Calendar

Hits: 22093

aug.
24
sâm
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation
aug. 24 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation

Sf. Sf. Mc. Eutihie, ucenicul Sf. Ap. Ioan şi al Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Cosma Etolul, cel întocmai cu apostolii (1779) • Sf. Mc. Tation de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia (305) • Sf. Sf. Mc. Ptolomeu şi Roman, episcopi de Nepi, în Toscana (sec. I) • Sf. Mc. Aura (Hrisa), fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Censorin, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stiracin, Cenie, Comod, Hermes, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagreu, Amandin, Olimp, Cipru, Teodor, tribunul, şi Sabin, de la Ostia (sec. III) • Sf. Trei sute de Mucenici[1] de la Utica, în Africa de Nord, sub Galian și Valerian (260) • Sf. Mc. Tatian, de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia, sub Dioclețian (303) • Sf. Ier. Everghist, episcop de Köln, în Germania (sec. V) • Sf. Ier. Patrichie (Patrick) cel Bătrân, episcop în Irlanda, (450) • Sf. Ier. Irciardie (Yrchard), episcop în Scoția (450) • Sf. Cuv. Rigomerie, pustnicul, de la Souligne, în Maine, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Tenestina, pustnica, de la Gourdaine, în Maine, Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Eptadie (Eptade), preotul, pustnic la Cervon, în Burgundia, mucenicit la Montelon, în Burgundia, Franța (525) • Sf. Mc. Sire, din Persia (558) • Sf. Cuv. Cri, pustnicul, de la Nivillac, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Clenec, pustnicul, de la Langlenec, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Audoenie (Audoenus, Ouen), episcop de Rouen, în Franța (686) • Sf. Cuv. Patriciu, stareț la Nevers, în Burgundia, Franța (700) • Sf. Cuv. Gheorghe Limniotul, mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane, pustnic în Muntele Olimpului, în Bitinia, Turcia (prima jum. a sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Atanasie, patriarhul Ierusalimului (1244) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Petru, mitropolitul Kievului (1479) • Sf. Cuv. Arsenie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Komel, din Rusia (1550) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Dionisie, arhiepiscop de Eghina, de pe insula Strofadelor, la Zakintos, în Grecia (1716) • Sf. Cuv. Serapion, făcătorul de minuni, stareţ la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, de la Garedja, în Georgia (1774).

[1] Au fost aruncați într-o groapă cu var și petrificați, motiv pentru care au mai fost numiți și ”Blocul cel neprihănit”.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

Acest sfânt umplându-se de darul lui Dumnezeu, si urmând Sfântului Apostol Pavel, a mers cu mare îndrazneala la propovaduire, si surpând capistile idolesti, a rabdat legaturi si batai, si a patimit rau multa vreme în temnita, unde primea pâine din cer. Si a fost bagat în foc si dat fiarelor salbatice. Si toate acestea biruindu-le, s-a dus în patria sa, la Sevasti; unde, ajungându-l vreme de batrânete, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau Tatian).

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trait in Bitinia si a suferit mucenia sub împaratul Diocletian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce este mai jos de Mitropolia cetatii lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind prins pentru ca credea în Hristos, a stat de fata în Claudiopole înaintea guvernatorului Urban. Si marturisind ca este crestin a fost bagat în temnita, si iarasi a fost scos la întrebare si stând cu puterea lui Hristos în credinta, a fost batut cu toiege si sfâsiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetatii, si facându-si semnul Crucii, si auzind glas de sus care îi binevestea bunatatile ce-l asteptau, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani, rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

aug.
25
Dum
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
aug. 25 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit

Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu[1] la Lipari (580) • Sf. Ap. Tit, episcopul Gortiniei din Creta, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Ier. Gherontie, episcop de Italica[2], în Andalusia, Spania (100) • Sf. Probachie (Probace), misionar în Provence, Franța (sec. I) • Sf. Mc. Eusebiu, Ponţian, Vincenţiu şi Peregrin, de la Roma, sub Comod (sec. II) • Sf. Mc. Sava de la Benetalon • Sf. Mc. Rufin, Eutihie, Iulian, Iuliu, Hermes, Iust și cei 18 soldați împreună cu dânșii • Sf. Mc. Maxim (Magin), de la Tarragona, în Spania, sub Dioclețian și Maximian (între 286 și 305) • Sf. Mc. Genesie[3], saltimbancul, de la Roma, sub Diocleţian (300) • Sf. Mc. Genesie, scribul, la Arles, în Franţa (303) • Sf. Patricia, fecioara, de la Napoli, fiica împăratului Constant I şi nepoata Sf. Constantin cel Mare (365) • Sf. Ier. Protogenie, episcop de Harran, în Mesopotamia de nord, azi în Turcia (381) • Sf. Ier. Evloghie mărturisitorul, episcop de Edesa[4], apărător al dreptei credințe în fața arianismului (387) • Sf. Cuv. Sever, stareţ lângă Agde en Provence, în Franța (470) • Sf. Cuv. Marchian, stareţ la Apt en Provence, Franța (485) • Sf. Ier. Ioan al II-lea[5] (520) și Epifanie (535), patriarhii Constantinopolului, mărturisitori în fața monofizismului • Sf. Ier. Mina mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului, apărător al credinței în fața nestorianismului (552) • Sf. Cuv. Aredie (Aredius, Yrieux), stareţ în Limousin, Franţa (591) • Sf. Cuv. Romadie, stareț în Berry, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ebeea cea Bătrână, întemeietoarea Mănăstirii Coldingham, din Scoţia (683) • Sf. Cuv. Hunegonda, din Picardia, în Franţa (690) • Sf. Ier. Ioan[6], episcop de Carpatos, în Grecia (680) • Sf. Nou Mc. Vladimir, protoiereul, din Rusia (1938).

[1] Sfântul Bartolomeu a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, apoi în India, unde a petrecut multă vreme şi i-a întors pe mulţi la Hristos. După aceea, s-a dus în cetatea Armeniei unde a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Din scrierile Sfântului Grigorie din Tours aflăm că trupul Sfântului, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipari, în Sicilia. După tradiţia locală, moaştele au ajuns la Lipari pe 13 februarie 264. Despre moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu aflate în Italia, vezi nota din 11 iunie: Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba.

[2] Cetate întemeiată în anul 206 î.Hr. de către Scipio Africanul. Se află la nordul actualei localități Santiponce. E locul de naștere al împăratului Traian.

[3] Moaştele Sfântului Genesie se află sub altarul Sfântului Lavrentie din biserica Santa Sabina, de la Roma. Părți din sfintele sale moaște se află la biserica de la Caunes (Carcassonne) și la Proverville (Aube), ambele în Franța.

[4] A participat la Sinodul II Ecumenic, de la Constantinopol (381).

[5] În timpul căruia a fost introdus în Liturghie imnul ”Unule născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, imn atribuit Binecredinciosului Împărat Justinian I (527 – 565).

[6] A luat parte la Sinodul al VI-lea Ecumenic, de la Constantinopol (680).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: “De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit”. În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: “Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta”. Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: “Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica”.

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

aug.
26
lun
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa
aug. 26 toata ziua
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa

Sf. Mc. Adrian și Natalia, soţia sa, şi cei 23 împreună cu dânşii, din Nicomidia, azi în Turcia (304) • Sf. Mc. Atic şi Sisinie • Sf. Mc. Iust, Orontie şi Fortunat, de la Lecce (sec. I) • Sf. Mc. Alexandru, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mc. Vasila, Peclan, Mercurie, Maximilian, Cvint, Sevie, Victor, Prim, Victor și cei 25 de soldați împreună cu dânșii •  Sf. Sf. Mc. Ianuarie, episcopul, Felix şi Onorat, diaconii, de la Marsico-Nuovo, în Lombardia • Sf. Mc. Irineu şi Avondie, de la Roma, sub Valerian (260) • Sf. Mc. Alexandru[1], de la Bergamo, și Secund[2], ofiţeri în Legiunea Tebană, muceniciți la Ventimiglia (sec. III) • Sf. Mc. Adrian, de la Roma, mucenicit în Nicomidia, azi în Turcia, sub Licinius (320) • Sf. Cuv. Ioasaf[3], fiul lui Abener, împăratul Indiei, (sec. IV) • Sf. Ier. Iustin, episcop de Poitiers, în Franța (320) • Sf. Ier. Mărt. Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, (347) • Sf. Ier. Victor, episcop de Mans, în Franța (422) • Sf. Cuv. Titoe[4], din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Ier. Ghelasie, episcop de Poitiers, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ivistion[5], din Pustia Schetică, în Egipt (sec. V) • Sf. Ier. Ninian, episcop în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Rufin[6], episcop de Capua, în Campania (sec. V) • Sf. Ier. Euladie, episcop de Nevers, în Franța (516) • Sf. Pelaghia, văduva, de la Limoges (584) • Sf. Ier. Ilie, episcop de Siracuza, în Sicilia (664) • Sf. Cuv. Edernie, pustnicul, de la Lannedern, în Bretania, Franța (sec. VIII) • Sfânta Cuv. Pandonia, din Anglia (904); Sf. Cuv. Felix, pustnicul, de la Pistoia, în Toscana (sec. IX) • Mutarea Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir la Moscova (1395) • Sf. Cuv. Adrian, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Cuv. Adrian, de la Mănăstirea Ondrusov, din Rusia (1550) şi Sf. Ciprian, de la Storojka, tâlhar covertit de Sf. Cuv. Adrian • Sf. Cuv. Maria, cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, din Rusia (1931) • Sf. Noi Mc. Gheorghe (1928) şi Roman (1937), mărturisitorii, protoierei, Victor, preotul, Dimitrie şi Petru, mirenii (1937), din Rusia.

[1] Este ocrotitorul orașului Bergamo.

[2] Este octotitorul orașelor: Pavarolo, Biella, Salussola și Torino.

[3] Pomenit și în 19 noiembrie, împreună cu părintele său duhovnicesc, Varlaam.

[4] Nume deformat de la Sisoe. Pomenit în PatericulEgiptean, la literele ”S” și ”T”.

[5] Pomenit de Ava Pimen în Patericul Egiptean, în cap. 62.

[6] Moaștele sale se cinstesc în catedrala din Capua.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: “Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?” Si, raspunzând, ei zisera: “Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca”. Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

aug.
27
mar
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei
aug. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei

Sf. Cuv. Pimen[1] cel Mare, din Egipt (450) • Sf. M. Mc. Fanurie, din Rodos, în Grecia • Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei, în Spania (359) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din  Sicilia (257) • Famenul etiopian botezat de către Sf. Ap. Filip (sec. I) • Sf. Ier. Narnie, primul episcop de Bergamo, în Lombardia (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Ruf, episcop de Capua, în Campania (sec. I) • Sf. Mc. Antusa cea tânără, din Persia • Sf. Mc. Ruf şi Carpofor, de la Capua, în Campania (295) • Sf. Mc. Felix, Arontie şi Sabinian, de la Potenza, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Ier. Liberie mărturisitorul, episcopul Romei, apărător al dreptei credințe în fața arianismului (366) • Sf. Arcadie, împărat roman, fiul Sf. Împărat Teodosie cel Mare (408) • Sf. Ier. Cesarie, episcop de Arles, în Franţa (543) • Sf. Ier. Glicherie (Lizier), episcop de Couserans, în Franța (542) • Sf. Ier. Licerie, episcop de Lerida, în Catalunia, Spania (548) • Sf. Ier. Siagrie (Syagrius), episcop de Autun, în Franța (599) • Sf. Cuv. Pimen Păscătorul, din Palestina (602) • Sf. Cuv. Mc. Decuman, din Ţara Galilor (706) • Sf. Ier. Ebonie (Ebbon)[2], episcop de Sens, în Burgundia, Franța (740) • Sf. Mc. Malrubie, pustnic în Anglia (1040) • Sf. Cuv. Mc. Cucşa și Nicolae, de la Lavra Peşterilor din Kiev, muceniciți de păgâni, lângă râul Oka, în Ucraina (1114) • Sf. Cuv. Pimen Postnicul[3], de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Ier. Prailie, arhiepiscopul Ierusalimului • Sf. Noi Mc. Mihail, preotul, şi cei douăzeci și opt împreună cu dânsul, Ştefan, preotul, şi cei 18 împreună cu dânsul, de la Nijni Novgorod, Rusia (1918) • Sf. Sf. Mc. Hrisostom, mitropolit de Smirna, azi în Turcia (1922) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, protoiereul, Metodie, ieromonahul (1937), şi Dimitrie, preotul mărturisitor (1952), din Rusia.

[1] Cuvintele sale înțelepte se găsesc în Patericul Egiptean, la litera ”P”.

[2] A fost înmormântat, conform dorinței sale, la Saint Pierre-le-Vif, lângă Sens, alături de surorile sale, Ingoar și Leotheria care, după ce își dăruiseră averea la mănăstirea din această localitate, trăiau în nevoință pe lângă bazilică. Moaștele sale au fost puse în anul 980 într-o raclă de argint de către ahiepiscopul Sevinie de Sens. În pădurea de lângă Arces se păstrează și izvorul Sfântului Ebonie, astăzi fiind în grădina unei persoane particulare.

[3] Zis și prorocul.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică “al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : “Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceşte înseamnă ‘pastor’] al unei turme mari”. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : “Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?”. Ea îi răspunse : “Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd  ?”. El relua : “Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă”. Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : “Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ”.

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : “Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile”. El mai spunea adesea : “Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine”.

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : “Pimen nu a născut copil”. Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : “Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm”. El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : “În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră”. Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că “omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale” şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : “În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile”. Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : “El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi”.

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : “Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel”.

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: “Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu”.

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: “De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”. Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: “Au doara si tu esti crestina?” Iar sfânta a zis: “Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: “Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: “Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

aug.
28
mie
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia
aug. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sf. Cuv. Moise Etiopianul[1] sau Arapul (395) • Dreptul Iezechia, împăratul • Sf. Prorociță Ana[2], fiica lui Fanuel, cea care L-a întâmpinat pe Domnul în Templu (sec. I) • Sf. Mc. Diomid şi Lavrentie • Sf. Mc. Hermes[3] şi Sf. Mc. Teodora, sora sa, de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. 33 de Mucenici din Iraclia • Sf. Mc. Fereol, tribun din Vienne, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Iulian[4], soldatul, de la Brioude, în Auvergne, Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Pelaghie, de la Konstanz, în Elveția (283) • Sf. Mc. Ilie, Ştefan, diaconul, şi Polion, de la Roma • Sf. Ier. Mărt. Vicinie, episcop de Sarsina, în Emilia Romagna (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Damonie • Sf. Mc. Fortunat, Caius şi Antie, de la Salerno, în Campania (sec. IV) • Fer. Augustin[5] episcop de Hipona (azi Annaba), Algeria (430)  • Sf. Ier. Ambrozie (450) şi Sf. Ier. Vivian mărturisitorul (460), episcopi de Saintes, în Franţa • Sfânta Mc. Șușanichia (Şuşanik), regina Georgiei (470) • Sf. Cuv. Emonie (Emmon), de la Luxeuil, în Franța (sec. VII) • Sf. Romuald[6] (Rumwold), prunc englez (650) • Sf. Ier. Facondin, episcop de Taino, şi Sf. Iuventin, arhidiaconul şi ucenicul său, din Umbria (sec. VII) • Sf. Ier. Flananie (Flannan), episcop de Killaloe, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Sava de la Pskov, în Rusia (1495) • Soborul Sfinţilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Noi Cuv. Mc. Serghie, arhimandritul, stareţul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Zilantov, Lavrentie şi Serafim, ieromonahii, Teodosie, ierodiaconul, Leontie şi Ştefan, monahii, Gheorghe, Ilarie, Ioan şi Serghie, fraţii de mănăstire (1918), din Rusia • Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Rusia (1937).

[1] Se poate citi despre el în Patericul Egiptean, la litera ”M”.

[2] Se amintește în Evanghelia după Luca (2, 36-38), împreună cu dreptul Simeon, fiind pomenită alături de el și în 3 februarie.

[3] Înmormântat pe Via Salaria, de către sora sa, Teodora, de unde a fost mutat, în anul 831, în orașul Munster, în Germania, la cererea împăratului Lotarie. În timpul lui Ludovic, fiul lui Lotarie, a fost mutat la Renaix, în Belgia Flamandă, unde se află și în prezent.

[4] Fost soldat în armata împăratului Dioclețian. Locul unde fusese depus trupul său a fost necunoscut până când acesta i-a fost descoperit, în anul 431, Sfântului Gherman de Auxerre. Până astăzi, o parte din moaștele sale se află în biserica din Brioude, iar o mână a sa se află la Nevers, în catedrală. Este ocrotitorul mai multor orașe din Franța. În Italia, localitățile Sambuco și Baldissero Torinese îl au ca ocrotitor.

[5] Ziua adormirii sale.

[6] Deși avea doar trei zile, îndată după botez, a rostit mărturisirea de credință cu voce tare, convertindu-i pe cei prezenți.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul (“cel din tâlhari”), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: “De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise “cel din tâlhari” sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu sotul sau timp de sapte ani pâna la moartea acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus o viata stricta si pioasa, “neparasind Templul si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte în post si rugaciune” (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreuna cu Sfântul Simeon au adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor ca Mesia a venit îin lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

aug.
29
joi
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)
aug. 29 toata ziua
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

(†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul[1]

Sf. Mc. Sabina[2], văduva, şi Sf. Mc. Serapia, fecioara, de la Roma, sub Adrian (126)[3]Sf. Mc. Candida[4], fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Felix, Fericie, Adavisie, Gemelina şi cei împreună cu dânşii, de la Roma • Sf. Eftimie de la Perugia, în Umbria (309) • Sf. Cuv Teodora, din Tesalonic • Sf. Ier. Adelfie, episcop de Metz, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Arcadie, făcătorul de minuni, episcop de Arsinoe, în Cipru • Sf. Cuv. Sebie, rege saxon, monah în Anglia (694) • Sf. Cuv. Alberic, pustnicul, de la Bagnarea, aproape de Forli, în Romagna • Sf. Cuv. Mc. Edvoldie (Edwold), prinţ din Anglia, devenit pustnic (871) • Sf. Cuv. Alexandru, stareţul Mănăstirii Vocha, din Rusia (sec. XV-XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Iosif (Samakos) (1669).

[1] Vezi nota de pe 7 ianuarie: Soborul Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

[2] Moaştele Sfintei Sabina se află în biserica Santa Sabina all’Aventino, din Roma.

[3] Sfânta Sabina a fost o muceniţă din secolul al II-lea care, înainte de a fi creştină, era o femeie nobilă păgână, soţia senatorului Valentin de la Roma. În casa lor slujea o creştină numită Serapia care, cu iubire şi răbdare, i-a arătat stăpânei sale, Sabina, calea mântuirii. Astfel, nobila femeie a devenit o creştină iubitoare şi milostivă care se îngrijea de creştinii din catacombe. Venind noaptea, Sfânta Sabina mergea împreună cu Sfânta Serapia la întâlnirile creştinilor din catacombe, îi ajuta cu alimente şi îi încuraja în suferinţele lor, înfruntând cu bărbăţie orice obstacol care li s-ar fi pus în cale; se ştie că în vremea împăratului Adrian era o persecuţie aprigă împotriva creştinilor şi a celor care îi susţineau. Dar, într-o bună zi, Sfânta Serapia a fost prinsă de ostaşii romani care au bătut-o până şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci, Sfânta Sabina i-a luat cinstitele moaşte şi le-a îngropat. După puţină vreme, şi Sfânta Sabina a fost prinsă de soldaţii dregătorului Elpidie. Acesta a încercat în fel şi chip s-o convingă pe Sfântă să renunţe la credinţa creştină, dar, nereuşind, a declarat că Sfânta Sabina i-a jignit pe zei şi merită să i se taie capul. Astfel, Sfânta Sabina a primit cununa muceniciei în anul 126. Moaştele celor două sfinte se află în Biserica Santa Sabina all’Aventino, biserică întemeiată în anul 425 pe temelia unei case numite „Titulus Sabinae”, pe care poate chiar Sfânta Sabina a întemeiat-o.

[4] Moaştele Sfintei Candida se află în biserica Santa Maria dei Miracoli, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, “de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : “Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait”. (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: “Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt”. Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : “Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau”. De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : “Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna”.

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste “caile Domnului” in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
30
vin
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
aug. 30 toata ziua
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

†) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1657) și Ioan, de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (1685)Sf. Ier. Alexandru (340), Ioan (1075) şi Pavel cel Nou (784), patriarhii Constantinopolului • Sf. 6 Mucenici din Meletina • Sf. 16 Mucenici Tivei • Sf. Mc. Felix • Sf. Mc. Furtinian • Sf. Mc. Septimin • Sf. Mc. Ianuarie • Sf. Mc. Vriena, din Nisibe • Sf. Mc. Felix, preotul, şi Adauctus, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Gaudenţia, fecioara, de la Roma (303) • Sf. Cuv. Sarmata, din Egipt • Sf. Ier. Evlavie, episcop de Lapitos, în Cipru • Sf. Pamachie[1], care a mărturisit credinţa ortodoxă înaintea lui Jovinian şi a donatiştilor (410) •  Sf. Cuv. Hristofor Romanul, din Palestina (sec. VI) • Sf. Roman, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fiancrie, de la Brie, în Franţa, ocrotitorul grădinarilor (670) • Sf. Cuv. Decuman, din Anglia (706) • Sf. Cuv. Fantin[2], din Calabria, făcătorul de minuni (1000) • Sf. Cuv. Alexandru, de la Svir, în Rusia (1533) • Mutarea moaştelor Sf. Alexandru Nevsky, de la Vladimir la Sankt-Petersburg (1724) • Soborul Sf. Ierarhi evanghelizatori ai Bisericii Sârbe: Sava I, Sava al II-lea, Arsenie I, Evstaţiu, Iacov, Nicodim, Daniil, arhiepiscopii, Ioanichie, Efrem, Spiridon, Macarie şi Gavriil, patriarhii, Sava al III-lea, Grigorie, Ioan, Maxim şi Nicon • Sf. Noi Mc. Petru, preotul (1918), Ignatie, arhimandritul (1938), şi Petru mărturisitorul, protoiereu (1972), din Rusia.

