Calendar

Hits: 22093

aug.
28
mie
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia
aug. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sf. Cuv. Moise Etiopianul[1] sau Arapul (395) • Dreptul Iezechia, împăratul • Sf. Prorociță Ana[2], fiica lui Fanuel, cea care L-a întâmpinat pe Domnul în Templu (sec. I) • Sf. Mc. Diomid şi Lavrentie • Sf. Mc. Hermes[3] şi Sf. Mc. Teodora, sora sa, de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. 33 de Mucenici din Iraclia • Sf. Mc. Fereol, tribun din Vienne, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Iulian[4], soldatul, de la Brioude, în Auvergne, Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Pelaghie, de la Konstanz, în Elveția (283) • Sf. Mc. Ilie, Ştefan, diaconul, şi Polion, de la Roma • Sf. Ier. Mărt. Vicinie, episcop de Sarsina, în Emilia Romagna (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Damonie • Sf. Mc. Fortunat, Caius şi Antie, de la Salerno, în Campania (sec. IV) • Fer. Augustin[5] episcop de Hipona (azi Annaba), Algeria (430)  • Sf. Ier. Ambrozie (450) şi Sf. Ier. Vivian mărturisitorul (460), episcopi de Saintes, în Franţa • Sfânta Mc. Șușanichia (Şuşanik), regina Georgiei (470) • Sf. Cuv. Emonie (Emmon), de la Luxeuil, în Franța (sec. VII) • Sf. Romuald[6] (Rumwold), prunc englez (650) • Sf. Ier. Facondin, episcop de Taino, şi Sf. Iuventin, arhidiaconul şi ucenicul său, din Umbria (sec. VII) • Sf. Ier. Flananie (Flannan), episcop de Killaloe, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Sava de la Pskov, în Rusia (1495) • Soborul Sfinţilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Noi Cuv. Mc. Serghie, arhimandritul, stareţul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Zilantov, Lavrentie şi Serafim, ieromonahii, Teodosie, ierodiaconul, Leontie şi Ştefan, monahii, Gheorghe, Ilarie, Ioan şi Serghie, fraţii de mănăstire (1918), din Rusia • Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Rusia (1937).

[1] Se poate citi despre el în Patericul Egiptean, la litera ”M”.

[2] Se amintește în Evanghelia după Luca (2, 36-38), împreună cu dreptul Simeon, fiind pomenită alături de el și în 3 februarie.

[3] Înmormântat pe Via Salaria, de către sora sa, Teodora, de unde a fost mutat, în anul 831, în orașul Munster, în Germania, la cererea împăratului Lotarie. În timpul lui Ludovic, fiul lui Lotarie, a fost mutat la Renaix, în Belgia Flamandă, unde se află și în prezent.

[4] Fost soldat în armata împăratului Dioclețian. Locul unde fusese depus trupul său a fost necunoscut până când acesta i-a fost descoperit, în anul 431, Sfântului Gherman de Auxerre. Până astăzi, o parte din moaștele sale se află în biserica din Brioude, iar o mână a sa se află la Nevers, în catedrală. Este ocrotitorul mai multor orașe din Franța. În Italia, localitățile Sambuco și Baldissero Torinese îl au ca ocrotitor.

[5] Ziua adormirii sale.

[6] Deși avea doar trei zile, îndată după botez, a rostit mărturisirea de credință cu voce tare, convertindu-i pe cei prezenți.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul (“cel din tâlhari”), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: “De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise “cel din tâlhari” sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu sotul sau timp de sapte ani pâna la moartea acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus o viata stricta si pioasa, “neparasind Templul si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte în post si rugaciune” (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreuna cu Sfântul Simeon au adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor ca Mesia a venit îin lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

aug.
29
joi
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)
aug. 29 toata ziua
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

(†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul[1]

Sf. Mc. Sabina[2], văduva, şi Sf. Mc. Serapia, fecioara, de la Roma, sub Adrian (126)[3]Sf. Mc. Candida[4], fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Felix, Fericie, Adavisie, Gemelina şi cei împreună cu dânşii, de la Roma • Sf. Eftimie de la Perugia, în Umbria (309) • Sf. Cuv Teodora, din Tesalonic • Sf. Ier. Adelfie, episcop de Metz, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Arcadie, făcătorul de minuni, episcop de Arsinoe, în Cipru • Sf. Cuv. Sebie, rege saxon, monah în Anglia (694) • Sf. Cuv. Alberic, pustnicul, de la Bagnarea, aproape de Forli, în Romagna • Sf. Cuv. Mc. Edvoldie (Edwold), prinţ din Anglia, devenit pustnic (871) • Sf. Cuv. Alexandru, stareţul Mănăstirii Vocha, din Rusia (sec. XV-XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Iosif (Samakos) (1669).

[1] Vezi nota de pe 7 ianuarie: Soborul Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

[2] Moaştele Sfintei Sabina se află în biserica Santa Sabina all’Aventino, din Roma.

[3] Sfânta Sabina a fost o muceniţă din secolul al II-lea care, înainte de a fi creştină, era o femeie nobilă păgână, soţia senatorului Valentin de la Roma. În casa lor slujea o creştină numită Serapia care, cu iubire şi răbdare, i-a arătat stăpânei sale, Sabina, calea mântuirii. Astfel, nobila femeie a devenit o creştină iubitoare şi milostivă care se îngrijea de creştinii din catacombe. Venind noaptea, Sfânta Sabina mergea împreună cu Sfânta Serapia la întâlnirile creştinilor din catacombe, îi ajuta cu alimente şi îi încuraja în suferinţele lor, înfruntând cu bărbăţie orice obstacol care li s-ar fi pus în cale; se ştie că în vremea împăratului Adrian era o persecuţie aprigă împotriva creştinilor şi a celor care îi susţineau. Dar, într-o bună zi, Sfânta Serapia a fost prinsă de ostaşii romani care au bătut-o până şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci, Sfânta Sabina i-a luat cinstitele moaşte şi le-a îngropat. După puţină vreme, şi Sfânta Sabina a fost prinsă de soldaţii dregătorului Elpidie. Acesta a încercat în fel şi chip s-o convingă pe Sfântă să renunţe la credinţa creştină, dar, nereuşind, a declarat că Sfânta Sabina i-a jignit pe zei şi merită să i se taie capul. Astfel, Sfânta Sabina a primit cununa muceniciei în anul 126. Moaştele celor două sfinte se află în Biserica Santa Sabina all’Aventino, biserică întemeiată în anul 425 pe temelia unei case numite „Titulus Sabinae”, pe care poate chiar Sfânta Sabina a întemeiat-o.

[4] Moaştele Sfintei Candida se află în biserica Santa Maria dei Miracoli, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, “de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : “Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait”. (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: “Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt”. Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : “Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau”. De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : “Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna”.

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste “caile Domnului” in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
30
vin
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
aug. 30 toata ziua
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

†) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1657) și Ioan, de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (1685)Sf. Ier. Alexandru (340), Ioan (1075) şi Pavel cel Nou (784), patriarhii Constantinopolului • Sf. 6 Mucenici din Meletina • Sf. 16 Mucenici Tivei • Sf. Mc. Felix • Sf. Mc. Furtinian • Sf. Mc. Septimin • Sf. Mc. Ianuarie • Sf. Mc. Vriena, din Nisibe • Sf. Mc. Felix, preotul, şi Adauctus, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Gaudenţia, fecioara, de la Roma (303) • Sf. Cuv. Sarmata, din Egipt • Sf. Ier. Evlavie, episcop de Lapitos, în Cipru • Sf. Pamachie[1], care a mărturisit credinţa ortodoxă înaintea lui Jovinian şi a donatiştilor (410) •  Sf. Cuv. Hristofor Romanul, din Palestina (sec. VI) • Sf. Roman, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fiancrie, de la Brie, în Franţa, ocrotitorul grădinarilor (670) • Sf. Cuv. Decuman, din Anglia (706) • Sf. Cuv. Fantin[2], din Calabria, făcătorul de minuni (1000) • Sf. Cuv. Alexandru, de la Svir, în Rusia (1533) • Mutarea moaştelor Sf. Alexandru Nevsky, de la Vladimir la Sankt-Petersburg (1724) • Soborul Sf. Ierarhi evanghelizatori ai Bisericii Sârbe: Sava I, Sava al II-lea, Arsenie I, Evstaţiu, Iacov, Nicodim, Daniil, arhiepiscopii, Ioanichie, Efrem, Spiridon, Macarie şi Gavriil, patriarhii, Sava al III-lea, Grigorie, Ioan, Maxim şi Nicon • Sf. Noi Mc. Petru, preotul (1918), Ignatie, arhimandritul (1938), şi Petru mărturisitorul, protoiereu (1972), din Rusia.

[1] Senator roman văduv, întemeietorul unui spital la Roma. Moaştele sale se află în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, din Roma.

[2] Sfântul Fantim a intrat din copilărie la mănăstire şi a devenit ucenic al Sfântului Ilie Speleotul (11 sept.). După mulţi ani de nevoinţe, a întemeiat mai multe mănăstiri şi a fost apoi trimis, prin descoperire dumnezeiască, la Tesalonic, pentru a-i ajuta pe creştinii de acolo să se apropie mai mult de Dumnezeu. După 8 ani de slujire în cetatea Sfântului Dimitrie, s-a mutat la Domnul, la vârsta de 73 de ani.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai – aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta”. Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: “Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: “Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: “Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfantul Mitropolit Varlaam a pastorit Mitropolia Moldovei intre anii 1632-1653, in timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila si Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea “Sfintii Trei Ierarhi” din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

aug.
31
sâm
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului
aug. 31 toata ziua
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă, la Constantinopol (530) • Înnoirea Bisericii Maicii Domnului, de la Neoria (în Constantinopol) • Sf. Ier. Sir, episcop de Padova (sec. III) • Sf. Mc. Mavrentie, Urban, Avit, Maternian şi Vincenţiu, de la Fossombrone, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mina, Faust, Andrei şi Heraclie • Sf. Mc. Fileort • Sf. Mc. Diadoh • Sf. 7 fecioare din Gaza • Sf. 4 Mucenici din Perga Pamfiliei • Sf. 366 de Mucenici din Nicomidia • Sf. Mc.  Primian, de la Spoleto, în Umbria, sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Cuv. Ensvida, prinţesă din Anglia, întemeietoarea Mănăstirii din Folkestone (640) • Sf. Ier. Aidan, episcop de Lindisfarne, în Anglia (651) • Sf. Cuv. Cuteberga, stareţă a Mănăstirii Wimburn, din Anglia (725), și Quenburga,  sora sa (735) • Sf. Nou Mc. Mihail, preotul, (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: “Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: “Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine”. Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: “O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?” Iar ea a zis catre dânsa: “O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa”. Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: “Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea”. Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

“Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie”. Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: “Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele”; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca “Apostolul Northumbriei”. A fost inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iun.
1
Dum
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el
iun. 1 toata ziua
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el

Sf. Iustin Martirul și Filozoful[1] şi cei împreună cu dânsul: Hariton, Harita, fecioara, Evelpist, Ierachie, Peon, Valerian şi Iust, de la Roma (166) • Sf. Mc. Iuvenalie, de la Roma • Sf. Mc. Tespesie (sec. III) • Sf. Mc. Firmie • Sf. Mc. Felin şi Graţian, soldaţii, de la Perugia, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Neon • Sf. Sf. Mc. Pir, episcopul • Sf. Mc. Crescentin, soldat roman, de la Citta di Castello, în Umbria (287) • Sf. Ier. Florie, episcop de Lodève, în Franța (sec III) • Sf. Mc. Secund, de la Amelia, în Umbria, sub Maximian (303) • Sf. Mc. Proclu, de la Bologna, sub Maximian (304) • Sf. Fortunat, făcătorul de minuni, preot la Spoleto, în Umbria (400) • Sf. Cuv. Caprasie[2], pustnicul, de la Mănăstirea Lérins, în Franța (430) • Sf. Cuv. Mionie (Mion), pustnic la Menat, în Franţa (†430) • Sf. Ronan, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Vitia (Wite), pustnica, din Anglia, mucenicită de vikingi (sec. IX/X) • Sf. Cuv. Simeon[3], de la Treviri (1035) • Sf. Cuv. Agapit Tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI) • Sf. Cuv. Dionisie, de lângă râul Glușiţa, în Rusia (†1437) • Sf. Cuv. Şio cel Nou, David, Gavriil şi Pavel, de la Mănăstirea Sf. David, din Garedja, în Georgia (†1696/1700) • Sf. Sf. Nou Mc. Onufrie, arhiepiscop de Kursk şi Oboian, în Rusia (†1938) • Sf. Nouă Mc. Vera, din Rusia (†1940) • Sf. Mc. Vasile, protoiereul, Pavel, protoiereul, şi soţia sa Ioana; Nicolae, Leon, Petru şi Serghie, preoţii, Ignatie, monahul, şi cei împreună cu dânșii, de la Chelm şi Podlasie, în Rusia (sec. XX).

[1] Sfântul Mucenic Iustin era originar din Samaria. S-a născut păgân, a studiat mult filozofia greacă, și mai ales pe Platon, iar apoi, atras de prorocii lui Israel, a ajuns să cunoască filozofia cea adevărată, a creștinismului. Astfel, în anul 130 a primit botezul la Efes, iar în 131-132 îl aflăm la Roma, unde propovăduiește adevărata Înțelepciune studenților păgâni dornici de filozofie. Sfântul Iustin nu numai le-a vorbit oamenilor despre dreapta slăvire, ci a și scris pentru a mărturisi aceasta. Sunt cunoscute Apologiile Sfântului, scrieri în care, pornind de la înțelepciunea antică, ajunge până la veacul în care trăia el, și arată că mântuirea ne este dată doar de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O altă scriere apologetică este Dialogul cu Trifon, în care Sfântul îi vorbește unui evreu despre adevărata credință ortodoxă. Aflându-se Sfântul la Roma, filozoful Crescent, s-a pornit împotriva lui cu multă urâciune şi răutate; deci, Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia şi îl ruşina înaintea tuturor. Pentru aceea, nemaiputând el răbda aceasta, l-a pârât cu multe minciuni la divanul romanilor.  Deci, prinzând pe Sfântul ca pe un vinovat de rele, l-au muncit în legături și aducându-l la judecată, l-au condamnat la moarte prin tăierea capului, alături de alți 6 ucenici de-ai săi. Moaştele Sfântului Mucenic Iustin au fost mutate în anul 1992 în parohia San Giustino a Centocelle, unde se află până astăzi. În Martirologiul Roman, pomenirea lui se face pe 13/14 Aprilie.

[2] Duhovnic al Sf. Cuv. Onorat. Moaştele lui se află în orașul Aulla, în Toscana.

[3] Sfântul Simeon, grec născut la Siracuza, în Sicilia, crescut la Constantinopol, pustnic în Palestina, monah la Betleem, pustnic în Sinai și în cele din urmă la Treviri, este unul din ultimii sfinți care leagă încă Occidentul de Orient înainte de  marea schismă.


SINAXARUL ZILEI

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit “filosof” fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.

În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.

Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.

Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: “Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?” Iar el zise: “Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire”. Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

iun.
2
lun
†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
iun. 2 toata ziua
†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou, de la Suceava (1340) • Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul,  patriarhul  Constantino-polului, apărător al sfintelor icoane (†829) • Sf. 48 de Mucenici de la Lyon: Potin, episcopul, Sanctus, diaconul, Vetius, Epagatus, Maturus, Ponticus, Biblis, Atal, Alexandru şi Blandina, fecioara, și cei împreună cu dânșii (†177) • Sf. 38 de Mucenici care s-au săvârşit închişi într-o baie • Sf. Mucenici: o mamă evlavioasă şi cei trei copii ai săi • Sf. 10.000 de Mucenici din Antiohia • Sf. Sf. Mc. Erasm[1], episcopul Antiohiei (303) • Sf. Mc. Marcelin, preotul, şi Petru, făcătorul de minuni[2], de la Roma, sub Diocleţian (303/304) • Sf. Ier. Evghenie I Mărturisitorul[3], episcopul Romei (657) • Sf. Cuv. Adalghisie, monah, evanghelizator în Picardia, Franța (†670) • Sf. Cuv. Marin, soldatul, devenit monah la Constantinopol (†930) • Sf. Nichifor, din Milet (lângă Balat), azi în Turcia (sec. X) • Sf. Nicolae Pelerinul[4], cel nebun pentru Hristos, mărturisitorul, de neam grec, de la Trani, în Puglia (1094) • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Filadelfia (†1657) • Sf. Nou Mc. Constantin[5] (sec. XIX).

[1] Despre Sfântul Mucenic Erasm, cunoscut și sub numele Elmo, se spune că ar fi fost episcop de Antiohia și a murit în Italia, la Formia. Într-o scrisoare din secolul al VI-lea, Sfântul Grigorie Dialogul spune că moaștele Sfântului se aflau la Formia. Însă în anul 842, ele au fost mutate, de frica sarazinilor, la Gaeta, unde se află și astăzi, în catedrala închinată Sfântului Erasm și Maicii Domnului.

[2] Părticele din moaştele Sfinților Mucenici Marcelin și Petru se găsesc la Roma în Biserica San Lorenzo in Lucina, alături de moaștele altor mucenici. Alte moaște ale Sfinților Marcelin și Petru se află la biserica Santi Marcellino e Pietro al Laterano, într-o urnă de cristal așezată sub crucea altarului principal.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în faţa monotelismului.

