Calendar

Hits: 22093

oct.
2
sâm
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara
oct. 2 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara


Sf. Sf. Mc. Ciprian, din Antiohia, şi Sf. Mc. Iustina[1], fecioara (304) • Sf. Damaris, ucenica Sf. Ap. Pavel, din Atena (sec. I) • Sf. Mc. Modest, diaconul, de la Benevento, în Campania, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul • Sf. Ier. Ioan al II-lea, episcop de Como (660) • Sf. Ier. Legerie (Leger), episcop de Autun, în Franţa (678) • Sf. Mc. David şi Constantin, prinţi georgieni (741) • Sf. Andrei[2] cel nebun pentru Hristos, din Constantinopol (936) • Sf. M. Mc. Teodor (Gavra) (1098) • Sf. Ana, prinţesă de Kaşin, Rusia (1338) • Sf. Cuv. Casian Grecul, făcătorul de minuni, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Filadelfia (1794) • Sf. Cuv. Teodor[3], pustnicul (1817).

[1] După mucenicie, trupurile Sfinţilor Ciprian şi Iustina au fost lăsate pradă fiarelor sălbatice care însă nu s-au atins de ele mai multe zile. Văzând aceasta şi ştiind că au murit pentru credinţa lor, nişte marinari romani le-au luat şi le-au adus cu corabia la Roma, unde le-au încredinţat unei fecioare evlavioase pe nume Rufina. Aceasta le-a pus spre închinare creştinilor. Mai târziu, trupurile sfinţilor au fost mutate în baptisteriul bisericii San Giovanni in Laterano din Roma.

[2] Principala lui prăznuire este în 28 mai.

[3] Fost amiral al flotei ruse.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru (“cel tare de ureche”) a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.

Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal–Tsiteli, în oraşul Kutaisi.

În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

oct.
3
Dum
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
oct. 3 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist


Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul (96) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Mc. Rustic şi Elefterie, ucenicii Sf. Dionisie • Sf. Mc. Candid[1], de la Roma (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, episcopul Alexandriei, şi cei 8 împreună cu dânsul (264) • Sf. Mc. Romana, fecioara, de la Roma, mucenicită în Franţa, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Mc. Teaghen • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Ier. Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei Palestinei (sec. VI) • Sf. Cuv. Isihie, din Gaza (sec. VI) • Sf. 2 Mc. fraţi (Ewald), din Anglia, muceniciți în Aplerbeck (azi în Dortmund), Germania (695) • Sf. Cuv. Dionisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XV) • Sf. Ier. Agatanghel Mărturisitorul, mitropolit de Iaroslav, în Rusia (1928).

[1] Sfântul Candid a primit mucenicia la Ursum Pileatum şi a fost înmormântat pe via Portuense. Astăzi, moaştele sale pot fi cinstite în biserica S. Salvatore in Campo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.

Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.

Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: “În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil”. Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.

Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: “Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian”. Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

oct.
4
lun
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena
oct. 4 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena


Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Domnina şi fiicele ei Vernichia şi Prosdochia, de la Edesa, (azi Anlıurfa), Turcia (315) • Sf. Mc. Audact şi Calistena, fiica sa, din Efes, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Teodor, din Tamasos, în Cipru (sec. I) • Sf. Mc. Faust, Gaiu, Eusebiu şi Hertimon, diaconii, ucenici ai Sf. Dionisie • Sf. Cuv. Amun Egipteanul (350) • Sf. Ier. Petroniu[1], episcop de Bologna (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Petru, episcop al Capitoliei, în Siria (715) • Sf. Ier. Teodor I, mărturisitorul, patriarhul Antiohiei (744) • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, din Lampade, în Cipru (sec. X) • Sf. Vladimir, prinţ de Novgorod, în Rusia (1052) • Sf. Cuv. Eladie, Onisim şi Amun, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Sava, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos (1350) • Sf. Cuv. Ştefan, prinţ al Serbiei, şi Sf. Cuv. Elisabeta, soţia sa (1540) • Sf. Sf. Mc. Evdemie I, patriarhul Georgiei (1643) • Sf. Sf. Noi Mc. Tihon, Iacov, Mihail şi Nicolae, preoţii (1937), şi Hiona (1945), din Rusia.

[1] Sfântul Episcop Petroniu este asemănat de contemporanul său, episcopul Eucherie de Lyon, cu marii Sfinți Episcopi Clement Romanul, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare sau Paulin de Nola. Este unul dintre Sfinții ocrotitori ai orașului Bologna. Dintre moaștele ce ne-au rămas de la el, capul se păstreză în biserica închinată lui, din Bologna, iar oasele așezate într-o urnă de argint, în biserica San Stefano.


SINAXARUL ZILEI

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare – prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

mart.
1
mar
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie
mart. 1 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie

Sf. Cuv. Mc. Evdochia Samarineanca (sec. II) • Sf. Cuv. Domnina din Cir (†460) • Sf. Mc. Marcel şi Antonie • Sf. Mc. Hermas şi Adrian, de la Marsilia, în Franța (†290) • Sf. 260 de Mucenici de la Poarta Salaria, din Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Mc. Antonia, din Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Silvestru şi Sofronie • Sf. Mc. Nestorian • Sf. Mc. Harisie, Nichifor şi Agapie • Sf. Ier. Felix al III-lea[1], episcopul Romei (492) • Mutarea moaștelor Sf. Sf. Mc. Herculan[2], episcop de Perugia, decapitat în timpul lui Totila (547) • Sf. Ier. Albinie, episcop de Angers, în Franța (†550) • Sf. David, ocrotitorul Ţării Galilor (†589) • Sf. Ier. Suidbertie, episcop în Anglia (†713) • Sf. Cuv. Leoluca[3], starețul, de la Corleone, în Sicilia (900) • Sf. Cuv. Agapie, sihastrul, din hotarele Mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Cuv. Martirie din Zelenesk, Rusia (†1603) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, preotul (†1937), Petru, protoiereul, Vasile, preotul, şi Antonie, ierodiaconul • Sf. Cuv. Nouă Mc. Ana • Sf. Nouă Mc. Nadejda (†1938), şi Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, (†1942), din Rusia.

[1] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofi-zismului și fost stră-străbunic al Sfântului Grigorie cel Mare al Romei. A fost înmormântat în catedrala San Paolo fuori le Mura din Roma.

[2] Despre care Sfântul Grigorie cel Mare scrie că a fost găsit la patruzeci de zile după decapitare, cu trupul întreg, ca și cum nu ar fi fost decapitat (cf. Martirologiul Roman).

[3] Moaștele Sfântului Leoluca se află la biserica din Corleone, în Sicilia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca.

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace. La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.

Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305). După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.

În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi. Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului. În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).

Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor. Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi. Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu. Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.

Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.

Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani. În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.

Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i “să se întoarcă la părintele lui fără frică”. Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: “Ai înşelat pe Hagarene” îi spuse, “dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui”. Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească. Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine. Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte.  Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii. Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 42

mart.
2
mie
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor
mart. 2 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor

Sf. Sf. Mc. Teodot, episcopul Chiriniei, în Cipru (†320) • Sf. Mc. Isihie Sincliticul (sec. IV) • Sf. Mc. Nestor şi Tribimiu (sec. III) • Sf. Apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi • Sf. Mc. Troadiu şi cei împreună cu dânsul, din Neocezareea (†249) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din Sicilia (257) • Sf. Mc. Iovinie și Vasileu[1], de la Roma, sub Valerian (258) • Sf. Mc. Cvint, făcătorul de minuni (†283) • Sf. Mc. Andronic şi Atanasia • Sf. Mucenici ce au pătimit sub împăratul Alexandru Sever și Prefectul Ulpian (sec. III) Sf. Mc. Pavel, Heraclie, Secondil, Ianuaria și Luciosa, de la Porto Romano, lângă Roma, sub Dioclețian (305) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Ier. Ioavan, episcop în Anglia (†562) • Sf. 440 de mucenici[2] ucişi de longobarzi în Campania (579) • Sf. Ier. Ceadie (Ceadda), episcop de Lichfield, în Anglia (†673) • Sf. Ier. Arsenie, episcop de Tver, în Rusia (†1409) • Sf. Cuv. Sava şi Varsanufie, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Savatie şi Eufrosin, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Ioachim, din Itaca, în Grecia (†1868) • Sf. Nicolae (Planas), preot la Atena (†1932).

[1] Moaştele lor se află în Basilica dei Santi Apostoli de la Roma, iar capul Sfântului Iovin se presupune că s-ar afla în biserica San Lorenzo in Damaso, de la Roma.

[2] Pomeniți de Sf. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru.

Sfântul Mucenic Teodot, născut în Galaţia – Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru.  În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.

Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: “Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. ”  Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.

Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.

În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Isihie Sincliticul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Cvint, făcătorul de minuni.

Acest sfânt s-a născut în Frigia şi a învăţat acolo dreapta credinţă. Ducându-se apoi în satul Neolida, împărţea milostenii celor lipsiţi. Dar în vremea împăratului Aurelian, ighemonul Rufin îl îndemna să jertfească idolilor, sub ameninţarea cu moartea. Cum însă sfântul Cvint cu rugăciunea lui a vindecat pe ighemon de demonul de care era cuprins, acesta l-a lăsat în pace. Şi iarăşi fiind prins de cei ce se aflau la templul idolilor, deoarece întâmplându-se la un cutremur, templul şi toate statuile care se găseau în el au căzut la pământ, cei ce-l ţineau prins pe sfânt au fugit şi l-au lăsat slobod. La patruzeci de zile de la cutremur venind în fruntea locului aceluia conducător Clearh şi acesta fiind om superstiţios şi plin de teamă faţă de religia idolilor, a poruncit ca sfântul Cvint să fie din nou prins şi să i se zdrobească fluierele picioarelor. Dar acestea îndată, cu puterea lui Hristos, s-au făcut din nou sănătoase. Iar după zece ani, de la zdrobirea picioarelor lui, timp în care mergând din loc în loc vindeca toată boala şi toată slăbiciunea şi ajuta pe săraci, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor şi a sfântului mucenic Tribimiu.

Aceşti sfinţi erau de fel din cetatea chiverioţilor din Pergam. În vremea împărăţiei lui Decius cel nelegiuit, fiind aduşi de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor cetăţii şi mărturisind pe Hristos au fost chinuiţi în multe chipuri; dar pentru că au rămas neînduplecaţi în credinţa lor, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Troadiu şi a celor împreună cu dânsul, care au pătimit mucenicia pe vremea împăratului Decius.

Sfântul Mucenic Troadiu a suferit pentru Hristos în Pontus Neocezareea, sub împăratul Decius (249-251), îndurând torturi oribile. Sf. Grigorie al Neocezareei (prăznuit în 17 noiembrie) i-a proorocit acestuia mucenicia şi i-a văzut suferinţele printr-o viziune. De asemenea, el i-a văzut sufletul cum ieşea din trup, odihnindu-se în bucuria cea cerească.

Tot în această zi pomenirea sfintei fecioare Eutalia, care de sabie s-a săvârşit.

Sfânta Eutalia a trăit în Sicilia şi avea mamã pe o femeie greacă după neam, care era bolnavă de curgere de sânge şi care îşi găsise în cele din urmã vindecarea în urma rugăciunilor sfinţilor mucenici Alfiu, Filadelf şi Ciprin. Pentru aceasta, crezând în Hristos, s-a botezat împreună cu Eutalia, fiica ei. Un alt fiu al ei, cu numele Sermilian, auzind aceasta, a prins-o şi a voit să o strângă de gât, dar scoasă fiind din mâinile lui de către o slujitoare a ei, a fugit. Sora lui, Eutalia, defăimând cu cuvinte aspre fapta cea cu totul urâtă pe care o încercase asupra mamei lor, acesta a întrebat-o: nu cumva şi tu eşti creştină? Da, i-a răspuns sfânta. Iar nelegiuitul acela, dezbrăcând-o, a biciuit-o cumplit şi a dat-o unuia dintre servitori, ca să o batjocorească. Rugându-se însă sfânta, servitorul a orbit. Văzând aceasta Sermilian i-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi pomenirea sfinţilor mucenici Andronic şi Atanasia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi pomenirea sfântului părintelui nostru Nicolae, preotul din Plana (Grecia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

mart.
3
joi
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc
mart. 3 toata ziua
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, din Capadocia, Turcia (†308) • Sf. Cuv. Piamuna, fecioara, nevoitoare în Egipt (†337) • Sf. Sf. Mc. Teodoret, preotul, din Antiohia (†363) • Sf. Zenon şi Zoil • Sf. Mc. Emiterie și Cheledonie, soldații, de la Callahorra, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Felix, Luciol, Fortunat și Marcia, din Nordul Africii • Sf. Cuv. Camelia, nevoitoare la Ecoulives, în Franţa (†437) • Sf. Mc. Marin şi Aster, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†445) • Sf. Cuv. Nonita, din Anglia (sec. V) • Sf. Vinvaleu[1], din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Tițian Mărturisitorul, episcop de Brescia (526) • Sf. Cuv. Ghenolie, din Marea Britanie (†532) • Sf. Cuv. Artelaida[2], de la Benevento, în Campania (570) • Sf. Cuv. Calupan Zăvorâtul, din Auvergne, Franța (†576) • Sf. Cuv. Anselm, starețul, de la Nonantola,  Modena (803) • Sf. Ier. Ioan al IV-lea (980-1001) şi Ioan al V-lea (1033-1049), patriarhii Georgiei.

[1] Fiul Sf. Fragan și Gvenia, Anglia (5 Iulie).

[2] Nepoata patriarhului Narsie. A părăsit curtea Împăratului Iustinian pentru a trăi ca pustnică.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc.

Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308.

Fraţii după sânge Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulţi prizonieri păgâni la credinţa creştină.

Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al oraşului Amaseea şi s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Ştiind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduşi în faţa lui. Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc şi-au mărturisit cu tărie credinţa în faţa noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuţi, până li s-a învineţit tot corpul. 

În timpul suferinţelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, “Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, aşa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor.” Ca răspuns, Însuşi Domnul li s-a înfăţişat mucenicilor împreună cu îngerii Săi şi cu Sf. Teodor Tiron, spunându-le: “Priviţi, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveţi viaţă veşnică.”

Soldaţii împreună cu alţi martori ai viziunii au fost învredniciţi să vadă şi ei pe Mântuitorul. Aceştia l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Văzând că oamenii sunt gata să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii să fie duşi în închisoare, după care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cină, cerându-i să se închine idolilor dar să rămână creştin în suflet, lucru pe care sfântul l-a refuzat.

În ziua următoare, mucenicii au fost duşi la un templu păgân şi puşi să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: “Doamne, fii cu noi şi alungă mânia păgânilor. Primeşte în acest loc sacrificiul nesângeros al creştinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu.” Nu bine a terminat rugăciunea şi s-a pornit un cutremur care a năruit pereţii templului şi statuia zeiţei Artemis a fost făcută bucăţi. Toţi au fugit din templu de frică să nu fie prinşi sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: “Rugăciunea ta a fost ascultată şi în acest loc se va înălţa un lăcaş de rugăciune al creştinilor.” După cutremur, ighemonul Asclepiodot şi-a revenit greu din şoc şi a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legaţi şi să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinţii au început să se roage lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: “Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!

Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie.

În noaptea dinaintea execuţiei lor, sfinţii au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou şi i-a îmbărbătat. În dimineaţa de 3 martie, Sf. Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi dar Vasilisc a fost lăsat în închisoare. 

Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul şi i-au aruncat corpul în râu dar creştinii au găsit moaştele şi le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.

Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viaţa Sf. Mucenic Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.

Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la împărat toată bogăţia, şi sfintele odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creştinilor şi clerul Bisericii împrăştiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de acolo, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins şi adus înaintea judecăţii, după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte, sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de bucuria cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul după cum spusese sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a săvârşit.

Fecioara Piamun a trăit în sfinţenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca şi în pustnicie. Mânca doar la sfârşitul zilei iar după rugăciune torcea fuiorul de in.

Sfânta  Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiţi de lăcomie, au hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci când se revărsau.  Sf. Piamun a ştiut de intenţia lor şi le-a spus şi bătrânilor satului despre ce aveau aceia de gând să facă. Bătrânii miraţi au căzut în genunchi în faţa sfintei, implorând-o să se ducă la acei oameni şi să-i convingă să renunţe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune şi, în dimineaţa următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmaţi spre distrugerea locaşului sfintei fecioare, aceştia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mişca. 

Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioşilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii şi-au revenit şi s-au căit pentru păcatul lor, trimiţând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul “Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi.”

Sfânta Piamun s-a înălţat în pace la Domnul în anul 337.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 394

mart.
4
vin
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi sora sa, Iuliana
mart. 4 toata ziua
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi sora sa, Iuliana

Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan (†475) • Sf. Mc. Pavel şi Iuliana, sora lui (†273) • Sf. Sf. Mc. Luciu[1], episcopul Romei, sub Valerian (254) • Sf. Mc. Caius Palatinul, din Nicomidia (†259) • Sf. 900 de Mucenici, din Catacomba lui Calist, în via Appia, de la Roma, (†260) • Sf. Mc. Codrat, Acachie şi Stratonic, cei care au fost mai înainte chinuitori ai Sf. Mc. Pavel şi Iuliana • Sf. Ier. Grigore, episcopul Constanțianei, în Cipru • Sf. Ier. Paulin, episcop de Brescia (540) • Sf. Ier. Leonard, episcop de Coutances, în Franța (†614) • Sf. Cuv. Ovinie (Owin), aproape de Lichfield, Anglia (†672) • Sf. Cuv. Apian, pustnicul, de la Commachio, pe coastele Adriaticii (800) • Sf. Mc. Adrian, episcop al insulei May, din Scoţia (†875) • Sf. Ier. Grigore, episcopul Asului, din Anatolia (†1150) • Sf. Cuv. Gherasim de Vologda, în Rusia (†1178) • Sf. Vasile, prinţ de Rostov, în Rusia (†1238) • Sf. Cuv. Vasile şi Ioasaf, din Pskov, în Rusia (†1299) • Sf. Daniil, prinţul Moscovei (†1303).

[1] Pomenit de Sf. Sf. Mc. Ciprian al Cartaginei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli. Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos. Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Codrat, Acaciu şi Stratonic, cei ce au fost mai înainte chinuitori ai sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Grigore episcopul Asului din Anatolia, care a trăit la anul 1150 şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

mart.
5
sâm
Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul
mart. 5 toata ziua
Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul

Sf. Mc. Conon din Isauria, făcătorul de minuni (sec. I) • Sf. Mc. Conon, grădinarul, din Palestina (sec. IV) • Sf. Cuv. Marcu Pustnicul, făcătorul[1] de minuni • Sf. Mc. Olivia, de la Brescia, sub Adrian (138) • Sf. Mc. Iraida • Sf. Mc. Evlampiu, din Palestina • Sf. Mc. Evloghie • Sf. Mc. Arhelau şi cei împreună cu dânsul, 152 de mucenici • Sf. Cuv. Marcu de la Atena, ce s-a nevoit în Egipt (sec. V) • Sf. Sf. Cuv. Piran, pustnicul, din Anglia (†480) • Sf. Ier. Chiran (Kiran), episcop de Ossory, întemeietorul Mănăstirii Saighir, din Irlanda (†530) • Sf. Sf. Mc. Virgiliu, arhiepiscop de Arles, fost monah la Lérins, în Frața (†618) • Sf. Cuv. Clement, starețul Mănăstirii Sfânta Lucia, din Siracuza Siciliei (800) • Sf. Cuv. Adrian din Pocekonie şi Sf. Cuv. Leonida, din Rusia (†1550) • Sf. Mc. Ioan Bulgarul, de la Constantinopol, (†1784) • Sf. Nou Mc. Partenie, din Didimoteicon, în Tracia (†1805) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Rapsani (†1818) • Sf. Sf. Noi Mc. Mardarie, ieromonahul, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938) • Sf. Ier. Nicolae (Velimirovici), episcop de Ohrida, în Macedonia (†1956).

[1] Ucenic al Sf. Ier. Ioan Gură-de-Aur, care a mărturisit credința ortodoxă în fața ereziei mesalienilor, și ale cărui scrieri sunt cuprinse în Filocalie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.

Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli. Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie. Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.

Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit. Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grădinarul.

Acest sfânt era din Nazaretul Galileii şi a trăit pe vremea împăratului Decius. Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron şi aici, făcându-şi o grădină în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scoţându-şi hrana de care avea nevoie. Şi era atât de cinstit şi de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă, găsindu-l pe câmp şi îndreptându-şi cuvântul către el, li s-a închinat lor din tot sufletul. Când aceştia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine, că eu sunt şi creştin? Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget şi de o credinţă cu el. După ce a fost legat şi a fost adus înaintea ighemonului şi neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de fier în picioare şi a fost silit să meargă aşa înaintea unui car. Atunci el, ieşind şi căzând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui Marcu monahul (“Ascetul”), făcătorul de minuni.

Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute. Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost încredinţată de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea şi să vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea. După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor. Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le cere să fie plini de îndurare?

Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea. Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.

Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina. După moartea părinţilor săi păgâni, el şi-a dat toată moştenirea săracilor, devenind un pelerin prin Palestina şi convertind păgânii la credinţa creştină. În timpul unei persecuţii el a fost arestat, torturat în mod groaznic şi decapitat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.

Sf. Mucenic Evlampiu a trăit în Palestina şi i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau şi a celor împreună cu dânsul o sută cincizeci şi doi de mucenici, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1784, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan s-a născut în Bulgaria în anul 1765. Musulmanii, crezând în mod fanatic că dacă vor converti cât mai mulţi creştini la credinţa lor ei vor fi salvaţi şi vor avea în viaţa de dincolo abundenţă de hrană şi desfătări cu fecioare, foloseau toate metodele, bune şi rele de a-i convinge pe creştini.

Pe când era doar un copil, Ioan îşi petrecea mult timp cu musulmanii şi, încet-încet, a renunţat la Hristos, urmând credinţa musulmană. Pe când avea şaisprezece ani, şi-a revenit din rătăcire, căindu-se amarnic pentru greşeala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, în Marea Lavră, unde a petrecut în pocăinţă, sub ascultarea unui părinte. El a dus o viaţă monahală strictă timp de trei ani şi totuşi, conştiinţa nu-i da pace. Astfel, cu binecuvântare de la duhovnic, el s-a decis să plece la Constantinopol şi să mărturisească public pe Hristos, chiar să-şi verse sângele pentru a spăla păcatul apostaziei de care se simţea vinovat.

Tânărul călugăr s-a îmbrăcat ca un turc, lucru care nu i se permite unui creştin să facă şi, ajungând în Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformată în moschee. În faţa musulmanilor şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a început să spună rugăciuni creştine. Cu voce tare povestea cum el s-a născut creştin dar a căzut în rătăcire şi s-a depărtat de credinţa lui Hristos. Striga mai departe cum că vrea în acel moment să se lepede de falsa credinţă musulmană şi să se întoarcă din nou la Hristos.

Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de mânie, l-au prins şi l-au torturat în felurite chipuri. “Leapădă-te de Hristos,” strigau ei, “şi întoarce-te la credinţa musulmană, altminteri vei muri.”

Sf. Ioan a răspuns: “Fără Hristos, nu există salvare.”

Agarenii  furioşi l-au târât pe sfânt în curte unde i-au tăiat capul. În acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei în 1784, la vârsta de 19 ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 41

mart.
6
Dum
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci
mart. 6 toata ziua
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Sf. 42 Mucenici din Amoreea, dintre care: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu dânşii • Aflarea Sfintei Cruci a Domnului și a sfintelor piroane, de către Sf. Elena (†326)Sf. Sf. Mc. Marcian, primul episcop de Tortona, în Piemonte, sub Adrian (120) • Sf. Mc. Maxim • Sf. Mc. Iulian şi Evul • Sf. Mc. Eufrosin • Sf. Cuv. Arcadie Sf. Ier. Evagrie Mărturisitorul, arhiepiscopul Constanti-nopolului, exilat sub Valent (†380) • Sf. Ier. Vasile[1], primul episcop al Boloniei (sec. IV) • Sf. Victor, diaconul, aproape de Piacenza (444) • Sf. Cuv. Fridolin, din Irlanda, fondatorul Mănăstirii din Säckingen, în Germania (sec. V) • Sf. Ier. Baldredie, episcop în Scoţia (sec. VII) • Sf. Cuv. Sineburga şi Tiba, starețele, din Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Isihie, făcătorul de minuni (†790) • Sf. Cuv. Balterie (Balther) și Bilfridie (Bilfrid), pustnicii, din Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Iov, din Anzersk, în Rusia (†1720).

[1] Hirotonit și trimis la Bologna de Sf. Ier. Silvestru al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia – Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: “Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.” Dar mucenicul le-a răspuns: “Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor “Întrutotul Binecuvântat”, Calist  cel “Neînfrânt”, Constantin cel “Nepreţuit”, Teofil cel “Minunat” şi Vasois cel “Puternic”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu. El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337). El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

mart.
7
lun
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, ep. Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, episcopi de Herson
mart. 7 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, ep. Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, episcopi de Herson

Sf. Sf. Mc. Efrem, episcopul Tomisului • Sf. Sf. Mc. Vasilevs, Efrem, Evghenie, Agatador, Elpidie, Eterie şi Capiton, episcopii Chersonului (sec. IV) • Sf. Ier. Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, din Cipru (sec. IV) • Sf. Cuv. Pavel cel Simplu, ucenicul Sf. Antonie cel Mare (†340) • Sf. Ier. Gaudiosie, episcop de Brescia (445) • Sf. Ier. Efrem, patriarhul Antiohiei (†546) • Sf. Cuv. Endochie (Endoc) din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Estervinie (Esterwine), stareţ de Wearmouth, în Anglia (†686) • Sf. Cuv. Lavrentie, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului „Phaneromeni”, din insula Salamina, în Grecia (†1707) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul (†1930), Nil, ieromonahul, şi Sf. Cuv. Mc. Maria şi Matrona, monahiile, din Rusia (†1938).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.

În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.

Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme. Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

Şi îndată lăsând toate şi bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie şi bătând la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi i-a zis: Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici? Iar el i-a răspuns: Sunt un străin şi am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bătrân fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci monah şi nici să înduri necazurile şi strâmtorarea pustiului. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din belşug cele necesare trupului şi vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta, fiindcă eu stau singur şi mănânc doar la cinci zile o dată şi atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el. Şi sfântul neputând să-l alunge, închizând uşa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămând şi nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfântul având trebuinţă neapărată să iasă afară, deschizând uşa şi găsindu-l pe Pavel lângă uşa colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poţi să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi este cu neputinţă să mă duc într-altă parte. Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare şi vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea şi aici să te mântuieşti; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face. Şi sfântul i-a zis: ridică-te deci şi roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ţi aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în peşteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui. După aceasta, sfântul Antonie ieşind afară şi luând ramuri de finic, i-a zis: ia şi împleteşte din ramurile acestea, aşa cum mă vezi că împletesc eu. Şi bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un şirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi împleteşte din nou. Şi Pavel a stat nemâncat timp de şapte zile. Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească şi să, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind şiragul cu îndelungă-răbdare şi cu osârdie şi împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească şi fără să se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum crezi, părinte! Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfântul; şi punând masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pâine, de câte şase uncii fiecare (aproape 200 grame) şi a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei. Şi sfântul Antonie începând un psalm, ca şi întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi îndeplinind şi această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te, fă-ţi rugăciunea şi culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuşi de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopţii, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi. Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-şi înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule, mai mănâncă şi altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns: dacă vei mânca şi tu, atunci şi eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie. Iar după ce au adormit puţin, sculându-se au început din nou să cânte. Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte fraţi la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi sfântul i-a zis: slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti nimic, până ce vor pleca. Şi au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: pentru ce nu vorbeşti? Şi, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbeşte fraţilor; şi a început să vorbească.

Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Şi făcând aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat câtuşi de puţin. O altă dată i-a poruncit sã scoată apă şi toată ziua să o verse fără de folos.

Şi altădată, iarăşi, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a văzut că săvârşeşte fără şovăială, fără murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceşte, i-a zis: Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare zi aşa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit! Şi Pavel a zis lui: dacă mai ai şi altele să-mi arăţi, nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu uşurinţă le fac.

O astfel şi atât de mare ascultare şi umilinţă a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânşii. Iar marele Antonie, încredinţându-se despre el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor şi să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

mart.
8
mar
Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei, și Pavel, ep. Plusiadei
mart. 8 toata ziua
Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei, și Pavel, ep. Plusiadei

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei (†845) • Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, din Plusiada Bitiniei (sec. IX) • Sf. Ap. Hermas (sec. I) • Sf. Mc. Dion • Sf. Cuv. Mc. Dometie • Sf. Mc. Apolonie, diaconul, și Filimon, de la Antinoe, în Egipt (†305) • Sf. Sf. Mc. Chiril, episcopul, și cei împreună cu dânsul: Beata, Erenia, Feliciu, Felicita, Mamilie, Urban, Rogatie, Silvan și alt Rogatie, din Africa • Sf. Ier. Probinie[1], episcop de Como, gal de neam, ucenic al Sfântului Ambrozie de Milano (420) • Sf. Cuv. Senan, din Irlanda (†544) • Sf. Ier. Felix, apostolul Angliei de Est, episcop de Dunwich (†647) • Sf. Ier. Iulian, episcop de Toledo, în Spania (†690) • Sf. Cuv. Lazăr, stareţul Mănăstirii din Murmansk şi Atanasie, urmaşul său, din Rusia (sec. XV).

[1] Sfântul Probinie a fost trimis de Sfântul Ambrozie de Milano pentru a-l ajuta pe Sfântul Ierarh Felix, episcopul de Como. Probinie va fi cel de-al doilea episcop de Como. În secolul al XII-lea,  trupul său a fost mutat în biserica Sfântul Antonie, care a fost închinată Sfântului Probinie. Cinstirea lui a fost foarte răspândită în perioada Evului Mediu, după cum atestă cărţile liturgice ale Episcopiei de Como, folosite până la Conciliul de la Trento.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.

Fericitul Teofilact se trăgea de fel din părţile Răsăritului. Şi petrecându-şi viaţa cu bine încă de copil, mai târziu, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a plecat de acolo şi a venit la Constantinopol. Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se găsea mai mare peste slujitorii de taină ai palatului împărătesc, şi a fost primit şi el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabă a Ortodoxiei.

Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, după ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunăvoie, atunci a fost întocmai ca şi cum lumina ar fi fost pusă cu adevărat în sfeşnic. Minunatul arhiereu a zidit îndată o mănăstire, lângă intrarea în Marea Neagră şi printre alte fapte pe care le-a mai făcut a tuns în monahism şi pe cuviosul Teofilact şi pe Mihail, care mai înainte fuseseră mireni şi care împodobiseră lumea în care trăiseră până atunci, atât cu fapta cât şi cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul văzând virtutea plină de strălucire a celor doi bărbaţi şi propăşirea lor continuă în Hristos, a trimis după ei şi i-a aşezat îndată în casa de rugăciuni pe care o zidise. Dar nu a trecut multă vreme şi Mihail a fost făcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.

Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a săvârşit cuviosul Teofilact o arată lucrurile înseşi: sfintele biserici clădite de dânsul, spitalele, ajutorarea văduvelor şi a orfanilor şi nemăsurata lui milostenie. Căci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare următor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apă călduţă spăla şi ştergea cu însăşi mâinile sale pe betegi, pe şchiopi şi pe cei cu mădularele rănite.

Când marele Tarasie a părăsit viaţa aceasta, după ce a strălucit nouăsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaînţelept. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împărăţiei, a pornit de îndată, ticălosul, la nimicirea sfintelor icoane. Şi lucrul acesta dându-se pe faţă, marele Nichifor, trimiţând după cei mai de seamă dintre arhierei şi luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor şi împreună cu alţii şi pe fericitul Teofilact, a venit împreună cu el la nelegiuitul şi apostatul împărat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeieştile Scripturi. Dar acela, întocmai ca o aspidă ce-şi astupă urechile, nu a voit să înţeleagă cele grăite de ei; ci, nesocotind toate acesta, susţinea cu dârzenie credinţele lui deşarte de mai înainte. Ceilalţi arhierei văzând aceasta, au tăcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-şi cuvântul către împărat, i-a zis: ştiu că dispreţuieşti bunătatea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu. Dar va veni asupra ta, fără de veste, cumplită nenorocire şi distrugere întocmai ca furtuna şi nu vei avea pe nimeni care să te scape. Auzind acestea împăratul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca toţi să fie alungaţi în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în insula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia şi ceilalţi în alte părţi. Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit să fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apărare în garnizoana chiverioţilor şi se găseşte lângă mare). În aceasta petrecând acest fericit mărturisitor timp de treizeci de ani şi răbdând cu stăruinţă toate suferinţele în acest pământ străin, s-a mutat către Domnul. Iar după câtva vreme încetând erezia şi Ortodoxia strălucind din nou, în timpul binecredincioasei împărătese Teodora şi al preasfinţitului patriarh Metodie, cinstitele moaşte ale preacuviosului părintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun şi au fost aşezate în Nicomidia, în biserica cea zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăraţilor luptători împotriva sfintelor icoane. Şi văzând pe cei ce se năpusteau fără de judecată împotriva Bisericii, răsturnând toată temelia cea dreaptă a aşezămintelor sfinte, ştergând toate chipurile sfintelor icoane şi nimicind toată bunăcuviinţa sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeieşti, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, înţelegând să pătimească orice fel de asupriri şi de surghiunuri pentru icoane.

Deci bine şi cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Ermis, despre care aminteşte apostolul Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

mart.
9
mie
† Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
mart. 9 toata ziua
† Sf. 40 de Mucenici din Sevastia

† Sfinţii 40 de Mucenici[1] din Sevastia Armeniei (320) • Sf. Mc. Urpasian (†295) • Sf. Cezarie, fratele Sf. Ier. Grigorie Teologul (†369) • Sf. Ier. Pacian, episcop de Barcelona, în Spania (†390) • Sf. Cuv. Mc. Constantin, rege în Irlanda, apoi monah propovăduitor în Scoţia (†576) • Sf. Ier. Vosie, episcop de York, în Marea Britanie (†705) • Sf. Cuv. Mc. Hristodul (‘Abd Al-Masih), stareţul Mănăstirii de la Muntele Sinai (sec. VIII) • Sf. Cuv. Moise, stareţul Mănăstirii Maicii Domnului din satul Al-Rass, în Siria • Sf. Noi Mc. Hristea şi Panaghie, din Peloponez, Grecia (†1716) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, preotul, Nicolae, arhidiaconul, Ioasaf, ieromonahul, şi Natalia, novicea, din Rusia (†1938).

[1] Dintre care, Cirion și Candid.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi mărirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.

În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.

După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă şi doi copii, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 ARTICOLE DESPRE ZIUA LITURGICĂ

Predica la prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia


Hits: 27

mart.
10
joi
Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu dânșii
mart. 10 toata ziua
Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu dânșii

Sf. Mc. Codrat din Corint şi cei împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent (†268) • Sf. Mc. Marcian • Sf. Ier. Simplicie Mărturisitorul[1], episcopul Romei (483) • Sf. Cuv. Anastasia, patriciana, zăvorâtă din Pustia Schetică, Egipt (†567) • Sf. Cuv. Droctovie, stareţul de la Saint-Germain-de Pres, ucenic al Sf. Gherman de Paris, în Franța (†576) • Sf. Ier. Chesoghie (Kessog), episcop de Loch, în Scoţia (sec. VI) • Sf. Cuv. Atalie, de la Mănăstirea Sf. Columban din Bobbio, în Lombardia (sec. VII) • Sf. Cuv. Ioan din Kakul, în Georgia, azi în Turcia (sec. XI) • Sf. Nou Mc. Mihail, de la Agrafa, Tesalonic (†1544) • Sf. Cuv. Agaton, de la Mănăstirea Sf. Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, din Muntele Minunat • Sf. Cuv. Pavel din Taganrog, în Rusia (†1879).

[1] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului și a arianismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent.

În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.

Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

În zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanţ o femeie, cu numele Anastaşia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinţi de neam ales şi bogaţi. Era cea dintâi patriciană a împăratului şi având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfăţişare frumoasă şi era plină de bunătate aşa încât toţi erau încântaţi de purtările ei frumoase, chiar şi împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obişnuieşte întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun şi să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-şi niciodată odihnă, a făcut în aşa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa şi fiind cu adevărat plină de cunoştinţă dumnezeiască, Anastasia şi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor. Şi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie şi adunându-şi o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum şi a ajuns la Alexandria. Şi construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, ţesând veşminte sfinte şi sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.

După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viaţa aceasta (548), împăratul şi-a adus aminte de Anastasia patriciana şi a trimis să fie căutată cu multă stăruinţă pretutindeni. Iar mieluşeaua lui Dumnezeu luând cunoştinţă de acest lucru, părăsind în timpul nopţii mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, şi istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-a pus numele Anastasie eunucul. Şi aşezând-o într-o peşteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie şi nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraţi să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă şi să i-l pună afară lângă peşteră, după care să primească binecuvântare şi să plece.

Această femeie vitează şi neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci şi opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neştirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înţeleagă, să povestească sau să scrie virtuţile dumnezeieşti ale celor douăzeci şi opt de ani pe care aceasta singură le-a înfăţişat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, şederile în picioare, îngenuncherile şi postirile? Şi mai înainte de toate şi după toate încăierările şi răzvrătirile demonilor, plăcerile trupeşti, poftele cele rele şi toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană şi care fusese obişnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulţime de bărbaţi şi femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depăşeşte orice minte şi orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine şi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: “Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă şi uneltele trebuitoare pentru îngropare şi vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul”. După ce a scris acestea, a aşezat hârbul afară, la uşa peşterii. Iar bătrânul încunoştiinţându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopţii, i-a zis ucenicului său: “Du-te, frate, la peştera în care se găseşte fratele Anastasie eunucul şi vezi că la uşa peşterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poţi mai degrabă aici”. După ce acesta s-a dus şi l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Şi luând în grabă pe frate cu el şi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Şi deschizând peştera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinţeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: “Fericit eşti, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreţuit împărăţia cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!”

Iar aceea a răspuns: “Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta”. Şi bătrânul a adăugat: “De aş fi luat-o eu înaintea ta, atunci aş fi putut ruga pe Dumnezeu!” Deci stând pe rogojină a îmbrăţişat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: “Binecuvintează pe ucenicul meu şi fiul tău!” Şi ea a zis: “Dumnezeul părinţilor mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărţirii mele de trup, Cel ce cunoaşte toate nevoinţele mele din peştera aceasta, pentru numele Tău şi pentru slăbiciunea şi chinul meu, să odihnească duhul părinţilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei”. Şi întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: “Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcaţi de zdrenţele cu care sunt acoperită şi nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine”. Apoi, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a zis: “Daţi-mi pecetea lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine!” Şi privind către răsărit a strălucit ca şi cum ar fi primit în peşteră o rază de foc asupra feţei ei. Şi făcând semnul cinstitei cruci, a zis: “Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu”. Şi zicând acestea şi-a dat duhul.

Atunci, au săpat o groapă înaintea peşterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: “Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat”. Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuţi de el, întocmai ca nişte frunze veştejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: “Ştiai, părinte, că eunucul era femeie?” Dar bătrânul a răspuns: “Ştiam şi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată ţara şi mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi”. Şi atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viaţa ei.

Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

mart.
11
vin
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie
mart. 11 toata ziua
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie

Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†639) • Sf. Sf. Mc. Pionie, preotul bisericii din Smirna, azi în Turcia (†215) • Sf. Mc. Trofim şi Talu, de la Laodiceea, azi în Turcia (†300) • Sf. Mucenici ce prin foc s-au săvârșit, în Antiohia, sub Maximian (†300) • Sf. Mc. Gorgonie și Fermie, de la Nyssa, în Bitinia (sec. III) • Sf. Cuv. Gheorghe Sinaitul (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Vigiliu, episcop de Auxerre, în Franța (†685) • Sf. Ier. Vindician Mărturisitorul, episcop de Arras și Cambrai, în Franța (†712) • Sf. Ier. Benedict (Crispus), episcop de Milano [1](725) • Sf. Ier. Ingusie (Oengus), episcop în Irlanda (†824) • Sf. Sf. Mc. Evloghie[2], preotul, din Cordoba, în Spania (†859) • Sf. Teodora, regina Epirului, în Grecia (sec. XIII) • Sf. Eftimie, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1458) • Sf. Cuv. Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni • Aducerea moaştelor Sf. Mc. Epimah în Constantinopol • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Vrața, în Bulgaria (†1813) • Sf. Cuv. Alexie, stareţul Schitului Goloseievo, din Kiev, în Ucraina (†1917) • Sf. Cuv. Mărt. Patrichie, ieromonahul, din Rusia (†1933).

[1] A construit un adăpost pentru femeile care se pocăiau.

[2] Ucis de saracinii musulmani.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

mart.
12
sâm
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog
mart. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

Sf. Cuv. Teofan[1] Mărturisitorul din Muntele Sigriana (†818) • Sf. Ier. Grigorie Dialogul[2], episcopul Romei (604) • Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog[3] (†1022) • Sf. și Dreptul Finees, nepotul lui Aaron (sec. XII î.Hr.) • Sf. 9 Mucenici • Sf. Petru, diaconul[4], ucenicul Sf. Grigorie Dialogul (605) • Sf. Mc. Mamilian[5], de la Roma • Sf. Ier. Pavel, episcop de Leon, în Anglia (†572) • Sf. Cuv. Mur, întemeietorul Mănăstirii Fahon, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Nicodim, din Mammola, Calabria (990) • Sf. Dimitrie cel jertfit, regele Georgiei (†1289) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care, pentru apărarea cinstirii sfintelor icoane, a fost întemnițat, sub Leon Armeanul, timp de doi ani, și apoi deportat în Samotracia.

[2] Autor al Dialogurilor, în care prezintă vieți ale sfinților contemporani cu el, pentru a întări conștiința poporului în sfințenie. De aici i se mai trage și numele de Dialogul. În zilele din săptămână din timpul Postului Mare, se slujește Sfânta Liturghie atribuită lui, al cărui text și ritual se pare că le-a adus de la Constantinopol unde, înaine de a fi papă, a petrecut mai mulți ani, ca trimis al papei la curtea imperială. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Se prăznuiește și pe 12 octombrie.

[4] Al cărui nume a fost folosit de către Sf. Grigorie în Dialoguri.

[5] Osemintele Sfântului Mamilian de află sub altarul central al bisericii Santa Maria in Monticelli. Diario Romano indică aici, în afară de moaștele sale, și pe cele ale Sfinților Mucenici Mamilian, Eustație, Procol, Golbodeu și Nimfa, fecioara, muceniciți la Palermo. O parte din moaștele sfinților mucenici mai sus amintiți, a fost mutată la Palermo, în anul 1966.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana.

Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă. După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială. Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i: “Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare”. Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis: “O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu”.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva. Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul. Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei.

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii. Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă. După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo. Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.

“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;  De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel”.  (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: “Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



ARTICOLE DE LA SFINȚI

Sfântul Simenon Noul Teolog, cel care s-a rănit cu dragostea lui Dumnezeu


 

Hits: 10

mart.
13
Dum
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia
mart. 13 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului (†842)[1] • Sf. Mc. Hristina (Cristina), fecioara, din Persia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Publiu, episcop de Atena, sub Marc Aureliu (†161/180) • Sf. Mc. African, Publiu şi Terenţiu (sec. III) • Sf. Ier. Marius, episcop de Sevasta, în Armenia • Sf. Mc. Aviv, din Ermupolis, insula Syros, în Grecia  • Sf. Cuv. Vincenţiu, monah la Magny, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Mochemochie (Mochoemoc), stareț în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Geraldie (Gerhald), stareţ la Mayo, în Irlanda (†732) • Sf. Sf. Mc. Ruderichie (Rodrigo), preotul și Solomon, uciși de mauri, la Cordoba, în Spania (†857).

[1] Apărător al sfintelor icoane, Sfântul Ierarh Nichifor fusese exilat la Marmara, în Propont, și unde a și adormit, în ziua de 2 iunie. În ziua de 13 Martie, zi în care a fost exilat, a fost readus de către arhiepiscopul Metodie al Constantinopolului și așezat în biseric Sfinții Apostoli.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte. Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane. Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie. Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane. Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.

După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail: “Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol”. Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor. Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie. Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani. Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol. Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare. Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

mart.
14
lun
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul
mart. 14 toata ziua
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul

Sf. Cuv. Benedict[1] din Nursia (550) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, preotul, din Pidna, Macedonia (†310) • Sf. 47 de Mucenici, botezați de Sf. Ap. Petru în temnița Mamertina, de la Roma (67) • Sf. Mc. Fronton, Alexandru şi Dionisie, soldaţi din Tesalonic (†285/305) • Sf. Ier. Inochentie, episcop de Verona (sec. IV sau V) • Sf. Sf. Mc. Leon, episcopul, mucenicit de arieni la Roma • Sf. 2 Cuv. Mucenici[2], uciși de longobarzi, în Valeria, azi Regiunea Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Evshimonie Mărturisitorul[3], episcopul Lampsa-cului, în Grecia  (sec. IX) • Sf. Rostislav-Mihail, prinţ de Kiev, în Ucraina (†1167) • Sf. Ier. Teognosie, mitropolitul Kievului (†1353) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Iurieviț, în Rusia (†1893).

[1] Sfântul Benedict a fost îngropat la Mănăstirea Montecassino, în capela Sfântul Ioan Botezătorul, alături de sora sa, sfânta Scolastica. După distrugerea mănăstirii în bombardamentul din 1944, de sub dărâmături a reapărut această capelă cu osemintele celor doi frați, punând capăt astfel legendei apărute în secolul al VIII-lea care spunea că moaștele celor doi sfinți ar fi fost mutate în abația Fleury din Franța. Dintr-o recunoaștere științifică din anul 1950 asupra osemintelor de la Montecassino, reiese că este vorba de un trup masculin și unul feminin, iar oasele din trupul Sfântului Benedict sunt aproape complete și corespund cu cele din brațul Sfântului păstrat la Brescia încă din secolul al VIII-lea.

[2] După ce fuseseră legați de un copac și uciși, cei doi cuvioși mucenici au fost auziți cântând psalmi de către ucigașii lor, după cum amintește Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri (cap. 4, 21).

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub împăratul Teofil.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia.

Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, încă de pe când era tânăr şi bărbat nedesăvârşit, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde, prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni şi tămăduiri. Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au păstrat pe larg în istoria vieţii lui. De aici aflăm că el a săvârşit tot felul de minuni: a înviat morţi, a vestit de mai înainte cele viitoare şi a vorbit despre cei ce erau departe ca şi cum ar fi fost de faţă. Trebuie însă să nu uităm un lucru de mare însemnătate, şi anume că, mai înainte de a se muta la Domnul a grăit în chip profetic celor care se găseau împreună cu el şi a adus şi la cunoştinţa celor ce se găseau departe că se va întâmpla şi un semn oarecare, prin care vor cunoaşte cu toţii că s-a despărţit de trup.

Astfel, cu şase zile mai înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată după aceasta a fost cuprins de o fierbinţeală puternică, iar trupul lui timp de şase zile a fost scuturat de friguri. În ziua a şasea a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde fiind dus, după ce s-a cuminecat cu Sfintele Taine, stând în mijlocul ucenicilor săi, care îl sprijineau, şi-a ridicat mâinile către cer şi în felul acesta, privind în sus şi rugându-se, şi-a dat sfinţitul său duh.

În aceeaşi clipă, doi fraţi, dintre care unul se găsea stând liniştit în chilia lui, iar altul locuia mult mai departe, au avut aceeaşi vedenie. Astfel şi unul şi celãlalt au văzut un drum minunat care se întindea de la chilia cuviosului Benedict până la cer, către răsărit, şi care era aşternut tot cu veşminte preţioase şi strălucitoare de mătase, iar pe acest drum se găseau şi vreo câţiva oameni minunaţi, care ţineau făclii în mâini şi care în rânduială desăvârşită se suiau. Un alt bărbat, îmbrăcat în alb, şi el şi strălucitor de lumină, care se găsea alături, i-a întrebat dacă ştiu al cui este drumul acesta, pe care ei, privindu-l cu mintea lor, îl găsesc atât de minunat. Dar aceia răspunzându-i că nu ştiu, cel ce s-a arătat lor, le-a zis: Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urcă la ceruri”. După ce aceştia şi-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au înţeles, fiecare în parte, că sfântul Benedict se săvârşise din viaţă, ca şi cum ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut săvârşindu-se.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitor Eushimon, episcopul Lampsacului.

Sf. Eushimon Mărturisitorul, Episcopul Lampsacului, a trăit în Asia Mică, pe coasta Peninsulei Dardanele, fiind recunoscut pentru viaţa virtuoasă şi sfânta pe care o ducea. El a suferit pentru sfintele icoane sub împăratul iconoclast Teofil (829-842). După ce a fost întemniţat, a fost trimis în exil unde s-a stins din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 40

mart.
15
mar
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau
mart. 15 toata ziua
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau

Sf. Mc. Agapie şi cei şapte împreună cu dânsul: Plisie, Romil, Timolau, Alexandru, Alexandru, Dionisie şi Dionisie (†303) • Sf. Ap. Aristobul, episcop al Britaniei, fratele Sf. Ap.  Barnaba (sec. I) • Sf. Mc. Nicandru, din Egipt (†302) • Sf. Cuv. Spechiosie[1], de la Capua (555) • Sf. Ier. Probie, episcop de Rieti, în Lazio (570) • Sf. Ier. Zaharia, episcopul Romei (752) • Sf. Ier. Valer, arhiepiscop de Ravena (812) • Sf. Cuv. Nicandru, din Gorodeț, la Nijnîi Novgorod, în Rusia (†1603) • Sf. Nou Mc. Manuil Criteanul, mucenicit de turci, la Hios, în Grecia (†1792) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexie, protoiereul, Dimitrie, preotul (†1938), şi Mihail, protoiereul, din Rusia (†1940).

[1] Monah de la Mănăstirea Montecassino, ucenic al Sf. Cuv. Benedict de Nursia. Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei amintește, în Dialoguri, că fratele lui i-a văzut sufletul urcând la cer.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Agapie şi a celor şapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru şi doi Dionisie.

Aceşti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (244-311). Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt. Legându-şi cu toţii laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creştini. Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă nici cu ameninţări şi nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba.

Acesta a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea şi slujind în tot timpul marelui apostol, de către care a şi fost hirotonit episcop în ţara britanilor, unde trăiau nişte oameni sălbatici şi cruzi. Şi cu toate că aceştia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin pieţe, el a izbutit să aducă pe mulţi dintre ei la Hristos. Şi după ce a întemeiat multe biserici în care a aşezat preoţi şi diaconi, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nicandru, cel din Egipt.

Sfântul Nicandru a trăit şi el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie şi legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaştelor mucenicilor, pe care cu cucernicie şi cu cinste le aşeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămăşitele unor mucenici aruncate astfel şi fără nici o grijă, venind în timpul nopţii şi adunându-le le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Manuil Criteanul (Manuel Cretanul) care a mărturisit în Hios, la anul 1792, şi care, de sabie fiind tăiat, s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

mart.
16
mie
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos
mart. 16 toata ziua
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos

Sf. Mc. Sabin Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Hristodul, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sf. Ioan Teologul din insula Patmos, în Grecia (†1093) • Sf. Mc. Papa, din Licaonia (†310) • Sf. Sf. Mc. Alexandru I[1], episcopul Romei (117) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Aquileia, în Friuli, Tațian diaconul, Dionisie, Felix și Larghie, muceniciți sub Numerian (284) • Sf. Mc. Chiriac, diaconul, Larghie şi Smaragdie, și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Dioclețian (†304) • Sf. Sf. Mc. Valentin, episcop de Terracino, în Umbria și Sf. Mc. Damian, diaconul său (†312) • Sf. Mc. Roman din Parion, azi Biga, în Turcia • Sf. 10 Mucenici din Fenicia • Sf. Ier. Agapit, episcop de Ravena (†341) • Sf. Cuv. Anina, făcătorul de minuni, nevoitor în Mesopotania • Sf. Mc. Iulian, din Cilicia Armeniei • Sf. Ier. Ioan, de la Mănăstirea lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia • Sf. Cuv. Finian, stareţul, din Irlanda (†560) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nicopole, apoi pustnic pe lângă Orleans, în Franța (†1000) • Sf. Cuv. Pimen cel nebun pentru Hristos, şi Sf. Cuv. Antonie, împreună nevoitor (sec. XII) • Sf. Dimitrie al II-lea cel Evlavios, regele Georgiei (†1289) • Sf. Nou Mc. Malachia, de la Ierusalim (†1500) • Sf. Ier. Serapion, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1516) • Sf. Ier. Ambrozie Mărturisitorul, patriarhul Georgiei (†1927).

[1] Moaştele Sfântului Alexandru, episcop al Romei, se află în biserica San Lorenzo in Lucina din Roma. Pomenit și în 3 mai, data la care s-a săvârșit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit. Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul. Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: “Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă”. Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: “Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!” După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul (“robul lui Hristos” în greceşte). A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 20

mart.
17
joi
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Cuv. Teostirict, imnograful
mart. 17 toata ziua
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Cuv. Teostirict, imnograful

Sf. Cuv. Alexie[1], omul lui Dumnezeu, nevoitor la Edessa și la Roma (411) • Sf. Cuv. Teostirict imnograful, mărturisitor pentru cinstirea sfintelor icoane (sec. VIII) • Sf. Mc. Alexandru, Teodor, Nicandru, Artemie, Teodor, Sisian, Polion și Crescențian[2], de la Roma (sec. I) • Sf. Mc. Marin, din Cezarea Capadociei, azi în Turcia • Sf. Ier. Patrichie (Patrick), luminătorul Irlandei (†461) • Sf. Cuv. Ghertruda din Nivelles, în Belgia (†659) • Sf. Mc. Pavel, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†767) • Sf. Cuv. Vitburga (Withburga), întemeietoarea Mănăstirii Dereham, în Anglia (†743) • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii din Koliazino, în Rusia (†1483) • Sf. Cuv. Gavriil cel tânăr, de la Garedja, în Georgia (†1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexandru, preotul (†1919), şi Victor, protoiereul, din Rusia (†1942).

[1] Osemintele Sfântului Alexie, împreună cu cele ale Sfântului Bonifaciu, sunt cinstite în biserica Santi Bonifacio ed Alessio din Aventino (Roma). Ele se află în racla din marmură de sub altarul central. Capul Sfântului Alexie se află pus într-o raclă-bust din argint.

[2] Moaşte în biserica San Silvestro e San Martino ai Monti din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Alexie, omul lui Dumnezeu.

Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pavel, care, pentru sfintele icoane, în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Teostirict Mărturisitorul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marin, care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Marin, din dragoste mistuitoare pentru Mântuitorul Hristos, a distrus un templu al idolatrilor în timpul unui festival păgân, călcând în picioare sacrificiile lor şi declarându-se creştin. După ce a fost crunt torturat, sfântului i s-a tăiat capul.

Tot în această zi s-a întâmplat şi pedeapsa înfricoşătoare a cutremurului, care, cu iubire de oameni, a fost adusă asupra noastră şi din care, mai presus de orice nădejde, ne-a izbăvit pe noi Domnul cel iubitor de oameni. Şi s-a întâmplat aceasta în vremea împăratului Constantin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul şi Iluminătorul Irlandei (383-461).

Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.

Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept “Iluminătorul Irlandei”.

Cartea sa autobiografică “Confesiuni” cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera “un păcătos”, cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. “Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El.”

Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE DE LA SFINȚII ZILEI

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu


Hits: 72

mart.
18
vin
Sf. Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim
mart. 18 toata ziua
Sf. Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusa-limului (†386) • Sf. Mc. Trofim, Evcarpie şi cei împreună cu dânşii (†300) • Sf. 10.000 de Mucenici • Sf. Maria[1], sora lui Lazăr (sec. I) • Sf. Ier. Fredian[2], episcop de Lucca (588) • Sf. Cuv. Finian, din Aberdeen, în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv.  Chilian (Kilian)[3], din Irlanda (înc. sec VII) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Astrahan, în Rusia (†1576).

[1] Cea care stătea la picoarele Domnului și asculta cuvintele Lui și care, înainte de pătimirea Sa, i-a uns picioarele cu nard şi le-a şters cu părul capului său.

[2] Sfântul Fredian s-a născut în Irlanda în secolul al VI-lea. La Lucca a ajuns în urma unui pelerinaj pe care l-a făcut la Roma pentru a se închina la mormintele mucenicilor și ale apostolilor. A trăit un timp ca și pustnic în munții din jur, până când a fost ales episcop de Lucca, misiune căruia și-a închinat viața. Moaștele sale se află astăzi în orașul Lucca din Toscana, al cărui ocrotitor este.

[3] Ucenic al Sf. Columban de la Bobbio și misionar în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.

Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.

Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară.

Tot în această zi, pomenirea celor zece mii de mucenici, care s-au săvârşit tăindu-li-se capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi cei împreună cu dânşii.

Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinţii mucenici aceştia, Trofim şi Evcarpion, se găseau în oaste şi fiind puternici la trup şi îndrăzneţi, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învăţătura creştină, prigoneau şi ei pe creştini şi ajunseseră nişte vrăjmaşi preaînverşunaţi ai creştinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau şi pe alţii îi ocoleau.

Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi au mai auzit şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea: “Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor”. Auzind glasul acesta, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, au căzut la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau: “Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui”. Iar după ce au zis acestea plini de frică, norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit un glas din el zicând: “Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!” Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, au zis ca dintr-o gură: “Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!” După ce au zis ei acestea, norul unindu-se iarăşi laolaltă s-a urcat la cer. Iar ei plângând mult, s-au întors din drumul lor; şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, i-au îmbrăţişat ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le-au spus să se ducă la casele lor.

Dar mai-marele locului aflând acestea s-a umplut de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, i-a întrebat care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce ei au istorisit însă toată vedenia pe care au avut-o, în toate amănuntele, mai-marele locului a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce s-a făcut aceasta li s-au strujit coastele cu căngi de fier şi li s-au frecat rănile cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I. Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multã mânie împotriva lor, a dat poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului s-a împlinit, sfinţii intrând în cuptor, au primit acolo cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Mariei, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.

Matei 26, 6-13 :

Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.

Marcu 14, 3-9 :

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir@ de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

Ioan 12, 1-8 :

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Sfântul Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului (387)

Hits: 16

mart.
19
sâm
Sf. Mc. Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian, diaconul
mart. 19 toata ziua
Sf. Mc. Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian, diaconul

Sf. Mc. Hrisant, Daria[1], soția sa, şi cei împreună cu dânşii: Sf. Mc. Claudiu Tribunul, Ilaria, soţia sa, şi Iason şi Mavru, fiii lor, de la Roma, sub Numerian (†284) • Sf. Sf. Mc. Diodor[2], preotul, şi Marian, diaconul, de la Roma (283) • Sf. Mc. Panharie, din Nicomidia (302) • Sf. Mc. Cvint, Cvintilia, Cvartilia, Marcu și cei împreună cu dânșii, de la Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Ioan, de neam sirian, întemeietorul Mănăstirii de la Civitta-di-Penne, lângă Spoleto, în Umbria (sec. VI) • Sf. Mc. Alcmund, din Scoţia (†800) • Sf. Inochentie, de la Vologda, în Rusia (†1521) • Sf. Nou Mc. Dimitrie Strungarul (†1564) • Sf. Ioan Mărturisitorul, citețul, din Rusia (†1932).

[1] Moaștele Sfinților Mucenici Hrisant și Daria au fost mutate în secolul al IX-lea, din cimitirul de pe Via Salaria în Biserica San Giovanni in Laterano din Roma; de aici, o parte din ele au fost mutate la o mănăstire din Germania, iar în anul 947, au fost dăruite catedralei din Reggio Emilia, unde se află până astăzi, în două relicvarii de bronz în forma busturilor celor doi sfinți. O parte din moaștele lor se cinstesc în biserica Ss. XII Apostoli din Roma. Alte părticele se află sub altarul principal al bisericii Santa Lucia del Gonfalone și la biserica Santa Maria in Cosmedin.

[2] De la Sfântul Mucenic Diodor se păstreză moaşte în biserica Santa Maria dei Miracoli din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.

Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena. Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor. După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.

Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Claudiu Tribunul, soţia sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru, împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Tribunul Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii. Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toţi să fie executaţi. Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi. Creştinii au înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune. Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi chinuită. Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi apoi şi-a dat sufletul întru Domnul. Un servitor a îngropat-o în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au săvârşit.

Sfinţii Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Într-o peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici. Ei au făcut slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Dar, auzind de faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru au primit şi ei cununa muceniciei. Doi dintre cei martirizaţi în peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe când împărăţeau în vechea Romă împăraţii Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi moartea în tot felul de chinuri. Pe atunci trăia şi un oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea Vilapatis. Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare. Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit. Pentru toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate credinţele şi toate cugetele împăratului. Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să se bucure de toată cinstea şi odihna.

Auzind acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască prin scrisori. Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul; după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată. Şi i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său. Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga: “Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta”.

Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de îndată pe împărat, care a zis: “Ştiaţi că Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în religia galileenilor?” “Deci, spuneţi-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?” Iar aceia i-ai zis: “Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine”. Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie de faţă la moartea lui. Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât. Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



 

Hits: 68

mart.
20
Dum
Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit
mart. 20 toata ziua
Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

Sf. Cuv. Mucenici ucişi de arabi în Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit, în Țara Sfîntă (†679) • Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul[1], episcopul Apoloniadei, azi în Albania • Sf. Mc. Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia, cele şapte femei din Amisus, în Pont, azi Samsun, în Turcia (†310) • Sf. Mc. Maria, din Perga Pamfiliei • Sf. Mc. Rodian • Sf. Mc. Achile, eparhul • Sf. Mc. Lolion • Sf. Mc. Emanuel • Sf. Zavulon şi Suzana, părinţii Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (sec. IV) • Sf. Gratie, diaconul, și Marcel, ipodiaconul, de la Forli (400) • Sf. Ier. Martin, episcop de Braga, în Portugalia (†579) • Sf. Ier. Cutbertie (Cuthbert), episcop de Lindisfarne, în Anglia, şi Sf. Cuv. Herbert, pustnicul, prietenul său (†687) • Sf. Mc. Artchil al II-lea, regele Georgiei (†744) • Sf. Mc. Mihail Savaitul (†796) • Sf. Cuv. Eufrosin, de la Lacul Albastru, în Rusia (†1612) • Sf. Nou Mc. Miron Criteanul (†1793).

[1] Pătimitor pentru cinstirea sfintelor icoane, fiind exilat.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit.

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.

În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.

După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.

În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.

Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea. Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.

Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.

Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.

Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Apoloniadei.

Acest preacuvios părinte al nostru şi mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei şi era nu numai credincios şi evlavios şi cu totul drept în credinţa lui, ci şi milostiv şi plin de dragoste faţă de oameni, vestit în cunoştinţe şi în cuvânt. Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi neplecându-se, a fost condamnat la surghiun şi supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia.

Aceste şapte sfinte femei au trăit pe vremea împăratului nelegiuit Maximian. Acesta pornind o prigoană mare împotriva creştinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în faţa mai-marelui cetăţii aceste şapte femei pline de curaj. Şi mărturisind că sunt creştine şi spunând mai-marelui cetăţii că este un om crud, lipsit de omenie şi vrăjmaş, mai întâi au fost lovite cu toiege, după ce au fost dezbrăcate; apoi li s-au tăiat sânii cu sabia. După aceasta au fost spânzurate şi li s-au sfâşiat trupurile cu gheare de fier, până când li s-au văzut cele dinăuntru şi în cele din urmă au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-şi astfel sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mărturisit în Creta, la anul 1793 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 16

mart.
21
lun
Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Ier. Toma, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion
mart. 21 toata ziua
Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Ier. Toma, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion

Sf. Iacob Studitul, mărturisitorul[1], de la Constantinopol (†824) • Sf. Ier. Toma, patriarhul Constantinopolului (†610) • Sf. Cuv. Serapion[2], din Arsinoe, în Egipt (sec. IV) • Sf. Ier. Serapion[3], episcop de Thmuis, în Tebaida Egiptului, ucenicul Sf. Antonie cel Mare (356) • Sf. Mc. Filimon şi Domnin • Sf. Ier. Birilie, episcop de Catania, ucenic al Sf. Ap. Petru (90) • Sf. Cuv. Lupicinie, stareț la Condat, în Franța (†480) • Sf. Cuv. Endean, stareţul, din Irlanda, întemeietor a zece mănăstiri (†530) • Sf. Cuv. Sofronie, stareţul Mănăstirii Sf. Teodosie, din Țara Sfântă (†542) • Sf. Nou Mc. Mihail, din Agrafa, în Grecia (†1544) • Sf. Cuv. Serafim schimonahul, din Virița, în Rusia (†1949).

[1] Cinstitor al sfintelor icoane.

[2] Părinte al multor monahi. A nu se confunda cu Sf. Ier. Serapion, episcop de Thmuis, ucenicul Sf. Antonie cel Mare, pomenit în aceeași zi.

[3] Care a primit unul dintre cojoacele Sf. Cuv. Antonie. De la el a rămas un Evhologiu, cuprinzând anaforaua lui și alte rugăciuni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul.

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri. Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane. În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu. După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni. Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau. Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului. Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare. După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel. Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos. Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una. Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă. Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii. După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit.

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea. Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos. A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani. Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia).

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin


 

Hits: 13

mart.
22
mar
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian
mart. 22 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Ancira (†363) • Sf. Mc. Drosida, fiica împăra-tului Traian, şi cele 5 mucenițe împreună cu dânsa (115/116) • Sf. Ier. Epafrodit, ucenic al Sf. Ap. Petru, primul episcop de Terracina, în Lazio (sec. I) • Sf. Pavel (Serghie), episcop de Narbonne, în Franța, ucenic al Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Calinica şi Vasilisa (†252) • Sf. Mc. Drosida din Antiohia • Sf. Mc. Lea, văduva[1], de la Roma (384) • Sf. Ier. Deograție[2], episcopul Cartaginei (†457) • Sf. Mc. Octavian, arhidiaconul, și cei împreună cu dânsul, mii de mucenici, uciși de regele vandal Uneric, în Cartagina (†484) • Sf. Cuv. Mc. Eftimie de la Constantinopol (†1814) • Sf. Sf. Nou Mc. Vasile, episcop de Priluki, în Rusia (†1930).

[1] A fost înmormântată la Ostia. Amintită de Fer. Ieronim.

[2] Care și-a vândut toate avuțiile pentru a-i răscumpăra

pe credincioșii făcuți prizonieri și trimiși în exil la Roma de regele vandal Genseric.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.

Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira sub episcopatul lui Marcel. Deși episcopul Marcel era un anti-arian care a căzut în erezia opusă, și anume modalismul, preotul Vasile a rămas un ortodox înflăcărat care a mărturisit dreapta credință în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).

Când Iulian Apostatul a luat împărăția și a încercat să reinstaureze păgânismul, preotul Vasile din Ancira a predicat cu și mai multă ardoare adevărata credință. Deci fiind pârât că este creştin și că ar fi ofensat pe împăratul, a fost adus înaintea proconsulului Saturnin şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă. După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare.

După câtva timp, când împăratul Iulian Apostatul se întorcea din campania împotriva perșilor (362) s-a oprit în cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui sub acuzația că este creștin și că a profețit căderea împăratului. Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată. Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile. Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice.

În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.

Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: “Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!” Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul  Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: “Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?” Eftimie a răspuns: “Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 34

mart.
23
mie
Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui
mart. 23 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui

Sf. Sf. Mc. Nicon, preotul, şi cei 199 de ucenici ai săi, din Sicilia, (251) • Sf. Mc. Dometie • Sf. Cuv. Mc. Guinerie (Gwinear), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Benedict, pustnicul, din Campania (†550) • Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Valence, în Franța (†600) • Sf. Cuv. Etivaldie (Ethilwald), pustnic în Anglia (†699) • Sf. Cuv Nicon, stareţ la Lavra Peşterilor din Kiev (†1088) • Sf. Cuv. Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni, din Dipiu, în Constantinopol • Sf. Cuv. Pahomie din Nerehta, în Rusia (†1384) • Sf. Ier. Vasian I, episcop de Rostov, în Rusia (†1481) • Sf. Mc. Vasile, din Magnesia, în Grecia (†1602) • Sf. Cuv. Nou Mc. Luca din Mitilene, în Grecia (†1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Macarie, protoiereul (†1931), Alexie (†1938) şi Serghie arhimandritul, mărturisitorul, din Rusia (†1948).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!” Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

mart.
24
joi
Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia; Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri
mart. 24 toata ziua
Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia; Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri

Înainteprăznuirea Bunei Vestiri

Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei, în Pisidia, ucenic al Sf. Ap. Pavel • Sf. Cuv. Zaharia din pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Ier. Mărt. Latinie, episcop de Brescia (115) • Sf. Mc. Marcu și Timotei[1], de la Roma, sub Antonin (138/161) • Sf. Sf. Mc. Epigmen, preotul, de la Roma, sub Dioclețian (303/305) • Sf. 8 Mucenici din Cezareea Palestinei • Sf. Cuv. Martin Tebeul • Sf. Sf. Mc. Artemon, preotul, din Laodiceea, azi în Turcia • Sf. Cuv. Macartan, pustnicul, din Irlanda (†505) • Sf. Cuv. Toma, stareţul Mănăstirii Sf. Eftimie (†542) • Sf. Cuv. Hidelitia (Hidelith), stareţă în Anglia (†712) • Sf. Cuv. Duncadie (Dunchad), stareţ la Iona, în Scoția (†716) • Sf. Cuv. Zaharia Postitorul de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Mc. Ştefan şi Petru de la Kazan, în Rusia (†1552) • Sf. Sf. Mc. Partenie, patriarhul Constantinopolului (†1657) • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul, din Rusia (†1920).

[1] În biserica S. Pudenziana al Viminale din Roma, se păstrează moaște de la Sfinții Mucenici Marcu și Timotei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, Înainte-prăznuirea Buneivestiri a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida.

Cuviosul părintele nostru Artemon s-a născut şi a crescut în ţinutul Seleuciei şi anume în cetatea cu acelaşi nume. Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putinţă ca lumina să mai rămână sub obroc, ci el a pus pe Artemon păstor şi învăţător al poporului. Acesta, povăţuind turma sa în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toţi cei ce se găseau în nevoi liman de izbăvire: purtător de grijă de văduve, de orfani şi de săraci şi doctor al sufletelor şi al trupurilor. În felul acesta bine petrecând şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a săvârşit.

Apoftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit la anul 1657 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 27

mart.
25
vin
(†) Buna Vestire
mart. 25 toata ziua
(†) Buna Vestire

(†) Buna Vestire

Sf. Mc. Cvirin[1], de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. 262 de Mucenici, de la Roma (sec. III)  • Sf. Mc. Pelaghia şi Teodosia • Sf. Cuv. Ermelandie, stareţul Mănăstirii St. Alban, în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Senufie, purtătorul de semne, nevoitor în pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Cuv. Barontie și Dizierie, pustnicii, de la Pistoia, în Toscana (700) • Sf. Cuv. Tamun Zăvorâtul, Efrem, Ieremia, Ioan, Hariton, Atic şi Grigorie, ucenicii Sf. Sf. Mc. Hristofor, patriarhul Antiohiei (sec. X) • Sf. Sf. Mc. Tihon, patriarhul Moscovei (†1925) • Sf. Cuv. Partenie, de la Kiev (†1855) • Sf. Cuv. Iustin[2], din Serbia (†1979).

[1] Trupul său a fost aruncat în Tibru și aflat, apoi, pe insula Tiberina și îngropat în cimitirul lui Ponzian.

[2] Iustin Popovici, mare teolog și aghiograf, a lăsat o Dogmatică Ortodoxă, în mai multe volume, și s-a ocupat de viețile sfinților sârbi.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Bunavestire a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Senufie, purtătorul de semne, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Pelaghia şi Teodosia, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea unui călău care, ajungând la cunoştinţa lui Hristos şi închis fiind într-o temniţă întunecoasă, s-a săvârşit acolo din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 37

mart.
26
sâm
Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia
mart. 26 toata ziua
Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia

Odovania Praznicului Bunei Vestiri Soborul Sf. Arhanghel Gavriil • Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa Maxima, de la Sigidunum, azi Belgrad, în Serbia (304) • Sf. 26 de Mucenici din Goția: cei 2 preoţi, Vatuza şi Vereca, cu cei 2 fii şi cele 2 fiice, Arpila, monahul, Avipa, Haghie, Rie, Hegatraxie, Hiscoe, Sila, Sigetie, Suerila, Suemvlasie, Ghimvlasie, Tertasie, Filgasie, și femeile: Ana, Ala, Varida, Maneea, Virco şi Anima, şi un mucenic necunoscut, din timpul prigoanei lui Atanaric[1] (375) • Sf. Mc. Codrat, Teodosie, Emanuel şi cei 40 împreună cu dînșii, din părţile Răsăritului • Sf. Mc. Petru, Iovian, Marcian, Tecla, Casian și cei împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Mc. Castulie, din via Labicana, de la Roma, ofițer în palatul imperial, sub Dioclețian (288) • Sf. Ier. Sinclarie, episcop de Lyon, în Franța (†435) • Sf. Cuv. Malc • Sf. Cuv. Ştefan Mărturisitorul[2], stareţul Mănăstirii Triglia, din Bitinia, sub Leon al V-lea Armeanul (încep. sec. IX) • Sf. Cuv Vasile cel Tânăr, pustnic pe lângă Constantinopol (†952) • Sf. Cuv. Avraam din Muntele Latros • Sf. Nou Mc. Gheorghe din Sofia, ars de viu la Adrianopol, azi Edirne, în Turcia (†1437).

[1] Neamul lor se afla pe teritoriul actual al României.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă “Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.

Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare. Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele. Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.

Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească. Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor. Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

mart.
27
Dum
Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Mc. Filit şi Lidia cu cei 4 fii ai lor
mart. 27 – mart. 28 toata ziua
Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Mc. Filit şi Lidia cu cei 4 fii ai lor

Sf. Mc. Matroana, din Tesalonic (sec. III-IV) • Mc. Filetie Sincliticul, Lidia, soţia sa, Macedonie și Teoprepie, fiii lor, împreună cu Amfilohie, căpitanul, și Cronidie cancelarul, din Iliria, sub Adrian (†121) • Sf. Proroc Anania (sec. IX î.Hr.) • Sf. Cuv. Chiric, din Apro, în Tracia • Sf. Sf. Mc. Ioan şi Baruh • Sf. Cuv. Eutihie • Sf. Cuv. Ioan din Licopolis, nevoitor în Egipt  (†394) • Sf. Mc. Augustina, fecioara, de la Treviso (sec. V) • Sf. Tifilie (Tyfil), copilul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Alchelda (Alkelda), prinţesă saxonă, apoi monahie, în Anglia (†800) • Sf. Ier. Pavel[1], purtătorul de semne, episcopul Corintului, în Grecia (†885) • Sf. Ier. Efrem al II-lea, arhiepiscopul Rostovului, în Rusia (†1454) • Sf. Cuv. Alexandru, din Vocia, lângă Galici, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Antonie, mitropolitul Tobolskului, în Rusia (†1740).

[1] Fratele Sf. Ier. Petru, episcop de Argos, pomenit pe 3 Mai.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: “Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: “Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie”.

“Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.”

“Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”

“Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 37

mart.
28
lun
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ștefan, făcătorul de minuni
mart. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ștefan, făcătorul de minuni

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, stareţul Mănăstirii Pelechitului, în Bitinia (†754) • Sf. Cuv. Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni (sec. IX) • Sf. Ap. Irodion, din cei 70, episcop de Patras, în Grecia (sec. I) • Sf. Iustin, Magnus, Isiciu și Fotie, apostoli în Bigorre, Franța (sec. II-III) • Sf. Mc. Rogat, Succesie și cei  împreună cu dânșii, 16 mucenici, din Africa (sec. III) • Sf. Ier. Sixt al III-lea[1], mărturisitorul, episcopul Romei (440) • Sf. Ier. Pastor, primul episcop de Asti, în Piemonte (sec. IV-V) • Sf. Isihie din Ierusalim (sec. V) • Sf. Cuv. Spesie, stareț în Campania (513/517) • Sf. Ier. Eumerie, episcop de Nantes, în Franța (†527) • Sf. Ier. Carn[2], episcop misionar în Bretania, Franța (†530) • Sf. Cuv. Gontran[3], făcătorul de minuni (†593) • Sf. Cuv. Gundelinda, stareță la Niedermunster, în Alsacia (sec VIII) • Sf. Mc. Boian, prinţul Bulgariei (sec. IX) • Sf. Mc. Eustratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1097) • Sf. Cuv. Conon[4], starețul, de la Nesi, în Sicilia (1236) • Sf. Ilarion de Gdov, de la Pskov, în Rusia (†1476) • Sf. Ier. Dionisie cel Milostiv, episcop de Larisa şi întemeietorul Mănăstirii Sf. Nicolae de la Meteora, în Grecia (†1510) • Sf. Ioan din Manglisi, în Georgia (†1751).

[1] Mărturisitor al dreptei credințe în fața pelagianismului și a nestorianismului. A fost înmormântat în biserica San Lorenzo fuori le mura, de la Roma.

[2] De neam irlandez.

[3] Rege al Franței, fiu al regelui Clotaire I, nepot al regelui Clovis.

[4] Este unul dintre ultimii mărturisitori ai ortodoxiei în Sicilia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului.

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit.

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Sfântul şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu încă de când era copil şi a fost tuns călugăr la o vârstă fragedă, devenind, mai târziu, conducătorul mănăstirii Triglia de lângă Constantinopol.

Când prigoana împotriva sfintelor icoanelor a reînceput, sfântul egumen a fost chemat la interogatoriu, încercând să-l forţeze să semneze un act prin care ar renunţa la cinstirea sfintelor icoane. Sf. Ştefan era foarte hotărât să nu trădeze Ortodoxia, acuzându-l cu curaj pe împărat de necredinţă. Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile după care l-au închis în închisoare în anul 815. Slăbit şi bolnav, Sfântul Ştefan Mărturisitorul a murit după scurt timp în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici.

Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine. Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

mart.
29
mar
Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, episcopul Aretuselor; Sf. Mc. Chiril, diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie
mart. 29 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, episcopul Aretuselor; Sf. Mc. Chiril, diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie

Sf. Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, Sf. Chiril, diaconul, din Heliopolis şi cei împreună cu dânşii (†364) • Sf. Cuv. Mc. Iona, Varahisie şi cei împreună cu dânşii, din Persia (†327) • Sf. Apostoli dintre cei 70: Sosten, Apolo, Chefa şi Epafrodit (sec. I) • Sf. Mc. Secund, ofițer în armata romană, de la Asti, sub Adrian (119) • Sf. Mc. Limin, de la Clermont, în Franța (†264) • Sf. Ier. Diadoh, episcop de Foticeea, în Epirul Greciei (sec. V) • Sf. Mc. Armogastie, contele, Satur, servitorul, și Masculie, clovnul, sub regele vandal Genseric (†460) • Sf. Cuv. Guinlivie (Gwynnliw) şi Gladis, părinţii Sf. Cadoc, pustnici în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Lasaria, monahie în Irlanda (sec VI) • Sf. Cuv. Constantin[1], stareţul Mănăstirii Montecassino (sec. VI) • Sf. Cuv Eustatie, stareţul Mănăstirii Luxeuil, în Franța (†625) • Sf. Ier. Mărt. Eustatie, episcop de Chios, în Bitinia (sec. IX) • Sf. Cuv. Marcu şi Iona, şi Fericitul Vasa, de la Mănăstirea Peşterilor din Pskov, în Rusia (sec. XIV).

[1] Cuviosul Constantin a fost primul egumen al Mănăstirii Montecassino, după trecerea la Domnul al Sfântului Benedict de Nursia. Moaștele sale au fost salvate de teribilul bombardament pe care l-a suferit Mănăstirea în 1944, și se află împreună cu cele ale sfinților Simplicie, Vitale și Bonito, urmași săi în stăreție, în capela de sub altar.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei.

Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici. Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti. La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor. Iar ticăloşii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat şi după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în nişte locuri pline de murdărie.

După aceasta l-au scos de acolo şi l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înţepe cu andrelele.

Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură şi în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu nişte frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului şi trupului său gol cu desăvârşire, în arşiţa cea mare a prânzului, şi să fie hrană viespilor şi albinelor. În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate. Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta. Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.

Tot pentru îndrăznirea de a sfărma templele idoleşti, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat şi în Fenicia. Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ nişte statui de ale idolilor, a fost prins şi i s-a despicat pântecele, scoţându-i-se măruntaiele şi fiind lăsat aşa, ca să fie văzut de toţi. Şi se zice că ticăloşii aceştia bătându-şi joc de ficaţii lui şi-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinţii, limba li s-a topit în gură şi au pierdut puterea vederii.

Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon şi Gaza de femeile fecioare şi de bărbaţii cei sfinţiţi, cărora spintecându-li-se pântecele şi umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puşi în troacele porcilor spre mâncare?

Acestea au fost faptele păgâneşti ale împărăţiei lui Iulian şi ale celor de sub poruncile lui. Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită; pe când lucrãtorilor nedreptăţii li s-a pregătit pedeapsa focului şi chinul cel veşnic.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iona, Varahisiu şi a celorlalţi nouă mucenici, împreună cu dânşii.

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor. Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh. Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire. Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Eustaţiu, episcopul Bitiniei.

Sfântul Eustaţiu Mărturisitorul, episcopul Bitiniei, era de la începutul nevoinţelor sale duhovniceşti un călugăr evlavios, smerit, blajin şi cu dragoste faţă de aproapele.  Pentru viaţa sa virtuoasă a fost numit episcop al oraşului Bitinia (o provincie romană din Asia Mică) şi şi-a condus turma mulţi ani, dând exemplu de viaţă sfântă şi perfecţiune.

În timpul ereziei iconoclaste Sf. Eustaţiu i-a înfruntat cu curaj pe eretici apărând cinstirea sfintelor icoane. Urâtorii de icoane l-au denunţat împăratului iar sfântul a fost închis şi bătut crunt. În cele din urmă a fost înlăturat de la scaunul episcopal şi închis din nou.

Sfântul mărturisitor a murit în exil în timpul secolului al XIX-lea, după ce a pătimit timp de trei ani insulte, privare de libertate, foamete şi alte chinuri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli, dintre cei şaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa şi Epafrodit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui “Cuvânt ascetic” se găseşte în Filocalia românească, volumul 1.

După Diadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste. El face deosebirea între ”chipul” lui Dumnezeu în om şi ”asemănarea” cu El. Prin păcatul strămoşesc ”chipul” dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă ”chipul”, îl spală de întinarea păcatului. Dar prin aceasta încă nu avem şi ”asemănarea”. Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. ”Asemănarea” începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor. Abia după ce am sporit în ”asemănare”, în dragoste, ni se face şi harul ”simţit”. ”Harul, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm se ascunde în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic, cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii”. ”Două bunuri ne aduce nouă sfântul har al Botezului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toată trăsăturile sufletului, adică ”chipul”, îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi, ceea ce este ”asemănarea”. Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, ”asemănarea”.

Diadoh arată că, dacă până la Botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la Botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară. De aici înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui. ”Unii au născocit cu atât harul cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului cât şi duhul rătăcirii se ascund în mintea celui ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului”. Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti. Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul. ”Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei”.

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu. ”Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se teme mai întâi de El întru simţirea inimii”. Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti. Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu. Dar când începe să se cureţe cu luare aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii. Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire. ”Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire, nu are nici credinţa pe care crede că o are”.

După curăţirea de patimile trupeşti, lucrarea în care rol mare are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. ”Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururi cugetul neînviforat, ca mintea deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memorie, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii”. ”Dar numai Duhul Sfânt poate curăţa mintea cu adevărat. Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea zice Apostolul: ”Duhul să nu-l stingeţi”.

Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute. ”Simţirea aceasta a minţii”, sau a ”inimii”, sau a ”sufletului”, nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. ”Nimeni să nu nădăjduiască, auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Pentru că acum umblăm prin credinţă, nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului”. ”Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumina dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimeni nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare, fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii”.

Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără lupte. ”Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci şi Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce, în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el”. Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus. ”Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean”.

Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât ”îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai smerit”.

Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre ”teolog” şi ”gnostic”. Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti, care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii. Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul ”cunoştinţei”, al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri. Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă.

După: http://filocalia.ro/referate/16/Scrieri/Diadoh_al_Foticeei

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

mart.
30
mie
Sf. Cuvios Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon
mart. 30 toata ziua
Sf. Cuvios Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

Sf. Cuv. Ioan Scărarul (sec. VII) • Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon (†303) • Sf. Proroc Ioad (sec. X î.Hr.) • Sf. Mc. Cvirin[1], tribunul, sub Adrian (130) • Sf. Mc. Victor, de la Tesalonic, sub Maximian (†285/286) • Sf. Cuv. Ioan, cel ce s-a nevoit într-o fântână  (sec. IV) • Sf. Cuv. Mamartin, starețul mănăstirii Sf. Cosma și Damian, din Auxerre, în Franța (†426) • Sf. Ier. Ferfusie, episcop în Irlanda (sec VI) • Sf. Cuv. Clinie[2] • Sf. Ier. Zosima, episcop de Siracusa, în Sicilia (640) • Sf. Ier. Ioan, patriarhul Ierusalimului • Sf. Sf. Mc. Zaharia cel Nou, din Corint, în Grecia (†1684) • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Irkuţ, în Rusia (†1771) • Sf. Ier. Gavriil[3],  de la Mănăstirea Căpriana, mitropolitul Basarabiei (†1821).

[1] Tatăl sfintei Mucenițe Balbina, pomenită pe 31 Martie. Moaştele Sfântului Cvirin se află în biserica Santa Balbina all’Aventino de la Roma.

[2] De neam grec, a fost monah la Montecassino, apoi stareț al unei Mănăstiri de lângă Pontecorvo, în Lazio.

[3] Bănulescu-Bodoni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.

Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui. Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare. Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti. Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet. Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui. Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.

Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară. Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.

Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis: “Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora”. Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte. Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta. Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 26

mart.
31
joi
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul
mart. 31 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul

Sf. Sf. Mc. Ipatie, episcopul Gangrei, în Pont (†336) • Sf. Sf. Mc. Avdie, episcopul, Veniamin diaconul, şi cei  împreună cu dânșii, 9 mucenici, din Persia (†418/424) • Sf. Acachie Mărturisitorul, arhiepiscopul Antiohiei (sec III) • Sf. Mc. Balbina[1] fecioara, de la Roma, fiica Sf. Mc. Cvirin, mucenicită sub Adrian (130) • Sf. 38 de Mucenici, care erau rude între ei • Sf. Menandru • Sf. Mc. Teofil, soţia şi copiii săi, din Creta • Sf. Cuv. Ştefan, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Mavrichie, arhiepiscop de Milano (670) • Sf. Cuv. Vlasie[2], cel din cetatea amoreilor (908) • Sf. Cuv. Ipatie, tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (XIV) • Sf. Ier. Iona, mitropolitul Moscovei (†1461) • Sf. Ier. Inochentie, mitropolitul Moscovei, apostolul Americii de Nord şi al Siberiei • Sf. Mc. Maclufie (Makluf) din Saidnaya, în Siria (sec. XVI) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele Sfintei Balbina se află la Roma, în biserica Santa Balbina all’Aventino, alături de cele ale tatălui său, Sfântul Cvirin, care a fost un tribun roman. Cei doi au fost botezați de papa Alexandru I. O părticică din moaştele Sfintei Balbina se află şi în biserica Santa Maria in Domnica alla Novicella, din Roma. De numele Sfintei Balbina era legat și un cimitir situat între via Ardeatina și via Appia, nu departe de catacombale Sfântului Calist.

[2] A fost întâi la Mănăstirea Sf. Cesarie, de la Roma, apoi a plecat la Mănăstirea Studion, de la Constantinopol, iar în cele din urmă a devenit pustnic la Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galaţia, a ajuns arhiereu în Gangre şi luând parte la Sinodul întâi Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinţi de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârşească felurite minuni.

Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârşise minunea uciderii în faţa tuturor a balaurului aşezat lângă cămările împărăteşti, şi se îndrepta către scaunul său de la Gangre, unii dintre aceia care împărtăşeau erezia lui Novat şi care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aţinându-i calea în nişte locuri strâmte şi pline de prăpăstii, pe unde obişnuia sfântul să treacă şi stând ascunşi acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca nişte fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie. Şi aruncându-l de la o mare înălţime în acea prăpastie, i-au făcut o mulţime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră şi iudeii celui dintâi mucenic Ştefan. Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deşteptat din durere, ridicându-şi ochii către cer, a zis: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată şi blestemată, luând o piatră mare şi lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt şi de rămăşiţa de viaţă care mai era în el, nenorocita şi ticăloasa. Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, îşi lovea încetat pieptul cu aceeaşi piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea şi toţi cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiţi de duhurile necurate. Şi, ascunzând trupul sfântului într-o şură cu paie, au plecat de acolo. Dar ţăranul, a căruia era şura, venind să ia nutreţ pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cereşti şi dând mai apoi de trupul neînsufleţit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.

Locuitorii cetăţii Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo şi cu jale de obşte luând sfintele moaşte ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, aşezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind şi lovindu-şi continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieştile lui moaşte au fost aşezate în mormânt, îndată a luat vindecare şi tot aşa şi ceilalţi ucigaşi ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaştelor sfântului, pe care însă, pentru mulţimea lor, le-am lăsat deoparte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Acachie Mărturisitorul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Deciu şi propovăduind credinţa creştină, a fost prins şi adus înaintea ipatului Marcian. Şi întrebat fiind cu privire la cele ce propovăduia, el a istorisit toată rânduiala întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a vădit înşelăciunea închinătorilor la idolii elineşti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri şi apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunoştiinţând pe împăratul Deciu despre aceasta şi, după cercetarea pe care o făcuse sfântului, trimiţând împăratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Şi mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul său rănile lui Hristos. Iar după ce a învăţat pe mulţi credinţa în Hristos şi a strălucit prin minuni şi învăţături, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi, care au fost aruncaţi în închisoare şi care au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor treizeci şi opt de mucenici, care erau rude între ei, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 25

oct.
2
Dum
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara
oct. 2 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara


Sf. Sf. Mc. Ciprian, din Antiohia, şi Sf. Mc. Iustina[1], fecioara (304) • Sf. Damaris, ucenica Sf. Ap. Pavel, din Atena (sec. I) • Sf. Mc. Modest, diaconul, de la Benevento, în Campania, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul • Sf. Ier. Ioan al II-lea, episcop de Como (660) • Sf. Ier. Legerie (Leger), episcop de Autun, în Franţa (678) • Sf. Mc. David şi Constantin, prinţi georgieni (741) • Sf. Andrei[2] cel nebun pentru Hristos, din Constantinopol (936) • Sf. M. Mc. Teodor (Gavra) (1098) • Sf. Ana, prinţesă de Kaşin, Rusia (1338) • Sf. Cuv. Casian Grecul, făcătorul de minuni, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Filadelfia (1794) • Sf. Cuv. Teodor[3], pustnicul (1817).

[1] După mucenicie, trupurile Sfinţilor Ciprian şi Iustina au fost lăsate pradă fiarelor sălbatice care însă nu s-au atins de ele mai multe zile. Văzând aceasta şi ştiind că au murit pentru credinţa lor, nişte marinari romani le-au luat şi le-au adus cu corabia la Roma, unde le-au încredinţat unei fecioare evlavioase pe nume Rufina. Aceasta le-a pus spre închinare creştinilor. Mai târziu, trupurile sfinţilor au fost mutate în baptisteriul bisericii San Giovanni in Laterano din Roma.

[2] Principala lui prăznuire este în 28 mai.

[3] Fost amiral al flotei ruse.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru (“cel tare de ureche”) a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.

Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal–Tsiteli, în oraşul Kutaisi.

În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

oct.
3
lun
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
oct. 3 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist


Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul (96) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Mc. Rustic şi Elefterie, ucenicii Sf. Dionisie • Sf. Mc. Candid[1], de la Roma (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, episcopul Alexandriei, şi cei 8 împreună cu dânsul (264) • Sf. Mc. Romana, fecioara, de la Roma, mucenicită în Franţa, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Mc. Teaghen • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Ier. Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei Palestinei (sec. VI) • Sf. Cuv. Isihie, din Gaza (sec. VI) • Sf. 2 Mc. fraţi (Ewald), din Anglia, muceniciți în Aplerbeck (azi în Dortmund), Germania (695) • Sf. Cuv. Dionisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XV) • Sf. Ier. Agatanghel Mărturisitorul, mitropolit de Iaroslav, în Rusia (1928).

[1] Sfântul Candid a primit mucenicia la Ursum Pileatum şi a fost înmormântat pe via Portuense. Astăzi, moaştele sale pot fi cinstite în biserica S. Salvatore in Campo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.

Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.

Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: “În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil”. Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.

Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: “Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian”. Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

oct.
4
mar
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena
oct. 4 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena


Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Domnina şi fiicele ei Vernichia şi Prosdochia, de la Edesa, (azi Anlıurfa), Turcia (315) • Sf. Mc. Audact şi Calistena, fiica sa, din Efes, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Teodor, din Tamasos, în Cipru (sec. I) • Sf. Mc. Faust, Gaiu, Eusebiu şi Hertimon, diaconii, ucenici ai Sf. Dionisie • Sf. Cuv. Amun Egipteanul (350) • Sf. Ier. Petroniu[1], episcop de Bologna (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Petru, episcop al Capitoliei, în Siria (715) • Sf. Ier. Teodor I, mărturisitorul, patriarhul Antiohiei (744) • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, din Lampade, în Cipru (sec. X) • Sf. Vladimir, prinţ de Novgorod, în Rusia (1052) • Sf. Cuv. Eladie, Onisim şi Amun, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Sava, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos (1350) • Sf. Cuv. Ştefan, prinţ al Serbiei, şi Sf. Cuv. Elisabeta, soţia sa (1540) • Sf. Sf. Mc. Evdemie I, patriarhul Georgiei (1643) • Sf. Sf. Noi Mc. Tihon, Iacov, Mihail şi Nicolae, preoţii (1937), şi Hiona (1945), din Rusia.

[1] Sfântul Episcop Petroniu este asemănat de contemporanul său, episcopul Eucherie de Lyon, cu marii Sfinți Episcopi Clement Romanul, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare sau Paulin de Nola. Este unul dintre Sfinții ocrotitori ai orașului Bologna. Dintre moaștele ce ne-au rămas de la el, capul se păstreză în biserica închinată lui, din Bologna, iar oasele așezate într-o urnă de argint, în biserica San Stefano.


SINAXARUL ZILEI

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare – prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

mart.
1
mie
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie
mart. 1 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel și Antonie

Sf. Cuv. Mc. Evdochia Samarineanca (sec. II) • Sf. Cuv. Domnina din Cir (†460) • Sf. Mc. Marcel şi Antonie • Sf. Mc. Hermas şi Adrian, de la Marsilia, în Franța (†290) • Sf. 260 de Mucenici de la Poarta Salaria, din Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Mc. Antonia, din Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Silvestru şi Sofronie • Sf. Mc. Nestorian • Sf. Mc. Harisie, Nichifor şi Agapie • Sf. Ier. Felix al III-lea[1], episcopul Romei (492) • Mutarea moaștelor Sf. Sf. Mc. Herculan[2], episcop de Perugia, decapitat în timpul lui Totila (547) • Sf. Ier. Albinie, episcop de Angers, în Franța (†550) • Sf. David, ocrotitorul Ţării Galilor (†589) • Sf. Ier. Suidbertie, episcop în Anglia (†713) • Sf. Cuv. Leoluca[3], starețul, de la Corleone, în Sicilia (900) • Sf. Cuv. Agapie, sihastrul, din hotarele Mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Cuv. Martirie din Zelenesk, Rusia (†1603) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, preotul (†1937), Petru, protoiereul, Vasile, preotul, şi Antonie, ierodiaconul • Sf. Cuv. Nouă Mc. Ana • Sf. Nouă Mc. Nadejda (†1938), şi Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, (†1942), din Rusia.

[1] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofi-zismului și fost stră-străbunic al Sfântului Grigorie cel Mare al Romei. A fost înmormântat în catedrala San Paolo fuori le Mura din Roma.

[2] Despre care Sfântul Grigorie cel Mare scrie că a fost găsit la patruzeci de zile după decapitare, cu trupul întreg, ca și cum nu ar fi fost decapitat (cf. Martirologiul Roman).

[3] Moaștele Sfântului Leoluca se află la biserica din Corleone, în Sicilia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca.

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace. La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.

Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305). După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.

În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi. Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului. În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).

Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor. Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi. Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu. Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.

Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.

Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani. În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.

Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i “să se întoarcă la părintele lui fără frică”. Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: “Ai înşelat pe Hagarene” îi spuse, “dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui”. Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească. Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine. Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte.  Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii. Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 42

mart.
2
joi
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor
mart. 2 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie și Nestor

Sf. Sf. Mc. Teodot, episcopul Chiriniei, în Cipru (†320) • Sf. Mc. Isihie Sincliticul (sec. IV) • Sf. Mc. Nestor şi Tribimiu (sec. III) • Sf. Apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi • Sf. Mc. Troadiu şi cei împreună cu dânsul, din Neocezareea (†249) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din Sicilia (257) • Sf. Mc. Iovinie și Vasileu[1], de la Roma, sub Valerian (258) • Sf. Mc. Cvint, făcătorul de minuni (†283) • Sf. Mc. Andronic şi Atanasia • Sf. Mucenici ce au pătimit sub împăratul Alexandru Sever și Prefectul Ulpian (sec. III) Sf. Mc. Pavel, Heraclie, Secondil, Ianuaria și Luciosa, de la Porto Romano, lângă Roma, sub Dioclețian (305) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Ier. Ioavan, episcop în Anglia (†562) • Sf. 440 de mucenici[2] ucişi de longobarzi în Campania (579) • Sf. Ier. Ceadie (Ceadda), episcop de Lichfield, în Anglia (†673) • Sf. Ier. Arsenie, episcop de Tver, în Rusia (†1409) • Sf. Cuv. Sava şi Varsanufie, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Savatie şi Eufrosin, din Tver (sec. XV) • Sf. Cuv. Ioachim, din Itaca, în Grecia (†1868) • Sf. Nicolae (Planas), preot la Atena (†1932).

[1] Moaştele lor se află în Basilica dei Santi Apostoli de la Roma, iar capul Sfântului Iovin se presupune că s-ar afla în biserica San Lorenzo in Damaso, de la Roma.

[2] Pomeniți de Sf. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru.

Sfântul Mucenic Teodot, născut în Galaţia – Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru.  În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.

Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: “Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. ”  Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.

Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.

În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Isihie Sincliticul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Cvint, făcătorul de minuni.

Acest sfânt s-a născut în Frigia şi a învăţat acolo dreapta credinţă. Ducându-se apoi în satul Neolida, împărţea milostenii celor lipsiţi. Dar în vremea împăratului Aurelian, ighemonul Rufin îl îndemna să jertfească idolilor, sub ameninţarea cu moartea. Cum însă sfântul Cvint cu rugăciunea lui a vindecat pe ighemon de demonul de care era cuprins, acesta l-a lăsat în pace. Şi iarăşi fiind prins de cei ce se aflau la templul idolilor, deoarece întâmplându-se la un cutremur, templul şi toate statuile care se găseau în el au căzut la pământ, cei ce-l ţineau prins pe sfânt au fugit şi l-au lăsat slobod. La patruzeci de zile de la cutremur venind în fruntea locului aceluia conducător Clearh şi acesta fiind om superstiţios şi plin de teamă faţă de religia idolilor, a poruncit ca sfântul Cvint să fie din nou prins şi să i se zdrobească fluierele picioarelor. Dar acestea îndată, cu puterea lui Hristos, s-au făcut din nou sănătoase. Iar după zece ani, de la zdrobirea picioarelor lui, timp în care mergând din loc în loc vindeca toată boala şi toată slăbiciunea şi ajuta pe săraci, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor şi a sfântului mucenic Tribimiu.

Aceşti sfinţi erau de fel din cetatea chiverioţilor din Pergam. În vremea împărăţiei lui Decius cel nelegiuit, fiind aduşi de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor cetăţii şi mărturisind pe Hristos au fost chinuiţi în multe chipuri; dar pentru că au rămas neînduplecaţi în credinţa lor, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Troadiu şi a celor împreună cu dânsul, care au pătimit mucenicia pe vremea împăratului Decius.

Sfântul Mucenic Troadiu a suferit pentru Hristos în Pontus Neocezareea, sub împăratul Decius (249-251), îndurând torturi oribile. Sf. Grigorie al Neocezareei (prăznuit în 17 noiembrie) i-a proorocit acestuia mucenicia şi i-a văzut suferinţele printr-o viziune. De asemenea, el i-a văzut sufletul cum ieşea din trup, odihnindu-se în bucuria cea cerească.

Tot în această zi pomenirea sfintei fecioare Eutalia, care de sabie s-a săvârşit.

Sfânta Eutalia a trăit în Sicilia şi avea mamã pe o femeie greacă după neam, care era bolnavă de curgere de sânge şi care îşi găsise în cele din urmã vindecarea în urma rugăciunilor sfinţilor mucenici Alfiu, Filadelf şi Ciprin. Pentru aceasta, crezând în Hristos, s-a botezat împreună cu Eutalia, fiica ei. Un alt fiu al ei, cu numele Sermilian, auzind aceasta, a prins-o şi a voit să o strângă de gât, dar scoasă fiind din mâinile lui de către o slujitoare a ei, a fugit. Sora lui, Eutalia, defăimând cu cuvinte aspre fapta cea cu totul urâtă pe care o încercase asupra mamei lor, acesta a întrebat-o: nu cumva şi tu eşti creştină? Da, i-a răspuns sfânta. Iar nelegiuitul acela, dezbrăcând-o, a biciuit-o cumplit şi a dat-o unuia dintre servitori, ca să o batjocorească. Rugându-se însă sfânta, servitorul a orbit. Văzând aceasta Sermilian i-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi pomenirea sfinţilor mucenici Andronic şi Atanasia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi pomenirea sfântului părintelui nostru Nicolae, preotul din Plana (Grecia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

mart.
3
vin
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc
mart. 3 toata ziua
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, din Capadocia, Turcia (†308) • Sf. Cuv. Piamuna, fecioara, nevoitoare în Egipt (†337) • Sf. Sf. Mc. Teodoret, preotul, din Antiohia (†363) • Sf. Zenon şi Zoil • Sf. Mc. Emiterie și Cheledonie, soldații, de la Callahorra, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Felix, Luciol, Fortunat și Marcia, din Nordul Africii • Sf. Cuv. Camelia, nevoitoare la Ecoulives, în Franţa (†437) • Sf. Mc. Marin şi Aster, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†445) • Sf. Cuv. Nonita, din Anglia (sec. V) • Sf. Vinvaleu[1], din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Tițian Mărturisitorul, episcop de Brescia (526) • Sf. Cuv. Ghenolie, din Marea Britanie (†532) • Sf. Cuv. Artelaida[2], de la Benevento, în Campania (570) • Sf. Cuv. Calupan Zăvorâtul, din Auvergne, Franța (†576) • Sf. Cuv. Anselm, starețul, de la Nonantola,  Modena (803) • Sf. Ier. Ioan al IV-lea (980-1001) şi Ioan al V-lea (1033-1049), patriarhii Georgiei.

[1] Fiul Sf. Fragan și Gvenia, Anglia (5 Iulie).

[2] Nepoata patriarhului Narsie. A părăsit curtea Împăratului Iustinian pentru a trăi ca pustnică.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc.

Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308.

Fraţii după sânge Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulţi prizonieri păgâni la credinţa creştină.

Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al oraşului Amaseea şi s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Ştiind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduşi în faţa lui. Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc şi-au mărturisit cu tărie credinţa în faţa noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuţi, până li s-a învineţit tot corpul. 

În timpul suferinţelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, “Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, aşa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor.” Ca răspuns, Însuşi Domnul li s-a înfăţişat mucenicilor împreună cu îngerii Săi şi cu Sf. Teodor Tiron, spunându-le: “Priviţi, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveţi viaţă veşnică.”

Soldaţii împreună cu alţi martori ai viziunii au fost învredniciţi să vadă şi ei pe Mântuitorul. Aceştia l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Văzând că oamenii sunt gata să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii să fie duşi în închisoare, după care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cină, cerându-i să se închine idolilor dar să rămână creştin în suflet, lucru pe care sfântul l-a refuzat.

În ziua următoare, mucenicii au fost duşi la un templu păgân şi puşi să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: “Doamne, fii cu noi şi alungă mânia păgânilor. Primeşte în acest loc sacrificiul nesângeros al creştinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu.” Nu bine a terminat rugăciunea şi s-a pornit un cutremur care a năruit pereţii templului şi statuia zeiţei Artemis a fost făcută bucăţi. Toţi au fugit din templu de frică să nu fie prinşi sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: “Rugăciunea ta a fost ascultată şi în acest loc se va înălţa un lăcaş de rugăciune al creştinilor.” După cutremur, ighemonul Asclepiodot şi-a revenit greu din şoc şi a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legaţi şi să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinţii au început să se roage lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: “Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!

Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie.

În noaptea dinaintea execuţiei lor, sfinţii au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou şi i-a îmbărbătat. În dimineaţa de 3 martie, Sf. Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi dar Vasilisc a fost lăsat în închisoare. 

Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul şi i-au aruncat corpul în râu dar creştinii au găsit moaştele şi le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.

Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viaţa Sf. Mucenic Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.

Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la împărat toată bogăţia, şi sfintele odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creştinilor şi clerul Bisericii împrăştiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de acolo, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins şi adus înaintea judecăţii, după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte, sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de bucuria cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul după cum spusese sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a săvârşit.

Fecioara Piamun a trăit în sfinţenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca şi în pustnicie. Mânca doar la sfârşitul zilei iar după rugăciune torcea fuiorul de in.

Sfânta  Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiţi de lăcomie, au hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci când se revărsau.  Sf. Piamun a ştiut de intenţia lor şi le-a spus şi bătrânilor satului despre ce aveau aceia de gând să facă. Bătrânii miraţi au căzut în genunchi în faţa sfintei, implorând-o să se ducă la acei oameni şi să-i convingă să renunţe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune şi, în dimineaţa următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmaţi spre distrugerea locaşului sfintei fecioare, aceştia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mişca. 

Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioşilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii şi-au revenit şi s-au căit pentru păcatul lor, trimiţând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul “Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi.”

Sfânta Piamun s-a înălţat în pace la Domnul în anul 337.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 394

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com