Calendar

Hits: 22093

iun.
9
lun
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata
iun. 9 toata ziua
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexan-driei (†444) • Sf. Mc. Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata, din Persia (†346) • Sf. Cuv. Columban cel Bătrân, de la Iona, apostolul Scoţiei (†597) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcopul Prusei, în Bitinia • Sf. Mc. Anania • Sf. Mc. Prim şi Felician[1], patricieni romani, fraţi de sânge, de la Roma, sub Diocleţian (287) • Sf. Mc. Vincențiu din Agen, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Faust[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (360/363) • Sf. Cuv. Chir • Sf. Mc. Orest, Diomed şi Rodon • Sf. 3 Fecioare Mucenițe din Chios, în Grecia • Sf. Ier. Maximian[3], episcop în Siracuza, în Sicilia (594) • Sf. Cuv. Baitenie (Baithen)[4], stareţ la Iona, Scoția (†599) • Sf. Cuv. Cuv. Chiril, de la Mănăstirea Lacul Alb, din Rusia (†1427) • Sf. Cuv. Alexandru, pustnicul, de la Cucita, în Rusia (†1439) • Sf. Sf. Nou. Mc. Alexie, protoiereul, din Rusia (†1923) • Sf. Cuv. Agafia, de la Mănăstirea Cușelăuca, din Basarabia (†1873).

[1] Moaştele Sfinților Mucenici Prim și Felician se află la Roma, în biserica San Stefano Rotondo, sub altarul din prima capelă de pe parte dreaptă.

[2] De la Sfântul Mucenic Faust se păstrează moaşte la Roma, în biserica San Lorenzo in Damasco.

[3] Nunţiu al episcopului de la Roma la Constantinopol şi apoi devenit episcop la Siracusa, în Sicilia.

[4] Văr al Sf. Columba și succesorul său la stăreție.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.

Sfântul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi urmaş în scaun.

Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) şi a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăţa multe hule împotriva stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata.

În zilele lui Savorie împăratul perşilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăţie, având întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau împodobite şi strălucite cu lumina virtuţilor, liturghisind Pavel şi cântând împreună slujba cu ele, care se aflau ziua şi noaptea lucrând poruncile lui Dumnezeu. Iar urâtorul de bine diavolul, nesuferind sporirea lor cea după Dumnezeu, văzând-o cum creşte pe toată ziua şi se întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la Tars pe întâiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot creştin plin de bogăţie, şi că de voieşte să câştige bogăţia lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărăşite. Căci acestea nelepădându-se de credinţa lor, el va dobândi toată avuţia lor, dându-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus preotul împreună cu fecioarele, şi cu toată averea sa. Şi intrând satana în inima preotului, a zis către arhimagul: “Pentru ce ai luat banii mei, nefăcându-ţi eu nici un rău?” Şi acela răspunzând i-a zis: “Pentru că eşti creştin, şi nu păzeşti poruncile împărăteşti”. Şi Pavel i-a zis: “Şi ce-mi porunceşti să fac?” Iar acela i-a răspuns: “De te vei închina soarelui şi vei mânca sânge de jertfe, ia-ţi ale tale şi du-te la casa ta”. Atunci ticălosul căutând împrejur şi văzându-şi averea jos zăcând, a zis: “Fac toate câte îmi vei zice”. Şi închinându-se soarelui, a mâncat şi din sângele jertfelor cel închegat şi a băut din el. Iar întâiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel: “Înduplecă şi pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce tu ai făcut, şi să se însoţească cu bărbaţi, şi atunci luaţi-vă bogăţia şi mergeţi unde voiţi”. Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis: “Întâiul vrăjitor ne-a luat banii noştri, şi ne îndeamnă să facem voia împăratului şi aşa ne va da înapoi toate ale noastre. Şi iată eu am mâncat şi am băut din sângele jertfelor, şi m-am închinat soarelui şi focului. Deci prin mine vă îndeamnă şi pe voi ca să faceţi aceasta, şi mai apoi să luaţi ale voastre şi să vă duceţi”. Iar fecioarele ca într-o unire mai întâi scuipând în faţa lui i-au zis: “De ce ai cutezat tu a face aceasta şi a ne îndemna încă şi pe noi? Iată că un al doilea Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învăţătorul şi Stăpânul nostru, şi câştigând banii s-a spânzurat după ce L-a vândut pe El. Iată şi tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ţi-ai pierdut sufletul tău, şi nici ai venit întru cugetare despre bogatul acela, ce avea mulţi bani şi zicea: Suflete ai multe bunătăţi, mănâncă, bea, veseleşte-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Deci îţi zicem ţie, stând înaintea lui Dumnezeu, că amândouă întâmplările, şi a bogatului şi a Iudei, se vor împlini de tine”. Şi iarăşi l-au scuipat pe el în faţă, ca pe un lepădat. Atunci, din porunca întâiului vrăjitor, fără de cruţare au fost bătute multe ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:

“Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărăteşti nu ne plecăm, iar tu fă ce voieşti”. Iar întâiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să câştige banii lui Pavel, a hotărât ca prin mâna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, şi astfel va câştiga toţi banii, dând morţii şi pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta şi iarăşi căutând împrejur şi văzându-şi banii, a zis: “Fac toate câte îmi vei porunci”. Şi luând sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzându-l s-au spăimântat, şi cu glas au zis către el: “Ticălosule! pastor fiind, ai ieşit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfântul trup şi sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mâini? Să ştii că sabia din mâna ta este pentru noi viaţa veşnică, şi noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ţi-am zis, degrabă îţi vei pierde sufletul împreună cu bogăţia, prin spânzurare şi te vei duce spre tovarăşul tău Iuda”. Acestea şi altele i-au vorbit, şi făcând mai întâi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întâiul vrăjitor către Pavel: “Să ştii Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atâta iscusinţă şi isteţime ca la tine. Pentru aceasta fără de ştirea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veseleşte-te împreună cu noi, şi dimineaţă vom face cunoscut cele pentru tine”. Iar ticălosul acela a răspuns: “Fie precum ai poruncit”. Şi în noaptea aceea trimiţând întâiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie şi să-l spânzure, şi aşa cu silnicie şi-a lepădat sufletul său. Iar dimineaţa întâiul vrăjitor, după ce l-a aflat spânzurat, spunea că el singur s-ar fi spânzurat, şi a poruncit ca să-l pogoare şi să-l arunce spre mâncare câinilor. Şi aşa au luat sfârşit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Chir, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor trei Fecioare Muceniţe din Hio, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

iun.
10
mar
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei
iun. 10 toata ziua
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei

Sf. Mc. Alexandru şi Antonina (†313) • Sf. Sf. Mc. Timotei, episcopul Prusei, în Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Getulie[1], Amantie, Cerealie, şi Primitiv, de pe Via Salaria, de la Roma, sub Adrian (126) • Sf. Mc. Maxim, din Aveia[2] (228) • Sf. Mc. Vasilid, Tripod, Mandal şi cei 20 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Aurelian (273) • Sf. Cuv. Teofan şi Pansemni, nevoitori din Antiohia (†369) • Sf. Cuv. Canid • Sf. Ier. Apolon şi Alexie • Sf. Ier. Itamerie (Ithamer), episcop în Anglia (†656) • Sf. Ier. Landrie (Landry), episcop de Paris (†661) • Sf. Cuv. Evremotie (Evremot), întemeietorul Mănăstirii Fontenay-Louvet, din Normandia, în Franța (†720) • Sf. Mc. Olivia, fecioara, de la Palermo, în Sicilia (sec. X) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Mc. Neanischie cel înţelept • Sf. Cuv. Gherasim, stareţul Mănăstirii Sf. Simeon, din Muntele Minunat (sec. XIII) • Aflarea moaştelor Sf. Vasile, de la Riazan, în Rusia (†1609) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici) cel Bătrân, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1715) • Sf. Ier. Varlaam, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1802) • Sf. Cuv. Noi Mucenici athoniţi care s-au săvârşit în închisorile din Tesalonic (1821-1823) • Sf. Noi Mc. Nicolae, protoiereul, şi Pavel, din Rusia (†1918).

[1] Soțul Sf. Mc. Simforoza și tatăl celor șapte fii muceniciți împreună cu ea, la Tivoli (pomeniți pe 18 Iulie).

[2]Moaştele Sfântului Mucenic Maxim se află în Catedrala din L’Aquila, închinată Sfinților Maxim şi Gheorghe.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina.

Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo. Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Timotei, episcopul Prusei.

Acesta a trăit în zilele lui Iulian Paravatul (Apostatul), chivernisindu-şi bine Biserica ce luase. Şi păstorind duhovniceşte poporul dintr-însa, şi având dar de minuni nespuse, a ucis cu ajutorul acoperământului Sfintelor Taine un balaur mare, care cu răutatea celui încuibat în locul acela, ucigaşul zic de oameni şi vechiul balaur, omora şi pe oamenii ce treceau prin acel loc şi dobitoacele numai cu suflatul lui le strica de piereau, încât în scurt timp fusese părăsit drumul ce este între Prusa şi între apele cele fierbinţi. Şi aflând paravatul Iulian minunile ce făcea sfântul, a trimis de l-au omorât. Şi se face prăznuirea lui în sfântul său martiriu, ce este înăuntrul cinstitei case de bolnavi, care se află în Devteron.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Canid.

Acesta trăia pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mare, fiind fiu al lui Teodot şi al Teofanei, care aveau locuinţa în latura capadocienilor, cucernici aflându-se ei şi iubitori de Dumnezeu. Se spune că maica acestuia în vremea ce-l avea în pântece, se înfrâna de la tot felul de bucate grase, iar el după ce a fost născut nu primea a suge din ţâţa stângă. Iar dacă maică-sa cândva s-ar fi lăcomit la hrana mai îndestulată, el nici de ţâţa dreaptă nu se atingea. După ce a fost botezat şi înţărcat şi trecând anii copilăriei, a lăsat toate şi s-a dus la munte, şi închizându-se într-o mică peşteră, petrecea în rugăciune şi în postire, căci doar o dată în săptămână gusta puţine verdeţuri crude şi nesărate, petrecând în acest fel şaptezeci şi trei de ani. Deci fiindcă locul era foarte bântuit de ape, şi peştera se afla înconjurată de multă umezeală, i s-au stricat cu totul perii capului şi ai bărbii. Şi aşa în multă vreme răbdând fericitul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan şi Pansemnia.

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgâni şi rău credincioşi. Şi însoţindu-se el cu femeie, şi trei ani împreună vieţuind, aceea s-a mutat din viaţă, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos şi a primit Sfântul Botez; şi făcându-şi o chilioara mică aproape de oraş, s-a închis în ea curăţindu-se prin toate cele ce ştia că folosesc spre desăvârşita şi întreaga îmbunătăţire. Deci fiind înştiinţat despre o oarecare desfrânată publică, Pansemni, numită aşa pentru că multora se făcuse ea pricină de pierzare, cuviosul, făcând rugăciune şi dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieşit din chilie şi s-a dus la aceea, căreia i-a vorbit câte erau de trebuinţă a pleca o femeie rea şi desfrânată ca să-şi lase petrecerea ei şi să treacă la viaţa înfrânată şi cinstită. De aceste cuvinte luminându-i-se ei mintea şi în umilinţă venind, a primit Sfântul botez, şi după ce şi-a rânduit cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care închizând-o în chilia sa a făcut-o pe ea lucratoare de tot felul de bunătate, căci atâta a bineplăcut lui Dumnezeu, încât şi demoni izgonea şi felurite boli vindeca, şi vieţuind împreună cu cuviosul Teofan un an şi două luni, s-au mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Apolon (Apolo, Apolos) episcopul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Alexie, episcop de Bitinia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
11
mie
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
iun. 11 toata ziua
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei

† Sfinții Apostoli Bartolomeu[1] şi Barnaba[2] (sec. I) • Sf. Mc. Teopemt şi cei 4 împreună cu dânsul • Sf. Mc. Felix şi Fortunat, din Aquilea, în Friuli, sub Maximian şi Diocleţian (296) • Sf. Mc. Emerita, Acreta, Victorin şi Victor, din Aquilea, în Friuli • Sf. Mc. Vasilia, de la Roma, sub Diocleţian şi Maximian (304) • Sf. Mc. Neanisie • Sf. Cuv. Barnaba, făcătorul de minuni, de la Vassa, în Cipru (sec. VII) • Sf. Cuv. Herebald, pustnic în Anglia (sec. VIII) • Soborul Maicii Domnului şi arătarea cântării Axion Estin prin Sf. Arhanghel Gavriil (†982) • Sf. Cuv. Varnava, starețul Mănăstirii Vetluga, din Rusia (†1445) • Sf. 222 de noi Mucenici ai misiunii ruse din Pekin (sec. XX) • Sf. Ier. Luca, tămăduitorul, arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea[3] (†1961).

[1] Sfântul Apostol Bartolomeu a primit mucenicia la Albanopoli, în Armenia. Moaştele sale au fost de mai multe ori mutate în Mesopotamia (Irak-ul de astăzi) şi Frigia, însă în anul 580 ele sunt atestate la Lipari, în Sicilia. Despre sosirea miraculoasă a moaştelor Sfântului Apostol, aruncate în mare de către păgânii de pe coasta asiatică, pe insula siciliană, povesteşte Sfântul Episcop Grigorie de Tours (538-594). În anul 838, din cauza atacurilor arabe din insulă, moaştele au fost mutate la Benevento, de unde, în anul 999, împăratul Ottone al III-lea le-a cerut pentru a le depune în ctitoria sa, biserica San Bartolomeo all’Isola Tiberiana, de la Roma. Însă oraşul Benevento a continuat şi continuă să susţină că moaştele Sfântului Apostol au rămas la ei (sau cel puţin o parte din ele), şi, după cum spune o cronică scrisă pe la 1089-1101, că în locul lor, lui Otone al III-lea i-au fost date, de fapt, moaştele Sfântului Episcop Paulin de Nola. Astfel că, astăzi moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu sunt cinstite şi la Benevento, şi la Roma, în bisericile închinate lui, aflându-se sub altarele centrale. Alte moaște de la Sfântul Apostol se mai cinstesc şi la Veneţia în biserica San Salvador – un braț, iar în biserica  San Geremia – o altă bucată de braț adusă la Veneția în anul 1043, de la mănăstirile grecești din Benevento.

[2] Mormântul Sfântului Apostol Barnaba se află la Salamina în Cipru, iar moaştele lui au fost aşezate într-o biserică închinată lui, nu departe de locul unde este mormântul, şi se află acolo până astăzi. Însă există o tradiţie care spune că la Milano se află capul Sfântului Apostol. El a fost păstrat într-o urnă de argint în biserica San Francesco, iar din anul 1799, ar fi fost mutat în biserica Sant’Ambrogio şi zidit într-un altar, alături de moaştele Sfinţilor Nabor şi Felix. O parte din capul Sfântului Apostol Barnaba se cinstește și la Veneţia, în biserica San Silvestro.

[3] Mare chirurg și savant în domeniul medicinei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte “Axion estin”, la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: “Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta”; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la “Ceea ce eşti mai cinstită…” monahul cel de loc cânta numai: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…” şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru”. Apoi a împreunat şi: “Ceea ce eşti mai cinstită…”, până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai “Ceea ce eşti mai cinstită”, iar: “Cuvine-se cu adevărat…” niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu”; iar acela răspunzând, a zis: “Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu”.

Şi cel de loc a zis: “Nu am nici cerneală, nici hârtie”. Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: “Adu-mi o lespede”; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: “Cuvine-se cu adevărat…”, şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

“De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii”; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: “Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: “Cuvine-se cu adevărat…”, după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: “Axion estin”, adică “Cuvine-se cu adevărat…”, şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează “a cânta” sau “cântare”. Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 28

iun.
12
joi
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
iun. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul

Sf. Cuv. Onufrie[1] Egipteanul (400) şi Petru Atonitul (sec. IX) • Sf. Mc. Maria, tânără sclavă, mucenicită sub Adrian (130) • Sf. Mc. Vasilid, Distru, Polimac şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Dionisie, Celsie şi Marcelin, de la Bologna • Sf. Mc. Antonina • Sf. Cuv. Ioan, Zinon şi Iulian • Sf. Ier. Leon al III-lea[2], mărturisitorul, episcopul Romei (816) • Sf. Cuv. Arsenie de la Konevets, în Rusia (†1447) • Sf. Cuv. Onufrie, întemeietorul Mănăstirii de la Malsk, din Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Onufrie şi Avxentie, de Vologda, întemeietorii sihăstriei de la Pertseva, în Rusia (†1521) • Sf. Cuv. Ștefan, întemeietorul Mănăstirii de la Komel, din Rusia (†1542) • Sf. Cuv. Vasian şi Iona de la Solovki, în Rusia (†1561) • Sf. Nou Mc. Ioan (†1684) • Sf. Cuv. Onufrie de la Preveza, din Grecia (sec. XVIII).