[4] Sfântul Nicolae Pelerinul era originar din Grecia (la începutul sec. al XI-lea). Ajungînd în sudul Italiei, la Trani (Puglia), și-a petrecut scurta sa viață luând crucea nebuniei lui Hristos, pentru că, purtând tot timpul o cruce în mână, mergea prin cetate, în haine zdrențuite, strigând: Doamne miluiește!, și nimic altceva zicând. Astăzi, moaştele Sfântului Nicolae cel nebun pentru Hristos pot fi cinstite în cripta catedralei din Trani, care mai este numită și Catedrala Sfântul Nicolae Pelerinul.

[5] Musulman convertit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare. Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida. Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe. Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea. Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun. Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava  a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: “Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta.  După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 3

iun.
3
mar
Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu şi Paula fecioara
iun. 3 toata ziua
Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu şi Paula fecioara

Sf. Mc. Luchilian şi cei împreună cu dânsul: Paula, fecioara, şi cei 4 copii: Ipatie, Paul, Dionisie şi Claudiu (†275) • Sf. Clotilda, regina francilor (†545) • Sf. Mc. Pergentin şi Laurentin, copiii, fraţi de sânge, muceniciți la Arezzo, în Toscana (250/251) • Sf. Ier. Ahila, arhiepiscopul Alexandriei Egiptului (†312) • Sf. Cuv. Otal (†327) • Sf. Cuv. Ieria, văduv din Mesopotamia • Sf. Cuv. Chevinie (Kevin), (†618) şi însoţitorul său, Cronan, din Irlanda (sec. VII) • Sf. Ier. Genesie (Genes), episcop de Clermont, în Franța (†662) • Sf. Cuv. Atanasie, făcătorul de minuni (sec. X) • Sf. Cuv. Papos • Sf. Sf. Nou Mc. Iosif, mitropolitul Tesalonicului (†1821).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.

Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).

Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă “Dumnezeului lui Clotilda” şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : “Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (…) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt”. A dat atât de mult încât la moartea sa – se spune – nu mai avea nimic ce să împartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.

Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care deveniră blazonul regilor Franţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

iun.
4
mie
†) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patr. Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr
iun. 4 toata ziua
†) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patr. Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, muceniciți la Isaccea, sub Dioclețian (303/304) sau Licinius (319/324) • Sf. Ier. Mitrofan al Constantinopolului (†325) • Sf. Marta[1] şi Maria, surorile lui Lazăr (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Clatie, episcop de Brescia, mucenicit la Milano, sub Nero (64/68) • Sf. Mc. Areta, Pict şi Dacian, de la Roma • Sf. Mc. Rutilie, şi cei  împreună cu dânsul, de la Sabar, din Panonia, azi în Ungaria • Sf. Ier. Marțial, episcop de Spoleto, în Umbria (350) • Sf. Ier. Optat, episcop de Milevi, în Numidia, azi în Algeria (†384) • Sf. Cuv. Sofia • Sf. Cuv. Ninochia (Ninnoc), stareţă în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Alonie din Egipt (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Brighia (Breage) și Crovania (Crowan), însoțitoarea sa (sec. V-VI) • Sf. Cuv. Petrochie, întemeietorul Mănăstirii Padstow, din Anglia, şi cei împreună cu dânsul: Sf. Cuv. Cruidan, Dagan şi Medan (sec. VI) • Sf. Ier. Edfritie (Edfrith), episcop de Lindisfarne, în Anglia (†721) • Sf. Cuv. Mc. Ioan Mărturisitorul[2], stareţul Mănăstirii Monagriei, lângă Cizic, sub Constantin Copronim (†765) • Sf. Cuv. Metodie, ucenic al Sf. Serghie de Radonej, întemeietorul Mănăstirii de la Pecinocia, din Rusia (†1392) • Sf. Cuv. Eleazar, Nazarie şi Eumenie, făcătorii de minuni, întemeietori ai Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul de la Oloneţ, din Rusia (sec. XV).

[1] O bucată de os și un braț de la Sfânta Marta se află la Veneţia, în Biserica Santa Marta; ele au fost aduse în anul 1463 de la Constantinopol, de către patricianul Ambrogio Contarini, și dăruite în 1480 monahiilor de la Santa Marta.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trăit în zilele marelui Constantin, întâiul împărat al creştinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împăratului Prov, şi a născut doi feciori: pe Prov şi pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetând cu socotire deplină credinţa idolilor ca rătăcită şi mincinoasă, a venit la credinţa lui Hristos şi s-a botezat. Şi mergând la Bizanţ, locuia cu Tit, episcopul aceleiaşi cetăţi, care era om sfânt şi purtător de Dumnezeu, care văzând pe Mitrofan că era împodobit cu fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, după moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfântului Mitrofan; şi după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, şi ţinând Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; şi îndată s-a suit în scaunul Bizanţului Mitrofan, fratele lui Prov şi fiul lui Dometie; pe care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizanţ, şi luând aminte şi la buna faptă a lui, şi la tocmirea firii sale şi la sfinţenia ce avea, spun că numai puţin pentru dânsul, dar mai ales pentru plăcerea locului cetăţii ce era cu aer sănătos, şi roditor şi lângă mare, aşezat fiind între doua părţi ale lumii (a Europei şi a Asiei) a îndrăgit locul şi a arătat asupra lui atâta dorire şi nevoinţă, şi nu s-a scumpit de cheltuială şi a zidit marea cetate a Constantinopolului, care întrecea pe toate cele făcute de oameni, şi era mai presus de acelea. Întru care a aşezat puterea şi împărăţia, mutând-o de la Roma cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a făcut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slăbiciunii şi a bătrâneţii, căci zăcea în pat, veştejindu-i-se fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi dintre preoţi, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care şi moştenitor al scaunului l-a făcut. Căci întorcându-se împăratul cu purtătorii de Dumnezeu părinţi, şi săvârşindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că Alexandru şi cel ce era să fie după dânsul, Pavel, erau iscusiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a mutat către Dumnezeu. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică cea mare, şi cinstitul său locaş, ce este aproape de Sfântul Marele Mucenic Acachie, în cea cu şapte scări, unde se afla cinstitele şi sfintele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vieţuit sihăstreşte şi cu cuvioşie.

Sfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, şi era mama a şase copii. Deşi ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, a ţinut poruncile Domnului şi a trăit o viaţă plină de virtute.

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani şi a ajutat pe văduve. Şi-a vândut avuţiile şi a dat banii săracilor.  A dus o viaţă de austeritate, mâncând pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat  din bidon acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune şi a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârşit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoinţele sale ascetice până la a-şi pune în pericol sănătatea.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat şi în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârşit.

Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:

1. Zis-a avva Alonie: “De nu va zice omul întru inima să că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă”.

2. Zis-a iarăşi: “De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune”.

3. Zis-a iarăşi: “De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască”.

4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: “Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?” Şi i-a răspuns lui avva Alonie: “De nu vei minţi, multe păcate ai să faci”. Iar el a zis: “Cum vine aceasta?” Şi i-a răspuns bătrânul: “Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând: “Înaintea ta s-a făcut uciderea?”. De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El ştie toate”.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârşit.

Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Într-o zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Învăţătorului şi, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeieşti, spuse pe un ton mâniat : “Doamne, au nu socoteşti ca sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute”. Dar Domnul îi răspunse : “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti dar un lucru trebuie” (Luca 10 : 38-42) (De aceea Părinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de Marta.).

Mai târziu, cu puţin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi şi muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înştiinţat dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroşi prieteni şi rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze iar Marta îşi arată credinţa faţă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa şi se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieşi, cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză iar faţa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu şase zile înainte de Paşte, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezenţa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preţ, unse picioarele Domnului şi le şterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulţumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După Înălţare, Marta şi Maria însoţiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.

Deşi anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca Mironosiţe, Sfânta Scriptură nu menţionează printre acestea din urmă decât pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea şi “cealaltă Marie” pe care unii Părinţi o identifică cu Maica Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 7

iun.
5
joi
Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo şi Leonid
iun. 5 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo şi Leonid

Sf. Sf. Mc. Dorotei al Tirului (†362) • Sf. Mc. Florenţiu, Marcelin, Chiriac, Iulian şi Faustin[1], de la Perugia, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Hristofor şi Conon, de la Roma • Sf. Mc. Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolonie, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvo, din Alexandria Egiptului (sec. IV) • Sf. Cuv. Dorotei, din Teba, în Egipt (sec. IV-V) • Sf. Sf. Mc. Grigorie, episcop în Sicilia • Sf. Iust şi Clement[2], mărturisitorii (sec. V) • Sf. Ier. Eutihie, episcop de Como, în Lombardia (532) • Sf. Sf. Mc. Bonifatie, episcop de Mainz, apostolul Germaniei, şi cei 52 împreună cu dânsul, dintre care: Eoban, Vintrunghie (Wintrung), Valterie (Walter), Adelherie, Hamund, Scirebald, Bosa, Vacarie (Waccar), Gundicarie, Ileherie (Illehere) şi Botelfie (Bottheulf) (†754) • Sf. Cuv. Dorotei, întemeietorul Mănăstirii Hiliokama, lângă Marea Neagră (sec. XI) • Mutarea moaştelor Sf. Igor-Gavriil, prinţ de Cernigov şi de Kiev (†1150) • Sf. Ier. Constantin, mitropolit de Kiev (†1159) • Sf. Teodor, prinţ de Novgorod, în Rusia (†1233) • Sf. Cuv. Petru de la Koricia, în Serbia, azi în Kosovo (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. Marcu din Smirna, mucenicit pe insula Chios, în Grecia (†1801).

[1] Sfintele lor moaște se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sf. Mc. Sava de la Buzău, din Perugia, moaștele Sf. Mc. Florențiu fiind așezate într-o raclă sculptată în lemn, darul credincioșilor ortodocși români, iar moaștele celorlalți mucenici găsindu-se sub altar.

[2] Mărturisitori africani, ocrotitori ai oraşului Volterra, în Toscana.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.

Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin


 

Hits: 8

iun.
6
vin
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
iun. 6 toata ziua
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat

Sf. Cuv. Mărt. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat • Sf. Cuv. Visarion Egipteanul • Sf. Mc. Valeria, Chiriachi şi Marcia, din Cezareea Palestinei • Sf. Mc. Ghelasie • Sf. Sf. Mc. Vincenţiu, primul episcop de Bevagna, în Umbria, Benin, diaconul său, şi cei împreună cu dânşii, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Artemie, Candida, soţia sa, şi Paulina, fiica lor, de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Claudiu. de la Roma, sub Diocleţian (305) • Sf. Cuv. Anuv, purtătorul de semne, pustnic în Egipt (sec. V) • Sf. Mc. Cerasie, episcop de Grenoble, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Atal, făcătorul de minuni • Sf. Cuv. Fotas • Sf. Ier. Eustorghie Mărturisitorul, episcop de Milano, (518) • Sf. Ier. Iarlatie (Jarlath), stareţ şi episcop în Irlanda (†550) • Sf. Ier. Gurval, stareţ şi episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Fiesole, în Toscana (590) • Sf. Ier. Claudiu, făcătorul de minuni, fost stareț la Mănăstirea Condat, episcop de Besançon, în Franța (†699) • Sf. Ier. Iona, episcop de Perm, în Rusia (†1470) • Sf. Cuv. Paisie, întemeietor de mănăstiri în regiunea Uglici, în Rusia (†1504)Sf. Cuv. Iona, întemeietorul Mănăstirii de la Klimenti, din Rusia (†1534).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: “Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta”. Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
7
sâm
Sf. Sfinţit Mc. Teodot din Ancira; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana
iun. 7 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Teodot din Ancira; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana

Sf. Sf. Mc. Teodot, episcopul Ancirei (†303) • Sf. Mc. Zinaida, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv. Sebastiana, făcătoarea de minuni • Sf. Mc. Aisia şi Suzana[1] (sec. II) • Sf. Mc. Licarion • Sf. Mc. Tarasie şi Ioan • Sf. Mc. Potamiani şi cei împreună cu dânsa: Plutarh, Serenie, Serenie, Heraclide, Heron, Marcela şi Vasilide (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Marcelin[2], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Claudiu, Cvirin şi Antonin, sub sub Diocleţian (304) • Sf. Cuv. Daniil de la Schit, în Egipt (†420) • Sf. Cuv. Ştefan și Antim, preoții, de la Constantinopol († după 451) • Sf. Ier. Colman, episcop şi întemeietor al Mănăstirii Dromore, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Meriadoc, stareţ şi episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Antonie-Avraam de la Mănăstirea Koja, din Rusia (†1611) • Sf. Cuv. Paisie, ieromonahul, din Insula Kefalonia, în Grecia (†1888) • Sf. Ier. Ioanichie, mitropolit de Kiev și Galiția (†1900) • Sf. Sf. Mc. Andronic, arhiepiscop de Perm, şi cei împreună cu dînsul, din Rusia (†1918).

[1] Ucenicele Sf. Ier. Pangratie, episcop de Taormina, în Sicilia (pomenit pe 9 Iulie).

[2] Potrivit unei tradiții romane, papa Marcelin a primit mucenicia pe 1 aprilie și a fost îngropat cu 25 de zile mai târziu, pe 26 aprilie (data la care este prăznuit în Biserica Catolică), în cimitirul Priscilla de pe via Salaria. Moaștele Sfântului se află astăzi în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.

Sfântul Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305), şi a fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricina, a fost adus către dânsul. Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală, că deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Zinaida, făcătoarea de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei Esia şi Sosana, ucenicele lui Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina, Sicilia), a căror pomenire se săvârşeşte în sfânta lor mărturisire, întru ale lui Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Licarion, care prin sabie s-a săvârşit.

Acesta era din Egipt, din cetatea Ermu, şi pentru credinţa în Hristos fiind adus la cercetare şi silit să se lepede de Hristos, şi neplecându-se, a fost pus într-o închisoare întunecoasă şi cu rău miros. Iar după câteva zile fiind scos, a fost bătut cu toiege de fier şi chinuit în multe chipuri. După această a fost silit să bea ierburi otrăvitoare, dar după ce le-a băut rămânând nevătămat, a atras la credinţa lui Hristos pe cel ce l-a adăpat cu otravă, căruia i s-a tăiat capul. Iar sfântul după ce a fost iarăşi chinuit şi-a primit moartea prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarasie şi Ioan, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ştefan, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Antim, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Sevastiana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Potamiani, care în cazan cu smoală s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Daniel cel de la Schit (Sketis), în Egipt.

Viaţa sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopotras (Muntele Athos):

Sunt cunoscuţi doi sfinţi purtând acest nume. Primul era ucenic al Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) si fu el insusi invatator al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, in 407, fratii ii propusera sa fuga impreuna cu ei. Avva Daniel raspunse : “Daca Dumnezeu nu are grija de mine, de ce as mai trai ?” Trecu printre trupele barbare fara sa fie bagat in seama si isi spuse : “Iata ca Dumnezeu s-a ingrijit de tine. Fa deci si tu ce e omeneste si fugi impreuna cu Parintii”. Printre altele mai spunea : “Trupul o duce mai bine pe masura ce sufletul se slabeste iar sufletul o duce mai bine pe masura ce trupul se slabeste” (a se vedea Zicerile / apoftegmele lui avva Daniel din Patericul Egiptean). Dupa ce a trait timp de patruzeci de ani in pustiul Skitului, adormi in pace in jurul anului 420.

Cel de-al doilea Avva Daniel a trait in secolul al saselea. Devenise monah la Skit inca din copilarie. In timpul unei expeditii de-a lor, niste barbari il luara cu ei si ramase prizonier timp de doi ani. Rascumparat de un crestin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru sase luni, dar reusi sa scape. Facut prizonier pentru a treia oara, profita de faptul ca paznicul lui era ocupat sa-si faca nevoile si ii arunca o piatra, care il omori iar el scapa. Când marturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta ii spuse ca Dumnezeu ar fi putut sa il elibereze ca si in celelalte dati, dar nu il acuza de ucidere. Neaflându-si constiinta in pace, Daniel merse sa ceara sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol si de la Ierusalim, si la Arhiepiscopul din Efes, care ii spusera cu totii acelasi lucru. Cu toate acestea, el continua sa se considere vinovat si se duse sa se predea tribunalului cerând sa fie condamnat la moarte pentru ucidere ca sa scape de pedeapsa vesnica. Dupa treizeci de zile de inchisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei si dupa ce l-a ascultat, acesta il lasa liber cerându-i sa se roage pentru el. Avva Daniel se intoarse la Schit dar isi lua drept canon sa ingrijeasca de un lepros, in chilia sa, pâna la sfârsitul vietii, pentru a-si ispasi pacatul.

