Calendar

Hits: 22093

feb.
27
Dum
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu
feb. 27 toata ziua
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu

Sf. Cuv. Mărt. Procopie Decapolitul

(sec. VIII) • Sf. Cuv. Talaleu, din Siria (†460) • Sf. Apostol Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, cel care a purtat crucea Domnului nostru Iisus Hristos (sec. I) • Sf. Mc. Ponțiana, de la Genova • Sf. Hrisogon Mărturisitorul, de la Genova • Sf. Mc. Ghelasie Comediantul (sec. IV) • Sf. Cuv. Gherontie • Sf. Mc. Nisiu • Sf. Cuv. Timotei din Cezareea • Sf. Mc. Iulian şi Cronion • Sf. Cuv. Asclipiu şi Iacob (sec. V) • Sf. Ier. Leandru[1], episcop de Sevilia, în Spania (†600) • Sf. Cuv. Ştefan (†614) • Sf. Cuv. Alnotie, pustnicul, de la Stowe, în Anglia (†700) • Sf. Cuv. Tit, de la Lavra Peşterilor din Kiev (†1190) • Sf. Nou Mc. Ilie din Trapezunt, azi în Turcia (†1749) • Sf. Ier. Rafail, episcop de Brooklyn, SUA (†1915).

[1] Amintit de Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei, în Scrisori.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail şi deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa credincioşilor.

Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să înveţe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui Solomon, Sfântului Rafail: “Dă o şansă omului înţelept şi acesta va deveni şi mai înţelept, sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul lui” (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va întoarce şi va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.

În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca şi conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble şi a adus 24 de studenţi din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la rândul lor pe ceilalţi.

Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea administraţiei bisericii în mâinile clerului şi poporului băştinaş, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă, atrăgând atenţia asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un preţ pentru mediatizarea criticilor sale.

În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire între mai mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcţiile sale preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului şi Alexandriei au trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-şi publica ideile în forma de cărţi.

În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la Biserica Rusă şi să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunităţii arabe ortodoxe.

Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot aşa, când Sf. Rafail a auzit doleanţele semenilor săi împrăştiaţi într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească din nou într-o ţară străină.

Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895, întâmpinat de o delegaţie de arabi creştini care-şi aşteptau păstorul din Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din oraşul New York. La mai puţin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el din Rusia. Noua capelă a fost sfinţită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.

Truditorul păstor a rămas în New York învăţând, predicând şi slujind sfintele slujbe pentru enoriaşii săi. Nu a durat însă mult până a auzit şi de alte comuniuni arabe creştine împrăştiate peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligaţi să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-şi neglijeze îndatoririle duhovniceşti. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deşi nu era împotriva dialogului cu cei de alte confesiuni sau a relaţiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtăşite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferenţiere dintre ortodocşi şi heterodocşi, insistând ca orice biserică să-şi pună bazele în canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice. Spiritul ortodox al vieţii şi propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin cuvintele şi faptele sale. El a susţinut şi apărat întotdeauna Credinţa curată care era “dusă sfinţilor” (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înţeles ideile heterodocşilor, mai târziu, înţelegând cât s-au depărtat aceştia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-şi ferească enoriaşii de influenţele nefaste. Sfântul îi învăţa să nu participe la adunările heterodocşilor, ca să nu fie răniţi de “diversele şi ciudatele doctrine” (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de oraşe între New York şi San Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în oraşe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat foamea spirituală a credincioşilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii şi botezuri, ascultând mărturisiri şi slujind Sfânta Liturghie în casele enoriaşilor care nu aveau biserici. În alte cuvinte, sfântul şi-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăţi şi obstacole şi fiind atent la toate aspectele legate de grija faţă de credincioşi. (2 Timotei 4, 5).

În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni şi slujbe liturgice a fost foarte utilă preoţilor în săvârşirea sfintelor slujbe şi mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar şi este folosită şi în ziua de azi.

În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail şi-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoţilor ortodocşi arabi de a sluji în noile biserici ridicate de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului Nicolae în care-şi exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoţi calificaţi din Syria, căutând şi mireni îmbunătăţiţi duhovniceşte pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar şi mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu numea preoţi fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.

Aşa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care “a fost trimis să îndrume turma lui Hristos – ruşi, slavi, arabo-sirieni şi greci-care era împrăştiată de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicţii paralele bazate pe naţionalitate. Biserica i-a unit pe cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când Revoluţia Rusă a deranjat viaţa religioasă din Rusia şi America.

