Calendar

Hits: 22687

feb.
5
Dum
Sf. Mc. Agata şi Teodula
feb. 5 toata ziua
Sf. Mc. Agata şi Teodula

Sf. Mc. Agata[1] din Catania (251) • Sf. Mc. Teodula • Sf. Mc. Revocat, Saturie, Felix, Saturnie și Ghelasie, din Africa • Sf. Mc. Legonţiu şi Domiţian, de la Chieti, în Abruzzo • Sf. Mc. Calamanda, feciora, din Catalunia, Spania • Sf. Cuv. Teodosie din Skopelos, Cilicia (†421) • Sf. Ier. Agricolie, episcop de Maestricht, în Olanda (†420) • Sf. Ier. Isihie, episcop de Vienne, în Franța (†490) • Sf. Ier. Avit, episcop de Vienne, în Franța (†525) • Sf. Ier. Trumvinie, episcop în Anglia (†704) • Sf. Ier. Polieuct[2], patriarhul Constantinopolului, (†970) • Sf. Cuv. Sava[3], mărturisitorul, de la Roma (995) • Sf. Cuv. Hristofor, şi Macarie (sec. X) • Sf. Ier Teodosie, arhiepiscop de Cernigov, azi în Ucraina (†1696) • Sf. Nou Mc. Antonie Atenianul (†1774).

[1] Moaștele Sfintei Mucenițe Agata se află în Catedrala din Catania.

[2] Care a botezat-o pe Sf. Olga cea întocmai cu apostolii.

[3] Numit și cel tânăr, monah de la Roma, în mănăstirea San Cesario sul Palatino, a mers în Sicilia, Calabria și Basilicata, împreună cu fratele său, Macarie, să apere credința în fața invaziei saracinilor.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: “Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), era prefect în cetatea Azarvei (Asia Mică) un bărbat cu numele Pelagiu, şi acesta a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

feb.
6
lun
Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Ier. Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
feb. 6 toata ziua
Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Ier. Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei (100) • Sf. Ier. Fotie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, întocmai cu apostolii[1] (†893) • Sf. Cuv. Varsanufie[2]cel Mare (†540) şi Ioan, zis Prorocul (†532), din Gaza • Sf. Sf. Mc. Augul, episcop în Anglia (†209) • Sf. Mc. Anatolin, din Auvergne, Franța (†265) • Sf. Mc. Dorotea[3], Cristina şi Calista, şi Sf. Mc. Teofil, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†300) • Sf. Mc. Fausta, Evilasiu şi Maxim (†311) • Sf. Mc. Iulian, medic din Emessa (†312) • Sf. Mc. Faust, Silvan şi Vasile, din Constantinopol • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, de la Lico, în Tebaida Egiptului (†488) • Sf. Sf. Mc. Eboriu, episcop de York, Sf. Ier. Restitut, episcop de Londra şi Sf. Ier. Adelfie, episcop de Lincoln, în Marea Britanie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Thean, Ghitlinie, Ştefan și Vodinie, arhiepiscopi de Londra (sec. V) • Sf. Cuv. Iacov, din Siria (†460) • Sf. Ier. Mel, episcop de Ardagh, nepotul Sf. Patrick, din Irlanda • Sf. Ier. Gaston (Vaast), episcop de Arras și de Cambrai, în Franța (†540) • Sf. Ier. Amandie, evanghelizatorul Belgiei, episcop de Tongres, la Maestricht (†684) • Sf. Andrei, ucenicul Sf. Amand (†690) • Sf. Cuv. Ina[4], din Anglia (†730) • Sf. Cuv. Arsenie, din Iqalto, în Georgia (†1127) • Sf. Cuv. Dorotea, de la Kaşin, în Rusia (†1629) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, și Anatolie, din Rusia (†1921) • Sf. Nou Mc. Vasile, preotul, de la Moscova (1937).

[1] Apărător al dreptei credințe în disputa privind filioque. Considerat, împreună cu Sf. Ier. Grigorie Palama și cu Sf. Ier. Marcu al Efesului, unul dintre cei Trei Noi mari Ierarhi ai Bisericii.

[2] Moaștele Sfântului Varsanufie se află, începînd secolul al IX-lea, la Oria (provincia Brindisi), în Catedrală. Sfântul Varsanufie era de origine din Egipt şi a îmbrăţişat viaţa ascetică încă din tinereţe. A mers mai întâi în Palestina, unde a intrat sub ascultarea şi călăuzirea unui bătrân numit Marcel. Apoi, urcând din treaptă în treaptă pe scara desăvârşirii, s-a retras prin diferite chilii singuratice pentru a se dedica, departe de oameni, rugăciunii. Ajungând să dobândească curăţia inimii şi desăvârşita nepătimire, s-a dus în mănăstirea Avei Serid, aproape de Gaza, şi s-a aşezat într-o chilie mai izolată, în afara mănăstirii, fără să primească pe cineva timp de peste cincisprezece ani. Numai Ava Serid venea şi îi aducea, o dată pe săptămână, Sfintele Taine şi hrană: trei pâini şi puţină apă. Întemeiat pe piatra smereniei şi având, prin neîncetată amintire a lui Dumnezeu, desăvârşita seninătate a inimii, era plin de iubirea dumnezeiască, pe care, după chipul iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, o revărsa din inima lui asupra tuturor celor care i se adresau. Retragerea lui nu însemna dispreţ faţă de oameni, ci, dimpotrivă, se comporta faţă de toţi cu atenţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu însuşi. El îi încuraja, prin cuvintele şi sfaturile scrise care ajungeau la ei; îi mângâia, îi mustra, împărtăşindu-le bucuriile şi durerile, acoperindu-le greşelile şi luându-le asupra lui: “Eu socotesc drept ale mele câştigurile şi foloasele fiecărui om şi ale fiecărui suflet – scria el -, de aceea cu bucurie şi arzând mă dăruiesc jertfelnic pentru sufletele voastre, cum bine ştie Dumnezeu, singurul cunoscător al inimilor noastre” (Scrisoarea a 3-a). Prin rugăciunea şi învăţătura sa, Sfântul Varsanufie le aducea aminte fiilor săi duhovniceşti de viaţa cea adevărată, şi le făgăduia că în ziua Judecăţii el se va înfăţişa cu toată încredinţarea înaintea Scaunului de judecată a lui Dumnezeu şi va zice cu glas strălucitor, spre uimirea îngerilor şi a tuturor Puterilor Cereşti: “Iată eu şi fiii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Scrisoarea 117). Corespondența Sfinților Varsanufie și Ioan se găsește în Filocalia vol. 11, cuprinzând 848 de întrebări și răspunsuri.

[3] Trupul Sfintei Mucenițe Doroteea reconstituit cu ceară și îmbrăcat în veșminte se află din secolul  al XVII-lea în altarul central al bisericii Santa Dorotea in Trastevere din Roma.

[4] Fost rege al Wessex-ului, în Marea Britanie, apoi monah.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei.

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna. Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni. Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, “Marele Bătrân”, şi a cuviosului Ioan, cel numit “Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie.

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit “profetul”.

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă.  Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din “scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, “din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit “Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, “farul departe luminător al Bisericii”, a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: “Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor.”

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti.  Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar  în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.  Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: “De ce vă credeţi judecători?” După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea – Constantinopol, respingând conceptul fals de “filioque” şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un “stâlp şi fondator al Bisericii,” un “ghid inspirat pentru ortodocşi” şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 25

feb.
7
mar
Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
feb. 7 toata ziua
Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada

Sf. Ier. Partenie al Lampsacului, Grecia (sec. IV) • Sf. Cuv. Luca cel Nou, din Elada (953) • Sf. Ier. Maxim, episcop de Nola, Campania (sec. II) • Sf. Mc. Amanție, din Auvergne, Franța • Sf. Sf. Mc. Augulie, episcop de Augusta, azi Londra (303) • Sf. 1007 de Mucenici din Nicomidia (303) • Sf. Mc. Adochie şi cei împreună cu dânsul, 6 mucenici, din Frigia (305) • Sf. Mc. Chrisolie, apostolul Flandrei (303) • Sf. Mc. Teopempt şi cei 4 împreună cu dânsulSf. Ier. Moise[1], episcopul saracinilor și al nomazilor din deșertul Sinaiului, în Egipt (389) • Sf. Iuliana, văduva, din Bologna (†430) • Sf. Ier. Aprionie, episcopul Ciprului • Sf. Cuv. Mastridie, de la Ierusalim, nevoitor în Palestina • Sf. Ier. Pavel al III-lea, episcopul Bresciei (sec. VI) • Sf. Ier. Laurențiu[2], episcop de Siponto, veche cetate în Puglia (†545) • Sf. Ier. Fidelie, episcop de Merida, în Spania (570) • Sf. Vulernie[3] (de Leaval), preotul, din Val d’Aosta (sec VII) • Sf. Ricardie (Richard)[4], prinţ de Wessex, mort la Lucca, în Toscana (†720) • Sf. Cuv Petru, de la Monovata • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Creta (1866) • Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, din Rusia (1938).

[1] Pustnic în Sinai, la cererea Reginei Mauvia a Saracinilor, devine episcop și convertește la dreapta credință poporul barbar de sub stăpânirea ei, cuprinzând și beduini și nomazi.

[2] Întemeietorul Măn. Sf. Arhanghel Mihail, de la Monte

Gargano, rudenie cu împăratul Zenon.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața arianismului.

[4] De stirpe nobilă, Sfântul Ricardie era pelerin care se îndrepta spre Roma, pentru a lua moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A murit însă la Lucca unde, în Basilica San Frediano, se află și astăzi moaștele sale. Este tatăl Sfântului Vilibald, episcop de Eischstatt și al sfinților Vunival și Valburga, egumeni la Heidenheim, apostoli ai Germaniei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.

Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

feb.
8
mie
Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia
feb. 8 toata ziua
Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia

Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (319) • Sf. Proroc Zaharia (sec. VI î.H.) • Sf. Ier. Iuventie, episcop de Pavia, evanghelizatorul Liguriei (sec. II) Sf. Mc. Pavel, Luciu şi Chiriac, de la Roma, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Nichifor şi Ştefan • Sf. Mc. Marta, Maria și Licarion, fratele lor • Sf. Mc. Filadelfie şi Policarp • Sf. Mc. Comun, de la Toscanella, în Toscana • Sf. Ier. Macarie, episcop de Pafos, în Cipru • Sf. Cuv. Perghet • Sf. Cuv. Chevie (Kew), întemeietoarea Mănăstirii Waderbridge, în Anglia (sec. V) • Sf. Iacuție și Ghetnochie[1], din Bretania, Franța (sec. V) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Milano (†570) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Verdun, Franța (649) • Sf. Cuv. Cutmanie (Cuthman), pustnicul, de la Steining, în Anglia (800) • Sf. Ier. Sava al II-lea, arhiepiscopul sârbilor (1271) • Sf. Liubov cea nebună pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (1921) • Sf. Sf. Noi Mc. Andrei, protoiereul, Simeon şi Alexandru, preoţii, din Rusia (1942).

[1] Fiii Sf. Fragan și Gvenia (5 Iulie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

feb.
9
joi
Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfințiți Mc. Marcel și Pangratie
feb. 9 toata ziua
<em>Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului;</em> Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfințiți Mc. Marcel și Pangratie

Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Nichifor (257) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Siciliei, şi fiul său, Pangratie, episcopul Taorminei • Sf. Ier. Filaret, episcopul Ciprului (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Sabin, primul episcop de Avellino, în Campania, sub Traian (†109) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 38 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Apolonia din Alexandria, în Egipt (sec. III) • Sf. Cuv. Roman Cilicianul (sec. IV-V) • Sf. Ier. Rufin, episcop de Canosa, în Puglia (†500) • Sf. Ier. Elidius, episcop în Anglia (560) • Sf. Ier. Sabin, făcătorul de minuni[1], episcop de Canosa, în Puglia (†566) • Sf. Cuv. Petru Damaschinul, isihastul (sec. XI) • Sf. Cuv. Pangratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Ghenadie (1516) şi Nichifor (1557), de la Lacul Voje, Vologda, în Rusia • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul (1930) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, şi Gheorghe, din Franța (1944) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Franța, mort la Auschwitz (1942).

[1] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei în Dialoguri. Moaștele sale se află la Catedrala din Bari. Este și Sfântul ocrotitor al orașului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 16

feb.
10
vin
†) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Sâmbăta celor adormiți – Moşii de iarnă)
feb. 10 toata ziua
†) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina <em>(Sâmbăta celor adormiți - Moşii de iarnă)</em>

†) Sf. Sf. Mc. Haralambie, episcop de Magnezia, lângă Efes, în Turcia, sub Septimiu Sever (†198) • Sf. Mc. Valentina, din Cezareea, și Enata din Gaza, fecioarele, şi Pavel (308) • Sf. Mc. Porfirie şi Vaptos, care l-au chinuit pe Sf. Haralambie (198) • Sf. 3 femei care au crezut în Hristos prin Sf. Haralambie (198) • Sf. 10 Mucenici Soldaţi, din via Lavicana, de la Roma • Sf. Mc. Zotic, Irina, Iachint şi Amanţiu[1], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sotera[2], fecioara, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Terracina, în Lazio • Sf. Pelegrin, mărturisitorul, de la Piacenza (†400) • Sf. Cuv. Zenondin din Cezareea Capadociei, Turcia (416) • Sf. Cuv. Scolastica[3], sora Sf. Benedict din Nursia (†543) • Sf. Ier. Atanasie al II-lea, arhiepiscopul Constantinopolului (706) • Sf. Ana, prinţesă de Novgorod (1056) • Sf. Cuv. Prohor de la Lavra Peşterilor din Kiev (1107) • Sf. Cuv. Ioan din Chimchimi, în Bulgaria (sec. XIII) • Soborul sfinților episcopi de Novgorod: Ioachim, Luca, Gherman, Arcadie (18 septembrie), Gavriil (Grigorie, 24 mai), Martirie, Antonie, Vasile, Simeon şi Serapion • Sf. Cuv. Longhin din Koriajemka, din Rusia (1540).