Deveni atât de renumit pentru virtutile sale incât fu numit Igumen al centrului monastic din Schit si era cinstit in tot Egiptul ca un “nou Avraam si gazduitorul lui Hristos”. El ii conduse pe calea desavârsirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care traia sub chipul unui eunuc la oarece distanta de Schit (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de straini (cf. 27 aprilie) precum si Sfintii Andronic si Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut in a gasi pe Sfintii ascunsi, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Manastirea Hermopolis, care se prefacea a fi alcoolica pentru a atrage dispretul celorlalti, Sfânta Tomaida, Mucenita a curatiei trupesti (cf. 14 aprilie) si Avva Dula.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

iun.
8
Dum
Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat
iun. 8 toata ziua
Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Sf. Mc. Nicandru şi Marcian[1], de la Durostor (Silistra), azi în Bulgaria (303/305) • Aducerea moaştelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (†319) • Sf. Ier. Maximin, episcop de Aix-en-Provence, în Franța (sec. II) • Sf. Mc. Caliopia, sub Deciu (†250) • Sf. Salustin Mărturisitorul, din Insula Sardinia (sec. IV) • Sf. Cuv. Navcratie, fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare (†357) • Sf. Cuv. Atre, pustnicul, din Pustia Nitriei, în Egipt • Sf. Cuv. Melania (sec. IV-V) • Sf. Ier. Gildardie, episcop de Rouen, în Franța (†514) • Sf. Ier. Victorin, episcop de Camerino, în Marche (543) şi Severin, episcop de Septempeda[2] (San Severino), în Marche (550) • Sf. Ier. Medardie, episcop de Noyon, în Franța (†560) • Sf. Ier. Clodoald (Cloud), episcop de Metz, în Franța (†696) • Sf. Cuv. Mc. Pavel monahul, de la Mănăstirea de la Kaiumas, azi în Lituania (sec. VIII) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Rostov şi Suzdal, în Rusia (†1024) • Aflarea moaştelor Sf. Vasile şi Constantin, prinți de Iaroslav, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Nou Mc. Teofan, de la Constantinopol (†1559) • Sf. Sf. Mc. Teodor, preotul, de la Kvelta, în Georgia (†1609).

[1] Soldaţi romani muceniciți la Durostorum, astăzi Silistra, la graniţa bulgaro-română.

[2] Fraţi de sânge, şi pustnici în regiunea Marche, înainte de a deveni episcopi.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Şi vezi mai pe larg sinaxarul sfântului ce se afla în opt zile ale lunii februarie.

Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.

Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare. După aceasta iarăşi fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care prin cătuşe s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
9
lun
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata
iun. 9 toata ziua
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexan-driei (†444) • Sf. Mc. Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata, din Persia (†346) • Sf. Cuv. Columban cel Bătrân, de la Iona, apostolul Scoţiei (†597) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcopul Prusei, în Bitinia • Sf. Mc. Anania • Sf. Mc. Prim şi Felician[1], patricieni romani, fraţi de sânge, de la Roma, sub Diocleţian (287) • Sf. Mc. Vincențiu din Agen, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Faust[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (360/363) • Sf. Cuv. Chir • Sf. Mc. Orest, Diomed şi Rodon • Sf. 3 Fecioare Mucenițe din Chios, în Grecia • Sf. Ier. Maximian[3], episcop în Siracuza, în Sicilia (594) • Sf. Cuv. Baitenie (Baithen)[4], stareţ la Iona, Scoția (†599) • Sf. Cuv. Cuv. Chiril, de la Mănăstirea Lacul Alb, din Rusia (†1427) • Sf. Cuv. Alexandru, pustnicul, de la Cucita, în Rusia (†1439) • Sf. Sf. Nou. Mc. Alexie, protoiereul, din Rusia (†1923) • Sf. Cuv. Agafia, de la Mănăstirea Cușelăuca, din Basarabia (†1873).

[1] Moaştele Sfinților Mucenici Prim și Felician se află la Roma, în biserica San Stefano Rotondo, sub altarul din prima capelă de pe parte dreaptă.

[2] De la Sfântul Mucenic Faust se păstrează moaşte la Roma, în biserica San Lorenzo in Damasco.

[3] Nunţiu al episcopului de la Roma la Constantinopol şi apoi devenit episcop la Siracusa, în Sicilia.

[4] Văr al Sf. Columba și succesorul său la stăreție.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.

Sfântul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi urmaş în scaun.

Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) şi a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăţa multe hule împotriva stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata.

În zilele lui Savorie împăratul perşilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăţie, având întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau împodobite şi strălucite cu lumina virtuţilor, liturghisind Pavel şi cântând împreună slujba cu ele, care se aflau ziua şi noaptea lucrând poruncile lui Dumnezeu. Iar urâtorul de bine diavolul, nesuferind sporirea lor cea după Dumnezeu, văzând-o cum creşte pe toată ziua şi se întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la Tars pe întâiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot creştin plin de bogăţie, şi că de voieşte să câştige bogăţia lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărăşite. Căci acestea nelepădându-se de credinţa lor, el va dobândi toată avuţia lor, dându-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus preotul împreună cu fecioarele, şi cu toată averea sa. Şi intrând satana în inima preotului, a zis către arhimagul: “Pentru ce ai luat banii mei, nefăcându-ţi eu nici un rău?” Şi acela răspunzând i-a zis: “Pentru că eşti creştin, şi nu păzeşti poruncile împărăteşti”. Şi Pavel i-a zis: “Şi ce-mi porunceşti să fac?” Iar acela i-a răspuns: “De te vei închina soarelui şi vei mânca sânge de jertfe, ia-ţi ale tale şi du-te la casa ta”. Atunci ticălosul căutând împrejur şi văzându-şi averea jos zăcând, a zis: “Fac toate câte îmi vei zice”. Şi închinându-se soarelui, a mâncat şi din sângele jertfelor cel închegat şi a băut din el. Iar întâiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel: “Înduplecă şi pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce tu ai făcut, şi să se însoţească cu bărbaţi, şi atunci luaţi-vă bogăţia şi mergeţi unde voiţi”. Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis: “Întâiul vrăjitor ne-a luat banii noştri, şi ne îndeamnă să facem voia împăratului şi aşa ne va da înapoi toate ale noastre. Şi iată eu am mâncat şi am băut din sângele jertfelor, şi m-am închinat soarelui şi focului. Deci prin mine vă îndeamnă şi pe voi ca să faceţi aceasta, şi mai apoi să luaţi ale voastre şi să vă duceţi”. Iar fecioarele ca într-o unire mai întâi scuipând în faţa lui i-au zis: “De ce ai cutezat tu a face aceasta şi a ne îndemna încă şi pe noi? Iată că un al doilea Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învăţătorul şi Stăpânul nostru, şi câştigând banii s-a spânzurat după ce L-a vândut pe El. Iată şi tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ţi-ai pierdut sufletul tău, şi nici ai venit întru cugetare despre bogatul acela, ce avea mulţi bani şi zicea: Suflete ai multe bunătăţi, mănâncă, bea, veseleşte-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Deci îţi zicem ţie, stând înaintea lui Dumnezeu, că amândouă întâmplările, şi a bogatului şi a Iudei, se vor împlini de tine”. Şi iarăşi l-au scuipat pe el în faţă, ca pe un lepădat. Atunci, din porunca întâiului vrăjitor, fără de cruţare au fost bătute multe ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:

“Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărăteşti nu ne plecăm, iar tu fă ce voieşti”. Iar întâiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să câştige banii lui Pavel, a hotărât ca prin mâna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, şi astfel va câştiga toţi banii, dând morţii şi pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta şi iarăşi căutând împrejur şi văzându-şi banii, a zis: “Fac toate câte îmi vei porunci”. Şi luând sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzându-l s-au spăimântat, şi cu glas au zis către el: “Ticălosule! pastor fiind, ai ieşit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfântul trup şi sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mâini? Să ştii că sabia din mâna ta este pentru noi viaţa veşnică, şi noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ţi-am zis, degrabă îţi vei pierde sufletul împreună cu bogăţia, prin spânzurare şi te vei duce spre tovarăşul tău Iuda”. Acestea şi altele i-au vorbit, şi făcând mai întâi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întâiul vrăjitor către Pavel: “Să ştii Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atâta iscusinţă şi isteţime ca la tine. Pentru aceasta fără de ştirea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veseleşte-te împreună cu noi, şi dimineaţă vom face cunoscut cele pentru tine”. Iar ticălosul acela a răspuns: “Fie precum ai poruncit”. Şi în noaptea aceea trimiţând întâiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie şi să-l spânzure, şi aşa cu silnicie şi-a lepădat sufletul său. Iar dimineaţa întâiul vrăjitor, după ce l-a aflat spânzurat, spunea că el singur s-ar fi spânzurat, şi a poruncit ca să-l pogoare şi să-l arunce spre mâncare câinilor. Şi aşa au luat sfârşit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Chir, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor trei Fecioare Muceniţe din Hio, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

iun.
10
mar
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei
iun. 10 toata ziua
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei

Sf. Mc. Alexandru şi Antonina (†313) • Sf. Sf. Mc. Timotei, episcopul Prusei, în Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Getulie[1], Amantie, Cerealie, şi Primitiv, de pe Via Salaria, de la Roma, sub Adrian (126) • Sf. Mc. Maxim, din Aveia[2] (228) • Sf. Mc. Vasilid, Tripod, Mandal şi cei 20 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Aurelian (273) • Sf. Cuv. Teofan şi Pansemni, nevoitori din Antiohia (†369) • Sf. Cuv. Canid • Sf. Ier. Apolon şi Alexie • Sf. Ier. Itamerie (Ithamer), episcop în Anglia (†656) • Sf. Ier. Landrie (Landry), episcop de Paris (†661) • Sf. Cuv. Evremotie (Evremot), întemeietorul Mănăstirii Fontenay-Louvet, din Normandia, în Franța (†720) • Sf. Mc. Olivia, fecioara, de la Palermo, în Sicilia (sec. X) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Mc. Neanischie cel înţelept • Sf. Cuv. Gherasim, stareţul Mănăstirii Sf. Simeon, din Muntele Minunat (sec. XIII) • Aflarea moaştelor Sf. Vasile, de la Riazan, în Rusia (†1609) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici) cel Bătrân, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1715) • Sf. Ier. Varlaam, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1802) • Sf. Cuv. Noi Mucenici athoniţi care s-au săvârşit în închisorile din Tesalonic (1821-1823) • Sf. Noi Mc. Nicolae, protoiereul, şi Pavel, din Rusia (†1918).

[1] Soțul Sf. Mc. Simforoza și tatăl celor șapte fii muceniciți împreună cu ea, la Tivoli (pomeniți pe 18 Iulie).

[2]Moaştele Sfântului Mucenic Maxim se află în Catedrala din L’Aquila, închinată Sfinților Maxim şi Gheorghe.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina.

Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo. Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Timotei, episcopul Prusei.

Acesta a trăit în zilele lui Iulian Paravatul (Apostatul), chivernisindu-şi bine Biserica ce luase. Şi păstorind duhovniceşte poporul dintr-însa, şi având dar de minuni nespuse, a ucis cu ajutorul acoperământului Sfintelor Taine un balaur mare, care cu răutatea celui încuibat în locul acela, ucigaşul zic de oameni şi vechiul balaur, omora şi pe oamenii ce treceau prin acel loc şi dobitoacele numai cu suflatul lui le strica de piereau, încât în scurt timp fusese părăsit drumul ce este între Prusa şi între apele cele fierbinţi. Şi aflând paravatul Iulian minunile ce făcea sfântul, a trimis de l-au omorât. Şi se face prăznuirea lui în sfântul său martiriu, ce este înăuntrul cinstitei case de bolnavi, care se află în Devteron.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Canid.

Acesta trăia pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mare, fiind fiu al lui Teodot şi al Teofanei, care aveau locuinţa în latura capadocienilor, cucernici aflându-se ei şi iubitori de Dumnezeu. Se spune că maica acestuia în vremea ce-l avea în pântece, se înfrâna de la tot felul de bucate grase, iar el după ce a fost născut nu primea a suge din ţâţa stângă. Iar dacă maică-sa cândva s-ar fi lăcomit la hrana mai îndestulată, el nici de ţâţa dreaptă nu se atingea. După ce a fost botezat şi înţărcat şi trecând anii copilăriei, a lăsat toate şi s-a dus la munte, şi închizându-se într-o mică peşteră, petrecea în rugăciune şi în postire, căci doar o dată în săptămână gusta puţine verdeţuri crude şi nesărate, petrecând în acest fel şaptezeci şi trei de ani. Deci fiindcă locul era foarte bântuit de ape, şi peştera se afla înconjurată de multă umezeală, i s-au stricat cu totul perii capului şi ai bărbii. Şi aşa în multă vreme răbdând fericitul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan şi Pansemnia.

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgâni şi rău credincioşi. Şi însoţindu-se el cu femeie, şi trei ani împreună vieţuind, aceea s-a mutat din viaţă, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos şi a primit Sfântul Botez; şi făcându-şi o chilioara mică aproape de oraş, s-a închis în ea curăţindu-se prin toate cele ce ştia că folosesc spre desăvârşita şi întreaga îmbunătăţire. Deci fiind înştiinţat despre o oarecare desfrânată publică, Pansemni, numită aşa pentru că multora se făcuse ea pricină de pierzare, cuviosul, făcând rugăciune şi dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieşit din chilie şi s-a dus la aceea, căreia i-a vorbit câte erau de trebuinţă a pleca o femeie rea şi desfrânată ca să-şi lase petrecerea ei şi să treacă la viaţa înfrânată şi cinstită. De aceste cuvinte luminându-i-se ei mintea şi în umilinţă venind, a primit Sfântul botez, şi după ce şi-a rânduit cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care închizând-o în chilia sa a făcut-o pe ea lucratoare de tot felul de bunătate, căci atâta a bineplăcut lui Dumnezeu, încât şi demoni izgonea şi felurite boli vindeca, şi vieţuind împreună cu cuviosul Teofan un an şi două luni, s-au mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Apolon (Apolo, Apolos) episcopul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Alexie, episcop de Bitinia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
11
mie
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
iun. 11 toata ziua
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei

† Sfinții Apostoli Bartolomeu[1] şi Barnaba[2] (sec. I) • Sf. Mc. Teopemt şi cei 4 împreună cu dânsul • Sf. Mc. Felix şi Fortunat, din Aquilea, în Friuli, sub Maximian şi Diocleţian (296) • Sf. Mc. Emerita, Acreta, Victorin şi Victor, din Aquilea, în Friuli • Sf. Mc. Vasilia, de la Roma, sub Diocleţian şi Maximian (304) • Sf. Mc. Neanisie • Sf. Cuv. Barnaba, făcătorul de minuni, de la Vassa, în Cipru (sec. VII) • Sf. Cuv. Herebald, pustnic în Anglia (sec. VIII) • Soborul Maicii Domnului şi arătarea cântării Axion Estin prin Sf. Arhanghel Gavriil (†982) • Sf. Cuv. Varnava, starețul Mănăstirii Vetluga, din Rusia (†1445) • Sf. 222 de noi Mucenici ai misiunii ruse din Pekin (sec. XX) • Sf. Ier. Luca, tămăduitorul, arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea[3] (†1961).

[1] Sfântul Apostol Bartolomeu a primit mucenicia la Albanopoli, în Armenia. Moaştele sale au fost de mai multe ori mutate în Mesopotamia (Irak-ul de astăzi) şi Frigia, însă în anul 580 ele sunt atestate la Lipari, în Sicilia. Despre sosirea miraculoasă a moaştelor Sfântului Apostol, aruncate în mare de către păgânii de pe coasta asiatică, pe insula siciliană, povesteşte Sfântul Episcop Grigorie de Tours (538-594). În anul 838, din cauza atacurilor arabe din insulă, moaştele au fost mutate la Benevento, de unde, în anul 999, împăratul Ottone al III-lea le-a cerut pentru a le depune în ctitoria sa, biserica San Bartolomeo all’Isola Tiberiana, de la Roma. Însă oraşul Benevento a continuat şi continuă să susţină că moaştele Sfântului Apostol au rămas la ei (sau cel puţin o parte din ele), şi, după cum spune o cronică scrisă pe la 1089-1101, că în locul lor, lui Otone al III-lea i-au fost date, de fapt, moaştele Sfântului Episcop Paulin de Nola. Astfel că, astăzi moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu sunt cinstite şi la Benevento, şi la Roma, în bisericile închinate lui, aflându-se sub altarele centrale. Alte moaște de la Sfântul Apostol se mai cinstesc şi la Veneţia în biserica San Salvador – un braț, iar în biserica  San Geremia – o altă bucată de braț adusă la Veneția în anul 1043, de la mănăstirile grecești din Benevento.

[2] Mormântul Sfântului Apostol Barnaba se află la Salamina în Cipru, iar moaştele lui au fost aşezate într-o biserică închinată lui, nu departe de locul unde este mormântul, şi se află acolo până astăzi. Însă există o tradiţie care spune că la Milano se află capul Sfântului Apostol. El a fost păstrat într-o urnă de argint în biserica San Francesco, iar din anul 1799, ar fi fost mutat în biserica Sant’Ambrogio şi zidit într-un altar, alături de moaştele Sfinţilor Nabor şi Felix. O parte din capul Sfântului Apostol Barnaba se cinstește și la Veneţia, în biserica San Silvestro.

[3] Mare chirurg și savant în domeniul medicinei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte “Axion estin”, la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: “Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta”; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la “Ceea ce eşti mai cinstită…” monahul cel de loc cânta numai: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…” şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru”. Apoi a împreunat şi: “Ceea ce eşti mai cinstită…”, până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai “Ceea ce eşti mai cinstită”, iar: “Cuvine-se cu adevărat…” niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu”; iar acela răspunzând, a zis: “Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu”.