[1] De la Sfântul Onufrie Egipteanul se păstrează la Veneţia, în biserica San Giovanni Crisostomo, un deget cu trei falange.

[2] Mărturisitor al dreptei credinţe, împotriva introducerii lui Filioque în Crez. Tradiția spune că a cerut să se scrie Crezul Ortodox, în latină și greacă, pe două lespezi de argint aurit, și să se așeze la intrarea catedralei de la Lateran. Moaştele lui se află la Vatican, în Basilica San Pietro, în Capela Coloanei, alături de osemintele papilor Leon al II-lea şi Leon al IV-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: “Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?” Iar apărătoarea lumii a răspuns: “În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”. Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.

Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă. Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.

Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.

După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

iun.
13
vin
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
iun. 13 toata ziua
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Sf. Mc. Achilina, de la Biblos, în Fenicia, astăzi în Liban (†293) • Sf. Ier. Trifilie[1], originar din Roma, episcop de Lefcosia (Nicosia), în Cipru (370) Sf. Mc. Felicula[2], fecioara, de pe Via Ardeatina, de la Roma, sub Domețian (90) • Sf. Sf. Mc. Victorin, episcop de Assisi, în Umbria, sub Deciu (250) • Sf. 10.000 de Mucenici • Sf. Mc. Diodor din Emessa Siriei, mort răstignit • Sf. Cuv. Iacov • Sf. Ier. Antipatru Mărturisitorul[3], episcop de Bostra, în Arabia (†458) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Antiohiei • Sf. Ier. Prisc, episcop de Lyon, în Franța (†586) • Sf. Sf. Mc. Pelerin (Pellegrino), episcop de Aquila, în Abruzzo, înnecat la Aterno de către longobarzi (600) • Sf. Mc. Aventin, din Munții Pirinei, în Franța (†732) • Sf. Cuv. Ana şi Ioan, fiul ei, din Tesalia, pustnici pe o insulă din Marea Mediterană (sec. IX) • Sf. Cuv. Andronic şi Sava, de la Moscova (sec. XIV) • Sf. Cuv. Alexandra, prima stareţă de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1789) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Pelaghia, monahia, din Rusia (†1944).

[1] A participat la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în 325.

[2] Moaştele Sfintei Mucenițe Felicula au fost mai întâi îngropate de către Nicomedie preotul, pe Via Ardeatina. Ele se află acum în biserica San Lorenzo in Lucina, de la Roma, sub altarul principal.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului și arianismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.

Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului.

Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: “Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?” Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: “Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri”. Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: “Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana”. Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru.

Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut – Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie).

În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca.

Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit.

Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat “De ce te minunezi?” Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?” Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească.”

La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi.

La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de “pătuţ” aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus “pat”. Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: “Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus “pătuţ” încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370.

Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan.

Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp.

Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
14
sâm
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
iun. 14 toata ziua
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Sf. Proroc Elisei[1] (sec. IX î.Hr.) • Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul[2], patriarhul Constantinopolului (848) • Sf. Sf. Mc. Marcian, episcop de Siracuza, în Sicilia (255) • Sf. Mc. Valerian şi Rufin, din Picardia, în Franța (†287) • Sf. Ier. Marcu, episcop de Lucera, în Puglia (328) • Sf. Cuv. Iulita din Egipt • Sf. Ier. Marcian, episcop de Benevento, în Campania (sec. VI) • Sf. Cuv. Domealie (Domeal), din Anglia (sec. VI) • Sf. Gheorghe, prinţ de Smolensk și de Novgorod, în Rusia (†1180) • Sf. Cuv. Nifon, făcătorul de minuni, pustnic în Sfântul Munte Athos (†1411) • Sf. Cuv. Elisei, de la Suma (Solovki) • Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] În anul 473, trupul întreg al Sfântului Proroc Elisei a fost mutat din Samaria în Alexandria. Mai târziu, în anul 1325, se afla la monahii din Mănăstirea San Lorenzo de la Cesena, de unde un os din piciorul său a fost cumpărat de către neguțătorul Bonaventura Barletta și adus la Veneția, în biserica Carminilor, unde se află și astăzi.

[2] Originar din Siracuza Siciliei, a fost mărturisitor pentru cinstirea sfintele icoane, omiliet, canonist  imnograf şi biograf al multor sfinţi contemporani cu el.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.

Acesta a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, şi pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit şi în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, şi va zdrobi cele vărsate. Şi a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, şi a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe şi sărate, zicând: “Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea”, şi s-au vindecat. A înviat şi morţi, şi a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul, şi a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, şi pentru neascultare. Şi mort fiind, a înviat pe un mort şi a despărţit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă şi alte multe minuni a făcut.

Mai multe icoane cu sfântul profet Elisei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocaţia de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcţie numită în greacă  “apokrisiaros” ( adică avocat pe probleme bisericeşti) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma şi a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit “Kassiter” (adică “omul de tablă”) (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter şi a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.

Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemniţaţi pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme şi a reînceput persecuţia împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniţă din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deşi iconoclast şi el, l-a eliberat totuşi pe Sf. Metodie din temniţă, dovedindu-se un om de caracter şi literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiţia sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.

Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil şi-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înţeleagă că Dumnezeu îl pedepseşte tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obţinut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în faţă, păgânii i-au rupt falca şi i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe faţă. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos şi închis într-o peşteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de şapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinţii mărturisitori Teodor şi Teofan Poetul (prăznuiţi în 27 decembrie), care erau de asemenea întemniţaţi, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri.

După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.

Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă şi a dat ordin să fie eliberaţi toţi cei închişi pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat şi Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane şi s-a stabilit sărbătoarea anuală a  triumfului ortodoxiei. “Sinodikonul Ortodoxiei” compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.

În încercarea de a-i mânji reputaţia şi de a distruge iubirea enoriaşilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul şi-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins şi ruşinat în faţa tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaşte împrăştiate de păgâni şi mutând sfintele moaşte ale Patriarhului Nichifor de la locul întemniţării înapoi la Constantinopol.

Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovniceşte de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh şi că va muri în acel an. Pe lângă “Sinodikonul Ortodoxiei,” sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiţi la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale şi imnuri bisericeşti.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Iulita, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, şi a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală şi liniştire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulţi ani, sub îndrumarea stareţului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul – “arzătorul de colibe”, prăznuit la 13 ianuarie). Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al discernământului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril episcopul Gortinei, din insula Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Metodiu, igumenul mănăstirii de la Peshnosha (Rusia).

Sfântul Metodie, egumen al Peshnosha a fost întemeietorul Mănăstirii Peshnosha. Tânăr fiind, a mers la Sf. Serghie din Radonezh (Radonej) şi a petrecut mai mulţi ani sub îndrumarea lui, după care, cu binecuvântarea mentorului său, Metodie s-a retras în pustnicie, clădindu-şi o chilie în pădure, dincolo de râul Yakhroma. Nu după mult timp, au venit mai mulţi discipoli în acel loc mlăştinos unde se afla Sf. Metodie, doritori să urmeze exemplul nevoinţei sale. Sf. Serghie l-a vizitat, sugerându-i să construiască o biserică şi o mănăstire în acel loc. Sf. Metodie a pus umărul la construirea chiliilor, târând după el buşteni de la râu. Din acel moment, mănăstirea s-a numit “Peshnosha.”

În 1391 Sf. Metodie a devenit igumen al acestei mănăstiri. Din când în când se retrăgea la câţiva kilometri de mănăstire nevoindu-se în rugăciune. Şi aici Sf. Serghie a venit la Metodie pentru convorbiri duhovniceşti, de aceea, locul a primit numele de “Beseda” (“loc de conversaţie”).

Sf. Metodie s-a săvârşit în an anul 1392 şi a fost înmormântat la mănăstirea pe care a ridicat-o. Peste sfintele sale moaşte s-a construit o biserică închinată sfinţilor Serghie din Radonezh şi Metodie din Peshnosha în 1732. De la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea oamenii au început să se închine la Sf. Metodie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

iun.
15
Dum
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim
iun. 15 toata ziua
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim

Sf. Proroc Amos (sec. VIII, î.Hr.) • Sf. Mc. Isihie, soldat roman de la Durostorum, mucenicit sub Diocleţian (298) • Fer. Ieronim, monah la Betleem • Fer. Augustin[1] episcop de Ipona, azi Annaba, în Algeria (†430) • Sf. Ap. dintre cei 70: Fortunat, Ahaic şi Ştefana, ucenici ai Sf. Ap. Pavel[2]Sf. Mc. Nivita, Candida, Cantian, Cantianila, Protie, Hrisogon, Anteon, Chintian, Teodul, Gioconda şi Silviu, din Lucania, în Campania • Sf. Mc. Clement, Prodita şi cei 4 împreună cu dânşii, de la Aquileia, în Friuli • Sf. Mc. Vitusie, Modest şi Crescenţia, originari din Sicilia, muceniciți în Lucania (303) • Sf. Mc. Protie, din Aquileia, în Friuli (sec. IV) • Sf. Mc. Narsi şi Fortunat • Sf. Mc. Gravsie • Sf. Mucenic Dula, din Cilicia Armeniei • Sf. Mc. Nersie • Sf. Ier. Fortunat, episcop de Napoli (350) • Sf. Cuv. Dula, din Egipt, ucenicul Sf. Visarion • Sf. Cuv. Ortisie • Sf. Cuv. Trilie (Trillo), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Edburga, stareţă la Winchester, în Anglia (†960), şi surorile sale Elfleda şi Ethelhilda • Sf. Ier. Spiridon, patriarhul Serbiei (†1389) • Sf. Mc. Lazăr, cneaz în Serbia (†1389) • Sf. Ier. Efrem, patriarh al Serbiei și apoi pustnic la Peci, azi în Kosovo (†1399) • Sf. Ier. Simeon, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1421) • Sf. Cuv. Mc. Grigorie şi Casian, stareţi la Mănăstirea Avnejk, din Rusia (†1492) • Mutarea moaştelor Sf. Teodor de la Sikeon, în Grecia • Sf. Sf. Noi Mc. din Serbia: Dositei, mitropolit de Zagreb, Petru de Saraievo, Ioanichie de Muntenegru, Sava şi Platon, episcopii, Rafael, ieromonahul, Branko şi Gheorghe, preoţii, şi Sf. Vukaşin, mireanul (sec. XX).

[1] Moaștele sale se află la Pavia, în basilica San Pietro in Ciel d’Oro.

[2] Cf. I Cor 16,17.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.

Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi “mici” şi a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi a proorocit 50 de ani. Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima; şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur. Şi s-a dus la pământul său încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu părinţii lui. Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dula.

Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mânie. Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier înroşit. Apoi a fost adus la alta cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine socoteşte Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina. La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate. Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere. Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune. Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie. Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, “un cor de preafericiti”. Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici. Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu. In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse : “Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!” si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt : “Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !”. Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie. Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute. In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare. Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.

In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie). Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns. Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia. Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca. Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar. Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.

Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino. Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria : “Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate…” (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).

Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei. La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera. Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie). In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale. Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale. “A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos” (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).

In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor. In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim. Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem. Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului. Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.

Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica. Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416). Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.

Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare. El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei. Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica. La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.

Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie. Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes. Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384). Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu. Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila. Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri. Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale. Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : “Ia si citeste!”. Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : “Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Romani 13:13). Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie. Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de “negustor de vorbe”, petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale. Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala. Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei : “Intrati în bucuria Domnului vostru” (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în “Confesiunile” sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.

In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta “sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu”, adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, “Manastirea Gradinii”, care a dat vreo zece Episcopi.

Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci – fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur – iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.

Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, “Cetatea lui Dumnezeu”, vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident. Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o “cooperare” (sinergie). Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii – care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.

Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta. Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.

Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea “De Trinitate”, scria : “Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai”.

Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba “psihologic”, diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc. Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale (“teologumene”), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi. Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici. Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila. Sfântul Photios scria despre el : “Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei”. Ep. 24, 20 (PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc “preafericit” sau “iero”, dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

iun.
16
lun
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei
iun. 16 toata ziua
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei

Sf. Ier. Tihon al Amatundei, făcătorul de minuni (†450) • Sf. Sf. Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei, azi în Albania • Sf. 5 Mucenici din Nicomidia • Sf. 40 de Mucenici romani • Sf. Mc. Actinea şi Grecina, fecioarele, de la Volaterra, în Toscana, sub Diocleţian (304) • Sf. Ier. Similian, mărturisitorul, episcop de Nantes, în Bretania (†310) • Sf. Mc. Tigrie şi Eutropie, citeți ai Sf. Ier. Ioan Gură-de-Aur (†404) • Sf. Sf. Mc. Aurie și Iustina, muceniciți de hunii lui Attila, la Moguntia, în Renania, azi în Germanian (†451) • Sf. Cuv. Colman, întemeietorul Mănăstirii Reachrain, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Maur, preotul, şi Felix, originari din Cezareea Palestinei, pustnici la Narni, în Umbria (sec. VI) • Sf. Ier. Ismail, episcop de Menevia, în Anglia, ucenic al Sf. Teilo (sec. VI) • Sf. Cuv. Tihon de la Kaluga, în Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Tihon, de la Mănăstirea Lukhov, în Rusia (†1503) • Sf. Cuv. Caicorso Georgianul (†1558) • Sf. Cuv. Moise, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1862) • Sf. Sf. Noi Mc. Ermoghen, episcop de Tobolsk, Efrem, protoiereul, Petru şi Mihail, preoţii, şi Constantin, din Rusia (†1918).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.

Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, şi învăţând Sfânta Carte şi fiind deprins din destul cu Sfintele Scripturi, întâi a fost făcut citeţ, de citea la popor sfintele cuvinte şi învăţături.

Pentru vrednicia ce avea la toate şi pentru viaţa lui fără prihana, a fost hirotonit diacon de Mnimonie, episcopul Amatundei. Deci, încetând din viaţă acela, a fost suit acesta în scaunul Episcopiei de marele Epifanie. Şi întorcând pe mulţi din rătăcirea şi deşertăciunea idolilor către credinţa lui Hristos Dumnezeul nostru, şi stricând şi dărâmând multe capişti idoleşti, şi zidind multe dumnezeieşti biserici, si împodobindu-le şi sfinţindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni şi în viaţă şi după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuţile bărbatului acestuia, căci încă şi mai înainte în viaţa lui lua pâine de la tatăl său şi o ducea în târg să o vândă, că acesta îi era meşteşugul; iar el împărţea pâinile la săraci, până a prins tatăl său de veste. Acesta, mâniindu-se pe el, l-a ocărât, iar el i-a răspuns, că a împrumutat pe Dumnezeu cu pâinea, şi are de la Dânsul scrisoare, cum că are să i le dea; şi îndată se arătă aievea dovedirea cuvintelor lui, aflând jitniţele pline de grâu, mai mult decât băgase tatăl său, când l-a strâns până a nu scoate din el. Iar minunea aceasta era numai spre mărirea sfântului acestuia şi nu are asemănare cu altele, căci sfântul acesta înfigând o viţă uscată în pământ, îndată se prinse şi a dat rod mai înainte de vreme. Iar viţa aceea gătindu-şi roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a sfintei liturghii, arăta strugurii pârguiţi, iar când se săvârşea dumnezeiasca jertfă strugurii erau copţi şi gata de mâncat întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, care prin pietre spânzurate de mâinile lui s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici cei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor patruzeci de mucenici romani, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
17
mar
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix
iun. 17 toata ziua
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix

Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail (†362) • Sf. Mc. Isavru, diaconul, şi cei împreună cu dânsul: Vasile, Inochentie, Felix, Ermia şi Pelegrin, din Apolonia Epirului, azi în Albania (†284) • Sf. Mc. Digna (Merita) şi cei 2 copii ai săi, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mucenici: Chiriac, Vlast, Tribun, Diogen, Anasie, Nicandru, Dorostol, Eusicie, Achila, Cantian, Longin, Ioan, preotul, şi cei  împreună cu dânşii[1], cu toții fiind 262, de la Roma, sub Diocleţian (284/305) • Sf. Mc. Montan, soldatul, de la Terracina, în Lazio (300) • Sf. Sf. Mc. Filonid, episcopul Curiei, în Cipru, sub Dioclețian (†303/305) • Sf. Cuv. Piorie, sihastru în pustia Nitriei, Egipt (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Iosif, sihastru care cântând s-a săvârşit (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Nectanie, pustnicul, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Imerie, episcop de Amelia, în Umbria (560) • Sf. Ier. Agripin, episcop de Como, în Lombardia (586) • Sf. Ier. Molinghie (Moling), pustnicul, episcop în Irlanda (†697) • Sf. Ier. Adulfie, episcopul, şi fratele său, Sf. Cuv. Botolfie, întemeietorul Mănăstirii Iken, în Anglia (†700) • Sf. Mc. Salva, duce de Acaltsiche, în Georgia (†1227) • Sf. Cuv. Anania, iconograful, de la Mănăstirea Sfântul Antonie, din Novgorod, în Rusia (sec. XVI).

