şi Filimon • Sf. Ghervasie, diaconul, de la Mans, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Noiala, fecioara, din Insulele Britanice, mucenicită în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Amand, episcop de Besançon, în Franța (†515) • Sf. Cuv. Monena, stareță în Irlanda (†518) • Sf. Cuv. Goarie, preotul, pustnic la Trier, în Germania (†575) • Sf. Cuv. Nodezie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Sesburga[3], întemeietoarea Mănăstirii Minster-in-Sheppey, din Anglia (†699) • Sf. Sf. Mc. Berterie (Berthaire), preotul, și Atalie, diaconul, de la Memoux, în Franța (†775) • Sf. Cuv. Sisoe, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Soborul Sfinților de la Radonej • Sf. Nou Mc. Chiril, de la Tesalonic (†1566) • Aflarea moaștelor Sf. Iuliana, fecioara, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1600) • Sf. Sf. Mc. Simon, episcop de Ufa, în Rusia (†1921) • Sf. Cuv. Mc. Teodor, ieromonahul, din Rusia (†1943).

[1] Ucenic al Sf. Ap. Petru.

[2] Tatăl Sf.  Mc. Marcu şi Marcelin, pomeniți în 18 Iunie.

[3] Prințesă a Angliei Orientale şi regină de Kent, mama Sf. Cuv. Ermengilda (13 febr.) și a Ercogonda (7 iul.).

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică “al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : “Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : “Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !”.

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : “Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam”.

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : “Scoală-te, ieşi afară !”. Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a “amintirii morţii” în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : “Ridică-te încă o dată şi încă o dată” – “Până când ?” întrebă fratele. – Bătrânul răspunse : “Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit”.

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : “Iată că vine avva Antonie”. La puţin timp spuse : “Iată ceata Proorocilor”. Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : “Iată că vine ceata Apostolilor”. Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : “Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa”. Bătrânii i-au replicat : “Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte”. El răspunse atunci plângând : “Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început”. Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : “Priviţi, Domnul vine şi El spune “Aduceţi-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

 

Hits: 18

---

Sf. M. Muceniță Chiriachi (†295) • Sf. Cuv. Toma din Maleon (sec. X) • Sf. Mc. Evanghel, Policarp cel Nou, Prosper și Evstatie, preotul • Sf. Mc. Pelegrin, Lucian, Pompei, Isihie, Papia, Saturnin și Gherman[1], muceniciți la Dirahia, Albania, sub Traian (†100) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie, din Cartagina, episcop de Narni, în Umbria • Sf. Pantenie[2] (†214) • Sf. Mc. Claudiu, cancelarul, Nicostrat[3], primul dintre notari, Castorie, Simforian și Victorin, de la Roma, sub Dioclețian (†302) • Sf. Sf. Mc. Navitie (Navit), episcop de Trier, Germania (sec. IV) • Sf. Ier. Alirie (Alyir), episcop de Clermont, în Franța (†385) • Sf. Ier. Ioan Angheloptul[4], episcop de Ravena (†432) • Sf. Ier. Paladie, primul episcop al Irlandei[5] (†432) • Sf. Ier. Consul, episcop de Como (†495) • Sf. Ier. Sigibold, episcop de Sees, în Normandia, Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Acachie[6], din Asia (sec. VI) • Sf. Medran și Odran, frați după trup, mărturisitori în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Felix, episcop de Nantes, în Franța (†582) • Sf. Cuv. Boniție, stareț la Monte Cassino, în Lazio (†582) • Sf. Ier. Ampelie, episcop de Milano (†672) • Sf. Cuv. Carisima, stareță în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ercongota[7], de la Farmoutiers, în Franța, și Cuv. Edelburga, mătușa ei (†660)[8] • Sf. Ier. Eda (Hedda), episcop de Winchester, în Anglia (†705) • Sf. Ier. Evoldie (Evold), episcop de Vienne, în Franța (†723) • Sf. Ier. Vilibaldie (Willibald), prinţ saxon, episcop de Eichstatt, în Bavaria, Germania (†786) • Sf. Cuv. Molruanie (Maolruain), întemeietorul Mănăstirii Tallaght, din Irlanda (†792) • Sf. Cuv. Toma, pustnicul, din Peloponez, în Grecia (sec. IX-X) • Sf. Cuv. Eufrosina (Eudoxia), fostă mare ducesă de Moscova (†1407).