Şi cel de loc a zis: “Nu am nici cerneală, nici hârtie”. Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: “Adu-mi o lespede”; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: “Cuvine-se cu adevărat…”, şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

“De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii”; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: “Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: “Cuvine-se cu adevărat…”, după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: “Axion estin”, adică “Cuvine-se cu adevărat…”, şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează “a cânta” sau “cântare”. Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 28

iun.
12
joi
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
iun. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul

Sf. Cuv. Onufrie[1] Egipteanul (400) şi Petru Atonitul (sec. IX) • Sf. Mc. Maria, tânără sclavă, mucenicită sub Adrian (130) • Sf. Mc. Vasilid, Distru, Polimac şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Dionisie, Celsie şi Marcelin, de la Bologna • Sf. Mc. Antonina • Sf. Cuv. Ioan, Zinon şi Iulian • Sf. Ier. Leon al III-lea[2], mărturisitorul, episcopul Romei (816) • Sf. Cuv. Arsenie de la Konevets, în Rusia (†1447) • Sf. Cuv. Onufrie, întemeietorul Mănăstirii de la Malsk, din Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Onufrie şi Avxentie, de Vologda, întemeietorii sihăstriei de la Pertseva, în Rusia (†1521) • Sf. Cuv. Ștefan, întemeietorul Mănăstirii de la Komel, din Rusia (†1542) • Sf. Cuv. Vasian şi Iona de la Solovki, în Rusia (†1561) • Sf. Nou Mc. Ioan (†1684) • Sf. Cuv. Onufrie de la Preveza, din Grecia (sec. XVIII).

[1] De la Sfântul Onufrie Egipteanul se păstrează la Veneţia, în biserica San Giovanni Crisostomo, un deget cu trei falange.

[2] Mărturisitor al dreptei credinţe, împotriva introducerii lui Filioque în Crez. Tradiția spune că a cerut să se scrie Crezul Ortodox, în latină și greacă, pe două lespezi de argint aurit, și să se așeze la intrarea catedralei de la Lateran. Moaştele lui se află la Vatican, în Basilica San Pietro, în Capela Coloanei, alături de osemintele papilor Leon al II-lea şi Leon al IV-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: “Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?” Iar apărătoarea lumii a răspuns: “În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”. Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.

Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă. Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.

Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.

După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

iun.
13
vin
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
iun. 13 toata ziua
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Sf. Mc. Achilina, de la Biblos, în Fenicia, astăzi în Liban (†293) • Sf. Ier. Trifilie[1], originar din Roma, episcop de Lefcosia (Nicosia), în Cipru (370) Sf. Mc. Felicula[2], fecioara, de pe Via Ardeatina, de la Roma, sub Domețian (90) • Sf. Sf. Mc. Victorin, episcop de Assisi, în Umbria, sub Deciu (250) • Sf. 10.000 de Mucenici • Sf. Mc. Diodor din Emessa Siriei, mort răstignit • Sf. Cuv. Iacov • Sf. Ier. Antipatru Mărturisitorul[3], episcop de Bostra, în Arabia (†458) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Antiohiei • Sf. Ier. Prisc, episcop de Lyon, în Franța (†586) • Sf. Sf. Mc. Pelerin (Pellegrino), episcop de Aquila, în Abruzzo, înnecat la Aterno de către longobarzi (600) • Sf. Mc. Aventin, din Munții Pirinei, în Franța (†732) • Sf. Cuv. Ana şi Ioan, fiul ei, din Tesalia, pustnici pe o insulă din Marea Mediterană (sec. IX) • Sf. Cuv. Andronic şi Sava, de la Moscova (sec. XIV) • Sf. Cuv. Alexandra, prima stareţă de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1789) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Pelaghia, monahia, din Rusia (†1944).

[1] A participat la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în 325.

[2] Moaştele Sfintei Mucenițe Felicula au fost mai întâi îngropate de către Nicomedie preotul, pe Via Ardeatina. Ele se află acum în biserica San Lorenzo in Lucina, de la Roma, sub altarul principal.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului și arianismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.

Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului.

Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: “Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?” Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: “Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri”. Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: “Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana”. Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru.

Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut – Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie).

În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca.

Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit.

Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat “De ce te minunezi?” Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?” Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească.”

La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi.

La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de “pătuţ” aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus “pat”. Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: “Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus “pătuţ” încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370.

Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan.

Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp.

Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
14
sâm
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
iun. 14 toata ziua
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Sf. Proroc Elisei[1] (sec. IX î.Hr.) • Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul[2], patriarhul Constantinopolului (848) • Sf. Sf. Mc. Marcian, episcop de Siracuza, în Sicilia (255) • Sf. Mc. Valerian şi Rufin, din Picardia, în Franța (†287) • Sf. Ier. Marcu, episcop de Lucera, în Puglia (328) • Sf. Cuv. Iulita din Egipt • Sf. Ier. Marcian, episcop de Benevento, în Campania (sec. VI) • Sf. Cuv. Domealie (Domeal), din Anglia (sec. VI) • Sf. Gheorghe, prinţ de Smolensk și de Novgorod, în Rusia (†1180) • Sf. Cuv. Nifon, făcătorul de minuni, pustnic în Sfântul Munte Athos (†1411) • Sf. Cuv. Elisei, de la Suma (Solovki) • Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] În anul 473, trupul întreg al Sfântului Proroc Elisei a fost mutat din Samaria în Alexandria. Mai târziu, în anul 1325, se afla la monahii din Mănăstirea San Lorenzo de la Cesena, de unde un os din piciorul său a fost cumpărat de către neguțătorul Bonaventura Barletta și adus la Veneția, în biserica Carminilor, unde se află și astăzi.

[2] Originar din Siracuza Siciliei, a fost mărturisitor pentru cinstirea sfintele icoane, omiliet, canonist  imnograf şi biograf al multor sfinţi contemporani cu el.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.

Acesta a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, şi pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit şi în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, şi va zdrobi cele vărsate. Şi a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, şi a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe şi sărate, zicând: “Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea”, şi s-au vindecat. A înviat şi morţi, şi a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul, şi a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, şi pentru neascultare. Şi mort fiind, a înviat pe un mort şi a despărţit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă şi alte multe minuni a făcut.

Mai multe icoane cu sfântul profet Elisei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocaţia de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcţie numită în greacă  “apokrisiaros” ( adică avocat pe probleme bisericeşti) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma şi a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit “Kassiter” (adică “omul de tablă”) (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter şi a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.

Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemniţaţi pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme şi a reînceput persecuţia împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniţă din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deşi iconoclast şi el, l-a eliberat totuşi pe Sf. Metodie din temniţă, dovedindu-se un om de caracter şi literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiţia sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.

Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil şi-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înţeleagă că Dumnezeu îl pedepseşte tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obţinut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în faţă, păgânii i-au rupt falca şi i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe faţă. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos şi închis într-o peşteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de şapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinţii mărturisitori Teodor şi Teofan Poetul (prăznuiţi în 27 decembrie), care erau de asemenea întemniţaţi, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri.

După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.

Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă şi a dat ordin să fie eliberaţi toţi cei închişi pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat şi Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane şi s-a stabilit sărbătoarea anuală a  triumfului ortodoxiei. “Sinodikonul Ortodoxiei” compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.

În încercarea de a-i mânji reputaţia şi de a distruge iubirea enoriaşilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul şi-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins şi ruşinat în faţa tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaşte împrăştiate de păgâni şi mutând sfintele moaşte ale Patriarhului Nichifor de la locul întemniţării înapoi la Constantinopol.

Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovniceşte de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh şi că va muri în acel an. Pe lângă “Sinodikonul Ortodoxiei,” sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiţi la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale şi imnuri bisericeşti.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Iulita, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, şi a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală şi liniştire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulţi ani, sub îndrumarea stareţului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul – “arzătorul de colibe”, prăznuit la 13 ianuarie). Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al discernământului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril episcopul Gortinei, din insula Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Metodiu, igumenul mănăstirii de la Peshnosha (Rusia).

Sfântul Metodie, egumen al Peshnosha a fost întemeietorul Mănăstirii Peshnosha. Tânăr fiind, a mers la Sf. Serghie din Radonezh (Radonej) şi a petrecut mai mulţi ani sub îndrumarea lui, după care, cu binecuvântarea mentorului său, Metodie s-a retras în pustnicie, clădindu-şi o chilie în pădure, dincolo de râul Yakhroma. Nu după mult timp, au venit mai mulţi discipoli în acel loc mlăştinos unde se afla Sf. Metodie, doritori să urmeze exemplul nevoinţei sale. Sf. Serghie l-a vizitat, sugerându-i să construiască o biserică şi o mănăstire în acel loc. Sf. Metodie a pus umărul la construirea chiliilor, târând după el buşteni de la râu. Din acel moment, mănăstirea s-a numit “Peshnosha.”

În 1391 Sf. Metodie a devenit igumen al acestei mănăstiri. Din când în când se retrăgea la câţiva kilometri de mănăstire nevoindu-se în rugăciune. Şi aici Sf. Serghie a venit la Metodie pentru convorbiri duhovniceşti, de aceea, locul a primit numele de “Beseda” (“loc de conversaţie”).

Sf. Metodie s-a săvârşit în an anul 1392 şi a fost înmormântat la mănăstirea pe care a ridicat-o. Peste sfintele sale moaşte s-a construit o biserică închinată sfinţilor Serghie din Radonezh şi Metodie din Peshnosha în 1732. De la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea oamenii au început să se închine la Sf. Metodie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

iun.
15
Dum
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim
iun. 15 toata ziua
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim

Sf. Proroc Amos (sec. VIII, î.Hr.) • Sf. Mc. Isihie, soldat roman de la Durostorum, mucenicit sub Diocleţian (298) • Fer. Ieronim, monah la Betleem • Fer. Augustin[1] episcop de Ipona, azi Annaba, în Algeria (†430) • Sf. Ap. dintre cei 70: Fortunat, Ahaic şi Ştefana, ucenici ai Sf. Ap. Pavel[2]Sf. Mc. Nivita, Candida, Cantian, Cantianila, Protie, Hrisogon, Anteon, Chintian, Teodul, Gioconda şi Silviu, din Lucania, în Campania • Sf. Mc. Clement, Prodita şi cei 4 împreună cu dânşii, de la Aquileia, în Friuli • Sf. Mc. Vitusie, Modest şi Crescenţia, originari din Sicilia, muceniciți în Lucania (303) • Sf. Mc. Protie, din Aquileia, în Friuli (sec. IV) • Sf. Mc. Narsi şi Fortunat • Sf. Mc. Gravsie • Sf. Mucenic Dula, din Cilicia Armeniei • Sf. Mc. Nersie • Sf. Ier. Fortunat, episcop de Napoli (350) • Sf. Cuv. Dula, din Egipt, ucenicul Sf. Visarion • Sf. Cuv. Ortisie • Sf. Cuv. Trilie (Trillo), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Edburga, stareţă la Winchester, în Anglia (†960), şi surorile sale Elfleda şi Ethelhilda • Sf. Ier. Spiridon, patriarhul Serbiei (†1389) • Sf. Mc. Lazăr, cneaz în Serbia (†1389) • Sf. Ier. Efrem, patriarh al Serbiei și apoi pustnic la Peci, azi în Kosovo (†1399) • Sf. Ier. Simeon, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1421) • Sf. Cuv. Mc. Grigorie şi Casian, stareţi la Mănăstirea Avnejk, din Rusia (†1492) • Mutarea moaştelor Sf. Teodor de la Sikeon, în Grecia • Sf. Sf. Noi Mc. din Serbia: Dositei, mitropolit de Zagreb, Petru de Saraievo, Ioanichie de Muntenegru, Sava şi Platon, episcopii, Rafael, ieromonahul, Branko şi Gheorghe, preoţii, şi Sf. Vukaşin, mireanul (sec. XX).

[1] Moaștele sale se află la Pavia, în basilica San Pietro in Ciel d’Oro.

[2] Cf. I Cor 16,17.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.

Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi “mici” şi a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi a proorocit 50 de ani. Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima; şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur. Şi s-a dus la pământul său încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu părinţii lui. Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dula.

Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mânie. Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier înroşit. Apoi a fost adus la alta cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine socoteşte Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina. La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate. Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere. Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune. Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie. Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, “un cor de preafericiti”. Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici. Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu. In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse : “Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!” si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt : “Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !”. Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie. Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute. In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare. Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.

In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie). Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns. Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia. Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca. Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar. Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.

Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino. Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria : “Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate…” (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).

Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei. La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera. Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie). In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale. Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale. “A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos” (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).

In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor. In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim. Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem. Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului. Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.

Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica. Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416). Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.

Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare. El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei. Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica. La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.

Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie. Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes. Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384). Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu. Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila. Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri. Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale. Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : “Ia si citeste!”. Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : “Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Romani 13:13). Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie. Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de “negustor de vorbe”, petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale. Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala. Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei : “Intrati în bucuria Domnului vostru” (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în “Confesiunile” sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.

In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta “sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu”, adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, “Manastirea Gradinii”, care a dat vreo zece Episcopi.

Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci – fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur – iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.

Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, “Cetatea lui Dumnezeu”, vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident. Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o “cooperare” (sinergie). Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii – care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.

Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta. Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.

Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea “De Trinitate”, scria : “Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai”.

Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba “psihologic”, diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc. Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale (“teologumene”), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi. Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici. Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila. Sfântul Photios scria despre el : “Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei”. Ep. 24, 20 (PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc “preafericit” sau “iero”, dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

iun.
16
lun
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei
iun. 16 toata ziua
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei

Sf. Ier. Tihon al Amatundei, făcătorul de minuni (†450) • Sf. Sf. Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei, azi în Albania • Sf. 5 Mucenici din Nicomidia • Sf. 40 de Mucenici romani • Sf. Mc. Actinea şi Grecina, fecioarele, de la Volaterra, în Toscana, sub Diocleţian (304) • Sf. Ier. Similian, mărturisitorul, episcop de Nantes, în Bretania (†310) • Sf. Mc. Tigrie şi Eutropie, citeți ai Sf. Ier. Ioan Gură-de-Aur (†404) • Sf. Sf. Mc. Aurie și Iustina, muceniciți de hunii lui Attila, la Moguntia, în Renania, azi în Germanian (†451) • Sf. Cuv. Colman, întemeietorul Mănăstirii Reachrain, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Maur, preotul, şi Felix, originari din Cezareea Palestinei, pustnici la Narni, în Umbria (sec. VI) • Sf. Ier. Ismail, episcop de Menevia, în Anglia, ucenic al Sf. Teilo (sec. VI) • Sf. Cuv. Tihon de la Kaluga, în Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Tihon, de la Mănăstirea Lukhov, în Rusia (†1503) • Sf. Cuv. Caicorso Georgianul (†1558) • Sf. Cuv. Moise, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1862) • Sf. Sf. Noi Mc. Ermoghen, episcop de Tobolsk, Efrem, protoiereul, Petru şi Mihail, preoţii, şi Constantin, din Rusia (†1918).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.

Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, şi învăţând Sfânta Carte şi fiind deprins din destul cu Sfintele Scripturi, întâi a fost făcut citeţ, de citea la popor sfintele cuvinte şi învăţături.

Pentru vrednicia ce avea la toate şi pentru viaţa lui fără prihana, a fost hirotonit diacon de Mnimonie, episcopul Amatundei. Deci, încetând din viaţă acela, a fost suit acesta în scaunul Episcopiei de marele Epifanie. Şi întorcând pe mulţi din rătăcirea şi deşertăciunea idolilor către credinţa lui Hristos Dumnezeul nostru, şi stricând şi dărâmând multe capişti idoleşti, şi zidind multe dumnezeieşti biserici, si împodobindu-le şi sfinţindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni şi în viaţă şi după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuţile bărbatului acestuia, căci încă şi mai înainte în viaţa lui lua pâine de la tatăl său şi o ducea în târg să o vândă, că acesta îi era meşteşugul; iar el împărţea pâinile la săraci, până a prins tatăl său de veste. Acesta, mâniindu-se pe el, l-a ocărât, iar el i-a răspuns, că a împrumutat pe Dumnezeu cu pâinea, şi are de la Dânsul scrisoare, cum că are să i le dea; şi îndată se arătă aievea dovedirea cuvintelor lui, aflând jitniţele pline de grâu, mai mult decât băgase tatăl său, când l-a strâns până a nu scoate din el. Iar minunea aceasta era numai spre mărirea sfântului acestuia şi nu are asemănare cu altele, căci sfântul acesta înfigând o viţă uscată în pământ, îndată se prinse şi a dat rod mai înainte de vreme. Iar viţa aceea gătindu-şi roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a sfintei liturghii, arăta strugurii pârguiţi, iar când se săvârşea dumnezeiasca jertfă strugurii erau copţi şi gata de mâncat întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, care prin pietre spânzurate de mâinile lui s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici cei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor patruzeci de mucenici romani, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
17
mar
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix
iun. 17 toata ziua
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix

Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail (†362) • Sf. Mc. Isavru, diaconul, şi cei împreună cu dânsul: Vasile, Inochentie, Felix, Ermia şi Pelegrin, din Apolonia Epirului, azi în Albania (†284) • Sf. Mc. Digna (Merita) şi cei 2 copii ai săi, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mucenici: Chiriac, Vlast, Tribun, Diogen, Anasie, Nicandru, Dorostol, Eusicie, Achila, Cantian, Longin, Ioan, preotul, şi cei  împreună cu dânşii[1], cu toții fiind 262, de la Roma, sub Diocleţian (284/305) • Sf. Mc. Montan, soldatul, de la Terracina, în Lazio (300) • Sf. Sf. Mc. Filonid, episcopul Curiei, în Cipru, sub Dioclețian (†303/305) • Sf. Cuv. Piorie, sihastru în pustia Nitriei, Egipt (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Iosif, sihastru care cântând s-a săvârşit (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Nectanie, pustnicul, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Imerie, episcop de Amelia, în Umbria (560) • Sf. Ier. Agripin, episcop de Como, în Lombardia (586) • Sf. Ier. Molinghie (Moling), pustnicul, episcop în Irlanda (†697) • Sf. Ier. Adulfie, episcopul, şi fratele său, Sf. Cuv. Botolfie, întemeietorul Mănăstirii Iken, în Anglia (†700) • Sf. Mc. Salva, duce de Acaltsiche, în Georgia (†1227) • Sf. Cuv. Anania, iconograful, de la Mănăstirea Sfântul Antonie, din Novgorod, în Rusia (sec. XVI).