[1] Despre acești mucenici ne-a rămas că au fost îngropaţi pe via Salaria Antica.


SINAXARUL ZILEI

În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.

Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli. Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri. Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele. Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Isavru şi cei împreună cu dânsul: Inochentie, Felix, Ermia şi Peregrin.

Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Dar, ieşind de la patria lor şi mergând la o peşteră din Apolonia, au aflat pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i Sfântul Isavru să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta; căci ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost însă pârâţi de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit de li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi pe seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă, dar fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi spre credinţa lui Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rufin. Şi apoi, fiind condamnaţi la pierzare, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Filonid, episcopul Curiei.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pior, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
18
mie
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
iun. 18 toata ziua
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul, de la Tripoli, în Liban, sub Vespasian (†79) • Sf. Cuv. Erasm • Soborul Sf. Arhanghel Mihail • Sf. Mc. Felix, Emil şi Crispin, de la Ravena • Sf. Mc. Marcu şi Marcelian[1], diaconii, de la Roma, sub Maximian (286/287) • Sf. Mc. Eterie, din Nicomidia (sec. III-IV) • Sf. 2 Mucenici din Cipru, cărora le-au fost arse picioarele • Sf. Cuv. Leontie Păstorul • Sf. Cuv. Caloger, pustnicul, de la Sciacca, în Sicilia (486) • Sf. Ier. Grigorie, episcopul, Dimitrie, arhidiaconul, şi Caloger, starețul[2], de la Fragalata di Messina, în Sicilia, (sec. V) • Sf. Ier. Fortunat[3], episcop de Vercelli, în Piemonte (569) • Sf. Cuv. Leontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Leontie, înainte-văzătorul, izvorâtorul de mir, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1580) • Sf. Ilie cel Drept (†1907) • Sf. Noi Mc. Serghie, Vasile, protoiereii, Alexandru şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Frați gemeni muceniciți pe Via Ardeatina, moaştele lor se află la Roma, în biserica San Nicola in Carcere, într-o raclă sub altarul principal, alături de moaştele sfinților mucenici Faustin şi Beatricia.

[2] Ajunși în Sicilia după ce au fost alungaţi din Africa de Nord de prigoana vandalilor.

[3] Sfântul episcop Fortunat de Vercelli era numit filozoful longobarzilor; a fost  prieten cu Sfântul Gherman al Parisului și a murit retras la Mănăstirea Chelles, în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Leontie, şi a celor împreună cu dânsul, Ipatie şi Teodul.

Sfinţii Mucenici Ipatie, Leontie şi Teodul erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă.

Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a “vâna” creştini, iar în cazul în care aceştia nu vroiau să jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele Sf. Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: “Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: “Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!”

Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut pe înger şi i-a spus: “Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?” În acel moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după care toţi împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa următoare spre bucuria soldaţilor săi, numai Teodul stătea deoparte, mirîndu-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugîndu-l pe Ipatie să se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.

La sosirea în oraş, un străin i-a invitat în casa lui şi i-a găzduit cu bucurie şi dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf. Leontie, au căzut în genunchi şi i-au cerut să-i lumineze în credinţa cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc şi când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se închine la zeii romani.

Însă toţi mucenicii şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele. Văzînd hotărârea sfinţilor, în cele din urmă le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus în temniţă iar în dimineaţa următoare a fost adus în faţa guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe sfântul mucenic cu bani şi onoruri dar nereuşind să-l înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli. Cei trei sfinţi mucenici au murit cândva între anii 70-79.

Despre acuzaţiile ce i s-au adus Sf. Leontie şi despre pătimirile şi moartea lui s-a scris de către scribul curţii pe plăcuţe metalice care au fost puse la mormântul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eterie.

Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi fiind pârât, a stat înaintea conducătorului Eleusie, şi mărturisind pe Hristos, a fost întins şi ars cu făclii aprinse şi pătruns pe subţiori, şi înţepat pe spate şi pe coapse cu ţepuşi de fier înroşite în foc şi în multe alte feluri chinuit, iar mai apoi i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ipatie şi Teodul, cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Leontie, şi care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Erasm, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi mucenici din Cipru, care arzându-li-se picioarele, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Leontie, de la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Sfântul Leontie, canonarh la Mănăstirea Peşterile Kievului, a intrat la mănăstire de tânăr şi a fost tuns acolo. Dumnezeu i-a dat un glas frumos şi după ce a învăţat notele, a făcut ascultare ca şi canonarh (conducător al corului bisericesc). Sf. Leontie s-a săvârşit la o vârstă fragedă, în sec. al XIV-lea fiind învrednicit de Domnul cu darul facerii de minuni, pentru faptele sale bune.

Sfintele sale moaşte sunt în Peşterile Îndepărtate, fiind prăznuit şi în 28 august după sinaxarul sfinţilor de la Peşterile Kievului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leontie, cel ce a sihăstrit în sfânta Chinovie a Mănăstirii lui Dionisie, izvorâtorul de mir, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Leontie, înaintevăzătorul din Muntele Athos, s-a născut Argosul peloponez. El a muncit multă vreme pe Muntele Athos, la Mănăstirea lui Dionisie. A stat 60 de ani la mănăstire, timp în care nu a pus niciodată piciorul afară din mănăstire. Pentru credinţa tare şi pentru faptele milostive Bunul Dumnezeu I-a dat darul profeţiei şi înaintevederii.

Sf. Leontie s-a dus la Domnul în 16 martie, 1605, la vârsta de 85 de ani. Sfintele sale moaşte sunt izvorâtoare de mir tămăduitor.

Tot în această zi, Soborul mai-marelui Arhistrateg Mihail, aproape de Sfântul Iulian la For.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
19
joi
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
iun. 19 toata ziua
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Sfântul Apostol Iuda[1], ruda Domnului (†80) • Sf. Cuv. Paisie cel Mare (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Anatolon, episcop de Milano, de neam grec, mucenicit sub Nero (64) • Sf. Mc. Ursicinie, medicul, de la Ravena (67) • Sf. Mc. Zosima, din Apolonia, în Albania, sub Traian (†116) • Sf. Mc. Asingrit • Sf. Cuv. Zinon, ucenic al Avei Siluan, din Egipt (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gaudentie, episcopul, şi Culmant, diaconul[2], Adrian și familia lui, împreună cu alți 53 de Mucenici, de la Arezzo, în Toscana (364) • Sf. Cuv. Ioan din Singurătate (†586) • Sf. Cuv. Varlaam (†1467) • Sf. Ier. Iov, primul patriarh al Moscovei (†1607) • Sf. Cuv. Paisie, de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos, bulgar de neam (sec. XVIII).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, numit și „Iuda al lui Tadeu”, se păstrează la Vatican în Basilica San Pietro, sub altarul San Giuseppe, alături de moaștele Sfântului Apostol Simon Zilotul.

[2] Muceniciți de arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt. Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.

Acesta era ostaş pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, când domnea Domeţian în Antiohia cea din Pisidia. Iar apoi aruncând armele şi năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit de botezul cel întru Hristos. Pentru aceasta fiind adus la guvernator şi mărturisind că este creştin, a fost spânzurat şi strivit, şi după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost aşezat pe un pat de aramă, înroşit. Dar prefăcându-se focul în răcorire, mulţi din cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat de acea minune, şi au trecut la credinţa în Hristos. Iar Sf. Zosima a fost ferecat cu cătuşe şi legat de cai, fiind nevoit să alerge în urma guvernatorului care mergea la oraşul cananiţilor, timp de trei zile fără hrană; dar prin dumnezeiască purtare de grijă i s-au arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine şi celalalt un vas cu apă, şi mulţumind lui Dumnezeu a gustat din acestea. Deci adus fiind la cercetare, a fost din nou supus la chinuri şi la urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.

Acesta lepădându-se de lume şi făcându-se ucenic al marelui bătrân Siluan în pustia Egiptului, pentru covârşitoarea lui ascultare, şi pentru multa nevoinţă şi sărăcie, a ajuns făcător de minuni; căci pe mulţi demoni a izgonit din oameni, şi aşa cu cuvioşie vieţuind întru îngereşti nevoinţe, şaizeci şi doi de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare.

Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: “Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: “Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

iun.
20
vin
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului
iun. 20 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului

Sf. Sf. Mc. Metodie episcopul Patarelor (†312) • Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului • Sf. Mc. Gema, fecioara, muceniţă la Saintonge, Franța (†109) • Sf. Novat mărturisitorul, preot, de la Roma (151)Sf. Ier. Leon I[1], cel Mare, episcopul Romei (440/461) Sf. Mc. Pavel și Chiriac, de la Tomis[2] • Sf. Ier. Leucie, episcop de Vrontisopolis (sec. V) • Sf. Cuv. Mc. Goban (†670) şi Govan, din Galia (sec. VI) • Mutarea moaştelor şi a veşmintelor Sf. Ap. Luca, Andrei şi Toma, ale Prorocului Elisei şi ale Sf. Mc. Lazăr, în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, în timpul lui Constantin VII Porfirogenetul (sec. X) • Sf. Ier. Mina, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia  (†1116) • Sf. Gleb, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Nicolae Cabasila[3] (†1397) • Sf. Ier. Gurie, arhiepiscop de Kazan, în Rusia (†1630).

[1] Moaştele sale se află la Vatican, în Basilica San Pietro, sub altarul din absida stângă.

[2] Cf. Martirologiul Roman.

[3] Autor a două foarte importante scrieri: Viața în Hristos și Explicarea Dumnezeieștii Liturghii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.

Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare.

Deci văzând că se înmulţesc cei ce sprijină înşelarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu şi mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunoştinţa şi folosinţa, încă mai vârtos şi de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a proorocit dumnezeiescul acesta.

Tot în această zi, pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcăminţii Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Toma, a Proorocului Elisei şi a Mucenicului Lazăr, care s-au aşezat în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea a doi Sfinţi sihaştri, care cu pace s-au săvârşit în pustie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363.

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.

Nascut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se tragea, prin tatal sau, din familia Chamaetos ; a adoptat însa mai târziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche si renumita. Înca din tineretea sa a primit învatatura spirituala de la Dorotei Vlates [a fost unul din parintii spirituali cei mai renumiti din Tesalonic si a fondat, cu fratele sau Marc, pe acropola, Manastirea Pantocratorului (1355), care poarta astazi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, si a frecventat cercurile laicilor evlaviosi care practicau Rugaciunea lui Iisus sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350);dupã primirea educatiei literare si filozofice de baza de la unchiul sau, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul sau si a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers sa isi continue studiile la Scoala de Filozofie de la Constantinopol. Îsi însusi acolo o înalta cultura literara iar admiratia pe care o avea pentru Antichitatea clasica îl fãcu sa se plaseze de partea umanistilor, fara sã se îndeparteze cu toate acestea de învatatura Bisericii. În timpul sederii sale în capitala, disputa dintre Sfântul Grigore Palama si Varlaam (cf 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atentia asupra scopului ultim al vietii crestine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale si politice ale epocii sale. Dupa moartea lui Andronic al III lea (1341), Imperiul se gasi sfâsiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V lea Paleologu si cei ai lui Ioan Cantacuzino, situatie pe care o agrava revolta Zelotilor la Tesalonic împotriva puterii imperiale si a nobililor.

Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua initiativa negocierilor între rasculati si Ioan Cantacuzino. In 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe lânga fiul si reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, si obtinu în favoarea rasculatilor promisiunea unor conditii de predare avantajoase. Dar înca de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect si, stârnind pe Zeloti si populatia din cartierele marginase, luara cu asalt fortareata unde se refugiasera notabilii. Masacre josnice urmara, de la care Nicolae scapa ca prin urechile acului ascunzîndu-se într-o fântâna. Ramase cu toate acestea la Tesalonic pâna in 1347, fara sa fie hartuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, si, meditând asupra cauzelor razboiului civil, redacta mai multe tratate împotriva uzurii si inegalitatii sociale.

Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul sau la Constantinopol, facându-l consilierul sau în toate problemele importante ale Statului. Sub influenta celor doi oameni de încredere ai sai, Nicolae si Dimitrios Kydones, prietenul sau din copilarie, pe care îi numea barbati “ajunsi pe creasta întelepciunii profane, totodata filozofi în actiune si care au ales viata în castitate scutita de dezavantajele casatoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la manastirea Manganes ; dar trebui sa renunte la aceasta idee din cauza situatiei politice din Tesalonic.

În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activitati de scriitor, participând în acelasi timp în mod activ la viata publica. În septembrie 1347 facea parte din suita care îl însotea pe Sfântul Grigore Palama proaspat ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul îsi respinse pastorul iar ei se retrasera la Muntele Athos unde traira în isihie si rugaciune vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, dupa înabusirea revoltei Zelotilor si împacarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos si proclama isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite si se declara dupa aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latina, dar fara compromis doctrinal, în timp ce prietenul sau Kydones era de partea adversarilor isihasmului si adopta o atitudine de supunere fata de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V lea Paleologu si Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecinta destituirea Patriarhului Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu retinut ca posibil succesor dar în cele din urma fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs stralucit încoronarea lui Matei Cantacuzino în calitate de co-împarat ; dar la putin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit sa abdice si îmbratisa viata monahala sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la rândul sau destituit si trimis în exil, iar sfântul Calist fu rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditatiei asupra Tainei lui Hristos traite in Biserica. Nu se stie daca a ramas pâna la sfârsitul zilelor sale “un isihast laic” sau daca a devenit calugar, dupa cum lasa sa se înteleaga anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu exceptia unei sederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând manastirile de la Manganes, Xantopulos si Studion, îsi câstiga reputatia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtutii si înalte personalitati, precum împaratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept parintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea sa se angajeze din nou în tulburarile lumii, preferând sa ramâna în liniste pentru a compune cele doua tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Viata întru Hristos, marturii ale sfintiei sale si considerate pe buna dreptate doua capodopere ale literaturii crestine. Sfântul Nicolae adormi în pace, fara sa lase nici o marturie despre ultimele zile ale sale, intre 1391 si 1397.

