Calendar

Hits: 24269

aug.
31
mie
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului
aug. 31 toata ziua
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă, la Constantinopol (530) • Înnoirea Bisericii Maicii Domnului, de la Neoria (în Constantinopol) • Sf. Ier. Sir, episcop de Padova (sec. III) • Sf. Mc. Mavrentie, Urban, Avit, Maternian şi Vincenţiu, de la Fossombrone, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mina, Faust, Andrei şi Heraclie • Sf. Mc. Fileort • Sf. Mc. Diadoh • Sf. 7 fecioare din Gaza • Sf. 4 Mucenici din Perga Pamfiliei • Sf. 366 de Mucenici din Nicomidia • Sf. Mc.  Primian, de la Spoleto, în Umbria, sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Cuv. Ensvida, prinţesă din Anglia, întemeietoarea Mănăstirii din Folkestone (640) • Sf. Ier. Aidan, episcop de Lindisfarne, în Anglia (651) • Sf. Cuv. Cuteberga, stareţă a Mănăstirii Wimburn, din Anglia (725), și Quenburga,  sora sa (735) • Sf. Nou Mc. Mihail, preotul, (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: “Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: “Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine”. Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: “O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?” Iar ea a zis catre dânsa: “O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa”. Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: “Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea”. Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

“Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie”. Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: “Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele”; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca “Apostolul Northumbriei”. A fost inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 19

sept.
1
joi
† Începutul anului bisericesc; † Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi mama sa, Sf. Cuv. Marta; Sf. 40 de muceniţe din Adrianopol (Tedeum)
sept. 1 toata ziua
† Începutul anului bisericesc; † Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi mama sa, Sf. Cuv. Marta; Sf. 40 de muceniţe din Adrianopol (Tedeum)

† Începutul anului nou bisericesc

† Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel smerit) (sec. VI)[1] Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul (559) şi mama sa, Marta (428) • Sf. 40 de Muceniţe fecioare, din Eraclia, şi Amun, diaconul, dascălul lor (sec. IV) • Adormirea lui Isus al lui Navi • Sf. Mc. Evod, Calista, Ermoghen şi Agatocle (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Prischie, primul episcop de Capua, sub Nero (sec. I) • Sf. Mc. Roza şi Platanie, din insula San Antioco, din largul Sardiniei (sec. II) • Sf. Sf. Mc. Terențian, episcop de Todi, în Umbria, şi Flachie, diaconul, sub Adrian (sec. II) • Sf. Ier. Neofit, episcop de Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Mc. Donat, Felix, Arons, Onorat, Fortunat, Savinian, Septimin, Ianuarie, Felix, Vital, Sator şi Reposit, cinstiţi la Benevento, în Campania • Sf. Ier. Sixt, primul episcop de Reims, în Franţa (sec. III) • Sf. Cuv. Evantia • Sf. Ier. Felix, arhiepiscop de Pisa, în Toscana (sec. IV) • Sf. Ier. Firmin al II-lea, episcop de Amiens, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Victor, episcop de Mans, în Franţa (sec. V) • Sf. Cuv. Ghilda, stareţ în Languedoc, Franţa (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Regulie[2], de la Pomponia, în Toscana, sub Totila (sec. VI) • Sf. Ier. Constant, înainte-văzătorul, episcop de Aquino, în Campania (sec. VI) • Sf. Mc. Areald de la Brescia, în Lombardia (sec. VI) • Sf. Ier. Leu, episcop de Sens, şi mama sa, Aia (Aya), Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Dritelm, pustnic în Anglia (700) • Sf. Cuv. Meletie cel Nou, de la Miopolis, lângă Teba, Grecia (sec. XI) • Sf. Cuv. Nicolae, din Curtaliotis, în Creta (1670) • Sf. Mc. Anghel, de la Constantinopol (1680) • Pomenirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Miasenes, azi în Turcia • Sf. Nouă Mc. Haido, din Stanos, în Grecia (1860).

(Te Deum)

Ap. Timotei 2, 1-7

Ev. Luca 4, 16-22 (ale anului nou)

Ap. Coloseni 3, 12 – 16

Ev. Matei XI, 27-30 (ale cuviosului)

Ap. II Corinteni 12, 20-21; 13, 1-2; Ev. Marcu 4, 24-34 (ale zilei)

[1] Sfântul Dionisie Exiguul este, împreună cu Sfântul Apostol Petru și cu Sfântul Apostol Andrei, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

[2] Episcop african, exilat de vandalii arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul (“Indiction” la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.

Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: “Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel primit” (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis: “Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui.

De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârşită de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; şi pomenirea incendiului cel mare de acolo.

Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu din Mânăstirea Miasinilor se face pentru sfântă icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu, care a fost aruncată în iezerul Gazurului, la Mânăstirea Miasinilor, de frica luptătorilor împotriva icoanelor. Aceasta după multă vreme cu voia lui Dumnezeu a ieşit nestricată.

Iar pomenirea incendiului se face, căci s-a întâmplat pentru păcatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în cetatea împărătească în zilele lui Leon împăratul, şi au ars cea mai multă parte a cetăţii timp de şapte zile.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.

Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457). Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe minuni făcător, a adormit în pace.

Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai şi decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.

Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.

Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise, celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu şi a zis să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au biruit cu putere. Apoi povătuind el poporul, şi trecându-i prin pustie şi împărtindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit, şi a fost îngropat cu cinste de poporul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Muceniţe Fecioare, şi a lui Amun Diaconul, dascălul lor.

Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Şi fiind creştine au urmat lui Hristos, având şi dascăl pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, şi mult fiind chinuite ca să se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, şi fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, căzând jos, au pierit.

Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, şi l-au zgâriat pe coaste, după aceea au pus coif ars pe capul său. Şi izbăvindu-se el a fost trimis împreună cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Şi din porunca acestuia, zece dintr-însele au fost băgate în foc, iar la opt, împreună cu dascalul lor, li s-au tăiat capetele; Şi alte zece, săbii prin gura şi prin inima suferind, s-au sfârşit; şase au fost tocate cu cuţitele; iar celelalte şase s-au mutat la Domnul, fiind arse.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi buni, Evod, Calista şi Ermoghen.

Aceşti sfinţi mucenici, frati buni fiind, precum erau născuţi dintr-un pântece, aşa s-au născut şi duhovniceşte prin scăldătoarea cea dumnezeiască pe vremea propovăduirii. Şi de vreme ce au fost pârâţi către cel mai mare ce era biruitor atunci, că sunt creştini, şi cunoscându-se bun-neamul şi neîngrozită starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, şi aşa sfârsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035. Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a instalat în Grecia, la mânăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea domniei împăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a făcut dovada de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comunitară, şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale pâna ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dădătoare de sfinţenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la îngrozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat biruitor prin răbdare, şi astfel Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme – a profeţiei, a inainte-vederii, a discernământului, a vindecării bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea ucenicilor săi.

A adormit în pace, şi sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1680, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Sfântul Dionisie Exiguul, podoaba Bisericii noastre strămoșești


 

Hits: 33

sept.
2
vin
Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului
sept. 2 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului</span>

Sf. Mc. Mamant, din Gangra (Çankırı), Turcia (274) • Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (595) • Sf. Eleazar şi Fineas, preoţi din tribul lui Aaron • Sf. Mc. Diomid, Iulian, Filip, Evtihian, Isihie, Leonid, Eutihie, Filadelf, Melanip și Partagapi • Sf. 6628 de Mucenici din timpul împăratului Diocleţian • Sf. Mc. Maxima, sclavă de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Aitala şi Amun, din Tracia • Sf. Ier. Iust, episcop de Lyon, adormit în Pustia Egiptului (390) • Sf. Mc. Evplie, Iosif, Felix, Secundulie şi Iuliu, din Sicilia • Sf. Mc. Facondin, Iuventin, Peregrin şi Felicita, de la Rimini, în Emilia Romagna • Sf. Ier. Iust şi Sf. Ier. Valentin, episcopi de Strasbourg, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Octavian, de la Volterra, în Toscana (sec. V) • Sf. Cuv. Nonosie[1], din muntele Soratte, în Lazio (sec. VI) • Sf. Noi Mc. Varsanufie, episcop de Kirilov, şi cei împreună cu dânsul: Serafima, stareţa, Ioan, preotul, Anatolie, Nicolae, Mihail şi Filip (1918), din Rusia • Sf. Noi Mc. Damaschin, episcop de Starodub, Xenia, monahia, Eufimie, protoiereul, Vasile, Victor, Vladimir, Ioan, Ioan, Petru, Ştefan şi Teodot, preoţii, din Rusia (1937).

Ap. I Corinteni 2, 6-9

Ev. Matei 22, 15-22

[1] Pomenit de Sf. Grigorie cel Mare în Dialoguri. Moaștele sale au fost mutate în localitățile Freising și Bamberg, în Bavaria.


SINAXARUL ZILEI

 

În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând “mama”, ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : “Noi suntem creştini”. La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: “Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare”. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: “Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă”. Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: “Dumnezeu să te ierte, frate”.

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: “Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta”. Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: “Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb”, l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: “Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: “Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui”. Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

sept.
3
sâm
Sf. Sf. Mc. Antim, episcopul Nicomidiei;  Sf. Cuv. Teoctist; †) Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara
sept. 3 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Antim, episcopul Nicomidiei;  Sf. Cuv. Teoctist; <span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara</strong></span></span>

Sf. Sf. Mc. Antim, episcopul Nicomidiei (303) • Sf. Cuv. Teoctist, ce a pustnicit alături de Sf. Eftimie cel Mare (467) • Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (sec. XVI-XVII) Sf. Cuv. Febe, diaconiţa, din Corint (sec. I) • Sf. Mc. Eufimia, Doroteea, Tecla şi Erasma, fecioarele, de la Aquileia, în Friuli, sub Nero (sec. I) • Sf. Mc. Serapia, fecioara, de la Roma, sub Adrian (119) • Sf. Sf. Mc. Aristion, episcopul Alexandriei Egiptului (sec. II) • Sf. Mc. Hariton • Sf. Mc. Arhontie • Sf. Mc. Zenon • Sf. Mc. Vasilisa, din Nicomidia (309) • Sf. Sf. Mc. Aristeu şi Sf. Mc. Antonin, pruncul, de la Capua, în Campania (sec. IV)  • Sf. Ier. Manie, episcop de Verona (sec.V) • Sf. Crăciun (Natalis), de la Benevento, preot la Casale, în Piemonte (sec. VI) • Sf. Ier. Macanisie, episcop de Kells, în Irlanda (514) • Sf. Ier. Ansano, episcop de Milano (568) • Sf. Ier. Martinian, episcop de Como (628) • Sf. Constantin cel Nou, împăratul romanilor, renumit pentru faptele sale de milostenie (641) • Sf. Mc. Egulfie, stareţ la Mănăstirea Lérins, şi cei 4 împreună cu dânsul, din Franţa, (676) • Sf. 7 Mucenici din Nishapur, Iran • Sf. Cuv. Eresvida[1], monahie la Chelles, în Franţa • Sf. Cuv. Mc. Arcadie, Columban şi Frugenţie, din Franţa (sec. VII) • Sf. Ier. Ioanichie, primul patriarh al Serbiei (1354) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Rostov, Rusia (1580) • Sf. Nou Mc. Polidor, din Efesul cel Nou (1794) • Sf. Sf. Mc. Pimen, episcop de Verny (1918), Alexie, preotul (1937), şi Petru, diaconul, din Rusia (1953).

Ap. I Corinteni 16, 13-24

Ev. Matei 21, 33-44

[1] Regină a Angliei Orientale și mama Sfintelor Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.), Etelburga (7 iul.)  și Vitburga (8 iul.), și soră a Sf. Cuv. Ilda (17 nov.)  (690).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.

Sfăntul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.

Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire. Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos. Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul. Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconiţa la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiţă a Bisericii şi următoare sfântului apostol Pavel, care o pomeneşte în epistola către Romani 16, 1-2.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre şi decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), care îi persecutau pe creştini. După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuţia creştinilor s-a înteţit, aceştia fiind acuzaţi că au pus foc cu deadinsul. Numai în Nicomiodia de Ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii într-o biserică 20.000 de creştini. Această monstruoasă inumanitate nu i-a speriat pe creştini, care au continuat să-şi mărturisească credinţa cu tărie, îndurând mucenicie pentru Hristos.

Câţiva ani mai târziu, soldatul Zinon l-a denunţat pe împăratul Maximian pentru persecuţiile nedrepte ale creştinilor, drept care a fost lovit cu pietre şi decapitat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe crestini, a fost adusă înaintea lui şi sfânta.

Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulţumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte şi să o bata cu toiege. Iar ea mai mult mulţumea lui Dumnezeu. Şi atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot. Apoi a fost supusă la nenumarate chinuri, dar ea striga: “Multumescu-Ţi Doamne, Dumnezeul meu”. Văzând domnitorul că ea socoteşte chinurile ca nişte jucarii, a poruncit să fie încins un cuptor şi să fie aruncată în el. Sfânta şi-a facut semnul crucii şi a intrat în mijlocul văpăii şi stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, aşa cum a rămas nevătămată şi din alte chinuri. Acestea toate văzându-le domnitorul se minuna şi, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecăţile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând: “Miluieşte-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, şi mă iartă de câte rele am arătat faţă de tine, şi mă fă şi pe mine ostaş împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primeşte şi pe cei păcătoşi”.

Atunci sfânta, mulţumind Atotputernicului Dumnezeu, învăţă pe domnitor şi ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat. După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta: “Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce ţi-am făcut ţie, şi să săvârşesc cu bună săvârşire vremea vieţii mele”. Sfânta făcând ruga, iar Alexandru dând mărire şi mulţumită lui Dumnezeu, numaidecât şi-a dat sufletul către Domnul. Sfânta, îngropându-i trupul, a ieşit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile şi, aflând o piatră, a stat pe ea si, rugându-se, a izvorât apa şi a băut şi a mulţumit lui Dumnezeu; şi mergând încă puţin zise: “Doamne, primeşte duhul meu cu pace”. Acestea zicând şi, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Deci episcopul Antonie a a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra din care izvorâse apa la rugăciunea sfintei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârşit.

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică). Acesta s-a născut în orăşelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinţi păgâni, trăindu-şi primii ani de viaţă în idolatrie.

Nu ştim ce educaţie primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar ştim că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr. Mucenicul Antonie, pe atunci un băieţel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învăţându-l adevărata credinţă astfel încât Aristion a crescut duhovniceşte.

Riscându-şi viaţa, într-o perioadă în care persecuţia era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinţei lui Hristos. Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvântată pentru că şi acesta se ruga pentru tânărul său prieten, amintindu-şi de strădania şi curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credinţa adevărată. Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vârsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mântuirii, pe Sf. Aristion.

Câţiva ani mai târziu, Sf. Aristion a fost sfinţit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era creştin. Fiind supus unui proces public, sfântul episcop nu s-a pierdut cu firea. Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înţeleagă că nu-i va fi uşor să trateze cu acest om. La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare şi promisiuni. Văzând că nu au nici un efect, acesta a trecut la ameninţări cu tortura. Dar Sf. Aristion stătea în faţa egumenului şi a consilierilor săi rugându-se cu milă şi cu dragoste pentru sufletele lor. Chiar şi întemniţat, prizonierul era mai puternic decât captivii săi, refuzând închinarea la idoli.

Înaintea unei mulţimi de idolatri, sfântul a vorbit despre Dumnezeu şi Sfânta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mântuitorului Hristos din dorinţa lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dându-i şansa de a se mântui.

“Ce goale sunt aceste statui fără de suflet şi ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul.”

Cei care l-au auzit vorbind pe sfânt au fost impresionaţi de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor. Oamenii au înţeles că acela era un om deosebit, un sfânt şi au dorit să asculte cuvântul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decât prin violenţă, condamnându-l la moarte. El a ordonat soldaţilor săi să aprindă un cuptor mare şi să-l arunce pe sfânt în flăcări. Sfântul a rămas curajos până la sfârşit. Puţinii creştini prezenţi la execuţie s-au abţinut să nu plângă. Ei se rugau în şoaptă pentru sfânt, fiind foarte trişti că părintele lor îi părăsea. Ei ştiau totuşi că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos. Până la ultima suflare sfântul a înălţat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu ştia ce greşeală mare săvârşeşte. El n-a înţeles că moartea nu înseamnă sfârşitul nici pentru om nici pentru adevăr. Nimic nu-l putea despărţi pe Sf. Aristion de Fântâna Vieţii, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovniceşti ai sfântului au luat din cuptor cât de multe oase au putut şi cu evlavie au îngropat sfintele moaşte într-un loc străin, nedescoperit nici până în zilele noastre.

În anul 2003, în Grecia John G. Thalassinos a publicat o biografie mai amănunţită a sfântului, sub titlul: SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ARISTION (Atena, 2003), care conţine slujba şi acatistul sfântului întocmite de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârşeşte în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 şi prin sugrumare s-a savârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

sept.
4
Dum
Sf. Sf. Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
sept. 4 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu</span>

Sf. Sf. Mc. Vavila, episcopul Antiohiei, şi cei împreună cu dânsul, 3 prunci: Urban, Pridilian şi Epolonion, şi Hristodula, mama lor (251) • Sf. Proroc Moise, văzătorul de Dumnezeu (sec. XIII î. Hr.) • Sf. Mc. Petroniu, ucenicul Sf. Ap. Ioan • Sf. Candida cea Bătrână, prima creştină din Napoli, în Campania (sec. I) • Sf. Ermionia, fiica Sf. Ap. Filip (după 117) • Sf. Mc. Haritina şi Eutihia, surorile Ermioniei • Sf. Teotim şi Teodul, călăii Sf. Ermiona, care au crezut în Hristos prin dânsa • Sf. Mc. Marcel, preotul, din Franţa (178) • Sf. Mc. Ierusalima, din Bereea şi cei 3 fii ai săi: Secend, Secendic şi Segora (sec. III) • Sf. Mc. Vavila, dascălul de la Antiohia, şi cei 84 de copii împreună cu dânsul, aflaţi sub ascultarea lui (288) • Sf. 3628 de Mucenici din peşterile Nicomidiei • Sf. Cuv. Marin, diaconul, pustnic la Rimini (307) • Sf. Mc. Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, din satul Candaven, lângă Nicomidia (Izmit), Turcia (310) • Sf. Ier. Salvian, episcop de Verdun, în Franţa (420) • Sf. Candida cea tânără, făcătoarea de minuni, de la Napoli, în Campania (586) • Sf. Ier. Ultan, episcop de Ardbraccan, în Irlanda (657) • Sf. Ier. Cutbertie (Cuthbert), episcop de Lindisfarne, în Anglia (687) • Sf. Cuv. Simeon, stareţ al Mănăstirii Garedja, din Georgia • Sf. Cuv. Antim cel orb, nevoitor din insula Kefalonia, Grecia (1782) • Sf. Cuv. Mc. Partenie, stareţ al Mănăstirii de la Kiziltashkog, din Rusia (1867) • Aflarea moaştelor Sf. Ier. Ioasaf, episcop de Belgorod, în Rusia (1911) • Sf. Sf. Mc. Ştefan, ieromonahul, Mihail, protoiereul, Nicolae, Nicolae, Petru, Alexandru, Ioan, Nicolae, Ioan și Pavel, preoţii, Alexandru, Vasile, Petru și Ştefan, din Rusia (1937) • Sf. Sf. Mc. Petru, mitropolit de Dabro-Bosnia, Serbia (1941) • Sf. Nou Mc. Gorazd, episcop de Boemia și Moravia-Silezia, Cehoslovacia  (1942).    

Ap. II Corinteni 12, 10-19

Ev. Marcu 4, 10-23


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.

Ieromartirul Vavila şi cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu şi mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul şederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.

În acelaşi timp, sfîntul şi de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui şi o învăţa cu curaj să treacă prin toate suferinţele pentru credinţa în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică şi prin vizita sa să profaneze locaşul sfînt al Domnului.

Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieşit în întâmpinarea sa şi a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de uşile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunţe la intenţia sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulţimea de creştini, i-a fost teamă de o răscoală.

În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creştin şi să fie adus în faţa lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică şi nu îi respectă funcţia, sfântul episcop a răspuns : “Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pîngărească lăcaşul, nu e demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu”.

Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor şi astfel să ispăşească pentru jignirea adusă împotriva lui, altfel să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea să rămână neclintit în credinţa sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanţuri grele şi să îl conducă prin cetate cu ruşine. Sfântul martir i-a răspuns : “Împărate, pentru mine aceste lanţuri sunt atât de onorabile pe cât îţi este ţie coroana imperială, şi, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de uşor de acceptat pe cît îţi este ţie puterea imperială ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cît îti este ţie viaţa”.

În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei fraţi tineri, care nu îl abandonaseră nici în cele mai grele clipe. Văzîndu-i, împăratul a întrebat : “Cine sunt aceşti copii ?”

“Aceştia sunt copiii mei duhovniceşti” răspunse sfîntul, “şi i-am crescut în pioşenie, le-am dat o educaţie, i-am călăuzit în ale culturii, şi aici într-un trup mărunt se află înaintea ta aceşti bravi tineri şi creştini desăvârşiţi. Pune-i la încercare şi vei vedea”.

Împăratul a încercat în tot felul de moduri să îi ademenească pe tineri şi pe mama lor Hristodula să renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie biciuit cu atîtea lovituri cîţi ani aveau. Primul a primit douăsprezece lovituri, al doilea, zece şi al treilea, şapte. Lăsîndu-i pe mamă şi copii, torţionarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i că acei copii renunţaseră la Hristos. Dar minciuna repede a ieşit la iveală şi nu a reuşit.

Apoi el a ordonat ca toţi martirii să fie legaţi de un copac şi arşi cu focul. Văzând curajul stoic al sfinţilor, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Vavila, dascălul de la Antiohia, împreună cu cei de sub ascultarea lui, optzeci şi patru de copii, care de sabie s-au săvârşit.

Împărăţind Maximian la Nicomidia, creştinii se ascundeau din pricina gonirii împotriva lor. Mergând cineva la împăratul, îi zise: “Împărate, un bătrân, anume Vavila, şade într-o cămară ascuns şi învaţă pe pruncii celor nebuni să nu cinstească pe zei, ci să cinstească pe Cel răstignit”. Şi îndată trimiţând cu dânsul ostaşi, au adus pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împăratului. Şi-i zise împăratul: “De ce nu te închini la zeii la care se închină toată lumea? De ce amăgeşti şi pe prunci să nu se închine la ei?” Iar sfântul răspunse: “Zeii păgânilor, o, împărate, sunt demoni, iar Dumnezeul nostru a făcut cerurile; dar tu şi cei ce sunt cu tine fiind orbi, nu vedeţi adevărul”. Aceste cuvinte aduseră pe împăratul şi pe cei ce erau cu dânsul la mânie, şi au poruncit la patru ostaşi să-l bată cu pietre peste obraz, peste coaste şi peste vine, să-i zdrobească umerii şi gleznele, cu pietre, şi, după ce-i zdrobiră toate încheieturile, îi puseră legături grele la grumaji şi la picioare şi l-au băgat în temniţă. După aceea aduseră pruncii, optzeci şi patru fiind la număr, parte bărbătească şi femeiască. Şi a început împăratul a-i lua cu cuvinte amăgitoare, dar ei nu răspundeau, ci se întorceau unii la altii. Văzând că nu răspund, a osebit pe zece dintr-înşii, cei mai mari la vârstă, şi le zise: “Iată voi ca nişte înţelepţi supuneţi-vă poruncii mele, şi faceţi jertfă la zei, şi veţi fi în palat cu mine, îndulcindu-vă mai bine”. Atunci Amonie şi Donat ziseră împăratului: “Noi fiind credincioşi, nu jertfim la demoni surzi şi muţi”. Atunci a poruncit să-i bată, şi întorcându-se împăratul către ceilalţi prunci, le-a zis: “Jertfiţi cel puţin voi, ca să nu păţiţi mai rele decât cele ce au păţit aceştia”. Dar şi ei strigă: “Creştini suntem, şi nu vom jertfi; ci anatema să fii tu şi zeii tăi”. Atunci a poruncit să-i bată şi să-i bage în temniţă, să se chinuiască de foame.

Iar a doua zi a poruncit să spânzure pe dascălul lor, şi pe prunci, pe fiecare îl întreba, dacă se leapadă de Hristos şi de dascălul lor. Şi văzând că nu vor să se lepede, a poruncit să li se taie capetele tuturor împreună şi dascălului. Mergând înainte sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci şi patru de ucenici ai săi, cânta: “Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Şi sosind la locul sfârşitului, după porunca împăratului, întâi i-au tăiat capul Sfântului Vavila, apoi au tăiat şi pe prunci. Iar unii credincioşi mergând noaptea, şi punând într-o corăbioară moaştele, le-au dus la Bizanţ, le-au pus către partea de miază-noapte, afară din cetate, în trei sicrie unde este satul ce se cheamă Moni, dând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Teotim şi Teodul care, dintre slujitorii chinuitori crezând, în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârşit.

Acesta s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul.

Sfântul Apostol Filip (prăznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturiseşte de proorociţe şi fecioare. Dintre acestea Ermiona şi Eutihia s-au dus în Asia căutând pe Teologul Ioan, şi neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, şi luând învăţătură de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu mestesugul doctoriei. Drept aceea venea mulţime multă, şi lecuia pe toţi, chemând numele lui Hristos.

Trecând însă Traian împăratul asupra perşilor, se arătă sfânta că este creştina şi aducând-o înaintea lui căută să o înşele cu amăgiri şi să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia să se supună, a poruncit ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul sezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia şi o întărea, socotea bătăile ca o nimica.

Deci văzând împăratul întărirea şi neînduplecarea gândului ei, ruşinându-se, a slobozit-o. Şi de atunci, deschizând în Asia sălăşluire de oaspeţi, odihnea pe toţi şi-i lecuia şi sufleteşte şi trupeşte. Şi Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.

Iar dacă a murit el, împărăţind Adrian, ginerele său, şi înştiinţându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui si-i zise: “Spune-mi, bătrâno, de câti ani eşti, şi de ce neam, şi în ce stare te afli?” Iar sfânta, răspunzând, zise: “Domnul meu Hristos ştie de câţi ani sunt şi de ce neam”. Împăratul zise: “Dezbracaţi-o de haina ei şi o bateţi fără de milă”, zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; şi aşa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Şi scoţând-o a grăit ea către împăratul: “Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, şi am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie”. Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiste. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sinesi către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, şi căzând jos la pământ idolii care erau în capiste, se zdrobiră şi se făcură pulbere. Şi ieşind, sfânta zise împăratului: “Intră înăuntru de ajuta zeilor, că au cazut şi nu pot să se scoale”.

Intrând împăratul şi văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Şi luând-o Teodul şi Timotei, au ieşit din cetate şi neîngăduindu-i să-şi facă rugăciunea, s-au repezit cu obraznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, şi crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoşit, şi au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânsii să-si dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Şi aceasta făcându-se a răposat şi ea cu pace, aproape de acelaşi loc. Şi venind oarecare credincioşi binecinstitori, şi luându-le moaştele le puseră în Efes în loc ales şi însemnat, întru mărirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu.

Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Ermiona şi surorile ei, Haritina şi Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil şi Veveea.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Adrian. Dintre ei Tatuil era preot al idolilor, dar printr-un oarecare episcop, a venit la credinţa. Pentru aceea a fost bătut cu toiege de Avgar domnitorul, ars pe obraz, şi chinuit în multe şi felurite chipuri. Iar la urmă prin sabie s-a săvârşit, împreună cu sora sa Veveea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

sept.
5
lun
Sf. Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul
sept. 5 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul </span>

Sf. Proroc Zaharia[1] și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul (sec. I) • Sf. Mc. Zarvil, Tatuil şi Veveea (sec. I-II) • Sf. Mc. Romulus[2], sub Traian (112) • Sf. Sf. Mc. Victorin, episcop de Amiterne, în Lazio, sub Traian (sec. II) • Sf. Mc. Herculan, de la Porto Romano, în Lazio, sub Marc Aureliu (sec. II) • Sf. Mc. Censurin, prefect al pretoriului, Chiriac, episcopul, Arhelau, diaconul, Aureea, Felix, Maxim, Taurin, Herculan, Venerie, Storocin, Mina, Comodie, Ermi, Mavru, Eusebiu, Rustichie, Monah, Amandin, Olipie, Cipru, soldaţii, şi Teodor, tribunul, muceniciți la Ostia, în Lazio (252) • Sf. Mc. Chint, Arontie şi Dona, cinstiţi la Capua, în Campania • Sf. Mc. Raisa din Alexandria (308) • Sf. Mc. Urban, Teodor, Medimn şi cei 80 de preoţi şi diaconi împreună cu dânşii (370) • Sf. Sf. Mc. Taurin, episcop de Eauze, în Gascogne, Franța (sec. IV) • Sf. Ier. Amand, episcop de Besançon, în Franţa (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Avdei, episcop în Persia (424) • Sf. Ier. Ursicinie, episcop de Ravenna (sec. VI) • Sf. Ier. Victorin mărturisitorul, episcop de Como, apărător al credinţei în faţa arienilor (644) • Sf. Cuv. Bertinie, întemeietorul Mănăstirii Sithin, în Franţa (sec. VII) • Sf. Gleb, prinţ rus, botezat David (1015) • Sf. Mc. Atanasie, stareţ la Mănăstirea Brest-Litovsk, din Rusia (1648).

Ap. II Corinteni 12, 20-21; 13, 1-2

Ev. Marcu 4, 24-34

[1] Trupul Sfântului Zaharia a fost dăruit în anul 815, de către împăratul Leon al V-lea Armeanul al Constantinopolului, Republicii Veneţia, unde se află şi acum. La Constantinopol fusese cinstit în biserica Sf. Ap. Iacob, iar la Veneţia se află în biserica Sf. Zaharia, în altarul din partea dreaptă a bisericii.

[2] Prefect al palatului imperial al lui Traian, a fost  martirizat pentru că a criticat felul în care împăratul Traian se purta cu creştinii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.

Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele două femei căsătorite şi evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsă de la Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa bătrână va naşte prunc, “care va fi mare înaintea Domnului” (Luca 1:15) şi “va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie” (Luca 1:17).

Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit, luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Duhul Sfânt i-a dat numele Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie Înaintemergătorul Domnului.

Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod ştia despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare, crezând că acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crăpat şi i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.

În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. Apoi, aceştia l-au omorât pe sfântul profet, înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei şi Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, în Persia.

Sfântul acesta a fost pe vremea lui Teodosie împaratul romanilor şi a lui Isdigerd I (399-419) împăratul persilor, în anii 412. Fiind prins de mai-marele vrăjitor care îl silea să se închine soarelui si focului, fiindcă nu s-a plecat, a poruncit să-l bată peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atât de mult, încât a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luându-l slujitorii l-au dus la casa sa. Şi după un ceas şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea arătarii Sfântului Apostolul Petru la Iustinian împăratul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Mânăstirii Sfântului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus şi s-a născut în anul 1597 într-o familie de creştini numită Filipovici. El a fost bine educat şi cunoştea literatură teologică şi istorică după cum se poate vedea în jurnalul sfântului, care s-a păstrat.

În tinereţe, Sf. Atanasie a fost dascăl în casele comercianţilor polonezi. În 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Mănăstirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah în 1632 şi ales stareţ al Mănăstirii Duboisk de lângă Pinsk.

Cu ajutorul şi binecuvântarea specială a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reuşit să reînvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. Între anii 1638-1648 Sf. Atanasie a făcut ascultare ca egumen al Mănăstirii Bretsk-Simeonov, îndurând abuzuri nesfârşite din partea Uniaţilor şi fiind ilegal persecutat de autorităţile civile. A fost întemniţat de trei ori.

Sfântul a fost dus la Kiev în faţa unui tribunal religios ca să fie judecat dar a fost achitat şi s-a întors la mănăstirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat împotriva oamenilor răuvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferinţele sale.După mai multe încercări de a-i frânge spiritul de luptă pentru ortodoxie, în cele din urmă, după un alt proces care i s-a intentat, sfântul a fost condamnat la moarte prin execuţie, deoarece era împotriva Uniaţilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir în noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moaştelor s-a făcut în 20 iulie 1679.

Tot în aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfântul print Gleb.

Sfântul Prinţ Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri ruşi cunoscuţi sub numele de “Purtători de pătimiri”. El a pătimit împreună cu fratele său, prinţul Boris (botezat în creştinism cu numele de Roman). După uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Prinţului Gleb un mesager mincinos
care-i aducea informaţii eronate despre tatăl lor, Marele Prinţ Vladimir, mort din cauza unei boli, încercând astfel să scape şi de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind minţit, Prinţul Gleb s-a grăbit să ajungă la Kiev însoţit de o mână de oameni. Fratele său mai înţelept Yaroslav, ajungându-l din urmă la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfântul Gleb nu-şi putea imagina o astfel de crudă înşelăciune din partea fratelui său Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigaşii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerând doar să fie lăsat în viaţă pentru vârsta lui fragedă. Dar la ordinul criminalilor, bucătarul navei i-a tăiat gâtul lui Gleb îngropându-l lângă Smolensk, într-un loc pustiu, între două trunchiuri de copac, într-un sicriu modest din lemn. (+1015). În perioada 1019-1020 fratele său, Yaroslav i-a descoperit mormântul şi trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod lângă Kiev şi îngropat lângă sfântul prinţ Boris.

Mai târziu, moaştele fraţilor au fost mutate în 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, săvârşindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinţi “Purtători de Pătimiri”. Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujbă pentru prinţii sfinţi fixând şi data prăznuirii lor în comun ziua de 24 iulie, începând din prima jumătate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusă i-a cinstit din vremuri străvechi pe aceşti doi sfinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat locul lor de naştere, mai ales în perioadele de mari tulburări. Astfel, chiar înainte de Bătălia de la Neva din 1240, Pătimitorii Boris şi Gleb au apărut în vis unui soldat din armata prinţului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august şi 23 mai), ajutând ruşii în timpul luptei.

Cronicile sunt pline de mărturii ale milostivirii celor doi sfinţi ruşi şi de minunile care s-au văzut la raclele lor. Multe biserici s-au construit în Rusia care au primit hramul Sfinţilor Purtători de Pătimiri Boris şi Gleb.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 45

sept.
6
mar
Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie şi Macarie
sept. 6 toata ziua
<span style="color: #000000;">Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie şi Macarie</span>

Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose[1] • Sf. Mc. Eudoxie, Zinon, Romil, Macarie şi cei 1104 de ostaşi împreună cu dânşii, din Mitilene (311) • Sf. Mc. Faust, prezbiterul, Macarie, Andrei și Viv, monahii, Chiriac și Dionisie, Serapavon, senatorul, Andronic, Andropelaghia şi Tecla, fecioarele, Teoctist, corăbierul, Calodotia și Chiriac, ţăranul, din în Alexandria (250) • Sf. Mc. Santian, Augustin şi Beata, de lângă Sens, în Franţa (273) • Sf. Mc. Eva, de la Dreux, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Petroniu, episcop de Verona (sec. V) • Sf. Cuv. Elefterie[2], stareţul, făcătorul de minuni, de la Roma (sec. VI) • Sf. Cuv. David, din Ermiopoli, în Egipt (sec. VI) • Sf. Cuv. Faust, stareţ al Mănăstirii Sfânta Lucia, din Siracuza, în Sicilia (sec. VII) • Sf. Nou Sf. Mc. Maxim (Sandovici) (1914) • Sf. Sf. Mc. Constantin, protoiereul, din Rusia (1937).

Ap. II Corinteni 13, 3-13

Ev. Marcu 4, 35-41

[1] În Italia, cultul Sfântului Arhanghel Mihail este foarte vechi. Pe data de 8 mai 490, acesta s-a arătat Sfântului Lorenzo, episcop de Spionto, în Puglia, indicându-i o peșteră pe muntele Gargano, spre a  deveni loc creștin de cinstire. În acest loc se găsește și astăzi un sactuar închinat Sfântului Arhanghel. De asemenea, în viața Sfântului Grigorie cel Mare al Romei (540-604), se povestește episodul procesiunii din timpul molimei, la sfârșitul căreia, Sfântul Arhanghel Mihail a apărut pe cer punându-și sabia în teacă, semn al încetării epidemiei. În locul arătării sale, a fost ridicată o statuie reprezentându-l pe Sfântul Arhanghel, deasupra castelului Sant’Angelo, care dăinuie și astăzi.

[2] Sfântul Elefterie a fost stareţ la Spoleto, apoi a întemeiat mănăstirea Sfântul Evanghelist Marcu, în anul 535, în afara zidurilor cetăţii. Ajuns la o vârstă înaintată, s-a retras în mănăstirea Sfântul Andrei de la Roma, unde s-a mutat la Domnul şi unde a fost înmormântat. Moaştele sale au fost apoi mutate din biserica Santi Andrea e Gregorio al Montecelio din Roma, în oraşul său natal, Spoleto.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.

Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.

Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Eudoxie, Zinon, Romil şi Macarie.

Acestui Sfânt Romil i s-a tăiat capul în zilele lui Traian, care a trimis la oarecare cetăţi în izgonire unsprezece mii de creştini, şi cu amară moarte i-au omorât. Iar în zilele lui Diocleţian, Eudoxie primind pe slujitorii care îl căutau, le-a spus că el este Eudoxie, şi aceia îl sfătuiau să fugă. Iar el uitând de femeie, de copii, de rude, de casă şi de celelalte, s-a dus înaintea domnitorului din Melitin, şi întâi scoţându-şi brâul de la sine, care era semn de dregătoria comitiei, l-a aruncat în obrazul domnitorului; şi împreună cu dânsul multimea ce sta împrejur, toată ceata lui, 1104 ostaşi, asemenea au făcut. După aceea pe dumnezeiescul Eudoxie l-au întins patru slujitori şi l-au bătut pe coaste, l-au schingiuit şi l-au condamnat a primi moarte prin sabie. Însă când a sosit la locul execuţiei, întorcându-se înapoi şi-a văzut soţia, şi aducându-i aminte de cele ce o învăţase mai înainte şi poruncindu-i să pună sfârşit bun la toate, i-a dat cea de pe urmă învăţătură: să nu plângă pentru moartea lui, ci să-i facă în sat un mormânt fără de semn şi să-i bage trupul acolo şi să cinstească mai mult ziua aceea cu luminată bucurie. Apoi mucenicul ridicându-şi ochii şi mâinile la cer, i s-a tăiat cinstitul cap, împreună cu iubitul său Zinon şi cu ceilalţi sfinţi mucenici. Trecând şapte zile, s-a arătat Sfântul Eudoxie în vis soţiei sale, şi i-a poruncit ei ca să spună Sfântului Macarie să meargă la divan, unde mergând si nevrând să aducă jertfă la idoli, i s-a tăiat şi lui fericitul cap.

Tot în această zi, pomenirea celor 1104 ostaşi, şi a Sfintei Calodoti, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Faust prezbiterul, Macarie, Andrei şi Viv monahul, Chiriac, Dionisie, Andronic, şi sfintele: Andropelaghia şi Tecla, şi Teoctist corabierul, şi alt Chiriac, Dimotul, ţăranul, care de sabie s-au săvârşit.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi că sunt creştini, în zilele împăratului Deciu, către Valerie domnitorul Alexandriei. Fiind aduşi sfinţii, si cutremurându-se Valerie de întărirea şi nespăimântarea lor, i-a osândit la moarte prin sabie. Şi luându-şi ei sfârşitul aşa, iubitorii de Hristos ce erau în Alexandria le-au luat trupurile şi le-au băgat în cetate, întru mărirea lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sarapavon senatorul, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 39

sept.
7
mie
Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; † Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi
sept. 7 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului;</em> Sf. Mc. Sozont;</span> <span style="color: #0000ff;"><strong>† Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi</strong></span>

Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului • Sf. Mc. Sozont, din Cilicia (304) • Sf. Cuv. Simeon (1476) şi Amfilohie (1570), de la Pângăraţi • Sf. Cuv. Clodoald (Cloud), de la Paris (sec.VI) • Sf. Ap. Evod, episcop al Antiohiei, şi Onisifor, episcop al Colofoniei (sec. I) • Sf. Ier. Sinot, al doilea episcop de Capua, în Campania (sf. sec. I) • Sf. Mc. Eupsihie, din Capadocia, azi în Turcia (130) • Sf. Mc. Regina, fecioara, de la Autun, în Franţa (sec. III) • Sf. Ier. Viventie, episcop de Reims, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Anastasie, de la Aquilea, în Friuli, mucenicit la Salona, în Dalmaţia, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Ier. Graţie[1], episcop de Aosta (sec. V) • Sf. Ier. Alcmund şi Ghilbert, episcopi de Hexham, în Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Petru cel Evlavios, stareţ al Mănăstirii Mântuitorului, din Bitinia • Sf. Cuv. Casiana, făcătoarea de cântări (sec. IX) • Sf. Cuv. Luca, din Licaonia, stareţ al Mănăstirii Mântuitorului, din Bitinia (sec. X) • Sf. Ier. Ioan, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (1186) • Sf. Mc. Macarie, arhimandrit al Mănăstirii de la Kanev, în Rusia (1678) • Sf. Cuv. Macarie, stareţ al Mănăstirii Optina, din Rusia (1860) • Sf. Sf. Mc. Evghenie, mitropolit de Gorki, şi cei împreună cu dânsul: Evghenie şi Nicolae, stareţii, Pahomie, ieromonahul, Ştefan şi Grigorie, preoții, (1937), din Rusia.

Ap. Galateni 1, 1-3, 20-24; 2, 1-5

Ev. Marcu 5, 1-20

[1] Sfântul Graţie a fost episcop de Aosta, în secolul al V-lea. Moaştele Sfântului se păstrează în catedrala din Aosta, într-o frumoasă raclă din secolul al XIII-lea. În Evul Mediu, creştinii cinsteau moaştele sale ca fiind făcătoare de minuni; din tradiţie se ştie că mulţi leproşi s-au vindecat atingându-se de ele. Sfântul este considerat şi ocrotitorul recoltelor, venind de multe ori în ajutorul ţăranilor care cultivau pământul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.

Acest sfânt se tragea după neam din Licaonia (Asia Mică) şi a trait în timpul împaraţiei lui Diocletian (către 304). Înainte de a primi sfântul botez se numea Tarasie, şi era păstor de oi. De la păstorit el a învăţat arta de a paşte oile duhovniceşti, şi a adus un mare număr de păgâni la credinţă prin propovăduirea sa.

Primind încredinţare printr-o vedenie că a venit vremea de a-şi vărsa sângele pentru Hristos, sfântul s-a dus la un templu idolesc de lânga Pompeiopolis (în Cilicia), unde păgânii adorau o statuie în aur a Artemisei, a tăiat mâna de aur a idolului, iar preţul ce a luat pe ea l-a împărţit săracilor. Pentru care domnitorul locului făcând rău multor bănuiţi nevinovaţi, sfântul s-a vădit pe sine, spre uimirea păgânilor. Şi îndată fost dus în faţă lui Maximian, guvernatorul Ciliciei, a fost supus la bătaie cumplită şi la alte multe chinuri, încât sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci păgânii au aprins un foc mare, ca să ardă trupul sfântului mucenic. Insă o furtună puternică s-a pornit ca din senin şi ploaia a stins focul, iar păgânii s-au împraştiat înspăimântaţi, lăsând pe creştinii pioşi să ia moaştele sfântului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli Evod şi Onisifor.

Sfântul Evod s-a numărat între cei 70 de apostoli şi a fost în urma lui Petru episcop la Antiohia cea mare (Siria). Succesorul său, sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu, prăznuit la 20 decembrie), ucenic al sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, îl pomeneşte în scrisoarea sa către Antiohieni cu aceste cuvinte: “Amintiţi-vă de binecuvântatul părinte Evod, care a fost făcut de către Apostoli primul vostru păstor”. Precum se vede din Epistolele Fericitului Pavel, săvârşind el nevoinţa mare între cei şaptezeci, s-a făcut predicator vestit al Cuvântului.

Sf. Evod a slujit ca episcop timp de 27 de ani şi a murit ca mucenic în zilele împăratului Nero (54-68). Sfântul Evod a lăsat mai multe scrieri. În una din acestea el scrie că Prea Sfânta Fecioară Maria a născut pe Mântuitorul lumii la vârsta de 15 ani. Alte scrieri ale sfântului nu ni s-a păstrat. Istoricul bisericesc Nichifor Calist pomenea însă, în secolul al XIV-lea, o altă carte, numită Steaua. Sfântul Evod a primit cununa muceniciei în anul 66 după Hristos.

Iar Onisifor, este cel pe care îl pomeneşte Apostolul în Epistola a doua către Timotei: “Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine.” (II Timotei 1, 16-18).

Acesta a fost făcut episcop al Colofoniei (Asia Mica), iar mai târziu în Corint, că era vrednic şi puternic la cuvânt, şi pâna la sânge a întărit credinţa, murind muceniceşte în oraşul Pariul, nu departe de Efes, pe când propovăduia pe Hristos locuitorilor păgâni din Helespont.

Acesta în ceata propovăduitorilor împreună cu Apostolul Evod se sălăşluieşte în cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evpsihie, care de sabie s-a savârsit.

Sf. Mucenic Eupsihie s-a născut în Cezareea Capadociei, în unele sinaxare spunându-se că ar fi fost fiul senatorului Dionisie. În timpul unei persecuţii a creştinilor sub împăratul Adrian, acesta a fost prins şi torturat. După ce l-au torturat, l-au aruncat în temniţă, unde un înger i-a vindecat rănile.

Când l-au eliberat, Evpsihie şi-a împărţit toată averea săracilor ba chiar a dat o parte şi duşmanilor săi care l-au denunţat şi l-au dat pe mâna călăilor. Sub noul guvernator, sfântul a fost arestat din nou. Păgânii l-au agăţat sus şi i-au scrijelit trupul cu gheare de fier după care i-au tăiat capul. Martirul s-a stins din viaţă în timpul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în aceasta zi s-a savârsit adormirea Preacuviosului Luca, cel din eparhia licaonilor, ce a fost al treilea egumen al Manastirii Mântuitorului, unde se cheama Pârâul Adânc.

Sfântul Luca din Prusa a fost al treilea sfânt egumen al Mănăstirii Mântuitorului, în Batheos Ryakos (lângă Triglia, Lykaonia). A murit în pace, la sfârşitul secolului al X-lea.

Primul sfânt egumen a fost Sf. Vasile care s-a săvârşit la începutul secolului al IX-lea, la 1 iulie după calendarul grecesc; al doilea egumen a fost Sf. Ignatie (prăznuit la 27 septembrie).

Mănăstirea era renumită pentru stricteţea vieţii ascetice a vieţuitorilor ei.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Macarie de la Optina.

Cel ce avea să devină Sf. Macarie, s-a născut în anul 1788 în nobila familie Ivanov, fiind botezat cu numele Mihail în cinstea Sf. Mihail din Tver (prăznuit la 22 noiembrie). Părinţii săi aveau o proprietate în satul Shepyatino, districtul Dimitrov, provincia Orel. Mai aveau o proprietate şi în satul Zhelezniki, aceeaşi provincie, unde şi locuiau. Familia Ivanov s-a mutat la Moscova în 1794 pentru ca Elisabeta să poată fi tratată de tuberculoză.

Mama lui Mihail, pe care acesta a iubit-o foarte mult, a murit în 21 ianuarie 1797 şi a fost înmormântată la Mănăstirea Sf. Andronic. Băiatul doar de nouă ani, a fost dus în satul  Karachev să trăiască cu sora sa Daria şi soţul ei Simeon Peredelsky, care a primit o funcţie la Curtea Districtuală din Karachev. Mihail a învăţat la şcoala primară din parohie.

Prin 1801, Mihail şi cei doi fraţi ai lui s-au mutat în casa mătuşii Anna M. Verevkina, unde au crescut împreună cu singurul ei fiu. In 1802, când a împlinit 14 ani Mihail şi fratele său Alexis s-au angajat ca asistenţi contabili la Trezoreria Lgov. Cu toate că nu era un servici uşor, Mihail şi-a îndeplinit sarcinile cu precizie şi atenţie, atrăgând atenţia autorităţilor provinciei.

În 1805 Mihail a fost numit şef al Departamentului Financiar al Trezoreriei din Kursk. În timpul liber îi plăcea să citească şi să cânte la vioară. Tatăl său s-a stins din viaţă în 17 martie 1806 după o boală grea şi a fost înmormântat la biserica parohială din Turischev.

În octombrie 1810 Mihail a vizitat Sihăstria Ploschansk, aflată la 24 de mile de proprietatea familială din Schepyatino. De acolo le-a scris fraţilor săi că le lasă lor toată proprietatea pentru că are de gând să rămână la mănăstire. Singura condiţie pe care le-a pus-o a fost ca ei să doneze suma de 1000 de ruble pentru a ridica o biserică de piatră la Turischev, unde a fost înmormântat tatăl lor.

Nici cei mai apropiaţi ai lui Mihail n-au ştiut dacă vizita sa la mănăstire a fost premeditată sau întâmplătoare. Părea înclinat spre viaţa monahicească dar probabil că nu s-a putut hotărî decât după ce a experimentat pe viu acest fel de a trăi în mănăstirea Ploschansk.

Mihail a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului de la Ploscansk la vârsta de 22 de ani. Era o mănăstire modestă, fără chilii prea mari, deloc îmbelşugată şi izolată de zonele populate. Poate chiar acest lucru l-a atras în primul rând pe Mihail. Vieţuitorii erau 50 la număr, conduşi de Ieromonahul Ioanichie. La o lună de la intrare, Mihail a fost novice iar in 24 decembrie 1810 a fost tuns rasofor cu numele Melchisedec. Nu l-au deranjat lipsurile din mănăstire şi munca  grea ci faptul că la mănăstire nu erau părinţi în vârstă care să-i îndrume duhovniceşte.

Auzind de părinţii bătrâni sporiţi duhovniceşte care trăiau în pădurile din Bryansk şi în mănăstirile aparţinătoare diocezelor Orel şi Kursk, monahul Melchisedec şi-a dorit multă vreme să meargă să-i cunoască şi să înveţe din cuvântul lor, dar nu a avut ocazia.

În 1814, în pelerinajul pe care l-a făcut la Kiev, pentru a se închina la moaştele diferiţilor sfinţi, la întoarcere a cunoscut nişte părinţi îmbunătăţiţi cu care a putut conversa.

Părintele Pavel, care se trăgea dintr-o familie de comercianţi din Rostov şi care a fost tuns la Muntele Athos, a devenit stareţul mănăstirii Ploschansk în 1815. Acesta a observat râvna monahului pentru viaţa monahicească şi pentru îndeplinirea ascultărilor sale. În 7 martie 1815, stareţul Pavel l-a tuns monah cu numele de Macarie. La numai câteva zile, în 12 martie Episcopul Dositeu al Orel şi Sevsk l-a hirotonit ierodiacon.

Schimonahul Atanasie (Zakharov), un discipol al Sf. Paisie Velichkovsky (prăznuit în 15 noiembrie) era în vizită la Ploschansk în 1815. El trăia la Mănăstirea Valea Albă şi la Mănăstirea Florischev din provincia Vladimir. În timpul şederii sale la Ploschansk, părintele Atanasie a căzut de pe o bancă şi şi-a dislocat o articulaţie la picior. În 1816 s-a dus la Mănăstirea Cholnsk unde şi-a revenit parţial dar nu a mai putut merge fără cârjă. În 1817 s-a întors la Ploschansk şi monahul Macarie s-a mutat în chilia lui pentru a avea grijă de el.

Părintele Atanasie a influenţat în mare măsură dezvoltarea spirituală a monahului Macarie, care-l considera părintele şi învăţătorul său. Timp de 7 ani el a trăit la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns de Sf. Paisie Velicikovski. Părintele Atanasie şi-a încheiat cursul vieţii în 17 octombrie 1825 murind în braţele monahului Macarie. Mai departe a trăit la Ploschansk timp de 10 ani, luând ca exemplu viaţa trăită de mentorul său.

Monahul Atanasie avea copii după traducerile vieţilor sfinţilor făcute de Sf. Paisie, chiar el traducând Viaţa Sf. Grigorie Sinaitul, Omiliile Catehetice ale Sf. Teodor Studitul, Omiliile Sf. Grigore Palama şi multe ale scrieri importante. Părintele Macarie nu numai că a citit, a copiat şi şi-a însuşit înţelepciunea din acele scrieri, dar le-a şi publicat pentru folosul altora.

Monahul Macarie a primit taina sfintei preoţii din mâna Episcopului Dositei al Orel şi  Sevsk în 27 mai 1817. Când egumenul Pavel s-a retras la rezidenţa episcopală din  Kaluga în 1818, l-a înlocuit Ieromonahul Serafim, un discipol al monahului Vasile (Kishkin), stareţul Mănăstirii Valea Albă. Monahul Serafim a condus foarte bine Mănăstirea Ploschansk, călăuzind monahii în viaţa duhovnicească.

Cu binecuvântarea Monahului Serafim, Monahul Macarie a mers în pelerinaj la Kiev în anul 1819 împreună cu ierodiaconul Paladie. Acolo l-au cunoscut pe Arhimandritul Antonie, cel care avea să devină Arhiepiscopul Voronezh şi Zadonsk. La întoarcere, cei doi au vizitat Mănăstirea Glinsk, unde părintele Macarie l-a cunoscut ierodiaconul  Samuel, care avea experienţă în rugăciunea minţii. Deoarece Monahul Atanasie nu i-a vorbit niciodată de această practică, Macarie a fost bucuros că a găsit pe cineva să-i spună mai multe din proprie experienţă despre acest tip de rugăciune.

În 1824, Părintele Macarie a mers la Rostov să se închine la moaştele Sf. Dimitrie (prăznuit în 21 septembrie şi 28 octombrie), tot atunci vizitând şi Mănăstirea Optina cu noul schit pentru prima dată.

Într-un scurt interval de timp, doi dintre îndrumătorii duhovniceşti ai Părintelui Macarie s-au dus la Domnul: Părintele Atanasie în 1825 şi egumenul Serafim în 1826. Ieromonahul Marcellinus a fost ales stareţ al Mănăstirii Ploschansk, în plus faţă de îndatoririle pe care le avea ca asistent al Episcopului Gabriel. Timp de doi ani a rămas la Orel, în timp ce Mănăstirea Ploschansk era administrată de părintele Anatol, economul.

În 10 iunie 1826 Părintele Macarie a fost numit vicar al mănăstirii. În ianuarie 1827 a fost ales duhovnic al Mănăstirii Sf. Treime din Sevsk, începând astfel drumul său duhovnicesc care a durat până la sfârşitul vieţii sale. El nu a ales să fie duhovnic ci a acceptat ca ascultare faţă de episcop.

În 1828 Părintele Leonid (Nagolkin) a venit la Ploschansk de la Mănăstirea Sf. Alexandru de Svir, împreună cu alţi discipoli, întâmplare care a fost considerată de Părintele Macarie ca un răspuns la rugăciunile sale, deoarece Părintele Leonid era un om de mare înţelepciune duhovnicească. Acest sfânt părinte care a dus războaie cu mulţi vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, putea să dea sfaturi folositoare tuturor celor aflaţi în ispite. El a înţeles din propria sa experienţă că cei care doreau să-L urmeze le Domnul trebuiau să-şi pregătească sufletul pentru ispite (I. Sirah 2:1). Mai mult, părintele Leonid l-a primit pe părintele Macarie să-i fie discipol şi fiu duhovnicesc. După ce Părintele Leonid s-a mutat la Optina, în 1829, Părintele Macarie a ţinut legătura cu acesta prin lungi epistole.

Părintele Macarie s-a dus în vizită la Optina la părintele său duhovnicesc în 1831, în drumul său spre Petersburg, unde episcopul Nicodim al Orel îşi exercita funcţia pe care o avea în cadrul Sf. Sinod. Acesta l-a numit pe Părintele Macarie econom şi administrator, spre nefericirea celui din urmă. Părintele Macarie era îngrozit de agitaţia pe care o presupunea viaţa la oraş, tânjind după liniştea lăsată în urmă la mănăstire. Cu toate acestea nu a renunţat la funcţia sa, din ascultare faţă de episcop.

După aproape un an în Petersburg, Părintele Macarie s-a întors la Mănăstirea Ploschansk. Pe drumul de întoarcere, l-a vizitat din nou pe părintele Leonid la Optina, exprimându-şi în scris către Părintele Moise dorinţa sa de a rămâne la Schit în Optina, cât de curând posibil. Dar mutarea mult dorită nu a avut loc decât în 14 ianuarie 1834.

După 23 de ani trăiţi la Ploschansk, Părintele Macarie a păstrat toată viaţa sa un loc special în inima sa pentru această mănăstire. În cele din urmă, în 5 februarie 1834 Părintele Macarie a ajuns la Optina.

La vârsta de 46 de ani, Părintele Macarie s-a lăsat complet la voia Părintelui Leonid, arătând ascultare şi smerenie totală. La început l-a ajutat pe părinte cu corespondenţa, dar cu timpul, responsabilităţile lui au crescut. În octombrie 1836 a fost numit duhovnic al mănăstirii. După ce părintele Antonie a fost desemnat stareţ al Mănăstirii Sf. Nicolae din Maloyaroslavets, Părintele Macarie l-a urmat ca egumen al schitului din 1 decembrie 1839. Această nouă poziţie a părintelui Macarie nu a schimbat cu nimic relaţia sa cu Părintele Leonid. Primul nu făcea nici o mişcare fără binecuvântarea celui de-al doilea, punându-şi nădejdea în ajutorul şi puterea rugăciunilor sale.

Părintele Leonid a rămas la fel de smerit faţă de părintele său duhovnicesc până în clipa când acesta s-a stins din viaţă în 11 octombrie 1841. Chiar şi după mutarea acestuia de la schit la mănăstire, Părintele Macarie îl vizita zilnic, cerându-i sfatul în diverse probleme.

Pe timpul cât a fost bolnav, Părintele Leonid şi-a îndrumat fiii duhovniceşti la Părintele Macarie pentru călăuzire spirituală. Observând la Părintele Macarie aceleaşi calităţi duhovniceşti, pe care le avea şi Părintele Leonid, cei care l-au consultat pentru problemele de zi cu zi l-au recomandat cu încredere şi altora, astfel încât numărul fiilor duhovniceşti ai părintelui creştea din an în an. Părintele a mai fost ales şi îndrumător al novicilor şi al celor ce urmau să fie tunşi în monahism.

Părintele Macarie era între oameni de dimineaţa până seara, rezolvând pe lângă asta şi problemele de corespondenţă destul de numeroase. Uneori părintele era extenuat de mulţimea de oameni şi de numărul scrisorilor pe care trebuia să le scrie, dar smerenia şi dragostea sa pentru oamenii răniţi fizic şi spiritual nu-i permitea să-şi scurteze absolut deloc timpul acordat acestora.

Părintelui Macarie i-a plăcut întotdeauna să citească din scrierile sfinţilor părinţi. La Ploschansk, el a copiat multe din traducerile Sf. Paisie Velicikovski, care erau în posesia schimonahului Atanasie. Cunoştinţele sale şi înţelepciunea duhovnicească s-au îmbunătăţit la Optina sub îndrumarea Părintelui Leonid, un discipol al părintelui Teodor de Svir, el însuşi discipol al Sf. Paisie. Părintele Antonie, stareţul schitului şi Părintele Moise, stareţul mănăstirii, au încurajat studiul cărţilor patristice, condiţiile pentru asta fiind foarte favorabile deoarece cele mai bune copii ale acestor scrieri se aflau la Optina.