[1] Despre acești mucenici ne-a rămas că au fost îngropaţi pe via Salaria Antica.


SINAXARUL ZILEI

În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.

Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli. Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri. Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele. Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Isavru şi cei împreună cu dânsul: Inochentie, Felix, Ermia şi Peregrin.

Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Dar, ieşind de la patria lor şi mergând la o peşteră din Apolonia, au aflat pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i Sfântul Isavru să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta; căci ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost însă pârâţi de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit de li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi pe seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă, dar fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi spre credinţa lui Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rufin. Şi apoi, fiind condamnaţi la pierzare, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Filonid, episcopul Curiei.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pior, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
18
mie
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
iun. 18 toata ziua
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul, de la Tripoli, în Liban, sub Vespasian (†79) • Sf. Cuv. Erasm • Soborul Sf. Arhanghel Mihail • Sf. Mc. Felix, Emil şi Crispin, de la Ravena • Sf. Mc. Marcu şi Marcelian[1], diaconii, de la Roma, sub Maximian (286/287) • Sf. Mc. Eterie, din Nicomidia (sec. III-IV) • Sf. 2 Mucenici din Cipru, cărora le-au fost arse picioarele • Sf. Cuv. Leontie Păstorul • Sf. Cuv. Caloger, pustnicul, de la Sciacca, în Sicilia (486) • Sf. Ier. Grigorie, episcopul, Dimitrie, arhidiaconul, şi Caloger, starețul[2], de la Fragalata di Messina, în Sicilia, (sec. V) • Sf. Ier. Fortunat[3], episcop de Vercelli, în Piemonte (569) • Sf. Cuv. Leontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Leontie, înainte-văzătorul, izvorâtorul de mir, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1580) • Sf. Ilie cel Drept (†1907) • Sf. Noi Mc. Serghie, Vasile, protoiereii, Alexandru şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Frați gemeni muceniciți pe Via Ardeatina, moaştele lor se află la Roma, în biserica San Nicola in Carcere, într-o raclă sub altarul principal, alături de moaştele sfinților mucenici Faustin şi Beatricia.

[2] Ajunși în Sicilia după ce au fost alungaţi din Africa de Nord de prigoana vandalilor.

[3] Sfântul episcop Fortunat de Vercelli era numit filozoful longobarzilor; a fost  prieten cu Sfântul Gherman al Parisului și a murit retras la Mănăstirea Chelles, în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Leontie, şi a celor împreună cu dânsul, Ipatie şi Teodul.

Sfinţii Mucenici Ipatie, Leontie şi Teodul erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă.

Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a “vâna” creştini, iar în cazul în care aceştia nu vroiau să jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele Sf. Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: “Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: “Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!”

Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut pe înger şi i-a spus: “Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?” În acel moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după care toţi împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa următoare spre bucuria soldaţilor săi, numai Teodul stătea deoparte, mirîndu-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugîndu-l pe Ipatie să se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.

La sosirea în oraş, un străin i-a invitat în casa lui şi i-a găzduit cu bucurie şi dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf. Leontie, au căzut în genunchi şi i-au cerut să-i lumineze în credinţa cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc şi când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se închine la zeii romani.

Însă toţi mucenicii şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele. Văzînd hotărârea sfinţilor, în cele din urmă le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus în temniţă iar în dimineaţa următoare a fost adus în faţa guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe sfântul mucenic cu bani şi onoruri dar nereuşind să-l înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli. Cei trei sfinţi mucenici au murit cândva între anii 70-79.

Despre acuzaţiile ce i s-au adus Sf. Leontie şi despre pătimirile şi moartea lui s-a scris de către scribul curţii pe plăcuţe metalice care au fost puse la mormântul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eterie.

Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi fiind pârât, a stat înaintea conducătorului Eleusie, şi mărturisind pe Hristos, a fost întins şi ars cu făclii aprinse şi pătruns pe subţiori, şi înţepat pe spate şi pe coapse cu ţepuşi de fier înroşite în foc şi în multe alte feluri chinuit, iar mai apoi i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ipatie şi Teodul, cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Leontie, şi care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Erasm, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi mucenici din Cipru, care arzându-li-se picioarele, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Leontie, de la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Sfântul Leontie, canonarh la Mănăstirea Peşterile Kievului, a intrat la mănăstire de tânăr şi a fost tuns acolo. Dumnezeu i-a dat un glas frumos şi după ce a învăţat notele, a făcut ascultare ca şi canonarh (conducător al corului bisericesc). Sf. Leontie s-a săvârşit la o vârstă fragedă, în sec. al XIV-lea fiind învrednicit de Domnul cu darul facerii de minuni, pentru faptele sale bune.

Sfintele sale moaşte sunt în Peşterile Îndepărtate, fiind prăznuit şi în 28 august după sinaxarul sfinţilor de la Peşterile Kievului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leontie, cel ce a sihăstrit în sfânta Chinovie a Mănăstirii lui Dionisie, izvorâtorul de mir, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Leontie, înaintevăzătorul din Muntele Athos, s-a născut Argosul peloponez. El a muncit multă vreme pe Muntele Athos, la Mănăstirea lui Dionisie. A stat 60 de ani la mănăstire, timp în care nu a pus niciodată piciorul afară din mănăstire. Pentru credinţa tare şi pentru faptele milostive Bunul Dumnezeu I-a dat darul profeţiei şi înaintevederii.

Sf. Leontie s-a dus la Domnul în 16 martie, 1605, la vârsta de 85 de ani. Sfintele sale moaşte sunt izvorâtoare de mir tămăduitor.

Tot în această zi, Soborul mai-marelui Arhistrateg Mihail, aproape de Sfântul Iulian la For.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
19
joi
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
iun. 19 toata ziua
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Sfântul Apostol Iuda[1], ruda Domnului (†80) • Sf. Cuv. Paisie cel Mare (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Anatolon, episcop de Milano, de neam grec, mucenicit sub Nero (64) • Sf. Mc. Ursicinie, medicul, de la Ravena (67) • Sf. Mc. Zosima, din Apolonia, în Albania, sub Traian (†116) • Sf. Mc. Asingrit • Sf. Cuv. Zinon, ucenic al Avei Siluan, din Egipt (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gaudentie, episcopul, şi Culmant, diaconul[2], Adrian și familia lui, împreună cu alți 53 de Mucenici, de la Arezzo, în Toscana (364) • Sf. Cuv. Ioan din Singurătate (†586) • Sf. Cuv. Varlaam (†1467) • Sf. Ier. Iov, primul patriarh al Moscovei (†1607) • Sf. Cuv. Paisie, de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos, bulgar de neam (sec. XVIII).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, numit și „Iuda al lui Tadeu”, se păstrează la Vatican în Basilica San Pietro, sub altarul San Giuseppe, alături de moaștele Sfântului Apostol Simon Zilotul.

[2] Muceniciți de arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt. Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.

Acesta era ostaş pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, când domnea Domeţian în Antiohia cea din Pisidia. Iar apoi aruncând armele şi năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit de botezul cel întru Hristos. Pentru aceasta fiind adus la guvernator şi mărturisind că este creştin, a fost spânzurat şi strivit, şi după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost aşezat pe un pat de aramă, înroşit. Dar prefăcându-se focul în răcorire, mulţi din cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat de acea minune, şi au trecut la credinţa în Hristos. Iar Sf. Zosima a fost ferecat cu cătuşe şi legat de cai, fiind nevoit să alerge în urma guvernatorului care mergea la oraşul cananiţilor, timp de trei zile fără hrană; dar prin dumnezeiască purtare de grijă i s-au arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine şi celalalt un vas cu apă, şi mulţumind lui Dumnezeu a gustat din acestea. Deci adus fiind la cercetare, a fost din nou supus la chinuri şi la urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.

Acesta lepădându-se de lume şi făcându-se ucenic al marelui bătrân Siluan în pustia Egiptului, pentru covârşitoarea lui ascultare, şi pentru multa nevoinţă şi sărăcie, a ajuns făcător de minuni; căci pe mulţi demoni a izgonit din oameni, şi aşa cu cuvioşie vieţuind întru îngereşti nevoinţe, şaizeci şi doi de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare.

Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: “Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: “Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

iun.
20
vin
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului
iun. 20 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului

Sf. Sf. Mc. Metodie episcopul Patarelor (†312) • Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului • Sf. Mc. Gema, fecioara, muceniţă la Saintonge, Franța (†109) • Sf. Novat mărturisitorul, preot, de la Roma (151)Sf. Ier. Leon I[1], cel Mare, episcopul Romei (440/461) Sf. Mc. Pavel și Chiriac, de la Tomis[2] • Sf. Ier. Leucie, episcop de Vrontisopolis (sec. V) • Sf. Cuv. Mc. Goban (†670) şi Govan, din Galia (sec. VI) • Mutarea moaştelor şi a veşmintelor Sf. Ap. Luca, Andrei şi Toma, ale Prorocului Elisei şi ale Sf. Mc. Lazăr, în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, în timpul lui Constantin VII Porfirogenetul (sec. X) • Sf. Ier. Mina, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia  (†1116) • Sf. Gleb, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Nicolae Cabasila[3] (†1397) • Sf. Ier. Gurie, arhiepiscop de Kazan, în Rusia (†1630).

[1] Moaştele sale se află la Vatican, în Basilica San Pietro, sub altarul din absida stângă.

[2] Cf. Martirologiul Roman.

[3] Autor a două foarte importante scrieri: Viața în Hristos și Explicarea Dumnezeieștii Liturghii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.

Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare.

Deci văzând că se înmulţesc cei ce sprijină înşelarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu şi mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunoştinţa şi folosinţa, încă mai vârtos şi de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a proorocit dumnezeiescul acesta.

Tot în această zi, pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcăminţii Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Toma, a Proorocului Elisei şi a Mucenicului Lazăr, care s-au aşezat în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea a doi Sfinţi sihaştri, care cu pace s-au săvârşit în pustie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363.

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.

Nascut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se tragea, prin tatal sau, din familia Chamaetos ; a adoptat însa mai târziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche si renumita. Înca din tineretea sa a primit învatatura spirituala de la Dorotei Vlates [a fost unul din parintii spirituali cei mai renumiti din Tesalonic si a fondat, cu fratele sau Marc, pe acropola, Manastirea Pantocratorului (1355), care poarta astazi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, si a frecventat cercurile laicilor evlaviosi care practicau Rugaciunea lui Iisus sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350);dupã primirea educatiei literare si filozofice de baza de la unchiul sau, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul sau si a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers sa isi continue studiile la Scoala de Filozofie de la Constantinopol. Îsi însusi acolo o înalta cultura literara iar admiratia pe care o avea pentru Antichitatea clasica îl fãcu sa se plaseze de partea umanistilor, fara sã se îndeparteze cu toate acestea de învatatura Bisericii. În timpul sederii sale în capitala, disputa dintre Sfântul Grigore Palama si Varlaam (cf 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atentia asupra scopului ultim al vietii crestine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale si politice ale epocii sale. Dupa moartea lui Andronic al III lea (1341), Imperiul se gasi sfâsiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V lea Paleologu si cei ai lui Ioan Cantacuzino, situatie pe care o agrava revolta Zelotilor la Tesalonic împotriva puterii imperiale si a nobililor.

Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua initiativa negocierilor între rasculati si Ioan Cantacuzino. In 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe lânga fiul si reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, si obtinu în favoarea rasculatilor promisiunea unor conditii de predare avantajoase. Dar înca de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect si, stârnind pe Zeloti si populatia din cartierele marginase, luara cu asalt fortareata unde se refugiasera notabilii. Masacre josnice urmara, de la care Nicolae scapa ca prin urechile acului ascunzîndu-se într-o fântâna. Ramase cu toate acestea la Tesalonic pâna in 1347, fara sa fie hartuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, si, meditând asupra cauzelor razboiului civil, redacta mai multe tratate împotriva uzurii si inegalitatii sociale.

Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul sau la Constantinopol, facându-l consilierul sau în toate problemele importante ale Statului. Sub influenta celor doi oameni de încredere ai sai, Nicolae si Dimitrios Kydones, prietenul sau din copilarie, pe care îi numea barbati “ajunsi pe creasta întelepciunii profane, totodata filozofi în actiune si care au ales viata în castitate scutita de dezavantajele casatoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la manastirea Manganes ; dar trebui sa renunte la aceasta idee din cauza situatiei politice din Tesalonic.

În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activitati de scriitor, participând în acelasi timp în mod activ la viata publica. În septembrie 1347 facea parte din suita care îl însotea pe Sfântul Grigore Palama proaspat ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul îsi respinse pastorul iar ei se retrasera la Muntele Athos unde traira în isihie si rugaciune vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, dupa înabusirea revoltei Zelotilor si împacarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos si proclama isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite si se declara dupa aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latina, dar fara compromis doctrinal, în timp ce prietenul sau Kydones era de partea adversarilor isihasmului si adopta o atitudine de supunere fata de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V lea Paleologu si Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecinta destituirea Patriarhului Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu retinut ca posibil succesor dar în cele din urma fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs stralucit încoronarea lui Matei Cantacuzino în calitate de co-împarat ; dar la putin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit sa abdice si îmbratisa viata monahala sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la rândul sau destituit si trimis în exil, iar sfântul Calist fu rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditatiei asupra Tainei lui Hristos traite in Biserica. Nu se stie daca a ramas pâna la sfârsitul zilelor sale “un isihast laic” sau daca a devenit calugar, dupa cum lasa sa se înteleaga anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu exceptia unei sederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând manastirile de la Manganes, Xantopulos si Studion, îsi câstiga reputatia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtutii si înalte personalitati, precum împaratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept parintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea sa se angajeze din nou în tulburarile lumii, preferând sa ramâna în liniste pentru a compune cele doua tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Viata întru Hristos, marturii ale sfintiei sale si considerate pe buna dreptate doua capodopere ale literaturii crestine. Sfântul Nicolae adormi în pace, fara sa lase nici o marturie despre ultimele zile ale sale, intre 1391 si 1397.

În Viata întru Hristos, el arata cum, primind fiinta, miscarea si viata adevarata prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea si Împartasania, si crescând spiritual prin Sfintele Virtuti, credinciosii pot sa constate ca însusi Hristos, prin Sfântul Duh, vine sa salasluiasca si sa creasca în ei pâna la desarvârsirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu. Întruparea lui Hristos este baza oricarei vieti spirituale, caci unind ceea ce era despartit, ea a permis comuniunea, “amestecul” dintre creat si necreat. Aceasta viata întru Hristos începe, spune el, aici pe pamânt dar ea se desavârseste în Împaratia vesnica ce ne-a devenit astfel accesibila înca de acum, în Biserica. Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare din madularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care patrunde prin ferestre într-o încapere, si El desavârseste acolo Marea Taina a unirii sale nuptiale cu omul, introducând viata nemuritoare si vesnica în trupul sau muritor si supus transformarii. Cu toate acestea, prezenta Domnului nu va deveni activa decât daca noi “colaboram” (sinergie), decât daca raspundem liber darului lui Dumnezeu, nefacând nimic altceva decât sa “pazim” cu trezvie harul primit, ca o flacara aprinsa, asteptând a doua venire a Mirelui. Viata spirituala a crestinului consta deci în a-si “pazi” madularele si simturile, cu care s-a unit Hristos, si în a medita asupra cinstei pe care El ne-a facut-o. E într-adevar imposibil sa fie atras de rau oricine a cunoscut dragostea nebuna cu care ne-a iubit Hristos, pâna la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul sau si propriile sale madulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit si, dupa însusirea “Spiritului lui Hristos”, practicarea poruncilor lui devine usoara. Iar când, înaintând în Sfintele Virtuti, el va fi facut cu totul una vointa sa si cea a Mântuitorului, când nu va mai avea bucurie decât din ceea ce Îl bucura pe El si nu se va întrista decât de ceea ce Îl poate întrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viata lor comuna si îl va face partas la cele ale naturii dumnezeiesti a Dumnezeiului-Om. Aceasta îndumnezeire, tinta finala a destinului omenesc, Sfântul Nicolae Cabasila o vede reprezentata perfect în Maica Domnului care, prin frumusetea sufletului sau si prin vointa sa supusa cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfânt pentru ca Mântuitorul sa se nasca întrânsa.

