Calendar

Hits: 22093

iul.
24
lun
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
iul. 24 toata ziua
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen

Sf. Mare Mc. Hristina[1], din Tir (sec. III) • Sf. Mc. Ermoghen • Sf. Mc. Capiton şi Imeneu • Sf. Mc. Vincenţiu, de la Roma, pe via Tiburtina • Sf. 83 de soldaţi mucenici, de la Amiterne, în Abruzzo (235) • Sf. Mc. Cleonic şi Stratonic, de la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Mc. Cristina, de la Bolsena[2], în Lazio (sec. IV) • Sf. Fantin cel Bătrân, făcătorul de minuni, zis Călărețul, din Taureana, în Calabria (336) • Sf. Mc. Levina (Lewinna), pustnică în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Declan, episcopul, fost stareţ al Mănăstirii Ardmore, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Mc. Vulfad şi Rufin, prinţi englezi (sec. VII) • Sf. Cuv. Aliprandie, starețul, de la Pavia, în Lombardia (sec. VIII) • Sf. Mc. Boris şi Gleb, prinţi ruşi (†1015) • Sf. Ilarion, de la Tvali, în Georgia (sec. XI) • Sf. Cuv.  Policarp, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Nou Mc. Teofil marinarul, din insula Zakinthos, mucenicit în insula Chios, din Grecia (†1635) • Sf. Mc. Atanasie din Chios, mucenicit la Constantinopol (†1670) • Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, şi Ioan, mărturisitorul, preot, din Rusia (†1951).

[1] Trupul întreg al Sfintei Muceniţe Hristina a fost mutat din Tir în biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în primele secole, unde a şi fost cinstit până în anul 1250, când a fost furat şi adus în biserica Mănăstirii San Marco in Ammiano din Veneţia. În anul 1432, această mănăstire închizându-se, Sfântul trup a fost adus în biserica Mănăstirii San Francesco della Vigna, din Veneţia.

[2] Moaştele Sfintei Cristina (părţi din trup) se află la Bolsena. Sfânta Cristina a trăit în secolul al IV-lea la Bolsena şi, pe când avea doar 11 ani, tatăl ei a început să o supună chinurilor pentru că a îndrăznit să distrugă chipurile idolilor pe care îi avea în casă. Fetiţa credea în Dumnezeul cel viu, Făcătorul cerului şi al pământului, şi a respins cu tărie toate obiceiurilele mincinoase ale tatălui său, care era un important ofiţer păgân în armata romană. A fost chinuită de mai mulţi judecători, fiind în cele din urmă omorâtă pentru credinţa ei în Hristos.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).

Aceasta mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635 si care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la anul 1670, de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iul.
25
mar
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia
iul. 25 toata ziua
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu (sec. I) • Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic, de la Constantinopol (†553) • Sf. Cuv. Olimpiada, diaconiţa[1] (†408) • Sf. Cuv. Eupraxia, monahia, din Tebaida Egiptului (†413) • Sf. Mucenici de la Lyon şi Vienne, în Franţa: Sanct, Matur, Atalie şi Blandina (sec. II) • Sf. Mc. Agontie şi Nona, de la Roma • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, de la Jeltovoda şi Unjena, în Rusia (†1444) • Sf. Cuv. Hristofor, stareţul Mănăstirii de la Solvicigodsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Nou Mc. Alexandru, protoiereul, din Rusia (†1927).

[1] Ce a purtat o corespondență cu Sf. Ier. Ioan Gură de Aur.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa  trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan  si a sotiei  sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi.  Cea mai mare, Maria, s-a casatorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa.  Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul.  Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetaorul.

Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca  cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani.  Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor o 165 de parinti, ce s-au strâns la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol, de au supus si au stricat dogmele lui Origen.

Convocat de piosul imparat Iustinian (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime dupa Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol intre 5 mai si 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidati de Patriarhul Sfântul Eutihie (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestei adunari era sa rezolve problema celor Trei-Capitole, adica Teodor din Mopsuestia (+428), prietenul sau, stralucitul Teodoret din Cir si discipolul lor Ibas din Edesa.

Cinstit si marit in Rasarit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptura, Teodor din Mopsuestia era capul scolii din Antiohia. Dar acordând in teologia sa o parte exagerata speculatiei rationale si axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese sa respinga posibilitatea unei uniri reale a ceea ce a fost creat si a ceea ce era necreat in Persoana lui Hristos. Pentru el Cuvântul (Logosul divin) nu  “se facuse” om  ci vointa omeneasca era unita in El cu vointa dumnezeiasca, mentinând diferenta intre cele doua naturi si deci a doua “persoane” ; de aceea el era considerat ca “tata al nestorianismului”. Dupa condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urma se aplecasera asupra scrierilor lui Teodoret, mort in pacea Bisericii, pentru a interpreta dogma hristologica. Sfântul Chiril al Alexandriei, desi scrisese impotriva lui, intervenise totusi pe lânga Sfântul Proclu ca acesta sa nu impuna condamnarea acestor scrieri, in scopul de a mentine pacea Bisericii atât de dureros obtinuta (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine impaciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obtina aprobarea monofizismului prin sinodul tâlharesc de la Efes (449), in cursul caruia au fost condamnati cei doi principali discipoli ai lui Teodor si reprezentanti ai tendintei sale teologice : Teodoret  si Ibas.

La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret si Ibas, dupa lungi tergiversari, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie  si au fost reprimiti in comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea si modul in care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat nastere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de imparatul Zenon (“Hénotikon”) si de Patriarhul Acachie pentru a-i face sa se impace pe cei ce se opuneau Sinodului au esuat lamentabil si au provocat chiar o schisma de 40 de ani (484-519) intre Rasarit si Occident care, printr-un puternic atasament la litera Sinodului, trecea drept aparatorul celor Trei-Capitole.

Dupa ce împaratul Iustin pus capat acestei schisme, Justinian – hotarât sa lupte impotriva tendintei nestorianizante in interpretarea dogmei din Calcedon – a editat un decret impotriva celor trei, care provoca din nou reactii violente in Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat dupa intronarea sa, ca intentiona sa rupa comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care raspunse cu aceeasi sentinta. Dupa multe tratative, Vigilius accepta sa se impace cu Mina si edita un document (Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de bisericile din Africa si Acvileea ca o tradare si ele provocara diviziunea neplacuta  si de durata in sânul Bisericii Occidentale, iar Rasaritul, la rândul sau, il considera prea slab.

Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Marturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combateau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Parintii incepura sesiunile sub presidentia succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul sau pe cele Trei-capitole (555).

Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Parintii condamnara pe de alta parte doctrina lui Origen, Evagrie si Didim din Alexandria despre o pre-existenta a sufletelor, caderea lor in trup si “restaurarea universala” (apocatastaza), ceea ce ar insemna negarea libertatii umane.

Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia si marturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul “ecleziastic prin excelenta”, caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul sau propriu – apostolic – de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorita caruia ea pastreaza integritatea libertatii umane si posibilitatea ei de a fi pe deplin unita cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Olimpiada diaconita din Constantinopol.

Fericita Olimpiada s-a nascut la Constantinopol (intre 361 si 368) intr-o familie din marea aristocratie imperiala. Tatal sau, contele Seleucos, si mama sa murind atunci când ea era inca copil, Olimpiada a fost data spre a fi crescuta de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), governator de Constantinipol, care a insarcinat cu educatia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relatii prietenesti si familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a si dedicat Comentariul sau la Cântarea Cântarilor) si cu alti barbati de seama ai Bisericii, pe care mai târziu i-a si ajutat, ori de cate ori au venit la Constantinopol, chiar daca unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au intors mai târziu împotriva ei .

Din tinerete Olimpiada a stralucit nu doar prin frumusetea trupeasca, dar si prin intelepciunea si credinta ei. In anul 386 s-a maritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit inainte ca ei sa traiesca impreuna. Acum Olimpiada a decis sa isi daruiasca viata ei Domnului, ca vaduva si fecioara in acelasi timp, si de a pune imensa ei bogatie in slujba Bisericii. Dar in momentul in care ea a refuzat o a doua casatorie, cu Elpidios, ruda a împaratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile si a fost impiedicata sa frecventeze pe oamenii Bisericii pâna când avea sa se supuna dorintei imparatului. Dar, la intoarcea din campania militara contra lui Maxim (388), imparatul, din admiratie pentru zelul ei in asceza si virtute, i-a restituit toate bunurile. Imediat, sfânta Olimpiada a inceput sa dea milostenie si sa faca opere de binefacere cu imensele sale bogatii. Si-a vândut poprietatile ce avea Tracia, in Bitinia, in Galatia si in Capadocia, ca sa somptuasele locuinte de la Constantinopol si a facut peste tot case de primire pentru calatori, spitale, biserici si o manastire, in spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a juns sa adaposteasca mai mult de 250 de vietuitoare: mai intai slujnicele sale si alte rudenii, la care s-au adaugat apoi multe femei din inalta societate a imperiului.

Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea.

In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel.

Sfantul Ioan Gura de Aur a avut multa lauda pentru Sfanta Olimpiada, drept pentru care a aratat catre dansa mare bunavointa si dragoste duhovniceasca. Cand Sfantul Ierarh a fost pe nedrept trimis in surghiun (in Armenia, la anul 404), Sfanta Olimpiada si celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristete. Ultima oara cand a parasit biserica sfantul le-a chemat la sine pe diaconite: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum ca indarjitele acuze care i se aduc or sa ajunga la un sfarsit, dar de vazut nu o sa mai vada aproape de loc. Le-a rugat sa nu paraseasca acea biserica, ci sa slujeasca pe mai departe celui de ii va urma. Sfintele femei au cazut inaintea sfantului varsand lacrimi.

In ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat sa-l recunoasca pe succesorul lui si chiar a purces la apararea cauzei Sfântului Ioan Gura de Aur. In aceasta vreme, un incendiu a izbucnit in catedrala Sfânta-Sofia si o parte din palatul imperial a fost distrusa de flacari. Atunci, toti sustinatorii Sfantului Ioan Hrisostom au cazut sub banuiala incendierii, si au fost adusi pentru cercetari in fata prefetului Optat. Au chemat-o si pe Sfanta Olimpiada la judecata supunand-o la o riguroasa cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toata nevinovatia sa si lipsa de probe. Dupa aceasta sfanta a parasit Constantinopolul si s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel ca, dupa inca un interogatoriu, in anul 405 sfânta a fost trimisa in exil la Nicomedia, unde sfanta a indurat multa suferinta si lipsuri. Sfantul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mangaindu-o in durerea ei si indemnând-o la rabdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfanta Olimpiada a trecut la cele vesnice, incoronata impreuna cu masturisitorii pentru credinta.

Sfanta Olimpiada a aparut in vis episcopului de Nicomedia si cerand ca trupul sa ii fie pus intr-un sicriu de lemn si aruncat in mare:”Acolo unde valurile vor purta cosciugul acolo lasa trupul meu sa fie ingropat”.Cosciugul a fost adus de valuri intr-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole. Locuitorii acelor locuri, cunoscand ca acestea sunt de la Dumnezeu, au loat moastele si le-au asezat in biserica inchinata Sfantului Apostol Toma, unde au inceput a faca multe minuni si vindecari. Dar in timpul unei invazii a persilor, biserica a fost arsa dar moastele s-au aflat intregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moastele au fost mutate la Constantinopole si puse in manastirea de maici ctitorita de Sfanta Olimpiada, distrusa in timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruita de imparatul Iustinian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Eupraxia din Tabena, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sact, Matur, Atal si Blandina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

iul.
26
mie
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel
iul. 26 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sf. Sf. Mc. Ermolae şi cei împreună cu dânsul: Ermip şi Ermocrat (†305) • Sf. Mc. Parascheva Romana (sec. II) • †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, de la Muscel (1638) • Sf. Mc. Iachint, de la Porto, în Lazio, sub Traian (110) Sf. Pastor, preotul[1], de la Roma (160) • Sf. Mc. Oreozila (sec. III) • Sf. Mc. Ierusalima • Sf. Mc. Simfronie, sclavul, Exuperia, soţia sa, Teodul, fiul lor, și Olimpie, tribunul, muceniciţi[2] pe via Latina, de la Roma, sub Valerian (257) • Sf. Mc. Apion • Sf. Pompea, văduva, şi Sf. Seva, fecioara (sec. VI) • Sf. Ier. Valensie, episcop de Verona (531) • Sf. Cuv Ignatie Stironitul • Sf. Cuv. Moise Maghiarul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1043) • Sf. Ermolae, cel fără de arginţi, din Cipru • Sf. Ier. Sava, arhiepiscopul Serbiei (†1316) • Sf. Cuv. Gherontie, întemeietorul Schitului Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos.

[1] Fratele Sf. Sf. Mc. Pius I, episcopul Romei (11 iulie).

[2] Trupurile sfinţilor Simfronie, Olimpie, Exuperia şi Teodul se află în biserica Santa Maria Nova din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Ermolae, si cei împreuna cu dânsul, Ermip si Ermocrat.

Acesti sfinti erau preoti din clerul Bisericii Nicomidiei, ramasi dintre sfintii douazeci de mii ce au fost arsi acolo de tiranul Maximian (284-305) in anul 303 (28 decembrie), fiind ascunsi într-o camara.

Dar fiind prins tânarul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, praznuit la 27 iulie) si nestiind sa minta, a spus ca de preotul Ermolae era învatat în cele crestinesti si a fost botezat.

Si îndata au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, si cu el au adus slujitorii si pe insotitorii lui, Ermip si Ermocrat.

Stând sfintii la întrebare, si propovaduind cu îndrazneala ca Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, li s-au taiat capetele, in anul 305 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Sfânta si Marea Mucenita Parascheva s-a nascut intr-un sat pe lânga  Roma, in vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din parinti crestini, Agaton si Politeia, care multa vreme il implorasera pe Domnul sa le dea un prunc. Dumnezeu, care intotdeauna raspunde rugaciunilor celor care se tem de el, le dadu deci o fiica, pe care ei o numira Parascheva, caci era nascuta intr-o vineri (Paraskevi in greceste inseamna “vineri”) dar si din evlavie pentru Patima intaritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Inca din frageda copilarie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeiesti. Nefiind deloc atrasa de jocurile copilaresti, isi petrecea vremea fie in biserica pentru a participa la Slujbe fie acasa, pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu sau rugaciunea. La moartea parintilor sai, pe când era in vârsta de 12 ani ea imparti bogatiile lor celor lipsiti, apoi se retrase intr-o Manastire unde primi mahrama, semn al inchinarii vietii ei lui Dumnezeu. Dupa ce si-a petrecut o vreme in ascultare desavârsita fata de maica superioara, cu sufletul insetat de a impartasi si celorlalti oameni comoara credintei, ea parasi Manastirea pentru a se duce sa propovaduiasca numele lui Hristos in orase si sate. Astfel aduse pe multi  pagâni la dreapta credinta, suscitând nemultumirea si ura iudeilor, care au denuntat-o regelui acelui tinut in care ea se afla (dupa altii, noului imparat, Antonin cel Pios, catre 140). Suveranul dadu ordin pe data ca nobila crestina sa fie arestata si adusa inaintea lui. Când o vazu, ramase mai intâi surprins de frumusetea ei apoi incerca sa o atraga prin maguliri spunând : “Daca te lasi convinsa de cuvintele mele si accepti sa aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogatii, dar daca te incapatânezi, sa stii ca vei avea multe de suferit”. Tânara fata, desi gingasa, ii raspunse cu barbatie : “Nu ma voi lepada niciodata de prea blândul meu Iisus Hristos si nici un chin nu va putea sa ma desparta de dragostea Lui. Caci El a zis : Eu sint Lumina lumii ; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12). Cât despre idolii vostri, care nu au facut nici cerul nici pamântul, ei vor disparea de pe pamânt si de sub cer (Ieremia 10:11)”. Atunci mânia regelui se inflacara si dadu ordin soldatilor sa puna pe capul Sfintei o casca de fier inrosit in foc. Acoperita de roua, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simti nici o suferinta. Dupa ce i-au fost smulsi sânii, fu aruncata in inchisoare, cu o piatra grea pusa pe piept, dar fu vindecata de un Inger ce si-a facut aparitia  dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldati din garnizoana s-au convertit si au fost imediat executati din ordinul tiranului care o aduse din nou inaintea lui pe Parascheva. Repetându-si inflacarata marturie de credinta, Sfânta fu aruncata intr-un cazan de cupru si bronz umplut cu plumb incandescent. Dar si acolo, trupul sau – care primise prin asceza si feciorie arvuna cinstirii vietii viitoare – ramase neatins. Crezând ca amestecul nu era cu adevarat arzator, tiranul se apropie si fu orbit de vapaie5. Sub efectul durerii isi dadu seama de greseala sa si incepu sa strige : “Fie-ti mila de mine, slujitoare a adevaratului Dumnezeu si reda-mi lumina ochilor si voi crede in Dumnezeul pe care il propovaduiesti”. La rugaciunea Sfintei el nu numai ca isi regasi vederea ci primi si lumina credintei si la cererea sa fu botezat in numele Sfintei Treimi, impreuna cu toti cei apropiati lui.

Eliberata, Sfânta Parascheva parasi tinutul pentru a-si continua misiunea. Pe când se afla intr-un oras condus de un oarecare Asclepios si propovaduia pe Hristos, fu arestata si adusa in fata tribunalului. La intrebarea lui Asclepios care ii ceru sa isi spuna numele, Sfânta se inchina cu semnul Sfintei Cruci si declara ca era slujitoarea lui Hristos Facatorul cerului si al pamântului, Care s-a dat crucii si mortii pentru Mântuirea noastra, si Care va reveni cu marire sa judece viii si mortii. Tiranul dadu ordin sa fie batuta cu vergile dar Sfânta continua sa il slaveasca pe Dumnezeu, cu privirea intoarsa spre cer, iar când Asclepios ii intrerupse pe calai pentru a-i cere sa aduca sacrificiu idolilor, ea il scuipa in fata cu dispret. Iesindu-si din fire el ceru sa fie biciuita pâna la os. Dar dupa o noapte petrecuta la inchisoare, soldatii o gasira a doua zi nevatamata. Cum ea cerea regelui sa fie lasata sa se duca la Templul lui Apolo, toti pagânii se bucurara, crezând ca accepta sa aduca sacrificii idolilor. Când insa – dupa ce se rugase indelung – isi facu semnul Crucii, idolii se sfarâmara cu zgomot mare iar poporul striga : “Mare este Dumnezeul Crestinilor!”. Preotii idolilor, cuprinsi de furie, au cerut regelui sa sfârseasca cu ea si fu aruncata in fosa unde prin rugaciune provoca moartea unui balaur si a reptilelor care se mai gaseau acolo. Constatând ca toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepiios o trimise in alta imparatie, condusa de crudul Tarasios6 . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea ii vindeca pe toti bolnavii care erau adusi la ea, regelu ceru sa fie adusa  inaintea lui si o acuza de vrajitorie, dând ordin sa fie aruncata intr-o fosa urât mirositoare, plina de animale veninoase. Prin semnul Crucii, aceasta cloaca deveni asemeni unei  pajisti inmiresmate primavara, iar Sfânta, ocrotita de un Inger, ramase nevatamata la toate celelalte chinuri la care fu supusa. De aceea, nemaiputându-si conteni mânia, regele ordona calailor sai sa taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Cazând in genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, incredintându-si sufletul viteaz  Mirelui sau Hristos si ii ceru sa ierte pacatele celor care aveau sa-L cinsteasca. Atunci când capul ii cazu sub spada, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit in Imparatia Cerurilor, a carei venire ea o vestise prin cuvântul sau si prin lucrarile sale. De atunci, parti din moastele sale, imprastiate in Sfintele Biserici, nu au incetat sa infaptuiasca nenumarate vindecari, in special pentru cei bolnavi de ochi.

Viata si patimirea sfintei Parascheva Romana a fost scrisa de Ioan de Eubeea in secolul al VIII-lea. Ea este uneori praznuita si in ziua de 9 noiembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Mucenita Oreozila.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ignatie Stironitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apion, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Ierusalima, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

iul.
27
joi
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza
iul. 27 toata ziua
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza

† Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Panteleimon[1] (305)Sf. Sf. Mc. Mavru, episcop de Bisceglie, în Puglia, sub Traian (117) Sf. Mc. Mavru, Panteleimon şi Serghie, din Legiunea Tebană, sub Maximian (287) • Sf. Mc. Felix, Iulia şi Gioconda, din Nicomidia, în Asia Mică • Sf. Ier. Celestin I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (432) • Sf. 153 de Mucenici din Tracia • Sf. Ier. Urs, episcop de Troyes, în Franţa (†462) • Sf. Simeon Stâlpnicul cel Tânăr (sec. VI) • Sf. Ier. Lavrentie, arhiepiscop de Milano (512) • Sf. Ier. Eclesie, episcop de Ravena (534) • Sf. Cuv. Mc. Antuza şi cele 90 de monahii mucenicite împreună cu dânsa[3], în Paflagonia (sec. VII) • Sf. Cuv. Manuil (sec. IX) • Sf. Ier. Clement, arhiepiscop de Ohrida (†916) • Sf. Ucenici ai Sf. Chiril şi Metodie: Gorazd, Naum, Anghel şi Sava (sec. X) • Sf. Nicolae cel nebun pentru Hristos (†1392) • Sf. Ier. Ioasaf, mitropolitul Moscovei (†1555) • Sf. Sf. Nou Mc. Ambrozie, stareţul Mănăstirii de la Sviajsk și episcop de Sarapul, în Rusia (†1918).

[1] O parte din moaştele Sfântului Pantelimon se află în biserica San Marco din Veneţia (unde se păstrează un braţ şi o mână) şi în Basilica San Pantaleone din Veneţia (unde se păstrează un os din picior şi mai multe oscioare).

[2] Apărător al dreptei credinţe în faţa pelagianismului şi a nestorianismului, ucenic al Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului. Moaştele sale se află la Roma în biserica Santa Prassede all Esquilino (via S. Martino ai Monti). Alte părți de sfinte moaște ale Sfântului se află  în biserica San Paolo fuori le Mura din Roma şi în biserica Santo Stefano de la Bologna. Locuitorii oraşului Mantova pot cinsti părticele din moaştele Sfântului Celestin în catedrala locală.