În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru construirea unui cimitir şi pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43 de locaţii, călătorind pe uscat şi pe apă, fără să lase obstacolele şi greutăţile să-l întoarcă din drum şi a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud şi vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci şi ruşi, dar şi la arabi, oficiind cununii şi botezuri şi regularizând cununiile ortodocşilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocşi. De asemenea a miruit câţiva copii botezaţi de biserica catolică.

În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reuşit să readucă calmul şi să stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înştiinţat printr-o telegramă că Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veştii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârşit, după 168 de ani de aşteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din Antiohia.

După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că nu-şi poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să construiască o biserică permanentă şi să achiziţioneze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a doua dorinţă s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long Island.

În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita şi îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulţumit dar a refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire proiectul prin care urma să construiască o biserică creştină pentru comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn şi a remodelat-o după credinţa ortodoxă. Episcopul Tihon a sfinţit biserica spre bucuria credincioşilor prezenţi, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care şi l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.

Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creştere şi Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii şi persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenţie specială în îndrumarea duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).

În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în acelaşi timp şi conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul Meletios anunţat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulţumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa şi acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfinţit ca prim episcop asistent al lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan – St. Petersburg.

În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfinţit pe pământ American. Episcopii Tihon şi Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Ţarului Nicolae al II-lea. După sfinţirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoţi şi să-i repartizeze la parohii, ajutându-l şi pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.

Spre sfârşitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunţat intenţia sa de a scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicaţie oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între credincioşii şi parohiile din dioceza sa. Episcopul era conştient că nu va putea vizita personal pe toţi credincioşii ortodocşi din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii şi celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conţinutul publicaţiei s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în credinţă a ortodocşilor. “Cuvântul” urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învăţăturile etice, subiectele ecleziastice istorice şi contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor şi slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905, momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca şi achiziţionarea Catedralei Sf. Nicolae şi a cimitirului parohiei.

În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfinţit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon şi a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferinţă a clerului diocezei la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenţi erau şi oameni care ar putea fi socotiţi asemenea cu sfinţii: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky şi Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârşit ca martiri în Rusia).

În următorii 10 ani, Episcopul Rafail şi-a păstorit turma care creştea tot mai mult. Mărindu-se populaţia comunităţii din New York, creştea şi numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut să înfiinţeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creştin, deoarece viitorul Bisericii în aceasta ţară depindea de educaţia tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se ţineau în limba engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea credinţei şi în educaţie pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.

Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înţeleasă de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Soborniceşti şi Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).

În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia şi a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcţia de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe Patriarhului Grigore ca Mitropolit al oraşului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaţilor, citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop dintr-un oraş în altul.

În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos şi l-a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înţeles de ce este felicitat pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o “slugă nevrednică” deşi şi-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).

Către sfârşitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simţit destul de întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.

Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite oraşe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou şi a stat două luni acasă, ducându-şi crucea bolii cu răbdare.

În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail şi-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viaţă.

Din tinereţe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în America, el şi-a găsit poporul împrăştiat în străinătăţuri şi i-a chemat să se reunească. Nu şi-a neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada şi Mexic ca să-i găsească pe ai lui şi să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajişti străine şi să nu-şi rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit şi i-a ajutat să crească în toţi acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul morţii sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioşi.

Episcopul Rafail a fost un învăţat, autor al mai multor cărţi şi al aproape tuturor articolelor din revista “Cuvântul”. El şi-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruşi sau greci, vorbindu-le în limba lor. A învăţat să vorbească fluent engleza şi a încurajat introducerea acesteia în practicile bisericeşti şi în programele de educaţie.

Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni şi a fost ca un tată blând pentru toţi. A câştigat dragostea şi respectul lor, iubindu-i mai întâi şi apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare şi caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alţii dar sever cu el însuşi. El a realizat multe lucruri bune în viaţa lui pământeană şi acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni şi laudă neîncetate lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi cu Împărăţia Cerurilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

feb.
28
lun
†) Sf. Cuvioși Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Proterie, patr. Alexandriei
feb. 28 toata ziua
†) Sf. Cuvioși Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Proterie, patr. Alexandriei

†) Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea (sec. V) • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], împreună pătimitor cu Sf. Procopie Decapolitul (†747) • Sf. Sf. Mc. Porterie, arhiepiscopul Alexandriei, şi cei împreună cu dânsul, 6 Mucenici, din Egipt (†457) • Sf. Ier.Varsanufie, episcopul Damascului (†457) • Sf. Ier. Gheorghe, episcop de Develt, în Bulgaria • Sf. Cuv. Casian Zăvorâtul şi Postitorul, din Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ap. Nimfas şi Evvul (sec. I) • Sf. Mc. Macarie, Rufin, Iust și Teofil, olarii, de la Roma, sub Deciu (250) • Sf. Sf. Mc. Nestor, episcop de Magidos, în Pamfilia (†250) • Sf. 40 de mii de Mucenici din Antiohia • Sf. Cuv. Chira şi Marana, pustnicele, din în Siria (†450) • Sf. Mc. Avrichie • Sf. Ier. Varsos, episcopul Damascului, în Siria • Sf. Cuv. Roman (†463) şi fratele său, Lupicinie (†480), întemeietorii Mănăstirii Condat, în Munții Jura, din Franţa • Sf. Cuv. Simeon, din Mgvime, în Georgia (sec. VI) • Sf. Ier. Vendemial, episcop de Verona (680) • Sf. Nouă Mc. Chirana, din Tesalonic (†1751) • Sf. Cuv. Nicolae cel nebun pentru Hristos, de la Pskov, în Rusia (†1576) • Sf. Sf. Mc. Arsenie, mitropolitul Rostovului, în Rusia (†1772) • Sf. Ier. Meletie, episcopul de Kharkov, în Rusia (†1840).

[1] Apărător al cinstirii Sfintelor icoane, sub Leon Isaurul.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru mãrturisitorul Casian Romanul.

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trãgea din pãrinti luminati si vestiti. Încã de mic copil el a avut mare dragoste de învãtãturã si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a strãbãtut toatã învãtãtura elineascã, deprinzând în chip desãvârsit filozofia si astronomia, învãtând bine si dumnezeiasca Scripturã, cunoscând-o foarte îndeaproape si desãvârsit. Si vrând sã-si împodobeascã viata cu curãtia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a fãcut monah, dându-se pe sine la toatã ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desãvârsitã chibzuialã, s-a retras în sihãstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toatã smerenia, a trecut la mai multã ispitã si nevointã. Apoi, iesind din sihãstrie, a înconjurat toate mânãstirile Egiptului si ale Tebaidei si muntele Nitriei si al Asiei, Pontul si Capadocia si tot Rãsãritul, adunând de acolo vietile tuturor pãrintilor si petrecerile si nevointele lor, mai mult de cum adunã ceara pecetile inelelor. Si aceasta o adeveresc lucrãrile cele scrise de dânsul, care sunt pline de toatã iscusinta si întelepciunea si folosul. A mai scris si alte asemenea învãtãturi, pe care, dacã le va citi cineva cu socotealã, multã roadã va avea într-însele si mult folos va dobându; si va cunoaste dintr-însele si viata si obiceiurile scriitorului. Deci, astfel vietuind acest minunat om si asa petrecând, cãtre locasurile cele de dincolo s-a mutat.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Gherman din Dobrogea, însotitorul sfântului Cassian Romanul.

Acest sfînt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din parinti straromâni, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.

Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre si în Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Dupa ce a învatat carte în satul natal si pe lînga Episcopia Tomisului, împreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si împreuna-vietuitor pîna la moarte, s-a dus sa deprinda învatatura Sfintilor Parinti în partile Constantinopololului. Apoi, tot împreuna, au intrat în viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.

Dorind o viata mai înalt duhovniceasca în Hristos, s-a dus împreuna cu fericitul Casian sa se închine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreti egipteni, învatînd de la ei neîncetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au închinat la mormîntul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în manastirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi – Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi si dregatori din Rasarit, îndemnati de împarateasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gura de Aur cerînd sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul sau, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa “Convorbiri cu Parintii din Pustie”, “Sfîntul Parinte Gherman”. El a contribuit mult la întarirea vietii monahale în Dobrogea, din Italia si din Galia.

Dupa o aspra si îndelungata nevointa duhovniceasca, ajungînd la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-si sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfînt. Pentru viata lui aleasa, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 27

mart.
25
sâm
Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Duminicii: Evrei 9, 11-14; al Praznicului: Evrei 2, 11-18; Ev. Duminicii: Marcu 10, 32-45 (Cererea fiilor lui Zevedeu); a Praznicului: Luca1, 24-38; glas 1, voscr. 9
mart. 25 toata ziua
Duminica a 5-a din Post (a Sf.  Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Duminicii: Evrei 9, 11-14; al Praznicului: Evrei 2, 11-18; Ev. Duminicii: Marcu 10, 32-45 (Cererea fiilor lui Zevedeu); a Praznicului: Luca1, 24-38; glas 1, voscr. 9

APOSTOLUL ZILEI

Evrei 9, 11-14

Fraţilor, Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!


EVANGHELIA ZILEI

Luca 7, 36-50

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.


Hits: 27

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com