Urmând o alta cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formatie dar isihast prin vocatie, a stiut sa arate ca îndumnezeirea si unirea cu Hristos constituie tinta finala a vietii spirituale a fiecarui Crestin, si nu doar a calugarilor retrasi departe de lume si de obligatiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului sau pentru a se face doctorul unui “isihasm sacramental”, el ocupa, de când pomenirea sa a fost recent introdusa în calendar, locul sau meritat în rândul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sarbatorile Maicii Domnului – PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
21
sâm
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie
iun. 21 toata ziua
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie

Sf. Mc. Iulian din Tars (†302) şi Afrodisie din Cilicia Armeniei • Sf. Sf. Mc. Terentie, episcop de Iconium azi Konya, în Turcia (sec. I) • Sf. Ier. Mărt. Ursicinie, episcop la Pavia, în Lombardia (216) • Sf. Mc. Rufin, Marcie, Ierperid, Saturnina, Stergia şi Ieremia, de la Siracuza, în Sicilia • Sf. Mc. Iulian Egipteanul şi cei împreună cu dânsul: Antonie, preotul, Anastasie, cel din morţi înviat, Chelsie, Vasilisa, mama lui, 20 de păzitori de temniţă şi 7 fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit, sub Dioclețian • Sf. Mc. Demetria[1], fecioara, de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Cuv. Mevanie, stareţ în Franţa (sec. VI) • Sf. Enghelmundie (Engelmund), propovă-duitor în Olanda (†720) • Sf. Mc. Artchilie, rege al Georgiei (†744) • Sf. Cuv. Ana (Anastasia), mama Sf. Sava, din Serbia (†1200) • Sf. Mc. Luarsav, rege al Georgiei (†1622) • Sf. Nou Mc. Nichita Nisireanul, din Chios, în Grecia (†1732) • Sf. Mc. Gheorghe, arhimandritul (†1932), şi Pavel, preotul (1938), din Rusia.

[1] Este fiica Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și a Sf. Mc. Dafroza (4 Ianuarie) și sora Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie). Moaştele ei se află la Roma, în biserica Santa Bibiana, sub altarul principal.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Cilicia.

Sf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie. Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic Iulian.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Afrodisie.

Acesta era din ţara Ciliciei. Crezând din copilărie şi închinându-se lui Hristos, a fost prins şi adus înaintea stăpânitorului Dionisie, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, şi băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, şi spânzurat cu capul în jos; şi izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulţi dintre elini spre credinţa lui Hristos. Aceştia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două şi au întins pe sfântul, şi au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostaşi, iar sfântul îndată şi-a dat sufletul şi luă cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian Egipteanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Iulian: Antonie preotul, Anastasie, cel din morţi înviat Chelsie, Vasilisa, maica lui, douăzeci de păzitori de temniţă şi şapte fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nichita Nisireanul, care a mărturisit în Hio, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
22
Dum
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina
iun. 22 toata ziua
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina

†) Sf. Ier. Grigorie Dascălu, mitropolitul Ţării Româneşti (1834) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei, azi Dülük, în Turcia (†380) • Sf. Mc. Zinon şi Zina, din Arabia (†304) • Sf. Mc. Flaviu Clement, consul roman, soțul Sf. Flavia Domitilla, mucenicit sub Domițian (96) • Sf. Mc. Iulian, de la Rimini, în Romagna, sub Deciu (250/251) • Sf. Mc. Alban, întâiul mucenic din Marea Britanie (†287/303) • Sf. Mc. Pombian şi Galaction • Sf. Mc. Acachie și cei 10.000 împreună cu dânsul, de pe muntele Ararat, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Iuliania şi Satornin, fiul ei • Sf. Ier. Ioan, episcop de Napoli (sec. V) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Como (512) • Sf. Aaron, pustnicul, din Bretania, apoi episcop (†522/538) • Sf. Consorţia (sec. VI), Precia (sec. VII) din Galia, azi Franța • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], stareţul Mănăstirii Înaintemergătorului, de pe insula Pantelleria, la sud de Sicilia (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Atanasie al III-lea, patriarhul Antiohiei (†1171).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atâta vitejie a sufletului, şi atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoşa şi îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfârşitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său şi întâiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zinon şi Zinas, sluga lui (+ 304).

Aceştia erau din Filadelfia Arabiei, care din vechi se numea Eman. Zinon se afla ostaş cu rânduială, având pe Zinas slugă, şi aflând pe Maxim guvernatorul că jertfea idolilor, s-au declarat şi s-au arătat cine sunt; pentru care Zinon a fost bătut cu vine de bou, iar el stând aproape de jertfelnic, lovindu-l cu piciorul, l-a răsturnat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, apoi fiind băgat în temniţă, i s-au pus picioarele în butuc, unde intrând Zinas şi fericind şi sărutând legăturile lui, a fost închis şi el din porunca guvernatorului. După aceea au fost scoşi iarăşi la întrebare, şi nevrând a se lepăda de Hristos, au fost supuşi la nenumărate şi felurite chinuri, iar la urmă li s-au tăiat capetele cu sabia. Şi se face praznicul lor, în sfânta mucenicie a Sf. Gheorghe la Chiparisie.

En français, d’après le Synaxaire du Père Macaire de Simonos-Petras (Mont Athos):

Ces Saints Martyrs étaient originaires de Philadelphie en Arabie *. Zénon servait dans l’armée romaine au temps de la persécution de Maximien. Désirant témoigner de sa foi au Sauveur par le sacrifice de sa vie, il distribua ses biens aux pauvres et libéra ses esclaves, puis il alla se présenter devant le gouverneur Maxime, célebre pour son zele dans le culte des idoles, suivi de son serviteur Zénas qui lui était resté attaché. D’une voix assurée Zénon reprocha au magistrat de dépenser en vain ses efforts pour ces illusions que sont les dieux paiens. Maxime ordonna aussitôt aux gardes de le flageller a coups de nerfs de boeuf; mais, bien qu’il fut retenu par les soldats, Zénon put étendre la jambe et renverser l’autel des idoles. Maxime, hors de lui, le fit alors étendre sur le chevalet pour lui déchirer les flancs, puis on frotta ses plaies avec du sel et du vinaigre avant de le jeter en prison, les pieds enserrés dans un étau jusqu’au quatrieme trou. Zénas, étant parvenu a s’introduire dans la prison, supplia son maître de ne pas etre séparé de lui, et, sur l’ordre de Maxime, il fut enfermé dans le meme cachot. Les deux valeureux athletes de la piété, soumis a l’interrogatoire, refuserent de renier le Christ, aussi furent-ils fustigés sans pitié, et on appliqua des tringles incandescentes sur la poitrine de Saint Zénon. Les bourreaux les suspendirent ensuite par les aisselles et leur attacherent de lourdes pierres aux pieds, puis ils les précipiterent dans une fosse embrasée et répandirent de l’huile sur leur corps. Comme ils avaient été miraculeusement préservés par la Grâce, ils remporterent la couronne de la victoire en étant décapités.

* L’ancienne Rabba des Ammonites, sur la riviere Jabboq (cf II Rois 12:26), aujourd’hui Amman en Jordanie. Elle fut hellénisée et reçut ce nom sous Ptolémée II Philadelphe (285-246 av. J.C.)

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pombian, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Galation, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvârşit.

Sfânta Iuliana a fost aruncată în foc împreună cu copilul ei pentru vina de a fi fost creştină.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Paulin, episcop de Nola (Italia – regiunea Campania, provincia Napoli).

Sfântul nostru Părinte Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocraţie romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania şi în Spania. A primit o educaţie rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai mare orator al acelei vremi şi a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeţi ai creştinătăţii latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au şi fost încredinţate înalte sarcini politice: deveni membru al Senatului, primi demnitatea de consul şi chiar sarcina de guvernator al Campaniei (380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărţindu-şi timpul între administrarea afacerilor sale si activităţile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) şi cu Sfântul Martin de la Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum şi un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influenţa salutară a lui Delfin, Episcop al oraşului Bordeaux, îl făcură să conştientizeze zădărnicia vieţii sale mondene şi să se îndrepte către Dumnezeu. Botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, începu de îndată să ducă o viaţă ascetică şi să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.

Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuţile (393). În timpul acestei şederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori şi mai adânc credinţa şi renunţarea sa la lume şi începu să îşi vândă averea pentru a câştiga bunurile cereşti. “Cu ajutorul bogăţiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea ; cu toate bunurile mele pământeşti am plătit nădejdea cerului ; căci nădejdea şi credinţa valorează mai mult decât bogăţiile trupului”. Apoi, întorcându-se în Aquitaine, îşi eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obţinuţi din vânzarea pământurilor şi caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri şi a-i ajuta pe cei nevoiaşi. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admiraţia pe care mulţi i-o purtau pentru încreştinarea lui atrase invidie din partea unor înalte feţe preoţeşti, însuşi Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocraţiei, cei rămaşi păgâni îi considerau această viaţă în pocăinţă drept o extravaganţă, reproşând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toţi oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viaţa ascetică.

Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, unde organiză o comunitate de asceţi, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soţia sa, cu care de când se convertise trăia ca frate şi soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăinţă din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi şi legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor şi imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulţimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor şi cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea şi el tot atâţia vizitatori, aristocraţi evlavioşi sau asceţi, precum Sfânta Melania cea Bătrână şi apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deşi retras şi ducând o viaţă de pocăinţă, Paulin nu îşi abandonă activitatea poetică şi continuă să întreţină o vastă corespondenţă cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alţii Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Sulpiciu Sever, precum şi cu înalte personalităţi din Galia şi de la Roma cărora le insufla virtuţile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola şi îşi îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola şi îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălţă această rugăciune : “Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginţii mei, căci Tu ştii unde sunt toate bunurile mele”. Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tănărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : “Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânieze. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viaţa sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercaţi uşurare. Nu era nimeni dintre cei depărtaţi de el care să nu-şi doreasca să se apropie de dânsul şi nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să îşi dorească să nu se mai despartă niciodată de el”. Înşişi împăraţii aveau o atât de mare consideraţie pentru el încât îl convocară la un Sinod ţinut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenţi la succesiunea Papei Zosima (419).

Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinţii Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunţa apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze şi chemă la Sfânta Împărtăşanie pe toţi penitenţii pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providenţial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce şi-a luat rămas bun de la feţele bisericeşti rostind urări de pace, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431. Sfintele sale moaşte se odihnesc astăzi în Catedrala de la Nola.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

iun.
23
lun
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul
iun. 23 toata ziua
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul

Sf. Mc. Agripina (260) şi cele împreună cu dânsa: Paula, Vasa şi Agatonica, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Aristocle, preotul, Dimitrian, diaconul, şi Atanasie, citeţul, din Cipru (†302) • Sf. Mc. Felix, preotul, de la Sutri, în Toscana (274) • Sf. Mc. Ioan, preotul, de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Mc. Eustochie, preotul, şi cei împreună cu dânsul: Gaia, nepotul său, şi fiii săi: Lolia, Prov şi Urban, din Ancira, azi Ankara, în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Domnoletie, de la Limoges, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Eteldreda[1], stareţă la Ely, în Anglia (†679) • Pomenirea Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir şi a Domnului nostru Iisus Hristos, în Rusia (1480) • Pomenirea pocăinţei lui Teofil • Sf. Ier. Atanasie, episcopul Citriei, în Cipru • Sf. Cuv. Nichita şi cei 3 ucenici ai săi: Teodor, Grigorie şi Daniil, de la Teba, în Egipt, (sec. XI) • Sf. Ier. Dionisie, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia (†1182) • Sf. Artemie[2], pruncul, de la Verkola, în Rusia (†1545) • Sf. Ier. Gherman, episcop de Kazan, în Rusia (†1567) • Sf. Cuv. Iosif (†1621), Antonie și Ioanichie, stareţi ai Mănăstirii Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir, de la Vologda, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Gherman, arhiepiscop de Kazan, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Mihail de la Mănăstirea Klops, din Novgorod, în Rusia • Sf. Noi Mucenici din Creta (†1821).

[1] Este fiica Sf. Cuv. Eresvida (3 sept.) și sora Sfintelor Cuvioase Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Vitburga (8 iul).

[2] Prunc lovit de trăsnet, ale cărui moaște s-au descoperit în chip minunat.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana.

Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăciunea patimilor, pentru ca împodobindu-şi sufletul cu fecioria şi cu bărbăţia, şi făcându-se mireasa lui Dumnezeu, a alergat cu îndrăznire şi cu vitejie la mucenicie, dându-se pe sine la multe chinuri pentru iubirea şi dragostea lui Hristos, Mirele său.

După aceea fiind bătută cu toiege la trup, a zdrobit prin bătăile ei oasele păgânătăţii, şi fiind dezbrăcată de haine, a mustrat şi a defăimat goliciunea vrăjmaşului. Şi legând-o cu legături şi punând-o la munci, şi de înger fiind dezlegată, a dezlegat toată credinţa cea rea. Drept aceea în acele chinuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar acestea a pătimit sfânta în timpul împărăţiei lui Valerian (253-259).

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Vasa, Paula şi Agatonica, care au dus moaştele sfintei Agripina de la Roma în Sicilia.

Iar sfintele Vasa, Paula şi Agatonica, luând pe ascuns trupul sfintei din cetatea Romei şi trecând din loc în loc, şi făcând îndelungă călătorie pe mare, au sosit la eparhia Siciliei, şi l-au pus acolo. Şi îndată s-a izbăvit Sicilia de întunecoasa răutate a demonilor, iar agarenii încercând să fure cetăţuia bisericii ei, şi-au găsit pieirea desăvârşită. Şi de atunci până astăzi se curăţă leproşii, mergând acolo cu credinţă, şi orice boală trece cu rugăciunea ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul şi Atanasie anagnostul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban (secolul al IV-lea).

Sfântul Eustohie era preot al idolilor oraşului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În faţa spectacolului mulţimilor de Mucenici Creştini care se dădeau spre moarte pentru Mântuitorul şi care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor şi, prezentându-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat şi apoi ordonat preot. Regăsindu-şi cei trei copii: Lolia, Prov si Urban precum şi pe nepotul său Gaie, într-un sat din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăţă Credinţa în Iisus Hristos şi îi boteză, precum şi pe toate celelalte rude ale sale. Continuând pe cale, a fost arestat de păgâni şi condus în faţa guvernatorului. Cum îl mărturisea fără frică pe Mântuitor, guvernatorul porunci să fie sfâşiat de la coaste până pe şolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi, fu încredinţat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se lepădă de Hristos ca să-şi scape viaţa. Călăii îi luară atunci cu forţa pe Sfânta Lolia si pe fratele său Urban, îi aşezară faţă în faţă şi le sfâşiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sângele în mâinile sale, pentru a se unge ca şi cu un Sfânt Balsam. El fu prins cu brutalitate si biciuit pe spate si pe pântece. În timp ce tinerii sufereau astfel chinurile, Sfântul Eustohie era decapitat. La câteva zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legaţi de o roată mare de bronz şi puşi pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins flăcările, atunci ei au fost tunşi si le-au fost bătute cuie în cap, după care călăii tăiară sânii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră cu săbii de lemn cu care se antrenau soldaţii. Cum merituoşii copii continuau să îşi mărturisească credinţa, mai puternică decât moartea şi decât chinurile, ei au fost decapitaţi, pătrunzând învingători în curtea cerească.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iun.
24
mar
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana
iun. 24 toata ziua
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana

Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava • Sf. Ier. Niceta de Remesiana, azi Bela Palanka, în Serbia (sec. V) • Soborul Sf. Zaharia[1] şi Elisabeta[2]Soborul primilor Sfinți Mucenici de la Roma, sub Nero (64) • Sf. Mc. Rogatie, din Cartagina, azi în Tunisia • Sf. Mc. Faust şi cei 23 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Agoard, Agilbet și cei împreună cu dânșii, de la Créteil, lângă Paris (sec. V) • Sf. Cuv. Germochie, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Antonie, ctitorul Mănăstirii Dymsk, din Novgorod, Rusia (†1224) • Sf. Iacov şi Ioan[3], pruncii, de la Meniuja, în Rusia (†1569) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, din Cezareea Capadociei, mucenicit la Constantinopol (†1765) • Sf. Cuv. Atanasie[4] de la Paros, în Grecia (†1813).

[1] Vezi nota de pe 5 septembrie: Sf. Proroc Zaharia.

[2] La Venezia, în biserica San Giovanni Crisostomo, se află un os din moaștele sfintei Elisabeta.

[3] Frați de sânge, uciși de răufăcători.

[4] Ieromonah, profesor și membru activ în mișcarea Colivarilor din Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de “Apostol al daco-romanilor”.

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

iun.
25
mie
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
iun. 25 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Sf. Cuv. Mc. Fevronia, de la Nisibe, azi Nusaybin, în Turcia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Orentie și frații săi de sânge: Farnacie, Erozie, Firmie, Firminie, Chiriac şi Longhin, soldați în armata romană, muceniciți în Caucaz, sub Maximian (†300/305) • Sf. Mc. Leonida, Livia şi Eutropia, fecioarele, de la Nisibe, sub Diocleţian (†304) • Sf. Cuv. Dionisie, ctitorul Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos (†1389), şi Dometie sihastrul, urmașul său (†1410) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, Anceia, Antonie, Irineu, Teodor, Dionisie, Apolonie, Victor şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (301) • Sf. Mc. Medean, de la Otricoli, în Umbria • Sf. Cuv. Simeon • Sf. Ier. Prosper[1], episcop de Reggio Emilia (466) • Sf. Ier. Maxim[2], mărturisitorul, episcop de Torino, în Piemonte (466) • Sf. Ier. Moluag, episcop şi propovăduitor în Scoţia (†572) • Sf. Adalbert, propovăduitor în Olanda (†710) • Sf. Cuv. David şi Eufrosina[3], făcătorii de minuni, din Rusia (†1228) • Sf. Cuv. Nou Mc. Procopie[4], din Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1811) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Attalia, azi Adalia, în Turcia (†1823) • Sf. Cuv. Mărt. Nicon, ieromonahul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1931).

[1] Trupul Sfântului Ierarh Prosper a fost îngropat în biserica Sf. Apolinarie din Reggio-Emilia. În secolul al X-lea, această biserică fiind inundată, trupul Sfântului a fost mutat în biserica Santa Maria (catedrala) din centrul orașului, în așteptarea construirii unei noi bazilici. În biserica nou construită au fost așezate în secolul al XVI-lea, sub altarul principal, moaștele Sfântului Prosper.