[1] Originari din Italia.

[2] Originar din Sicilia, filosof în Alexandria și misionar în India.

[3] Soțul Sf. Mc. Zoe (5 Iulie).

[4] În traducere: văzătorul îngerului.

[5] Originar din Franța, însoțitor al Sfântului Gherman de la Auxerre în Scoția și Irlanda, și predecesor al Sf. Patrick.

[6] Pomenit de Sf. Ioan Scărarul în „Scara”.

[7] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și sora Sf. Cuv. Ermenilda (13 feb.).

[8] Și ea prinţesă de Anglia Orientală. Este fiica Sf. Eresvida (3 sept.) și soră cu Sf. Cuv. Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.) și Vitburga (8 iul.), și soră vitregă a Sf. Cuv. Setrida (10 ian). Și ea a fost stareță de Faremoutiers, în Franţa.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Toma cel din Maleo.

Acesta a stralucit mai întâi cu viata înaltata de voievod, facând multe si mari biruinte împotriva barbarilor. Apoi iubind pe Hristos si socotind toate ale lumii ca nimic a intrat sub jugul cel usor al Domnului. Si atât a întrecut pe ceilalti în rabdarea ostenelilor pentru fapta buna, si cu numele si viata cea cinstita, încât parea un stâlp de foc pentru cei ce erau aproape de dânsul când se ruga. Si suindu-se la muntele ce se numea Maleo, a stralucit ca un luceafar, si îndeletnicindu-se cu rugaciuni si privegheri, a luat darul tamaduirilor: gonind dracii din oameni, dând vedere orbilor, pe schiopi îndreptând si cu rugaciunea izvorând apa. Si alte minuni facând, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, atunci au fost pârâti nascatorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum ca sunt crestini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut si i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la partile Meletinei în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita si aflând-o tare în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Si de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: “Nu te însela, Maximiane, caci niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.

Ilarion, cercetând pe mucenita, a dus-o în capistea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii si s-au facut ca niste praf; dupa aceasta a urmat si o furtuna de vânt, care a împrastiat în vazduh praful idolilor, si un fulger a ars fata stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.

Venind alt stapânitor în locul lui si fiind înstiintat de acestea, a hotarât ca sfânta sa fie supusa la felurite chinuri, din care a ramas nevatamata. Atunci a sezut stapânitorul la judecata si a dat asupra sfintei hotarârea sa fie ucisa afara din cetate prin taierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca sa se roage; si dupa ce s-a rugat mult, a învatat pe crestinii cei ce îi urmasera; apoi culcându-se pe pamânt, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, si mergând ostasii aproape de dânsa, vrând ca sa-i taie capul, si vazând-o moarta s-au spaimântat. Deci s-a facut glas dumnezeiesc catre dânsii: “Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Iar ostasii întorcându-se au slavit pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.

Acest cuvios parinte al nostru a trait la Muntele Sinai si este cel despre care vorbeste Sfantul Ioan Scararul (praznuit la 30 martie si in Duminica a 4-a din Postul Mare) in cartea sa “Scara raiului”, treapta a patra.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Peregrin, si cei dimpreuna cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano.