În Viata întru Hristos, el arata cum, primind fiinta, miscarea si viata adevarata prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea si Împartasania, si crescând spiritual prin Sfintele Virtuti, credinciosii pot sa constate ca însusi Hristos, prin Sfântul Duh, vine sa salasluiasca si sa creasca în ei pâna la desarvârsirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu. Întruparea lui Hristos este baza oricarei vieti spirituale, caci unind ceea ce era despartit, ea a permis comuniunea, “amestecul” dintre creat si necreat. Aceasta viata întru Hristos începe, spune el, aici pe pamânt dar ea se desavârseste în Împaratia vesnica ce ne-a devenit astfel accesibila înca de acum, în Biserica. Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare din madularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care patrunde prin ferestre într-o încapere, si El desavârseste acolo Marea Taina a unirii sale nuptiale cu omul, introducând viata nemuritoare si vesnica în trupul sau muritor si supus transformarii. Cu toate acestea, prezenta Domnului nu va deveni activa decât daca noi “colaboram” (sinergie), decât daca raspundem liber darului lui Dumnezeu, nefacând nimic altceva decât sa “pazim” cu trezvie harul primit, ca o flacara aprinsa, asteptând a doua venire a Mirelui. Viata spirituala a crestinului consta deci în a-si “pazi” madularele si simturile, cu care s-a unit Hristos, si în a medita asupra cinstei pe care El ne-a facut-o. E într-adevar imposibil sa fie atras de rau oricine a cunoscut dragostea nebuna cu care ne-a iubit Hristos, pâna la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul sau si propriile sale madulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit si, dupa însusirea “Spiritului lui Hristos”, practicarea poruncilor lui devine usoara. Iar când, înaintând în Sfintele Virtuti, el va fi facut cu totul una vointa sa si cea a Mântuitorului, când nu va mai avea bucurie decât din ceea ce Îl bucura pe El si nu se va întrista decât de ceea ce Îl poate întrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viata lor comuna si îl va face partas la cele ale naturii dumnezeiesti a Dumnezeiului-Om. Aceasta îndumnezeire, tinta finala a destinului omenesc, Sfântul Nicolae Cabasila o vede reprezentata perfect în Maica Domnului care, prin frumusetea sufletului sau si prin vointa sa supusa cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfânt pentru ca Mântuitorul sa se nasca întrânsa.

Urmând o alta cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formatie dar isihast prin vocatie, a stiut sa arate ca îndumnezeirea si unirea cu Hristos constituie tinta finala a vietii spirituale a fiecarui Crestin, si nu doar a calugarilor retrasi departe de lume si de obligatiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului sau pentru a se face doctorul unui “isihasm sacramental”, el ocupa, de când pomenirea sa a fost recent introdusa în calendar, locul sau meritat în rândul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sarbatorile Maicii Domnului – PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
21
sâm
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie
iun. 21 toata ziua
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie

Sf. Mc. Iulian din Tars (†302) şi Afrodisie din Cilicia Armeniei • Sf. Sf. Mc. Terentie, episcop de Iconium azi Konya, în Turcia (sec. I) • Sf. Ier. Mărt. Ursicinie, episcop la Pavia, în Lombardia (216) • Sf. Mc. Rufin, Marcie, Ierperid, Saturnina, Stergia şi Ieremia, de la Siracuza, în Sicilia • Sf. Mc. Iulian Egipteanul şi cei împreună cu dânsul: Antonie, preotul, Anastasie, cel din morţi înviat, Chelsie, Vasilisa, mama lui, 20 de păzitori de temniţă şi 7 fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit, sub Dioclețian • Sf. Mc. Demetria[1], fecioara, de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Cuv. Mevanie, stareţ în Franţa (sec. VI) • Sf. Enghelmundie (Engelmund), propovă-duitor în Olanda (†720) • Sf. Mc. Artchilie, rege al Georgiei (†744) • Sf. Cuv. Ana (Anastasia), mama Sf. Sava, din Serbia (†1200) • Sf. Mc. Luarsav, rege al Georgiei (†1622) • Sf. Nou Mc. Nichita Nisireanul, din Chios, în Grecia (†1732) • Sf. Mc. Gheorghe, arhimandritul (†1932), şi Pavel, preotul (1938), din Rusia.

[1] Este fiica Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și a Sf. Mc. Dafroza (4 Ianuarie) și sora Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie). Moaştele ei se află la Roma, în biserica Santa Bibiana, sub altarul principal.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Cilicia.

Sf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie. Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic Iulian.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Afrodisie.

Acesta era din ţara Ciliciei. Crezând din copilărie şi închinându-se lui Hristos, a fost prins şi adus înaintea stăpânitorului Dionisie, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, şi băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, şi spânzurat cu capul în jos; şi izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulţi dintre elini spre credinţa lui Hristos. Aceştia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două şi au întins pe sfântul, şi au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostaşi, iar sfântul îndată şi-a dat sufletul şi luă cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian Egipteanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Iulian: Antonie preotul, Anastasie, cel din morţi înviat Chelsie, Vasilisa, maica lui, douăzeci de păzitori de temniţă şi şapte fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nichita Nisireanul, care a mărturisit în Hio, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
22
Dum
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina
iun. 22 toata ziua
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina

†) Sf. Ier. Grigorie Dascălu, mitropolitul Ţării Româneşti (1834) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei, azi Dülük, în Turcia (†380) • Sf. Mc. Zinon şi Zina, din Arabia (†304) • Sf. Mc. Flaviu Clement, consul roman, soțul Sf. Flavia Domitilla, mucenicit sub Domițian (96) • Sf. Mc. Iulian, de la Rimini, în Romagna, sub Deciu (250/251) • Sf. Mc. Alban, întâiul mucenic din Marea Britanie (†287/303) • Sf. Mc. Pombian şi Galaction • Sf. Mc. Acachie și cei 10.000 împreună cu dânsul, de pe muntele Ararat, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Iuliania şi Satornin, fiul ei • Sf. Ier. Ioan, episcop de Napoli (sec. V) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Como (512) • Sf. Aaron, pustnicul, din Bretania, apoi episcop (†522/538) • Sf. Consorţia (sec. VI), Precia (sec. VII) din Galia, azi Franța • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], stareţul Mănăstirii Înaintemergătorului, de pe insula Pantelleria, la sud de Sicilia (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Atanasie al III-lea, patriarhul Antiohiei (†1171).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atâta vitejie a sufletului, şi atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoşa şi îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfârşitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său şi întâiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zinon şi Zinas, sluga lui (+ 304).

Aceştia erau din Filadelfia Arabiei, care din vechi se numea Eman. Zinon se afla ostaş cu rânduială, având pe Zinas slugă, şi aflând pe Maxim guvernatorul că jertfea idolilor, s-au declarat şi s-au arătat cine sunt; pentru care Zinon a fost bătut cu vine de bou, iar el stând aproape de jertfelnic, lovindu-l cu piciorul, l-a răsturnat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, apoi fiind băgat în temniţă, i s-au pus picioarele în butuc, unde intrând Zinas şi fericind şi sărutând legăturile lui, a fost închis şi el din porunca guvernatorului. După aceea au fost scoşi iarăşi la întrebare, şi nevrând a se lepăda de Hristos, au fost supuşi la nenumărate şi felurite chinuri, iar la urmă li s-au tăiat capetele cu sabia. Şi se face praznicul lor, în sfânta mucenicie a Sf. Gheorghe la Chiparisie.

En français, d’après le Synaxaire du Père Macaire de Simonos-Petras (Mont Athos):

Ces Saints Martyrs étaient originaires de Philadelphie en Arabie *. Zénon servait dans l’armée romaine au temps de la persécution de Maximien. Désirant témoigner de sa foi au Sauveur par le sacrifice de sa vie, il distribua ses biens aux pauvres et libéra ses esclaves, puis il alla se présenter devant le gouverneur Maxime, célebre pour son zele dans le culte des idoles, suivi de son serviteur Zénas qui lui était resté attaché. D’une voix assurée Zénon reprocha au magistrat de dépenser en vain ses efforts pour ces illusions que sont les dieux paiens. Maxime ordonna aussitôt aux gardes de le flageller a coups de nerfs de boeuf; mais, bien qu’il fut retenu par les soldats, Zénon put étendre la jambe et renverser l’autel des idoles. Maxime, hors de lui, le fit alors étendre sur le chevalet pour lui déchirer les flancs, puis on frotta ses plaies avec du sel et du vinaigre avant de le jeter en prison, les pieds enserrés dans un étau jusqu’au quatrieme trou. Zénas, étant parvenu a s’introduire dans la prison, supplia son maître de ne pas etre séparé de lui, et, sur l’ordre de Maxime, il fut enfermé dans le meme cachot. Les deux valeureux athletes de la piété, soumis a l’interrogatoire, refuserent de renier le Christ, aussi furent-ils fustigés sans pitié, et on appliqua des tringles incandescentes sur la poitrine de Saint Zénon. Les bourreaux les suspendirent ensuite par les aisselles et leur attacherent de lourdes pierres aux pieds, puis ils les précipiterent dans une fosse embrasée et répandirent de l’huile sur leur corps. Comme ils avaient été miraculeusement préservés par la Grâce, ils remporterent la couronne de la victoire en étant décapités.

* L’ancienne Rabba des Ammonites, sur la riviere Jabboq (cf II Rois 12:26), aujourd’hui Amman en Jordanie. Elle fut hellénisée et reçut ce nom sous Ptolémée II Philadelphe (285-246 av. J.C.)

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pombian, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Galation, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvârşit.

Sfânta Iuliana a fost aruncată în foc împreună cu copilul ei pentru vina de a fi fost creştină.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Paulin, episcop de Nola (Italia – regiunea Campania, provincia Napoli).

Sfântul nostru Părinte Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocraţie romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania şi în Spania. A primit o educaţie rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai mare orator al acelei vremi şi a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeţi ai creştinătăţii latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au şi fost încredinţate înalte sarcini politice: deveni membru al Senatului, primi demnitatea de consul şi chiar sarcina de guvernator al Campaniei (380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărţindu-şi timpul între administrarea afacerilor sale si activităţile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) şi cu Sfântul Martin de la Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum şi un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influenţa salutară a lui Delfin, Episcop al oraşului Bordeaux, îl făcură să conştientizeze zădărnicia vieţii sale mondene şi să se îndrepte către Dumnezeu. Botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, începu de îndată să ducă o viaţă ascetică şi să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.

Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuţile (393). În timpul acestei şederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori şi mai adânc credinţa şi renunţarea sa la lume şi începu să îşi vândă averea pentru a câştiga bunurile cereşti. “Cu ajutorul bogăţiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea ; cu toate bunurile mele pământeşti am plătit nădejdea cerului ; căci nădejdea şi credinţa valorează mai mult decât bogăţiile trupului”. Apoi, întorcându-se în Aquitaine, îşi eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obţinuţi din vânzarea pământurilor şi caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri şi a-i ajuta pe cei nevoiaşi. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admiraţia pe care mulţi i-o purtau pentru încreştinarea lui atrase invidie din partea unor înalte feţe preoţeşti, însuşi Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocraţiei, cei rămaşi păgâni îi considerau această viaţă în pocăinţă drept o extravaganţă, reproşând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toţi oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viaţa ascetică.

Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, unde organiză o comunitate de asceţi, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soţia sa, cu care de când se convertise trăia ca frate şi soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăinţă din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi şi legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor şi imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulţimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor şi cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea şi el tot atâţia vizitatori, aristocraţi evlavioşi sau asceţi, precum Sfânta Melania cea Bătrână şi apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deşi retras şi ducând o viaţă de pocăinţă, Paulin nu îşi abandonă activitatea poetică şi continuă să întreţină o vastă corespondenţă cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alţii Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Sulpiciu Sever, precum şi cu înalte personalităţi din Galia şi de la Roma cărora le insufla virtuţile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola şi îşi îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola şi îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălţă această rugăciune : “Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginţii mei, căci Tu ştii unde sunt toate bunurile mele”. Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tănărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : “Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânieze. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viaţa sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercaţi uşurare. Nu era nimeni dintre cei depărtaţi de el care să nu-şi doreasca să se apropie de dânsul şi nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să îşi dorească să nu se mai despartă niciodată de el”. Înşişi împăraţii aveau o atât de mare consideraţie pentru el încât îl convocară la un Sinod ţinut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenţi la succesiunea Papei Zosima (419).

Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinţii Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunţa apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze şi chemă la Sfânta Împărtăşanie pe toţi penitenţii pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providenţial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce şi-a luat rămas bun de la feţele bisericeşti rostind urări de pace, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431. Sfintele sale moaşte se odihnesc astăzi în Catedrala de la Nola.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

iun.
23
lun
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul
iun. 23 toata ziua
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul

Sf. Mc. Agripina (260) şi cele împreună cu dânsa: Paula, Vasa şi Agatonica, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Aristocle, preotul, Dimitrian, diaconul, şi Atanasie, citeţul, din Cipru (†302) • Sf. Mc. Felix, preotul, de la Sutri, în Toscana (274) • Sf. Mc. Ioan, preotul, de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Mc. Eustochie, preotul, şi cei împreună cu dânsul: Gaia, nepotul său, şi fiii săi: Lolia, Prov şi Urban, din Ancira, azi Ankara, în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Domnoletie, de la Limoges, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Eteldreda[1], stareţă la Ely, în Anglia (†679) • Pomenirea Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir şi a Domnului nostru Iisus Hristos, în Rusia (1480) • Pomenirea pocăinţei lui Teofil • Sf. Ier. Atanasie, episcopul Citriei, în Cipru • Sf. Cuv. Nichita şi cei 3 ucenici ai săi: Teodor, Grigorie şi Daniil, de la Teba, în Egipt, (sec. XI) • Sf. Ier. Dionisie, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia (†1182) • Sf. Artemie[2], pruncul, de la Verkola, în Rusia (†1545) • Sf. Ier. Gherman, episcop de Kazan, în Rusia (†1567) • Sf. Cuv. Iosif (†1621), Antonie și Ioanichie, stareţi ai Mănăstirii Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir, de la Vologda, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Gherman, arhiepiscop de Kazan, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Mihail de la Mănăstirea Klops, din Novgorod, în Rusia • Sf. Noi Mucenici din Creta (†1821).

[1] Este fiica Sf. Cuv. Eresvida (3 sept.) și sora Sfintelor Cuvioase Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Vitburga (8 iul).

[2] Prunc lovit de trăsnet, ale cărui moaște s-au descoperit în chip minunat.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana.

Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăciunea patimilor, pentru ca împodobindu-şi sufletul cu fecioria şi cu bărbăţia, şi făcându-se mireasa lui Dumnezeu, a alergat cu îndrăznire şi cu vitejie la mucenicie, dându-se pe sine la multe chinuri pentru iubirea şi dragostea lui Hristos, Mirele său.

După aceea fiind bătută cu toiege la trup, a zdrobit prin bătăile ei oasele păgânătăţii, şi fiind dezbrăcată de haine, a mustrat şi a defăimat goliciunea vrăjmaşului. Şi legând-o cu legături şi punând-o la munci, şi de înger fiind dezlegată, a dezlegat toată credinţa cea rea. Drept aceea în acele chinuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar acestea a pătimit sfânta în timpul împărăţiei lui Valerian (253-259).

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Vasa, Paula şi Agatonica, care au dus moaştele sfintei Agripina de la Roma în Sicilia.

Iar sfintele Vasa, Paula şi Agatonica, luând pe ascuns trupul sfintei din cetatea Romei şi trecând din loc în loc, şi făcând îndelungă călătorie pe mare, au sosit la eparhia Siciliei, şi l-au pus acolo. Şi îndată s-a izbăvit Sicilia de întunecoasa răutate a demonilor, iar agarenii încercând să fure cetăţuia bisericii ei, şi-au găsit pieirea desăvârşită. Şi de atunci până astăzi se curăţă leproşii, mergând acolo cu credinţă, şi orice boală trece cu rugăciunea ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul şi Atanasie anagnostul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban (secolul al IV-lea).

