Calendar

Hits: 22093

ian.
16
joi
Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact, citeţul
ian. 16 toata ziua
Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact, citeţul

Cinstirea lanţului al Sf. Ap. Petru[1] (FA 12, 1-11) • Sf. Mc. Danact, citețul (sec. II) • Sf. Priscila de la Roma, care a slujit mucenicilor (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Marin, preotul, şi Ştefan, diaconul, de la Brescia, sub Adrian (117/138) • Sf. Mc. Pevsip, Elasip şi Mesip, şi bunica lor Neonila, muceniciți sub Marc-Aureliu sau Aurelian (†161/180, sau 270/275) • Sf. Mc. Anan şi Marius, de la Roma, pe via Appia • Sf. 9 soldaţi mucenici de la Roma, pe via Corneliana • Sf. Mc. Onorie şi alţi 13 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Iunila din Capadocia • Sf. Ier. Marcel I[2], mărturisitorul, episcopul Romei, sub Maxenţiu (309) • Sf. Ier. Onorat, arhiepiscop de Arles şi întemeietorul Mănăstirii de pe insula Lérins, în Franţa (†429) • Sf. Cuv. Liberata, fecioara, din Pavia, sora Sf. Ier. Epifanie (sec. VI) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Fondi, în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Sorrento, în Campania (sec. VII) • Sf. Cuv. Mc. Sigbert, egumen la Dunwich, în Anglia (†635) • Sf. Ier. Tiţian[3], mărturisitorul, episcop de Oderzo, lângă Treviso, în Veneto (650) • Sf. Cuv. Fursie, monah în Irlanda (650) • Sf. Sf. Nou Mc. Damaschin (†1771) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Mitilene, în Grecia (†1777) • Sf. Maxim cel nebun pentru Hristos, din Totma, în Rusia (1650).

[1] În această zi se prăznuiește cinstitul lanț cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim de către Irod Tetrarhul, după cum povestește Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor. Când îngerul s-a arătat, legătura lanțului a căzut singură lăsându-l pe apostol liber, iar acesta a fost păstrat cu cinste de credincioșii de la Ierusalim până când drept credinciosul împărat Constantin l-a dus la Constantinopol și la așezat în biserica Sfântul Petru, unde o parte se păstrează până astăzi. Însă mai există o tradiție care spune că Licinia Eudosia, fiica împăratului Teodosie al II-lea al Constantinopolului (498-450) și soția împăratului Valentinian al III-lea al Romei (425-455), bolnavă fiind și având credință că, de se va atinge de lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim, se va vindeca, i-a cerut mamei sale să îi aducă acel lanț de la Constantinopol, ca să i se închine. Și, într-adevăr împărăteasa s-a vindecat, iar apoi a dăruit lanțul Sfântului Leon cel Mare, episcop al Romei (440-461). Se mai spune că atunci când Sfântul Leon a apropiat lanțul primit în dar de cel cu care Sfântul Petru a fost legat în închisoarea de la Roma înainte de a primi mucenicia, acestea s-au unit în mod minunat într-unul singur, și că acesta se păstrează până astăzi la Roma, în biserica San Pietro in Vincoli.

[2] Sfântul Marcel I a pătimit pentru credință, fiind bătut și chinuit, iar apoi a fost pus să lucreze la animale unde, îmbrăcat în ciliciu, și-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu. A fost înmormântat în catacombele Santa Priscilla, unde a și fost cinstit, până în secolul al IX-lea. Astăzi moaștele sale se află într-o raclă veche din bazalt verde, în  altarul principal al bisericii S. Marcello al Corso, de la Roma.

[3] Sfintele sale Moaște se află în domul din Ceneda, Italia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru.

În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi a bunicii lor Neonila.

Aceşti sfinţi mucenici erau toţi trei din Capadochia, foarte iscusiţi la îmblânzirea cailor tineri sălbatici şi la întrecerile în alergările de cai. Odată, la o serbare, dată în cinstea zeiţei Nemesis, în patria lor, au chemat la ospăţ şi pe Neonila, bunica lor. Aceasta fiind creştină îşi bătea joc de idoli şi le vorbea despre iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Iar ei şi-au adus aminte de vedeniile avute în vis, când au fost sfătuiţi să creadă în Hristos. Deci, crezând, au surpat idolii şi au mărturisit pe Hristos în mijlocul adunării de oameni. Pentru aceasta au fost aruncaţi în foc de elini, stăpânii lor. Şi aşa au luat cununa muceniciei toţi trei, împreună cu bătrâna Neonila.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.

Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

ian.
17
vin
†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria
ian. 17 toata ziua
†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare (356)[1]Sf. Cuv. Antonie cel Nou, nevoitor şi făcător de minuni de la Veria, în Grecia • Sf. Sf. Mc. Diodor, preotul şi Marian[2], diaconul, de la Roma (257) • Sf. Ier. Sabin[3], făcătorul de minuni, episcop de Piacenza (sec IV) • Sf. Împărat Teodosie cel Mare (†395) • Sf. Cuv. Ahila, monah în pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Cuv. Antonie, Merulie şi Ioan[4], monahi la Mănăstire Sf. Andrei de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Sulpiciu, episcop de Bourges, în Franţa (†647) • Sf. Cuv. Mildghita, egumenă la Minster, în Anglia (†676) • Sf. Cuv. Antonie Romanul din Novgorod, în Rusia (†1147) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Dymsk, de lângă Novgorod (†1237), în Rusia • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Krasnâi-Kholm, în Rusia (†1481) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului de pe malul Lacului Negru, Novgorod (sec. XVI) • Sf. Cuv. Macarie din Patmos, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Gheorghe din Ioannina, în Grecia (†1838).

[1] Locul mormântului Sfântului Antonie era încă necunoscut atunci când Sfântul Atanasie i-a scris viața. În jurul anului 561, în timpul împăratului Iustinian, mormântul lui a fost aflat în urma unei descoperiri dumnezeiești. Moaștele, duse la Alexandria și așezate în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, au fost mai apoi mutate la Constantinopol în anul 635, din pricina cuceririi Egiptului de către arabi. De aici, în secolul al XI-lea ajung la Motte-Saint-Didier, în Franța, aduse fiind de un cruciat, la întoarcerea sa din Țara Sfântă. Mai apoi (anul 1491) au fost mutate la Saint Julien, lângă Arles. (Biblioteca sanctorum, vol II, p.113). Călugării bolandiști relatează și existența unei alte tradiții conform căreia moaștele Sfântului Antonie ar fi rămas până în ziua de astăzi la parohia Saint Antoine, de la Motte-Saint-Didier (Les Petits Boll., vol I, p.436).

[2] Sfinții Diodor și Marian au suferit mucenicia pe când săvârșeau Sfânta Liturghie pentru pomenirea muce-nicilor, în Catacombe. Osemintele lor, împreună cu cele ale sfinților mucenici Hrisant și Daria, s-au aflat în Biserica Ss. XII Apostoli de la Roma. Astăzi ele sunt tot la Roma, în Pozzo dei martiri.

[3] Care a liniştit apele fluviului Po.

[4] Pomeniți de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Şi dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obşte şi numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârşit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.

Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui şi despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că aflându-se în trup muritor, se depărta de cele trupeşti, vedea sufletele care la moarte ieşeau din trupuri şi pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însuşire numai a fiinţelor fără de trup şi duhovniceşti.

Deci, trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Teodosie cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ahila, despre care se vorbeşte in Pateric, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

ian.
18
sâm
† Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
ian. 18 toata ziua
† Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

† Sf. Ier. Atanasie[1] (373) şi Chiril (†444), arhiepiscopii Alexandriei • Sf. Mc. Prisca[2] de la Roma (sec. I sau III) • Sf. Mc. Asterie, Fortunat, Zenon, Zosima, Menelapiu, Dedal şi Valens, de la Ostia (269) • Sf. Mc. Arhelaida, Tecla şi Suzana, din Salerno, sub Diocleţian (293) • Sf. Mc. Teodula, Elada, Macaria şi Evagrie, din Cilicia, Armenia (†304) • Sf. Ier. Venardie, episcop de Clermont, Franţa (†423) • Sf. Cuv. Faustina (580) şi sora sa, Liberata[3] (581), întemeietoarele unei mănăstiri la Como, în Lombardia • Sf. Cuv. Leobard, pustnicul, de la Tours, în Franța (†593) • Sf. Mc. Xenia şi Sf. Cuv. Mc. Marcian, din Cipru (†593) • Sf. Cuv. Leobard, ucenic al Sf. Colomban, întemeietorul primei mănăstiri în Alsacia, Franța (618) • Sf. Mc. Ulfrid, creştinătorul Suediei (†1028) • Sf. Cuv. Efrem Filosoful, din Georgia (†1101) • Sf. Ier. Ioachim, patriarh de Târnovo, în Bulgaria (†1248) • Sf. Ier. Maxim, prinț sârb, mitropolit al Ungrovlahiei (1546) • Sf. Ier. Efrem, episcop de Melasson • Sf. Cuv. Atanasie, întemeietorul Mănăstirii Siademsk, Rusia (sec. XVI) • Sf. Cuv. Atanasie cel nebun pentru Hristos, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Alexie (Şuşania), din Georgia (†1923) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, preotul (†1919), şi Vladimir, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] Trupul Sfântului Atanasie, adus de la Constantinopol, se află la Veneția, în Biserica San Zaccaria, sub altarul lateral din dreapta, alături de cel al Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea San Massimo din Treviri adăpostește o coastă a Sfântului. La Roma, în Biserica San Atanasio se cinstește o parte dintr-un braț, iar în Biserica San Lorenzo din Veneția, un deget de la mâna dreaptă (Bibliotheca sanctorum, vol II, p.543).

[2] Moaștele Sfintei Mucenițe Prisca se află în biserica închinată ei la Roma, sub altarul zis della Confessione. În ziua prăznuirii sale, se pun spre închinare o parte din moaștele sale, la altarul principal.

[3] Sfintele Faustina și Liberata au fost înmormântate în cripta mănăstirii lor, moaștele lor fiind mutate mai apoi în catedrala din Como, iar în anul 1317, în biserica San Carpoforo.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei.

Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin şi ale urmaşilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a ruşinat pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci şi doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a aşezat la bătrâneţe iarăşi în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.

Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat cu cărunteţe.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Xenia, care în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Marcian cel din Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

ian.
19
Dum
Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia
ian. 19 toata ziua
Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

Sf. Cuv. Macarie[1] cel Mare, din Egipt (†391) şi Sf. Cuv. Macarie Alexandrinul (†394) • Sf. Ier. Marcu al Efesului[2] (†1444) • Sf. Mc. Eufrasia, din Nicomidia (†303) • Sf. Mc. Marius, soţia sa, Marta, şi fiii lor, Audifax şi Avacum[3], de la Roma, în via Cornelia, sub împăratul Claudiu al II-lea Gotul (270) • Sf. Ier. Amonie, episcop de Tortona, în Piemonte • Sf. Ier. Vasanie (Bassano), episcop de Lodi, în Lombardia (sec. IV) • Sf. Cuv. Antonie Stâlpnicul, unul din cei 13 părinţi sirieni din Georgia (sec. IV) • Sf. Cuv. Laumer, întemeietorul Mănăstirii Moutier-au-Perche, Franța (†594) • Sf. Ier. Catelie, episcop de Castellamare di Stabia, în Campania (617) • Sf. Ier. Remigie (Remi), episcop de Rouen, Franța (†772) • Sf. Mc. Antonie din Alep, în Siria (†799) • Sf. Ier. Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, din Corfu, Grecia (†959) • Sf. Cuv. Mărt. Meletie Valusiotul  (†1203) • Sf. Cuv. Macarie Postitorul (sec. XII) şi Macarie, diaconul (sec. XIII-XIV), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos, din Novgorod, în Rusia (†1392) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1930).

[1] În biserica ortodoxă greacă din V  eneția San Giorgio de greci, este cinstit un os al Sfântului Macarie.

[2] Apărător al credinței ortodoxe la Sinodul unionist de la Ferrara-Florența (1438-1439).

[3] Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifax și Avacum, persani de viță nobilă, se aflau la Roma în pelerinaj la mormintele apostolilor și mucenicilor. Foarte evlavioși, s-au pus în slujba celor ce se mărturiseau creștini. Surprinși pe când se îngrijeau de trupurile mucenicilor omorâți în prigoana lui Claudiu, au suferit la rândul lor mucenicia. Trupurile lor au fost îngropate de o matroană romană convertită, pe via Corneliana. Moaștele lor sunt cinstite în multe biserici din Roma și nu numai. Astfel, cea mai mare parte din trupurile lor se află la biserica San Giovanni Calibita din Trastevere, o altă parte în biserica Santa Prassede, împreună cu moaștele celor 2300 de mucenici aduse aici de papa Pascal I. Părticele din moaștele acestor mucenici se află în altarele bisericilor SantAdriano al Foro, Santi Quattro Coronati, Santi Pietro e Marcellino, Santi Cosma e Damiano, Santa Maria in Vallicela, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: “Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?” Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile. Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

ian.
20
lun
†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim
ian. 20 toata ziua
†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim

†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare • Sf. Mc. Vas, Eusebiu, Eutihie şi Vasilid, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. In, Pin şi Rim, primii mucenici ai slavilor, ucenici ai Sf. Ap. Andrei (sec. I-II) • Sf. Clement, preot la Lyon, ucenic al Sf. Irineu (sec. II-III) • Sf. Ier. Fabian[1], episcopul Romei, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Sebastian, din Legiunea Tebană, la Fossano, în Piemonte (286) • Sf. Lucina, femeia care s-a îngrijit de mormântul Sf. Sebastian, la Roma (290) • Sf. Mc. Ana, de la Roma • Sf. Mc. Tira şi Agnia • Binecredinciosul Împărat Leon I Tracul (†474) • Sf. Petru Vameşul (sec. VI) • Sf. Cuv. Fechie, starețul, din Irlanda (†665) • Sf. Cuv. Lavrentie Zăvorâtul şi Sf. Cuv. Eftimie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, întemeietorul Mănăstirii Syanzhema, la Vologda, în Rusia (†1470) • Sf. Ier. Eftimie de Târnovo, patriarhul Bulgariei (cca. †1400) • Sf. Cuv. Eftimie din Arhanghelsk, Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Zaharia (†1782) • Sf. Cuv. Teodor de la Tomsk, în Rusia (†1864) • Sf. Eftimie (Kereselidze) Mărturisitorul, din Georgia (†1944).

[1] Sfântul Fabian a fost una din primele victime ale persecuției lui Deciu care îl considera un dușman personal și un rival. Sfântul Ciprian al Cartaginei saluta “moartea sa glorioasă și sfârșitul său nobil”, precum și „exemplu său de tărie și de credință” pe care l-a dat Bisericii și comunității din Roma prin mucenicia sa. Moaştele sale se află azi în bisericile San Sebastiano fuori le mura şi San Silvestro e san Martino ai Monti, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca şi sfântul Ioan Botezătorul. Părinţii lui, Pavel şi Dionisia, erau oameni cucernici. Numele şi l-a primit potrivit cu făgăduinţa de sus, căci pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineşte înseamnă voie bună).

După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, şi acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte şi întrecând în nevoinţe şi în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot şi să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulţi din boli grele. Se zice că şi el a hrănit, cu puţine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Şi pe multe femei, care nu năşteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, aşa cum şi el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.

Ca şi Ilie a deschis porţile cerului şi a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faţă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr şi avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înţelept şi înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliţă, şi a auzit şi glas care vădea faptele ruşinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid.

Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului. Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit. Şi aşa au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici In, Pin şi Tim.

Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vameşul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră. Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului. Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci. În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Tira şi Agni.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Ana.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez şi, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârşit la anul 1782.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 36

ian.
21
mar
Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Neofit, Evghenie, Valerian, Candid și Achila; Sf. Mc. Agnia din Roma
ian. 21 toata ziua
Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Neofit, Evghenie, Valerian, Candid și Achila; Sf. Mc. Agnia din Roma

Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul[1] (662) • Sf. Mc. Neofit • Sf. Mc. Evghenie, Valerian, Candid şi Achila (sec. III) • Sf. Mc. Agnia[2], de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Patrocle, de la Troyes, în Franța (†259) Sf. Sf. Mc. Fructuosus, episcop de Tarragona, în Spania • Sf. Ier. Epifanie, episcop de Pavia (496) • Sf. Ier. Zosima, episcopul Siracuzei Siciliei (662) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie, însoţitor al Sf. Maxim Mărturisitorul (†662) • Sf. Cuv. Laudoghie (Lawdog), din Ţara Galilor • Sf. Cuv. Maxim Grecul (†1556) • Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Nou Mc. Ilie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Născut într-o familie nobilă de la Constantinopol unde a primit o educație aleasă, ocupând funcția de prim secretar al împăratului, iar apoi, trăind ca simplu monah, Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662) a apărat și mărturisit dreapta credință, mai întâi prin scrierile sale, și apoi prin viața sa, până la sânge. Vremurile tulburi în care a trăit erau bântuite de două mari erezii: monofizismul (care propovăduia o singură fire a lui Hristos) și monotelismul (care propovăduia o singură voie a lui Hristos). În lupta cu acestea, Sfântul Maxim și-a pus întreaga viață: între anii 634 și 638 l-a sprijinit pe patriarhul Sofronie al Constantinopolului în lupta sa cu monotelismul propovăduit de însuși împăratul Eraclie, între 642 și 645 i-a întărit pe episcopii din Africa, în 645 a purtat la Cartagina o mare dispută cu Pyrrus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, iar între 646 și 649 s-a aflat la Roma, unde l-a determinat pe Sfântul Martin I Mărturisitorul, episcop al Romei, să convoace sinodul din Lateran prin care de asemenea se condamna monotelismul. Deoarece a încălcat decretul împăratului Constantin al II-lea (648), care oprea orice discuție asupra lucrărilor și voilor care se află în Hristos, a fost condamnat la exil în Tracia, și pentru că nici așa nu putea să tacă, în anul 622, la Constantinopol, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă pentru ca să nu mai poată mărturisi adevărul nici cu gura, nici în scris. În același an, ca urmare a suferințelor îndurate, a trecut la Domnul, aflat în exil în țara lazilor de pe coasta de răsărit a Mării Negre, în ziua de 13 a lunii august.