Acestia erau din Italia, dar din pricina prigoanei ce se facea de Traian, au venit la Dirahia, unde vazând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce si fericindu-l, au fost prinsi de ostasi. Si marturisindu-se ca sunt crestini, din porunca antipatului Agricola, au fost aruncati în Marea Adriatica. Si asa au luat cununa muceniciei. Iar moastele lor scotându-le marea afara, le-a ascuns în nisip. Dupa ce au trecut 70 de ani, s-au aratat episcopului Alexandriei, care luându-le le-a îngropat cu cinste, facând deasupra lor o casa de rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Policarp cel nou, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evanghel, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 45

---

Sf. M. Mc. Procopie (†303) Sf. Mc. Teodosia, mama sa, şi cei împreună cu dânșii: Douăsprezece Femei Nobile, Antioh şi Nicostrat, din în Palestina, sub Dioclețian (†303) • †) Sf. Mc Epictet, ieromonahul, şi Astion, monahul (†290)[1], de la Halmiris, în Dobrogea, sub Dioclețian • Sf. Mc. Avda • Sf. Cincizeci de Mucenici de la Porto, în Lazio, sub Aurelian (†274) • Sf. Mc. Praman, Sever, Cornelian şi cei împreună cu dînșii, 60 de Mucenici, din Sicilia • Sf. Mc. Sostratie, Spir, Heraclie, Speranție și Cecilia, de la Sirmium, azi în Serbia • Sf. Mc. Palmerie din Sardinia, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Procopie exorcistul, din Palestina, sub Dioclețian (†303) • Sf. Ier. Apolonie, episcop de Benevento, în Campania (†332) • Sf. Cuv. Dulcilie[2], apostol al regiunii Anjou, în Franța (sec. V) • Sf. Mc. Mirtag, rege al Georgiei (†410) • Sf. Ier. Auspiciu, episcop de Toul, în Franța (†489) • Sf. Cuv. Vaurie (Vaury), pustnicul, din Limousin, în Franța (†575/620) • Sf. Sf. Mc. Chilian (Kilian), episcopul, Colman preotul, Totnan diaconul și Eruald monahul, de la Wurtzburg, în Germania (†689) • Sf. Cuv. Landrada, prima stareță de la Munsterbilsen, în Luxemburg (†690), și Amelia, ucenica ei (sec. VIII) • Sf. Sf. Cuv. Nomnie, pustnicul, din Yvelines, Franța (sec. VIII) • Sf. Cuv. Baudrie (Baudry) Păstorul, pustnic la Memont, în Burgundia – Franța (†709) • Sf. Cuv. Virburga[3], prințesă de Anglia Orientală (†743) • Sf. Mc. Sumniva[4], fecioara (sec X) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, de la Ustiug, Rusia (†1303) • Sf. Cuv. Teofil Sihastrul, izvorâtorul de mir, din Sfântul Munte Athos (†1548) • Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Rusia (†1579) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, din Ustya, Vologda, în Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Anastasie, de la Ioannina, în Epir, din Grecia (†1743).

[1] O parte din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion se află la Parohia Ortodoxă Română Sfinții Epictet și Astion din Avezzano, la Parohia Sf. Apostol Andrei din Ladispoli și la Sediul Episcopiei de la Roma.

[2] Originar din Allonnes, a fost ucenic al Sf. Cuv. Martin de Tours (11 nov.).

[3] Soră cu Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și Edelburga (7 iul.)nilda.l.). (Witger), soțul ei,ă,ai o di  bassatoandato ndenea… Vedere la formula usata nella grande litania… sului și traduc

[4] Irlandeză de neam, mucenicită în Norvegia, de păgâni.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: “Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: “Emanuel”, iar de o parte, scria “Mihail”, si de alta parte, “Gavriil”, închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 17