[1] Senator roman văduv, întemeietorul unui spital la Roma. Moaştele sale se află în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, din Roma.

[2] Sfântul Fantim a intrat din copilărie la mănăstire şi a devenit ucenic al Sfântului Ilie Speleotul (11 sept.). După mulţi ani de nevoinţe, a întemeiat mai multe mănăstiri şi a fost apoi trimis, prin descoperire dumnezeiască, la Tesalonic, pentru a-i ajuta pe creştinii de acolo să se apropie mai mult de Dumnezeu. După 8 ani de slujire în cetatea Sfântului Dimitrie, s-a mutat la Domnul, la vârsta de 73 de ani.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai – aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta”. Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: “Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: “Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: “Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfantul Mitropolit Varlaam a pastorit Mitropolia Moldovei intre anii 1632-1653, in timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila si Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea “Sfintii Trei Ierarhi” din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

aug.
31
sâm
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului
aug. 31 toata ziua
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă, la Constantinopol (530) • Înnoirea Bisericii Maicii Domnului, de la Neoria (în Constantinopol) • Sf. Ier. Sir, episcop de Padova (sec. III) • Sf. Mc. Mavrentie, Urban, Avit, Maternian şi Vincenţiu, de la Fossombrone, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mina, Faust, Andrei şi Heraclie • Sf. Mc. Fileort • Sf. Mc. Diadoh • Sf. 7 fecioare din Gaza • Sf. 4 Mucenici din Perga Pamfiliei • Sf. 366 de Mucenici din Nicomidia • Sf. Mc.  Primian, de la Spoleto, în Umbria, sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Cuv. Ensvida, prinţesă din Anglia, întemeietoarea Mănăstirii din Folkestone (640) • Sf. Ier. Aidan, episcop de Lindisfarne, în Anglia (651) • Sf. Cuv. Cuteberga, stareţă a Mănăstirii Wimburn, din Anglia (725), și Quenburga,  sora sa (735) • Sf. Nou Mc. Mihail, preotul, (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: “Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: “Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine”. Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: “O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?” Iar ea a zis catre dânsa: “O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa”. Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: “Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea”. Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

“Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie”. Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: “Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele”; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca “Apostolul Northumbriei”. A fost inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iul.
1
mar
†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, cei din Roma
iul. 1 toata ziua
†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, cei din Roma

†) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi (sec. XIV)Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei de la Roma[1] (284) • Sf. Ier. Martin, episcop de Vienne, în Franța (sec II) • Sf. Mc. Ischie, Procesie, Marina, Antonie, Serenie şi Victor, de la Roma • Sf. Mc. Prim, Idonie și cei împreună cu dânșii, ucenici ai Sf. Mc. Iuliu şi Aaron, din Ţara Galilor (sec. III) • Sf. 2000 de Mucenici • Sf. 25 de Mucenici, din Nicomidia • Sf. Mc. Cast şi Secundin, de la Siunessa, în Campania, sub Diocleţian (305) • Sf. Cuv. Lupian, făcătorul de minuni, ucenic al Sfântului Ilarie de Poitiers, din Résé, Nantes, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Leon Pustnicul (sec. IV) • Sf. Cuv. Dometie, de la Mănăstirea Lérins, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Leontie, episcop de Autun, în Franța (†460) • Sf. Ier. Serfie, întemeietorul Mănăstirii Culross, apoi episcop, din Irlanda, (sec. VI) • Sf. Vepusie (Veep), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cevidie (Cewydd), din Țara Galilor (sec. 6) • Sf. Cuv. Teodoric, stareț la Mănăstirea Mont d’Or, la Reims, în Franța (†533) • Sf. Cuv. Ilarion, de la Oisé, la Maine, în Franța (†535) • Sf. Cuv. Carilefie (Carilefus), din Auvergne, în Franța (†545) • Sf. Ier Galie[2] I (Gall), episcop de Clermont, din Auvergne, în Franța (†553) • Sf. Ier. Lunarie, întemeietorul Mănăstirii Pontual, din Franţa, apoi episcop (†570) • Sf. Cuv. Petru Patricianul (†854) • Sf. Cuv. Vasilie, întemeietorul Mănăstirii Pârâul Adânc, din Trilia Bitiniei (sec. X) • Sf. Mc. Constantin, de la Ormidia şi cei împreună cu dânsul, din Cipru (sec. XII) • Mutarea moaștelor Sfântului Ioan de la Rila (†946), de la Târnovo la Rila, în Bulgaria (1470).

[1] Sfinții Mucenici au fost îngropați împreună în cetatea Cirului, aproape de Antiohia, locul muceniciei lor, și au fost cinstiți ca tămăduitori îndată după moartea lor. Astfel, conform tradiției, Teodoret, episcopul Cirului (393-457), a dăruit părticele din moaștele lor numeroaselor biserici ridicate în cinstea lor în Ierusalim, în Egipt și în Mesopotamia. La Roma, au fost aduse moaștele Sfinților Cosma și Damian, în basilica închinată lor, de către papa Felix al IV-lea (526-530), iar astăzi pot fi cinstite în cripta de sub altarul principal.

[2] Amintit de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum VI.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.

S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria – Laura.

Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.

În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.

Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iul.
2
mie
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
iul. 2 toata ziua
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica de la Vlaherne (sec V)[1]†) Sf. Voievod Ştefan cel Mare (1504) • Sf. Ier. Iuvenalie patriarhul Ierusalimului (†458) •  Sf. Mc. Procesie şi Martinian, de la Roma[2] (sec. I) • Sf. Mc. Iachint din Campania (189) • Sf. Amasie, mărturisitorul,  din Limousin, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Ariston, Crescent, Eutihie, Urban, Vitalie, Iustin, Felicisima, Felix, Marcia şi Simforosa, sub Diocleţian (285) • Sf. Mc. Cointie • Sf. Mc. Pavel, Vilon, Teon şi Heron, de la Tesalonic (sec. IV) • Sf. Cuv. Menegonda[3], zăvorâta, de la Tours, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ierochie (Jéroche), de la Rebais, apostol în Brie, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Evdochie, stareţul, din Anglia (sec. VII) • Sf. Ier. Vasile, patriarhul Ierusalimului (sec. IX) • Sf. Ier. Fotie, mitropolitul Kievului (†1431) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie din Alaska (†1796) • Sf. Nou Mc. Lamprie, de la Makri, în Grecia (†1835) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici)[4], arhiepiscop de San Francisco, în SUA (1966).

[1] Există o tradiție conform căreia veșmântul ar fi fost mutat (între secolele VIII-XII) în Mănăstirea Khobi din Georgia, de unde a fost confiscat de sovietici și depus în Muzeul de Istorie din Zugdidi.

[2] Sfinţii Mucenici Procesie şi Martinian au moaşte întregi în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Pomenită de Sf. Ier. Grigorie de Tours în Vita Patrum XIX.

[4] Hirotonit episcop în 1934, este trimis la Shanhai, în China, de unde, în urma războiului dintre China și Rusia este obligat să plece, îmrpeună cu credincioșii, spre America. În 1951 este trimis la Paris și apoi la Bruxelles, pentru a se ocupa de credincioșii din Franța și Țările de Jos. Aici inițiază redescopeririea sfinților locali și a locurilor unde se aflau Moaștele lor. În anul 1962 devine arhiepiscop de San Francisco, unde construiește catedrala și unde va fi îmormântat în 11 Iulie 1966, la 9 zile după moartea sa, survenită în 2 Iulie. În 2 Iulie 1994 a fost proslăvit în rândul sfinților de către Biserca Ortodoxă Rusă din Diaspora, fiind inclus ulterior în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).

Pe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfintii Parintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pâna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luând parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cântare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întâmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormântul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.

Odraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si SfantDreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati “pâna la moarte” cu capul sau adica, “cu pretul vietii sale”, cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu “slava poporului sau”, adica a neamului nostru românesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: “Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra”, scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare “de la cele vremelnice” catre “locasurile de veci”, asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: “iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor”, zicând mai departe cronicarul: “Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

iul.
3
joi
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului
iul. 3 toata ziua
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului

Sf. Mc. Iachint, paharnicul împăratului Traian, de la Roma (108)[1] • Sf. Ier. Anatolie patriarhul Constantinopolului (†458) • Sf. Ier. Crest (Chrestus), episcop de Siracusa, Sicilia (sec. I) • Sf. Mc. Teodot, Teodota, Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Ascliodot şi Golinduchie, sub Traian (108) • Sf. Ier. Mărt. Datie, episcop de Ravena (190) • Sf. Mc. Marcu şi Mochie • Sf. Mc. Irineu, diaconul, şi Sf. Mustiola, fecioara, de la Chiusi, în Toscana, sub Aurelian (273) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Altino, în Veneto (410) • Sf. Cuv. Alexandru, întemeietorul Mănăstirii Neadormiţilor, din Constantinopol (†430) • Sf. Ier. Gherman, primul episcop al insulei Man, însoțitor al Sfântului Patrick, în Anglia (†475) • Sf. Cuv. Isaia Pustnicul (sec. V) • Sf. Publie (Byblig), din Carnarvon, în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amablie[2], preotul, protopsalt al catedralei din Clermont, din Auvergne, în Franța  (†475) • Sf. Ier. Vladie (Bladus), episcop în insula Man, în Anglia • Sf. Cuv. Gurtiernie (Gurthiern), pustnicul, din Franţa (sec. VI) • Sf. Mc. Teodota (†712) • Sf. Cuv. Chilian (Kilian), stareț al Mănăstirii din Insula Iona, în Scoția (†752) • Sf. Cuv. Gutalgonie (Guthalgon), pustnicul, din Belgia Flamandă (sec. VIII) • Sf. Ier. Leon al II-lea, episcopul Romei[3] (783) • Sf. Cuv. Gheorghe Teoforul, stâlpnic în Antiohia (†1068) • Sf. Cuv. Anatolie şi Anatolie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Vasile şi Constantin, prinţi de Iaroslav, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (†1589) • Sf. Cuv. Gheorghe Zăvorâtul, de la Muntele Minunat, duhovnicul Sf. Gheorghe Atonitul (†1608) • Sf. Cuv. Nicodim, de la Lacul Koja, în Rusia (†1640) • Sf. Cuv. Ioan şi Longhin, făcătorii de minuni, de la Jarenga, în Rusia (sec. XVII) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1652) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Notenon, din Ahaia, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Mihail și Toma, cei nebuni pentru Hristos, din Solvicigonsk, în Rusia • Sf. Nou Mc. Gherasim, de la Carpenision, mucenicit la Constantino-pol (†1812) • Aflarea mormântului și a moaștelor Sfântului Mucenic Rafail, din Mitilene, în Grecia.

[1] O parte de Sfinte Moaște ale sale se află la Paraclisul de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.

[2] Ocrotitorul orașului Riom.

[3] A condamnat erezia monotelistă, ca urmare a deciziei sinodului VI Ecumenic de la Constantinopol (680-681). Moaştele lui se află în Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubiculariul.

Acesta era din Cezareea Capadociei, si fiind cubiculariu slujea la masa împaratului Traian (anul 108). Fiind pârât ca este crestin, a fost silit sa guste din jertfele idolesti cele spurcate. Iar de vreme ce nu s-a plecat a face aceasta, ci mai vârtos a marturisit pe Hristos, a fost batut peste tot trupul si bagat în temnita. Acolo i s-a dat sa manânce numai din cele jertfite idolilor, dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a voit a gusta din acelea, ci a ramas postind 40 de zile. Din pricina aceasta slabind de foame, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului.

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tâlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasând în locul sau pe Sfântul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodot si Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Acestia fiind siliti de Maxim eparhul sa jertfeasca idolilor si neplecându-se, ci în fata tuturor marturisind numele lui Hristos, li s-au taiat capetele cu sabia. Sfântului Mochian când era dus la moarte îi urmau femeia si copiii plângând, iar el îi sfatuia sa taca. Iar când Sfântului Marcu i s-a taiat capul, sotia sa, fiind de fata, l-a primit în mâini. Si asa muceniceste savârsindu-si viata, au primit cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iul.
4
vin
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
iul. 4 toata ziua
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

Sf. Ier. Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei, autorul Canonului celui Mare (†740) • Sf. Cuv. Marta, mama Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, din Muntele Minunat, în Siria (†554) • Sf. Mc. Namfamon și a celor împreună cu dânsul: Mighina, Luchita și Sanae, din Africa (†198/200) • Sf. Mc. Iucundian, din Africa • Sf. Sf. Mc. Teodor, episcop de Chirina, în Libia (†310) • Sf. Ier. Eliodor, episcop de Aquileia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Donat, episcop de Levia, și Teodot, muceniciți în Africa • Sf. Mc. Chiprila, Aroa şi Luchia • Sf. Sf. Mc. Teofil • Sf. Cuv Asclipia, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv Menignie • Sfânta Corila (Korilla) • Sf. Ier. Florentie, episcop de Cahors, în Franța (sf. sec. IV – înc. sec. V) • Mutarea moaștelor Sf. Ier. Martin cel Milostiv, episcop de Tours, și înnoirea Basilicii din Tours, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Finbar, starețul Mănăstirii Innis-Doihmle, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Laurian, episcopul Seviliei, mucenicit la Vatan, în Franța (†544) • Sf. Valentin Mărturisitorul, preot la Griselles, în Burgundia, Franța (†547) • Sfânta Perunelia (Perounelle), sora Sfântului Gulven, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Rigval, pustnic în Muntele Saint Rigaud, în Franța (sec. VII) • Sfânta Berta (Berthe), mama sfintelor Ghertruda și Deotila, din Artois, în Franța (†725) • Sf. Cuv. Mc. Libert[1], de la Saint-Trond, în Franța (†835) • Sf. Andrei Pătimitorul, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul[2], mitropolitul Atenei (†1222) • Sf. Cuv. Andrei (Rubliov), iconograful, de la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, din Rusia (†1420) • Sf. Cuv. Tihon, Vasile și Nicon, de la Solovki, Rusia (sec. XVI) • Aflarea moaștelor Sfântului Eftimie de la Suzdal, în Rusia (†1507) • Sf. Noi Mc. Nicolae al II-lea, Ţarul Rusiei, Alexandra, țarina, prinţul Alexie şi prinţesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia[3], din Rusia (†1918) • Sf. Cuv. Mc. Nil (†1918) • Sf. Sf Mc. Platon, mitropolit de Banja Luka, în Bosnia-Herțegovina (†1941) • Sf. Sf. Mc. Gheorghe, preotul.

[1] Mucenicit de vichingi.

[2] Mărturisitor al credinței înaintea cruciaților.

[3] Pomeniți și pe 26 Ianuarie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660.  Cel care avea sa fie numit “cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat  fara grai in primii sapte ani ai vietii sale. Scapat de aceasta infirmitate prin Sfânta Impartasanie, arata incepind de atunci un talent de exceptie, in special in arta vorbirii intelepte si a studiului Sfintei Scripturi. Parintii sai il incredintara ca  slujitor bisericii Invierii la Ierusalim (dupa unii ar fi devenit calugar la Saint Sabas, unde a si studiat) iar cel care se afla in tronul patriarhal, Teodor (674-686), facu din Andrei fiul sau spiritual.  Intuise in el asemenea calitati incit voia sa il pregateasca drept succesor al sau si il numi, in ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericesti. In aceasta calitate, la putin timp de la  cel de-al Saselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinti batrâni, pentru a prezenta imparatului si Patriarhului marturia de credinta a Bisericii sale, manifestându-si adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserica din Ierusalim,  ocupata in vremea aceea de catre arabi, nu a putut sa trimita decât un singur reprezentant la Sinod).

Ceilalti doi reprezentanti s-au intors in Palestina, dar Sfântul Andrei ramase in capitala, gasind acolo conditii mai prielnice rugaciunii, studiului si activitatilor apostolicesti pentru care Dumnezeu il pregatise. Duse pentru o vreme o viata retrasa, dar adevarul nu putea sa ramâna multa vreme ascuns sub oboroc, astfel purtarea sa plina de sfintenie si forta cuvintelor sale folosita intru mântuirea sufletelor ajunsera repede la urechile imparatului si ale Patriarhului, si fu numit Diacon al Marii Biserici. Ii fu incredintat postul de  responsabil al orfelinatului Sfântul Paul si al ospiciului pentru saraci ce se afla in cartierul Eugenios.  Timp de aproape 20 de ani, dovedi multa perseverenta la conducerea acestor institutii de binefacere,  pe care le dezvolta si le transforma in ostrov al mântuirii, prin indemnarea oamenilor la pocainta si la practicarea virtutii. Reusi atât de bine in aceasta sarcina, incât in 711 fu consacrat Arhiepiscop al Cretei. Dar inainte de a se putea instala in scaunul sau, cum se gasea inca in capitala, Philippikos uzurpa tronul, il destitui pe Patriarhul Cyrus si il puse in locul acestuia pe Ioan al Saselea., dându-i drept misiune sa anuleze hotarârile celui de-al Saselea Sinod si sa reânvieze erezia monotelita. Sub presiunea autoritatilor, Sfântul Andrei trebui sa incuviinteze toate acestea ; dar imediat ce Philippikos fu indepartat de la putere (713), el se retracta si marturisi fara ocolisuri adevarata credinta despre cele doua vointe ale lui Hristos.

Inca din ziua instalarii sale in Catedrala din Gortina, Sfântul Pastor isi incuraja Preotii sa se apropie cu demnitate de Dumnezeu si sa devina primitori ai  harului sau, pentru a fi capabili sa transmita credinciosilor aceasta lumina. Pronunta un mare numar de predici in cinstea sarbatorilor Domnului, ale Maicii Domnului sau ale Sfintilor, care constituie una din cele mai pretioase mosteniri ale literaturii patristice ; pentru a incununa cu demnitate festivitatile Bisericii sale, el compuse, cu o arta de neasemuit, nenumarate imnuri ramase in cartile noastre liturgice.

El este in special autorul Canonului celui Mare care, cântat in fiecare an in timpul Postului Mare, nu a incetat, de secole incoace, sa dea nastere in rândul  credinciosilor la mântuitoare lacrimi de pocainta. In acest imn impunator, pentru care a si primit titlul de “Initiator in tainele pocaintei”, sfântul evoca toate personajele Vechiului si Noului Testament care pot fi luate drept modele spre calea intoarcerii la credinta si la cainta. Pe cel care se pocaieste si care la inceputul Postului s-a recunoscut in Adam asteptând la portile Raiului, aceste exemple scoase din Scriptura il fac sa realizeze ca – recapitulând prin  viata sa pacatele lumii intregi – numai in lacrimi, post si rugaciune trebuie asteptata izbavirea prin Hristos, Mântuitorul intregii omeniri.

In afara acestor indeletniciri de predicator si melodic, Sfântul Andrei renova biserici si manastiri, fonda o biserica, inchinata Maicii Domnului din Vlaherne,  in amintirea acestei  renumite biserici din Constantinopol. Organiza de asemenea un ospiciu pentru bolnavi, batrâni si nevoiasi, pe care il intretinea nu numai financiar ci il si vizita adesea, ingrijind pe infirmi cu mâinile lui si procurând tuturor  minunata mângâiere prin cuvintele sale.

Cu ocazia unuia din desele atacuri arabe impotriva insulei Creta, Sfântul Ierarh, refugiat in fortareata impreuna cu poporul sau, reusi sa ii indeparteze pe agresori prin singura puterea rugaciunii sale si multi dintre ei pierira in dezordinea creata. Cu alte ocazii, el scapa insula de seceta, prin suvoiul lacrimilor sale si alunga o epidemie transformându-se in medic al tuturor prin rugaciune si priveghere.

Desi devenise totul pentru toti asemeni lui Hristos, el trebui sa isi paraseasca eparhia pentru a se duce la Constantinopol. Acolo puse bazele poporului prieten al lui Hristos prin invatatura sa ortodoxa despre inchinarea la Sfintele Icoane, amenintata in acele timpuri de catre imparatul Leon al Treilea.  Primind semn de la Dumnezeu despre apropierea sfârsitului sau, ii reuni pe cei apropiati lui si ii anunta ca Episcopatul sau nu il va revedea in viata. La putin timp dupa aceea, se imbarca spre Creta si, facând escala in insula Mitilene, (dupa altii, ar fi fost trimis in exil la Mitilene de catre imparatul Leon III, din cauza ca apara Sfintele Icoane) isi gasi odihna la 4 iulie 740.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Marta, maica Sfântului Simeon, celui din muntele minunat.

Cuvioasa Marta petrecând cu tot felul de fapte bune, si având multa credinta spre Maica lui Dumnezeu, i s-a vestit de catre dânsa mai înainte de savârsirea ei dulceata vesnicelor bunatati ce o asteptau. Si mutându-se de la cele pamântesti, s-a aratat celor ce pazeau moastele ei, facându-i sa se bucure si spunându-le ca a luat mare har de la Dumnezeu. Si se afla ea întru lumina si în bucurie de negrait, nu numai pentru rugaciunile fiului ei, ci si pentru ca a suferit pentru Domnul felurite ispite si necazuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului Andrei Rubleov, iconograful.

Icoane de Andrei Rubelov pe situl Adevar-Ortodox.