În 1845, Ivan V. Kireyevsky, redactorul publicaţiei “Moscovitul”, l-a rugat pe Părintele Macarie să scrie o biografie a Sf. Paisie pentru revista sa. În 1846, părintele Macarie era în vizită la familia Kireyevsky pe proprietatea lor şi discuţia s-a îndreptat spre tema lipsei de cărţi duhovniceşti atât de necesare pentru urcuşul spiritual al creştinilor. Natalia Kireyevsky, fiică duhovnicească a părintelui din 1838, chiar avea în posesie câteva manuscrise duhovniceşti pe care era dispusă să le doneze.

La începutul anului 1847 s-a publicat biografia Sf. Paisie Velicicovski, cu extrase din scrierile sale. De-a lungul timpului, 16 cărţi de literatură patristică s-au publicat sub coordonarea părintelui, printre care scrierile Sf. Nil de Sora, ale Sfinţilor Varsanufie şi Ioan, ale Sf. Simeon Noul Teolog şi ale Sf. Isaac Sirul.

În 1853 părintele s-a retras din funcţia de stareţ al schitului Sf. Ioan Botezătorul, fiind urmat de Părintele Pafnutie. Aceasta s-a întâmplat în 30 noiembrie, exact 14 ani de la numirea sa în funcţie.

În 1859, una din fiicele duhovniceşti ale Părintelui Macarie a căzut grav bolnavă, fiind pe moarte. Maria l-a rugat pe Părintele Macarie să se roage pentru ca Domnul să-i cruţe viaţa ca să-l mai poată vedea pe fiul ei. Părintele i-a răspuns că femeia îşi va reveni dar că amândoi vor muri cam în acelaşi timp. Bătrâna le-a spus cunoscuţilor ei despre premoniţie atrăgându-le atenţia că moartea ei este în legătură strânsă cu moartea părintelui. Maria a murit în 23 august 1860, fiind de faţă Părinţii Macarie şi Leonid Kavelin.

În 26 august, Părintele s-a îmbolnăvit de o boală a aparatului urinar, fiind consultat şi tratat de un medic care se afla la Optina pe atunci. Părintele Macarie s-a simţit mai rău în acea seară şi l-au dus la medicul personal al unui bogătaş. Acel doctor nu era de găsit, deci Părintele Kavelin s-a dus la un alt doctor să-I ceară sfatul. Însă starea generală a părintelui Macarie nu s-a îmbunătăţit şi a fost miruit şi împărtăşit cu Sfintele Taine dătătoare de viaţă ale Mântuitorului. În  2 septembrie el a primit două daruri care l-au bucurat foarte mult. Unul a fost o icoană din smalţ a Maicii Domnului de la Mitropolitul Filaret al Moscovei, pe care acesta a purtat-o pe piept, iar celălalt dar a fost o cruce care conţinea o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului.

Părintele s-a simţit mai slăbit în 4 septembrie şi a primit Sfintele Împărtăşanie după Vecernie. În timpul cât a fost bolnav, fraţii care l-au îndrăgit au citit zilnic pentru el pravila de rugăciune, la orele potrivite. De asemenea, părintele îi ruga să ăi citească pasaje din sfinţii părinţi.

În 5 septembrie părintele Macarie a fost mutat din dormitorul său mic într-un loc mai încăpător şi mai aerisit. În timpul nopţii, schimonahul Ilarion care avea 90 de ani a murit, trăgându-se clopotele bisericii de trei ori, după cum era obiceiul la mănăstire, când murea unul din fraţi. Majoritatea au crezut că bat clopotele pentru Părintele Macarie devenind foarte neliniştiţi până când s-a anunţat că nu părintele Macarie a murit ci Ilarion.

In 6 septembrie Părintele Macarie a suferit de dispnee şi i s-a dat Sfânta Împărtăşanie,  ajungând la el şi doi doctori să-l consulte dar nu s-a mai putut face nimic. Părintele s-a simţit mai rău în acea seară, primind pentru a doua oară Sf. Împărtăşanie pe la ora 8,00. Pe la miezul nopţii el a stat de vorbă cu duhovnicul său o jumătate de oră primind iertare şi dezlegare de păcate.

Părintele Macarie a cerut să i se citească rugăciunea celor pe moarte, pe care a ascultat-o stand pe un scaun. S-au mai citit Canonul şi Acatistul Maicii Domnului, precum şi Canonul Mântuitorului la utrenie, timp în care durerile părintelui s-au mai uşurat.

În timpul nopţii Părintele Macarie a cerut de mai multe ori să fie mutat din pat pe scaun, fiind liniştit, împăcat şi mulţumind celor din jurul său pentru ajutorul primit. La orele 6,00 în dimineaţa următoare a primit Sfânta Împărtăşanie pentru ultima oară.

La ora 7,00 dimineaţa în 7 septembrie 1860, Părintele Macarie a plecat la Domnul, în timp ce se citea cel de-al nouălea imn al Canonului Ieşirii Sufletului din Trup. Cu doi ani înainte de moartea sa a fost tuns în secret în Marea Schimă, de aceea o schimă care a fost sfinţită la Mormântul Mântuitorului a fost pusă pe trupul său. S-au citit mai multe panahide pentru sufletul său în timpul zilei.

Părintele Macarie a fost înmormântat în 10 septembrie într-un mormânt pregătit pentru el faţă în faţă cu altarul capelei sf. Nicolae din biserica mare. El a fost înmormântat în partea dreaptă a mormântului Părintelui Leonid, prietenul şi îndrumătorul său.

Patriarhul Moscovei a autorizat prăznuirea locală a Părinţilor din Optina în 13 iunie 1996. Dezgroparea moaştelor sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatol I, Varsanufie şi Anatol al II-lea a început în 24iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi.

Totuşi, datorită sărbătorilor hramului bisericii (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, etc.) asociate cu datele dezvelirii moaştelor, Patriarhul Alexei al II-lea a fixat ziua de 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Sfintele moaşte ale părinţilor se află acum în noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Domnului.

Sfinţii părinţi din Optina au fost propuşi de către Patriarhia din Moscova pentru prăznuirea universală în 7 august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

sept.
8
joi
(†) Naşterea Maicii Domnului  (Dezlegare la peşte)
sept. 8 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Naşterea Maicii Domnului</strong>  <em>(Dezlegare la peşte)</em></span>

(†) Naşterea Maicii Domnului

Sf. Mc. Ruf şi Rufian • Sf. Mc. Sever • Sf. Mc. Artemidor • Sf. Cuv. Chinemarchie (Kinemarc), din Anglia (sec. V) • Sf. Betie, stareţ la Derbyshire, în Anglia (670) • Sf. Ier. Disibod, episcop irlandez, întemeietorul Mănăstirii Nahe Valley, din Germania (674) • Sfântul Cuv. Ina, monah la Roma, fost rege de Wessex (după 726), şi Sf. Cuv. Ethelburga, soţia sa, din Kent, monahie la Roma (după 726) • Sf. Cuv. Lucian, de la Mănăstirea Pereiaslav, din Rusia (1655) • Sf. Mc. Atanasie, de la Tesalonic (1774) • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Ahtaleia, Georgia (1803) • Sf. Cuv. Serapion, de la Pskov, în Rusia (1841) • Sf. Cuv. Ioan şi Gheorghe-Ioan, mărturisitorii, de la Mănăstirea Betania, din Georgia (1960).

Ap. Filipeni 2, 5-11

Ev. Luca 10, 38-42 şi 11, 27-28


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.

Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.

Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.

Naşterea Maicii Domnului în OrthodoxWiki.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Ruf şi Rufian.

Sfinţilor Ruf şi Rufian erau fraţi buni (de sânge) şi s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a săvârşit.

Povestire foarte de folos

Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi caută tămăduitorul. Şi aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare. Iar bătrânul zise către dânsul: “Cel ce va cere cu credinţa, va lua; şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ţi vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toti cu taina la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi înăuntru, şi te închina lui din partea mea, dându-i şi această scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îti vei lua cu adevarat îndreptarea greşelilor tale”.

Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea uşii bisericii; şi îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare, şi vărsând lacrimi multe, zise: “Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi ţine seama de lucrul acesta”. Şi stând înaintea acelor uşi încuiate, ridicându-si mâinile la cer, şi îngenunchind, şi-a pus capul la pământ şi se ruga lui Dumnezeu şoptind. Şi fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: “Deschide nouă uşa milei Tale, Doamne”, i se deschise uşa singură, şi intrând diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către diacon: “Stai aici şi nu merge mai înainte”; iar el făcându-şi iarăşi obişnuita metanie la pragul de jos, deschise şi uşile cele de argint ce erau încuiate. Şi intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica, şi tot de dânsul se ţinea făcând el ruga.

Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la ruga, iarăşi a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiară uşile singure. Atunci îl cuprinse frica şi spaima pe diacon, şi nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: “Nu cumva este înger acesta ce se arată şi nu om?” Dar încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: “De ce te tulbura şi te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi carne alcătuit, şi din casă strălucită.

Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieşte toate spre bine, de multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieste a face minuni mari. Să mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte”. Şi mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, şi apropiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea le-au deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către diacon, care sta de se mira, zise: “Doamne miluieşte”, şi se închiseră uşile amândouă singure. După aceea au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, şi spunea diaconul: “Aşa de repede socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuţimea noastră”. Apropiindu-ne şi acolo de uşile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea bărbatului acela, şi făcându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţă sa cu lacrimile, a sosit şi la uşile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea între uşi, îi porunci să ia aminte bine şi să bage seama pe cei ce vor intra; şi făcând el obişnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând în mijlocul bisericii, punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne încredinţa şi ne adeverea: “La pragul uşii unde stăm şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieşea un diacon luminos din altar cu cadelniţă în mână, şi cădea toată biserica; peste puţin am văzut pe unii ca nişte clerici intrând, îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de preoţi intrară îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un vers foarte frumos şi minunat”, din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât “Aliluia”.

Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartularie afară şi zise către diacon: “Frate, intră în biserică fără de nici o grijă, şi ia aminte la preoţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutaţii”. Şi intrând diaconul îngrozit, a ieşit degraba către omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: “Intră şi ia aminte şi în ceata din dreapta”. Şi mergând zise către dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitul acela: “De l-ai cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita Hartularie stă afară şi te cheamă”. Deci, mergând diaconul după cum l-a învăţat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi smerit glas: “Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că amândoi netocmiti în greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a ta”. Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică şi a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, şi căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră uşile prin putere dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi. Şi aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: “Frate, mântuieşte-te şi-ţi iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis la mine spune-i că, curaţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea cea către Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta”. Şi aceasta zicând s-a despărţit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând lauda şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie.

Sfântul noul mucenic Atanasie a mărturisit în Tesalonic, la anul 1774, şi s-a săvârşit de mâinile necredinciosilor prin sugrumare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Mănăstirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion din Pskov s-a născut la Yuriev (acum Tartu), localitate ce se afla sub cotropire germană, care urmăreau să stârpească ortodoxia. Părinţii lui erau enoriaşi ai bisericii ruse cu hramul Sf. Nicolae.

Sf. Serapion cunoştea foarte bine Sfânta Scriptură şi nu de puţine ori a apărat ortodoxia. Când s-a încercat convertirea sa forţată la o credinţă păgână, sfântul s-a retras în pustia Tolvsk, nu departe de Pskov, acolo unde şi-a început lucrarea duhovnicească şi ascetul  Eufrosin (prăznuit la 15 mai).

Sub îndrumarea acestuia, Sf. Serapion a dobândit înţelepciunea vieţii pustniceşti dar asta nu l-a ferit de căderea în ispite. Fără binecuvântare Serapion a vrut să-l părăsească pe mentorul său şi să se retragă în solitudine absolută. Dar Dumnezeu l-a adus pe novicele lipsit de experienţă cu picioarele pe pământ: după ce s-a rănit serios la picior, i-a părut rău de ascultarea propriei voinţe şi nesupunere, întorcându-se la părintele său.

După ce a primit Marea Schimă, Serapion a trăit cu Sf. Eufrosin 55 de ani, păstrând cu stricteţe votul tăcerii. Tot mai mulţi fraţi au început să se adune în jurul Sf. Eufrosin, pentru care acesta a construit un schit închinat celor Trei Ierarhi, impunând şi o rânduială monahală.

Sf. Serapion îndeplinea cu sârguinţă tot ce i se cerea, fiind un model de trăitor printre călugări. Pentru că a trăit respectând cu mare stricteţe şi votul sărăciei, un ucenic care a scris despre viaţa lui l-a asemănat cu un “cadavru viu”. El a suportat insultele cu deosebită smerenie, învinovăţindu-se numai pe sine, cerând iertare de la cel care-l umilea. Călugărul credea cu tărie în puterea rugăciunii comune, spunând că “rostirea celor 12 psalmi de unul singur în chilie nu poate egala un “Doamne miluieşte” cântat în biserică.

Sf. Serapion s-a săvârşit în 8 septembrie 1480, de praznicul naşterii Preasfintei Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). Deoarece ziua morţii sfântului coincide cu una din cele 12 mari sărbători, comemorarea lui festiva se face în 7 septembrie. Există un tropar şi un condac întocmite pentru Sf. Serapion.

Însuşi Sf. Eufrosin a îngropat trupul neînsufleţit care era numai “piele şi oase” din pricina asprelor nevoinţe. Sf. Serapion nu a fost despărţit de părintele său spiritual nici după moarte, moaştele acestora fiind îngropate unele lîngă altele. În slujba compusă special pentru cei doi sfinţi în 15 mai, Sf. Serapion este slăvit ca primul co-ascet, “prieten şi însoţitor” al Sf. Eufrosin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Predică la sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea tuturor – Părintele Placide Deseille


 

Hits: 25

sept.
9
vin
Sf. şi Drepţii dumnezeiești Părinţi Ioachim şi Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
sept. 9 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. şi Drepţii dumnezeiești Părinţi Ioachim şi Ana<strong>;</strong><span style="color: #0000ff;"><strong> †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; </strong></span>Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic</span>

Sfinții şi Drepţii dumnezeiești Părinți Ioachim şi Ana[1] (sec. I î. Hr.) •

Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău (1660) • Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona (1789) • Sf. 200 de Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic, de la Efes (431) • Sf. Mc. Severian de la Sevasta (320) • Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul (300) • Sf. Mc. Iachint, Alexandru şi Tiburtie, din Lazio • Sf. Mc. Hariton • Sf. Cuv. Chiran (Kiran), stareţ în Irlanda (545) • Sf. Cuv Osmana, zăvorâta, de la Saint-Brieuc, în Franţa (670) • Sf. Ier. Omer, episcop de Theruana, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Bertelin, pustnicul, din Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Ulfilda (Wulfhilda), stareţă la Barking, în Anglia (1000) • Sf. Cuv. Iosif, de la Volokolamsk, în Rusia (1515) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Mănăstirea Opocia, din Rusia (sec. XVII) • Aflarea moaştelor  Sf. Ier. Teodosie, arhiepiscop de Cernigov, în Ucraina • Sf. Sf. Mc. Grigorie, preotul, şi Alexandru, diaconul, din Rusia (1918) • Sf. Sf. Mc. Zaharia, arhiepiscop de Voronej, Alexie, protoiereul, Iosif, Vasile și Serghie, preoţii, şi Vasile (1937), mireanul, din Rusia.

Ap. I Corinteni 2, 6-9

Ev. Matei 10, 37-42; 11, 1

[1] Mormintele Sfinţilor Ioachim şi Ana se află în Ţara Sfântă, în biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului, din Valea lui Iosaf. Trupul Sfântului Ioachim a fost mutat la Ierusalim, iar o parte din capul său este cinstit în Biserica Sfinţilor Macavei din Köln. Trupul Sfintei Ana a fost adus în Franţa, în biserica Apta Iulia. La Veneţia, în biserica San Giovanni Crisostomo, în capela laterală din stânga, se păstrează într-o raclă veche o parte din osul piciorului drept al Sfintei Ana, iar în biserica Sant’Alvise din Cannereggio, se păstrează o bucată dintr-un braţ. Mâna Sfintei Ana se află în catedrala San Lorenzo din Genova. În Sicilia se păstrează capul Sfintei Ana.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

Prăznuim în această zi pe sfinţii Ioachim şi Ana, ca unii prin intermediul cărora noi toţi am aflat Mântuirea, pentru naşterea Preasfintei Stăpânei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea.

Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, era din neamul regelui David, căruia Dumnezeu i-a rânduit ca Mântuitorul să se nască din urmaşii lui.

Sfânta Ana era fiica lui Matan. Din partea tatălui ei, era din tribul lui Levi, iar dinspre mama sa, era din tribul lui Iuda.

Prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu.

Sfântul Ioachim a murit la ani după ce au avut copila, în vârsta de 80 de ani, după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.

Iar la 25 iulie prăznuim Adormirea sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Severian, care s-a săvârşit legându-i-se de picioare bolovani de piatră şi apoi spânzurat pe zid.

Sfântul Severian (+ 320) a mucenicit pentru Hristos în cetatea Sevastia (Sebastia) din Armenia în zilele guvernatorului Licius, în anii când creştinii erau persecutaţi de împăratul Licinius.

A fost descoperit crestin, pentru că îndemnase şi pe cei patruzeci de mucenici de la Lacul Sebastiei (prăznuiţi la 9 martie) spre nevoinţa muceniciei.

Drept aceea, câteva luni mai târziu (în luna septembrie a aceluiaşi an 320) păgânii l-au adus şi pe el în faţa judecătorului pentru a vina de a fi mărturisit credinţa creştină. L-au supus la multe chinuri, iar mai apoi l-au agăţat pe zidul cetăţii Sebastiei, şi îngreunându-i picioarele şi grumazul cu bolovani mari de piatră, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan mărturisitorul, care a sihăstrit mai înainte de Diocleţian.

Acest sfânt era din părinţi elini; şi apropiindu-se către Hristos, fiind încă prunc, a văzut un copil pătimind foarte rău de frig, şi l-a îmbrăcat cu hainele sale. Întrebându-l tatăl său: “Unde-ţi sunt hainele, fiul meu?” A răspuns: “Pe Hristos L-am îmbrăcat”. Iar tatăl său zise: “Cine este Hristos? De vreme ce noi cinstim pe Ermes şi pe Apolon”. Atunci copilul, lepădându-se de tatăl său, l-a luat îngerul Domnului, şi l-a suit în muntele ce se cheama Diavinon, şi l-a dat în seama unui părinte sihastru, care petrecea viaţa călugărească de şaptezeci şi cinci de ani. Şi luându-l acel părinte l-a învăţat Sfânta Carte şi viaţa călugărească; şi erau hrăniţi amândoi de un înger. După cinci ani, răposând stareţul, copilul a sihăstrit în acea peşteră cincizeci şi opt de ani.

După aceea, fiind povăţuit de dumnezeiescul înger, a ieşit din peşteră, şi încălecând pe un leu, a umblat şaizeci de stadii, şi a predicat pretutindeni credinţa în Hristos. Dar fiind prins, împăraţii Caros, Carin şi Numerian au pus şi i-au dat o sută de palme. După aceea, supunându-l la felurite chinuri, şi văzând că prin minunile ce facea el, venea către Hristos multa multime şi se boteza de dânsul, s-au ruşinat, şi l-au lăsat să petreacă în sihăstria sa. Şi suindu-se iarăşi la peştera în care locuise mai înainte, şi petrecând acolo şi alti şaptesprezece ani în sihăstrie, până s-au făcut toţi anii sihăstriei lui şaptezeci şi cinci, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în Efes la Sfântul şi a toată lumea al treilea Sinod, în zilele împăratului Teodosie cel Mic, şi au caterisit pe necredinciosul Nestorie, episcop de Constantinopol.

Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci îl zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 36

sept.
10
sâm
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
sept. 10 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora</span>

Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, fecioarele, surori după trup, din Bitinia (310) • Sf. Ap. Apelie, Luca şi Clement (sec. I) • Sf. Mc. Varipsava • Sf. Pulheria împărăteasa (453) • Sf. Evdochia cea Tânără (sec. V) • Sf. Ier. Veran, episcop de Vence, în Franţa (sec. V) • Sf. Finian, întemeietorul Mănăstirii Moville, din Irlanda (579) • Sf. Ier. Savie, episcop de Albi, în Franţa (584) • Sf. Ier. Aubertie, episcop de Avranches, întemeietor al Mănăstirii din Muntele Saint-Michel, în Franţa (725) • Sf. Ier. Petru, episcop de Niceea, azi în Turcia (826) • Sf. Cuv. Pavel cel ascultător, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Ioasaf, de pe insula Kameni, din Rusia (1453) • Sf. Cuv. Casian, stareţ al Mănăstirii Mântuitorului, de la Kameni (sec. XV) • Sf. Cuv. Eufrosin cel Nou, apărătorul Mănăstirii Grădinarilor, din insula Kefalonia, Grecia (1811) • Sf. Sf. Mc. Gleb, Petru, Constantin, Ismail, Vasile, Evghenie şi Ioan, preoţii, din Rusia (1937) • Sf. Ier. Var, episcop de Lipetsk, în Rusia (1938).

Ap. I Corinteni 2, 6-9

Ev. Ioan 3, 16-21


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu paza.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.

Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost condamnată.

Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) – soţie a împăratului Teodosie cel Mic – Pulcheria a fost înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie. Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la sfârşit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.

În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu cuviinţă, către Dânsul a călătorit.

De asemenea şi acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.

Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

sept.
11
Dum
Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul
sept. 11 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul</span>

Sf. Cuv. Teodora din Alexandria (491) • Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul (sec. IX) • Sf. Protie şi Iachint[1], de la Roma, sub Galian (sec. III) • Sf. Mc. Ingeniu şi Ipolit, de la Porto Romano, în Lazio • Sf. Mc. Diodor, Diomid şi Didim, din Siria • Sf. Mc. Ia cea bătrână, din Persia (sec. IV) • Sf. Ier. Pațientie (Patient), episcop de Lyon (490) • Sf. Ier. Emilian, episcop de Vercelli (520) • Sf. Ier. Daniel, episcop de Bangor, în Ţara Galilor (584) • Sf. Cuv. Almir, pustnicul, din regiunea Maine, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Adelfie, stareţ la Remiremont, în Franţa (670) • Sf. Cuv. Ilie Speleotul şi Arsenie, părintele lui duhovnicesc, din Calabria (960, 904) • Sf. Teodora de la Vasta, din Peloponez, în Grecia • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Serghie şi Gherman, de la Mănăstirea Valaam (1718) • Sf. Sf. Mc. Nicolae, protoiereul, şi Victor, preotul, din Rusia (1918).

[1] Fraţii care îi slujeau sfintei Eugenia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.

Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: “Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.

După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.

După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: “A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: “Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: “şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: “Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: “Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: “Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: “Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: “Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: “Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: “Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: “Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: “Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.

Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.

Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

sept.
12
lun
Odovania Praznicului Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie şi Teodul
sept. 12 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Odovania Praznicului Naşterii Maicii Domnului; </em>Sf. Mc. Avtonom, Macedonie şi Teodul</span>

Odovania Praznicului Naşterii Maicii Domnului

Sf. Sf. Mc. Autonom[1], din Bitinia, sub Diocleţian (313) • Sf. Mc. Macedonie, Tatian şi Teodul (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Curnut, episcop de Iconiu, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Ier. Teodor, episcopul Alexandriei • Sf. Mc. Ochian • Sf. Mc. Iulian, preotul, şi cei 40 împreună cu dânsul, din Galatia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Serapion, episcop de Catania, în Sicilia (sec. IV) • Sf. Ier. Elbie, episcop de Emly, în Irlanda (528) • Sf. Ier. Siluan, episcop de Verona (sec. VI) • Sf. Cuv. Insvitia (Eanswithe), stareţă a Mănăstirii Folkestone, din Anglia (640) • Sf. Cuv. Daniel, din insula Tasios, la lacul Apolonias, în Bitinia, Turcia (sec. IX) • Sf. Cuv. Andronic, din Atroa, muntele Olimp, din Bitinia  (sec. IX) • Sf. Cuv. Atanasie cel Bătrân, stareţ al Mănăstirii de la Visock, şi ucenicul său, Atanasie cel Tânăr, din Rusia (1395) • Sf. Vasie, de la Tiksen, în Rusia (1624) • Sf. Sf. Mc. Dositei, de la Tbilisi, în Georgia (1795) • Sf. Nou Mc. Alexie (Voroşin), Teodor, protoiereul, şi Dimitrie, preotul, din Rusia (1937).

[1] Sfântul Autonom s-a născut în Italia, unde a fost și hirotonit episcop. Din pricina persecuției împăratului Dioclețian, Sfântul Autonom s-a refugiat în Bitinia (Turcia de astăzi), continuând o ferventă evanghelizare a Asiei Mici. În cursul unei revolte a păgânilor, Sfântul episcop a fost ucis la picioarele altarului, în timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie, în ziua de 12 septembrie. Pe mormântul său, a fost ridicată o biserică închinată lui.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.

Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom şi-a părăsit ţara şi s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în aşezarea de la Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.

Sfântul Autonom şi-a îndeplinit îndatoririle apostoleşti cu râvnă, drept care mulţi păgâni au fost botezaţi în Hristos şi o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotoneşte pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoţiei. În peregrinările sale apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Autonom a ajuns şi în ţinuturile Lykaonia şi Isauria.

Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.

Odată, unii dintre noii convertiţi au distrus unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creştinilor. Văzînd aceştia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. şi după ce l-au căznit, omorât-au pe dânsul, înroşind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar. Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o gramadă de dărâmături şi i-a dat îngropăciunea cuvenită .

În vremea sfântului împărat Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului, şi a reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60 de ani, moaştele sfântului au fost găsite nestricăcioase, şi s-a construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir Autonom.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de prigonitori şi dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.

Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.

Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, şi aprinzîndu-se ei de mânie, îl încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin oras şi îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat cu dumnezeiescul ajutor, la sfârşit din porunca domnitorului i s-a tăiat capul şi s-a suit la ceruri purtător de biruintă.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Teodul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, şi cei 40 de împreună-pătimitori cu el.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: “Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi sârguiţi de veniţi să mă aflaţi”. Iar Antonie i-a zis: “Apropie-te către zeu şi adu jertfă”. Iar fericitul i-a zis: “Tu te făcuşi nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut”. Sfârşind iarăşi judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe sfântul:

“Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?” Zise mucenicul: “Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă”; iar Antonie zise: “Dar care îti sunt părintii?” şi sfântul zise: “O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul”. Atunci a poruncit ca degrab’ să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: “Pleacă-ţi, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste”. Dar viteaza mamă zise: “Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună”.

De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin ca să-şi facă rugăciunea, zise: “Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace”. Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: “Puitorul de nevoinţe a deschis porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege”. Acest glas auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 19

sept.
13
mar
Înainteprăznuirea Înălţării Sfintei Cruci; Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sf. Mc. Corneliu Sutaşul şi Ciprian, ep. Cartaginei; ) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian
sept. 13 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Înainteprăznuirea Înălţării Sfintei Cruci;</em> <strong>†</strong> Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sf. Mc. Corneliu Sutaşul şi Ciprian, ep. Cartaginei;</span> <span style="color: #0000ff;"><strong>†</strong><strong>) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop</strong>; <strong>Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian</strong></span>

Înainte-prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci

Târnosirea Bisericii Învierii (Sf. Mormânt) de la Ierusalim (335) • Sf. Sf. Mc. Corneliu Sutaşul şi cei împreună cu dânsul: Dimitrie, Evantia, soţia sa, şi Dimitrian, fiul lor (sec. I) • Sf. Ier. Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei (258) •

†) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop (sec. XVI) • Sf. Mc. Macrovie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian, din Dobrogea (321) • Sf. Mc. Ligorie, de la Veneţia • Sf. Mc. Felicisim şi Secondin, din Puglia • Sf. Aristid, filosoful, din Atena (sec. II) • Sf. Mc. Cronid, Leontie, Serapion, Straton şi Seleuc, din Alexandria (257) • Sf. Ier. Liodor, episcop de Tours, în Franţa (371) • Sf. Cuv. Venerie[1], pustnicul, din Insula Palmaria, în Golful La Spezia (630) • Sf. Cuv. Colombin, stareţ la Mănăstirea Lure, din Franţa (680) • Sf. Ier. Amat (Amatus), episcop de Sion, în Elveţia (690) • Sf. Cuv. Petru, din Agria, Grecia • Sf. Cuv. Corneliu, de la Mănăstirea Oloneţ, şi cei împreună cu dânsul: Dionisie şi Misail, din Rusia (sec. XVI) • Sf. Mc. Chetevania (Ketevan), regina Georgiei (1624) • Sf. Cuv. Ierotei cel Nou, din Sfântul Munte Athos (1686) • Sf. Noi Mc. Alexandru şi Ştefan, preoţii, şi Nicolae, diaconul, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Cuviosului Venerie se află la Reggio Emilia, în biserica Ss. Pietro Apostolo e Prospero Vescovo, într-o raclă sub altarul principal, alături de moaştele Sfintei Muceniţe Gioconda; o parte din moaşte au fost duse în Insula Tino (locul unde se presupune că Sfântul a fost înmormântat), în data de 12 septembrie 1960.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru fericitul sfârşit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zidească o biserică pe Golgota, locul Învierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a arătat împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiţiei, căci locul fusese acoperit cu pământ în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a lărgi orasul. După ce au săpat şi au descoperit Mormântul şi instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfinţire s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă biserică era atât de frumoasă şi de grandioasă, încat ea a devenit un simbol al victoriei creştinismului şi chiar un model pentru multe biserici.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton şi Seleuc.

Fericitul Cronid diaconul, strălucind cu bunele fapte ale vieţii sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie şi Serapion. Iar în Galatia cea barbară şi necredincioasă, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, şi Straton la Nicomidia Bitiniei. Însă Cronid, Leontie şi Serapion, după ce au pătimit multe chinuri în Egipt, legându-li-se mâinile şi picioarele, au fost aruncaţi în mare. Ale căror moaşte ieşind la uscat, s-au arătat îngeri prin vedenii la oameni credincioşi, şi le-au poruncit de le-au acoperit cu pământ. Iar cei din Galatia, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, chinuiţi fiind cu foc şi cu sabie şi în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat să-i mănânce fiarele sălbatice, şi aşa sufletele la Dumnezeu şi-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, după ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea şi poruncind îndată să slobozească copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în două; şi aşa şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului mucenic Cornelie sutaşul.