---

Sf. Sf. Mc. Pangratie[1], episcopul Taorminei, în Sicilia, ucenic al Sf. Ap. Petru (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Chiril, episcopul Gortinei, în Creta, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Andrei şi Prov • Sf. Ier. Ponţian, episcop de Todi, în Umbria (sec. III) • Sf. Mc. Anatolia și Victoria, fecioarele, şi Audaxie, soldatul, de la Tora di Rieti, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Eusiana și cei împreună cu dânsa, muceniciți la Furconium, în Abruzzo (sec. III) • Sf. Mc. Mochie, de la Milano • Sf. Mc. Felician, din Sicilia • Sf. Mc. Zenon[2] și cei împreună cu dânsul 10.203 mucenici, de la Roma (†300) • Sf. Ier. Brictie, episcop de Santa-Maria di Pontano, în Umbria (†336) • Sf. Cuv. Mc. Coprie, Patermutie, tâlharul, şi Alexandru soldatul, din Egipt (†363) • Sf. Ier. Chirie, episcopul, apoi pustnic în Bretania, din Franța (sec. V) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Trier, în Germania (†458) • Sf. Cuv. Procula, fecioara, din Bourbonnais, în Franța (sec. V-VI) • Sf. Teofan Mărturisitorul, din Corneto (Tarquinia), în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Sens, și Heraclie, fratele lui, din Burgundia, în Franţa (sec. VI) • Sf. Ier. Agripin[3], episcop de Autun, în Franța (†538) • Sf. Cuv. Brichie (Brice), din regiunea Mans, în Franța (sf. sec. VI) • Sf. Cuv. Duelie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Golven, episcopul, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Everilda, din Yorkshire, în Marea Britanie (†700) • Sf. Sf. Mc. Agilulfie, episcopul de Köln, în Germania (†751) • Sf. Cuv. Fotie, din Tesalia, întemeietor al Mănăstirii din Akapniu, de la Tesalonic (sec. XI) •  Sf. Cuv. Eftimie, de la Karulia, în Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Mc. Petru, preotul, din Vologda, în Rusia • Sf. Cuv. Dionisie şi Mitrofan, de la Schitul Sf. Ana cea Mică, în Sfântul Munte Athos (†1606) • Sf. Nou Sf. Mc. Metodie, din Creta (†1793).

[1] Moaştele Sfântului Ierarh Pangratie se află în biserica San Pancrazio din Roma (Piazza San Pancrazio, nr.5), alături de moaştele unui alt mucenic Pangratie de la începutul secolului al IV-lea, prăznuit pe 12 mai, împreună cu unchiul său Dionisie.

[2] Sfintele lor moaște au poposit pentru o perioadă în una dintre criptele bisericii Scala Coeli, de la Abația Tre Fontane, de la Roma.

[3] Cel care l-a hirotonit diacon și preot pe Sf. Gherman de Paris.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.

Sf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ.

Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru.

După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei.

Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-şi oficia sfintele slujbe. Numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini.

Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt.

Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.

Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste de oraşul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un ţăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana şi a dus-o acasă la el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a atins cu credinţă de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc. Minunea s-a răspândit peste tot şi îndată s-a făcut coadă de bolnavi la icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară. Luca a dus icoana la Mozhaisk şi de acolo la Moscova, lăsând-o în grija Mitropolitului Fotie şi al clerului capitalei. Aceştia au făcut procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulţi bolnavi de infirmităţile lor. Mai târziu aceştia au trimis înapoi icoana la Mozhaisk.

În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului şi icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca şi al altori ortodocşi, Prinţul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.

Icoana Maicii Domnului din Cipru aparţine stilului Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată şezând pe tron cu Pruncul Sfânt în braţe, cu câte un înger de ambele părţi.

Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) şi este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica  Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane.

În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informaţii despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-şi manifeste ura faţă de creştinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal şi a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Aşa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.

Zilele în care se cinsteşte Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh şi 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc “Curăţitoarea”, “Cuţitul” şi “Şoimul.” Cea numită Şoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru “Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana “Stromyn” a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: “Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă o moliftă cu sfinţirea apei şi te vei vindeca”. Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului şi îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru “Stromyn” a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 28