Tot în aceasta zi, pomenirea chinuirii Sfântului sfintitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Donat, episcopul Leviei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiprila, care, strujita fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Aroa si Luchia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Asclipia, facatoarea de minuni, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic Teofil, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Menighi, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 7

iul.
5
sâm
† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
iul. 5 toata ziua
† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie

Sf. Cuv. Atanasie Atonitul și cei șase ucenici care au pierit împreună cu dânsul (†1000) • Sf. Cuv. Lampadie (sec. X) • Sf. Sf. Mc. Ştefan[1], primul episcop de Reggio-Calabria, și cei împreună cu dânsul: Sf. Sf. Mc. Suera, Sf. Mc. Agnia, Perpetua şi Felicita, muceniciți în vremea prigoanei lui Nero  (64/68) • Sf. Mc. Agaton şi Trifina, din Sicilia • Sf. Mc. Zoe, de la Roma, sub Diocleţian (286) • Sf. Mc. Fevronia, din Patti, în Messina, sub Dioclețian (sec. III) • Sf. Mc. Ana şi Chirila, din Cirene, în Țara Sfântă (†304) • Sf. Mc. Vasile şi cei 70 împreună cu dânsul, de la Schitopoli, în Samaria – Țara Sfântă • Sf. Mc. Trofimena, fecioara, din Sicilia, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Atanasie, diaconul, de la Ierusalim (†451) • Sf. Prob și Grația, soț și soție, din Anglia • Sf. Erfilia (Erfyl), fecioara, în Țara Galilor • Sf. Filomena, fecioara, din San Severino, în Marche (500) • Sf. Fragan și Guenia (Gwen/Blanca), din Bretania, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Edana, pustnica, din Irlanda • Sf. Cuv. Monina, pustnica, din Irlanda (†516) • Sf. Ier. Numerian, arhiepiscop de Trier, în Germania (†666) • Sf. Cuv. Moduina (Modwenna), stareță la Withby, în Anglia (†695) • Sf. Lampadie tămăduitorul, din Ierapolis, în Isauria, azi în Turcia (sec. X) • Sf. Cuv. Atanasie și Teodosie, stareți la Cerepovețk, în Rusia (sec. XIV) • Mutarea moaştelor Sf. Serghie de Radonej (†1421) • Sf. Mc. Ciprian cel Nou, de la Constantinopol (†1679) • Sf. Noi Mc. Elisabeta, ducesa[2], şi Varvara, din Rusia (†1918)[3].

[1] A fost hirotonit de Sf. Ap. Pavel.

[2] Pomenită și pe 26 Ianuarie.

[3] Moaștele lor se află la Mănăstirea Rusă de pe Muntele Măslinilor, din Țara Sfântă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.

Acest luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin anul 930 la Trapezunt,  din parinti de bun neam si fu numit Avramie la Sfântul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre notabilii Trapezuntului. Când era copil nu era atras de jocuri galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati si, abia ajuns la vârsta adolescentei, fu remarcat de un inalt functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curând ca profesor adjunct, in ciuda vârstei sale tinere.

Inclinatia pe care o manifesta in domeniul Literelor nu il facea sa neglijeze viata ascetica, care ii placuse inca din copilarie; se arata calugar inainte de vreme si luptator inainte de a intra in arena. Se eschiva de la masa imbelsugata a generalului si isi dadea merindele, ce ii erau aduse de doi servitori, in schimbul unei pâini de orz, pe care o mânca o data la doua zile. Nu se intindea pentru a dormi si lupta impotriva somnului stropindu-si fata cu apa rece. Cât priveste vesmintele, le impartea saracilor, iar când nu mai avea nimic de dat, se retragea intr-un colt pentru a se lepada pâna si de lenjeria de corp.

Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru amabilitatea lui, viata sa sfânta si aspectul sau dumnezeiesc. Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta institutie de invatamânt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir decât iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie – caruia ii era rusine de laude – se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate grijile secolului.

Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu cunostinta cu ruda lui, Sfântul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie), egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tânarul ii dezvalui dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfârsitul discutiei, se prezenta la Sfântul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune, amestecata cu admiratie, pentru Avramie.

Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il urma pe Sfântul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curând Schima cea mica sub numele de Atanasie. Batrânul, dându-si seama ca tânarul sau discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta de a mânca o data pe saptamâna, permitându-i sa o faca o data la trei zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de ajutor de paracliser, se supunea fara crâcnire la tot ceea ce se impotrivea vointei sale, intr-atât incât ceilalti discipoli de o seama cu el il numeau “fiul ascultarii”. Dovedi un asemenea zel incât in mai putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei. Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o mila de manastire,  sa se hraneasca doar cu pâine uscata si apa, o data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere. Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, când veni sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania lui, indata ce imprejurarile o vor permite.

La putina vreme, cum Sfântul Mihai lasase sa se inteleaga printre cei apropiati lui ca Atanasie ar deveni mostenitorul sau in ale harului si ale sufletului, unii calugari, crezând ca el voia sa il faca succesor ca egumen, incepura sa deranjeze pe tânarul ascet cu tot felul de maguliri.  Topit in dragostea isihiei si respingând orice onoruri, Sfântul alese si de data aceasta sa se eclipseze si, luându-si doar hainele cu el, doua carti si culionul parintelui sau spiritual, se duse de-a dreptul la Muntele Athos, pe care il admirase din insula Lemnos cu ocazia sejurului sau la Marea Egee, si unde nu traiau pe atunci decât sihastri, locuind in colibe de crengi si care, straini de orice grija, nu detineau nimic si nu lucrau pamântul. Dupa ce le admira modul de viata cu ocazia unei scurte vizite, se puse sub ascultarea unui batrân cu totul simplu, care locuia in partea de nord a peninsulei, Zygos, dându-se drept un marinar victima unui naufragiu, cu numele Barnaba ; pentru a indeparta orice banuiala asupra originii sale, se prefacu a fi nescolit si incapabil sa invete macar alfabetul.

Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din Tesalonic, cerându-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica Protaton  din Karyes, protosinghelul  recunoscu in alura plina de noblete a tânarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii porunci sa citeasca predica Sfântului Grigorie Teologul. Atanasie incepu sa ingâne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa citeasca “asa cum stia”; nemaiputând sa se ascunda, incepu sa citeasca in asa fel incât toti calugarii venira sa se prosterneze plini de admiratie in fata lui.  Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu  (cf. 28 iulie) prezise ca acela care venise mai târziu decât ei pe Munte avea sa fie inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se supuna lui. Protosinghelul  il lua deoparte pe Atanasie si, aflând adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfântul isi asigura existenta copiind carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incât copia, cu o  caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.

Dar lumina nu putea sta ascunsa multa vreme pe Munte si când fratele lui Nichifor, Leon Foca, veni in pelerinaj la Athos pentru a aduce rugaciune de multumire lui Dumnezeu dupa un razboi victorios impotriva barbarilor, reusi sa il descopere pe Atanasie. Calugarii atoniti, constatând ca acest calugar era atât de indragit de personaje de rang inalt, il rugara sa mijloceasca la Leon pentru ca biserica Protaton sa fie refacuta si construita mai mare. Atanasie obtinu imediat ceea ce a cerut si dupa ce si-a luat ramas bun de la prietenul sau  de vaza, reveni in singuratatea sa. Dar cum calugarii veneau neincetat sa ii ceara sfatul, el se eclipsa din nou, in cautarea isihiei, si se retrase in partea de sud a Muntelui, intr-un loc pustiu, batut de vânturi, Melana. Acolo fu crâncen ispitit de demon care isi vadi fata de ascet toate uneltirile lui si mai ales “razboiul acediei”, incercarea specifica sihastrilor. Vrajmasul ii provoca o asemenea uscaciune spirituala incât, ajuns aproape la descurajarea totala, Atanasie isi dorea sa paraseasca acel loc ; dar intr-un ultim efort hotarâ sa rabde pâna la sfârsitul anului.  In ultima zi, pe când se pregatea sa paraseasca Melana, cum nu gasise nici un fel de liniste in aceasta incercare, o lumina dumnezeiasca il strabatu dintr-odata, umplându-l de o bucurie de nedescris si aducându-i darul lacrimilor, pe care le varsa de atunci, fara nici un efort, pâna la sfârsitul zilelor sale ; de aceea locul ii deveni atât de drag pe cât ii fusese de urât mai inainte.

Tocmai atunci Nichifor Foca primise comanda intregii armate bizantine pentru a elibera Creta de arabi, care inspaimântau toate tarmurile prin incursiunile lor in scopul de a jefui;el trimise soli in centrele manastiresti din acele timpuri – cu deosebire la Athos, caci aflase de la fratele sau ca Atanasie se gasea acolo – cerând sa ii fie trimisi calugari in stare sa il ajute prin rugaciunile lor. Parintii din Sfântul Munte reusira sa invinga toata rezistenta iubitorului isihiei, amintindu-i ca mai multi calugari se aflau prizonieri in mâinile arabilor si astfel Atanasie sosi in Creta in compania unui calugar mai in vârsta, la putin timp de la izbânda lui Nichifor (961). Purtat pe valurile bucuriei de a-si fi regasit parintele spiritual, acesta ii confirma ca inca avea intentia de a se retrage din lume si il implora sa puna bazele unei manastiri in apropierea sihastriei sale pentru a se adaposti amândoi. Omul lui Dumnezeu, considerând ca a lucra pentru propria mântuire era deja o sarcina prea grea si evitând orice ocazie care i-ar fi adus grija si imprastiere, refuza aceasta propunere si se intoarse la Athos. Nichifor trimise dupa el pe unul din cei apropiati lui, Metodie care deveni apoi egumen la Kyminas si acesta din urma reusi sa il convinga pe Atanasie sa intreprinda constructia manastirii.  Cu aurul oferit de Nichifor, un paraclis fu construit in scurt timp si fu inchinat Inaintemergatorului  cu chilii de sihastru pentru Atanasie si Nechifor (acesta chilie exista inca, la cinci minute de Lavra) ; dupa plecarea lui Metodie se incepu constructia unei mari biserici a Maicii Domnului si a Lavrei, numita “din Melana” (numita Lavra, in amintirea manastirilor aproape-sihastre de altadata, fundatia era dintru inceput destinata unei manastiri cenobitice), pe locul unde Atanasie fusese izbavit din acedie prin viziunea luminii dumnezeiesti. Atanasie alunga prin rugaciune demonul care ii paraliza pe muncitori, acestia hotarâra sa devina calugari si fura tunsi de catre Sfânt care, inainte de a-i accepta ca discipoli, se duse sa primeasca schima cea mare monahiceasca din mâinile unui sihastru din imprejurimi, Isaia.

In acel an (962-963), o foamete cumplita lovi intregul Imperiu incât aprovizionarea Lavrei fu intrerupta. Hotarând sa mearga sa ceara sfatul batrânilor din Karyes, Atanasie intâlni pe drum pe Maica Domnului, care facu sa tâsneasca in fata lui un izvor cu apa din abundenta (pe locul actual al Aghismei Sfântului Atanasie. Acest episod nu apare in Viata Sfântului , dar a fost transmis prin traditia orala) si Ea ii ceru sa nu fie nelinistit caci ea avea sa ocupe pentru restul vremii sarcina de econom al Manastirii (de aceea, pâna astazi, nu exista econom la Lavra, doar sub-econom si este venerata icoana Maicii Domnului Economita). Iar când Sfântul se intoarse la Manastire, Prea Sfânta ii arata hambarele pline. Prin harul lui Dumnezeu si rugaciunea Sfântului, lucrarile inaintara cu repeziciune, in ciuda marilor greutati datorate terenului accidentat, plin de pietre si hatisuri. La biserica, dotata cu doua strane in forma de cruce (prima biserica de acest tip, zisa “atonita”, care se generaliza apoi in intreg Imperiul), fu adaugata o sala de mese (cu 21 de mese din marmura dintr-o singura bucata, care exista si astazi la Lavra, asemeni altor numeroase obiecte din epoca Sfântului, indeosebi cârja sa pastorala si crucea cea grea din fier pe care o purta), camere de oaspeti, un spital dotat cu baie, un apeduct, o moara si tot ceea ce era necesar vietii intr-o mare manastire. Numarul calugarilor crescu repede iar Sfântul veghea la organizarea comunitatii, ocupându-se in cele mai mici detalii atât de Sfintele Liturghii cit si de treburile zilnice, dupa modelul manastirii Studion : in asa fel incât totul sa fie indeplinit cu demnitate si in ordine iar calugarii, eliberati de toate bunurile si de propria vointa, sa poata persevera  intr-o singura inima si fara grija in slavirea neintrerupta a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Atanasie, viata manastirii consta in “a privi impreuna scopul vietii, adica mântuirea, si a forma in viata cenobitica o singura inima si o singura vointa. Pentru ca intr-o singura dorinta toate fratiile sa constituie un singur trup cu mai multe membre” (Tipicul Sfântului Atanasie, editura Meyer pagina 115).

Totul parea sa decurga cât se poate de bine, când iata ca sosi vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei discipoli. Dar abia indepartându-se de tarm, il trimise pe unul dintre ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al treilea, Antonie,  se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara la manastirea “Preotilor”, dându-se drept pelerini care, renuntând sa mai mearga pâna in Tara Sfânta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor când il intâmpina pe trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede  când ii citi scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra, lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi putea gasi nici consolare nici armonie.

Când cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul cauta doi calugari corespunzând semnalmentelor lor, parasira locurile unde se aflau. Vânturile ii impinsesera pâna la litoralul Asiei Mici, lânga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care se afla Lavra si anuntându-i ca sub conducerea lui i se predestina un viitor stralucit. Numai ce se hotarâsera sa ia drumul intoarcerii ca providenta ii facu sa il reintâlneasca pe Teodot, care era in drum spre Cipru in cautarea Sfântului ca sa il informeze de situatia de la Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o facea de obicei si imbracat  cât se poate de simplu lua pe Sfânt deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa rabde pâna când circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea. Lui Atanasie ii revelase  Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron, asa ca il incuraja la dreptate si blândete, apoi isi lua la revedere, având cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala, cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfântul Andrei din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire fusese creata in secolul anterior de catre Sfântul Eftimie cel Tânar – cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).

Intors la Athos, Sfântul  prelua din nou conducerea lucrarilor. In cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa ramâna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.

La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfânt din cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il acuzara pe Atanasie ca transforma Sfântul Munte intr-un loc monden prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar Sfântul isi lasa asupra lui o amprenta atât de puternica incât Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfântului Munte prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit “Tragos”, semnat de imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta Sfintei Comunitati, decât cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se reconciliara cu cenobitii facând intre ei schimburi de bunuri : unii ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui Hristos.

Sihastri puteau fi vazuti abandonându-si pustia, egumeni renuntând la manastirea lor si chiar Episcopi demisionând pentru a veni sub conducerea lui Atanasie. Discipoli nenumarati alergau spre muntele Athos , veniti din Italia, din Calabria, din Arnalfi (Manastirea Amalfitanilor, cea mai importanta dintre cele trei manastiri italiene cunoscute la Athos si care urma probabil regulile Sfântului Benedict, ramase in activitate pâna in secolul XIII), din Iberia / Georgia (Cf vietii Sfintilor Ioan si Eftimie, la 13 mai. Sfântul Atanasie avea o asemenea afectiune pentru Ioan Ibericul incât il numi in Testamentul sau epitrop al Marii Lavre, insarcinat sa supravegheze disciplina monahiceasca si sa vegheze la numirea Egumenului caci se plângea ca in zadar si-a cautat un succesor. Sfântul Ioan era decedat la moartea Sfântului Atanasie, fiul sau Sfântul Eftimie fu numit epitrop dar nu putu sa se achite normal de aceasta sarcina din cauza disensiunilor dintre greci si georgieni care aparusera la Iviron. Cele doua manastiri au intretinut totusi intotdeauna relatii privilegiate, si in fiecare an Egumenul de la Iviron prezideaza sarbatoarea  Sfântului Atanasie) si din Armenia.

Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol (în urma unei revelatii a Sfântului Fantin ei au plecat impreuna din Calabria , cf. 30 august. La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai), preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de invatatura Sfântului Egumen si pentru a gasi desavârsirea prin asceza umilintei si a ascultarii.

Rugaciunea Sfântului era atât de puternica impotriiva diavolilor incât  acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie. Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent –  care nu aprecia tensiunea ascetica a Sfântului – sa atenteze la viata acestuia. El se duse noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazând  la picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfântul il ierta imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decât celorlalti discipoli.

Facându-se totul pentru toti, calugari ai cenobiei, asceti din imprejurimi sau pelerini veniti din toate partile pentru a gasi la Lavra vindecarea sufletului sau a trupului, Sfântul Atanasie nu isi inceta totusi conversatia sa permanenta cu Dumnezeu si nici luptele sale ascetice. In perioada postului nu mânca nimic toata saptamâna iar in timp normal regimul sau era cel al calugarilor supusi celor mai aspre canoane. Când participa la masa, isi impartea partea lui in asa fel incât, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu mânca mai nimic in afara anafurei impartite dupa sfânta Liturghie. Toata vremea pe care nu si-o petrecea invatându-i sau spovedindu-i pe discipolii sai, o consacra rugaciunii, intotdeauna scaldata in lacrimi iar batista sa, care era intotdeauna inmuiata, a vindecat bolnavi in mai multe rânduri. Conducator si indrumator cu o autoritate incontestabila, el se facea, asemeni lui Hristos, slujitorul tuturor si acorda o atentie deosebita bolnavilor, ocupându-se el insusi de sarcinile care ii dezgustau pe ceilalti calugari. Ii considera pe leprosi drept cea mai mare comoara a Lavrei si ii dadea in grija discipolilor celor mai incercati. Când unul din calugari murea, Sfântul se ducea lânga trupul lui si izbucnea in plâns – nu hohote de emotie ci lacrimi de mijlocire pentru mântuirea celui plecat – iar când se ridica, având fata inrosita ca de foc, il slavea pe Dumnezeu pentru faptul de a-i fi oferit pe discipolul sau ca sacrificiu placut.

Comunitatea, mai intâi limitata de catre imparat la 80 de calugari ajunse la 120 la sfârsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfântul  ramânea insa pentru fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mâinile lor pentru a evita trândavia, mama a tuturor viciilor si le dadea exemplul fiind întâiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau lipsite de cântecul psalmilor si de sarea Cuvântului dumnezeiesc. Ii invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramânea acelasi ca si pentru sihastri : “a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfânt, prin curatirea mintii, sufletului si trupului” (Tipicul, p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se retrasese Sfântul si ii vazu fata arzând ca o vatra. Mai intâi se dadu inapoi inspaimântat dar când se apropie din nou, il contempla radiind si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipând isi trada prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce vazuse.

Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfântului o intelepciune divina atât in invatarea comunitatii cât si in corectarea greselilor calugarilor. Atunci când impunea fratilor un canon, il urma si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala, când se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara, era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blândete.

A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mânia sau invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfântul ii atingea cu cârja sa pastorala spunându-i fiecaruia : “Du-te in pace, nu mai suferi de nici un rau!”.

Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramânea de terminat decât cupola. Sfântul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfârsitului sau, dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfântului Mihai Malein, pe care nu il purta decât la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi, antrenând pe Sfânt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in viata, striviti sub darâmaturi. Timp de trei ore vocea sfântului a putut fi auzita : “Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!”. Când calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il gasira mort, cu mâinile in cruce pe piept, neavând decât o rana la picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pâna când toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se scurse atunci sânge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe vindecari. Mai târziu, Sfântul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormântul sau, in fata caruia arde vesnic o candela.

Când Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5 iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care acopera mormântul, manifestând multumirea Sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfântului Mucenic Vasile, si a celor împreuna cu dânsul 70 de mucenici, ce au marturisit în Schitopoli.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lânga târg.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Chiprian, care în Constantinopol la anul 1679 de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

iul.
6
Dum
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei
iul. 6 toata ziua
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare (†429) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Richie (Rix), vicar imperial, Anatolie, Antonin, Lucia, Neasie, Serin, Diodor, Dion, Apolonie, Apam, Papian, Cotevie, Orion, Papichie, Satirie, Victor, Irineu, Teodor, Dionisie, Pronichie şi alți  5 mucenici, din Campania (301) Intrarea Sf. Ap Pavel în Roma • Sf. Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei, și cei impreună cu dânsul: Peregrin, Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin şi Gherman, din Albania, sub Traian (†100) • Sf. Sf. Mc. Romulus[1], primul episcop de Fiesole, în Toscana, şi cei împreună cu dânsul, sub Domițian (sec. I) • Sf. Mc. Nicolae şi Ieronim, de la Brescia, în Lombardia (123) • Sf. Mc. Apolonie, Alexandru, Epimah şi Onisim • Sf. Mc. Tranchilin[2], preotul, de la Roma, sub Diocleţian (286) • Sf. Mc. Domnica, fecioara, din Campania, sub Diocleţian (300/305) • Sf. Arhip şi Filimon • Sf. Ghervasie, diaconul, de la Mans, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Noiala, fecioara, din Insulele Britanice, mucenicită în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Amand, episcop de Besançon, în Franța (†515) • Sf. Cuv. Monena, stareță în Irlanda (†518) • Sf. Cuv. Goarie, preotul, pustnic la Trier, în Germania (†575) • Sf. Cuv. Nodezie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Sesburga[3], întemeietoarea Mănăstirii Minster-in-Sheppey, din Anglia (†699) • Sf. Sf. Mc. Berterie (Berthaire), preotul, și Atalie, diaconul, de la Memoux, în Franța (†775) • Sf. Cuv. Sisoe, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Soborul Sfinților de la Radonej • Sf. Nou Mc. Chiril, de la Tesalonic (†1566) • Aflarea moaștelor Sf. Iuliana, fecioara, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1600) • Sf. Sf. Mc. Simon, episcop de Ufa, în Rusia (†1921) • Sf. Cuv. Mc. Teodor, ieromonahul, din Rusia (†1943).

[1] Ucenic al Sf. Ap. Petru.

[2] Tatăl Sf.  Mc. Marcu şi Marcelin, pomeniți în 18 Iunie.

[3] Prințesă a Angliei Orientale şi regină de Kent, mama Sf. Cuv. Ermengilda (13 febr.) și a Ercogonda (7 iul.).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică “al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : “Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : “Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !”.

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : “Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam”.

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : “Scoală-te, ieşi afară !”. Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a “amintirii morţii” în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : “Ridică-te încă o dată şi încă o dată” – “Până când ?” întrebă fratele. – Bătrânul răspunse : “Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit”.