[2] Era o copilă de doar 13 ani. Mormântul Sfintei Agnia se află sub altarul principal din biserica Sant’Agnese fuori le Mura, Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni.

Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: “Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: “Mare este credinţa creştinilor”. Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: “Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: “Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: “Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: “Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: “Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăşi: “De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l”. Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: “Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: “Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că “în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa “Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: “Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice.”

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: “Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: “Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: “Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

ian.
22
mie
Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul
ian. 22 toata ziua
Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul

Sfântul Apostol Timotei[1] (sec. I) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul[2] (628) • Sf. Mc. Vincențiu[3], diaconul, din Valencia, în Spania, sub Presidele Dacian (†304) Sf. Mc. Vincenţiu, Oroncie şi Victor, de la Embrun, în Franța, sub Dioclețian (†305) • Sf. Irina, văduva Sf. Mc. Castul, de la Roma • Sf. Vlasila (Blasila), văduvă de la Roma (383) • Sf. Ier.  Gaudentie, episcop de Novara (418) • Sf. Mc. Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniul, Gavriil, Ioan, Parod şi cei 367 împreună cu dânșii, de la Constantinopol (†817) • Sf. Iosif cel Sfinţit, din Creta, în Grecia (†1511) • Sf. Sf. Cuv. Mc. Anastasie, diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Jabin, din Rusia (†1623) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae și Ioan, protoiereii, Ioan, Ioan, Eftimie, Ioan, Iacov şi Petru, preoţii (†1938).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Timotei au fost mai întâi cinstite la Constantinopol, în biserica Sfinților Apostoli. De acolo, au fost aduse de cruciați în Italia, în anul 1205 în Catedrala din Termoli, unde au fost ascunse, în anul 1239, și redescoperite, în anul 1946. Astăzi, moaștele Sfântului Apostol Timotei se află expuse în catedrala ”veche” din Termoli.

[2] În anul 645 împăratul Eraclie a adus moaștele Sfântului Mucenic Anastasie Persul și icoana făcătoare-de-minuni a acestuia, de la Ierusalim la Roma, dăruindu-le monahilor greci de la Aqua Salvia, actuala Abație Tre Fontane, de la Roma. Minunile care se făceau la moaștele și la icoana mucenicului persan, au fost pomenite la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 787. Astăzi, un braț și capul Sfântului Anastasie se cinstesc la Roma, la biserica Santi Anastasio e Vincenzo, de la Abația Tre Fontane, iar alte câteva părticele, la biserica Santa Balbina all Aventino. Trupului Sfântului i s-a pierdut urma în anul 1907, undeva între Sfânta Sfintelor din Capela San Lorenzo de la catedrala San Giovanni in Laterano de la Roma, și Muzeul Bibliotecii Vaticane.

[3] Pomenit de Sf. Ier. Augustin și de Sf. Ier. Leon al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, şi a trăit pe timpul lui Hosroe, împăratul perşilor şi al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăţit vitejeşte şi creştineşte între anii: 610 şi 641.

Anastasie se născuse în ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat, fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, mai înainte de a intra în ceata ostăşească a tiranilor. Perşii, prădând Ierusalimul, au luat mulţi robi, precum şi cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se dusese vestea că Dumnezeul creştinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce. Şi aflând de la un creştin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos şi a dorit să se facă următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea perşilor de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră împreună cu el meşteşugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat, fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuţilor, citea Sfintele Cărţi, învăţa pe de rost Psaltirea şi dorea cu ardoare să-şi sfârşească viaţa prin suferinţe muceniceşti şi prin sânge. Zugrăvelile de pe pereţii bisericilor cu chipurile sfinţilor şi vieţile lor scrise în cărţi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieţii. Pentru aceasta a avut şi un vis, în care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era semnul că dorinţa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, a ieşit din mănăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei, unde întâlnindu-se cu nişte vrăjitori şi batjocorind faptele lor, a fost prins de ei şi dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulţi îl batjocoreau, smulgându-i barba şi bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea lui Hosroe, împăratul perşilor, şi neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost multă vreme chinuit şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi trei sute şaptezeci şi şapte de mucenici.

Aceşti sfinţi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri şi eparhii, erau locuitori ai Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători şi nemulţumitori au venit să pună stăpânire pe greci. Şi robind pe traci şi pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăţilor şi ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814. Atunci la Bizanţ împărăţea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de creştini, împreună cu episcopul pe care l-a trântit la pământ şi l-a călcat cu picioarele pe grumaji. După moartea lui Crum a urmat Ducum şi apoi Diteng, un om crud şi neomenos. Acesta spintecând în două pe marele episcop Manuil al Adrianopolei şi tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de ai săi. Urmaşul său cu numele Murtag, a omorât pe toţi creştinii care n-au vrut să se lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanţuri şi supunându-i la chinuri, iar pe alţii chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, şi pe episcopul Petru, mai întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele. Asemenea şi pe ceilalţi, trei sute şaptezeci şi şapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan şi lui Leon, care erau ostaşi creştini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat pântecele cu sabia. Lui Gavril şi lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuţitul. Pe Parod, sfinţitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; şi pe mulţi alţi creştini i-a omorât acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul, ci şi ceilalţi urmaşi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe creştini după ce i-au chinuit în tot felul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

ian.
23
joi
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al Vl-lea Ecumenic
ian. 23 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al Vl-lea Ecumenic

Sf. Sf. Mc. Clement episcopul Ancirei,  astăzi Ankara, în Turcia (†312) • Sf. Mc. Agatanghel, din Ancira, (†312) • Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic (681/691) • Sf. Mc. Mesalina fecioara, de la Foligno, în Umbria, sub Deciu (249) • Sf. Mc. Emerențiana[1], de la Roma (305) • Sf. Ier. Amasie, episcop de Teano, în Campania (356) • Sf. Ier. Ascolie, episcop de Tesalonic (†384) • Sf. Cuv. Salaman Isihastul (†400) • Sf. Cuv. Mavis Sirul (sec. V) • Sf. Ier. Paulin[2], episcop de Nola (431) • Sf. Cuv. Eusebie, nevoitor în Siria (sec. V) • Sf. Grigoria fecioara, de la Roma (sec. VI) • Sf. Cuv. Martirie, pustnicul[3], din Valeria, în Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Ildefonsie[4], episcop de Toledo, în Spania (†667) • Sf. Cuv. Dionisie din Olimp (†1541) • Sf. Cuv. Ghenadie de la Kostroma, Rusia (1565) • Sf. Nouă Mc. Evdochia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele sfintei se află alături de cele ale Sfintei Agnia cu care a fost ”soră de lapte”, sub altarul principal al bisericii Sant’Agnese fuori le Mura de la Roma.

[2] Sfântul episcop Paulin de Nola a fost înmormântat alături de Sfântul Mucenic Felix, al cărui mormânt l-a descoperit și de care s-a îngrijit în timpul vieții sale pământești. În anul 847, osemintele sale au fost duse la Benevento. Împăratul Oton al III-lea le-a adus mai apoi la Roma și le-a pus în biserica de pe Insula Tiberina, închinată Sfântului Adalbert, episcop de Praga, unde o parte din ele se află și astăzi. În anul 1909, partea principală a osemintelor sale a fost restituită orașului Nola și așezate sub altarul Catedralei.

[3] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare, al Romei, în Dialoguri.

[4] Apărător al cinstirii Maicii Domnului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Clement, episcopul Ancirei.

Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câţi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă şi de una şi de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri şi, înfruntând pe toţi împăraţii şi tiranii de atunci, s-a făcut privelişte aproape în toată lumea, a minunat şi pe îngeri cu răbdarea lui şi în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira Galaţiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, şi a guvernatorilor, nouă la număr: Domeţian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatanghel.

Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement şi închis împreună cu sfântul şi cu alţii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiş şi Agatanghel în aceeaşi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira şi au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Eusebiu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Mavisma Sirul.

În cetatea Cirului din Antiohia Siriei a trăit un bărbat cuvios, cu numele Mavisma, care vorbea limba siriacă. Cu toate că fusese crescut în viaţa ţărănească şi era neînvăţat, el a strălucit însă prin calităţile fireşti ale sufletului său. Se spune că avea numai o haină şi când aceasta se învechea, nu o lepăda, ci peste găurile vechi cosea alte petice şi cu aceasta îşi acoperea mai departe goliciunea trupului. Era atât de osârdnic la primirea străinilor şi a săracilor, încât deschidea tuturor uşa chiliei lui. El avea două vase, unul plin cu grâu şi altul cu untdelemn, din care da la toţi câţi aveau trebuinţă; iar acestea se înmulţeau pururea şi niciodată nu se deşertau. Căci Dumnezeu, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă, după cum a poruncit vasului de untdelemn şi vasului de făina al văduvei din Sarepta sa izvorască untdelemnul şi făina pentru găzduirea proorocului Ilie, tot aşa a dăruit şi lui Mavisma, iubitorul de străini, bunătăţi pe măsura osârdiei lui. Deci bine şi cuvios petrecându-şi viaţa, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Salaman sihastrul.

Lângă râul Eufrat este un sat, pe ţărmul de apus, numit Capersana. De aici a fost fericitul Salaman, care, iubind viaţa liniştită, a aflat în satul de dincolo de râu o chilie mică, în care s-a închis fără să-i lase uşă să poată ieşi şi fereastră să aibă lumină. Numai o dată pe an, săpa pământul pe dedesubt şi ieşea afară de-şi strângea hrană pentru tot anul. Arhiereul locului aflând de viaţa lui îmbunătăţită, s-a dus la el, vrând să-i dea preoţia. Şi găurind o parte a chiliei, a intrat înăuntru şi punându-şi mâinile pe capul lui, a săvârşit rugăciunea hirotoniei, i-a spus multe şi l-a vestit că i-a dat darul preoţiei. Dar cuviosul n-a grăit nimic. Iar Arhiereul s-a dus, poruncind să se zidească iarăşi partea cea găurită a chiliei. Altă dată creştinii locuitori ai satului au trecut noaptea Eufratul, i-au stricat chilia, l-au luat şi l-au dus în sat, fără ca el să se împotrivească, şi fără să-i întrebe de ce fac aşa şi l-au pus în altă chilie ce o aveau gata. Iar cuviosul sta liniştit şi acolo, fără să vorbească cu cineva. După puţine zile, creştinii locuitori din alt sat de dincolo de râu s-au dus noaptea, i-au stricat chilia aceea, au ridicat pe sfânt şi l-au dus în satul lor, fără ca el să se împotrivească cu cuvântul, şi fără să se ducă de voia lui. În astfel de chip nevoindu-se fericitul Salamon, şi-a petrecut viaţa ca nimeni altul, până s-a mutat către Domnul, ca să se veselească în veci.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi mucenici, care fiind aruncaţi într-o groapă în oraşul Parfum, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei din Campana şi prietenul sfântului Niceta, episcopul Remesianei din Dacia, care în pace s-a săvârşit la anul 431.

Sfântul Paulin cel Milostiv, Episcopul Nolei, provine dintr-o familie aristocrată şi înstărită din Bordeaux (Franta). Datorita educaţiei sale alese, la vârsta de 20 de ani a fost ales senator al Romei, mai târziu devenind consul şi, în final, guvernatorul regiunii Campagna din Italia.

La 25 de ani el şi soţia sa au fost botezaţi întru Hristos, după care şi-au schimbat total stilul de viaţă, vânzându-şi toate proprietăţile şi donând banii celor nevoiaşi. Acest lucru a atras după sine dispreţul din partea servitorilor şi prietenilor săi.

Pentru că nu au avut copii, cuplul credincios a adoptat orfani sărmani pe care i-au crescut cu frică de Dumnezeu. Fiind permanent în căutarea unei vieţi retrase, Sf. Paulin a plecat în oraşul spaniol Barcelona. După ce veştile despre viaţa lui sfântă s-au răspândit, în anul 393 a fost rugat să accepte hirotonirea ca preot. La scurt timp, el a părăsit Spania şi s-a întors în oraşul Nola din Italia, unde a fost ales episcop.

În timpul cotropirii vandalilor, Sf. Paulin folosea fondurile bisericii pentru a răscumpăra oamenii duşi de barbari ca sclavi în Africa. Din păcate, sfântul nu dispunea de destui bani ca să poată răscumpăra toţi captivii. De aceea, neavând posibilitatea să-l salveze pe fiul unei văduve sărace, care urma să fie sclav pe proprietatea prinţului vandalilor, Sf. Paulin s-a oferit să-i ia locul. Îmbrăcat ca un sclav, el a lucrat ca grădinar pentru prinţ. Dar identitatea sa i-a fost dezvăluită în vis conducătorului vandalilor, regele Riga, care, nu numai că l-a eliberat pe Sf. Paulin dar le-a dat drumul să plece la casele lor şi celorlalţi prizonieri din Campagna.

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat şi ca poet creştin. Printre multele sale virtuţi, cea mai minunată era dragostea lui pentru aproapele, compasiunea sa pentru nevoiaşi. S-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în 22 iunie 431. Ne-au rămas până în ziua de azi 32 de poezii şi 51 de epistole despre morală, scrise cu adâncă pioşenie.

Moaştele Sf. Paulin se află la Roma, în biserica Sf. Apostol Bartolomeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al şaselea Ecumenic, care a afurisit pe cei ce spuneau că Hristos, după Întrupare, a avut numai o singură voinţă. Acest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol.

Al şaselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol in anul 681 pentru a se combate erezia Monotelista. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina si cea umana.

Acestui sinod i-a urmat un altul în anul 691 numit “Sinodul din Trullo” în cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice si s-au promulgat 102 canoane.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

ian.
24
vin
Sf. Cuv. Xenia; Sf. Ier. Filon, episcopul Carpasiei (Te Deum)
ian. 24 toata ziua
Sf. Cuv. Xenia; Sf. Ier. Filon, episcopul Carpasiei <em>(Te Deum)</em>

Sf. Cuv. Xenia Romana, pustnică în Careia (sec. V) • Sf. Ier. Filon, diaconul, de la Roma, episcopul Carpasiei, în Cipru (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Felician, episcop de Foligno, în Umbria, sub Deciu (251) • Sf. Ier. Zamasie, primul episcop de Bologna (268) • Sf. Mc. Emetrie, Maxim şi Felix, de la Roma • Sf. Mc. Pavel, Pavrisie şi Teodotion, din Egipt • Sf. Mc. Vavila din Antiohia, Timotei şi Agapie, din Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Filipic, preotul • Sf. Mc. Varsima • Sf. Ier. Artemie, episcop de Clermont, în Arvernia (Auvergne), Franța (†396) • Sf. Cuv. Macedonie, pustnicul, din Siria (†420) • Sf. Mc. Ermoghen şi Mina • Sf. Sf. Mc. Sofian, episcopul, şi Benign, diaconul, de la Benevento, muceniciți de arieni, în timpul lui Odoacru (476/493) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Cingoli, în Marche (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima din Palestina (sec. VI) • Sf. Mc. Cadochie, mucenicit de păgâni, în Scoţia (†580) • Sf. Cuv. Filotei, întemeietorul Mănăstirii Filoteu, din Sf. Munte Athos • Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul (sec. XIV) • Sf. Mc. Ioan din Kazan (sec. XVI) • Sf. Cuv. Xenia cea nebună pentru Hristos, din Sankt Petersburg, Rusia (†1803) • Sf. Ier. Gherasim, episcop de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Nicolae, din Rusia (†1918).

(Unirea Principatelor – Te Deum)


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Xenia.

Această fericită şi pururea pomenită Xenia era din marea cetate a Romei, din neam cinstit şi râvnitor. Deci, vrând părinţii ei să o mărite şi pregătind nunta, ea s-a sculat şi a fugit din cămara de nuntă, împreună cu alte două femei tinere, slujitoarele ei. Călătorind pe mare şi trecând prin Alexandria, a sosit în ostrovul Cos. De aici, fiind îndemnată spre viaţa călugărească de minunatul ieromonah Pavel, s-a aşezat în cetatea Milassa din Careia, unde şi-a făcut o bisericuţă închinată sfântului mucenic Ştefan. În jurul acestui locaş s-a nevoit mult, împreună cu cele două slujitoare ale ei şi cu alte fecioare, dovedind răbdare şi părăsire a simţului poftelor lumeşti. După sfârşitul ei cuvios şi fericit, s-a arătat şi semn de sus. Căci la amiază, pe când soarele lumina pământul, s-a ivit o cruce de stele, înconjurată pe din afară şi pe dinăuntru cu un cearcăn, încât părea a fi o cunună dată de Dumnezeu fericitei, pentru postul cel îndelungat, pentru priveghere, pentru dormitul pe pământ şi pentru feciorie. După îngroparea ei în pământ nu s-au mai văzut crucea de stele şi cele două cearcăne. Despre viaţa sfintei a povestit una din slujitoare, pe când se săvârşea: din ce ţară şi din ce neam era, că la părinţi se chema Evsevia şi că vrând să trăiască necunoscută a luat numele de Xenia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel, Pavsirie şi Teodotion.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximiam şi a cârmuitorului Adrian, în Cleopatrida. Ei erau fraţi buni după trup şi îmbrăţişaseră din tinereţe schima monahicească. Când au fost prinşi, Pavel era de treizeci şi şapte de ani şi Pavsirie de douăzeci şi cinci. Teodotion, fratele lor, aflând că ei sunt prinşi, şi-a lăsat viaţa pe care o ducea în munţi cu tâlharii cu care era părtaş la fărădelegi, şi a venit să-i vadă şi să-i sărute. Dar, văzându-i că sunt la judecată, n-a cutezat să se apropie, ci stând deoparte cugeta întru sine: oare, ce fel de foloase vor dobândi fraţii săi? Şi înflăcărându-se de dorul după Dumnezeu s-a căit şi a mărturisit înaintea tiranului Adrian că este creştin, a sărit asupra lui şi l-a doborât de pe scaun. Dar îndată i-au fost bătute cuie înroşite în coaste şi în pântece, şi a primit sfârşitul vieţii tăindu-i-se capul cu sabia. Iar Pavel şi Pavsirie au fost aruncaţi în râu şi aşa şi-au încheiat mucenicia lor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei şi Agapie.

Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa, înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti. După moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoţiei. Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu. Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile; apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de schingiuire. Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părinte Macedonie.

Acest sfânt părinte Macedonie s-a nevoit în liniştea munţilor. El nu sălăşluia într-un loc anumit, ci se găsea când într-o parte, când într-alta: în Fenicia, în Siria, în Cilicia, fugind de mulţimea celor ce năzuiau spre el. Patruzeci şi cinci de ani a petrecut aşa, fără cort, fără coliba, ci stând numai prin vreo crăpătură adâncă de stâncă. După ce s-a făcut preot, a cedat stăruinţelor ce i s-au făcut şi şi-a clădit o coliba. Mai târziu a locuit şi prin străini. Şi a trăit alţi douăzeci şi cinci de ani în colibă şi prin străini; deci anii luptelor sale sunt de şaptezeci. Patruzeci de ani s-a hrănit numai cu orz şi cu apă; mai târziu, fiind neputincios, se hrănea cu o bucăţică de pâine şi cu apă. Acest minunat părinte, primind darul minunilor, izgonea demonii din oameni, vindeca bolile şi săvârşea şi alte minuni. Şi sfântul slujind lui Dumnezeu cu sârguinţă şi în curăţie, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Mergând împăratul Heraclie în Persia şi după moartea lui Hosroe, împăratul perşilor, un călugăr din Mănăstirea Sfântului Serghie, unde se aflau moaştele sfântului Anastasie, văzând armata împăratului, s-a bucurat şi s-a întors cu ostaşii la locurile lor. Dar mergând la mănăstirea lui a adus rasa călugărească pe care mucenicul o îmbrăcase când s-a mutat către Domnul şi, povestind la toţi fraţii luptele mucenicului, la care fusese de faţă şi le-a văzut, a spus că şi în Persia un demonizat s-a vindecat acoperindu-se cu această rasă. Iar un episcop, fiind trimis de arhiepiscopul aşezărilor greceşti din Persia, a luat moaştele sfântului şi le-a adus în Cezareea, unde a lăsat o mică parte, iar partea cealaltă şi-a oprit-o. Cinstitul cap al sfântului şi icoana lui sunt cinstite de către credincioşi şi în marea şi vechea Romă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ermoghen şi Mamant.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filon, episcopul Calpasiei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filipic, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Varsim, care cu doi fraţi ai lui de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Zosima, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Prooroc, înaintemergător şi Botezator Ioan aproape de Tavru.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu parintele nostru Dionisie cel din Olimp, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia de la Saint-Petersburg, nebuna întru Hristos.

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori. După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.

În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.

Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

ian.
25
sâm
†) Sf. Ierarh Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului; † Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului
ian. 25 toata ziua
†) Sf. Ierarh Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului; <span style="color: #0000ff;"><strong>† Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului</strong></span>

) Sf. Ier. Grigorie Teologul[1], arhiepiscopul Constantinopolului (389) • † Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (381) • Convertirea Sf. Ap. Pavel, pe drumul Damascului[2] Sf. Mc. Felicitas şi cei 7 fii ai săi: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi Marţial[3], de la Roma (164) • Sf. Mc. Artemie, pruncul, şi cei împreună cu dânsul: Antimasie, Sabin, Leodochie şi Teoghen, din Campania (sec. IV) • Sf. Castula din Capua, în Campania • Sf. Mc. Fabian şi Sabinian, din Sicilia • Sf. Sodon, de la Ravena • Sf. Ier. Castin, episcopul Bizanţului (†237) • Sf. Cuv. Publie, nevoitor în Siria (†380) • Sf. Cuv. Apolo, din Tebaida (sec. IV) • Sf. Cuv. Maris, psalt și nevoitor în Siria (†430) • Sf. Cuv. Maur şi Plachidie, ucenicii Sf. Benedict de Nursia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Proiectie, diaconul, de la Casale, în Piemonte (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Prix (Preiectie), episcop de Clermont, în Arvernia, şi Cuv. Amarin, stareț la Cloroang, din Franţa (†776) • Sf. Cuv. Dimitrie Schevofilaxul • Sf. Nou Mc. Auxentie (†1720) • Sf. Ier. Moise, episcop de Novgorod, în Rusia • Sf. Ier. Vasie al II-lea, episcop de Rostov, în Rusia • Sf. Cuv. Anatolie cel Bătrân (†1894) şi Sf. Cuv. Nectarie, de la Optina, în Rusia (†1928) • Sf. Ier. Gabriel, episcopul Imeretiei, în Georgia (†1896) • Sf. Sf. Mc. Petru, arhiepiscopul Voronejului, în Rusia (†1929).

[1] Mare parte din moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz se află în Basilica Sf. Petru de la Vatican, sub altarul capelei Gregoriana. Capela Gregoriana este capela de lângă pilastrul de susținere din dreapta cupolei.

[2] Cf. Martirologiul Roman, sărbătorită cu fast la Roma,

unde se află mormântul Sf. Apostol. Evenimentul s-ar fi

petrecut la doi ani după înălțarea Domnului.

[3] O parte din moaştele lor se află în Biserica San Marcello, din Roma, iar o parte din moaştele Sfintei Felicitas şi ale fiului său Silvan se află în biserica Santa Susanna, tot de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Publie.

Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat. Împărţind săracilor toată averea părintească s-a retras în munţi, unde şi-a săpat o peşteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulţi au venit la el ca să ia parte la nevoinţele lui sihăstreşti. Iar el, poruncindu-le să-şi facă chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci şi pâinea le-o cumpănea cu cântarul şi de găsea la unul mai multă, îl numea rob al pântecelui şi iubitor de saţiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâţe, îi zicea că se face părtaş al desfătării sibaritice. Şi noaptea, fără de veste, mergând pe la uşa fiecăruia, dacă îl afla făcându-şi rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simţea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în uşă şi-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare deasă a lui a crescut mulţi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuţile sale. Aşa a fost Teotehn şi Aftoniu, care şi-au luat asupra lor apărarea şi îngrijirea fraţilor, după săvârşirea cu pace a cuviosului Publie.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr şi frumos; avea glas minunat şi împodobea sărbătorile domneşti şi ale sfinţilor cu dulcile lui cântări. Dar de cursele dulceţilor lumeşti se ferea şi iubea pe Dumnezeu şi poruncile Lui, păzindu-şi trupul curat şi sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumeşti, s-a dus într-un sat numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară s-a închis într-însa şi a trăit în ea treizeci şi şapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar el n-a vrut să schimbe locuinţa până la sfârşitul vieţii. Iubea simplitatea, îi era silă de obiceiurile cele felurite şi înşelătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinţând haina din păr de capră şi se hrănea cu pâine şi cu puţină sare. Dorind de multă vreme să vadă aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinţat mâinile diaconilor în loc de altar şi înaintea cuviosului a sfinţit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toată dulceaţa i se părea că vede cerul însuşi. Şi aşa bine vieţuind şi la ceruri luându-şi zborul, se veseleşte împreună cu toţi sfinţii în locaşurile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Medula împreună cu însoţitoarele ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s-a săvârşit, despre care se face pomenire şi în Patericul egiptean.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Castin, episcopul Bizanţului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1720 şi care prin sabie şi-a găsit sfârşitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

ian.
26
Dum
Sf. Cuv. Xenofont, soția sa, Maria, și fiii lor, Arcadie şi Ioan
ian. 26 toata ziua
Sf. Cuv. Xenofont, soția sa, Maria, și fiii lor, Arcadie şi Ioan

Sf. Xenofont, soţia sa, Maria, şi fiii lor, Arcadie şi Ioan (sec. VI) • Sf. Cuv. Simeon cel Bătrân (†390) • Sf. Mc. Anania, preotul, Petru, temnicerul, şi cei împreună cu dânșii 7 ostaşi, sub Dioclețian (†303) • Sf. Sf. Mc. Teogen și cei împreună cu dânsul, 36 de mucenici, sub Valerian (sec. IV) • Sf. Cuv. Paula[1], văduva, de la Roma, mama Sf. Vlasila, la Bethleem, în Țara Sfântă (404) • Sf. Sf. Mc. Auxilie, episcop de Frejus (483) • Sf. Cuv. Gavriil, stareţ la Ierusalim (†490) • Sf. Ier. Conan, episcop de Sodor, în Scoţia (†648) • Sf. Cuv. Teorighita, din Anglia (†681) • Sf. David al III-lea, împăratul Georgiei (†1125) • Sf. Cuv. Clement din Muntele Sagmation, lângă Teba, în Grecia (sec. XII) • Sf. Cuv. Arcadie de Viazma, în Rusia (†1592) • Sf. Noi Mc. Vladimir, mitropolitul Kievului, Venianim, mitropolitul Sankt-Petersburgului, Ţarul Nicolae al II-lea, Familia Imperială şi Marea Ducesă Elisabeta (†1917).

[1] Sfânta Paula este înmormântată în Peștera Fericitului Ieronim care se află lângă Peștera Nașterii Domnului de la Betleem. Fericitul Ieronim i-a scris viața.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea cuviosului nostru părinte Xenofont, a soţiei sale Maria şi a fiilor lor Arcadie şi Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, şi-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia să-i caute. Şi i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui; şi atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, într-o zi de duminică, la două ceasuri din zi. Şi au căzut zidurile cetăţii şi multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor până la Poarta de Aramă cea cu patru uşi. Cutremurul a ţinut trei luni. Iar împăratul, făcând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: “Izbăveşte-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreaptă, şi şterge păcatele noastre, prin pocăinţă, căci ai clătinat pământul şi l-ai cutremurat, pentru păcatele noastre, că să Te preaslăvim pe Tine, Bunule şi de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Simeon, numit cel bătrân.

Acesta, iubind din copilărie viaţa paşnică, s-a sălăşluit într-o crăpătură mică de stâncă, unde se hrănea numai cu buruieni. Deci, având dorinţă dumnezeiască, s-a dus la muntele Sinai. Şi intrând în peştera în care s-a ascuns odinioară Moise, a căzut cu faţa în jos şi a zăbovit aşa, şapte zile, în rugăciune, cu lacrimi, fără hrană, până a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale şi să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se şi aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte şi zidind două mănăstiri, viaţa lui cea plină de osteneli a luat sfârşit, mai înainte săvârşind minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi care au fost cu dânşii.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege şi ars pe spate cu frigări înroşite, apoi a fost uns cu oţet şi cu saramură, pe părţile arse. Prin rugăciunea lui, el a zguduit templul idolilor şi idolii căzând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împărtăşit de hrană dumnezeiască şi a adus la credinţa în Hristos pe păzitorul închisorii împreună cu şapte ostaşi paznici. Toţi aceştia, din porunca dregătorului, au fost chinuiţi cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecaţi în mare, izbăvindu-se astfel de chinurile cele cumplite.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Amona, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a doi mucenici din Frigia, care s-au săvârşit, fiind bătuţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

ian.
27
lun
† Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împărăteasa
ian. 27 toata ziua
† Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împărăteasa

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur[1] • Sf. Marciana[2] împărăteasa, întocmai cu apostolii • Sf. Mc.  Iulian, de la Sora, în Lazio, sub Antonin (138/161) • Sf. Ier. Iulian, primul episcop de Mans, Franța (250) • Sf. Mc. Laverie, din Calabria, sub Diocleţian (†269) • Sf. Cuv. Petru Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Claudin • Sf. Ier. Vitalian[3], episcopul Romei (672) • Sf. Mc. Aşot, regele Georgiei (†829) • Sf. Cuv. Conie, de la Candossa, în Calabria (sec. X) • Sf. Ier. Ilie al II-lea, patriarhul Ierusalimului • Sf. Nou Mc. Dimitrie (†1784) • Sf. Ier. Dimitrian, episcop de Tamasos, în Cipru • Sf. Cuv. Tit Ostaşul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Leontie de Ivanovsk, în Rusia (†1972).

[1] Se pomenește aducere Moaștele sale de la Comana, unde murise în exil, la Constantinopol, în anul 438, de către împăratul Teodosie. Apoi, o mare parte din moaștele sale au fost aduse la Roma de către cruciați, între anii 1204 și 1258, și puse în Basilica San Pietro de la Vatican, unde se află și astăzi, în capela Del Coro, sub altar. Două degete de la mâna dreaptă a Sfântului Ioan se află la Veneția, în biserica Mănăstirii Santa Croce. Un alt deget este tot la Veneția, în biserica San Daniele. În noiembrie 2004, papa Giovanni Paolo II a dăruit patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului o parte din moaște.

[2] A fost roabă barbară și a devenit soţia împăratului Iustinian I (518-527) şi a strălucit prin fapte de milostenie.

[3] Care a mărturisit drepta credință în fața ereziei monoteliste. Este înmormântat la Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: “Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:

“Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: “Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. “Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: “Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: “Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!” Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: “De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că “al Domnului este pământul şi plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci “gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce”.

Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: “Dumnezeu nu caută la faţa omului”. Şi încă: “De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează şi David când zice: “Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat”. “Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: “Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: “Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia care zice: “De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi”. Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:

“Iată om mâncător şi băutor de vin”, şi că “scoate demoni cu domnul demonilor”. Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: “Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 24

ian.
28
mar
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris
ian. 28 toata ziua
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris

Sf. Cuv. Efrem Sirul (†373) • Sf. Cuv. Isaac Sirul, episcop de Ninive (sec. VII) • Sf. Cuv. Paladie pustnicul, nevoitor în Siria (sec. IV) • Sf. Cuv. Iacov Sihastrul[1] (sec. VI) • Sf. Mc. Haris • Sf. Mc. Plutodor • Sf. Mc. Flavian[2], de la Civitavecchia, în Lazio (304) • Sf. Ier. Valeriu I (†315) şi Sf. Ier. Valeriu al II-lea (†414), episcopi de Zaragoza, Spania • Sf. Cuv. Ioan de la Réomé, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Efrem Eunucul, monah la Lavra Peşterilor din Kiev şi episcop de Periaslav, în Rusia • Sf. Cuv. Efrem, de la Novotorik şi fratele său, Gheorghe (†1053) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Teodosie de la Totma, în Rusia (†1568) • Sf. Sf. Noi Mc. Vartolomeu, Vladimir (†1938), Pavel (†1940) şi Leontie, din Rusia (†1972).

[1] Care a adus la credință un mare număr de samariteni.

[2] Osemintele Sfântului Mucenic Flavian se află într-un sarcofag din marmură, în altarul lateral din dreapta, închinat Dreptului Iosif, din biserica S. Pantaleo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său – preot păgân – din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de “dascăl al căinţei”. Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : “De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?” Sfântul îi răspunse : “Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?”. Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : “Reţine, Doamne, valurile harului tău!”.

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut “slujitorul” nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi – pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob – propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită “Şcoala Perşilor”. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de “Liră a Sfântului Duh” şi “Doctor al universului”. Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : “Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : “Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

ian.
29
mie
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei
ian. 29 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul[1] (†107) • Sf. Mc. Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacov şi Parigorie, de la Samosata (†297) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Lucca, în Toscana (sec. I) • Sf. Ier. Versemeu, episcop de Edessa (înc. sec II) • Sf. Mc. Sarvil şi Veveia, din Edessa (†110) • Sf. Sf. Mc. Constanţiu[2], episcop de Perugia, sub sub Marc-Aureliu (178) • Sf. Mc. Papia şi Maur[3], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sf. Mc. Siluan, episcopul Emessei, și cei împreună cu dânsul, Luca, diaconul, şi Mochie, citeţul, muceniciți sub Galeriu (†312) • Sf. Mc. Severia, fecioara, Maxim şi Secunda, Marcu şi Calendin, şi cei împreună cu dânşii, din Toscana (înc. sec IV) • Sf. Ier. Vaculie, episcop de Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Afraat Persul[4] (sf. sec IV) • Sf. Sulpiciu Sever, prietenul şi biograful Sf. Martin de Tours (†420) • Sf. Ier. Potamian, episcop de Agrigento, în Sicilia (sec. VI) • Sf. Gilda cel Înţelept, egumen la Rhuys, în Bretania, Franța (†570) • Sf. Sf. Mc. Achilin, preotul, de la Milano, mucenicit de arieni (650) • Sf. Ier. Lavrentie de la Kiev, episcop de Turov, azi în Ucraina (†1194) • Sf. Ier. Ignatie, episcop de Smolensk, în Rusia (†1210) • Sf. Ier. Gherasim (†1437), Pitirim (†1455) şi Iona (†1471), episcopi de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Chios, Grecia (1†802) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan de Valga, în Estonia (†1919) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, Leontie, Constantin şi cei 5 împreună cu dânşii, din Rusia (†1920).

[1] În biserica San Clemente al Laterano, sub altarul central, se află un braț al Sfântului Ignatie al Antiohiei, alături de osemintele Sfântului mucenic Clement I, episcop al Romei.

[2] Sfântul Constanțiu este Sfântul ocrotitor al orașului Perugia.

[3]Sfinţii Mucenici Papia și Maur au fost înmormântaţi inițial pe via Nomentana unde au și suferit mucenicia. În anul 1590, moaștele lor au fost așezate în biserica S. Maria in Vallicela din Roma, sub altarul central, alături de cele ale Sfinților Mucenici Domitila, Nereu și Achilin, pomeniți pe 12 mai. Astăzi, parte din moaștele lor se află și în biserica Sant’Agnese fuori le Mura din Roma.

[4] Nevoitor lângă Antiohia și mărturisitor al ortodoxiei

împotriva ereziei ariene.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea aducerii moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câţiva creştini au adunat cinstitele şi sfinţitele rămăşite căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie.

Acestor sfinţi mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braţele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanţuri grele de grumaji şi au fost băgaţi în temniţă. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzuraţi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul.

Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetăţii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăţi. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citeţul. Legaţi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoţând pe sfinţi în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinţii s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viaţa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinţilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinţilor au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulţumiri lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinţa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezaţi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei.

Acest sfânt mucenic, aşa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credinţa în Hristos. Dar venind scrisori împărăteşti ca să se înceteze cu prigoana creştinilor a fost scos din închisoare şi venind la biserica lui, a mulţumit lui Dumnezeu, şi apoi s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

ian.
30
joi
†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei
ian. 30 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur;</strong> Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei</span>

†) Sfinţii trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Sf. Ier. Ipolit[1], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Censurin, Aura, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Cvirin, episcopul, şi Savain, muceniciți la Ostia (269) • Sf. Mc. Martina, fecioara[2], de la Roma, sub Alexandru Sever (226) • Sf. Mc. Ipolit, de la Piacenza • Sf. Sabina, văduva, de la Lodi (311) • Sf. Zenon, ucenicul Sf. Vasile cel Mare • Sf. Ier. Felix Mărturisitorul, al IV-lea[3], episcop al Romei (530) • Sf. Bathilda, regina Franţei, soţia regelui Clovis al II-lea (†680) • Sf. Ier. Armentarie, episcop de Pavia, în Lombardia (711) • Sf. Mc. Chiriac de la Lavra Sf. Sava • Sf. Mc. Teofil cel Nou (†787) • Sf. Petru, regele Bulgariei (sec. X) • Sf. Nou Mc. Teodor din Mitilene, în Grecia (†1784) • Sf. Cuv. Zenon Postnicul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Pelaghia cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1884) • Sf. Nou Mc. Ştefan, din Rusia (†1945).

[1] Moaște ale Sfinților Mucenici Ipolit, Herculan și Taurin, se află în biserica San Giovanni Calibita din Roma, sub altarul pricipal.

[2] Mucenicită pe 1 Ianuarie, dar sărbătorită pe 30 Ianuarie.

[3] Moaşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 23

ian.
31
vin
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan (Harţi)
ian. 31 toata ziua
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan <em>(Harţi)</em>

Sf. Mc. Doctori fără-de-arginţi Chir şi Ioan[1] • Sf. Mc. Trifina • Sf. Mc. Victorin, Victor, Nichifor, Claudiu, Serapion şi Papia, din Corint, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Atanasia şi cele 3 fiice ale sale: Teodota, Teoctista şi Eudoxia (†311) • Sf. Mc. Fermie şi Rustic[2], de la Verona, sub Maximian (303) • Sf. Ier. Geminian[3] Mărturisitorul, primul episcop de Modena (348) • Sf. Cuv. Marcela[4], văduva, nevoitoare la Roma (411) • Sf. Cuv. Iuliu[5] (†390), preotul şi Iulian, diaconul (sec. V), apostolii regiunii Lago Maggiore, în Lombardia • Sf. Ier. Aidan, episcop de Fernes, Irlanda (†626) • Sf. Cuv. Vilgilsie (Wilgils), starețul, din Anglia • Sf. Cuv. Pahomie, întemeietorul Mănăstirii Keno, în Irlanda (†1525) • Sf. Nou. Mc. Ilie Ardunul, din Peloponez, în Grecia (†1686) • Sf. Ier. Nichita Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, episcop de Novgorod, în Rusia (†1808).

[1] Osemintele Sfinților Chir și Ioan se aflau la începutul secolului al V-lea în biserica Sf. Ap. Marcu din Alexandria. De aici, ele au fost mutate de către Sfântul Chiril al Alexandriei, într-o biserică dedicată lor la Menouthis. Moaștele celor doi sfinți au ajuns apoi în biserica S. Passera de pe via Portuense din Roma. În Roma, patru biserici le sunt închinate sfinților tămăduitori. Părticele din moaștelor lor se află în bisericile S. Maria in Cosmedin și S. Angelo in Pescheria, vechi biserici ale comunităților monahilor răsăriteni din Roma, în aceasta din urmă, moaștele se află sub altarul principal, alături de cele ale sfinților mucenici Ghetulie, Simforosa și ale celor 7 fii ai lor.

[2] Moaștele lor se află în biserica San Fermo din Verona, biserică din secolul al VIII-lea.

[3] Apărător al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele lui se află în Domul din Modena. Cultul său este foarte răspândit mai ales în Toscana, fiind ocrotitorul oraşelor Modena, Ferrara, Este, Pontremoli şi San Geminiano.

[4] Sfânta Marcela s-a născut la Roma, în anul 325, din familie nobilă. Căsătorindu-se, a rămas văduvă de tânără, astel încât și-a închinat viața Domnului. În locuința sa de pe Aventin, a organizat o mănăstire sub povățuirea duhovnicească a Fericitului Ieronim. A suferit mucenicia în casa sa, din mâna goților care căutau comori ascunse. Trupul său se află în Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma.

[5] Moaștele Sf. Cuv. Iuliu se află în biserica ce o are la bază pe cea construită chiar de el, pe insula Orta, lângă Novara, actualmente fiind mănăstire benedictină, de maici.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

apr.
1
mar
Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie
apr. 1 toata ziua
Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie

Sf. Cuv. Maria Egipteanca[1] (522) • Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul[2], stareţul Pelechitului (†840) • Sf. Mc. Gherontie şi Vasilid • Sf. Mc. Teodora[3], de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. Ier. Meliton, episcop de Sardes, în Asia Mică  (sec. II) • Sf. Sf. Mc. Prudentie, episcop de Atina, în zona Frosinone (300) • Sf. Ahaz • Sf. Cuv.  Valerie, stareț la Saint-Valery-sur-Somme, în Franța (†622) • Sf. Ier. Aghilbert, episcopul Parisului (†690) • Sf. Cuv. Caidoc şi Fricor, de la Arras, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Procopie Cehul (†1053) • Sf. Cuv. Avraam Bulgarul, făcător de minuni, de la Vladimir, în Rusia (†1229) • Sf. Cuv. Gherontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, făcătorul de minuni, de la Suzdal, în Rusia (†1404) • Sf. Cuv. Ioan din Shavta, în Georgia • Sf. Cuv. Varsanufie, arhimandritul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1913) • Sf. Sf. Nou Mc. Serghie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] „După moartea Sfintei, trupul său a fost descoperit, iar osemintele sale împărțite mai multor biserici. Papa Hormisdas, care fu ales în anul 513, a dăruit câteva Sfântului Elefterie, episcop de Tournai. Un egumen din Calabria aduce, în anul 1059, ceea mai mare parte din ele în mănăstirea sa, de unde capul a fost mutat la Napoli. Orașele Cremona, în Italia, Anvers, în Flandra, și Munchen, în Bavaria pretind și ele că ar poseda moaște”, Les Petits bollandistes, vol. IV, p.128-129. “La Roma, Cuvioasa Maria Egipteanca este prăznuită pe 8 aprilie, iar moaștele sale sunt păstrate în bazilicele San Pietro de la Vatican și San Giovanni in Laterano”, Les Petits bollandistes, Vol.XVII B, p. 587.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, exilat de împăratul Leon Armeanul.

[3] Sora Sf. Mc. Hermes, pomenit pe 28 August, alături de care a fost înmormântată, pe via Salaria.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

Această preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăşit-o şi îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de asemenea boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care şi binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulţi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la felurite chinuri a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Gherontie şi Vasilid, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului şi dreptului Ahaz.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan şi Natalia Plikhanov, s-a născut în oraşul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc şi tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deşi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă şi copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeţilor din Polotsk. Şi-a completat studiile la Şcoala Militară din Orenburg devenind ofiţer. Mai târziu a terminat şi Şcoala de Ofiţeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan şi, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simţea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiţerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis şi el s-a înfricoşat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaţă cu toate păcatele i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a cuprins un sentiment de pocăinţă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îşi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăţit şi colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareţ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-şi pună în bună orânduială treburile lumeşti. După alţi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea şi să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost uşor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni şi avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-şi amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soţie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni şi-a terminat de rezolvat problemele şi s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareţ al mănăstirii şi l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic şi coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice şi un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieţii monastice fiind hirotonit diacon (1902) şi preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreşte el a răspuns că nu are importanţă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului şi Kazanului (11 aprilie). Deşi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraţilor şi surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca şi preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaţii răniţi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiaşi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân şi slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, şi altele asemenea, în toate împletind stricteţea cu grija părintească şi blândeţea pentru toţi cei aflaţi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toţi părinţii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii şi al tămăduirii bolilor fizice şi psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovniceşti, monahul Inocent Pavlov, îşi aminteşte cât de înfricoşat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care ştia şi cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar şi de lucruri şi persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. “Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poţi să povesteşti şi altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărţile duhovniceşti, îndeosebi Vieţile Sfinţilor. El obişnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărţi vor avea multe de câştigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieţii noastre îşi află răspuns în vieţile sfinţilor pentru că ele ne învaţă cum să trecem peste greutăţi, cum să ne păstrăm credinţa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmaşului şi să ieşim victorioşi. Deşi Vieţile Sfinţilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulţi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulţi sfinţi în pravila sa zilnică şi nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaţa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinţi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinţii îl păzeau de necazuri şi primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel şi a celor cei trei tineri sfinţi, a plecat din Kazan şi nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii şi sfântul a simţit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca şi pe cei trei tineri izbăviţi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei şi altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărţirii de această lume. În aprilie al aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie şi-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simţit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii şi să se întoarcă la chilia lui. În dimineaţa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile şi părintele şi-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovniceşti mai relaxate şi nu înţelegeau sfinţenia monahismului sau noţiunea de duhovnic, astfel încât aceştia au început a cere reformă şi schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziţii în posturi de conducere şi să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraţilor nou veniţi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut râvna şi curând mănăstirea şi-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulţi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel şi problema financiară. Dar, pe fraţii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost şi Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaştele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinţilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaşte ale sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaştele sfinţilor părinţi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

apr.
2
mie
Sf. Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie
apr. 2 toata ziua
Sf. Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie

Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni (sec. IX) • Sf. Mc. Amfian şi Edesie, cei ce erau fraţi (†306) • Sf. Mc. Policarp din Alexandria (†303) • Sf. Ier. Avondie[1], episcop de Como, în Lombardia (489) • Sf. Musa, copila, de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Nizierie, episcop de Lyon, în Franța (†573) • Sf. Mc. Constantin, regele Scoţiei (sec. IX) • Sf. Cuv. Gheorghe, de la Mănăstirea Matskvera, din Atsqouri, în Georgia (sec. X) • Sf. Cuv. Grigorie, făcătorul de minuni, sihastru din Nicomidia, în Asia Mică (†1240).

[1] Cel de-al patrulea episcop de Como, Sfântul Avondie a fost trimisul papei Leon cel Mare la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. A fost înmormântat în biserica Sfinților Apostoli care mai târziu a primit numele său, și unde moaştele sale s-au păstrat până în prezent. El este astăzi ocrotitorul oraşului Como.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: “Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: “Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 24

apr.
3
joi
Sf. Cuvios Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
apr. 3 toata ziua
Sf. Cuvios Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul[1], de la Mănăstirea Midichion, în Bitinia (†824) • Sf. Cuv. Ilirie, de pe Muntele Myrsinon, din Peloponez, în Grecia • Sf. Mc. Elpidifor • Sf. Sf. Mc. Sixt I[2], episcopul Romei, mărturisitor în faţa gnosticismului, sub Adrian (125) • Sf. Mc. Vulpian, din Tir, în Fenicia, sub Dioclețian (†304) • Sf. Mc. Teodosia, din Cesareea Palestinei (†308) • Sf. Mc. Evagrie, Benignie și Crest[3], de la Tomis, în Sciția Sf. Mc. Diu • Sf. Mc. Vitonie • Sf. Mc. Galic • Sf. Cuv. Burgundofara (Fara), stareța, de la Erboriac și Faremoutiers, în Franța (†657) • Sf. Cuv. Atal, starețul, de la Taormina, în Sicilia (800) • Sf. Cuv. Nectarie, din Bejetsk, în Rusia (†1492) • Sf. Nou Mc. Pavel Rusul, cel slobozit din robie, din Constantinopol (†1683).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub Leon Armeanul.

[2] Mormântul Sfântului Sixt, se află la Vatican, iar o parte din moaştele sale au fost așezate în biserica San Sisto de pe via Appia din Roma, într-o urnă zidită în peretele din partea stângă a bisericii, alături de moaştele mai multor mucenici.

[3] Menționați în Martirologiul Roman, primii doi, și respectiv, în Martirologiul Ieronimian, care îi adaugă pe sfinții Crest și Arest (ce e de fapt varianta greacă, transcrisă greșit, Aresto, de la Arethos, a lui Benignie).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.

Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia unde egumen era Sf. Nichifor (13 martie).

După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscînd viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit.

Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutînd mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.

La plecarea către cele sfinte a Sf. Nichifor, fraţii l-au vrut toţi ca egumen pe Sf. Nichita.

Domnul l-a dăruit pe Sf. Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut şi-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om şi-a recăpătat minţile şi mulţi alţi bolnavi s-au vindecat de rănile lor.

În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

Împăratul i-a adunat pe toţi capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla şi Sf. Nichita, care a stat drept în credinţa sa. Urmînd exemplul său, toţi ceilalţi au rămaşi credincioşi cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toţi aceia au fost aruncaţi în temniţă. Sf. Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj şi i-a încurajat în dreapta credinţă şi pe ceilalţi prizonieri.

Văzînd acestea, împăratul şi falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocşi şi pe cei rămaşi credincioşi învăţăturii ortodoxe, spunîndu-le că vor fi eliberaţi cu o singură condiţie, şi anume să primească Sfânta Împărtăşanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.

Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtăşească cu un eretic dar a cedat rugăminţilor fierbinţi ai celorlaţi. Sf. Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înşelare şi a acceptat împărtăşania.

Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunţat la persecuţia împotriva icoanelor şi s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunţat cu tărie erezia iconoclastă ignorînd ameninţările împăratului.

Sf. Nichita a fost aruncat în temniţă din nou, unde a stat şase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurînd foame şi muncă silnică Sf. Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, şi anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare şi trei naufragiaţi pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncaţi pe mal de valuri.

Sf. Nichita s-a săvârşit întru Domnul în 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaşte au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toţi care veneau să se închine cu credinţă la mormântul sfântului mărturisitor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elpidifor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Diu.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului mucenic Vitonie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Galic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilirie din Muntele Mirsiona.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Pavel Rusul, care a fost slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1683, de sabie săvârşindu-se.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 23

apr.
4
vin
Sf. Cuvios Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima și Platon
apr. 4 toata ziua
Sf. Cuvios Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima și Platon

Sf. Cuv. Iosif imnograful[1], de la Tesalonic, sub Teofil (886) • Sf. Cuv. Gheorghe, nevoitor în Muntele Maleon din Peloponez, în Grecia (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima[2] (†431) • Sf. Cuv. Platon, mărturisitorul[3], stareţ la Mănăstirea Sakkoundion, din Constantinopol (†814) • Sf. Mc. Teodul şi Agatopod, diaconul, de la Tesalonic (†303) • Sf. Cuv. Puplie • Sf. Mc. Fervuta, slujnica ei, şi tovarăşele lor (†343) • Sf. Cuv. Teona, Simeon şi Forvin, nevoitori în pustia Egiptului (sf. sec IV) • Sf. Ier. Tighernachie (Tigernach), episcopul, din Irlanda (†548) • Sf. Cuv. Gueririe (Guerir), pustnic în Anglia (sec. VIII) • Sf. Ier. Isidor de Sevilia, în Spania • Sf. Cuv. Iosif, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Ier. Teona, episcopul Tesalonicului, sihastru la Mănăstirea Pantocrator, în Sf. Munte Athos (†1541) • Sf. Cuv. Zosima, stareţ la Mănăstirea Vorbozom, din Rusia (†1550) • Sf. Nou Mc. Nichita Athonitul (†1808) • Sf. Sf. Noi Mc. Veniamin, arhimandritul, stareţ la Mănăstirea Solovki (†1928), Nichifor (†1928) şi Nicolae, episcopul de Volsk (†1932), din Rusia.

[1] Călugăr sicilian, apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Cel ce a îngropat-o pe Sf. Maria Egipteanca.

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane. A fost prigonit de împăratul Constantin Porfirogenetul pentru a se fi împotrivit divorțului și recăsătoririi lui.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.

Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: “Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind”. Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.

Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.

Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.

La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.

La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.

Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.

Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.

Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.

Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.

Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.

Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.

Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 34

apr.
5
sâm
Sf. Mucenici Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el
apr. 5 toata ziua
Sf. Mucenici Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el

Sf. Mc. Teodul și Agatopod • Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu el • Sf. Mc. Claudiu şi cei împreună cu dânsul: Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor, de la Corint, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Teodora şi Didim, din Alexandria Egiptului (304) • Sf. Mc. Termu • Sf. Mc. Pompie • Sf. Mc. Zenon • Sf. Mc. Maxim şi Terentie • Sf. 5 Mucenici din Lesbos, în Grecia • Sf. Cuv. Cadarnie, pustnic în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Teodora, din Tesalonic, şi fiica sa, Teopista (892) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Efes, azi în Turcia (1801) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, de la Ierusalim (1820) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (1931).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodul şi Agatopod.

Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic.

Această cuvioasă Teodora, din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahală, şi lucrând toate virtuţile, pe toate împreună le-a izbutit. Atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareţă, încât şi după moarte a arătat că este vie. Căci viaţa sa păzind-o curată şi neîntinată, a lăsat-o celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit. După vreme nu puţină de la adormirea ei, stareţa mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei. Căci erau şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut slujbă după rânduială.
Deschizându-se mormântul în care de multă vreme zăcea cuvioasa Teodora, ca să fie pus aproape de ea trupul stareţei, s-a făcut o minune, pentru cei ce priveau, înspăimântătoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, căci locul era potrivit pentru privire. Şi toţi uitându-se au văzut cum Teodora care de multă vreme zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi, ca şi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceştii sale maici, ca şi când îi aducea cinstire. Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau: Doamne miluieşte. Încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muccnici Teodora si Didim.

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoană asupra creştinilor. Deci atunci fiind prinsă fecioara Teodora a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, şi bătând-o au pus-o în închisoare. Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţând-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de desfrâu. Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri desfrânaţi, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale. După ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din casa de desfrâu, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu. Intrând unul din acei desfrânaţi în casa de desfrâu şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine zicând: “Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu, oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd.” Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru şi că de voieşte să vestească stăpânitorului, adăugând că el aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fără temere. Acela a spus, şi îndată Didim a fost înfăţişat la judecata stăpânitorului, care i-a zis: “Cum ai îndrăznit să faci acest lucru?” Şi sfântul i-a răspuns: “Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două cununi mi-am dobândit: una adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzind-o, şi alta, că şi eu m-am mărturisit vouă că sunt creştin.” Şi stăpânitorul a zis: “Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti zeilor, poruncesc ca trupul tău să fie topit în foc.” Şi sfântul a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.” Şi ducându-se la locul de chinuire după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la cer, iar trupul său a fost dat focului. Iar oarecare creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Stăpâna şi Slujnica.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoală fiind uns şi în foc băgat şi cu suliţa fiind pătruns, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim şi Terentie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 24

apr.
6
Dum
Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida
apr. 6 toata ziua
Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida

Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium (304) • Sf. Ier. Eutihie[1], patriarhul Constantinopolului (†582) • Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul (†1310) • Sf. Cuv. Platonida, diaconiţa, și cei 2 Mucenici, împreună cu dânsa, din Ascalon, în Palestina (†308) • Sf. Mc. Celestina, fecioara, de la Metz, în Franța (†300) • Sf. 120 de Mucenici din Persia (†346) • Sf. Brocanie (Brychan), rege în Țara Galilor (sec. V) • Sf. Amandie, mărturisitorul[2], conte de Ghisalba, la Bergamo (515) • Sf. Ier. Metodie, arhiepiscopul Moraviei şi apostol al slavilor[3] (†885) • Sf. Cuv. Mc. Filaret şi Ilie, de la Palermo (831) • Sf. Cuv. Grigorie, din Munţii Marii Lavre, Sfântul Munte Athos (†1308) • Sf. Nou Mc. Ghenadie, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1818) • Sf. Noi Mc. Manuel, Teodor, Gheorghe, Gheorghe şi Mihail, din insula Samotracia, în Grecia (sec. XIX).

[1] Trupul Sfântului Eutihie a ajuns la Veneția în anul 1246 și se află astăzi în biserica Mănăstirii San Giorgio Maggiore. Sfântul Eutihie a fost cel care a prezidat al V-lea Sinod Ecumenic.

[2] Apărător al dreptei credințe în fața arianismului.

[3] Împreună cu Sfântul Chiril.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eutihie, patriarhul Constantinopolului.

Acest între sfinţi părintele nostru şi marele arhiereu Eutihie, a fost pe vremile împărăţiei marelui Iustinian, din Frigia, dintr-un sat ce se cheamă Tiacomi. Fiind crescut lângă Isihie preotul, bunicul său, care se învrednicise, pentru dragostea ce avea către Dumnezeu, a face minuni, şi fiind botezat de dânsul la biserica din Augustopole, unde slujea bunicul său, era păzitor de sfinte vase. Nevoindu-se la sfinţitele cuvinte, şi înaintând în adâncul cunoştinţei Scripturilor, a fost chemat de cel ce era atunci episcop al Amasiei şi tuns citeţ în biserica preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se află în locul numit Urvichia, apoi a fost hirotonit diacon şi preot, şi s-a dus la mănăstirea ce era făcută de Meletie şi Seleuchie arhiereii Amasiei; acolo a devenit monah, şi apoi a ajuns arhimandrit.

Întrunindu-se Sfântul Sinod al cincelea a toată lumea de împăratul Iustinian, s-au adunat de pretutindenea arhierii; iar arhiereul Amasiei, întâmplându-se a fi bolnav, n-a putut îndrăzni a călători, ci a fost trimis fericitul acesta Eutihie, să fie în locul lui plinitor. Acesta mergând la Constantinopol şi dând dovada virtuţii şi înţelepciunii sale, şi la întrebările ereticilor şi la răspunsuri arătându-se luminat în cele ce-i înfrunta, şi dovedind cu Scriptura că se cade a anatematiza pe eretici, a tras pe toţi, chiar şi pe împăratul spre dragostea lui, atâta cât şi Mina presfântul patriarh a zis, din descoperire dumnezeiască, că acesta avea să fie urmaş în locul lui. Şi peste puţină vreme mutându-se către Domnul patriarhul Mina, a trimis împăratul de a adus pe sfântul din Amasia, şi l-a aşezat arhiereu al acelei luminate şi mari cetăţi, cu votul şi cu judecata arhiereilor şi a tot poporul, şi plinirea Bisericii. Iar diavolul, semănătorul zâzaniilor, nesuferind a vedea aşezarea şi bunăstarea Bisericii lui Hristos, ispitea a o clinti prin dogme putrede, ca şi cu nişte meşteşuguri, până a îndemnat şi pe unii a huli, plecându-i cu chip de bunăcredinţă, cum că trupul luat de Hristos din sfânta Fecioară mai înainte de patimă era nestricăcios.

Şi alăturându-se împăratul Iustinian la acea păgânească dogmă, a pogorât din scaun pe marele Eutihie, şi l-a gonit pentru că înfrunta hulele ce se scorniseră. Şi mergând la Mănăstirea Amasiei, căci acolo era izgonit, petrecea sihăstreşte; şi arătând multe lucruri de minuni, şi-a luat iarăşi scaunul, făcând doisprezece ani la izgonire.

Murind Iustinian, şi luând împărăţia Iustin şi Tiberie, a fost primit sfântul de cei mai de frunte ai Sfatului cu luminată priinţă, şi contenind cu rugăciunea sa stricăciunea şi omorul ce se făcea între oameni în Constantinopol, şi ţinând sfânta Biserică timp de douăzeci şi patru de luni după chemarea din izgonire, s-a mutat către Domnul, proorocind mai înainte împăratului Tiberie pentru împărăţie. Apoi mergând să-l vadă, i-a spus şi de sfârşitul lui, care i s-a şi întâmplat, că după moartea sfântului a trăit patru luni, şi a lăsat şi el trupul. Iar moaştele sfântului Eutihie au fost îngropate în altarul bisericii sfinţilor apostoli la temelia sfântului altar, unde zac sfintele moaşte ale lui Andrei şi Timotei şi ale lui Luca, apostolii.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o sută douăzeci de mucenici din Persida.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Platonida.

Sfânta Platonida a fost diaconeasă dar s-a retras în deşertul Nisibis (Nisibe) unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieţuire. Maicile mâncau o singură dată pe zi şi când nu aveau pravilă se ocupau cu treburi mănăstireşti şi diferite ascultări.

Vinerea, când se cinstesc patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic şi călugăriţele erau în biserică de dimineaţa până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură şi din interpretările acesteia.

Sf. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viaţă monahicească, sfinţenie, smerenie şi dragoste de aproapele. Ajungînd la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi mucenici cei din Ascalon, care s-au săvârşit, fiind îngropaţi în pământ până la brâu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigore Sinaitul, care a sihăstrit la anul 1310, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Grigorie cel ce a sihăstrit în munţii Marii Lavre a Atonului la anul 1308, şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Grigorie era din Constantinopol, ducînd o viaţă sfântă în Muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (5 iulie). Acesta a fost îndrumătorul spiritual al Sf. Grigorie Palama (14 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 28

apr.
7
lun
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei
apr. 7 toata ziua
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei

Sf. Mc. Caliopie (†304) • Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcop de Mitilene, în Grecia (†816) • Sf. Mc. Rufin, diaconul, Achilina cea Nouă, şi cei împreună cu dînșii, 200 de soldaţi, muceniciți la Sinope, azi în Turcia (†310) • Sf. Egesip[1], de la Roma (180) Sf. Ier. Saturnin, episcop de Verona (356) • Sf. Cuv. Brinachie (Brynach), pustnic irlandez (sec. V) • Sf. Cuv. Goran, pustnicul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Livelinie (Llywelyn) şi Gurnertie (Gwrnerth), de la Mănăstirea Welshpool, din Țara Galilor (sec. VI) • Sf. Cuv. Finan, întemeietorul Mănăstirii Kinnity din Irlanda (†600) • Sf. Mc. Ghibartie, stareţul, de la Mănăstirea Luxeuil, în Franța (†888) • Sf. Cuv. Daniil din Pereslavl-Zalesski, în Rusia (†1540) • Sf. Cuv. Gherasim, din Bizanţ (†1739) • Sf. Cuv. Sava[2], de la Mănăstirea Tuturor Sfinților, din Insula Kalymnos, în Grecia (†1948).

[1] Iudeo-creștin de la Ierusalim, trăitor după perioada apostolilor, a mers la Roma, lângă Papa Anichit, rămânând timp de 20 de ani, până în vremea Papei Elefterie. A scris Actele Bisericești, de la Pătimirea Domnului și până în vremea lui, fiind primul care i-a înregistrat pe episcopii Romei.

[2] Ucenic al Sf. Ier. Nectarie din Eghina, căruia i-a pictat prima icoană.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie.

Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credinţă şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi. Fiind pornită prigoană asupra creştinilor, întărindu-se pe sine, şi luând învăţături şi sfătuire de la maicăsa, ca să moară pentru mărturisirea lui Hristos, s-a dus însuşi, nechemat, la guvernatorul Maxim în cetatea lui Pompie, şi propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, a fost legat cu coatele mâinilor îndărăt şi bătut cu plumb, întins pe o roată şi ars dedesubt cu foc. Dar arătându-se îngerul Domnului, a oprit roata şi focul s-a răcit şi s-a arătat îngerul cu groază, pentru cei ce-l priveau. Iar pe sfântul l-au luat şi l-au băgat în temniţă cu carnea sfărâmată, unde intrând maică-sa, îi ştergea sângele de pe răni. Şi, împărţindu-şi ea toată averea la săraci, şi iertându-şi robii şi roabele, care erau până la cinci sute şi cincizeci cu toţii, s-a alăturat fiului ei şi cântau împreună. Iar la miezul nopţii, s-a făcut lumină în temniţă, şi a venit glas de sus, care fericea îndrăznirea şi mărturisirea mucenicului, care mai vârtos se înălţa spre lupte. Deci rămânând întru acestea neclintit, a fost osândit să fie răstignit; şi a devenit părtaş la patimile Stăpânului, nu numai cu chipul morţii, ci şi cu vremea în care se întâmplau acestea, fiindcă era în sfânta Joia cea mare, înaintea Învierii lui Hristos, Dumnezeului nostru. Răstignindu-l cu capul în jos, că şi maică-sa poftise aceasta, dând încă şi cinci galbeni de aur chinuitorilor pentru aceasta; a doua zi, în Vinerea cea mare, la trei ceasuri, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar după ce l-au pogorât de pe cruce, a căzut maică-sa peste dânsul şi, leşinând, şi-a dat şi ea sufletul, şi a fost îngropată cu sfântul mucenic şi fiul ei la un loc.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Mitilenei.

Acest sfânt, din mică vârstă iubind pe Hristos, s-a călugărit. Şi plinind tot felul de virtute, a câştigat mai mult decât alţii smerenie. Şi fiind foarte milostiv, a fost înălţat în scaunul Mitilinei. Întru care binestrălucind şi biruind cu multa înţelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, şi făcându-i a-şi cunoaşte rătăcirea, şi măcar că se afla în trup, dar pentru covârşitoarea sa cumpătare cu îngerii se aduna, s-a mutat din viaţa aceasta. Şi dăruind izvor de minuni din dumnezeieştile sale moaşte, este vrednic a fi iubit de toţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Rufin diaconul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Achilina cea nouă, care cu mâinile înapoi legate şi cu pântecele puse pe foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor două sute de mucenici cei din Sinope, care s-au săvârşit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 29

apr.
8
mar
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
apr. 8 toata ziua
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis (sec. I) • Sf. Ier. Celestin I[1], episcopul Romei (†432) • Sf. Mc. Pavsilip, din Tracia, sub Adrian (†117) • Sf. Ier. Amantie[2], episcop de Como, în Lombardia (446) • Sf. Ier. Redemptie[3], episcop de Ferentino, în Lazio (586) • Sf. Ier. Nifon, episcop de Novgorod, în Rusia (†1156) • Sf. Cuv. Ruf Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Ioan Corăbierul, din Insula Kos, în Grecia (†1669).