---

Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, dintre care: Leontie, Daniel, Mavrichie, Antonie, Milionie, Decomidie, Antonie, Teolie, Chesie, Gagian, Cliric, Susana, Necian, Teodot, Chiril, și cei împreună cu dânșii, sub Liciniu (†319) • Sf. Mc. Apolonie din Lidia, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Vianor şi Siluan, din Pisidia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Ianuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Mațial[1], de la Roma, sub Antonin (†150) • Sf. Mc. Rufina şi Secunda, fecioarele, de la Roma[2], sub Valerian (†257) • Sf. Mc. Ianuarie, Marin, Nabor și Felix, din Africa • Sf. Mc. Silvan, de la Roma • Sf. Ier. Paternian, episcop de Fano, în Marche (†343) • Sf. 10. 000 de Părinţi din Pustia Nitriei[3], în Egipt (†400) • Aflarea moaștelor Sf. Ier. Grigorie, episcop de Assos, din Insula Lesbos, în Grecia • Sf. Ier. Ivie (Ivy), episcop și pustnic la Loguivy, în Bretania, din Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Etonie (Etton), irlandez de neam, horepiscop în Flandra francofonă (†670) • Sf. Ier. Pascarie, episcop de Nantes, Franța (†680) • Sf. Cuv. Generosie, stareț în Poitou, Franța (†682) • Sf. Cuv. Amalberga (Amelia), din Mobeuge, în Franța, și Vitgherie (Witger)[4], soțul ei (†690) • Sf. Cuv. Amalberga[5] (Amelia), din Gand, în Belgia (†772) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietor al Lavrei Peşterilor de la Kiev (†1073) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Sf. Mc. Iosif din Damasc (†1860) • Sf. Cuv. Partenie (†1905) şi Eumenie (†1920), înnoitori ai Mănăstirii de la Kuduma, din Creta • Sf. Nou Mc. Petru, preotul, din Rusia (†1918).

[1] Fiii Sf. Mc. Felicitas (23 Noiembrie).

[2] Moaştele sfintelor Rufina şi Secunda (trupurile întregi) se află în Battistero Lateranense din Roma.

[3] Ucişi din porunca episcopului Teofil al Alexandriei.

[4] Părinții Sf. Ier. Embert (15 ian), episcop de Cambrai, al Sf. Cuv. Gudula (8 ian.) și al Sf. Cuv. Mc. Reinilda (16 iul.).

[5] Moaștele ei se pot cinsti la Biserica Sf. Ap. Petru din Gand, Belgia.

---

SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei.

Acestia, în zilele împaratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au marturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale cetatii: Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie. Si fiind supusi la multe chinuri si apoi bagati într-un cuptor de foc, si-au aflat sfârsitul nevointelor lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Vianor si Siluan.

Dintre acestia Sfântul Vianor, fiind din eparhia Pisidiei, a fost adus pentru marturisirea în Hristos la întrebare înaintea lui Severian ighemonul Efratisiei si supus la chinuri. Iar Siluan, stând aproape si vazând rabdarea sfântului, a crezut în Hristos; si îndata i-au taiat limba, sa dupa aceea si capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apolonie cel din Sardia.

Acesta era din cetatea Sardelor cea din Lidia, si fiind adus înaintea lui Perinie ighemonul, când se afla în Iconia, si marturisind pe Hristos si batjocorind idolii, a fost rastignit si asa a primit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece mii de parinti din pustiile Egiptului, pe care prin foc si cu moarte silnica i-a dat Teofil cel de rea amintire, arhiepiscopul Alexandriei, pentru Isidor preotul.

Acesti sfinti sihastri si mucenici erau ca la zece mii de monahi si locuiau în muntele Pilisiei prin râpi. Se îndeletniceau cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin postire si priveghere. Iar Isidor avea întâietatea între ei, si se afla în neîntelegere cu episcopul Teofil pentru pricini bisericesti, fiindca Isidor, semetindu-se cu multimea sihastrilor, dojenea pe Teofil, care se rusina si se temea. Trimitând Teofil pe cei de un cuget cu el, au dat foc tuturor sfintilor parinti celor din schit, si i-au dat mortii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu întru ale lui Viat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

---

Hits: 18