Sfântul Eustohie era preot al idolilor oraşului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În faţa spectacolului mulţimilor de Mucenici Creştini care se dădeau spre moarte pentru Mântuitorul şi care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor şi, prezentându-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat şi apoi ordonat preot. Regăsindu-şi cei trei copii: Lolia, Prov si Urban precum şi pe nepotul său Gaie, într-un sat din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăţă Credinţa în Iisus Hristos şi îi boteză, precum şi pe toate celelalte rude ale sale. Continuând pe cale, a fost arestat de păgâni şi condus în faţa guvernatorului. Cum îl mărturisea fără frică pe Mântuitor, guvernatorul porunci să fie sfâşiat de la coaste până pe şolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi, fu încredinţat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se lepădă de Hristos ca să-şi scape viaţa. Călăii îi luară atunci cu forţa pe Sfânta Lolia si pe fratele său Urban, îi aşezară faţă în faţă şi le sfâşiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sângele în mâinile sale, pentru a se unge ca şi cu un Sfânt Balsam. El fu prins cu brutalitate si biciuit pe spate si pe pântece. În timp ce tinerii sufereau astfel chinurile, Sfântul Eustohie era decapitat. La câteva zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legaţi de o roată mare de bronz şi puşi pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins flăcările, atunci ei au fost tunşi si le-au fost bătute cuie în cap, după care călăii tăiară sânii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră cu săbii de lemn cu care se antrenau soldaţii. Cum merituoşii copii continuau să îşi mărturisească credinţa, mai puternică decât moartea şi decât chinurile, ei au fost decapitaţi, pătrunzând învingători în curtea cerească.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iun.
24
mar
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana
iun. 24 toata ziua
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana

Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava • Sf. Ier. Niceta de Remesiana, azi Bela Palanka, în Serbia (sec. V) • Soborul Sf. Zaharia[1] şi Elisabeta[2]Soborul primilor Sfinți Mucenici de la Roma, sub Nero (64) • Sf. Mc. Rogatie, din Cartagina, azi în Tunisia • Sf. Mc. Faust şi cei 23 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Agoard, Agilbet și cei împreună cu dânșii, de la Créteil, lângă Paris (sec. V) • Sf. Cuv. Germochie, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Antonie, ctitorul Mănăstirii Dymsk, din Novgorod, Rusia (†1224) • Sf. Iacov şi Ioan[3], pruncii, de la Meniuja, în Rusia (†1569) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, din Cezareea Capadociei, mucenicit la Constantinopol (†1765) • Sf. Cuv. Atanasie[4] de la Paros, în Grecia (†1813).

[1] Vezi nota de pe 5 septembrie: Sf. Proroc Zaharia.

[2] La Venezia, în biserica San Giovanni Crisostomo, se află un os din moaștele sfintei Elisabeta.

[3] Frați de sânge, uciși de răufăcători.

[4] Ieromonah, profesor și membru activ în mișcarea Colivarilor din Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de “Apostol al daco-romanilor”.

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

iun.
25
mie
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
iun. 25 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Sf. Cuv. Mc. Fevronia, de la Nisibe, azi Nusaybin, în Turcia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Orentie și frații săi de sânge: Farnacie, Erozie, Firmie, Firminie, Chiriac şi Longhin, soldați în armata romană, muceniciți în Caucaz, sub Maximian (†300/305) • Sf. Mc. Leonida, Livia şi Eutropia, fecioarele, de la Nisibe, sub Diocleţian (†304) • Sf. Cuv. Dionisie, ctitorul Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos (†1389), şi Dometie sihastrul, urmașul său (†1410) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, Anceia, Antonie, Irineu, Teodor, Dionisie, Apolonie, Victor şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (301) • Sf. Mc. Medean, de la Otricoli, în Umbria • Sf. Cuv. Simeon • Sf. Ier. Prosper[1], episcop de Reggio Emilia (466) • Sf. Ier. Maxim[2], mărturisitorul, episcop de Torino, în Piemonte (466) • Sf. Ier. Moluag, episcop şi propovăduitor în Scoţia (†572) • Sf. Adalbert, propovăduitor în Olanda (†710) • Sf. Cuv. David şi Eufrosina[3], făcătorii de minuni, din Rusia (†1228) • Sf. Cuv. Nou Mc. Procopie[4], din Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1811) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Attalia, azi Adalia, în Turcia (†1823) • Sf. Cuv. Mărt. Nicon, ieromonahul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1931).

[1] Trupul Sfântului Ierarh Prosper a fost îngropat în biserica Sf. Apolinarie din Reggio-Emilia. În secolul al X-lea, această biserică fiind inundată, trupul Sfântului a fost mutat în biserica Santa Maria (catedrala) din centrul orașului, în așteptarea construirii unei noi bazilici. În biserica nou construită au fost așezate în secolul al XVI-lea, sub altarul principal, moaștele Sfântului Prosper.

[2] Mărturisitor al dreptei credințe, Sfântul Maxim de Torino a scris mai multe omilii care au ajuns până în zilele noastre; într-una dintre ele îi pomenește pe primii mucenici de la Torino: Avventorie, Octavian și Solutorie. Moaștele Sfântului Maxim se află în biserica San Massimo de la Colegno, din Torino, una dintre cele mai vechi biserici creștine din Piemonte și, probabil, sediul Sfântului episcop. Este ocrotitorul orașului Torino.

[3] Acești monahi fuseseră, în lume, prințul Petru și prințesa Febronia. Moaștele lor se află astăzi la Murom, în Rusia.

[4] Originar din Varna în Bulgaria, a devenit monah la Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
26
joi
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goţiei
iun. 26 toata ziua
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goţiei

Sf. Cuv. David din Tesalonic, făcătorul de minuni (†540) • Sf. Ier. Ioan, episcopul Goției, azi Mangup, în Crimeea (sec. VIII) • Sf. Mc. Ioan şi Pavel[1], fraţi de sânge, de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) Sf. Ier. Mc. Vigiliu[2], episcop de Trento, ucis de păgâni pe valea Rendenei (405) • Sf. Cuv. Antion • Sf. Sf. Mc. Salvian, episcop de Angouleme, şi Sf. Mc. Superie (Super), din Franța (†770) • Sf. Ciniburga (Cyniburg), prinţesă din Anglia • Cinstirea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu de la Tikhvin, în Rusia (1383) Cinstirea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu de la Mănăstirea Neamț (1389) • Sf. Ier. Dionisie Mărturisitorul, arhiepiscop de Suzdal, în Rusia (†1385) • Sf. Cuv. Nou Mc. David, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos, mucenicit la Tesalonic (†1813) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, preotul, din Rusia (†1918).

[1] Moaştele Sfinților Mucenici Ioan și Pavel se află la Roma, în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, care a fost construită pe locul casei în care au locuit cei doi fraţi, în care au primit şi mucenicia; cei doi au fost slujitori ai fiicei împăratului Constantin, Constanţa, motiv pentru care au și fost muceniciți sub Iulian Apostatul.

[2] Pe mormântul Sfântului Sfințit Mucenic Vigiliu a fost construită actuala catedrală din Trento.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cum i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.

Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 5

iun.
27
vin
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Mironosiţă Ioana
iun. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Mironosiţă Ioana

Sf. Cuv. Samson primitorul-de-străini, preot și făcător de minuni, de la Constantinopol (†530) • Sf. Ioana Mironosița (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Crescențiu, episcop de Vienne, în Franța, sub Traian (†100) • Sf. Mc. Crisp, Felix, Crispin, Crispian şi Crispinian, fraţi de sânge, şi Sf. Mc. Felicia şi Spinela, surori de sânge, de la Roma • Sf. Mc. Anect, din Cezareea Capadociei (†304) • Sf. Crispin, preotul, Crispinian, clericul, şi Benedicta, fecioara[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Mc. Marchie şi Marchia • Sf. Mc. Abdul[2] (sec. IV) • Sf. Cuv. Luca, pustnicul • Sf. Cuv. Sever, prezbiterul • Sf. Cuv. Simeon, de la Kafr Abdin, din Siria (sec. V) • Sf. Mc. Iacov, din Emesa, azi Homs, în Siria • Sf. Cuv. Gheorghe Athonitul, stareţ al Mănăstirii Iviron, din Sfântul Munte Athos (sec. XI) • Sf. Cuv. Martin, de la Mănăstirea din Turov, în Belarusia (sec. XII) • Sf. Mc. Luca, de la Ierusalim (sec. XIII) • Sf. Cuv. Serapion, de la Mănăstirea de la Lacul Koja, în Rusia (†1611) • Sf. Sf. Mc. Chirion al II-lea, patriarhul Georgiei (†1918).

[1] Sfinții Crispin, Crispian și Benedicta au primit mucenicia în acelaşi loc în care au primit-o Sfinții Mucenici Ioan şi Pavel, unde avea să fie construită mai târziu biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio.

[2] În traducere înseamnă Robul și corespunde în grecește la Doulos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.

Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Urvan guvernatorul Cezareei din Capadocia. Şi pentru că învăţa pe creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze de chinuri, ci mai vârtos să se îmbărbăteze pentru adevăr şi să moară pentru dreapta credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Şi întâi a fost băgat în temniţă; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit să jertfească la idoli, pe care el i-a doborât jos prin rugăciune; drept aceea a fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece ostaşi. Apoi a fost spânzurat de un lemn. Şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale picioarelor, şi a fost strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Dar biruind chinurile şi prin arătarea dumnezeiescului înger rămânând sănătos, a fost în repetate rânduri şi în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Văzând puterea cu care răbda chinurile şi seninătatea cu care le aştepta, mulţi din cei de faţă mergând către dânsul, se botezau şi se vindecau de bolile ce aveau. Însă pentru acestea, cei ce se botezaseră au fost ucişi prin tăierea capului, iar sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urmă scoţându-i două fâşii de piele de pe spinare din grumazi până în călcâie, sfântul a luat una şi a azvârlit-o în obrazul judecătorului, pentru care i s-a tăiat capul, întru slava şi lauda adevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.

Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie şi despre trei sute de litre de aur.

În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetăţi, Sinesie, episcop al Cirenei, bărbat şi filozof, şi iubitor de străini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof şi acela, dar nu iubitor de străini, grec însă cu credinţă şi foarte pornit spre închinăciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la şcoală şi împrietenindu-se, nu contenea Sinesie a-l sfătui, şi în tot chipul a încercat ca să-l aducă pe acela spre cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi în sfârşit târziu oarecând l-a plecat pe el să se facă creştin, şi botezându-l cu toată casă sa, îi vorbea lui despre judecata şi ce va să fie şi despre răsplătire, şi despre iubirea de săraci şi milostenie, căci Evagrie avea multă avere şi nu puţin aur; era însă învârtoşat şi atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul în toate chipurile ca să moaie învârtoşarea lui şi să-l aducă la îndurare, şi nicicum putând, în sfârşit l-a plecat ca să împartă aurul la săraci pentru ca să-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea episcopul. Dar mai întâi acela a zis către episcop:

“Eu mă aflu cu totul neputincios ca să împart cu mâinile mele acest aur la săraci după învăţătura ta, însă tu dacă crezi că-mi spui adevărul, primeşte trei sute litre de aur şi, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata lor, împarte precum voieşti, şi aşa cu adevărat, voi cunoaşte că-mi va plăti precum tu zici”; şi plecându-se episcopul la aceasta şi împărţind aurul, Evagrie a luat dovada scrisă de mâna episcopului, şi o avea în păstrare. Deci mai trăind după aceasta câţiva ani şi căzând într-o oarecare boală, aproape de darea sufletului fiind, a poruncit fiilor săi ca, atunci când îl vor îngropa, să-i pună în mâini dovada scrisă de episcop şi apoi să-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii săi dovada, au făcut precum li s-a poruncit, şi după a treia zi de la îngroparea lui s-a arătat Evagrie episcopului Sinesie, zicându-i: “Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală; iar spre a ta deplină încredinţare, cu însăşi mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat”, căci nu ştia episcopul că împreună cu Evagrie fusese îngropată şi dovada dată de el. Făcându-se ziuă, a chemat episcopul pe fiii lui Evagrie şi i-a întrebat dacă au îngropat şi altceva împreună cu tatăl lor, iar ei îi spuneau că nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: “N-aţi îngropat împreună cu el şi o oarecare hârtie?” Atunci ei, aducându-şi aminte, i-au zis aşa: “Stăpâne, când era el aproape de sfârşit, ne-a dat nouă o hârtie, zicându-ne: “După ce mă veţi îngropa, să nu mă acoperiţi cu piatra de deasupra mormântului, până ce nu-mi veţi pune în mâini această hârtie fără să ştie cineva despre aceasta”. Atunci episcopul degrabă împreună cu fiii lui Evagrie şi cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreună cu ei şi unii bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie şi deschizând, au văzut pe Evagrie zăcând cu bună întocmire şi după rânduială, neavând nimic neplăcut.

Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe care şi luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: “Eu, Evagrie filozoful, scriu ţie preacuviosului episcop:

Bucură-te întru Domnul. Am primit datoria, şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi cuvioşiei tale, că am câştigat însutita comoară în ceruri şi viaţa veşnică precum mi-ai făgăduit mie”. După ce au văzut toţi scrisoarea proaspătă şi au cunoscut că este scrisă de mâna mortului, mai ales că au adeverit aceasta fiii aceluia, că, atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreună cu tatăl lor, avea scrise numai cele de mâna episcopului, s-au spăimântat toţi, şi cu mare glas întru multe ceasuri strigau: “Doamne miluieşte”. Povestea şi cel ce le-a spus acestea ca şi scrisoarea aceasta se păstrează până acum, acolo, unde se păstrează odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredinţare a multora, arătând adică datoria, cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea după moartea lui Evagrie, este proaspătă şi de mâna sa scrisă.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.

Sfânta Ioana Mironosiţa, soţia lui Chusa, administratorul proprietăţii Regelui Irod, a fost una din femeile care L-au urmat şi însoţit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale pe pământ. Ea este amintită de Sf. Ap. Luca în capitolele 8:3 şi 24:10. Împreună cu celelalte mironosiţe, Ioana s-a dus la mormântul Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir după moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri despre minunea învierii lui Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf. Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat (24 februarie).

Sf. Ioana mai este prăznuită şi în Duminica Mironosiţelor.

Tot în această zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marchie şi Marchia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
28
sâm
Aducerea moaştelor Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papias
iun. 28 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Mc., Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papias

Aflarea moaştelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Chir şi Ioan • Sf. Mc. Papia, din Sicilia, sub Diocleţian, (284/305) • Sf. Mc. Macedonie • Sf. 3. Mucenici din Galatia • Sf. Ier. Donag, episcopul Libiei • Sf. 70 de Mucenici din Schitopolis • Sf. Cuv. Ulchian • Sf. Ier. Zaharia, episcop de Lyon, în Franța (sec. III) • Sf. Cuv. Magnu • Sf. Cuv. Moise, pustnicul • Sf. Cuv. Senufie, pustnicul, din Egipt (sec. IV) • Sf. Cuv. Austelie (Austell), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Pavel, doctorul, din Corint (sec. VII) • Sf. Ier. Leon al II-lea[1], episcopul Romei (682/683) • Sf. Ier. Pavel I Mărturisitorul[2], episcopul Romei, sub Constantin V Copronim (767) • Dreptul Serghie Magistratul, mărturisitorul[3], întemeietorul mănă-stirii Născătoarei de Dumnezeu, din Nicomidia (†866) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din regiunea Novgorod, în Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Serghie şi Gherman, făcătorii de minuni, întemeietori ai Mănăstirii Valaam, din Karelia, în Rusia, azi în Finlanda (†1353).

[1] Moaştele Sfântului Leon al II-lea se află la Vatican în Basilica San Pietro, sub altarul din Capela Coloanei, alături de moaştele sfinților papi Leon I şi Leon al III-lea.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața iconoclasmului.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața iconoclasmului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.

Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.

Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos, din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele mâinilor şi ale picioarelor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

iun.
29
Dum
(†) Sf. Apostoli Petru şi Pavel
iun. 29 toata ziua
(†) Sf. Apostoli Petru şi Pavel

(†) Sfinţii Slăviţi Apostoli Petru[1] şi Pavel[2], muceniciți la Roma, sub Nero (65/68) • Sf. Mc. Marcel şi Anastasie, ostaşul, de la Bourges, în Franța, sub Aurelian (†274) • Sf. Cuv. Benedicta, fecioara, de la Sens, din Burgundia, în Franța (sec. III) • Sf. Ier. Leolin şi Ilarie, episcopi de Padova (sec. III-IV) • Sf. Ier. Sir, episcop de Genova, în Liguria (380) • Sf. Ier. Casie, episcop de Narni, în Umbria (558) • Sf. Cuv. Mc. Iuliota (Juliot), din Anglia • Sf. Petru, făcătorul de minuni, prinţul hoardei tătare, de la Rostov, din Rusia (†1290) • Sf. Cuv. Nou Mc. Teoghen, arhimandritul, din Rusia (†1939).