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : “Iată că vine avva Antonie”. La puţin timp spuse : “Iată ceata Proorocilor”. Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : “Iată că vine ceata Apostolilor”. Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : “Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa”. Bătrânii i-au replicat : “Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte”. El răspunse atunci plângând : “Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început”. Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : “Priviţi, Domnul vine şi El spune “Aduceţi-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 5

iul.
7
lun
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon și Acachie; Sf. Mc. Evanghel
iul. 7 toata ziua
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon și Acachie; Sf. Mc. Evanghel

Sf. M. Muceniță Chiriachi (†295) • Sf. Cuv. Toma din Maleon (sec. X) • Sf. Mc. Evanghel, Policarp cel Nou, Prosper și Evstatie, preotul • Sf. Mc. Pelegrin, Lucian, Pompei, Isihie, Papia, Saturnin și Gherman[1], muceniciți la Dirahia, Albania, sub Traian (100) • Sf. Sf. Mc. Iuvenalie, din Cartagina, episcop de Narni, în Umbria • Sf. Pantenie[2] (214) • Sf. Mc. Claudiu, cancelarul, Nicostrat[3], primul dintre notari, Castorie, Simforian și Victorin, de la Roma, sub Dioclețian (302) • Sf. Sf. Mc. Navitie (Navit), episcop de Trier, Germania (sec. IV) • Sf. Ier. Alirie (Alyir), episcop de Clermont, în Franța (†385) • Sf. Ier. Ioan Angheloptul[4], episcop de Ravena (432) • Sf. Ier. Paladie, primul episcop al Irlandei[5] (†432) • Sf. Ier. Consul, episcop de Como (495) • Sf. Ier. Sigibold, episcop de Sees, în Normandia, Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Acachie[6], din Asia (sec. VI) • Sf. Medran și Odran, frați după trup, mărturisitori în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Felix, episcop de Nantes, în Franța (†582) • Sf. Cuv. Boniție, stareț la Monte Cassino, în Lazio (582) • Sf. Ier. Ampelie, episcop de Milano (672) • Sf. Cuv. Carisima, stareță în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ercongota[7], de la Farmoutiers, în Franța, și Cuv. Edelburga, mătușa ei (†660)[8] • Sf. Ier. Eda (Hedda), episcop de Winchester, în Anglia (†705) • Sf. Ier. Evoldie (Evold), episcop de Vienne, în Franța (†723) • Sf. Ier. Vilibaldie (Willibald), prinţ saxon, episcop de Eichstatt, în Bavaria, Germania (†786) • Sf. Cuv. Molruanie (Maolruain), întemeietorul Mănăstirii Tallaght, din Irlanda (†792) • Sf. Cuv. Toma, pustnicul, din Peloponez, în Grecia (sec. IX-X) • Sf. Cuv. Eufrosina (Eudoxia), fostă mare ducesă de Moscova (†1407).

[1] Originari din Italia.

[2] Originar din Sicilia, filosof în Alexandria și misionar în India.

[3] Soțul Sf. Mc. Zoe (5 Iulie).

[4] În traducere: văzătorul îngerului.

[5] Originar din Franța, însoțitor al Sfântului Gherman de la Auxerre în Scoția și Irlanda, și predecesor al Sf. Patrick.

[6] Pomenit de Sf. Ioan Scărarul în „Scara”.

[7] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și sora Sf. Cuv. Ermenilda (13 feb.).

[8] Și ea prinţesă de Anglia Orientală. Este fiica Sf. Eresvida (3 sept.) și soră cu Sf. Cuv. Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.) și Vitburga (8 iul.), și soră vitregă a Sf. Cuv. Setrida (10 ian). Și ea a fost stareță de Faremoutiers, în Franţa.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Toma cel din Maleo.

Acesta a stralucit mai întâi cu viata înaltata de voievod, facând multe si mari biruinte împotriva barbarilor. Apoi iubind pe Hristos si socotind toate ale lumii ca nimic a intrat sub jugul cel usor al Domnului. Si atât a întrecut pe ceilalti în rabdarea ostenelilor pentru fapta buna, si cu numele si viata cea cinstita, încât parea un stâlp de foc pentru cei ce erau aproape de dânsul când se ruga. Si suindu-se la muntele ce se numea Maleo, a stralucit ca un luceafar, si îndeletnicindu-se cu rugaciuni si privegheri, a luat darul tamaduirilor: gonind dracii din oameni, dând vedere orbilor, pe schiopi îndreptând si cu rugaciunea izvorând apa. Si alte minuni facând, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, atunci au fost pârâti nascatorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum ca sunt crestini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut si i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la partile Meletinei în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita si aflând-o tare în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Si de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: “Nu te însela, Maximiane, caci niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.

Ilarion, cercetând pe mucenita, a dus-o în capistea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii si s-au facut ca niste praf; dupa aceasta a urmat si o furtuna de vânt, care a împrastiat în vazduh praful idolilor, si un fulger a ars fata stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.

Venind alt stapânitor în locul lui si fiind înstiintat de acestea, a hotarât ca sfânta sa fie supusa la felurite chinuri, din care a ramas nevatamata. Atunci a sezut stapânitorul la judecata si a dat asupra sfintei hotarârea sa fie ucisa afara din cetate prin taierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca sa se roage; si dupa ce s-a rugat mult, a învatat pe crestinii cei ce îi urmasera; apoi culcându-se pe pamânt, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, si mergând ostasii aproape de dânsa, vrând ca sa-i taie capul, si vazând-o moarta s-au spaimântat. Deci s-a facut glas dumnezeiesc catre dânsii: “Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Iar ostasii întorcându-se au slavit pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.

Acest cuvios parinte al nostru a trait la Muntele Sinai si este cel despre care vorbeste Sfantul Ioan Scararul (praznuit la 30 martie si in Duminica a 4-a din Postul Mare) in cartea sa “Scara raiului”, treapta a patra.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Peregrin, si cei dimpreuna cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano.

Acestia erau din Italia, dar din pricina prigoanei ce se facea de Traian, au venit la Dirahia, unde vazând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce si fericindu-l, au fost prinsi de ostasi. Si marturisindu-se ca sunt crestini, din porunca antipatului Agricola, au fost aruncati în Marea Adriatica. Si asa au luat cununa muceniciei. Iar moastele lor scotându-le marea afara, le-a ascuns în nisip. Dupa ce au trecut 70 de ani, s-au aratat episcopului Alexandriei, care luându-le le-a îngropat cu cinste, facând deasupra lor o casa de rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Policarp cel nou, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evanghel, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 24

iul.
8
mar
Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet, preotul, şi Astion, monahul
iul. 8 toata ziua
Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet, preotul, şi Astion, monahul

Sf. M. Mc. Procopie (†303) Sf. Mc. Teodosia, mama sa, şi cei împreună cu dânșii: Douăsprezece Femei Nobile, Antioh şi Nicostrat, din în Palestina, sub Dioclețian (†303) • †) Sf. Mc Epictet, ieromonahul, şi Astion, monahul (290)[1], de la Halmiris, în Dobrogea, sub Dioclețian • Sf. Mc. Avda • Sf. Cincizeci de Mucenici de la Porto, în Lazio, sub Aurelian (274) • Sf. Mc. Praman, Sever, Cornelian şi cei împreună cu dînșii, 60 de Mucenici, din Sicilia • Sf. Mc. Sostratie, Spir, Heraclie, Speranție și Cecilia, de la Sirmium, azi în Serbia • Sf. Mc. Palmerie din Sardinia, sub Dioclețian (303) • Sf. Mc. Procopie exorcistul, din Palestina, sub Dioclețian (†303) • Sf. Ier. Apolonie, episcop de Benevento, în Campania (332) • Sf. Cuv. Dulcilie[2], apostol al regiunii Anjou, în Franța (sec. V) • Sf. Mc. Mirtag, rege al Georgiei (†410) • Sf. Ier. Auspiciu, episcop de Toul, în Franța (†489) • Sf. Cuv. Vaurie (Vaury), pustnicul, din Limousin, în Franța (†575/620) • Sf. Sf. Mc. Chilian (Kilian), episcopul, Colman preotul, Totnan diaconul și Eruald monahul, de la Wurtzburg, în Germania (†689) • Sf. Cuv. Landrada, prima stareță de la Munsterbilsen, în Luxemburg (†690), și Amelia, ucenica ei (sec. VIII) • Sf. Sf. Cuv. Nomnie, pustnicul, din Yvelines, Franța (sec. VIII) • Sf. Cuv. Baudrie (Baudry) Păstorul, pustnic la Memont, în Burgundia – Franța (†709) • Sf. Cuv. Virburga[3], prințesă de Anglia Orientală (†743) • Sf. Mc. Sumniva[4], fecioara (sec X) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, de la Ustiug, Rusia (†1303) • Sf. Cuv. Teofil Sihastrul, izvorâtorul de mir, din Sfântul Munte Athos (†1548) • Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Rusia (†1579) • Sf. Cuv. Procopie, cel nebun pentru Hristos, din Ustya, Vologda, în Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Anastasie, de la Ioannina, în Epir, din Grecia (†1743).

[1] O parte din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion se află la Parohia Ortodoxă Română Sfinții Epictet și Astion din Avezzano, la Parohia Sf. Apostol Andrei din Ladispoli și la Sediul Episcopiei de la Roma.

[2] Originar din Allonnes, a fost ucenic al Sf. Cuv. Martin de Tours (11 nov.).

[3] Soră cu Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.) și Edelburga (7 iul.)nilda.l.). (Witger), soțul ei,ă,ai o di  bassatoandato ndenea… Vedere la formula usata nella grande litania… sului și traduc

[4] Irlandeză de neam, mucenicită în Norvegia, de păgâni.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: “Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: “Emanuel”, iar de o parte, scria “Mihail”, si de alta parte, “Gavriil”, închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

iul.
9
mie
Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, episcopul Taorminei, şi Chiril, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Andrei și Prov
iul. 9 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, episcopul Taorminei, şi Chiril, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Andrei și Prov

Sf. Sf. Mc. Pangratie[1], episcopul Taorminei, în Sicilia, ucenic al Sf. Ap. Petru (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Chiril, episcopul Gortinei, în Creta, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Andrei şi Prov • Sf. Ier. Ponţian, episcop de Todi, în Umbria (sec. III) • Sf. Mc. Anatolia și Victoria, fecioarele, şi Audaxie, soldatul, de la Tora di Rieti, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Eusiana și cei împreună cu dânsa, muceniciți la Furconium, în Abruzzo (sec. III) • Sf. Mc. Mochie, de la MilanoSf. Mc. Felician, din SiciliaSf. Mc. Zenon[2] și cei împreună cu dânsul 10.203 mucenici, de la Roma (300) • Sf. Ier. Brictie, episcop de Santa-Maria di Pontano, în Umbria (336) • Sf. Cuv. Mc. Coprie, Patermutie, tâlharul, şi Alexandru soldatul, din Egipt (†363) • Sf. Ier. Chirie, episcopul, apoi pustnic în Bretania, din Franța (sec. V) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Trier, în Germania (†458) • Sf. Cuv. Procula, fecioara, din Bourbonnais, în Franța (sec. V-VI) • Sf. Teofan Mărturisitorul, din Corneto (Tarquinia), în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Sens, și Heraclie, fratele lui, din Burgundia, în Franţa (sec. VI) • Sf. Ier. Agripin[3], episcop de Autun, în Franța (†538) • Sf. Cuv. Brichie (Brice), din regiunea Mans, în Franța (sf. sec. VI) • Sf. Cuv. Duelie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Golven, episcopul, din Bretania, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Everilda, din Yorkshire, în Marea Britanie (†700) • Sf. Sf. Mc. Agilulfie, episcopul de Köln, în Germania (†751) • Sf. Cuv. Fotie, din Tesalia, întemeietor al Mănăstirii din Akapniu, de la Tesalonic (sec. XI) •  Sf. Cuv. Eftimie, de la Karulia, în Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Mc. Petru, preotul, din Vologda, în Rusia • Sf. Cuv. Dionisie şi Mitrofan, de la Schitul Sf. Ana cea Mică, în Sfântul Munte Athos (†1606) • Sf. Nou Sf. Mc. Metodie, din Creta (†1793).

[1] Moaştele Sfântului Ierarh Pangratie se află în biserica San Pancrazio din Roma (Piazza San Pancrazio, nr.5), alături de moaştele unui alt mucenic Pangratie de la începutul secolului al IV-lea, prăznuit pe 12 mai, împreună cu unchiul său Dionisie.

[2] Sfintele lor moaște au poposit pentru o perioadă în una dintre criptele bisericii Scala Coeli, de la Abația Tre Fontane, de la Roma.

[3] Cel care l-a hirotonit diacon și preot pe Sf. Gherman de Paris.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.

Sf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ.

Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru.

După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei.

Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-şi oficia sfintele slujbe. Numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini.

Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt.

Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.

Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste de oraşul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un ţăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana şi a dus-o acasă la el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a atins cu credinţă de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc. Minunea s-a răspândit peste tot şi îndată s-a făcut coadă de bolnavi la icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară. Luca a dus icoana la Mozhaisk şi de acolo la Moscova, lăsând-o în grija Mitropolitului Fotie şi al clerului capitalei. Aceştia au făcut procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulţi bolnavi de infirmităţile lor. Mai târziu aceştia au trimis înapoi icoana la Mozhaisk.

În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului şi icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca şi al altori ortodocşi, Prinţul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.

Icoana Maicii Domnului din Cipru aparţine stilului Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată şezând pe tron cu Pruncul Sfânt în braţe, cu câte un înger de ambele părţi.

Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) şi este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica  Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane.

În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informaţii despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-şi manifeste ura faţă de creştinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal şi a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Aşa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.

Zilele în care se cinsteşte Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh şi 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc “Curăţitoarea”, “Cuţitul” şi “Şoimul.” Cea numită Şoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru “Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana “Stromyn” a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: “Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă o moliftă cu sfinţirea apei şi te vei vindeca”. Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului şi îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru “Stromyn” a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 21

iul.
10
joi
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
iul. 10 toata ziua
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, dintre care: Leontie, Daniel, Mavrichie, Antonie, Milionie, Decomidie, Antonie, Teolie, Chesie, Gagian, Cliric, Susana, Necian, Teodot, Chiril, și cei împreună cu dânșii, sub Liciniu (†319) • Sf. Mc. Apolonie din Lidia, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Vianor şi Siluan, din Pisidia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Ianuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Mațial[1], de la Roma, sub Antonin (150) • Sf. Mc. Rufina şi Secunda, fecioarele, de la Roma[2], sub Valerian (257) • Sf. Mc. Ianuarie, Marin, Nabor și Felix, din Africa • Sf. Mc. Silvan, de la Roma • Sf. Ier. Paternian, episcop de Fano, în Marche (343) • Sf. 10. 000 de Părinţi din Pustia Nitriei[3], în Egipt (†400) • Aflarea moaștelor Sf. Ier. Grigorie, episcop de Assos, din Insula Lesbos, în Grecia • Sf. Ier. Ivie (Ivy), episcop și pustnic la Loguivy, în Bretania, din Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Etonie (Etton), irlandez de neam, horepiscop în Flandra francofonă (†670) • Sf. Ier. Pascarie, episcop de Nantes, Franța (†680) • Sf. Cuv. Generosie, stareț în Poitou, Franța (†682) • Sf. Cuv. Amalberga (Amelia), din Mobeuge, în Franța, și Vitgherie (Witger)[4], soțul ei (†690) • Sf. Cuv. Amalberga[5] (Amelia), din Gand, în Belgia (†772) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietor al Lavrei Peşterilor de la Kiev (†1073) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Sf. Mc. Iosif din Damasc (†1860) • Sf. Cuv. Partenie (†1905) şi Eumenie (†1920), înnoitori ai Mănăstirii de la Kuduma, din Creta • Sf. Nou Mc. Petru, preotul, din Rusia (†1918).

[1] Fiii Sf. Mc. Felicitas (23 Noiembrie).

[2] Moaştele sfintelor Rufina şi Secunda (trupurile întregi) se află în Battistero Lateranense din Roma.

[3] Ucişi din porunca episcopului Teofil al Alexandriei.

[4] Părinții Sf. Ier. Embert (15 ian), episcop de Cambrai, al Sf. Cuv. Gudula (8 ian.) și al Sf. Cuv. Mc. Reinilda (16 iul.).

[5] Moaștele ei se pot cinsti la Biserica Sf. Ap. Petru din Gand, Belgia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei.

Acestia, în zilele împaratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au marturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale cetatii: Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie. Si fiind supusi la multe chinuri si apoi bagati într-un cuptor de foc, si-au aflat sfârsitul nevointelor lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Vianor si Siluan.

Dintre acestia Sfântul Vianor, fiind din eparhia Pisidiei, a fost adus pentru marturisirea în Hristos la întrebare înaintea lui Severian ighemonul Efratisiei si supus la chinuri. Iar Siluan, stând aproape si vazând rabdarea sfântului, a crezut în Hristos; si îndata i-au taiat limba, sa dupa aceea si capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apolonie cel din Sardia.

Acesta era din cetatea Sardelor cea din Lidia, si fiind adus înaintea lui Perinie ighemonul, când se afla în Iconia, si marturisind pe Hristos si batjocorind idolii, a fost rastignit si asa a primit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece mii de parinti din pustiile Egiptului, pe care prin foc si cu moarte silnica i-a dat Teofil cel de rea amintire, arhiepiscopul Alexandriei, pentru Isidor preotul.

Acesti sfinti sihastri si mucenici erau ca la zece mii de monahi si locuiau în muntele Pilisiei prin râpi. Se îndeletniceau cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin postire si priveghere. Iar Isidor avea întâietatea între ei, si se afla în neîntelegere cu episcopul Teofil pentru pricini bisericesti, fiindca Isidor, semetindu-se cu multimea sihastrilor, dojenea pe Teofil, care se rusina si se temea. Trimitând Teofil pe cei de un cuget cu el, au dat foc tuturor sfintilor parinti celor din schit, si i-au dat mortii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu întru ale lui Viat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

iul.
11
vin
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei
iul. 11 toata ziua
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei

Sf. M. Mc. Eufimia (†304) • Sf. Olga, cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Rusiei (†969) • Sf. Sf. Mc. Pius I[1], episcopul Romei, sub Antonin (157) • Sf. Mc. Ştefan, Leontie, Mavrichie, Domnie, Militon, Achileu, Daniel, Diomid, Chiric, Antonie, Iason, Ioan, Sisinie, Eustasie şi cei 30 împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Mc. Marchian, din Iconium, azi în Turcia (†243) • Sf. Mc. Martiroclie • Sf. Cuv Leon cel din staul • Sf. Mc. Marian și Ianuarie, din Africa • Sf. Mc. Iust mărturisitorul, de la Bourges, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Sidronie (Sidroin), de la Bourges (†270) • Sf. Mc. Chindeu, preotul,  din Pamfilia, sub Dioclețian (†303/304) • Sf. Ier. Aletie (Aleth), episcop de Cahors, în Franța (†440) • Sf. Ier. Arsenie, patriarhul Alexandriei • Sf. Cuv. Mc. Savin și Ciprian, de la Poitou, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Leon, din Mandra, în Attica, Grecia • Sf. Ier. Leontie al II-lea, cel tânăr, episcop de Bordeaux, în Franța (†584) • Sf. Cuv. Drostan, de neam irlandez, întemeietorul Mănăstirii Deer, lângă Aberdeen, în Anglia (†610) • Sf. Cuv. Mc. Sigisbert[2], irlandez de neam, mucenicit la Coira, în Elveția (†650) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Bergamo (683) • Sf. Cuv. Indulfie (Hindulphe), episcop de Trier, în Germania, și pustnic în Vosges, Franța (†707) • Sf. Cuv. Nicodim, sihastrul, de la Vatoped, în Sfântul Munte  Athos, îndrumătorul Sf. Grigorie Palama (sec. XIV) • Sf. Nou. Mc. Nicodim, din Albania (†1722) • Sf. Nou Mc. Nectarie, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos (†1820) • Sf. Cuv. Chiril, din Paros, în Grecia (†1833).

[1] Sfântul episcop Pius are mormântul în Basilica San Pietro de la Vatican, şi o părticică din moaştele sale se află în biserica Santa Pudenziana al Viminale din Roma.

[2] Prieten al Sf. Cuv. Colomban (23 nov.).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Mare Mucenite si prea laudatei Eufimia.

Sfânta Eufimia a trait în zilele lui Diocletian si ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiica a lui Filofron si Teodosianei. Fiind pârâta la ighemonul ca este crestina, a fost chinuita cu roate si în foc, si alte multe chinuri rabdând, a luat cununa muceniciei.

În zilele binecredinciosilor împarati Marchian si Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinti Parinti la Calcedon. Acestia au anatematizat pe cei ce se tineau de Eutihie si de Dioscor, si au caterisit pe cei care ziceau ca în Hristos este doar o fire si o lucrare. Dar acestia neplecându-se dreptei credinte, Sfintii Parinti au scris într-o carte dreapta credinta si au silit si pe eretici sa scrie si ei într-alta gândul si socoteala lor. Si deschizând racla sfintei, au pus cartile amândoua pecetluite pe pieptul ei, si s-au dus. Iar peste putine zile mergând, au aflat cartea ereticilor lepadata la picioarele sfintei, iar cartea drept-credinciosilor în cinstitele ei mâini. Acest lucru vazându-l ereticii, s-au umplut de rusine, iar drept-credinciosii de bucurie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chindeu prezbiterul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon cel din staul, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Martiroclis, care însagetat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Olga, împarateasa Rusiei, cea întocmai cu apostolii.