[1] Ucenic al Sfântului Ambrozie al Mediolanului și apărător al dreptei credințe în fața pelagianismului și nestorianismului.

[2] Sfântul Amantie s-a născut la Canterbury, în Anglia (a fost rudă după mamă cu împăratul Teodosie al III-lea) şi a fost cel de-al treilea episcop de Como. Moaştele sale se află la Como, în biserica San Fedele.

[3] Pe acest sfânt episcop Redemptie, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale, îl numeşte „bărbat cu viaţă aleasă” şi povesteşte despre descoperirea pe care a avut-o acesta privind sfârşitul lumii, când Sfântul Mucenic Eutihie i-a vestit că „Sfârşitul a tot trupul a venit”.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.

Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.

Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.

Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.

Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

apr.
9
mie
Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim
apr. 9 toata ziua
Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim

Sf. Mc. Evpsihie, din Cezareea (†367) • Sf. Cuv. Vadim, arhimandritul, împreună cu cei 7 ucenici ai săi (†376) • Sf. 7 Mucenițe, de la Sirmium, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mucenici de la Lentini, evrei convertiţi, în Sicilia (249/251) • Sf. Mc. Eleodor, episcopul, Dausan şi Marjab, preoţii, şi cei împreună cu dânşii 270 de prizonieri în războiul de la Bet-Zabde, din Persia (sec. IV) • Sf. Mc. Avdiisus și cei împreună cu dânsul • Sf. Madrun, din Anglia (sec. V) • Sf. Mc. Teodor, Aschega, Vetinie (Wethin), Elfgetie, Savinie, Agamundie şi Grimcheldie (Grimkeld) şi cei împreună cu dânşii, englezi de neam, ucişi la invazia daneză (sec. IX) • Sf. Noi Mc. Rafail, Nicolae şi Irina, din Mitilene, în Grecia (†1463).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Eupsihie cel din Cezareea.

Acest sfânt a fost din Capadochia, şi având viaţă curată fără prihană, şi-a luat femeie după lege. Înfierbântându-se de dumnezeiască râvnă şi luând cu dânsul pe mai mulţi creştini, a sfărâmat din temelie capiştea, ce se cheamă a norocului, la care cu totul se dăduse Iulian Apostatul, aducând în toate zilele jertfe. Şi dacă s-a vădit lucrul, fără de zăbavă a poruncit a izgoni pe toţi creştinii şi a fi daţi la multe feluri de chinuri, iar mucenicului Eupsihie, întrucât era vinovat de o faptă ca aceasta, să i se taie capul; şi aşa s-a luat sfârşitul vieţii sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Vadim Arhimandritul şi a celor şapte ucenici ai lui.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei ce s-au săvârşit în robie în Persida.

Sapor împăratul persienesc, pe la al cincizeci şi treilea an al împărăţiei sale, venind asupra pământului romanilor, a stăpânit cetatea numită Vizada. Omorând pe ostaşii de acolo şi pe cei ce puteau purta arme, pe cealaltă nerăzboinică gloată, împreună cu bătrânii, copiii şi femeile, pe episcopul Iliodor, şi pe Disa şi pe Maniav prezbiterii, şi pe toţi cei ai clerului i-a lăsat în pace. Când fu aproape de sfârşit, episcopul Iliodor a hirotonisit în locul său, pe prezbiterul Disa. Şi înălţându-se de către cei bisericeşti obişnuita doxologie, mai marele vrăjitor Adelfor, a înştiinţat pe Sapor, că creştinii lăsaţi în pace de el, înaintând pe Disa, hulesc asupra împăratului şi asupra credinţei lui. Atunci din porunca împăratului au fost aduşi trei sute de bărbaţi şi, neplecându-se a aduce cinste soarelui şi focului, li s-au tăiat capetele. Din care douăzeci şi cinci de iubitori de viaţă, spre pierzarea lor, s-au alipit de împăratul şi au alergat la el, plecându-se lui. Însă unul cu numele Avdiisus, neprimind rană de moarte, nu a murit împreună cu ceilalţi. Care în urmă bărbăteşte propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, oarecare păgân năvălind asupră-i, l-a omorât cu sabia, şi a primit tăierea cu plăcere. Căci se necăjea şi suspina, rămânând singur cu cei împreună mucenici.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Avdiisus, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 33

apr.
10
joi
Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim şi Dima
apr. 10 toata ziua
Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim şi Dima

Sf. Mc. Terentie, African, Maxim, Pompie şi cei 36 împreună cu dânșii,  care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi Teodor, muceniciți la Cartagina, sub Deciu (†250) • Sf. Nou Mc. Dima  din Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1363) • Sf. Mc. Deținuți[1], de la Roma, sub Prefectul Aurelian (115) • Sf. Prorociţă Olda (sec. VII î.Hr.) • Sf. Mc. Iacov, preotul, și Aza şi Audiciu, diaconii, din Persia (†380) • Sf. Ier. Paladie, episcop de Auxerre, în Franța (†658) • Sf. Cuv. Mc Beochie (Beocca), Hector şi cei 90 împreună cu dânşii, ucişi la invazia daneză (†870) • Sf. Cuv. Mc. Heda, stareţa, şi cele 84 de monahii ucise la invazia daneză, de la Peterborough, în Anglia, (†870) • Sf. Cuv. Mc. Clerici și Monahii[2], de la Mănăstirea din Kvabtakevie, în Georgia (†1386) • Sf. Cuv. Mc. Anastasia, stareţa, şi cele 35 de monahii[3], de la Uglici, Rusia (†1609) • Sf. 6.000 de Monahi Mucenici[4], din Georgia (†1616) • Sf. Sf. Nou Mc. Grigorie V, patriarhul Constantinopolului (†1821) • Sf. Cuv. Nou Mc. Hrisantie, de la Mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte Athos, mucenicit la Constantinopol (†1821).

[1] Un număr mare de deținuți botezați în închisoare Papa Alexandru. Au fost îmbarcați la Ostia pe o corabie și aruncați în mare, cu câte o piatră legată de gât.

[2] Muceniciți de musulmani, la invazia Tamerlanului.

[3] Mucenicite de oamenii țarului impostor, aliat al polonezilor, Dimitrie ”cel fals”.

[4] Uciși de musulmani, la porunca hanului persan Abbas I.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi alţi treizeci şi şase, care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi ai lui Teodor.

Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul. Văzând aceşti patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos, aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor, care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce, însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfintei proorociţe Olda.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iacov preotul şi Aza diaconul.

Aceşti sfinţi au fost pe vremile lui Sapor împăratul persienesc; Iacov era din satul numit Farnata, iar Aza din satul ce se numia Vitniora. Fiind prinşi şi înfăţişaţi la Ahoshargan întâiul vrăjitor, şi în privelişte mărturisind pe Hristos, le-au turnat pe nări muştar cu oţet; apoi au fost bătuţi, şi fiind spânzuraţi sus, goi şi fără de acoperământ, îngheţau de răceala nopţii. Apoi mai în urmă fiind pogorâţi, şi neplecându-se a jertfi soarelui şi focului, din porunca stăpânitorului li s-au tăiat capetele; şi aşa purtătorii de cununi s-au suit în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1363 şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

apr.
11
vin
†) Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, ep. Pergamului
apr. 11 toata ziua
†) Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, ep. Pergamului

†) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului[1] (†1867) • Sf. Sf. Mc. Antipa, episcopul Pergamului, azi în Turcia (†92) • Sf. Ier. Filip, episcop de Gortina, în Creta (sec. II) • Sf. Cuv. Trifina și Matroana, din Cizic, în Asia Mică • Sf. Cuv. Farmutie, pustnicul, din Capadocia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Isaac[2], de la Spoleto, în Umbria (550) • Sf. Cuv. Agerichie, stareţ la Tours, în Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Gutlachie (Guthlac), pustnicul, din Anglia (†714) • Sf. Cuv. Iacov, stareţul, de la Mănăstirea Jeliezny-Borok, în Rusia (†1442) • Sf. Ier. Varsanufie, episcop de Tver, în Rusia (†1576) • Sf. Noi Mc. Petru şi Prohor, din Rusia (†1918).

[1] Slujba Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului,se va săvârşi în a doua zi de Paşti.

[2] De neam sirian, ajuns la Spoleto de pe urma prigoanei din partea monofiziților. Aici a întemeiat o adevărată lavră. Despre viaţa lui sfântă a scris și Sfântul Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.

Acest sfânt a fost în zilele împăratului Domiţian, într-o vreme cu sfinţii apostoli, de care a şi fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu şi Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie şi în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios şi mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea şi ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a şi fost prins de închinătorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi şi de curând ivite sunt mai necinstite, şi cum că legea păgânilor este veche, iar credinţa creştinilor s-a început în urmă, şi de puţini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime şi totuşi nu se cuvine a fi urmată de către credincioşi. Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, şi lăudând puterea Lui cea mare, şi mulţumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, şi rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fie feriţi nepătimitori de chinuri şi de alte boli, se ruga şi pentru iertarea păcatelor şi pentru milă la viitoarea judecată. Şi dobândindu-şi cererea, s-a mutat către Domnul. Şi a fost îngropat în biserica din Pergam.
Şi se face amintirea lui în preacinstita biserică a sfântului şi întru tot lăudatului apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Trifinei celei din Cizic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Farmutie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.

Acest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.
În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.
Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.
Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.
Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

apr.
12
sâm
†) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărt., ep. de Parion
apr. 12 toata ziua
†) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărt., ep. de Parion

Sf. Mc. Sava[1] de la Buzău (372)[2] • Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion, în Asia Mică (†775) • Sf.  Visia, fecioara, de la Fermo, în Marche, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Dima şi Protion, sub Dioclețian și Maximian • Sf. Ier. Iuliu I[3], episcopul Romei (352) • Sf. Ier. Zenon[4], mărturisitorul, episcopul Veronei (380) • Sf. Mc. Mina, David şi Ioan, din Palestina (†636) • Sf. Cuv. Vigbertie (Wigbert), din Irlanda (†690) • Sf. Ier. Damian[5], mărturisitorul, episcop de Verona (710) • Sf. Cuv. Antusa, fiica împăratului Constantin Copronim (†811) • Aducerea Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, de la Zila la Constantinopol (942) • Sf. Ier. Serghie al II-lea, patriarhul Constantinopolului (†1019) • Sf. Ier. Vasile, făcătorul de minuni, episcop de Riazan, în Rusia (†1295) • Sf. Cuv. Acachie cel Nou, sihastru la Schitul Kavsokalivia, în Sfântul Munte Athos (†1730).

[1] De neam got, a fost mucenicit lângă Buzău, în timpul persecuţiei regelui got Atanaric.

[2] Slujba Sf. Mc. Sava de la Buzău se va săvârşi în a doua zi de Paşti.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele sale au fost mutate, în anul 790, de către papa Adrian I, din cimitirul Calepodio de pe via Aurelia, în biserica Santa Maria in Trastevere, din Roma, sub altarul principal, alături de moaştele Sfinţilor Cornelie, Calist, Calepod şi Cvirin.

[4] Originar din Africa, mărturisitor al dreptei credinţe în faţa arianismului şi a păgânismului. A fost cel de-al VIII-lea episcop al Veronei. Moaştele lui se află astăzi în cripta bisericii San Zeno Maggiore din Verona, sub altarul central. O părticică din moaștele sale se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, de la Verona.

[5] Mărturisitor al dreptei credințe în faţa monotelismului.


SINAXARUL ZILEI

Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.

Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.

A se vedea articolul Sava de la Buzău în enciclopedia ro.OrthodoxWiki.org.

Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.

Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri”, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.

—> Viaţa pe larg a Cuviosului Părintelui nostru Acachie Athonitul şi Cavsocalivitul.

Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

apr.
13
Dum
Sf. Sf. Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul
apr. 13 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

Sf. Sf. Mc. Artemon din Laodiceea • Sf. Mc. Elefterie Persul, Teodosie şi Zoil Romanul, din Persia • Sf. Mc. Maxim, citeţul, Cvintilian şi Dada, de la Ozovia, lângă Durostor (†304) • Sf. Ier. Urs, mărturisitorul, episcop de Ravena (396) • Sf. Ier. Martirie, arhiepiscopul Ierusalimului (†486) • Sf. Mc. Ermeneghilda[1], de la Tarragona, în Spania (†586) • Sf. Mc. Dimitrie, de la Tripoli, în Peloponez, Grecia (†1803).

[1] Fiul regelui arian al vizigoților, Leovigilda. A refuzat să se împărtășească la Paști din mâna episcopului arian și, la porunca tatălui său, a fost lovit cu o secure.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Artemon.

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: “Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.

În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu. Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi. Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 26

apr.
14
lun
†) Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida
apr. 14 toata ziua
†) Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida

Sf. Ier. Pahomie de la Gledin[1], episcopul Romanului (1724) • Sf. Ier. Martin Mărturisitorul[2], episcopul Romei, (655) şi cei împreună cu dânsul, episcopii: Serghie, Pir şi Teodor[3]Sf. Mc. Tomaida din Egipt (sec. V) • Sf. Ier. Vahile, episcop de Corint, în Grecia (sec. II) • Sf. Mc. Valerian, soţul Sf. Mc. Cecilia, Tiburtie, fratele lui, şi cei împreună cu dânşii: Maxim[4], Chiriac, Diocleţian, Simfronie şi Dochim, de la Roma, sub Alexandru Sever (229) • Sf. Mc. Apolonie, Eusebiu, Optat, Patie, Saturnian, Frontin, Macarie, Cornelie, Condit, Titulie, Valentin, Produit, Laur şi Valerian • Sf. Mc. Domnina şi cei împreună cu dânsa, de la Terni, în Umbria (273) • Sf. Mc. Maxim, cel din legiunea tebană, mucenicit la Milano (297) • Sf. Mc. Ardalion, comediantul (†300) • Sf. Sf. Mc. Procul, episcop de Terni, în Umbria, sub Maxențiu (310) • Sf. Ier. Lambertie, episcop de Lyon, în Franța (†688) • Sf. Cuv. Mc. Hristofor[5] (†797) • Sf. Mc. Antonie, Ioan şi Austatie, din Lituania (†1347) • Sf. Alexandru, mărturisitorul, preot în Rusia (†1941).

[1] Sfântul Pahomie s-a născut la Gledin, în Bistrița Năsăud. A fost episcop de Roman și apoi s-a nevoit ca simplu monah la Lavra Peșterilor din Kiev.

[2] Ocrotitor al Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, a murit în exil la Cherson în Crimea, fiind îngropat la S. Maria delle Blancherle; în secolul al VIII-lea, papa Sergiu al II-lea a adus moaştele sale la Roma, aşezându-le în biserica Ss. Silvestro e Martino ai Monti, unde se află până astăzi.

[3] Mărturisitori ai dreptei credinţe în faţa monotelismului.

[4] O parte din moaştele sfinților mucenici Valerian, Tiburtin şi Maxim sunt cinstite la Roma în biserica Santa Cecilia.

[5] De neam persan, convertit și devenit monah la Mănăstirea Sf. Sava.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Martin Mărturisitorul, papă al Romei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul acesta, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Şi fiind împăratul tot una şi la un gând cu eresul monoteliţilor, şi punându-l în legături, ca şi cum ar fi fost făcător de rele, l-au pus la închisoare; după aceea l-au trimis în surghiun la oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi rămăşiţa vieţii ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirca sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ardalion comediantul.

Acest sfânt a fost pe vremea împăratului Maximian, aflându-se prin teatre şi făcând schimele unuia şi altuia, şi făţărnicindu-se, arăta patimile şi întâmplările celorlalţi. Fiindcă odată a socotit să se făţărnicească, arătând împotrivirea creştinilor către tirani în vremea muceniciei, pentru aceasta s-a spânzurat singur, şi se zgâria; ca şi cum nu voia să aducă jertfă zeilor. Poporul văzând acestea plesnea cu mâinile şi lăuda prefacerea lui cea iscusită şi vitează. Atunci Ardalion a strigat cu glas mare către popor ca să tacă, şi aşa s-a mărturisit pe sine că este adevărat creştin. Guvernatorul iarăşi l-a sfătuit să-şi prefacă socotinţa, dar el nevrând, şi rămânând în credinţa lui Hristos, a fost aruncat într-un cuptor ce era ars cu foc, şi aşa săvârşindu-se a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tomaida.

Această sfântă Tomaida s-a născut în Alexandria, şi bine fiind crescută şi învăţată de părinţii săi, a fost însoţită cu bărbat şi era în casa bărbatului său, cu multă credinţă, şi petrecea cu întreagă înţelepciune şi cinste. Şi vieţuia împrenă eu ei şi trupescul părinte al tânărului, care luase luişi noră pe Tomaida. Într-una din zile, neaflându-se acasă fiul său, pierzătorul de suflete diavol, a băgat în bătrânul cuget de ocară împotriva nurorii sale, şi cugeta să se împreuneze cu tânăra, în toate chipurile uneltind spre împlinirea scopului său. Însă fericita Tomaida, mult sfătuind şi rugând pe bătrânul, nimic nu isprăvea; căci întunecat cu mintea de diavol, luând sabia fiului său, şi lovind pe tânăra foarte tare a tăiat-o în două; şi ea şi-a dat sufletul Domnului, şi s-a făcut muceniţă pentru întreaga ei castitate; iar bătrânul, îndată pierzindu-şi vederile, umbla prin casă orb. Şi mergând oarecare spre aflarea fiului său, au aflat pe tânără zăcând moartă pe pământ şi bătrânul se purta orb încoace şi încolo, rătăcind, prin casă; acesta întrebat ce este aceasta ce se vede, a descoperit adevărul şi mustrându-se pe sine, că cu mâna sa a făcut ucidere, adăugând încă şi rugându-se ca să fie dus de ei la guvernator şi să-şi primească osânda. Aceştia plecându-se l-au dus la guvernator şi cunoscându-se adevărul, din porunca lui s-a tăiat capul bătrânului. Înştiinţat fiind de acestea ava Daniil de la Sketis s-a coborât la Alexandria, şi luând moaştele sfintei, le-a dus la Sketis, şi le-a aşezat în cimitirul său, pentru că sfânta s-a nevoit prin sânge şi s-a săvârşit pentru curăţie. Şi un oarecare din Sketis, fiind stăpânit de pofta desfrâului, s-a dus la mormântul fericitei, şi luând untdelemn din candela ei şi ungându-se, luând încă şi binecuvântarea ei, când s-a arătat lui în vis, deşteptându-se s-a izbăvit de patimă. De atunci şi până astăzi fraţii din Sketis au mare ajutor pe fericita Tomaida în luptele împotriva trupului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

apr.
15
mar
Sf. Apostol Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mucenici Crescent și Vasilisa
apr. 15 toata ziua
Sf. Apostol Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mucenici Crescent și Vasilisa

Sfinții Apostoli dintre cei 70: Aristarh[1], Pudențiu[2] şi Trofim[3] (sec. I) • Sf. Mc. Crescent, din Mira Lichiei, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Vasilisa şi Anastasia[4], de la Roma, sub Nero (†64 şi 68) • Sf. Mc. Mesor, Proclin, Mesita şi Gioconda (sec. I) • Sf. Mc. Maron, Eutihie şi Victorin, de la Roma, sub Traian (†99) • Sf. Mc. Teodor, preotul, şi Pavsolipic, din Tracia (130) • Sf. Ier. Leonid, episcopul Atenei, în Grecia (sec. II) • Sf. Mc. Suchia şi cei împreună cu dânsul: Lucian, Polieuct, Codrat, Antiohie, Icsoron, Mema, Foca, Serghie, Dometie, Adrian, Zosima, Victor, Thalchisa, Iordan, Anastasie, Teodor, Iacov şi Teodosie, din Azerbaijan, nobili la curtea Armeniei (130) • Sf. Cuv. Prischie[5] pustnicul • Sf. Ier. Patern, episcop de Vannes, în Franța (500) • Sf. Ruadan (Ruadhan), unul din cei 12 apostoli ai Irlandei (584) • Sf. Ier. Patern, episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv Huna, văduvă din Alsacia (679) • Sf. Ier. Efrem, episcop de Atsquri, în Georgia (sec. IX) • Sf. Teodor, prinţ de Kiev (1132).

[1] Sfântul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor şi Epistolele Sfântului Pavel către Coloseni şi către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei; a primit mucenicia sub Nero.

[2] Sfântul Pudențiu, de asemenea este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Timotei, unde zice: “Închină-se ţie şi Pudențiu”. El a fost bărbat drept şi credincios între dregătorii Romei, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi adunarea celorlalţi credincioşi. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică şi se numea “păstorească”, în care se zice că şi Sfântul Petru lucra cele sfinte.

[3] Pe Sfântul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum şi Sfântul Pavel spune în aceeaşi scrisoare către Timotei, zicând: “Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet”. Sfântul Trofim împreună cu Pudențiu şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfântului Pavel; iar la sfârşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei apostoli ai Domnului, Aristarh, Pudențiu şi Trofim, împreună cu Sfântul Pavel.

[4] Erau din Roma, împodobite cu toată buna cinstire şi dragoste pentru credinţă. În timpul lui Nero, ele adunau trupurile ucise ale mucenicilor şi ale ucenicilor apostolilor şi le îngropau cu cinste. Pentru aceasta ele au fost prinse şi aruncate în închisoare. După multe chinuri şi cazne, li s-au tăiat capetele. Moaştele lor se află la Roma, în biserica Santa Maria della Pace.

[5] Sfântul Prischie este astăzi ocrotitorul oraşului Mirabella Eclano (Avellino), iar moaştele sale se află în biserica S. Maria Maggiore (S. Maria di Acquapudita) din Mirabella Eclano, în prima capelă de pe partea stângă, alături de alte obiecte care au aparţinut Sfântului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli, din cei şaptezeci, Aristarh, Pud şi Trofim.

Aceştia au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind şi răupătimind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui; iar după moartea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Acestea le-a lăsat scrise în limba latinească fericitul Dorotei, mergând la Roma.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei.

Acest sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vârstă. Văzând că păgânătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi are pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cel fără de suflet, el intrând în mijlocul lor, şi îndemna să părăseasră deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, cel cinstit de crestini ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea şi de viaţă dătător. Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit, că insuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfântul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebându-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate zicea că este creştin. Şi nevrând nici de formă să dea cinstire idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decât ceea ce vrea sufletul, de care trupul este ocârmuit. De accea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţitelor muceniţe Vasilisa şi Anastasia.

Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi bogate, uceniţe fiind ale sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. După sfârşitul cărora, adunând noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropându-le, au fost pârâte la Neron împăratul, care le-a pus întâi la închisoare. Apoi fiind scoase, şi spunând ele că rămân întru mărturisirea lui Hristos, au fost spânzurate, şi li s-au tăiat sânii şi mâinile şi picioarele şi limbile şi la sfârşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

apr.
16
mie
Sf. Mc. fecioare: Agapia, Irina şi Hionia
apr. 16 toata ziua
Sf. Mc. fecioare: Agapia, Irina şi Hionia

Sf. Mc. Irina, Agapia şi Hionia, din Tesalonic, Grecia (304) • Sf. Ier. Felix, episcop de Thibiuca[1] • Sf. Mc. Ianuarie, preotul, Fortunat şi Septimiu[2], muceniciți în Licaonia, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Optat, Luperchie, Succesie, Marțial, Urban, Iulia, Cvinctilian, Publie, Frontonie, Felix, Cecilian, Eventie, Primitiv, Apodemie[3] și cei împreună cu dânșii, mulți mucenici, de la Zaragoza, în Spania, sub Dioclețian și Prefectul Dacian (†304) • Sf. Mc. Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora, din Corint, în Grecia (259) • Sf. Mc. Irina, de la Corint, sub Deciu (294) • Sf. Ier. Toribie, episcop de Astorga, în Spania (460) • Sf. Ier. Fructuosus, arhiepiscop de Braga, în Portugalia (665) • Sf. Teodora-Vassa[4], din Nijnîi Novgorod, Rusia (1347) • Sf. Mc. Mihail Vurliotul, de la Smirna, azi Izmir, în Turcia (1772).

[1] A fost mucenicit în ziua de 15 iulie, 303, la Cartagina, la vârsta de 56 de ani, sub Dioclețian. Cinstit în Italia Meridională, în special la Venosa și la Nola, unde se află și o parte din moaștele sale.

[2] Originari de pe pământul Italiei.

[3] Amintiți de poetul Prudențiu în lucrarea sa Coroanele.

[4] Văduva prinţului Andrei de Souzdal, a devenit monahie şi apoi stareţă a Mănăstirii Galitch din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea pomenirea sfintelor muceniţe fecioare Irina, Agapi şi Hionia.

Irina, Agapi şi Hionia erau trei surori, provenind dintr-o familie bogată şi influentă din Tesalonic. Pe vremea în care s-a tăiat capul mucenicului Hrisogon de către Diocleţian pentru mărturisirea în Hristos, aproape de iezerul unde locuiau aceste trei surori: Agapi, Irina şi Hionia cu un oarecare Zoil, rob al lui Dumnezeu, arătatu-s-a Hrisogon lui Zoil în vis, zicîndu-i că sfânta Anastasia va să ia parte la luptă cu acele trei surori, şi cu dânsul să-şi săvârşească nevoinţa muceniciei. Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian a trimis de le-a adus şi le-a dat pe seama domnului ţării de le-a chinuit şi iarăşi au fost date pe seama altui domn, anume Sisinic, care pe Agapi şi pe Hionia le-a ars în foc, iar sfintei Irina, unul din slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat şi Septemiu.

În al optulea an al împărăţiei lui Dioeleţian şi Maximian, a ieşit poruncă pe la toate locurile ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De aceea a fost trimis în cetatea Tibiuca un oarecare Marian, bărbat prea spurcat, care a adus înaintea sa pe Felix episcopul, pe Ianuarie preotul, pe Furtunat şi pe Septemiu, şi citindu-le porunca împărătească, cerea numaidecât cărţile ce erau la ei. Iar preasfântul episcop a zis către ei: “Scris este guvernatorule: nu daţi cele sfinte câinilor, nici aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai cu tine poruncile împărăteşti.” Guvernatorul a zis: “Lasă vorbele nebuneşti, şi fă voia împăratului, căci altfel te voi trimite legat la proconsul.” Şi sfântul i-a zis: “Precum mă aflu către tine, asemenea şi către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla.” Atunci închizându-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile, apoi scoţându-l, l-a mai cercetat; şi legându-l pe el şi pe cei împreună cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetându-i, i-a pus la închisoare. Şi după şase zile scoţându-i, i-a trimis legaţi la prefectul pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază şi după paisprezece zile, scoţându-i de acolo, şi încă cercetându-i, i-a băgat pe ei într-o corabie la un loc cu cai, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru zile, mulţumeau lui Dumnczeu. Şi ajungând la limanul unei cetăţi, au fost cercetaţi pe ascuns de cărtre creştini. Şi de acolo mergând la cetatea numită Tavromeni, şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegând pe sfinţi din legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflând ei hotărârea, au făcut rugăciune şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mâna Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Grecia. Leonid a fost prins în Trizina, începător fiind duhovniceştei cete în zilele de prăznuire a sfintei Învieri a lui Hristos, şi a fost adus la Corint. Iar Harisa, Nunehia şi maica Nunehiei, Vasilisa, Nichi, Galini, Calida şi Teodora, fiind şi acestea din Grecia, adusu-s-au şi ele la Corint, către guvernator. Acesta aflând că sfântul Leonid avea neclintită credinţa în Hristos, a poruncit să-l spânzure şi să-l strujească fără milă, şi apoi să fie aruncat în adâncul mării cu cei ce erau împreună cu el. Atunci se zice că fericita Harisa cânta strigând, ca oarecând Mariam, când s-au înecat în mare egiptenii: “O milă am alergat, Doamne, şi oaste m-a gonit, Doamne, şi nu m-am lepădat de Tine. Doamne, mântuieşte sufletul meu.” Iar ceilalţi care împreună ascultau şi cântau, au ajuns până la mare; şi intrând în corabie, îndelungând cântarea, au înotat până la treizeci de stadii; apoi fiind legaţi cu pietre, i-au scos afară şi i-au aruncat în mare; şi a fost mucenicia lor cu o zi înainte de Paşti.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Irina.

Această sfântă era de loc din Grecia. În timpul Paştilor, când şi sfântul Leonid a mărturisit cu cei împreună cu el în aceeaşi casă de rugăciune slăvind pe Dumnezeu, era acolo şi sfânta Irina împreună cu creştinii din acea vreme. Pârâtă fiind, guvernatorul a pus-o la închisoare, din care scoţând-o, i-a tăiat limba, i-a scos dinţii, şi i s-a tăiat şi capul.

Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

apr.
17
joi
Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei; Sf. Ierarh Acachie, ep. Melitinei
apr. 17 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei; Sf. Ierarh Acachie, ep. Melitinei

Sf. Sf. Mc. Simeon, episcop de Seleucia[1], și cei împreună cu dânsul: Avdela şi Anania, preoţii, Gotazat, Fusic şi alți 1150 mucenici, din Persia  (341) • Sf. Ier. Acachie[2], episcop de Melitina, în Armenia, astăzi în Turcia (433) • Sf. Sf. Mc. Anichit[3], episcopul Romei (†166/168) • Sf. Mc. Isidora şi Neofita, surori de sânge, de la Lentini, în Sicilia (†236) • Sf. Mc. Adrian (251) • Sf. Ier. Agapit I[4], episcopul Romei (†536) • Sf. Cuv. Mc. Donan, stareţul, şi cei împreună cu dînsul 52 de monahi, de la Mănăstirea Eigg, din Anglia, muceniciți de pirați (618) • Sf. Ier. Zosima, episcop de Solovki, în Rusia (1478) • Sf. Ier. Macarie[5], episcopul Corintului, apoi monah la Sfîntul Munte Athos (1805) • Sf. Cuv. Paisie, cel nebun pentru Hristos, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1893) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan (1918) şi Teodor (1942), preoţii, din Rusia.

[1] Aproape de Bagdad, în Irak.

[2] Unul din episcopii prezenți la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic.

[3] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa gnosticismului.

[4] Mărturisitor al dreptei credinţe în faţa monofizitismului. A fost trimis la Constantinopol, la împăratul Iustinian, de către Teodot, regele goţilor, spre a-l convinge pe acesta să nu mai pornească război împotriva goţilor. Sfântul Grigorie Dialogul povesteşte în Dialoguri, cum, ajungând Sfântul în părţile Eladei şi săvârşind Sfânta Liturghie, ieşind din altar, a apucat mâna unui om şchiop şi mut ce i-a fost pus înainte, şi, privindu-l, îndată acesta s-a ridicat pe picioarele lui, şi punând în gura lui o părticică din Dumnezeiescul Trup al lui Hristos, îndată limba lui cea mută s-a dezlegat şi a început să vorbească. Şi acestea le-a făcut Sfântul Agapet cu puterea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Sfântului Apostol Petru.

[5] Ce s-a implicat, alături de Sf Nicodim Aghioritul, în disputa ”colivadelor”.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă. Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân. Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip. Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi. Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.

Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotrira eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân. Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.

Şi acest mucenie Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori. Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.

Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, I-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

apr.
18
vin
Sf. Cuvios Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Ierarh Cosma, ep. Calcedonului; Sf. Mc. Ioan din Ianina
apr. 18 toata ziua
Sf. Cuvios Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Ierarh Cosma, ep. Calcedonului; Sf. Mc. Ioan din Ianina

Sf. Cuv. Ioan Pustnicul, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul (sec. VIII) • Sf. Ier. Cosma, episcopul Calcedonului, şi însoţitorul său, Auxentie, mărturisitorii (820) • Sf. Sf. Mc. Caloger, de la Brescia, mucenicit la Albenga, sub Adrian (†119) • Sf. Mc. Vanustian, proconsulul, de la Todi, în Umbria (†311) • Sf. Cuv. Eftimie, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Olcan, mărturisitorul, episcop în Irlanda (sec. V) • Sf. Ier. Eusebie, ocrotitor al oraşului Fano, în Marche (†503) • Sf. Ier. Petru, patriarhul Ierusalimului (552) • Sf. Cuv. Deicolie, întemeietorul Mănăstirii Lure, în Franţa (625) • Sf. Cuv. Laserian, stareţ la Mănăstirea Inishmurray, din Irlanda (639) • Sf. Cuv. Deiola, pustnicul, din Irlanda (690) • Sf. Cuv. Bitevie (Bitheus) şi Genochie (Genocus), din Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Naucratie Studitul (848) • Sf. Cuv. Atanasia, făcătoarea de minuni, din Eghina, în Grecia (860) • Sf. Cuv. Vasile (Ratishvili), de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos (sec. XIII) • Sf. Cuv. Eftimie, luminătorul Careliei, şi drepţii Antonie şi Felix, din Rusia (1435) • Sf. Nou Mc. Ioan din Ioannina, mucenicit la Constantinopol (1527) • Sf. Cuv. Nou Mc. Ioan (Culica) (1564) • Sf. Cuv. Noi Mc. Hristofor şi Iosif, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (sec. XIX) • Sf. Sf. Nou Mc. Visarion, preotul (1918), şi Sf. Mihail, protoiereul, mărturisitorul (1935), din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul.

Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul şi, fiind făcut de către acela monah, era împreună cu el, nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare şi aşa de plecat întru supunere şi prea gata spre slujire, încât şi marele Grigorie se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut şi acolo se nevoia. De aici mergând la Locurile Sfinte, s-a mutat la Lavra sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe şi virtuţi şi aşa în pace s-a odihnit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului.

Sfântul Cosma arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, şi din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deşartă, şi a fost tuns în cinul monahicesc. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sineşi curăţindu-se, s-a făcut locaş al Sfântului Duh, şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători împotriva icoanelor şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe încercări a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Şi fiind ispitit şi chinuit de către cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători împotriva icoanelor, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia.

Această fericită, cu numele nemuririi, s-a născut din părinţi dreptcredincioşi în insula Eghina. Învăţând apoi Psaltirea şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; părinţii ei însă au însoţit-o fără voia ei cu bărbat; dar după şaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul ei cu sabia. Atunci sfânta înnoindu-şi gândul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu ajungă la a doua însoţire şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a ajuns la a doua însoţire. Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, zăbovea în rugăciuni, împărţindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a înduplecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era păgân. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie, unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea. Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu verdeţurile se hrănea, şi acestea la două zile. Apoi după patru ani a fost rânduită să fie stareţă schitului şi de atunci a voit să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici nu se cunoştea că este stareţă. Când dormea, nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniştii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, s-au dus la loc liniştit, unde din destul secerau roadele liniştii. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând sfânta mutarea sa către Dumnezeu şi vestind-o surorilor călugăriţe, mulţumea Domnului; iar pe ele adunându-le a rânduit pe cea care să fie în locul ei stareţă; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, făcând pentru surori rugăciune, şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 şi care de foc şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

apr.
19
sâm
Sf. Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mucenic Pafnutie
apr. 19 toata ziua
Sf. Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mucenic Pafnutie

Sf. Cuv. Ioan, de la Lavra cea Veche, din Palestina (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Pafnutie, de la Ierusalim (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Vincențiu, episcop de Collioure, în Franța (303) • Sf. Crescenţiu, ipodiaconul, de la Florenţa (†396) • Sf. Ier. Ioan, patriarhul Ierusalimului • Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul[1], episcopul Antiohiei Pisidei (814) • Sf. Ier. Trifon, arhiepiscopul Constantinopolului (933) • Sf. Cuv. Simeon, stareţul, de la Mănăstirea Filoteu, din Sfântul Munte Athos, ctitorul Flamurei Sfintei Treimi (1594) • Sf. Ier. Ioasaf[2], primul episcop de Alaska (1799) • Sf. Nou Mc. Agatanghel, de la Mănăstirea Esfigmenu, din Sfântul Munte Athos (1819) • Fer. Matroana, din Moscova (1952) • Sf. Ier. Victor Mărturisitorul, episcop de Glazov (1934), şi Sf. Sf. Nou Mc. Dimitrie, preotul, din Rusia (1942).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.

[2] Primul episcop ortodox pe continentul american.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 26

apr.
20
Dum
† Sf. Ierarh Teotim, episcopul Tomisului; Sf. Cuv. Teodor Trihina
apr. 20 toata ziua
† Sf. Ierarh Teotim, episcopul Tomisului; Sf. Cuv. Teodor Trihina

†) Sf. Ier. Teotim[1], episcopul Tomisului (sec. V) • Sf. Cuv. Teodor (Trihina), de la Constantinopol (sec. IV-V) • Sf. Ap. Zaheu Vameșul[2], episcop de Cezareea Palestinei (sec.I) • Sf. Mc. Sulpiciu şi Servilian, de la Roma, sub Traian (117) • Sf. Mc. Victor, Zotic, Zenon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona, Antonin și cei împreună cu dânşii (304) • Sf. Ier. Marcelin, episcop de Embrun, în Franța (374) • Sf. Sf. Mc. Anastasie Mărturisitorul[3], patriarhul Antiohiei (599) • Sf. Ceduala[4] (Caedwalla), rege de Wessex (689) • Sf. Cuv. Ioan Paleolavritul (sec. IX) • Sf. Cuv. Atanasie, ctitorul Mănăstirii Schimbarea la Față, din Meteora, în Grecia (1383) • Sf. Cuv. Ioasaf[5], al doilea stareţ al Mănăstirii Schimbării la Față, din Meteora (1423) • Sf. Cuv. Alexandru, din Oshevensk, în Rusia (1479) • Sf. Mc. Gavriil de la Bialystok, în Polonia (1690).

[1] Prieten al Sf. Ioan Gură de Aur, a participat la un sinod local din Constantinopol din anul 400 convocat de acesta împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului, apoi la un altul, din 403, la care ia apărarea Sfântului Ioan.

[2] Cf. Lc 19,5.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofizismului.

[4] Botezat de Papa Serghie, moare la Roma, fiind neofit, și este îngropat la Basilica San Pietro, de la Vatican.

[5] În lume a fost Ioan Uroș Paleologul, nepot al ţarului Serbiei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor. Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.

Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni. Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie al Antiohiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.

Sfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vaa pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.

Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

apr.
21
lun
Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, ep. de Benevento; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra, împărăteasa
apr. 21 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, ep. de Benevento; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra, împărăteasa

Sf. Sf. Mc. Ianuarie[1] episcop de Benevento, şi cei împreună cu dânsul: Procul, Soson şi Faust, diaconii, Dezideriu, citeţul, Eutihie şi Auction (†305) • Sf. Mc. Alexandra, împărăteasa[2], soţia împăratului Diocleţian, şi slugile ei: Apolo, Isachie şi Codrat (303) • Sf. Sf. Mc. Teodor și Filipa, mama sa, împreună cu Socrat şi Dionisie, doi soldaţi, din Perga Pamfiliei, azi Perge, în Turcia (138 şi 161) • Sf. Mc. Fermina[3], de la Civitavecchia, sub Diocleţian • Sf. Ier. Maximian, patriarhul Constantinopolului (434) • Sf. Ier. Ciprian, episcop de Brescia (†552) • Sf. Cuv. Beunie, stareţ evanghelizator în Ţara Galilor (sec. VI) • Sf. Cuv. Melruba, stareţ în Anglia (722) • Sf. Cuv. Atanasie Sinaitul, mărturisitorul[4] (sec. VIII) • Sf. Cuv. Alexie cel drept, din Bortsumana, în Rusia (1848) • Sf. Nicolae, mărturisitorul, preot în Rusia (1933).

[1] În timpul persecuţiei lui Diocleţian, în preajma anului 305, Sfântul Ianuarie, episcop de Benevento, a fost arestat, alături de diaconul său, Faust, şi de citeţul Dezideriu, pe când îl cerceta în închisoare pe diaconul Soson. Închişi pentru că erau creştini, au mărturisit cu tărie credinţa lor, refuzând închinarea la idoli, drept pentru care au primit mucenicia. Moaştele Sfântului Ianuarie au fost mutate de la Pozzuoli la Napoli, în 431 şi, tot din acea perioadă, datează şi icoana Sfântului în catacombele de la Capodimonte, unde Sfântul Ianuarie este reprezentat în veşminte episcopale.

[2] A pătimit împreună cu Sf. M. Mc. Gheorghe.

[3] Fiica lui Calpurino Pisone, prefect al Romei.

[4] Mărturisitor al dreptei credințe în fața monofizitismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.

Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirca pătimirii sfântului sfinţitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu el.

În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: “Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat.” Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: “M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul.” Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: “Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?” Răspuns-a sfântul: “Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: “Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?” Răspuns-a sfântul: “De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia.” Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: “Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte.”

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: “Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dânsul.” Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: “Cum îţi este numele?” Răspuns-a popa: “Dioscor îmi este mie numele.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?” Răspuns-a Dioscor: “Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură.” Zis-a guvernatorul: “Au doară, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?” Răspuns-a Dioscor: “Dia şi ceilalţi zei cu dânsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc.” Zis-a guvernatorul: “Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?” Zis-a Dioscor: “Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc.” Zis-a guvernatorul: “Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti.” Răspuns-a Dioscor: “Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor.” Atunci Dioscor căzând către mucenicul lui Hristos, a zis: “Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine”; şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzându-l, tare a strigat: “Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rânduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu.” Şi acestea zicând şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tâlharul pe cruce raiul.

După săvârşirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicându-l şi de un cal sălbatic legându-l, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rânduială purtându-se, peste prăpastii căzând s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunând aceasta la toţi, au strigat: “Mare este Dumnezeul creştinilor.” Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amândoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale.” Aşa sfântul rugându-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorâse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: “Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea”; şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, şi văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis către ai săi: “Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul.”

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingându-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimântat şi sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: “Oare, tu eşti maica lui Teodor?” Răspuns-a fericita: “Eu sunt.” Zis-a către dânsa guvernatorul: “Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă.” Iar ea a răspuns: “Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă.” Zis-a guvernatorul: “De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie.” Şi îndată a poruncit ca pe sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Alexandra împărăteasa şi a slugilor ei Apolo, Isachie şi Codrat.

Alexandra muceniţa lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului. De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolo şi Isachie şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muritorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Şi înfăţişându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo şi Isachie, iarăţi să fie puşi la închisoare, şi să fie ucişi cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constan-tinopol, unde strălucind cu starea şi cinstea vieţii lui, şi cunoscut fiind ca isteţ cu mintea şi foarte învăţat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie. Ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împăratului şi a tot poporul. Şi bine păstorindu-ţi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzind-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinţi părinte al nostru lăsând lumea şi cele din lume şi luându-şi crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; şi dorind de mai mare nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se la cinstitele locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstreasca petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le. Deci, făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor părinţi, şi cuvinte de suflet folositoarc alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 24

apr.
22
mar
Sf. Ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei
apr. 22 toata ziua
Sf. Ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei, azi Fethiye, în Turcia (613) • Întâlnirea Sf. Apostol Natanail, (Simon Zelotul), cu Domnul Hristos[1] • Sf. Mc. Nearh (258) • Sf. Sf. Mc. Soterie, episcopul Romei (†174) Sf. Sf. Mc. Caius I[2], episcopul Romei, sub Diocleţian şi Maximian (†296) • Sf. Mc. Epipod şi Alexandru, de la Lyon, în Franța (178) • Sf. Ier. Leon, mărturisitorul, episcop de Sens, în Franța (541) • Sf. Mc. Frați (Atwald), din Anglia (686) • Sf. Sf. Nou Mc. Eustatie, preotul, din Rusia (1918) • Sf. Sf. Mc. Platon[3], episcop de Banja Luka, în Boznia (1941).

[1] Cf. In 1, 45-50.

[2] A fost nepotul împăratului Diocleţian. El a primit mucenicia prin decapitare, din ordinul împăratului Maximian, şi a fost îngropat în Catacombele San Callisto. De aici moaştele sale au fost luate şi aşezate la Roma într-o capelă personală a familiei Barberini.

[3] Mucenicit de bozniacii catolici.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei.

Acest sfânt se trăgea din ţara galatilor, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremea lui Iustinian cel bătrân, părând a nu fi de naştere lăudată, fiindu-i naşterea neche-zăşuită şi întunecată, căci se zice că maică-sa Maria, strălucind în frumuseţe şi daruri, a atras la dânsa pe oarecare din curierii împărăteşti, anume Cosma, din care s-a născut cuviosul; dar ar fi fost fără cuviinţă şi de mustrare a ascunde cele de după naşterea lui sau rele dinainte de naştere; că îndată într-acea noapte ce s-a unit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr şi a intrat în pântecele ei, ceea ce arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Iar sfântul ca această înţelegere să fie împlinită mai apoi, căci dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu şi a sfântului mucenic Gheorghe, atât cât i se părea că este totdeauna cu dânsul de-l învăţa şi-l făcea a înainta spre cele mai bune dorinţe şi cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască şi minunată dragoste. Făcând el aşa, şi înaintând cu fiecare suişi se arăta pururea sfântul. A fost numărat întâi în ceata călugărilor. După aceea trecând prin treptele ce duc spre culmea virtuţii şi îmbogăţindu-se cu lucrarea minunilor, ca dovadă a desăvârşitei virtuţi şi a apropierii de Dumnezeu, a fost ridicat la marea înălţime a arhieriei, şi i s-a încredinţat Biserica Anastasiopolei. Acolo învăţând el pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu, şi îndrumându-i a face cele ce se cuvin, şi tămăduind pretutindenea pe cei de un neam prin minuni şi prin fapte minunate, pe toţi uimind; şi arătându-se minunat şi iubit la împăraţi şi la arhierei, şi proorocind multora cele ce aveau să fie, şi-a încheiat viaţa primind cu zâmbire cuvioasă pe îngerii ce aveau să-l ia. Se spune că cu puţin înaintea morţii, i s-a arătat în vis strălucitul mare mucenic Gheorghe şi i-a dat un toiag. Apoi i s-a arătat iarăşi călare pe un cal, trăgând cu sine şi alt cal, pe care a poruncit cuviosului să încalece, arătându-i cu aceste vedenii dinainte calea ce avea să facă de acolo.

Mai multe despre sfântul Teodor Sicheotul pe OrthodoxWiki.org.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nearh, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea întâlnirii cu Hristos a sfântului apostol Natanael.

Acest sfânt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pce Care aflându-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: “Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii” (Ioan I, 46). Mergând Natanail şi văzând pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu adevărat, s-a sfârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

apr.
23
mie
†) Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie
apr. 23 toata ziua
†) Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie

†) Sf. Mare Mc. Gheorghe[1] purtătorul de biruinţă (†304), mucenicit în Nicomidia, sub Dioclețian

Sf. Mc. Valerie • Sf. Mc. Felix, preotul, Fortunat şi Achilea, de la Lyon, în Franța (212) • Sf. Mc. Donat şi Terinos (sec. III) • Sf. Mc. Anatolie şi Protoleon, ofițeri de gardă, Sf. Mc. Atanasie, cel dintre fermecători și Sf. Mc. Glicherie, plugarul, care au pătimit împreună cu Sf. M. Mc. Gheorghe (303) • Sf. Ier. Marolie[2], mărturisitorul, episcop de Milano (†423) • Sf. Cuv. Gheorghe, cel nebun pentru Hristos, din Cencursk, în Rusia (1462) • Sf. Nou Mc. Gheorghe Cipriotul, de la Ptolemaida, în Palestina (1792) • Sf. Nou Mc. Lazăr Bulgarul (1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Igor (†1918) și Ioan, preoții, din Rusia (1940).

[1] Era oștean nobil din Capadochia. O parte din moaștele Sfântului Gheorghe se află la Portofino, în provincia Liguria, mutate aici de la Genova. În secolul al VIII-lea, papa Zaharia (741-752) a mutat capul Sfântului Gheorghe de la Laterano la S. Giorgio in Velabro, unde se află şi astăzi, în altarul principal. În anul 1600, o parte din  aceste moaşte au fost trimise la Ferrara. O bucată din capul Sfântului a fost adusă în anul 1462, din insula Eghina, de către amiralul Vittore Capello şi dăruită monahilor de la mănăstirea San Giorgio Maggiore din Veneţia, unde se păstrează şi astăzi în dulapul cu moaște. Tot la Veneţia, în biserica San Marco, se află și alte două oase din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

[2] De neam sirian.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

apr.
24
joi
†) Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mucenic Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta
apr. 24 toata ziua
†) Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mucenic Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta

Sf. Ier. Mărt. Ilie Iorest (1640-1643), Simion Ștefan (1656) și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei (1680) • Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul, din Maramureş (1711)Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin, soldaţi romani muceniciți la Durostor, în cetatea Moesiei (303-305) · Sf. Cuv. Elisabeta, făcătoarea de minuni, din Tracia (sec. VI) • Sf. Mc. Sava Stratilat şi cei 70 de Mucenici care au crezut prin el, de la Roma, sub Aurelian (†272) • Sf. Mc. Alexandru şi cei 34 împreună cu dânsul, de la Lyon, în Franța (177) • Sf. Mc. Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi cei 40 împreună cu dânşii, care au crezut în Hristos văzând minunile ce se făceau prin Sf. M. Mc. Gheorghe (303) • Sf. Ier. Ives, episcop persian și apoi pustnic în Anglia (sec. VI) • Convertirea Sf. Ier. Augustin al Iponei[1], azi în Algeria, la Milano • Sf. Toma, cel nebun pentru Hristos (546/560) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Brescia (†586) • Sf. Ier. Meletie[2], primul episcop de Londra, apoi arhiepiscop de Canterbury (624) • Sf. Ier. Vilfridie (Wilfrid), episcop de York, Marea Britanie (sec. VII) • Sf. Cuv Egbertie (Egbert), de la Lindisfarne, trăitor în insula Iona, în Scoția (729) • Sf. Cuv. Sava şi Alexie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. Duca, croitorul, din Mitilene, mucenicit la Constantinopol (1564) • Sf. Mc. Nicolae, din Magnezia, azi Manisa, în Turcia (1795) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Sf. Gheorghe, din Muntele Athos.

[1] Ziua botezului lui săvârșit de Sf. Ier. Ambrozie al Milanului, cel care l-a și convertit la dreapta credință și l-a catehizat în vederea botezului.

[2] Trimis în Marea Britanie de către Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got. Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat. Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.

Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli. Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: “Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: “Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.

După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii. În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis. Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 19

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com