[1] Ocrotitor al Romei, împreună cu Sfîntul Apostol Pavel. Mormântul Sfântului Apostol Petru se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta de sub altarul principal; capul Sfântului Apostol Petru se păstrează la Roma în catedrala San Giovanni in Laterano, deasupra baldachinului altarului papal, alături de capul Sfântului Apostol Pavel; alte părticele din moaștele Sfântului pot fi cinstite în perioada Postului la biserica S. Pudenziana al Viminale, alături de moaștele altor mucenici. La Veneția, de la Sfântul Apostol Petru, se păstrează un os, în biserica San Simeone Grande, şi altul, la Santa Maria dei Gesuiti.

[2] Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel se află la Roma, în catedrala San Paolo fuori le Mura, sub altarul principal; capul Sfântului se păstrează la San Giovanni in Laterano (vezi nota de mai sus) și, alte părticele, la biserica S. Pudenziana al Vinimale (vezi nota de mai sus). Legat de Sfântul Apostol Pavel, tot la Roma, la abația Tre  Fontane, se pot cinsti coloana pe care a fost decapitat Sfântul și cele trei izvoare despre care tradiția spune că au izvorât în momentul muceniciei. La Veneția, se păstrează un deget din moaștele Sfântului, în biserica San Francesco della Vigna. Sfântul Apostol Petru este, împreună cu Sfântul Apostol Andrei și cu Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

iun.
30
lun
† Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
iun. 30 toata ziua
† Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ

† Soborul Sfinților 12 Apostoli: Petru, Pavel, Andrei, Iacov, Ioan, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov al lui Alfeu, Simon Zilotul, Iuda al lui Iacov, Matia și al celor împreună cu dânșii: Iacov, fratele Domnului, Simeon, Varnava, Marcu, Luca, Filip, Anania, Just, Ştefan, Prohor, Nicanor și Parmena • †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ (sec. XIV) Sf. Mc. Emiliana, fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Lucina[1], de la Roma • Sf. Maria, mama Sf. Ap. Marcu, de la Ierusalim (sec. I) • Sf. Mc. Maliton • Sf. Ier. Marţial, episcop de Limoges, în Franța (†250) • Sf. Mc. Petru, din Sinope, azi Sinop, în Turcia • Sf. Dinara, regină a Georgiei (sec. X) • Sf. Cuv. Gheorghe Ivireanul, cel întocmai cu apostolii (†1065) • Sf. Petru, prinţ tătar (†1290) • Sf. Nou Mc. Mihail Grădinarul (†1770).

[1] Ucenică a apostolilor, ea ajuta la îngroparea mucenicilor și îi cerceta pe cei întemnițați și chinuiți.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, “Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului Mihul de la Crişul Alb”, precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

feb.
1
Dum
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mucenițe Perpetua şi Felicitas
feb. 1 toata ziua
<em>Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului;</em> Sf. Mc. Trifon; Sf. Mucenițe Perpetua şi Felicitas

Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Trifon[1] din Lampsac, în Frigia (†250) • Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas[2], și cei împreună cu dânsele: Satirie, Saturnin, Secundulie şi Revocat, din Cartagina (†203) • Sf. Mc. Publie, Saturnin, Maurin, Libosiu, Vinchentia și cei 24 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Ier. Eubertie, episcop de Lille, în Franța (†294) • Sf. Mc. Tion şi Carion • Sf. Ier. Cecil, episcop misionar în Roussillion, în Franța, și în Spania (sec IV) • Sf. Ier. Sever[3] Mărturisitorul, episcopul Ravennei, Vincenţia, soţia sa şi fiica lor, Inochentia (348) • Sf. Cuv. Petru Galatul, din Antiohia (†404) • Sf. Chinia (Kinnia), fecioară irlandeză botezată de Sf. Patrick (sec V) • Sf. Ier. Sever, episcop de Montefalco, în Umbria (445) • Sf. Ier. Iolat, episcop de Armagh, în Irlanda (†480) • Sf. Gala (Galla), fecioara, la Valance, Franța (sec VI) • Sf. Cuv. Seriol, întemeietorul Mănăstirii Penmon, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Vendimian, pustnicul (†512) • Sf. Cuv. Brighida de la Kildare, în Irlanda (†528) • Sf. Cuv. Sourie (Sour), pustnicul, întemeietorul mănăstirii de la Terrasson, în Franța (†592) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Damasc (†779) • Sf. Cuv. David (†784) și Simeon (†843), şi Sf. Ier. Gheorghe, episcop de Mitilene, în Grecia (†844) • Sf. Urs Mărturisitorul, preot la Aosta (†529) • Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcopul Tesalonicului • Sf. Cuv. Timotei Mărturisitorul • Sf. Mc. Rizcala, fiul lui Naba, din Tripoli, azi în Libia (†1477) • Sf. Nou Mc. Anastasie Nafpliotul (†1655) • Aflarea moaştelor Sf. Mucenici din Megara: Adrian, Polieuct, Platon şi Gheorghe (†1754) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Venețienii au cumpărat trupul Sfântului Mucenic Trifon din Orient în secolul al IX-lea, dar acesta nu a mai ajuns niciodată la Veneția. Locuitorii orașului Cattaro din Muntenegru, unde acesta a debarcat, nu au vrut să se mai despartă de sfintele moaște și le-au păstrat la Cattaro. De abia în secolul al XIV-lea, Vettore Pisani, reușind să fure un os, dăruiește Veneției relicva mult dorită, pe care o așează în biserica San Fantino unde se află până astăzi. În primii ani ai secolului al X-lea, trupul fără cap al Sfântului Trifon a fost mutat la Roma în biserica SantʼAgostino. De aici, părți din moaștele Sfântului au fost dăruite la Tramonti în Salerno, la Onano în Viterbo, la Abația Santa Severina de la Altila, la Cerignola în Foggia, la Adelfia în Bari. Biserica locală îl prăznuiește pe Sfântul Trifon în 10 noiembrie, care este data mutării moaștelor de la Cattaro la Roma.

[2] Pomeniți în Martirologiul Roman, în 7 Martie.

[3] Sfântul Sever este al XII-lea episcop al Ravennei. Alegerea sa s-a petrecut în chip minunat. Meșteșugar sărac din Ravenna, era prezent și el în biserica unde urma să fie ales viitorul episcop. Dar iată că un porumbel venit nu se știe de unde, vine și se așează în mod repetat pe capul său, și astfel, recunoscând în aceasta un semn dumnezeiesc, tot poporul îl alege episcop. Om de mare rugăciune, în timpul unei Dumnezeiești Liturghii, este văzut atât în biserica de la Ravena slujind, cât și la Modena, alături de Sf. Geminian, prietenul său, care se ducea la Domnul. A fost prezent la Sinodul de la Sardica (342-343), și această referință constituie una din cele mai vechi referințe cronologice certe pentru biserica din Ravenna. În Bisericile Sant’Apollinare și San Severo in Classe îi sunt consacrate frumoase mozaice. Există mărturii despre mutări ale unor părți ale moaștelor sale de la Ravena la Milano, puțin după episcopatul Sfântului Ambrozie, și la Grado, în Achilea. Este menționat chiar și un furt al unei părți din moaște, de către un monah franc care le-a dus mai întâi la Magonza, apoi la Erfurt, unde se află și astăzi, lucru care a contribuit la creșterea venerării Sfântului în Germania. O parte din moaștele Sfântului Sever se află și la Roma, într-un prețios vas de argint, dar al Cardinalului Pietro Aldobrandini, către Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.

Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.

Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.

În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.

În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: “Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji.” Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.

Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

feb.
2
lun
(†) Întâmpinarea Domnului (Harţi)
feb. 2 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Întâmpinarea Domnului </strong><em>(Harţi)</em></span>

Sf. Mc. Agatodor, din Capadocia • Sf. Mc. Victor, Marin, Perpetua, Iulian și cei 74 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Mc. Onorie, Urban, Ilarie, Privatulie și cei 34 împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Mc. Apronian, temnicerul, de la Roma (304) • Sf. Mc. Fortunat şi cei împreună cu dânsul: Felician, Ferm și Candid, de la Roma • Sf. Mc. Lavrentie şi Ipolit, de la Fossombrone, în Marche • Sf. Ier. Rodip, al doilea episcop de Lentini, în Sicilia (314) • Sf. Ier. Mărt. Eustasie, episcop de Aosta (451) • Sf. Ier. Flosculie (Flou), episcop de Orléans, în Franța (480) • Sf. Sicaria fecioara, de la Orléans (500) • Sf. Ier. Lavrentie, episcop de Canterbury, în Anglia (†619) • Sf. Ier. Protasie al II-lea, mărturisitorul, episcop de Aosta (727) • Sf. Nou Mc. Iordan, din Trapezunt, azi în Turcia (†1650) • Sf. Nou Mc. Gavriil, din Constantinopol (†1676) • Sf. Sf. Noi Mc. Vladimir, ieromonahul, şi Ioan, preotul, din Rusia (†1938).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)” şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.”  (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: “Acest prunc a adus cerul şi pământul.” Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită “Îmblânzirea inimilor împietrite” sau “Profeţia lui Simeon”.

Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus şi cu şapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta şi una de jos. O icoană asemănătoare numită “Cele şapte săbii” (sărbătorită în 13 august) înfăţişează trei săbii din stânga şi patru din dreapta.

Icoana “Profeţia lui Simeon” simbolizează împlinirea profeţiei de către dreptul Simeon şi anume: “şi prin sufletul tău va trece sabie .” (Luca 2:35).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador.

Acest sfânt, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorul cetăţii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit în multe chipuri. În timpul chinuirilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.


Hits: 8

feb.
3
mar
Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociţă Ana
feb. 3 toata ziua
Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociţă Ana

Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi Sf. Prorociţă Ana • Sf. Proroc Azaria • Sf. Mc. Secondina fecioara, de la Anagni, în Lazio, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Adrian şi Evul (†308) • Sf. Sf. Mc. Vlasie, episcop de Oretum, în Spania, sub Nero (†64/68) • Sf. Ier. Tighidie și Remedie, episcopi de Gap, în Franța (sec II sau III) • Sf. Mc. Larentin, Ignatie și Celerin, din Africa, sub Septimiu Sever (†205) • Sf. Mc. Felix, Simfromie, Ipolit și cei împreună cu dânșii, din Africa • Sf. Ier. Lupicin și Felix, episcopi de Lyon, Franța (sec III) • Sf. Mc. Vlasie Bouarul, din Cezarea Capadociei (†316) • Sf. Mc. Pavel şi Simeon • Sf. Cuv. Claudiu • Sf. Ier. Anatolie Mărturisitorul, episcop în Cilicia Armeniei, mort în exil la Salins, în Jura, Franța (†406) • Sf. Ier. Lavrentie, de neam sirian, episcop de Spoleto, în Umbria (576) • Sf. Cuv. Adelin, întemeietorul Mănăstirii Celles din Belgia (†690) • Sf. Cuv. Vereburga[1], stareță la Ely, în Anglia (†699) • Sf. Roman, prinţ de Uglici, Rusia (†1285) • Sf. Ier. Simeon, episcop de Tver, Rusia (†1289) • Sf. Ier. Iacov, arhiepiscopul Serbiei (†1292) • Sf. Cuv. Sava din Ioannina, în Grecia (sec. XV) • Sf. Ier. Ignatie din Mariopole, mitropolitul Crimeii (†1786) • Sf. Noi Mc. Stamatie, Ioan şi Nicolae, din Rusia (†1822) • Sf. Ier. Nicolae, apostolul Japoniei, întocmai cu apostolii (†1912).

[1] Fostă prințesă, fiica Sf. Cuv. Ermenilda (13 feb.) și ucenica Sf. Cuv. Eteldreda (23 iun).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treia, pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana.

Acest sfânt, primind adaos vieţii sale întru acest veac, aşa cum i se vestise de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri, până ce nu va vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos în braţele sale şi adeverindu-i-se mai înainte prin Duhul Sfânt cele ce aveau să fie cu dânsul, după aceasta a primit sfârşit vieţii sale.

Iar Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer. După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi proorocii. Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Evul.

Aceşti sfinţi erau din cetatea Vaneea; şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mulţi pătimeau pentru Hristos. Şi aflându-se acolo că erau creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mâniat foarte, şi i-a dat spre mâncare fiarelor. Mai întâi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu şi, luptându-se cu el, şi cu harul lui Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi sfântul Evul a fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat cununa muceniciei cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vlasie Bouarul.

Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte bogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau. Ei dădeau însă cu îmbelşugare milostenie la săraci. Când elinii au pornit prigoană asupra creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat, cu toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi. Iar viteazul mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sine în mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească. Deci, mergând la judecată şi întrebat fiind de ighemon, şi-a arătat şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa; pentru aceasta îndată a fost apucat de cele patru mădulare ale trupului, a fost întins şi a fost bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a uşurat durerile şi i-a vindecat rănile. Această minune văzând-o ighemonul, a socotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul cinci zile. Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui. După cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan, şi văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi aceştia credinţa creştină. Lucrul acesta aflându-l ighemonul a trimis pe alţi ostaşi, ca să-l scoată din cazan dar şi aceia mergând, au mărturisit de asemenea credinţa creştină. Mai în urmă s-a dus însuşi ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată a orbit, şi şi-a dat şi sufletul. Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povăţuit pe maică-sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor. Şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitul său sfârşit au îngropat sfântul sãu trup în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acest jertfelnic.

Tot în această zi, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care în pace s-a săvârşit.

Acest sfânt era fiul lui Addo, din pământul Simvata. El a întors din Israel robia lui Iuda şi murind a fost îngropat în ţarina sa.

Tot în această zi, pomenirea mucenicilor Pavel şi Simon, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Claudiu, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

feb.
4
mie
Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie
feb. 4 toata ziua
Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul (†449) • Sf. Sf. Mc. Avramie, episcop de Arvela, în Persia (sec. IV) • Sf. Cuv. Nicolae Studitul, mărturisitorul (†868) • Sf. Mc. Eutihie, de la Roma • Sf. Mc. Achilinie, Ghemin, Ghelasie, Magnus şi Donat, de la Fossombrone, în Marche • Sf. Sf. Mc. Filean, episcop de Thmuis, în Tebaida Egiptului şi Sf. Mc. Filorom, magistrat la Alexandria, muceniciți sub Dioclețian (†306) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Ier. Ioan, episcop de Ironopole[1], în Cilicia Armeniei (sec. IV)• Sf. Cuv. Iasmin, făcătorul de minuni • Sf. Cuv. Nichita din Pitia (Bitinia) • Sf. Sf. Mc. Eldat, episcop de Cluvium, în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Evagrie, prinț de Tsihedidi și nevoitor împreună cu Sf. Chio în peșterile Mrvimevi, din Georgia (sec. VI) • Sf. Mc. Gheorghe, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1238) • Sf. Cuv. Avramie şi Coprie din Petcenga, Rusia (sec. XV) • Sf. Nou Mc. Antonie din Karies (†1516) • Sf. Cuv. Chiril, de la Lacul Nou, în Rusia (†1537) • Sf. Nou Mc. Iosif, de la Alep, în Siria (†1686) • Sf. Noi Mc. Ioan, Ioan, Teodor, Alexandru, Alexis, Eustatie și Serghie, preoţii (†1938), şi Ioan, din Rusia (†1938).

[1] Unul dintre cei 318 părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, studitul.