Acest sfânt a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi este cel dintâi dintre păgâni, care a crezut. Petrecând o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru, să audă de la el cele ce se cădea. şi mergând Petru către dânsul, şi spunându-i cuvântul Domnului lui şi celor ce veniseră cu dânsul, şi învăţându-l şi botezându-l i-a dat rînduială şi ocârmuirea cetăţii Schepsia. Pe care aflând-o cufundată în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; şi chiar şi pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toată casa lui. Deci sfârsindu-şi sfântul viata apostoleşte, către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian şi Valerian.

Aceşti sfinţi au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gordian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, şi desăvârşiţi în credinţa întru Hristos. Iar Zotic, Ili şi Lucian, s-au săvârşit prin sabie la Roma, după multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însă Valerian s-a săvârşit plângând deasupra mormântului sfinţilor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Se spune ca un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus – în hotarul căruia se afla şi Sf. Locas – a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop, ducând o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivut (Silvut), unde şi-a săpat singur cu mari nevoinţe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de “chilia” sau iarăşi “casa sfântului”. Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu ştim cu siguranţă când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor… El a fost este şi va fi – pentru credincioşii din părţile Hategului şi Hunedoarei – o pildă vie de sfinţenie, iar “chilia” sau “casa” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţa aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: “Sfinţi Români”, editia 1987)

Tot în această zi, pomenirea sfintei marii muceniţe Ketevan, regina Georgiei.

Sfînta Mare muceniţă Ketevan era descendentă din familia imperială Bagration şi era strănepoata a împăratului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenită soţia lui David, urmaşul împăratului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605), ea însăşi a condus imperiul. Pietatea profundă a împărătesei se manifesta în atenţia ei deosebită faţă de nevoile Bisericii Georgiene, în zidirea de biserici, adăposturi şi case pentru călători sau cei fără de acoperis. După moartea soţului său, Sfinta Ketevan s-a instalat în singurătate.

Constantin (numit Okayan), frate al soţului ei, a acceptat Islamul şi, urmând instrucţiunile sahului Abbas I, a trimis asasini să îl ucidă pe tatăl său care era pe moarte, împăratul Alexandru II, şi fratele său George. După ce crima a fost înfăptuită, Constantin a dat ordine să fie puse corpurile victimelor pe cămile şi să fie duse împărătesei Ketevan. îngrozită în faţa faptei de cruzime, împărăteasa i-a jelit pe nevinovaţii suferitori şi i-a îngropat la catedrală Alaverdsk. în plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depăşit buna cuviinţă în faţa respectabilei ei văduvii şi i-a cerut mana, ameninţând cu forţa în caz de refuz.

Împărăteasa Ketevan şi-a adunat poporul din Kakheti şi a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat. El avu parte de o moarte lipsită de glorie împreună cu mulţi din armata persană. Sub conducerea înţeleaptă a împărătesei Ketevan, pacea şi dreptatea au fost restabilite în Kakheti. Sahul Abbas I i l-a înapoi pe fiul ei Teimuraz, care, desi trăise mai multi ani la curtea şeicului ca ostatic, îsi păstrase Credinta Ortodoxă neîntinată.

După aceea sahul Abbas, ameninţând Georgia cu distrugerea, a constrâns autorităţile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostateci de seama. Printre ei, ca voluntar, se afla împărăteasa Ketevan. Vrând să prevină dezastrul pentru naţiunea georgiană şi Sfânta Biserică, ea a ajuns în Ispahan. Sahul Abbas a îndemnat-o pe împărăteasa să accepte credinţa mahomedană, dar a primit un refuz hotărât.

Apoi împărăteasa Ketevan a fost aruncată în închisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferinţele martiriului. Nici josnicia curtenilor perşi, nici propunerile viclene ale şahului de a o ridica la rangul de împărăteasă ţinutului pers, nici propunerile de mari bogăţii, nici implorările şi rugăminţile stăruitoare ale curtenilor şi nobililor perşi – nimic nu era în stare să o ademenească să pronunţe chiar şi o singură vorbă blasfemitoare împotriva lui Hristos. Nimic nu era în stare să o mişte pe cea care suferea întru Hristos.

Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce şi au torturat-o cu cleşti încinşi. I-au pus pe cap un coif încălzit la roşu, a fost lovită cu vergi de otel şi i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul şi capul său arzând s-a ridicat în sus, şi binecuvintata martiră şi-a dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.

Trei coloane strălucitoare au coborât asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificând izbânda ei spirituală. Osemintele sfintei împărătese au fost aduse la Roma la catedrala sfântului Apostol Petru, de către călugări ai ordinului Augustinilor care fuseseră martori la martiriul ei. O parte din moaşte (cinstitul cap şi mâna dreaptă a martirei) au fost date de către călugării Augustini împăratului Teimuraz I şi puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a sfântului Mare mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numărat pe Marea Martiră Ketevan printre sfinţi şi i-a rânduit Sărbătoarea pentru 13 septembrie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a născut la anul 1686 şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ierotei s-a născut în 1686 în Grecia. Dorind să înţeleagă înţelepciunea Divina aşa cum este ea în ştiinţe şi în viaţa monahală, tânărul pios, dovedind mare abilitate şi sârguinţă, a studiat filozofia Latină şi pe cea Greaca.

După moartea părinţilor săi, vrând să îşi continue educaţia, Sfântul Ierotei a vizitat mai întâi Muntele Athos, care era renumit pentru învătăţorii săi cei mulţi. La început a fost discipolul unui anume sihastru lângă chilia Sfântului Artemie (sărbătorit la 20 octombrie), şi apoi s-a alăturat fraţilor din mănăstirea Iviron, unde a primit tunderea monahală.

Sfîntul Ierotei în curând a ajuns la Constantinopol cu treburile mănăstirii şi de acolo în Valahia, unde Domnul l-a condus să îşi continue educaţia pe care o întrerupsese. Fiind instruit de un anume călugăr cipriot, Sfântul Ierotei, prin bunele sale maniere şi-a meritat favorurile Mitropolitului Auxentius din Sofia şi a fost ordonat diacon.

După ce şi-a desăvârşit educaţia la Venetia, Sfântul Ierotei s-a întors la Sfântul Munte. S-a instalat lângă mânăstirea Iviron în sălbăticia de la Khaga. Conform mărturiei contemporanilor săi, a dus o viaţă foarte strictă de sihastru ; cu necontenită Rugăciunea lui Iisus călugărul a descoperit adâncă dragoste faţă de aproapele şi necazurile dătătoare de bucurii. La intervenţia igumenului din mănăstirea Iviron, Sfintul Ierotei a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Iacob din Neocezareea care trăia acolo retras.

La cererea locuitorilor din Skopelo, care nu aveau preot, ascetul tăgăduitor-de-sine şi-a părăsit singurătatea. A oficiat slujbele şi a predicat timp de opt ani, împreună cu discipolii săi atoniţi, ieromonarhul Meletie şi călugării Ioasaf şi Simeon.

Simţindu-si sfârşitul aproape, Sfântul Ierotei cu trei discipoli s-a retras în insula Yura, unde erau trimişi de obicei cei osândiţi pe viaţă. Acolo după o scurtă boală el a plecat la Domnul în anul 1745. Discipolii săi l-au îngropat în acea insulă, şi după trei ani capul sau venerabil a fost transferat la mănăstirea Iviron. Mulţi bolnavi şi cei chinuiţi cu suferinţele trupeşti erau tămăduiţi prin rugăciuni către sfânt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 31

sept.
14
mie
(†) Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
sept. 14 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Înălţarea Sfintei Cruci</strong><em> (Post)</em></span>

(†) Înălţarea Sfintei Cruci

Sf. Mc. Teoclit • Sf. Mc. Valerian, pruncul (sec. III) • Sf. Mc. Ceralie, soldatul, şi Salustia, soţia sa, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Crescent, pruncul, fiul sfintei Eftimia, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Felix şi cei împreună cu dânsul, din Toscana • Sf. Mc. Crescenţiu, de la Roma[1] • Sf. Mc. Hrisogon[2], de la Aquileia • Sf. Mc. Papa, din Licaonia (310) • Sf. Ier. Maternie, episcop de Köln, în Germania (330) • Sf. Plachidia, împărăteasă, soţia împăratului Teodosie cel Mare (sec. IV) • Adormirea Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (407) • Sf. Părinţi cei de la al VI-lea Sinod Ecumenic (680) • Sf. Cuv. Nou Mc. Macarie[3], de la Tesalonic (1525).

(Post)

Toate ale praznicului

Ap. I Corinteni 1, 18-24

Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35

[1] Trupul Sfântului Crescenţiu se află la Siena, şi părticele din moaştele sale se află la Tortosa.

[2] Moaştele întregi ale Sfântului Crisogon se află în Catedrala din Zara.

[3] Ucenicul Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.

Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.

Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: “Întru aceasta vei birui”. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.

Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând-o poporul, a început a striga: “Doamne, miluieşte!” Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.

Tot în această zi, pomenirea adormirii celui între sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Hrisostomul (“Gură de Aur”) a răposat în această zi de 14 septembrie, anul 407, în exil, şi pentru praznicul Cinstitei Cruci, i s-a mutat slujba în luna noiembrie în 13 zile.

Iar la 27 ianuarie prăznuim aducerea moaştelor sale la Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioasei împărătese Plachila (Placila).

Această sfântă a fost soţia împăratului Teodosie cel Mare, şi petrecând toată viaţa ei întru dreapta credinţă, în grijă şi nevoinţă spre săraci, aşa s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celor 170 sfinţi Părinţi, care s-au adunat la sfântul a toată lumea Sinod al VI-lea.

În anii 680-681, pe vremea împăratului Constantin VI Pogonatul, tatăl lui Iustinian cel Mic, Riznomitul, cârma Bisericii Constantinopolului o purta Serghie, şi a Bisericii Romei, Agaton. Şi s-au adunat la Trula palatului imperial ce se chema Oat, aceştia şi trimişii papei Agaton, ai patriarhilor de Ierusalim şi Alexandria, trei episcopi occidentali şi alţi episcopi şi Părinţi din Orient, până la numărul de 170, şi supunând anatemei pe monoteliţii: Serghie, Pir, Petru şi Pavel, ce fuseseră episcopi ai Constantinopolului, şi pe Macrovie al Antiohiei, pe Chir al Alexandriei, pe Onorie al Romei, pe Ştefan şi Polihronie şi pe cei ce erau la un gând cu dânşii. Sfântul Sinod s-a adunat pe vremea celui mai sus zis Constantin Pogonatul, iar Cartea Canoanelor s-a făcut în zilele lui Iustinian, fiul lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papa.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi a lui Magnus, ighemonul cetăţii Larandrei din Eparhia Licaoniei. Iar chipul muceniciei sale a fost în multe feluri în timpul cărora şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teoclit, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Valerian pruncul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), care a mărturisit în Tesalonic la anul 1525, şi a fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Predică la Înălțarea Sfintei Cruci – Sfântul Ioan Maximovici


 

Hits: 15

sept.
15
joi
†) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. M. Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiep. Larisei
sept. 15 toata ziua
<span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului;</strong> <strong>Sf. M. Mc. Nichita;</strong></span> <span style="color: #000000;"><strong>† </strong>Sf. Ier. Visarion, arhiep. Larisei </span>

†) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului (1650)Sf. Mare Mc. Nichita Romanul[1] (370) •

Sf. Ier. Visarion, făcătorul de minuni, episcopul Larisei, în Cipru (sec. XVI) • Sf. Mc. Nicodim, preotul, la Roma, sub Domiţian (sec. I) • Sf. Mc. Porfirie, cel dintre îngânători (361) • Aflarea moaştelor Sf. Ier. Acachie, episcopul Melitinei • Sf. Mc. Maxim • Sf. Mucenici care au pătimit împreună cu Sf. Mc. Nichita • Aflarea moaştelor Sf. Mc. şi Arhidiacon Ştefan (415) • Sf. Ier. Maximilian, episcop de Palermo, în Sicilia, exilat în Toscana de vandali (460) • Sf. Cuv. Meletie, ctitorul Mănăstirii lui Serghie • Sf. Eutropia, văduva, de la Clermont, în Franţa (sec. V) • Sf. Cuv. Hermin, pustnicul, din Bretagne, Franţa (sec. VI) • Sf. Iosif, din Alaverdi, în Georgia (sec. VI) • Sf. Ier. Evstihie, patriarhul Ierusalimului • Sf. Cuv. Mirinie, întemeietorul Mănăstirii Paisley, din Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Ahardie, stareţ al Mănăstirii Jumièges, din Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Filotei, făcătorul de minuni, preot în Asia Mică (sec. X) • Sf. Ier. Simeon[2], arhiepiscop al Tesalonicului (1430) • Sf. Cuv. Gherasim, ctitorul Mănăstirii Sfânta Treime, din Zagora (sec. XVIII) • Sf. Nou Mc. Ioan Criteanul, din Efesul cel Nou (1811) • Sf. Ier. Nichita, episop de Hitry, în Cipru • Sf. Sf. Mc. Ignatie, arhimandritul, (1932), Dimitrie (1935) și Ioan, protoiereii, Iacov, preotul, Nicolae, arhidiaconul, Maria, monahia, şi Ludmila, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Sfântului Nichita (trupul aproape întreg) au ajuns la Veneţia de la Malmistra, unde erau păstrate, în secolele XII-XIII. Ele se află astăzi în biserica Angello san Raffaele, sub altarul principal.

[2] Autor al unor detaliate cateheze despre Sfintele Taine și despre credință. În românește ele s-au reeditat la Suceava, în 2006-2007.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul.

Sfântul Mare Mucenic Nichita era Got (un trib de origine germană, care pentru scriitorii greci este “dincolo de Dunăre”). S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372. Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325). Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi.

După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut o lucrare puternică printre discipolii săi goţi la răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină.

Totuşi, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să îşi adune forţele, să se întoarcă în patria sa şi să-şi recâştige vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe creştini şi să îi persecute.

Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita au fost mai târziu mutate la mănăstirea Vysokie Decani în Serbia. Sfântul Nichita a primit de la Hristos o nepieritoare coroană de preamărire în anul 372.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filoteu) preotul.

Acesta era dintr-un sat ce se chema Mirmicos, din locul ce se cheamă Opsichiu, şi purta nume asemenea cu al maicii sale, pe care o chema Teofila. Însurându-se şi făcându-se tată de copii, s-a învrednicit şi a fost făcut preot. Şi nevoindu-se cu postul şi cu rugăciunea, a ajuns făcător de minuni: la vreme de lipsă a dat pâine celor flămânzi, a prefăcut apa din râu în vin, şi a mutat o piatră foarte mare cu cuvântul său. Iar la un an după adormirea sa, fiind mutat în alt loc, şi-a întins mâinile ca şi cum ar fi fost viu, şi apucându-se de umerii a doi preoţi ce aveau să-l mute, s-a sculat pe picioare, şi păşind de trei ori s-a mutat, şi s-a aşezat în locul în care şi acum zace. Şi izvorăşte necontenit mir, dând minunată dovedire de viaţa sa îmbunătăţită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie, cel dintre îngânători (actorul / comicul).

Acestui sfânt poruncindu-i Iulian Paravatul (adică Apostatul, 361-363), când serba ziua naşterii lui, ca să hulească şi să batjocorească lucrurile cele creştineşti, când voia să intre în apă şi să se afunde ca să batjocorească Sfântul Botez, a strigat tare: “Botează-se Porfirie în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Deci ieşind afară, îmbrăcându-se cu haine albe şi mărturisind că este creştin şi propovăduind aceasta pe faţă, după multe chinuri i s-a tăiat capul. Iar acestea s-au întâmplat la Efes, în anul 361.

Tot în această zi, pomenirea aflării moaştelor Sfântului Acachie, episcopul Melitinei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Maxim, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a două sfinte fecioare, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea aflării moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Icoana Sfântului Marelui Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Gherasim, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, ce se numeşte Survia, care se află aproape de Macreniţa cea din Zagora, şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan Criteanul (Cretanul), care a mărturisit în Efesul cel nou, la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni.

Acest între sfinţi Părintele nostru Visarion era dintr-un sat din Macedonia, din părţile spre Tesalia. S-a născut din părinţi cucernici şi învăţând carte, când a fost de 16 ani, a poftit viaţa şi schima monahală; şi cu adevărat s-a dus cu tot sufletul la Marco, mitropolitul Larisei. Şi câtăva vreme rămânând împreună cu dânsul şi trecând treptat cele sfinţitoare, a fost făcut episcop pe seama cetăţii Dometicului şi Elasonului.

Iar poporul cetăţii, din pricina mândriei, nu l-a primit ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de Arhiepiscopie. Pentru aceasta, mergând ei cu îndrăzneală la patriarhul Teolip ce păstorea în vremea aceea, care era stăpânit mai mult de aur decât de Dumnezeu, au luat de la dânsul ca episcop pe un oarecare Neofit.

Iar Visarion, următorul lui Hristos, socotind acest lucru pricină de odihnă, aştepta lângă Marco, părintele lui duhovnicesc, vindecând pururea cu cuvântul şi cu fapta pe săracii şi neputincioşii ce aşteptau la biserica sa. Trecând patru ani, şi văduvind de păstor episcopia Stagopului, a fost cerut de către credincioşii acelei episcopii să le fie exarh. Şi petrecând în episcopia aceea şase ani, multe supărări şi prigoniri a suferit din pricina unui netrebnic de preot, numit Dometie. Iar preasfinţitul Marco, dându-şi sfârşitul şi mutându-se către locaşurile cele fericite, atunci cu alegerea şi cu cererea episcopilor acelei eparhii şi a clericilor, precum şi a tot poporul drept-credincios, Sfântul Visarion a fost rânduit urmaş în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia.

Cât a condus această eparhie a săvârşit cele plăcute lui Dumnezeu: răscumpăra pe cei robiţi, ajutora cu daruri pe cei săraci şi lipsiţi; făcea poduri peste ape. Astfel, a făcut pod peste râul ce cobora din Pind în Etolia, numit de locuitorii de acolo Levcopotomos, adică râul alb, iar de poeţi Ahelios, curgător ca argintul, peste care mai înainte nimeni nu putea trece şi nici nu putea face pod din pricina repeziciunii cu care curgea apa şi a nămolului ce se făcea în vremea ploilor. El a pus temelia şi a zidit la munte, aproape de satul lui, Mânăstirea cea frumoasa a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi a avut şi ajutor întru toate pe fratele lui bun, Preacuviosul Ignatie episcopul.

În acest chip, bine şi cu plăcere dumnezeiască chivernisindu-şi toate lucrurile sale, precum şi cele ce erau sub stăpânirea lui, fiind aproape de 50 de ani, s-a dus către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni.

Acest fericit părinte era din pământul Dalmaţiei, născut la anul 1568 în oraşul Raguza, unde părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoţul pe mare, fiind cunoscuţi de toţi locuitorii acelei părţi ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Marii Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu maica sa în Ohrida, unde a şi învăţat carte mai multă vreme la Mânăstirea Maicii Domnului din acea cetate. Dorind să-şi închine viaţa Domnului, a plecat apoi la Sf. Munte al Atosului, intrând în Mânăstirea Pantocratorului, unde s-a călugărit luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între vieţuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos. Înfruntând cu puterea credinţei primejdiile şi ostenelile de tot felul, alesul între cuvioşi a crescut duhovniceşte şi a rodit bogat în fapte minunate.

În vremea aceea surpându-se stăpânirea creştinească din părţile Banatului, o dată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere şi întărire pe credincioşii acestor meleaguri; ci din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea şi trimiterea sa de către Patriarhia Ţarigradului trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timişoarei. Deşi la vârstă înaintată, n-a precupeţit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriţii săi, care-l aşteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.

Noul mitropolit a fost înscăunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvna deosebită întregul ţinut pus sub oblăduirea sa duhovnicească, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viaţa credincioşilor, reînnoind bisericile şi mânăstirile sau zidind altele noi, după trebuinţă. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea. Ostenindu-se ca un viteaz, s-a arătat biruitor în vâltoarea luptelor cu greutăţile, mâna Domnului fiind cu el în toata vremea, ridicându-l mărturie tare şi pavăză neînfrânată dreptei credinţe şi arătându-l strălucit prin faceri de bine, prin săvârşirea de minuni şi prin neabătută dragoste faţă de toţi oamenii.

La 1653, în al optzeci şi cincilea an al vieţii sale, s-a retras la sfânta Mânăstire a Partoşului, nu departe de cetatea Timişoarei, şi aci a mai vieţuit încă trei ani în rugăciune, post, faceri de bine şi tămăduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1656 s-a mutat către Domnul, fiind îngropat în biserica mânăstirii. Mormântul său a devenit de atunci loc de cinstire şi de rugăciune pentru credincioşii de pretutindeni. Mai apoi însă găsindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaşte să se aşeze în chiar oraşul în care a păstorit, spre mai mare cinstire şi împlinirea cererilor de folos ale smeriţilor rugători, au fost strămutate cu mare alai în catedrala mitropolitana din Timişoara în anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa.

Şi a lucrat sfântul şi după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

sept.
16
vin
Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila
sept. 16 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila</span>

Sf. Mare Mc. Eufimia, din Calcedon (304) • Sf. Mc. Meletina, din Tracia (sec. II) • Sf. Mc. Ludmila, prinţesa, de neam ceh (927) • Sf. Mc. Sebastiana (sec. I) • Sf. Mc. Abondie[1], preotul, şi Abondanție, diaconul, de la Roma, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Mc. Inochentia, fecioara, sub Diocleţian • Sf. Mc. Dulcisima, fecioara, din Lazio • Sf. Mc. Priscian, de la Nocera, în Campania • Sf. Mc. Victor şi Sosteniu, din Calcedon (304) • Sf. Cuv. Eugenia, stareţa, din Alsacia, Franța (735) • Sf. Mc. Iosif şi Isaac, din Georgia (808) • Sf. Cuv. Edita (Edith), prinţesă şi monahie din Wilton, în Anglia (984) • Sf. Procopie, de la Sazava, în Cehia (1053) • Sf. Ier. Ciprian, mitropolitul Moscovei (1406) • Sf. Cuv. Cucșa, din Odessa (1964) • Sf. Sf. Mc. Oimen, episcop de Semireci şi Vernîi (Almatî), Kazahstan (1918) • Sf. Mc. Grigorie, protoiereul, din Rusia (1937).

[1] Părticele din moaştele Sfinţilor Avondie şi Avondat se află în biserica Santissimo Nome di Gesu, din Roma și la Paraclisul Episcopal de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Muceniţe şi Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia.

Această sfântă a trăit în zilele lui Diocleţian (între 284 şi 305). Fiind prinsă, pentru mărturisirea în Hristos a fost chinuită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi scăpând cu darul lui Hristos de toate nevătămată, în sfârşit a fost aruncată ca sa fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simplă muşcătură de urs. Iar părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului.

După ce persecuţia lui Diocleţian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspăt care răspândea o mireasmă dumnezeiască.

La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la Calcedon, prăznuit la 11 Iulie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Meletina.

Această sfântă era din Marchinopolul Traciei (adică din cetatea lui Marchian), pe vremea împăratului Antonie şi a ighemonului Antioh. Făcând multe minuni, răsturnând idolii la pământ cu rugăciunea sa, şi zdrobind pe Apolon şi pe Hercule, şi aducând pe mulţi către Hristos, a fost condamnată să i se taie capul. Însă fiind dusă la soţia ighemonului ca să o întoarcă cu amăgiri, ea a făcut-o şi pe aceasta creştină. După ce i s-a tăiat capul, zăcând cinstitul său trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergător la patria sa, a cerut moaştele sfintei, şi ighemonul nebănuind nimic în aceasta, i le-a dat.

Luând acesta sfintele moaşte, şi punându-le într-un sicriu, sârguia a merge la patria sa. Şi călătorind el pe mare, a căzut în boală şi a murit, iar corabia abătându-se la un colţ de mare, la ostrovul Limnului, a fost aşezat acolo sfântul trup al muceniţei, şi lângă dânsa iubitorul de mucenici Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina.

Pe ro.OrthodoxWiki.org, articolul dedicat sfântului ierarh mucenic Ciprian al Cartaginei (+258).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Sfânta Muceniță Eufimia și minunea de la Sinodul al IV-lea din Calcedon


 

Hits: 27

sept.
17
sâm
Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapi
sept. 17 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapi</span>

Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale Pistis, Elpida[1] şi Agapia, de la Roma, sub Adrian (137) • Sf. Sf. Mc. Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului, din Cipru (sec. I) • Sf. Mc. Agatoclia • Sf. Mc. Haralambie şi Pandoleon • Sf. Mc. Maxim, Teodot şi Asclipiodota • Sf. Mc. Ştefan şi Socrate, din Bitinia, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Teodota (sec. III) • Sf. Mc. Narcis şi Crescentin, de la Roma, sub Valerian • Sf. Mc. Iustin, preotul, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Sf. Mc. Pilevs şi Nil, episcopii (303-305) • Sf. M. Mc. Ilie şi Patermutios şi cei împreună cu dânşii 100 de Mucenici din Egipt şi 50 de Mucenici din Palestina (310) • Sf. Mc. Lucia, văduva, şi Geminian, de la Roma, sub Diocleţian şi Maximian (sec. IV) • Sf. Cuv. Satirie, fratele mai mare al Sf. Ambrozie al Milanului (383) • Sf. Ier. Lambert episcop de Maastricht, în Olanda, ocrotitor al orașului Liège (Belgia) (696) • Sfânta Mc. Colomba, de la Cordoba, în Andaluzia, Spania (853) • Sf. Cuv. Anastasie, din Cipru (sec. XII) • Sf. Ier. Ioachim Ilustrul, patriarhul Alexandriei (1567) • Sf. Mc. Ioan, din Rusia (1941).

[1] În traducere din greacă, numele mucenițelor înseamnă: Sofia – Înțelepciune, Pistis – Credință, Agape – Iubire, Elpidi – Nădejde. Corespondentele slave ale numelor celor trei fete ale Sf. Sofia sunt: Vera, Liubov și Nadejda. Moaştele Sfintelor mucenițe se află în biserica San Silvestro in Capite, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor, Sofia.

Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).

Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.

După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.

Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia.

Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creştin.

Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculţă prin locuri colţuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier şi arzându-i limba.

Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viaţa aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota.

Aceşti sfinţi au fost bătuţi, li s-au tăiat degetele mâinilor şi au fost băgaţi în temniţa întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota.

ÎmpaÎmpărăţind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, şi a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părţile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, şi neputând să o plece ca să lase credinţa în Hristos, au atârnat-o şi i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu şi răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.

După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniţă şi după opt zile s-a deschis temniţa singura, iar păzitorii s-au spăimântat şi degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, şi văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: “Cine eşti tu?” Iar sfânta i-a zis: “Ţi s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că eu sunt Teodota”. Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.

A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idoleşti şi cu alţii dimpreună, ca să risipească cenuşa trupului sfintei. Aceştia destupând gura cuptorului, au fost arşi amândoi de para focului, iar ceilalţi au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe, şezând şi cântând; şi a ieşit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se şi cântând.

După aceea, plecând Simpliciu la Bizanţ (Constantinopol), a poruncit să ia şi pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Şi abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: “De nu te vei pleca mie să jertfeşti la zei, te voi ucide pe grătar încins”. Iar ea zise lui: “De va intra şi Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine şi va birui focul, voi jertfi şi eu zeilor tăi”. Şi a zis Simpliciu către Doroteu: “Intră cu dânsa având pe zei ajutor”. Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieşit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăşi sfânta, şi dusă la Bitinia. Şi când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiştea idolilor să facă rugăciune.

Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părţi, şi să fie despicată cu fierăstrăul. Şi făcându-se aşa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulţumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; şi aşa i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs (Pileus) şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.

Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 43

sept.
18
Dum
Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
sept. 18 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna</span>

Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei, în Creta (670) • Sf. Mc. Ariadna, din Frigia (sec. II) • Sf. Mc. Castor, din Alexandria Egiptului • Sf. Mc. Sofia şi Irina, din Egipt (sec. III) • Sf. Mc. Ştefania, de la Amalfi, în Campania • Sf. Ier. Eustorghie, de neam grec, episcop de Milano (sec. IV) • Sf. Ier. Appu (Apphy), episcop de Oxirinh (El-Bahnasa), Egipt (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Didier, episcop al Alsaciei, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Hibaldie (Hybbald), stareţ în Anglia (690) • Sf. Ier. Arcadie, episcop de Novgorod, în Rusia (1163) • Sf. Cuv. Romil, din Grecia (1381) • Sf. Viyina, Elisar şi Kalva, prinţi ai Georgiei (1661) • Sf. Cuv. Ilarion, stareţ al Mănăstirii Optina, din Rusia (1837) • Sf. Sf. Mc. Amfilohie, episcop de Enisejsk, în Rusia • Sf. Noi Mc. Ioan, protoiereul, Boris, Vladimir și Mihail, preoţii, şi Serghie, mireanul, din Rusia (1937).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei.

Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina. Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile. Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni. Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei. Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

Această sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia. Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă. Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

sept.
19
lun
Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont
sept. 19 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont</span>

Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont, din Antiohia (276) • Sf. Fotin, întemeietorul bisericii de la Benevento, în Campania (sec. I) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Verona (după sec. IV) • Sf. Mc. Susana, fecioara, din Elefteropolis (Beit-Djibrin), în Palestina (362) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Spoleto, în Umbria, mucenicit de ostrogoţii arieni (sec. VI) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Canterbury, în Anglia (690) • Sf. Cuv. Chiriac, din Buonvicino, lângă Cosenza (1050) • Sf. Teodor, prinţ de Smolensk, (1299), David şi Constantin, fiii săi • Sf. Mc. Constantin, protoiereul, şi cei împreună cu dânsul, din Rusia (1918) • Sf. Cuv. Alexie, ctitorul Mănăstirii de la Zosimovoi, din Rusia (1928).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Dintre ei, Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în chinuri. Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu Dorimedont, li s-au tăiat capetele.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, şi cei împreună cu dânsul.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

sept.
20
mar
Sf. M. Mc. Eustatie şi soţia Teopisti cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
sept. 20 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. M. Mc. Eustatie şi soţia Teopisti cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist</span>

Sf. Mare Mc. Eustatie romanul, soţia sa Teopista şi cei doi fii Agapie şi Teopist, de la Roma[1], sub Adrian (118) • Sf. Mc. Artemidor şi Talu • Sf. Ier. Glicherie, episcop de Milano (sec. V) • Sf. Ier. Meletie, episcopul Ciprului • Sf. Anastasie Apocrisiarul, Teodor, Anastasie cel Tânăr şi Euprepie[2], ucenicii sfântului Maxim Mărturisitorul (sec. VII) • Sf. Sf. Mc. Mărt. Ipatie şi Sf. Mc. Andrei, preotul, de la Constantinopol (735) • Sf. Ioan Egipteanul, mărturisitorul, şi cei 39 împreună cu dânsul • Sf. Mc. Eusebia, stareţă la Marsilia, Franța (730) • Sf. Mucenici din Kent, în Anglia (1011) • Sf. Ioan Criteanul, zis și Zidarul (sec. XI) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Tesalonicului (1194) • Sf. Mc. Mihail, prinţ de Cernigov, în Ucraina, şi Sf. Mc Teodor făcătorul de minuni, din Rusia (1254) • Sf. Oleg, prinţ de Briansk, monah la Mănăstirea din Briansk, în Rusia (1280) • Sf. Nou Mc. Ilarion Criteanul, din Constantinopol (1804) • Sf. Mc. Teoctist, protoiereul, şi Alexandru, preotul, din Rusia (1937).

[1] Trupurile Sfinţilor Eustatie, Teopista, Agapie şi Teopist se află în biserica Sant’Eustachio, din Roma.

[2] Care au participat la sinodul de la Lateran contra monotelismului şi au murit în exil.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.

Acest sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100). Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni; şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând: “O, Placide ! pentru ce mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune.” Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist. Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.

Şi într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigaşul de oameni, diavolul, încât şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită şi pe copiii lui răpiţi de fiare sălbatice.

Dar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de încercat ca să le poată face faţă. Atunci împăratul şi-a adus aminte de Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa sfântului.

Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei. De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici, ce le sunt lăsate spre mângâiere.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul.

Aceşti sfinţi erau din Lidia, şi de copii mici au mers la şcoală. Ipatie iubea călugăria, iar Andrei a fost făcut propovăduitor al Bisericii; însă întrecea pe alţii nu numai cu postul şi cu privegherile şi cu rugăciunile, ci încă şi cu toata smerita cugetare şi dragoste. Aflând de dânşii episcopul Efesului şi trăgându-i la sine, pe Ipatie l-a hirotonit episcop, iar pe Andrei prezbiter.

Şi aflând de dânşii hulitorul de sfinţi Leon împărat, a trimis de i-au chemat şi i-au băgat în temniţă. După aceea a poruncit de le despuiară capetele de piele şi sfintele icoane cele de mult preţ pe capetele lor le-a ars; şi ungându-le bărbile cu smoală i-au purtat prin mijlocul oraşului, şi i-au junghiat în părţile Zirolofului, dându-i câinilor să-i mănânce.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Martin, Episcop de Rome, şi Maxim cel Înţelept.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Anastasie, Teodor şi Euprepie, ucenici ai Sfântului Maxim.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Artemidor şi Taleleu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre mărturisitori, marelui Ioan Egipteanul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul mucenic Ilarion Criteanul.

Acesta era de fel din insula Creta, şi a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1804, săvârşindu-se prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

sept.
21
mie
Odovania Praznicului Înălţării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona
sept. 21 toata ziua
<span style="color: #000000;"><em>Odovania Praznicului Înălţării Sfintei Cruci</em>; Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona</span>

Odovania Praznicului Înălţării Sfintei Cruci

Sf. Ap. Codrat, episcop în Magnesia (Manisa), Turcia (130) • Sf. Proroc Iona[1] (sec. VI î. Hr.) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Avellino, în Campania, sub Antonin (154) • Sf. Mc. Pamfil, de la Roma • Sf. Mc. Eusebie, Nestavu şi Zenon, fraţi după trup, şi Sf. Nestor Mărturisitorul şi Busiris, din Palestina (sec. IV) • Sf. Mc. Prisc • Sf. Vasa, din Tir • Sf. 6 Mucenici scutieri ai împăratului Maximian • Sf. Ier. Meletie şi Isachie, episcopii Ciprului • Sf. Cuv. Heia, stareţă în Anglia (657) • Sf. Cuv. Iona Savaitul (sec. IX) • Sf. Mc. Maura, de la Troyes, în Franţa (850) • Sf. Daniel, de la Cuşgor, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Iosif, de la Zaonikiev, în Rusia (1612) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Dimitrie, episcopul Rostovului, în Rusia (1752) • Sf. Mc. Alexie, protoiereul, Alexandru şi Constantin, preoţii, Mavrichie, arhimandritul, şi cei împreună cu dânsul: Vasile şi Vladimir (1937), Valentin (1937) şi Ioan (1938), din Rusia.

[1] Biserica Sant’Aponal din Veneţia se mândrea să aibă, potrivit unei tradiţii ale cărei urme se pierd în timp, trupul fără cap al prorocului Iona, aşezat într-un loc necunoscut, aşa cum se întâmpla şi cu trupurile altor sfinţi. Capul era expus într-un altar al aceleiaşi biserici împreună cu alte moaşte, după cum aflăm din F. Corner, Notizie storiche delle chiese e monasteri di Venezia e di Torcello, 1758, p.363.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat.

Acesta fiind om vechi si mult stiutor a predicat cuvântul Domnului în Atena si în Magnesia; si luminând pe multi cu învatatura dogmelor i-a adus la lumina cunostintei lui Dumnezeu. Pentru aceea l-au alungat persecutorii de la turma sa din Atena; întâi a fost împroscat cu pietre si în foc ispitit, si apoi cu alte chinuri. Iar mai la urma a primit cununa muceniciei pe vremea împaratiei lui Eliu Adrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iona.

Acest Prooroc a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de lânga mare. Si fiind aruncat de chit, a mers la Ninive de a propovaduit; si întorcându-se n-a ramas în pamântul sau, ci luând pe mama-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru ca zicea: “Asa îmi voi ridica rusinea mea, de vreme ce am mintit, proorocind asupra Ninivei cetatii celei mari”. Acesta este feciorul vaduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie; caci mustra atunci Ilie pe Ahav, si chemând foamete pe pamânt a fugit si mergând la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea vaduva cu fiul ei. Si a locuit la dânsa, caci nu putea sa locuiasca cu cei netaiati împrejur; si a binecuvântat-o pe dânsa pentru primirea ei de oaspeti. Acesteia i-a înviat feciorul care-i murise. Si sculându-se Iona dupa foamete a mers la pamântul lui Iuda, si a îngropat pe mama-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, si a locuit în pamântul Senaar, si a murit acolo si a fost îngropat în pestera lui Cenezeu, care fusese judecator unui trib, pe când nu era împaratie. Si a dat semn în Ierusalim si în tot pamântul, când vor vedea piatra urlând cu jale cu viers subtire, si gândac din lemn graind catre Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul stricat pâna în temelie, si vor veni catre dânsul toate limbile ca sa se închine Domnului. Si vor cladi pietrele lui spre apusul soarelui. Si acolo va fi închinaciunea Unsului, caci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor salbatice. Si atunci va veni sfârsitul a toata suflarea.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Iona Savaitul.

Acest preacuvios preot a fost tata al Preacuviosului si Preafericitului Teodor, si al lui Teofan facatorul de canoane. Chipurile lor le-a scris Teofil luptatorul de icoane. Acest parinte Iona mergând la Lavra Sfântului Sava, si calugarindu-se, a dobândit smerenia desavârsita. Si facând multe bunatati, întru batrânete bune s-a dus catre Domnul

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eusebie.

Acest sfânt a mers singur catre ighemonul Feniciei si i-a zis: “Pentru ce esti fara de minte, luptatorule cu Dumnezeu, de gonesti turma lui Hristos?” Si acela mâniindu-se a poruncit sa spânzure pe sfântul si sa-l sfâsie, bagând sare în traiste de par si legându-le, strujea carnea sfântului foarte rau. Dar sfântul se bucura ca si cum ar fi patimit în trup strain. Atunci dregatorul aflându-se în uimire, a dat porunca sa-i taie capul; si s-a suit la ceruri, slavind si binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Eusebie, Nestavu si Zinon.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Meletie si Isachie, episcopii Ciprului.

Acesti sfinti si fericiti parinti ai nostri au fost episcopi ai Bisericii lui Hristos, din Cipru. Erau cucernici si cu frica lui Dumnezeu. Lucru neîncetat avea a învata pe popor dumnezeiestile cuvinte ale lui Hristos, si a-si împarti averea la cei ce aveau nevoie. Si asa facând în toata viata lor, prin felurite locuri, s-au mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Prisc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici, care erau pazitorii împaratului Maximian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

sept.
22
joi
†) Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sf. Mc. Foca, episcop de Sinope
sept. 22 toata ziua
<span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei;</strong></span> <span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Foca, episcop de Sinope</span>

†) Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei (1694) • Sf. Sf. Mc. Foca, făcătorul de minuni, episcop de Sinope, (azi Sinop), Turcia (117) • Sf. Mc. Demna şi Emerita, de la Roma[1], sub Valerian şi Galian (sec. III) • Sf. Mc. Foca Grădinarul (320) • Sf. Mc. Isaac, Nicolae şi Martin • Sf. Cuv. Lolan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Teofan Isihastul, zăvorât la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. 26 de Cuv. Mucenici, de la Mănăstirea Zografu, din Sfântul Munte Athos (sec. XIII) • Sf. Cuv. Cosma Zografitul, pustnic în Sf. Munte Athos (1323) • Sf. Cuv. Iona, de la Iaşero, în Rusia (sec. XVII) • Sf. Cuv. Parascheva, cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, din Rusia (1915).

[1] Moaştele Sfintelor Demna şi Emerita se află în biserica San Marcello, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni.

Acest Sfânt era fiul lui Pamfil si al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Marii Negre. Si înca din frageda vârsta facea minuni mari cu darul Sfântului Duh. Si a petrecut facând minuni pâna la sfârsitul vietii sale. I s-a aratat si sfârsitul muceniciei ce era sa vina, ca a venit un porumbel si a sezut pe capul lui si i-a pus cununa, graind omeneste: “Pahar ti s-a amestecat si trebuie sa-l bei”. Pe care pe deplin s-a învrednicit de l-a baut, în zilele împaratului Traian (catre anul 101), luând sfârsit prin sabie si prin foc. Si dupa mutarea lui catre Domnul a facut multe minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Foca gradinarul.

Acest Sfânt era din Sinope, cetate veche si vestita lânga Marea Neagra. Avea mestesug gradinaria, la care ostenea si lucra, si ce agonisea avea mare grija sa-si înfrumuseteze sufletul. Pentru aceea nu s-a ascuns, ci s-a vadit ca o sluga adevarata a lui Hristos catre ighemonul care era atunci. Si venind ucigasii, au gazduit la casa celui pe care îl cautau. Primindu-i si odihnindu-i i-a întrebat cine sunt si cu ce trebuinta au venit în cetatea lui? Aceia îi spusera taina, ca ei cautau pe Foca, pentru a-l chinui. Si daca a auzit sluga Domnului acestea, facându-si gatirea mormântului, s-a vadit pe sine la cei ce-l cautau; iar lor li s-a facut mila; dar el îi ruga sa îndrazneasca a înfaptui porunca pe care o aveau, si taindu-i capul, s-a adus curata jertfa înaintea lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Isaac si a Sfântului Martin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Cosma Zografitul, ce a pustnicit în Sfântul Munte al Atonului, în anii 1323.

Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinereţe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească şi a părăsit în secret casa părinţilor săi, plecînd spre Muntele Athos. Pe drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine pe tânăr printr-o viziune înfricoşătoare a unei adâncimi infinite a mării care înconjura muntele. Tânărul a scăpat de ispita diavolească după îndelungă rugăciune făcută cu ardoare.

La Sf. Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost novice o perioada lungă de timp, după care a fost tuns şi numit ecleziarh. Sf. Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit chiar din partea Stăpânei Sfântului Munte, Preasfânta Fecioară, care la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped a binevoit să-i dezvăluie acestuia o fărâmă din grija ei faţă de oameni. Astfel i se arătă o Fecioară cu slavă împărătească, care participa la slujbele din biserică şi la trapeză, toţi călugării slujind şi supunîndu-i-se ei.

Curând, sfântul a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la multe fapte remarcabile. Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare. El a auzit vocea Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea îl întreba pe Fiul ei: “Cum se va mântui Cosma?” La care Mîntuitorul a răspuns: “Lăsaţi-l să se retragă în pustie”. După ce primi binecuvântarea din partea superiorului său, Sf. Cosma s-a retras în sălbăticie, unde într-o peşteră tăiată în stâncă şi-a început nevoinţa însingurării. Dumnezeu însă nu s-a lepădat de rugătorul său credincios, dăruindu-i darul înaintevederii.

Ca şi la începutul drumului său în ale credinţei, vrăjmaşul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dîndu-i in ultimele sale zile de viaţă o încercare cumplită. Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuşi Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satan cu armata lui şi-l vor chinui.

Pregătit cu acea mângâiere divină pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice şi în a treia zi de bătăi furibunde a primit Preacuratele Taine. Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace de la moarte la viaţă în Sânul Domnului.

Dumnezeu, “Care slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe El”, l-a slăvit în mod minunat şi pe Sf. Cosma la moartea sa. La slujba înmormântării sfântului, mulţime de animale sălbatice şi păsări s-au adunat la peştera sa, simţind şi ele pierderea pentru Sf. Munte. La punerea sa în mormânt, fiecare din cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.

După patruzeci de zile, când fraţii au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obişnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaşte la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit. Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat. Acestea toate s-au întâmplat în anul 1323.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului ierarh martir Teodosie de la Brazi.

Sfântul mucenic TEODOSIE s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi de la sfântul voievod Ştefan cel Mare. Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la aceasta mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău).

Fiind un monah evlavios si având si o inteligenta deosebita, cunoscând Sfânta Scriptura si o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop in anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candela.

In anul 1671 a fost trimis sa păstoreasca Episcopia Romanului, unde a activat până in anul 1674, când pentru activitatea sa pastorala si pentru înalta sa spiritualitate a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei in Polonia.

Cronicarul Ion Neculce scrie in Cronica Moldovei ca domnul Moldovei era Dumitrascu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari in Moldova pentru a sta cat mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar si din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi galbenii).

“Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrascu Cantacuzino zicand: Ce sunt acestea Maria Ta, au semeni lui Antihrist? si domnul s-a maniat si l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce, si l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi. Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare si Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la aceasta mănăstire. Cum a ajuns aici a ridicat o biserica frumoasa cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi si de noapte. A avut grija si de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o noua mănăstire.

A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri si mori de apa. In vremea aceea era Vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin si împreuna au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai “babei Vrâncioaia” , cărora Sfântul Voievod Ştefan cel Mare  le-a dat “ocine”, fiindcă “l-au slujit cu credinţă.”

In anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diata in care scrie ca a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu si lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului sau Diaconul Laurenţiu ca sa mai facă doua mănăstiri.

Cronicarul Ion Neculce scrie ca in vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele si jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, in anul 1694 o hoarda de tătari răzleţi au pătruns in Mănăstirea Brazi si l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca sa le dea odoarele si banii, si pentru ca el nu a voit sa le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap.  Era după “Ziua Crucii”.

Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat in Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.

Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.

Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, in anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie si le-au dus sa fie reinhumate in Peştera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact si Sava, unde era si Paraclisul “Învierea lui Lazar”, in care se oficia si Sfânta Liturghie.

In timpul in care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo si Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi il sărbătorim la 10 ianuarie, si el mărturiseşte: “M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins si erau binemirositoare”. Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbrava, care a fost si ajutor de stareţ la Mănăstirea Neamţ, scria ca  in anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.

Stareţul de la Mănăstirea Brazi – Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comunişti, a dat o declaraţie la Mănăstirea Cernica semnata de Prea Cuviosul stareţ si cu stampila Mănăstirii Cernica, in care scrie ca “atât in timpul meu, cat si înainte de mine, monahii si credincioşii veneau de aprindeau lumânări si se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfă martirică au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creştini.

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003. Pomenirea sa a fost stabilita pentru ziua de 22 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.

In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana, nu din dragoste pentru adevar, ci numai pentru a-si asigura protectia politica a Papalitatii in actiunea lui de reconstituire a imperiului bizantin la sfirsitul ocupatiei latine. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

sept.
23
vin
Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Cuv. Xantipa şi Polixenia
sept. 23 toata ziua
<span style="color: #000000;">Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Cuv. Xantipa şi Polixenia</span>

Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul • Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia, din Spania (sec. I) • Sf. Ier. Lin, primul episcop al Romei[1] (sec. I) • Sf. Mc. Eraia şi cei împreună cu dânsa (sec. IV) • Sf. Mc. Raida, fecioara • Sf. Ier. Proiectie, episcop de Imola, în Emilia Romagna (sec. V) • Sf. Cuv. Adamnan, stareţ la Mănăstirea Iona, în Scoția (704) • Sf. Mc. Andrei, Ioan, Petru şi Antonie, din Africa (sec. X) • Sf. Nou Mc. Nicolae Pantopolitul, de la Constantinopol (1672) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Koniţa, Grecia • Sf. Mc. Ioan, preotul, din Rusia (1937).

[1]Trupul Sfântului Lin se află în Basilica San Pietro de la Vatican. Sfântul Lin a fost primul episcop al Romei, apropiat al Sfântului Apostol Petru. Se spune că s-a născut la Volterra, într-o bogată familie etruscă, Ercolano dei Mauri, în anul 18. Trimis să studieze la Roma, l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Petru şi s-a botezat creştin, devenind un mărturisitor înflăcărat al Evangheliei. La început, Sfântul Petru l-a trimis să propovăduiască în Franţa şi în Elveţia de azi, unde i-a întors pe mulţi păgâni la credinţă şi a făcut multe minuni, vindecându-i de boli. Întorcându-se la Roma, i-a adus cu sine şi pe ucenicii săi, Carisim, Dolcisim şi Crescent, pe care Sfântul Petru i-a trimis la Volterra să propovăduiască Evanghelia. În anul 65, când Sfântul Apostol Pavel scria din închisoare a doua epistolă către Timotei, îl pomeneşte pe Lin ca fiind unul dintre cei care l-au ajutat la greu. După mutarea Sfântului Apostol Petru la Domnul, Sfântul Lin este ales de creştini ca prim episcop al Romei, în vremea în care se mai simțeau încă ecourile persecuţiei împăratului Nero. A fost episcop timp de 11 ani, începând din anul 67, şi a dus o viaţă de sfinţenie care i-a întărit în credinţă şi i-a ajutat pe toţi credincioşii Romei din acea vreme. Din tradiţie se ştie că moaştele sale au fost aşezate lângă cele ale Sfântului Apostol Petru.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicându-i: “Ascultata a fost rugaciunea ta”. Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batrânetilor si a sterpiciunii Elisabetei.

Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zamislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfântul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazându-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : “Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale” (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era batrân, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, rânduiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca – pentru necredinta lui, dar si ca sa învete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramâne în mutenie pâna ce se va naste pruncul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savârsit în Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.

Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.

Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfânta s-a nascut în Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a îmbracat schima monahiceasca, având ea doisprezece ani. Deci pogorându-se împreuna cu alte fecioare la fântâna ca sa-si scoata apa si vazând multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care îi prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati într-o corabie, si aflând ea ca sunt legati pentru Hristos, îmbarbatându-se, a intrat si ea între dânsii, rugându-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o învata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrând ea, a stat înaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat în obraz caci îsi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost învatata de Apostolul Pavel când a fost acolo, si împreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neîntinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.

Crezând multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus în Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragând cu dânsa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecându-si viata împreuna, si multe puteri de minuni aratând, catre Domnul s-au dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind în Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 88

sept.
24
sâm
Sf. Întâia M. Mc. şi întocmai cu apostolii, Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul
sept. 24 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Întâia M. Mc. şi întocmai cu apostolii, Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul</span>

Sf. Întâia Muceniță și întomai cu apostolii, Tecla (sec. I) • Sf. Cuv. Siluan Athonitul (1938) • Sf. Cuv. Coprie, monah în Palestina (530) • Sf. Cuv. Germerie, stareţ în Anglia (660) • Sf. Ier. Teodor, patriarhul Antiohiei (1034-1042) • Sf. Cuv. Avramie, de la Miroja, în Rusia (1158) • Sf. Ştefan, rege al Serbiei, numit Simon, la călugărie (1228) • Sf. Vladislav, rege al Serbiei, şi Sf. Prinţ David (sec. XIII) • Sf. Cuv. Nicandru, de la Pskov, în Rusia (1581) • Sf. Cuv. Galaction, de la Vologda, în Rusia (1612) • Sf. Cuv. Gavriil, de la Sihăstria Sedmiozernaja, din Rusia (1915) • Sf. Noi Mc. Vasile, diaconul (1918), Pavel şi Andrei, preoţii, Vitalie, monahul, Serghie, Spiridon şi Vasile, din Rusia (1937) • Sf. Sf. Mc. Carp, din Estonia (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel. Iar dupa aceea mergând la Antiohia, a fost data la fiare salbatice de Alexandru, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singuratate într-un munte, ce se zice vechea Selevchie si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Coprie.

Acest sfânt parinte s-a nascut în gunoi lânga Mânastirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmarita de agareni, cu alti multi crestini care fugeau catre Sfântul Teodosie ca sa scape. Dupa ce s-au dus pagâni, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat calugarii pe copilul ce se nascuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi) si a fost hranit cu laptele unei capre, care pastea în câmp împreuna cu celelalte. Iar când stia vremea ca trebuie sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si iar se întorcea la turma. Daca s-a facut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, si s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Caci pazind curatia sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele salbatice. Asa, într-una din zile, aflând un urs în gradina mâncând laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara. Si poruncindu-i, cu ruga marelui (Teodosie), n-a mai cutezat ursul altadata sa mai intre în gradina. Si în munte suindu-se cu un magar la lemne, si aducând lemnele iarasi a venit un urs, si a apucat magarul sa-l vatame.

Dar sfântul a prins pe urs, si a pus lemnele pe el zicându-i: “Nu te voi lasa, ca acum trebuie sa faci tu slujba magarului pâna se va tamadui”. Si prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul si cara lemne. Acest sfânt servind la bucatarie, când undea caldarea de se varsau bucatele, negasind la îndemâna lingura cea obisnuita, îsi baga mâna goala în caldare de potolea undele si nu se vatama.

Ajungând el la nouazeci de ani, stralucea între parintii aceia ca soarele, împodobit fiind cu preotia si cu tot felul de virtuti. Si stând într-un loc ascuns îsi tindea rugaciunile catre Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, si venea împreuna cu dânsul si cânta. Si mai pe urma zise catre dânsul: “Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale; vino catre noi la locul care-ti este gatit”. Si daca auzi aceasta minunatul, peste putine zile se îmbolnavi si sarutând pe sfintii parinti, se duse cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Siluan Athonitul.

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.

Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, “cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând” (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: “Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”, pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) “la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat “blând si smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

„Suferim pentru că nu avem smerenie” – Cuviosul Siluan Athonitul

Domnul dă harul Său mai cu seamă pentru iubirea de frate – Cuviosul Siluan Athonitul

Cum să ne rugăm – Cuviosul Siluan Athonitul

Smerenia ne va da dulceața rugăciunii – Cuviosul Siluan Athonitul


 

Hits: 19

sept.
25
Dum
Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej
sept. 25 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej</span>

Sf. Cuv. Eufrosina din Alexandria, și tatăl ei, Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul • Sf. Serghie[1] de la Radonej, în Rusia (sec. XIV) • Sf. Mc. Herculan, soldatul, de la Roma, sub Antonin (sec. II) • Sf. Mc. Pavel şi Tatis, cu fiii lor • Sf. Mc. Pafnutie Sihastrul şi cei 546 împreună cu dânsul (sec. IV) • Sf. Mc. Bizantin şi Biscor • Sf. Cuv. Cadoc, întemeietorul Mănăstirii Llancarfan, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Ier. Finbar, episcop şi stareţ în Irlanda (633) • Sf. Chelfridie (Chelfrid), stareţ în Anglia (716) • Sf. Ier. Teofil mărturisitorul, mitropolitul Efesului, (sec. IX) • Sf. Ier. Arsenie cel Mare, patriarhul Georgiei (sec. IX) • Sf. Ier. Vasile, patriarhul Antiohiei (sec. XI) • Sf. Eufrosina, de la Suzdal, Rusia (1250) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Gherman, episcop de Kazan, în Rusia (1595) • Sf. Cuv. Dositeea, zăvorâta, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1776) • Sf. Nicolae mărturisitorul, protoiereu din Rusia (1941).

[1] Întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime de lângă Moscova; unul dintre cei mai venerați sfinți din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Sfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: “O, tata!” Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Pafnutie Egipteanul.

Sfantul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt si s-a nevoit in desert. In timpul persecutilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa ii fie adus inainte. Sfantul neasteptand dupa acestia de au fost trimis sa il aduca,s-a infatisat inaintea guvernatorului pentru a marturisii pe Hristos si pentru a primii mucenicestile cazne.

Dintre soldatii care l-au pus la cazne, Dionisie si Callimachii, vazand puterea cu care Dumnezeu il tinea pe mucenic neatins au crezut in Hristos Mantuitorul ei insisi, fapta pentru care le-au fost taiate capetele. Dupa aceste cazne Sfantul Pafnutie a fost aruncat in inchisoare unde dintre cei inchisi adduce la Hristos un numar de 40, acestia fiind si ei martirizari prin arderea cea de vii.

Dupa o vreme Sfantul Pafnutie a fost lasat liber, nevatamat aratandu-se prin grija lui Hristos, iar un crestin pe nume Nestorie l-a primit pe dansul la sine. Acesta, impreuna cu a sa familia, primind indrumarea cea duhovniceasca a sfantului, au ajuns in curand dintre cei mai ravnitori in credinta, iar pana intr-un sfarsit au primit moartea cea muceniceasca. Sfantul a fost sfatuirtor si a intarit in credinta multi alti crestini pentru al marturisii pe Hritos si pentru a primii de Dumnezeu binecuvantatele cazne. Unii fost au taiati cu sabile altii arsi de vii, 546 a fost numarul acestora.

Sfantul insusi a fost aruncat de calai intr-un rau cu o piatra atarnata de gat, dar minune s-a aratat plutind acesta la mal cu piatra. Pana in sfarsit l-au trimis pe sfantul mucenic inaintea lui Diocletian insusi, imparatul ordonand ca sfantul sa fie rastignit intr-un smochin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Pafnutie anahoretul si a celor 546 mucenici împreuna cu dânsul.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii aminte de cutremurul cel mare, în care s-a facut rapirea unui prunc în vazduh.

Pe timpul împaratiei lui Teodosie cel Mic, vrând Dumnezeu sa arate oamenilor, mai înainte de ziua învierii, a îngaduit de s-a facut cutremur înfricosator. Pentru aceasta a facut litanie tot poporul cu împaratul Teodosie, si cu patriarhul Proclu si cu tot clerul Bisericii, si cu tot orasul pentru frica, afara la câmp. Si fiindca atunci din ispita diavolului se începuse eresul teopashitilor (a celor ce ziceau ca Dumnezeu a suferit), fara de veste a fost rapit un copilas si se ducea în sus în vazduh. Si strigând toti cu frica si cu spaima multe ceasuri: “Doamne miluieste”, s-a pogorât iarasi copilasul sezând ca pe un norisor, si a spus cu mare glas, ca cetele îngerilor cânta întreit sfânta lauda: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”. Si îndata cu glasurile acestea si-a dat copilasul sufletul la Dumnezeu si a încetat cutremurul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pavel si Tatis, cu fiii lor.

Acesti Sfinti Pavel si Tatis, si copiii lor Savinian, Maxim, Ruf si Eugenie, erau din cetatea Damascului. Si fiind pârâti ca sunt crestini, au fost închisi în temnita si legati cu lanturi. Si fiind adusi la întrebare, au fost batuti tare si chinuiti de mâinile celor fara de lege, dându-si sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Parintelui nostru Serghie de Radonej, facatorul de minuni si ocrotitorul Rusiei.

Sfintul Serghie s-a nascut in 1313 la Rostov. Parintii sai, Chiril si Maria, il botezara cu numele de Bartolomeu. Inca din sinul maicii sale, Dumnezeu lasa sa se intrevada maretia ce ii va fi data mai tirziu supusului sau. Astfel o data, in timpul Liturghiei, inaintea citirii Evangheliei, pruncul incepu sa tipe in pintecele maicii sale, atit de puternic incit glasul lui fu auzit si de catre ceilalti. Cind se cinta imnul Heruvimilor, vocea pruncului rasuna din nou, ceea ce o infricosa pe Maria. Cind Preotul rosti ecfonisul “Sfintele Sfintilor”,pruncul scoase un strigat pentru a treia oara iar mama sa incepu sa plinga. Cei de fata voiau sa vada copilul ; dar mama fu nevoita sa spuna ca el nu striga din bratele sale ci din pintecele sau. Dupa aceasta intimplare neobisnuita, Maria, pe toata perioada cit a fost gravida, nu a mincat nici carne nici lapte nici peste ; se hranea numai cu piine si apa si se ocupa numai cu rugaciunea. Cind implini sapte ani, copilul fu trimis la scoala. Dar spre deosebire de fratii sai Stefan si Petru care invatau bine, Bartolomeu intimpina dificultati. Invatatorul il pedepsea, colegii rideau de el, parintii il certau ; dar Bartolomeu, cu toata bunavointa lui, nu reusea sa invete.

