Calendar

Hits: 22093

aug.
15
Dum
(†) Adormirea Maicii Domnului
aug. 15 toata ziua
(†) Adormirea Maicii Domnului

(†) Adormirea Maicii Domnului

Sf. Mc. Tarsichie (Tarsicius), de la Roma, sub Valerian şi Galian (257) • Pomenirea marii milostiviri a lui Dumnezeu când, prin mijlocirea Maicii Domnului, au fost înfrânși saracinii care au asaltat Constantinopolul (718) • Sf. Cuv. Macarie Romanul[1], făcătorul de minuni, de la Novgorod, în Rusia (1550).

[1] Originar din Roma, Sfântul Macarie a mers în Rusia pentru a se converti la ortodoxie. A fost monah la Novgorod, apoi pustnic lângă râul Lezna şi după aceea a fost primul stareţ al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: “Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: “Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.


Articole

Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului

Maica Domnului acoperă cu milostivirea ei tot pământul – Cuviosul Siluan Athonitul

Omilia Sfântului Nicolae Cabasila la Adormirea Maicii Domnului


 

Hits: 11

aug.
16
lun
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid
aug. 16 toata ziua
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid

Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului, din Edesa la Constantinopol (944) •      †) Sfinţii Mc. Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu Ianache sfetnicul (1714) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec (1828) • Sf. Mc. Diomid, doctor în Tarsul Ciliciei, la Niceea, azi în Turcia (298) • Sf. Cuv. Rafael din Banat (sec. XVI)[1] • Sf. Abgar, regele Edesei (Urfa), azi în Turcia (50) • Sf. Serena, de la Roma[2] (284) • Sf. Mc. Ambrozie[3], de la Ferentino, în Campania, sub Dioclețian (303) • Sf. Mc. Alcibiad • Sf. Ier. Macarie, episcopul Ierusalimului (333) • Sf. Triazia (Triaise), fecioara, de la Poitiers, în Franța (375) • Sf. Ier. Teodor, făcătorul de minuni, apostol în Valais, primul episcop de Martigny, în Elveția (393) • Sf. Cuv. Herimon, din Pustia Egiptului (sec. IV) • Sf. Ier. Simplician, arhiepiscop de Milano, urmașul Sf. Ambrozie (400) • Sf. Mc. Tit, diaconul, de la Roma, ucis de vizigoții arieni (410) • Sf. Mc. Vamnes, din Persia (423) • Sf. Ier. Nostrian, episcop de Napoli (450) • Sf. Cuv. Frambaldie (Frambaldus), din Auvergne, în Franța, pustnic în Maine și zăvorât lângă Paris[4](532) • Sf. Cuv. Armagilie (Armagillus), pustnic la Plouarmel, stareț în zona Leon, în Bretania, Franţa (552) • Sf. Mc. Dimitrian, de la Levcopetra, Grecia • Sf. Ier. Aredie, episcop de Nevers, în Franța (558) • Sf. Mc. Cizie (Cisy), soldat din Besancon, mucenicit lângă Rieux, în Franța (sec. VIII) • Sf. Cuv. Ioachim, de la Ossogovo, în Rusia (sec. XI) • Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Serbiei (1309) • Sf. Cuv. Nil, mărturisitorul, de la Erikusa, viețuitor la Mănăstirea Ieromerion, din Epir, în Grecia (1335) • Sf. Mc. Hristofor, de la Guri, în Georgia, mucenicit la Damasc (sec. XV) • Sf. Cuv. Mc. Nicodim, de la Meteora (1551) • Sf. Cuv. Gherasim cel Nou, din Kefalonia, în Grecia (1579) • Sf. Ier. Timotei, arhiepiscop de Evripos, ctitorul Mănăstirii de la Penteli, în Atica, Grecia (1590) • Sf. Nou Mc. Stamatie, din Volos, în Grecia, mucenicit la Constantinopol (1680) • Sf. Nou Mc. Apostol, din Volos, în Grecia, mucenicit la Constantinopol (1686) • Sf. Cuv. Roman, de la Diunis, Serbia • Aflarea moaştelor Sf. Mc. Serafim, Dorotei, Iacov, Dimitrie, Vasile şi Sarantie, de la Megara, Grecia (1798) • Sf. Nou Mc. Alexandru, preotul, din Rusia (1937).

[1] Ieromonah sârb la Mănăstirea Hilandar, din Athos. S-a săvârșit în nevoință la Sremska Mitrovița (Sirmium), la Metocul mănăstirii, unde a și fost  îngropat. Astăzi, pe locul metocului se află catedrala din oraș.

[2] Pare a fi fost una dintre soțiile împăratului Dioclețian.

[3] Moaştele întregi ale Sfântului Mucenic Ambrozie se află în Catedrala din Ferentino.

[4] Mai precis la Issy-sur-Seine. Este ocrotitorul orașelor Senlis și Issy-sur-Seine.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Facând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care îi cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l mânca; si pe lânga aceea avea si boala veche cu dureri pe la încheieturi. Lepra însa îl înspaimânta si îl umilea, iar cealalta boala îi da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar în zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: “Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace”.

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind asemanarile cele ce vedea. ĂŽnsa nu putea nicicum sa-i însemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscând gândul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama în patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a întiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i: “Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut în Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei”. Punând la sfârsitul epistolei si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Deci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazând si închinându-i-se sfintei si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osârdie, îndata s-a tamaduit de boala, ramânând putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa mântuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergând Sfântul Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar în scaldatoarea Botezului. Si botezându-l si pe el si pe toti câti erau sub ascultarea lui, în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina ramasita de lepra.

De atunci cinstind în tot chipul, închinându-se acelei dumnezeiesti asemanari a Chipului Domnului, si vrând ca sa fie cinstita de catre toti, pe lânga celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorând chipul unui zeu, ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfarâmându-l, a pus în locul lui acea nefacuta de mâna Icoana a Mântuitorului nostru si Dumnezeu, înfrumusetând-o, si scriind aceste cuvinte: “Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajduieste întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata”. Si a dat porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si închinaciunea ce se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre în cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cât a trait el si fiul sau în viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a dat cu piciorul dreptei credinte si însusi s-a întors la slujirea idolilor, si a vrut sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscând aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins înaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazând, Icoana Domnului, pagânul a renuntat la lucrul ce începuse a face.

Si a trecut multa vreme, încât iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa dumnezeiasca Icoana. Iar când Osroe, împaratul persilor, pradând cetatile si orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapând numai la Dumnezeu si rugându-L cu lacrimi, aflara grabnica mântuire; caci într-o noapte s-a aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicându-i: “De veti lua dumnezeiescul chip al Mântuitorului cel nefacut de mâna care este ascuns deasupra acestei porti, aratându-i si locul, toate le va face bune”. Deci episcopul mergând si sapând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana nestricata, si candela aprinsa de atâtia ani, înca si în caramida ce era pusa în preajma candelei. Si aratând Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie si veselie.

Luând episcopul aceasta Icoana si facând Litanie si multumind a mers la locul unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din candela în focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure unde era focul mare de multime de copaci, îndata s-a pornit vânt mare, si a întors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul nostru, si prin aratarea preasfântului Chip cel nefacut de mâna.

Dupa multi ani împaratul Romano, cel ce se chema Lacapenos, pe care si Porfiroghenit îl numesc, cel ce a împaratit cu ginerile sau Constantin, fiul împaratului Leon cel întelept, a fost adusa acea sfânta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut de mâna al dumnezeiestii fete a lui Hristos, în Constantinopol din Edesa care era stapânita de saracini împreuna cu toata Siria. Si s-a facut aducerea aceea în acest chip: Romano cel batrân care stapânea atunci, si-a pus în gând sa îmbogateasca cetatea împarateasca si cu aceasta icoana. Pentru aceea în multe vremi a trimis la Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca închipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor împotriva acelor hotare. Si au cazut la învoiala.

Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luând episcopii Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola scrisa de Hristos, au purces în cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un îndracit zicând: “Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule împaratia ta”, îndata s-a tamaduit.

Iar în cincisprezece zile ale lui August, în anul de la Hristos noua sute cincizeci si noua, pe vremea împaratiei lui Romano, au sosit arhiereii ce duceau Sfânta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu închinaciune, cu cinste si cu bucurie atât de împarat cât si de domnul si de întregul popor. Iar a doua zi, adica în saisprezece, dupa sarutare si închinaciune, ridicând Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact si împaratii cei tineri, pentru ca cel batrân lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, pâna la poarta cea de aur. Apoi ridicând-o de acolo cu cântari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea biserica a întelepciunii lui Dumnezeu. Si facând si acolo cinstirea ce se cadea, s-au suit la palatele împaratesti, si intrând în biserica Nascatoarei de Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfântul Chip al Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava în veci. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Acest sfânt era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facându-se mai bun dupa vointa, se deprinsese cu mestesugul de doctor, lecuind pe toti cei ce mergeau la el: sufletele cu dumnezeiasca credinta, iar trupurile cu mestesugul. ĂŽn zilele împaratului Diocletian a plecat din Tars si a mers la Niceea, în Bitinia. Si fiind folositor si acolo în tot chipul celor ce mergeau la dânsul si cu credinta dumnezeiasca si cu mestesugul, a fost pârât la împarat. ĂŽnsa când au venit ca sa-l prinda, aflându-l mutat catre Domnul, i-au taiat capul si l-au dus la împaratul. Dar pentru nemilostivirea ce au aratat cei ce au taiat capul sfântului, îndata au orbit. Iar împaratul a poruncit iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup. Si daca l-au asezat la trup, se spune ca a revenit vederea celor ce orbisera, când au taiat capul sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorârii din nou a fântânii de agheasma, cea din biserica.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastra în vremile acelea si de care, fara de nadejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a marturisit la anul 1551.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din Cefalonia, care cu pace s-a savârsit.

Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in Peloponez si a devenit de tânar calugar in insula Zacinto. Mai târziu a devenit shimnic la Sfintul Munte si a ucenicit pe lânga ascetii Muntelui Athos. Fiind binecuvintat de mai marii sai, calugarul s-a dus la Ierusalim pentru a venera Mormintul Purtator de Viata al Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai multe locuri sfinte in Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria si Egipt, s-a intors la Ierusalim unde a devenit aprinzator al candelelor de la Mormântul Domnului.

Calugarul a fost hirotonit diacon si apoi preot de catre Patriarhul Ierusalimului, Gherman (1534-1579). Sfintul Gherasim si-a mentinut disciplina de ascet. Pentru singuratate s-a retras in Iordania, unde a petrecut patruzeci de zile fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie, Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mâncând doar vegetale.

Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si intacte, inzestrate cu putere de vindecare.

Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august, Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie cel din Volos, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680 si de sabie s-a savârsit.