Tragându-se dintr-o familie de neam ales din tinutul Pskov, din initiativa careia Varegii au venit in Rusia, printesa Olga fusese inzestrata de la Dumnezeu cu o frumusete rara  si o inteligenta stralucita. Intr-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea intâlni pe tânarul print Igor care de indata se indragosti de ea. La putin timp dupa aceea, tutorele acestuia din urma, printul Oleg, veni sa o ia pe printesa si o duse la Kiev pentru a i-o da in casatorie. In 945 marele print Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regenta principatului Kiev deveni Olga, pâna la majoratul fiului sau Sviatoslav (945-960). Guvernând cu intelepciune si mila, stiind in acelasi timp sa dovedeasca un caracter energic, printesa reusi sa reuneasca puterea, pâna atunci imprastiata, si putu astfel sa puna capat invaziilor ucigatoare ale triburilor slave. Ea organiza comertul si favoriza schimburile cu Bizantul, in scopul de a procura poporului sau germenii civilizatiei. Prin 955 intreprinse o calatorie la Constantinopol unde fu primita cu fast de imparatul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasa printre cele mai inalte doamne de la curte (957) si unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.

La intoarcerea sa in Rusia, ea strabatu tara pentru a raspândi credinta in Hristos si fonda orasul Pskov, in urma aparitiei unei triple raze de lumina ce cobora din cer. In lipsa fiului sau Sviatoslav, care participa la misiunile militare, Sfânta Olga lua asupra ei educatia celor trei fii ai acestuia : Iaropolk, Oleg si Vladimir, dar ea nu reusi sa ii boteze din cauza refuzului tatalui lor, pagân convins. In 969 ea se imbolnavi si incerca inca o data convertirea marelui print dar se lovi de refuzul sau obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Crestinism precum si tristul sfârsit al fiului sau, care fu asasinat trei ani mai târziu de catre Pecenegi. Ea isi dadu sufletul in mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moastele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fura ascunse cu ocazia frecventelor jafuri ale orasului si nu se mai stie unde se afla.

In ciuda eforturilor printesei de-o-seama-cu-Apostolii, convertirea sa nu avu consecinte imediate asupra poporului sau ; ea pregati totusi convertirea nepotului sau, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) si reprezenta samânta care dadu nastere vietii crestine in Rusia, “precum aurora precede ziua luminoasa”.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Nicodim, care a sihastrit în hotarele sfintei Manastiri Vatoped si a fost învatator dumnezeiescului Grigorie Palama prin filozofia cea dupa Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Nicodim, care a suferit mucenicia în Alpasania Albaniei la anul 1722, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

iul.
12
sâm
(†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
iul. 12 toata ziua
(†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

(†) Cinstirea Sfintei Icoane ”Prodromița”, de la Sfântul Munte Athos[1] Sf. Mc. Proclu şi Ilarie, din Galatia, sub Traian (†112) • Sf. Cuv. Mihail ”Maleinul”[2] (†961) • Sf. Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui[3] • Sf. Cuv. Paisie Aghioritul (†1994) • Sf. Sf. Mc. Paulin[4], primul episcop de Lucca, ucenic al Sf. Ap. Petru, mucenicit sub Nero (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Hermagora[5], primul episcop de Aquileia, în Friuli, şi Sf. Mc. Fortunat, diaconul, muceniciți sub Nero (sec. I) •  Sf. Mc. Serapion cel Nou, din Egipt, sub Septimiu Sever (†194/211) • Sf. Mc. Andrei Stratilat, Faust, Mina şi cei împreună cu dânşii • Sf. Mc. Mamant, de la Sigmata • Sf. Sf. Mc. Onestie, preotul, la Toulouse, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Epifania, de la Lentini, în Sicilia, sub Diocleţian • Sf. Mc. Marciana, fecioara, de le Toledo, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Nadorie şi Felix, de la Milano[6] (304) • Sf. Ier. Paternian, episcop de Bologna, în Emilia Romagna (470) • Sf. Cuv. Urnanie, pustnic la Kerpert, în Bretagna, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Viventie, arhiepiscop de Lyon, în Franța (†524) • Sf. Cuv. Biabelie (Biabailus), pustnicul, din Bretania, în Franța (†524) • Sf. Cuv. Menulfie, pustnicul, din Bourbonnais, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Gufian (Gouffin), din Belgia (sec. VII) • Sf. Mc. Teodor şi Ioan, de la Kiev, azi în Ucraina (†983) • Sf. Cuv. Ioan și Gabriel, de la Iviron, în Sfântul Munte Athos (†998) • Sf. Ier. Serapion, episcop de Vladimir, în Rusia (†1275) • Sf. Cuv. Arsenie, de la Novgorod, în Rusia (†1570) • Sf. Cuv. Gherasim și Acachie, din Creta, în Grecia (sec. XVII); Sf. Cuv. Antonie, starețul, de la Novgorod (†1611) •  Sf. Cuv. Mc. Simeon, stareţ al Mănăstirii de la Volomsk, în Rusia (†1641).

[1] E vorba despre icoana făcătoare de minuni a Maicii

Domnului de la Schitul românesc ”Prodromul”, din Muntele Athos, în care fețele Domnului și ale Maicii Domnului au fost zugrăvite în chip minunat, în ziua de 28 iunie 1863, la Iași. Copia aniversară a 150 de ani de la săvrârșirea minunii se află la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma.

[2] Înalt funcționar imperial, a devenit apoi părintele duhovnicesc al Sf. Cuv. Atanasie Athonitul.

[3] Marcu 5, 25-34; Luca 8, 43-48

[4] Moaştele întregi ale Sfântului Paulin se află în oraşul Lucca.

[5] Ucenic al Sf. Evanghelist Marcu.

[6] Trupurile Sfinţilor Nadorie şi Felix se află în Basilica Sant’Ambrogio din Milano. Sfântul Nador era soldat de origine nord-africană şi a venit împreună cu Sfântul Felix la Milano, pentru a lupta în oastea lui Maximian. Dar, când s-a aflat că sunt creştini, au fost aduşi la Lodi, unde, după ce au fost supuşi chinurilor, şi-au dat sufletul lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost descoperite la Milano de Sfântul Ambrozie, episcopul cetăţii, spre sfârşitul  secolului al IV-lea. Prăznuirea lor a devenit mai importantă în secolul al XIV-lea, când ziua de 12 iulie a devenit sărbătoarea oraşului. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, moaştele lor au fost mutate în catedrala Sfântul Ambrozie de la Milano.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Proclu si Ilarie.

Acesti sfinti au trait în zilele împaratului Traian si ale lui Maxim ighemonul. Ei erau de neam din satul Caliptul, aproape de Anghira. Deci, fiind prins Sfântul Proclu si marturisind pe Hristos înaintea împaratului, a fost dat pe seama lui Maxim ighemonul, si a fost cumplit chinuit. Dupa acestea fiind dus ca sa fie omorât cu sageti, s-a întâlnit cu nepotul sau Ilarie, care s-a închinat mosului sau. Si pentru aceasta a fost prins de catre elini.

Sfântul Proclu ranit de multimea sagetilor s-a mutat catre Domnul. Iar Sfântul Ilarie, marturisind ca este crestin, a fost mult chinuit si apoi, taindu-i-se capul, a fost pus cu Sfântul Proclu la un loc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui, si care cu pace s-a savârsit.

Sfanta Veronica era de loc din Cezareea lui Filip (Paneas). Ea a fost cea tamaduita de Domnul nostru Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de multi ani (cf. Matei 9, 20). In semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz ce-l reprezenta pe Mântuitorul tinând mâna unei femei ingenunchiate inaintea lui. La picioarele statuii — unde pe o placa sa pucea citi : Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii — crestea o planta tamaduitoare de orice boala. Veronica a asezat aceasta statuie in fata casei ei, asa incat toti trecatorii sa o cinsteasca si sa-mi aduca aminte de modelul ei, Dumnezeu-Omul. Ducând o viata sfanta, Veronica s-a dus la Dumnezeu, ca si in ceruri sa se bucure de Chipul Domnului.

Dupa o traditie latina, sfanta Veronica a fost femeia care a sters fata insengerata a Domnului, cand isi purta El Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata astfel o icoana “nefacuta de mâna omeneasca”. Insa dupa o foarte veche scriere apocrifa, Faptele lui Pilat, Veronica (Berenice) era tocmai femeia vindecata de scurgerea de sânge, si care, aflându-se in posesia unui portret al lui Hristos, s-a dus cu el la Roma, la imparatul Tiberiu. La moartea sa, portretul a fost transmis sfantului Clement, episcopul Romei (praznuit la 24 noiembrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Mihail Maleinul, duhovnicescul parinte al celui dintre sfinti Parintelui nostru Atanasie din Athos, care cu pace s-a savârsit.

Sfantul Mihail Maleinul s-a nascut catre anul 894 in regiunea Charsian din Capadocia, si a primit la botez numele de Manuel. Era ruda cu imparatul bizantin Leon al VI-lea cel Intelept (886-911). La vârsta de 18 ani a plecat in Bitinia, la Manastirea Kiminas (Kyminas), sub ascultarea si indrumarea batrânului Ioan Heladites, care la tun in monahism cu numele de Michel. Ramânând în ascultare grea în ciuda vitei lui imparatesti, Mihail s-a umplut de smerenia Domnului nostru Iisus Hristos.

Asa se face ca dupa un timp a fost hirotonisit, fiind chemat la preotie. Prin rugaciune si studiul Scripturilor, Mihail a aratat cum preotia si calugaria merg impreuna, atragând harul discernamântului si al patrunderii inimilor si situatiilor. Intelegerea neputintei omenesti l-a facut iubitor si ingaduitor cu oamenii, totdeauna mângâiendu-i si rugânde-se pentru ei, incât adeseori s-au implinit si minuni prin rugaciunile lui.

Dupa multe osteneli calugaresti, sfantul Mihail primeste de la staretul sau binecuvântarea de a trai ca anahoret-eremit. Cinci zile din saptamâna el se retrage intr-o pestera nu departe de manastire, in rugaciune si linistire (isihie), iar sâmbata si duminica revine in comunitatea fratilor pentru a participa la sfintele slujbe si a se impartasi cu Sfintele Taine.

Prin exemplul sau de viata duhovniceasca, sfantul ascet a atras multi doritori de mântuire. Astfel ca, in locul numit Lacul Uscat, cuviosul a intemeiat o manastire de calugari, cu o regula de viata foarte stricta. Cand manastirea s-a intarit, sfântul s-a urcat si mai sus in munti si a intemeiat acolo o alta manastire. Asa, cu osteneala cuviosului Mihail, intreg muntele Kimina (Kyminas) s-a umplut de obsti manastiresti, de unde rugaciuni se inaltau fara incetare catre Tronul cel de Sus.

Catre anul 953, un tânar, numit Avraam, s-a alaturat obstii fratesti ce inflorea sub indrumarea sfântului staret Mihail; acesta i-a dat numele de Atanasie. Mai târziu, sfântul Atanasie (praznuit la 5 iulie) a ajuns in Muntele Athos, unde a întemeiat prima manastire cu viata de obste: Marea Lavra. In zidirea si impodobirea acestei mari manastiri, sfântul Atanasie a avut in ajutor pe nepotul sfântului staret Mihail, viitorul împarat bizantin Nichifor Focas (963-969), care l-a cunoscut pe Atanasie intr-una din vizitele la manastirea unchiului sau Mihail.

Dupa cincizeci de ani de osteneli si lupte calugaresti, sfântul Mihail Maleinos (Maleinul) a adormit in pace, catre anul 962.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Serapion cel nou, care în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei Stratilatul, Faust, Mina si cu sotii lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, de cea parte la Sigmata.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 55

iul.
13
Dum
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf. Cuv. Sara
iul. 13 toata ziua
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf. Cuv. Sara

Soborul Sf. Arhanghel Gavriil • Sf. Cuv. Ştefan Sinaitul[1] (†794) • Sf. Mc. Maria (Golinduh), din Persia (†591) • Sf. Cuv. Sara, din Egipt (†370) • Sf. Sf. Mc. Anaclet, episcopul Romei[2], sub Diocleţian (sec. I) • Sf. Mc. Iustina şi Zenon, de la Trieste, în Veneto (sec. III) • Sf. Ier. Iulian[3], episcop de Mans, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Dovan (Doewan), din Țara Galilor (sec. V) • Sf. Mc. Maurie și Brigita, irlandezi de neam, muceniciți în Picardia – Franța (sec. V) • Sf. Mc. Sponsa, din Köln, în Germania (†453) • Sf. Cuv. Treanie (Trehan), pustnicul, din Bretania, Franța (sec. VII) • Sf. Sf. Mc. Eugenie, episcopul Cartaginei, și a celor împreună cu dânsul: Salutarie arhidiaconul, Murita, Vindemial episcopul, Longhin și Antonie (†505) • Sf. Mc. Sirinia, din Persia, mucenicită în Seleucia (†559) • Sf. Cuv. Heliofot, Amon, Hepafrodit şi Eutenie, care s-au nevoit pe muntele Koronea, în Cipru (sec. VII) • Sf. Cuv. Mildredia (Mildred), stareță la Thanet, în Anglia (†700) • Soborul Sfinților Cuvioși de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos.

[1] Nepot al Sf. Ioan Damaschin.

[2]Trupul Sfântului Anaclet se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Socotit unul dintre cei șapte apostoli ai Galiei.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Soborului Arhanghelului Gabriel.

In afara de Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail si a tuturor puterilor celor ceresti (8 noiembrie), arhanghelul Gabriel este pomenit si in ziua de dupa Bunavestire (adica 26 martie), cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie), si, in fine, in aceasta zi de 13 iulie.

Sarbatoarea aceasta a fost introdusa in secolul al IX-lea, cu ocazia sfintirii unei biserici cu hramul Arhanghelului Gabriel, in Constantinopol, biserica ce nu mai exista astazi. Slujba acestei zile e compusa de Iosif Imnograful (praznuit la 4 aprilie).

O icoana contemporana a arhanghelului Gabriel, din scoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru, Stefan Savaitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Golinduh, ce s-a numit pe urma Maria.

Aceasta sfânta era din Persia si locuia cu un barbat ce era mai mare peste fermecatori, pe vremea lui Hosroie, împaratul persilor, si a lui Mavrichie, împaratul romanilor. Aceasta în vedenie a vazut pe îngerul lui Dumnezeu, care i-a aratat un loc întunecat si plin de foc, în care a vazut pe stramosii ei care fusesera închinatori de idoli. I s-a aratat înca si alt loc luminos, în care se veseleau si cei care slujisera lui Hristos. Deci voind si ea sa intre în locul cel plin de lumina, a fost oprita de catre un înger, care i-a spus ca în locul acela necredinciosii nu pot sa intre. Îndata dupa vedenia aceea, fericita a crezut în Hristos si s-a botezat, numindu-se Maria. Pentru pricina aceasta a fost osândita atât de barbatul sau, cât si de împarat. Si fiind trimisa la cetatuia Litei si traind 18 ani în închisoare si nevrând a se supune poruncii, a fost aruncata într-o groapa, în care locuia un balaur mare. Si zacând acolo 4 luni, a îmblânzit în asa chip pe balaur, încât se culca si se odihnea deasupra lui. Luat-a si dar de la Dumnezeu sa nu mai gândeasca de foame. Fiind scoasa de acolo, a fost data pe seama feciorului lui Hosroie, ca sa o cerceteze, si a fost supusa la nenumarate chinuri din care a fost izbavita în chip minunat. Iar ei parându-i rau ca nu a patimit, îngerul a ridicat asupra ei sabia si a lovit-o peste grumaji; si i s-a parut ca a taiat-o, si ca a dat sânge din care i s-au înrosit hainele ce purta, care faceau multe tamaduiri. Iar sfânta a mers la Ierusalim si închinându-se la sfintele locuri, a cunoscut de la Dumnezeu osebirea credintei Bisericii Ortodoxe, si a celorlalte eresuri. Si mergând în Constantinopol a intrat într-un mormânt mic, si a lasat acolo cele putrede si trecatoare si s-a mutat catre Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Sara, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

iul.
14
lun
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
iul. 14 toata ziua
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Sfântul Apostol Achila • Sf. Mc. Iust, de la Roma (sec. I) • Sf. Mc. Iraclie • Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul (†1809) • Sf. Mc. Achila şi Ilarie • Sf. Sf. Mc. Petru cel Nou, episcop al Cretei, în Grecia • Sf. Cuv. Onisim, făcătorul de minuni (sec. III) • Sf. Mc. Papia și Donat, din Africa de Nord • Sf. Ier. Chir, episcopul Cartaginei • Sf. Cuv. Helie (sec. IV) • Sf. Ier. Felix, primul episcop de Como, în Lombardia (390) • Sf. Ier. Marcian, episcop de Fricenti (Frigento), în Campania (sec. V) • Sf. Ier. Idusie (Idus)[1], episcop în Irlanda (sec. V) • Sf. Iust Mărturisitorul, de la Trier, în Germania • Sf. Cuv. Rufin şi Avenantie[2], pustnicii, de la Serrezano, lângă TortonaSf. Ier. Optaţian, episcop de Brescia  (505) • Sf. Mc. Trifinia, din Bretagna, în Franța (†548) • Sf. Mc. Raghenulfa (Ragenulfe), de lângă Namur, în Belgia (†650) • Sf. Ier. Deusdedit (Teodot), arhiepiscop de Canterbury, apostol al Angliei (†664) • Sf. Cuv. Madelgarie, din Hainaut, în Belgia (†677) • Sf. Mc. Vasian (Basin), irlandez, mucenicit lângă Gand, în Belgia (†685) • Sf. Marcelin (Marchelm), misionar în Belgia, cinstit la Deventer, în Olanda (†775) • Sf. Cuv. Ştefan, stareţ la Mahricichi, lângă Moscova (†1406).

[1] Botezat de Sf. Patrick.

[2] Moaștele lor se pot cinsti în biserica din localitate.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Achila.

În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca (18 octombrie) a scris laude pentru Sfântul Achila, pentru ca, fiind acesta ucenic si gazda al fericitului Pavel (29 iunie), a fost învatat de acesta dumnezeiestile învataturi. Pentru aceasta si scuipând ratacirea lui Veliar, si facându-se preot si mucenic al patimilor Domnului, a luat de la Dânsul cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iust.

Acesta era din Roma, fiind ostas sub Claudiu tribunul. Odata, întorcându-se de la razboiul împotriva barbarilor, a vazut o cruce în chip de cristal, iar din cruce a iesit un glas, care l-a învatat taina dreptei credinte. Pentru aceasta mergând la Roma, si-a împartit averea sa la saraci si se bucura ca a dobândit credinta în Hristos. Dupa ce i s-a descoperit tribunului Claudiu ca sfântul a crezut în Hristos, acela l-a sfatuit ca sa aiba mila de tineretile sale si sa se lepede de credinta în Hristos. Si de vreme ce n-a putut a-l pleca, pentru aceasta l-a trimis cu scrisoare la ighemonul Magnentie, care l-a chinuit în mod cumplit, în timpul carora si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorului de minuni Onisim.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Achila si Ilarie, care împroscati cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel Nou, caruia taindu-i-se picioarele s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iraclie, care, fiind batut cu ciomege, s-a savârsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.

Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicându-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina  pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blândetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapâneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrâns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intâlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfântul Munte din cauza controversei “Colivelor”, iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfântulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfânt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare incât Nicolae se hotarâ sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai intâi in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, atât in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crâcneasca, precum si in sârguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facând carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani când, Sfântul Macarie din Corint, in vizita la Sfântul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tânarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfântul  Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfânta activitate a mintii îndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arzând de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarâra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea  (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfântul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea  mintii.  In vârsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavând ca sursa de inspiratie decât comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea (“nous”) de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau “rugaciunea inimii”), la “placerile” spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfântul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, când nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum când spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte decât pentru a râde de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfântului Teonas la Kapsala.  Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfântul Munte, Sfântul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi atât de profunde despre contemplatie, Sfântul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu sânt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavârsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfântului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamânii, canoanele inchinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfântul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfântul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pâna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfântul isihast, care introduse o invatatura fara cusur  despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul  sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise  si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi “Cârma” (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : “Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!”.

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate  cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati  in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul “rugaciune” si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un  comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor.  Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la  Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : “Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!”. Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : “Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi”. In timpul noptii striga : “Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie”. Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : “L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?”. Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : “Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!”. Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

iul.
15
mar
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
iul. 15 toata ziua
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Sf. Mc. Chiric şi mama sa Iulita, din Tarsul Ciliciei, azi în Turcia (†304) • Sf. Cneaz Vladimir, cel întocmai cu apostolii, luminătorul Rusiei (†1015) • Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul[1], arhiepiscopul Tesalonicului (†832) • Sf. Sf. Mc. Felix, episcop de Pavia • Sf. Mc. Eutropia şi surorile sale, Zosimia şi Bonosa, de la Porto, în Lazio (273) • Sf. Mc. Lolian; Sf. Mc. Catolin, diaconul, Ianuarie, Florentie, Iulia și Iusta, din Cartagina, în Africa (sec. IV) • Sf. Mc. Secundin, Agripin, Maxim, Fortunat și Marțial, din Panonia, în Ungaria (sec. IV) • Sf. Mc. Abudemie, din Helespont, sub Dioclețian (sec. IV) • Sf. Cuv. Apronia, de la Toul, în Franța (†420) • Sf. Ier. Eternie (Etern), episcop de Evreux, în Franța (†663) • Sf. Cuv. Donvaldie (Donald), pustnic în Scoția, împreună cu cele nouă fiice ale sale (sec. VIII) • Sf. Plechelmie, evanghelizator la Limbourg, în Olanda (†732) • Sf. Sf. Mc. Terentie[2], episcop de Luni, în Liguria (sec. VII-VIII) • Aflarea capului Sf. Matroana din Hios, în Grecia • Sf. Cuv. Iov, mărturisitorul, din Ucraina (†1985).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Numele Sfântului Terentie este legat de încreştinarea longobarzilor care locuiau în Lunigiana. Este ocrotitorul orașului Sarzana (La Spezia).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.

Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, nascut fiind din iubitori de Dumnezeu si binecredinciosi parinti, anume Fotino si Teoctista, si frate al celui între sfinti Teodor marturisitorul si egumenul Studitilor. Pentru viata sa vrednica de lauda, prin obsteasca alegere, a luat ocârmuirea bisericii tesalonicenilor. Si, aflându-se acolo putina vreme, din porunca împarateasca s-a întors la Constantinopol. Si, stând de fata, împreuna cu bunul sau frate, Sfântul Teodor, si netemându-se nici lasându-se înduplecat de cuvintele necredinciosului Teofil, ca sa nu se închine dumnezeiestilor icoane, marturisitorul Teodor a fost izgonit la iezerul Apoloniada, iar fericitul Iosif a fost bagat în multe închisori si chinuit cu patimire rea. Rabdând multe si de neîndurat chinuri si dosadindu-se cu foamea si cu setea si cu multe altele, s-a dus la repausul cel vesnic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iul.
16
mie
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia
iul. 16 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia

Sf. Sf. Mc. Atinoghen din Egipt, şi cei 10 ucenici ai săi: Righian, Maximian, Patrofil, Atenoghen, Antioh, Amon, Teofrast, Cleonic, Petru și Isihie, muceniciți sub Dioclețian (†302) • Sf. Mc. Iulia[1], fecioara, sclavă din Cartagina, mucenicită în Corsica (†440) • Sf. Mc. Avudim • Sf. Mc. Faust (†251) • Sf. Sf. Mc. Antiohie, doctorul, din Capadocia (sec. IV) • Sf. Eugeniu, apostolul LigurieiSf. Mc. Dominian, de la Bergamo, în Lombardia, sub Dioclețian (295) • Sf. Mc. Domnin[2], pruncul, mucenicit în Normandia, Franța (sec. III) • Sf. Iustinian, pruncul[3], din Franța (sec. III) • Sf. 15.000 de Mucenici din Pisidia • Sf. Mc femei, convertite de Sf. M. Mc. Marina (†270) • Sf. Sf. Mc. Valentin, episcop de Trier, în Germania (†305) • Sf. Cuv. Mc. Ilarin, de la Arezzo, în Toscana, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Cuv. Loneghesilie (Launegesile), din Poitou, în Franța (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Landrie, episcop de Sees, în Normandia, Franța (†480) • Sf. Cuv. Mc. Helibert, pustnicul, mucenicit în Insula Jersey, din Marea Britanie (†558) • Sf. Ier. Vitalian mărturisitorul[4], episcop de Capua, în Campania (699) • Sf. Ier. Tenenan, pustnic la Landernau și episcop de Leon, mărturisitor în Bretania, Franța (†635) • Sf. Cuv. Mc. Reinilda[5], monahie la Saintes, în Franța (†680) • Sf. Noi Mc. Ștefan, Teognost și cei împreună cu dânșii, de la Almaty, în  Kazakstan (†1921) • Sf. Cuv. Magdalena, stareță la Noul Tihvin, în Siberia (†1934) • Sf. Noi Mc. Iacov, arhiepiscop de Barnaul, şi cei împreună cu dânsul: Petru şi Ioan, preoţii, Teodor, monahul, şi Ioan, din Rusia (†1937) • Sf. Matroana cea nebună pentru Hristos, mărturisitoarea, din Rusia (†1936) • Sf. Cuv. Ioan (Vișenski) de la Athos (†1620).

[1] Moaştele Sfintei Iulia se află la Brescia, fiind una dintre ocrotitoarele orașului. Este, de asemenea, ocrotitoarea insulei Corsica și a orașului Livorno (Italia). Se mai pomenește și pe 21 mai.

[2] Moaștele lui se află la Puy-en-Velay, Franța.

[3] Botezat de Sf. Ier. Marțial de Limoges (30 iun.).

[4] Sfântul Vitalian s-a învrednicit să sufere prigoana pentru mărturisirea lui Hristos, şi aceasta a venit chiar din partea locuitorilor cetăţii Capua. Sfântul Vitalian s-a retras atunci pe muntele Partenio (Montevergine) şi a construit o biserică închinată Maicii Domnului şi, după moartea sa, a fost cinstit ca sfânt în toată Campania. Moaștele lui au fost duse la Benevento și apoi la Catanzaro (în Calabria); devenind ocrotitorul acestui oraș.

[5] Fiica Sf. Cuv. Amalberga (10 iul.) și soră cu Sf. Gudula (8 ian.) și cu Sf. Ier. Ebert (15 ian.). A fost ucisă de huni.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.

Acest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

iul.
17
joi
Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei
iul. 17 toata ziua
Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei

Sf. Mare Mc. Marina[1], din Antiohia Pisidiei (†270) • Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei (Inebolu), azi în Turcia • Sf. Mc. Sperat, Veturie şi cei împreună cu dânşii: Narzalie, Citinie, Felix, Achilin și Letanție, și Sf. Mc. Ianuaria, Generosa, Vestia, Donata şi Secunda, de la Scilli, în Africa (†180) • Sf. Cuv. Marcelina[2], sora Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului, monahie la Monza, în Lombardia (398) • Sf. Mc. Generosie[3], de la Tivoli (sec. IV) • Sf. Cinilie (Cynill), preotul, din Țara Galilor (sec. V) • Sf. Mc. Libarie (Livier), din Lorena, Franța (†490) • Sf. Ier. Teodosie mărturisitorul, episcop de Auxerre, în Franța (†516) • Sf. Ier. Enodie[4], episcop de Pavia (521) • Sf. Turninie, preotul, de neam irlandez, evanghelizator la Anvers, în Belgia (sec. VII) • Sf. Cuv. Fredegondie, irlandez de neam, stareț la Deurne, lângă Anvers, în Belgia (†740) • Soborul Sfinților luminători ai slavilor: Sf. Chiril și Metodie, Sf. Ier. Clement, episcop de Ohrida, Sf. Sava, Anghelarie, Goraț și Naum • Sf. Cuv. Irinarh, stareţ la Solovki, în Rusia (†1628) • Sf. Cuv. Leonid, starețul, de la Ustnedumsk, în Rusia (†1654).

[1] Trupul Sfintei Mari Muceniţe Marina a fost mutat la Constantinopol în secolele VIII-IX.  În secolul al XIII-lea a fost dobândit prin forţă de către veneţianul Giovanni Bora, şi aşezat în biserica San Liberale din Veneţia, care a fost distrusă în anul 1818. De atunci, sfintele moaşte sunt cinstite în biserica Santa Maria Formosa, tot din Veneţia.

[2]  Moaştele întregi ale Sfintei Marcelina se află în Basilica Sant’Ambrogio din Milano.

[3] Moaștele sale se află în catedrala din Tivoli.

[4] Originar din Arles, Franța. Se numea Magnus Felix Ennodius și era un galo roman convertit, profesor de retorică, a scris frumoase imne creștine. Moaștele sale se află în basilica San Michele din Pavia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.

Aceasta sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe seama unei femei; facându-se ea de 12 ani, se ruga sa învete credinta crestinilor, si a învatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârseasca lupta muceniciei. Daca a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a bagat-o în temnita. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecata sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusetile ei. Si, întrebând-o de unde este si cum îi este numele, ea zise: “Marina ma cheama, nascuta si crescuta în Pisidia; si cred în numele Domnului meu”. De aceea, nevrând ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost batuta cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pamântul de sângele ei; apoi au bagat-o în temnita. Si s-a facut cutremur mare, încât se cutremura temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierând tare, si târându-se, parea ca varsa foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefacut aratându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste spinare pâna l-a slabit. Dupa aceasta, fiind adusa sfânta la a doua cercetare si ramânând tare în credinta lui Hristos, a fost supusa la multe chinuri pe care rabdându-le, ighemonul cu mânie i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sperat si Veroniche.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Eufrasie, episcopul Ienopolei, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

iul.
18
vin
†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Pamvo
iul. 18 toata ziua
†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Pamvo

†) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (363) • Sf. Cuv. Pamvo, pustnic în deşertul Nitriei, în Egipt, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare (†374) • Sf. Mc. Simforoza şi fiii săi: Crescent, Iulian, Nemesie, Primitiv, Iustin, Stateu şi Eugeniu, muceniciți la Tivoli, sub Adrian (135)[1] Sf. Mc. Marcel • Sf. Mc. Dasie şi Maron • Sf. Mc. Iachint, din Amastri (Amasra), azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Atanasie de la Clysma (Suez), sub Maximian (†303/305) • Sf. Ier. Maternian mărturisitorul, episcop de Milano (307) • Sf. Mc. Pavel, Thea şi Valentina, de neam egiptean, muceniciți în Cezareea (†308) • Sf. Ier. Rufilie, episcop de Forlimpopoli, evangheli-zator în Emilia (382) • Sf. Ier. Filastrie, episcop de Brescia, scriitor bisericesc (387) • Sf. Cuv. Paisie şi Isaia (sec. IV) • Sf. Cuv. Varlaam, de la Muntele Pleşuv, în Antiohia (sec. VI) • Sf. Cuv. Gonerie, pustnicul, din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Arnulfie (Arnoult), mitropolit de Tours, evanghelizator în Spania, mucenicit în Yvelines – Franța (sec. VI) • Sf. Tivizion (Tiviziau), misionar în Bretania – Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Clarie, pustnicul, evanghelizator în Normandia – Franța (†550) • Sf. Cuv. Teneva (Thenew), nevoitoarea, ocrotitoarea orașului Glasgow, în Scoția (sec. VI) • Sf. Ier. Arnulfie (Arnoul), episcop de Metz, pustnic în munții Vosges, din Franța (†640) • Sf. Cuv. Edburga, stareţă la Aylesbury, în Anglia (†650) • Sf. Cuv. Pameghist, Pamfodit, Pafnutie, Pigonie, Polemie, Sozomen, Sotiric și Fotie, din Cipru •  Sf. Ier. Ioan mărturisitorul, mitropolitul Calcedo-nului, apărător al sfintelor icoane (sec. IX) • Sf. Ier. Ştefan, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. X) • Sf. Ier. Ștefan al II-lea, patriarhul Constantino-polului (†928) • Sf. Cuv. Onisifor, pustnicul[2], din zona Anarita,  în Cipru (sec. IX) • Sf. Cuv. Ioan Multpătimitorul (†1160) şi Pamvo Ascultătorul (†1241), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Leontie, întemeietorul Mănăstirii de la Kariciov, din Novgorod, în Rusia (†1492) • Sf. Sf. Mc. Cosma, scribul[3], din Georgia (†1630).

[1] Moaștele lor se află la Roma, în altarul principal al bisericii S. Angelo in Pescheria.

[2] Fost amiral bizantin.

[3] Ieromonah de la Mravalmta.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Emilian de la Dorostorum.

Acest sfânt era din Durostor, cetatea Misiei din Tracia, rob fiind unui elin în zilele lui Iulian Paravatul si ale lui Capitolie Vicarul. Crezând el în Hristos si scârbindu-se de idoli, aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capistea idolilor si a sfarâmat toti idolii si a risipit jertfele. Însa fiind supusi altii la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vadit si a fost batut cu vine de bou si, fiind bagat într-un cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul 363 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pavel, Teis si Valentina.

Acesti frati egipteni cu neamul, fiind adusi în Cezareea, au stat de fata înaintea ighemonului Firmin. Si, arzându-le talpile picioarelor cu arsuri iuti, au fost chinuiti cu sabie si cu foc. Iar Sfânta Teis a fost suvitata fara mila. De aceea, aducând pe Pavel si chinuindu-L, se ruga cu glas mare pentru crestini, pentru iudei si pentru samarineni si ca sa înceteze prigoana. Apoi tuturor li s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint cel din Amastrida.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchel care, fiind întins pe pat de fier înrosit, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dasie si Maron, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pamvo, care cu pace s-a savârsit.

Sfantul Pamvo a trait viata pustniceasca in desertul Nitriei (muntele Nitria) din Egipt. Sfantul Antonie cel Mare (preznuit la 17 ianuarie) spunea despre el ca “din frica de Dumnezeu a făcut Duhul lui Dumnezeu să locuiască în el” (apotfegma Pimen 75 din Patericul Egiptean). Avva Pimen cel Mare (praznuit la 27 august) spunea despre el: “trei fapte trupeşti am văzut noi la avva Pamvo: nemâncarea până seara în fiecare zi, tăcere şi rucodelie (lucrul mâinilor) mare” . Iar sfântul Teodor Studitul spunea despre el ca era “înflacarat în lucrare si în cuvânt”.

S-a nascut catre anul 303 dupa Hristos si a fost unul din primii pustnici care s-au alaturat lui Avva Amun la Nitria. Desi fara carte, a invatat Scripturile si a fost hirotonit preot in anul 340. A adormit intru Domnul in mijlocul fratilor si ucenicilor la anul 374.

La începutul vieţii sale monastice, Sfântul Pamvo a auzit versetele Psalmului 38 al lui David: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea”. Aceste cuvinte pătrunseră adânc în sufletul său iar el încercă să le urmeze pururea. De aceea, când era întrebat ceva răspundea doar după îndelungă meditare şi rugăciune. Spunea: “Trebuie mai întâi să mă gândesc, şi poate că voi putea, în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dau un răspuns”. Sfântul Pamvo a fost pentru ucenicii săi un model de iubitor al muncii.

Ucenicii Sfântului Pamvo au devenit mari asceţi : Dioscor, devenit apoi Episcop al Hermopolisului (diferit de un alt Dioscor, un eretic şi Patriarh al Constantinopolului. El a trăit mai târziu şi a fost condamnat de Cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic) precum şi Ammonius, Eusebiu şi Eftimie, menţionaţi în viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur.

Odată Sfânta Melania cea Tânără (31 Decembrie) i-a adus Sfântului Pamvo o sumă mare de arginţi pentru nevoile mănăstirii dar el nu-şi părăsi lucrul şi nici nu se uită la banii ce-i fuseseră aduşi. Numai după cererile îndelungi ale Sfintei Melania el îi permise să dea milostenia unui frate monah pentru a o împărţi după nevoile mănăstirii. Sfântul Pamvo se deosebea prin smerenia sa dar în acelaşi timp avea preţuire înaltă pentru vocaţia de monah şi îi învăţa pe mireni să respecte pe monahi, care adesea vorbesc cu Dumnezeu.

Se spune ca uneori faţa Sfântului Pamvo strălucea ca fulgerul aşa cum strălucise chipul lui Moise. Mai mult, vorbind fraţilor care stăteau în picioare lângă patul său de moarte, Sfântul Pamvo le spuse : “Mă duc la Domnul, ca unul care nu am început încă să-I slujesc”. A murit la vârsta de 70 de ani.

Din zicerile cuviosului avva Pamvo din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfinti Parintelui nostru Stefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfinti Parintelui nostru Ioan, mitropolitul Calcedonului.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirilor bisericii Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei întru ale lui Calistrat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

iul.
19
sâm
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
iul. 19 toata ziua
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare (†380) • Sf. Cuv. Die, tămăduitorul, din Antiohia (†430) • Aflarea moaştelor Sf. Serafim de Sarov (†1903) • Sf. Cuv. Dioclie • Sf. Ier. Felix, episcop de Verona (490) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Edesa (sec. IX) •  Sf. Cuv. Paisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. IX) • Sf. Ier. Grigorie noul mărturisitor, episcop de Panedos (azi lângă Tekirdağ), în Tracia, azi în Turcia (sec. IX) • Sf. Mc. Roman, prinţ de Riazan, în Rusia (†1270) • Sf. Cuv. Ştefan cel Înalt, prinţ al Serbiei, şi Miliţa, mama sa (†1427).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.

Sora a sfântilui Vasile cel Mare (praznuit la 1 ianuarie) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la 24 septembrie). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la 17 noiembrie) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persercutii.

Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Die, facatorul de minuni.

Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioşi în Antiohia – Siria, spre sfârşitul sec. al IV-lea. Încă din tinereţe s-a remarcat prin felul său de viaţă. Obişnuia să mănânce puţin şi nu în fiecare zi, stăpânindu-şi trupul prin privegheri şi neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoinţe, Sf. Die a ajuns la despătimire şi a primit de la Domnul darul facerii de minuni.

În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune şi i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol şi să-I slujească Lui şi poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele oraşului, ducând război cu vrăjmaşul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească şi a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar şi după moartea lui.

Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi şi cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputinţele sufleteşti şi trupeşti. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea şi tot ce primea dădea săracilor, nevoiaşilor şi celor bolnavi.

Chiar şi împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoţit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcţiei. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulţi fraţi întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viaţă un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.

Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Şi-a luat rămas bun de la fraţi, a primit Sfintele Taine şi a rămas nemişcat în patul său ca şi când ar fi murit. Sfinţia Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viaţă. Foarte mult s-au bucurat fraţii la auzul acestor cuvinte.

Astfel, după încă 15 ani de viaţă, în care a păvăţuit, a vindecat şi a odihnit pe cei nevoiaşi şi neputincioşi, i-a fost anunţată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoţească apărut în altarul bisericii. Mulţumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morţii, Sf. Die s-a săvârşit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru împreuna-sihastri, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi.

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţa, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare. “Viaţa Sf. Teodor al Edessei” a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

Tot în aceasta zi, aflarea moastelor sfântului Serafim de Sarov.

Moastele sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane si familia regala a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusa in mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

iul.
20
Dum
†) Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul
iul. 20 toata ziua
†) Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul

†) Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul • Sf. Ier. Ilie, patriarhul Ierusalimului • Sf. Ier. Flavian, patriarhul Antiohiei • Sf. Mc. Satir, Amarin, Secund, Emil, Paserie, Macrina şi Vestiția, de la Roma Sf. Ier. Lucan, episcop de Belluno, făcătorul de minuni (sec. V) • Sf. Ier. Sever Mărturisitorul (sec. V) • Sf. Mc. Arilda, din Anglia • Sf. Mc. Salomeea, de la Ierusalim (sec. XIII) • Sf. Cuv. Avram, de la Galici (†1375) • Sf. Mc. Ilie cel Drept, din Georgia (†1907) • Sf. Noi Mc. Tihon, arhimandritul, Cosma şi Gheorghe, ieromonahii, Alexandru, protoiereul, Serghie, Gheorghe, Ioan, Teodor, preoţii, Eftimie şi Petru, mirenii, din Rusia (†1930) • Soborul noilor Sf. Ruşi: Sf. Mc. Dimitrie (†1944), Ilie (†1942) şi Gheorghe (†1944) • Sf. Cuv. Mc. Maria (Skobtsova)[1], de la Paris (†1945).

[1] Care a murit la Auschwitz.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.

Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea  predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : “Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! “. La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.

Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.

Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : ” Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul  este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! “. El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : ” Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu “. Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El  il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.

Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda.  Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : ” Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata “. Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu  ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)

Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel ,  cerând – la sfatul lui Isabel – ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : ” Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau “. El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.

Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.

Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : ” Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da “. Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu “ca” luat in cer (Parintii au subliniat ca acest ” ca “, adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : ” Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! “. El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : ” Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! “.

Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).

Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : ” Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei “, facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.

Sfântul Ilie, numit şi “Regele neîncoronat al Georgiei,” sau “Părintele poporului” şi “cel Drept,” aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.

Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.

În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.

Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor “care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă.” De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.

Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.

Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că “o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune,” dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.

Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.

Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: “Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?”

Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.

Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei “fraţi sărmani aflaţi în rătăcire”.

Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic “Rugăciune”: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie “cel Drept.”

Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

iul.
21
lun
Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche
iul. 21 toata ziua
Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche

Sf. Cuv. Simeon, cel nebun pentru Hristos, şi Ioan Pustnicul (†590) • Sf. Proroc Iezechiel • †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche (sec. XVI)Sf. Mc. Praxidia (Prassede), fecioara, sora Sf. Potenţiana (Potenziana), de la Roma[1] (sec. I/II) Sf. Mc. Adrian, Ilie, Victor, Patrocle, Cezarian, Adrianitid, Dimesie, Felix, Aurelian, Timagratie, Teodot şi Iulian, de la Cesena, în Emilia Romagna • Sf. Mc. Victor şi cei împreună cu dânsul: Alexandru, Felician şi Longhin, de la Marsilia, în Franța (†290) • Sf. 3 Mucenici din Mitilene, în Grecia • Sf. Mc. Just şi Matei • Sf. Mc. Evghenie • Sf. Mc. Teodor şi Gheorghe • Sf. Mc. Teofil, Trofim şi cei 13 împreună cu dânșii, de la Roma (302) • Sf. Cuv. Constantin, ucenic al Sfântului Benedict din Nursia, stareț al Mănăstirii Montecassino (†560) • Sf. Cuv. Onufrie cel Tăcut şi Onisim Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII-XIII) • Sf. Ier. Partenie, episcop de Radobizion, în Rusia (†1777) • Sf. Sf. Nou Mc. Petru, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele Sfintelor Praxidia şi Potențiana se află în bisericile Santa Prassede all’Esquilino şi Santa Pudenziana al Viminale, din Roma. Sfintele muceniţe surori Praxidia şi Potențiana erau fiicele senatorului Pudențiu, iar despre Sfânta Praxidia se spune că a fost botezată de Sfântul Apostol Petru. Se povesteşte, de asemenea, că Sfântul Apostol Petru era găzduit adesea de familia senatorului Pudențiu care îi devenise prieten, iar fiicele acestuia s-au bucurat multă vreme de învăţăturile Sfântului Petru. Din tradiţia scrisă aflăm că, după moartea soţiei sale Savinella, senatorul Pudențiu şi-a transformat casa în biserică. După moartea lui Pudențiu, au rămas copiii săi Timotei, Novat, Praxidia şi Potențiana. Cele două surori au construit în casa şi biserica lor, un baptisteriu unde i-au adus pe mulţi păgâni la dreapta slăvire şi aceştia au fost botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Sfânta Praxidia s-a îngrijit de trupurile multor mucenici, punându-i în mormânt curat, şi dând astfel dovadă de curaj şi mărinimie într-o vreme când creştinii erau persecutaţi. Mai târziu, cele două sfinte surori au primit cununa muceniciei, bucurându-se alături de ceilalţi sfinţi mucenici care s-au proslăvit pe pământul Italiei.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos, si Ioan împreuna-pustnicul.