[2] Mărturisitor al dreptei credințe, Sfântul Maxim de Torino a scris mai multe omilii care au ajuns până în zilele noastre; într-una dintre ele îi pomenește pe primii mucenici de la Torino: Avventorie, Octavian și Solutorie. Moaștele Sfântului Maxim se află în biserica San Massimo de la Colegno, din Torino, una dintre cele mai vechi biserici creștine din Piemonte și, probabil, sediul Sfântului episcop. Este ocrotitorul orașului Torino.

[3] Acești monahi fuseseră, în lume, prințul Petru și prințesa Febronia. Moaștele lor se află astăzi la Murom, în Rusia.

[4] Originar din Varna în Bulgaria, a devenit monah la Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
26
joi
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goţiei
iun. 26 toata ziua
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goţiei

Sf. Cuv. David din Tesalonic, făcătorul de minuni (†540) • Sf. Ier. Ioan, episcopul Goției, azi Mangup, în Crimeea (sec. VIII) • Sf. Mc. Ioan şi Pavel[1], fraţi de sânge, de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) Sf. Ier. Mc. Vigiliu[2], episcop de Trento, ucis de păgâni pe valea Rendenei (405) • Sf. Cuv. Antion • Sf. Sf. Mc. Salvian, episcop de Angouleme, şi Sf. Mc. Superie (Super), din Franța (†770) • Sf. Ciniburga (Cyniburg), prinţesă din Anglia • Cinstirea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu de la Tikhvin, în Rusia (1383) Cinstirea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu de la Mănăstirea Neamț (1389) • Sf. Ier. Dionisie Mărturisitorul, arhiepiscop de Suzdal, în Rusia (†1385) • Sf. Cuv. Nou Mc. David, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos, mucenicit la Tesalonic (†1813) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, preotul, din Rusia (†1918).

[1] Moaştele Sfinților Mucenici Ioan și Pavel se află la Roma, în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, care a fost construită pe locul casei în care au locuit cei doi fraţi, în care au primit şi mucenicia; cei doi au fost slujitori ai fiicei împăratului Constantin, Constanţa, motiv pentru care au și fost muceniciți sub Iulian Apostatul.

[2] Pe mormântul Sfântului Sfințit Mucenic Vigiliu a fost construită actuala catedrală din Trento.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cum i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.

Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 5

iun.
27
vin
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Mironosiţă Ioana
iun. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Mironosiţă Ioana

Sf. Cuv. Samson primitorul-de-străini, preot și făcător de minuni, de la Constantinopol (†530) • Sf. Ioana Mironosița (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Crescențiu, episcop de Vienne, în Franța, sub Traian (†100) • Sf. Mc. Crisp, Felix, Crispin, Crispian şi Crispinian, fraţi de sânge, şi Sf. Mc. Felicia şi Spinela, surori de sânge, de la Roma • Sf. Mc. Anect, din Cezareea Capadociei (†304) • Sf. Crispin, preotul, Crispinian, clericul, şi Benedicta, fecioara[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Mc. Marchie şi Marchia • Sf. Mc. Abdul[2] (sec. IV) • Sf. Cuv. Luca, pustnicul • Sf. Cuv. Sever, prezbiterul • Sf. Cuv. Simeon, de la Kafr Abdin, din Siria (sec. V) • Sf. Mc. Iacov, din Emesa, azi Homs, în Siria • Sf. Cuv. Gheorghe Athonitul, stareţ al Mănăstirii Iviron, din Sfântul Munte Athos (sec. XI) • Sf. Cuv. Martin, de la Mănăstirea din Turov, în Belarusia (sec. XII) • Sf. Mc. Luca, de la Ierusalim (sec. XIII) • Sf. Cuv. Serapion, de la Mănăstirea de la Lacul Koja, în Rusia (†1611) • Sf. Sf. Mc. Chirion al II-lea, patriarhul Georgiei (†1918).

[1] Sfinții Crispin, Crispian și Benedicta au primit mucenicia în acelaşi loc în care au primit-o Sfinții Mucenici Ioan şi Pavel, unde avea să fie construită mai târziu biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio.

[2] În traducere înseamnă Robul și corespunde în grecește la Doulos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.

Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Urvan guvernatorul Cezareei din Capadocia. Şi pentru că învăţa pe creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze de chinuri, ci mai vârtos să se îmbărbăteze pentru adevăr şi să moară pentru dreapta credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Şi întâi a fost băgat în temniţă; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit să jertfească la idoli, pe care el i-a doborât jos prin rugăciune; drept aceea a fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece ostaşi. Apoi a fost spânzurat de un lemn. Şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale picioarelor, şi a fost strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Dar biruind chinurile şi prin arătarea dumnezeiescului înger rămânând sănătos, a fost în repetate rânduri şi în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Văzând puterea cu care răbda chinurile şi seninătatea cu care le aştepta, mulţi din cei de faţă mergând către dânsul, se botezau şi se vindecau de bolile ce aveau. Însă pentru acestea, cei ce se botezaseră au fost ucişi prin tăierea capului, iar sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urmă scoţându-i două fâşii de piele de pe spinare din grumazi până în călcâie, sfântul a luat una şi a azvârlit-o în obrazul judecătorului, pentru care i s-a tăiat capul, întru slava şi lauda adevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.

Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie şi despre trei sute de litre de aur.

În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetăţi, Sinesie, episcop al Cirenei, bărbat şi filozof, şi iubitor de străini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof şi acela, dar nu iubitor de străini, grec însă cu credinţă şi foarte pornit spre închinăciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la şcoală şi împrietenindu-se, nu contenea Sinesie a-l sfătui, şi în tot chipul a încercat ca să-l aducă pe acela spre cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi în sfârşit târziu oarecând l-a plecat pe el să se facă creştin, şi botezându-l cu toată casă sa, îi vorbea lui despre judecata şi ce va să fie şi despre răsplătire, şi despre iubirea de săraci şi milostenie, căci Evagrie avea multă avere şi nu puţin aur; era însă învârtoşat şi atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul în toate chipurile ca să moaie învârtoşarea lui şi să-l aducă la îndurare, şi nicicum putând, în sfârşit l-a plecat ca să împartă aurul la săraci pentru ca să-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea episcopul. Dar mai întâi acela a zis către episcop:

“Eu mă aflu cu totul neputincios ca să împart cu mâinile mele acest aur la săraci după învăţătura ta, însă tu dacă crezi că-mi spui adevărul, primeşte trei sute litre de aur şi, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata lor, împarte precum voieşti, şi aşa cu adevărat, voi cunoaşte că-mi va plăti precum tu zici”; şi plecându-se episcopul la aceasta şi împărţind aurul, Evagrie a luat dovada scrisă de mâna episcopului, şi o avea în păstrare. Deci mai trăind după aceasta câţiva ani şi căzând într-o oarecare boală, aproape de darea sufletului fiind, a poruncit fiilor săi ca, atunci când îl vor îngropa, să-i pună în mâini dovada scrisă de episcop şi apoi să-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii săi dovada, au făcut precum li s-a poruncit, şi după a treia zi de la îngroparea lui s-a arătat Evagrie episcopului Sinesie, zicându-i: “Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală; iar spre a ta deplină încredinţare, cu însăşi mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat”, căci nu ştia episcopul că împreună cu Evagrie fusese îngropată şi dovada dată de el. Făcându-se ziuă, a chemat episcopul pe fiii lui Evagrie şi i-a întrebat dacă au îngropat şi altceva împreună cu tatăl lor, iar ei îi spuneau că nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: “N-aţi îngropat împreună cu el şi o oarecare hârtie?” Atunci ei, aducându-şi aminte, i-au zis aşa: “Stăpâne, când era el aproape de sfârşit, ne-a dat nouă o hârtie, zicându-ne: “După ce mă veţi îngropa, să nu mă acoperiţi cu piatra de deasupra mormântului, până ce nu-mi veţi pune în mâini această hârtie fără să ştie cineva despre aceasta”. Atunci episcopul degrabă împreună cu fiii lui Evagrie şi cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreună cu ei şi unii bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie şi deschizând, au văzut pe Evagrie zăcând cu bună întocmire şi după rânduială, neavând nimic neplăcut.

Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe care şi luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: “Eu, Evagrie filozoful, scriu ţie preacuviosului episcop:

Bucură-te întru Domnul. Am primit datoria, şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi cuvioşiei tale, că am câştigat însutita comoară în ceruri şi viaţa veşnică precum mi-ai făgăduit mie”. După ce au văzut toţi scrisoarea proaspătă şi au cunoscut că este scrisă de mâna mortului, mai ales că au adeverit aceasta fiii aceluia, că, atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreună cu tatăl lor, avea scrise numai cele de mâna episcopului, s-au spăimântat toţi, şi cu mare glas întru multe ceasuri strigau: “Doamne miluieşte”. Povestea şi cel ce le-a spus acestea ca şi scrisoarea aceasta se păstrează până acum, acolo, unde se păstrează odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredinţare a multora, arătând adică datoria, cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea după moartea lui Evagrie, este proaspătă şi de mâna sa scrisă.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.

Sfânta Ioana Mironosiţa, soţia lui Chusa, administratorul proprietăţii Regelui Irod, a fost una din femeile care L-au urmat şi însoţit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale pe pământ. Ea este amintită de Sf. Ap. Luca în capitolele 8:3 şi 24:10. Împreună cu celelalte mironosiţe, Ioana s-a dus la mormântul Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir după moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri despre minunea învierii lui Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf. Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat (24 februarie).

Sf. Ioana mai este prăznuită şi în Duminica Mironosiţelor.

Tot în această zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marchie şi Marchia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
28
sâm
Aducerea moaştelor Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papias
iun. 28 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papias

Aflarea moaştelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Chir şi Ioan • Sf. Mc. Papia, din Sicilia, sub Diocleţian, (284/305) • Sf. Mc. Macedonie • Sf. 3. Mucenici din Galatia • Sf. Ier. Donag, episcopul Libiei • Sf. 70 de Mucenici din Schitopolis • Sf. Cuv. Ulchian • Sf. Ier. Zaharia, episcop de Lyon, în Franța (sec. III) • Sf. Cuv. Magnu • Sf. Cuv. Moise, pustnicul • Sf. Cuv. Senufie, pustnicul, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Austelie (Austell), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Pavel, doctorul, din Corint (sec. VII) • Sf. Ier. Leon al II-lea[1], episcopul Romei (682/683) • Sf. Ier. Pavel I Mărturisitorul[2], episcopul Romei, sub Constantin V Copronim (767) • Dreptul Serghie Magistratul, mărturisitorul[3], întemeietorul mănă-stirii Născătoarei de Dumnezeu, din Nicomidia (†866) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din regiunea Novgorod, în Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Serghie şi Gherman, făcătorii de minuni, întemeietori ai Mănăstirii Valaam, din Karelia, în Rusia, azi în Finlanda (†1353).

[1] Moaştele Sfântului Leon al II-lea se află la Vatican în Basilica San Pietro, sub altarul din Capela Coloanei, alături de moaştele sfinților papi Leon I şi Leon al III-lea.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața iconoclasmului.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața iconoclasmului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.

Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.

Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos, din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele mâinilor şi ale picioarelor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

iun.
29
Dum
(†) Sf. Apostoli Petru şi Pavel
iun. 29 toata ziua
(†) Sf. Apostoli Petru şi Pavel

(†) Sfinţii Slăviţi Apostoli Petru[1] şi Pavel[2], muceniciți la Roma, sub Nero (65/68) • Sf. Mc. Marcel şi Anastasie, ostaşul, de la Bourges, în Franța, sub Aurelian (†274) • Sf. Cuv. Benedicta, fecioara, de la Sens, din Burgundia, în Franța (sec. III) • Sf. Ier. Leolin şi Ilarie, episcopi de Padova (sec. III-IV) • Sf. Ier. Sir, episcop de Genova, în Liguria (380) • Sf. Ier. Casie, episcop de Narni, în Umbria (558) • Sf. Cuv. Mc. Iuliota (Juliot), din Anglia • Sf. Petru, făcătorul de minuni, prinţul hoardei tătare, de la Rostov, din Rusia (†1290) • Sf. Cuv. Nou Mc. Teoghen, arhimandritul, din Rusia (†1939).

[1] Ocrotitor al Romei, împreună cu Sfîntul Apostol Pavel. Mormântul Sfântului Apostol Petru se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta de sub altarul principal; capul Sfântului Apostol Petru se păstrează la Roma în catedrala San Giovanni in Laterano, deasupra baldachinului altarului papal, alături de capul Sfântului Apostol Pavel; alte părticele din moaștele Sfântului pot fi cinstite în perioada Postului la biserica S. Pudenziana al Viminale, alături de moaștele altor mucenici. La Veneția, de la Sfântul Apostol Petru, se păstrează un os, în biserica San Simeone Grande, şi altul, la Santa Maria dei Gesuiti.

[2] Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel se află la Roma, în catedrala San Paolo fuori le Mura, sub altarul principal; capul Sfântului se păstrează la San Giovanni in Laterano (vezi nota de mai sus) și, alte părticele, la biserica S. Pudenziana al Vinimale (vezi nota de mai sus). Legat de Sfântul Apostol Pavel, tot la Roma, la abația Tre  Fontane, se pot cinsti coloana pe care a fost decapitat Sfântul și cele trei izvoare despre care tradiția spune că au izvorât în momentul muceniciei. La Veneția, se păstrează un deget din moaștele Sfântului, în biserica San Francesco della Vigna. Sfântul Apostol Petru este, împreună cu Sfântul Apostol Andrei și cu Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

iun.
30
lun
† Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
iun. 30 toata ziua
† Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ

† Soborul Sfinților 12 Apostoli: Petru, Pavel, Andrei, Iacov, Ioan, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov al lui Alfeu, Simon Zilotul, Iuda al lui Iacov, Matia și al celor împreună cu dânșii: Iacov, fratele Domnului, Simeon, Varnava, Marcu, Luca, Filip, Anania, Just, Ştefan, Prohor, Nicanor și Parmena • †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ (sec. XIV) Sf. Mc. Emiliana, fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Lucina[1], de la Roma • Sf. Maria, mama Sf. Ap. Marcu, de la Ierusalim (sec. I) • Sf. Mc. Maliton • Sf. Ier. Marţial, episcop de Limoges, în Franța (†250) • Sf. Mc. Petru, din Sinope, azi Sinop, în Turcia • Sf. Dinara, regină a Georgiei (sec. X) • Sf. Cuv. Gheorghe Ivireanul, cel întocmai cu apostolii (†1065) • Sf. Petru, prinţ tătar (†1290) • Sf. Nou Mc. Mihail Grădinarul (†1770).

[1] Ucenică a apostolilor, ea ajuta la îngroparea mucenicilor și îi cerceta pe cei întemnițați și chinuiți.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, “Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului Mihul de la Crişul Alb”, precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

aug.
1
vin
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)
aug. 1 toata ziua
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Scoaterea cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci • Sf. Șapte Frați Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, mama lor, Solomonia, şi Bătrânul Eleazar, preotul (164 î. Hr.) • Sf. 9 Mucenici din Perga Pamfiliei: Leontie, Atu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun şi Evcleu (300) • Sf. Mc. Bun, Faust, Mavru, Calomniosie, Ioan, Exuperie, Chiril, Vasile, Teodor, Cart şi Onorat, de la Roma, sub Valerian (253-260) • Sf. Mc. Secondina, Donatula, Secondula, Maxima, Justa, Manandru, Profunie, Siluan şi Donat, de la Roma • Sf. Mc. Iusta, fecioara, de la Aquileia, sub Diocleţian • Sf. Mc. Felix și Roman, de la Girona, în Spania, sub Dioclețian (304) • Sf. Ier. Verie I, mitropolit de Vienne, Franța (314) • Sf. Ier. Eusebiu mărturisitorul, episcop de Vercelli, în Piemonte, luptător împotriva arianimsului (371) • Sf. Ier. Leon, episcop de Ferrara, în Emilia (sec. IV) • Sf. Mc. Minesie, Mineu şi cei împreună cu dânșii, cinstiți la Viglentie, Constantinopol: Eleazar, Chiriac, Teodor şi Polieuct • Sf. Mc. Papa cel Tânăr • Sf. Mc. Elesa, din insula Kythira, Grecia (375) • Sf. Ier. Verie al II-lea, mitropolit de Vienne, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Exuperie, primul episcop de Bayeux, în Franța (405) • Sf. Cuv. Riochie (Rioch), stareț la Innisboffin, Irlanda, nepot al Sfântului Patrick (480) • Sf. Cuv. Rubilie, sihastrul, din Siria (sec. V) • Sf. Sever, preotul, din Bigorre, Franța (500) • Sf. Mc. Almeda, prinţesa, din Anglia (sec. V-VI) • Sf. Ier. Pergatie, horepiscop la Tregor, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Chenidie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Arcadie, episcop de Bourges, în Franța • Sf. Cuv. Friardie şi Secondelie, pustnicii, de lângă Nantes, în Franţa (577) • Sf. Cuv. Chenetie (Kenneth), pustnicul, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Ier. Timotei, făcătorul de minuni, episcop de Proconesia, (azi Marmara Adasi), Turcia (sec. VI) • Sf. Cuv. Venerandie (536), Pavel (544), Iucundin (600), Secundin (622) și Recolemie (640), stareți ai Mănăstirii Sf. Mavrichie, de la Agaune[1], în Elveția • Sf. Cuv. Peregrin, pustnicul, din Apenini, lângă Modena (643) • Sf. Cuv. Ionatie (Jonatus), din Franța (695) • Sf. Maria Mângâietoarea[2], sora Sf. Ier. Anon, episcop de Verona (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Vasile, episcop de Cernigov, în Ucraina (1918) • Sf. Nou Mc. Dimitrie, protoiereul, din Rusia (1937); Sf. Alexandru mărturisitorul, în Rusia (1961).

(Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Ap. I Corinteni 12, 12-26

Ev. Matei 18, 18-22; 19, 1-2, 13-15

[1] Este vorba despre mănăstirea unde se află moaștele

Sfântului Mucenic Mavrichie.

[2] A scăpat Verona de foamete.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.

Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni, pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Pastilor).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : “La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : ” Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira “. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : “Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : ” Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! “.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! “.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui “. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! “.

In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! “.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale “. Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 26

aug.
2
sâm
Aducerea moaştelor Sf. Întâiului Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare
aug. 2 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Întâiului Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare

Aducerea moaştelor Sf. Întâi Mc. şi Arhidiacon Ştefan de la Ierusalim la Constantinopol (428) • Mutarea moaștelor Drepților Nicodim, Gamaliel și Habib (1557) • Aflarea moaştelor Sf. Mc. Maxim, Dada şi Cvintilian, de la Durostorum (Silistra), azi în Bulgaria • Sf. Mc. Foca • Sf. Mc. Rutilie, din Africa, sub Septimiu Sever (211) • Sf. Ier. Maxim mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcop de Padova (sec. II) • Sf. Mc. Felix şi Nichita, de la Verona • Sf. Ier. Auspiciu, primul episcop de Apt en Provence, în Franța (398) • Sf. Fotinia (Luminița) Cipriota, din Cipru • Sf. Cuv. Viniac (Winiak), din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Irvina de la Mare, pustnică în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Fredlemidie (Fredlemid), episcop de Kilmore, în  Irlanda (sec. VI) • Sf. Mc. Sidvelia (Sidwell), fecioara, din Anglia • Sf. Cuv. Eteldrita, pustnica, fostă prinţesă, din Anglia (835) • Sf. Cuv. Vasile, de la Kubinsk, în Rusia (1472) • Sf. Cuv. Marcu, de la Bielavinsk, Rusia (1492) • Sf. Vasile, cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (1552) • Sf. Nou Mc. Teodor, de la Mănăstirea Tsanakal, din Rusia, mucenicit în Dardanele (1690) • Sf. Cuv. Mc. Platon, din Rusia (1937).

Ap. I Corinteni 13, 4-13; 14, 1-5

Ev. Matei 20, 1-16


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.

Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:

Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: “Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”.

Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.

Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: “Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.

De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.

Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.

Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: “Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul”. Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.

Alte icoane de-ale sfântului întâi-mucenic si arhidiacon Stefan.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august. Iar acum moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

aug.
3
Dum
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic
aug. 3 toata ziua
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic

Sf. Cuv. Isaachie (406), Dalmat (440) şi Faust (448), stareți la Constantinopol • Sf. Salomeea Mironosiţa, soția lui Zevedeu, mama Sfinților Apostoli Iacov și Ioan (sec. I)[1] • Sf. Cuv. Teodora, de la Eghina, și Teopista, fiica ei, monahii la Tesalonic (892) • Sf. Ier. Asprenie, episcop de Napoli (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Mărt. Ştefan, episcopul Romei[2] (257) • Sf. Mc. Diogen, Ştefan şi Albin, de la Roma • Sf. Cuv. Trea, pustnică în Irlanda, convertită de Sf. Patrick (sec. V) • Sf. Rajdenie, întâiul mucenic al Georgiei (457) • Sf. Ier. Eufronie, episcop de Autun, în Franța (490) • Sf. Cuv. Senah, urmașul Sf. Cuv. Finian, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Cosma Famenul, pustnic în Palestina (sec. VI) • Sf. Cuv. Manachie, stareţ în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Leudael, pustnicul, din Bretania, Franța, (sec. VI) • Sf. Ier. Ioan Monahul şi Ioan cel Nou, arhiepiscopi ai Efesului • Sf. Cuv. Mc. Olimpie Exarhul, mucenicit în închisoare de Chosroes al II-lea, șahul Persiei (610-629) • Sf. Cuv. Ioan Mărturisitorul, stareţ al Mănăstirii Patalariei, în Sicilia (sec. VIII-IX) • Sf. Teoclita, făcătoarea de minuni (sec. IX) • Sf. Cuv. Antonie Romanul[3], tămăduitorul, de la Novgorod, în Rusia (1147) • Sf. Nouă Frați Mucenici, mama lor, sora lor, și cei 9000 de georgieni uciși în bătălia de la Marabda de către persani (1625).

[1] A trecut la Domnul la Veroli (Frosinone, Italia), moaștele ei aflânsu-se în biserica principală a acestei localități. O părticică din moaștele sale se află la paraclisul episcopal de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma.

[2] Parte din moaştele Sfântului Ierarh Ştefan se găsesc în bisericile San Silvestro in Capite, San Silvestro e San Martino ai Monti şi Santa Maria in Via Lata, din Roma. Sfântul Ştefan a fost ales episcop al Romei în anul 254. Se povesteşte că, în timpul persecuţiei lui Valerian, nevoit să rămână ascuns, Sfântul îi catehiza în ascuns pe păgânii care veneau la el şi, după ce îi boteza, alegea pe cei mai vrednici dintre ei şi îi hirotonea preoţi, diaconi sau citeţi. Punându-şi de multe ori viaţa în pericol, se îngrijea de trupurile mucenicilor, punându-le în morminte demne de ei.  După ce câţiva dintre ucenicii săi l-au mărturisit pe Hristos cu preţul sângelui lor, s-a hotărât să se predea pe sine muceniciei. Adus la templul lui Marte pentru a aduce jertfe idolului, Sfântul Ştefan a dărâmat edificiul prin puterea rugăciunii sale, iar paznicii templului au fugit înfricoşaţi. Sfântul a mers apoi la Campana, la mormântul Sfintei Muceniţe Lucia. Soldaţii l-au găsit din nou şi, după îndelungi chinuri, i-au tăiat capul, Sfântul purtând astfel două coroane: cea a arhieriei şi cea a muceniciei în Hristos. Sfintele sale moaşte au fost mutate din Catacombele Sfântului Calist, în Biserica Sfintei Prasede din Roma.

[3] Sfântul Antonie s-a născut la Roma, într-o familie care a rămas ortodoxă după schisma din 1054. Refugiindu-se în Rusia, a ajuns stareţul unei mănăstiri în Novgorod.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri: Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac).

Sfântul Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), traind în dreapta credinta. Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.

Însa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis: “Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi”. Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: “Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a raspuns: “De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.

Iar preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit. Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stefan, papa al Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea ipatilor Valerian si Galiin, în cetatea Romei. Si fiind ascuns din pricina prigoanei ce bântuia atunci, învata pe cei ce mergeau la dânsul credinta în Hristos si-i boteza, facând pe multi preoti si diaconi si citeti. Dintre acestia unii, fiind prinsi si marturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Pentru acestea Fericitul Stefan s-a vadit pe sine, si fiind adus la capistea lui Aris, a clatinat-o cu rugaciunea sa si o parte din ea a cazut. Atunci fugind ostasii, el a mers la mormântul Mucenitei Lucia, si acolo savârsea jertfa cea fara de sânge. Acolo i s-a taiat capul de catre ostasii ce-l cautau.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Ioan, egumenul Manastirii Patalariei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Salomeea mironosita, care cu pace s-a savârsit.

Sotie a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului. Ea l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui. Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa acorde fiilor ei un loc de cinste. Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).

Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea. Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 26

aug.
4
lun
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil
aug. 4 toata ziua
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Sf. 7 tineri adormiți din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin (250) • Sf. Mc. Tatuil • Sf. Perpetua[1] (sec. I) • Sf. Ier. Agabie, episcop de Verona (250) • Sf. Sf. Mc. Tertulin, preotul, de la Roma, sub Valerian (257) • Sf. Mc. Crescentin, Just şi Iachint, de la Roma • Sf. Mc. Protaisie, de la Köln, în Germania • Sf. Mc. Elefterie din Tars, sub Maximian (310) • Sf. Mc. Ia (Violeta), din Persia (346) • Sf. Mc. Evdochia, care a fost în robie în Persia (364) • Sf. Cuv. Baumadie (Baumade), pustnicul, din Maine, Franța (540) • Sf. Cuv. Lugidie (Lugid), întemeietor de mănăstiri în Irlanda, ucenic al Sf. Cuv. Comgal (608 sau 622) • Sf. Cuv. Senzi, pustnicul, din Cornwell, Anglia (529) • Sf. Noi Mc. Mihail, ieromonahul, Dimitrie şi Simeon, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Matroană romană care a îngropat trupurile multor mucenici.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea Sfintilor sapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin.

Imparatul Deciu (250), venit din Occident, odata ajuns la Efes, dadu ordin intregii populatii sa se adune in temple pentru a se inchina idolilor. In a treia zi a sarbatorilor organizate cu aceasta ocazie, imparatul ordona arestarea tuturor Crestinilor. Evreii si pagânii din oras ajutara cu sârguinta pe soldati sa duca in piata publica pe toti credinciosii, pentru a-i obliga sa aduca sacrificii idolilor. Multi cedara in fata perspectivei torturilor, in timp ce aceia care refuzau sa se supuna erau omorâti fara mila. In fata acestor demonstratii de cruzime, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune, care serveau in armata [în versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii lor : “Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neâncetatelor noastre rugaciuni !”.

Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa lipseasca din oras.

Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.

Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira, cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu ragaciunea pe buze.

Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati  parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in ascuns  erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o lada pe care o ascunsera in apropiere.

Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.

Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : “Haideti fratilor, sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta”. Ajuns la intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui imparat din vechime.

La aceste cuvinte, Iamvlih incepu sa tremure de frica si gândindu-se ca urma sa fie dat in mâinile imparatului, vru sa o ia la fuga. Dar negustorii il tineau si il amenintara sa il ucida daca nu avea sa imparta cu ei comoara ; legându-i o funie de gât, l-au târât in piata publica. Tocmai atunci multimea intilni pe proconsul care se ducea la Episcopul Stefan. Informat de pricina acestei agitatii, inaltul magistrat intreba pe Iamvlih cum gasise comoara aceea si unde o ascundea. Tânarul ii raspunse ca nu gasise nimic ci ca avea banii aceia de la parintii sai. Cum i se puneau intrebari despre tara lui si despre neamurile sale, el raspunse : “De aici sint daca acest oras este Efes iar parintii mei sint cutare si cutare”. Aceste nume fiindu-i  necunoscute proconsulului si mai ales neobisnuite, acesta se mânie si il acuza pe Iamvlih ca vrea sa il insele in timp ce monezile, vechi de peste doua sute de ani, marturiseau ca gasise o comoara. Iamvlih cazu la picioarele sale si il implora sa ii arate unde se afla imparatul Deciu. Când i se raspunse ca acesta era mort de multa vreme, propuse proconsulului sa il urmeze pina la pestera, ca sa-i arata ca plecase cu adevarat sa se refugieze cu cei care ii tineau companie pentru a scapa de persecutiile lui Deciu. Proconsulul impreuna cu Episcopul si o mare multime se dusera la pestera unde fura descoperite tablitele de plumb purtând numele acelor Sfinti tineri. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu. Proconsulul si Episcopul scrisera apoi imparatului Teodosiu ca aparitia miraculoasa a celor sapte tineri morti de multa vreme era o dovada evidenta a reinvierii trupurilor. Imparatul se precipita la Efes, vizita pe Sfintii copii si le scalda picioarele cu lacrimile sale. Dupa ce au vorbit indelung de povestea lor suveranului si Episcopilor prezenti, Maximilian si cei care il insoteau se lasara incetisor la pamint si adormira pentru totdeauna de somnul mortii. Teodosiu dadu ordin sa fie facuta sapte sarcofage din aur si sa fie cinstiti tinerii cei Sfinti prin mari sarbatori la care invita pe toti locuitorii din Efes, atit bogati cit si saraci. Dar in noaptea urmatoare Sfintii ii aparura in vis cerându-i sa le lase trupurile de-a dreptul pe pamint in pestera lor in asteptarea invierii.

Pestera celor Sapte Adormiti identificata de traditie cu aceea in care si-a dat sufletul Sfânta Maria Magdalena, deveni un renumit loc de pelerinaj. Cultul lor se intinse in intreaga lume Crestina si se regaseste chiar si in traditia islamului.

Iar cei sapte tineri, si-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a douazeci si doua a lunii octombrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor Preacuvioasei Maicii noastre si Mucenitei Evdochia.

Aceasta Sfânta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lânga ceilalti prizonieri si apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încât îi învata si îndemna la rabdare si viata sfânta pe toti robii. Iar femeile persilor aflând de la robi despre ea, si ele o iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pârâta, a fost în multe feluri si în multe rânduri groaznic chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tatuil, care spânzurat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului noul Mucenic si întocmai cu Apostolii Cosma (Etolianul), care a marturisit în Albania la anul 1778 si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 35

aug.
5
mar
Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei
aug. 5 toata ziua
Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei

Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului

†) Sf. Cuv. Ioan de la Neamț[1] (1960)Sf. Mc. Evsignie, veteran în armata romană, mucenicit în Antiohia, sub Iulian Apostatul (361) • Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul (374) • Sf. Sf. Mc. Fabian, episcopul Romei, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Catidie, Catidian şi Solev, din Egipt • Sf. Ier. Memie (Memmus), primul episcop de Chalons-en-Campagne, în Franța (290) • Sf. 23 de Mucenici decapitaţi pe via Salaria, de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Sf. Mc. Emigdie, episcop de Ascoli Piceno, în Marche (304) • Sf. Mc. Afra, de la Augsburg, în Germania (304) • Sf. Ier. Paris, episcop de Teano, în Campania (346) • Sf. Ier. Casian, episcop de Autun, în Franța (355) • Sf. Mc. Florian și Filistian • Sf. Ier. Tirsie, episcop de Carpasia, în Cipru • Sf. Ier. Venantie (Venance), iubitorul de săraci, episcop de Viviers, în Franța (544) • Sf. Cuv. Viatrie (Viatre), pustnicul, de la Orleans, în Franța (sec. VI) • Sf. Mc. Osvald, rege de Northumbrie, în Anglia (642) • Sf. Ier. Abel, stareț de Lobbes, în Belgia, evanghelizatorul nordului Belgiei, apoi arhiepiscop de Reims, în  Franța (754) • Sf. Cuv. Fredulfie (Fredulf/Frion), pustnicul, de la Seintonge, în Franța (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Eftimie, patriarhul Constantinopolului (917) • Sf. Cuv. Iov de la Ucelsk, în Rusia (1628) • Sf. Nou Mc. Hristofor, din insula Chios, în Grecia (1668) • Sf. Cuv. Evghenie, din Aitolia, în Grecia (1682) • Sf. Cuv. Noi Mc. Evdochia, Daria, Daria și Maria, novice la Mănăstirea Diveevo, în Rusia (1919) • Sf. Sf. Mc. Simeon, episcop de Ufa, în Rusia (1921).

[1] Sfintele sale moaște se pot cinsti la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, din Țara Sfântă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.

Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.

Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.

Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie “Dorul Bunicii”, în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul “Mihail Kogalniceanu” din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, “frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh”. Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit “doctorul mânastirii”, îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.

În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera “Sfânta Ana”, care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera “mormintelor”, în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.

Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: “Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum”.

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Poezii și sfaturi duhovnicești ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Românul – despre portretul smereniei (zugrăvit de Sfinții Părinți)

Hits: 25

aug.
6
mie
(†) Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)
aug. 6 toata ziua
(†) Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)

(†) Schimbarea la Faţă a Domnului

Sf. Sf. Mc. Sixt, episcop al Romei[1], Felicisim şi Agapit, diaconii, Ianuarie, Magnus, Vincenţiu şi Ştefan, ipodiaconii, de la Roma, sub Valerian (sec. III) • Sf. Mc. Iust și Pastor, de la Alcala de Henares, în Spania (304) • Sf. Ier. Ormisda[2], episcopul Romei[3] (523) • Sf. Cuv. Viniachie (Winiac), din Bretania, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Hardulfie, pustnic în Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Mc. Ștefan, stareț lângă Burgos, în Spania, și cei 200 de monahi muceniciți  împreună cu dânsul (827) • Sf. Teoctist, episcop de Cernigov, în Ucraina (1123) • Sf. Mc. Avacum, de la Tesalonic (1628) • Sf. Cuv. Olimpiada, de la Kiev, în Ucraina (1828).

[1] Trupul Sfântului Ierarh Sixt se află în Basilica San Pietro de la Vatican. O părticică din moaştele sale se găseşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.

[2] Ocrotitorul oraşului Frosinone, în Lazio.

[3] Trupul Sfântului Ierarh Ormisda se află în Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : “Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

“Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe “veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

“El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

“Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este “lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei “precum soarele” (cf. Matei 13:43).

“Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa “vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : “întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.


ARTICOLE DESPRE PRAZNIC

 Arătarea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Schimbarea la Față – Părintele Sofian Boghiu

Ce dorește Mântuitorul să ne spună celor de azi prin Schimbarea Lui la Față? – Părintele Sofian Boghiu

Hits: 13

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com