[1] Sfinții mucenici au suferit mucenicia pe via Casilina unde au și fost îngropați. Astăzi moaștele lor se află în biserica S. Prassede de la Roma.

[2] Din familia care îl va da Bisericii pe Sf. Ambrozie, episcop de Milano.

[3] Moaște la Mănăstirea Montecassino, în Campania.


SINAXARUL ZILEI

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 34

feb.
11
sâm
Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împărăteasa
feb. 11 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împărăteasa

Sf. Sf. Mc. Vlasie[1] al Sevastiei şi cei împreună cu dânsul, 2 prunci şi 7 femei, muceniciți sub Liciniu (316) • Sf. Teodora, împărăteasa, apărătoarea Ortodoxiei (867) •  Sf. Ier. Caloger Mărturisitorul, episcopul Ravenei (†170) • Aflarea moaştelor Sf. Proroc Zaharia[2], tatăl Sf. Ioan Botezătorul (409) • Sf. Ier. Lazăr, episcop de Milano (†449) • Sf. Cuv. Severin, starețul mănăstirii de la Saint Maurice d’Agaun, în Elveția (507) • Sf. Cuv. Chedmon, imnograful, din Anglia (680) • Sf. Vsevolod, prinţ de Pskov, în Rusia (1137) • Sf. Dimitrie de la Vologda, în Rusia (1392) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, rob din Kratovo, la Sofia, în Bulgaria (1515).

[1] Un os al Sfântului Vlasie se află la biserica San Biagio din Castello, în Veneto. Alt os, la biserica San Giovanni Crisostomo de la Venezia.

[2] Trupul Sfântului Zaharia a fost dăruit de către împăratul Leon al V-lea Armenianul de la Constantinopol, Republicii Veneția, în anul 815, unde se află și acum. La Constantinopol fusese cinstit în biserica Sf. Ap. Iacob, iar la Veneția se află în biserica Sf. Zaharia, în altarul din partea dreaptă a bisericii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 29

feb.
12
Dum
Sf. Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și Antonie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea
feb. 12 toata ziua
Sf. Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și Antonie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea

Sf. Ier. Meletie[1], arhiepiscopul Antiohiei (†381) • Sf. Ier. Antonie, patriarhul Constantinopolului  (†912) • Sf. Nou Mc. Hristea Grădinarul, din Constantinopol (1748) • Sf. Mc. Satornic şi Plutin • Sf. Mc. Valerian, Valentin şi Saprut, de la Brescia, sub Adrian (†117/138) • Sf. Mc. Modest, din Insula Sardinia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Eulalia, ocrotitoarea Barcelonei, mucenicită sub Dioclețian (304) • Sf. Cuv. Maria, care şi-a schimbat numele în Marin, şi Sf. Cuv. Evghenie, tatăl său (sec. V) • Sf. Ier. Etelvald, episcop de Lindisfarne, în Anglia (740) • Sf. Cuv. Prohor, întemeietorul Mănăstirii Sfintei Cruci, de la Ierusalim (†1066) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Muntele Sinai (†1091) • Sf. Ier. Alexie, mitropolitul Moscovei (†1378) • Sf. Cuv. Vasian, stareţul Mănăstirii din Pădurea Ryabovsky, de la Uglici, în Rusia (†1509).

[1] Prigonit pentru dreapta credință, se refugiază la Constantinopol unde își dă obștescul sfârșit. E pomenit și elogiat de Sf. Ier. Ioan Hrisostom și Sf. Ier. Grigorie al Nissei (cf. Martirologiul Roman).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.

Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

feb.
13
lun
Sf. Cuvios Martinian; Sf. Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
feb. 13 toata ziua
Sf. Cuvios Martinian; Sf. Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei

Sf. Cuv. Martinian, din Palestina (422) • Sfântul Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila[1] de la Roma, muceniciți la Efes (sec. I) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei (607) • Sf. Mc. Fusca, fecioara, şi Maura, dădaca ei, de la Ravena, sub Deciu (sec. IV) • Sf. Iuliana[2], de la Torino (sec. IV) • Sf. Mc. Beninie, de la Todi, în Umbria, sub Diocleţian (†303) • Sf. Mc. Necunoscuţi, tată şi fiu, morți răstigniți • Sf. Zoe şi Fotina, cele izbăvite de Sf. Cuv. Martinian • Sf. Ier. Ştefan Mărturisitorul, episcop de Lyon, în Franța (512) • Sf. Cuv. Domnoc, pustnicul, din Irlanda (550) • Sf. Cuv. Ştefan, egumenul, de la Rieti, în Lazio (†590) • Sf. Cuv. Ermenilda[3], stareță la Ely, în Anglia (700) • Sf. Ier. Grigorie al II-lea Mărturusitorul, episcopul Romei, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†731) Sf. Cuv. Haimonie (Haymon) şi Veremondie, întemeietori ai unei mănăstiri la Meda, lângă Milano (†790) • Sf. Cuv. Simeon, izvorâtorul de mir, întemeietorul Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (†1200) • Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscop de Moghilev, azi în Ucraina (†1795) • Sf. Sf. Nou Mc. Silvestru, arhiepiscop de Omsk, în Siberia, şi Sf. Mc. Pavlodar, Rusia (†1920) • Sf. Sf. Mc. Zosima şi Nicolae, preoţii (†1938), şi Pavel, din Rusia (†1938).

[1] Moaștele Sfintei Priscila se află în biserica Santa Podențiana din Roma.

[2] Matroană evlaviosă din Torino, care s-a îngrijit de moaştele Sf. Mc. Octav, Soluter şi Adventur, din legiunea tebană.

[3] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.), fostă prințesă de Kent.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 16

feb.
14
mar
Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam
feb. 14 toata ziua
Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

Sf. Cuv. Auxentie (†470) și Maron (†423), şi Sf. Ier. Avraam (†423), episcop de Harres, în Mesopotamia • Sf. Ier. Elecadie, episcopul Ravenei (112) • Sf. Sf. Mc. Valentin[1], preotul, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Sf. Mc. Valentin[2] I, episcop de Terni, în Umbria, sub Aurelian (273) • Sf. Mc. Proclu, Efebie şi Apolonie, de la Terni (273) • Sf. Mc. Vitalie, Felicol, Zenon şi cei împreună cu dânșii, 44 de soldaţi, de la Roma (sec. II-III) • Sf. Mc. Antim, Marchian, Tian, Celerin, Magnus şi Iulian, de la Roma, în via Flaminia Sf. Sf. Mc. Filimon, episcopul Gazei • Sf. Ier. Nostrian Mărturisitorul, episcop de Napoli (450) Sf. Cuv. Antonin Mărturisitorul, stareț la Sorrento, în Campania (830) • Așezarea Moaștelor Sf. Chiril (Filozoful), întocmai cu apostolii, luminătorul slavilor, la Roma (†869) • Sf. Cuv. Isaac Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1090) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Corint (†1554) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian cel Nou, întemeietorul Mănăstirii Înaintemergătorului din Kissavos, mucenicit la Larissa (†1568) • Sf. Cuv. Nou Mc. Gheorghe Mitilineanul, croitorul, de la Constantinopol (†1693) • Sf. Cuv. Ilarion Georgianul, din Sfântul Munte Athos (†1864).

[1] Sfântul Valentin a fost preot la Roma și prieten cu împăratul Claudiu Goticul. Acuzat public că este creștin, a fost adus în fața împăratului care, mișcat de propăvăduirea lui, l-a lăudat public pentru înțelepciunea cuvintelor sale. Astfel Sfântul a fost pus în arest domiciliar în casa prefectului Asterie, pe a cărui fiică a videcat-o de orbire. A reușit astfel să convertească întreaga familie a prefectului și, pentru aceasta, a fost condamnat la moarte. Moare decapitat la 14 februarie 286, după ce mai înainte fusese bătut cu vergi de fier. Mormânul său era pomenit în secolul al VII-lea într-o bazilică de la a doua milă de pe via Flaminia. În secolul al XII-lea, moaștele sale sunt mutate în biserica Santa Prassede, în capela San Zenone. Și în capela închinată Sf. Nicolae din biserica San Agostino din Campo Marzo, sunt vizibile, sub altarul central, o parte din moaștele unui preot numit Valentin.

[2] În timpul unei călătorii la Roma, unde a fost chemat pentru a vindeca un bolnav, i-a adus la dreapta credință pe filosoful Craton și pe trei discipoli atenieni ai acestuia. Pentru aceasta a fost adus în fața tribunalui roman și condamnat la moarte prin decapitare, în anul 273. Cei trei ucenici noi convertiți au dus trupul său la Terni, unde a și fost înmormântat de către obștea creștinească al cărui păstor era.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 47

feb.
15
mie
Sf. Apostol Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria
feb. 15 toata ziua
Sf. Apostol Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria

Sfântul Apostol Onisim, ucenicul Sf. Ap. Pavel, mucenicit la Roma (109) • Sf. Mc. Maior din Gaza (sec. III) • Sf. Cuv. Eusebiu, pustnicul, din Siria • Sf. Mc. Faustin şi Iovita, frați de sânge, de la Brescia, sub Adrian (121) • Sf. Mc. Agapia[1], de la Terni (273) • Sf. Mc. Castula și Domnina[2], din Antiohia • Sf. Mc. Craton Atenianul[3], de la Roma (273) • Sf. Ier. Teognie, episcop de Betelia, lângă Gaza (†522) • Sf. Sever[4], preotul, făcător de minuni, din Abruzzo (530) • Sf. Faust, de la Roma (620) • Sf. Ier. Decorosie Mărturisitorul, episcop de Capua, în Campania (695) • Sf. Cuv. Gualfredie (Wilfrid), de la Gheradesca, stareț la Piombino, în Toscana (765) • Sf. Georgia, fecioara, din Arvernia, în Franța (sec. VI) • Sf. Osvie, prinţ în Anglia (†670) • Sf. Cuv. Pafnutie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Dalmatie, din Siberia (†1697) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Tesalonic (†1776) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan și Mihail, preoţii (†1930), Pavel, ieromonahul, Nicolae, preotul, şi Sf. Mc. Sofia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938) • Sf. Cuv. Antim din Chios, în Grecia (†1960).

[1] Trupul Sfintei Agapia a rămas la Terni, în biserica ridicată pentru pomenirea ei de episcopul Anastasie, iar capul a fost mutat la Roma, în biserica Ss. XII Apostoli.

[2] Moaștele sfintelor mucenițe se găsesc încă din secolul al IV-lea la Terni, alături de cele ale Sfintei Agapia.

[3] Profesor de retorică, botezat de Sf. Valentin de la Terni, mucenicit împreună cu toată familia sa.

[4] Pomenit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 45

feb.
16
joi
Sf. Sf. Mc. Pamfil, preotul, şi Valentin, diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
feb. 16 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Pamfil, preotul, şi Valentin, diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului

Sf. Mc. Pamfil, preotul, Valent, diaconul, şi cei împreună cu dânșii: Pavel, Seleuc, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil (†309) • Sf. Ier. Flavian, mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. V) • Sf. Mc. Proclu, Efibie și Apolonie, de neam atenian, muceniciți la Terni, sub Aurelian (273) • Sf. Ier. Faustin, episcop de Brescia (381) • Sf. Cuv. Flavian, pustnicul (sec. IV) • Sf. Tigridie, preotul, de la Clermont, în Franţa (†388) • Sf. Mucenici din Martiropole şi Sf. Maruta, episcopul Mesopotamiei (†422) • Sf. Ier. Eulalie[1], episcop de Siracuza, în Sicilia, (503) • Fericita Maria cea Nouă, din Bizia, în Tracia (sec. X) • Sf. Cuv. Nou Mc. Roman din Carpensia, în Constantinopol (†1694) • Sf. Ier. Macarie, mitropolitul Moscovei, apostolul Altaiului (†1926) • Sf. Sf. Nou Mc. Pavel, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care l-a primit pe Sf. Fulgențiu de Ruspe în timp ce acesta fugea din Africa.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: “Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

feb.
17
vin
Sf. Mare Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria (Sâmbăta Sfinţilor Cuvioşi)
feb. 17 toata ziua
Sf. Mare Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria <em>(Sâmbăta Sfinţilor Cuvioşi)</em>

Sf. Mare Mc. Teodor Tiron[1] (306) • Sf. Mariamna, întocmai cu apostolii, sora Sf. Ap. Filip • Sf. Împăraţi Marcian (†453) şi Pulheria (†457) • Sf. Cuv. Auxiviu, episcopul Solonului, în Cipru (sec. II) • Sf. Cuv. Teostirict • Sf. Sf. Mc. Polihroniu, episcopul Babilonului (sec. III) • Sf. Mc. Faustin și cei împreună cu dânsul, 44 de mucenici, de la Roma • Sf. Mc. Saturnin, Castul, Magnus, Luciu, Rogat, Ioan și cei împreună cu dânșii, de la Terni (273) • Sf. Mc. Donat, Secondian și Romul, de la Concordia, în Veneto (303) • Sf. Sf. Mc. Habetdeu (Habetdeus), episcop de Luni, în Liguria, mucenicit de vandalii arieni (500) • Sf. Cuv. Ghevroc, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fintan, întemeietorul Mănăstirii Clonenagh, din Irlanda (†603) • Sf. Ier. Finan, episcop de Lindsfarne, Anglia (†661) • Sf. Ier. Silviu, episcop evanghelizator al regiunii Teheranului, azi în Iran (†720) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Cremona (763) • Aflarea moaştelor Sf. Mina Calicheladul (†886) • Sf. Cuv. Teodor cel Tăcut, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodosie Bulgarul (†1360) şi ucenicul său, Roman, de la Constantinopol • Sf. Nou Mc. Mihail din Adrianopol, azi în Ucraina (†1490) • Sf. Sf. Mc. Ermogen, patriarhul Moscovei (†1612) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, din Bitola, în Macedonia (†1727) • Sf. Nou Mc. Teodor Vizantiul, de la Mitilene, în Grecia (†1795) • Sf. Sf. Mc. Teodor din Atciara, în Georgia (†1822) • Sf. Cuv. Varnava, de la Schitul Ghetsimani, în Rusia (†1906).