Acesti sfinti au trait în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împaratiei lui Iustin cel tânar. Fiind patrunsi de dragoste dumnezeiasca, s-au dus la sfânta cetate si, închinându-se lemnului celui de viata facator, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim si au fost tunsi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au iesit din mânastire mai înainte de a plini cele sapte zile, pe care este obicei sa le pazeasca monahii cei nou tunsi. Si mergând înainte la pustiu, au ramas în el patruzeci de ani, traind cu toata nevointa si cu petrecerea cea grea. Ioan a ramas în pustiu pâna la sfârsit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate si, închinându-se mormântului Domnului celui de viata purtator, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa fie ascuns de catre oameni. Si prefacându-se ca este nebun, s-a dus la cetatea Emesa si, aratând multe minuni cu acea prefacere a lui, a raposat în Domnul. Si s-au cunoscut dupa moartea lui minunile lui. Iata cea mai de pe urma:

Luându-l doi oameni ca sa-l îngroape, asa negrijit, nescaldat, netamâiat si neslujit cu cântari, si ducându-l pâna la un loc unde erau oameni multi, si trecând cu dânsul pe lânga casa unui evreu, s-au aratat moastele sfântului ca fiind purtate cu cinste si cu pompa, cu atâta slavoslovie si cu multime de oameni cântând, încât evreul vazând ca duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: “Fericit esti tu, nebune, ca neavând oameni sa te slujeasca, ai luat puterile ceresti de te slujesc cu laude”. Si s-a alaturat si evreul, si l-a acoperit cu mâinile lui, si-l îngropa. Si dupa câteva zile venind prietenul sau Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel.

Acesta era fiul lui Vuzi, din Arira, pamântul parintilor, si a proorocit 20 de ani, apucând mai înainte de întruparea Domnului cu patru sute saptezeci si sapte de ani. Iar când au fost robiti evreii în Babilon, a fost dus si el împreuna cu ei. Si dupa ce a proorocit multe proorocii poporului iudeu, a dat si acest preamarit semn, adica: sa ia aminte la râul Babilonului cel numit Hovar si, când vor vedea ca seaca, atunci sa aiba nadejdea ca va sa vina asupra Babilonului secera pustiirii; iar când vor vedea cresterea apei, atunci sa aiba nadejdea ca se vor întoarce la Ierusalim.

Deci locuind acolo, odata s-au adunat la dânsul multi evrei, fiindca se temeau ca nu cumva caldeii sa se scoale asupra lor si sa-i omoare. Pentru aceasta proorocul a facut ca sa stea apa râului, pe care trecând-o evreii de cea parte au scapat; iar caldeii de vreme ce au îndraznit ca sa-i izgoneasca pe dânsii s-au înecat în râu. Altadata, prin rugaciunea sa, a dat evreilor celor ce flamânzisera hrana îndestulata de peste; si multora ce lesinasera le-a cerut de la Dumnezeu viata si mângâiere.

Oarecând caldeii necajind pe poporul iudeu, Iezechiel a mers la mai-marii lor si, facând înaintea lor semne, i-a înfricosat si i-a facut sa înceteze a mai supara pe Israel. În vremea când israelitenii strigau ca au pierdut nadejdea, si mai mult nu nadajduiesc a se libera de robie, proorocul acesta cu minunea învierii oaselor celor morti, pe care a vazut-o în vedenie, a înduplecat pe popor ca este nadejde de liberarea lui Israel.

Acesta a vazut forma Bisericii, precum a vazut-o si Moise, si a zis ca iarasi se va zidi, precum a zis si Daniel. Acesta a pedepsit la Babilon pe semintia lui Gad, fiindca acesta a pacatuit Domnului, socotind ca pazeste Legea Domnului. Si a facut ca serpii sa le omoare pruncii si dobitoacele lor. Si mai înainte le-a spus ca nu se va întoarce poporul lui Israel la Ierusalim, ci vor ramâne la mideni, pâna când vor parasi ratacirea si rautatea lor. Pentru aceasta si semintia lui Gad, nesuferind sa auda acestea, a omorât pe acest fericit prooroc, ca pe unul ce li se împotrivea în toate zilele si-i mustra pentru închinarea idolilor. Deci l-a îngropat pe el poporul lui Israel în tarina lui Tur, în mormântul lui Arfaxad. Si este mormântul acestuia pestera îndoita; iar îndoita se zice caci este ascunsa, si are înauntru întoarcere, care o arata pe ea a fi doua pesteri. Proorocul acesta era la chipul trupului în acest fel: lungaret la cap, statul de mijloc, uscat la fata si barba având-o deasa, lunga si ascutita.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei Mucenici cei din Nilitina, care pe pietre târâti s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Iust si Matei, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evghenie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Soborului Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, si Soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof si Soborul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

iul.
22
mar
Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
iul. 22 toata ziua
Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela

Sf. Mironosiţă și întocmai-cu-apostolii Maria Magdalena[1], (sec. I) • Sf. Mc. Marcela (Marchelia) din Chios, în Grecia • Sf. Cuv. Vandrilie (Wandrille), stareţ la Fontenelle, în Franţa (†668) • Sf. Menelau, stareţ în Auvergne – Franţa (†700) • Sf. Ier. Ieronim, episcop de Pavia, în Lombardia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Ciprian, cel nebun pentru Hristos, făcătorul de minuni, de la Suzdal, în Rusia (†1622) • Sf. Cuv Cornelie de la Pereyaslav, din Rusia (†1693) • Sf. Noi Mc. Mihail (†1918) şi Alexie (†1931), preoţii, din Rusia.

[1] Parte din moaştele Sfintei Maria Magdalena se află în bisericile Sant’Andrea de la Girada (unde se află un fragment de os), San Donato de Murano (unde se află un os întreg), San Giovanni e Paolo (unde se află o coastă a sfintei), din Veneţia. La Roma se află o parte din piciorul Sfintei Maria Magdalena la basilica San Giovanni dei Fiorentini.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! “( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena.  Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).

Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si ” cealalta Marie ” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), ” cealalta Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase  (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : ” Bucurati-va ! “. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara  pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : “Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : ” Rabbuni ! (Invatatorule) ! ” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : ” Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! “. Si o trimise sa vesteasca ” fratilor ” Sai ceea ce vazuse.

Devenita pentru a treia oara ” apostol al Apostolilor “, Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.

Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfântului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera  in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pânze si fara vâsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcând vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagâni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare  si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamântului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagânii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intâi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri când il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim ; dar razgândindu-se deodata, se hotarâ sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea când ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.

Parasind Galia, Sfânta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspândind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfântul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurându-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.

Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs in acest loc pâna in ziua in care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtându-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stânga a Altarului manastirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.

Supravietuind peripetiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric ” cei sapte demoni ” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenite Marcelia (Marcela) din Chios.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

iul.
23
mie
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sf. Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria
iul. 23 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sf. Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Foca • Sf. Sf. Mc. Apolinarie, primul episcop al Ravenei (sec. I) Sf. Mc. Vitalie[1], de la Ravena, şi Valeria[2], soţia sa, mucenicită la Milano (sec. II) Sf. Mc. Apolonie Apologistul[3] (186/190) • Sf. 7 Mucenici din Chaldia, în Asia Mică • Sf. Mc. Trofim, Teofil şi cei 13 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Diocleţian (302) Sf. Mc. Evghenie şi Rasif, de la Roma • Sf. Ier. Terisie, episcop de Carpasia, în Cipru • Sf. Mc. Primitiva, fecioara, de la Roma Sf. Romula, fecioara, de la Roma (580) • Sf. Cuv. Conan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Ana, din Lefcadia, Grecia (sec. IX) • Sf. Mucenici ucişi de bulgari în timpul domniei lui Nichifor I (sec. IX) • Arătarea minunată a Maicii Domnului la Poceaev[4], în Ucraina (†1675) • Sf. Cuv. Pelaghia, din insula Tinos, în Grecia (sec. XIX).

[1] Sfântul Vitalie (pomenit în Martirologiul Roman pe 28 Aprilie) era un conducător renumit în armata romană şi, în acelaşi timp, un creştin care dorea să câştige Împărăţia Cerurilor. A locuit spre sfârşitul vieţii la Ravenna, unde a asistat odată la judecarea unui doctor creştin, Ursicinie (pomenit pe 19 Iunie), care, văzându-se condamnat la moarte prin decapitare, a vrut să se lepede de Hristos. Atunci Sfântul Vitalie l-a încurajat să-şi păstreze credinţa şi să primească cununa muceniciei. Astfel, a mărturisit el însuşi credinţa în Hristos, şi a fost arestat şi supus chinurilor. După sfârşitul său mucenicesc, soţia sa, Valeria, a plecat la Milano unde a primit şi ea cununa muceniciei(pomenită de Martirologiul Roman tot pe 28 Aprilie, împreună cu soțul ei), alăturând-se astfel amândoi cetei sfinţilor mucenici.

[2] Părinţii Sf. Mc. Ghervasie şi Protasie, de la Milano, prăznuiţi pe 14 octombrie.

[3] Senator roman denunţat de unul din sclavii săi.

[4] Izbăvind mănăstirea de la de atacul turcilor şi al tătarilor.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea aducerii moastelor Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, episcop de Sinope.

Mutarea moastelorr sfantului sfintitului mucenic Foca din Sinope la Constantinopol s-a petrecut in aceasta zi de 23 iulie in anul 403 sau 404. Praznuirea sa se face la data de 22 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.

Foca acesta nu este sfintitul mucenic pomenit mai sus, nici Foca gradinarul, ci altul, al treilea cu acelasi nume. Acesta a trait în zilele împaratului Traian, stralucind cu toate faptele cele bune si cu petrecere neprihanita. Când a fost adus la eparhul African si întrebat de acesta, el a grait cuvinte dumnezeiesti cu îndrazneala si a învatat credinta în Hristos. Iar daca a început African a huli pe Hristos si a face rau sfântului, s-a facut cutremur si fara de veste cazând el împreuna cu slujitorii zacea fara suflare. Dar l-a înviat pe el sfântul caci îl ruga femeia lui. Dupa aceea l-au dus la împaratul Traian si, marturisind pe Hristos, a fost spânzurat si chinuit, si rugându-se el si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Apolinarie si Vitalie, episcopii Ravenei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Apolonie, episcopul Romei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici ce s-au savârsit în Bulgaria, crestini în zilele împaratului Nichifor.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor sapte Mucenici din Cartaghen.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Ana cea din Lefcadia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 26

iul.
24
joi
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
iul. 24 toata ziua
Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen

Sf. Mare Mc. Hristina[1], din Tir (sec. III) • Sf. Mc. Ermoghen • Sf. Mc. Capiton şi Imeneu • Sf. Mc. Vincenţiu, de la Roma, pe via Tiburtina • Sf. 83 de soldaţi mucenici, de la Amiterne, în Abruzzo (235) • Sf. Mc. Cleonic şi Stratonic, de la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Mc. Cristina, de la Bolsena[2], în Lazio (sec. IV) • Sf. Fantin cel Bătrân, făcătorul de minuni, zis Călărețul, din Taureana, în Calabria (336) • Sf. Mc. Levina (Lewinna), pustnică în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Declan, episcopul, fost stareţ al Mănăstirii Ardmore, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Mc. Vulfad şi Rufin, prinţi englezi (sec. VII) • Sf. Cuv. Aliprandie, starețul, de la Pavia, în Lombardia (sec. VIII) • Sf. Mc. Boris şi Gleb, prinţi ruşi (†1015) • Sf. Ilarion, de la Tvali, în Georgia (sec. XI) • Sf. Cuv.  Policarp, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Nou Mc. Teofil marinarul, din insula Zakinthos, mucenicit în insula Chios, din Grecia (†1635) • Sf. Mc. Atanasie din Chios, mucenicit la Constantinopol (†1670) • Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, şi Ioan, mărturisitorul, preot, din Rusia (†1951).

[1] Trupul întreg al Sfintei Muceniţe Hristina a fost mutat din Tir în biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în primele secole, unde a şi fost cinstit până în anul 1250, când a fost furat şi adus în biserica Mănăstirii San Marco in Ammiano din Veneţia. În anul 1432, această mănăstire închizându-se, Sfântul trup a fost adus în biserica Mănăstirii San Francesco della Vigna, din Veneţia.

[2] Moaştele Sfintei Cristina (părţi din trup) se află la Bolsena. Sfânta Cristina a trăit în secolul al IV-lea la Bolsena şi, pe când avea doar 11 ani, tatăl ei a început să o supună chinurilor pentru că a îndrăznit să distrugă chipurile idolilor pe care îi avea în casă. Fetiţa credea în Dumnezeul cel viu, Făcătorul cerului şi al pământului, şi a respins cu tărie toate obiceiurilele mincinoase ale tatălui său, care era un important ofiţer păgân în armata romană. A fost chinuită de mai mulţi judecători, fiind în cele din urmă omorâtă pentru credinţa ei în Hristos.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).

Aceasta mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635 si care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la anul 1670, de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iul.
25
vin
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia
iul. 25 toata ziua
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu (sec. I) • Sf. Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic, de la Constantinopol (†553) • Sf. Cuv. Olimpiada, diaconiţa[1] (†408) • Sf. Cuv. Eupraxia, monahia, din Tebaida Egiptului (†413) • Sf. Mucenici de la Lyon şi Vienne, în Franţa: Sanct, Matur, Atalie şi Blandina (sec. II) • Sf. Mc. Agontie şi Nona, de la Roma • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, de la Jeltovoda şi Unjena, în Rusia (†1444) • Sf. Cuv. Hristofor, stareţul Mănăstirii de la Solvicigodsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Nou Mc. Alexandru, protoiereul, din Rusia (†1927).

[1] Ce a purtat o corespondență cu Sf. Ier. Ioan Gură de Aur.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa  trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan  si a sotiei  sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi.  Cea mai mare, Maria, s-a casatorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa.  Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul.  Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetaorul.

Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca  cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani.  Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor o 165 de parinti, ce s-au strâns la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol, de au supus si au stricat dogmele lui Origen.

Convocat de piosul imparat Iustinian (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime dupa Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol intre 5 mai si 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidati de Patriarhul Sfântul Eutihie (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestei adunari era sa rezolve problema celor Trei-Capitole, adica Teodor din Mopsuestia (+428), prietenul sau, stralucitul Teodoret din Cir si discipolul lor Ibas din Edesa.

Cinstit si marit in Rasarit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptura, Teodor din Mopsuestia era capul scolii din Antiohia. Dar acordând in teologia sa o parte exagerata speculatiei rationale si axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese sa respinga posibilitatea unei uniri reale a ceea ce a fost creat si a ceea ce era necreat in Persoana lui Hristos. Pentru el Cuvântul (Logosul divin) nu  “se facuse” om  ci vointa omeneasca era unita in El cu vointa dumnezeiasca, mentinând diferenta intre cele doua naturi si deci a doua “persoane” ; de aceea el era considerat ca “tata al nestorianismului”. Dupa condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urma se aplecasera asupra scrierilor lui Teodoret, mort in pacea Bisericii, pentru a interpreta dogma hristologica. Sfântul Chiril al Alexandriei, desi scrisese impotriva lui, intervenise totusi pe lânga Sfântul Proclu ca acesta sa nu impuna condamnarea acestor scrieri, in scopul de a mentine pacea Bisericii atât de dureros obtinuta (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine impaciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obtina aprobarea monofizismului prin sinodul tâlharesc de la Efes (449), in cursul caruia au fost condamnati cei doi principali discipoli ai lui Teodor si reprezentanti ai tendintei sale teologice : Teodoret  si Ibas.

La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret si Ibas, dupa lungi tergiversari, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie  si au fost reprimiti in comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea si modul in care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat nastere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de imparatul Zenon (“Hénotikon”) si de Patriarhul Acachie pentru a-i face sa se impace pe cei ce se opuneau Sinodului au esuat lamentabil si au provocat chiar o schisma de 40 de ani (484-519) intre Rasarit si Occident care, printr-un puternic atasament la litera Sinodului, trecea drept aparatorul celor Trei-Capitole.

Dupa ce împaratul Iustin pus capat acestei schisme, Justinian – hotarât sa lupte impotriva tendintei nestorianizante in interpretarea dogmei din Calcedon – a editat un decret impotriva celor trei, care provoca din nou reactii violente in Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat dupa intronarea sa, ca intentiona sa rupa comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care raspunse cu aceeasi sentinta. Dupa multe tratative, Vigilius accepta sa se impace cu Mina si edita un document (Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de bisericile din Africa si Acvileea ca o tradare si ele provocara diviziunea neplacuta  si de durata in sânul Bisericii Occidentale, iar Rasaritul, la rândul sau, il considera prea slab.

Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Marturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combateau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Parintii incepura sesiunile sub presidentia succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul sau pe cele Trei-capitole (555).

Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Parintii condamnara pe de alta parte doctrina lui Origen, Evagrie si Didim din Alexandria despre o pre-existenta a sufletelor, caderea lor in trup si “restaurarea universala” (apocatastaza), ceea ce ar insemna negarea libertatii umane.

Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia si marturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul “ecleziastic prin excelenta”, caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul sau propriu – apostolic – de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorita caruia ea pastreaza integritatea libertatii umane si posibilitatea ei de a fi pe deplin unita cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Olimpiada diaconita din Constantinopol.

Fericita Olimpiada s-a nascut la Constantinopol (intre 361 si 368) intr-o familie din marea aristocratie imperiala. Tatal sau, contele Seleucos, si mama sa murind atunci când ea era inca copil, Olimpiada a fost data spre a fi crescuta de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), governator de Constantinipol, care a insarcinat cu educatia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relatii prietenesti si familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a si dedicat Comentariul sau la Cântarea Cântarilor) si cu alti barbati de seama ai Bisericii, pe care mai târziu i-a si ajutat, ori de cate ori au venit la Constantinopol, chiar daca unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au intors mai târziu împotriva ei .

Din tinerete Olimpiada a stralucit nu doar prin frumusetea trupeasca, dar si prin intelepciunea si credinta ei. In anul 386 s-a maritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit inainte ca ei sa traiesca impreuna. Acum Olimpiada a decis sa isi daruiasca viata ei Domnului, ca vaduva si fecioara in acelasi timp, si de a pune imensa ei bogatie in slujba Bisericii. Dar in momentul in care ea a refuzat o a doua casatorie, cu Elpidios, ruda a împaratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile si a fost impiedicata sa frecventeze pe oamenii Bisericii pâna când avea sa se supuna dorintei imparatului. Dar, la intoarcea din campania militara contra lui Maxim (388), imparatul, din admiratie pentru zelul ei in asceza si virtute, i-a restituit toate bunurile. Imediat, sfânta Olimpiada a inceput sa dea milostenie si sa faca opere de binefacere cu imensele sale bogatii. Si-a vândut poprietatile ce avea Tracia, in Bitinia, in Galatia si in Capadocia, ca sa somptuasele locuinte de la Constantinopol si a facut peste tot case de primire pentru calatori, spitale, biserici si o manastire, in spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a juns sa adaposteasca mai mult de 250 de vietuitoare: mai intai slujnicele sale si alte rudenii, la care s-au adaugat apoi multe femei din inalta societate a imperiului.

Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea.

In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel.

Sfantul Ioan Gura de Aur a avut multa lauda pentru Sfanta Olimpiada, drept pentru care a aratat catre dansa mare bunavointa si dragoste duhovniceasca. Cand Sfantul Ierarh a fost pe nedrept trimis in surghiun (in Armenia, la anul 404), Sfanta Olimpiada si celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristete. Ultima oara cand a parasit biserica sfantul le-a chemat la sine pe diaconite: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum ca indarjitele acuze care i se aduc or sa ajunga la un sfarsit, dar de vazut nu o sa mai vada aproape de loc. Le-a rugat sa nu paraseasca acea biserica, ci sa slujeasca pe mai departe celui de ii va urma. Sfintele femei au cazut inaintea sfantului varsand lacrimi.

In ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat sa-l recunoasca pe succesorul lui si chiar a purces la apararea cauzei Sfântului Ioan Gura de Aur. In aceasta vreme, un incendiu a izbucnit in catedrala Sfânta-Sofia si o parte din palatul imperial a fost distrusa de flacari. Atunci, toti sustinatorii Sfantului Ioan Hrisostom au cazut sub banuiala incendierii, si au fost adusi pentru cercetari in fata prefetului Optat. Au chemat-o si pe Sfanta Olimpiada la judecata supunand-o la o riguroasa cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toata nevinovatia sa si lipsa de probe. Dupa aceasta sfanta a parasit Constantinopolul si s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel ca, dupa inca un interogatoriu, in anul 405 sfânta a fost trimisa in exil la Nicomedia, unde sfanta a indurat multa suferinta si lipsuri. Sfantul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mangaindu-o in durerea ei si indemnând-o la rabdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfanta Olimpiada a trecut la cele vesnice, incoronata impreuna cu masturisitorii pentru credinta.

Sfanta Olimpiada a aparut in vis episcopului de Nicomedia si cerand ca trupul sa ii fie pus intr-un sicriu de lemn si aruncat in mare:”Acolo unde valurile vor purta cosciugul acolo lasa trupul meu sa fie ingropat”.Cosciugul a fost adus de valuri intr-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole. Locuitorii acelor locuri, cunoscand ca acestea sunt de la Dumnezeu, au loat moastele si le-au asezat in biserica inchinata Sfantului Apostol Toma, unde au inceput a faca multe minuni si vindecari. Dar in timpul unei invazii a persilor, biserica a fost arsa dar moastele s-au aflat intregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moastele au fost mutate la Constantinopole si puse in manastirea de maici ctitorita de Sfanta Olimpiada, distrusa in timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruita de imparatul Iustinian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Eupraxia din Tabena, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sact, Matur, Atal si Blandina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

iul.
26
sâm
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel
iul. 26 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sf. Sf. Mc. Ermolae şi cei împreună cu dânsul: Ermip şi Ermocrat (†305) • Sf. Mc. Parascheva Romana (sec. II) • †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, de la Muscel (1638) • Sf. Mc. Iachint, de la Porto, în Lazio, sub Traian (110) Sf. Pastor, preotul[1], de la Roma (160) • Sf. Mc. Oreozila (sec. III) • Sf. Mc. Ierusalima • Sf. Mc. Simfronie, sclavul, Exuperia, soţia sa, Teodul, fiul lor, și Olimpie, tribunul, muceniciţi[2] pe via Latina, de la Roma, sub Valerian (257) • Sf. Mc. Apion • Sf. Pompea, văduva, şi Sf. Seva, fecioara (sec. VI) • Sf. Ier. Valensie, episcop de Verona (531) • Sf. Cuv Ignatie Stironitul • Sf. Cuv. Moise Maghiarul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1043) • Sf. Ermolae, cel fără de arginţi, din Cipru • Sf. Ier. Sava, arhiepiscopul Serbiei (†1316) • Sf. Cuv. Gherontie, întemeietorul Schitului Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos.

[1] Fratele Sf. Sf. Mc. Pius I, episcopul Romei (11 iulie).

[2] Trupurile sfinţilor Simfronie, Olimpie, Exuperia şi Teodul se află în biserica Santa Maria Nova din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Ermolae, si cei împreuna cu dânsul, Ermip si Ermocrat.

Acesti sfinti erau preoti din clerul Bisericii Nicomidiei, ramasi dintre sfintii douazeci de mii ce au fost arsi acolo de tiranul Maximian (284-305) in anul 303 (28 decembrie), fiind ascunsi într-o camara.

Dar fiind prins tânarul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, praznuit la 27 iulie) si nestiind sa minta, a spus ca de preotul Ermolae era învatat în cele crestinesti si a fost botezat.

Si îndata au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, si cu el au adus slujitorii si pe insotitorii lui, Ermip si Ermocrat.

Stând sfintii la întrebare, si propovaduind cu îndrazneala ca Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, li s-au taiat capetele, in anul 305 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Sfânta si Marea Mucenita Parascheva s-a nascut intr-un sat pe lânga  Roma, in vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din parinti crestini, Agaton si Politeia, care multa vreme il implorasera pe Domnul sa le dea un prunc. Dumnezeu, care intotdeauna raspunde rugaciunilor celor care se tem de el, le dadu deci o fiica, pe care ei o numira Parascheva, caci era nascuta intr-o vineri (Paraskevi in greceste inseamna “vineri”) dar si din evlavie pentru Patima intaritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Inca din frageda copilarie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeiesti. Nefiind deloc atrasa de jocurile copilaresti, isi petrecea vremea fie in biserica pentru a participa la Slujbe fie acasa, pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu sau rugaciunea. La moartea parintilor sai, pe când era in vârsta de 12 ani ea imparti bogatiile lor celor lipsiti, apoi se retrase intr-o Manastire unde primi mahrama, semn al inchinarii vietii ei lui Dumnezeu. Dupa ce si-a petrecut o vreme in ascultare desavârsita fata de maica superioara, cu sufletul insetat de a impartasi si celorlalti oameni comoara credintei, ea parasi Manastirea pentru a se duce sa propovaduiasca numele lui Hristos in orase si sate. Astfel aduse pe multi  pagâni la dreapta credinta, suscitând nemultumirea si ura iudeilor, care au denuntat-o regelui acelui tinut in care ea se afla (dupa altii, noului imparat, Antonin cel Pios, catre 140). Suveranul dadu ordin pe data ca nobila crestina sa fie arestata si adusa inaintea lui. Când o vazu, ramase mai intâi surprins de frumusetea ei apoi incerca sa o atraga prin maguliri spunând : “Daca te lasi convinsa de cuvintele mele si accepti sa aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogatii, dar daca te incapatânezi, sa stii ca vei avea multe de suferit”. Tânara fata, desi gingasa, ii raspunse cu barbatie : “Nu ma voi lepada niciodata de prea blândul meu Iisus Hristos si nici un chin nu va putea sa ma desparta de dragostea Lui. Caci El a zis : Eu sint Lumina lumii ; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12). Cât despre idolii vostri, care nu au facut nici cerul nici pamântul, ei vor disparea de pe pamânt si de sub cer (Ieremia 10:11)”. Atunci mânia regelui se inflacara si dadu ordin soldatilor sa puna pe capul Sfintei o casca de fier inrosit in foc. Acoperita de roua, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simti nici o suferinta. Dupa ce i-au fost smulsi sânii, fu aruncata in inchisoare, cu o piatra grea pusa pe piept, dar fu vindecata de un Inger ce si-a facut aparitia  dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldati din garnizoana s-au convertit si au fost imediat executati din ordinul tiranului care o aduse din nou inaintea lui pe Parascheva. Repetându-si inflacarata marturie de credinta, Sfânta fu aruncata intr-un cazan de cupru si bronz umplut cu plumb incandescent. Dar si acolo, trupul sau – care primise prin asceza si feciorie arvuna cinstirii vietii viitoare – ramase neatins. Crezând ca amestecul nu era cu adevarat arzator, tiranul se apropie si fu orbit de vapaie5. Sub efectul durerii isi dadu seama de greseala sa si incepu sa strige : “Fie-ti mila de mine, slujitoare a adevaratului Dumnezeu si reda-mi lumina ochilor si voi crede in Dumnezeul pe care il propovaduiesti”. La rugaciunea Sfintei el nu numai ca isi regasi vederea ci primi si lumina credintei si la cererea sa fu botezat in numele Sfintei Treimi, impreuna cu toti cei apropiati lui.

Eliberata, Sfânta Parascheva parasi tinutul pentru a-si continua misiunea. Pe când se afla intr-un oras condus de un oarecare Asclepios si propovaduia pe Hristos, fu arestata si adusa in fata tribunalului. La intrebarea lui Asclepios care ii ceru sa isi spuna numele, Sfânta se inchina cu semnul Sfintei Cruci si declara ca era slujitoarea lui Hristos Facatorul cerului si al pamântului, Care s-a dat crucii si mortii pentru Mântuirea noastra, si Care va reveni cu marire sa judece viii si mortii. Tiranul dadu ordin sa fie batuta cu vergile dar Sfânta continua sa il slaveasca pe Dumnezeu, cu privirea intoarsa spre cer, iar când Asclepios ii intrerupse pe calai pentru a-i cere sa aduca sacrificiu idolilor, ea il scuipa in fata cu dispret. Iesindu-si din fire el ceru sa fie biciuita pâna la os. Dar dupa o noapte petrecuta la inchisoare, soldatii o gasira a doua zi nevatamata. Cum ea cerea regelui sa fie lasata sa se duca la Templul lui Apolo, toti pagânii se bucurara, crezând ca accepta sa aduca sacrificii idolilor. Când insa – dupa ce se rugase indelung – isi facu semnul Crucii, idolii se sfarâmara cu zgomot mare iar poporul striga : “Mare este Dumnezeul Crestinilor!”. Preotii idolilor, cuprinsi de furie, au cerut regelui sa sfârseasca cu ea si fu aruncata in fosa unde prin rugaciune provoca moartea unui balaur si a reptilelor care se mai gaseau acolo. Constatând ca toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepiios o trimise in alta imparatie, condusa de crudul Tarasios6 . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea ii vindeca pe toti bolnavii care erau adusi la ea, regelu ceru sa fie adusa  inaintea lui si o acuza de vrajitorie, dând ordin sa fie aruncata intr-o fosa urât mirositoare, plina de animale veninoase. Prin semnul Crucii, aceasta cloaca deveni asemeni unei  pajisti inmiresmate primavara, iar Sfânta, ocrotita de un Inger, ramase nevatamata la toate celelalte chinuri la care fu supusa. De aceea, nemaiputându-si conteni mânia, regele ordona calailor sai sa taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Cazând in genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, incredintându-si sufletul viteaz  Mirelui sau Hristos si ii ceru sa ierte pacatele celor care aveau sa-L cinsteasca. Atunci când capul ii cazu sub spada, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit in Imparatia Cerurilor, a carei venire ea o vestise prin cuvântul sau si prin lucrarile sale. De atunci, parti din moastele sale, imprastiate in Sfintele Biserici, nu au incetat sa infaptuiasca nenumarate vindecari, in special pentru cei bolnavi de ochi.

Viata si patimirea sfintei Parascheva Romana a fost scrisa de Ioan de Eubeea in secolul al VIII-lea. Ea este uneori praznuita si in ziua de 9 noiembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Mucenita Oreozila.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ignatie Stironitul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Apion, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Ierusalima, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

iul.
27
Dum
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza
iul. 27 toata ziua
† Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza

† Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Panteleimon[1] (305)Sf. Sf. Mc. Mavru, episcop de Bisceglie, în Puglia, sub Traian (117) Sf. Mc. Mavru, Panteleimon şi Serghie, din Legiunea Tebană, sub Maximian (287) • Sf. Mc. Felix, Iulia şi Gioconda, din Nicomidia, în Asia Mică • Sf. Ier. Celestin I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (432) • Sf. 153 de Mucenici din Tracia • Sf. Ier. Urs, episcop de Troyes, în Franţa (†462) • Sf. Simeon Stâlpnicul cel Tânăr (sec. VI) • Sf. Ier. Lavrentie, arhiepiscop de Milano (512) • Sf. Ier. Eclesie, episcop de Ravena (534) • Sf. Cuv. Mc. Antuza şi cele 90 de monahii mucenicite împreună cu dânsa[3], în Paflagonia (sec. VII) • Sf. Cuv. Manuil (sec. IX) • Sf. Ier. Clement, arhiepiscop de Ohrida (†916) • Sf. Ucenici ai Sf. Chiril şi Metodie: Gorazd, Naum, Anghel şi Sava (sec. X) • Sf. Nicolae cel nebun pentru Hristos (†1392) • Sf. Ier. Ioasaf, mitropolitul Moscovei (†1555) • Sf. Sf. Nou Mc. Ambrozie, stareţul Mănăstirii de la Sviajsk și episcop de Sarapul, în Rusia (†1918).

[1] O parte din moaştele Sfântului Pantelimon se află în biserica San Marco din Veneţia (unde se păstrează un braţ şi o mână) şi în Basilica San Pantaleone din Veneţia (unde se păstrează un os din picior şi mai multe oscioare).

[2] Apărător al dreptei credinţe în faţa pelagianismului şi a nestorianismului, ucenic al Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului. Moaştele sale se află la Roma în biserica Santa Prassede all Esquilino (via S. Martino ai Monti). Alte părți de sfinte moaște ale Sfântului se află  în biserica San Paolo fuori le Mura din Roma şi în biserica Santo Stefano de la Bologna. Locuitorii oraşului Mantova pot cinsti părticele din moaştele Sfântului Celestin în catedrala locală.

[3] Pentru cinstirea sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : “Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine”. De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : “Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!”. Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care inseamna “prea milostiv”). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

iul.
28
lun
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
iul. 28 toata ziua
Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Sf. Apostoli și Diaconi Prohor[1], Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 7 diaconi (sec. I) • Sf. Cuv. Pavel Athonitul, întemeietorul Mănăstirilor Xiropotamu şi Sf. Pavel, din Sf. Munte Athos (sec. X) • Sf. Ier. Victor I[2] Mărturisitorul, episcopul Romei (198) • Sf. Mc. Eustatie, din Ancira (†316) • Sf. Mc. Drosie • Sf. Mc. Acachie cel Nou, din Siria (†320) • Sf. Ier. Samson, episcop de Dol, în Bretania (†563) • Sf. Cuv. Ardvin, de neam englezesc, şi cei împreună cu dânsul: Gerard, Fulchie (Fulk) şi Bernard, de la Caprano (sec. VII) • Sf. Cuv. Irina din Capadocia (sec. IX) • Sf. Cuv. Moise Tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. David, din Alep, în Siria (†1660) • Sf. Ier. Pitirim, episcop de Tambov, în Rusia (†1698) • Sf. Nou Mc. Hristodul croitorul, de la Valta, în Peloponez, Grecia (†1777) • Sf. Noi Mc. Vasile, ieromonahul, Anastasia și Elena, monahiile, Areta, Ioan, Ioan, Maura şi Ioan, mirenii, din Rusia (†1937).

[1] Părticele din moaştele Sfântului Apostol Prohor se află în biserica San Sebastiano din Veneţia (unde se păstrează un fragment de os).

[2] Apărător al credinței în faţa montanismului. Moaştele sale au fost aşezate la Vatican, aproape de mormântul Sfântului Apostol Petru; o parte din moaştele sale se află tot la Roma, sub altarul principal al bisericii Ss. Silvestro e Martino ai Monti.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.

In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune – Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae – si i-au hotarât in slujba de diaconi.

Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.

Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei.

Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.

Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.

Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.

Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: “Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt…” Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.

Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pîine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe când se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineata, ea se puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea  sufletul ei catre Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Când diavolul ii aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma, se ducea sa isi marturisesasca aceste gânduri Staretei  sale indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.

La moartea Staretei,  ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei sa nu caute placerea ci sa “duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei” (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.

Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.

Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : “De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat”. Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.

Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul  Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale – pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare – aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.

Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

iul.
29
mar
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
iul. 29 toata ziua
Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi

Sf. Mc. Calinic (sec. III-IV) • Sf. Mc. Veniamin şi Virie • Sf. Mc. Mamant şi Vasilisc Bătrânul • Sf. Mc. Teodota, cu fiii săi (†304) • Sf. Mc. Serafima, sclavă de la Roma, sub Adrian (sec. II) • Sf. Mc. Lucila, Flora, Evghenie, Antonin, Teodor şi cei  18 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Galian (262) • Sf. Mc. Avseodie, Ruf, Avud, Ponţian şi Nicet, de la Roma • Sf. Mc. Simplicie, Faustin şi Beatricia[1], sora lor, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Ioan Ostaşul, mărturisitorul şi tămăduitorul (sec. IV) • Sf. Mc. Serafima (†426) • Sf. împărat Teodosie cel Tânăr (†450) • Sf. Ier. Lup, episcop de Troyes, în Franţa (†478) • Sf. Mc. Eustatie, din Miskheta, în Georgia  (†589) • Sf. Silinie, pustnic englez, întemeietorul Mănăstirii de la Rance, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Sulian, întemeietor al Mănăstirii Luxulyan, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Constantin, patriarhul Constantinopolului (sec. XI) • Sf. Cuv. Cosma şi Constantin, pustnicii, de pe lângă Novgorod, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Roman, stareţul Mănăstirii de la Kirjaci, în Rusia (†1392) • Sf. Cuv. Bogolep, de la Cerni-Yar, copil-schimonah, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Noi Sf. Mc. Serafim şi Teognost, ieromonahii, din Rusia (†1921).

[1] Moaştele Sfinţilor Simplicie, Faustin şi Beatricia se află în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.

Acest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.

Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.

In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine.  Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.

Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa,  Bagdad si  Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.

Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste  sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.

Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : “Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om”.

Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : “Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti”.

Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel  IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

iul.
30
mie
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea
iul. 30 toata ziua
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruc; Sf. Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea

Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci

Sf. Evdochim (sec. IX) • Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea • Sf. Sf. Mc. Calimerie, de neam grec, episcop de Milano, mucenicit sub Comod (190/191) • Sf. 12 Mucenici Romani • Sf. Mc. Democrit, Second şi Dionisie, din Sinada, în Frigia, azi în Turcia • Sf. Ier. Gherman, episcop de Auxerre, în Franța (†448) • Sf. 350 de Cuv. Mucenici, monahi la Orante, în Siria (†517) • Sf. Cuv. Imetierie, din Jura, în Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Ioan Exarhul, din Bulgaria (sec. IX) • Sf. Cuv. Arsenie, de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos (†1018) • Sf. Noi Mc. Dionisie şi cei împreună cu dânsul, de la Mănăstirea Vatoped, din Sf. Munte Athos (†1822) • Sf. Noi Mc. Veniamin, mitropolit de Sankt-Petersburg, Serghie, arhimandritul, Iurie şi Ioan (†1922), Nicolae, preotul (†1941), şi Sf. Ier. Vasile, episcop de Kineşma, în Rusia (†1945).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind, si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul împaratesc în cetate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria
iul. 30 toata ziua
Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Rufin de la Assisi, în Umbria

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic (sec. I) • Sf. Mc. Iulita, din Cezareea (†303) • Sf. Sf. Mc. Polihronie, episcopul Babilonului (†251) • Sf. Mc. Abdon şi Senen[1], nobili persani, muceniciți la Roma, sub Deciu (275) • Sf. Mc. Rufin, de la Assisi, în Umbria • Sf. Ier. Pavel şi Sf. Ioan, preotul, nevoitori în Sinai (sec. V) • Sf. Cuv. Crohan, pustnicul, din Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Urs, episcop de Auxerre, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Ermenghita, monahia, din Anglia (†680) • Sf. Sidvila, din Anglia (†700) • Sf. Tsotne (Dadiani) Mărturisitorul, din Georgia (†1259) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Gherman, de la Solovki, în Rusia (†1484) • Mutarea moaştelor Sf. Anghelina, cneghină a sârbilor (†1690) • Sf. Cuv. Anatolie cel Tânăr, de la Mănăstirea Optina, din Rusia (†1922).

[1] Părţi din moaştele Sfinţilor Abdon şi Senen se află în biserica San Marco Evangelista din Roma şi în biserica San Toma din Veneţia, unde se află și capetele Sfinților Mucenici.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.

Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.

Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreuna cu Fericitul Pavel, si nu dupa multa vreme a fost facut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se si pe toti întarindu-i în credinta în Hristos, s-a mutat catre Domnul.

Iar Silvan a fost facut episcop al Tesalonicului; si acesta, bine nevoindu-se, catre Domnul s-a mutat; iar ceilalti, propovaduind în Carhidonia si în Italia, si învatând de fata în toata lumea cuvântul credintei în Hristos, si întorcând si botezând pe multi dintre pagâni, cu pace si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iulita (Iulia) cea din Cezareea.

Aceasta sfânta a fost din Cezareea Capadociei, si pe ea a cinstit-o cu laude si Vasile cel Mare. Având ea judecata cu un om oarecum lacom si silnic, care împresurase cea mai mare parte a pamântului ei, tarine si sate, dobitoace si robi, si tot lucrul si hrana vietii le trasese la sine. Caci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema si nadajduia numai în napastuiri si în marturii mincinoase si în mita ce da judecatorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea si tirania omului, el numaidecât a pârât-o ca este crestina, si cum ca nu i se cade sa aiba parte de cele de obste, caci nu cinsteste si nici nu slujeste zeilor împaratilor. Iar ea, neuitându-se la cele lumesti si trecatoare, ci calcând toate, a zis: “Prapadeasca-se averea si marirea lumii, dar eu nu ma voi lepada de Facatorul si Ziditorul tuturor”. Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a pazit întreg si a fost dat rudeniilor ei si la toti credinciosii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
1
vin
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)
aug. 1 toata ziua
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Scoaterea cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci • Sf. Șapte Frați Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, mama lor, Solomonia, şi Bătrânul Eleazar, preotul (164 î. Hr.) • Sf. 9 Mucenici din Perga Pamfiliei: Leontie, Atu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun şi Evcleu (300) • Sf. Mc. Bun, Faust, Mavru, Calomniosie, Ioan, Exuperie, Chiril, Vasile, Teodor, Cart şi Onorat, de la Roma, sub Valerian (253-260) • Sf. Mc. Secondina, Donatula, Secondula, Maxima, Justa, Manandru, Profunie, Siluan şi Donat, de la Roma • Sf. Mc. Iusta, fecioara, de la Aquileia, sub Diocleţian • Sf. Mc. Felix și Roman, de la Girona, în Spania, sub Dioclețian (304) • Sf. Ier. Verie I, mitropolit de Vienne, Franța (314) • Sf. Ier. Eusebiu mărturisitorul, episcop de Vercelli, în Piemonte, luptător împotriva arianimsului (371) • Sf. Ier. Leon, episcop de Ferrara, în Emilia (sec. IV) • Sf. Mc. Minesie, Mineu şi cei împreună cu dânșii, cinstiți la Viglentie, Constantinopol: Eleazar, Chiriac, Teodor şi Polieuct • Sf. Mc. Papa cel Tânăr • Sf. Mc. Elesa, din insula Kythira, Grecia (375) • Sf. Ier. Verie al II-lea, mitropolit de Vienne, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Exuperie, primul episcop de Bayeux, în Franța (405) • Sf. Cuv. Riochie (Rioch), stareț la Innisboffin, Irlanda, nepot al Sfântului Patrick (480) • Sf. Cuv. Rubilie, sihastrul, din Siria (sec. V) • Sf. Sever, preotul, din Bigorre, Franța (500) • Sf. Mc. Almeda, prinţesa, din Anglia (sec. V-VI) • Sf. Ier. Pergatie, horepiscop la Tregor, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Chenidie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Arcadie, episcop de Bourges, în Franța • Sf. Cuv. Friardie şi Secondelie, pustnicii, de lângă Nantes, în Franţa (577) • Sf. Cuv. Chenetie (Kenneth), pustnicul, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Ier. Timotei, făcătorul de minuni, episcop de Proconesia, (azi Marmara Adasi), Turcia (sec. VI) • Sf. Cuv. Venerandie (536), Pavel (544), Iucundin (600), Secundin (622) și Recolemie (640), stareți ai Mănăstirii Sf. Mavrichie, de la Agaune[1], în Elveția • Sf. Cuv. Peregrin, pustnicul, din Apenini, lângă Modena (643) • Sf. Cuv. Ionatie (Jonatus), din Franța (695) • Sf. Maria Mângâietoarea[2], sora Sf. Ier. Anon, episcop de Verona (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Vasile, episcop de Cernigov, în Ucraina (1918) • Sf. Nou Mc. Dimitrie, protoiereul, din Rusia (1937); Sf. Alexandru mărturisitorul, în Rusia (1961).

(Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Ap. I Corinteni 12, 12-26

Ev. Matei 18, 18-22; 19, 1-2, 13-15

[1] Este vorba despre mănăstirea unde se află moaștele

Sfântului Mucenic Mavrichie.

[2] A scăpat Verona de foamete.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.

Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni, pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Pastilor).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : “La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : ” Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira “. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : “Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : ” Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! “.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! “.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui “. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! “.

In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! “.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale “. Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 26

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com