Sfântul Mucenic Stamatios era de fel din Volos (Tesalia, Grecia). Pe când era la Constantinopol, Stamatie a fost calomniat de unii că ar fi acceptat să se convertească la islam, dar el însuşi a mărturisit cu curaj că este creştin. Atunci a fost dus în fața vizirului ca unul care s-a lepădat de credința musulmană, dar el continuând să mărturisească pe Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia din porunca vizirului în ziua de 15 august, în piața din fața palatului de lângă biserica Sfânta Sofia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

aug.
17
mar
Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, Straton şi Ciprian
aug. 17 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, Straton şi Ciprian

Sf. Sf. Mc. Miron, preotul, din Ahaia, în Turcia (254) • Sf. Mc. Straton, Ciprian, Filip şi Eutihian din Nicomidia, în Turcia (303) • Sf. Cuv. Mc. Dimitrie cel Tânăr[1], de la Ioanina, în Grecia, sub Ali Pașa (1808) • Sf. Mc. Tirs, Levchie, Coronat şi cei împreună cu dânşii (251) • Sf. Mc. Pavel, Iuliana, sora sa, Stratonic, Codrat și Acachie, de la Ptolemais, în Siria (270-275) • Sf. Mamant (Mamet)[2], diacon și apostol în Auvergne, Franța (a doua jum. a sec. III) • Sf. Cuv. Eglon, de la Schit, în Egipt • Sf. Cuv. Evtihie, Evtihian şi Casiana, din Creta • Sf. Mc. Gulcian și Gulian, soldații, muceniciți la Jans, în Bretania, Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Mc. Liberat, starețul, Bonifatie, diaconul, Servie și Rustic, ipodiaconii, Rogatie și Septimie, monahiile, și Maxim, pruncul, muceniciți de vandalii arieni la Cartagina, în Africa, (483) • Sf. Ier. Anastasie mărturisitorul, episcop de Terni, în Umbria (553) • Sf. Iacov, diaconul, de neam italian, misionar în Nordumbria, Marea Britanie (sec. VII) • Sf. Cuv. Dritelmie (Drithelm), zăvorâtul, de la Melrose, în Scoția (700) • Sf. Mc. Macarie, zăvorâtul, de la Muntele Sf. Auxenţiu, apărător al sfintelor icoane, sub Constantin V Copronim (768) • Sf. Sf. Mc. Ieronie (Hieron), preotul, de neam irlandez, mucenicit de vikingi, în Olanda (886) • Sf. Cuv. Ilie cel Tânăr[3], făcătorul de minuni, din Sicilia, monah în Calabria (903) • Sf. Cuv. Alipie, iconograful, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Tbelie (Tbeli Abuseridze), teolog și imnograf, din Georgia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Teodoret, de la Kola, Rusia, luminătorul laponilor (1571) • Sf. Cuv. Filip, de la Yankovsk, în Vologda, Rusia (1662) • Sf. Cuv. Mc. Agapie (1752) • Sf. Cuv. Pimen, stareț la Mănăstirea de la Ugreşa, în Rusia (1810-1880) • Sf. Noi Mc. Alexie, preotul (1918), Ahile, protoiereul, și Mihail, preotul, din Rusia (1921).

[1] Vlah de neam, monah la Samarina Epirului, în Grecia.

[2] Ucenic al Sf. Austromonie (Austromoine), pomenit

pe 1 noiembrie.

[3] Sfântul Ilie s-a născut la Enna, în Sicilia, într-o familie creştină. Copil fiind, Dumnezeu l-a învrednicit de darul prorociei şi, mai apoi, de cel al facerii de minuni. A fost răpit de saracini şi, după multe întâmplări, a ajuns în Palestina, unde a fost tuns în monahism de patriarhul Ierusalimului, Ilie al III-lea. După ce a petrecut trei ani de nevoinţe în muntele Sinai, s-a întors în Italia, unde i-a ajutat cu sfaturi şi cu darul vindecărilor pe locuitorii Calabriei. A călătorit de multe ori în Grecia şi la Constantinopol şi, spre sfârşitul vieţii, a întemeiat o mănăstire la Salina, în Italia. S-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, fiind înmormântat în mănăstirea sa. La mormântul său au continuat minunile pe care Dumnezeu le face şi astăzi, proslăvindu-l pe Sfântul Ilie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
18
mie
Sf. Mc. Flor și Lavru
aug. 18 toata ziua
Sf. Mc. Flor și Lavru

Sf. Mc. Flor şi Lavru, fraţi gemeni, şi cei împreună cu dânşii: Procul şi Maxim, muceniciți în Ulpiana Iliricului, sub Adrian, (sec. II) • Sf. Mc. Hermes, Serapion şi Polien, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Agapit[1], de la Palestrina, în Lazio, sub Aurelian (274) • Sf. Ier. Agonie, episcop de Poitiers, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Iuliana, de la Strovil, azi în Turcia (sec. III) • Sf. Mc. Leon, din Mira Lichiei, azi în Turcia • Sf. Sf. Mc. Ioan şi Crisp, preoţii, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Proiectic, de la Bergamo, în Lombardia (înc. sec. IV) • Sf. Ier. Firminie, de neam grec, episcop de Metz, în Franța (496) • Sf. Agatie, de la Pluegat, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Ier. Eonie, mitropolit de Arles, în Franța (502) • Sf. Ier. Daganie (Daganus), monah la Inis, episcop de Ulster, în Irlanda (586) • Sf. Cuv. Marnoc, întemeietorul Mănăstirii Rathnew, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Rustic, episcop de Cahors, în Franța (630) • Sf. Ier. Ioan al V-lea[2] (674) şi Gheorghe I[3] (683), patriarhii Constantinopolului • Sf. Cuv. Milon, de la Saint Wandrille, Franța (740) • Sf. Cuv. Ioan de la Rila, în Bulgaria (946) • Sf. Hristodul, filosoful,  apărător al dreptei credințe, din Georgia (sec. XII) • Sf. Cuv. Varnava, Sofronie şi Hristofor, de la Mănăstirea Sumela, azi în Turcia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Macarie, de la Constantinopol (sec. XIV) • Sf. Cuv. Sofronie, de la Schitul Sf. Ana, din Sfântul Munte Athos (sec. XVIII) • Aflarea Moaștelor Sf. Cuv. Arsenie cel Nou de la Paros, în Grecia (1877) • Sf. Nou Sf. Mc. Agapie (sec. XIX) • Sf. Nou Mc. Augustin, arhimandritul, de la Orans, Nicolae, protoiereul, de la Nijni Novgorod, și cei 15 împreună cu dânșii, din Rusia (1918) • Sf. Noi Mc. Grigorie, preotul, Evghenie și Mihail, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Era adolescent.

[2] Apărător al ortodoxiei împotriva monotelismului.

[3] A participant la Sinodul VI Ecumenic (680).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.

Acesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: “Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si Polien.

Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iuliani (Iuliana), cea aproape de Strovil.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Leon, care a patimit lânga mare, aproape de Mira Lichiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru sihastri, care în pustiu cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor dintre sfinti parintilor nostri Patriarhii Constantinopolului: Ioan si Gheorghe.

Sfântul Ioan al V-lea a fost patriarh de Constantinopol intre 669-674, iar sfântul Gheorghe I intre 678-683. Amândoi au trait sub domnia împaratului Constantin Pogonatul (668-685).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri: Varnava, Sofronie si Hristofor, care s-au mântuit la anul patru sute doisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioan, staretul manastirii de la Rila, în Bulgaria.

Sfintul Ioan de la Rila, marele ascet spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare si din-Rai-pazitor al poporului bulgar, s-a nascut in anul 876 in satul Skrino in tinutul Sredets (astazi Sofia).

Dupa ce si-a pierdut parintii, baiatul a devenit vacar pentru a se tine departe de lume. Odata stapinul l-a batut pentru ca ii pierduse o vaca cu vitelul ei. Baiatul a plins indelung si s-a rugat, ca Dumnezeu sa-l ajute. Cind a gasit vaca si cu vitelul si a vrut sa se intoarca acasa cu ele, apa curgea mare si cu putere in riul Struma, pe care trebuia sa-l treaca. Tinarul vacar s-a rugat, si-a pus camasa lui zdrentuita pe apa, facu deasupra ei semnul crucii, lua vitelul in brate si merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, pina pe celalalt mal al riului unde se afla vaca.

Stapinul, ascuns in padure, se inspaiminta cind vazu aceasta minune. Recompensa cu generozitate pe tinar, apoi il alunga de la casa lui. Impartind de pomana lucrurile sale, baiatul isi parasi satul. Nu se stie cind, nici unde, sfintul a fost tuns monah.

La inceput si-a continuat asceza pe un deal inalt si arid, mincind doar plante salbatice. Adapostul ii era un tufaris. Dupa putina vreme tilharii au venit peste el noaptea, l-au batut si l-au scos afara de acolo. Si-a gasit apoi o pestera adinca si s-a instalat in ea. Peste putina vreme, nepotul sau, Sfintul Luca, s-a instalat si el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel incit Sfintul Ioan a crezut la inceput aparitia lui Luca drept o inselaciune diavoleasca, dar aflind ca tinarul isi cauta mintuirea sufletului sau, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multa vreme insa au vietuit ei impreuna. Fratele sfintului Ioan i-a gasit pe asceti si cu forta si-a luat inapoi fiul. In drum spre casa tinarul a murit din cauza unei muscaturi de sarpe. Fratele s-a cait si a cerut iertare calugarului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormintul tinarului cel drept ; acolo era locul sau de odihna preferat.

Sfintul Ioan a petrecut doisprezece ani in pestera pustie, apoi s-a dus in salbaticia Rilei si s-a instalat in scorbura unui copac. Postea si se ruga mult, plingea neincetat si minca doar iarba. Vazind o asemenea nevointa, Dumnezeu a facut sa creasca fasole, din care sfintul a mincat multa vreme. Fasolea si faptele sale bune l-au facut cunoscut oamenilor.

Odata o turma de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte si prapastioase, si nu s-a oprit pina la locul in care vietuia calugarul. Ciobanii, urmarindu-si turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a intimpinat prieteneste : “Voi veniti aici infometati. Luati niste fasole de la mine si mincati”. Toti mincara si s-au indestulat. Unul dintre ei a luat mai multa fasole ca sa aiba provizii. In drum spre casa le-a oferit tovarasilor sai, dar nu era nici o boaba in pastaile sterpelite. Ciobanii se intoarsera cu cainta iar batrinul statea drept, spunindu-le zimbind : “Vedeti, copiilor, aceste fructe sint lasate de la Dumnezeu ca hrana in salbaticie”.

De-atunci ei incepura sa aduca la calugar pe bolnavi si pe cei tulburati de duhuri necurate, pe care el ii vindeca prin rugaciune. Ca sa nu cada prada faimei printre oameni, calugarul parasi scorbura lui draga si se instala pe un pisc inalt si stincos dificil de acces, unde a salasluit timp de sapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns pina la regele bulgar Petru (927-969), care voia sa il intilneasca. Sfintul Ioan ii scrise o scrisoare, refuzind o astfel de intilnire lipsita de smerenie.

Mai tirziu Sfintul Ioan accepta sub calauzirea lui calugari, care construira o manastire cu o biserica in pestera in care Sfinful Ioan traise mai inainte. Cu chibzuinta isi indruma turma si muri la 18 august 946, la virsta de 70 de ani.