Atunci se intimpla acelasi lucru ca si cu Saul. Intr-o zi, in timp ce tatal sau il trimisese pe cimp sa aduca acasa caii, Bartolomeu vazu un calugar batrin sub un stejar, care se ruga plingind. Tinarul se apropie incetisor, asteptind sfirsitul rugaciunii Staretului, care ii spuse :Bartolomeu raspunse : . Staretul, spunind o rugaciune, dadu copilului o bucata de prescura si ii spuse : . In timp ce Staretul voia sa plece, Bartolomeu cazu la picioarele lui si ii ceru sa vina in casa parintilor sai. Adauga : . Batrinul, zimbind, se duse la casa parintilor copilului, care ii facura o primire foarte respectuoasa. Il rugara sa ramina cu ei la masa, apoi Staretul intra in capela familiei. Luind pe copil cu el, batrinul calugar ii porunci sa spuna ceasurile. Dar surprins, Bartolomeu raspunse ca el nu putea sa citeasca. Staretul ii mai porunci o data si copilul, luindu-si binecuvintarea, incepu sa citeasca Psalmii corect si raspicat, spre surprinderea generala. La masa, parintii povestira calugarului ce se intimplase la biserica atunci cind copilul era inca in pintecele mamei sale. Staretul, inainte de a-si lua ramas bun, spuse aceste cuvinte cu tilc : .

Dupa aceea, Bartolomeu incepu cu ardoare sa se duca regulat la biserica si sa citeasca Sfinta Scriptura. Dupa o oarecare vreme, pe cind era in virsta de doisprezece ani, incepu sa se infrineze cu strictete, abtinindu-se de la a minca miercurea si vinerea si multumindu-se in celelalte zile doar cu piine uscata si apa. Din cauza unor necazuri pe care le avu la Rostov, tatal lui Bartolomeu, Chiril, pleca la Radonej cu familia. Acolo Bartolomeu continua sa traiasca ca un ascet. In timp ce cei doi frati ai lui se casatorisera, el ceru voie parintilor sa intre in calugarie. Acestia il rugara sa mai intirzie in dorinta sa pina la moartea lor. Insa la putin timp se dusera chiar ei la manastire si murira curind. Timp de patruzeci de zile Bartolomeu se ruga la mormintul lor, dadu de pomana saracilor si se ingriji sa fie tinute slujbele de pomenire. Dupa aceea ii darui lui Petru, fratele sau mai mic, toate bunurile sale si hotari sa isi implineasca dorinta. Stefan, fratele sau mai mare, a carui sotie murise, fu ordonat calugar la Manastirea din Khotov, unde ii erau ingropati parintii. Bartolomeu, care voia sa traiasca in singuratate deplina, il convinse pe Stefan sa caute un loc mai prielnic vietii de ascet. Mersera multa vreme prin paduri, pina gasira un loc in apropierea unui curs de apa si departe de drumul mare, la vreo zece kilometri de Radonej si de Khotov.

Construira o chilie cu o mica biserica. Fratele mai mic, supus celui mare, intreba carui sfint avea sa fie inchinata biserica. Bartolomeu, amintindu-si cuvintele Staretului, raspunse ca se cuvenea ca biserica sa fie rinduita Sfintei Treimi. Fratele mai mic spuse ca tot astfel gindea si el. Biserica fu sfintita cu binecuvintarea Mitropolitului Teognost. Cum ii ceruse si Igumenului Mitrofan sa vina, Bartolomeu isi primi tunsoarea monacala cu numele de Serghie. Avea pe atunci douazeci si patru de ani (1337). Iar Stefan pleca la putina vreme la Manastirea Teofaniei la Moscova.

Si iata ca Serghie se trezi singur in aceasta padure, unde lupii urlau in apropiere de chilia lui. La fel si ursii se apropiau de locul in care vietuia Sfintul. O data, Serghie dadu peste un urs pe care il vazu ca nu era pe atit de feroce pe cit de infometat si incepu sa ii fie mila de acest animal, apoi ii dadu de mincare. Fiara se atasa de parinte si venea adesea sa isi primeasca milostenia. Sfintul i-o dadea de fiecare data, isi impartea ultima bucata de piine cu acest animal, mergind pina intr-atit incit se lipsea el de hrana ca sa ii dea ursului. Sfintul Serghie ramase singur vreme de trei ani pina cind fanatici ai pioseniei incepura sa il solicite voind sa traiasca sub indrumarea sa spirituala. Incet incet, doisprezece frati se adunara si fiecare isi construi propria chilie. Slujba de la miezul noptii, Utrenia, Ceasurile, Vecernia si Pavecernita erau savirsite zilnic la biserica. Pentru a spune Liturghia, fratii chemau pe un Preot din afara, caci inca nu era nici unul printre ei. In fine, Igumenul Mitrofan, care il tunsese monah pe Serghie, veni sa locuiasca impreuna cu ei. Dar la putina vreme acest batrin muri. Serghie, din smerenie, nu voia sa devina Igumen. Fratii se reunira atunci, venira sa il vada pe Sfint si ii spusera : “Parinte, nu putem trai fara Igumen si noi voim ca tu sa indeplinesti acest rost. Astfel, cind vom veni sa iti marturisim pacatele noastre, vom primi invataminte si iertarea. Se cuvine de asemenea ca Sfinta Liturghie sa fie zisa si ca noi sa primim Sfintele Taine din miinile tale curate”. Dar Serghie refuza si dupa citeva zile comunitatea se reuni din nou la Sfint, rugindu-l sa accepte indatoririle de Igumen. “Nu imi e ingaduit mie sa indeplinesc Slujirea Ingereasca; rostul meu e sa pling pentru pacatele mele”, le raspunse el. Fratii plinsera si spusera in cele din urma : “Daca tu nu vrei sa iei in grija sufletele noastre, vom fi nevoiti sa parasim aceste locuri, vom rataci atunci precum oile pierdute si va trebui sa raspunzi in fata lui Dumnezeu”. “Prefer sa ma supun decit sa poruncesc, spuse Serghie, dar, de teama judecatii lui Dumnezeu, las acest lucru in voia Domnului”. Luind cu el doi calugari dintre cei mai in virsta, se duse in localitatea Pereiaslavl, la Atanasie, Episcopul Voliniei (*Ukraina), caruia Sfintul Alexei, pe atunci la Constantinopol, ii incredintase treburile diocezei metropolitane.

In 1354, Serghie fu hirotonit Preot si ridicat la rangul de Igumen de catre Episcopul Atanasie. Savirsea zilnic Sfinta Liturghie si venea primul la biserica pentru fiecare slujba. Fabrica el insusi luminarile si prescurile, nu ingaduia nimanui niciodata sa participe la aceste treburi.

Timp de trei ani, numarul calugarilor ramase neschimbat, primul care spori numarul lor fu Arhimandritul Simon din Smolensk, care prefera mai degraba sa fie supus Sfintului Serghie decit poruncitor in alta parte.

Seara dupa Pavecernita, nimeni nu avea dreptul sa se duca in chilia altui calugar, cu exceptia cazurilor de extrema necesitate. Caci orele noptii trebuia daruite numai lui Dumnezeu. Restul vremii, ei ramineau in liniste alternind rugaciunea si lucrul manual. La sfisitul rugaciunii pe care fratii trebuiau sa o incheie in chiliile lor, Sfintul facea in secret turul acestora. Daca auzea discutii desarte sau risete, batea in geam pentru a le face sa inceteze si se ducea de acolo plin de intristare. Dimineata ii aduna pe impricinati si cu ajutorul pildelor si pe un ton umil si blind, ii povatuia. El nu uza de severitate, si aceea masurata, decit fata de cei care refuzau sa se caiasca si ramineau in greselile lor. Iubea atit de mult saracia incit institui ca regula stricta aceea de a nu face niciodata cheta in folosul manastirii, oricare i-ar fi fost nevoile. Comunitatea traia in desavirsita saracie : iluminatul se facea cu taciuni pentru Slujba, iar cartile erau facute din scoarta de mesteacan. Intr-o buna zi manastirea ajunse in asemenea nevoi incit nu se mai gasea nici piine nici apa. Dupa ce a petrecut trei zile fara de hrana, Serghie se duse la fratele Daniel si ii spuse : “Am aflat ca voiai sa construiesti o intrare in fata chiliei tale. Am sa ti-o construiesc eu pentru ca miinile mele sa nu leneveasca. Nu o sa te coste scump, vreau piine stricata daca ai”. Daniel ii aduse bucati de piine stricata pe care le avea la el. “Pastreaza-le, ii spuse Sfintul, pina la ceasul al noualea ; eu nu iau simbrie inainte de a fi lucrat”. Sfirsindu-si lucrul, Serghie se ruga, binecuvinta piinea, minca din ea, bau apa, si asta fu mincarea lui. Din lipsa hranei, fratii incepura sa isi manifeste nemultumirea : “Noi murim de foame” spusera cei slabi “si tu nu ingaduiesti sa cerem de pomana. Miine ne vom duce de aici, fiecare in seama lui, si nu ne vom mai intoarce”. Sfintul ii convinse atunci sa nu isi slabeasca nadejdea in Dumnezeu. “Cred, zise el, ca Dumnezeu nu ii va uita pe vietuitorii acestui loc”. Atunci se auzi cineva batind la usa. Paznicul vazu ca cineva adusese multe piini. Alerga plin de bucurie si ii spuse Igumenului : “Parinte, ne-au fost aduse multe piini. Da-ne binecuvintarea ca sa le luam!” Sfintul porunci ca binefacatorii sa fie lasati sa intre si ii invita pe toti fratii la masa, dupa ce mai inainte savirsi o slujba de multumire. “Unde sint cei ce ne-au adus aceste daruri ?” intreba el. “Noi i-am invitat la masa si i-am intrebat cine le-a trimis” raspunse calugarul “iar ei ne-au raspuns ca au fost trimise de cineva care il iubeste pe Hristos ; dar ca, avind si altele de infaptuit, trebuiau sa plece”.

Alta data, Sfintul, seara tirziu, se ruga pentru fratii din manastirea lui. Deodata, auzi un glas spunindu-i : “Serghie!” Terminindu-si rugaciunea, deschise fereastra si zari o lumina neobisnuita coborind din cer iar glasul continua : “Serghie! Domnul a auzit rugaciunea pentru copiii tai ; iata cita multime s-a adunat in jurul tau in numele Sfintei Treimi”. Atunci, Sfintul vazu o multime de pasari minunate, zburind nu numai in manastire ci si in jurul ei. “Astfel, continua glasul, se va inmulti numarul discipolilor tai si nu iti vor lipsi urmasii care sa mearga pe urmele tale”.

La putina vreme, Patriarhul Filotei (praznuit la 11 octombrie) trimise Sfintului o cruce si multe alte daruri impreuna cu o scrisoare cu urmatorul continut :

“Prin Indurarea Dumnezeiasca, Arhiepiscopul Constantinopolului, Patriarhul Ecumenic, Filotei, catre Serghie, fiu in Sfintul Duh si slujitor al umilei noastre persoane. Fie ca harul, pacea si binecuvintarea sa fie cu voi toti! Am auzit si noi de viata ta plina de virtute, incuviintam, si il preamarim pe Dumnezeu pentru aceasta. Dar iti lipseste un lucru : comunitatea (monahism cenobitic). Stii, Parinte prea asemuit lui Hristos, profetul David, care pe toate le pricepea cu mintea lui, a laudat comunitatea.” “Ce e mai frumos pentru frati decit sa traiasca impreuna ?” (Psalmul 132). De aceea, va voi da un sfat folositor : instituiti cenobitismul. Fie ca mila lui Dumnezeu si binecuvintarea noastra sa fie cu voi!” Urmind sfatul Patriarhului, Sfintul, cu binecuvintarea Mitropolitului Alexei, introduse in manastirea sa viata in comuniune totala. Construi cladirile necesare, stabili datoriile proprii acestui mod de viata, si porunci ca toate sa fie comune, interzicind cuiva de a detine ceva propriu sau de a numi ceva ca fiind “al sau”. Numarul discipolilor spori atunci si abundenta domnea in manastire. Fu introdusa ospitalitatea, fura hraniti saracii si se dadu pomana celor care o cereau. Sfintul Serghie se supuse acestui sfat al Patriarhului din spirit de ascultare. Desi ramase iubitor de singuratate, accepta sa isi asume aceasta forma mai rigida de conducere, fara a inceta insa de a fi un parinte si un invatator mai degraba decit un administrator. Dar in curind avea sa fie supus la grele incercari. Intr-o simbata, Sfintul se gasea in Altar, savirsind Vecernia. Fratele sau, revenit in manastire, il intreba pe cel care cinta (Canonarque) : “Cine ti-a dat aceasta carte ?” ” Igumenul”, raspunse acesta. “Cine e Igumen aici ?” raspunse la rindul sau, cu minie, Stefan. “Nu eu am fost primul care a creat acest lacas ?”. Si adauga cuvinte grele. Sfintul auzea toate acestea in Altar si intelese ca aceasta manifestare de nemultumire se datora de fapt noii ordini instituite in manastire. Nemultumiti de cenobitism, citiva parasira manastirea pe ascuns iar altii isi doreau sa nu il mai aiba pe Serghie ca Igumen. Sfintul, lasindu-i pe cei care voiau sa vietuiasca dupa voia lor in fata propriei constiinte, nici nu reveni in chilia sa, ci se indeparta de manastire. Calugarii cei mai destoinici erau nelinistiti, dar inca se mai gindeau ca Serghie va reveni. Totusi fura dezamagiti in asteptarea lor. Sfintul se stabili la Kirjatch. La cererea citorva, Sfintul Alexei trimise mesageri la Sfintul Serghie, pentru ca el sa revina la manastire unde era atit de folositor. Dar Sfintul Alexei, simtindu-si sfirsitul aproape, si-ar fi dorit pe Sfintul Serghie ca urmas. Il aduse la el si ii darui crucea sa episcopala. Dar Sfintul Serghie, din smerenie, o refuza spunind : “Iarta-ma Doamne, dar inca din copilarie nu am purtat niciodata aur iar acum, cu atit mai mult voiesc sa ramin in saracie”. “Stiu, prea iubite, dar accepta din supunere” raspunse Alexei. Si totodata ii puse crucea in jurul gitului si ii vesti ca il numea urmasul sau. “Iarta-ma, cinstite pastore, dar tu voiesti sa ma incarci cu o greutate care depaseste fortele mele. Nu vei gasi in mine ceea ce cauti. Eu sint cel mai pacatos si cel mai rau dintre toti”.

Cind hoardele tatarilor se napustira asupra pamintului rus, si cind poporul era inspaimintat, marele Duc Dimitrie Ivanovici, care avea mare credinta in Sfintul Serghie, il intreba daca trebuia sa intre in razboi impotriva tatarilor pagini. Sfintul il binecuvinta pe marele Duc pentru a intra in razboi si ii spuse : “Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei fi invingator si vei iesi din lupta neatins, acoperit de glorie”. In timpul celei de a doua batalii de la Koulikovo, Sfintul era in rugaciune cu fratii sai si vorbea de desfasurarea fericita a luptelor. Pomenea chiar numele celor care cadeau, spunind o rugaciune pentru ei. Conform prezicerii Sfintului Serghie, marele Duc cistiga renumita victorie de la Koulikovo, care constituia inceputul eliberarii de sub jugul tatar.

Intr-o noapte, in timp ce Sfintul Serghie cinta Acatistul Maicii Domnului si ii adresa rugaciuni infocate pentru manastire in fata Icoanei ei, se intrerupse o clipa pentru a-i spune ucenicului sau Miheea : “Vegheaza, copilul meu, caci vom avea un oaspete miraculos!”. Abia ce pronunta aceste cuvinte ca auzi un glas : “Preacurata soseste!” Se precipita la intrarea in chilia sa si, deodata, o lumina neobisnuita il invalui, mai stralucitoare decit soarele. O vazu pe Prea Sfinta Maica Domnului, insotita de Apostolii Petru si Ioan, raspindind o maretie de nedescris. Sfintul se prosterna la pamint dar Maica Domnului il atinse cu mina sa si ii spuse : “Nu-ti fie teama, alesul meu! Am venit la tine pentru ca ti-am auzit rugaciunea pentru discipolii tai si pentru acest loc. De acum inainte nu vei mai parasi manastirea ta, atit in viata cit si dupa moarte, o vei ocroti”. Dupa aceea Sfintul nu mai dormi toata noaptea, meditind cu cucernicie la mila cereasca.

Cu sase luni inainte de moartea sa, Sfintul, chemind comunitatea, o incredinta lui Nicon si se dedica el insusi singuratatii si rugaciunii. In septembrie isi presimti boala, chema din nou pe frati si le dadu la toti ultimele indrumari. Muri in ziua de 25 septembrie 1391, la virsta de 78 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

sept.
26
lun
) Mutarea Sf. Ap. şi Ev. Ioan; †) Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon
sept. 26 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong>†</strong>) Mutarea Sf. Ap. şi Ev. Ioan; <span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Voievod Neagoe Basarab;</strong></span> Dreptul Ghedeon</span>

†) Mutarea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul (sec. I) • †) Sf. Voievod Neagoe Basarab (1521)Dreptul Ghedeon, din tribul lui Manase • Sf. Mc. Hira • Sf. Senator, cinstit la Albano, în Lazio • Sf. Ier. Eusebiu[1], episcop al Romei (310) • Sf. Ier. Eusebiu mărturisitorul, episcop de Bologna, al apărător al credinţei ortodoxe în faţa arianismului (400) • Sf. Ier. Vigil, episcop de Brescia, în Lombardia (sec. VI) • Sf. Amantie, preotul, de la Citta di Castello, în Umbria (sec. VII) • Sf. Cuv. Nil[2], din Calabria, de la Grottaferrata, în Lazio (1004) • Sf. Cuv. Efrem, de la Novgorod, în Rusia (1492) • Sf. Mc. Vladimir, preotul, din Rusia (1939).

[1] Era grec de neam, de profesie medic.

[2] Sfântul Nil era de neam italo-grec. El a întemeiat o mănăstire ortodoxă lângă Rossano şi alta la Serperi, în Calabria, iar la sfârșitul vieții a mers la Grottaferrata, la mănăstirea pe care au întemeiat-o acolo.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.

Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.

Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt, unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se, iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care, sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a ucenicului sau Prohor.

Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine, s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea, dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea, apostolul zise catre demonul care se afla acolo: “Tie zic, demone spurcat, câta vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul, marturiseste!” Iar demonul striga tare: “De când locuiesc aici sunt doua sute patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra”. Zise drept aceea sfântul: “Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa nu mai locuiesti în acest loc”. Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.

Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.

Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau si cu toate slugile sale.

Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte, încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.

A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: “Preotii lui Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: “Nu vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va aduce la mine, si-l voi da la judecata”. Iar Ioan zise: “Ai mai fost trimis vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?” Si zise duhul: “Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat”. Atunci Ioan zise: “Pentru ce-l ascultati?” Si zise duhul: “Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l ascultam si noi pe el”.

A zis Ioan: “Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri”. Si îndata duhul cel viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: “Oameni orbi si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce zice”. Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: “Tânarule, traieste tatal tau?” Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: “Cu ce moarte?” Iar acela raspunse: “A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat”. Iar Chinops zise catre Ioan: “Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu”. Iar Ioan zise: “Nu m-a trimis Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti”. Deci zise Chinops catre tot poporul ce sta acolo: “Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu”. Si l-au tinut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: “Mare esti Chinops si nu este altul afara de tine”. Si fara de veste iesi Chinops din mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise catre copil: “Acesta este tatal tau?” Si zise copilul: “Acesta este, doamne”, si se închinara toti lui Chinops.

Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: “Daca veti vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau”. Si întreba pe unul din cei de fata: “Ai feciori?” El zise: “Am avut, dar l-a ucis oarecine cu viclesug”. Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: “Acesta este fiul tau? Si acesta este cel ce l-a ucis?” Si zise omul: “Asa, doamne”. Iar Chinops zise catre Ioan: “Te miri de acestea?” Iar Ioan zise: “Nu ma mir, ci mi-e mila de sufletele ce pier prin tine”.

Si se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el, speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: “Curând ti se vor dezlega semnele si tie”. Acestea auzind poporul si pornindu-se asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si mergând în locul acela a zis catre Ioan: “Vrând sa te fac de mai mare rusine te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea puterea mea si te vei rusina”. Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: “Mare esti Chinops si nu este altul ca tine”. Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a rugat catre Dum-nezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata mântuitoarea propovaduire.

Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.

Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si cautând la cer a început a zice: “La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu”… si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes, pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari. Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.

Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: “A adormit în Asia, mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos”. Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: “Ioan, fratele lui Iacov, propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo, iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au aflat”. Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: “Acest Ioan la sfârsitul Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste, poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a Evangheliei dupa Ioan”.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Hira, care prin sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Ghedeon, care mai înainte a vazut Nasterea lui Hristos, prin roua lânii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Viața Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Sufletul tău să nu dorească nimic mai mult decât pe Domnul!


 

Hits: 25

sept.
27
mar
†) Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia
sept. 27 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti;</strong></span> Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia</span>

†) Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (1716)Sf. Mc. Calistrat şi cei 49 împreună cu dânsul (304) • Sf. Mc. Epiharis, de la Roma, sub Diocleţian (sec. III) • Sf. Ap. Marcu, Aristarh şi Zenon • Sf. Ier. Gaius, ucenicul Sf. Ap. Barnaba, episcop de Milano (sec. I) • Sf. Mc. Fidenţiu şi Terenţiu, de la Todi, în Umbria, sub Diocleţian • Sf. Sf. Mc. Filimon, episcopul, și Fortunian, însoțitorul său, şi Sf. Mc. Gaiani • Sf. 15 Mucenici de pe mare • Sf. Cuv. Varuh, pustnicul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sigbert, regele Angliei de Est (sec. VII) • Sf. Cuv. Ignatie, stareţ al Mănăstirii Mântuitorului, din Tracia (sec. X) • Soborul sfinților patriarhi de la Ierusalim • Sf. Cuv. Savatie, ctitorul Mănăstirii de la Solovki, din Rusia (1435) • Sf. Nouă Mc. Achilina (1764) • Sf. Mc. Dimitrie, preotul, din Rusia (1918) • Sf. Cuv. Rahila, de la Mănăstirea de la Borodino, în Rusia (1928) • Sf. Sf. Mc. Petru, mitropolit de Krutiţi şi Kolâmna, locţiitorul patriarhului Moscovei (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon.

Marcu Apostolul, care si Ioan se cheama (de care pomeneste Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit istet la lucru evanghelicesc, si asa era de lipit si iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se departau bolile.

Însa s-a aflat si alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola catre Romani, si a fost episcop la Apamia Siriei.

Alt Ioan Acridomelitrofos (adica se hranea cu mugur si cu miere) îmbracat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomeneste Fericitul Pavel în Epistola catre Romani, si acesta a fost episcop în Diospol, care facându-se locas al Sfântului Duh, si propovaduind Evanghelia a trecut catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Epiharis.

Epiharis, mucenita lui Hristos, a trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian, si a fost prinsa de Chesarie eparhul. Marturisind cu îndrazneala numele lui Hristos, au atârnat-o si i-au sfâsiat trupul si au chinuit-o în multe feluri. Ea si-a primit sfârsitul prin sabie, si asa si-a dat fericitul si cinstitul suflet lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Ignatie, ce a fost egumen la Manastirea Mântuitorului Hristos, ce se cheama Valea-Adânca.

Acest sfânt a fost din a doua eparhie a Capadociei pe vremea împaratilor Nichifor si Ioan. Din pruncie el a fost daruit lui Dumnezeu de parintii lui ca si Sfintitul Samuel. Si fiind învatat, adeverirea petrecerii calugaresti de Vasilie, ctitorul mânastirii, si trecând prin toate treptele bisericesti, a fost hirotonit preot si pus egumen. El a crescut si a înmultit mânastirea spre venituri, si spre toate cele ce trebuiau; a zidit si dumnezeiesti biserici Sfântului Arh. Mihail, vazatorului de Dumnezeu Ilie, si a facut si alta sfânta biserica a Sf. Apostoli la un târg din afara cetatii si altele. Iar în zilele de prigoana s-a nevoit vitejeste împotriva celor ce biruiau atunci, pe care-i hirotonise Andart, cel fara de lege si fara Dumnezeu, care toata lumea a tulburat-o cumplit. Iesind acesta de acolo, s-a dus la Constantinopol si a facut sfinte odoare si semnul Domnului nostru Iisus Hristos si Evanghelie ferecata cu argint, pe care a si trimis-o prin fratii ce erau cu dânsul la acea mânastire. Iar el zabovindu-se acolo a cazut în boala, de care vazând ca se topea de tot si încet-încet îi grabea moartea, se silea sa mearga la mânastirea sa. Sosind la Amoreea si-a luat sfârsitul vietii, si a fost îngropat la o biserica cinstita a acelui oras. Si daca a trecut un an, au vrut parintii mânastirii sa-i ia moastele, si deschizându-i sicriul, i-au aflat trupul întreg si nestricat si plin de minunat miros. Si l-au adus la mânastirea lor, si l-au pus în tinda bisericii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.

Vistierie de daruri, ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pamântului românesc din îndepartata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câti i-au fost daruiti de Dumnezeu si pe toti, ca o sluga buna si credincioasa, i-a înmultit.

Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, parintii sai, Ioan si Maria, l-au crescut în evlavie si dreapta credinta. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turceasca în care a cazut, tânarul Andrei îsi arata – de timpuriu – ascutimea mintii, deprinzând cu usurinta limbile greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu si limba româna. Dupa marturiile vremii, se pare ca dupa ce a scapat din robia turceasca, a trait în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învatat arta sculpturii în lemn, pictura si broderia.

Catre anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucuresti unde, dupa ce învata mestesugul tiparului în tipografia domneasca, se muta la mânastirea Snagov unde întemeiaza o noua tipografie. A tiparit si a supravegheat cu neobosita râvna, în migaloasa îndeletnicire, scotând din tiparnitele pe care le-a îndrumat 63 de carti, din care 38 lucrate de el însusi, în dife-rite limbi: româna, greaca, araba, georgiana.

Pentru virtutile si viata sa curata, a fost ales mai întâi staret la mânastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic si nu mult dupa aceea, mitropolit al Tarii Românesti. Cu ajutorul si harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândete si necrutând nici o osteneala, si-a pastorit clerul, calugarii si credinciosii carora le-a ridicat noi sfinte lacasuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Marturie despre aceasta lucrare sta ctitoria sa, mânastirea Antim din Bucuresti, cu hramul Tuturor Sfintilor pe care, cu darurile pe care i le-a harazit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi si a înzestrat-o cu tipografie. O alta lucrare laudabila a Marelui Ierarh a fost înfiintarea de scoli pentru copiii celor saraci în care învatamântul era fara plata.

Smerit si convins fiind ca numai datorita Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrarii dumnezeiesti, Sfântul Parinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie si fara de lene, ziua si noaptea si în tot ceasul, pentru folosul si spasenia tuturor de obste, învatându-i si îndreptându-i pe toti cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreapta”. Podoaba a carturarilor si dulce graitor al întelepciunii dumnezeiesti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adapat poporul însetat de credinta prin cuvântul sau de învatatura, lasând Bisericii noastre marele tezaur literar si teologic cuprins în Didahiile si predicile sale.

Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost departat de toata lucrarea si ordinea arhiereasca si dezbracat de harul divin si scos din catalogul arhieresc”. Osândit a fost cu exilul si pus a fost sub paza necredinciosilor ostasi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin taierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marita, în sudul Dunarii. Asa s-a savârsit de moarte muceniceasca Parintele si Mitropolitul Antim al Tarii Românesti, a carui pomenire ramâne înscrisa pentru vesnicie în cartea Bisericii si neamului românesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Filimon, episcopul Fortunianu si a Sfintei Mucenite Gaiani.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor cincisprezece Mucenici, care au fost bagati în corabie si aprinzând corabia cu foc, s-au înecat în mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

sept.
28
mie
Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh
sept. 28 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong>†</strong> Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh </span>

Sf. Cuv. Mărt. Hariton, sihastrul, din Palestina (350) • Sf. Proroc Baruh (sec. VI î.Hr) • Sf. Mc. Privat, de la Roma, sub Alexandru Sever (sec. III) • Sf. Mc. Stacteu şi Turturin, de la Roma • Sf. Mc. Ioan, de la Camogli, în Liguria • Sf. Sf. Mc. Marcu, Sf. Mc. Alexandru, Alfiu şi Zosima, fraţi după trup, Pimen, Nicon, Neon, Eliodor, soldaţii, și cei împreună cu dânșii, fecioare şi prunci, din Antiohia (sec. IV) • Sf. Mc. Calinic şi Eustachie RomanulSf. Cuv. Eustochia, fiica Sfintei Paula de la Roma, stareţă la Betleem, în Palestina (419) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 30 împreună cu dânsul • Sf. Ier. Faust, episcop de Riez, în Franţa (495) • Sf. Ier. Alchisonie (Alkison), episcop de Nicopole (516) • Sf. Cuv. Mahan, din Scoția (sec. VI) • Sf. Cuv. Lioba, stareţă la Bishofsheim, în Germania (780) • Sf. Mc. Venceslas, prinţul Boemiei (sec. X) • Sf. Cuv. Auxentie, din Cipru (sec. XII) • Sf. Cuv. Chiril şi Maria, părinţii Sf. Serghie de la Radonej, în Rusia (sec. XIV) • Sf. Cuv. Irodion de la Hiloezera, Rusia (1541) • Sf. Mc. Ana, din Rusia (1925).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: “Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei.  Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.

Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.

În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le “Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”

Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, “Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

sept.
29
joi
Sf. Cuv. Chiriac  Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
sept. 29 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Chiriac  Sihastrul; Sf. Mc. Petronia</span>

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul, stareţ în Palestina (556) • Sf. Mc. Anastasie şi Petronia • Sf. Mc. Gudelia • Sf. 150 de Mucenici din Palestina • Sf. Ier. Fulgenţiu, episcop de Atina, în sud de Lazio (sec. II) • Sf. Mc. Salutar, Posesiu, Ianuarie, Amplie, Celedonie, Iustin şi cei împreună cu dânșii, mulţi soldaţi, de la Roma • Sf. Mc. Dada, Govdela şi Casdoa şi cei împreună cu dânşii[1] • Sf. Sf. Mc. Fraternie, episcop de Auxerre, în Franţa (450) • Sf. Cuv. Ciprian, ctitorul Mănăstirii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului de la Ustiug, în Rusia (sec. XII) • Sfinții de la Mănăstirea de pe insulele Strofade, Grecia (sec. XVI); Sf. Cuv. Onufrie, făcătorul de minuni, de la Garedja, în Georgia (sec. XVIII).

[1] Dintre care unii fii și rudenii ale împăratului perşilor, Savorie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Chiriac Sihastrul.

Acest Sfântul Chiriac s-a nascut la anul 448, în vremea împaratului Teodosie cel Mic, în cetatea Corintului. Tatal lui se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint si mama lui Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, citet fiind la aceeasi biserica. Împlinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si a fost facut calugar de marele Eftimie. Si aratând multa nevointa si mustrând pe cei ce urmau greselilor lui Origen, si cu lucrarea lui Hristos facând multe minuni si ajungând la adânci batrâneti a trecut din viata.

Era blând si bun primitor, spunând mai înainte cele ce aveau sa fie din dumnezeiasca descoperire.

Era mare la trup, cu cuviinta si cu dar, pazind toate partile trupului întregi, neschimonosindu-se cu nimic din pricina batrânetii. A fost si egumen câtiva ani la Lavra Sfântului Hariton.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 150 de Mucenici din Palestina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Petronia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Gudelia.

Aceasta sfânta fiind crestina, si întorcând pe multi din persi la credinta crestinilor, a fost prinsa de Savorie împaratul persilor. Dar, nevrând sa aduca jertfa focului, a bagat-o în temnita, multi ani chinuindu-se de foame. Dupa aceea scotând-o din temnita, si nevrând sa se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi tintuind-o cu piroane la stâlp foarte tare, si-a dat sfântul sau suflet Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Casdon si Casdoas.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Dada, Govdela si Casdoas, din care unii rudenii, iar altii erau adevarati fii lui Savorie, împaratul persilor.

În zilele lui Savorie, împaratul persilor, tatal Sfântului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la palatul împaratesc, preaiubit si neam cu împaratul. Fiind trimis ca sa domneasca tarile ce erau sub biruinta lui, el a crezut în Hristos. Dar pârându-l oarecine la împaratul, si trimitând la dânsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregatorii lui, ca sa afle adevarul, l-a gasit crezând în Hristos si a scris despre aceasta împaratului. Iar împaratul scriind raspunsul, i-a dat putere împotriva crestinilor. Acest raspuns l-a trimis cu fiul sau Govdela, care primindu-l si sezând alaturi cu el, Govdela a început a face cercetare. Si luându-i seama cu amanuntul, si zicându-i cele ce aveau ei în gândul lor, a aflat pe sfântul crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos si vrând sa moara cu osârdie pentru Dânsul. Atunci a aprins un cuptor cu foc foarte mare, si a poruncit sa bage pe sfântul în el. Daca s-a apropiat de cuptor, sfântul si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cuptorul s-a stins si a izvorât apa în loc de vapaie; si se minunau toti de aceasta minune. Atunci fiul împaratului Govdela a zis: “Iubitul meu Dadas, cine te-a învatat aceste farmece?” Iar el a zis: “Macar de te-ai fi învrednicit si tu sa fii învatat de la Dascalul meu!” Si Govdela a zis: “Dar de voi crede în Hristosul tau, putea-voi sa fac si eu acestea?” Zis-a Dadas: “Nu numai acestea vei face, ci si cu Dânsul împreuna vei împarati”. Si poruncind Govdela de a aprins un cuptor, si chemând el numele lui Hristos, îndata l-a stins; si cazând la sfântul a crezut în Hristos. Acestea vazând Andrameleh s-a dus de a spus toate împaratului. Împaratul auzind ca fiul sau s-a facut crestin a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege ghimpoase si a pus patru servitori de l-au batut. Iar sfântul fiind batut peste tot trupul, se ruga sa i se dea rabdare. Si aratându-i-se îngerul îl întarea zicându-i: “Fii barbat, ca eu sunt cu tine”, si bagându-l în temnita a stat cinci zile. Dupa aceea lu-ând oarecare Gargal voie de la împaratul asupra sfântului si asupra tuturor crestinilor, si scotând pe sfântul din temnita, si batându-l cu vine de bou, sfântul se ruga si anatemiza credinta tatalui sau. Atunci a poruncit Gargal sa-i scoata doua fâsii de piele de la picioare pâna la cap, zicând: “Lasa ca va veni în adevar Hristosul tau de te va tamadui”, si dupa aceasta legându-l foarte tare l-au bagat iar în temnita. Dar dezlegându-se legaturile singure îndata s-a facut sfântul sanatos precum era si mai înainte. Si vazând Gargal aceasta, se minuna. Si a mers de a spus împaratului. Iar el i-a zis: “Mergi de-l omoara, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas de vreme ce a crezut în Hristos”. Atunci l-a supus Gargal la nenumarate si grele chinuri din care a ramas nevatamat. Vazându-l cei ce erau în temnita, s-au minunat zicând: “Mare este Dumnezeul crestinilor”. Iar stapânitorul mâniindu-se a poruncit sa fie supus la chinuri si mai grele. Deci auzind împaratul, a zis lui Gargal: “Tot traieste acel fermecator Govdela?” Iar el a zis: “Asa împarate, viu este.

Si eu mult l-am chinuit, dar tot viu este”. Atunci împaratul a poruncit sa-i despoaie pielea capului spre spate, sa-i acopere obrazul si facându-i si aceasta, iar l-a bagat în temnita, iar el marea pe Dumnezeu. Dimineata aflând ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la mâini si de la picioare, si cele patru masele mari. Si l-au aruncat în temnita ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dânsul. Iar sora-sa a mers la dânsul, si i-a dat apa, zicând temnicerului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Iar sfântul, daca i s-a adeverit credinta, nu mai avea nevoie de lecuire; ci luând rabdare si îndraznire si osârdie la chinuri cu luminarea Sfântului Duh, aflându-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti; si toti se minunau de acestea. Un alt oarecare Gargal fermecator ce se afla în temnita pentru multe rele ce facuse, vazând rabdarea sfântului si minunatele lucruri ce facea, a cazut la picioarele sfântului zicând: “Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine înaintea Hristosului tau”. Iar sfântul i-a zis: “Crede într-Însul si te va scapa de toate relele tale”. Si Gargal a zis: “Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase”, si s-a alaturat cu Govdela.

A doua zi i-a adus domnitorul pe amândoi înaintea sa, si dezbracând pe Gargal, a poruncit de l-a batut cu toiege, si el cautând la cer, zicea: “Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, întareste-ma”; si acestea zicând si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Iar pe Sfântul Govdela, l-au supus la neînchipuit de cumplite chinuri, dar ramânând viu, Gargal s-a consultat cu ai sai, a rastignit pe sfântul, gol, sus pe un lemn, si l-au sagetat multi oameni multe ceasuri; dar sfântul ramânea neranit, caci sagetile aruncate asupra lui se duceau în vazduh. Aceasta a facut pe toti de s-au cutremurat.

Vazând împaratul toate lucrurile zadarnice, a trimis pe fiica sa Cazdoua ca sa învete pe Govdela si sa-l întoarca. Iar ea daca s-a dus, fiind învatata de fratele ei, s-a facut crestina. Deci mâniindu-se împaratul de aceasta, a poruncit de a supus pe fiica sa la multe chinuri. Atunci ea a zis catre sfântul: “Roaga-te pentru mine ca nu pot rabda chinurile”. Iar sfântul i-a zis: “Sa nu-ti lipseasca credinta întru Hristos, si nadajduiesc în Acela în Care ai crezut, ca nu vei mai suferi alte chinuri”. Deci scotând împaratul pe Sfântul Govdela, a poruncit sa-i lege mâinile si picioarele, si sa-l arunce în picioarele cailor celor ce învârteau moara, ca sa-l calce toata noaptea. Dar sfântul a fost pazit nevatamat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineata aflându-se sanatos si dezlegat din legaturi, se minunau toti. Apoi a fost supus la alte grele chinuri. Iar Dadie si Avdie, crestini fiind staruiau de scriau chinurile sfântului în taina, de frica împaratului, catre care a zis sfântul: “De puteti aduceti-mi apa si untdelemn ca sa ma botez, iar de nu puteti, rugati-va ca sa se faca aceasta”. Si când graia aceste cuvinte, iata un norisor mic ca o negura a acoperit pe sfântul, si a turnat pe capul lui untdelemn si apa multa si s-a auzit glas zicând: “Iata ca ai primit sfântul botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela”. Si s-a facut fata lui ca lumina, si a iesit mult miros frumos. Iar auzind sfântul glas, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si marindu-L, si rugându-se sfântul catre Dumnezeu, si-a dat sufletul.

Atunci Gargal i-a legat picioarele cu streanguri, si legându-l de coadele unor cai neînvatati, i-a tras trupul gol prin locuri rele si pietroase, de se rupea carnea bucati de pe dânsul, si ce mai ramasese din trupul lui l-a taiat de l-a facut trei parti si l-a risipit. Pe acestea si preotii, Dadie, Avdie si Armaazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor; si înfasurându-le cu pânza si cu aromate le-au îngropat cu osârdie.

Iar Sfântul Dadas cel marit, varul împaratului fiind chinuit mai înainte în multe feluri, l-au taiat tot bucati din toate membrele, si asa si el în Domnul s-a savârsit. Oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând si bucatile moastelor lor, le-au îngropat la loc însemnat. Deci cântând cei trei barbati ce s-au pomenit mai înainte, toata noaptea, când a fost la miezul noptii s-a aflat si Sfântul Govdela în mijlocul lor, si a zis: “Îmbarbatati-va în Domnul, fratilor, si stati întariti si neschimbati, si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida”. Iar ei daca l-au vazut s-au bucurat; si iarasi le-a zis: “Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine”. Si plecându-si capul catre Dadia, a zis: “Ia cornul cu untdelemn si sfântul trup al lui Hristos, si intra în gradina împaratului, si unge pe soru-mea Cazdoua si o împartaseste cu Sfântul Trup”. Acela luându-le a mers si cum a sosit la poarta, i s-a aratat îngerul Domnului si a intrat cu dânsul, si botezând-o si împartasind-o cu trupul Domnului, i-a zis: “Mergi si dormi pâna la venirea Domnului nostru Iisus Hristos”, si îndata luând îngerul sufletul ei l-a dus la cer. Iar dimineata intrând maica-sa la dânsa, si aflând-o savârsita s-a dus la împaratul si i-a zis: “De acum înainte bucura-te, tu si împaratia ta; ca fiul meu ca si cum ar fi facut greseli de mii de ucigasi, în mii de chinuri s-a petrecut; iar acum si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal sau, goala, ucisa cu toiege ghimpoase ca un tâlhar, s-a savârsit si ea”. Acestea auzind cumplitul si nemilostivul acela mâncator de sânge împarat, nu s-a plecat nicidecum spre mila. Iar împarateasa luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe a uns moastele sfintei fiicei sale si învaluind-o în porfira împarateasca, a pus-o cu Govdela fiul ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

sept.
30
vin
Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
sept. 30 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani</span>

Sf. Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei (335) • Sf. Mc. Ripsimia, Gaiani şi cei împreună cu dânșii: 32 de cuvioase femei şi fecioare, şi 70 de bărbaţi (sec. IV) • Sf. Mc. Victor şi Urs, din Elveţia (sec. III) • Sf. Mc. Antonin, soldatul, din Legiunea tebană, mucenicit în Emilia (288) • Sf. Mc. Cast şi Desiderie, de la Piacenza, în Lombardia • Sf. 1000 de Mucenici necunoscuţi • Sf. Mc. Stratonic • Sf. Mc. Mardonie şi cei împreună cu dânsul: Migdonie, Gorgonie, Indosie, Glicherie, preotul, Teofil diaconul, şi sfintele femei care erau cu dânşii • Sf. Mc. Leopard, de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Ier. Aristarh, Vertan, Iusic, Nerses şi Isac cel Mare, patriarhi ai Armeniei (sec. III, IV, V) • Sf. Paula Romana, văduvă întemeietoare a unei mănăstiri în Palestina (404) • Fer. Ieronim[1], monah la Betleem • Sf. Victurnin, pustnic la Rochechouart, în Franţa • Sf. Ier. Onorat, arhiepiscop de Canterbury, în Anglia (653) • Sf. Mc. Tortred, Tancred şi Tova, pustnici în Anglia (870) • Sf. Ier. Mihail, primul episcop de Kiev (992) • Sf. Ier. Arsenie, patriarhul Constantinopolului (1273) • Sf. Cuv. Grigorie, de la Vologda, în Rusia (1442); Sf. Noi Mc. Procopie (1918),  preotul, Petru şi Petru (1937), protoiereii, Viaceslav (1937) și Leonid (1938), preoții, şi Alexie (1937), din Rusia.

[1] Ziua adormirii sale. Fericitul Ieronim era originar din Istria; el a tradus Vechiul Testament în latină şi a mărturisit dreapta credinţă în faţa pelagianismului. Moaștele Fericitului Ieronim se află sub sfânta masă a altarului papal al bazilicii S. Maria Maggiore, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.

Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

oct.
1
sâm
(†) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani
oct. 1 toata ziua
(†) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani


†) Acoperământul Maicii Domnului

Sf. Ap. Anania, dintre cei 70 • Sf. Cuv. Roman Melodul, făcătorul de condace (sec. VI) • †) Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani (sec. XVII) • Sf. Mc. Piaton din Benevento, în Campania, misionar în Belgia, mucenicit sub Diocleţian (292)Sf. Mc. Areta şi cei 504 împreună cu dânsul, de la Roma; Sf. Sever mărturisitorul, preot de la Orvieto, în Umbria • Sf. Mc. Domnin (sec. IV) • Sf. Sidonie şi Abiatar, preoţii (sec. IV) • Sf. Mirian al III-lea, regele Iviriei (Georgia de astăzi), şi Nana, soţia sa, cei întocmai cu apostolii (sec. IV) • Sf. Mc. Melarie, prinţ englez (410) • Sf. Remedie, pustnic în Alto Adige (sec. V) • Sf. Vlai, de la Berea, în Siria (431) • Sf. Ier. Remi, episcop de Reims, în Franţa (533) • Sf. Bavon, de la Gand, în Belgia (654) • Sf. Cuv. Mc. Mihail, stareţ în Zobea, şi cei 36 de monahi împreună cu dânsul, de la Sevastopol (790) • Sf. Melchisedec I, patriarhul Georgiei (1030) • Sf. Cuv. Ioan Cucuzel (cântăreţul), de la Marea Lavră, în Sfântul Munte Athos (sec. XIV) • Sf. Cuv. Grigorie Domesticul, din Marea Lavră, în Sfântul Munte Athos (sec. XIV) • Sf. Cuv. Sava stâlpnicul, lângă râul Vișera, Rusia (1460) • Sf. Sava, de la Novgorod, în Rusia (1461) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail (1920), Alexandru (1937) şi Gheorghe (1937), preoţii, din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: “Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: “Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”. Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: “Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor”. Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: “fasole şi mazăre” (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.

Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.

Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.

Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.

Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: “Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita”, după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.

Icoana a fost numită “Cucuzelisa” în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.

Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.

El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: “O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti”, scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel,” “Tipicul slujbelor” de maestrul didact Ioan Cucuzel, “De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii” şi “Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării.”

Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.

Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea “Toată suflarea se bucură” la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  “Cuvine-se cu adevărat..” , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile “Cuvine-se cu adevărat..”. Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat “Toată suflarea se bucură” la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă “Toată suflarea..”.

Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca “acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii” şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.

În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 35

oct.
2
Dum
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara
oct. 2 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara


Sf. Sf. Mc. Ciprian, din Antiohia, şi Sf. Mc. Iustina[1], fecioara (304) • Sf. Damaris, ucenica Sf. Ap. Pavel, din Atena (sec. I) • Sf. Mc. Modest, diaconul, de la Benevento, în Campania, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul • Sf. Ier. Ioan al II-lea, episcop de Como (660) • Sf. Ier. Legerie (Leger), episcop de Autun, în Franţa (678) • Sf. Mc. David şi Constantin, prinţi georgieni (741) • Sf. Andrei[2] cel nebun pentru Hristos, din Constantinopol (936) • Sf. M. Mc. Teodor (Gavra) (1098) • Sf. Ana, prinţesă de Kaşin, Rusia (1338) • Sf. Cuv. Casian Grecul, făcătorul de minuni, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Filadelfia (1794) • Sf. Cuv. Teodor[3], pustnicul (1817).

[1] După mucenicie, trupurile Sfinţilor Ciprian şi Iustina au fost lăsate pradă fiarelor sălbatice care însă nu s-au atins de ele mai multe zile. Văzând aceasta şi ştiind că au murit pentru credinţa lor, nişte marinari romani le-au luat şi le-au adus cu corabia la Roma, unde le-au încredinţat unei fecioare evlavioase pe nume Rufina. Aceasta le-a pus spre închinare creştinilor. Mai târziu, trupurile sfinţilor au fost mutate în baptisteriul bisericii San Giovanni in Laterano din Roma.

[2] Principala lui prăznuire este în 28 mai.

[3] Fost amiral al flotei ruse.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru (“cel tare de ureche”) a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.

Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal–Tsiteli, în oraşul Kutaisi.

În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 25

oct.
3
lun
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
oct. 3 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist


Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul (96) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Mc. Rustic şi Elefterie, ucenicii Sf. Dionisie • Sf. Mc. Candid[1], de la Roma (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, episcopul Alexandriei, şi cei 8 împreună cu dânsul (264) • Sf. Mc. Romana, fecioara, de la Roma, mucenicită în Franţa, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Mc. Teaghen • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Ier. Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei Palestinei (sec. VI) • Sf. Cuv. Isihie, din Gaza (sec. VI) • Sf. 2 Mc. fraţi (Ewald), din Anglia, muceniciți în Aplerbeck (azi în Dortmund), Germania (695) • Sf. Cuv. Dionisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XV) • Sf. Ier. Agatanghel Mărturisitorul, mitropolit de Iaroslav, în Rusia (1928).

[1] Sfântul Candid a primit mucenicia la Ursum Pileatum şi a fost înmormântat pe via Portuense. Astăzi, moaştele sale pot fi cinstite în biserica S. Salvatore in Campo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.

Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.

Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: “În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil”. Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.

Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: “Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian”. Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 29

oct.
4
mar
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena
oct. 4 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena


Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Domnina şi fiicele ei Vernichia şi Prosdochia, de la Edesa, (azi Anlıurfa), Turcia (315) • Sf. Mc. Audact şi Calistena, fiica sa, din Efes, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Teodor, din Tamasos, în Cipru (sec. I) • Sf. Mc. Faust, Gaiu, Eusebiu şi Hertimon, diaconii, ucenici ai Sf. Dionisie • Sf. Cuv. Amun Egipteanul (350) • Sf. Ier. Petroniu[1], episcop de Bologna (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Petru, episcop al Capitoliei, în Siria (715) • Sf. Ier. Teodor I, mărturisitorul, patriarhul Antiohiei (744) • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, din Lampade, în Cipru (sec. X) • Sf. Vladimir, prinţ de Novgorod, în Rusia (1052) • Sf. Cuv. Eladie, Onisim şi Amun, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Sava, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos (1350) • Sf. Cuv. Ştefan, prinţ al Serbiei, şi Sf. Cuv. Elisabeta, soţia sa (1540) • Sf. Sf. Mc. Evdemie I, patriarhul Georgiei (1643) • Sf. Sf. Noi Mc. Tihon, Iacov, Mihail şi Nicolae, preoţii (1937), şi Hiona (1945), din Rusia.

[1] Sfântul Episcop Petroniu este asemănat de contemporanul său, episcopul Eucherie de Lyon, cu marii Sfinți Episcopi Clement Romanul, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare sau Paulin de Nola. Este unul dintre Sfinții ocrotitori ai orașului Bologna. Dintre moaștele ce ne-au rămas de la el, capul se păstreză în biserica închinată lui, din Bologna, iar oasele așezate într-o urnă de argint, în biserica San Stefano.


SINAXARUL ZILEI

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare – prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

oct.
5
mie
Sf. Mc. Haritina şi Mamelta; † Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu
oct. 5 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Haritina şi Mamelta; <span style="color: #0000ff;"><strong>† Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu</strong></span></span>

Sf. Mc. Haritina (Graţiela) (304) • Sf. Mc. Mamelta, din Persia (344) • Sf. Sf. Cuv. Daniil și Misail, de la Mănăstirea Turnu (sec. XVII) • Sf. Sf. Mc. Ermoghen, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Marcelin, episcop de Ravenna (346) • Sf. Mc. Firmat, diaconul, şi Flaviana, sora sa, de la Auxerre, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Apolinarie, episcop de Valence, în Franţa (520) • Sf. Mc. Placid, Firmat, Faustin, Donat, Gordian şi cei 28 de monahi împreună cu dânşii, Eutihie şi Victorin, fraţii Sf. Mc. Placid, şi Flavia, muceniciți de piraţi, la Messina, în Sicilia (541) • Sf. Cuv. Gala, văduva, zăvorâtă la Roma (550) • Sf. Ier. Galie, mărturisitorul, episcop de Aosta (546) • Sf. Cuv. Murdachie, pustnicul, din Anglia • Sf. Cuv. Grigorie, din Georgia (861) • Sf. Cuv. Damian Vindecătorul, Ieremia (1070) şi Matei (1085), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Ier. Ioan, mitropolit de Evhaita, în Pont (1081) • Sf. Cuv. Haritina, de la Novgorod, fostă prinţesă în Lituania (1281) • Sf. Cuv. Evdochim, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Ier. Petru (1326), Alexie (1378), Iona (1461), Filip (1569) şi Ermoghen (1611), mitropoliţi ai Moscovei • Sfânta Cuv. Metodia, de la Kimolos, în Grecia (1908) • Sf. Gavriil, mărturisitorul, din Rusia (1959).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfintei Muceniţe Haritina.

Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: “Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu”. Deci zicând şi el: “Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat”, o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Metodia din Kimolo.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Mamelhta.

Aceasta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi sora creştina şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale. Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură soră-sa naşă de a o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele sfântului Botez şi o aruncară într-o groapa adâncă din care abia au putut-o creştinii să o scoată. Iar episcopul, mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică în care au pus cinstitele moaşte ale sfintei Muceniţe Mamelhta.

Tot în această zi, vedenia lui Cosma Monahul, înfricoşătoare şi folositoare.

În al treisprezecelea an al împărăţiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împărăţia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu puţin mai înainte împărat, care era fiu al lui Vasile Macedon şi frate al lui Leon împăratul), şi din cele mai de casă slugi. Acesta alergând la viaţa călugărească, a ajuns egumen călugărilor, ce se aflau la mănăstirea ce este la apa Sangarului.

Trecând câţiva ani i s-a întâmplat de a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut multă vreme. După cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit puţintel şi venindu-şi în fire s-a sculat încetişor din pat, şi a şezut sprijinit şi de o parte şi de alta de către cei de casă. Şi aşa şezând îşi ieşi din fire şi era mintea lui dusă cu ochii aţintiţi în sus la podul casei de la trei ceasuri până la al nouălea şi şoptea cu gura cuvinte neîncheiate şi neînţelese, şi întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-şi în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul două bucăţi de pâine uscată, zicând: “Daţi-mi cele două bucăţi de pâine ce am luat de la bătrânul”, şi zicând aceasta îşi băgă mâinile în sân pipăind şi cercând cele ce căuta. Iar un oarecare din cei ce stăteau acolo se ruga să le spună această mare taină, zicându-i: “Spune-ne, părinte, şi nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Şi la ce vedenie îţi suiseşi gândul? Şi cu cine vorbeai mişcând din buze?” Iar el văzându-i pe ei foarte întristaţi şi plânşi a zis: “Încetaţi fiilor, că de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastră”.

Deci când fu dimineaţa, se strânse la dânsul toata obştea frăţească şi începu el povestea aşa: “De voi vrea să le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, părinţilor şi fraţilor, şi să le povestesc cu amănuntul, trece peste mintea şi limba omenească, dar câte voi ţine minte şi voi putea să povestesc, acestea vă voi povesti. Acolo unde şedeam pe patul meu sprijinit de doi fraţi, mi se păru ca vedeam în partea de-a stânga mulţime, de nişte omuleţi neînchipuiţi, cu obraji negri şi negreaţă nu era la toţi într-un fel, ci la unii mai multă şi la alţii mai puţină, şi unii erau cu obrajii schimonosiţi, alţii cu vânătăi la ochi, alţii cruntaţi de sânge, având căutătura groaznică şi sălbatecă şi unii cu buzele umflate, alţii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la alţii cele de jos, aceştia dar veneau de se apropiau de patul meu şi se nevoiau sa mă ia de la voi şi întâi văzându-vă ca staţi împrejurul meu, mi se părea ca nu îmi era prea frică, nici nu mă temeam de pornirea lor. Apoi nu ştiu cum am rămas singur de voi şi am fost cuprins de dânşii, şi au cutezat şi m-au luat; deci unii mă trăgeau înainte legat, alţii mă împingeau dinapoi, şi unul de o parte, altul de alta parte mă strângeau tare şi aşa m-au dus la o râpă foarte mare; lăţimea ei nu era mai mult decât o aruncătură de piatră, iar adâncimea până la tartar şi mă trăgeau cu sila la acea râpă. Şi era dinspre acea râpă o cărăruie foarte strâmtă, atât cât nici o urmă de picior nu încăpea, deci pe acea cărăruie strâmtă mă trăgeau şi eu mă lăsam tot spre partea dreaptă, de mă cumpăneam, ca nu cumva să scapăt, ca să cad în acea prăpastie adâncă peste seamă; şi întru acea prăpastie se vedea un râu unde curgea cu mari şiroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multă groază acea cărăruie strâmtă, se făcea că mergeam spre partea răsăritului şi aflarăm o poartă mare deschisă la capul acelei prăpăstii. Acolo şedea un om mare ca un uriaş, negru şi groaznic la chip, ai cărui ochi erau strâmbaţi şi foarte mari şi sângeraţi şi lăsau din ei pară de foc multă şi fum din nări, iar limba lui spânzura afară din gură de un cot şi mâna lui dreaptă era de tot seacă, iar cealaltă era umflată, ca un stâlp gol şi foarte întinsă, care apuca pe cei osândiţi de-i arunca în acea prăpastie şi toţi câţi se osândeau întru acea prăpastie, strigau: “Vai, vai!”.

Apropiindu-mă eu de acel om înfricoşător şi groaznic, el striga tare către cei ce mă duceau, zicând: “Acesta este prietenul meu”, tinzându-şi mâna cu poftă să mă apuce. Iar eu, spăimântându-mă de frică, m-am cutremurat şi m-am tras spre sine-mi şi îndată se arătară doi bărbaţi ca şi cum i-ar fi trimis cineva, oameni bătrâni şi cuvioşi, care socoteam să fie Andrei şi Ioan, Sfinţii Apostoli, semuindu-i după chipurile din sfintele icoane. Pe aceştia văzându-i acel scârnav şi groaznic, îndată s-a tras şi s-a ascuns. Deci luându-mă aceşti doi bătrâni şi trecând prin porţile de care am spus mai înainte, şi prin oraşul care era între porţi, am ieşit la un loc şes, unde erau nişte sate frumoase şi trecând până unde se sfârşea acea câmpie, am ieşit la o vale ierboasă cu pajişte foarte frumoasă, care frumuseţe şi darul ce-l avea, este peste putinţă a o povesti şi a o arăta cu cuvintele. Iar în mijlocul ei şedea un bătrân, om foarte vesel şi de cinste, având împrejurul lui mulţime de copii ca nisipul mării. Atunci părăsindu-mă frică, am întrebat cu smerenie pe cei ce mă purtau, cine era bătrânul acela? Şi ce era acea mulţime nenumărată dimprejurul lui? Şi ei ziseră: “Acesta este Avraam şi sânul lui Avraam, de care ai auzit”, şi îndată fiind purtat de ei mă închinai cu plecăciune şi sărutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam şi iarăşi mergând înainte noi pe cale şi sfârşindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de măslini, care precum mi se pare, erau mai mulţi pomi decât stelele cerului, şi la fiecare pom era ca un cort şi cu pat sub cort şi pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe mulţi din cei ce se aflau la curtea împărătească şi pe mulţi din oraş şi pe unii din ţărani, încă şi pe unii dintre ai mânăstirii noastre, şi aceştia câţi am cunoscut sunt toţi morţi mai demult.