Acest cuvios s-a născut în insula Creta, şi vrând ca să vadă pe o rudenie a lui cu numele Teofan, s-a dus la Constantinopol. Aflându-l pe acesta în Mănăstirea Studiţilor, unde trăia laolaltă cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi el în schimă. Şi dobândind toată duhovnicească învăţătură şi învăţând cu de-amănuntul care sunt semnele petrecerii călugăreşti şi ajungând prin viaţa lui la cele mai înalte fapte bune, a fost hirotonit după aceea preot. Nu a trecut însă prea multă vreme şi acest fericit Nicolae a fost condamnat la surghiun împreună cu sfântul Teodor, igumenul Mănăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi din surghiun amândoi, şi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, deoarece se închinau sfintelor icoane; după aceea au fost aruncaţi în temniţă. Apoi fiind din nou întrebaţi şi mărturisind cu aceeaşi hotărâre închinarea la sfintele icoane, iarăşi au fost bătuţi, puşi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Rămânând acolo trei ani, luptându-se cu foamea şi cu setea şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna, unde iarăşi au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă, unde li s-au pus picioarele în butuci. După trecere de douăzeci de luni de la aceasta, a murit Leon Armeanul şi atunci fericiţii fiind sloboziţi din temniţă, s-au dus la Calcedon şi acolo întâlnindu-se cu fericitul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, au petrecut împreună cu el. Dar când după Leon Armeanul a venit la împărăţie Mihail Travlul, luptător împotriva sfintelor icoane, atunci sfinţii au fost din nou izgoniţi la Prusa şi de acolo la Acrita, ce se află lângă Calcedon, unde mult pătimitorul Teodor s-a mutat către Domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul şi a ajuns la împărăţie Teofil, fiul său, iarăşi s-a pornit prigoanî asupra dreptcredincioşilor închinători la sfintele icoane. După ce s-a stins din viaţă şi Teofil, a ajuns la împărăţie drept credincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu fiul Mihail. Şi atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Mai târziu, ajungând împărat Vasile Macedon, acesta, cu multe îndemnuri, a înduplecat pe cuviosul şi mult pătimitorul Nicolae şi l-a aşezat igumen la Mănăstirea Studiţilor. Deci într-acest fel şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa timp de şaptezeci şi cinci de ani, acest sfinţit părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.

În anul al cincilea al prigoanei ce s-a făcut în Persia împotriva credincioşilor, a fost prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie, care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine soarelui. Dar fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor: nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte au tulburat foarte pe tiran împotriva sfântului; şi îndată a poruncit să fie bătut cu toiege. Şi mai-marele magilor văzând că suferea vitejeşte şi că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, tăindu-i-se capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan cel din Irinopole, unul din sfinţii părinţi de la Sinodul din Niceea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoctist.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi făcătorul de minuni Iasim, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul 1686, când prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 76

feb.
5
joi
Sf. Mc. Agata şi Teodula
feb. 5 toata ziua
Sf. Mc. Agata şi Teodula

Sf. Mc. Agata[1] din Catania (251) • Sf. Mc. Teodula • Sf. Mc. Revocat, Saturie, Felix, Saturnie și Ghelasie, din Africa • Sf. Mc. Legonţiu şi Domiţian, de la Chieti, în Abruzzo • Sf. Mc. Calamanda, feciora, din Catalunia, Spania • Sf. Cuv. Teodosie din Skopelos, Cilicia (†421) • Sf. Ier. Agricolie, episcop de Maestricht, în Olanda (†420) • Sf. Ier. Isihie, episcop de Vienne, în Franța (†490) • Sf. Ier. Avit, episcop de Vienne, în Franța (†525) • Sf. Ier. Trumvinie, episcop în Anglia (†704) • Sf. Ier. Polieuct[2], patriarhul Constantinopolului, (†970) • Sf. Cuv. Sava[3], mărturisitorul, de la Roma (995) • Sf. Cuv. Hristofor, şi Macarie (sec. X) • Sf. Ier Teodosie, arhiepiscop de Cernigov, azi în Ucraina (†1696) • Sf. Nou Mc. Antonie Atenianul (†1774).

[1] Moaștele Sfintei Mucenițe Agata se află în Catedrala din Catania.

[2] Care a botezat-o pe Sf. Olga cea întocmai cu apostolii.

[3] Numit și cel tânăr, monah de la Roma, în mănăstirea San Cesario sul Palatino, a mers în Sicilia, Calabria și Basilicata, împreună cu fratele său, Macarie, să apere credința în fața invaziei saracinilor.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: “Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), era prefect în cetatea Azarvei (Asia Mică) un bărbat cu numele Pelagiu, şi acesta a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

feb.
6
vin
Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Ier. Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
feb. 6 toata ziua
Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Ier. Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei (100) • Sf. Ier. Fotie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, întocmai cu apostolii[1] (†893) • Sf. Cuv. Varsanufie[2]cel Mare (†540) şi Ioan, zis Prorocul (†532), din Gaza • Sf. Sf. Mc. Augul, episcop în Anglia (†209) • Sf. Mc. Anatolin, din Auvergne, Franța (†265) • Sf. Mc. Dorotea[3], Cristina şi Calista, şi Sf. Mc. Teofil, din Cezareea Capadociei, azi în Turcia (†300) • Sf. Mc. Fausta, Evilasiu şi Maxim (†311) • Sf. Mc. Iulian, medic din Emessa (†312) • Sf. Mc. Faust, Silvan şi Vasile, din Constantinopol • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, de la Lico, în Tebaida Egiptului (†488) • Sf. Sf. Mc. Eboriu, episcop de York, Sf. Ier. Restitut, episcop de Londra şi Sf. Ier. Adelfie, episcop de Lincoln, în Marea Britanie (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Thean, Ghitlinie, Ştefan și Vodinie, arhiepiscopi de Londra (sec. V) • Sf. Cuv. Iacov, din Siria (†460) • Sf. Ier. Mel, episcop de Ardagh, nepotul Sf. Patrick, din Irlanda • Sf. Ier. Gaston (Vaast), episcop de Arras și de Cambrai, în Franța (†540) • Sf. Ier. Amandie, evanghelizatorul Belgiei, episcop de Tongres, la Maestricht (†684) • Sf. Andrei, ucenicul Sf. Amand (†690) • Sf. Cuv. Ina[4], din Anglia (†730) • Sf. Cuv. Arsenie, din Iqalto, în Georgia (†1127) • Sf. Cuv. Dorotea, de la Kaşin, în Rusia (†1629) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, și Anatolie, din Rusia (†1921) • Sf. Nou Mc. Vasile, preotul, de la Moscova (1937).

[1] Apărător al dreptei credințe în disputa privind filioque. Considerat, împreună cu Sf. Ier. Grigorie Palama și cu Sf. Ier. Marcu al Efesului, unul dintre cei Trei Noi mari Ierarhi ai Bisericii.

[2] Moaștele Sfântului Varsanufie se află, începînd secolul al IX-lea, la Oria (provincia Brindisi), în Catedrală. Sfântul Varsanufie era de origine din Egipt şi a îmbrăţişat viaţa ascetică încă din tinereţe. A mers mai întâi în Palestina, unde a intrat sub ascultarea şi călăuzirea unui bătrân numit Marcel. Apoi, urcând din treaptă în treaptă pe scara desăvârşirii, s-a retras prin diferite chilii singuratice pentru a se dedica, departe de oameni, rugăciunii. Ajungând să dobândească curăţia inimii şi desăvârşita nepătimire, s-a dus în mănăstirea Avei Serid, aproape de Gaza, şi s-a aşezat într-o chilie mai izolată, în afara mănăstirii, fără să primească pe cineva timp de peste cincisprezece ani. Numai Ava Serid venea şi îi aducea, o dată pe săptămână, Sfintele Taine şi hrană: trei pâini şi puţină apă. Întemeiat pe piatra smereniei şi având, prin neîncetată amintire a lui Dumnezeu, desăvârşita seninătate a inimii, era plin de iubirea dumnezeiască, pe care, după chipul iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, o revărsa din inima lui asupra tuturor celor care i se adresau. Retragerea lui nu însemna dispreţ faţă de oameni, ci, dimpotrivă, se comporta faţă de toţi cu atenţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu însuşi. El îi încuraja, prin cuvintele şi sfaturile scrise care ajungeau la ei; îi mângâia, îi mustra, împărtăşindu-le bucuriile şi durerile, acoperindu-le greşelile şi luându-le asupra lui: “Eu socotesc drept ale mele câştigurile şi foloasele fiecărui om şi ale fiecărui suflet – scria el -, de aceea cu bucurie şi arzând mă dăruiesc jertfelnic pentru sufletele voastre, cum bine ştie Dumnezeu, singurul cunoscător al inimilor noastre” (Scrisoarea a 3-a). Prin rugăciunea şi învăţătura sa, Sfântul Varsanufie le aducea aminte fiilor săi duhovniceşti de viaţa cea adevărată, şi le făgăduia că în ziua Judecăţii el se va înfăţişa cu toată încredinţarea înaintea Scaunului de judecată a lui Dumnezeu şi va zice cu glas strălucitor, spre uimirea îngerilor şi a tuturor Puterilor Cereşti: “Iată eu şi fiii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Scrisoarea 117). Corespondența Sfinților Varsanufie și Ioan se găsește în Filocalia vol. 11, cuprinzând 848 de întrebări și răspunsuri.

[3] Trupul Sfintei Mucenițe Doroteea reconstituit cu ceară și îmbrăcat în veșminte se află din secolul  al XVII-lea în altarul central al bisericii Santa Dorotea in Trastevere din Roma.

[4] Fost rege al Wessex-ului, în Marea Britanie, apoi monah.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei.

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna. Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni. Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, “Marele Bătrân”, şi a cuviosului Ioan, cel numit “Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie.

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit “profetul”.

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă.  Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din “scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, “din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit “Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, “farul departe luminător al Bisericii”, a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: “Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor.”

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti.  Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar  în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.  Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: “De ce vă credeţi judecători?” După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea – Constantinopol, respingând conceptul fals de “filioque” şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un “stâlp şi fondator al Bisericii,” un “ghid inspirat pentru ortodocşi” şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

feb.
7
sâm
Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
feb. 7 toata ziua
Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada

Sf. Ier. Partenie al Lampsacului, Grecia (sec. IV) • Sf. Cuv. Luca cel Nou, din Elada (953) • Sf. Ier. Maxim, episcop de Nola, Campania (sec. II) • Sf. Mc. Amanție, din Auvergne, Franța • Sf. Sf. Mc. Augulie, episcop de Augusta, azi Londra (303) • Sf. 1007 de Mucenici din Nicomidia (303) • Sf. Mc. Adochie şi cei împreună cu dânsul, 6 mucenici, din Frigia (305) • Sf. Mc. Chrisolie, apostolul Flandrei (303) • Sf. Mc. Teopempt şi cei 4 împreună cu dânsulSf. Ier. Moise[1], episcopul saracinilor și al nomazilor din deșertul Sinaiului, în Egipt (389) • Sf. Iuliana, văduva, din Bologna (†430) • Sf. Ier. Aprionie, episcopul Ciprului • Sf. Cuv. Mastridie, de la Ierusalim, nevoitor în Palestina • Sf. Ier. Pavel al III-lea, episcopul Bresciei (sec. VI) • Sf. Ier. Laurențiu[2], episcop de Siponto, veche cetate în Puglia (†545) • Sf. Ier. Fidelie, episcop de Merida, în Spania (570) • Sf. Vulernie[3] (de Leaval), preotul, din Val d’Aosta (sec VII) • Sf. Ricardie (Richard)[4], prinţ de Wessex, mort la Lucca, în Toscana (†720) • Sf. Cuv Petru, de la Monovata • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Creta (1866) • Sf. Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, din Rusia (1938).

[1] Pustnic în Sinai, la cererea Reginei Mauvia a Saracinilor, devine episcop și convertește la dreapta credință poporul barbar de sub stăpânirea ei, cuprinzând și beduini și nomazi.

[2] Întemeietorul Măn. Sf. Arhanghel Mihail, de la Monte

Gargano, rudenie cu împăratul Zenon.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața arianismului.

[4] De stirpe nobilă, Sfântul Ricardie era pelerin care se îndrepta spre Roma, pentru a lua moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A murit însă la Lucca unde, în Basilica San Frediano, se află și astăzi moaștele sale. Este tatăl Sfântului Vilibald, episcop de Eischstatt și al sfinților Vunival și Valburga, egumeni la Heidenheim, apostoli ai Germaniei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.

Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

feb.
8
Dum
Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia
feb. 8 toata ziua
Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia

Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (319) • Sf. Proroc Zaharia (sec. VI î.H.) • Sf. Ier. Iuventie, episcop de Pavia, evanghelizatorul Liguriei (sec. II) Sf. Mc. Pavel, Luciu şi Chiriac, de la Roma, sub Deciu (†250) • Sf. Mc. Nichifor şi Ştefan • Sf. Mc. Marta, Maria și Licarion, fratele lor • Sf. Mc. Filadelfie şi Policarp • Sf. Mc. Comun, de la Toscanella, în Toscana • Sf. Ier. Macarie, episcop de Pafos, în Cipru • Sf. Cuv. Perghet • Sf. Cuv. Chevie (Kew), întemeietoarea Mănăstirii Waderbridge, în Anglia (sec. V) • Sf. Iacuție și Ghetnochie[1], din Bretania, Franța (sec. V) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Milano (†570) • Sf. Ier. Pavel, episcop de Verdun, Franța (649) • Sf. Cuv. Cutmanie (Cuthman), pustnicul, de la Steining, în Anglia (800) • Sf. Ier. Sava al II-lea, arhiepiscopul sârbilor (1271) • Sf. Liubov cea nebună pentru Hristos, din Riazan, în Rusia (1921) • Sf. Sf. Noi Mc. Andrei, protoiereul, Simeon şi Alexandru, preoţii, din Rusia (1942).

[1] Fiii Sf. Fragan și Gvenia (5 Iulie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

feb.
9
lun
Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfințiți Mc. Marcel și Pangratie
feb. 9 toata ziua
<em>Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului;</em> Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfințiți Mc. Marcel și Pangratie

Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului • Sf. Mc. Nichifor (257) • Sf. Sf. Mc. Marcel, episcopul Siciliei, şi fiul său, Pangratie, episcopul Taorminei • Sf. Ier. Filaret, episcopul Ciprului (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Sabin, primul episcop de Avellino, în Campania, sub Traian (†109) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 38 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Apolonia din Alexandria, în Egipt (sec. III) • Sf. Cuv. Roman Cilicianul (sec. IV-V) • Sf. Ier. Rufin, episcop de Canosa, în Puglia (†500) • Sf. Ier. Elidius, episcop în Anglia (560) • Sf. Ier. Sabin, făcătorul de minuni[1], episcop de Canosa, în Puglia (†566) • Sf. Cuv. Petru Damaschinul, isihastul (sec. XI) • Sf. Cuv. Pangratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Ghenadie (1516) şi Nichifor (1557), de la Lacul Voje, Vologda, în Rusia • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul (1930) • Sf. Noi Mc. Dimitrie, preotul, şi Gheorghe, din Franța (1944) • Sf. Nou Mc. Ilie, din Franța, mort la Auschwitz (1942).

[1] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei în Dialoguri. Moaștele sale se află la Catedrala din Bari. Este și Sfântul ocrotitor al orașului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 16

feb.
10
mar
†) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Sâmbăta celor adormiți – Moşii de iarnă)
feb. 10 toata ziua
†) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina <em>(Sâmbăta celor adormiți - Moşii de iarnă)</em>

†) Sf. Sf. Mc. Haralambie, episcop de Magnezia, lângă Efes, în Turcia, sub Septimiu Sever (†198) • Sf. Mc. Valentina, din Cezareea, și Enata din Gaza, fecioarele, şi Pavel (308) • Sf. Mc. Porfirie şi Vaptos, care l-au chinuit pe Sf. Haralambie (198) • Sf. 3 femei care au crezut în Hristos prin Sf. Haralambie (198) • Sf. 10 Mucenici Soldaţi, din via Lavicana, de la Roma • Sf. Mc. Zotic, Irina, Iachint şi Amanţiu[1], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sotera[2], fecioara, de la Roma, sub Diocleţian (†304) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Terracina, în Lazio • Sf. Pelegrin, mărturisitorul, de la Piacenza (†400) • Sf. Cuv. Zenondin din Cezareea Capadociei, Turcia (416) • Sf. Cuv. Scolastica[3], sora Sf. Benedict din Nursia (†543) • Sf. Ier. Atanasie al II-lea, arhiepiscopul Constantinopolului (706) • Sf. Ana, prinţesă de Novgorod (1056) • Sf. Cuv. Prohor de la Lavra Peşterilor din Kiev (1107) • Sf. Cuv. Ioan din Chimchimi, în Bulgaria (sec. XIII) • Soborul sfinților episcopi de Novgorod: Ioachim, Luca, Gherman, Arcadie (18 septembrie), Gavriil (Grigorie, 24 mai), Martirie, Antonie, Vasile, Simeon şi Serapion • Sf. Cuv. Longhin din Koriajemka, din Rusia (1540).

[1] Sfinții mucenici au suferit mucenicia pe via Casilina unde au și fost îngropați. Astăzi moaștele lor se află în biserica S. Prassede de la Roma.

[2] Din familia care îl va da Bisericii pe Sf. Ambrozie, episcop de Milano.

[3] Moaște la Mănăstirea Montecassino, în Campania.


SINAXARUL ZILEI

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 33

feb.
11
mie
Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împărăteasa
feb. 11 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împărăteasa

Sf. Sf. Mc. Vlasie[1] al Sevastiei şi cei împreună cu dânsul, 2 prunci şi 7 femei, muceniciți sub Liciniu (316) • Sf. Teodora, împărăteasa, apărătoarea Ortodoxiei (867) •  Sf. Ier. Caloger Mărturisitorul, episcopul Ravenei (†170) • Aflarea moaştelor Sf. Proroc Zaharia[2], tatăl Sf. Ioan Botezătorul (409) • Sf. Ier. Lazăr, episcop de Milano (†449) • Sf. Cuv. Severin, starețul mănăstirii de la Saint Maurice d’Agaun, în Elveția (507) • Sf. Cuv. Chedmon, imnograful, din Anglia (680) • Sf. Vsevolod, prinţ de Pskov, în Rusia (1137) • Sf. Dimitrie de la Vologda, în Rusia (1392) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, rob din Kratovo, la Sofia, în Bulgaria (1515).

[1] Un os al Sfântului Vlasie se află la biserica San Biagio din Castello, în Veneto. Alt os, la biserica San Giovanni Crisostomo de la Venezia.

[2] Trupul Sfântului Zaharia a fost dăruit de către împăratul Leon al V-lea Armenianul de la Constantinopol, Republicii Veneția, în anul 815, unde se află și acum. La Constantinopol fusese cinstit în biserica Sf. Ap. Iacob, iar la Veneția se află în biserica Sf. Zaharia, în altarul din partea dreaptă a bisericii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 28

feb.
12
joi
Sf. Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și Antonie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea
feb. 12 toata ziua
Sf. Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și Antonie, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea

Sf. Ier. Meletie[1], arhiepiscopul Antiohiei (†381) • Sf. Ier. Antonie, patriarhul Constantinopolului  (†912) • Sf. Nou Mc. Hristea Grădinarul, din Constantinopol (1748) • Sf. Mc. Satornic şi Plutin • Sf. Mc. Valerian, Valentin şi Saprut, de la Brescia, sub Adrian (†117/138) • Sf. Mc. Modest, din Insula Sardinia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Eulalia, ocrotitoarea Barcelonei, mucenicită sub Dioclețian (304) • Sf. Cuv. Maria, care şi-a schimbat numele în Marin, şi Sf. Cuv. Evghenie, tatăl său (sec. V) • Sf. Ier. Etelvald, episcop de Lindisfarne, în Anglia (740) • Sf. Cuv. Prohor, întemeietorul Mănăstirii Sfintei Cruci, de la Ierusalim (†1066) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcop de Muntele Sinai (†1091) • Sf. Ier. Alexie, mitropolitul Moscovei (†1378) • Sf. Cuv. Vasian, stareţul Mănăstirii din Pădurea Ryabovsky, de la Uglici, în Rusia (†1509).

[1] Prigonit pentru dreapta credință, se refugiază la Constantinopol unde își dă obștescul sfârșit. E pomenit și elogiat de Sf. Ier. Ioan Hrisostom și Sf. Ier. Grigorie al Nissei (cf. Martirologiul Roman).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.

Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

feb.
13
vin
Sf. Cuvios Martinian; Sf. Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
feb. 13 toata ziua
Sf. Cuvios Martinian; Sf. Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei

Sf. Cuv. Martinian, din Palestina (422) • Sfântul Apostol Acvila şi soţia sa, Priscila[1] de la Roma, muceniciți la Efes (sec. I) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei (607) • Sf. Mc. Fusca, fecioara, şi Maura, dădaca ei, de la Ravena, sub Deciu (sec. IV) • Sf. Iuliana[2], de la Torino (sec. IV) • Sf. Mc. Beninie, de la Todi, în Umbria, sub Diocleţian (†303) • Sf. Mc. Necunoscuţi, tată şi fiu, morți răstigniți • Sf. Zoe şi Fotina, cele izbăvite de Sf. Cuv. Martinian • Sf. Ier. Ştefan Mărturisitorul, episcop de Lyon, în Franța (512) • Sf. Cuv. Domnoc, pustnicul, din Irlanda (550) • Sf. Cuv. Ştefan, egumenul, de la Rieti, în Lazio (†590) • Sf. Cuv. Ermenilda[3], stareță la Ely, în Anglia (700) • Sf. Ier. Grigorie al II-lea Mărturusitorul, episcopul Romei, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†731) Sf. Cuv. Haimonie (Haymon) şi Veremondie, întemeietori ai unei mănăstiri la Meda, lângă Milano (†790) • Sf. Cuv. Simeon, izvorâtorul de mir, întemeietorul Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (†1200) • Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscop de Moghilev, azi în Ucraina (†1795) • Sf. Sf. Nou Mc. Silvestru, arhiepiscop de Omsk, în Siberia, şi Sf. Mc. Pavlodar, Rusia (†1920) • Sf. Sf. Mc. Zosima şi Nicolae, preoţii (†1938), şi Pavel, din Rusia (†1938).

[1] Moaștele Sfintei Priscila se află în biserica Santa Podențiana din Roma.

[2] Matroană evlaviosă din Torino, care s-a îngrijit de moaştele Sf. Mc. Octav, Soluter şi Adventur, din legiunea tebană.

[3] Fiica Sf. Cuv. Sesburga (6 iul.), fostă prințesă de Kent.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

feb.
14
sâm
Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam
feb. 14 toata ziua
Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

Sf. Cuv. Auxentie (†470) și Maron (†423), şi Sf. Ier. Avraam (†423), episcop de Harres, în Mesopotamia • Sf. Ier. Elecadie, episcopul Ravenei (112) • Sf. Sf. Mc. Valentin[1], preotul, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Sf. Mc. Valentin[2] I, episcop de Terni, în Umbria, sub Aurelian (273) • Sf. Mc. Proclu, Efebie şi Apolonie, de la Terni (273) • Sf. Mc. Vitalie, Felicol, Zenon şi cei împreună cu dânșii, 44 de soldaţi, de la Roma (sec. II-III) • Sf. Mc. Antim, Marchian, Tian, Celerin, Magnus şi Iulian, de la Roma, în via Flaminia Sf. Sf. Mc. Filimon, episcopul Gazei • Sf. Ier. Nostrian Mărturisitorul, episcop de Napoli (450) Sf. Cuv. Antonin Mărturisitorul, stareț la Sorrento, în Campania (830) • Așezarea Moaștelor Sf. Chiril (Filozoful), întocmai cu apostolii, luminătorul slavilor, la Roma (†869) • Sf. Cuv. Isaac Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1090) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Corint (†1554) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damian cel Nou, întemeietorul Mănăstirii Înaintemergătorului din Kissavos, mucenicit la Larissa (†1568) • Sf. Cuv. Nou Mc. Gheorghe Mitilineanul, croitorul, de la Constantinopol (†1693) • Sf. Cuv. Ilarion Georgianul, din Sfântul Munte Athos (†1864).

[1] Sfântul Valentin a fost preot la Roma și prieten cu împăratul Claudiu Goticul. Acuzat public că este creștin, a fost adus în fața împăratului care, mișcat de propăvăduirea lui, l-a lăudat public pentru înțelepciunea cuvintelor sale. Astfel Sfântul a fost pus în arest domiciliar în casa prefectului Asterie, pe a cărui fiică a videcat-o de orbire. A reușit astfel să convertească întreaga familie a prefectului și, pentru aceasta, a fost condamnat la moarte. Moare decapitat la 14 februarie 286, după ce mai înainte fusese bătut cu vergi de fier. Mormânul său era pomenit în secolul al VII-lea într-o bazilică de la a doua milă de pe via Flaminia. În secolul al XII-lea, moaștele sale sunt mutate în biserica Santa Prassede, în capela San Zenone. Și în capela închinată Sf. Nicolae din biserica San Agostino din Campo Marzo, sunt vizibile, sub altarul central, o parte din moaștele unui preot numit Valentin.

[2] În timpul unei călătorii la Roma, unde a fost chemat pentru a vindeca un bolnav, i-a adus la dreapta credință pe filosoful Craton și pe trei discipoli atenieni ai acestuia. Pentru aceasta a fost adus în fața tribunalui roman și condamnat la moarte prin decapitare, în anul 273. Cei trei ucenici noi convertiți au dus trupul său la Terni, unde a și fost înmormântat de către obștea creștinească al cărui păstor era.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 41

feb.
15
Dum
Sf. Apostol Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria
feb. 15 toata ziua
Sf. Apostol Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria

Sfântul Apostol Onisim, ucenicul Sf. Ap. Pavel, mucenicit la Roma (109) • Sf. Mc. Maior din Gaza (sec. III) • Sf. Cuv. Eusebiu, pustnicul, din Siria • Sf. Mc. Faustin şi Iovita, frați de sânge, de la Brescia, sub Adrian (121) • Sf. Mc. Agapia[1], de la Terni (273) • Sf. Mc. Castula și Domnina[2], din Antiohia • Sf. Mc. Craton Atenianul[3], de la Roma (273) • Sf. Ier. Teognie, episcop de Betelia, lângă Gaza (†522) • Sf. Sever[4], preotul, făcător de minuni, din Abruzzo (530) • Sf. Faust, de la Roma (620) • Sf. Ier. Decorosie Mărturisitorul, episcop de Capua, în Campania (695) • Sf. Cuv. Gualfredie (Wilfrid), de la Gheradesca, stareț la Piombino, în Toscana (765) • Sf. Georgia, fecioara, din Arvernia, în Franța (sec. VI) • Sf. Osvie, prinţ în Anglia (†670) • Sf. Cuv. Pafnutie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Dalmatie, din Siberia (†1697) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Tesalonic (†1776) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan și Mihail, preoţii (†1930), Pavel, ieromonahul, Nicolae, preotul, şi Sf. Mc. Sofia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938) • Sf. Cuv. Antim din Chios, în Grecia (†1960).

[1] Trupul Sfintei Agapia a rămas la Terni, în biserica ridicată pentru pomenirea ei de episcopul Anastasie, iar capul a fost mutat la Roma, în biserica Ss. XII Apostoli.

[2] Moaștele sfintelor mucenițe se găsesc încă din secolul al IV-lea la Terni, alături de cele ale Sfintei Agapia.

[3] Profesor de retorică, botezat de Sf. Valentin de la Terni, mucenicit împreună cu toată familia sa.

[4] Pomenit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 39

feb.
16
lun
Sf. Sf. Mc. Pamfil, preotul, şi Valentin, diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
feb. 16 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Pamfil, preotul, şi Valentin, diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului

Sf. Mc. Pamfil, preotul, Valent, diaconul, şi cei împreună cu dânșii: Pavel, Seleuc, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil (†309) • Sf. Ier. Flavian, mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. V) • Sf. Mc. Proclu, Efibie și Apolonie, de neam atenian, muceniciți la Terni, sub Aurelian (273) • Sf. Ier. Faustin, episcop de Brescia (381) • Sf. Cuv. Flavian, pustnicul (sec. IV) • Sf. Tigridie, preotul, de la Clermont, în Franţa (†388) • Sf. Mucenici din Martiropole şi Sf. Maruta, episcopul Mesopotamiei (†422) • Sf. Ier. Eulalie[1], episcop de Siracuza, în Sicilia, (503) • Fericita Maria cea Nouă, din Bizia, în Tracia (sec. X) • Sf. Cuv. Nou Mc. Roman din Carpensia, în Constantinopol (†1694) • Sf. Ier. Macarie, mitropolitul Moscovei, apostolul Altaiului (†1926) • Sf. Sf. Nou Mc. Pavel, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care l-a primit pe Sf. Fulgențiu de Ruspe în timp ce acesta fugea din Africa.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: “Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 13

feb.
17
mar
Sf. Mare Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria (Sâmbăta Sfinţilor Cuvioşi)
feb. 17 toata ziua
Sf. Mare Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria <em>(Sâmbăta Sfinţilor Cuvioşi)</em>

Sf. Mare Mc. Teodor Tiron[1] (306) • Sf. Mariamna, întocmai cu apostolii, sora Sf. Ap. Filip • Sf. Împăraţi Marcian (†453) şi Pulheria (†457) • Sf. Cuv. Auxiviu, episcopul Solonului, în Cipru (sec. II) • Sf. Cuv. Teostirict • Sf. Sf. Mc. Polihroniu, episcopul Babilonului (sec. III) • Sf. Mc. Faustin și cei împreună cu dânsul, 44 de mucenici, de la Roma • Sf. Mc. Saturnin, Castul, Magnus, Luciu, Rogat, Ioan și cei împreună cu dânșii, de la Terni (273) • Sf. Mc. Donat, Secondian și Romul, de la Concordia, în Veneto (303) • Sf. Sf. Mc. Habetdeu (Habetdeus), episcop de Luni, în Liguria, mucenicit de vandalii arieni (500) • Sf. Cuv. Ghevroc, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fintan, întemeietorul Mănăstirii Clonenagh, din Irlanda (†603) • Sf. Ier. Finan, episcop de Lindsfarne, Anglia (†661) • Sf. Ier. Silviu, episcop evanghelizator al regiunii Teheranului, azi în Iran (†720) • Sf. Ier. Silvan, episcop de Cremona (763) • Aflarea moaştelor Sf. Mina Calicheladul (†886) • Sf. Cuv. Teodor cel Tăcut, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodosie Bulgarul (†1360) şi ucenicul său, Roman, de la Constantinopol • Sf. Nou Mc. Mihail din Adrianopol, azi în Ucraina (†1490) • Sf. Sf. Mc. Ermogen, patriarhul Moscovei (†1612) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, din Bitola, în Macedonia (†1727) • Sf. Nou Mc. Teodor Vizantiul, de la Mitilene, în Grecia (†1795) • Sf. Sf. Mc. Teodor din Atciara, în Georgia (†1822) • Sf. Cuv. Varnava, de la Schitul Ghetsimani, în Rusia (†1906).

[1] Conform unei tradiții antice, în secolul al XIII-lea, trupul Sfântului Teodor a fost adus din Euchaita – o mică localitate nu departe de Amasia – la Brindisi, unde este păstrat într-o raclă din argint, într-unul din altarele catedralei (Biblioteca Sanctorum, vol XII, p. 239).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 27

feb.
18
mie
Sf. Ierarh Leon cel Mare, ep. Romei; Sf. Ier. Agapit, ep. Sinaului
feb. 18 toata ziua
Sf. Ierarh Leon cel Mare, ep. Romei; Sf. Ier. Agapit, ep. Sinaului

Sf. Ier. Leon cel Mare[1], mărturisitorul, episcopul Romei (461)Sf. Ier. Agapit Mărturisitorul, făcătorul de minuni, episcopul Sinaului, azi Simav, în Turcia, (sec. IV) • Sf. Mucenici de la Lentini, în Sicilia (255) • Sf. Cuv. Mc. Leon şi Parigoriu, nevoitori în Patarele Liciei (†258) • Sf. Mc. Maxim, Claudiu, frații, Prepedigma, soția lui Claudiu, și fiii lor, Alexandru şi Cutia[2], de la Ostia, sub Dioclețian (296) • Sf. Constanța, Augusta, Attica și Artemona, fecioarele, de la Roma (sec. IV) • Sf. Mc. Constanța, de la Vercelli, sora Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Vercelli (sec. IV) • Sf. Mc. Victorin, Dorotea, Teodul şi Agripina • Sf. Mc. Piuliu • Sf. Ier. Colman, arhiepiscop de Lindisfarne, Anglia (†676) • Sf. Cuv. Cosma, din Rusia (†1492) • Sf. Ier. Nicolae, întâistătătorul Bisericii Georgiei (†1591).

[1] Care a mărturisit dreapta credință în fața monofizismului. În Martirologiul Roman, e pomenit pe 11 Aprilie. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[2] După ce au fost arși, moaștele lor au fost adunate și îngropate la Ostia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com