Cu cinci ani inainte de a-si da sfirsitul a scris cu mina sa: “Un Testament pentru Discipoli”, una din cele mai rafinate creatii ale literaturi bulgare vechi. Viata sfinta a ascetului si extraordinarele binecuvintari de la Dumnezeu prin rugaciunile sale fura o frumoasa predica a Credintei Crestine pe pamintul nou crestinat al Bulgariei. In vremurile grele de lupta ale Bulgariei cu Bizantul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfintul Ioan se arata discipolilor sai, ordonindu-le sa ii transfere moastele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se banuieste ca transferul moastelor a avut loc in anul 980.

Putin mai tirziu, mina dreapta a Sfintului Ioan de la Rila a fost dusa in Rusia (probabil in orasul Rila, unde o biserica a fost construita in numele Sfintului Ioan de la Rila, cu o capela dedicata martirilor Florus si Laurus, in ziua praznuirii lor, 18 august, in care el a murit).

Numele Sfintului Ioan a fost cunoscut si iubit de poporul rus inca din vechime. Date despre moartea sfintului s-au pastrat mai ales in surse rusesti (Menaion pentru luna august in secolul XII, in Cronica Mazurinsk).

In anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), in timpul unei campanii impotriva grecilor, a pus stapinire pe racla cu moastele sfintului Ioan, impreuna cu alte lucruri de prada, si le-a dus in orasul Esztergom.

In anul 1187, dupa ce a impodobit racla, a trimis inapoi sfintele moaste cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moastele Sfintului Ioan au fost transferate in mod solemn in noua capitala, Trnovo, si depuse intr-o biserica consacrata sfintului. La 1 iulie 1469 sfintele moaste ale Sfintului Ioan de la Rila au revenit in manastirea de la Rila, unde se odihnesc si astazi, aducind ajutor plin de har ceresc tuturor credinciosilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Arsenie cel Nou, din Paros.

Nascut la Ioanina, din parinti piosi, in anul 1800, Sfintul Arsenie a ramas orfan la virsta de noua ani si a fost luat in grija de Ieromonahul Grigorie, directorul scolii din Kydonia, in Asia Mica. In cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Parintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiti parinti spirituali ai epocii, si se atasa de el.

Cum Daniel hotarise sa se retraga la Muntele Athos, tinarul sau discipol il ruga sa il ia cu el, in ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescentilor la Sfintul Munte. Inaintind grabnic in virtutile nevointei, smereniei si ascultarii, i se dadu Mantia ingereasca sub numele de Arsenie. Dupa sase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrinsi sa paraseasca Sfintul Munte, din cauza tulburarilor si disensiunilor cauzate de controversa privind colivele si deasa impartasanie (cf . notelor Sfintilor Macarie din Corint (17 aprilie) si Nicodim Hagioritul (14 iulie). De notat ca Atanasie din Paros, unul din principalii protagonisti ai partidului < Colivadelor > este preacinstit pe plan local la Paros.). Aceasta persecutie impotriva aparatorilor traditiilor apostolice se intoarse insa in favoarea lor, deoarece, exilati in diferite regiuni din Grecia, mai ales in insule, Colivazii au suscitat trezirea populatiei la viata spirituala, si ea a ramas sensibilizata pina in zilele noastre.

Cei doi Sfinti se instalara mai intai in Manastirea Pendeli in Atica. Dar Revolutia fiind pe punctul de a izbucni si Daniel avind premonitia ca manastirea avea sa fie distrusa de catre turci, cei doi gasira refugiu in arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fura intimpinati frateste de Igumenul Manastirii din Longovarda, Filotei, care ii trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce isi avea resedinta in Manastirea Sfintul Antonie impreuna cu alti calugari atoniti din partida Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau sa primeasca instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon si numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii grecesti ci el facea mai ales efortul de a inspira elevilor sai respectul fata de poruncile lui Dumnezeu si dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulti iar Arsenie ii invata pe copii, moravurile populatiei se schimbara astfel repede si atinsera un inalt nivel de calitate morala. Cind la o vreme Daniel isi simti sfirsitul aproape, el isi sfatui discipolul sa ii poarte trupul la Sfintul Munte si sa isi petreaca restul zilelor in pace si contemplatie divina, pentru a se pregati revederii lor in Ierusalimul celest.

Din nou orfan, dar increzator in ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se desparti de credinciosii sai cuprinsi de plins si se imbarca plecind spre Muntele Athos. Facu o halta la Paros, pentru a saluta pe Parintele Filotei si a preacinsti mormintul Parintelui Chiril, de curind decedat in micuta Manastire a Sfintului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit sa cedeze insistentelor discipolilor defunctului si hotari sa ramina in aceasta manastire. Ducea o viata demna de marele Arsenie : mincind doar cit sa se mentina in viata, nedormind decit trei ore pe noapte si raminind in rugaciune tot restul timpului. Progresele pe care le facea in arta ascezei suscitara admiratia generala si, contrar vointei lui, fu ordonat Preot si Duhovnic de catre Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenta spre a instrui poporul, el prefera intotdeauna ca faptele sale sa-i devanseze vorbele si se arata drept un model viu al desavirsirii evanghelice. Cind se tinea in Altar, semana cu un Inger radiind iar lacrimile sale ii aduceau la pocainta pe toti cei prezenti. Asemenea virtuti atrageau catre el, pentru a se spovedi, nu doar crestinii din Paros ci si pe cei din alte insule si din diferite orase ale Greciei, precum si calugari din Muntele Athos si din alte manastiri. El ii primea pe toti cu dragoste si dadea dovada de un fin simt de discernamint pentru a le procura remediul care convenea suferintelor lor spirituale. La moartea Igumenului, calugarii il alesera in unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfintul constata la scurt timp ca aceasta sarcina il impiedica sa isi indeplineasca asa cum se cuvine datoria de pastor, de aceea demisiona si se dedica in exclusivitate rugaciunii si spovedaniei. El era parintele spiritual al Manastirilor din Longovarda, Sfintul Gheorghe si al Schimbarii la Fata ; iar cind se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catir, isi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acopera capul calugarilor si care simbolizeaza consacrarea lor intru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugaciunea sa neincetata.

In afara suferintelor voluntare ale ascezei, Sfintul Arsenie mai suferi si necazuri din partea unor notabili ai insulei si chiar din partea Mitropolitului, care il suspenda provizoriu din functiunile sale sacerdotale. El se bucura totusi, asemeni Sfintului Pavel (II Corinteni 7 :4), in aceste framintari si se ruga pentru vrajmasii sai. Suferi astfel din cauza tulburarilor si dezbinarilor survenite intre maicutele de la Manastirea Schimbarii la Fata, intr-atit incit, mustrarile sale raminind fara ecou, se hotari sa le lase in reavointa lor. Dar pe drum, el intilni pe Marele Mucenic Gheorghe care il implora sa mai suporte pacatele si patimile fiilor sai spirituali, asa cum Hristos suporta pacatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se intoarse in manastire. Pentru insula Paros el reprezenta cu adevarat prezenta lui Dumnezeu, punind capat secetei prin rugaciunea sa si ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. Dupa ce a indeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numerosi pacatosi, el adormi in pace la 31 ianuarie 1877.

Cultul sau s-a dezvoltat spontan in rindul populatiei si fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului in 1967, datorita eforturilor Parintelui Filotei Zervakos (trecut in lumea celor adormiti in 1979), Igumen al Longovardei si demn succesor al Sfintilor Colivadelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

aug.
19
joi
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla
aug. 19 toata ziua
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla

Sf. M. Mc. Andrei Stratilat şi cei 2593 de ostaşi care s-au săvârşit împreună cu dânsul, din Legiunea Tebană, în Cilicia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Timotei, episcop de Gaza, Agapie şi Tecla, din Cezareea Palestinei, sub Dioclețian (305) • Sf. Mc. Iuliu, senatorul, de la Roma, sub Comod (192) • Sf. Sf. Mc. Magnus, de la Anagni, în Lazio, sub Deciu (sec. III) • Sf. Mc. Evtihian, ostaşul, şi Sf. Mc. Stratighie • Sf. Sf. Mc. Satirie, episcop de Arezzo, în Toscana (înc. sec. IV) • Sf. Rufin, de la Mantova • Sf. Ier. Sixt, episcopul Romei (440) • Sf. Crescenţia, fecioara, de la Paris (sec. IV-V) • Sf. Mc. Mandrian și Flavian, de la Toulon, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Marian, pustnicul, la Evaux en Berry, în Franța (515) • Sf. Cuv. Calminie (Calminius), întemeietor de mănăstiri în Avergne, Franţa (sec. VI) • Sfânta Cuv. Nomadia (Nomadie), de la Marsat, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Donatie, de la Orleans, preot și pustnic lângă Sisteron, în Provence, Franța (535) • Sf. Cuv. Mohtie (Mochteus), de neam galez, stareţ la Louth, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Elafie, episcop de Chalons-en-Champagne, în Franța (600) • Sf. Ier. Guenin (Gwennin), episcop de Vannes, în Bretania, Franța (622) • Sf. Sf. Mc. Rustic, episcop de Cahors, în Franța (630) • Sf. Cuv. Bertulfie, de la Luxeuil, în Franța, al treilea stareț al mănăstirii de la Bobbio, în Lombardia (640) • Sf. Ier. Magnus, episcop de Lerins, în Franța (660) • Sf. Cuv. Sinibaldie, de la Vicenza, evanghelizator la Nürnberg, în  Germania (770) • Sf. Cuv. Credan, stareţ la Evesham, în Anglia (781); Sf. Ier. Pitirim, episcop de Perm, în Rusia (1456) • Sf. Cuv. Teofan cel Nou[1], făcătorul de minuni, din Ioanina, Grecia (sec. XVI) • Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Ghenadie, de la Kostroma, Rusia (1565) • Sf. Nou Mc. Nicolae mărturisitorul, preot în Rusia (1933).

[1] Monah în Muntele Athos, apoi sihastru în Muntele Nausiei, în Macedonia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

aug.
20
vin
Sf. Proroc Samuel;  Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie
aug. 20 toata ziua
Sf. Proroc Samuel;  Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie

Sf. Proroc Samuel (sec. XI î. Hr.) • Sf. Mc. Sever, preotul, Filip, episcopul Heracleii, Hermes şi Memnon Chendirionul, şi cei 37 împreună cu dânșii, mărturisitori în Vizia Traciei, Turcia (300) • Sf. Mc. Eliodor și Soda, din Persia (380) • Sf. Nou Mc. Teoharie, tânăr creștin mucenicit lângă Neapole, în Capadocia, azi în Turcia (1740) • Sf. Porfirie[1], omul lui Dumnezeu (sec. III) •  Sf. Mc. Valentinian și Leontie, din Lucania, în Campania • Sf. Mc. Reghinie şi Orest, din Cipru • Sf. Mc. Luchie sfetnicul, sub Dioclețian (299) • Sf. Cuv. Amador, pustnic la Rocamadour, în Franța (sec. III-IV) • Sf. Mc. Leontie şi Carpofor[2], doctorii, de la Aquila (sec. IV) • Sf. Mc. Salonie, de la Saintes en Saintonge, în Franța (sec. IV) • Sf. Cuv. Maxim (Mesme), primul stareț de la Chinon en Touraine, în Franța (450) • Sf. Cuv. Ignavie (Igneau), pustnicul, de la Rostrenen, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Mc. Osvinie (Oswin), rege de Deira, în Anglia (651) • Sf. Ier. Haduind (Hadouin), episcop de Mans, în Franța (654) • Sf. Cuv. Filibert, întemeietorul Mănăstirilor de la Jumièges şi Noirmoutier, în Franţa (685) • Sf. Cuv. Edbertie, din York, fost rege al Nordumbriei, în Marea Britanie (768) • Sf. Mc. Leonvigildie și Hristofor, de la Cordoba, în Spania (852) • Sf. Ier. Ierotei, primul episcop şi evanghelizator al Ungariei (sec. XI) • Sf. Ştefan, primul rege al Ungariei (1038).