Cugetând eu să întreb, ce era pometul acela de măslini aşa de mare şi minunat, bătrânii apucară a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: “Ce cugeţi despre acest mare şi prea înfrumuseţat pomet de măslini? Şi care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: “Multe locaşuri la Tine, Doamne, sunt, după vrednicia tuturor împărţite după măsura virtuţii”; şi după măslinişul acela era o cetate, a cărei frumuseţe şi împestritură şi încheietură şi tocmirea zidurilor cu neputinţă este a povesti cineva. Erau douăsprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douăsprezece brâie din cele douăsprezece pietre scumpe, şi fiecare brâu dintre acestea era întreg făcut dintr-o piatra şi fiecare îşi făcea înconjurarea lui, şi ce pot să zic de netezitura zidului şi de bună alcătuire şi tocmire ce era la toate; şi în zidul acela erau porţi pestriţe, cu aur şi cu argint amestecătură, şi din porţi înăuntru era pardoseală de aur, şi case de aur cu scaune de aur, şi cu mese de aur, şi toată cetatea era plină de lumină nepovestită, plină de miros, plină de bucurie, prin care trecând n-am văzut nici om, nici vită, nici pasăre zburătoare, nici altceva nimic din câte se mişca pe pământ şi în văzduh; iar despre marginea cetăţii aceleia erau zidite curţi minunate împărăteşti, şi la intrarea curţilor era o boltă de lungă cât ai azvârli cu o piatră, şi din marginea bolţii până în cea margine era întinsă o masă de marmură ce se numeşte Romancon, de înaltă cât se rezema omul şi era plină de oaspeţi, ce şedeau, şi toată casa era plină de lumină foarte vie şi de un bun miros şi de daruri, iar în fundul bolţii era o scărişoara învârtită de ieşea într-un foişor fermecător care se vedea de la masă, din care plecându-se şi ivindu-se din afară doi tineri luminaţi la faţă ca fulgerul şi plini de toată strălucirea, ziseră bătrânilor care mă ţineau: “Să şadă şi acesta la masă”, şi îndată cum ziseră au arătat şi locul, la care aducându-mă bătrânii m-au pus, iar el a şezut de o parte. Iar tinerii, au intrat până în casa cea dinăuntru de la fereastra soarelui, şi zăbovindu-se ei, eu mă uitam şi foarte luam aminte la masa aceea şi cunoşteam mulţi prieteni din cei ce şedeau şi din mireni şi din monahii cei din mânăstirea noastră, iar unii erau şi din cei ce se aflau la împărăţie.

Dupa aceea târziu iarăşi venind acei tineri strigară pe cei doi bătrâni, zicându-le: “Ridicaţi-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovniceşti şi împăratului i s-a făcut milă şi vrea să-l lase să petreacă cu monahii în viaţă şi ducându-l pe altă cale, luaţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Şi îndată luându-mă bătrânii, degrabă am ieşit din bolta şi din cetate şi am mers pe altă cale, aflând şapte iezere pline de munci şi de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împuţită, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci şi toate erau pline de nenumărată mulţime, care plângea şi se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere şi puţin loc mai înainte, iarăşi am aflat pe bătrânul acela ce zicea că este Avraam, şi închinându-mă la dânsul iarăşi l-am sărutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, şi trei bucăţi de pâine uscată, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat şi am băut şi vinul tot, iar celelalte două ce le ceream ieri, le-am băgat în sân; după aceea peste puţin iarăşi am mers la locul acela unde şedea uriaşul acela, ce era peste seamă de grozav, şi obrazul lui asemenea cu noaptea, care văzându-mă scrâşnea din dinţi greu împotriva mea, şi-mi zicea cu mânie şi cu amar: “De aicea mi-ai scăpat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta şi asupra mânăstirii tale”.

Până aicea, fraţilor au fost câte am cunoscut şi am ţinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu ştiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndată am trimis la Mânăstirea lui Traian şi au aflat pe monahul Atanasie mort şi-l scoteau din chilie pe patul cel ce poartă morţii. Şi întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al nouălea ceas, în ziua în care a văzut părintele acesta vedenia şi şi-a venit în fire. Şi peste scurtă vreme s-au făcut aceste două mânăstiri tot una, fiind aproape una de alta, şi până în ziua de astăzi se chivernisesc de un egumen. Şi cârmuindu-se amândouă mânăstirile cu viaţa plăcută lui Dumnezeu, treizeci de ani, de către acest părinte ce a văzut aceasta vedenie, trăind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânăstiri, atât cu petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu a monahilor cât şi cu veniturile din toate părţile spre chivernisirea şi hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 116

oct.
6
joi
Sf. Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida
oct. 6 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida</span>

† Sfântul Apostol Toma[1] Sf. Mc. Erotiida, din Grecia (sec. IV) • Sf. Mc. Prudent, de la Langres, în Franţa • Sf. Mc. Marcel, Cast, Emil şi Saturnin, de la Capua, în Campania (sec. IV) • Sf. Ier. Probie, episcop de Gaeta, în Lazio • Sf. Mc. Ianuarie şi Amonie, de la RomaSf. Ier. Renatie, episcop de Sorrento, în Campania (450) • Sf. Ier. Magnus[2], episcop de Oderzo şi Heracleea, în Veneto (660) • Sf. Cuv. Cuminie, stareţ la Iona, în Scoţia (669) • Sf. Ier. Celachie, episcop irlandez (sec. VII) • Sf. Cuv. Chindie, făcătorul de minuni, din Cipru (sf. sec. VII) • Sf. Nou Mc. Macarie, din Chios, mărturisitor în Prusa (Bursa), Turcia (1590) • Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (1937).

[1] Sfântul Apostol Toma a fost mucenicit la Calamina (astăzi Mylapore, suburbia oraşului Chennai-Madras) în vreme ce evangheliza India, şi a fost înmormântat în acest oraş. În anul 230, trupul său a fost furat şi dus la Edesa unde, în anul 394, s-a ridicat o biserică închinată pomenirii sale. Înainte de cucerirea definitivă a Odesei de către musulmani în 1144, trupul Sfântului Apostol Toma a fost mutat în insula Chios din Grecia, iar pe data de 6 septembrie 1258, trupul său a fost mutat, împreună cu piatra de pe mormânt, la Ortona, de către Leone Acciaiuoli, căpitanul celor trei galere ortone, aliate ale flotei din Veneţia în conflictul cu flota genoveză. Moaştele Sfântului Apostol Toma se găsesc şi astăzi în catedrala din Ortona. Conform tradiției, în biserica Santa Croce in Gerusalemme din Roma poate fi cinstită falanga din degetul arătător cu care Sfântul Apostol a pipăit rănile Mântuitorului, după Învierea Lui din morți. Astfel, Sfântul Apostol nefiind prezent când Domnul Hristos S-a arătat pentru prima dată ucenicilor după Înviere, a afirmat: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”  Iar după o săptămână, voind să-l încredințeze pe Toma de Înviere, Mântuitorul li S-a arătat din nou spunându-i lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (cf. In 20, 19-29)  În anul 1953, o părticică din moaştele sale a fost donată bisericii din Chennai-Madras care îi poartă numele.

[2] Moaştele Sfântului Magnus se află în biserica S. Maria Immacolata din Heracleea.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul.

Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.

Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: “Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti”. Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: “Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare”. Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.

Si mirându-se toti câti erau acolo a cui sa fie mâna aceea, o oarecare femeie evreica ce cânta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: “Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada împreuna cu noi la masa; pentru ca eu cântând cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: “Mâna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de câini în viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se întelepteasca”. Si iata ca s-a înfaptuit cuvântul lui”. Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapânitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemând pe apostol, îi zise: “De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi”. Deci primind apostolul acesta bucuros, intra în camara cea de nunta, si întarind pe tineri spre curatenie, si convingându-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parându-i-se ca este Toma, îi zise: “N-ai iesit tu mai înainte decât toti? Dar cum iarasi ai venit?” Iar cel ce se aratase zise: “Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate îi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dânsul, lepadându-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor împaratiei Mele”. Si zicând aceasta s-a facut nevazut.

Deci, aceia pazind la sine cuvântul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa în care se culcau tinerii, si aflându-i sezând osebiti, s-au mâhnit, si întrebând pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: “Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire între noi pâna la sfârsit, ca sa ramânem nedespartiti la vremea cununiilor în camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat în asemanarea strainului. De aceasta tulburându-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit înselatorul acela, sa fie adus înainte, si trimitând cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla în chip vazut, iar în chip nevazut aratându-se noilor sai ucenici, îi întarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa îmblânzeasca mânia tatalui si socrului lor, si sa-i învredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost învatat de catre însisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste în India, au mers la el cu sârguinta si s-au desavârsit cu sfântul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.

Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împaratul Indiei, l-a întrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cârme si vâsle; iar la pietre, coloane, temple si case împaratesti. Atunci împaratul zise: “Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care îmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratându-i si locul. Însa apostolul zise: “Acum, împarate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie”. Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am facut în viata; si asa prea lesne îndupleca firea împaratului, mai ales ca lua în mâinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirându-se împaratul de istetimea apostolului, dându-i si de cheltuiala de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împarti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu împaratului case nefacute de mâna de om, în curtea celor întâi-nascuti. Deci trecând câtva timp, împaratului îi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicând sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curând. El iarasi luând aurul, îsi ridica mâinile si ochii catre cer, si zise: “Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca în multe feluri de chipuri stii si rânduiesti mântuirea fiecaruia; si aflându-se tot în acel gând, îl împarti tot la cei lipsiti. Deci în cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împaratului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împartit la saraci, si înca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dânsul, si nu manânca nimic”.

Împaratul umplându-se de nespusa mânie, a trimis si a adus pe apostol si l-a întrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzând a zis: “Ti-am zidit împarate palat foarte frumos, precum am învatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos”. Si împaratul zise: “Ia sa mergem sa-l vedem”. Iar apostolul zise: “Nu-ti va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar împaratului parându-i ca-l ia în râs, striga salbaticit: “Luati pe acest înselator si-l bagati într-o groapa, care va fi mai întunecoasa, împreuna cu negutatorul, care mi l-a adus”. Deci aflându-se la închisoare în legaturi apostolul, fratele împaratului cazând în multa inima rea, chemând pe împaratul îi zise: “Pentru mâhnirea ce ti s-a întâmplat de la acest înselator, îngreunându-ma la suflet, acum voi sa mor”; si vorbind amândoi asa, îi pieri firea si muri.

Atunci luându-i sufletul îngerul, si purtându-l pe la salasele Domnului îi arata frumusetea lor si-l întreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazând unul mai ales si osebit pe urma tuturor, îl arata pe acela îngerului, si se ruga a se salaslui în o parte a acelui palat; îngerul însa îi zise: “Nu vei putea sa te salasluiesti în acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul”. El îi zise: “Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dânsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi întoarce; ca el nu-i stie frumusetea.

Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind îi zise: “Stiu fara îndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din împaratia ta pentru mine, ca sa înviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da”. Împaratul zise: “Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate”, adeverindu-i cu juramânt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicând: “Daruieste-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?” Împaratul la aceasta ramase ca un mut; apoi întreba: “Eu sa am palate în cer? De unde?” “Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este închis în temnita”.

Atunci punând împaratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau în acest chip, zicându-i: “De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub împaratia mea, ar fi pacat a se calca juramântul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind însa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decât cele ce ai vazut”. Acestea zicând, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazând împaratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala mâniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le si arvuna împaratiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetati propovaduind si binecuvântând pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Erotiida.

Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a marturisit, împroscat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America.

Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a născut în 26 august 1797, în satul Anginsk, dioceza Irkutsk, în familia unui paracliser. Băiatul şi-a terminat studiile foarte devreme şi la vârsta de şapte ani citea Apostolul în biserică. În 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. În 1814, noul rector a considerat că ar fi mai bine să schimbe numele de familie ale unor studenţi. Astfel Ioan Popov a primit numele de Veniaminov în onoarea Arhiepiscopului Benjamin al Irkutsk (decedat în 8 iulie, 1814). În 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar în 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.

Activitatea misionară a viitorului apostol pentru America şi Siberia a început în 1823. Părintele Ioan a petrecut 45 de ani muncind la iluminarea populaţiei din Kamchatka, Insulele Aleutine, America de Nord, Yakutsk şi frontiera Khabarov, în condiţii vitrege, punîndu-şi chiar viaţa în pericol. Sf. Inochentie a botezat zece mii de oameni şi a construit biserici şi şcoli unde a predat personal liniile fundamentale ale vieţii creştine. Cunoştinţele muncii manuale şi îndemânarea l-au ajutat foarte mult în procesul misionar.

Părintele Ioan era un predicator înnăscut, călăuzindu-şi enoriaşii neîntrerupt, în timpul Sf. Liturghii, a diferitelor slujbe de pomenire sau de priveghere. În călătoriile sale numeroase, părintele a studiat limba, tradiţia şi obiceiurile popoarelor în mijlocul cărora se afla. Munca sa în domeniul geografiei, etnografiei şi lingvisticii a fost foarte apreciată în toată lumea. El a compus un alfabet şi o gramatică a limbii aleute traducînd Catehisme, Evanghelia şi multe ale rugăciuni în acea limbă. Una din cele mai reuşite lucrări este Drumul către Împărăţia Cerurilor (1833), tradusă în variate dialecte ale popoarelor din Siberia, tipărită în mai mult de 40 de ediţii. Datorită muncii Părintelui Ioan, poporul Yakut a putut auzi pentru prima dată în 1859 cuvântul lui Dumnezeu şi slujbele bisericeşti în limba sa.

În 29 noiembrie 1840, după moartea soţiei sale, părintele Ioan a fost tuns monah cu numele de Inochentie de către Sf. Filaret , Mitropolitul Moscovei, în cinstea Sf. Inochentie al Irkutsk. În 15 decembrie Arhimandritul Inochentie a fost sfinţit Episcop al  Kamchatka şi al Insulelor Kurile şi Aleutine. În 21 aprilie 1850, episcopul Înochentie a fost promovat la rangul de arhiepiscop.

Din voia lui Dumnezeu, în 5 ianuarie 1868, Sf. Inochentie l-a succedat pe Mitropolitul Filaret la scaunul din Moscova. Prin Sf. Sinod, Mitropolitul Inochentie a consolidat eforturile misionare seculare ale Bisericii Ruse (deja în 1839 a propus un proiect pentru îmbunătăţirea organizării activităţii misionare).

Sub îndrumarea mitropolitului a fost înfiinţată Societatea Misionară iar Mănăstirea Sf. Acoperământ a fost reorganizată pentru activităţi misionare. În 1870 s-a înfiinţat  Misiunea Spirituală Ortodoxă Japoneză condusă de Arhimandritul Nicolae Kasatkin (după care devenit Sf. Nicolae al Japoniei (prăznuit în 3 februarie), căruia sf. Inochentie i-a împărtăşit mare parte din experienţa sa misionară. Călăuzirea diocezei Moscovei de către Sf. Inochentie a fost de asemenea fructuoasă, prin eforturile sale construindu-se Biserica Sf. Acoperământ al Maicii Domnului în cadrul Academiei Spirituale din Moscova.

Sf. Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în sfânta zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sf. Duh al Sfintei Treimi -Lavra Sf. Serghie. Biserica Ortodoxă l-a canonizat pe Sf Inochentie în 6 octombrie 1977. Sfântul este prăznuit de trei ori în an: 31 martie, ziua morţii sale, în 5 octombrie (după Sinaxarul Ierarhilor Moscoviţi) şi 6 octombrie, ziua canonizării sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

oct.
7
vin
Sf. M. Mc. Serghie şi Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihronie
oct. 7 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong>†</strong> Sf. M. Mc. Serghie şi Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihronie</span>

Sf. Mari Mc. Serghie şi Vah[1], ofiţeri romani, de la Barbalisson, pe Eufrat în Siria, sub Maximian (303)Sf. Mc. Iulian, preotul, şi Chesarie[2], diaconul, de la Terracina, în Lazio, sub Claudiu (54), şi cei  împreună cu dânşii: Sf. Leontie, consulul, mort în pace, Sf. Mc. Eusebiu, preotul, şi Felix • Sf. Mc. Polihronie din Constantinopol (sec. IV) • Sf. Mc. Cartie şi Marcelin, de la Capua, în Campania • Sf. Mc. Iustina[3], fecioara, de la Padova, în Veneto, sub Nero (64) • Sf. Elenie, preotul, de la Reims, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Osita, întemeietoarea Mănăstirii de la Chich, în Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Ioan Pustnicul şi cei 98 de părinţi împreună cu dânsul, din Creta • Sf. Cuv. Serghie cel Ascultător, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Serghie, de la Vologda, din Rusia (1412) • Sf. Cuv. Serghie de Nurma, ucenic al Sf. Cuv. Serghie de Radonej, din Rusia (1412) • Sf. Iosif, din Georgia (1763) • Sf. Ier. Iona, episcop de Manciuria, în Rusia (1925) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, din Rusia (1942).

[1] Trupurile Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah au fost mutate de la Heracleea la Veneţia, în anul 774 şi aşezate în catedrala San Pietro din Olivolo, la est de Veneţia, unde se află şi astăzi. O părticică din moaştele sfinţilor Serghie şi Vah se află în catedrala din Craiova.

[2] Sfântul Chesarie a fost închis vreme îndelungată în închisoare, apoi, împreună cu Sfântul Iulian, au fost puşi într-un sac şi aruncaţi în mare. Moaştele Sfântului Chesarie se află, din secolul al XIII-lea, sub altarul principal din biserica Santa Croce in Gerusalemme din Roma şi în catedrala din Terracina.

[3] Sfântul Prosdochimie (7 noiembrie) a îngropat trupul Sfintei Iustina într-o capelă ridicată în cinstea sa. În anul 1177, sfintele moaşte au fost mutate într-o biserică închinată ei, unde pot fi cinstite şi astăzi. Sfânta Iustina este ocrotitoarea oraşului Padova.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Sfintilor Mari Mucenici Serghie si Vah.

Acestia au trait la Roma pe vremea împaratiei lui Maximian (catre anul 296). Serghie era primicer din scoala centiliilor, iar Vah era secundicer din aceeasi scoala. Deci, învatându-se si urmând din început credintei crestinilor, si dumnezeiestilor Scripturi, si fiind pârâti la împaratul, îi silira sa faca împreuna cu dânsul jertfa de idoli; si ei neprimind nicidecum aceasta, i-au descins de brâie si le-au luat portul cel de podoaba, ce purtau împrejurul grumajilor, si i-au îmbracat cu port femeiesc, si i-au dus în mijlocul târgului, ca sa-i ocarasca, încarcati de lanturi. Apoi au fost trimisi la guvernatorul Antioh – un dregator cu deosebire crud – în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aci apropiindu-se, din aratare îngereasca s-au umplut de îndrazneala si de putere dumnezeiasca, si întâi Vah fiind batut cu vine de bou crude multa vreme, si-a dat duhul în aceste chinuri. Iar lui Serghie facându-i-se strânsori în multe chipuri, si bagându-i în picioare încaltaminte de fier, si silindu-l sa alerge departe, dupa aceea bagându-l în temnita, si iarasi pironindu-se cu aceleasi rani de încaltaminte, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iulian Prezbiterul si Chesarie Diaconul.

Împaratind Claudiu la Roma, si omorând pe maica-sa pentru credinta în Hristos, nu i se mai facea mila de crestini; atunci fericitul Chesarie venind din Africa la un sat ce se cheama Tarachini si vazând spurcatele Jertfe, le-a scuipat si le-a calcat cu picioarele. Atunci l-au prins si l-au bagat în temnita, zacând trei zile nemâncat, apoi l-au dat la proconsul. Si legându-i mâinile dindarat, l-au târât slujitorii înaintea carului dregatorului, pâna la capistea lui Apolon. Si daca au venit acolo, facând sfântul ruga, îndata a cazut capistea din temelie, fiind înauntru preotul cel mare al idolilor si alti multi; lucru pe care vazându-l Leontie Ipatul a cazut la sfântul, si crezând în Hristos, s-a botezat înaintea tuturor. Atunci venind preotul Iulian l-a cuminecat cu Sfintele Taine, si consulul îndata si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, precum poftise prin rugaciunea sfântului. Deci vazând Loxorie capetenia ceea ce se facuse a prins pe preotul Iulian si pe Chesarie diaconul, si a poruncit sa-i bage în saci si sa-i arunce în mare; iar sfintii i-au zis:

“Noi, o Loxorie, vom fi aruncati în mare, iar tu muscat fiind de un sarpe rau, îti vei lepada sufletul cu rea moarte”; ceea ce s-a si facut; ca peste doua zile, umblând el pe lânga mare, s-a încolacit peste dânsul un sarpe foarte mare si batându-i toate madularele, atât îl facu de nu putea sa rasufle, si era mai mort, fiind o priveliste mare de jale celor ce-l vedeau zacând umflat. Iar trupurile sfintilor iesind din mare de Domnul îndrumate, trimisi fiind prin vedenie oarecare Eusebiu preot si Felix de le-au primit, si trecând pe unde zacea acel nenorocit, pe care si vazându-i striga si se vaita ticalosindu-se pe sine, si dupa putin si-a lepadat sufletul; iar feciorul botezatului Leontie consulului celui mai sus numit, dupa ce au îngropat moastele sfintilor lânga cetate, au taiat si capetele lor, si le-au dat pe râu. Atunci Cuart preotul din cetatea Capua, fiind povatuit de dumnezeiesc înger, a mers de a luat moastele acestora, adica ale lui Eusebiu si ale lui Felix, si le-a pus în loc cucernic, întru marirea Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh.

Tot în aceasta zi, Sfântul Leontie Consulul, crezând în Hristos si rugându-se cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eusebiu prezbiterul si Felix.

Tot în aceasta zi, Cuviosii nouazeci si noua de parinti, care în insula Creta s-au nevoit, cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Polihronie.

Acesta a fost nascut în provincia ce se cheama Gamfanita, iar tatal acestuia Vardenie era plugar. Si si-a învatat copilul carte, si i-a poruncit sa urmeze dupa ceilalti copii. Si fiindu-le apa departe, prin ruga copilul a izvorât fântâna în curtea tatalui sau cu apa foarte buna; pentru ca avea copilul multa întelepciune si înfrânare. Deci ajungând în vârsta, se lua cu cei ce lucrau la vii si merse la Constantinopol. Si lucrând si el cu ceilalti lucratori la vie, gusta hrana si bea apa a doua zi, sau a treia zi. Iar stapânul viei mirându-se de lucratorul lui Dumnezeu si respectând virtutea lui, i-a dat o suma de aur si l-a trimis zicându-i: “Du-te la casa ta si te roaga lui Dumnezeu pentru mine”, oprindu-i si sapa de dragul credintei, care a facut multe minuni; iar el cu aurul ce avea la mâna lui, a facut o biserica; si aflându-se la Sinodul ce s-a tinut la Niceea, fiind citet s-a învrednicit si de diacon si de preot. Dupa aceea murind marele Constantin, îndata erezia lui Arie începu a prinde pe multi; atunci sfântul acesta tinând tare credinta cea dreapta, se silea totdeauna a o creste si a o întari. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, si aflând pe sfântul stând la altar, au sarit fara veste si l-au junghiat si l-au taiat cu sabiile, amestecându-l cu tainicul si dumnezeiescul sânge, si astfel l-au trimis fara voia lor jertfa sfânta lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 35

oct.
8
sâm
Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia
oct. 8 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia</span>

Sf. Cuv. Pelaghia din Antiohia (457) • Sf. Taisia din Alexandria (sec. IV) • Sf. Mc. Lavrentia, roabă de la Roma, și  Palatia[1], stăpâna sa, mucenicite la Ancona, în Marche, sub Diocleţian (302) • Sf. Ier. Felix[2], primul episcop de Como, în Lombardia (390) • Sf. Pelaghia, fecioara, din Siria (303) • Sf. Cuv. Triduna, pustnica, din Anglia (sec. IV) • Sf. Mc. Benedicta, fecioara, din Laon, Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Chenia (Kenia), pustnica, din Anglia (490) • Sf. Cuv. Ivie, pustnicul, de neam englez, în Franţa (sec. VII) • Sf. Ier. Nicolae, patriarhul Antiohiei (1030) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Prusa Bitiniei (Bursa), azi în Turcia (sec. XIV) •  Sf. Cuv. Dositei, de la Pskov, în Rusia (1470) • Sf. Cuv. Trifon, stareţ de Viatka, în Rusia (1612) • Sf. Cuv. Mc. Ignatie cel Tânăr (1814) • Sf. Sf. Noi Mc. Dimitrie, arhiepiscop de Mojaisk, şi cei împreună cu dânsul : Ioan şi Vasile, diaconii, Iona, episcop de Veli, Ambrozie, arhimandritul, Pahomie, stareţul, Pavel, protoiereul, Vasile şi Petru, preoţii, Tatiana, monahia, Nicolae, Nadejda şi Maria, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Care s-a convertit văzând milostenia roabei sale față de cei săraci.

[2] Sfântul Felix a fost hirotonit episcop de Como la data de 1 noiembrie 386 de către Sfântul Ambrozie al Milanului. A luat parte la sinodul de la Milano din 390, prin care se condamna erezia lui Gioviniano. Sfântul Felix a ridicat prima biserică din Como, închinată Sfântului Mucenic Carpofor (7 august), unde a aşezat moaştele acestuia şi a celor care au primit mucenicia împreună cu dânsul. După moartea sa, el a fost aşezat în aceeaşi biserică. Din biserica San Carpoforo, rămăşiţele Sfântului au fost mutate în orăşelul vecin Camerlata, sub altarul principal al bisericii Santa Brigita. Sfântul Felix mai este prăznuit şi pe data de 14 iulie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata.

Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

Tot în aceasta zi, Sfânta Taisia, care a fost desfrânata.

Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. “Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam”, spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute”.

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: “Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?”

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa  mantuiasca pe pacatosi. “EL te va primi cu dragoste” mai adauga sfantul “si ingerii se vor bucura impreuna cu tine”. Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, “mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, “Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. “

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugar la Muntele Athos si a spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul 1814.

Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei şi a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinţii săi George şi Maria s-au mutat in oraşul Philippopolis unde l-au dat la şcoală.

Deşi se descurca bine la învăţătură, copilul avea o dorinţă arzătoare pentru viaţa monahală. Ajungînd la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creştinilor ortodocşi. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l şi apoi tăindu-i capul. Mama şi surorile lui Ioan au fost prinse de agareni şi în cele din urmă s-au convertit la Islam.

Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama şi surorile sale aflînd unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceştia vrînd să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfăţişare şi femeia le-a spus că nu-l cunoaşte pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care şi el a îndurat mucenicie.

Însă Ioan nu a dorit să rămână în Bucureşti, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut şi prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credinţă şi a devenit musulman. Aflînd aceasta, Ioan s-a întristat şi a părăsit satul.

Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldaţii turci şi i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind ameninţat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că aşa va face şi a fost lăsat să plece.

Ajungînd în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea Grigoriu şi au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

Într-o zi, cei doi mergînd la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David şi Eftimie.din Demetsana. Văzînd suferinţa lor pentru credinţa creştină, Ioan s-a însufleţit de dorinţa de a suferi şi el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta şi să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veşnice.

Mai târziu, aflînd de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credinţa sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni şi să citească din Evanghelie.

Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru marea încercare.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în faţa cadiului recunoscînd că este creştin. El a povestit cum a promis în tinereţe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda nicioadată de Hristos.

Crezînd la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale şi multă cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deşertăciuni şi că ameninţările cu tortura şi moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri şi să moară mucenic pentru Hristosul său.

Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi prieten al vrăjmaşului, invitîndu-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcînd semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit şi a îngenunchiat în faţa cadiului, plecîndu-şi gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alţi servitori l-au prins şi l-au târât în temniţă.

Mai târziu a fost adus din nou în faţa stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl aşteaptă spunîndu-i să nu se aştepte că va muri de sabie, ca creştinii să-I adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

Văzînd că nu-l poate abate de la credinţa sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentinţa. Trupul mucenicului a rămas agăţat timp de trei zile, după care nişte creştini evlavioşi au plătit răscumpărarea şi au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

Sf. Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie şi Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 41

oct.
9
Dum
Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia
oct. 9 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia</span>

† Sfântul Apostol Iacov[1] al lui Alfeu (sec.I) • Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia, soţia sa, din Antiohia (sec. V) • Sf. Patriarh Avraam şi Lot, nepotul său (1700 î. Hr.) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, primul episcop al Parisului, şi cei împreună cu dânsul: Rustic, preotul, şi Elefterie, diaconul (250) • Sf. Mc. Marcel, Marcelin, Geminian, Nuvie şi Primina, de la Roma • Sf. Mc. Baractal, de la Spoleto, în Umbria  (sec. IV) • Sf. Mc. Domnin, de la Borgo San Donnino, în Emilia Romagna (304) • Sf. Mc. Poplia, diaconiţa, în Antiohia (sec. IV) • Sf. Domnin, mărturisitorul, de la Città di Castello, în Umbria (sec. VII) • Sf. Cuv. Gemin, de la Sanpaterniano de Fano, în Umbria • Sf. Cuv. Lambert şi Valerie, din Belgia (sec. VII) • Sf. Cuv. Petru Galatul, din Muntele Olimp (sec. IX) • Sf. Ştefan cel Orb, prinţul Serbiei (1476) • Sf. Sf. Mc. Tihon, patriarhul Moscovei (1925) • Sf. Noi Mc. Petru (1918) şi Constantin (1937), preoţii, din Rusia.

[1] Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost fratele Sfântului apostol Matei Vameşul. A propovăduit Evanghelia în Gaza, în Eleuteropolis şi în împrejurimi şi a murit răstignit la Ostracina, în Egipt.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.

Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui.

Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: “Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce”: “Domnul a dat, Domnul a luat”. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: “Sa mor si eu cu fiii mei”. La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de calugar, zicându-i: “Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?” Iar ea a zis: “Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat împreuna”. Iar el i-a zis: “Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: “Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne lipsi de cele ceresti”. Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: “Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?” Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: “Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele”, si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis: “Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau, am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale”. Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.

Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: “Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Si iarasi l-a întrebat: “Unde mergi Avva Andronic?” Raspuns-a Andronic: “Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?” Iar ea a zis: “Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie” (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: “Sa mergem dar împreuna”. Iar Atanasie a zis: “De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim”. Iar el a zis: “Bine, sa fie asa precum voiesti”. Grait-a Atanasie: “Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi”. Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: “Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?” Raspuns-a Andronic: “Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem”. Si a zis Atanasie: “Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere”.

Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: “Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit”. Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: “Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!” Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: “Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi”. Raspuns-a Atanasie: “Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic”. Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: “Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia”. Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: “Parintele Andronic se duce catre Domnul”. Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: “întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.Avraam

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : “Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua  pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : “Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.

Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.

Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: “Idolii pagânilor argint si aur, lucruri de mâini omenesti”. Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.

Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 75

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: