Calendar

Hits: 22093

ian.
28
mar
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris
ian. 28 toata ziua
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris

Sf. Cuv. Efrem Sirul (†373) • Sf. Cuv. Isaac Sirul, episcop de Ninive (sec. VII) • Sf. Cuv. Paladie pustnicul, nevoitor în Siria (sec. IV) • Sf. Cuv. Iacov Sihastrul[1] (sec. VI) • Sf. Mc. Haris • Sf. Mc. Plutodor • Sf. Mc. Flavian[2], de la Civitavecchia, în Lazio (304) • Sf. Ier. Valeriu I (†315) şi Sf. Ier. Valeriu al II-lea (†414), episcopi de Zaragoza, Spania • Sf. Cuv. Ioan de la Réomé, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Efrem Eunucul, monah la Lavra Peşterilor din Kiev şi episcop de Periaslav, în Rusia • Sf. Cuv. Efrem, de la Novotorik şi fratele său, Gheorghe (†1053) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Teodosie de la Totma, în Rusia (†1568) • Sf. Sf. Noi Mc. Vartolomeu, Vladimir (†1938), Pavel (†1940) şi Leontie, din Rusia (†1972).

[1] Care a adus la credință un mare număr de samariteni.

[2] Osemintele Sfântului Mucenic Flavian se află într-un sarcofag din marmură, în altarul lateral din dreapta, închinat Dreptului Iosif, din biserica S. Pantaleo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său – preot păgân – din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de “dascăl al căinţei”. Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : “De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?” Sfântul îi răspunse : “Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?”. Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : “Reţine, Doamne, valurile harului tău!”.

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut “slujitorul” nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi – pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob – propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită “Şcoala Perşilor”. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de “Liră a Sfântului Duh” şi “Doctor al universului”. Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : “Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : “Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

ian.
29
mie
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei
ian. 29 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul[1] (†107) • Sf. Mc. Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacov şi Parigorie, de la Samosata (†297) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Lucca, în Toscana (sec. I) • Sf. Ier. Versemeu, episcop de Edessa (înc. sec II) • Sf. Mc. Sarvil şi Veveia, din Edessa (†110) • Sf. Sf. Mc. Constanţiu[2], episcop de Perugia, sub sub Marc-Aureliu (178) • Sf. Mc. Papia şi Maur[3], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sf. Mc. Siluan, episcopul Emessei, și cei împreună cu dânsul, Luca, diaconul, şi Mochie, citeţul, muceniciți sub Galeriu (†312) • Sf. Mc. Severia, fecioara, Maxim şi Secunda, Marcu şi Calendin, şi cei împreună cu dânşii, din Toscana (înc. sec IV) • Sf. Ier. Vaculie, episcop de Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Afraat Persul[4] (sf. sec IV) • Sf. Sulpiciu Sever, prietenul şi biograful Sf. Martin de Tours (†420) • Sf. Ier. Potamian, episcop de Agrigento, în Sicilia (sec. VI) • Sf. Gilda cel Înţelept, egumen la Rhuys, în Bretania, Franța (†570) • Sf. Sf. Mc. Achilin, preotul, de la Milano, mucenicit de arieni (650) • Sf. Ier. Lavrentie de la Kiev, episcop de Turov, azi în Ucraina (†1194) • Sf. Ier. Ignatie, episcop de Smolensk, în Rusia (†1210) • Sf. Ier. Gherasim (†1437), Pitirim (†1455) şi Iona (†1471), episcopi de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Chios, Grecia (1†802) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan de Valga, în Estonia (†1919) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, Leontie, Constantin şi cei 5 împreună cu dânşii, din Rusia (†1920).

[1] În biserica San Clemente al Laterano, sub altarul central, se află un braț al Sfântului Ignatie al Antiohiei, alături de osemintele Sfântului mucenic Clement I, episcop al Romei.

[2] Sfântul Constanțiu este Sfântul ocrotitor al orașului Perugia.

[3]Sfinţii Mucenici Papia și Maur au fost înmormântaţi inițial pe via Nomentana unde au și suferit mucenicia. În anul 1590, moaștele lor au fost așezate în biserica S. Maria in Vallicela din Roma, sub altarul central, alături de cele ale Sfinților Mucenici Domitila, Nereu și Achilin, pomeniți pe 12 mai. Astăzi, parte din moaștele lor se află și în biserica Sant’Agnese fuori le Mura din Roma.

[4] Nevoitor lângă Antiohia și mărturisitor al ortodoxiei

împotriva ereziei ariene.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea aducerii moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câţiva creştini au adunat cinstitele şi sfinţitele rămăşite căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie.

Acestor sfinţi mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braţele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanţuri grele de grumaji şi au fost băgaţi în temniţă. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzuraţi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul.

Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetăţii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăţi. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citeţul. Legaţi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoţând pe sfinţi în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinţii s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viaţa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinţilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinţilor au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulţumiri lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinţa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezaţi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei.

Acest sfânt mucenic, aşa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credinţa în Hristos. Dar venind scrisori împărăteşti ca să se înceteze cu prigoana creştinilor a fost scos din închisoare şi venind la biserica lui, a mulţumit lui Dumnezeu, şi apoi s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

ian.
30
joi
†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei
ian. 30 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur;</strong> Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei</span>

†) Sfinţii trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Sf. Ier. Ipolit[1], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Censurin, Aura, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Cvirin, episcopul, şi Savain, muceniciți la Ostia (269) • Sf. Mc. Martina, fecioara[2], de la Roma, sub Alexandru Sever (226) • Sf. Mc. Ipolit, de la Piacenza • Sf. Sabina, văduva, de la Lodi (311) • Sf. Zenon, ucenicul Sf. Vasile cel Mare • Sf. Ier. Felix Mărturisitorul, al IV-lea[3], episcop al Romei (530) • Sf. Bathilda, regina Franţei, soţia regelui Clovis al II-lea (†680) • Sf. Ier. Armentarie, episcop de Pavia, în Lombardia (711) • Sf. Mc. Chiriac de la Lavra Sf. Sava • Sf. Mc. Teofil cel Nou (†787) • Sf. Petru, regele Bulgariei (sec. X) • Sf. Nou Mc. Teodor din Mitilene, în Grecia (†1784) • Sf. Cuv. Zenon Postnicul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Pelaghia cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1884) • Sf. Nou Mc. Ştefan, din Rusia (†1945).

[1] Moaște ale Sfinților Mucenici Ipolit, Herculan și Taurin, se află în biserica San Giovanni Calibita din Roma, sub altarul pricipal.

[2] Mucenicită pe 1 Ianuarie, dar sărbătorită pe 30 Ianuarie.

[3] Moaşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 23

ian.
31
vin
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan (Harţi)
ian. 31 toata ziua
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan <em>(Harţi)</em>

Sf. Mc. Doctori fără-de-arginţi Chir şi Ioan[1] • Sf. Mc. Trifina • Sf. Mc. Victorin, Victor, Nichifor, Claudiu, Serapion şi Papia, din Corint, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Atanasia şi cele 3 fiice ale sale: Teodota, Teoctista şi Eudoxia (†311) • Sf. Mc. Fermie şi Rustic[2], de la Verona, sub Maximian (303) • Sf. Ier. Geminian[3] Mărturisitorul, primul episcop de Modena (348) • Sf. Cuv. Marcela[4], văduva, nevoitoare la Roma (411) • Sf. Cuv. Iuliu[5] (†390), preotul şi Iulian, diaconul (sec. V), apostolii regiunii Lago Maggiore, în Lombardia • Sf. Ier. Aidan, episcop de Fernes, Irlanda (†626) • Sf. Cuv. Vilgilsie (Wilgils), starețul, din Anglia • Sf. Cuv. Pahomie, întemeietorul Mănăstirii Keno, în Irlanda (†1525) • Sf. Nou. Mc. Ilie Ardunul, din Peloponez, în Grecia (†1686) • Sf. Ier. Nichita Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, episcop de Novgorod, în Rusia (†1808).

[1] Osemintele Sfinților Chir și Ioan se aflau la începutul secolului al V-lea în biserica Sf. Ap. Marcu din Alexandria. De aici, ele au fost mutate de către Sfântul Chiril al Alexandriei, într-o biserică dedicată lor la Menouthis. Moaștele celor doi sfinți au ajuns apoi în biserica S. Passera de pe via Portuense din Roma. În Roma, patru biserici le sunt închinate sfinților tămăduitori. Părticele din moaștelor lor se află în bisericile S. Maria in Cosmedin și S. Angelo in Pescheria, vechi biserici ale comunităților monahilor răsăriteni din Roma, în aceasta din urmă, moaștele se află sub altarul principal, alături de cele ale sfinților mucenici Ghetulie, Simforosa și ale celor 7 fii ai lor.

[2] Moaștele lor se află în biserica San Fermo din Verona, biserică din secolul al VIII-lea.

[3] Apărător al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele lui se află în Domul din Modena. Cultul său este foarte răspândit mai ales în Toscana, fiind ocrotitorul oraşelor Modena, Ferrara, Este, Pontremoli şi San Geminiano.

[4] Sfânta Marcela s-a născut la Roma, în anul 325, din familie nobilă. Căsătorindu-se, a rămas văduvă de tânără, astel încât și-a închinat viața Domnului. În locuința sa de pe Aventin, a organizat o mănăstire sub povățuirea duhovnicească a Fericitului Ieronim. A suferit mucenicia în casa sa, din mâna goților care căutau comori ascunse. Trupul său se află în Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma.

[5] Moaștele Sf. Cuv. Iuliu se află în biserica ce o are la bază pe cea construită chiar de el, pe insula Orta, lângă Novara, actualmente fiind mănăstire benedictină, de maici.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

mai
1
joi
Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora; Sf. Tamara
mai 1 toata ziua
Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora; Sf. Tamara

Sf. Proroc Ieremia[1] (sec. VIII î.Hr.) • Sf. Cuv. Mc. Eftimie din Demiga Peloponesului, (†1814), Ignatie din Stara Zagora, Bulgaria (†1814), şi Acachie din Tesalonic (†1815), muceniciți la Constantinopol • Sf. Mc. Andeolie, ipodiaconul[2], din Smirna, mucenicit la Viviers, în Franța, sub Septimiu Sever (†208) • Sf. Mc. Orentie și Patienția[3], de la Huesca, în Spania (†240) • Sf. Mc. Comin, de la Catania, în Sicilia (270) • Sf. Mc. Efisie[4], sub Flavian (286) • Sf. Mc. Filosof (sec. III) • Sf. Mc. Sava • Sf. Sf. Mc. Ipolist, preotul, din Antiohia, mucenicit la Avellino (303) • Sf. Mc. Grata, văduva, din Bergamo (307) • Sf. Mc. Vata Persul (sec. IV) • Sf. Cuv. Isidora, pustnică în Egipt (†370) • Sf. Ier. Orentie, episcop de Auch, în Franța (†440) • Sf. Cuv. Brievchie (Brieuc), stareţul, din Bretania, în Franța (†502) • Sf. Mc. Sigismund, rege al Burgundiei, în Franța (†524) • Sf. Ier. Corentinie, episcop de Quimper, în Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Asaf, episcop de Llan Elwy, în Țara Galilor (†600) • Sf. Cuv. Mihail, de la Calcedon († după 726) • Sf. Nou Mc. Roman, din Rakka, în Siria (†780) • Sf. Tamara, regină a Georgiei (†1213) • Sf. Cuv. Pafnutie, din Borovsk, în Rusia (†1477) • Sf. Sf. Mc. Macarie, mitropolit al Kievului (†1497) • Sf. Cuv. Gherasim, din Boldino, în Rusia (†1554) • Sf. Ier. Zosima, episcop de Kurmurdo, în Georgia (sec. XVI) • Sf. Ier. Panaretos, episcop de Pafos, în Cipru (†1791) • Sf. Cuv. Nichifor, din Chios, în Grecia (†1821) • Sf. Nouă Mc. Maria, de la Merambelos, în Creta (†1826) • Sf. Mc. Nina, din Rusia (†1939).

[1] Moaştele Sfântului Proroc Ieremia pot fi cinstite la Veneţia. Astfel, în biserica San Antonio abate se găsește un picior neputrezit, iar în biserica San Geremia maxilarul cu un dinte și o bucată de craniu, după cum atestă F. Corner, Notizie storiche delle chiese e monasteri di Venezia e di Torcello, 1758, p. 350.

[2] Ucenic al Sf. Sf. Mc. Policarp al Smirnei, trimis de acesta să propovăduiască în Franța, în regiunea Viviers.

[3] Soț și soție.

[4] Sfântul Mucenic Efisie a fost prigonitor al creştinilor sub Diocleţian; convertit apoi la creștinism și mărturisind aceasta, devine mucenic. El este astăzi ocrotitorul oraşelor Cagliari şi Sardenia.


SINAXARUL ZILEI

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: “S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn”. Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. “Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi.”

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai.

Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: “In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!”  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.

Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 28

mai
2
vin
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului
mai 2 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei (373) • †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie) patriarhul Constantino-polului (†1656) • Sf. Mc. Exuperie și Zoe, soţia sa, Chiriac şi Teodul, fiii lor, din Atalia, în Panonia, azi în Ungaria (†127) • Sf. Mc. Saturnin, Neopol, Gherman și Celestin, de la Roma, sub Dioclețian (†303) Sf. Mc. Leo, de la Rimini, sub Diocleţian, (sec. III-IV) • Sf. Cuv. Iordan, făcătorul de minuni • Sf. Mc. Feliciu, din Sevilia, în Spania (sec. IV) • Sf. Gherman, evanghelizator al Normandiei, în Franța (†480) • Sf. Sf. Mc. Vindemialie, episcop de Capsa, Eugeniu și Longhin[1], episcopii, din Africa, sub Huneric, rege vandal arian (†485) • Sf. Cuv. Valbertie (Walbert), stareţ la Luxeuil, în Franța (†665) • Sf. Cuv. Ultan, stareţ la Fosses, în Franţa (†686) • Sf. Cuv. Genisie (Gennys), din Anglia • Sf. Boris, cel întocmai cu apostolii, rege al bulgarilor (†907) • Mutarea moaştelor Sf. Mc. Boris şi Gleb, în Rusia (†1115) • Sf. Ier. Sava, episcop de Dafnusia, în Bitinia • Sf. Cuv. Vasile, cel nebun pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (†1848).

[1] Uciși de vandalii arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea aducerii moaştelor celui dintre sfinţi părintele nostru Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.

Acest sfânt a petrecut pe pământ viaţă îngerească, iar nevoinţele cu care s-a nevoit pentru dreapta credinţă, şi împotrivirile ce a avut din partea învăţătorilor eretici, şi desele izgoniri şi mincinoasele năpaste ce a suferit sunt scrise pe larg şi la alte istorii, şi le înfăţişează şi de Dumnezeu grăitorul Grigorie. Drept aceea nu putem să povestim cele ce se spun în multe feluri de mulţi. Iar obişnuita rânduială a slujbei lui se face în 18 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii sfinţilor mucenici Esper şi Zoe, soţia lui, şi a fiilor lor Chiriac şi Teodul.

Aceşti sfinţi, Esper şi Zoe, au trăit pe vremea împăratului Adrian (124), şi deşi erau robi cu trupul unui oarecare Catal şi al Tetradiei soţia aceluia, colonişti romani, care îi cumpăraseră ca robi din Pamfilia, ei însă cu sufletele erau slobozi. De aceea ei nici cu trupurile n-au suferit a sluji la stăpâni păgâni, care cinsteau şi se închinau idolilor în locul Făcătorului şi Ziditorului a toate. Căci Chiriac şi Teodul, fiii lor, au zis către maica lor să nu locuiască mai mult împreună cu păgânii ci să se despartă de ei ca să nu fie împreună cu ei daţi pierzării; însă ea le-a răspuns că aceia sunt stăpânii lor. Atunci ei i-au arătat că pot să se facă slobozi prin sângele vărsat pentru Hristos. Acum şi maica lor, unindu-se cu ei, îi întărea pe ei şi ducându-se la Catal, i-a spus că Domnul nostru Iisus Hristos este Stăpân sufletelor lor; iar dacă printr-o oarecare întâmplare ei au stăpânire asupra trupurilor lor, ei socotesc de mai mare cinste stăpânirea lui Hristos asupra lor. Căci ziceau ei: mai mult trebuie să ne supunem lui Dumnezeu decât oamenilor. Deci spăimântându-se pentru aceasta Catal, i-a trimis pe ei împreună cu maica lor la Tritoniu, la tatăl lor Esper.

Iar mai în urmă, prăznuind Catal naşterea fiului său, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin şi carne, vrând să vadă de se vor împărtăşi ei din cele jertfite idolilor. Iar ei în loc să se împărtăşească de acelea, la sfatul maicii lor, le-au aruncat câinilor. De aceasta fiind înştiinţat Catal şi aprinzându-se de mânie, mai întâi a poruncit să fie spânzuraţi copiii de picioare şi să fie strujiţi cu unghii de fier; iar părinţii lor le dădeau curaj să nu se supună, ci să sufere până în sfârşit, privind către cununa muceniciei. Apoi a poruncit să fie pogorâţi şi împreună cu maica lor să fie cumplit bătuţi. După aceea a poruncit să fie băgaţi sfinţii toţi patru în cuptor ars cu foc, în care şi intrând şi-au dat sufletele lor lui Dumnezeu. Iar dimineaţa răsunau în cuptor glasuri ca de cântare şi deschizându-se cuptorul, n-au aflat pe nimeni, în afară de sfinţii, în chipul celor ce dorm, cu feţele spre răsărit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iordan, făcătorul de minuni, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

mai
3
sâm
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi Mavra, soţia sa; Sf. Mc. Diodor și Rodopian
mai 3 toata ziua
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi Mavra, soţia sa; Sf. Mc. Diodor și Rodopian

†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (1900) Sf. Mc. Timotei, din Egipt, şi Mavra, soţia sa (†298) • Sf. Mc. Diodor şi Rodopian, din Afrodisia (azi lângă Geyre), în Turcia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Alexandru I[1], episcopul Romei, şi Sf. Mc. Evenţia şi Teodula, de la Roma, în via Nomentana, sub Adrian (117) • Sf. Severina[2] (sec. II) • Sf. 27 de Mucenici • Sf. Mc. Xenia[3], făcătoarea de minuni, din Grecia (318) • Aflarea Sfintei Cruci a Domnului de către Sf. Împ. Elena, la Ierusalim (326)[4] Sf. Ier. Iuvenalie Mărturisitorul, episcop de Narni, în Umbria (369) • Sf. Cuv. Gluvie (Gluvias)[5], din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Elvinie (Elwin), episcopul, şi Sf. Cuv. Aldvinie (Aldwin), starețul, fratele său, din Anglia (sec. VII-VIII) • Sf. Ier. Mamai, patriarhul Georgiei (sec. VIII) • Sf. Cuv. Mihail şi Arsenie, întemeietorii mănăstirii georgiene de pe Muntele Olimp, din Bitinia (sec. IX) • Sf. Ier. Petru, făcătorul de minuni, episcop de Argos, în Peloponez, Grecia (†922) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Luca din Steirion, în Grecia • Sf. Ier. Ecumenie, făcătorul de minuni, episcop de Trikala, în Grecia (†995) • Sf. Cuv. Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi întemeietorul vieţii de obşte în Rusia (†1074) • Sf. Cuv. Iuliana, prima stareţă a Mănăstirii Zachatyevskiy, din Moscova (†1393) şi Eupraxia[6], monahie la aceeaşi mănăstire (†1394) • Sf. Ier. Teofan, episcop de Peritheorion (Anastasioupolis), lângă Xanthi, în Grecia (sec. XIV) • Sf. Mc. Ahmed Caligraful (†1682) • Sf. Nou Mc. Pavel, din Vilnius, în Lituania (sec. XVII) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1941).

[1] Moaştele Sfântului Alexandru se află la Roma, în biserica San Lorenzo in Lucina. Pomenit în Orient și pe 16 martie.

[2] Matroană romană care se îngrijea de mormintele mucenicilor.

[3] De neam italian, ajunge în Peloponez, unde e mucenicită.

[4] Cf. Martirologiul Roman, pomenită în Minei pe 6 Martie.

[5] Fratele Sf. Cadochie (24 ianuarie).

[6] Surorile Sf. Alexie al Moscovei (12 februarie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa.

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: “Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: “Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: “Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie, egumenul Lavrei Grotelor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

mai
4
Dum
Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin
mai 4 toata ziua
Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin

Sf. Mc. Pelaghia din Tars (†290) • Sf. Monica, mama Fer. Augustin (387) [1]Sf. Cuv. Ilarion, făcătorul de minuni • Sf. Sf. Mc. Porfirie, preotul, de la Camerino din Umbria, sub Deciu (249/251) • Sf. Mc. Iraclie, Iust şi Maur, soldaţii, de la Foligno, în Umbria, sub Deciu (249/251) • Sf. Mc. Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian, Macrovie şi cei împreună cu dânşii, de la  Schitopolis, în Egipt • Sf. Mc. Florian, soldatul, mucenicit în apropiere de Hessen, în Germania, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Iacob, diaconul, de la Bergamo, mucenicit de arieni  (380) • Sf. Ier. Tițian, episcop de Lodi, în Lombardia (477) • Sf. Cuv. Nichifor, stareţul Mănăstirii Medikion, din Bitinia, în Turcia (†813) • Scoaterea moaştelor Sf. Lazăr, prietenul lui Hristos (†890) • Sf. Ier. Atanasie, episcop de Corint (†957) • Sf. Cuv. Nichifor[2], pustnicul, de la Sfântul Munte Athos (înc. sec XIV) • Sf. Fraţi (Alfanov): Clement, Chiril, Nichifor, Nichita şi Isaac, din Rusia (sec. XV).

[1] Moaștele Sfintei Monica se află la Ostia, în Lazio.

[2] Cel ce a scris despre rugăciunea minţii în Filocalie. S-a născut pe pământul Italiei, venind la credinţa ortodoxă, și s-a dus să vieţuiască în Bizanţ. După unirea dintre Biserica latină şi cea de Răsărit, hotărâtă la Sinodul de la Lyon (1274) de către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, Sfântul Nichifor a fost surghiunit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars.

Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului.

Moştenitorul împăratului Diocleţian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia şi rănindu-se de frumuseţea ei a cerut-o de soţie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veşnic şi că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis şi a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură şi însoţită de un alai de servitori, după cum a fost dorinţa mamei sale.

Pe drum, prin graţie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a ţâşnit din pământ.

Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia şi în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăşit-o pe fecioară au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună lui Dumnezeu şi a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea şi-a scos hainele cele preţioase şi şi-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-şi toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulţi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creştineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creştină şi că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată şi a dus-o la împărat ca şi pe o creştină răspunzătoare de moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseţea fecioarei şi a încercat să o convingă să renunţe la religia ei, promiţîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soţie.

Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreţ, spunîndu-i: “Eşti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ţi fac voia şi urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credinţa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăţie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului şi a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”

Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse şi păgânii le-au luat şi le-au dus undeva în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieţuitoare să se apropie de ele. Aceştia au păzit moaştele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit şi o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaşte.

În slujba de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de “minunate vedenii.” Ea mai este prăznuită şi în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.

Acesta din tinereţe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, şi patimile trupeşti supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli şi să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuţă mică, şi aflându-se afară de toată tulburarea şi strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoţiei; şi răbdând mulţi ani aspra petrecere, a fost de toţi lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei, a despărţit-o şi a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creştin, a dăruit orbilor vedere, şi a îndreptat picioarele şchiopilor, şi alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a liniştit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Atos.

Sfântul Nichifor a fost învăţătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca şi romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos şi s-a sfârşit din viaţă înainte de anul 1300. Lucrarea sa “Despre trezvie şi păzirea inimii ” se găseşte în Filocalie: Preaînţeleptul meşteşug pentru rugăciunea minţii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.

Acest Parinte a adormit pe vremea împărăţiei lui Vasile şi a lui Constantin, la anul 977, şi a lăsat posterităţii comentarii ale sfintelor scripturi şi un Tratat asupra motivelor morţii lui Iisus Hristos pe Cruce.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului şi dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, şi a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful şi iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Monica, mama fericitului Augustin.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, “punînd strajă gurii ei” în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: “Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut.”

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă “lucrurile celui rău” şi “să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos”. A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 54

mai
5
lun
Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
mai 5 toata ziua
Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sf. Mare Mc. Irina, din Persia (sec. III) Sf. Mc. Efrem[1] cel Nou, din Nea Makri, în Grecia (sec. XV) • Sf. Mc. Neofit, Gaie şi Gaian • Sf. Mc. Crescentina[2], de la Roma Sf. Mc. Silvan[3], de la RomaSf. Mc. Lano[4], fost ostaş din garda de corp a lui Maximian (sec. III) • Sf. Mc. Iovinian, citețul, de la Auxerre, în Franța, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Teodor, Iulian, Evul, Malcamon, Mocim şi Salaman, din Petra • Sf. Cuv.  Hidrochie (Hydroc), pustnic în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Arles, în Franța (†449) • Târnosirea Bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, din insula Cipru • Sf. Ier. Gherontie, episcop de Milano (470) • Sf. Ier. Nectarie, episcop de Vienne, în Franţa (sec. V) • Sf. Mc. Landie, de la Orte (sec. VI) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Bologna (540) • Sf. Mc.  Teuteria şi Tosca[5], de la Verona • Sf. Cuv. Echie (Echa), pustnicul, din Anglia (†767) • Sf. Ier. Eftimie, făcătorul de minuni, episcop de Madytos (Eceabat), azi în Turcia (sec. X) • Sf. Mc. Efrem Prorocul, de la Damasc • Sf. Cuv. Varlaam şi Ghedeon, din Serpukhov, Rusia (†1377) • Sf. Cuv. Adrian, stareț la Mănăstirea Monza, în Rusia (†1619) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Iacov, stareţ la Mănăstirea Jeliezny-Borok, în Rusia.

[1] O părticică din sfintele sale moaște se află spre închinare și la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

[2] Cf. Martirologiul Roman.

[3] Cf. Martirologiul Roman.

[4] A fost ulterior transferat în Lazio, sub ordinul lui Diocleţian.

[5] Sfintele Teuteria şi Tosca sunt două fecioare ale căror moaşte au fost găsite în anul 1161 într-o biserică din Verona, care le fusese lor închinată încă din anul 750.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari muceniţe Irina.

Aceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele, însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei şi l-a trântit jos şi l-a omorât şi a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni şi cu femeia sa dimpreună, şi primind botezul, a lăsat împărăţia, şi-a petrecut viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăţia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli şi neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase şi a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinţa în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăţie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăţii, l-a orbit şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi iarăşi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulţumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiţit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulţi la credinţa în Hristos. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis.

Şi fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe şi mari minuni şi în alte multe cetăţi unde a mers şi unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon şi de către regele perşilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omeneşti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt în neputinţă. Aşadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie regele perşilor; iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Neofit, Gaie şi Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: “Unde e Dumnezeul tău?”, “De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: “O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta.”

Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: “Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: “Cât timp vrei să mă mai laşi aici?”

Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. “Iartă-mă,” spuse ea, “Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.

În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului “Potirul nesecat”.

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 32

mai
6
mar
Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar
mai 6 toata ziua
Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar

Sfântul şi Dreptul Iov, mult-răbdătorul (2000-1500 î.Hr.) • Sf. Mc. Varvar, soldat roman, mucenicit sub Iulian Apostatul (369) • Sf. Cuv. Mamant, Pahomie şi Ilarion • Pătimirea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan[1], la Poarta Latina, de la Roma (92/95) • Sf. Mc. Victor, Felix, Victor, Calisia, Aufidia, Iutita, Emeria, Faustina, Victoria, Saturnina, Valentina, Faustin, Petru, Floriana, Victorina, Crispin, Donat, Maxentie, Nina, Valeria, Matrona, Florian, Irina, Ieremia, Flavius, Marcelin, Maxim, Augustin şi cei 65 împreună cu dânşii, de la Milano, sub Maximian (286/305) • Sf. Mc. Dimitrie, Donatie, Danaxie, Mesirie și Terinie, de la Constantinopol • Sf. Mc. Aura, de la Paris (sec. III-IV) • Sf. Ier. Venerie[2], episcop de Milano (408) • Sf. Benedicta, fecioara, de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Maurelie, episcop de Imola (524) • Sf. Ier. Idbertie (Eadbert), episcop de Lindisfarne, în Anglia (†698) • Sf. Cuv. Petronin, de la Brescia, stareț la Mănăstirea Monte Cassino (752) • Sf. Cuv. Miheea, de la Radonej, în Rusia (†1385) • Sf. Cuv. Serafim, din Muntele Dombos, în Livadeia, în Grecia (sec. XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Sava, primul patriarh al Serbiei (†1236) • Așezarea Moaștelor Sf. Ap. și Evanghelist Matei la Salerno[3] (954).

[1] Cf. Martirologiul Roman. Se pomenește a fost condamnarea sa la a fi aruncat într-un ceaun plin cu ulei clocotit, de unde a ieșit nevătămat, prin purtarea de grijă a  lui Dumnezeu. În Minei, e vorba despre pomenirea de pe 8 Mai.

[2] Sfântul Venerie a fost ucenic şi diacon al Sfântului Ambrozie al Mediolanului. Despre el ştim că, fiind episcop între anii 400 şi 408, a trimis ajutoare episcopilor din Africa şi că s-a îngrijit de Sfântul Ioan Gură de Aur, în timp ce acesta se afla în exil.

[3] Cf. Martirologiul Roman.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfântului şi dreptului şi mult-pătimitorulul prooroc Iov.

Acesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani.

Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor Mamant, şi Ilarion, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrion, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Danax, Mesir şi Terinos, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Donat, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varvar (Barbar).

Sfântul Mucenic Varvar, un fost tâlhar din Grecia, a comis multa vreme furturi, santaje si crime. Dar Dumnezeu, care nu doreste moartea pacatosului, l-a intors la pocainta. Odata, in timp ce-si admira prada stand intr-o pestera, harul divin i-a atins inima, îndreptându-i gândurile spre moartea de care nu putem fugi si spre infricosatoarea judecata. Gandindu-se la multimea de fapte rele pe care le-a adunat s-a întristat si s-a hotarat sa puna început bun, spunând: “Hristos nu a respins rugaciunea tâlharului care era pe cruce langa EL; ma rog sa nu ma piarda nici pe mine in mila lui fara margini”

Varvar si-a lasat toate bunurile in pestera si a mers spre cea mai apropiata biserica. Acolo si-a dezvaluit toate pacatele preotului si a cerut iertare de relele facute. Preotul l-a primit in casa sa iar Sf. Varvar s-a pus pe coate si genunchi, deplasandu-se ca un animal in patru labe, pentru ca nu se credea vrednic sa fie numit om. In gospodaria preotului el a trait cu vitele, mâncând cu acestea si considerandu-se cel mai rau dintre toate creaturile. Dupa ce a primit iertare de pacatele sale, Sf. Varvar a plecat in padure unde a trait timp de 12 ani, gol, fara imbracaminte, suferind de frig si caldura. Corpul lui s-a innegrit de tot de murdarie si de arderea soarelui.

In cele din urma, Sf. Varvar a primit un semn de sus ca a primit iertare si ca va muri ca mucenic. Intr-o zi au venit niste negustori acolo unde se nevoia Sf. Varvar. Acestia vazand ceva ca se misca in iarba deasa din fata lor, au slobozit mai multe sageti in acea directie gandind ca e vorba de vreun animal. Ajungand mai aproape s-au ingrozit cand au vazut ca au ranit mortal o fiinta umana. Sf. Varvar i-a rugat sa nu-l planga si dupa ce le-a povestit cine este, i-a rugat pe acestia sa mearga la casa preotului unde a locuit el si sa-i spuna ce s-a intamplat.

Apoi Sf. Varvar si-a lasat duhul in grija lui Dumnezeu. Preotul care l-a spovedit pe fostul tâlhar, i-a gasit corpul neinsufletit care stralucea cu o lumina dumnezeiasca si l-a ingropat in locul in care a fost ucis. Dupa aceea, a inceput sa curga mir din mormantul sfantului, care a vindecat multe boli grele. Moastele sale sunt la Manastirea Kellios din Thesalia, langa orasul Larissa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 38

mai
7
mie
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat
mai 7 toata ziua
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat

Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim (346) • Sf. Mc. Codrat şi cei împreună cu dânsul, din cetatea Nicomidiei (Izmit), azi în Turcia (†249/259) • Sf. Mc. Acachie[1] de la Constantinopol (303) • Sf. Mc. Flavia Domitila[2], fecioara, și cele împreună cu dânsa: Eufrosina și Teodora,  mucenicite la Terracina, sub Domițian (sec. I) Sf. Mc. Flavia Domitila[3], mucenicită în Insula Pandataria (astăzi Ventottene), sub Domițian (95) • Sf. Mc. Rufin şi Satorin (†249/259) • Sf. Mc. Maxim • Sf. Cuv. Ioan, de la Zedazeni, în Giorgia, şi cei 12 ucenici ai săi: Shio, David, Antonie Stilitul, Tadeu, Ştefan, Isidor, Mihail, Pirus, Zenon, Iesei, episcop de Tsilkani, Iosif şi Habib[4] (sec. VI) • Sf. Ier. Leotard, episcop în Franţa şi Anglia (†603) • Sf. Cuv. Serenie (680) şi Serenic (669), fraţi de sânge, diaconi la Roma şi pustnici în zona Maine, din Franța • Sf. Ier. Benedict al II-lea, episcopul Romei (685) • Sf. Ier. Ioan, episcop de Beverley, în Anglia (†721) • Sf. Cuv. Ioan Psihaitul, mărturisitorul (†825) • Sf. Cuv. Nil, de la Sora, în Rusia (†1508) • Sf. Cuv. Nil, izvorâtorul de mir (†1651) • Sf. Cuv. Mc. Pahomie, din Usachi, în Asia Mică, viețuitor la Sfântul Munte Athos (†1730) • Sf. Alexie, din Wilkes-Barre, mărturisitor al dreptei credințe în America (†1909).

[1] Conform unei tradiții locale  transmisă de Baronio, moaștele Sf. Mc. Acachie ar fi ajuns în mod miraculos, pe mare, la Squillace, în Calabria, unde se află și astăzi.

[2] Istoricul Eusebiu de Cezareea, în Istoria Bisericii (III, 18,4) spune că în cel de-al 15-lea an al domniei lui Domiţian, Flavia Domitila, fiica Sf. Mc. Plautila (pomenită pe 20 Mai), sora lui Flaviu Clement, consul roman, împreună cu mulţi alţii, a fost exilată în insula Ponza din Lazio, pentru a-l fi mărturisit pe Hristos. Pe această Flavia Domitila o pomeneşte şi Fericitul Ieronim în Epistola către Eustachie, povestind despre văduva Paula, care în drumul său spre Răsărit, s-a oprit în insula Ponza pentru a se închina la locurile unde Sfânta Domitila a pătimit.

[3] Soţia consulului Flaviu Clement și mătușa Sf. Mc. Flavia Domitilla fecioara. Un alt istoric, Dione Cassio, în Istoria Romană (LXVII, 13-14), spune despre împăratul Domiţian, că a luat viaţa, printre mulţi alţii, şi lui Flaviu Clement, care îi era văr, şi avea o soţie numită tot Flavia Domitila, ea însăşi rudă a împăratului. Despre aceasta se spune că a fost exilată în insula Pandataria (astăzi Ventottene), unde a primit ucenicia. Moaștele uneia dintre cele două sfinte mucenițe Flavia Domitila au fost descoperite în catacombele zise ale lui Domitilla, alături de moaștele Sfinților Nereu și Achilin, și se află la Roma, în biserica Santa Maria in Vallicella.

[4] Sirieni de neam, întemeietori ai monahismului în Georgia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur. Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele. O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand “semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America.

Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.

In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).

La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii “americanizarii” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.

Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.

“Nu,” au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?” S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: “Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!”

Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.

Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.

Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.

In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau “Cum ar trebui sa traim in America” pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori.

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa “moscovitilor” pentru bani.

In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca “Dumnezeirea este mai puternica ca toate” (Inteleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.

La fel ca Iosua, “el si-a calauzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult.  In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.

Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.

Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.

Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:

In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul  Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 31

mai
8
joi
†) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuvios Arsenie cel Mare
mai 8 toata ziua
†) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuvios Arsenie cel Mare

†) Sfântul Apostol Ioan[1] (98/117) • Sf. Cuv. Arsenie cel Mare (450) • Sf. Mc. Victor Maurul, soldat de la Milano, sub Diocleţian şi Maximian, (†303) • Sf. Mc. Nicoma • Sf. Ier. Dionisie (Denis), episcop de Vienne, în Franţa (sec. IV) • Sf. Cuv. Emilia[2], mama Sf. Vasile cel Mare • Pomenirea arătării Sf. Arhanghel Mihail la Monte Gargano (†492) • Sf. Cuv. Ghirienie (Girien), pustnic irlandez (515) • Sf. Ier. Dezirie (Désiré)[3], mărturisitorul, episcop de Bourges, în Franța (550) • Sf. Cuv. Mil, făcătorul de cântări • Sf. Cuv. Ida[4] (Itta), întemeietoarea Mănăstirii de la Nivelles, în Franța (652)• Sf. Vironie (Wiron), propovăduitor în Olanda, apostol al Frisiei (753), și Sf. Otgar, însoţitorul său (sec. VIII) • Sf. Cuv. Tarasie, făcătorul de minuni, din Licaonia, în Asia Mică • Sf. Cuv. Arsenie, întemeietorul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Barnakova, în Rusia (sec. XI) • Sf. Cuv. Arsenie Ostenitorul (sec. XIV) şi Pimen Postitorul (sec. XII), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Aducerea Moaștelor Sf. Ap. Andrei la Amalfi[5] (†1208) • Sf. Cuv. Arsenie cel nebun pentru Hristos, întemeietorul Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului de la Novgorod, în Rusia (1570).

[1] Mormântul Sfântului Apostol Ioan, aflat pe colina Ayasuluk, la un kilometru și jumătate de vechiul oraș al Efesului, în toți anii, în această zi a opta a lunii mai, izvorăște și izbucnește afară, fără de veste, din suflarea Sfântului Duh, o pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Și aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor și sănătatea trupului, slăvind pe Dumnezeu și pe robul Său Ioan, cinstindu-l.

[2] Cuvioasa Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, se prăznuiește și pe 1 ianuarie, în Patriarhia Constantinopolului și în Patriarhia Română.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața ereziilor monofizitismului și nestorianismului.

[4] Soția Sf. Pepinie de Landen (21 februarie), mama Sf. Gertruda (17 martie) și a Sf. Bega (17 decembrie).

[5] Martirologiul Roman menționează data de 9 Mai, dată la care se menționează și aducerea Moaștelor Sf. Ap. și Evanghelist Luca și ale Sf. Ap. Timotei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol şi evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.

Preabunul Dumnezeu şi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli, prooroci şi mucenici, şi pe toţi cei ce bine au plăcut Lui, nu i-a învrednicit numai Împărăţiei cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, ci şi locurile în care au strălucit şi au fost îngropaţi ei, le-au luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel şi mormântul în care fusese îngropat marele apostol şi evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, în toţi anii izvorăşte şi izbucneşte afară fără de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf şi pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Şi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor şi sănătatea trupului slăvind pe Dumnezeu şi pe robul Său Ioan cinstindu-I.

Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

Se cuvine a şti că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice: pe Estir, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu şi maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine să ştim că în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor şi a fost răstignit, au fugit toţi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faţă la vânzarea şi la răstignirea Lui, şi a venit şi la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maice pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit fiul tunetului; şi a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum a zis Domnul: <iată maica=”” ta=””>. Şi a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Apoi a venit la Efes şi a dărâmat prin rugăciunea sa capiştea Artemidei şi a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaţi şi femei ce slujeau Artemidei, şi i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numeşte Livaton, unde spre apus zace sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena şi cei şapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere ce se cheamă Hileon. Iar sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei şapte diaconi, din cele patru proorociţe fiice ale lui, zace aproape în acel munte. Şi Audact mucenicul şi fiica sa Calistena şi alţi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul şi Pavel cetăţeanul pustiului. Şi se face prăznuirea lui în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numeşte Evdomon.</iată>

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind născut, crescut şi păzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, şi plin de toată bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască şi omenească. Pentru aceasta a fost hirotonit şi diacon. Şi ocârmuind atunci împărăţia romanilor Teodosie cel Mare şi punând multă nevoinţă, şi căutând om duhovnicesc şi învăţat care să fie în stare să înveţe pe fiii săi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, şi a scris la împăratul Graţian, şi la papa Inocenţiu, şi abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma şi sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a văzut că la faţă şi la fire este om cinstit şi căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, şi împodobit cu toată bunătatea. Şi umplându-se de multă bucurie şi dulceaţă, de atunci îl cinstea ca pe părintele său, şi i se smerea ca unui dascăl. Şi senatorii văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea şi iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, şi dorind de viaţă monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i împlinească dorinţa. Şi îndată a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: “Arsenie, fugi de la oameni şi te mântuieşte”. Deci el nezăbovind, ci schimbându-şi portul, s-a dus şi a sosit la Alexandria. Şi călugărindu-se a mers la Schit, supunându-se la toată petrecerea cea grea şi anevoioasă. Şi rugându-se lui Dumnezeu, iarăşi a auzit glas dumnezeiesc către dânsul: “Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te şi te mântuieşte”.

Pe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se şi cu alţii către dânsul: “Spune-ne, o părinte, cuvânt de folos”. Şi el zise: “Dacă îl voi spune, îl veţi ţine?” Iar ei ziseră: “Aşa, adevărat.” Şi zise el: “Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaţi acolo”.

Şi iarăşi se spune despre el că, lucrând în toată vremea vieţii sale, purta un petec de rasă în sân de-şi ştergea lacrimile. Şi era la trup minunat şi cuvios, peste tot cărunt, uscat şi lung, măcar că si era puţin gârbov de bătrâneţe, avea barba până la pântece şi chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea să-şi arate faţa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-şi genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. În acest fel cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Şi când era să se despartă de trup, căci ajunsese la adânci bătrâneţi, fiind aproape de o sută de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: “Oare nu ştiţi să puneţi o funie de picioarele mele şi să mă trageţi în munte?” Şi iarăşi le zise: “Vedeţi, fiii mei, în câtă frică mă aflu având a ieşi din trup?” Şi ei ziseră: “Vedem”. Iar el zise: “De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta”. Şi îndată şi-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in Patericul egiptean, .

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cohortei ostaşilor, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

mai
9
vin
Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae; Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor
mai 9 toata ziua
Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae; Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari (†1087) • Sf. Proroc Isaia (sec. VIII î. Hr) • Sf. Mc. Hristofor[1] din Lichia, în Turcia (†250) • Sf. Sf. Mc. Gherontie, episcop de Cervia, mucenicit la Cagli, pe via Flaminia (†501) • Sf. 2 femei Mucenițe şi cei 200 de ostaşi, care au crezut prin Sf. Hristofor • Sf. Mc. Epimah, de la Alexandria Egiptului, sub Deciu (250) • Sf. 310 Mucenici din Persia (sec. IV) • Sf. Mc. Polim, diaconul, Efenic şi Cast, de la Milano • Sf. Luminiţa (Lucilla), sora Sf. Epifanie, episcop de Pavia (†496) • Sf. Ier. Gherontie, mărturisitorul, episcop de Cervia, lângă Ravena, (†501) • Sf. Cuv. Mc. Nicolae cel Nou, din Vunena, în Tessalia, Grecia, și cei împreună cu dânsul, muceniciți de avari (901) • Sf. Cuv. Iosif, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (1911).

[1] Un os din moaştele Sfântului Mucenic Hristofor se află la Veneţia, în biserica San Domenico.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului prooroc Isaia.

Sfântul prooroc Isaia, marele glăsuitor, a trăit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de către care a şi fost tăiat cu ferăstrăul, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru că mai înainte de a nu muri, leşinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat şi îndată a trimis Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea lui Iezechia până a nu fi făcut puţurile şi fântânile, prin rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea încercuită de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea din lipsa de apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii, de unde aveau iudeii apă să bea. Şi fiind înştiinţaţi că din izvorul Siloamului, au îngrădit cetatea de au încercuit-o şi au străjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei.

Mormântul acestui prooroc se află aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea dinspre miazăzi a Ierusalimului. Căci regele Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său, însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale ocolită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută de cei mai mulţi dintre preoti, ca şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea regele aurul ce-i venea din Etiopia şi aromatele, adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce regele Iezechia a arătat taina lui David şi a lui Solomon preoţilor babilonieni, care văzând minunea ce s-a făcut în trupul bolii lui, că s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta, au mers ca să vadă, de vreme ce Iezechia a făcut aceasta de a spurcat oasele părinţilor săi, a blestemat Dumnezeu să fie neamul lui spre robie vrăjmaşilor săi. Şi l-a făcut fără de rod din ziua aceea.

Proorocul Isaia era la arătarea trupului astfel: avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aşezate mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor.

Sfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alţi ostaşi într-un oraş din Răsărit unde au supus la chinuri pe toţi creştinii ce i-au găsit. Deşi mare cât un uriaş la statură şi foarte urât la faţă, lui Reprove (căci aşa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de aceşti oameni. Dar neputând să grăiască pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: “Reprove, îmbărbătează-te!” Şi cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. Şi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creştini, şi erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bătut de un oarecare Vachie, către care răspunzând zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de şi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor şi înfricoşător, şi din pricina puterii lui nestăpânite şi nebiruite. Aceşti slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat şi altele, de hrană, de care minune mare slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, şi mergând la Antiohia au fost botezaţi împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfinţitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.

Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul şi îngrozindu-se, a căzut pe spate cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug şi să-l îmblânzească cu momelile, şi cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe faţă. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la faţă, însă desfrânate şi gata spre stricăciune şi foarte ştiutoare în a înfierbânta şi a întărâta la porniri şi la pofte nestăpânite şi turbate pe bărbaţii tineri; dintre acestea una se chema Calinica şi cealaltă Achilina. Şi le-a poruncit să intre la dânsul, şi să se meşteşugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul şi el să le îndrăgească încât să-l despartă de credinţa Mântuitorului Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul învăţându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Şi stând ele înaintea împăratului şi mărturisind că sunt creştine, au fost date la cumplite chinuri, pe care răbdându-le au luat cununa muceniciei.

După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare a ocărât pe sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat; iar el răspunzând a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie ţintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul şedea liniştit ca şi cum s-ar fi aflat în odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute, dar de cei credincioşi crezute şi bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare şi preaînfrumuseţat, îmbrăcat în veşminte albe, încât întuneca şi soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare şi că împrejurul lui erau ostaşi purtători de foc, care se luptau cu nişte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului. Atunci popoarele auzind acestea şi văzând şi pe sfântul, că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut şi au trecut la credinţa în Mântuitorul Hristos, şi au scos pe sfântul din foc. Dar şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, şi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se află la locul numit Chiparisio.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei muceniţe, Calinica şi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Epimah şi Gordian.

Sfinţii aceştia mai sus arătaţi, Epimah şi Gordian, erau cu neamul din Roma. Dar fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, au fost prinşi şi siliţi de către stăpânitorul cetăţii să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea au fost chinuiţi cu felurite chinuri, iar la sfârşit li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununile nevoinţei. Soborul lor se săvârşeşte în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 13

mai
10
sâm
Sf. Ap. Simon Zilotul; Sf. Mc. Alfeu, Filadelf și Ciprian
mai 10 toata ziua
Sf. Ap. Simon Zilotul; Sf. Mc. Alfeu, Filadelf și Ciprian

Sfântul Apostol Simon Zilotul[1], (Natanael) (sec. I) • Sf. Cuv. Isihie Mărturisitorul, din Antiohia (781) • Sf. Mc. Calepod, preotul, Palmatie, consulul, şi cei 42 împreună cu dânsul, din casa sa, Simpliciu, senatorul, şi cei 68 împreună cu dânsul, din casa sa, Felix şi Blanda, soţia sa, de la Roma, sub Alexandru Sever (†222/235) • Sf. Mc. Cvart (Quartus) şi Cvint (Quintus), din Campania, muceniciți la Roma • Sf. Mc. Alfie, Filadelfie, Cirinie, Onisim, Erasm şi cei 40 împreună cu dânşii, din Sicilia, sub Deciu (†250/251) • Sf. Mc. Tecla, Iustina şi Isidora, de la Lentini, în Sicilia (†250/260) • Sf. Sf. Mc. Aurelian, episcop de Limoges, ucenic al Sf. Martial (sec. III) • Sf. Ier. Conletie (Conleth), episcop de Kildare, în Irlanda (520) • Sf. Ier. Cataldie, episcop de Taranto, în Puglia (sec. VII) • Sf. Mc. Solangia (Solange), fecioara, de la Bourges, din Franța (880) • Sf. Ier. Simon, episcop de Vladimir şi de Suzdal, din Rusia (1226) • Sf. Cuv. Lavrentie, întemeietorul Mănăstirii de la Muntele Pilon, din Tessalia, în Grecia (sec. XIV) • Aflarea Moaștelor Sf. Mc. Nazarie, Chelsie și Anolin, de către Sf. Ier. Ambrozie, la Milano (sec. IV) Aflarea Moaștelor Sf. Ap. Timotei, la Termoli (1946).

[1] Moaştele Sfântului Apostol Simon Zilotul se află la Vatican, în Basilica San Pietro, sub altarul San Giuseppe, aflat pe partea stângă a catedralei, sub altarul din centru.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul.

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate. El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos. Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi: Alfiu, Filadelf şi Ciprian.

Aceştia erau din locul Vascanilor din cetatea Prefacta de bun neam şi străluciţi cu averea, fii fiind lui Vitalie, domnitorul acelei cetăţi. Au fost crescuţi în religiozitate şi în citirea dumne-zeieştilor Scripturi de un oarecare sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Mai întâi fiind cercetati de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu scrisori împărăteşti, au fost trimişi la Roma de către Lichiniu, iar acesta i-a dat spre cercetare lui Valerian, de care au fost trimişi la Potiola, către guvernatorul Diomid, iar acesta i-a trimis către Tertil, care cârmuia Sicilia. Deci de la fiecare guvernator din cei zişi au suferit sfinţii felurite chinuri, iar din chinurile la care i-a supus Tertil şi-au primit fericitul sfârşit. Şi aşa aceşti trei purtători de biruintă s-au mutat la cele cereşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Isihie mărturisitorul.

Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinilor şi era bărbat bun şi blând şi se purta potrivit cu numele. Rugându-se el lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc în care să slujească şi să fie bineplăcut Lui, i s-a descoperit să se ducă spre părţile mării, la muntele ce se zice Maion, unde a şi petrecut multă vreme. Apoi de acolo pogorându-se spre mare, şi făcând aproape casă de rugăciune sfântului Andrei şi restul vieţii petrecându-şi întru sihăstrie şi răbdare şi multe lucrări de minuni săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Lavrentie, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 38

mai
11
Dum
Sf. Sfințit Mucenic Mochie; Sf. Ierarh Metodie şi Sf. Cuvios Chiril, luminătorii slavilor
mai 11 toata ziua
Sf. Sfințit Mucenic Mochie; Sf. Ierarh Metodie şi Sf. Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

Sf. Sf. Mc. Mochie, preotul, de la Constantinopol (sec. III) • Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril[1] luminătorii slavilor (sec. IX) • Sf. Mc. Evelie[2], de la Pisa, sub Nero (†66) • Sf. Mc. Dioscorid (250) • Sf. Mc. Anastasie, împreună cu toată familia şi sclavii săi, de la Camerino, sub Deciu (†251) Sf. Ier. Iustin, evanghelizatorul şi primul episcop al oraşului Chieti, în Abruzzo (sec. II-IV) • Sf. Mc. Antim[3], preotul, de la Roma, sub Diocleţian (†303) Sf. Mc. Sisinie, diaconul, Diocleție și Florențiu, ucenicii Sf. Mc. Antim, de la Osimo, sub Dioclețian (†303) Sf. Mc. Vasie, Maxim şi Fabie, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Nepoțian, preotul, din Altino, în Abruzzo (†396) • Sf. Principia, fecioara, de la Roma, ucenica Sf. Marcela (†420) • Sf. Mc. Udaut, apostolul hunilor (452) • Sf. Ier. Mamertie, arhiepiscop de Vienne, Franța (475) • Sf. Cuv. Tudie (Tudy), stareţ în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Comgalie (Comgall), stareţ la Mănăstirea Bangor, în Irlanda (601) • Sf. Cuv. Credan, pustnicul, din Anglia • Sf. Mc. Dioscor cel Nou • Sf. Mc. Solangia (Solange)[4], de la Villemont en Berry, în Franța (880) • Sf. Cuv. Sofronie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ier. Nicodim, arhiepiscop de Peci (Peć), în Kosovo (1325) • Sf. Ier. Iosif, mitropolit de Astrahan, în Rusia (1671) • Sf. Cuv. Hristofor Georgianul (1771) • Sf. Nou Mc. Arghir Tesaloniceanul (1806) • Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscop de Harkhov, în Rusia (1940). Pomenirea inaugurării cetății Constantinopolului (11 mai 330).

[1] Sfântul Chiril a murit în anul 869 la Roma. Fratele său, Sfântul Metodie, intenționa să-i ducă trupul la Tesalonic, orașul său natal, dar la rugămintea papei Nicolae I și a obștii creștinești din Roma, acceptă să-l îngroape în biserica San Clemente in Laterano, unde se află până astăzi: mormântul se află în biserica subterană, dar moaștele Sfântului au fost mutate în capela de pe partea dreaptă, închinată Sfinților Chiril și Metodie.

[2] Sclav de rang înalt aparţinând casei lui Nero.

[3] La Roma, pe Via Salaria, pe mormântul Sfântului Mucenic Antim, a fost ridicată o biserică ce astăzi nu mai există. În timpul lui Carol cel Mare, cu binecuvântarea papei Adrian I, moaştele întregi ale Sfântului Antim au fost duse la o abaţie din Castelnuovo dell Abate, lângă localitatea Chiusi, în Toscana.

[4] Păstoriță ucisă de Bernand al Goției.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie.

Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Părinţii lui se numeau Eufratie şi Eustatia, trăgându-se din Roma cea veche, de bun neam şi bogaţi. Sfântul Mochie se nevoia pururea la învăţătură şi propovăduia pe Hristos, şi poruncea şi-i sfătuia pe toţi să se apere de rătăcirea idolilor.

Deci făcând proconsulul jertfă la zeul fals Dionis, şi adunându-se închinătorii de idoli, s-a apropiat sfântul şi a răsturnat jertfelnicul. Iar când l-au prins a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, şi a fost supus la felurite şi cumplite chinuri, de către proconsulul Laodichie, iar după moartea acestuia sfântul a fost chinuit de prinţul Talasie şi proconsulul Maxim. Astfel fiind dat la fiare, acelea nu-i stricară nimic. Pentru aceasta tot poporul a strigat ca să-l slobozească şi a fost trimis către stăpâ-nitorul Filipisie, la Perintos cetate a Traciei, care acum se cheamă Iraclia. Şi de acolo a fost trimis la Bizanţ, unde i s-a tăiat capul şi a fost îngropat o milă de loc de la cetate în laturi. Iar după aceea, zidindu-i marele Constantin o biserică înfrumuseţată şi de mult preţ, a fost mutat sfântul în ea.

Tot în această zi, pomenirea inaugurării de Dumnezeu păzitei şi de Dumnezeu măritei cetăţi a Constantinopolului, mai ales a dăruirii sau a închinării ei în paza şi ocrotirea preasfintei stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dioscor cel nou.

Acesta era de neam din Mitropolia Smirneilor, şi pentru credinţa lui Hristos fiind adus înaintea mai-marelui cetăţii, şi mărturisind că este creştin, a fost legat şi băgat în temniţă. Apoi iarăşi aducându-se la întrebare şi stând tare în credinţă, a fost omorât din porunca aceluiaşi judecător.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Arghiros Tesaloniceanul, care s-a nevoit la anul 1806.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor părinţilor noştri, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin şi Metodie, care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave, în veacul al nouălea.

Viata sfintilor Chiril si Metodie dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Athos).

Mai multe icoane cu sfintii Chiril si Metodie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 30

mai
12
lun
†) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului, şi Gherman, patr. Constantinopolului
mai 12 toata ziua
†) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului, şi Gherman, patr.  Constantinopolului

†) Sf. Mc. Ioan Valahul (1662) • Sf. Ier. Epifanie, arhiepiscopul Ciprului (403), şi Gherman, patriarhul Constantinopolului, mărturisitorul (740) • Sf. Mc. Nereu și Achilin[1], de pe Via Ardeatina, de la Roma (†100) • Sf. Mc. Pangratie[2] şi Dionisie, unchiul său, de la Roma, sub Diocleţian (†293/304) • Sf. Filip, originar din Tracia, propovăduitor la Agira, în Sicilia (sec. V) • Sf. Cuv. Teodor, din insula Kythira, în Grecia (922) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Serres, în Grecia (sec. XV) • Sf. Cuv. Dionisie, de la Radonej, în Rusia (1633) • Sf. Sf. Nou Mc. Petru, din Rusia (1937).

[1] Despre Sfinţii Nereu şi Achilin, Biserica a păstrat două tradiţii. Una spune despre ei că au trăit în primul secol, primind credinţa şi botezul de la Sfântul Apostol Petru; erau eunuci care slujeau Flaviei Domitilla, din familia nobilă a Flaviilor, înrudită cu împăratul Domiţian; au învăţat-o pe stăpâna lor adevărata credinţă, şi împreună cu ea, au fost exilaţi în insula Ponza din Lazio, unde au primit mucenicia. O altă tradiţie, susţinută de papa Damaso (sec. al IV-lea), spune că cei doi au fost soldaţi romani în armata împăratului Diocleţian (deci la sfârşitul sec. al III-lea), în slujba persecutorilor creştinilor. Curajul şi statornicia în credinţă a creştinilor le-a mişcat inimile, şi, în cele din urmă s-au hotărât să devină şi ei creştini. Scoşi din slujba împăratului, şi-au mărturisit credinţa, jerfindu-şi viaţa pentru Hristos. Moaştele celor trei sfinţi, Nereu, Achilin şi Domitilla, au fost descoperite în catacombele familiei Domitillei, de pe via Ardeatina. Pe locul mormintelor lor a fost construită o biserică Ss. Nereo e Achilleo, unde le-au fost aşezate moaştele. În 1228 moaştele au fost duse la S. Adriano al Foro Romano, iar pe 12 mai 1597, readuse în biserica de pe via Ardeatina, capetele fiind dăruite bisericii S. Maria in Vallicella, unde se află până astăzi, în frumoasele racle de bronz de sub altarul principal.

[2] Un tânăr de 14 ani. Trupul Sfântului Mucenic Pangratie şi părticele din moaştele Sfântului Dionisie se află la Roma, în biserica San Pancrazio; capul Sfântului Pangratie se află la San Giovanni in Laterano, iar alte părticele din moaștele lui la Albano, în Catedrala episcopală.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.

Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.

Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea arhieriei, după ce făcuse petrecere pustnicească şi mulţime de minuni şi tămăduiri la mulţi bolnavi, în vremea cea de pe urmă după preoţie, a făcut mulţime de scrieri şi a învăţat pe toţi învăţătura drept-măritoare, pentru care a avut multe de suferit din partea ereticilor.

Deci trăind ani o sută cincisprezece ani şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum a scris marele Ioan Gură de Aur către dânsul, că adică nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi sfântul acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur; deci a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el nu va ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-au şi împlinit proorociile amândurora.

Si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu pe corabie, in ziua de 12 mai 403, dupa ce a lasat cu limba de moarte ucenicilor sai sa pastreze credinta dreapta si sa nu se lase atrasi de bogatie si de bârfa. La sosirea corabiei la Salamina popor mult, cu lumânari în mâini îsi astepta pastorul, si l-au însotit cu lacrimi pâna la catedrala sa, unde o mare parte a populatiei Ciprului a venit sa-l venereze timp de 7 zile.

Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul sau a ramas pâna azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreuna cu safântul apostol Barnaba.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi, părintele nostru Gherman, patriarhul Constantinopolei.

Acest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.

Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.

Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omo-rându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

mai
13
mar
Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul
mai 13 toata ziua
Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul

Sf. Mc. Glicheria, fecioara[1], şi Laodichie[2], muceniciți la Iraclia, în Tracia, sub Antonin (†138/177) • Sf. Ier. Serghie Mărturisitorul[3], episcop de Tongres, în Limbourg, azi în Belgia (383) • Sf. Mc. Alexandru, de la Roma (†305) • Sf. Domnica[4], fecioara, din Como (sec. VI) • Sf. Ier. Pavsicachie, episcop de Sinada (Șuhut), azi în Turcia (606) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcopul Tiverianilor • Sf. Cuv. Nichifor, presbiterul Mănăstirii Efesului • Sf. Cuv. Eftimie cel Nou, ctitorul Mănăstirii Iviron, din Sfântul Munte Athos • Sf. Cuv. Ioan Iviritul, tatăl Sf. Eftimie • Sf. Cuv. Gheorghe Iviritul, rudă a Sf. Eftimie, al III-lea egumen al Mănăstirii Iviron • Sf. Cuv. Gavriil Iviritul[5] • Sf. Cuv. Mucenici Iviriţi[6] • Sf. Glicheria, din Novgorod (1522) • Sf. Cuv. Eufrosin, de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte (sec. XVIII) • Sf. Noi Mc. Vasile şi Alexandru, protoiereii, Hristofor, preotul, Macarie, ieromonahul, Serghie şi cei 300 muceniciți împreună cu dânșii de la Tcherkasi, în Rusia (1922).

[1] Fiica unui ofiţer roman.

[2] Temnicer convertit.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața arianismului.

[4] Fiica Sf. Ier. Agripin, episcop de Como.

[5] Cel care, auzind dumnezeiescul glas. a scos din mare icoana Maicii Domnului ce se cheamă Portăriţa.

[6] Care i-au înfruntat pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Ioan Vecos, apărând dreapta credinţă.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintei muceniţe Glicheria.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Antonin şi a guvernatorului Savin, în cetatea Traianopolei. Şi aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate, sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, şi a mers la guvernator, declarând că este creştină şi roaba lui Hristos. Şi îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capişte şi, făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia şi l-a zdrobit. Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei şi nu o ajungeau. De aceea au spânzurat-o de cosiţe şi au strujit-o şi au pus-o în temniţă, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi intrând la dânsa în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, cu toate că temniţa era încuiată s-au îngrozit guvernatorul şi cei ce erau cu el. După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri şi rămânând nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure şi să mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a fost dată la fiare şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Laodichie, păzitorul temniţei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul.

Acesta fiind de neam slăvit şi mare, şi după suflet s-a dovedit mare. Căci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor şi fără de Dumnezeu, acuzat că se închină sfintelor icoane şi, legându-i-se grumajii cu o funie a fost purtat şi înconjurat prin mijlocul uliţei celei pline de popor, suferind scuipări şi ocări şi luându-i-se toată averea, şi în temniţă rău pătimind şi cu toată casa sa totodată cu femeia şi cu copiii a fost izgonit. Şi de necazurile înstrăinării îndestulându-se şi luptându-se cu diferite scârbe, a fost chemat de Dumnezeu, şi s-a dus ca să câştige vrednice răsplătiri de la Hristos, Cel care dă răsplata nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavsicacos, episcopul Sinadei.

Acest fericit avea patrie cetatea Apamiei şi părinţi din cei aleşi şi de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iar el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care s-a şi supus vieţii sihăstreşti şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoresc, vindeca şi trupurile şi sufletele; se lupta împotriva demonilor şi-i izgonea; slăbănogirile le vindeca, îngheboşările îndreptă, şi alte preamărite minuni săvârşea. Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, a fost trimis la biserica Sinadelor.

Aici sfântul îndată cu praştia cuvântului a izgonit pe lupii cei gânditori şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, i-a scos afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părţii celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere şi vindecare, s-a dus la Constantinopol şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, l-a plecat ca prin hrisov să dăruiască cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur. Întorcându-se spre Sinada şi ajungând la locul ce se numeşte Solin, numai prin rugăciune a făcut să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau. Aşa bine şi plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, şi-a schimbat viaţa şi s-a mutat către cele dorite.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Alexandru, episcopul Tiverianilor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Nichifor presbiterul Mânăstirii Efesului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi se săvârşesc înnoirile cinstitei şi dumnezeieştii biserici a preasfintei stăpânei noastre, Împărătesei a toate, care se află în ostrovul sfintei Glicheria.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie cel nou, ctitorul Mânăstirii Ivirilor din Aton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan Iviritul, tatăl pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil Iviritul, care a auzit dumnezeiesc glas şi a scos din mare icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se zice Portăriţa, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea monahilor cuvioşi mucenici Iviriţi, care înfruntând pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Ioan Vecos apărând dreapta credinţă, au fost aruncaţi în mare şi aşa s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 21

mai
14
mie
Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, episcopul Ciprului
mai 14 toata ziua
Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, episcopul Ciprului

Sf. Mc. Isidor[1], din Hios, sub Deciu (†251) • Sf. Sf. Mc. Terapont, episcopul Ciprului (sec. IV) • Sf. Mc. Iusta, Iustina şi Enedina, din Sardinia, sub Adrian (†130) • Sf. Mc. Pontie, de la Cimiez, Franța (258) • Sf. Ier. Bonifatie[2], episcop de Ferentino, în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Pomponie, episcop de Napoli (†536) • Sf. Mc. Alexandru, din Conducheli • Sf. Mc. Alexandru, Varvar şi Acolut • Sf. Endvinie (Enddwyn), din Scoţia • Sf. Ier. Pascal I Mărturisitorul[3], episcopul Romei, apărător al sfintelor icoane (†817/824) • Sf. Ier. Leontie, patriarhul Ierusalimului (1175) • Sf. Cuv. Isidor, cel nebun pentru Hristos, de la Rostov, în Rusia (1474) • Sf. Nou Mc. Marcu Criteanul, din Smirna (Izmir), azi în Turcia (1643) • Sf. Mc. Ioan Bulgarul (1802) • Sf. Cuv. Matei, mărturisitorul, ieromonah la Jaransk, în Rusia (1927).

[1] Moaştele Sfântului Mucenic Isidor (trupul fără cap) se află la Veneţia în catedrala San Marco; ele au fost aduse aici în anul 1214, de la Chios, din Cipru, din biserica închinată Sfântului.

[2] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei în

Dialoguri.

[3] Moaştele Sfântului Pascal I se află la Roma, în biserica San Silvestro e San Martino ai Monti.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Isidor.

Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Deciu, trăgându-se de neam din cetatea Alexandriei. Şi mergând cu oastea, avea rangul ce se numea option, şi pogorându-se în insula Hios cu flota oastei, peste care era căpetenie Numerie, a fost pârât de sutaşul Iulie, că crede în Hristos şi nu dă cinste zeilor. Iar sfântul Isidor a mărturisit pe faţă pe Hristos, şi văzând Numerie neîntoarcerea gândului lui, a poruncit de i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Terapont.

Acest sfânt de unde a fost şi de unde se trăgea, şi din care părinţi s-a născut, sau în ce vreme a trăit, sau împotriva cui a ostăşit şi a biruit şi cum a luat cununa muceniciei, nu se poate spune, deoarece pomenirile despre el s-au pierdut cu vremea. Iar că a ales viaţa monahicească, îl arată icoanele lui care-l înfăţişează în acest fel de chip şi schimă; că a fost episcop al insulei Ciprului, că a fost adus lui Hristos prin sânge şi că a săvârşit lupta nevoinţei, aceasta am luat-o dintr-o povestire veche după tradiţie fără a fi fost scrisă şi aşa cum a fost învăţată de cei mai înainte, o credem. Cinstitele lui moaşte au fost aduse la Constantinopol, căci agarenii sfătuindu-se ca să năvălească asupra insulei Ciprului, însuşi sfântul prin descoperire a poruncit să fie mutat. Şi acum acolo unde se află, săvârşeşte pururea minuni celor ce aleargă la el cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru cel din Conducheli.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Alexandru, Varvar şi Acolut.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Leontie patriarhul Ierusalimului, care la anul 1175, cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Marcu Criteanul, care a mărturisit în Sminia, la anul 1643 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care s-a nevoit la anul 1802 şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

mai
15
joi
Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Ahile, ep. Larisei; † Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitrop. Moldovei
mai 15 toata ziua
Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Ahile, ep. Larisei; † Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitrop. Moldovei

Sf. Cuv. Pahomie cel Mare, Tabenesiotul, întemeietorul vieții de obște în Egipt (348) • Sf. Ier. Ahile, episcopul Larissei, în Grecia (330) •

†) Sf. Ier. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei (1778) • Sf. Hrisant şi Fortunat, preoţii[1] (sec. I) • Sf. Ier. Dimidrien, episcop de Verona (sec. III) • Sf. Mc. Chirila şi Sofia, fecioarele, de la Roma • Sf. Mc. Bonin, Soterie şi Paulin, de la Pavia • Sf. Sf. Mc. Simpliciu, episcopul, şi Rosula, de la Terranova, în Sardinia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Sf. Mc. Eutihie, preotul, de la Soriano, lângă Viterbo (†310) • Sf. Ier. Reticiu, episcop de Autun, Franța (334) • Sf. Mc. Varvar, izvorâtorul de mir[2], de la Metona, în Sicilia, sub Iulian Apostatul (†361) • Sf. Cuv. Panighirie, făcătorul de minuni, din Malunta, în Cipru • Sf. Domnin, diaconul, de la Piacenza (†443) • Sf. Berctunie (Berchtun), stareţ la Beverley, în Anglia (735) • Sf. Ier. Nicolae I Isihastul, din Calabria, patriarhul Constantinopolului (†925) • Sf. Ier. Isaia, episcop de Rostov, în Rusia  (1090) • Sf. Cuv. Isaia, făcătorul de minuni, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1115) • Sf. Cuv. Andrei, sihastru în Epir, Grecia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Eufrosin, de la Pskov, în Rusia (1481) • Sf. Dimitrie, făcătorul de minuni, prinț de la Moscova (1591).

[1] Hirotoniţi de Sf. Ier. Sir, primul episcop de Pavia (pom. 9 Dec.).

[2] Soldat roman.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pahomie cel Mare.

Acest sfânt era din Egiptul Tebaidei celei de jos, in vremea lui Constantin cel Mare, şi avea părinţi închinători la idoli. Mergând o dată cu părinţii în capiştea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capişte zicând către părinţii lui: Scoateţi de aici pe vrăjmaşul zeilor şi-l alungaţi. Iar preacuviosul, bând din vinul jertfei, a vărsat. Şi ajungând mai în vârstă, a intrat în rândul ostaşilor; şi peste puţină vreme lăsând slujba ostăşească, s-a suit la Tebaida de sus şi a primit botezul lui Hristos şi s-a făcut monah. După aceea s-a dus în pustiu, unde a făcut o mânăstire într-un loc al Tavenisiei, în urma unui glas venit de sus, care îi arăta înlesnirea locului şi mulţimea celor ce aveau să se strângă acolo. Iar când în adevăr s-au adunat mulţi, a venit şi Teodor sfinţitul, care i-a devenit ucenic şi râvnitor vieţii şi faptelor celor bune şi în minuni a strălucit cu dânsul. Şi la atâta înălţime de cunoştinţă dumnezeiască se inălţa cu nepătimirea, încât vedea cu gândul şi suirile fericitelor suflete, şi vedea şi pe cele de departe şi cele de faţă, şi proorocea despre cele ce aveau să se întâmple. Iar mai înainte de a se săvârşi din viaţa aceasta sfântul, numărând mulţimea monahilor ce veniseră către dânsul, s-au aflat o mie patru sute de bărbaţi. Iar cei ce se duceau de la casele lor, nu mergeau pentru desfătare şi pentru trupeasca dulce pătimire, întru care se bncură cei mulţi, ci pentru înfrânarea poftelor şi pentru trudele cele pustniceşti. De aceea minunându-se de obiceiurile sfântului urmau viata şi petrecerea sa cea îngerească. Deci săvârşindu-se în Hristos, a fost îngropat în mânăstirea sa.

Tot in această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Ahile, episcopul Larisiei.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, şi era născut şi crescut din părinţi binecredincioşi, de la care învăţase religiozitatea şi cinstirea de Dumnezeu, împreună cu învăţătura cea lumească, şi cu filozofia cea mai înaltă. Şi împodobindu-se pe sine cu toate bunătăţile cele după Dumnezeu, a fost ales arhiereu al Larisei, celei ce se află în a doua Tesalie, de către toţi cei ce ce locuiau în Grecia. A mers la Sinodul cel mare din Niceea şi ostenindu-se şi luptându-se împreună cu părinţii până în sfârşit şi caterisind pe Arie şi cei împreună cu el şi dându-i anatemei iarăşi s-a întors în Larisa, unde a surpat multe capişti idoleşti, şi a izgonit demoni din oameni, şi alte multe minuni a făcut; şi şi-a sfârşit viaţa cu pace, după ce a ridicat din temelie case de rugăciune, şi le-a împodobit în tot felul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Varvar, izvorâtorul de mir.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Eufrosin, începătorul vieţii pustniceşti din Pskov.

Sf. Eufrosin din Pskov, cu numele lumesc Eleazar, s-a născut în anul 1386 în satul Videlebo, lângă Pskov, unde s-a născut şi Sf. Nicander al Pskov-ului (prăznuit în 24 septembrie ). Părinţii săi şi-ar fi dorit ca fiul lor să se căsătorească dar Eleazar s-a retras în secret la Mănăstirea Snetogorsk (pe dealul Snyatni, Pskovul de azi) unde a fost tuns călugăr.

În jurul anului 1425, căutând un loc unde să se poată dedica în voie rugăciunii intense, Sf. Eufrosin a luat binecuvântarea stareţului pentru a se retrage într-o chilie ascunsă pe râul Tolva, nu departe de Pskov. Fiind însă preocupat de soarta oamenilor şi mântuirea lor, sfântul a fost nevoit să abandoneze pustnicia şi să primească pe toţi cei ce aveau nevoie de un sfat şi de un cuvânt de la un părinte înduhovnicit. Sf. Eufrosin îi binecuvânta pe cei care veneau să trăiască după rânduiala schitului, întocmită chiar de el.

Rânduiala Sfântului Eufrosin se bazează pe un sfat generalizat despre “cum ar trebui să trăiască un călugăr”, fără să se facă referire la regulamentul strict al vieţii monahale sau la rânduiala sfintelor slujbe, cum se face, de exemplu, în Rânduiala Sf. Iosif din Volokolamsk;

În 1447 la dorinţa fraţilor, Sf. Eufrosin a construit o biserică în cinstea celor Trei Sfinţi Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Hrisostom, care l-au cercetat pe sfânt, dar şi în cinstea Sf. Onufrie cel Mare (prăznuit în 12 iunie). Mai târziu mănăstirea a primit numele Spaso-Eleazarov. Din smerenie şi din dragoste pentru o viaţă retrasă, sfântul
n-a primit să fie egumen al mănăstirii, numindu-l în loc pe discipolul său Ignatie pentru acea funcţie.  Apoi s-a retras să trăiască într-o pădure lângă un lac.

Sf. Eufrosin a murit la 95 de ani în 15 mai 1481. Din ordinul Arhiepiscopului Ghenadie al  Novgorod-ului, la mormântul sfântului au aşezat o icoană pictată de discipolul său Ignatie, pe când sfântul era încă în viaţă. De asemenea, s-a mai pus la mormântul sfântului şi testamentul scris de acesta pentru fraţii călugări pe o bugată de pergament, ştampilată cu sigiliul de plumb al Arhiepiscopului Teofil al Novgorod-ului, acest testament fiind printre puţinele documente de acest fel scrise de mâna unui sfânt care s-au păstrat.

Sf. Eufrosin, începătorul vieţii pustniceşti din Pskov, a îndrumat mulţi discipoli renumiţi care, la rândul lor, au ridicat şi ei mănăstiri, plantând mai departe sămânţa vieţii monahale in jurul Pskov-ului. Printre aceştia se aflau şi călugării schitului Sava din  Krypetsk (prăznuit în 28 august), Sf. Dositei din Verkhneostrov (prăznuit în 8 octombrie),  Sf. Onufrie din Malsk (prăznuit în 12 iunie), Sf. Ioachim din Opochsk (prăznuit în 9 septembrie), Sf. Ilarion din Gdovsk (prăznuit în 21 octombrie), Sf. Chariton din Kudinsk, fondator şi egumen al Mănăstirii de la Lacul Kudina de lîngă Toroptsa, precum şi cuvioşii părinţi din Pskov – Ignatie, Haralamb şi Pamfilie, înmormântaţi la Mănăstirea Spaso-Eleazar.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Manastirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion a fost însotitorul de asceza si viata calugareasca al sfântului Eufrosin, si de aceea el este praznuit uneori împreuna cu cuviosul Eufrosin.

Viata lui se gaseste scrisa la 8 septembrie, ziua trecerii lui la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

mai
16
vin
Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit; † Sf. Cuv. Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei
mai 16 toata ziua
Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit; † Sf. Cuv. Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei

Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit, ucenicul Sf. Pahomie cel Mare (368) • Sf. Nou Mc. Nicolae cel din Metsvo, în Grecia (1617) • †) Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei • Sf. Mc. Isac, Simeon şi Vachie, din Persia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Peregrin, primul episcop de Auxerre[1], din Burgundia, în Franța, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Peregrin, Hercule şi Flaviu, de la Ancona, sub Diocleţian, (†284/305) • Sf. Mc. Posidie[2], de la Modena • Sf. Sf. Mc. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului, şi cei împreună cu dânsul: Avd şi Avdie, episcopii, 16 preoţi, 9 diaconi, 6 călugări şi 7 fecioare (375) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Pavia, în Lombardia (†376) • Sf. Mc. Papilin • Sf. Ier. Carantochie, stareț și apoi episcop, în Irlanda, ucenic al Sf. Patrick (sec. V) • Sf. Cuv. Varasie, întemeietorul Mănăstirii Înaintemergătorului de la Petra, în Constantinopol (sec. V) • Sf. Cuv. Brendan Călătorul, întemeietorul mai multor mănăstiri în Irlanda (577) • Sf. Cuv. Carantochie, întemeietorul Mănăstirii Carhampton, în Anglia (sec. VI) • Sf. 44 de Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava, ucişi de perși (614) • Sf. Cuv. Mc. Petru Mărturisitorul[3], din Vlaherne, în Constantinopol, mucenicit sub Constantin Copronim (761) • Sf. Ier. Toma, patriarhul Ierusalimului (807/820) • Sf. Ier. Nicolae, patriarhul Constantinopolului (925) • Sf. Eufimia, de lângă Neoria • Sf. Cuv. Casian (1537) şi Lavrentie (1558), stareţii Mănăstirii Komel, din RusiaSf. Neadie, făcătorul de minuni • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Efrem de la Perekop, în Rusia.

[1] Trimis la Auxerre de Sf. Ier. Sixt al II-lea al Romei.

[2] Ucenic al Fer. Ier. Augustin al Iponei. Moaştele sale se află, din anul 962, în localitatea Possidonio, de lângă Modena.

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfinţitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintele nostru Alexandru arhiepiscopul Ierusalimului, şi a sfinţilor mucenici Avda şi Avdiis episcopii, şaisprezece preoţi, nouă diaconi, şase călugări şi şapte fecioare.

Aceştia mărturisind pe Hristos şi propovăduind în Persia, au fost prinşi şi duşi la domnitor; şi neplecându-se ei a cinsti dogma persienească, ci mărturisind pe Hristos şi felurite chinuri suferind, la sfârşit li s-au tăiat capetele cu sabia şi au primit cununile muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Isaachie, Simeon şi Vahtisoiu, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor din Mânăstirea sfântului Sava, părinţi ucişi de către Vlemini.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic PapilIn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Petru cel din Vlaherna, care cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicolae patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufimia, aproape de limanul Neoriei, de la sfânta Dinamis.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nicolae cel din Mezov, care a mărturisit în Tricala, la anul 1619 şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

mai
18
Dum
Sf. Mc. Petru, Dionisie şi Paulin; Sf. Mc. Teodot și cele 7 fecioare din Ancira
mai 18 toata ziua
Sf. Mc. Petru, Dionisie şi Paulin; Sf. Mc. Teodot și cele 7 fecioare din Ancira

Sf. Mc. Petru şi cei împreună cu dânsul: Dionisie, Andrei, Pavel, Venedim, Paulin, Iraclie şi Hristina, fecioara, de la Atena (sec. IV) • Sf. Mc. Venantie[1], de la Camerino, în Marche, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Iulian • Sf. Sf. Mc. Felix, episcop de Spoleto, în Umbria, sub Dioclețian (†304) • Sf. 7 Sfinte Mucenițe: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matrona și Iulia, și Sf. Mc. Teodot[2], din Ancira (Ankara), azi în Turcia (303) • Sf. Mc. Eufrasia, de la Niceea (Iznik), azi în Turcia, sub Dioclețian (303/305) • Sf. Sf. Mc. Potamion, episcop în Egipt, mucenicit de arieni (340) • Sf. Mc. David şi Tirician (693) • Sf. Anastasie de Lecadion • Sf. Cuv. Martinian, de la biserica Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Areovint, la Constantinopol • Sf. Sf. Mc. Teodor[3], episcopul Romei (†649) • Sf. Ier. Teodosie al II-lea, episcop de Siracusa, în Sicilia (†700) • Sf. Cuv. Arsenie, imnograful, de la Mănăstirea San Filippo, din Fragala, în Sicilia (†820) • Sf. Ier. Ştefan cel Nou, patriarhul Constantinopolului (893) • Sf. Cuv. Macarie, arhimandritul (1847) • Sf. Sf. Mc. Ioan protoiereul, de la Korma, în Rusia (1917).

[1] Un tânăr de 15 ani.

[2] Cel care le-a strâns și îngropat trupurile după mucenicie și a fost el însuși chinuit și condamnat la moarte.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa  monotelismului propovăduit de predecesorul său, Onorie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.

Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim.

Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia şi mucenicul Teodot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ştefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

mai
19
lun
Sf. Sfinţit Mc. Patrichie, episcopul Prusei; Sf. Cuv. Memnon
mai 19 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Patrichie, episcopul Prusei; Sf. Cuv. Memnon

Sf. Sf. Mc. Patrichie, episcopul Prusei, şi cei împreună cu dânsul: Acachie, Menandru şi Polien (sec. II-III) • Sf. Mc. Chiriachi • Sf. Mc. Potențiana (Pudenziana)[1], fecioara, de la Roma (sec. I) Sf. Mc. Pudențiu[2], tatăl Sf. Mc. Potențiana (sec. I) Sf. Mc. Caloger şi Partenie[3], eunuci aparţinând soţiei împăratului Deciu, de la Roma (250) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Lucca, în Toscana (sec. IV) • Sf. Mc. Caluf, din Egipt (†303) • Sf. Mc. Acolotie, din Egipt, sub Maximian (†303/305) • Sf. Mc. Teotimi • Sosirea în Georgia a Sf. Nina cea întocmai cu apostolii (†323) • Sf. Cuv. Dodosie, ucenicul Sf. Cuv. David, din Georgia (după sec. VI) • Sf. Memnon, făcătorul de minuni • Sf. 13 Cuvioși Mucenici: Ioan, stareţul, Conon, Varnava, Ghenadie, Gherasim, Gherman, Teoctist, Ieremia, Iosif, Marcu, Chiril, Teognost şi Maxim, de la Mănăstirea din Kantara, în Cipru (†1231) • Sf. Dimitrie Donskoi, prinţ al Moscovei (†1389) • Sf. Ioan, prinţul, devenit monahul Ignatie (†1523) • Sf. Corneliu, făcătorul de minuni, de la Komel, Vologda, în Rusia (†1537) • Sf. Cuv. Serghie, de la Shuktom, Rusia (†1609) • Sf. Noi Mc. Matei (†1919) și Victor (†1937), preoții, Antonie, episcopul de Belgorod, şi cei împreună cu dânsul: Mitrofan, Alexandru, Mihail, Ipolit, Nicolae, Vasile, Nicolae, Maxim, Alexandru, Pavel, Pavel, Mihail, preoţii, și Grigorie, şi Sf. Sf. Mc. Onufrie, arhiepiscop de Kursk, în Rusia (†1938).

[1] Moaştele Sfintei Potențiana (Pudenziana), sora Sfintei Mucenițe Praxidia, se află în bisericile Santa Prassede all’Esquilino şi Santa Pudenziana al Viminale, din Roma. Vezi nota din 21 iulie: Sf. Mc. Praxidia.

[2] Pomenit și pe 19 Aprilie, împreună cu Sf. Apostoli

dintre cei 70, Aristarh și Trofim.

[3] Moaştele Sfinților Mucenici Caloger (Călugăr) și Partenie se află la Roma, în Biserica San Sisto Vecchio a via Appia, aduse aici din Catacombele San Callisto.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi cei împreună cu el Acachie, Menandru şi Polien.

Dintre aceştia, Patrichie episcopul Prusei, fiind pârât că credea în Hristos, a stat de faţă înaintea eparhului Iulie, care căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor şi sunt vărsate pentru binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că întru-adevărat pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinţi, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăţi, în care se odihnesc drepţii, iar celălalt plin de întuneric şi de foc, unde vor fi osândiţi păcătoşii după învierea cea din morţi ; şi căuta sfântul să explice eparhului felul şi rostul acestei rânduieli dumnezeieşti, însă eparhul a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinţi, care lui nimic nu i-au stricat ci mai vârtos acelora ce l-au băgat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia împreună cu Acachie şi Menandru şi Polien. Şi se face soborul lor în casa preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Memnon, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arolot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teotimi, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

mai
20
mar
Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi
mai 20 toata ziua
Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

Sf. Mc. Talaleu, doctorul din Liban, Alexandru şi Asterie (284) • Sf. Cuv. Talasie[1] Libianul, stareț în Africa (sec. VII) • Sf. Lidia[2], vânzătoarea de purpură, din Filipi, Macedonia (56) • Sf. Plautila[3], mama Sf. Mc. Flavia Domitila (†66) • Sf. Mc. Ascala, din Egipt (287) • Sf. Mc. Vasila, fecioara, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Ilarie, episcop de Toulouse, în Franța (380) • Sf. Cuv. Marcu, pustnicul • Sf. Cuv. David, din Georgia (sec. VI) • Sf. Ier. Teodor, mărturisitorul[4], episcop de Pavia, în Lombardia (†778) • Sf. Cuv. Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii Mănăstirii celei Noi, din Chios, în Grecia (sec. XI) • Sf. Dovmontie (Timotei), prinţ de Pskov (sec. XIII) • Sf. Cuv. Ştefan din Piperi, în Serbia (†1697) • Aflarea moaştelor Sf. Ier. Alexie, mitropolitul Moscovei.

[1] Cuviosul Talasie este cel căruia Sfântul Maxim Mărturisitorul îi trimite o epistolă cu tâlcuiri Despre diferite locuri grele din Dumnezeiasca Scriptură. Aceasta se găsește editată în volumul al III-lea al Filocaliei românești.

[2] Pomenită în F.A. 16, 11-15. Este, probabil, prima persoană botezată pe continentul european.

[3] Vezi nota 300.

[4] Prigonit și exilat de regii longobarzi arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu.

Acesta a trăit în zilele împăratului Numerian din Liban; pe tatăl său îl chema Veruchie şi pe maică-sa Romilia. Şi s-a nevoit el de a învăţat meşteşugul doctoricesc şi a fost prins la Azarvon, care este al doilea ţinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un măsliniş şi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor. Acesta, neputându-l pleca să aducă jertfă la idoli, a poruncit să-i fie pătrunse gleznele şi băgând ştreang prin găuri să fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor părându-li-se că împlinesc porunca, luându-li-se mintea de către puterea dumnezeiască, au sfredelit un trunchi de lemn, ca şi cum ar fi fost sfântul, şi l-au spânzurat. Pentru aceasta însă ei au fost bătuţi, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de guvernator. Iar două din aceste slugi, Alexandru şi Asterie, văzând acea preaslăvită minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tăiat capetele.

După aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârşit, i s-a tăiat capul la Edesa, cetatea egeilor.

Tot în această zi, pomenirea ostaşilor care au crezut prin sfântul Talaleu, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ascla.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor trei cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii sfintei şi împărăteştii Manastiri cea nouă din Hios, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea scoaterii şi mutării moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Talasie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu pustnicul, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

mai
21
mie
†) Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena
mai 21 toata ziua
†) Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

†) Sf. Mari Împăraţi și întocmai cu apostolii Constantin (337) şi mama sa, Elena[1] (327)

Sf. Mc. Iulia[2] fecioara, din Cartagina (Egipt), mucenicită în Insula Corsica, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Martiria, de la Ravena • Sf. Cuv. Ospiciu, pustnicul, de la Nisa, în Franța (†580) • Sf. Cuv. Golenie (Gollen), din Țara Galilor (sec. VII) • Sf. Sf. Mc. Hristofor, patriarhul Antiohiei (†966) • Sf. Cuv. Casian Grecul (†1054) • Sf. Constantin, prinţ de Muron, şi fiii săi: Mihail şi Teodor, Rusia (†1129) • Sf. Elena[3], sora Sf. Ştefan de la Visoki Decani, în Serbia (sec. XIV) • Sf. Cuv. Agapit, de la Markushev, Vologda, în Rusia (†1584) • Sf. Cuv. Nou Mc. Pahomie din Usac, mucenicit la Filadelfia (Alașehir), în Turcia (†1730).

[1] Moaştele întregi ale Sfintei împărătese Elena au fost aduse, în anul 1211, de la Constantinopol la Veneţia, în biserica Sant’Elena. În anul 1928, craniul a fost așezat întru-un mulaj de argint, iar celelalte oseminte într-o raclă de plumb. De curând s-a constatat că doar craniul mai există, și că celelalte oseminte au fost furate.

[2] Sfânta Muceniță Iulia este considerată ocrotitoarea Corsicei; moaştele sale au fost mutate, în anul 763, la Brescia, de către regele Desideriu.

[3] Sfintele ei moaște se află la mănăstirea Decani.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.

Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mărturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie şapte sute treizeci (1730), şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 4

mai
22
joi
Sf. Mc. Vasilisc şi Marcel; Sf. Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic
mai 22 toata ziua
Sf. Mc. Vasilisc şi Marcel; Sf. Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic

Sf. Sf. Mc. Vasilisc[1], episcop de Comana, mucenicit la Amasia (Amasya), azi în Turcia (†312) • Sf. Mc. Marcel • Sf. Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, de la Constantinopol (381) • Sf. Melchisedec, regele Salemului[2]Sf. Ier. Marcian, mărturisitorul, episcop de Ravena (127) • Sf. Mc. Faustin, Timotei şi Venust, de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Sf. Mc. Cast şi Secondin, de la Mondragone (Caserta), în Campania • Sf. Mc. Codrat • Sf. Mc. Sofia Tămăduitoarea • Sf. Elena, de la Carnavon, prinţesă în Anglia (sec. IV) • Sf. Cuv. Elenea, de la Auxerre (†418) • Sf. Cuv. Roman[3], de la Auxerre, în Franța (†560) • Sf. Ier. Lup, episcop de Limoges, în Franța (†637) • Sf. Sf. Mc. Pardu, episcop de Larino (Campobasso), apoi pustnic lângă Lucera, în Puglia (sec. VII) • Sf. Mc. Ioan Vladimir[4], rege în Serbia (†1015) • Sf. Sf. Nou Mc. Zaharia, de la Prusa (Bursa), în Turcia (†1802) • Sf. Nou Mc. Pavel, din Peloponez, în Grecia (†1818) • Sf. Sf. Noi Mc. Donat, episcopul, Macarie, preotul, şi Teodor, diaconul, din Rusia.

[1] Nepotul Sf. Mc. Teodor Tiron.

[2] Cel care a luat zeciuială de la Avraam și care l-a binecuvântat. Pomenit în cartea Facerii (14, 17-24).

[3] L-a slujit pe Sf. Benedict la Subiaco. Apoi a plecat în Franța, unde a întemeiat o mănăstire, la Auxerre.

[4] Ucis de vărul său Ioan Vladislav.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului mucenic Vasilisc, nepotul sfântului Teodor Tiron.

Acest sfânt a trăit în zilele lui Maximian şi era din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, nepot al sfântului marelui mucenic Teodor Tiron. Odată a fost la luptă mucenicească mai înainte cu sfântul Eutropie şi Cleonic, care erau în rândul ostaşilor, tovarăşi cu sfântul Teodor. Şi săvârşind aceia mucenicia pentru Hristos, el a rămas în temniţă.

După aceea, dorind ca să săvârşească calea strădaniei, şi rugându-se pentru aceasta lui Dumnezeu, a fost învrednicit arătării sale, căci i s-a poruncit să se tocmească cu rudeniile lui şi să meargă la Comane să mărturisească. Deci mergând cu ostaşii la casa lui, şi sărutând pe maică-sa şi pe fraţii săi, şi învăţându-i să stea în credinţa lui Hristos, a fost prins atunci de slujitorii ce fuseseră trimişi de guvernatorul Agripa. Aceştia legându-l şi încălţându-l cu încălţăminte de fier care aveau într-însele multe cuie ascuţite, I-au gonit tocmai spre drumul Comanelor. Şi sosind la satul Dacnon, au găzduit la o femeie, anume Traiani, şi au legat pe sfântul de un paltin uscat cu mâinile îndărăt; şi făcând sfântul rugăciune, a înverzit paltinul şi a înfrunzit, iar acolo unde sta sfântul a ieşit din pământ o fântână cu apă, ceea ce văzând slujitorii şi femeia aceea, se zice că au crezut în Hristos şi au dezlegat pe sfântul din legături. Şi dacă au sosit la oraşul Comanelor, a fost dus sfântul înaintea guvernatorului, şi neplecându-se el a jertfi, a făcut cu rugăciunea sa să se pogoare foc din cer şi a ars capiştea idolilor şi idolul din ea, Apolon. Atunci, mâniindu-se foarte guvernatorul şi pornindu-se cu urgie, a poruncit să i se taie capul şi să i se arunce trupul în râu; şi aşa şi-a luat cununa muceniciei, întru slava şi lauda Dumnezeului nostru, Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic şi luptător împotriva Duhului Sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, care, adăpat fiind cu plumb topit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei şi făcătorul de minuni, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codru, care s-a săvârşit fiind târât de cal.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Sofia doctoriţa, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Zaharia de la Prusa, care s-a nevoit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

mai
23
vin
Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf. Mironosiţă Maria lui Cleopa
mai 23 toata ziua
Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf. Mironosiţă Maria lui Cleopa

Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei (Șuhut), în Turcia (†831) • Sf. Mironosiță Maria a lui Cleopa[1] (sec. I) • Sf. Ier. Efebie, episcop de Napoli (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Desiderie (Didier), de la Genova, episcop de Langres, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Salonie Romanul • Sf. Mc. Seleucie • Sf. Ier. Mercurial, mărturisitorul[2], episcop de Forli (406) • Sf. Cuv. Eutihie (540) şi Florentie[3] (548), de la Nursia • Sf. Cuv. Mc. Mihail (sec. IX) • Sf. Cuv. Damian, de la Garedja, fost Dimitrie, regele Georgiei, fiu al Sf. David al IV-lea (†1157) • Sf. Cuv. Eufrosina[4], stareţă la Polotsk, în Bielorusia (†1173) • Sf. Cuv. Paisie, de la Mănăstirea Galici din Ucraina (†1460) • Sf. Ier. Sinesie, episcop de Carpasia, în Cipru • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Leontie, de la Rostov, în Rusia.

[1] Foarte multe moaşte de la Sfânta Mironosiță  Maria a lui Cleopa se păstrează astăzi la Veneţia: capul în biserica Santa Maria dei Servi, mai multe bucăți de os în bisericile Sant’Alvise și Santa Maria Valverde la Mazorbo, și o mare parte din trup la biserica San’Andrea de la Girada.

[2] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa păgânismului şi arianismului.

[3] Despre viața sfântă a monahilor Eutihie și Florentie a scris Sfântul Grigorie Dialogul, în Dialoguri.

[4] Fiica prințului de Polotsk și verișoara împăratului Manuel I Comnenul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor.

Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe sine cu întregimea vieţii, s-a făcut preot lui Dumnezeu celui preaînalt, şi fiind întărit de Dumnezeu, a stins şi a potolit toată bârfirea şi deşertăciunea hulitorilor de Dumnezeu, astupând gurile cele fără de Dumnezeu ale ereticilor, ce se deschideau împotriva sfintelor icoane. Şi neputând suferi fiara cea cumplită, adică tiranul Leon Armeanul, dumnezeieştile cuvinte ale grăirii sale, deoarece sfântul nu s-a spăimântat de înfricoşările lui nici s-a muiat cu mintea de acelea, ci cu glas slobod striga: “Eu mă închin şi cinstesc dumnezeiasca şi cinstita icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a sfintei Maicii Sale, iar dogma şi porunca ta o scuip şi nu o bag în seamă”.

După aceea, ruşinându-se tiranul şi aprinzându-se de mânie, l-a osândit cu o depărtată izgonire, iar sfântul păzind chipul lui Dumnezeu curat şi neîntinat a fost gonit din loc în loc. Şi aşa săvârşind alegerea cea bună şi împodobindu-se cu îndoite cununi, s-a adăugat către arhierei ca un arhiereu, şi către mucenici ca un mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfintei purtătoarei de mir Maria lui Cleopa, care cu pace s-a sävârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Salona Romanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Seluc, care s-a săvârşit fiind tăiat cu ferăstrăul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

mai
24
sâm
Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat
mai 24 toata ziua
Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat

Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul de la Muntele cel Minunat (†596) • Sf. Mc. Meletie Stratilat şi cei împreună cu dânsul: Ioan, Ştefan, Serapion Egipteanul şi Calinic, vrăjitorul, cei 12 comiţi şi tribuni, cele 3 femei: Marchiana, Paladia şi Sosona, cei 2 prunci: Chiriac şi Hristina, şi cei 11.208 care, împreună cu dânşii, au mărturisit în Galatia, sub Heliogabal (†218) • Sf. Mc. Vincenţiu, de la Porto Romano, în Lazio (sec. I) Sf. Mc. Afra, de la Brescia (sec. II) Sf. Mc. Robustian și Robustinian, de la Milano (sec. II) • Sf. Mc. Zoelie, Servilie, Felicie, Silvan și Dioclie, de la Istria (†284) • Sf. Mc. Donațian şi Rogațian[1], frați de sînge, de la Nantes, în Franța, sub Dioclețian (†300) • Sf. Cuv. Vincențiu de Lerin (Lérins)[2], în Franța (†450) • Sf. Ier. Vincențiu Sirianul, episcop de Foligno, în Umbria (592) • Sf. Cuv. Godric, pustnic în Anglia (†1170) • Sf. Cuv. Nichita stâlpnicul, de la Mănăstirea Pereiaslav, în Rusia (sec. XII) • Sf. Ier. Gavriil, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1193).

[1] Ocrotitorii orașului Nantes.

[2] Teolog renumit care a scris, printre alte lucrări, un îndrumar pentru distingerea dreptei credințe, numit Commonitorium. În acesta el dă cea mai concentrată definiție a dreptei credințe: cea care e mărturisită pretutindeni, totdeauna și de către toți. Acesta este și sensul deplin al catolicității, credința catholică și cea dreaptă fiind sinonime în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească (Catholică) și Apostolică.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.

Acest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, şi a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, şi din maica Marta, fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.

Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Şi făcându-se de şase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte şi îndată s-a obişnuit şi s-a deprins cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Şi avea adesea dumnezeieşti vedenii şi îngereşti arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învăţau cu deosebirea între cele bune şi intre cele rele, adică cele bune să aleagă şi de cele rele să fugă. Şi înfrângând cele ale trupului şi hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, aşa a petrecut până la ieşirea din trup.

Acestea şi nespusa mulţime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise şase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece. Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Şi suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci şi cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieţii lui ani optzeci şi cinci. Şi dintru aceştia şaptezeci şi nouă i-a săvârşit cu lupta şi răbdarea cea mai presus de firea omenească, şi adormind a fost mutat spre mărirea şi aşezarea îngerilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Meletie Stratilatul şi a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ştefan, Serapion Egipteanul şi Calinic vrăjitorul (magul); şi a celor doisprezece comiţi şi tribuni, şi a celor trei femei: Marchiana, Paladia şi Sosona şi a celor doi prunci: Chiriac şi Hristina, şi a tuturor celor unsprezece mii două sute şi opt, care împreună cu dânşii au mărturisit.

Tot în această zi, pomenirea sfantului Vincentiu de Lerins (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

mai
25
Dum
† A treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul
mai 25 toata ziua
† A treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul

A treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (†850) • Sf. Ier. Urban I[1], episcopul Romei, sub Alexandru Sever (230) • Sf. Sf. Mc. Canie[2], episcopul (sec. III) • Sf. Mc. Vincenţiu şi cei împreună cu dânsul, de la Bieda, în Toscana • Sf. Mc. Celestin • Sf. Ier. Dionisie[3], mărturisitorul, episcop de Milano (359) • Sf. Cuv. Olivian • Sf. Ier. Zenovie, făcătorul de minuni, episcop de Florenţa (427) • Sf. Dodo, prinţ al Georgiei (†596) • Sf. Ier. Bonifatie al IV-lea[4], episcopul Romei (615) • Sf. Ier. Aldelmie (Aldhelm), stareţ și apoi episcop în Anglia (†709) • Sf. Cuv. Beda Venerabilul, de la Wermouth, în Marea Britanie (†735) • Sf. Cuv. Nou Mc. Tavrion, din Rusia (†1939).

[1] Fiu al nobilului Ponţian.

[2] Moaştele Sfântului Canie se află sub altarul principal al catedralei din Acerenza, în provincia de Potenza. Un deget din moaștele Sfântului este cinstit în biserica San Canio de la Calitri, în provincia de Avellino, în Campania, al cărui ocrotitor este.

[3] Mort în exil în Capadocia, pentru mărturisirea dreptei credinţe în faţa arianismului.

[4] Moaşte de la Sfântul Bonifatie, episcop al Romei, pot fi cinstite la Roma, în biserica Santa Maria in Cosmedin şi la Vatican sub altarul San Tommaso.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.

Acest cinstit şi sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Şi fiind vestit acest lucru de un preot şi fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi credinciosul popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Celestin, care s-a săvârşit, pătrunzându-i-se glesnele cu cuie de fier.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Olvian, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

mai
26
lun
Sf. Ap. Carp şi Alfeu, dintre cei 70; Sf. Mc. Averchie şi Elena
mai 26 toata ziua
Sf. Ap. Carp şi Alfeu, dintre cei 70; Sf. Mc. Averchie şi Elena

Sf. Ap. Carp, dintre cei 70, ucenic al Sf. Ap Pavel şi episcop de Bereea (Stara Zagora), în Bulgaria (sec. I) • Sf. Ap. Alfeu • Sf. Mc. Averchie şi Elena, fiul şi fiica Sf. Ap. Alfeu (sec. I) • Sf. Mc. Simetrie, preotul, şi cei 22 împreună cu dânsul, de la Roma, sub Antonin (159) Sf. Ier. Elefterie Mărturisitorul[1], episcopul Romei (189) • Sf. Mc. Prischie, soldatul, și cei împreună cu dânsul, de la Auxerre, în Franța (†273) • Sf. Mc. Felix, Ieraclie şi Paulin, de la Todi, sub Diocleţian (303) • Sf. Ier. Augustin de Canterbury, în Anglia (†604) • Sf. Nou Mare Mc. Gheorghe, din Sofia, în Bulgaria (†1515) • Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Macarie, de la Mănăstirea Koliazino, în Rusia (†1521) • Sf. Nou Mc. Alexandru Tesaloniceanul, de la Smirna, azi în Turcia (†1794) • Sf. Inochentie, episcop de Cherson, azi în Rusia (†1857).

[1] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa gnosticismului, montanismului şi marcionismului. Osemintele sale au fost așezate la Vatican, lângă mormântul Sfântului Apostol Petru.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la propovăduire şi purtând duinnezeieştile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învăţat pe mulţi dintre păgâni a se închina şi a cinsti Sfânta Treime. După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieştile învăţături, făcând în toate zilele multe şi mari minuni. Şi multe cetăţi şi popoare venind la credinţa în Hristos, şi despărţind cu botezul pe cei credincioşi din cei necredincioşi, a suferit din această pricină multe prigoniri şi scârbe, căci mergea cu bărbăţie şi cu osârdie spre cele cu osteneală nevoinţe ale luptei, neînfricoşîndu-se de mânia dregătorilor. Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, aşa şi el a fost mărit de Dumnezeu. Deci adormind somnul cel dulce, cu moaştele sale, face minuni în toate zilele, curăţind tot felul de boli şi gonind duhurile necurate.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El este tatăl Sfântului Apostol Iacov şi al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli. El s-a dus la Domnul în pace şi este prăznuit în 26 mai. Sfântul Alfeu este menţionat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) şi în Luca (6,15), dar şi în Faptele Apostolilor (1,13).

Tropar, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Alfeu, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :
Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Alfeu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Averchie şi Elena.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

mai
27
mar
Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Mărt. Ioan Rusul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie ep. Sardei și Terapont
mai 27 toata ziua
Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Mărt. Ioan Rusul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie ep. Sardei și Terapont

Sf. Mc. Iuliu veteranul, de la Durostor, azi în Bulgaria (302) • Sf. Sf. Mc. Eladie, episcopul şi Terapont, preotul, de la Sardia, în Lidia, sub Valerian (sec. III) • Sf. Ioan Rusul[1], mărturisitorul, făcătorul de minuni, de la Nea Prokopi, din Evvia, în Grecia (†1730) • Sf. Mc. Restituta şi cei împreună cu dânsa, de la Sora, în Campania, sub Aurelian (272) • Sf. Mc. Evseviot • Sf. Mc. Alipie, Eviot, Pavel şi sora sa Iuliana • Sf. Mc. Boețiu[2] (525) • Sf. Mc. Simac, consul roman, rudă a Sf. Mc. Boețiu, mucenicit sub Teodoric (525) • Sf. Ier. Ioan I[3], mărturisitorul, episcopul Romei, făcătorul de minuni (525) • Sf. Cuv.  Monacela, prinţesă irlandeză, stareţă în Anglia (†590) • Sf. Cuv. Mihail, de la Mănăstirea Parechi, din Georgia (sec. IX) • Sf. Cuv. Nil, ctitorul Mănăstirii din insula Stolobny, lacul Seliger, Rusia Sf. Cuv. Vasile, fiul regelui Bagrat al Georgiei, monah scriitor și traducător (sec. XI) • Sf. Cuv. Terapont, de la Mănăstirea Lacul Alb, în Rusia (†1426) • Mutarea moaştelor Sf. Mitropoliţi de la Kiev: Ciprian, Fotie şi Iona (†1475).

[1] A fost sclavul unui ofițer turc la Prokopion, în Capadocia, azi în Turcia. Unul dintre sfinții care se bucură de multă cinstire din partea poporului credincios.

[2] Senator roman și filozof, mucenicit sub Teodoric, regele arian al ostrogoţilor.

[3] Papa Ioan I fusese trimis de către regele Teodoric la Constantinopol, pentru a-l convinge pe împăratul Iustin să-şi modifice hotărârea împotriva arienilor. Întrucât misiunea a eşuat, Teodoric l-a aruncat în închisoare, la Ravena, împreună cu însoţitorii săi, unde el se stinge din viaţă din pricina asprimii tratamentului. În anul 530, la 4 ani de la adormirea sa, trupul său a fost mutat de la Ravena la Vatican şi aşezat sub Basilica San Pietro. Se povesteşte despre el că era făcător de minuni. Printre altele se spune că „atunci când a sosit în Constantinopol la poarta ce se numeşte „de aur”, a ieşit mulţimea norodului să-l întâmpine, şi, înaintea tuturor, i-a redat lumina unui orb care îl rugase, că îndată ce şi-a pus mâna pe dânsul, i-a gonit întunericul.” (Sf. Grigorie Dialogul).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri şi propovăduind pe faţă dreapta credinţă, a fost dat la multe munci, şi foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, şi de aci înainte a devenit şi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri şi muncindu-l şi mai cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învăţăturile sale, pe mulţi păgâni din înşelăciunea idolilor a întors către Hristos şi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanţuri şi închis în temniţă ca să fie ucis pe încetul cu foamea şi cu sete. După aceea a fost scos şi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, şi la Anghira, cetatea Galatiei, şi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Şi aducându-l la râul ce se numţea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciş, şi l-a legat de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea şi carnea de pe oase, şi a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări şi frunze şi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputinţele şi durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos şi a primit cununa nestricăciunil.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârşit zdrobindu-i-se capul de piatră.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Sf. Beda a fost istoric bisericesc şi a consemnat istoria creştinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al naşterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat şi educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înfiinţată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith stareţul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth şi Jarrow.

În Viaţa lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreţi din corul bisericii, rămânînd în viaţă doar stareţul şi un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr “este acum preot la aceeaşi mănăstire şi laudă faptele minunate ale stareţului atât verbal cât şi în scris, faţă de toţi cei care vor să le afle”.

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepţia slujbelor de Utrenie şi Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântaţi acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului şi al fraţilor rămaşi în viaţă, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduşi alţi călugări care au fost învăţaţi să cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani şi la 30 a primit sfânta taină a preoţiei din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) şi în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericeşti şi considera că dacă îngerii sunt prezenţi la slujbe împreună cu călugării atunci şi locul său era acolo. “Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?”

Beda şi-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuşi alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărţi de la Lerins şi din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-şi scrie propriile cărţi, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică şi hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creştinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect şi bine documentat. Cărţile sale se trăgeau din “documente antice, din tradiţiile strămoşilor noştri şi din cunoştinţele mele personale”. Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieţii religioase şi seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiţii duhovniceşti foarte asemănătoare cu cele păstrate de creştinii ortodocşi. Aceşti sfinţi duceau aceeaşi viaţă de sfinţenie eroică pe care o găsim şi la sfinţii din est, sfinţenia lor fiind demnă de dragostea şi admiraţia noastră. Creştinii posteau miercurea şi vinerea, precum şi în postul Naşterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnăvit. Cam cu două săptămâni înainte de Paşti se simţea slăbit şi avea probleme de respiraţie dar nu avea dureri mari. A rămas vesel şi preda zilnic lecţii învăţăceilor săi, după care îşi continua ziua cântînd Psalmi şi ridicînd rugăciuni de mulţumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: “Nu am dus o viaţă de care să-mi fie ruşine printre voi şi nu mă tem de moarte pentru că Dumnezeu este milostiv.” (Paulin, Viaţa Sf. Ambrozie, cap. 45).

Pe lângă lecţii şi Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonă a Evangheliei lui Ioan şi a unei cărţi cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prăznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înălţării Domnului, sfântul respira tot mai greu şi picioarele au început să i se umfle. “Să învăţaţi repede,” le spunea el celor care scriau după dictarea lui, “pentru că nu ştiu cât voi mai putea continua. Domnul mă poate chema în orice clipă la El.”

După o întreagă noapte nedormită, Sf. Beda şi-a continuat dictarea în dimineaţa de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaştele sfinţilor din mănăstire, după care fraţii au intrat la slujbă, lăsîndu-l pe călugărul Wilbert cu Beda. Acesta şi-a amintit că a mai rămas încă un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însă nu vroia să-l deranjeze pe Beda în ceasul morţii. Atunci Sf. Beda i-a spus, “Nu te necăji. Ia tocul şi scrie repede.”

La ceasul al nouălea Beda s-a oprit şi i-a spus lui Wilbert să caute în lădiţa sa piper, tămâie şi pânză şi să-i cheme pe preoţii mănăstirii ca să le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i să nu-l uite şi să-l pomenească în rugăciunile lor. Apoi le-a spus acestea: “Vremea plecării mele este aproape iar sufletul meu tânjeşte să vadă frumuseţea lui Hristos, Împăratul meu.”

În acea seară, Wilbert i-a spus: “Părinte, a mai rămas o frază neterminată.” La care sfântul i-a răspuns: “Foarte bine, scrie-o.” Apoi tânărul călugăr a spus: “Acum s-a terminat.” Sf. Beda i-a răspuns: “Adevărat ai spus, chiar s-a terminat.” După care l-a rugat să-şi ridice ochii să vadă biserica în care obişnuia să se roage. După ce a cântat “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit.

Deşi Sf. Beda s-a săvârşit în 25 mai, în ajunul Înălţării, el este prăznuit în 27 mai, deoarece sărbătoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixată pe 26. Trupul său a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mănăstirii, iar mai târziu a fost mutat lângă altar.

Azi sfintele sale moaşte se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomeneşte Dante în Divina Comedie (Paradisul).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: “Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.”

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.

De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele.

Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: “Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.

Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.

După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.

În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

mai
28
mie
Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului; Sfântul Sfinţit Mucenic Eutihie, Episcopul Melitinei; Sfânta Muceniță Eliconida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Niceea (Nicene)
mai 28 toata ziua
Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului; Sfântul Sfinţit Mucenic Eutihie, Episcopul Melitinei; Sfânta Muceniță Eliconida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Niceea (Nicene)

Sf. Sf. Mc. Eutihie, episcopul Melitinei (sec. I) • Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului, şi rudele sale: Nichita şi Ignatie (sec. IX) • Sf. Mc. Emil, Felix, Priam şi Lucian, din Sardinia (sec. I) • Sf. Mc. Crescent, Pavel, Dioscorid şi Eladie, de la Roma (244) • Sf. Mc. Eliconida, din Corint, în Grecia (†244) • Sf. Ier. Alexandru, episcopul Tesalonicului (sec. IV) • Sf. Ier. Gherman al Parisului (†576) • Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos, de la Constantinopol (†920) • Sf. Ier. Ignatie, episcop de Rostov, în Rusia (†1288) • Sf. Cuv. Sofronie, din Bulgaria (sec. XVI) • Sf. Nou Mc. Dimitrie (†1794) • Sf. Nou Mc. Mitros (Dimitrie) din, mucenicit la Tripoli, în Peloponez, Grecia (†1794) • Sf. Nou Mc. Zaharia, din Prusia (†1802) • Sf. Sf. Mc. Arsenie, mitropolit de Bereea, în Macedonia • Sf. Cuv. Elena, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1832) • Sf. Noi Mc. Eraclie, schimonahul (†1936), şi Vasile, preotul (†1940), din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

Acest preacuvios Nichita, din pruncie iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi de toate cele ce sunt în lume, şi făcea plăcere lui Dumnezeu prin vieţuirea îmbunătăţită cu fapte. De aceea a fost ridicat în scaunul arhieriei Calcedonului, pe care, stând ca o făclie în sfeşnic, strălucea lumii şi înfrumuseţa Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv către săraci, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi pe cei străini primindu-i; şi era tată sărmanilor şi apărător văduvelor şi mingâietor pentru cei scârbiţi. Şi fiind atunci luptă împotriva icoanelor sub împăratul Leon Armeanul s-a arătat fidel mărturisitor al lui Hristos, pentru că mult s-a luptat împotriva păgânătăţii, mustrând şi lepădând cele neortodoxe, învăţând şi îndemnând pe toţi cu bună-cinste a se închina icoanei lui Hristos şi a preacuratei dumnezeieştii Maicii Sale şi ale tuturor sfintilor. Şi multe a pătimit de la acel rău-credinciosul împărat şi de la cei de un cuget cu dânsul: izgoniri, batjocuri şi chinuri, pentru dreapta credinţă; şi după mulţi ani şi după multe trudiri muceniceşti, după ce cu săvârşită plăcere dumnezeiască s-a mutat din acestea de aici, l-a preamărit pe el Dumnezeu în ceruri, înaintea îngerilor Săi, şi pe pământ înaintea oamenilor. Pentru că prin cinstitele lui moaşte se făceau minuni, şi se dădea tămăduiri tuturor bolilor, pentru ca să fie Dumnezeu preaslăvit prin el, Care este preamărit întru sfinţii Săi.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Eliconida.

Această sfintă a trăit pe vremea împăraţilor Gordian şi Filip, şi era din cetatea Vitaliei. Şi a fost prinsă şi adusă la Perinie, ducele Corintului, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite şi grele chinuri; dar scăpând din acestea a mers la capiştea idolilor şi prin rugăciune a surpat la pământ idolul zeiţei Atena, a lui Die şi a lui Asclipie.

După acestea luând stăpânIrea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă muceniţa şi la acesta, şi neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă şi de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit muceniţa moartea prin tăierea capului şi aşa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

mai
29
joi
Sf. Mc. Teodosia fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei
mai 29 toata ziua
Sf. Mc. Teodosia fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei

Sf. Mc. Teodosia, din Cezareea Palestinei (†308) • Sf. Sf. Mc. Olivian, episcopul Aneului, lângă Efes, azi în Turcia, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Restitut[1], de la Roma, sub Diocleţian (299) • Sf. Mc. Restitut, împreună pătimitor cu Sf. Mc. Crisp, din Spania • Începerea Sinodului I Ecumenic, de la Niceea (325) • Sf. Ier. Alexandru[2], arhiepiscopul Alexandriei Egiptului (†326/327) • Sf. Ier. Maximin[3], episcop de Treviso, în Renania (349) • Sf. Mc. Sisinie, Martirie şi Alexandru[4], din Capadocia, muceniciți la Sanzeno, în Trentino-Alto Adige  (397) • Sf. Cuv. Buriania (Buryan), prinţesă irlandeză, pustnică în Anglia (sec. V-VI) • Sf. Ier. Maxim, episcop de Verona (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Teodosia, din Constantinopol (†745) • Sf. Cuv. Ieremia, sihastrul (sec. VIII) • Sf. Ioan, cel nebun pentru Hristos, de la Ustiug, în Rusia (†1494) • Sf. Sf. Nou Mc. Teodor, episcop de Vârşeţ, în Banatul Sârbesc (†1594) • Sf. Mc. Nan (Ioan) Tesaloniceanul, de la Smirna, în Turcia (†1802) • Sf. Nou Mc. Andrei (Arghiris), din Chios, în Grecia.

[1] Înormântat pe Via Nomentana, la Eretum, azi Monterotondo, în nordul Romei.

[2] Cel dintâi apărător al dreptei credințe împotriva arianismului.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa arianismului, Sfântul Maximian a fost exilat de către arieni, alături de Sfinții Atanasie al Alexandriei şi Pavel al Constantinopolului.

[4] Ucenici ai Sf. Ier. Ambrozie de Milano. Moaştele lor au fost duse la Milano și așezate în biserica San Simpliciano.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia fecioara, cea din Cezareea (aducerea moaştelor).

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: “Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: “Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei preacuvioasei muceniţe Teodosia cea din Constantinopol (sec. VIII).

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie III Atramiteanul, fiind fiică de părinţi dreptmăritori, din Constantinopol. Când era ea de şapte ani, a răposat tatăl său; iar maică-sa luând copila, a tuns-o într-o mânăstire din Bizant, după care s-a săvârşit şi maică-sa, lăsând fericitei toată avuţia ei. Iar sfânta din aurul şi argintul acela a făcut trei icoane: una a lui Hristos, alta a Născătoarei de Dumnezeu, şi a treia a sfintei mucenice Anastasia, iar restul I-a împărţit la săraci.

După câtăva vreme, a luat împărăţia pe care o lăsase ortodoxul Teodosie, Leon Isaurul (717-741) cel rău credincios. Pentru că marele patriarh Gherman nu se pleca la pângăritele lui dogme, prin silnicie a fost dat afară din patriarhie cu ciomege şi cu săbii, şi voia ca sfânta icoană a lui Hristos, cea de deasupra porţilor (care se zice cea de aramă) să o pogoare şi să o dea focului. Şi în vreme ce se săvârşeau acestea şi spătarul era pe scară, vrând să pogoare sfânta icoană, fericita Teodosia împreună cu alte credincioase femei şi bărbaţi apucând scara au prăbuşit la pământ pe spătar, care a murit, şi ducându-se la Patriarhie, au împroşcat cu pietre pe răucredinciosul patriarh Anastasie. Îndată celorlalte femei şi bărbaţilor li s-au tăiat capetele, a căror pomenire se săvârşeşte la nouă ale lunei lui August; iar pe sfânta Teodosia un gealat oarecare crud şi neomenos trăgând-o către Bou, (aşa se numea partea aceea a oraşului) şi luând un corn de berbec, a lovit-o nebuneşte peste grumazi, şi i-a pricinuit ei cununa muceniciei. Iar din minunile ce pururea se lucrează prin ea, este cu putinţă tuturor să afle cât de mare îndrăzneală a dobândit ea către Dumnezeu. Şi se săvârşeşte soborul ei în mănăstirea zisă Dexiocratus, unde se află şi sfintele ei moaşte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului mucenic Olvian, episcopul cetăţii Aneu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian, fiind consul Alexandru şi Maxim. Şi a fost el adus la Iulie şi Elian, de care fiind întrebat şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost dezbrăcat de haine şi pătruns şi ars pe coapse cu frigări de fier înroşite în foc; apoi a fost pus la închisoare şi spre a doua cercetare fiind adus, şi neplecându-se, a fost dezbrăcat şi i s-a strujit trupul cumplit şi aşa a fost aruncat în foc, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Alexandru, papă al Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, un bărbat şi soţia sa, care s-au săvârşit zdrobindu-li-se oasele cu toiegele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nan sau Ioan Tesalonirceanul, care în Smirna a mărturisit în anul 1802 şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

mai
30
vin
Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam; Sf. Mc. Natalie
mai 30 toata ziua
Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam; Sf. Mc. Natalie

f. Cuv. Isaachie Mărturisitorul, ctitorul Mănăstirii lui Dalmat, din Constantinopol (†406) • Sf. Cuv. Varlaam • Sf. Mc. Gabinie şi Crisp, primii mucenici din Sardinia (130) • Sf. Ier. Felix I[1] Mărturisitorul, episcopul Romei, sub Aurelian (274) • Sf. Mucenic Natalie (Crăciun) • Sf. Mc. Romano şi Teletie, Eusebiu, Haralambie, Cristina şi cei împreună cu dânșii, arşi de vii în Nicomidia • Sf. Cuv. Venantie, pustnic la Mănăstirea Lérins, în Franța (†374) • Sf. Mc. Meliton[2]Sf. Mc. Evplu • Sf. Ier. Exuperantie Mărturisitorul, episcop de Ravena (418) • Sf. Ier. Anastasie al II-lea[3], episcop de Pavia (680) • Sf. Cuv. Catian şi Nisterie • Sf. Cuv. Iacov, din Galici.

[1] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa ereziei lui Pavel al Samosatei. A suferit mucenicia la Roma pe locul unde apoi avea să fie ridicată biserica San Pancrazio.

[2] Moaştele Sfântului Mucenic Meliton se află la Veneţia, în Biserica Santo Sepolcro.

[3] Fost arian, apoi convertit la ortodoxie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.

Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert.

Si venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor; dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor, dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zise sfântul: “De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc”. A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres, întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi. Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei, şi petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Natalie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Varlaam, care eu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Romano şi Teletie, rare de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evplu, care s-a săvârşit fiind înfăşurat în piele de bou şi pus în arsura soarelui.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 5

mai
31
sâm
Sf. Mc. Ermie, Eusebiu şi Haralambie
mai 31 toata ziua
Sf. Mc. Ermie, Eusebiu şi Haralambie

Mc. Ermie[1] din Pont, sub Antonin (†170) • Sf. Mc. Eusebie şi Haralambie • Sf. Ap. Herma[2], dintre cei 70 • Sf. Mc. Petronila[3], de la Roma (sec. I) • Sf. Mc. Crescenţian, de la Sassari, în Sardinia, sub Adrian (130) • Sf. Mc. Cantie și frații săi, Cantian și Cantianila[4], și Proto, educatorul lor, de la Aquileia, sub Dioclețian și Maximian (304) • Sf. 5 Mucenici din Ascalon, Țara Sfântă • Sf. Mc. Filosof, din Alexandria Egiptului (†250) • Sf. Ier. Silviu, episcop de Toulouse, în Franța (†400) • Sf. Ier. Lupiciniu, episcop de Verona (sec. V-VI) • Sf. Pascasie[5], diaconul, scriitor bisericesc, de la Roma (520) • Sf. Ier. Eustatie, patriarhul Constantinopolului (†1025) • Sf. Ier. Filoteu, episcop de Tobolsk şi mitropolitul Siberiei, în Rusia (†1727).

[1] Soldat roman, de la Comana.

[2] Sfântul Apostol Erma se pomeneşte în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, împreună cu ceilalţi şaptezeci de apostoli, astfel: Închinaţi-vă lui Asindrit, lui Flegont, lui Erma, lui Patrova, lui Ermin şi fraţilor celor ce sânt cu dânşii. Sfântul Erma a fost episcop în Filipopoli.

[3] Sfânta Petronila este considerată de unele surse drept fiica Sfântului Apostol Petru, iar de altele doar ca fiind botezată de acesta. A primit mucenicia pe Via Ardeatina, din Roma. Moaştele sale au fost mutate în secolul al VIII-lea din Catacombele Sfânta Domitilla la Vatican, în Basilica San Pietro, în ultima capelă de pe partea dreaptă.

[4] Moaştele Sfinților Mucenici Canciu, Cancian și Cancianela se află în Biserica Sf. Ioan Evanghelistul, de la Grado, în Friuli-Veneția.

[5] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului mucenic Ermie.

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont.

Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul. Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei şi de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârşit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Eusebie şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

ian.
1
joi
(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)
ian. 1 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;</strong></span><span style="color: #ff0000;">†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi </span><span style="color: #ff0000;"> Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)</span>

Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nazianz, tatăl Sf. Ier. Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul (†374) · Sf. Mucenici din Siracuza Siciliei care au pătimit în timpul lui Nero (67) · Sf. Sf. Mc. Concordie, preot la Spoleto, Umbria (175) · Sf. Ier. Elvan, episcopul Londrei, Anglia (†198) · Sf. Meduin, misionar în Anglia (†198) · Sf. Mc. Caius, Iactus şi Heraclie, de la Bologna · Sf. Mc. Primian, Saturnie, Victor, Honorie, Saturnie, Leie şi Hermes, de la Pavia · Sf. Mc. Teodot · Sf. 30 de Mucenici soldaţi, de la Roma, sub Diocleţian (303) · Sf. Mc. Victor, Felix, Narcis, Arghirie şi cei împreună cu dânşii, din Africa · Sf. Mc. Evant și Hermes, din Elveția · Sf. Cuv. Mc. Telemachie[1], monah la Roma (391 sau 404) · Sf. Cuv. Mocain, stareț în Irlanda (sec VI) · Sf. Cuv. Martin, egumen la Lerins, Franța (sec VI) · Sf. Agripin, episcop de Autun, cel care l-a hirotonit pe Sf. Gherman al Parisului (†541) · Sf. Ier. Iustin, episcop de Chieti, în Abruzzo (543) · Sf. Ier. Fulgenţiu, episcop de Ruspe, în Africa (sec. V) · Sf. Ier. Vasile, episcop de Aix-en-Provence, Franța (†521) · Sf. Cuv. Teodosie, stareţ de Trilia, în Bitinia, azi în Turcia · Sf. Nou Mc. Petru din Peloponez, Grecia (†1776) · Sf. Noi Mc. Alexandru, arhiepiscopul Samarei, şi cei împreună cu dânsul: Iacob, Viaceslav, Alexandru, Trofim, Alexandru, Ioan, Ioan şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Sfântul Telemachie sau Almachie, cum mai este pomenit în Martilorogiul Roman, era un monah venit din Orient la Roma, pentru a opri cruzimea jocurilor de gladiatori. În timpul unui spectacol, a coborât în arenă și a încercat să oprească jocurile, dar spectatorii înfuriați, l-au ucis cu pietre.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

ci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

ian.
2
vin
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
ian. 2 toata ziua
<em>Înainte-prăznuirea Botezului Domnului;</em> Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Înainteprăznuirea Botezului Domnului;

Sf. Ier. Silvestru[1], episcopul Romei (335) · Sf. Cuv. Serafim de Sarov (†1833) · Sf. Mc. Argheu, Narcis și Marcelin, de la Tomis, în timpul lui Licinie (†320) · Sf. Ier. Anterie[2], episcop al Romei, grec de neam (236) · Sf. Cuv. Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian (sec. III) · Sf. Mc. Alverie şi Sebastian, din Legiunea Tebană, de la Fossano, în Piemonte (†288) · Sf. Mc. Serghie, din Cezareea Capadociei (†301) · Sf. Mc. Teopist · Sf. Sf. Mc. Taghen, episcop de Parium, Turcia (†320) · Sf. Mucenici de la Piacenza[3], sub Diocleţian · Sf. 1.000 Mucenici din Lichfield, Marea Britanie (sec. IV) · Sf. Mc. Vasile din Ancira (†363) · Sf. Ier. Martinian, episcop de Milano[4] (435) · Sf. Cuv. Macarie[5] (450) · Sf. Cuv. Nil cel Sfințit, întemeietorul Mănăstirii Gheromerion, în Grecia · Sf. Ier. Aspazie, episcop de Aquitania, în Franța (†533 sau †539) · Sf. Cuv. Scotinie (Scothin), pustnic în Irlanda (sec. VI) · Sf. Cuv. Marcu cel Surd · Sf. Cuv. Evghendie, egumenul Mănăstirii Condat, din Munţii Jura, în Franţa (†510) · Sf. Cuv. Oienie (Oyen), de la Mănăstirea Condat, în Franța (sec. VI) · Sf. Vladulfie[6], monah la Bobbio, (630) · Sf. Ier. Cosma I, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni (†1075-1081) · Sf. Cuv. Silvestru, de la Lavra Peşterilor din Kiev, azi în Ucraina (sec. XII) · Sf. Cuv. Iuliana, de la Lazarevskoje, în Rusia (†1604) · Sf. Nou Mc. Gheorghe Georgianul (†1770).

[1] Moaște ale Sfântului Silvestru se află în biserica S. Silvestro in Capite (sec. VIII) din Roma, sub altarul central. În sacristie este păstrat, într-o raclă, capul Sfântului Silvestru.

[2] Moaștele Sfântului Anterie se află în biserica S. Sisto, de pe via Appia de la Roma.

[3] Care s-au sfârşit fiind aruncaţi într-un puţ.

[4] Care a participat la Sinodul de la Efes în 431 şi care a mărturisit credinţa ortodoxă împotriva nestorianismului.

[5] Vicar al prefectului Romei, devenit mai apoi pustnic.

[6] Care i-a reproşat regelui longobarzilor, Ariovald, erezia ariană.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, “cea mai gravă ispită a călugărilor novice”.  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: ” Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: “În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: “Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: “Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: “Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: “Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita “Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. “Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni.  Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: “Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

ian.
3
sâm
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Harţi)
ian. 3 toata ziua
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie <em>(Harţi)</em>

Sf. Proroc Maleahi (†450 î. Hr) · Sf. Mc. Gordie din Cezareea (†324) · Sf. Mc. Daniel[1], de la Padova, în timpul lui Nero (68) · Sf. Sf. Mc. Florentin, episcop de Vienne, în Franţa (†275) · Sf. Ier. Mărt. Lucian, episcop de Lentini, în Sicilia (330) · Sf. Cuv. Genoveva, ocrotitoarea Parisului (†500) · Sf. Mc. Teaghen, din Parion, Grecia (sec. IV) · Sf. Cuv. Meletie, stareţ al Mănăstirii Sf. Sava, în Țara Sfântă (†537) · Sf. Cuv. Tomaida din Lesbos, în Grecia · Sf. Cuv. Teodoric, pustnic la Tintern, în Anglia (sec. V-VI) · Sf. Cuv. Petru Stegarul · Sf. Cuv. Acachie din Latros, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului din Mirsinon, din Grecia · Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou, din insula Nea Makri, în Grecia, (†1950) · Sf. Eftimie, omul-lui-Dumnezeu (†1953).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Daniel se află în catedrala orașului Padova.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

ian.
4
Dum
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria
ian. 4 toata ziua
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli · Sf. Cuv. Teoctist, stareţul Mănăstirii Cucumios, în Sicilia (800) · Sf. Cuv. Apolinaria, nevoitoare sub numele de Dorotei, din Egipt, (†470) · Sf. Mc. Hrisant şi Eufimia · Sf. Mc. Hermes, Aghie şi Caius, de la Bologna, sub Maximian (304) · Sf. Mc. Zosima Monahul şi Atanasie Grefierul (sec. III-IV) · Sf. Mc. Dafroza[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) · Sf. Mc. Prischie, preotul, Priscilian, diaconul, şi Benedicta[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) · Sf. Ier. Fereolie (Ferréol), episcop de Uzès, în Franța · Sf. Cuv. Evagrie şi Ilie, ucenici ai celor 13 Părinţi sirieni din Georgia (sec. VI) · Sf. Cuv. Ioan Scholaris, ucenic al Sf. Sava şi stareţ al Mănăstirii de la Turnul Eudoxiei · Sf. Cuv. Timotei, din Kakuşta, Siria (sec. IX) · Sf. Cuv. Eftimie cel Nou · Sf. Cuv. Eftimie, stareţul Mănăstirii Vatoped, şi cei 12 împreună cu dânsul, din Sfîntul Munte Athos · Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (†1279) · Sf. Cuv. Ahile, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) · Sf. Ier. Simeon, mitropolit de Smolensk, în Rusia (†1699) · Sf. Nou Mc. Onufrie, din Chios, Grecia (†1818) · Sf. Noi Mc. Filip, Ştefan, Alexandru, protoiereii, şi Nicolae, preotul, din Rusia (†1939).

[1] Soția Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și mama Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie) și Demetria (21 Iunie).

[2] Moaștele lor se află în biserica Santa Maria del Popolo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.

Aceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teoctist, egumenul locaşului din Cucumia Siciliei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor şase sfinţi mucenici, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zosima Monahul şi Atanasie Comentarisiul.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când altă dată era chinuit, s-a arătat un leu, care cu glas omenesc a vorbit despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta a adus la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Mai târziu Zosima fiind slobozit de tiran s-a dus iarăşi în pustiu, luând cu el şi pe Atanasie, pe care l-a catehizat şi l-a botezat. Acolo amândoi au trăit în crăpătura unei stânci, unde şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Apolinaria, cea din Sinclit.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumuseţe şi prin înţelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-şi păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea să i se împlinească această dorinţă, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinţi să o lase să se ducă la Ierusalim. Şi câştigând învoirea lor, a luat, fericita, robi şi roabe, aur şi argint şi haine scumpe şi s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărţit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de şes să se odihnească. Şi adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământeşti, a fugit pe ascuns şi a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulţi ani, rugându-se lui Dumnezeu şi îndurând muşcăturile ţânţarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinţi părinţi, dându-se drept bărbat şi spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o şi i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult şi negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinţilor acelora pentru vindecare.

Părinţii au încredinţat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Şi după câteva zile a ieşit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puţine zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toţi s-au minunat şi s-au înfricoşat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinţii săi, s-a întors iarăşi la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinţi de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toţi s-au spăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eftimie cel nou, care odihneşte aproape de Sfântul Mochie.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie, egumenul Mănăstirii Vatoped, care a înfruntat pe împăratul Mihail latinofonul şi pe patriarhul Becul, şi care s-a săvârşit înecat.

Tot în această zi, pomenirea celor doisprezece monahi din Mănăstirea Vatoped, care împreună cu Eftimie au înfruntat pe latinofonii mai sus numiţi, şi care prin sugrumare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Eufimia, cei ce odihnesc aproape de Sfântul Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Chio la anii 1818.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

ian.
5
lun
Ajunul Botezului Domnului; Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Post)
ian. 5 toata ziua
<em>Ajunul Botezului Domnului;</em> Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia <em>(Post)</em>

Ajunul Botezului Domnului

Sf. Sf. Mc. Teopempt, episcop de Nicomidia şi Sf. Mc. Teona, magician convertit, împreună-pătimitor cu dânsul (†303) · Sf. Cuv. Sinclitichia, din Egipt (†350) · Sf. Proroc Miheia · Sf. Sf. Mc. Telesfor[1], episcopul Romei (137) · Sf. Mc. Eupraxia şi fiica sa, Teogonia, feciora, din Sicilia (280) · Sf. Mc Flamidian, din Spania, sub Maximian (†286) · Sf. Mc. Sais şi Teoid · Sf. Domnon, de la Bergamo (307) · Sf. Ier. Rustician, episcop de Brescia (sec. IV) · Sf. Cuv. Fostirie pustnicul (sec. VI) · Sf. Cuv. Mina Sinaitul (sec. VI) · Sf. Cuv. Domnina · Sf. Cuv. Tatiana · Sf. Cuv. Grigorie din Acrita, (†820) · Sf. Sf. Noi Mc. Iosif şi cei 37 împreună cu dânsul, şi Sf. Mc. Eugenia, din Rusia (†1933).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Telesfor se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie.

Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dânsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.

Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: “căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.

În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

ian.
6
mar
(†) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)
ian. 6 toata ziua
<strong><span style="color: #ff0000;">(†) Botezul Domnului </span></strong><em><span style="color: #ff0000;">(Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)</span></em>

Sf. Nou Mc. Roman din Lachedemonia, în Macedonia (†1695) · Adormirea Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul[1], episcop de Tambov (†1859-1863) și de Vladimir (†1863-1866), în Rusia (†1894) · Sf. Cuv. Petru, egumen la Canterbury, în Anglia (†607) · Sf. Mc. Assad al-Hayek (†1218) · Sf. Noi Mc. Andrei, preotul, Lidia, soția sa, Domnica, soacra sa, şi Maria, servitoarea lor, din Rusia (†1919).

[1] În 1866 se retrage din scaunul episcopal, iar în anul 1872, se retrage total din viața publică, dedicîndu-se rugăciunii, scrisului și traducerilor. Din această cauză a primit numele de Zăvorâtul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”.

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: “lasă acum”, a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com