[1] Care l-a învăţat dreapta credinţă pe Sf. Mc. Agapit, de la Roma.

[2] Moaștele lor se află la Vicenza.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului si Maritului Prooroc Samuel.

Acest sfânt a fost din muntele lui Efrem din neamul lui Levi, feciorul lui Elcana si al Anei proorocita. Însa Elcana avea doua femei: pe una o chema Ana, iar pe alta Fenana; si Fenana avea copii, iar Ana nici unul. Si s-a suit Elcana la Silom cu Ana, ca sa se închine lui Dumnezeu; si era atunci acolo Eli, si cei doi feciori ai lui, Ofni si Finees, preoti lui Dumnezeu. Iar Domnul încuiase mitrasul Anei, si o mâhnea Fenana cea împotriva râvnitoare a ei, si ea s-a rugat Domnului, si si-a adus Dumnezeu aminte de dânsa, si a nascut fiu pe Samuel, si l-a dat lui Dumnezeu. Si crescând cu vârsta, slujea Domnului, si s-a facut prooroc mare. Iar Eli si feciorii lui fiind zdrobiti de urgia si mânia Domnului, s-au stins pentru ca mâniau pe Dumnezeu. Si a judecat Samuel toate zilele vietii lui, si nu a luat mita. Acesta a uns pe Saul a fi împarat, asemenea si pe Proorocul David. Si ajungând la adânci batrâneti, a luat sfârsit, si a apucat înaintea întruparii lui Hristos cu 1035 de ani, si a proorocit patruzeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

Dintre acestia unii erau din Vizantia si altii din Filipopoli. Deci fiind prinsi în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost chinuiti în multe feluri caci marturiseau pe Hristos cu îndrazneala. În cele din urma au facut în pamânt foc mare, si taindu-li-se tuturor mâinile si picioarele, au fost aruncati în el.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul.

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe fata dreapta credinta. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit si dupa aceea i s-a taiat capul. Si ramânând Memnon care si Chendirion se numeste, l-au întins între doi stâlpi, si i-au scos trei fâsii din cap pâna la picioare. Apoi taindu-i picioarele si bagându-l în foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.

Acest sfânt era din Chirini cea din Livia, mai mare sfatului cetatii, întrecând pe cei ce erau cu dânsul la marimea si taria trupului. Acesta mai înainte era dat la slujirea si ratacirea idolilor. Iar dupa chinuirea sfintitului Mucenic Teodor, episcopul aceleiasi cetati, atunci Luchie umplându-se si el din darul lui Hristos, a primit dumnezeiescul Botez si a plecat si pe guvernatorul Dignian sa creada în Hristos, pe care luându-l s-au dus în Cipru. Deci vazând acolo unde erau chinuiti crestinii si omorâti, pe ascuns de Dignian, s-a dat la chinuitori si dând cu piciorul jertfelnicul idolilor, si rasturnând cele ce erau deasupra lui, a poruncit tiranul de i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor si Soda.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 25

aug.
21
sâm
Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust
aug. 21 toata ziua
Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Sf. Apostol Tadeu (Levi) (44) • Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei: Teognie, Agapie şi Pist (303) • Sf. Mc. Romul, preotul, Donat, diaconul, Silvan, diaconul, şi Venust, fratele lui Donat, de la Sirmium, azi în Serbia (304) • Sf. Ier. Evprepie, primul episcop de Verona (250) • Sf. Sf. Mc. Crăciun mărturisitorul (Natalis), preot în Piemonte (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Codrat, episcop de Utica, în Tunisia, împreună cu toți credincioșii săi (sec. III) • Sf. Mc. Patern, din Alexandria, mucenicit la Fondi, în Lazio (255) • Sf. Sf. Mc. Privat, episcop de Anderitum (Javols) și apoi de Mende, în Franța, mucenicit de vandali (260) • Sf. Mc. Chiriachi (Domnica)[1], văduva, de la Roma, sub Valerian (275) • Sf. Mc. Anastasie grefierul, mucenicit sub Aurelian, la Salona, în Croația (274) • Sf. Mc. Iuliu, Iulian, Vincențiu, Augurie și Evlodie, din Spania • Sf. Mc. Ipolit, Traian, Codrat şi Prim, de la Roma • Sf. Mc. Luxorie, Cizel şi Camerin, din Sardegna, sub Diocleţian (303) • Sf. Cuv. Sever, din Tir, pustnic și stareț lângă Rodez, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Sidonie Apolinarie[2], episcop de Clermont, în Franța (480) • Sf. Ier. Leontie cel bătrân, episcop de Bordeaux, în Franța (541) • Sf. Cuv. Veredemie, pustnicul, de lângă Uzes, în Languedoc, Franța (547) • Sf. Cuv. Fluorie, de la Glanfeuil, în Anjou, Franța (560) • Sf. Ier. Avitie[3], episcop de Clermont, în Franța (594) • Sf. Cuv. Nifardie (Niphard), pustnicul, de la Erbray, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Sf. Mc. Sarmeanie, catolicos la Khartli, în Georgia, mărturisitor al ortodoxiei în fața monofiziților și a islamului (774) • Sf. Teoclita, făcătoarea de minuni • Sf. Alexandru de la Iconium • Sf. Mc. Isaac, de la Hama, în Siria • Sf. Cuv. Avramie, stareț la Mănăstirea închinată Maicii Domnului, de la Smolensk, în Rusia (1222) • Sf. Cuv. Efrem, ucenic al Sf. Cuv. Avramie, de la Smolensk (1238) • Sf. Cuv. Avramie cel Lucrător, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Isaia Athonitul (sec. XIV) • Sf. Nou Mc. Isaac de la Hanak, în Siria (sec. XV) • Sf. Cuv. Cornelie şi Avraam, de pe insula Palei, la Valaam, în Rusia (1420) • Sf. Cuv. Marta, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (1810-1829) • Sf. Noi Mc. Alexandru (1918) şi Pavel (1937), preoţii, din Rusia • Sf. Mc. Rafael, de la Șișatovaț, în Serbia (1941).

[1] Moaştele întregi ale Sfintei Chiriachi se află în biserica Santa Maria in Campitelli din Roma.

[2] Născut la Lyon, a devenit senator și prefect la Roma, apoi a fost hirotonit episcop de Clermont și a fost apărător al ortodoxiei împotriva vizigoților arieni.

[3] L-a hirotonit diacon pe Sf. Ier. Grigorie de Tours (17 nov).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol – dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei – de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: “Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos”. Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia. Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea, împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare întrebuintând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

aug.
22
Dum
Sf. Mc. Agatonic, şi cei împreună cu el
aug. 22 toata ziua
Sf. Mc. Agatonic, şi cei împreună cu el

Sf. Mc. Agatonic şi cei împreună cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian, din Bitinia, azi în Turcia (sec. IV) • Sf. Mc. Simforian, patricianul, la Autun, Franța (179) • Sf. Mc. Antonin, de la Roma, sub Comod (186) • Sf. Sf. Mc. Ipolit[1], episcop de Porto, în Lazio, sub Alexandru Sever (229) • Sf. Sf. Mc. Atanasie, episcop de Tars, și Sf. Mc. Antusa fecioara, pe care a botezat-o, împreună cu slugile ei: Harisim şi Neofit (257) • Sf. Mc. Fabrician și Filibert, cinstiți la Toledo, în Spania • Sf. Mc. Gunifort, de la Pavia, sub Maximian (sec. IV) • Sf. Mc. Mavru şi cei împreună cu dânsul, de la Reims, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Marţial, Saturnian, Epictet, Maprilie, Felix şi cei împreună cu dânşii, cinstiţi la Ostia (300) • Sf. Mc. Eulalia, de la Barcelona, în Spania (303) • Sf. Mc. Timotei, de la Roma, sub Maxenţiu (311) • Sf. Mc. Iulian, de la Heliopolis, în Siria • Sf. Împărăteasă Ariadna, soţia lui Zenon (515) • Sf. Cuv. Gestin, pustnic în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Hervezenie, pustnic la Lignol, în Bretania, Franța (sec VII) • Sf. Cuv. Sigfridie (Sigfrid), stareţ la Wearmouth, în Anglia (688) • Sf. Cuv. Etelgita (Ethelgitha), stareță în Nordumbria, Anglia (720) • Sf. Cuv.  Arnulfie, pustnicul, de pe lângă Cambridge, Anglia (sec. VIII) • Sf. Cuv. Isaac, arhimandritul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (1894) • Sf. Noi Mc. Macarie, episcopul de Orel, și Ioan şi Alexie, preoţii, din Rusia (1918) • Sf. Cuv. Alexie[2], preotul, de la Ugine, în regiunea Savoia din Franţa (1934) • Sf. Noi Mc. Teodor, episcop de Penza, şi cei împreună cu dânsul: Vasile şi Gavriil, preoţii, Ioan, episcop de Velikoluksk, Alexie, arhiepiscop de Omsk, Mihail, Teodor şi Alexandru, preoţii, Ierotei, Ilarie şi Ioan, monahii, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Sfântului Ipolit se află în altarul cel mare al bisericii San Giovanni Calibita din Roma. O părticică din moaşte se află în biserica San Lorenzo in Damaso din Roma.

[2] Moaştele Sfântului Alexie se găsesc la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franţa; o părticică de moaşte se află în paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.

Mucenicul lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305), si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.

Un orecare comis, anume Evtolmie, a fost trimis în Nicomidia de împaratul, ca sa omoare pe crestini. Si mergând cu o corabie, a sosit la limanul Carpin, si acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care marturiseau pe Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.

Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.

Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos.

Iar la Bizant, stând înaintea lui, Agatonic cu cei ce erau împreuna cu dânsul legati si cu printul, si scotându-l afara din cetate, l-a chinuit rau. Sosind la Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese comitul din Nicomidia. Si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antusa si a Sfintitului Mucenic Atanasie episcopul care a botezat-o pe dânsa, si pe Mucenicii Harisim si Neofit, slugile ei.

Sfântul sfintitul mucenic Atanasie, episcop al orasului Tars din Cilicia, care a botezat-o pe monahia Antusa, s-a savârsit prin sabie sub împaratul Aurelian (270-275).

Iar aceasta mucenita Antusa a trait în zilele împaratului Valerian din cetatea Seleucia, si era fiica lui Antonie si Mariei, care erau foarte bogati si slujeau idolilor. Deci crezând ea în taina si dorind sa ia botezul lui Hristos, si sa vada pe episcopul Atanasie care propovaduia Cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul Ciliciei, a convins pe maica-sa de i-a dat o pereche de catâri, zicând ca se duce la doica ei; si luând cu sine doi fameni robi, pe Harisim si pe Neofit, s-a dus. În vremea când mergea ea pe cale s-a facut o minune înfricosatoare. Caci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri a stat de fata înaintea ei si daca l-a vazut si a aflat cine este, l-a rugat, cazându-i la picioare, ca sa o savârseasca cu dumnezeiescul Botez. Dar nefiind apa, a facut episcopul rugaciune, si îndata a iesit de jos o fântâna, si s-au aratat doi îngeri în chip de slujitori, dând doua vesminte albe sfintei; deci se boteza ea si cele doua slugi ce erau cu dânsa, si dându-si haina ei cea scumpa si grea de aur tesuta episcopului, l-a rugat sa o dea la saraci. Iar ea, îmbracându-se cu haina mai smerita si mai proasta, s-a dus la doica ei, care nu a primit-o, înfruntând-o pentru hainele cele proaste cu care era îmbracata si pentru credinta în Hristos.

Deci întorcându-se la maica-sa si aflând-o mâhnita ca fiica ei se botezase în Hristos, iesind pe ascuns, s-a dus la episcopul Atanasie, si a luat cinul calugaresc si se îmbraca în haine de par, si asa ridicând Crucea Domnului, s-a dus în pustie. Si locuind douazeci si trei de ani cu fiarele, si luând hrana de la ele prin dumnezeiasca pronie, si suferind multe bântuieli de la demoni, si-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obisnuita a dormi.

Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l închinatorii la idoli, l-au dus la Valerian împaratul si dându-i strânsoare cu multe chinuri i s-a taiat capul. Asemenea si ceilalti doi sfinti fameni mai sus zisi, Harisim si Neofit, fiind oameni mai de cinste ai fercitei Antusei, si fiind botezati împreuna cu dânsa de episcopul Atanasie, despartindu-se stapâna-sa de ei si savârsindu-se si episcopul ca mucenic, ei s-au dus la Valerian, si numindu-se ca sunt crestini, au fost trimisi în fiare la ducele Apelian. Si marturisind înaintea lui pe Hristos Dumnezeu adevarat, au fost chinuiti si apoi li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Irineu, Or si Oropsis.

Fericitul Irineu era diacon al Bisericii si propovaduia în priveliste pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat. Pentru care fiind prins de elini si dus la domnitor, îndata cu Or împreuna si cu Oropsie, au fost aruncati în foc; si ploaie îndata pogorându-se au iesit din foc nevatamati, apoi au fost dati la fiare si spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; si din toate acestea ramânând nevatamati li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea si praznuirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu la Pirso, din Elada.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

aug.
23
lun
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sf. Mc. Irineu, ep. de Lugdunum
aug. 23 toata ziua
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sf. Mc. Irineu, ep. de Lugdunum

Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului

†) Sf. Mc. Lup, din Tesalonic, mucenicit la Novae, în Moesia Inferioară, azi în Bulgaria, sub Dioclețian (306) • Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Lugdunum (Lyon), în Franța (202) • Sf. Sf. Mc. Chiriac, episcopul, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Sf. Mc. Ipolit, şi cei împreună cu dânşii, de la Ostia, sub Alexandru Sever (230) • Sf. Mc. Fortunat, Ermon, Sist, Marţial, Ermograt, Lavrentie şi copiii: Avondie, Inochentie şi Meredin, muceniciți sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Mc. Sever şi Memnon, sutaşul, şi cei 38 împreună cu dânșii: Horion, Anatilin, Molias, Evdemonie, Siluan, Sabin, Eustatie, Straton și Bosba, din Bizanț, Timotei, Palmazie, Mestie, Nicon, Difilie, Dometie, Maxim, Neofit, Victor, Rinie, Saturnin, Epafrodit, Cherchie, Gaie, Zotic, Cronie, Athos, Horie, Zoil, Tiranie, Agatie, Panstenie, Ahile, Panterie, Hrisant, Atenodor, Panteleimon, Teosevie și Ghenetlie, din Filipopolis (Plodviv), Bulgaria, muceniciți sub Dioclețian (303-305) • Sf. Mc. Minervie, Eleazar şi cei 8 fii ai lui, de la Lyon, în Franța (sec. III) • Sf. Mc. Timotei şi Apolinarie, de la Reims, în Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Secund Tebeul[1], locotenentul Sf. Mc. Mavrichie, mucenicit la Ventimiglia • Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium, şi cei împreună cu dânsul: Or şi Oropsie (304) • Sf. Ier. Sidonie (Chelidonie), arhiepiscop de Aix-en-Provence, în Franța (403) • Sf. Mc. Tidfilie (Tydfil), din Ţara Galilor (480) • Sf. Ier. Moderat, episcop de Verona (sec. V) • Sf. Ier. Eugeniu (Owen), episcop de Ardstraw, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Mievie (Mieu), pustnicul, de la Coetmieu, în Bretania, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Iustinian, pustnicul, mucenicit pe insula Ramsey, în Țara Galilor (540) • Sf. Ier. Victor, episcop de Vita, în Tunisia (535) • Sf. Ier. Flaviu (Flavius), mitropolit de Rouen, în Normandia, Franța (548) • Sf. Ier. Flaviu (Flavius), episcop de Autun, în Franța (610) • Sf. Ier. Calinic, patriarhul Constantino-polului (705) • Sf. Cuv. Mc. Altighian şi Ilarin, din Burgundia, în Franţa (731) • Sf. Ier.  Sarmian, patriarhul Georgiei (sec. VIII) • Sf. Cuv. Nicolae, din Sicilia, care s-a nevoit pe muntele Neotax de pe insula Eubeea[2] • Sf. Haralambie cel nou • Sf. Ier. Antonie, episcopul Sardelor • Sf. Noi Mc. Efrem, episcop de Selenga, Ioan, protoiereul, Nicolae (1918), Pavel și Ioan, preoții (1937), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Secund se află la Torino. Sfântul Secund era locotenent în Legiunea Tebană şi s-a născut la Teba, în Egipt. La sfârşitul secolului al III-lea, împăraţii Diocleţian şi Maximian au trimis Legiunea Tebană în Elveţia de azi, pentru a pune capăt revoltei unor barbari nesupuşi. Tradiţia povesteşte că întreaga Legiune a fost condamnată la moarte în momentul în care toţi soldaţii care au mărturisit că sunt creştini, nu au vrut să aducă jertfe idolilor păgâni, înainte de bătălie. Lui Secund i-a fost tăiat capul la popasul din Vittiulo, în Alpi, aproape de actuala Salussola, devenind exemplu tuturor tovarăşilor săi. Moaştele Sfântului Secund au părăsit Vittimulo în secolul al VIII-lea sau al IX-lea, din cauza invaziei sarazinilor, şi au fost mutate de multe ori până au ajuns la Torino şi la mănăstirea din Novalesa, mai sus de Susa. În anul 990, monahii de la Novalesa au dat o parte din moaşte episcopului Panteio din Ventimiglia. În anul 1579, când întregul oraş Ventimiglia suferea de ciumă, toţi locuitorii s-au rugat Sfântului Secund, care i–a scăpat în mod minunat de boală. De atunci, Sfântul este ocrotitorul oraşului şi al întregii regiuni.

[2] Odrăslit în Sicilia, Sfântul Nicolae a fost adus din rânduială dumnezeiască în insula Eubeea. A intrat mai întâi într-o mănăstire închinată Maicii Domnului de la Saradra, aproape de coastă, apoi, după ce a înaintat în nevoinţele vieţii monahiceşti, a primit binecuvântare de la stareţ să se retragă ca pustnic pe muntele Neotax (azi muntele Scoteinie). După o vedenie pe care a avut-o, a hotărât să ridice o biserică închinată Sfântului Nicolae, într-un loc stâncos şi sterp. A început să se roage, a lovit apoi cu bastonul său stânca şi a ţâşnit un izvor minunat care există şi astăzi. După acestea, s-a întors la Mănăstirea din Saradra, unde a devenit părintele duhovnicesc al multor monahi. Mai apoi, a fost răpit de nişte piraţi arabi, alături de alţi creştini, şi, în timpul călătoriei pe mare, a liniştit furtuna care se pornise puternic şi a binecuvântat apa de mare, transformând-o în apă bună de băut. Fiind uimiţi de aceste întâmplări, saracinii l-au dus înapoi în mănăstirea sa, lăsându-i liberi şi pe ceilalţi creştini. Sfântul Nicolae a adormit în pace şi a fost înmormântat aproape de biserica Sfântul Nicolae şi multe minuni s-au petrecut la mormântul său. Dar, cu trecerea timpului, biserica a fost părăsită şi mormântul a fost uitat. A fost regăsit apoi de un copil, după ce i-a apărut în vis Sfântul Nicolae, către anul 1853, şi, în urma acestei minuni, biserica a fost restaurată.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trait la sfârsitul veacului al treilea si inceputul celui de-al patrulea, si a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (praznuit la 26 octombrie). Fiind de fatza la moartea stapânului sau, sfântul Lup si-a muiat hainele in sângele lui si a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a facut multe vindecari si minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus si multi idoli pagânesti, asa încât a început sa fie urmarit si persecutat de pagâni, dar puterea lui Hristos l-a pazit nevatamat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însusi în mâinile chinuitorilor sai si, din porunca împaratului Maximian Galerius, i s-a taiat capul cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, si a stat înaintea guvernatorului Prov, marturisind si propovaduind credinta în Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temnita, apoi scotându-l a fost batut, si dupa hotarârea de pierzare, taindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Si asa si-a savârsit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Sfântul nostru Parinte Teofor Irineu, ce a primit providential numele pacii pentru a se face solul Sfântului Duh, s-a nascut in Asia Mica în jurul anului 140. In prima parte a tineretii sale, urmase la  Smirna învatatura batrânului episcop Sfântul Policarp (cf. 23 februarie), care continua traditia sfântului apostol Ioan. Astfel el a învatat sa ramâna credincios traditiei apostolice, transmise de Biserica. “In Biserica – învata el – Dumnezeu si-a instalat Apostolii, Profetii si Ierarhii, si toata lucrarea Duhului Sfint. Din acest Duh se exclud deci toti cei care, refuzând sa alerge catre Biserica, se lipsesc ei însisi de viata prin falsele lor doctrine si actiunile lor depravate. Caci acolo unde e Biserica se gaseste si Duhul lui Dumnezeu ; si acolo unde se gaseste Duhul lui Dumnezeu, acolo se afla Biserica si tot harul. Iar Duhul este însusi Adevarul” (Impotriva Ereziilor III, 24).

Dupa un sejur la Roma, Irineu deveni Preot al Bisericii de la Lyon în Galia (Franta), în perioada persecutiilor lui Marcus Aurelius (în jurul lui 177). In calitate de prezbiter (acest termen corespundea pe atunci functiei de Preot si a celei de Episcop, de aceea unii presupun ca Irineu era in vremea aceea deja episcop de Vienne, si ca apoi a primit însarcinarea cu Biserica din Lyon) al acestei Biserici el fu însarcinat sa duca Papei Eleutherius (Elefterie) la Roma admirabila scrisoare pe care Sfintii Mucenici din Lyon o adresau Crestinilor din Asia si din Frigia, descriind maritele lor lupte pentru a respinge secta eretica a lui Montan (cf. Praznuirea sfintilor Sanctus, Blandine si tovarasii lor, la 25 iulie – aceasta scrisoare a fost transmisa de Eusebiu din Cezareea, Istoria ecleziastica, V, Isv., care e si principala noastra sursa despre viata Sfântului Irineu; a fost emisa ipoteza ca Sfântul nostru ar fi fost autorul acestui document). Intr-adevar, prin forta Duhului Sfint Mucenicii puteau triumfa în fata slabiciunii trupului si sa dispretuiasca moartea. Mucenicia este într-adevar marturia cea mai înalta a adevarului, semnul victoriei Duhului asupra trupului si gajul nadejdii noastre în Reînviere.

Revenit la Lyon, Irineu a succedat Sfantului Pothin (care tocmai fusese ucis în chinuri) în fruntea Bisericii din Lyon si Vienne (oras în Franta, la 30 km sud de Lyon). Episcop, primind din traditia apostolica “carisma sigura a adevarului” pentru a proclama si interpreta Evanghelia, el isi consacra de-acum viata marturiei acestui adevar, asemeni Mucenicilor. “Trebuie sa iubesti cu un zel extrem ceea ce apartine Bisericii si sa te agati cu putere de traditia adevarului”, predica el (Impotriva Ereziilor III, 14, 4). Demonstra o energie fara margini pentru a aduce la credinta populatiile barbare, dar solicitudinea sa se rasfrângea de asemenea asupra întregii Biserici. Astfel, el scria Papei Victor (189-198), în numele Episcopilor de Galia al caror prim reprezentant era, pentru a-l convinge sa nu rupa comuniunea cu Bisericile din Asia, care sarbatoreau Pastele a paisprezecea zi a lunii Nissan. “Pentru ca acest obicei din vechime a fost transmis de înaintasii nostri, care mentineau pacea unii fata de altii, nimic nu cere sa se impuna uniformitatea”, sustinea el, caci : “Diferenta în ale postului confirma uniunea în credinta” (citata in Eusebiu, idem, V, 24, 13).

Irineu stralucea în special în lupta împotriva ereziilor, printre care împotriva “gnozei cu nume-mincinos” care, din Asia Mica, se raspândise în toate marile orase ale Imperiului si atragea pe multi oameni prin doctrinele sale esoterice. Principala sa lucrare, care nu a fost pastrata în întregime decât în traducerile în latina si armeana, se intituleaza : Punere in lumina si refuz a gnozei cu-nume-mincinos. Este mai cunoscuta sub titlul : Impotriva Ereziilor (SC 152-153, 210-21, 263-264, 293-294). Lupta împotriva gnosticilor permise Sfântului Episcop sa contureze un tablou magistral al Doctrinei Crestine. El arata mai întii ca aceasta “gnoza”, pe care o cautau zadarnic ereticii în fabulatiile mitice si constructiiile complicate ale inteligentei lor pervertite, este darul preaînalt al milei, pe care Duhul Sfânt il acorda Crestinului în trupul viu al Bisericii. Numai în aceasta din urma ne putem potoli setea cu apa limpede care curge de partea strapunsa a lui Hristos, pentru a primi în ea viata vesnica. Toate celelalte doctrine nu sunt decât “cisterne sparte” (cf. Ieremia 2 :13). Iar adevaratii “gnostici” nu sunt cei care resping si dispretuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut si pe creatorul sau, ci oamenii “spirituali” care au primit din partea Duhului Sfânt arvuna învierii trupului si cinstei. Rupând cu traditia dualitatii elenistice între trup si suflet, Sfântul Irineu dezvolta doctrina Sfântului Ioan a “Cuvântului întrupat”, pentru a interpreta sensul vocatiei fiintei umane. Primul Adam a fost plamadit din lut de catre cele doua Mâini ale lui Dumnezeu : Cuvântul si Duhul, ca imagine a lui Dumnezeu, dupa modelul trupului slavit al lui Hristos ; si o suflare de viata i-a fost data pentru ca, din imagine, sa avanseze spre asemanarea cu Dumnezeu. Inselat de catre diavolul gelos de prerogativele ce îi fusesera date, si cazut in moarte, nu a fost totusi abandonat de Dumnezeu, care avea din toata vesnicia  intentia de a-l face partas la slava sa. Revelatiile si profetiile Vechiului Testament, si mai ales Intruparea Cuvântului, moartea Sa, Învierea Sa si slavita Inaltare, constituie etapele necesare acestei “Economii” a Istoriei Mântuirii. Având mereu în vedere acest scop final pentru care El crease pe om, Cuvântul s-a întrupat, “recapitulând” în el însusi pe primul Adam. La fel cum primul om, nascut dintr-un pamânt virgin, prin neascultarea virginei Eva, a cazut în pacat prin intermediul lemnului, tot astfel Hristos a venit in lume din ascultarea Fecioarei Maria si a fost atârnat pe lemnul Crucii. Aceasta doctrina a “recapitularii” (cf. Efeseni 1:10), fundamentala la sf. Irineu, se afla expusa mai ales în lucrarea sa Impotriva EreziilorIII, 22:”Si-a dat sufletul Sau pentru sufletul nostru si trupul Sau pentru trupul nostru, si El a raspândit Duhul Tatalui pentru lucrarea uniunii si comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, facându-l pe Dumnezeu sa coboare în oameni prin Duh si facându-l pe om sa urce pâna la Dumnezeu prin Invierea Sa” (Idem V, 1, 1).

Cuvântul lui Dumnezeu care crease lumea ordonând-o in mod nevazut în forma de cruce, s-a facut cunoscut, la vremea cuvenita, pe Cruce, pentru a aduna în Trupul sau toate fiintele ratacite si sa le aduca la cunoasterea de Dumnezeu (Idem IV, 18 si Demonstratie a Predicarii apostolice 33). Aparând, nu în maretia sa de nedescris ci ca om, El a aratat în El însusi imaginea lui Dumnezeu repusa la locul sau si din nou îndreptata spre asemanare. Si El ne-a hranit “la sânul trupului Sau”, pentru ca, învatati sa mâncam si sa bem Cuvântul lui Dumnezeu, si întariti prin “pâinea nemuririi”, sa ne apropiem de viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3)“Nu se poate trai fara Viata, si nu exista viata decât prin comuniunea cu Dumnezeu, iar aceasta participare întru Dumnezeu consta în a-L vedea pe Dumnezeu si a se bucura de blândetea Sa…. Caci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viata omului este viziunea lui Dumnezeu (Idem IV, 20, 5-7).

Pentru Irineu, discipol al celor care îi cunoscusera pe Apostoli, cunoasterea este deci dragoste si îndumnezeire a omului în Persoana Mântuitorului Hristos. Mult mai mult decât un simplu refuz al “falsei gnose”, doctrina sa, admirabila în simplitate si profunzime, contine în germene tot ceea ce Parintii care au urmat vor dezvolta în scrierile lor de inspiratie divina. Desi majoritatea scrierilor sale nu au fost pastrate în greceste, unele din ideile majore ale Sf. Irineu se regasesc la Sfintii Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin etc. Poate fi deci considerat pe buna dreptate ca unul din Teologii cei mai importanti ai perioadei ce a precedat Sinodul de la Niceea.

In Occident, sfântul Irineu de Lyon este praznuit pe 28 iunie. Moastele sale au fost dispersate de Protestanti in 1562.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: “Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti”, si îndata biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
24
mar
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation
aug. 24 toata ziua
Sf. Sf. Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation

Sf. Sf. Mc. Eutihie, ucenicul Sf. Ap. Ioan şi al Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Mc. Cosma Etolul, cel întocmai cu apostolii (1779) • Sf. Mc. Tation de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia (305) • Sf. Sf. Mc. Ptolomeu şi Roman, episcopi de Nepi, în Toscana (sec. I) • Sf. Mc. Aura (Hrisa), fecioara, şi cei împreună cu dânsa: Censorin, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stiracin, Cenie, Comod, Hermes, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagreu, Amandin, Olimp, Cipru, Teodor, tribunul, şi Sabin, de la Ostia (sec. III) • Sf. Trei sute de Mucenici[1] de la Utica, în Africa de Nord, sub Galian și Valerian (260) • Sf. Mc. Tatian, de la Claudiopolis, în Capadocia, Turcia, sub Dioclețian (303) • Sf. Ier. Everghist, episcop de Köln, în Germania (sec. V) • Sf. Ier. Patrichie (Patrick) cel Bătrân, episcop în Irlanda, (450) • Sf. Ier. Irciardie (Yrchard), episcop în Scoția (450) • Sf. Cuv. Rigomerie, pustnicul, de la Souligne, în Maine, Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Tenestina, pustnica, de la Gourdaine, în Maine, Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Eptadie (Eptade), preotul, pustnic la Cervon, în Burgundia, mucenicit la Montelon, în Burgundia, Franța (525) • Sf. Mc. Sire, din Persia (558) • Sf. Cuv. Cri, pustnicul, de la Nivillac, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Cuv. Clenec, pustnicul, de la Langlenec, în Bretania, Franța (sec. VI-VII) • Sf. Ier. Audoenie (Audoenus, Ouen), episcop de Rouen, în Franța (686) • Sf. Cuv. Patriciu, stareț la Nevers, în Burgundia, Franța (700) • Sf. Cuv. Gheorghe Limniotul, mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane, pustnic în Muntele Olimpului, în Bitinia, Turcia (prima jum. a sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Atanasie, patriarhul Ierusalimului (1244) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Petru, mitropolitul Kievului (1479) • Sf. Cuv. Arsenie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Komel, din Rusia (1550) • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Dionisie, arhiepiscop de Eghina, de pe insula Strofadelor, la Zakintos, în Grecia (1716) • Sf. Cuv. Serapion, făcătorul de minuni, stareţ la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, de la Garedja, în Georgia (1774).

[1] Au fost aruncați într-o groapă cu var și petrificați, motiv pentru care au mai fost numiți și ”Blocul cel neprihănit”.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

Acest sfânt umplându-se de darul lui Dumnezeu, si urmând Sfântului Apostol Pavel, a mers cu mare îndrazneala la propovaduire, si surpând capistile idolesti, a rabdat legaturi si batai, si a patimit rau multa vreme în temnita, unde primea pâine din cer. Si a fost bagat în foc si dat fiarelor salbatice. Si toate acestea biruindu-le, s-a dus în patria sa, la Sevasti; unde, ajungându-l vreme de batrânete, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau Tatian).

