Calendar

Hits: 22093

mart.
11
mar
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie
mart. 11 toata ziua
Sf. Ierarh Sofronie, patr. Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie

Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†639) • Sf. Sf. Mc. Pionie, preotul bisericii din Smirna, azi în Turcia (†215) • Sf. Mc. Trofim şi Talu, de la Laodiceea, azi în Turcia (†300) • Sf. Mucenici ce prin foc s-au săvârșit, în Antiohia, sub Maximian (†300) • Sf. Mc. Gorgonie și Fermie, de la Nyssa, în Bitinia (sec. III) • Sf. Cuv. Gheorghe Sinaitul (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Vigiliu, episcop de Auxerre, în Franța (†685) • Sf. Ier. Vindician Mărturisitorul, episcop de Arras și Cambrai, în Franța (†712) • Sf. Ier. Benedict (Crispus), episcop de Milano [1](725) • Sf. Ier. Ingusie (Oengus), episcop în Irlanda (†824) • Sf. Sf. Mc. Evloghie[2], preotul, din Cordoba, în Spania (†859) • Sf. Teodora, regina Epirului, în Grecia (sec. XIII) • Sf. Eftimie, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1458) • Sf. Cuv. Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni • Aducerea moaştelor Sf. Mc. Epimah în Constantinopol • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Vrața, în Bulgaria (†1813) • Sf. Cuv. Alexie, stareţul Schitului Goloseievo, din Kiev, în Ucraina (†1917) • Sf. Cuv. Mărt. Patrichie, ieromonahul, din Rusia (†1933).

[1] A construit un adăpost pentru femeile care se pocăiau.

[2] Ucis de saracinii musulmani.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

mart.
12
mie
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog
mart. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

Sf. Cuv. Teofan[1] Mărturisitorul din Muntele Sigriana (†818) • Sf. Ier. Grigorie Dialogul[2], episcopul Romei (604) • Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog[3] (†1022) • Sf. și Dreptul Finees, nepotul lui Aaron (sec. XII î.Hr.) • Sf. 9 Mucenici • Sf. Petru, diaconul[4], ucenicul Sf. Grigorie Dialogul (605) • Sf. Mc. Mamilian[5], de la Roma • Sf. Ier. Pavel, episcop de Leon, în Anglia (†572) • Sf. Cuv. Mur, întemeietorul Mănăstirii Fahon, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Nicodim, din Mammola, Calabria (990) • Sf. Dimitrie cel jertfit, regele Georgiei (†1289) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Care, pentru apărarea cinstirii sfintelor icoane, a fost întemnițat, sub Leon Armeanul, timp de doi ani, și apoi deportat în Samotracia.

[2] Autor al Dialogurilor, în care prezintă vieți ale sfinților contemporani cu el, pentru a întări conștiința poporului în sfințenie. De aici i se mai trage și numele de Dialogul. În zilele din săptămână din timpul Postului Mare, se slujește Sfânta Liturghie atribuită lui, al cărui text și ritual se pare că le-a adus de la Constantinopol unde, înaine de a fi papă, a petrecut mai mulți ani, ca trimis al papei la curtea imperială. Moaştele sale se află în Basilica San Pietro de la Vatican.

[3] Se prăznuiește și pe 12 octombrie.

[4] Al cărui nume a fost folosit de către Sf. Grigorie în Dialoguri.

[5] Osemintele Sfântului Mamilian de află sub altarul central al bisericii Santa Maria in Monticelli. Diario Romano indică aici, în afară de moaștele sale, și pe cele ale Sfinților Mucenici Mamilian, Eustație, Procol, Golbodeu și Nimfa, fecioara, muceniciți la Palermo. O parte din moaștele sfinților mucenici mai sus amintiți, a fost mutată la Palermo, în anul 1966.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana.

Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă. După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială. Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i: “Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare”. Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis: “O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu”.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva. Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul. Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei.

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii. Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă. După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo. Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.

“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;  De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel”.  (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: “Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



ARTICOLE DE LA SFINȚI

Sfântul Simenon Noul Teolog, cel care s-a rănit cu dragostea lui Dumnezeu


 

Hits: 10

mart.
13
joi
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia
mart. 13 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului (†842)[1] • Sf. Mc. Hristina (Cristina), fecioara, din Persia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Publiu, episcop de Atena, sub Marc Aureliu (†161/180) • Sf. Mc. African, Publiu şi Terenţiu (sec. III) • Sf. Ier. Marius, episcop de Sevasta, în Armenia • Sf. Mc. Aviv, din Ermupolis, insula Syros, în Grecia  • Sf. Cuv. Vincenţiu, monah la Magny, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Mochemochie (Mochoemoc), stareț în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Geraldie (Gerhald), stareţ la Mayo, în Irlanda (†732) • Sf. Sf. Mc. Ruderichie (Rodrigo), preotul și Solomon, uciși de mauri, la Cordoba, în Spania (†857).

[1] Apărător al sfintelor icoane, Sfântul Ierarh Nichifor fusese exilat la Marmara, în Propont, și unde a și adormit, în ziua de 2 iunie. În ziua de 13 Martie, zi în care a fost exilat, a fost readus de către arhiepiscopul Metodie al Constantinopolului și așezat în biseric Sfinții Apostoli.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte. Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane. Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie. Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane. Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.

După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail: “Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol”. Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor. Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie. Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani. Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol. Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare. Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

mart.
14
vin
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul
mart. 14 toata ziua
Sf. Cuvios Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru, preotul

Sf. Cuv. Benedict[1] din Nursia (550) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, preotul, din Pidna, Macedonia (†310) • Sf. 47 de Mucenici, botezați de Sf. Ap. Petru în temnița Mamertina, de la Roma (67) • Sf. Mc. Fronton, Alexandru şi Dionisie, soldaţi din Tesalonic (†285/305) • Sf. Ier. Inochentie, episcop de Verona (sec. IV sau V) • Sf. Sf. Mc. Leon, episcopul, mucenicit de arieni la Roma • Sf. 2 Cuv. Mucenici[2], uciși de longobarzi, în Valeria, azi Regiunea Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Evshimonie Mărturisitorul[3], episcopul Lampsa-cului, în Grecia  (sec. IX) • Sf. Rostislav-Mihail, prinţ de Kiev, în Ucraina (†1167) • Sf. Ier. Teognosie, mitropolitul Kievului (†1353) • Sf. Ioan cel nebun pentru Hristos, de la Iurieviț, în Rusia (†1893).

[1] Sfântul Benedict a fost îngropat la Mănăstirea Montecassino, în capela Sfântul Ioan Botezătorul, alături de sora sa, sfânta Scolastica. După distrugerea mănăstirii în bombardamentul din 1944, de sub dărâmături a reapărut această capelă cu osemintele celor doi frați, punând capăt astfel legendei apărute în secolul al VIII-lea care spunea că moaștele celor doi sfinți ar fi fost mutate în abația Fleury din Franța. Dintr-o recunoaștere științifică din anul 1950 asupra osemintelor de la Montecassino, reiese că este vorba de un trup masculin și unul feminin, iar oasele din trupul Sfântului Benedict sunt aproape complete și corespund cu cele din brațul Sfântului păstrat la Brescia încă din secolul al VIII-lea.

[2] După ce fuseseră legați de un copac și uciși, cei doi cuvioși mucenici au fost auziți cântând psalmi de către ucigașii lor, după cum amintește Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Dialoguri (cap. 4, 21).

[3] Apărător al cinstirii sfintelor icoane, sub împăratul Teofil.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia.

Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, încă de pe când era tânăr şi bărbat nedesăvârşit, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde, prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni şi tămăduiri. Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au păstrat pe larg în istoria vieţii lui. De aici aflăm că el a săvârşit tot felul de minuni: a înviat morţi, a vestit de mai înainte cele viitoare şi a vorbit despre cei ce erau departe ca şi cum ar fi fost de faţă. Trebuie însă să nu uităm un lucru de mare însemnătate, şi anume că, mai înainte de a se muta la Domnul a grăit în chip profetic celor care se găseau împreună cu el şi a adus şi la cunoştinţa celor ce se găseau departe că se va întâmpla şi un semn oarecare, prin care vor cunoaşte cu toţii că s-a despărţit de trup.

Astfel, cu şase zile mai înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată după aceasta a fost cuprins de o fierbinţeală puternică, iar trupul lui timp de şase zile a fost scuturat de friguri. În ziua a şasea a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde fiind dus, după ce s-a cuminecat cu Sfintele Taine, stând în mijlocul ucenicilor săi, care îl sprijineau, şi-a ridicat mâinile către cer şi în felul acesta, privind în sus şi rugându-se, şi-a dat sfinţitul său duh.

În aceeaşi clipă, doi fraţi, dintre care unul se găsea stând liniştit în chilia lui, iar altul locuia mult mai departe, au avut aceeaşi vedenie. Astfel şi unul şi celãlalt au văzut un drum minunat care se întindea de la chilia cuviosului Benedict până la cer, către răsărit, şi care era aşternut tot cu veşminte preţioase şi strălucitoare de mătase, iar pe acest drum se găseau şi vreo câţiva oameni minunaţi, care ţineau făclii în mâini şi care în rânduială desăvârşită se suiau. Un alt bărbat, îmbrăcat în alb, şi el şi strălucitor de lumină, care se găsea alături, i-a întrebat dacă ştiu al cui este drumul acesta, pe care ei, privindu-l cu mintea lor, îl găsesc atât de minunat. Dar aceia răspunzându-i că nu ştiu, cel ce s-a arătat lor, le-a zis: Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urcă la ceruri”. După ce aceştia şi-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au înţeles, fiecare în parte, că sfântul Benedict se săvârşise din viaţă, ca şi cum ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut săvârşindu-se.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitor Eushimon, episcopul Lampsacului.

Sf. Eushimon Mărturisitorul, Episcopul Lampsacului, a trăit în Asia Mică, pe coasta Peninsulei Dardanele, fiind recunoscut pentru viaţa virtuoasă şi sfânta pe care o ducea. El a suferit pentru sfintele icoane sub împăratul iconoclast Teofil (829-842). După ce a fost întemniţat, a fost trimis în exil unde s-a stins din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 40

mart.
15
sâm
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau
mart. 15 toata ziua
Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau

Sf. Mc. Agapie şi cei şapte împreună cu dânsul: Plisie, Romil, Timolau, Alexandru, Alexandru, Dionisie şi Dionisie (†303) • Sf. Ap. Aristobul, episcop al Britaniei, fratele Sf. Ap.  Barnaba (sec. I) • Sf. Mc. Nicandru, din Egipt (†302) • Sf. Cuv. Spechiosie[1], de la Capua (555) • Sf. Ier. Probie, episcop de Rieti, în Lazio (570) • Sf. Ier. Zaharia, episcopul Romei (752) • Sf. Ier. Valer, arhiepiscop de Ravena (812) • Sf. Cuv. Nicandru, din Gorodeț, la Nijnîi Novgorod, în Rusia (†1603) • Sf. Nou Mc. Manuil Criteanul, mucenicit de turci, la Hios, în Grecia (†1792) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexie, protoiereul, Dimitrie, preotul (†1938), şi Mihail, protoiereul, din Rusia (†1940).

[1] Monah de la Mănăstirea Montecassino, ucenic al Sf. Cuv. Benedict de Nursia. Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei amintește, în Dialoguri, că fratele lui i-a văzut sufletul urcând la cer.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Agapie şi a celor şapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru şi doi Dionisie.

Aceşti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (244-311). Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt. Legându-şi cu toţii laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creştini. Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă nici cu ameninţări şi nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba.

Acesta a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea şi slujind în tot timpul marelui apostol, de către care a şi fost hirotonit episcop în ţara britanilor, unde trăiau nişte oameni sălbatici şi cruzi. Şi cu toate că aceştia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin pieţe, el a izbutit să aducă pe mulţi dintre ei la Hristos. Şi după ce a întemeiat multe biserici în care a aşezat preoţi şi diaconi, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nicandru, cel din Egipt.

Sfântul Nicandru a trăit şi el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie şi legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaştelor mucenicilor, pe care cu cucernicie şi cu cinste le aşeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămăşitele unor mucenici aruncate astfel şi fără nici o grijă, venind în timpul nopţii şi adunându-le le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Manuil Criteanul (Manuel Cretanul) care a mărturisit în Hios, la anul 1792, şi care, de sabie fiind tăiat, s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 15

mart.
16
Dum
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos
mart. 16 toata ziua
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos

Sf. Mc. Sabin Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Hristodul, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sf. Ioan Teologul din insula Patmos, în Grecia (†1093) • Sf. Mc. Papa, din Licaonia (†310) • Sf. Sf. Mc. Alexandru I[1], episcopul Romei (117) • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Aquileia, în Friuli, Tațian diaconul, Dionisie, Felix și Larghie, muceniciți sub Numerian (284) • Sf. Mc. Chiriac, diaconul, Larghie şi Smaragdie, și cei 20 împreună cu dânșii, de la Roma, sub Dioclețian (†304) • Sf. Sf. Mc. Valentin, episcop de Terracino, în Umbria și Sf. Mc. Damian, diaconul său (†312) • Sf. Mc. Roman din Parion, azi Biga, în Turcia • Sf. 10 Mucenici din Fenicia • Sf. Ier. Agapit, episcop de Ravena (†341) • Sf. Cuv. Anina, făcătorul de minuni, nevoitor în Mesopotania • Sf. Mc. Iulian, din Cilicia Armeniei • Sf. Ier. Ioan, de la Mănăstirea lui Rufie, în Calcedon, azi Kadıköy, în Turcia • Sf. Cuv. Finian, stareţul, din Irlanda (†560) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nicopole, apoi pustnic pe lângă Orleans, în Franța (†1000) • Sf. Cuv. Pimen cel nebun pentru Hristos, şi Sf. Cuv. Antonie, împreună nevoitor (sec. XII) • Sf. Dimitrie al II-lea cel Evlavios, regele Georgiei (†1289) • Sf. Nou Mc. Malachia, de la Ierusalim (†1500) • Sf. Ier. Serapion, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1516) • Sf. Ier. Ambrozie Mărturisitorul, patriarhul Georgiei (†1927).

[1] Moaştele Sfântului Alexandru, episcop al Romei, se află în biserica San Lorenzo in Lucina din Roma. Pomenit și în 3 mai, data la care s-a săvârșit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit. Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul. Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: “Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă”. Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: “Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!” După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul (“robul lui Hristos” în greceşte). A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 20

mart.
17
lun
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Cuv. Teostirict, imnograful
mart. 17 toata ziua
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Cuv. Teostirict, imnograful

Sf. Cuv. Alexie[1], omul lui Dumnezeu, nevoitor la Edessa și la Roma (411) • Sf. Cuv. Teostirict imnograful, mărturisitor pentru cinstirea sfintelor icoane (sec. VIII) • Sf. Mc. Alexandru, Teodor, Nicandru, Artemie, Teodor, Sisian, Polion și Crescențian[2], de la Roma (sec. I) • Sf. Mc. Marin, din Cezarea Capadociei, azi în Turcia • Sf. Ier. Patrichie (Patrick), luminătorul Irlandei (†461) • Sf. Cuv. Ghertruda din Nivelles, în Belgia (†659) • Sf. Mc. Pavel, apărător al cinstirii sfintelor icoane (†767) • Sf. Cuv. Vitburga (Withburga), întemeietoarea Mănăstirii Dereham, în Anglia (†743) • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii din Koliazino, în Rusia (†1483) • Sf. Cuv. Gavriil cel tânăr, de la Garedja, în Georgia (†1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexandru, preotul (†1919), şi Victor, protoiereul, din Rusia (†1942).

[1] Osemintele Sfântului Alexie, împreună cu cele ale Sfântului Bonifaciu, sunt cinstite în biserica Santi Bonifacio ed Alessio din Aventino (Roma). Ele se află în racla din marmură de sub altarul central. Capul Sfântului Alexie se află pus într-o raclă-bust din argint.

[2] Moaşte în biserica San Silvestro e San Martino ai Monti din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Alexie, omul lui Dumnezeu.

Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pavel, care, pentru sfintele icoane, în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Teostirict Mărturisitorul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marin, care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Marin, din dragoste mistuitoare pentru Mântuitorul Hristos, a distrus un templu al idolatrilor în timpul unui festival păgân, călcând în picioare sacrificiile lor şi declarându-se creştin. După ce a fost crunt torturat, sfântului i s-a tăiat capul.

Tot în această zi s-a întâmplat şi pedeapsa înfricoşătoare a cutremurului, care, cu iubire de oameni, a fost adusă asupra noastră şi din care, mai presus de orice nădejde, ne-a izbăvit pe noi Domnul cel iubitor de oameni. Şi s-a întâmplat aceasta în vremea împăratului Constantin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul şi Iluminătorul Irlandei (383-461).

Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.

Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept “Iluminătorul Irlandei”.

Cartea sa autobiografică “Confesiuni” cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera “un păcătos”, cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. “Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El.”

Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE DE LA SFINȚII ZILEI

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu


Hits: 72

mart.
18
mar
Sf. Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim
mart. 18 toata ziua
Sf. Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusa-limului (†386) • Sf. Mc. Trofim, Evcarpie şi cei împreună cu dânşii (†300) • Sf. 10.000 de Mucenici • Sf. Maria[1], sora lui Lazăr (sec. I) • Sf. Ier. Fredian[2], episcop de Lucca (588) • Sf. Cuv. Finian, din Aberdeen, în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv.  Chilian (Kilian)[3], din Irlanda (înc. sec VII) • Sf. Ier. Chiril, episcop de Astrahan, în Rusia (†1576).

[1] Cea care stătea la picoarele Domnului și asculta cuvintele Lui și care, înainte de pătimirea Sa, i-a uns picioarele cu nard şi le-a şters cu părul capului său.

[2] Sfântul Fredian s-a născut în Irlanda în secolul al VI-lea. La Lucca a ajuns în urma unui pelerinaj pe care l-a făcut la Roma pentru a se închina la mormintele mucenicilor și ale apostolilor. A trăit un timp ca și pustnic în munții din jur, până când a fost ales episcop de Lucca, misiune căruia și-a închinat viața. Moaștele sale se află astăzi în orașul Lucca din Toscana, al cărui ocrotitor este.

[3] Ucenic al Sf. Columban de la Bobbio și misionar în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.

Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.

Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară.

Tot în această zi, pomenirea celor zece mii de mucenici, care s-au săvârşit tăindu-li-se capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi cei împreună cu dânşii.

Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinţii mucenici aceştia, Trofim şi Evcarpion, se găseau în oaste şi fiind puternici la trup şi îndrăzneţi, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învăţătura creştină, prigoneau şi ei pe creştini şi ajunseseră nişte vrăjmaşi preaînverşunaţi ai creştinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau şi pe alţii îi ocoleau.

Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi au mai auzit şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea: “Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor”. Auzind glasul acesta, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, au căzut la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau: “Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui”. Iar după ce au zis acestea plini de frică, norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit un glas din el zicând: “Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!” Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, au zis ca dintr-o gură: “Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!” După ce au zis ei acestea, norul unindu-se iarăşi laolaltă s-a urcat la cer. Iar ei plângând mult, s-au întors din drumul lor; şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, i-au îmbrăţişat ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le-au spus să se ducă la casele lor.

Dar mai-marele locului aflând acestea s-a umplut de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, i-a întrebat care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce ei au istorisit însă toată vedenia pe care au avut-o, în toate amănuntele, mai-marele locului a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce s-a făcut aceasta li s-au strujit coastele cu căngi de fier şi li s-au frecat rănile cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I. Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multã mânie împotriva lor, a dat poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului s-a împlinit, sfinţii intrând în cuptor, au primit acolo cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Mariei, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.

Matei 26, 6-13 :

Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.

Marcu 14, 3-9 :

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir@ de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

Ioan 12, 1-8 :

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Sfântul Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului (387)

Hits: 16

mart.
19
mie
Sf. Mc. Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian, diaconul
mart. 19 toata ziua
Sf. Mc. Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian, diaconul

Sf. Mc. Hrisant, Daria[1], soția sa, şi cei împreună cu dânşii: Sf. Mc. Claudiu Tribunul, Ilaria, soţia sa, şi Iason şi Mavru, fiii lor, de la Roma, sub Numerian (†284) • Sf. Sf. Mc. Diodor[2], preotul, şi Marian, diaconul, de la Roma (283) • Sf. Mc. Panharie, din Nicomidia (302) • Sf. Mc. Cvint, Cvintilia, Cvartilia, Marcu și cei împreună cu dânșii, de la Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Ioan, de neam sirian, întemeietorul Mănăstirii de la Civitta-di-Penne, lângă Spoleto, în Umbria (sec. VI) • Sf. Mc. Alcmund, din Scoţia (†800) • Sf. Inochentie, de la Vologda, în Rusia (†1521) • Sf. Nou Mc. Dimitrie Strungarul (†1564) • Sf. Ioan Mărturisitorul, citețul, din Rusia (†1932).

[1] Moaștele Sfinților Mucenici Hrisant și Daria au fost mutate în secolul al IX-lea, din cimitirul de pe Via Salaria în Biserica San Giovanni in Laterano din Roma; de aici, o parte din ele au fost mutate la o mănăstire din Germania, iar în anul 947, au fost dăruite catedralei din Reggio Emilia, unde se află până astăzi, în două relicvarii de bronz în forma busturilor celor doi sfinți. O parte din moaștele lor se cinstesc în biserica Ss. XII Apostoli din Roma. Alte părticele se află sub altarul principal al bisericii Santa Lucia del Gonfalone și la biserica Santa Maria in Cosmedin.

[2] De la Sfântul Mucenic Diodor se păstreză moaşte în biserica Santa Maria dei Miracoli din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.

Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena. Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor. După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.

Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Claudiu Tribunul, soţia sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru, împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Tribunul Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii. Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toţi să fie executaţi. Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi. Creştinii au înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune. Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi chinuită. Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi apoi şi-a dat sufletul întru Domnul. Un servitor a îngropat-o în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au săvârşit.

Sfinţii Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Într-o peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici. Ei au făcut slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Dar, auzind de faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru au primit şi ei cununa muceniciei. Doi dintre cei martirizaţi în peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe când împărăţeau în vechea Romă împăraţii Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi moartea în tot felul de chinuri. Pe atunci trăia şi un oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea Vilapatis. Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare. Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit. Pentru toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate credinţele şi toate cugetele împăratului. Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să se bucure de toată cinstea şi odihna.

Auzind acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască prin scrisori. Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul; după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată. Şi i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său. Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga: “Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta”.

Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de îndată pe împărat, care a zis: “Ştiaţi că Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în religia galileenilor?” “Deci, spuneţi-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?” Iar aceia i-ai zis: “Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine”. Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie de faţă la moartea lui. Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât. Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



 

Hits: 68

mart.
20
joi
Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit
mart. 20 toata ziua
Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

Sf. Cuv. Mucenici ucişi de arabi în Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit, în Țara Sfîntă (†679) • Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul[1], episcopul Apoloniadei, azi în Albania • Sf. Mc. Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia, cele şapte femei din Amisus, în Pont, azi Samsun, în Turcia (†310) • Sf. Mc. Maria, din Perga Pamfiliei • Sf. Mc. Rodian • Sf. Mc. Achile, eparhul • Sf. Mc. Lolion • Sf. Mc. Emanuel • Sf. Zavulon şi Suzana, părinţii Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (sec. IV) • Sf. Gratie, diaconul, și Marcel, ipodiaconul, de la Forli (400) • Sf. Ier. Martin, episcop de Braga, în Portugalia (†579) • Sf. Ier. Cutbertie (Cuthbert), episcop de Lindisfarne, în Anglia, şi Sf. Cuv. Herbert, pustnicul, prietenul său (†687) • Sf. Mc. Artchil al II-lea, regele Georgiei (†744) • Sf. Mc. Mihail Savaitul (†796) • Sf. Cuv. Eufrosin, de la Lacul Albastru, în Rusia (†1612) • Sf. Nou Mc. Miron Criteanul (†1793).

[1] Pătimitor pentru cinstirea sfintelor icoane, fiind exilat.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit.

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.

În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.

După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.

În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.

Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea. Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.

Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.

Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.

Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Apoloniadei.

Acest preacuvios părinte al nostru şi mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei şi era nu numai credincios şi evlavios şi cu totul drept în credinţa lui, ci şi milostiv şi plin de dragoste faţă de oameni, vestit în cunoştinţe şi în cuvânt. Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi neplecându-se, a fost condamnat la surghiun şi supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia.

Aceste şapte sfinte femei au trăit pe vremea împăratului nelegiuit Maximian. Acesta pornind o prigoană mare împotriva creştinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în faţa mai-marelui cetăţii aceste şapte femei pline de curaj. Şi mărturisind că sunt creştine şi spunând mai-marelui cetăţii că este un om crud, lipsit de omenie şi vrăjmaş, mai întâi au fost lovite cu toiege, după ce au fost dezbrăcate; apoi li s-au tăiat sânii cu sabia. După aceasta au fost spânzurate şi li s-au sfâşiat trupurile cu gheare de fier, până când li s-au văzut cele dinăuntru şi în cele din urmă au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-şi astfel sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mărturisit în Creta, la anul 1793 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 16

mart.
21
vin
Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Ier. Toma, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion
mart. 21 toata ziua
Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Ier. Toma, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion

Sf. Iacob Studitul, mărturisitorul[1], de la Constantinopol (†824) • Sf. Ier. Toma, patriarhul Constantinopolului (†610) • Sf. Cuv. Serapion[2], din Arsinoe, în Egipt (sec. IV) • Sf. Ier. Serapion[3], episcop de Thmuis, în Tebaida Egiptului, ucenicul Sf. Antonie cel Mare (356) • Sf. Mc. Filimon şi Domnin • Sf. Ier. Birilie, episcop de Catania, ucenic al Sf. Ap. Petru (90) • Sf. Cuv. Lupicinie, stareț la Condat, în Franța (†480) • Sf. Cuv. Endean, stareţul, din Irlanda, întemeietor a zece mănăstiri (†530) • Sf. Cuv. Sofronie, stareţul Mănăstirii Sf. Teodosie, din Țara Sfântă (†542) • Sf. Nou Mc. Mihail, din Agrafa, în Grecia (†1544) • Sf. Cuv. Serafim schimonahul, din Virița, în Rusia (†1949).

[1] Cinstitor al sfintelor icoane.

[2] Părinte al multor monahi. A nu se confunda cu Sf. Ier. Serapion, episcop de Thmuis, ucenicul Sf. Antonie cel Mare, pomenit în aceeași zi.

[3] Care a primit unul dintre cojoacele Sf. Cuv. Antonie. De la el a rămas un Evhologiu, cuprinzând anaforaua lui și alte rugăciuni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul.

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri. Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane. În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu. După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni. Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau. Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului. Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare. După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel. Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos. Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una. Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă. Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii. După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit.

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea. Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos. A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani. Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia).

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin


 

Hits: 13

mart.
22
sâm
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian
mart. 22 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Ancira (†363) • Sf. Mc. Drosida, fiica împăra-tului Traian, şi cele 5 mucenițe împreună cu dânsa (115/116) • Sf. Ier. Epafrodit, ucenic al Sf. Ap. Petru, primul episcop de Terracina, în Lazio (sec. I) • Sf. Pavel (Serghie), episcop de Narbonne, în Franța, ucenic al Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Calinica şi Vasilisa (†252) • Sf. Mc. Drosida din Antiohia • Sf. Mc. Lea, văduva[1], de la Roma (384) • Sf. Ier. Deograție[2], episcopul Cartaginei (†457) • Sf. Mc. Octavian, arhidiaconul, și cei împreună cu dânsul, mii de mucenici, uciși de regele vandal Uneric, în Cartagina (†484) • Sf. Cuv. Mc. Eftimie de la Constantinopol (†1814) • Sf. Sf. Nou Mc. Vasile, episcop de Priluki, în Rusia (†1930).

[1] A fost înmormântată la Ostia. Amintită de Fer. Ieronim.

[2] Care și-a vândut toate avuțiile pentru a-i răscumpăra

pe credincioșii făcuți prizonieri și trimiși în exil la Roma de regele vandal Genseric.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.

Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira sub episcopatul lui Marcel. Deși episcopul Marcel era un anti-arian care a căzut în erezia opusă, și anume modalismul, preotul Vasile a rămas un ortodox înflăcărat care a mărturisit dreapta credință în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).

Când Iulian Apostatul a luat împărăția și a încercat să reinstaureze păgânismul, preotul Vasile din Ancira a predicat cu și mai multă ardoare adevărata credință. Deci fiind pârât că este creştin și că ar fi ofensat pe împăratul, a fost adus înaintea proconsulului Saturnin şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă. După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare.

După câtva timp, când împăratul Iulian Apostatul se întorcea din campania împotriva perșilor (362) s-a oprit în cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui sub acuzația că este creștin și că a profețit căderea împăratului. Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată. Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile. Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice.

În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.

Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: “Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!” Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul  Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: “Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?” Eftimie a răspuns: “Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 34

mart.
23
Dum
Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui
mart. 23 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui

Sf. Sf. Mc. Nicon, preotul, şi cei 199 de ucenici ai săi, din Sicilia, (251) • Sf. Mc. Dometie • Sf. Cuv. Mc. Guinerie (Gwinear), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Benedict, pustnicul, din Campania (†550) • Sf. Ier. Eusebiu, episcop de Valence, în Franța (†600) • Sf. Cuv. Etivaldie (Ethilwald), pustnic în Anglia (†699) • Sf. Cuv Nicon, stareţ la Lavra Peşterilor din Kiev (†1088) • Sf. Cuv. Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni, din Dipiu, în Constantinopol • Sf. Cuv. Pahomie din Nerehta, în Rusia (†1384) • Sf. Ier. Vasian I, episcop de Rostov, în Rusia (†1481) • Sf. Mc. Vasile, din Magnesia, în Grecia (†1602) • Sf. Cuv. Nou Mc. Luca din Mitilene, în Grecia (†1802) • Sf. Sf. Noi Mc. Macarie, protoiereul (†1931), Alexie (†1938) şi Serghie arhimandritul, mărturisitorul, din Rusia (†1948).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!” Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

mart.
24
lun
Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia; Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri
mart. 24 toata ziua
Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia; Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri

Înainteprăznuirea Bunei Vestiri

Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei, în Pisidia, ucenic al Sf. Ap. Pavel • Sf. Cuv. Zaharia din pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Ier. Mărt. Latinie, episcop de Brescia (115) • Sf. Mc. Marcu și Timotei[1], de la Roma, sub Antonin (138/161) • Sf. Sf. Mc. Epigmen, preotul, de la Roma, sub Dioclețian (303/305) • Sf. 8 Mucenici din Cezareea Palestinei • Sf. Cuv. Martin Tebeul • Sf. Sf. Mc. Artemon, preotul, din Laodiceea, azi în Turcia • Sf. Cuv. Macartan, pustnicul, din Irlanda (†505) • Sf. Cuv. Toma, stareţul Mănăstirii Sf. Eftimie (†542) • Sf. Cuv. Hidelitia (Hidelith), stareţă în Anglia (†712) • Sf. Cuv. Duncadie (Dunchad), stareţ la Iona, în Scoția (†716) • Sf. Cuv. Zaharia Postitorul de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Mc. Ştefan şi Petru de la Kazan, în Rusia (†1552) • Sf. Sf. Mc. Partenie, patriarhul Constantinopolului (†1657) • Sf. Sf. Nou Mc. Vladimir, preotul, din Rusia (†1920).

[1] În biserica S. Pudenziana al Viminale din Roma, se păstrează moaște de la Sfinții Mucenici Marcu și Timotei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, Înainte-prăznuirea Buneivestiri a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida.

Cuviosul părintele nostru Artemon s-a născut şi a crescut în ţinutul Seleuciei şi anume în cetatea cu acelaşi nume. Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putinţă ca lumina să mai rămână sub obroc, ci el a pus pe Artemon păstor şi învăţător al poporului. Acesta, povăţuind turma sa în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toţi cei ce se găseau în nevoi liman de izbăvire: purtător de grijă de văduve, de orfani şi de săraci şi doctor al sufletelor şi al trupurilor. În felul acesta bine petrecând şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a săvârşit.

Apoftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit la anul 1657 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 27

mart.
25
mar
(†) Buna Vestire
mart. 25 toata ziua
(†) Buna Vestire

(†) Buna Vestire

Sf. Mc. Cvirin[1], de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. 262 de Mucenici, de la Roma (sec. III)  • Sf. Mc. Pelaghia şi Teodosia • Sf. Cuv. Ermelandie, stareţul Mănăstirii St. Alban, în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Senufie, purtătorul de semne, nevoitor în pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Cuv. Barontie și Dizierie, pustnicii, de la Pistoia, în Toscana (700) • Sf. Cuv. Tamun Zăvorâtul, Efrem, Ieremia, Ioan, Hariton, Atic şi Grigorie, ucenicii Sf. Sf. Mc. Hristofor, patriarhul Antiohiei (sec. X) • Sf. Sf. Mc. Tihon, patriarhul Moscovei (†1925) • Sf. Cuv. Partenie, de la Kiev (†1855) • Sf. Cuv. Iustin[2], din Serbia (†1979).

[1] Trupul său a fost aruncat în Tibru și aflat, apoi, pe insula Tiberina și îngropat în cimitirul lui Ponzian.

[2] Iustin Popovici, mare teolog și aghiograf, a lăsat o Dogmatică Ortodoxă, în mai multe volume, și s-a ocupat de viețile sfinților sârbi.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Bunavestire a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Senufie, purtătorul de semne, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Pelaghia şi Teodosia, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea unui călău care, ajungând la cunoştinţa lui Hristos şi închis fiind într-o temniţă întunecoasă, s-a săvârşit acolo din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 37

mart.
26
mie
Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia
mart. 26 toata ziua
Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia

Odovania Praznicului Bunei Vestiri Soborul Sf. Arhanghel Gavriil • Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa Maxima, de la Sigidunum, azi Belgrad, în Serbia (304) • Sf. 26 de Mucenici din Goția: cei 2 preoţi, Vatuza şi Vereca, cu cei 2 fii şi cele 2 fiice, Arpila, monahul, Avipa, Haghie, Rie, Hegatraxie, Hiscoe, Sila, Sigetie, Suerila, Suemvlasie, Ghimvlasie, Tertasie, Filgasie, și femeile: Ana, Ala, Varida, Maneea, Virco şi Anima, şi un mucenic necunoscut, din timpul prigoanei lui Atanaric[1] (375) • Sf. Mc. Codrat, Teodosie, Emanuel şi cei 40 împreună cu dînșii, din părţile Răsăritului • Sf. Mc. Petru, Iovian, Marcian, Tecla, Casian și cei împreună cu dânșii, de la Roma • Sf. Mc. Castulie, din via Labicana, de la Roma, ofițer în palatul imperial, sub Dioclețian (288) • Sf. Ier. Sinclarie, episcop de Lyon, în Franța (†435) • Sf. Cuv. Malc • Sf. Cuv. Ştefan Mărturisitorul[2], stareţul Mănăstirii Triglia, din Bitinia, sub Leon al V-lea Armeanul (încep. sec. IX) • Sf. Cuv Vasile cel Tânăr, pustnic pe lângă Constantinopol (†952) • Sf. Cuv. Avraam din Muntele Latros • Sf. Nou Mc. Gheorghe din Sofia, ars de viu la Adrianopol, azi Edirne, în Turcia (†1437).

[1] Neamul lor se afla pe teritoriul actual al României.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă “Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.

Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare. Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele. Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.

Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească. Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor. Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

mart.
27
joi
Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Mc. Filit şi Lidia cu cei 4 fii ai lor
mart. 27 toata ziua
Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Mc. Filit şi Lidia cu cei 4 fii ai lor

Sf. Mc. Matroana, din Tesalonic (sec. III-IV) • Mc. Filetie Sincliticul, Lidia, soţia sa, Macedonie și Teoprepie, fiii lor, împreună cu Amfilohie, căpitanul, și Cronidie cancelarul, din Iliria, sub Adrian (†121) • Sf. Proroc Anania (sec. IX î.Hr.) • Sf. Cuv. Chiric, din Apro, în Tracia • Sf. Sf. Mc. Ioan şi Baruh • Sf. Cuv. Eutihie • Sf. Cuv. Ioan din Licopolis, nevoitor în Egipt  (†394) • Sf. Mc. Augustina, fecioara, de la Treviso (sec. V) • Sf. Tifilie (Tyfil), copilul, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Alchelda (Alkelda), prinţesă saxonă, apoi monahie, în Anglia (†800) • Sf. Ier. Pavel[1], purtătorul de semne, episcopul Corintului, în Grecia (†885) • Sf. Ier. Efrem al II-lea, arhiepiscopul Rostovului, în Rusia (†1454) • Sf. Cuv. Alexandru, din Vocia, lângă Galici, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Antonie, mitropolitul Tobolskului, în Rusia (†1740).

[1] Fratele Sf. Ier. Petru, episcop de Argos, pomenit pe 3 Mai.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: “Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: “Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie”.

“Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.”

“Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”

“Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 37

mart.
28
vin
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ștefan, făcătorul de minuni
mart. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ștefan, făcătorul de minuni

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, stareţul Mănăstirii Pelechitului, în Bitinia (†754) • Sf. Cuv. Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni (sec. IX) • Sf. Ap. Irodion, din cei 70, episcop de Patras, în Grecia (sec. I) • Sf. Iustin, Magnus, Isiciu și Fotie, apostoli în Bigorre, Franța (sec. II-III) • Sf. Mc. Rogat, Succesie și cei  împreună cu dânșii, 16 mucenici, din Africa (sec. III) • Sf. Ier. Sixt al III-lea[1], mărturisitorul, episcopul Romei (440) • Sf. Ier. Pastor, primul episcop de Asti, în Piemonte (sec. IV-V) • Sf. Isihie din Ierusalim (sec. V) • Sf. Cuv. Spesie, stareț în Campania (513/517) • Sf. Ier. Eumerie, episcop de Nantes, în Franța (†527) • Sf. Ier. Carn[2], episcop misionar în Bretania, Franța (†530) • Sf. Cuv. Gontran[3], făcătorul de minuni (†593) • Sf. Cuv. Gundelinda, stareță la Niedermunster, în Alsacia (sec VIII) • Sf. Mc. Boian, prinţul Bulgariei (sec. IX) • Sf. Mc. Eustratie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1097) • Sf. Cuv. Conon[4], starețul, de la Nesi, în Sicilia (1236) • Sf. Ilarion de Gdov, de la Pskov, în Rusia (†1476) • Sf. Ier. Dionisie cel Milostiv, episcop de Larisa şi întemeietorul Mănăstirii Sf. Nicolae de la Meteora, în Grecia (†1510) • Sf. Ioan din Manglisi, în Georgia (†1751).

[1] Mărturisitor al dreptei credințe în fața pelagianismului și a nestorianismului. A fost înmormântat în biserica San Lorenzo fuori le mura, de la Roma.

[2] De neam irlandez.

[3] Rege al Franței, fiu al regelui Clotaire I, nepot al regelui Clovis.

[4] Este unul dintre ultimii mărturisitori ai ortodoxiei în Sicilia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului.

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit.

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Sfântul şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu încă de când era copil şi a fost tuns călugăr la o vârstă fragedă, devenind, mai târziu, conducătorul mănăstirii Triglia de lângă Constantinopol.

Când prigoana împotriva sfintelor icoanelor a reînceput, sfântul egumen a fost chemat la interogatoriu, încercând să-l forţeze să semneze un act prin care ar renunţa la cinstirea sfintelor icoane. Sf. Ştefan era foarte hotărât să nu trădeze Ortodoxia, acuzându-l cu curaj pe împărat de necredinţă. Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile după care l-au închis în închisoare în anul 815. Slăbit şi bolnav, Sfântul Ştefan Mărturisitorul a murit după scurt timp în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici.

Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine. Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

mart.
29
sâm
Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, episcopul Aretuselor; Sf. Mc. Chiril, diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie
mart. 29 toata ziua
Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, episcopul Aretuselor; Sf. Mc. Chiril, diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie

Sf. Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, Sf. Chiril, diaconul, din Heliopolis şi cei împreună cu dânşii (†364) • Sf. Cuv. Mc. Iona, Varahisie şi cei împreună cu dânşii, din Persia (†327) • Sf. Apostoli dintre cei 70: Sosten, Apolo, Chefa şi Epafrodit (sec. I) • Sf. Mc. Secund, ofițer în armata romană, de la Asti, sub Adrian (119) • Sf. Mc. Limin, de la Clermont, în Franța (†264) • Sf. Ier. Diadoh, episcop de Foticeea, în Epirul Greciei (sec. V) • Sf. Mc. Armogastie, contele, Satur, servitorul, și Masculie, clovnul, sub regele vandal Genseric (†460) • Sf. Cuv. Guinlivie (Gwynnliw) şi Gladis, părinţii Sf. Cadoc, pustnici în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Lasaria, monahie în Irlanda (sec VI) • Sf. Cuv. Constantin[1], stareţul Mănăstirii Montecassino (sec. VI) • Sf. Cuv Eustatie, stareţul Mănăstirii Luxeuil, în Franța (†625) • Sf. Ier. Mărt. Eustatie, episcop de Chios, în Bitinia (sec. IX) • Sf. Cuv. Marcu şi Iona, şi Fericitul Vasa, de la Mănăstirea Peşterilor din Pskov, în Rusia (sec. XIV).

[1] Cuviosul Constantin a fost primul egumen al Mănăstirii Montecassino, după trecerea la Domnul al Sfântului Benedict de Nursia. Moaștele sale au fost salvate de teribilul bombardament pe care l-a suferit Mănăstirea în 1944, și se află împreună cu cele ale sfinților Simplicie, Vitale și Bonito, urmași săi în stăreție, în capela de sub altar.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei.

Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici. Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti. La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor. Iar ticăloşii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat şi după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în nişte locuri pline de murdărie.

După aceasta l-au scos de acolo şi l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înţepe cu andrelele.

Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură şi în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu nişte frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului şi trupului său gol cu desăvârşire, în arşiţa cea mare a prânzului, şi să fie hrană viespilor şi albinelor. În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate. Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta. Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.

Tot pentru îndrăznirea de a sfărma templele idoleşti, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat şi în Fenicia. Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ nişte statui de ale idolilor, a fost prins şi i s-a despicat pântecele, scoţându-i-se măruntaiele şi fiind lăsat aşa, ca să fie văzut de toţi. Şi se zice că ticăloşii aceştia bătându-şi joc de ficaţii lui şi-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinţii, limba li s-a topit în gură şi au pierdut puterea vederii.

Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon şi Gaza de femeile fecioare şi de bărbaţii cei sfinţiţi, cărora spintecându-li-se pântecele şi umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puşi în troacele porcilor spre mâncare?

Acestea au fost faptele păgâneşti ale împărăţiei lui Iulian şi ale celor de sub poruncile lui. Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită; pe când lucrãtorilor nedreptăţii li s-a pregătit pedeapsa focului şi chinul cel veşnic.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iona, Varahisiu şi a celorlalţi nouă mucenici, împreună cu dânşii.

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor. Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh. Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire. Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Eustaţiu, episcopul Bitiniei.

Sfântul Eustaţiu Mărturisitorul, episcopul Bitiniei, era de la începutul nevoinţelor sale duhovniceşti un călugăr evlavios, smerit, blajin şi cu dragoste faţă de aproapele.  Pentru viaţa sa virtuoasă a fost numit episcop al oraşului Bitinia (o provincie romană din Asia Mică) şi şi-a condus turma mulţi ani, dând exemplu de viaţă sfântă şi perfecţiune.

În timpul ereziei iconoclaste Sf. Eustaţiu i-a înfruntat cu curaj pe eretici apărând cinstirea sfintelor icoane. Urâtorii de icoane l-au denunţat împăratului iar sfântul a fost închis şi bătut crunt. În cele din urmă a fost înlăturat de la scaunul episcopal şi închis din nou.

Sfântul mărturisitor a murit în exil în timpul secolului al XIX-lea, după ce a pătimit timp de trei ani insulte, privare de libertate, foamete şi alte chinuri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli, dintre cei şaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa şi Epafrodit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui “Cuvânt ascetic” se găseşte în Filocalia românească, volumul 1.

După Diadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste. El face deosebirea între ”chipul” lui Dumnezeu în om şi ”asemănarea” cu El. Prin păcatul strămoşesc ”chipul” dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă ”chipul”, îl spală de întinarea păcatului. Dar prin aceasta încă nu avem şi ”asemănarea”. Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. ”Asemănarea” începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor. Abia după ce am sporit în ”asemănare”, în dragoste, ni se face şi harul ”simţit”. ”Harul, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm se ascunde în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic, cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii”. ”Două bunuri ne aduce nouă sfântul har al Botezului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toată trăsăturile sufletului, adică ”chipul”, îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi, ceea ce este ”asemănarea”. Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, ”asemănarea”.

Diadoh arată că, dacă până la Botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la Botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară. De aici înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui. ”Unii au născocit cu atât harul cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului cât şi duhul rătăcirii se ascund în mintea celui ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului”. Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti. Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul. ”Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei”.

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu. ”Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se teme mai întâi de El întru simţirea inimii”. Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti. Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu. Dar când începe să se cureţe cu luare aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii. Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire. ”Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire, nu are nici credinţa pe care crede că o are”.

După curăţirea de patimile trupeşti, lucrarea în care rol mare are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. ”Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururi cugetul neînviforat, ca mintea deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memorie, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii”. ”Dar numai Duhul Sfânt poate curăţa mintea cu adevărat. Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea zice Apostolul: ”Duhul să nu-l stingeţi”.

Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute. ”Simţirea aceasta a minţii”, sau a ”inimii”, sau a ”sufletului”, nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. ”Nimeni să nu nădăjduiască, auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Pentru că acum umblăm prin credinţă, nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului”. ”Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumina dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimeni nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare, fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii”.

Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără lupte. ”Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci şi Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce, în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el”. Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus. ”Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean”.

Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât ”îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai smerit”.

Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre ”teolog” şi ”gnostic”. Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti, care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii. Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul ”cunoştinţei”, al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri. Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă.

După: http://filocalia.ro/referate/16/Scrieri/Diadoh_al_Foticeei

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 10

mart.
30
Dum
Sf. Cuvios Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon
mart. 30 – mart. 31 toata ziua
Sf. Cuvios Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

Sf. Cuv. Ioan Scărarul (sec. VII) • Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon (†303) • Sf. Proroc Ioad (sec. X î.Hr.) • Sf. Mc. Cvirin[1], tribunul, sub Adrian (130) • Sf. Mc. Victor, de la Tesalonic, sub Maximian (†285/286) • Sf. Cuv. Ioan, cel ce s-a nevoit într-o fântână  (sec. IV) • Sf. Cuv. Mamartin, starețul mănăstirii Sf. Cosma și Damian, din Auxerre, în Franța (†426) • Sf. Ier. Ferfusie, episcop în Irlanda (sec VI) • Sf. Cuv. Clinie[2] • Sf. Ier. Zosima, episcop de Siracusa, în Sicilia (640) • Sf. Ier. Ioan, patriarhul Ierusalimului • Sf. Sf. Mc. Zaharia cel Nou, din Corint, în Grecia (†1684) • Sf. Ier. Sofronie, episcop de Irkuţ, în Rusia (†1771) • Sf. Ier. Gavriil[3],  de la Mănăstirea Căpriana, mitropolitul Basarabiei (†1821).

[1] Tatăl sfintei Mucenițe Balbina, pomenită pe 31 Martie. Moaştele Sfântului Cvirin se află în biserica Santa Balbina all’Aventino de la Roma.

[2] De neam grec, a fost monah la Montecassino, apoi stareț al unei Mănăstiri de lângă Pontecorvo, în Lazio.

[3] Bănulescu-Bodoni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.

Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui. Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare. Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti. Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet. Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui. Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.

Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară. Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.

Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis: “Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora”. Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte. Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta. Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 26

mart.
31
lun
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul
mart. 31 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul

Sf. Sf. Mc. Ipatie, episcopul Gangrei, în Pont (†336) • Sf. Sf. Mc. Avdie, episcopul, Veniamin diaconul, şi cei  împreună cu dânșii, 9 mucenici, din Persia (†418/424) • Sf. Acachie Mărturisitorul, arhiepiscopul Antiohiei (sec III) • Sf. Mc. Balbina[1] fecioara, de la Roma, fiica Sf. Mc. Cvirin, mucenicită sub Adrian (130) • Sf. 38 de Mucenici, care erau rude între ei • Sf. Menandru • Sf. Mc. Teofil, soţia şi copiii săi, din Creta • Sf. Cuv. Ştefan, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Mavrichie, arhiepiscop de Milano (670) • Sf. Cuv. Vlasie[2], cel din cetatea amoreilor (908) • Sf. Cuv. Ipatie, tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (XIV) • Sf. Ier. Iona, mitropolitul Moscovei (†1461) • Sf. Ier. Inochentie, mitropolitul Moscovei, apostolul Americii de Nord şi al Siberiei • Sf. Mc. Maclufie (Makluf) din Saidnaya, în Siria (sec. XVI) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele Sfintei Balbina se află la Roma, în biserica Santa Balbina all’Aventino, alături de cele ale tatălui său, Sfântul Cvirin, care a fost un tribun roman. Cei doi au fost botezați de papa Alexandru I. O părticică din moaştele Sfintei Balbina se află şi în biserica Santa Maria in Domnica alla Novicella, din Roma. De numele Sfintei Balbina era legat și un cimitir situat între via Ardeatina și via Appia, nu departe de catacombale Sfântului Calist.