[3] Pentru cinstirea sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : “Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine”. De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : “Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!”. Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care inseamna “prea milostiv”). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

iul.
28
vin
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
iul. 28 toata ziua
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Sf. Apostoli și Diaconi Prohor[1], Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 7 diaconi (sec. I) • Sf. Cuv. Pavel Athonitul, întemeietorul Mănăstirilor Xiropotamu şi Sf. Pavel, din Sf. Munte Athos (sec. X) • Sf. Ier. Victor I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (198) • Sf. Mc. Eustatie, din Ancira (†316) • Sf. Mc. Drosie • Sf. Mc. Acachie cel Nou, din Siria (†320) • Sf. Ier. Samson, episcop de Dol, în Bretania (†563) • Sf. Cuv. Ardvin, de neam englezesc, şi cei împreună cu dânsul: Gerard, Fulchie (Fulk) şi Bernard, de la Caprano (sec. VII) • Sf. Cuv. Irina din Capadocia (sec. IX) • Sf. Cuv. Moise Tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. David, din Alep, în Siria (†1660) • Sf. Ier. Pitirim, episcop de Tambov, în Rusia (†1698) • Sf. Nou Mc. Hristodul croitorul, de la Valta, în Peloponez, Grecia (†1777) • Sf. Noi Mc. Vasile, ieromonahul, Anastasia și Elena, monahiile, Areta, Ioan, Ioan, Maura şi Ioan, mirenii, din Rusia (†1937).

[1] Părticele din moaştele Sfântului Apostol Prohor se află în biserica San Sebastiano din Veneţia (unde se păstrează un fragment de os).

[2] Apărător al credinței în faţa montanismului. Moaştele sale au fost aşezate la Vatican, aproape de mormântul Sfântului Apostol Petru; o parte din moaştele sale se află tot la Roma, sub altarul principal al bisericii Ss. Silvestro e Martino ai Monti.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.

In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune – Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae – si i-au hotarât in slujba de diaconi.

Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.

Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei.

Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.

Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.

Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.

Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: “Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt…” Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.

Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pîine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe când se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineata, ea se puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea  sufletul ei catre Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Când diavolul ii aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma, se ducea sa isi marturisesasca aceste gânduri Staretei  sale indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.

La moartea Staretei,  ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei sa nu caute placerea ci sa “duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei” (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.

Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.

Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : “De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat”. Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.

Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul  Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale – pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare – aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.

Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

iul.
29
sâm
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
iul. 29 toata ziua
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi

Sf. Mc. Calinic (sec. III-IV) • Sf. Mc. Veniamin şi Virie • Sf. Mc. Mamant şi Vasilisc Bătrânul • Sf. Mc. Teodota, cu fiii săi (†304) • Sf. Mc. Serafima, sclavă de la Roma, sub Adrian (sec. II) • Sf. Mc. Lucila, Flora, Evghenie, Antonin, Teodor şi cei  18 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Galian (262) • Sf. Mc. Avseodie, Ruf, Avud, Ponţian şi Nicet, de la Roma • Sf. Mc. Simplicie, Faustin şi Beatricia[1], sora lor, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Ioan Ostaşul, mărturisitorul şi tămăduitorul (sec. IV) • Sf. Mc. Serafima (†426) • Sf. împărat Teodosie cel Tânăr (†450) • Sf. Ier. Lup, episcop de Troyes, în Franţa (†478) • Sf. Mc. Eustatie, din Miskheta, în Georgia  (†589) • Sf. Silinie, pustnic englez, întemeietorul Mănăstirii de la Rance, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Sulian, întemeietor al Mănăstirii Luxulyan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Constantin, patriarhul Constantinopolului (sec. XI) • Sf. Cuv. Cosma şi Constantin, pustnicii, de pe lângă Novgorod, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Roman, stareţul Mănăstirii de la Kirjaci, în Rusia (†1392) • Sf. Cuv. Bogolep, de la Cerni-Yar, copil-schimonah, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Noi Sf. Mc. Serafim şi Teognost, ieromonahii, din Rusia (†1921).

[1] Moaştele Sfinţilor Simplicie, Faustin şi Beatricia se află în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.

Acest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.

Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.

In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine.  Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.

Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa,  Bagdad si  Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.

Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste  sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.

Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : “Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om”.

Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : “Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti”.

Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel  IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

iul.
30
Dum
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea
iul. 30 toata ziua
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea

Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci

Sf. Evdochim (sec. IX) • Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea • Sf. Sf. Mc. Calimerie, de neam grec, episcop de Milano, mucenicit sub Comod (190/191) • Sf. 12 Mucenici Romani • Sf. Mc. Democrit, Second şi Dionisie, din Sinada, în Frigia, azi în Turcia • Sf. Ier. Gherman, episcop de Auxerre, în Franța (†448) • Sf. 350 de Cuv. Mucenici, monahi la Orante, în Siria (†517) • Sf. Cuv. Imetierie, din Jura, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Ioan Exarhul, din Bulgaria (sec. IX) • Sf. Cuv. Arsenie, de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos (†1018) • Sf. Noi Mc. Dionisie şi cei împreună cu dânsul, de la Mănăstirea Vatoped, din Sf. Munte Athos (†1822) • Sf. Noi Mc. Veniamin, mitropolit de Sankt-Petersburg, Serghie, arhimandritul, Iurie şi Ioan (†1922), Nicolae, preotul (†1941), şi Sf. Ier. Vasile, episcop de Kineşma, în Rusia (†1945).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind, si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul împaratesc în cetate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria
iul. 30 toata ziua
Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic (sec. I) • Sf. Mc. Iulita, din Cezareea (†303) • Sf. Sf. Mc. Polihronie, episcopul Babilonului (†251) • Sf. Mc. Abdon şi Senen[1], nobili persani, muceniciți la Roma, sub Deciu (275) • Sf. Mc. Rufin, de la Assisi, în Umbria • Sf. Ier. Pavel şi Sf. Ioan, preotul, nevoitori în Sinai (sec. V) • Sf. Cuv. Crohan, pustnicul, din Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Urs, episcop de Auxerre, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ermenghita, monahia, din Anglia (†680) • Sf. Sidvila, din Anglia (†700) • Sf. Tsotne (Dadiani) Mărturisitorul, din Georgia (†1259) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Gherman, de la Solovki, în Rusia (†1484) • Mutarea moaştelor Sf. Anghelina, cneghină a sârbilor (†1690) • Sf. Cuv. Anatolie cel Tânăr, de la Mănăstirea Optina, din Rusia (†1922).

[1] Părţi din moaştele Sfinţilor Abdon şi Senen se află în biserica San Marco Evangelista din Roma şi în biserica San Toma din Veneţia, unde se află și capetele Sfinților Mucenici.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.

Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.

Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreuna cu Fericitul Pavel, si nu dupa multa vreme a fost facut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se si pe toti întarindu-i în credinta în Hristos, s-a mutat catre Domnul.

Iar Silvan a fost facut episcop al Tesalonicului; si acesta, bine nevoindu-se, catre Domnul s-a mutat; iar ceilalti, propovaduind în Carhidonia si în Italia, si învatând de fata în toata lumea cuvântul credintei în Hristos, si întorcând si botezând pe multi dintre pagâni, cu pace si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iulita (Iulia) cea din Cezareea.

Aceasta sfânta a fost din Cezareea Capadociei, si pe ea a cinstit-o cu laude si Vasile cel Mare. Având ea judecata cu un om oarecum lacom si silnic, care împresurase cea mai mare parte a pamântului ei, tarine si sate, dobitoace si robi, si tot lucrul si hrana vietii le trasese la sine. Caci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema si nadajduia numai în napastuiri si în marturii mincinoase si în mita ce da judecatorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea si tirania omului, el numaidecât a pârât-o ca este crestina, si cum ca nu i se cade sa aiba parte de cele de obste, caci nu cinsteste si nici nu slujeste zeilor împaratilor. Iar ea, neuitându-se la cele lumesti si trecatoare, ci calcând toate, a zis: “Prapadeasca-se averea si marirea lumii, dar eu nu ma voi lepada de Facatorul si Ziditorul tuturor”. Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a pazit întreg si a fost dat rudeniilor ei si la toti credinciosii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com