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trait in Bitinia si a suferit mucenia sub împaratul Diocletian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce este mai jos de Mitropolia cetatii lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind prins pentru ca credea în Hristos, a stat de fata în Claudiopole înaintea guvernatorului Urban. Si marturisind ca este crestin a fost bagat în temnita, si iarasi a fost scos la întrebare si stând cu puterea lui Hristos în credinta, a fost batut cu toiege si sfâsiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetatii, si facându-si semnul Crucii, si auzind glas de sus care îi binevestea bunatatile ce-l asteptau, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani, rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

aug.
25
mie
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
aug. 25 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit

Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu[1] la Lipari (580) • Sf. Ap. Tit, episcopul Gortiniei din Creta, ucenicul Sf. Ap. Pavel (sec. I) • Sf. Ier. Gherontie, episcop de Italica[2], în Andalusia, Spania (100) • Sf. Probachie (Probace), misionar în Provence, Franța (sec. I) • Sf. Mc. Eusebiu, Ponţian, Vincenţiu şi Peregrin, de la Roma, sub Comod (sec. II) • Sf. Mc. Sava de la Benetalon • Sf. Mc. Rufin, Eutihie, Iulian, Iuliu, Hermes, Iust și cei 18 soldați împreună cu dânșii • Sf. Mc. Maxim (Magin), de la Tarragona, în Spania, sub Dioclețian și Maximian (între 286 și 305) • Sf. Mc. Genesie[3], saltimbancul, de la Roma, sub Diocleţian (300) • Sf. Mc. Genesie, scribul, la Arles, în Franţa (303) • Sf. Patricia, fecioara, de la Napoli, fiica împăratului Constant I şi nepoata Sf. Constantin cel Mare (365) • Sf. Ier. Protogenie, episcop de Harran, în Mesopotamia de nord, azi în Turcia (381) • Sf. Ier. Evloghie mărturisitorul, episcop de Edesa[4], apărător al dreptei credințe în fața arianismului (387) • Sf. Cuv. Sever, stareţ lângă Agde en Provence, în Franța (470) • Sf. Cuv. Marchian, stareţ la Apt en Provence, Franța (485) • Sf. Ier. Ioan al II-lea[5] (520) și Epifanie (535), patriarhii Constantinopolului, mărturisitori în fața monofizismului • Sf. Ier. Mina mărturisitorul, patriarhul Constantino-polului, apărător al credinței în fața nestorianismului (552) • Sf. Cuv. Aredie (Aredius, Yrieux), stareţ în Limousin, Franţa (591) • Sf. Cuv. Romadie, stareț în Berry, Franța (sec. VII) • Sf. Cuv. Ebeea cea Bătrână, întemeietoarea Mănăstirii Coldingham, din Scoţia (683) • Sf. Cuv. Hunegonda, din Picardia, în Franţa (690) • Sf. Ier. Ioan[6], episcop de Carpatos, în Grecia (680) • Sf. Nou Mc. Vladimir, protoiereul, din Rusia (1938).

[1] Sfântul Bartolomeu a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, apoi în India, unde a petrecut multă vreme şi i-a întors pe mulţi la Hristos. După aceea, s-a dus în cetatea Armeniei unde a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Din scrierile Sfântului Grigorie din Tours aflăm că trupul Sfântului, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipari, în Sicilia. După tradiţia locală, moaştele au ajuns la Lipari pe 13 februarie 264. Despre moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu aflate în Italia, vezi nota din 11 iunie: Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba.

[2] Cetate întemeiată în anul 206 î.Hr. de către Scipio Africanul. Se află la nordul actualei localități Santiponce. E locul de naștere al împăratului Traian.

[3] Moaştele Sfântului Genesie se află sub altarul Sfântului Lavrentie din biserica Santa Sabina, de la Roma. Părți din sfintele sale moaște se află la biserica de la Caunes (Carcassonne) și la Proverville (Aube), ambele în Franța.

[4] A participat la Sinodul II Ecumenic, de la Constantinopol (381).

[5] În timpul căruia a fost introdus în Liturghie imnul ”Unule născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, imn atribuit Binecredinciosului Împărat Justinian I (527 – 565).

[6] A luat parte la Sinodul al VI-lea Ecumenic, de la Constantinopol (680).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: “De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit”. În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: “Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta”. Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: “Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica”.

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

aug.
26
joi
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa
aug. 26 toata ziua
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa

Sf. Mc. Adrian și Natalia, soţia sa, şi cei 23 împreună cu dânşii, din Nicomidia, azi în Turcia (304) • Sf. Mc. Atic şi Sisinie • Sf. Mc. Iust, Orontie şi Fortunat, de la Lecce (sec. I) • Sf. Mc. Alexandru, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mc. Vasila, Peclan, Mercurie, Maximilian, Cvint, Sevie, Victor, Prim, Victor și cei 25 de soldați împreună cu dânșii •  Sf. Sf. Mc. Ianuarie, episcopul, Felix şi Onorat, diaconii, de la Marsico-Nuovo, în Lombardia • Sf. Mc. Irineu şi Avondie, de la Roma, sub Valerian (260) • Sf. Mc. Alexandru[1], de la Bergamo, și Secund[2], ofiţeri în Legiunea Tebană, muceniciți la Ventimiglia (sec. III) • Sf. Mc. Adrian, de la Roma, mucenicit în Nicomidia, azi în Turcia, sub Licinius (320) • Sf. Cuv. Ioasaf[3], fiul lui Abener, împăratul Indiei, (sec. IV) • Sf. Ier. Iustin, episcop de Poitiers, în Franța (320) • Sf. Ier. Mărt. Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, (347) • Sf. Ier. Victor, episcop de Mans, în Franța (422) • Sf. Cuv. Titoe[4], din pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Ier. Ghelasie, episcop de Poitiers, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Ivistion[5], din Pustia Schetică, în Egipt (sec. V) • Sf. Ier. Ninian, episcop în Anglia (sec. V) • Sf. Ier. Rufin[6], episcop de Capua, în Campania (sec. V) • Sf. Ier. Euladie, episcop de Nevers, în Franța (516) • Sf. Pelaghia, văduva, de la Limoges (584) • Sf. Ier. Ilie, episcop de Siracuza, în Sicilia (664) • Sf. Cuv. Edernie, pustnicul, de la Lannedern, în Bretania, Franța (sec. VIII) • Sfânta Cuv. Pandonia, din Anglia (904); Sf. Cuv. Felix, pustnicul, de la Pistoia, în Toscana (sec. IX) • Mutarea Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir la Moscova (1395) • Sf. Cuv. Adrian, de la Uglici, în Rusia (1504) • Sf. Cuv. Adrian, de la Mănăstirea Ondrusov, din Rusia (1550) şi Sf. Ciprian, de la Storojka, tâlhar covertit de Sf. Cuv. Adrian • Sf. Cuv. Maria, cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, din Rusia (1931) • Sf. Noi Mc. Gheorghe (1928) şi Roman (1937), mărturisitorii, protoierei, Victor, preotul, Dimitrie şi Petru, mirenii (1937), din Rusia.

[1] Este ocrotitorul orașului Bergamo.

[2] Este octotitorul orașelor: Pavarolo, Biella, Salussola și Torino.

[3] Pomenit și în 19 noiembrie, împreună cu părintele său duhovnicesc, Varlaam.

[4] Nume deformat de la Sisoe. Pomenit în PatericulEgiptean, la literele ”S” și ”T”.

[5] Pomenit de Ava Pimen în Patericul Egiptean, în cap. 62.

[6] Moaștele sale se cinstesc în catedrala din Capua.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: “Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?” Si, raspunzând, ei zisera: “Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca”. Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

aug.
27
vin
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei
aug. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Pimen cel Mare;  Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, ep. Cordobei

Sf. Cuv. Pimen[1] cel Mare, din Egipt (450) • Sf. M. Mc. Fanurie, din Rodos, în Grecia • Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei, în Spania (359) • Sf. Mc. Eutalia, fecioara, din  Sicilia (257) • Famenul etiopian botezat de către Sf. Ap. Filip (sec. I) • Sf. Ier. Narnie, primul episcop de Bergamo, în Lombardia (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Ruf, episcop de Capua, în Campania (sec. I) • Sf. Mc. Antusa cea tânără, din Persia • Sf. Mc. Ruf şi Carpofor, de la Capua, în Campania (295) • Sf. Mc. Felix, Arontie şi Sabinian, de la Potenza, sub Diocleţian şi Maximian (303) • Sf. Ier. Liberie mărturisitorul, episcopul Romei, apărător al dreptei credințe în fața arianismului (366) • Sf. Arcadie, împărat roman, fiul Sf. Împărat Teodosie cel Mare (408) • Sf. Ier. Cesarie, episcop de Arles, în Franţa (543) • Sf. Ier. Glicherie (Lizier), episcop de Couserans, în Franța (542) • Sf. Ier. Licerie, episcop de Lerida, în Catalunia, Spania (548) • Sf. Ier. Siagrie (Syagrius), episcop de Autun, în Franța (599) • Sf. Cuv. Pimen Păscătorul, din Palestina (602) • Sf. Cuv. Mc. Decuman, din Ţara Galilor (706) • Sf. Ier. Ebonie (Ebbon)[2], episcop de Sens, în Burgundia, Franța (740) • Sf. Mc. Malrubie, pustnic în Anglia (1040) • Sf. Cuv. Mc. Cucşa și Nicolae, de la Lavra Peşterilor din Kiev, muceniciți de păgâni, lângă râul Oka, în Ucraina (1114) • Sf. Cuv. Pimen Postnicul[3], de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Ier. Prailie, arhiepiscopul Ierusalimului • Sf. Noi Mc. Mihail, preotul, şi cei douăzeci și opt împreună cu dânsul, Ştefan, preotul, şi cei 18 împreună cu dânsul, de la Nijni Novgorod, Rusia (1918) • Sf. Sf. Mc. Hrisostom, mitropolit de Smirna, azi în Turcia (1922) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, protoiereul, Metodie, ieromonahul (1937), şi Dimitrie, preotul mărturisitor (1952), din Rusia.

[1] Cuvintele sale înțelepte se găsesc în Patericul Egiptean, la litera ”P”.

[2] A fost înmormântat, conform dorinței sale, la Saint Pierre-le-Vif, lângă Sens, alături de surorile sale, Ingoar și Leotheria care, după ce își dăruiseră averea la mănăstirea din această localitate, trăiau în nevoință pe lângă bazilică. Moaștele sale au fost puse în anul 980 într-o raclă de argint de către ahiepiscopul Sevinie de Sens. În pădurea de lângă Arces se păstrează și izvorul Sfântului Ebonie, astăzi fiind în grădina unei persoane particulare.

[3] Zis și prorocul.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică “al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : “Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceşte înseamnă ‘pastor’] al unei turme mari”. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : “Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?”. Ea îi răspunse : “Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd  ?”. El relua : “Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă”. Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : “Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ”.

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : “Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile”. El mai spunea adesea : “Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine”.

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : “Pimen nu a născut copil”. Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : “Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm”. El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : “În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră”. Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că “omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale” şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : “În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile”. Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : “El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi”.

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : “Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel”.

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: “Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu”.

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: “De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”. Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: “Au doara si tu esti crestina?” Iar sfânta a zis: “Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: “Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: “Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

aug.
28
sâm
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia
aug. 28 toata ziua
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sf. Cuv. Moise Etiopianul[1] sau Arapul (395) • Dreptul Iezechia, împăratul • Sf. Prorociță Ana[2], fiica lui Fanuel, cea care L-a întâmpinat pe Domnul în Templu (sec. I) • Sf. Mc. Diomid şi Lavrentie • Sf. Mc. Hermes[3] şi Sf. Mc. Teodora, sora sa, de la Roma, sub Adrian (120) • Sf. 33 de Mucenici din Iraclia • Sf. Mc. Fereol, tribun din Vienne, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Iulian[4], soldatul, de la Brioude, în Auvergne, Franţa (sec. III) • Sf. Mc. Pelaghie, de la Konstanz, în Elveția (283) • Sf. Mc. Ilie, Ştefan, diaconul, şi Polion, de la Roma • Sf. Ier. Mărt. Vicinie, episcop de Sarsina, în Emilia Romagna (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Damonie • Sf. Mc. Fortunat, Caius şi Antie, de la Salerno, în Campania (sec. IV) • Fer. Augustin[5] episcop de Hipona (azi Annaba), Algeria (430)  • Sf. Ier. Ambrozie (450) şi Sf. Ier. Vivian mărturisitorul (460), episcopi de Saintes, în Franţa • Sfânta Mc. Șușanichia (Şuşanik), regina Georgiei (470) • Sf. Cuv. Emonie (Emmon), de la Luxeuil, în Franța (sec. VII) • Sf. Romuald[6] (Rumwold), prunc englez (650) • Sf. Ier. Facondin, episcop de Taino, şi Sf. Iuventin, arhidiaconul şi ucenicul său, din Umbria (sec. VII) • Sf. Ier. Flananie (Flannan), episcop de Killaloe, în Irlanda (sec. VII) • Sf. Cuv. Sava de la Pskov, în Rusia (1495) • Soborul Sfinţilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Noi Cuv. Mc. Serghie, arhimandritul, stareţul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Zilantov, Lavrentie şi Serafim, ieromonahii, Teodosie, ierodiaconul, Leontie şi Ştefan, monahii, Gheorghe, Ilarie, Ioan şi Serghie, fraţii de mănăstire (1918), din Rusia • Sf. Sf. Mc. Vasile, preotul, din Rusia (1937).

[1] Se poate citi despre el în Patericul Egiptean, la litera ”M”.

[2] Se amintește în Evanghelia după Luca (2, 36-38), împreună cu dreptul Simeon, fiind pomenită alături de el și în 3 februarie.

[3] Înmormântat pe Via Salaria, de către sora sa, Teodora, de unde a fost mutat, în anul 831, în orașul Munster, în Germania, la cererea împăratului Lotarie. În timpul lui Ludovic, fiul lui Lotarie, a fost mutat la Renaix, în Belgia Flamandă, unde se află și în prezent.

[4] Fost soldat în armata împăratului Dioclețian. Locul unde fusese depus trupul său a fost necunoscut până când acesta i-a fost descoperit, în anul 431, Sfântului Gherman de Auxerre. Până astăzi, o parte din moaștele sale se află în biserica din Brioude, iar o mână a sa se află la Nevers, în catedrală. Este ocrotitorul mai multor orașe din Franța. În Italia, localitățile Sambuco și Baldissero Torinese îl au ca ocrotitor.

[5] Ziua adormirii sale.

[6] Deși avea doar trei zile, îndată după botez, a rostit mărturisirea de credință cu voce tare, convertindu-i pe cei prezenți.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul (“cel din tâlhari”), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: “De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise “cel din tâlhari” sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu sotul sau timp de sapte ani pâna la moartea acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus o viata stricta si pioasa, “neparasind Templul si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte în post si rugaciune” (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreuna cu Sfântul Simeon au adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor ca Mesia a venit îin lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

aug.
29
Dum
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)
aug. 29 toata ziua
(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

(†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul[1]

Sf. Mc. Sabina[2], văduva, şi Sf. Mc. Serapia, fecioara, de la Roma, sub Adrian (126)[3]Sf. Mc. Candida[4], fecioara, de la Roma • Sf. Mc. Felix, Fericie, Adavisie, Gemelina şi cei împreună cu dânşii, de la Roma • Sf. Eftimie de la Perugia, în Umbria (309) • Sf. Cuv Teodora, din Tesalonic • Sf. Ier. Adelfie, episcop de Metz, în Franța (sec. V) • Sf. Ier. Arcadie, făcătorul de minuni, episcop de Arsinoe, în Cipru • Sf. Cuv. Sebie, rege saxon, monah în Anglia (694) • Sf. Cuv. Alberic, pustnicul, de la Bagnarea, aproape de Forli, în Romagna • Sf. Cuv. Mc. Edvoldie (Edwold), prinţ din Anglia, devenit pustnic (871) • Sf. Cuv. Alexandru, stareţul Mănăstirii Vocha, din Rusia (sec. XV-XVI) • Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Iosif (Samakos) (1669).

[1] Vezi nota de pe 7 ianuarie: Soborul Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

[2] Moaştele Sfintei Sabina se află în biserica Santa Sabina all’Aventino, din Roma.

[3] Sfânta Sabina a fost o muceniţă din secolul al II-lea care, înainte de a fi creştină, era o femeie nobilă păgână, soţia senatorului Valentin de la Roma. În casa lor slujea o creştină numită Serapia care, cu iubire şi răbdare, i-a arătat stăpânei sale, Sabina, calea mântuirii. Astfel, nobila femeie a devenit o creştină iubitoare şi milostivă care se îngrijea de creştinii din catacombe. Venind noaptea, Sfânta Sabina mergea împreună cu Sfânta Serapia la întâlnirile creştinilor din catacombe, îi ajuta cu alimente şi îi încuraja în suferinţele lor, înfruntând cu bărbăţie orice obstacol care li s-ar fi pus în cale; se ştie că în vremea împăratului Adrian era o persecuţie aprigă împotriva creştinilor şi a celor care îi susţineau. Dar, într-o bună zi, Sfânta Serapia a fost prinsă de ostaşii romani care au bătut-o până şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci, Sfânta Sabina i-a luat cinstitele moaşte şi le-a îngropat. După puţină vreme, şi Sfânta Sabina a fost prinsă de soldaţii dregătorului Elpidie. Acesta a încercat în fel şi chip s-o convingă pe Sfântă să renunţe la credinţa creştină, dar, nereuşind, a declarat că Sfânta Sabina i-a jignit pe zei şi merită să i se taie capul. Astfel, Sfânta Sabina a primit cununa muceniciei în anul 126. Moaştele celor două sfinte se află în Biserica Santa Sabina all’Aventino, biserică întemeiată în anul 425 pe temelia unei case numite „Titulus Sabinae”, pe care poate chiar Sfânta Sabina a întemeiat-o.

[4] Moaştele Sfintei Candida se află în biserica Santa Maria dei Miracoli, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, “de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : “Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait”. (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: “Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt”. Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : “Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau”. De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : “Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna”.

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste “caile Domnului” in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

aug.
30
lun
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
aug. 30 toata ziua
†) Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râşca şi Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

†) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1657) și Ioan, de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (1685)Sf. Ier. Alexandru (340), Ioan (1075) şi Pavel cel Nou (784), patriarhii Constantinopolului • Sf. 6 Mucenici din Meletina • Sf. 16 Mucenici Tivei • Sf. Mc. Felix • Sf. Mc. Furtinian • Sf. Mc. Septimin • Sf. Mc. Ianuarie • Sf. Mc. Vriena, din Nisibe • Sf. Mc. Felix, preotul, şi Adauctus, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Gaudenţia, fecioara, de la Roma (303) • Sf. Cuv. Sarmata, din Egipt • Sf. Ier. Evlavie, episcop de Lapitos, în Cipru • Sf. Pamachie[1], care a mărturisit credinţa ortodoxă înaintea lui Jovinian şi a donatiştilor (410) •  Sf. Cuv. Hristofor Romanul, din Palestina (sec. VI) • Sf. Roman, din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Fiancrie, de la Brie, în Franţa, ocrotitorul grădinarilor (670) • Sf. Cuv. Decuman, din Anglia (706) • Sf. Cuv. Fantin[2], din Calabria, făcătorul de minuni (1000) • Sf. Cuv. Alexandru, de la Svir, în Rusia (1533) • Mutarea moaştelor Sf. Alexandru Nevsky, de la Vladimir la Sankt-Petersburg (1724) • Soborul Sf. Ierarhi evanghelizatori ai Bisericii Sârbe: Sava I, Sava al II-lea, Arsenie I, Evstaţiu, Iacov, Nicodim, Daniil, arhiepiscopii, Ioanichie, Efrem, Spiridon, Macarie şi Gavriil, patriarhii, Sava al III-lea, Grigorie, Ioan, Maxim şi Nicon • Sf. Noi Mc. Petru, preotul (1918), Ignatie, arhimandritul (1938), şi Petru mărturisitorul, protoiereu (1972), din Rusia.

[1] Senator roman văduv, întemeietorul unui spital la Roma. Moaştele sale se află în biserica Santi Giovanni e Paolo al Celio, din Roma.

[2] Sfântul Fantim a intrat din copilărie la mănăstire şi a devenit ucenic al Sfântului Ilie Speleotul (11 sept.). După mulţi ani de nevoinţe, a întemeiat mai multe mănăstiri şi a fost apoi trimis, prin descoperire dumnezeiască, la Tesalonic, pentru a-i ajuta pe creştinii de acolo să se apropie mai mult de Dumnezeu. După 8 ani de slujire în cetatea Sfântului Dimitrie, s-a mutat la Domnul, la vârsta de 73 de ani.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai – aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta”. Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: “Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: “Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: “Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfantul Mitropolit Varlaam a pastorit Mitropolia Moldovei intre anii 1632-1653, in timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila si Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea “Sfintii Trei Ierarhi” din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii “Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 14

aug.
31
mar
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului
aug. 31 toata ziua
Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului

Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă, la Constantinopol (530) • Înnoirea Bisericii Maicii Domnului, de la Neoria (în Constantinopol) • Sf. Ier. Sir, episcop de Padova (sec. III) • Sf. Mc. Mavrentie, Urban, Avit, Maternian şi Vincenţiu, de la Fossombrone, în Marche (sec. III) • Sf. Mc. Mina, Faust, Andrei şi Heraclie • Sf. Mc. Fileort • Sf. Mc. Diadoh • Sf. 7 fecioare din Gaza • Sf. 4 Mucenici din Perga Pamfiliei • Sf. 366 de Mucenici din Nicomidia • Sf. Mc.  Primian, de la Spoleto, în Umbria, sub Diocleţian şi Maximian • Sf. Cuv. Ensvida, prinţesă din Anglia, întemeietoarea Mănăstirii din Folkestone (640) • Sf. Ier. Aidan, episcop de Lindisfarne, în Anglia (651) • Sf. Cuv. Cuteberga, stareţă a Mănăstirii Wimburn, din Anglia (725), și Quenburga,  sora sa (735) • Sf. Nou Mc. Mihail, preotul, (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: “Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: “Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine”. Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: “O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?” Iar ea a zis catre dânsa: “O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa”. Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: “Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea”. Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

“Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie”. Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: “Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele”; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.

Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.

De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.

Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.

Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca “Apostolul Northumbriei”. A fost inmormintat la Lindesfarne.

In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com