[2] A fost întâi la Mănăstirea Sf. Cesarie, de la Roma, apoi a plecat la Mănăstirea Studion, de la Constantinopol, iar în cele din urmă a devenit pustnic la Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galaţia, a ajuns arhiereu în Gangre şi luând parte la Sinodul întâi Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinţi de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârşească felurite minuni.

Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârşise minunea uciderii în faţa tuturor a balaurului aşezat lângă cămările împărăteşti, şi se îndrepta către scaunul său de la Gangre, unii dintre aceia care împărtăşeau erezia lui Novat şi care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aţinându-i calea în nişte locuri strâmte şi pline de prăpăstii, pe unde obişnuia sfântul să treacă şi stând ascunşi acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca nişte fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie. Şi aruncându-l de la o mare înălţime în acea prăpastie, i-au făcut o mulţime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră şi iudeii celui dintâi mucenic Ştefan. Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deşteptat din durere, ridicându-şi ochii către cer, a zis: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată şi blestemată, luând o piatră mare şi lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt şi de rămăşiţa de viaţă care mai era în el, nenorocita şi ticăloasa. Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, îşi lovea încetat pieptul cu aceeaşi piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea şi toţi cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiţi de duhurile necurate. Şi, ascunzând trupul sfântului într-o şură cu paie, au plecat de acolo. Dar ţăranul, a căruia era şura, venind să ia nutreţ pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cereşti şi dând mai apoi de trupul neînsufleţit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.

Locuitorii cetăţii Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo şi cu jale de obşte luând sfintele moaşte ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, aşezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind şi lovindu-şi continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieştile lui moaşte au fost aşezate în mormânt, îndată a luat vindecare şi tot aşa şi ceilalţi ucigaşi ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaştelor sfântului, pe care însă, pentru mulţimea lor, le-am lăsat deoparte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Acachie Mărturisitorul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Deciu şi propovăduind credinţa creştină, a fost prins şi adus înaintea ipatului Marcian. Şi întrebat fiind cu privire la cele ce propovăduia, el a istorisit toată rânduiala întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a vădit înşelăciunea închinătorilor la idolii elineşti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri şi apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunoştiinţând pe împăratul Deciu despre aceasta şi, după cercetarea pe care o făcuse sfântului, trimiţând împăratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Şi mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul său rănile lui Hristos. Iar după ce a învăţat pe mulţi credinţa în Hristos şi a strălucit prin minuni şi învăţături, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi, care au fost aruncaţi în închisoare şi care au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor treizeci şi opt de mucenici, care erau rude între ei, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 25

oct.
2
joi
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara
oct. 2 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Mc. Iustina fecioara


Sf. Sf. Mc. Ciprian, din Antiohia, şi Sf. Mc. Iustina[1], fecioara (304) • Sf. Damaris, ucenica Sf. Ap. Pavel, din Atena (sec. I) • Sf. Mc. Modest, diaconul, de la Benevento, în Campania, sub Diocleţian (sec. IV) • Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul • Sf. Ier. Ioan al II-lea, episcop de Como (660) • Sf. Ier. Legerie (Leger), episcop de Autun, în Franţa (678) • Sf. Mc. David şi Constantin, prinţi georgieni (741) • Sf. Andrei[2] cel nebun pentru Hristos, din Constantinopol (936) • Sf. M. Mc. Teodor (Gavra) (1098) • Sf. Ana, prinţesă de Kaşin, Rusia (1338) • Sf. Cuv. Casian Grecul, făcătorul de minuni, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Filadelfia (1794) • Sf. Cuv. Teodor[3], pustnicul (1817).

[1] După mucenicie, trupurile Sfinţilor Ciprian şi Iustina au fost lăsate pradă fiarelor sălbatice care însă nu s-au atins de ele mai multe zile. Văzând aceasta şi ştiind că au murit pentru credinţa lor, nişte marinari romani le-au luat şi le-au adus cu corabia la Roma, unde le-au încredinţat unei fecioare evlavioase pe nume Rufina. Aceasta le-a pus spre închinare creştinilor. Mai târziu, trupurile sfinţilor au fost mutate în baptisteriul bisericii San Giovanni in Laterano din Roma.

[2] Principala lui prăznuire este în 28 mai.

[3] Fost amiral al flotei ruse.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru (“cel tare de ureche”) a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.

Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal–Tsiteli, în oraşul Kutaisi.

În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 20

oct.
3
vin
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
oct. 3 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist


Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul (96) • Sf. Mc. Teoctist • Sf. Mc. Rustic şi Elefterie, ucenicii Sf. Dionisie • Sf. Mc. Candid[1], de la Roma (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, episcopul Alexandriei, şi cei 8 împreună cu dânsul (264) • Sf. Mc. Romana, fecioara, de la Roma, mucenicită în Franţa, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Mc. Teaghen • Sf. Mc. Teotecnie • Sf. Ier. Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei Palestinei (sec. VI) • Sf. Cuv. Isihie, din Gaza (sec. VI) • Sf. 2 Mc. fraţi (Ewald), din Anglia, muceniciți în Aplerbeck (azi în Dortmund), Germania (695) • Sf. Cuv. Dionisie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XV) • Sf. Ier. Agatanghel Mărturisitorul, mitropolit de Iaroslav, în Rusia (1928).

[1] Sfântul Candid a primit mucenicia la Ursum Pileatum şi a fost înmormântat pe via Portuense. Astăzi, moaştele sale pot fi cinstite în biserica S. Salvatore in Campo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.

Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.

Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: “În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil”. Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.

Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: “Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian”. Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

oct.
4
sâm
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena
oct. 4 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena


Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Domnina şi fiicele ei Vernichia şi Prosdochia, de la Edesa, (azi Anlıurfa), Turcia (315) • Sf. Mc. Audact şi Calistena, fiica sa, din Efes, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Teodor, din Tamasos, în Cipru (sec. I) • Sf. Mc. Faust, Gaiu, Eusebiu şi Hertimon, diaconii, ucenici ai Sf. Dionisie • Sf. Cuv. Amun Egipteanul (350) • Sf. Ier. Petroniu[1], episcop de Bologna (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Petru, episcop al Capitoliei, în Siria (715) • Sf. Ier. Teodor I, mărturisitorul, patriarhul Antiohiei (744) • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, din Lampade, în Cipru (sec. X) • Sf. Vladimir, prinţ de Novgorod, în Rusia (1052) • Sf. Cuv. Eladie, Onisim şi Amun, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Sava, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos (1350) • Sf. Cuv. Ştefan, prinţ al Serbiei, şi Sf. Cuv. Elisabeta, soţia sa (1540) • Sf. Sf. Mc. Evdemie I, patriarhul Georgiei (1643) • Sf. Sf. Noi Mc. Tihon, Iacov, Mihail şi Nicolae, preoţii (1937), şi Hiona (1945), din Rusia.

[1] Sfântul Episcop Petroniu este asemănat de contemporanul său, episcopul Eucherie de Lyon, cu marii Sfinți Episcopi Clement Romanul, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare sau Paulin de Nola. Este unul dintre Sfinții ocrotitori ai orașului Bologna. Dintre moaștele ce ne-au rămas de la el, capul se păstreză în biserica închinată lui, din Bologna, iar oasele așezate într-o urnă de argint, în biserica San Stefano.


SINAXARUL ZILEI

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare – prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

ian.
1
joi
(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)
ian. 1 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>(†) Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului;</strong></span><span style="color: #ff0000;">†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei şi </span><span style="color: #ff0000;"> Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou, Te Deum)</span>

Sf. Ier. Grigorie, episcop de Nazianz, tatăl Sf. Ier. Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul (†374) · Sf. Mucenici din Siracuza Siciliei care au pătimit în timpul lui Nero (67) · Sf. Sf. Mc. Concordie, preot la Spoleto, Umbria (175) · Sf. Ier. Elvan, episcopul Londrei, Anglia (†198) · Sf. Meduin, misionar în Anglia (†198) · Sf. Mc. Caius, Iactus şi Heraclie, de la Bologna · Sf. Mc. Primian, Saturnie, Victor, Honorie, Saturnie, Leie şi Hermes, de la Pavia · Sf. Mc. Teodot · Sf. 30 de Mucenici soldaţi, de la Roma, sub Diocleţian (303) · Sf. Mc. Victor, Felix, Narcis, Arghirie şi cei împreună cu dânşii, din Africa · Sf. Mc. Evant și Hermes, din Elveția · Sf. Cuv. Mc. Telemachie[1], monah la Roma (391 sau 404) · Sf. Cuv. Mocain, stareț în Irlanda (sec VI) · Sf. Cuv. Martin, egumen la Lerins, Franța (sec VI) · Sf. Agripin, episcop de Autun, cel care l-a hirotonit pe Sf. Gherman al Parisului (†541) · Sf. Ier. Iustin, episcop de Chieti, în Abruzzo (543) · Sf. Ier. Fulgenţiu, episcop de Ruspe, în Africa (sec. V) · Sf. Ier. Vasile, episcop de Aix-en-Provence, Franța (†521) · Sf. Cuv. Teodosie, stareţ de Trilia, în Bitinia, azi în Turcia · Sf. Nou Mc. Petru din Peloponez, Grecia (†1776) · Sf. Noi Mc. Alexandru, arhiepiscopul Samarei, şi cei împreună cu dânsul: Iacob, Viaceslav, Alexandru, Trofim, Alexandru, Ioan, Ioan şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Sfântul Telemachie sau Almachie, cum mai este pomenit în Martilorogiul Roman, era un monah venit din Orient la Roma, pentru a opri cruzimea jocurilor de gladiatori. În timpul unui spectacol, a coborât în arenă și a încercat să oprească jocurile, dar spectatorii înfuriați, l-au ucis cu pietre.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

ci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

ian.
2
vin
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
ian. 2 toata ziua
<em>Înainte-prăznuirea Botezului Domnului;</em> Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Înainteprăznuirea Botezului Domnului;

Sf. Ier. Silvestru[1], episcopul Romei (335) · Sf. Cuv. Serafim de Sarov (†1833) · Sf. Mc. Argheu, Narcis și Marcelin, de la Tomis, în timpul lui Licinie (†320) · Sf. Ier. Anterie[2], episcop al Romei, grec de neam (236) · Sf. Cuv. Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian (sec. III) · Sf. Mc. Alverie şi Sebastian, din Legiunea Tebană, de la Fossano, în Piemonte (†288) · Sf. Mc. Serghie, din Cezareea Capadociei (†301) · Sf. Mc. Teopist · Sf. Sf. Mc. Taghen, episcop de Parium, Turcia (†320) · Sf. Mucenici de la Piacenza[3], sub Diocleţian · Sf. 1.000 Mucenici din Lichfield, Marea Britanie (sec. IV) · Sf. Mc. Vasile din Ancira (†363) · Sf. Ier. Martinian, episcop de Milano[4] (435) · Sf. Cuv. Macarie[5] (450) · Sf. Cuv. Nil cel Sfințit, întemeietorul Mănăstirii Gheromerion, în Grecia · Sf. Ier. Aspazie, episcop de Aquitania, în Franța (†533 sau †539) · Sf. Cuv. Scotinie (Scothin), pustnic în Irlanda (sec. VI) · Sf. Cuv. Marcu cel Surd · Sf. Cuv. Evghendie, egumenul Mănăstirii Condat, din Munţii Jura, în Franţa (†510) · Sf. Cuv. Oienie (Oyen), de la Mănăstirea Condat, în Franța (sec. VI) · Sf. Vladulfie[6], monah la Bobbio, (630) · Sf. Ier. Cosma I, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni (†1075-1081) · Sf. Cuv. Silvestru, de la Lavra Peşterilor din Kiev, azi în Ucraina (sec. XII) · Sf. Cuv. Iuliana, de la Lazarevskoje, în Rusia (†1604) · Sf. Nou Mc. Gheorghe Georgianul (†1770).

[1] Moaște ale Sfântului Silvestru se află în biserica S. Silvestro in Capite (sec. VIII) din Roma, sub altarul central. În sacristie este păstrat, într-o raclă, capul Sfântului Silvestru.

[2] Moaștele Sfântului Anterie se află în biserica S. Sisto, de pe via Appia de la Roma.

[3] Care s-au sfârşit fiind aruncaţi într-un puţ.

[4] Care a participat la Sinodul de la Efes în 431 şi care a mărturisit credinţa ortodoxă împotriva nestorianismului.

[5] Vicar al prefectului Romei, devenit mai apoi pustnic.

[6] Care i-a reproşat regelui longobarzilor, Ariovald, erezia ariană.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, “cea mai gravă ispită a călugărilor novice”.  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: ” Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: “În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: “Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: “Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: “Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: “Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita “Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. “Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni.  Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: “Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

ian.
3
sâm
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Harţi)
ian. 3 toata ziua
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie <em>(Harţi)</em>

Sf. Proroc Maleahi (†450 î. Hr) · Sf. Mc. Gordie din Cezareea (†324) · Sf. Mc. Daniel[1], de la Padova, în timpul lui Nero (68) · Sf. Sf. Mc. Florentin, episcop de Vienne, în Franţa (†275) · Sf. Ier. Mărt. Lucian, episcop de Lentini, în Sicilia (330) · Sf. Cuv. Genoveva, ocrotitoarea Parisului (†500) · Sf. Mc. Teaghen, din Parion, Grecia (sec. IV) · Sf. Cuv. Meletie, stareţ al Mănăstirii Sf. Sava, în Țara Sfântă (†537) · Sf. Cuv. Tomaida din Lesbos, în Grecia · Sf. Cuv. Teodoric, pustnic la Tintern, în Anglia (sec. V-VI) · Sf. Cuv. Petru Stegarul · Sf. Cuv. Acachie din Latros, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului din Mirsinon, din Grecia · Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou, din insula Nea Makri, în Grecia, (†1950) · Sf. Eftimie, omul-lui-Dumnezeu (†1953).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Daniel se află în catedrala orașului Padova.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

ian.
4
Dum
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria
ian. 4 toata ziua
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli · Sf. Cuv. Teoctist, stareţul Mănăstirii Cucumios, în Sicilia (800) · Sf. Cuv. Apolinaria, nevoitoare sub numele de Dorotei, din Egipt, (†470) · Sf. Mc. Hrisant şi Eufimia · Sf. Mc. Hermes, Aghie şi Caius, de la Bologna, sub Maximian (304) · Sf. Mc. Zosima Monahul şi Atanasie Grefierul (sec. III-IV) · Sf. Mc. Dafroza[1], de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) · Sf. Mc. Prischie, preotul, Priscilian, diaconul, şi Benedicta[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) · Sf. Ier. Fereolie (Ferréol), episcop de Uzès, în Franța · Sf. Cuv. Evagrie şi Ilie, ucenici ai celor 13 Părinţi sirieni din Georgia (sec. VI) · Sf. Cuv. Ioan Scholaris, ucenic al Sf. Sava şi stareţ al Mănăstirii de la Turnul Eudoxiei · Sf. Cuv. Timotei, din Kakuşta, Siria (sec. IX) · Sf. Cuv. Eftimie cel Nou · Sf. Cuv. Eftimie, stareţul Mănăstirii Vatoped, şi cei 12 împreună cu dânsul, din Sfîntul Munte Athos · Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (†1279) · Sf. Cuv. Ahile, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) · Sf. Ier. Simeon, mitropolit de Smolensk, în Rusia (†1699) · Sf. Nou Mc. Onufrie, din Chios, Grecia (†1818) · Sf. Noi Mc. Filip, Ştefan, Alexandru, protoiereii, şi Nicolae, preotul, din Rusia (†1939).

[1] Soția Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și mama Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie) și Demetria (21 Iunie).

[2] Moaștele lor se află în biserica Santa Maria del Popolo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.

Aceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teoctist, egumenul locaşului din Cucumia Siciliei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor şase sfinţi mucenici, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zosima Monahul şi Atanasie Comentarisiul.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când altă dată era chinuit, s-a arătat un leu, care cu glas omenesc a vorbit despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta a adus la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Mai târziu Zosima fiind slobozit de tiran s-a dus iarăşi în pustiu, luând cu el şi pe Atanasie, pe care l-a catehizat şi l-a botezat. Acolo amândoi au trăit în crăpătura unei stânci, unde şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Apolinaria, cea din Sinclit.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumuseţe şi prin înţelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-şi păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea să i se împlinească această dorinţă, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinţi să o lase să se ducă la Ierusalim. Şi câştigând învoirea lor, a luat, fericita, robi şi roabe, aur şi argint şi haine scumpe şi s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărţit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de şes să se odihnească. Şi adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământeşti, a fugit pe ascuns şi a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulţi ani, rugându-se lui Dumnezeu şi îndurând muşcăturile ţânţarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinţi părinţi, dându-se drept bărbat şi spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o şi i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult şi negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinţilor acelora pentru vindecare.

Părinţii au încredinţat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Şi după câteva zile a ieşit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puţine zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toţi s-au minunat şi s-au înfricoşat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinţii săi, s-a întors iarăşi la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinţi de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toţi s-au spăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eftimie cel nou, care odihneşte aproape de Sfântul Mochie.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie, egumenul Mănăstirii Vatoped, care a înfruntat pe împăratul Mihail latinofonul şi pe patriarhul Becul, şi care s-a săvârşit înecat.

Tot în această zi, pomenirea celor doisprezece monahi din Mănăstirea Vatoped, care împreună cu Eftimie au înfruntat pe latinofonii mai sus numiţi, şi care prin sugrumare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Eufimia, cei ce odihnesc aproape de Sfântul Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Chio la anii 1818.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

ian.
5
lun
Ajunul Botezului Domnului; Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Post)
ian. 5 toata ziua
<em>Ajunul Botezului Domnului;</em> Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia <em>(Post)</em>

Ajunul Botezului Domnului

Sf. Sf. Mc. Teopempt, episcop de Nicomidia şi Sf. Mc. Teona, magician convertit, împreună-pătimitor cu dânsul (†303) · Sf. Cuv. Sinclitichia, din Egipt (†350) · Sf. Proroc Miheia · Sf. Sf. Mc. Telesfor[1], episcopul Romei (137) · Sf. Mc. Eupraxia şi fiica sa, Teogonia, feciora, din Sicilia (280) · Sf. Mc Flamidian, din Spania, sub Maximian (†286) · Sf. Mc. Sais şi Teoid · Sf. Domnon, de la Bergamo (307) · Sf. Ier. Rustician, episcop de Brescia (sec. IV) · Sf. Cuv. Fostirie pustnicul (sec. VI) · Sf. Cuv. Mina Sinaitul (sec. VI) · Sf. Cuv. Domnina · Sf. Cuv. Tatiana · Sf. Cuv. Grigorie din Acrita, (†820) · Sf. Sf. Noi Mc. Iosif şi cei 37 împreună cu dânsul, şi Sf. Mc. Eugenia, din Rusia (†1933).

[1] Moaștele Sfântului Mucenic Telesfor se află în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie.

Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dânsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.

Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: “căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.

În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

ian.
6
mar
(†) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)
ian. 6 toata ziua
<strong><span style="color: #ff0000;">(†) Botezul Domnului </span></strong><em><span style="color: #ff0000;">(Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)</span></em>

Sf. Nou Mc. Roman din Lachedemonia, în Macedonia (†1695) · Adormirea Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul[1], episcop de Tambov (†1859-1863) și de Vladimir (†1863-1866), în Rusia (†1894) · Sf. Cuv. Petru, egumen la Canterbury, în Anglia (†607) · Sf. Mc. Assad al-Hayek (†1218) · Sf. Noi Mc. Andrei, preotul, Lidia, soția sa, Domnica, soacra sa, şi Maria, servitoarea lor, din Rusia (†1919).

[1] În 1866 se retrage din scaunul episcopal, iar în anul 1872, se retrage total din viața publică, dedicîndu-se rugăciunii, scrisului și traducerilor. Din această cauză a primit numele de Zăvorâtul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”.

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: “lasă acum”, a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

ian.
7
mie
† Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul
ian. 7 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>† Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul</strong></span>

†) Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului [1]

Sf. Ier. Mărt. Crispinie I, episcop de Pavia (248) · Sf. Mc. Senator[2], de la Albano, în Lazio · Sf. Ier. Crispinie al III-lea, episcop de Pavia (466) · Sf. Ier. Valentin al II-lea[3], episcop de Terni (533) · Sf. Cuv. Branochie (Brannock), egumen la Devon, în Anglia (†570) · Sf. Ier. Cedie (Cedd), episcop de Essex, în Anglia (†664) · Sf. Nou Mc. Atanasie (†1700).

[1]La Roma, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul pot fi cinstite la biserica Santi Vincenzo ed Anastasio de la Abazia Tre Fontane, iar o parte din mandibulă la biserica San Silvestro in Capite, unde se află și capul Sfântului Silvestru, episcop al Romei (2 ianuarie). O parte din moaștele Sfântului proroc sunt cinstite în catedrala San Lorenzo din Genova. La Veneția, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul sunt răspândite în mai multe biserici. Astfel, în bisericile San Giovanni in Olio și San Giorgio Maggiore se găsesc mai multe fragmente de os dăruite, în anul 1634, de către episcopul grec Ieremia de Durazzo; la San Giovanni in Bogora, moaștele au fost aduse, în anul 1204, prin bunăvoința episcopului de Olivolo; un deget de-al Sfântului Proroc se păstrează la biserica San Giovanni Decollato, adus din Palestina în anul 1334, iar mâna dreaptă a Sfântului, în biserica San Marcuela, adusă de patricianul Andrea Memmo în anul 1070, din Alexandria Egiptului, unde se afla din secolul al IV-lea.

[2] Mucenicit în Via Apia, Sf. Mc. Senator, un tânăr creștin e pomenit în Depositio Martyrum, în sec. IV-V, și e zugrăvit, cu tunică și un pallium, într-o frescă din sec. V, în catacombele care îi poartă numele, între Albano și Ariccia, în prezent acestea aparținând de localitatea Grottaferrata. În Via Appia i s-a închinat o biserică ce a fost ulterior distrusă, moaștele sale ce se aflau aici fiind mutate în catedrala San Pancrazio din Albano, unde, după ce au fost ignorate, au fost redescoperite în anul 1720, în ziua de 7 Ianuarie, ele aflându-se astăzi în Muzeul Civic din Albano. Numele Sfântului Mucenic Senator e pomenit și în Martirologiul Roman, fiind pomenit pe 26 septembrie, data morții sale martirice.

[3] Care a convertit pe mulţi arieni la dreapta credinţă.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie “gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

Tot în această zi, s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.

A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.

În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni. Una dintre aceste minuni este şi aceasta: Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.

Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa. Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarăşi că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului. Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire. Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.

Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 58

ian.
8
joi
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărt. și Domnica
ian. 8 toata ziua
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărt. și Domnica

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul · Sf. Cuv. Emilian Mărturisitorul · Sf. Cuv. Domnica (sec. V) · Sf. Proroc Șemaia Elamiteanul · Sf. Mc. Claudiu, Carbonan, Tibudian şi Planie, de la Terni, sub Claudiu al II-lea Goticul (268) · Sf. Ier. Maxim[1] I, episcop de Pavia (270) · Sf. Mc. Iulian şi Vasilisa şi cei împreună cu dânşii · Sf. Mc. Teofil, diaconul, şi Sf. Mc. Eladie, din Libia (sec. IV) · Sf. Mc. Carterie din Cezareea · Sf. Cuv. Agaton, nevoitor în Egipt (sec. IV) · Sf. Ier. Atic, patriarhul Constantinopolului (†425) · Sf. Ier. Severin, apostol de Noricum, azi în Austria (sec. V) · Sf. Cuv. Dominica din Cartagina (sec. V) · Sf. Cuv. Teodor, întemeietor al Mănăstirii Chora, din Constantinopol (†595) · Sf. Cuv. Natalanie (Nathalan), din Scoţia (sec. VII) · Sf. Cuv. Ioan[2], pustnic din Sicilia (639) · Sf. Cuv. Gudula[3], ocrotitoarea oraşului Bruxelles și a Belgiei, fiica Sf. Cuv. Amalberga (10 iul.), (aprox. †712) · Sf. Mc. Abo din Tiflis, Georgia (sec. VIII) • Sf. Ier. Chir, arhiepiscopul Constantinopolului (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pega, pustnică la Peakirk, în Anglia (†719) • Sf. Ier. Grigorie, episcop de Ohrida, Serbia (†1012) • Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul (†1093) şi Grigorie Zăvorâtul (sec. XIII), ai Lavrei Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie (Makris), stareţul Mănăstirii Hristos Pantocrator din Constantinopol (†1431) • Sf. Sf. Mc. Isidor şi cei 72 împreună cu dânsul, din Yuriev, în Rusia (†1472) • Sf. Sf. Noi Mc. Victor (†1937) şi Dimitrie (†1938), preoţii, şi Sf. Mihail Mărturisitorul, preotul, din Rusia (†1941).

[1] Înmormântat în biserica San Giovanni in Borgo din Pavia.

[2] Care i-a văzut pe Sf. Dionisie, Mavrichie şi Martin, certându-se cu diavolul pentru sufletul regelui Dagobert.

[3] Moaștele ei au fost mutate în mai multe rînduri, ajungînd, în cele din urmă, la catedrala St. Michael din Bruxelles (în jurul anului 1050). În anul 1579 au fost prădate de protestanți.  Capul ei se păstrează în Biserica

St. Hildegard din Elbingen, Germania.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: “Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii”. Zis-a avva Macarie lui: “Şi ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Aşa de cumplită este îndrăzneala?” Şi a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător”.

     2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru”.

     3. Zis-a iarăşi: “Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună”.

     4. Zis-a iarăşi: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.

     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: “Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: “Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăşi: “Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: “Sculaţi-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >”. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: “Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut”. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

     8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă”.

     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, porunceşte să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Şi a răspuns fratele: “Nu!” Şi a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”

     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Şi a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul”.

     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: “Nu aţi pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)”.

     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

     17. Acelaşi avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.

     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: “Agathoane, să nu faci tu aceasta!” Şi aşa se liniştea gândul lui.

     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi”. Şi i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a şi celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.

     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă”.

     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?” Zis-a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?” (Rom. 7, 33-34).

     23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine”.

     24. Zis-a iarăşi: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.

     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi ştim ce este dragostea?” Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

     26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită”.

     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.

     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: “Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Şi i-a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Şi-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Şi i-a răspuns lui: “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: “Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

ian.
9
vin
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei
ian. 9 toata ziua
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei

Sf. Mc. Polieuct din Melitina Armeniei (†259) • Sf. Cuv. Eustratie, făcătorul de minuni • Sf. Ier. Petru[1], episcopul Sevastiei, în Armenia (†391) • Sf. Mc. Celsie, Iulian, Vasilisa, Marcionila, Antonie, Anastasie și cei împreună cu dânșii[2], de la Roma (303) • Sf. Mc. Antonia din Nicomidia • Sf. Mc. Lavrentie • Sf. Ier. Marcelin[3], episcop de Ancona (550) • Sf. Cuv. Adrian, egumen la Canterbury, în Anglia (†710) • Sf. Cuv. Filanie (Fillan), din Scoţia (†750) • Sf. Nouă Mc. Partenia din Edesa, Macedonia (†1375) • Sf. Ier. Filip, mitropolitul Moscovei (†1570) • Sf. Cuv. Iona,  întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime din Kiev, azi în Ucraina (†1902).

[1] Frate al Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie al Nisei și

al Cuvioasei Macrina.

[2] Moaștele acestui grup de mucenici sunt cinstite în Catedrala de la Ostia și în cea de la Chieri (Piemonte).

[3] Pomenit de Sf. Grigorie cel Mare în Dialogurile sale. Trupul său, care la început era cinstit în vechea catedrală, a fost mutat, în anul 1097, în noua catedrală. Sfântul Marcelin este unul din Sfinții ocrotitori ai orașului Ancona, pe care l-a salvat în mod miraculos de un incendiu devastator.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: “nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Acest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: “Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: “Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: “Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 8

ian.
10
sâm
Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei
ian. 10 toata ziua
Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei

Sf. Ier. Grigorie[1], episcopul Nyssei, azi în Turcia (†395) • †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti (1882) • Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei Armeniei (†601) • Sf. Teosebia, soţia Sf. Grigorie de Nyssa (†385) • Sf. Cuv. Tecla şi Iustina, fecioare şi misionare la Lentini, în Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Maxim şi Dometie, din Pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Cuv. Ammun, din Nitria Egiptului (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Marchian, economul Marii Biserici din Constantinopol (†471) • Sf. Cuv. Dermotie, din Anglia (sec. VI) • Sf. Ier. Ioan[2] cel Bun, mărturisitorul[3], episcop de Milano (659) • Sf. Cuv. Setrida[4], stareță la Faremontiers, în Franța (†660) • Sf. Cuv. Aldo[5], pustnic lângă Pavia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Pavel, întemeietorul Mănăstirii Obnora, în Rusia (sec. XIV) • Sf. Cuv. Macarie, ucenicul Sf. Cuv. Pavel şi întemeietorul Mănăstirii Pisma, în Rusia • Sf. Nou Mc. Anatolie, mitropolitul Odesei (†1938) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Arsenia, stareţa, din Rusia (†1939).

[1] Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul

Ierarh Grigorie al Nissei (azi Nevșehir, în Turcia), este un mare teolog capadocian, autor a mai multe tratate de teologie, opere exegetice, omiletice și ascetice.

[2] Moaștele Sfântului Ioan se află în altarul închinat lui, în Domul din Milano.

[3] Apărător al dreptei credințe în faţa ereziilor ariene şi monoteliste.

[4] Soră vitregă a Sfintelor Eteldreda (23 iun.), Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Virburga (7 iul.).

[5] Sfântul Aldo a fost înmormântat în biserica San Colombano, iar moaștele sale au fost mai apoi mutate în biserica San Michele din Pavia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria. Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului. Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti. El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i: “Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma”; apoi îl îngropa dupa rânduiala. Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui. Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte. In 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE DE LA SFINȚII ZILEI

Sfântul Antipa Athonitul – singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor

Sfântul Grigorie de Nyssa – Omilie la Ziua Luminilor – 6 ianuarie

Sfântul Teofan Zăvorâtul – În zilele Postului Mare, bine ar fi să nu cunoşti alt drum în afară de mersul la biserică şi acasă.


Hits: 14

ian.
11
Dum
† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie
ian. 11 toata ziua
† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie

† Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte în Palestina (†529) • Sf. Cuv. Vitalie • Sf. Sf. Mc. Ighinie[1], episcopul Romei, sub Antonin (142) • Sf. Ier. Mărt. Leucie, episcop de Brindisi (173) • Sf. Sf. Mc. Melchiadie[2], episcopul Romei, sub Maximian • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Fermo, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mairos • Sf. Teodosia din Antiohia (†412) • Sf. Onorata[3], sora Sf. Ier. Epifanie din Pavia (500) • Sf. Cuv. Tason, Taton şi Paldon, stareţi ai Mănastirii Sf. Vincenţiu, din Abruzzo (între 720 şi 740) • Sf. Cuv. Teodosie, stareţul Mănăstirii Filoteu şi episcop de Trapezunt (sec. XIV) • Sf. Mihail cel nebun pentru Hristos, din Rusia (†1456) • Sf. Noi Mc. Teodor, Vladimir şi Nicolae, preoţii, din Rusia (†1919).

[1] Moaștele Sfântului Ighinie se găsesc în Basilica San Pietro de la Vatican, în cripta în care se află și mormântul Sfântului Apostol Petru.

[2] Sărbătorit în Occident pe 10 decembrie.

[3] Este înmormântată împreună cu fratele său, Sfântul Epifanie, în biserica San Vincenzo din Pavia. Capul și o parte din oase sunt la Munchen, în Peterskirche.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie cel din Antiohia.

Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei. Era fiul unor parinti vestiti. Ascultând odata cu încordare glasul Stapânului, si-a lasat casa, bogatia, rudenia si toate celelalte si s-a dus în niste locuri retrase, care dadeau spre mare. Si facându-si o chilie strâmta petrecea viata monahiceasca, îmbracat cu haina de par. Sub haina purta lanturi grele: unul la gât, altul la mijloc si câte unul la fiecare mâna. Staruind în rugaciune si în lucrul mâinilor sale, adormea dorinta si trufia si celelalte patimi trupesti. Parul lui era bogat si lung pâna la picioare. Câteodata împletea cosuri, iar alta data îsi facea de lucru în gradina, unde semana seminte si aduna de acolo hrana din destul pentru el si pentru strainii ce întâmplator veneau la el.

Vestea despre el ajungând pâna departe, multi veneau la el, cerând sa petreaca acelasi fel de viata, asa ca pustiul acela s-a schimbat într-o alta cetate cereasca. Odata navalind acolo agarenii, nu l-au suparat cu nimic, ci rusinându-se de acest fericit, s-au dus de acolo. Din pricina navalirii agarenilor, fericitul, lasând pustiul, a venit în patria sa si facându-si o chilie mica savârsea aici duhovniceasca lucrare. Caci zicea: “Desi s-au rusinat de noi agarenii, dar scris este pentru noi sa nu dam loc urgiei. Când Hristos a fugit de Irod, ne-a învatat sa facem si noi asa; si învatatura avem sa nu ne aruncam singuri în ispite; iar patria noastra nu ne opreste de la lucrarea duhovniceasca, daca voim sa o savârsim”. Dupa scurt timp s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, soborul celor zece mii de sfinti îngeri.

Acest praznic se savârseste înauntrul bisericii sfintei Anastasia, cea din golful lui Domnin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mal, care, batut fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Vitalie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Teodosie egumenul sfintei Manastiri Filoteu din Muntele Athos, care a fost si episcop de Trapezunt si care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

ian.
12
lun
Sf. Mc. Tatiana, diaconiţa, şi Eutasia
ian. 12 toata ziua
Sf. Mc. Tatiana, diaconiţa, şi Eutasia

Sf. Mc. Tatiana Romana, diaconiţa, şi cei împreună cu dânsa, sub Alexandru Sever (222/235) • Sf. Mc. Eutasia (†413) • Sf. Mc. Alexandru, cel din preajma Sfinților Apostoli • Sf. Mc. Zotic, Modest, Castulie, Rogatie și cei 46 împreună cu dânșii, din Africa (sec. II) • Sf. Ier. Probie, episcop de Verona (236) • Sf. Mc. Petru Avesalonitul • Sf. Mc. Mertie, soldatul, în Africa, sub Diocleţian • Sf. Cuv. Ilie, făcătorul de minuni, nevoitor în Tebaida Egiptului (sec. IV) • Sf. Mc. Teodor al Evtaitelor • Sf. Mc. Filotei din Antiohia • Sf. Ier. Ioan, episcop de Ravena (489) • Sf. Cuv. Teodora din Alexandria (sec. V) • Sf. Cuv. Cesaria, stareţă la Arles, în Franța, sora Sf. Ier. Cesarie de Arles (†529) • Sf. Cuv. Benedict, egumen în Anglia, monah de Lerins (†689) • Sf. 42 Cuv. Mucenici, cinstitori ai sfintelor icoane, în Efes, sub Constantin Copronim (†775) • Sf. Cuv. Martinian de la Lacul Alb, Rusia (†1483) • Sf. Cuv. Galaction cel nebun pentru Hristos, ucenicul Sf. Martinian • Sf. Sf. Noi Mc. Vasile şi Ştefan, din Estonia (†1919).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca. Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian. Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge. Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat. Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita. Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 13

ian.
13
mar
Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, ep. de Nisibe
ian. 13 toata ziua
<span style="color: #0000ff;"><strong>Sf. Mc. Ermil şi Stratonic;</strong></span> Sf. Ier. Iacob, ep. de Nisibe

Sf. Mc. Ermil şi Stratonic (315) • Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe (†350) • Sf. Mc. Potițiu[1] din Dacia Inferioară, mucenicit la Ascoli Satriano, în Puglia, sub Antonin (160) • Sf. Mc. Secund, Enon şi Chirion, de la Roma (262) • Sf. 40 Mc. Soldați, din via Labicana, în Roma, sub Galieniu (262) • Sf. Mc. Chiriac, Cimin, Zotic, Herisie, Glicherie, Felix şi Ianuarie, de la Napoli • Sf. Mc. Atanasie • Sf. Mc. Pahomie şi Papirin • Sf. Ier. Ilarie, episcop de Poitiers[2], Franța (†368) • Sf. Ier. Chetinghernie (Kentigern), episcop în Anglia (†612) • Sf. Cuv. Maxim Kavsokalivitul, Sfântul Munte Athos (†1320) • Sf. Cuv. Irinarh din Rostov, în Rusia (†1616) • Sf. Cuv. Eleazar din Anzersk, în Rusia (†1656).

[1] Sfântul Potițiu era un copil de 13 ani, de neam din cetatea Sardica, din Dacia Inferioară, care a primit mucenicia în Puglia, Italia, sub împăratul Antonin, a cărei fiică a izbăvit-o de îndrăcire (160). Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Mucenic, se află în catedrala de la Tricarico, depuse în spatele altarului central; la Ascoli Satriano se află un deget al Sfântului, închis într-un bust de argint, și un braț aflat într-o raclă de argint care imită forma brațului; celălalt braț se află într-o altă raclă similară din capela superioară a Mănăstirii San Giorgio Armeno, din Napoli.

[2] Care a apărat dreapta credință în fața ereziei ariene, supranumit și “Atanasie al Occidentului”.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.

Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de arămă peste față.

Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia.

Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ. În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneală către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni. Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cei ce erau de față. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de față şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele. Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig. Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârsit.

Viața sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisă de Teofan, egumenul Mănăstirii Vatopedi – Muntele Athos.

Din scrierile sfântului Maxim Calsocalivitul de la Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

ian.
14
mie
Odovania praznicului Botezului Domnului; Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina
ian. 14 toata ziua
<em>Odovania praznicului Botezului Domnului;</em> Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina

Odovania Praznicului Botezului Domnului

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait (sec. IV-V) • Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Georgiei (†335) • Sf. Cuv. Macrina[1], bunica Sf. Vasile cel Mare, în Neocezareea Pontului • Sf. Mc. Ponţian[2], de la Spoleto, în Umbria, sub Marc-Aureliu (161) • Sf. Sf. Mc. Felix[3], preotul, de neam sirian, mucenicit la Nola, în Campania (256) • Sf. Cuv. Albin, egumen la Canterbury, în Anglia (†732) • Sf. Cuv. Teodul, fiul Sf. Nil cel înţelept • Sf. Cuv. Ştefan, întemeietorul Mănăstirii Chenolakkos, din Grecia • Sf. Ier. Sava, luminătorul Serbiei şi ctitor al Sf. Mănăstiri Hilandar, din Sfântul Munte Athos (†1235) • Sf. Ier. Meletie, episcop de Riazan, apostol de Iakuţ, în Siberia (†1900) • Sf. Sf. Mc. Platon, episcop de Talin, în Estonia (1918).

[1] Ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, l-a învățat credința pe Sfântul Vasile cel Mare.

[2] Sfântul Ponțian a fost un tânăr din Spoleto care a suferit mucenicia între anii 156 și 165. A fost înmormântat la marginea cetății, iar pe mormântul lui a fost ridicată o biserică și o mănăstire. Episcopul belgian Valdrig a primit în anul 968 un braț al Sfântului, pe care l-a dus la Utrecht. Restul moaștelor se află în continuare la Spoleto, Sfântul fiind și ocrotitorul orașului.

[3] Mormântul lui, descoperit de Sfântul Paulin de Nola care a și întemeiat acolo o comunitate creștină, a devenit loc de pelerinaje și de tămăduiri pentru creștinii din secolul al IV-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi. Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam. Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.


Hits: 8

ian.
15
joi
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
ian. 15 toata ziua
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul[1] (†341) şi Ioan Colibaşul[2] (†450) • Sf. Mc. Pansofie din Alexandria, Egipt (†250) • Sf. Sf. Mc. Maxim, episcop de Nola, sub Deciu (252) • Sf. Mc. Efisie, apostolul Sardiniei, sub Diocleţian (286) • Sf. Cuv. Ita, monahie în Irlanda (†570) • Sf. Cuv. Maur, ucenicul Sf. Benedict de Nursia şi întemeietorul Mănăstirii de la Glanfeuil, în Franţa (†584) • Sf. Ier. Probie[3], episcop de Rieti (sec. VI) • Sf. Ier. Embert[4], episcop de Cambrai, în Flandra, Belgia (†710) • Sf. Ier. Bonet, episcop de Clermont, Franţa (†710) • Sf. Cuv. Celvulfie, monah în Anglia (†764) • Sf. Cuv. Gavriil din Lesnov, în Bulgaria (†980) • Sf. Salomea şi Peroshavra[5], din Georgia • Sf. Prohor, de la Psinia, în Bulgaria (sec. XI) • Sf. Ier. Nectarie, episcop de Tobolsk, în Rusia (†1667) • Sf. Ier. Gherasim al II-lea (Palade), patriarhul Alexandriei (†1714).

[1] În secolul al XII-lea, trupul întreg al sfântului monah a fost mutat de către împăratul Emanuel Comneanul, din Egipt la Constantinopol, în biserica Maicii Domnului, unde a rămas până în anul 1240, când a fost luat de către venețianul Giacomo Lanzuolo și așezat în biserica San Giuliano din Venezia.

[2] Osemintele Sfântului Ioan Colibașul au fost mutate de la Constantinopol, de către papa Formosie (891-896), pe când acesta era încă episcop de Porto. Astăzi ele se află într-o raclă sub altarul central al bisericii San Giovanni Calibita de pe Insula Tiburtina din Roma. O parte din moaștele Sfântului, împreună cu cele ale Sfinților Herculan, Taurin și Ipolit, au fost transferate la 7 decembrie 1737 în biserica San Lorenzo in Damaso, tot din Roma. O parte din cap este la biserica San Stefano del Cacco. La Venezia, în biserica Santa Maria delle Vergini, este cinstit un picior al Sfântului Ioan Colibașul, adus de la Constantinopoli.

[3] Sfântul Grigorie Dialogul îl amintește în Dialogurile sale, pe Sfântul Probie, ca episcop de Rieti. Potrivit acestora, în ceasul morții Sfântului episcop, au apărut la căpătâiul său Sfinții Mucenici Iuvenalie și Elefterie. Moaștele Sfântului Probie se află în cripta Catedralei din Rieti.

[4] Fiul Cuv. Amalberga (10 iul.).

[5] Cele care au scris viaţa Sf. Nina, cea întocmai cu apostolii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian, prigonitorii creştinilor. El era de neam din Egipt, din Teba de jos, şi înţelegând că cumnatul său vrea să-l vândă ca să-i poată opri partea cuvenită din averea părintească, a fugit în munţi. Aici şi-a schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toată viaţa în pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul, la adânci bătrâneţi. Auzind de viaţa lui cea îmbunătăţită, marele Antonie (17 Ianuarie) l-a căutat şi găsindu-l s-a minunat şi de locul cel anevoios în care trăise şi de lungimea vieţii lui şi de depărtarea de orice aşezare omenească. Căci Pavel a fost cel dintâi care a cutezat să meargă până în adâncul pustiului, unde şi-a îndelungat nevoinţele până la o sută treisprezece ani, după ce părăsise de tânăr grijile lumeşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit şi Colibaşul.

Acesta era de fel din Constantinopol şi era fiul lui Eutropie senatorul şi al Teodorei. De mic copil a plecat din şcoala unde învăţa carte, fără ştirea părinţilor şi a învăţătorilor, în tovărăşia unui călugăr, şi s-a dus în Mănăstirea Achimiţilor, adică a neadormiţilor, unde s-a făcut călugăr, petrecând întru multe nevoinţe. Dar vicleanul diavol l-a îmboldit cu dorul părinţilor şi atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat în rasă. Dar nu s-a făcut cunoscut cine este, ci locuia în rugăciune şi în lipsuri, într-o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe maica sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui de părinţi pe când era în şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pansofie.

Acesta era din Alexandria şi avea ca tată pe Nil proconsulul, care era un mare dregător. Fiind isteţ din fire şi bogat, şi văzând în casa părintească apucături bune, a sporit până la culmea învăţăturii atât a celei elineşti, cât şi a celei creştineşti. Iar după moartea tatălui său, împărţindu-şi bogăţia la cei săraci, s-a dus în pustiu, căutând pe Domnul. Douăzeci şi şapte de ani a locuit în singurătate, înălţându-şi mintea de la cele de jos la cele de sus şi vorbind cu Dumnezeu. Pentru că nu se poate ascunde lumina sub obroc, a fost pârât lui Augustalie, ighemonul Alexandriei, căruia i se încredinţase, de către Deciu, prigoana împotriva creştinilor. Deci, stând înaintea lui, i-a înfruntat înşelăciunea credinţei şi i-a ruşinat trufia. Pentru aceasta a fost bătut cumplit, şi aşa a dobândit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase părinţi din pustiu, care în pace s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

ian.
16
vin
Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact, citeţul
ian. 16 toata ziua
Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact, citeţul

Cinstirea lanţului al Sf. Ap. Petru[1] (FA 12, 1-11) • Sf. Mc. Danact, citețul (sec. II) • Sf. Priscila de la Roma, care a slujit mucenicilor (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Marin, preotul, şi Ştefan, diaconul, de la Brescia, sub Adrian (117/138) • Sf. Mc. Pevsip, Elasip şi Mesip, şi bunica lor Neonila, muceniciți sub Marc-Aureliu sau Aurelian (†161/180, sau 270/275) • Sf. Mc. Anan şi Marius, de la Roma, pe via Appia • Sf. 9 soldaţi mucenici de la Roma, pe via Corneliana • Sf. Mc. Onorie şi alţi 13 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Iunila din Capadocia • Sf. Ier. Marcel I[2], mărturisitorul, episcopul Romei, sub Maxenţiu (309) • Sf. Ier. Onorat, arhiepiscop de Arles şi întemeietorul Mănăstirii de pe insula Lérins, în Franţa (†429) • Sf. Cuv. Liberata, fecioara, din Pavia, sora Sf. Ier. Epifanie (sec. VI) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Fondi, în Lazio (sec. VI) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Sorrento, în Campania (sec. VII) • Sf. Cuv. Mc. Sigbert, egumen la Dunwich, în Anglia (†635) • Sf. Ier. Tiţian[3], mărturisitorul, episcop de Oderzo, lângă Treviso, în Veneto (650) • Sf. Cuv. Fursie, monah în Irlanda (650) • Sf. Sf. Nou Mc. Damaschin (†1771) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Mitilene, în Grecia (†1777) • Sf. Maxim cel nebun pentru Hristos, din Totma, în Rusia (1650).

[1] În această zi se prăznuiește cinstitul lanț cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim de către Irod Tetrarhul, după cum povestește Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor. Când îngerul s-a arătat, legătura lanțului a căzut singură lăsându-l pe apostol liber, iar acesta a fost păstrat cu cinste de credincioșii de la Ierusalim până când drept credinciosul împărat Constantin l-a dus la Constantinopol și la așezat în biserica Sfântul Petru, unde o parte se păstrează până astăzi. Însă mai există o tradiție care spune că Licinia Eudosia, fiica împăratului Teodosie al II-lea al Constantinopolului (498-450) și soția împăratului Valentinian al III-lea al Romei (425-455), bolnavă fiind și având credință că, de se va atinge de lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru la Ierusalim, se va vindeca, i-a cerut mamei sale să îi aducă acel lanț de la Constantinopol, ca să i se închine. Și, într-adevăr împărăteasa s-a vindecat, iar apoi a dăruit lanțul Sfântului Leon cel Mare, episcop al Romei (440-461). Se mai spune că atunci când Sfântul Leon a apropiat lanțul primit în dar de cel cu care Sfântul Petru a fost legat în închisoarea de la Roma înainte de a primi mucenicia, acestea s-au unit în mod minunat într-unul singur, și că acesta se păstrează până astăzi la Roma, în biserica San Pietro in Vincoli.

[2] Sfântul Marcel I a pătimit pentru credință, fiind bătut și chinuit, iar apoi a fost pus să lucreze la animale unde, îmbrăcat în ciliciu, și-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu. A fost înmormântat în catacombele Santa Priscilla, unde a și fost cinstit, până în secolul al IX-lea. Astăzi moaștele sale se află într-o raclă veche din bazalt verde, în  altarul principal al bisericii S. Marcello al Corso, de la Roma.

[3] Sfintele sale Moaște se află în domul din Ceneda, Italia.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru.

În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi a bunicii lor Neonila.

Aceşti sfinţi mucenici erau toţi trei din Capadochia, foarte iscusiţi la îmblânzirea cailor tineri sălbatici şi la întrecerile în alergările de cai. Odată, la o serbare, dată în cinstea zeiţei Nemesis, în patria lor, au chemat la ospăţ şi pe Neonila, bunica lor. Aceasta fiind creştină îşi bătea joc de idoli şi le vorbea despre iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Iar ei şi-au adus aminte de vedeniile avute în vis, când au fost sfătuiţi să creadă în Hristos. Deci, crezând, au surpat idolii şi au mărturisit pe Hristos în mijlocul adunării de oameni. Pentru aceasta au fost aruncaţi în foc de elini, stăpânii lor. Şi aşa au luat cununa muceniciei toţi trei, împreună cu bătrâna Neonila.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.

Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com