[1] Conform unei tradiții antice, în secolul al XIII-lea, trupul Sfântului Teodor a fost adus din Euchaita – o mică localitate nu departe de Amasia – la Brindisi, unde este păstrat într-o raclă din argint, într-unul din altarele catedralei (Biblioteca Sanctorum, vol XII, p. 239).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 36

feb.
18
sâm
Sf. Ierarh Leon cel Mare, ep. Romei; Sf. Ier. Agapit, ep. Sinaului
feb. 18 toata ziua
Sf. Ierarh Leon cel Mare, ep. Romei; Sf. Ier. Agapit, ep. Sinaului

Sf. Ier. Leon cel Mare[1], mărturisitorul, episcopul Romei (461)Sf. Ier. Agapit Mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcopul Sinaului, azi Simav, în Turcia, (sec. IV) • Sf. Mucenici de la Lentini, în Sicilia (255) • Sf. Cuv. Mc. Leon şi Parigoriu, nevoitori în Patarele Liciei (†258) • Sf. Mc. Maxim, Claudiu, frații, Prepedigma, soția lui Claudiu, și fiii lor, Alexandru şi Cutia[2], de la Ostia, sub Dioclețian (296) • Sf. Constanța, Augusta, Attica și Artemona, fecioarele, de la Roma (sec. IV) • Sf. Mc. Constanța, de la Vercelli, sora Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Mc. Victorin, Dorotea, Teodul şi Agripina • Sf. Mc. Piuliu • Sf. Ier. Colman, arhiepiscop de Lindisfarne, Anglia (†676) • Sf. Cuv. Cosma, din Rusia (†1492) • Sf. Ier. Nicolae, întâistătătorul Bisericii Georgiei (†1591).

[1] Care a mărturisit dreapta credință în fața monofizismului. În Martirologiul Roman, e pomenit pe 11 Aprilie. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[2] După ce au fost arși, moaștele lor au fost adunate și îngropate la Ostia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

feb.
19
Dum
Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Sf. Cuv. Mărt. Evghenie și Macarie
feb. 19 toata ziua
Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Sf. Cuv. Mărt. Evghenie și Macarie

Începutul Postului Sfintelor Paști

Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soția sa, Apfia, ucenici ai Sf. Ap. Pavel • Sf. Cuv. Mărturisitori Evghenie şi Macarie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gabinie[1], preotul, de la Roma, sub Dioclețian (296) • Sf. Mc. Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota, din Tracia (†310) • Sf. Cuv. Mesropie Traducătorul[2] (†439) • Sf. Ier. Quodvultdeus (Ce-vrea-Dumnezeu)[3], mărturisitorul, episcopul Cartaginei, de la Napoli (450) • Sf. Mc. Odran, slujitor al Sfântului Patrick, mucenicit în Irlanda (†452) • Sf. Cuv. Ravula, nevoitor în Liban și la Constantinopol (†530) • Sf. Cuv. Conon din Palestina (†555) • Sf. Ier. Lup, episcop de Châlons-sur-Saône, în Franța (sec VII) • Sf. Ier. Barbatie[4], episcop de Benevento, în Campania, făcătorul de minuni (682) • Sf. Ier. Mansuetie Mărturisitorul[5], episcop de Milano (681) • Sf. Mc. Filoteia, din Atena (†1589) • Sf. Cuv. Teodor, ctitorul Mănăstirii din Sanaxar, în Rusia (†1791).

(Începutul Postului Sfintelor Paști –

Zi aliturgică)

[1] Sfântul Gabin a fost fratele papei Caiu și, după ce a suferit temniță și torturi, a murit de moarte mucenicească. Moaştele sale se află în altarul criptei bisericii Santa Susanna de la Roma.

[2] Făuritorul alfabetului armenian și întemeietorul monahismului armenian.

[3] Exilat, împreună cu credincioșii săi, de către împăratul arian Genseric, și lăsați în derivă pe mare, fără ancoră și fără vâsle, aceștia au acostat la Napoli, unde Sf. Ier. Qvodvultdeus s-a săvârșit în pace, fiind cinstit de creștinii locului.

[4] Care a convertit la credința ortodoxă un mare număr de longobarzi.

[5] Autor al unui tratat împotriva monotelismului. A convocat un sinod împotriva monotelismului, la Milano, în anul 680. A fost mai întâi înmormântat în biserica Sant’Ambrogio din Milano, apoi moaştele sale au fost mutate în biserica Santo Stefano din aceeași localitate.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: “Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei,  Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 51

feb.
20
lun
Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei, și Agaton, episcopul Romei; Sf. Cuv. Visarion (Zi aliturgică. Canonul cel Mare)
feb. 20 toata ziua
Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei, și Agaton, episcopul Romei; Sf. Cuv. Visarion <em>(Zi aliturgică. Canonul cel Mare)</em>

Sf. Ier. Leon[1], episcopul Cataniei, în Sicilia (780) • Sf. Ier. Agaton Mărturisitorul[2], episcopul Romei, (681) • Sf. Cuv. Visarion cel Mare, tămăduitorul, din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Mc. Didimie din Cipru • Sf. Mc. Victor, Corona și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Sf. Mc. Tiranion, Silvan, Peleu și Nil, episcopii, și Zenovie, preotul, și cei împreună cu dânșii, din Tir, în Fenicia (†304) Sf. Sf. Mc. Sadotie, episcop în Persia, şi cei împreună cu dânsul, 128 de mucenici, sub Sapur Regele († 342/344) • Sf. Ier. Chindie, episcopul Pisidei • Sf. Cuv. Plotie • Sf. Sf. Mc. Elefterie, episcop de Turnal, Belgia, mucenicit de arieni (†531) • Sf. Ier. Eucherie, episcop de Orleans, Franţa (†743) • Sf. Cuv. Agaton, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Mc. Cornelie, de la Pskov, şi ucenicul său Vasian, din Rusia (†1570) • Sf. 34 Cuv. Mc. din Mănăstirea Valaam, în Rusia (†1578).

(Zi aliturgică)

[1] Osemintele Sfântului Leon al Cataniei s-au păstrat în mănăstirea în care spre sfârșitul vieții se retrăsese, aflată în apropierea zidurilor cetății. În secolul al XI-lea, ele au fost duse la Constantinopol, împreună cu moaștele sfintei mucenițe Agata și cu ale altor mucenici.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața monotelismului. De neam sicilian, Sfântul Agaton a fost înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican. Mormântul inițial a fost pierdut. Este sfântul ocrotitor al orașului Palermo. În Occident e pomenit în ziua de 10 ianuarie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.

Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit împreună cu dânsul, o sută douăzeci şi opt la număr.

Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128 de martiri au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul Savoriu al II-lea. Sf. Sadoc era succesorul mucenicului Simeon (prăznuit în 17 aprilie). Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a pătimit el însuşi moartea ca martir.  Înfăţişat în mare slavă la capătul unei scări care ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: “Ridică-te până la mine, Sadoc, nu-ţi fie teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te vei ridica tu.”

La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: “Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu”. Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Visarion.

Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.

Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Chindiu, episcopul Pisidei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Plotiu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 31

feb.
21
mar
Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ierarh Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei (Canonul cel Mare)
feb. 21 toata ziua
Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ierarh Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei <em>(Canonul cel Mare)</em>

Sf. Cuv. Timotei, din Muntele Olimp (sec. IX) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei (†377) • Sf. Ier. Antim, episcop de Terni și de Spoleto (176) • Sf. Ier. Felix, episcop de Metz, Franţa (sec. II) • Sf. 79 de Mucenici răstigniți în Sicilia, sub Dioclețian (303) • Sf. Mc. Claudiu, Sabia și Maxim, din Sicilia (303) • Sf. Irina, fecioara, de la Roma, sora papei Damasie (379) • Sf. Sf. Mc. Severian[1], din Schitopolis, în Palestina • Sf. Ier. Maximian, episcop de Ravena (556) • Sf. Ier. Ioan al III-lea Scolasticul[2], patriarhul Constantinopolului (†577) • Sf. Ier. Paterie, episcop de Brescia (606) • Sf. Ier. Zaharia, patriarhul Ierusalimului (†631) • Sf. Mc. Petru Scribul[3], din Maiuma, la Damasc (†743) • Sf. Ier. Gheorghe, episcopul Amastridei (†811).

[1] Apărător al dreptei credințe în fața eutihianilor, a fost ucis de aceștia.

[2] A introdus în Dumnezeiasca Liturghie rugăciunea „Cinei Tale celei de taină”.

[3] Ucis de musulmani.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică “Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus “Imnul heruvimilor” şi “La cina ta de taina.”

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

feb.
22
mie
Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din Constantinopol (Canonul cel Mare)
feb. 22 toata ziua
Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din Constantinopol <em>(Canonul cel Mare)</em>

Aflarea moaştelor Sfinților Apostoli și Mucenici din Evghenia, în Constantinopol (sec. VII) • Sf. Cuv. Atanasie Mărturisitorul, cel din Mănăstirea Sf. Petru şi Pavel din Nicomidia (†826) • Sf. Cuv. Talasie şi Limneu, pustnicii, din Siria (†440) • Sf. Ier. Telesfor[1], episcopul Romei (136) Sf. Ier. Papia, episcop de Ierapolis (înc. sec II) • Sf. Mc. Antuza şi cei 12 slujitori ai săi • Sf. Mc. Sinetosie • Sf. Ier. Vlasie • Sf. Ier. Pashasie, episcop de Vienne, în Franța (sec IV) • Sf. Cuv. Varadat, din Antiohia (†460) • Sf. Cuv. Leontie, din Licia • Cei 9 Sf. Mucenici copii din Kola (sec. VI) • Sf. Cuv. Elvin, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Noi Mc. Iosif, Vladimir, preoţii, Ioan, diaconul, şi Ioan, din Rusia (†1918) Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, Victor, preoţii, Petru, Leonida, Irina (†1938) şi Andrei, din Rusia (†1941) • Întemeierea Bisericii din Antiohia de către Sfântul Apostol Petru[1].

[1] Este înmormântat în Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel.

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat şi credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.

Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Telesfor, episcopul Romei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varadat.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, s-a închis pe sine într-o chilioară. De acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă şi şi-a făcut o chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei. În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Vlasiu, papa Romei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 23

feb.
23
joi
Sf. Sfinţit Mc. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia
feb. 23 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia

† Sf. Sf. Mc. Policarp[1], episcopul Smirnei (†167) • Sf. Cuv. Gorgonia, sora Sf. Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul (†372) • Sf. Policarp, preotul, de la Roma (300) • Sf. Mc. Clement • Sf. Mc. Tea • Sf. Cuv. Romana[2], fecioara, nevoitoare la Todi, în Umbria (324) • Sf. Cuv. Alexandru Neadormitul (†430) • Sf. Veturian[3], apostol în regiunea Anjou, din Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ioan, Moise, Antioh şi Antonin, Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian, pustnici aproape de Cir, în Siria (sec. V) • Sf. Ier. Felix, episcop de Brescia (652) • Sf. Cuv. Bosvilie, monah în Anglia (†664) • Sf. Cuv. Milburga, egumenă la Wenlock, în Anglia (†715) • Sf. Ghermin, prinţul, din Anglia (†750) • Sf. Cuv. Ioan Secerătorul[4], de la Bivongi, în Calabria (sec. XI) • Sf. Cuv. Damian de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (†1280) • Sf. Cuv. Moise Prorocul, de la Lacul Alb, în Rusia (sec. XV) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian, de la Mănăstirea Filoteu, din Muntele Athos, mucenicit în Larisa (†1568) • Sf. Nou Mc. Lazăr din Peloponez • Sf. Cuv. Policarp din Briansk, în Rusia (†1620/21) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, Alexie, preoţii, şi Serghie, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Zenovie, mitropolitul de Tetri-Tskaro, în Rusia (†1985).

[1] Sfântul Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul și a fost hirotonit episcop al Smirnei, chiar de Sfântul Apostol. Osemintele sale se află sub altarul principal al bisericii S. Ambrogio della Massima. Alte moaște mai sunt semnalate la Roma, în biserica S. Maria din Campo Marzio. La Veneția, moaște ale Sfântului Policarp sunt semnalate în bisericile San Giuseppe din Castello (o coastă, un picior și tibia) și San Giorgio dei Greci.

[2] Sfânta Romana era fiica lui Calfurnio, prefectul Romei. Voind să devină creștină, Sfânta a fugit de acasă pe când avea zece ani, pentru a primi botezul de la Sfântul Silvestru, pe muntele Sorrente. După botez, Sfânta Romana a rămas să trăiască ca și pustnică într-o peșteră, unde de multe ori a primit vizita Sfântului Silvestru care o învăța și o întărea în cele duhovnicești. Apoi Sfânta a plecat spre orașul Todi, în apropierea căruia s-a așezat într-o altă peșteră. În acea peșteră s-a și săvârșit, în rugăciune fiind, în anul 324. Credincioșii din împrejurimi, care deseori o vizitau pentru a lua povățuire și mângâiere, au îngropat-o în peștera în care trăise și se rugase, și au înălțat acolo un altar unde se săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. În anul 1301, trupul Sfintei Romana a fost mutat la San Fortunato.

[3] Originar de la Genova, ucenic al Sfântului Martin de Tours.

[4] Grec de neam, a trăit în Calabria și a devenit ucenic al altor pustnici din Valea Stilarului, la Bivongi. După moartea sa, înmulțindu-se năvălirile piraților și atacurile asupra mănăstirii, călugării au mutat trupul Sfântului Ioan, de la Bivongi la Stilo, unde se presupune că se află și astăzi. Mănăstirea Sfântului Ioan este astăzi locuită de monahi ortodocși români.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, “roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul “Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: “Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, “tatăl tuturor creştinilor” şi “ademenitorul întregii Asii”.  În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în “Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

“Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, “dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale”.

“Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: “Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : “Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

feb.
24
vin
† Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea celor adormiți)
feb. 24 toata ziua
† Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul <em>(Sâmbăta Sfântului Teodor - Pomenirea celor adormiți)</em>

Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul • Sf. Mc. Pavel și Primitiva, de la Roma • Sf. Mc. Montan, Lucie, Iulian, Victorin, Flavian şi cei împreună cu dânşii, din Cartagina (sec. IV) • Sf. Cuv. Demetriada, fecioara, nepoata Sf. Probia (425) • Sf. Ier. Pretextat, episcop de Rouen, în Franța (†486) • Sf. Etelbert, primul rege creştin din Kent, în Marea Britanie (†616) • Sf. Cuv. Erasm, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Aflarea moaştelor Sf. Roman, prinţ de Uglici, în Rusia (†1468).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

feb.
25
sâm
Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru și Ipatie
feb. 25 toata ziua
Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru și Ipatie

Sf. Ier. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (†806) • Sf. Mc. Alexandru, soldatul, din Tracia, sub Dioclețian • Sf. Cuv. Ipatie • Sf. Mc. Antonie • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos • Sf. Constanța[1], fiica împăratului Constantin cel Mare (354) • Sf. Sf. Mc. Righinie, episcop de Skopelos, în Grecia (†362) • Sf. Cuv. Pafnutie, de la Kefala, nevoitor în pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Apamiei Ciprului • Sf. Sf. Mc. Ipatie[2], stareţul Mănăstirii lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia.

[1] Moaștele Sfintei Constanța au fost aduse la Roma și puse în mausoleul de lângă biserica pe care a construit-o ea însăși în cinstea Sfintei Mucenițe Agnia. Capul Sfintei Constanța este păstrat într-o raclă din argint în sacristia bisericii S. Pietro in Vincoli din Roma.

[2] Acest Sfânt Ipatie este prăznuit de sinaxarul de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte, în 17 iunie.


SINAXARUL ZILEI

În prima sâmbătă din Postul Mare se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de sfântul mare mucenic Teodor în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie). La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul  Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă. S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă. Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.

În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească. Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.

Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.

Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784. În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi. La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.

Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică. Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.

Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie. Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.

Sf. Tarasie a adormit în anul 806. Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta. Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.

Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor. La mormântul său au avut loc multe minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena. Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon. Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou. Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor.

Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor. Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins. Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu. Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare. Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură. Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu. După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare. Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi. Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa. Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu. Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor. Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare. Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

feb.
26
Dum
Sf. Ierarh Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca
feb. 26 toata ziua
Sf. Ierarh Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca

Sf. Ier. Porfirie episcopul Gazei (†420) • Sf. Mc. Fotini (Luminița/Svetlana), Samarineanca[1] • Sf. Mc. Anatolie, Foto, Fotida, Paraschevi, Chiriachi, surorile Sf. Mc. Fotini şi Sf. Mc. Iosi şi Fotin, fiii săi • Sebastian, dregătorul, și Anatolie, ofițerul (†66) • Sf. Mc. Teoclit Magul • Sf. Mc. Hristodul • Sf. Ier. Faustinian, al doilea episcop de Bologna (sec. IV) • Sf. Nicolae Katopinul • Sf. Ier. Andrei, episcop de Florența (407) Sf. Ier. Servulie, episcop de Verona (†412) • Sf. Mc. Victor (sec. VII) • Sf. Mc. Sebastian, ducele (†1500) • Sf. Nou Mc. Ioan Calfa, de la Constantinopol (†1575) • Sf. Noi Mc. Petru, preotul, (†1930), Ana (†1937), Ioan, episcopul de Rylsk, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Sfânta Fotini (Luminița) este femeia samarineancă pomenită în Evanghelia de la Ioan (IV, 4-42). Diario Romano din 1926 afirmă că la biserica San Paolo fuori le Mura  se află capul Sfintei Mucenițe Fotini.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Porfiriu, episcopul Gazei.

Acesta se trăgea din cetatea Tesalonic şi era fiu de părinţi aleşi şi bogaţi. Deci pornind din patria lui, s-a dus în Egipt şi mergând acolo într-un schit, a îmbrăcat cinul monahal, iar după cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminând pe mulţi cu cuvântul său. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, după care, mai târziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei împreună cu alţi episcopi. Acolo a întărit pe credincioşi, şi a întors pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Văzând el că creştinii, eparhioţii săi, erau nedreptăţiţi de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători la idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol şi aflând pe sfântul Ioan Gură de Aur, care era atunci patriarh, şi spunându-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta în seama lui Amantiu Cubicularul. Şi acesta spunând cele ce a aflat de la el împărătesei, aceasta l-a primit cu bucurie şi a spus şi împăratului de venirea preacuviosului şi de proorocirea ce a făcut sfântul pentru pruncul lor ce avea să se nască. Iar împăratul, mirându-se de aceasta, a mulţumit după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea împărăteasa a născut pe Teodosie cel Tânăr. Şi chemând pe sfântul Porfiriu, acesta a binecuvântat pruncul şi împărăteasa a făgăduit să facă tot lucrul după voia lui. Pentru care a rugat pe împărat, iar împăratul încă a făgăduit şi el. Iar dacă a citit câte cerea preacuviosul, s-a mâhnit zicând: nu este cu putinţă să fie izgoniţi slujitorii idolilor şi ereticii, din pricina multului folos şi ajutor pe care îl aduc. Atunci, împărăteasa a zis către împărat: adevărat, greu lucru este cererea aceasta, împărate, dar şi mai grea este respingerea ei. După aceea a fost înduplecat şi împăratul să împlinească cele cerute. Şi a trimis cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la împărăteasă două sute de monede de aur ca să zidească biserică şi două sute monede simple de cheltuială, şi sosind în eparhia lui, a sfărâmat toate celelalte altare idoleşti şi a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzându-l, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a hotărât împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte şi vieţuind cu cinste în aceeaşi eparhie şi făcând multe minuni, după douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar către Victor, a zis: “De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit”. Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.

Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Victor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Calfa, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1575, şi care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan Calfa (Ucenicul) trăia în Galata, o suburbie a Constantinopolului. De profesie era tâmplar şi fiind foarte îndemânatic, mulţi oameni importanţi apelau la serviciile lui. I s-a încredinţat chiar lucrarea de ornamentare interioară a palatului sultanului.

Sf. Ioan Calfa era renumit pentru bunătatea sa creştină pe care o arăta faţă de orfani sau faţă de cei închişi în închisori şi, de aceea, mulţi îi cereau ajutorul. Odată, un înalt demnitar l-a rugat să-l ia pe nepotul său ca ucenic. Acesta a acceptat şi, după terminarea perioadei de ucenicie, tânărul a primit un post important la curte.

Într-o zi, întâlnindu-l pe fostul său profesor şi binefăcător, tânărul l-a întrebat ce zic scrierile creştine despre “profetul” lor Mohamed. Sf. Ioan n-a vrut să răspundă la o astfel de întrebare, dar la insistenţele băiatului, i-a răspuns zicând că Mohamed a fost un simplu muritor, fără educaţie, care n-a făcut nici o minune în viaţa lui. Şi a continuat spunând că Mohamed nici nu a fost profet, ci mai degrabă un duşman al lui Dumnezeu. La auzul acestora, tânărul devotat credinţei sale islamice, a fugit la confraţii săi spunându-le cum Sf. Ioan l-a insultat pe profetul lor.

Sf. Ioan a fost trimis în judecată unde i s-a cerut să se lepede de Hristos, dar el şi-a mărturisit cu demnitate credinţa în Mântuitorul.  După ce l-au torturat, a fost condamnat la 6 luni de penitenţă şi în primele trei luni a fost bătut în închisoare. Văzând că nu-l pot convinge nicicum să le facă voia, i-au tăiat capul în piaţa Ergat-Bazara, lângă Bedestan (o piaţă acoperită) în 26 februarie 1575.

Pătimirile Sf. Mucenic Ioan Calfa au fost consemnate de Părintele Andrei, iconomul şef al Patriarhiei Constantinopolului, care s-a împărtăşit împreună cu el în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sebastian din Poshekhonye.

Sfântul Sebastian din Sokhota, Poshekhonye, a pus temeliile unei mănăstiri cu Hramul Schimbarea la Faţă, pe malul râului Sokhota, la distanţa de 90 verste de oraşul Romanov (azi Tutaev), în districtul Yaroslav. Călugării mănăstirii au cultivat ei înşişi pământul şi se hrăneau cu rodul mâinilor lor. Fondatorul mănăstirii era primul care dădea acest exemplu pentru munca câmpului. Sf. Sebastian a încetat din viaţă în anul 1500.

Mănăstirea Schimbarea la Faţă de pe râul Sokhota s-a alăturat mai târziu mănăstirii Cherepovets iar în 1764 s-a închis. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unde se aflau moaştele Sfântului Sebastian, s-a construit o biserică din piatră. Sfântul Sebastian mai este prăznuit şi în ziua de 18 decembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

feb.
27
lun
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu
feb. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu

Sf. Cuv. Mărt. Procopie Decapolitul

(sec. VIII) • Sf. Cuv. Talaleu, din Siria (†460) • Sf. Apostol Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, cel care a purtat crucea Domnului nostru Iisus Hristos (sec. I) • Sf. Mc. Ponțiana, de la Genova • Sf. Hrisogon Mărturisitorul, de la Genova • Sf. Mc. Ghelasie Comediantul (sec. IV) • Sf. Cuv. Gherontie • Sf. Mc. Nisiu • Sf. Cuv. Timotei din Cezareea • Sf. Mc. Iulian şi Cronion • Sf. Cuv. Asclipiu şi Iacob (sec. V) • Sf. Ier. Leandru[1], episcop de Sevilia, în Spania (†600) • Sf. Cuv. Ştefan (†614) • Sf. Cuv. Alnotie, pustnicul, de la Stowe, în Anglia (†700) • Sf. Cuv. Tit, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1190) • Sf. Nou Mc. Ilie din Trapezunt, azi în Turcia (†1749) • Sf. Ier. Rafail, episcop de Brooklyn, SUA (†1915).

[1] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Scrisori.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail şi deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa credincioşilor.

Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să înveţe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui Solomon, Sfântului Rafail: “Dă o şansă omului înţelept şi acesta va deveni şi mai înţelept, sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul lui” (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va întoarce şi va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.

În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca şi conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble şi a adus 24 de studenţi din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la rândul lor pe ceilalţi.

Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea administraţiei bisericii în mâinile clerului şi poporului băştinaş, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă, atrăgând atenţia asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un preţ pentru mediatizarea criticilor sale.

În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire între mai mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcţiile sale preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului şi Alexandriei au trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-şi publica ideile în forma de cărţi.

În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la Biserica Rusă şi să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunităţii arabe ortodoxe.

Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot aşa, când Sf. Rafail a auzit doleanţele semenilor săi împrăştiaţi într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească din nou într-o ţară străină.

Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895, întâmpinat de o delegaţie de arabi creştini care-şi aşteptau păstorul din Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din oraşul New York. La mai puţin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el din Rusia. Noua capelă a fost sfinţită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.

Truditorul păstor a rămas în New York învăţând, predicând şi slujind sfintele slujbe pentru enoriaşii săi. Nu a durat însă mult până a auzit şi de alte comuniuni arabe creştine împrăştiate peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligaţi să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-şi neglijeze îndatoririle duhovniceşti. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deşi nu era împotriva dialogului cu cei de alte confesiuni sau a relaţiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtăşite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferenţiere dintre ortodocşi şi heterodocşi, insistând ca orice biserică să-şi pună bazele în canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice. Spiritul ortodox al vieţii şi propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin cuvintele şi faptele sale. El a susţinut şi apărat întotdeauna Credinţa curată care era “dusă sfinţilor” (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înţeles ideile heterodocşilor, mai târziu, înţelegând cât s-au depărtat aceştia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-şi ferească enoriaşii de influenţele nefaste. Sfântul îi învăţa să nu participe la adunările heterodocşilor, ca să nu fie răniţi de “diversele şi ciudatele doctrine” (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de oraşe între New York şi San Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în oraşe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat foamea spirituală a credincioşilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii şi botezuri, ascultând mărturisiri şi slujind Sfânta Liturghie în casele enoriaşilor care nu aveau biserici. În alte cuvinte, sfântul şi-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăţi şi obstacole şi fiind atent la toate aspectele legate de grija faţă de credincioşi. (2 Timotei 4, 5).

În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni şi slujbe liturgice a fost foarte utilă preoţilor în săvârşirea sfintelor slujbe şi mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar şi este folosită şi în ziua de azi.

În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail şi-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoţilor ortodocşi arabi de a sluji în noile biserici ridicate de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului Nicolae în care-şi exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoţi calificaţi din Syria, căutând şi mireni îmbunătăţiţi duhovniceşte pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar şi mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu numea preoţi fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.

Aşa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care “a fost trimis să îndrume turma lui Hristos – ruşi, slavi, arabo-sirieni şi greci-care era împrăştiată de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicţii paralele bazate pe naţionalitate. Biserica i-a unit pe cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când Revoluţia Rusă a deranjat viaţa religioasă din Rusia şi America.

În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru construirea unui cimitir şi pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43 de locaţii, călătorind pe uscat şi pe apă, fără să lase obstacolele şi greutăţile să-l întoarcă din drum şi a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud şi vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci şi ruşi, dar şi la arabi, oficiind cununii şi botezuri şi regularizând cununiile ortodocşilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocşi. De asemenea a miruit câţiva copii botezaţi de biserica catolică.

În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reuşit să readucă calmul şi să stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înştiinţat printr-o telegramă că Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veştii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârşit, după 168 de ani de aşteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din Antiohia.

După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că nu-şi poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să construiască o biserică permanentă şi să achiziţioneze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a doua dorinţă s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long Island.

În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita şi îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulţumit dar a refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire proiectul prin care urma să construiască o biserică creştină pentru comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn şi a remodelat-o după credinţa ortodoxă. Episcopul Tihon a sfinţit biserica spre bucuria credincioşilor prezenţi, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care şi l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.

Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creştere şi Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii şi persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenţie specială în îndrumarea duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).

În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în acelaşi timp şi conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul Meletios anunţat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulţumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa şi acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfinţit ca prim episcop asistent al lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan – St. Petersburg.

În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfinţit pe pământ American. Episcopii Tihon şi Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Ţarului Nicolae al II-lea. După sfinţirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoţi şi să-i repartizeze la parohii, ajutându-l şi pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.

Spre sfârşitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunţat intenţia sa de a scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicaţie oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între credincioşii şi parohiile din dioceza sa. Episcopul era conştient că nu va putea vizita personal pe toţi credincioşii ortodocşi din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii şi celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conţinutul publicaţiei s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în credinţă a ortodocşilor. “Cuvântul” urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învăţăturile etice, subiectele ecleziastice istorice şi contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor şi slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905, momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca şi achiziţionarea Catedralei Sf. Nicolae şi a cimitirului parohiei.

În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfinţit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon şi a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferinţă a clerului diocezei la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenţi erau şi oameni care ar putea fi socotiţi asemenea cu sfinţii: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky şi Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârşit ca martiri în Rusia).

În următorii 10 ani, Episcopul Rafail şi-a păstorit turma care creştea tot mai mult. Mărindu-se populaţia comunităţii din New York, creştea şi numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut să înfiinţeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creştin, deoarece viitorul Bisericii în aceasta ţară depindea de educaţia tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se ţineau în limba engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea credinţei şi în educaţie pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.

Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înţeleasă de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Soborniceşti şi Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).

În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia şi a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcţia de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe Patriarhului Grigore ca Mitropolit al oraşului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaţilor, citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop dintr-un oraş în altul.

În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos şi l-a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înţeles de ce este felicitat pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o “slugă nevrednică” deşi şi-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).

Către sfârşitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simţit destul de întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.

Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite oraşe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou şi a stat două luni acasă, ducându-şi crucea bolii cu răbdare.

În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail şi-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viaţă.

Din tinereţe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în America, el şi-a găsit poporul împrăştiat în străinătăţuri şi i-a chemat să se reunească. Nu şi-a neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada şi Mexic ca să-i găsească pe ai lui şi să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajişti străine şi să nu-şi rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit şi i-a ajutat să crească în toţi acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul morţii sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioşi.

Episcopul Rafail a fost un învăţat, autor al mai multor cărţi şi al aproape tuturor articolelor din revista “Cuvântul”. El şi-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruşi sau greci, vorbindu-le în limba lor. A învăţat să vorbească fluent engleza şi a încurajat introducerea acesteia în practicile bisericeşti şi în programele de educaţie.

Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni şi a fost ca un tată blând pentru toţi. A câştigat dragostea şi respectul lor, iubindu-i mai întâi şi apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare şi caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alţii dar sever cu el însuşi. El a realizat multe lucruri bune în viaţa lui pământeană şi acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni şi laudă neîncetate lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi cu Împărăţia Cerurilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 23

feb.
28
mar
†) Sf. Cuvioși Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Proterie, patr. Alexandriei
feb. 28 toata ziua
†) Sf. Cuvioși Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Proterie, patr. Alexandriei

†) Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea (sec. V) • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], împreună pătimitor cu Sf. Procopie Decapolitul (†747) • Sf. Sf. Mc. Porterie, arhiepiscopul Alexandriei, şi cei împreună cu dânsul, 6 Mucenici, din Egipt (†457) • Sf. Ier.Varsanufie, episcopul Damascului (†457) • Sf. Ier. Gheorghe, episcop de Develt, în Bulgaria • Sf. Cuv. Casian Zăvorâtul şi Postitorul, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ap. Nimfas şi Evvul (sec. I) • Sf. Mc. Macarie, Rufin, Iust și Teofil, olarii, de la Roma, sub Deciu (250) • Sf. Sf. Mc. Nestor, episcop de Magidos, în Pamfilia (†250) • Sf. 40 de mii de Mucenici din Antiohia • Sf. Cuv. Chira şi Marana, pustnicele, din în Siria (†450) • Sf. Mc. Avrichie • Sf. Ier. Varsos, episcopul Damascului, în Siria • Sf. Cuv. Roman (†463) şi fratele său, Lupicinie (†480), întemeietorii Mănăstirii Condat, în Munții Jura, din Franţa • Sf. Cuv. Simeon, din Mgvime, în Georgia (sec. VI) • Sf. Ier. Vendemial, episcop de Verona (680) • Sf. Nouă Mc. Chirana, din Tesalonic (†1751) • Sf. Cuv. Nicolae cel nebun pentru Hristos, de la Pskov, în Rusia (†1576) • Sf. Sf. Mc. Arsenie, mitropolitul Rostovului, în Rusia (†1772) • Sf. Ier. Meletie, episcopul de Kharkov, în Rusia (†1840).

[1] Apărător al cinstirii Sfintelor icoane, sub Leon Isaurul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru mãrturisitorul Casian Romanul.

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trãgea din pãrinti luminati si vestiti. Încã de mic copil el a avut mare dragoste de învãtãturã si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a strãbãtut toatã învãtãtura elineascã, deprinzând în chip desãvârsit filozofia si astronomia, învãtând bine si dumnezeiasca Scripturã, cunoscând-o foarte îndeaproape si desãvârsit. Si vrând sã-si împodobeascã viata cu curãtia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a fãcut monah, dându-se pe sine la toatã ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desãvârsitã chibzuialã, s-a retras în sihãstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toatã smerenia, a trecut la mai multã ispitã si nevointã. Apoi, iesind din sihãstrie, a înconjurat toate mânãstirile Egiptului si ale Tebaidei si muntele Nitriei si al Asiei, Pontul si Capadocia si tot Rãsãritul, adunând de acolo vietile tuturor pãrintilor si petrecerile si nevointele lor, mai mult de cum adunã ceara pecetile inelelor. Si aceasta o adeveresc lucrãrile cele scrise de dânsul, care sunt pline de toatã iscusinta si întelepciunea si folosul. A mai scris si alte asemenea învãtãturi, pe care, dacã le va citi cineva cu socotealã, multã roadã va avea într-însele si mult folos va dobându; si va cunoaste dintr-însele si viata si obiceiurile scriitorului. Deci, astfel vietuind acest minunat om si asa petrecând, cãtre locasurile cele de dincolo s-a mutat.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Gherman din Dobrogea, însotitorul sfântului Cassian Romanul.

Acest sfînt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din parinti straromâni, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.

Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre si în Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Dupa ce a învatat carte în satul natal si pe lînga Episcopia Tomisului, împreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si împreuna-vietuitor pîna la moarte, s-a dus sa deprinda învatatura Sfintilor Parinti în partile Constantinopololului. Apoi, tot împreuna, au intrat în viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.

Dorind o viata mai înalt duhovniceasca în Hristos, s-a dus împreuna cu fericitul Casian sa se închine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreti egipteni, învatînd de la ei neîncetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au închinat la mormîntul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în manastirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi – Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi si dregatori din Rasarit, îndemnati de împarateasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gura de Aur cerînd sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul sau, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa “Convorbiri cu Parintii din Pustie”, “Sfîntul Parinte Gherman”. El a contribuit mult la întarirea vietii monahale în Dobrogea, din Italia si din Galia.

Dupa o aspra si îndelungata nevointa duhovniceasca, ajungînd la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-si sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfînt. Pentru viata lui aleasa, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 33

mart.
1
mie
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie
mart. 1 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie

Sf. Cuv. Mc. Evdochia Samarineanca (sec. II) • Sf. Cuv. Domnina din Cir (†460) • Sf. Mc. Marcel şi Antonie • Sf. Mc. Hermas şi Adrian, de la Marsilia, în Franța (†290) • Sf. 260 de Mucenici de la Poarta Salaria, din Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Mc. Antonia, din Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Silvestru şi Sofronie • Sf. Mc. Nestorian • Sf. Mc. Harisie, Nichifor şi Agapie • Sf. Ier. Felix al III-lea[1], episcopul Romei (492) • Mutarea moaștelor Sf. Sf. Mc. Herculan[2], episcop de Perugia, decapitat în timpul lui Totila (547) • Sf. Ier. Albinie, episcop de Angers, în Franța (†550) • Sf. David, ocrotitorul Ţării Galilor (†589) • Sf. Ier. Suidbertie, episcop în Anglia (†713) • Sf. Cuv. Leoluca[3], starețul, de la Corleone, în Sicilia (900) • Sf. Cuv. Agapie, sihastrul, din hotarele Mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Cuv. Martirie din Zelenesk, Rusia (†1603) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, preotul (†1937), Petru, protoiereul, Vasile, preotul, şi Antonie, ierodiaconul • Sf. Cuv. Nouă Mc. Ana • Sf. Nouă Mc. Nadejda (†1938), şi Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, (†1942), din Rusia.

[1] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofi-zismului și fost stră-străbunic al Sfântului Grigorie cel Mare al Romei. A fost înmormântat în catedrala San Paolo fuori le Mura din Roma.

[2] Despre care Sfântul Grigorie cel Mare scrie că a fost găsit la patruzeci de zile după decapitare, cu trupul întreg, ca și cum nu ar fi fost decapitat (cf. Martirologiul Roman).

[3] Moaștele Sfântului Leoluca se află la biserica din Corleone, în Sicilia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca.

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace. La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.

Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305). După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.

În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi. Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului. În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).

Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor. Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi. Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu. Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.

Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.

Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani. În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.

Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i “să se întoarcă la părintele lui fără frică”. Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: “Ai înşelat pe Hagarene” îi spuse, “dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui”. Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească. Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine. Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte.  Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii. Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 48

mart.
2
joi
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor
mart. 2 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor

Sf. Sf. Mc. Teodot, episcopul Chiriniei, în Cipru (†320) • Sf. Mc. Isihie Sincliticul (sec. IV) • Sf. Mc. Nestor şi Tribimiu (sec. III) • Sf. Apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi • Sf. Mc. Troadiu şi cei împreună cu dânsul, din Neocezareea (†249) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din Sicilia (257) • Sf. Mc. Iovinie și Vasileu[1], de la Roma, sub Valerian (258) • Sf. Mc. Cvint, făcătorul de minuni (†283) • Sf. Mc. Andronic şi Atanasia • Sf. Mucenici ce au pătimit sub împăratul Alexandru Sever și Prefectul Ulpian (sec. III) Sf. Mc. Pavel, Heraclie, Secondil, Ianuaria și Luciosa, de la Porto Romano, lângă Roma, sub Dioclețian (305) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Ier. Ioavan, episcop în Anglia (†562) • Sf. 440 de mucenici[2] ucişi de longobarzi în Campania (579) • Sf. Ier. Ceadie (Ceadda), episcop de Lichfield, în Anglia (†673) • Sf. Ier. Arsenie, episcop de Tver, în Rusia (†1409) • Sf. Cuv. Sava şi Varsanufie, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Savatie şi Eufrosin, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Ioachim, din Itaca, în Grecia (†1868) • Sf. Nicolae (Planas), preot la Atena (†1932).

[1] Moaştele lor se află în Basilica dei Santi Apostoli de la Roma, iar capul Sfântului Iovin se presupune că s-ar afla în biserica San Lorenzo in Damaso, de la Roma.

[2] Pomeniți de Sf. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru.

Sfântul Mucenic Teodot, născut în Galaţia – Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru.  În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.

Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: “Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. ”  Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.

Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.

În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Isihie Sincliticul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Cvint, făcătorul de minuni.

Acest sfânt s-a născut în Frigia şi a învăţat acolo dreapta credinţă. Ducându-se apoi în satul Neolida, împărţea milostenii celor lipsiţi. Dar în vremea împăratului Aurelian, ighemonul Rufin îl îndemna să jertfească idolilor, sub ameninţarea cu moartea. Cum însă sfântul Cvint cu rugăciunea lui a vindecat pe ighemon de demonul de care era cuprins, acesta l-a lăsat în pace. Şi iarăşi fiind prins de cei ce se aflau la templul idolilor, deoarece întâmplându-se la un cutremur, templul şi toate statuile care se găseau în el au căzut la pământ, cei ce-l ţineau prins pe sfânt au fugit şi l-au lăsat slobod. La patruzeci de zile de la cutremur venind în fruntea locului aceluia conducător Clearh şi acesta fiind om superstiţios şi plin de teamă faţă de religia idolilor, a poruncit ca sfântul Cvint să fie din nou prins şi să i se zdrobească fluierele picioarelor. Dar acestea îndată, cu puterea lui Hristos, s-au făcut din nou sănătoase. Iar după zece ani, de la zdrobirea picioarelor lui, timp în care mergând din loc în loc vindeca toată boala şi toată slăbiciunea şi ajuta pe săraci, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor şi a sfântului mucenic Tribimiu.

Aceşti sfinţi erau de fel din cetatea chiverioţilor din Pergam. În vremea împărăţiei lui Decius cel nelegiuit, fiind aduşi de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor cetăţii şi mărturisind pe Hristos au fost chinuiţi în multe chipuri; dar pentru că au rămas neînduplecaţi în credinţa lor, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Troadiu şi a celor împreună cu dânsul, care au pătimit mucenicia pe vremea împăratului Decius.

Sfântul Mucenic Troadiu a suferit pentru Hristos în Pontus Neocezareea, sub împăratul Decius (249-251), îndurând torturi oribile. Sf. Grigorie al Neocezareei (prăznuit în 17 noiembrie) i-a proorocit acestuia mucenicia şi i-a văzut suferinţele printr-o viziune. De asemenea, el i-a văzut sufletul cum ieşea din trup, odihnindu-se în bucuria cea cerească.

Tot în această zi pomenirea sfintei fecioare Eutalia, care de sabie s-a săvârşit.

Sfânta Eutalia a trăit în Sicilia şi avea mamã pe o femeie greacă după neam, care era bolnavă de curgere de sânge şi care îşi găsise în cele din urmã vindecarea în urma rugăciunilor sfinţilor mucenici Alfiu, Filadelf şi Ciprin. Pentru aceasta, crezând în Hristos, s-a botezat împreună cu Eutalia, fiica ei. Un alt fiu al ei, cu numele Sermilian, auzind aceasta, a prins-o şi a voit să o strângă de gât, dar scoasă fiind din mâinile lui de către o slujitoare a ei, a fugit. Sora lui, Eutalia, defăimând cu cuvinte aspre fapta cea cu totul urâtă pe care o încercase asupra mamei lor, acesta a întrebat-o: nu cumva şi tu eşti creştină? Da, i-a răspuns sfânta. Iar nelegiuitul acela, dezbrăcând-o, a biciuit-o cumplit şi a dat-o unuia dintre servitori, ca să o batjocorească. Rugându-se însă sfânta, servitorul a orbit. Văzând aceasta Sermilian i-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi pomenirea sfinţilor mucenici Andronic şi Atanasia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi pomenirea sfântului părintelui nostru Nicolae, preotul din Plana (Grecia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 23

mart.
3
vin
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc
mart. 3 toata ziua
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, din Capadocia, Turcia (†308) • Sf. Cuv. Piamuna, fecioara, nevoitoare în Egipt (†337) • Sf. Sf. Mc. Teodoret, preotul, din Antiohia (†363) • Sf. Zenon şi Zoil • Sf. Mc. Emiterie și Cheledonie, soldații, de la Callahorra, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Felix, Luciol, Fortunat și Marcia, din Nordul Africii • Sf. Cuv. Camelia, nevoitoare la Ecoulives, în Franţa (†437) • Sf. Mc. Marin şi Aster, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†445) • Sf. Cuv. Nonita, din Anglia (sec. V) • Sf. Vinvaleu[1], din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Tițian Mărturisitorul, episcop de Brescia (526) • Sf. Cuv. Ghenolie, din Marea Britanie (†532) • Sf. Cuv. Artelaida[2], de la Benevento, în Campania (570) • Sf. Cuv. Calupan Zăvorâtul, din Auvergne, Franța (†576) • Sf. Cuv. Anselm, starețul, de la Nonantola,  Modena (803) • Sf. Ier. Ioan al IV-lea (980-1001) şi Ioan al V-lea (1033-1049), patriarhii Georgiei.

[1] Fiul Sf. Fragan și Gvenia, Anglia (5 Iulie).

[2] Nepoata patriarhului Narsie. A părăsit curtea Împăratului Iustinian pentru a trăi ca pustnică.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc.

Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308.

Fraţii după sânge Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulţi prizonieri păgâni la credinţa creştină.

Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al oraşului Amaseea şi s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Ştiind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduşi în faţa lui. Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc şi-au mărturisit cu tărie credinţa în faţa noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuţi, până li s-a învineţit tot corpul. 

În timpul suferinţelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, “Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, aşa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor.” Ca răspuns, Însuşi Domnul li s-a înfăţişat mucenicilor împreună cu îngerii Săi şi cu Sf. Teodor Tiron, spunându-le: “Priviţi, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveţi viaţă veşnică.”

Soldaţii împreună cu alţi martori ai viziunii au fost învredniciţi să vadă şi ei pe Mântuitorul. Aceştia l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Văzând că oamenii sunt gata să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii să fie duşi în închisoare, după care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cină, cerându-i să se închine idolilor dar să rămână creştin în suflet, lucru pe care sfântul l-a refuzat.

În ziua următoare, mucenicii au fost duşi la un templu păgân şi puşi să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: “Doamne, fii cu noi şi alungă mânia păgânilor. Primeşte în acest loc sacrificiul nesângeros al creştinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu.” Nu bine a terminat rugăciunea şi s-a pornit un cutremur care a năruit pereţii templului şi statuia zeiţei Artemis a fost făcută bucăţi. Toţi au fugit din templu de frică să nu fie prinşi sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: “Rugăciunea ta a fost ascultată şi în acest loc se va înălţa un lăcaş de rugăciune al creştinilor.” După cutremur, ighemonul Asclepiodot şi-a revenit greu din şoc şi a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legaţi şi să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinţii au început să se roage lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: “Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!

Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie.

În noaptea dinaintea execuţiei lor, sfinţii au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou şi i-a îmbărbătat. În dimineaţa de 3 martie, Sf. Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi dar Vasilisc a fost lăsat în închisoare. 

Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul şi i-au aruncat corpul în râu dar creştinii au găsit moaştele şi le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.

Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viaţa Sf. Mucenic Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.

Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la împărat toată bogăţia, şi sfintele odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creştinilor şi clerul Bisericii împrăştiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de acolo, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins şi adus înaintea judecăţii, după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte, sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de bucuria cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul după cum spusese sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a săvârşit.

Fecioara Piamun a trăit în sfinţenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca şi în pustnicie. Mânca doar la sfârşitul zilei iar după rugăciune torcea fuiorul de in.

Sfânta  Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiţi de lăcomie, au hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci când se revărsau.  Sf. Piamun a ştiut de intenţia lor şi le-a spus şi bătrânilor satului despre ce aveau aceia de gând să facă. Bătrânii miraţi au căzut în genunchi în faţa sfintei, implorând-o să se ducă la acei oameni şi să-i convingă să renunţe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune şi, în dimineaţa următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmaţi spre distrugerea locaşului sfintei fecioare, aceştia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mişca. 

Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioşilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii şi-au revenit şi s-au căit pentru păcatul lor, trimiţând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul “Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi.”

Sfânta Piamun s-a înălţat în pace la Domnul în anul 337.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 403

mart.
4
sâm
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi sora sa, Iuliana
mart. 4 toata ziua
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi sora sa, Iuliana

Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan (†475) • Sf. Mc. Pavel şi Iuliana, sora lui (†273) • Sf. Sf. Mc. Luciu[1], episcopul Romei, sub Valerian (254) • Sf. Mc. Caius Palatinul, din Nicomidia (†259) • Sf. 900 de Mucenici, din Catacomba lui Calist, în via Appia, de la Roma, (†260) • Sf. Mc. Codrat, Acachie şi Stratonic, cei care au fost mai înainte chinuitori ai Sf. Mc. Pavel şi Iuliana • Sf. Ier. Grigore, episcopul Constanțianei, în Cipru • Sf. Ier. Paulin, episcop de Brescia (540) • Sf. Ier. Leonard, episcop de Coutances, în Franța (†614) • Sf. Cuv. Ovinie (Owin), aproape de Lichfield, Anglia (†672) • Sf. Cuv. Apian, pustnicul, de la Commachio, pe coastele Adriaticii (800) • Sf. Mc. Adrian, episcop al insulei May, din Scoţia (†875) • Sf. Ier. Grigore, episcopul Asului, din Anatolia (†1150) • Sf. Cuv. Gherasim de Vologda, în Rusia (†1178) • Sf. Vasile, prinţ de Rostov, în Rusia (†1238) • Sf. Cuv. Vasile şi Ioasaf, din Pskov, în Rusia (†1299) • Sf. Daniil, prinţul Moscovei (†1303).

[1] Pomenit de Sf. Sf. Mc. Ciprian al Cartaginei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli. Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos. Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Codrat, Acaciu şi Stratonic, cei ce au fost mai înainte chinuitori ai sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Grigore episcopul Asului din Anatolia, care a trăit la anul 1150 şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 19

mart.
5
Dum
Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul
mart. 5 toata ziua
Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul

Sf. Mc. Conon din Isauria, făcătorul de minuni (sec. I) • Sf. Mc. Conon, grădinarul, din Palestina (sec. IV) • Sf. Cuv. Marcu Pustnicul, făcătorul[1] de minuni • Sf. Mc. Olivia, de la Brescia, sub Adrian (138) • Sf. Mc. Iraida • Sf. Mc. Evlampiu, din Palestina • Sf. Mc. Evloghie • Sf. Mc. Arhelau şi cei împreună cu dânsul, 152 de mucenici • Sf. Cuv. Marcu de la Atena, ce s-a nevoit în Egipt (sec. V) • Sf. Sf. Cuv. Piran, pustnicul, din Anglia (†480) • Sf. Ier. Chiran (Kiran), episcop de Ossory, întemeietorul Mănăstirii Saighir, din Irlanda (†530) • Sf. Sf. Mc. Virgiliu, arhiepiscop de Arles, fost monah la Lérins, în Frața (†618) • Sf. Cuv. Clement, starețul Mănăstirii Sfânta Lucia, din Siracuza Siciliei (800) • Sf. Cuv. Adrian din Pocekonie şi Sf. Cuv. Leonida, din Rusia (†1550) • Sf. Mc. Ioan Bulgarul, de la Constantinopol, (†1784) • Sf. Nou Mc. Partenie, din Didimoteicon, în Tracia (†1805) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Rapsani (†1818) • Sf. Sf. Noi Mc. Mardarie, ieromonahul, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Nicolae (Velimirovici), episcop de Ohrida, în Macedonia (†1956).

[1] Ucenic al Sf. Ier. Ioan Gură-de-Aur, care a mărturisit credința ortodoxă în fața ereziei mesalienilor, și ale cărui scrieri sunt cuprinse în Filocalie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.

Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli. Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie. Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.

Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit. Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grădinarul.

Acest sfânt era din Nazaretul Galileii şi a trăit pe vremea împăratului Decius. Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron şi aici, făcându-şi o grădină în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scoţându-şi hrana de care avea nevoie. Şi era atât de cinstit şi de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă, găsindu-l pe câmp şi îndreptându-şi cuvântul către el, li s-a închinat lor din tot sufletul. Când aceştia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine, că eu sunt şi creştin? Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget şi de o credinţă cu el. După ce a fost legat şi a fost adus înaintea ighemonului şi neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de fier în picioare şi a fost silit să meargă aşa înaintea unui car. Atunci el, ieşind şi căzând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui Marcu monahul (“Ascetul”), făcătorul de minuni.

Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute. Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost încredinţată de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea şi să vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea. După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor. Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le cere să fie plini de îndurare?

Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea. Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.

Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina. După moartea părinţilor săi păgâni, el şi-a dat toată moştenirea săracilor, devenind un pelerin prin Palestina şi convertind păgânii la credinţa creştină. În timpul unei persecuţii el a fost arestat, torturat în mod groaznic şi decapitat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.

Sf. Mucenic Evlampiu a trăit în Palestina şi i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau şi a celor împreună cu dânsul o sută cincizeci şi doi de mucenici, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1784, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan s-a născut în Bulgaria în anul 1765. Musulmanii, crezând în mod fanatic că dacă vor converti cât mai mulţi creştini la credinţa lor ei vor fi salvaţi şi vor avea în viaţa de dincolo abundenţă de hrană şi desfătări cu fecioare, foloseau toate metodele, bune şi rele de a-i convinge pe creştini.

Pe când era doar un copil, Ioan îşi petrecea mult timp cu musulmanii şi, încet-încet, a renunţat la Hristos, urmând credinţa musulmană. Pe când avea şaisprezece ani, şi-a revenit din rătăcire, căindu-se amarnic pentru greşeala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, în Marea Lavră, unde a petrecut în pocăinţă, sub ascultarea unui părinte. El a dus o viaţă monahală strictă timp de trei ani şi totuşi, conştiinţa nu-i da pace. Astfel, cu binecuvântare de la duhovnic, el s-a decis să plece la Constantinopol şi să mărturisească public pe Hristos, chiar să-şi verse sângele pentru a spăla păcatul apostaziei de care se simţea vinovat.

Tânărul călugăr s-a îmbrăcat ca un turc, lucru care nu i se permite unui creştin să facă şi, ajungând în Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformată în moschee. În faţa musulmanilor şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a început să spună rugăciuni creştine. Cu voce tare povestea cum el s-a născut creştin dar a căzut în rătăcire şi s-a depărtat de credinţa lui Hristos. Striga mai departe cum că vrea în acel moment să se lepede de falsa credinţă musulmană şi să se întoarcă din nou la Hristos.

Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de mânie, l-au prins şi l-au torturat în felurite chipuri. “Leapădă-te de Hristos,” strigau ei, “şi întoarce-te la credinţa musulmană, altminteri vei muri.”

Sf. Ioan a răspuns: “Fără Hristos, nu există salvare.”

Agarenii  furioşi l-au târât pe sfânt în curte unde i-au tăiat capul. În acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei în 1784, la vârsta de 19 ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 47

mart.
6
lun
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci
mart. 6 toata ziua
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Sf. 42 Mucenici din Amoreea, dintre care: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu dânşii • Aflarea Sfintei Cruci a Domnului și a sfintelor piroane, de către Sf. Elena (†326)Sf. Sf. Mc. Marcian, primul episcop de Tortona, în Piemonte, sub Adrian (120) • Sf. Mc. Maxim • Sf. Mc. Iulian şi Evul • Sf. Mc. Eufrosin • Sf. Cuv. Arcadie Sf. Ier. Evagrie Mărturisitorul, arhiepiscopul Constanti-nopolului, exilat sub Valent (†380) • Sf. Ier. Vasile[1], primul episcop al Boloniei (sec. IV) • Sf. Victor, diaconul, aproape de Piacenza (444) • Sf. Cuv. Fridolin, din Irlanda, fondatorul Mănăstirii din Säckingen, în Germania (sec. V) • Sf. Ier. Baldredie, episcop în Scoţia (sec. VII) • Sf. Cuv. Sineburga şi Tiba, starețele, din Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Isihie, făcătorul de minuni (†790) • Sf. Cuv. Balterie (Balther) și Bilfridie (Bilfrid), pustnicii, din Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Iov, din Anzersk, în Rusia (†1720).

[1] Hirotonit și trimis la Bologna de Sf. Ier. Silvestru al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia – Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: “Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.” Dar mucenicul le-a răspuns: “Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor “Întrutotul Binecuvântat”, Calist  cel “Neînfrânt”, Constantin cel “Nepreţuit”, Teofil cel “Minunat” şi Vasois cel “Puternic”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu. El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337). El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

mart.
7
mar
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, ep. Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, episcopi de Herson
mart. 7 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, ep. Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, episcopi de Herson

Sf. Sf. Mc. Efrem, episcopul Tomisului • Sf. Sf. Mc. Vasilevs, Efrem, Evghenie, Agatador, Elpidie, Eterie şi Capiton, episcopii Chersonului (sec. IV) • Sf. Ier. Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, din Cipru (sec. IV) • Sf. Cuv. Pavel cel Simplu, ucenicul Sf. Antonie cel Mare (†340) • Sf. Ier. Gaudiosie, episcop de Brescia (445) • Sf. Ier. Efrem, patriarhul Antiohiei (†546) • Sf. Cuv. Endochie (Endoc) din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Estervinie (Esterwine), stareţ de Wearmouth, în Anglia (†686) • Sf. Cuv. Lavrentie, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului „Phaneromeni”, din insula Salamina, în Grecia (†1707) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul (†1930), Nil, ieromonahul, şi Sf. Cuv. Mc. Maria şi Matrona, monahiile, din Rusia (†1938).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.

În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.

Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme. Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

Şi îndată lăsând toate şi bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie şi bătând la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi i-a zis: Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici? Iar el i-a răspuns: Sunt un străin şi am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bătrân fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci monah şi nici să înduri necazurile şi strâmtorarea pustiului. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din belşug cele necesare trupului şi vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta, fiindcă eu stau singur şi mănânc doar la cinci zile o dată şi atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el. Şi sfântul neputând să-l alunge, închizând uşa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămând şi nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfântul având trebuinţă neapărată să iasă afară, deschizând uşa şi găsindu-l pe Pavel lângă uşa colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poţi să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi este cu neputinţă să mă duc într-altă parte. Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare şi vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea şi aici să te mântuieşti; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face. Şi sfântul i-a zis: ridică-te deci şi roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ţi aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în peşteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui. După aceasta, sfântul Antonie ieşind afară şi luând ramuri de finic, i-a zis: ia şi împleteşte din ramurile acestea, aşa cum mă vezi că împletesc eu. Şi bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un şirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi împleteşte din nou. Şi Pavel a stat nemâncat timp de şapte zile. Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească şi să, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind şiragul cu îndelungă-răbdare şi cu osârdie şi împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească şi fără să se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum crezi, părinte! Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfântul; şi punând masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pâine, de câte şase uncii fiecare (aproape 200 grame) şi a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei. Şi sfântul Antonie începând un psalm, ca şi întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi îndeplinind şi această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te, fă-ţi rugăciunea şi culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuşi de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopţii, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi. Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-şi înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule, mai mănâncă şi altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns: dacă vei mânca şi tu, atunci şi eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie. Iar după ce au adormit puţin, sculându-se au început din nou să cânte. Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte fraţi la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi sfântul i-a zis: slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti nimic, până ce vor pleca. Şi au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: pentru ce nu vorbeşti? Şi, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbeşte fraţilor; şi a început să vorbească.

Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Şi făcând aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat câtuşi de puţin. O altă dată i-a poruncit sã scoată apă şi toată ziua să o verse fără de folos.

Şi altădată, iarăşi, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a văzut că săvârşeşte fără şovăială, fără murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceşte, i-a zis: Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare zi aşa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit! Şi Pavel a zis lui: dacă mai ai şi altele să-mi arăţi, nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu uşurinţă le fac.

O astfel şi atât de mare ascultare şi umilinţă a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânşii. Iar marele Antonie, încredinţându-se despre el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor şi să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

mart.
8
mie
Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei, și Pavel, ep. Plusiadei
mart. 8 toata ziua
Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei, și Pavel, ep. Plusiadei

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei (†845) • Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, din Plusiada Bitiniei (sec. IX) • Sf. Ap. Hermas (sec. I) • Sf. Mc. Dion • Sf. Cuv. Mc. Dometie • Sf. Mc. Apolonie, diaconul, și Filimon, de la Antinoe, în Egipt (†305) • Sf. Sf. Mc. Chiril, episcopul, și cei împreună cu dânsul: Beata, Erenia, Feliciu, Felicita, Mamilie, Urban, Rogatie, Silvan și alt Rogatie, din Africa • Sf. Ier. Probinie[1], episcop de Como, gal de neam, ucenic al Sfântului Ambrozie de Milano (420) • Sf. Cuv. Senan, din Irlanda (†544) • Sf. Ier. Felix, apostolul Angliei de Est, episcop de Dunwich (†647) • Sf. Ier. Iulian, episcop de Toledo, în Spania (†690) • Sf. Cuv. Lazăr, stareţul Mănăstirii din Murmansk şi Atanasie, urmaşul său, din Rusia (sec. XV).

[1] Sfântul Probinie a fost trimis de Sfântul Ambrozie de Milano pentru a-l ajuta pe Sfântul Ierarh Felix, episcopul de Como. Probinie va fi cel de-al doilea episcop de Como. În secolul al XII-lea,  trupul său a fost mutat în biserica Sfântul Antonie, care a fost închinată Sfântului Probinie. Cinstirea lui a fost foarte răspândită în perioada Evului Mediu, după cum atestă cărţile liturgice ale Episcopiei de Como, folosite până la Conciliul de la Trento.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.

Fericitul Teofilact se trăgea de fel din părţile Răsăritului. Şi petrecându-şi viaţa cu bine încă de copil, mai târziu, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a plecat de acolo şi a venit la Constantinopol. Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se găsea mai mare peste slujitorii de taină ai palatului împărătesc, şi a fost primit şi el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabă a Ortodoxiei.

Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, după ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunăvoie, atunci a fost întocmai ca şi cum lumina ar fi fost pusă cu adevărat în sfeşnic. Minunatul arhiereu a zidit îndată o mănăstire, lângă intrarea în Marea Neagră şi printre alte fapte pe care le-a mai făcut a tuns în monahism şi pe cuviosul Teofilact şi pe Mihail, care mai înainte fuseseră mireni şi care împodobiseră lumea în care trăiseră până atunci, atât cu fapta cât şi cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul văzând virtutea plină de strălucire a celor doi bărbaţi şi propăşirea lor continuă în Hristos, a trimis după ei şi i-a aşezat îndată în casa de rugăciuni pe care o zidise. Dar nu a trecut multă vreme şi Mihail a fost făcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.

Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a săvârşit cuviosul Teofilact o arată lucrurile înseşi: sfintele biserici clădite de dânsul, spitalele, ajutorarea văduvelor şi a orfanilor şi nemăsurata lui milostenie. Căci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare următor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apă călduţă spăla şi ştergea cu însăşi mâinile sale pe betegi, pe şchiopi şi pe cei cu mădularele rănite.

Când marele Tarasie a părăsit viaţa aceasta, după ce a strălucit nouăsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaînţelept. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împărăţiei, a pornit de îndată, ticălosul, la nimicirea sfintelor icoane. Şi lucrul acesta dându-se pe faţă, marele Nichifor, trimiţând după cei mai de seamă dintre arhierei şi luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor şi împreună cu alţii şi pe fericitul Teofilact, a venit împreună cu el la nelegiuitul şi apostatul împărat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeieştile Scripturi. Dar acela, întocmai ca o aspidă ce-şi astupă urechile, nu a voit să înţeleagă cele grăite de ei; ci, nesocotind toate acesta, susţinea cu dârzenie credinţele lui deşarte de mai înainte. Ceilalţi arhierei văzând aceasta, au tăcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-şi cuvântul către împărat, i-a zis: ştiu că dispreţuieşti bunătatea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu. Dar va veni asupra ta, fără de veste, cumplită nenorocire şi distrugere întocmai ca furtuna şi nu vei avea pe nimeni care să te scape. Auzind acestea împăratul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca toţi să fie alungaţi în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în insula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia şi ceilalţi în alte părţi. Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit să fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apărare în garnizoana chiverioţilor şi se găseşte lângă mare). În aceasta petrecând acest fericit mărturisitor timp de treizeci de ani şi răbdând cu stăruinţă toate suferinţele în acest pământ străin, s-a mutat către Domnul. Iar după câtva vreme încetând erezia şi Ortodoxia strălucind din nou, în timpul binecredincioasei împărătese Teodora şi al preasfinţitului patriarh Metodie, cinstitele moaşte ale preacuviosului părintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun şi au fost aşezate în Nicomidia, în biserica cea zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăraţilor luptători împotriva sfintelor icoane. Şi văzând pe cei ce se năpusteau fără de judecată împotriva Bisericii, răsturnând toată temelia cea dreaptă a aşezămintelor sfinte, ştergând toate chipurile sfintelor icoane şi nimicind toată bunăcuviinţa sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeieşti, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, înţelegând să pătimească orice fel de asupriri şi de surghiunuri pentru icoane.

Deci bine şi cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Ermis, despre care aminteşte apostolul Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 25

mart.
9
joi
† Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
mart. 9 toata ziua
† Sf. 40 de Mucenici din Sevastia

† Sfinţii 40 de Mucenici[1] din Sevastia Armeniei (320) • Sf. Mc. Urpasian (†295) • Sf. Cezarie, fratele Sf. Ier. Grigorie Teologul (†369) • Sf. Ier. Pacian, episcop de Barcelona, în Spania (†390) • Sf. Cuv. Mc. Constantin, rege în Irlanda, apoi monah propovăduitor în Scoţia (†576) • Sf. Ier. Vosie, episcop de York, în Marea Britanie (†705) • Sf. Cuv. Mc. Hristodul (‘Abd Al-Masih), stareţul Mănăstirii de la Muntele Sinai (sec. VIII) • Sf. Cuv. Moise, stareţul Mănăstirii Maicii Domnului din satul Al-Rass, în Siria • Sf. Noi Mc. Hristea şi Panaghie, din Peloponez, Grecia (†1716) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, preotul, Nicolae, arhidiaconul, Ioasaf, ieromonahul, şi Natalia, novicea, din Rusia (†1938).

[1] Dintre care, Cirion și Candid.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi mărirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.

În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.

După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă şi doi copii, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 ARTICOLE DESPRE ZIUA LITURGICĂ

Predica la prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia


Hits: 31

mart.
10
vin
Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu dânșii
mart. 10 toata ziua
Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu dânșii

Sf. Mc. Codrat din Corint şi cei împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent (†268) • Sf. Mc. Marcian • Sf. Ier. Simplicie Mărturisitorul[1], episcopul Romei (483) • Sf. Cuv. Anastasia, patriciana, zăvorâtă din Pustia Schetică, Egipt (†567) • Sf. Cuv. Droctovie, stareţul de la Saint-Germain-de Pres, ucenic al Sf. Gherman de Paris, în Franța (†576) • Sf. Ier. Chesoghie (Kessog), episcop de Loch, în Scoţia (sec. VI) • Sf. Cuv. Atalie, de la Mănăstirea Sf. Columban din Bobbio, în Lombardia (sec. VII) • Sf. Cuv. Ioan din Kakul, în Georgia, azi în Turcia (sec. XI) • Sf. Nou Mc. Mihail, de la Agrafa, Tesalonic (†1544) • Sf. Cuv. Agaton, de la Mănăstirea Sf. Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, din Muntele Minunat • Sf. Cuv. Pavel din Taganrog, în Rusia (†1879).

[1] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului și a arianismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent.

În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.

Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

În zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanţ o femeie, cu numele Anastaşia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinţi de neam ales şi bogaţi. Era cea dintâi patriciană a împăratului şi având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfăţişare frumoasă şi era plină de bunătate aşa încât toţi erau încântaţi de purtările ei frumoase, chiar şi împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obişnuieşte întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun şi să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-şi niciodată odihnă, a făcut în aşa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa şi fiind cu adevărat plină de cunoştinţă dumnezeiască, Anastasia şi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor. Şi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie şi adunându-şi o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum şi a ajuns la Alexandria. Şi construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, ţesând veşminte sfinte şi sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.

După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viaţa aceasta (548), împăratul şi-a adus aminte de Anastasia patriciana şi a trimis să fie căutată cu multă stăruinţă pretutindeni. Iar mieluşeaua lui Dumnezeu luând cunoştinţă de acest lucru, părăsind în timpul nopţii mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, şi istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-a pus numele Anastasie eunucul. Şi aşezând-o într-o peşteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie şi nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraţi să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă şi să i-l pună afară lângă peşteră, după care să primească binecuvântare şi să plece.

Această femeie vitează şi neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci şi opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neştirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înţeleagă, să povestească sau să scrie virtuţile dumnezeieşti ale celor douăzeci şi opt de ani pe care aceasta singură le-a înfăţişat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, şederile în picioare, îngenuncherile şi postirile? Şi mai înainte de toate şi după toate încăierările şi răzvrătirile demonilor, plăcerile trupeşti, poftele cele rele şi toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană şi care fusese obişnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulţime de bărbaţi şi femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depăşeşte orice minte şi orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine şi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: “Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă şi uneltele trebuitoare pentru îngropare şi vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul”. După ce a scris acestea, a aşezat hârbul afară, la uşa peşterii. Iar bătrânul încunoştiinţându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopţii, i-a zis ucenicului său: “Du-te, frate, la peştera în care se găseşte fratele Anastasie eunucul şi vezi că la uşa peşterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poţi mai degrabă aici”. După ce acesta s-a dus şi l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Şi luând în grabă pe frate cu el şi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Şi deschizând peştera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinţeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: “Fericit eşti, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreţuit împărăţia cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!”

Iar aceea a răspuns: “Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta”. Şi bătrânul a adăugat: “De aş fi luat-o eu înaintea ta, atunci aş fi putut ruga pe Dumnezeu!” Deci stând pe rogojină a îmbrăţişat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: “Binecuvintează pe ucenicul meu şi fiul tău!” Şi ea a zis: “Dumnezeul părinţilor mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărţirii mele de trup, Cel ce cunoaşte toate nevoinţele mele din peştera aceasta, pentru numele Tău şi pentru slăbiciunea şi chinul meu, să odihnească duhul părinţilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei”. Şi întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: “Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcaţi de zdrenţele cu care sunt acoperită şi nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine”. Apoi, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a zis: “Daţi-mi pecetea lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine!” Şi privind către răsărit a strălucit ca şi cum ar fi primit în peşteră o rază de foc asupra feţei ei. Şi făcând semnul cinstitei cruci, a zis: “Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu”. Şi zicând acestea şi-a dat duhul.

Atunci, au săpat o groapă înaintea peşterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: “Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat”. Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuţi de el, întocmai ca nişte frunze veştejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: “Ştiai, părinte, că eunucul era femeie?” Dar bătrânul a răspuns: “Ştiam şi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată ţara şi mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi”. Şi atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viaţa ei.

Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 26

mart.
11
sâm
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie
mart. 11 toata ziua
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie

Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†639) • Sf. Sf. Mc. Pionie, preotul bisericii din Smirna, azi în Turcia (†215) • Sf. Mc. Trofim şi Talu, de la Laodiceea, azi în Turcia (†300) • Sf. Mucenici ce prin foc s-au săvârșit, în Antiohia, sub Maximian (†300) • Sf. Mc. Gorgonie și Fermie, de la Nyssa, în Bitinia (sec. III) • Sf. Cuv. Gheorghe Sinaitul (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Vigiliu, episcop de Auxerre, în Franța (†685) • Sf. Ier. Vindician Mărturisitorul, episcop de Arras și Cambrai, în Franța (†712) • Sf. Ier. Benedict (Crispus), episcop de Milano [1](725) • Sf. Ier. Ingusie (Oengus), episcop în Irlanda (†824) • Sf. Sf. Mc. Evloghie[2], preotul, din Cordoba, în Spania (†859) • Sf. Teodora, regina Epirului, în Grecia (sec. XIII) • Sf. Eftimie, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1458) • Sf. Cuv. Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni • Aducerea moaştelor Sf. Mc. Epimah în Constantinopol • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Vrața, în Bulgaria (†1813) • Sf. Cuv. Alexie, stareţul Schitului Goloseievo, din Kiev, în Ucraina (†1917) • Sf. Cuv. Mărt. Patrichie, ieromonahul, din Rusia (†1933).

[1] A construit un adăpost pentru femeile care se pocăiau.

[2] Ucis de saracinii musulmani.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 27

mart.
12
Dum
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog
mart. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

Sf. Cuv. Teofan[1] Mărturisitorul din Muntele Sigriana (†818) • Sf. Ier. Grigorie Dialogul[2], episcopul Romei (604) • Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog[3] (†1022) • Sf. și Dreptul Finees, nepotul lui Aaron (sec. XII î.Hr.) • Sf. 9 Mucenici • Sf. Petru, diaconul[4], ucenicul Sf. Grigorie Dialogul (605) • Sf. Mc. Mamilian[5], de la Roma • Sf. Ier. Pavel, episcop de Leon, în Anglia (†572) • Sf. Cuv. Mur, întemeietorul Mănăstirii Fahon, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Nicodim, din Mammola, Calabria (990) • Sf. Dimitrie cel jertfit, regele Georgiei (†1289) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care, pentru apărarea cinstirii sfintelor icoane, a fost întemnițat, sub Leon Armeanul, timp de doi ani, și apoi deportat în Samotracia.

[2] Autor al Dialogurilor, în care prezintă vieți ale sfinților contemporani cu el, pentru a întări conștiința poporului în sfințenie. De aici i se mai trage și numele de Dialogul. În zilele din săptămână din timpul Postului Mare, se slujește Sfânta Liturghie atribuită lui, al cărui text și ritual se pare că le-a adus de la Constantinopol unde, înaine de a fi papă, a petrecut mai mulți ani, ca trimis al papei la curtea imperială. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Se prăznuiește și pe 12 octombrie.

[4] Al cărui nume a fost folosit de către Sf. Grigorie în Dialoguri.

[5] Osemintele Sfântului Mamilian de află sub altarul central al bisericii Santa Maria in Monticelli. Diario Romano indică aici, în afară de moaștele sale, și pe cele ale Sfinților Mucenici Mamilian, Eustație, Procol, Golbodeu și Nimfa, fecioara, muceniciți la Palermo. O parte din moaștele sfinților mucenici mai sus amintiți, a fost mutată la Palermo, în anul 1966.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana.

Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă. După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială. Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i: “Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare”. Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis: “O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu”.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva. Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul. Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei.

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii. Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă. După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo. Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.

“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;  De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel”.  (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: “Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



ARTICOLE DE LA SFINȚI

Sfântul Simenon Noul Teolog, cel care s-a rănit cu dragostea lui Dumnezeu


 

Hits: 17

mart.
13
lun
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia
mart. 13 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului (†842)[1] • Sf. Mc. Hristina (Cristina), fecioara, din Persia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Publiu, episcop de Atena, sub Marc Aureliu (†161/180) • Sf. Mc. African, Publiu şi Terenţiu (sec. III) • Sf. Ier. Marius, episcop de Sevasta, în Armenia • Sf. Mc. Aviv, din Ermupolis, insula Syros, în Grecia  • Sf. Cuv. Vincenţiu, monah la Magny, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Mochemochie (Mochoemoc), stareț în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Geraldie (Gerhald), stareţ la Mayo, în Irlanda (†732) • Sf. Sf. Mc. Ruderichie (Rodrigo), preotul și Solomon, uciși de mauri, la Cordoba, în Spania (†857).

[1] Apărător al sfintelor icoane, Sfântul Ierarh Nichifor fusese exilat la Marmara, în Propont, și unde a și adormit, în ziua de 2 iunie. În ziua de 13 Martie, zi în care a fost exilat, a fost readus de către arhiepiscopul Metodie al Constantinopolului și așezat în biseric Sfinții Apostoli.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte. Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane. Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie. Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane. Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.

După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail: “Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol”. Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor. Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie. Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani. Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol. Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare. Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 22

mart.
14
mar
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul
mart. 14 toata ziua
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul

Sf. Cuv. Benedict[1] din Nursia (550) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, preotul, din Pidna, Macedonia (†310) • Sf. 47 de Mucenici, botezați de Sf. Ap. Petru în temnița Mamertina, de la Roma (67) • Sf. Mc. Fronton, Alexandru şi Dionisie, soldaţi din Tesalonic (†285/305) • Sf. Ier. Inochentie, episcop de Verona (sec. IV sau V) • Sf. Sf. Mc. Leon, episcopul, mucenicit de arieni la Roma • Sf. 2 Cuv. Mucenici[2], uciși de longobarzi, în Valeria, azi Regiunea Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Evshimonie Mărturisitorul[3], episcopul Lampsa-cului, în Grecia  (sec. IX) • Sf. Rostislav-Mihail, prinţ de Kiev, în Ucraina (†1167) • Sf. Ier. Teognosie, mitropolitul Kievului (†1353) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Iurieviț, în Rusia (†1893).

[1] Sfântul Benedict a fost îngropat la Mănăstirea Montecassino, în capela Sfântul Ioan Botezătorul, alături de sora sa, sfânta Scolastica. După distrugerea mănăstirii în bombardamentul din 1944, de sub dărâmături a reapărut această capelă cu osemintele celor doi frați, punând capăt astfel legendei apărute în secolul al VIII-lea care spunea că moaștele celor doi sfinți ar fi fost mutate în abația Fleury din Franța. Dintr-o recunoaștere științifică din anul 1950 asupra osemintelor de la Montecassino, reiese că este vorba de un trup masculin și unul feminin, iar oasele din trupul Sfântului Benedict sunt aproape complete și corespund cu cele din brațul Sfântului păstrat la Brescia încă din secolul al VIII-lea.

[2] După ce fuseseră legați de un copac și uciși, cei doi cuvioși mucenici au fost auziți cântând psalmi de către ucigașii lor, după cum amintește Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri (cap. 4, 21).

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub împăratul Teofil.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia.

Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, încă de pe când era tânăr şi bărbat nedesăvârşit, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde, prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni şi tămăduiri. Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au păstrat pe larg în istoria vieţii lui. De aici aflăm că el a săvârşit tot felul de minuni: a înviat morţi, a vestit de mai înainte cele viitoare şi a vorbit despre cei ce erau departe ca şi cum ar fi fost de faţă. Trebuie însă să nu uităm un lucru de mare însemnătate, şi anume că, mai înainte de a se muta la Domnul a grăit în chip profetic celor care se găseau împreună cu el şi a adus şi la cunoştinţa celor ce se găseau departe că se va întâmpla şi un semn oarecare, prin care vor cunoaşte cu toţii că s-a despărţit de trup.

Astfel, cu şase zile mai înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată după aceasta a fost cuprins de o fierbinţeală puternică, iar trupul lui timp de şase zile a fost scuturat de friguri. În ziua a şasea a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde fiind dus, după ce s-a cuminecat cu Sfintele Taine, stând în mijlocul ucenicilor săi, care îl sprijineau, şi-a ridicat mâinile către cer şi în felul acesta, privind în sus şi rugându-se, şi-a dat sfinţitul său duh.

În aceeaşi clipă, doi fraţi, dintre care unul se găsea stând liniştit în chilia lui, iar altul locuia mult mai departe, au avut aceeaşi vedenie. Astfel şi unul şi celãlalt au văzut un drum minunat care se întindea de la chilia cuviosului Benedict până la cer, către răsărit, şi care era aşternut tot cu veşminte preţioase şi strălucitoare de mătase, iar pe acest drum se găseau şi vreo câţiva oameni minunaţi, care ţineau făclii în mâini şi care în rânduială desăvârşită se suiau. Un alt bărbat, îmbrăcat în alb, şi el şi strălucitor de lumină, care se găsea alături, i-a întrebat dacă ştiu al cui este drumul acesta, pe care ei, privindu-l cu mintea lor, îl găsesc atât de minunat. Dar aceia răspunzându-i că nu ştiu, cel ce s-a arătat lor, le-a zis: Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urcă la ceruri”. După ce aceştia şi-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au înţeles, fiecare în parte, că sfântul Benedict se săvârşise din viaţă, ca şi cum ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut săvârşindu-se.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitor Eushimon, episcopul Lampsacului.

Sf. Eushimon Mărturisitorul, Episcopul Lampsacului, a trăit în Asia Mică, pe coasta Peninsulei Dardanele, fiind recunoscut pentru viaţa virtuoasă şi sfânta pe care o ducea. El a suferit pentru sfintele icoane sub împăratul iconoclast Teofil (829-842). După ce a fost întemniţat, a fost trimis în exil unde s-a stins din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 47

mart.
15
mie
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau
mart. 15 toata ziua
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau

Sf. Mc. Agapie şi cei şapte împreună cu dânsul: Plisie, Romil, Timolau, Alexandru, Alexandru, Dionisie şi Dionisie (†303) • Sf. Ap. Aristobul, episcop al Britaniei, fratele Sf. Ap.  Barnaba (sec. I) • Sf. Mc. Nicandru, din Egipt (†302) • Sf. Cuv. Spechiosie[1], de la Capua (555) • Sf. Ier. Probie, episcop de Rieti, în Lazio (570) • Sf. Ier. Zaharia, episcopul Romei (752) • Sf. Ier. Valer, arhiepiscop de Ravena (812) • Sf. Cuv. Nicandru, din Gorodeț, la Nijnîi Novgorod, în Rusia (†1603) • Sf. Nou Mc. Manuil Criteanul, mucenicit de turci, la Hios, în Grecia (†1792) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexie, protoiereul, Dimitrie, preotul (†1938), şi Mihail, protoiereul, din Rusia (†1940).

[1] Monah de la Mănăstirea Montecassino, ucenic al Sf. Cuv. Benedict de Nursia. Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei amintește, în Dialoguri, că fratele lui i-a văzut sufletul urcând la cer.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Agapie şi a celor şapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru şi doi Dionisie.

Aceşti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (244-311). Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt. Legându-şi cu toţii laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creştini. Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă nici cu ameninţări şi nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba.

Acesta a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea şi slujind în tot timpul marelui apostol, de către care a şi fost hirotonit episcop în ţara britanilor, unde trăiau nişte oameni sălbatici şi cruzi. Şi cu toate că aceştia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin pieţe, el a izbutit să aducă pe mulţi dintre ei la Hristos. Şi după ce a întemeiat multe biserici în care a aşezat preoţi şi diaconi, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nicandru, cel din Egipt.

Sfântul Nicandru a trăit şi el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie şi legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaştelor mucenicilor, pe care cu cucernicie şi cu cinste le aşeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămăşitele unor mucenici aruncate astfel şi fără nici o grijă, venind în timpul nopţii şi adunându-le le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Manuil Criteanul (Manuel Cretanul) care a mărturisit în Hios, la anul 1792, şi care, de sabie fiind tăiat, s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 22

mart.
16
joi
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos
mart. 16 toata ziua
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos

Sf. Mc. Sabin Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Hristodul, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sf. Ioan Teologul din insula Patmos, în Grecia (†1093) • Sf. Mc. Papa, din Licaonia (†310) • Sf. Sf. Mc. Alexandru I[1], episcopul Romei (117) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Aquileia, în Friuli, Tațian diaconul, Dionisie, Felix și Larghie, muceniciți sub Numerian (284) • Sf. Mc. Chiriac, diaconul, Larghie şi Smaragdie, și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Dioclețian (†304) • Sf. Sf. Mc. Valentin, episcop de Terracino, în Umbria și Sf. Mc. Damian, diaconul său (†312) • Sf. Mc. Roman din Parion, azi Biga, în Turcia • Sf. 10 Mucenici din Fenicia • Sf. Ier. Agapit, episcop de Ravena (†341) • Sf. Cuv. Anina, făcătorul de minuni, nevoitor în Mesopotania • Sf. Mc. Iulian, din Cilicia Armeniei • Sf. Ier. Ioan, de la Mănăstirea lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia • Sf. Cuv. Finian, stareţul, din Irlanda (†560) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nicopole, apoi pustnic pe lângă Orleans, în Franța (†1000) • Sf. Cuv. Pimen cel nebun pentru Hristos, şi Sf. Cuv. Antonie, împreună nevoitor (sec. XII) • Sf. Dimitrie al II-lea cel Evlavios, regele Georgiei (†1289) • Sf. Nou Mc. Malachia, de la Ierusalim (†1500) • Sf. Ier. Serapion, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1516) • Sf. Ier. Ambrozie Mărturisitorul, patriarhul Georgiei (†1927).

[1] Moaştele Sfântului Alexandru, episcop al Romei, se află în biserica San Lorenzo in Lucina din Roma. Pomenit și în 3 mai, data la care s-a săvârșit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit. Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul. Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: “Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă”. Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: “Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!” După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul (“robul lui Hristos” în greceşte). A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 25

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: