Calendar

Hits: 22093

oct.
8
vin
Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia
oct. 8 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia</span>

Sf. Cuv. Pelaghia din Antiohia (457) • Sf. Taisia din Alexandria (sec. IV) • Sf. Mc. Lavrentia, roabă de la Roma, și  Palatia[1], stăpâna sa, mucenicite la Ancona, în Marche, sub Diocleţian (302) • Sf. Ier. Felix[2], primul episcop de Como, în Lombardia (390) • Sf. Pelaghia, fecioara, din Siria (303) • Sf. Cuv. Triduna, pustnica, din Anglia (sec. IV) • Sf. Mc. Benedicta, fecioara, din Laon, Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Chenia (Kenia), pustnica, din Anglia (490) • Sf. Cuv. Ivie, pustnicul, de neam englez, în Franţa (sec. VII) • Sf. Ier. Nicolae, patriarhul Antiohiei (1030) • Sf. Nou Mc. Ioan, din Prusa Bitiniei (Bursa), azi în Turcia (sec. XIV) •  Sf. Cuv. Dositei, de la Pskov, în Rusia (1470) • Sf. Cuv. Trifon, stareţ de Viatka, în Rusia (1612) • Sf. Cuv. Mc. Ignatie cel Tânăr (1814) • Sf. Sf. Noi Mc. Dimitrie, arhiepiscop de Mojaisk, şi cei împreună cu dânsul : Ioan şi Vasile, diaconii, Iona, episcop de Veli, Ambrozie, arhimandritul, Pahomie, stareţul, Pavel, protoiereul, Vasile şi Petru, preoţii, Tatiana, monahia, Nicolae, Nadejda şi Maria, mirenii, din Rusia (1937).

[1] Care s-a convertit văzând milostenia roabei sale față de cei săraci.

[2] Sfântul Felix a fost hirotonit episcop de Como la data de 1 noiembrie 386 de către Sfântul Ambrozie al Milanului. A luat parte la sinodul de la Milano din 390, prin care se condamna erezia lui Gioviniano. Sfântul Felix a ridicat prima biserică din Como, închinată Sfântului Mucenic Carpofor (7 august), unde a aşezat moaştele acestuia şi a celor care au primit mucenicia împreună cu dânsul. După moartea sa, el a fost aşezat în aceeaşi biserică. Din biserica San Carpoforo, rămăşiţele Sfântului au fost mutate în orăşelul vecin Camerlata, sub altarul principal al bisericii Santa Brigita. Sfântul Felix mai este prăznuit şi pe data de 14 iulie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata.

Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

Tot în aceasta zi, Sfânta Taisia, care a fost desfrânata.

Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. “Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam”, spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute”.

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: “Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?”

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa  mantuiasca pe pacatosi. “EL te va primi cu dragoste” mai adauga sfantul “si ingerii se vor bucura impreuna cu tine”. Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, “mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, “Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. “

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugar la Muntele Athos si a spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul 1814.

Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei şi a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinţii săi George şi Maria s-au mutat in oraşul Philippopolis unde l-au dat la şcoală.

Deşi se descurca bine la învăţătură, copilul avea o dorinţă arzătoare pentru viaţa monahală. Ajungînd la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creştinilor ortodocşi. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l şi apoi tăindu-i capul. Mama şi surorile lui Ioan au fost prinse de agareni şi în cele din urmă s-au convertit la Islam.

Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama şi surorile sale aflînd unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceştia vrînd să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfăţişare şi femeia le-a spus că nu-l cunoaşte pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care şi el a îndurat mucenicie.

Însă Ioan nu a dorit să rămână în Bucureşti, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut şi prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credinţă şi a devenit musulman. Aflînd aceasta, Ioan s-a întristat şi a părăsit satul.

Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldaţii turci şi i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind ameninţat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că aşa va face şi a fost lăsat să plece.

Ajungînd în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea Grigoriu şi au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

Într-o zi, cei doi mergînd la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David şi Eftimie.din Demetsana. Văzînd suferinţa lor pentru credinţa creştină, Ioan s-a însufleţit de dorinţa de a suferi şi el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta şi să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veşnice.

Mai târziu, aflînd de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credinţa sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni şi să citească din Evanghelie.

Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru marea încercare.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în faţa cadiului recunoscînd că este creştin. El a povestit cum a promis în tinereţe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda nicioadată de Hristos.

Crezînd la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale şi multă cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deşertăciuni şi că ameninţările cu tortura şi moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri şi să moară mucenic pentru Hristosul său.

Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi prieten al vrăjmaşului, invitîndu-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcînd semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit şi a îngenunchiat în faţa cadiului, plecîndu-şi gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alţi servitori l-au prins şi l-au târât în temniţă.

Mai târziu a fost adus din nou în faţa stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl aşteaptă spunîndu-i să nu se aştepte că va muri de sabie, ca creştinii să-I adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

Văzînd că nu-l poate abate de la credinţa sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentinţa. Trupul mucenicului a rămas agăţat timp de trei zile, după care nişte creştini evlavioşi au plătit răscumpărarea şi au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

Sf. Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie şi Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

oct.
9
sâm
Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia
oct. 9 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia</span>

† Sfântul Apostol Iacov[1] al lui Alfeu (sec.I) • Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia, soţia sa, din Antiohia (sec. V) • Sf. Patriarh Avraam şi Lot, nepotul său (1700 î. Hr.) • Sf. Sf. Mc. Dionisie, primul episcop al Parisului, şi cei împreună cu dânsul: Rustic, preotul, şi Elefterie, diaconul (250) • Sf. Mc. Marcel, Marcelin, Geminian, Nuvie şi Primina, de la Roma • Sf. Mc. Baractal, de la Spoleto, în Umbria  (sec. IV) • Sf. Mc. Domnin, de la Borgo San Donnino, în Emilia Romagna (304) • Sf. Mc. Poplia, diaconiţa, în Antiohia (sec. IV) • Sf. Domnin, mărturisitorul, de la Città di Castello, în Umbria (sec. VII) • Sf. Cuv. Gemin, de la Sanpaterniano de Fano, în Umbria • Sf. Cuv. Lambert şi Valerie, din Belgia (sec. VII) • Sf. Cuv. Petru Galatul, din Muntele Olimp (sec. IX) • Sf. Ştefan cel Orb, prinţul Serbiei (1476) • Sf. Sf. Mc. Tihon, patriarhul Moscovei (1925) • Sf. Noi Mc. Petru (1918) şi Constantin (1937), preoţii, din Rusia.

[1] Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost fratele Sfântului apostol Matei Vameşul. A propovăduit Evanghelia în Gaza, în Eleuteropolis şi în împrejurimi şi a murit răstignit la Ostracina, în Egipt.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.

Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui.

Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: “Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce”: “Domnul a dat, Domnul a luat”. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: “Sa mor si eu cu fiii mei”. La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de calugar, zicându-i: “Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?” Iar ea a zis: “Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat împreuna”. Iar el i-a zis: “Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: “Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne lipsi de cele ceresti”. Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: “Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?” Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: “Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele”, si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis: “Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau, am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale”. Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.

Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: “Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Si iarasi l-a întrebat: “Unde mergi Avva Andronic?” Raspuns-a Andronic: “Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?” Iar ea a zis: “Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie” (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: “Sa mergem dar împreuna”. Iar Atanasie a zis: “De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim”. Iar el a zis: “Bine, sa fie asa precum voiesti”. Grait-a Atanasie: “Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi”. Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: “Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?” Raspuns-a Andronic: “Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem”. Si a zis Atanasie: “Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere”.

Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: “Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit”. Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: “Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!” Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: “Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi”. Raspuns-a Atanasie: “Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic”. Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: “Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia”. Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: “Parintele Andronic se duce catre Domnul”. Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: “întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.Avraam

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : “Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua  pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : “Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.

Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.

Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: “Idolii pagânilor argint si aur, lucruri de mâini omenesti”. Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.

Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 69

oct.
10
Dum
Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia, sora lui; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul
oct. 10 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia, sora lui; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul</span>

Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia, sora lui, din Nicomidia (310) • Sf. Cuv. Vasian, din Siria (sec. V) • Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul, de la Niceea (sec. VIII) •  Sf. Ier. Pinitie, episcop de Knosos, în Creta (sec. II) • Sf. 200 de Mucenici care au pătimit împreună cu Sf. Evlampie • Sf. Ier. Cherbonie, episcop de Verona (400) • Sf. Ier. Cherbonie[1], făcătorul de minuni, episcop de Piombino, în Toscana, (580) • Sf. Sf. Mc. Cheţie[2] (Ceteo), episcop de Amiterno (597) • Sf. Ier. Paulin, episcop de York, în Anglia (644) • Sf. Ier. Grigorie Mărturisitorul, mitropolit al Niceii, apărător al sfintelor icoane • Sf. Ier. Amfilohie, episcop de Vladimir, în Rusia (1122) • Sf. Cuv. Andrei, cel nebun pentru Hristos, din Totma, în Rusia (1673) • Sf. Ier. Inochentie, episcop de Pezma, în Rusia (1819) • Sf. Cuv. Ambrozie, de la Mănăstirea Optina, din Rusia (1891) • Soborul celor 7 Sfinţi din Volinia: Iov de la Poceaev, Ştefan de la Vladimir, Amfilohie de la Vladimir, Macarie de la Kanev, Petru, prinţ de Vladimir, Teodosie, prinţ de Ostrog şi Cuv. Iuliana, de la Olcheansk, din Rusia.

[1] Sfântul Cherbonie era unul dintre episcopii fugari din Africa, din faţa vandalilor arieni.

[2] Moaştele Sfântului Cheţie se află în Catedrala din Pescara.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.

Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în orasul Nicomidia Maxim. Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a sfarâmat. Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el. Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea, si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele împreuna cu dânsii.

Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul Evlampie.

Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.

Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria. Iar în zilele împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi. Si i s-a înmultit numarul ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana. Deci, traind asa si pe multi aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci batrâneti catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Teofil marturisitorul.

Acest fericit, parintele nostru Teofil, a fost nascut aproape de Tiberiupol din parinti crestini, si când a fost de trei ani, primind sfântul Botez, îl luara parintii si mersera în muntele Selentiul, unde aflând pe cuviosul parintele nostru Stefan, si luara binecuvântare de la dânsul, se dusera la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învatatura cartii. Si daca ajunse la treisprezece ani, se duse iar la Preacuviosul Stefan. Acesta vazându-l, îi zise: “Pentru ce ai venit fiule la mine?” Iar copilul îi raspunse: “M-ai chemat parinte; si eu lasându-mi parintii am venit aici”. Si iarasi zise cuviosul: “Când te-am chemat fiule, si ce ti-am zis?” “Lucrând eu, zice, la tarina, mi-ai zis: “Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul, care zice: “Ridica-ti Crucea, si urmeaza Mie!” Din aceste cuvinte ranindu-ma la inima ti-am venit pe urma pâna la usa; si aflând-o încuiata, te-ai facut nevazut de la ochii mei, si ramasei singur; si mi se pare, parinte sfinte, precum îti cunosc vorba, sa nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de catre robul tau, care cere mântuire”. Iar cuviosul parinte multumind lui Dumnezeu, lua copilul la dânsul, crescându-l, si deprinzându-l cu nevointa si cu petrecerea vietii calugaresti. Apoi, peste trei ani, chemând parintele pe egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, si luându-l la mânastirea lui, îi taiasera parul. Iar parintii lui nu încetau cautându-l si nevoindu-se sa afle pe cel ascuns; si dupa câtiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumen, cerând cu pofta sa le arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nici cum se pleca; dar daca vazu întristarea lor si fara de voie l-a aratat. Vazându-l parintii, în cinul ce se afla, pornindu-se spre plângere, amestecata cu bucurie, îmbratisându-l si sarutându-l, ce nu zicea, si ce nu facea, cât era destul sa porneasca si pe cel fara de suflet spre bucurie.

Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, si cu adevarat cunoscând harul ce era asupra lui, adeverira catre egumenul cu juramânt, ca întorcându-se acasa poftea sa-si aiba si copilasul cu dânsii; ca sa faca o mânastire cu cheltuiala lor, precum de mult doreau; si deoarece acum este vremea aceea, trebuia sa se apuce de lucru. Aparându-se egumenul gasira cu cale sa ia de la Dumnezeu raspunsul acestui lucru. Si a facut rugaciune si post trei zile neîncetat, si savârsind rugaciunea: “O, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!” Si auzi un glas de sus în biserica, poruncind: “Sa sloboada copilul”. Pe care luându-l parintii împreuna si cu oarecare frati din mânastire, se întoarsera cu bucurie la casa lor. Deci facându-se în scurta vreme mânastirea, se afla Sfântul Teofil petrecând în ea sihastreste de câtiva ani. Iar fiara cea hulitoare Leon împaratul, luptatorul împotriva icoanelor, facu de veni sfântul înaintea lui, si marturisind închinaciunea sfintelor icoane, porunci sa-l bata cu vine de bou; apoi sa-i lege strâns mâinile la spate si sa-l duca pe calea ce mergea la Niceea. Si pe stâlpnicul Longin, sa-l întinda cu fata în sus pe pamânt, si sa-i arda pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar sfântul Teofil ajungând la Niceea, statu înaintea judecatii, si nesuferind pagânul îndraznirea si mustrarea sfântului, porunci sa-l întinda pe doi stâlpi crucis, si sa-i rupa carnea cu vine de bou uscate. Si pagânul vazând ca-i curgea sângele ca un izvor, de se rosea pamântul, se scula si el de pe scaun, si a batut însusi pe sfântul peste obraz multe ceasuri. Deci dupa ce înceta a-l bate, porunci sa-l încalte cu încaltaminte de fier arsa, si sa alerge înaintea lui. Atunci consulul umilit fiind de patimile sfântului îi zise: “Oare numai tu Teofil si cu ai tai, va aflati fara minte la închinarea icoanelor?” Iar sfântul zise: “Daca vei vrea, ia sa cercam din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta ca te stiu ca bine le stii. Si de ma vei ramâne cu socoteala, voi parasi închinarea icoanelor; iar de vei ramâne tu, vei voi sa te închini lor?” Capetenia zise: “Fara îndoiala, asa sa fie!”.

Atunci sfântul facându-si voie buna, începu a se întreba pentru cinstea si rânduiala sfintelor icoane. Si învingând sfântul pe capetenie, acesta zise catre el: “Cinstite batrânule, eu voi pune nevointa sa înduplec pe împaratul, sa urmeze la aceasta cunostinta de voi putea. Iar tu du-te la chilia ta”. Iar sfântul se mâhni ca nu-si savârsi calea muceniciei, însa având ranile îi parea bine. Si întorcându-se la mânastire, a dus mare bucurie fratilor, si prietenilor si rudelor, si tuturor câti erau pe aproape. Deci trecând putina vreme de la întoarcerea lui de la marturisire la mânastire, cunoscând fericitul mutarea sa cea dupa pamânt spre ceruri si bine tocmind lucrurile mânastirii si învatând si binecuvântând pe toti, s-a mutat catre Domnul, de Care dorea: a Caruia este marirea în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

oct.
11
lun
Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei; Sf. Mc. Zenaida şi Filonila
oct. 11 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei; Sf. Mc. Zenaida şi Filonila</span>

Sfântul Apostol Filip[1], unul dintre cei 7 diaconi • Sf. Ier. Teofan Scrisul, mărturisitorul, mitropolit al Niceei, fratele Sf. Teodor Scrisul (845) • Sf. Mc. Zinaida şi Filonila, surorile, din Tars, rudenii ale Sf. Ap. Pavel • Sf. Mc. Anastasie, preotul, Ampode, Plachidie, Faust, Ianuarie, Marţial, Marcel şi Iuvinian, din Sicilia • Sf. Cuv. Ghenardie, de la Roma, pustnic în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Nectarie, Arsachie şi Sisinie, arhiepiscopi ai Constantinopolului (sec. V) • Sf. Cuv. Plachidia, fecioara, din Verona (460) • Sf. Ier. Evpilie, de la Utrecht, episcop de Como (537) • Sf. Cuv. Chenetie (Kenneth), misionar în Irlanda (603) • Sf. Cuv. Etelburga, de la Mănăstirea Barking, stareţă în Anglia (675) • Sf. Cuv. Eufridie[2], de la Asti, în Piemonte (sec. VII) • Sf. Cuv. Teofan Postitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Ier. Filotei (Kokkinos), patriarhul Constantin-opolului (1379) • Sf. Cuv. Iona, făcătorul de minuni, din Cipru • Soborul Sf. Cuvioşi stareţi ai Mănăstirii Optina: Moise, Antonie, Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie, Isaac, Iosif, Varsanufie, Anatolie cel Tânăr, Nectarie, Nicon Mărturisitorul şi Isaac cel Tânăr, din Rusia (1937) • Sf. Sf. Nou Mc. Filaret, preotul, din Rusia (1918).

[1]O falangă a Sfântului Apostol Filip se află în biserica San Basegio din Venezia.

[2] Moaştele Sfântului Eufridie se află în Catedrala din Alba, în Piemonte.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Filip, unul din cei sapte diaconi.

Acesta era din Cezareea Palestinei si luându-si femeie a nascut patru fete proorocite. De acesta pomeneste dumnezeiescul Luca evanghelistul la Faptele Apostolilor. A fost facut si diacon de catre apostoli la lucrarea sfintilor, împreuna cu Stefan si cu ceilalti. Acesta a luminat Samaria si a botezat pe Simon vrajitorul, care se fatarnicea; si rapit fiind de îngeri a aflat pe etiopianul famen, pe care învatându-l l-a botezat. Dupa aceea fiind adus de înger la cetatea Azot a luminat-o si pe aceasta cu cuvântul sau. Apoi a mers la Tralia cea din Asia, în care facând minuni si zidind biserica, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfintele Mucenite Zinaida si Filonila, surorile.

Acestea au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii lui Pavel apostolul si parasindu-si patria si lepadându-se de averea lor si prefacându-se ca umbla cu mestesugul doctoricesc, iar dupa adevar plineau lucrul apostolesc. Au venit si în cetatea Dimitriadei si intrând într-o pestera, petreceau acolo viata lor; în care loc Zinaida tamaduind boli si slabiciuni s-a mutat catre Domnul. Iar Filonila dându-se pe sine la îndelungate postiri si privegheri cu rugaciunea facea multe minuni. Si cu slujba slujind firii, s-a dus din viata aceasta vremelnica.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru si marturisitorul Teofan, fratele Sfântului Teodor Scrisul.

Acestia fiind din parinti cucernici, care locuiau în Palestina si aveau grija iubirii de oaspeti, prin sârguinta parintilor lor au învatat toata filozofia cea sfânta si cea elineasca si s-au calugarit, apoi au fost hirotoniti preoti. Pe atunci tulburându-se pagânul Teofil împotriva icoanelor si oprindu-le de la închinare, au fost trimisi acesti preaîntelepti de catre cel ce era atunci patriarh de Ierusalim, catre acel hulitor de Hristos împarat pentru pricina aceasta; înaintea caruia stând de fata si mustrându-l ca pe un luptator împotriva lui Dumnezeu au fost închisi în temnita amândoi multa vreme. Dupa aceea spurcatul chemând pe fercitul Teodor la el din temnita si batându-l rau si înfierându-i obrazul cu stihuri iambicesti l-a trimis iarasi la temnita. Iar pe Sfântul Teofan, patimind si el asemenea, l-a trimis în Tesalonic la închisoare. Dupa moartea pagânului Teofil, fiind chemat de la închisoare de Mihail si Teodora, binecredinciosii împarati, a fost facut mitropolit Bisericii din Niceea de patriarhul Metodie, care a risipit erezia luptei împotriva icoanelor; si ocârmuind Biserica si turma sa precum iubeste Dumnezeu, a trecut din viata aceasta.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor patriarhi ai Constantinopolului: Nectarie, Arsachie si Sisinie.

Duminica dupa 11 zile ale acestei luni, se face pomenirea Sfintilor si fericitilor Parinti de la Niceea, care a doua oara s-au adunat în acest oras în zilele iubitorilor de Hristos împarati Constantin si Irina, împotriva celor ce pagâneste si fara învatatura si fara socoteala faceau Biserica lui Dumnezeu a sluji idolilor si aruncau cinstitele si sfintele icoane.

Sfântul si a toata lumea al saptelea Sinod, s-a tinut la Niceea, a doua oara, în zilele împaratului Constantin si ale Irinei maicii sale; în ale lui Adrian papa Romei si Tarasie al Constantinopolului; Politian al Alexandriei, Teodoret al Antiohiei si Ilie al Ierusalimului. Erau Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, trei sute saizeci si cinci; care s-au strâns împotriva luptatorilor icoanelor si au anatemizat cu scrisoare anume tot eresul si pe capeteniile eresurilor, apoi pe toti luptatorii împotriva icoanelor, poruncind si întarind cu scrisoare, cum ca cel ce nu va cinsti sfintele icoane, este strain de dreapta credinta. Au dogmatisit ca cinstea icoanei se ridica la chipul cel dintâi; si cum ca cel ce cinsteste icoana, cinsteste pe însusi cel ce este înfatisat în aceasta. Si asa rânduind si întarind dreapta credinta, s-a dus fiecare la scaunul sau.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

 Viața Sfântului Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei


Hits: 7

oct.
12
mar
Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
oct. 12 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei</span>

Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic, din Cilicia (303) • Sf. Ier. Cosma Aghiopolitul, făcătorul de cântări, episcop de Maiuma, în Gaza, Palestina (sec. VIII) • Sf. Mc. Edist[1], de la Roma, sub Nero (68) • Sf. Disma, tâlharul cel milostiv[2] (sec. I) • Sf. Mc. Anastasia, fecioara, de la Roma, sub Deciu sau Valerian (250-259) • Sf. 70 de Mucenici • Sf. Mc. Evagrie şi Priscian, de la Roma • Sf. Ier. Monasie, episcop de Milano (249) • Sf. Andromah şi Diodor • Sf. Mc. Domnina, din Cilicia (303) • Sf. Ier. Teodot, episcopul Efesului • Sf. Mc. Malfeta • Sf. Mc. Anthia • Sf. Mc. Edist, de la Ravenna (303) • Sf. Ier. Iulian, episcop de Lodi, în Lombardia (324) • Sf. Mc. Iuventim şi Maxim, din Antiohia (363) • Sf. Ier. Iason, episcopul Damascului • Sf. Opilie, diaconul, făcătorul de minuni, de la Piacenza (sec. V) • Sf. Ier. Salvin, episcop de Verona (562) • Sf. Mc. Edvinie (Edwin), regele Angliei (633) • Sf. Ier. Vilfridie (Wilfrid), episcop în Anglia (709) • Sf. Cuv. Teosevie, din Arsinoe, în Cipru • Sf. Cuv. Epictet, făcătorul de minuni, din Cipru • Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog (1022) • Sf. Cuv. Amfilohie, Tarasie, Macarie şi Teodosie, de la Gluciţa, în Rusia (sec. XV) • Sf. Sf. Nou Mc. Iuvenalie, arhiepiscop de Riazan, în Rusia (1937) • Sf. Sf. Noi Mc. Alexandru, preotul (1940), şi Nicolae, mitropolit de Alma-Ata, în Rusia (1955).

[1] Sfântul Edist (sau Orest) era soldat, scutier al lui Nero, şi a fost botezat de Sfântul Apostol Petru. În timp ce se găsea în cetatea Laurento cu împăratul Nero, l-a cunoscut pe preotul Prisc, pe soţia Termantia, pe fiica Cristina şi pe roaba lor Victoria. Împreună cu dânşii a participat la o Liturghie de noapte şi, trădat fiind de sclavul său, a fost îngropat de viu. După tradiţie, femeile romane convertite luau trupurile mucenicilor şi, cinstindu-le, făceau din aceşti sfinţi, ocrotitori ai familiilor lor. Astfel s-a petrecut şi cu Sfântul Edist, pe al cărui mormânt de la mila XVI din via Ardeatina a fost ridicată o biserică şi în jurul căruia s-a creat mai întâi o comunitate şi apoi un întreg târg de artizani purtând numele său, Sant’Oreste.

[2] Care a fost răstignit alături de Mântuitorul.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.

Acestia au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian (catre 304). Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, si din norocire ostas. Iar Prov era din Sida Pamfiliei. Si Andronic din cetatea Efesului Ioniei. Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele. A fost dat si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar viteazul Prov a fost batut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma, facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit. Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul.

Acest sfânt fiind foarte tânar, ramase sarman; deci fiind în saracie, îl lua în casa tatal Sfântului Ioan Damaschin ca sa-l creasca; acesta având multa avere si marire lumeasca, a luat în casa sa pe oarecare dascal învatat si întelept, având vrednicia de asingrit, care si acesta se numea Cosma; si i-a dat pe seama-i pe fiul sau Ioan si pe Cosma, fiul sau cel de suflet. Acela punând nevointa asupra lor cu învatatura, în scurta vreme tinerii au învatat tot mestesugul cartii: adica gramatica si filozofia si înca nevoindu-se si cu astronomia, muzica si geometria; dintru aceasta se aratara tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este voia sa-i cunoasca de învatati spre toate lucrurile, se vor adeveri din cartile pe care le-au facut. Dupa aceea ducându-se ei la lavra Sfântului Sava, se facura monahi. Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de catre Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte de toti Ierusalimtenii, a fost facut episcop la Maiuma. Deci petrecând bine si povatuindu-si turma spre hrana cea mântuitoare, foarte batrân fiind a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina.

Aceasta a fost chinuita în zilele împaratului Diocletian, fiind adusa înaintea guvernatorului Lisie, în cetatea anazarbenilor; deci mai întâi a fost batuta cu vine de bou crude, si i s-au ars picioarele cu fiare arse; apoi i s-au zdrobit oasele cu lemne si au deznodat-o din toate încheieturile. Apoi bagând-o în temnita si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara.

Sfânta aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Deciu si Valerian din cetatea Romei, si era calugarita împreuna cu alte fecioare la o mânastire. Deci pârâta fiind la guvernator si adusa fiind înaintea lui în legaturi de fier, a fost batuta peste obraz si golita si arzând-o cu foc, o picau pe deasupra cu iarba pucioasa, cu untdelemn si cu smoala. Dupa aceea au spânzurat-o pe un lemn, i-au taiat sânii si i-au scos unghiile; apoi i-au taiat mâinile si picioarele si i-au scos dintii din radacina. În cele din urma si-a primit sfârsitul prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

oct.
13
mie
Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie
oct. 13 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie</span>

Sf. Sf. Mc. Carp, episcopul Tiatirei, şi cei împreună cu dânsul: Papil, Agatonica şi Agatodor, din Pergamul Pamfiliei (251) • Sf. Mc. Florentie, de la Tesalonic (310) • Sf. Ier. Romulus[1], mărturisitorul, episcop de Genova (360) • Sf. Mc. Antigon • Sf. Mc. Dioscor • Sf. Mc. Veniamin, diaconul, din Persia (424) • Sf. Cuv. Comgan, întemeietorul Mănăstirea Lochalsh, în Scoţia (sec. VII) • Sf. Nichita Mărturisitorul, de la Constantinopol (838) • Sf. Geraudie, făcătorul de minuni, de la Aurillac, în Franţa (909) • Sf. Cuv. Veniamin, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Sf. Mc. Iacov, de Amatura, în Liban (sec. XV) • Sf. Ier. Meletie, patriarhul Alexandriei (1601) • Sf. Nouă Mc. Hrisia, din Zlata, în Bulgaria (1795) • Sf. Ier. Antonie, mitropolit în Georgia (1815) • Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi (1996).

[1] Moaştele Sfântului Romulus se află în catedrala San Lorenzo din Genova. Sfântul Romulus este ocrotitorul oraşului Sanremo, oraş care îi poartă numele din secolul al XI-lea, după ce se numise Matuta; l-a cinstit ca ocrotitor pe Sfântul Romulus de-a lungul întregului Ev Mediu târziu.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Carp si Papil, Agatodor si Agatonica.

Acesti sfinti mucenici ai lui Hristos au fost pe vremea împaratului Deciu si a lui Valerian proconsulul Asiei, cu mestesugul doctori. Sfântul Carp era episcop Tiatirilor, iar Papil era hirotonit diacon de acest Carp. Deci, prinzându-se de catre domnitor si întrebati fiind, au marturisit înaintea tuturor numele Domnului Hristos si silindu-i sa faca Jertfa la idoli si neînduplecându-se, ei au fost legati pe lânga cai si târâti de la Tiatira pâna la Sardia si acolo spânzurându-i de un lemn i-au strujit. Atunci si Sf. Agathodor sluga fiind sfintilor si urmând lor s-a întarit de dumnezeiescul înger si a marturisit pe Hristos. Deci spânzurându-l si pe el l-au batut cumplit cu toiege. Si asa fiind batut si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Iar Sf. Carp fiind spânzurat a râs; si fiind întrebat de catre domnitor, pentru ce ai râs Carp a zis: “Am vazut slava Domnului meu si m-am bucurat”. Iar pe Papil l-au legat de patru pari, si l-au ridicat sus, apoi l-au împroscat cu pietre de care a ramas nevatamat. Dupa aceea fiind adusi de fata sfintii împreuna i-au tavalit peste spini în sus si în jos, si batându-i deasupra pe pântece. Dupa aceea i-au dat ca sa-i manânce fiarele. Atunci un leu, o minune!, racnind oprea pe chinuitori de la atâta nemilostivire. Si batându-le cu piroane încaltaminte de fier în picioare, i-au aruncat în cuptor; atunci si Agathonica, sora Sfântului Papil, facând rugaciune, a intrat si ea cu dânsii. Si ramânând sfintii nearsi si nevatamati, li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Florentie.

Sfântul Mucenic Florentie, a fost din cetatea Tesalonicului. Si fiind crestin si râvnitor binelui, ocara si defaima înaintea tuturor, pe dumnezeii elinilor, întarea pe crestini în credinta cea în Hristos si-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeiestilor porunci. Deci facând el asa a fost prins de guvernatorul cetatii si fiind întrebat, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala fara frica înaintea tuturor, ca este Dumnezeu mai înainte de veci si Facatorul tuturor; si ca zeii pagânilor, sunt lemne, pietre, aur, argint, arama, fier, idoli fara suflet si fara simtire. Acestea zicând, l-au batut cumplit, l-au spânzurat de un lemn si l-au strujit; si aprinzând foc mare l-au aruncat în mijlocul focului; iar el bucurându-se si rugându-se în taina si multumind lui Dumnezeu, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dioscor.

Acesta a marturisit pe vremea împaratiei lui Diocletian. Se tragea cu neamul din schinopoliti si cu vrednicia era sfetnic. Deci socotind toate lucrurile lumii acesteia ca pe niste gunoaie, numai ca sa dobândeasca pe Hristos, a luat îndrazneala si stând înaintea guvernatorului Luchian, înfruntându-l si mai vârtos batjocorindu-l, întru nimic îi socotea înfricosarile si amagirile; mai ales când acela arata sfântului foc si organele vârtejelor, si alte multe feluri de chinuri. Însa toate acestea au ramas nelucratoare si s-au aratat ca o nimica înaintea barbatiei si a marimii de suflet a mucenicului. Pentru aceasta în cele din urma, cu sabia i-a taiat sfântul lui cap.

Tot în aceasta zi, Sfântul Parintele nostru Nichita Patriciu Marturisitorul.

Acesta s-a nascut în Paflagonia din parinti crestini si iubitori de Dumnezeu; se zice ca era rudenie cu împarateasa Teodora. Deci dându-se la învatatura si la Sfintele Scripturi a mers în Constantinopol, fiind de saptesprezece ani. Si tinând atunci Irina sceptrurile împaratiei si aflând ca copilul era facut famen de parintii sai l-a luat în casa si peste putina vreme a ajuns mai mare peste toti ai casei. Si ajungând la vrednicia patriciilor, a fost pus guvernator al Siciliei. De atunci traind bine, precum iubeste Dumnezeu si vrând sa se calugaresca, nu l-au lasat împaratii Nichifor si fiul sau Stavrachie. Iar apoi împaratind Mihail (adica Rangave, care si Curopalat se zicea), abia dupa multe rugaciuni, i-au dat voie sa se faca monah, însa din cetate sa nu iasa; ci dându-i Mânastirea Hrisonichi la poarta de aur i-au poruncit sa petreaca acolo. Si era de cincizeci de ani când s-a calugarit; si la aceasta mânastire s-a aflat, pâna în zilele împaratiei lui Leon Armeanul luptatorul împo-triva icoanelor.

Daca a vazut necinstea ce se facea icoanelor, a iesit din cetate si a mers la un metoc pe care îl daruise el mânastirii si s-a amestecat cu fratii cei de rând, mâncând cu ei si lucrând împreuna cu ei. Iar unii din clevetitori facând voia luptatorului împotriva lui Dumnezeu, i-a spus ca acesta avea o icoana a Mântuitorului, pe care din credinta o luase de la Roma. Deci a fost trimis unul din rânduiala sa înfricosându-l cu cuvinte aspre si cu îngroziri, si cerându-i sa-i dea cinstita icoana; iar el nevrând a raspuns: “Nu este a mea aceasta cinstita icoana, ci este a lui Dumnezeu si a fost daruita în sfintele odoare ale bisericii”. Deci apucând pe alt frate, ca sa-i arate ceea ce cauta, a intrat în biserica si aflând-o a luat-o ca si cum ar fi fost lucru de nimic si a aruncat-o fara de cinste la asternutul picioarelor lui. Sfântul vazând aceasta a suspinat din adâncul inimii, socotind ca aceasta era sa fie începatura chinurilor lui. Deci, vrând sa plece trimisul împaratesc, a închis pe sfântul sa nu iasa nici de acum de acolo.

Dupa acestea luând împaratia Teofil luptatorul împotriva lui Dumnezeu si acesta purtând si el razboi împotriva sfintelor icoane, a trimis si catre sfântul pe oarecare Teodosie sa-i spuna înaintea celor ce se aflau acolo ca, sau sa se împartaseasca cu patriarhul Antonie, si sa nu se închine icoanelor, sau în acel ceas sa fie izgonit. Iar sfântul zise: “Nu voi înceta niciodata a ma închina icoanei lui Hristos si Dumnezeului meu, macar ca aceasta nu va place”. Iar pe Antonie, avându-mi mintea întreaga, nu-l voi numi Patriarh, ci desfrânat. Deci izgoneste, taie, fa ce-ti este voia; si îndata l-a izgonit de acolo. Iar sfântul multumind lui Dumnezeu si luând cu dânsul trei frati a mers la alt metoc ce era acolo aproape si petrecând acolo sfânta patruzecime, pâna la Pogorârea Sfântului Duh, s-a dus la Pantihia. Dar iesise porunca sa nu fie primiti crestinii care fug. Atunci sfântul s-a întors la Erivol, si acolo a venit catre dânsul un oarecare Nicolae, rudenie a sa, si i-a spus ca ar gasi mare odihna, daca ar vrea sa mearga la metocul lui, ce se cheama Zulupas si s-a dus acolo.

Apoi peste putina vreme a venit porunca de la luptatorii împotriva icoanelor ca sau sa se împartaseasca cu ei, sau sa fuga de acolo. Deci iesind si de acolo, s-a dus la Catisia si aflând un loc mic l-a cumparat si a zidit o biserica în numele Sfintilor Arhangheli si petrecând în aceea câtiva ani, bine si cu placere dumnezeiasca, împreuna cu fratii ce erau cu el, în cele din urma s-a dus la mânastirea cea de lânga mare; unde învatând pe monahi si rugându-se pentru dânsii si cunoscându-si mai înainte mutarea catre Domnul, a raposat la saptezeci si cinci de ani ai vietii sale.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin Diaconul.

Acest fericit Veniamin era în zilele lui Isdigherd împaratul Persiei; fiind diacon la Biserica lui Dumnezeu, a adus pe multi pagâni la dumnezeiasca cunostinta. Atunci a fost pârât ca un facator de rele; pentru aceasta a fost batut si bagat în temnita unde a zacut doi ani. Deci venind un sol de la împaratul romanilor, la împaratul persilor, si aflând de aceasta, a rugat pe împaratul, ca sa slobozeasca pe Veniamin; iar împaratul l-a întrebat daca va înceta sa mai învete pe magi crestinismul? Si solul a raspuns: “Asa este împarate, sa pazeasca în tot chipul poruncile tale precum trebuie”. Iar Veniamin daca a auzit cuvintele solului, a zis: “Este peste putinta sa nu împart eu lumina care am primit-o, caci de câta certare este vrednic, cel ce va ascunde talantul, ne arata aievea învatatura sfintelor Evanghelii”. Împaratul nepricepând nimic din toate acestea, a poruncit sa-i dea drumul din legaturi; iar el iarasi s-a dus de facea cele obisnuite. Pentru care mâniindu-se împaratul, a facut douazeci de tepusi de trestii ascutite si i le-au bagat pe sub unghiile mâinilor si ale picioarelor. Si vazându-l ca socotea chinurile ca niste jucarii, a facut alta tepusa de trestie ascutita, si i-a pus-o în madularul udului, pe care punând-o si scotând-o adesea, facea dureri nesuferite sfântului. Apoi dupa chinul acesta, acea fiara fara de omenie a poruncit sa-i îndese prin sezut un lemn gros care avea de toate partile noduri; si asa si-a dat duhul catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Antigon care s-a savârsit prin foc.

Tot în aceasta zi, Sfânta noua Mucenita Hrisi (Zlata), care s-a nevoit în oarecare loc al eparhiei Moglenilor ce se numeste Slatina (Slatena), la anul 1795, în bucati taindu-se s-a savârsit.

Noua Muceniţă Zlata (Hrisi), acest “vas de aur al fecioriei şi mireasă neprihănită a lui Hristos”, s-a născut în satul Slatena, eparhia moglenilor aflată la graniţa dintre Bulgaria şi Serbia, vreme în care Bulgaria era sub jugul turcesc.

Încă din tinereţe Zlata a dezvăluit un caracter puternic, credinţă nestrămutată în Hristos, frumuseţe şi neprihănire. Însă unul din turci şi-a rănit inima cu frumuseţea ei şi a răpit-o la casa lui pe când ea aduna lemne, încercînd de mai multe ori să o seducă şi să o convingă să treacă la Islamism. Nereuşind cu vorba, turcul a trecut la ameninţări cu tortura.

Sfânta muceniţă nu s-a înfricoşat de aceste ameninţări, mărturisind cu tărie că nu va renunţa la Hristos, indiferent de chinurile ce i se pregăteau. Timp de şase luni păgânii agareni au încercat să o facă pe Zlata să le accepte religia, dar în zadar, ea a rămas neclintită în credinţa sa. După aceste încercări, ei au încercat să o forţeze folosindu-i pe părinţii şi surorile ei, ameninţînd că dacă nu o vor convinge ei să renunţe la Hristos, o vor omorî şi pe ei îi vor chinui.

Părinţii şi surorile sale au început a plînge amar şi a o ruga să se lepede de Hristos “măcar de formă” ca să scape de chinuri şi moarte. “Dacă mă ispitiţi să mă lepăd de Hristos, nu mai sunteţi familia mea. În schimb am pe Domnul Iisus Hristos ca tată şi pe Maica Domnului ca mamă, iar sfinţii îmi sunt fraţi şi surori!”

Văzînd musulmanii că nu îi pot slăbi credinţa, au chinuit-o timp de trei luni, bătînd-o cu bâtele. Apoi, au jupuit fâşii de piele de pe trupul ei, înroşind pământul cu sângele său şi mai pe urmă au înroşit un fier în foc şi i l-au băgat prin urechi.

În apropiere de locul unde suferea ea se afla părintele ei duhovnicesc, ieromonahul Timotei de la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Ea i-a trimis vorbă să se roage pentru ea ca să aibă putere să îndure mucenicia până la capăt. Duhovnicul ei a fost cel care a păstrat însemnări despre suferinţele sfintei.

În cele din urmă, musulmanii furioşi că au fost învinşi de o femeie, au legat-o de un copac şi au tăiat-o în bucăţi cu cuţitele. Sufletul ei curat a fost luat la Domnul, Care a răsplătit-o cu două cununi: una a fecioriei şi cealaltă a muceniciei. Nişte creştini au adunat sfintele moaşte şi le-au îngropat în secret, cu mare evlavie. Sf. Zlata a suferit pentru Hristos în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

oct.
14
joi
†) Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
oct. 14 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; </strong>Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie</span>

†) Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi (sec. XI)Sf. Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie[1] și Chelsie[2], de la Milano: sub Nero (64-68) • Sf. Sf. Mc. Calist[3], episcop al Romei, sub Alexandru Sever (222) • Sf. Ier. Celestie, episcop de Metz, în Franţa (300) • Sf. Mc. Petru Avselamul (309) • Sf. Sf. Mc. Siluan, preotul, din Gaza, şi cei 40 împreună cu dânsul (311) • Sf. Sf. Mc. Gaudentie[4], episcop de Rimini, în Emilia Romagna, mucenicit sub împăratul arian Constant al II-lea (360) • Sf. Cuv. Manachia, stareţă în Irlanda (sec. V-VI) • Sf. Cuv. Levan, pustnicul, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Fortunat, episcop de Todi, în Umbria (sec. VI) • Sf. Eftimie Mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane, de la Tesalonic • Sf. Cuv. Nicolae, prinţ de Cernigov, monah la Lavra Peşterilor din Kiev (1143) • Sf. Ier. Ignatie, mitropolit de Methimna, în Lesbos, Grecia (1566) • Sf. Cuv. Ghervasie cel nebun pentru Hristos, de la Mănăstirea Caracalu, din Sfântul Munte Athos (1830).

[1] În ziua următoare aflării lor, pe data de 19 iunie anul 386, trupurile Sfinţilor Ghervasie şi Protasie au fost aşezate în Basilica Sant’Ambrogio din Milano, unde pot fi cinstite şi astăzi.

[2]Sfinţilor Nazarie şi Chelsie li s-au tăiat capetele la Roma, în anul 54, în timpul persecuţiei lui Nero. Peste noapte, trupurile lor au fost scoase din cetate şi îngropate într-o grădină, într-un loc numit Trei-Ziduri. Cu timpul, moaştele lor au fost uitate, proprietarii grădinii păstrând doar principiul de a nu întrăina pamântul în care era îngropată această comoară. În anul 395, Dumnezeu a descoperit Sfântului Ambrozie de Mediolan moaştele lor, care, fiind scoase la iveală din pământ, au făcut multe minuni. Un orb oarecare cu numele Sevir, numai s-a atins de hainele cele muceniceşti şi îndată a văzut; şi mulţime de duhuri necurate se izgoneau din oameni. Sfântul Ambrozie a aşezat cu mare cinste moaştele lor în Basilica dei S. Apostoli din Milano.

[3] Grec de neam, sclav al unui anume Carpofor, de aceeaşi credinţă cu dânsul, Sfântul Calist a fost deportat în insula Sardinia în anul 186. Aici a fost răscumpărat şi eliberat de comunitatea creştină locală, fiind trimis la Anzio. Papa Zefirin l-a chemat la Roma, numindu-l diacon al catacombelor de pe via Appia, care îi poartă numele, până în anul 217, când a devenit episcop al Romei. A fost înmormântat pe via Aurelia. Moaştele sale se găsesc în biserica S. Maria in Trastevere din Roma, pe locul unde s-ar fi aflat o biserică ridicată de Sfântul Calist însuşi.

[4] Trupul Sfântului Gaudentie, linşat de eretici arieni, a fost aruncat într-o groapă, de unde a fost descoperit în anul 430, printr-o minune, de către o tânără oarbă care, în urma unei vedenii, a venit din Cezareea pentru a arăta locul unde se aflau moaştele. O bună mireasmă a ieşit din acest loc, apele s-au retras, tânăra şi-a recăpătat vederea, iar credincioşii au ridicat o biserică pe mormântul Sfântului. În anul 590, regina lombarzilor Teodolinda a mutat trupul Sfântului Gaudentie în  oraşul Semigallia (al cărei catedrală adăposteşte astăzi lespedea de mormânt a Sfântului), iar în secolul al XIV-lea, trupul a fost mutat la Montalboddo, unde poate fi cinstit şi astăzi. Capul Sfântului Gaudentie se află la Rimini, oraş al cărui ocrotitor este.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.

Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: “Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat” si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: “Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria”. Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, “Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei”.

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: “Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste”.

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: “Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin”.

Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii “Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in “Targul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

“Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.

Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Silvan.

Acesta era din Gaza, barbat blând, întreg cu credinta, preot al bisericii din Gaza, batrân cu vârsta; care stând fata înaintea poporului chesarenilor, a fost batut cu amar si i s-au strujit coastele. Apoi a fost osândit sa munceasca la baile de arama din Zoora; si de acolo fiind scapat de credinciosi, s-a învrednicit a fi facut episcop. Si ajungând la adânci batrâneti si în neputinta, caci era slabit de boala, i s-a taiat capul de catre închinatorii la idoli.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Petru Avselamul.

Acesta era din muntii Elevterupolei, din satul ce se cheama Ania, tare si sporit cu sufletul; iar cu trupul tânar si vârtos. Si multe rabdând în nevointa pentru credinta si toate cele pamântesti defaimându-le, în al saselea an al împaratiei lui Diocletian si Maximian, s-a facut jertfa bine primita lui Dumnezeu, savârsind lupta prin foc.

Tot în aceasta zi, Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de Mucenici cei din Egipt si Palestina, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTICOLE

Viața Cuvioasei Parascheva de la Iași

Despre Epivat, localitatea natală a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Postul, rugăciunea și milostenia – calea spre sfințenie a Cuvioasei Parascheva

Minunile Sfintei Parascheva – Vindecată de paraplegie, o tânără ajunge studentă la Teologie

„Sfânta Parascheva m-a scăpat de trei operații”


 

 

Hits: 86

oct.
15
vin
Sf. Sf. Mc. Lucian, preotul din Antiohia
oct. 15 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Lucian, preotul din Antiohia</span>

Sf. Sf. Mc. Luchian, preotul, din Antiohia (312) • Sf. Ier. Savin, episcopul Ciprului (sec. V) • Sf. Ier. Vars mărturisitorul, episcopul Edesei (sec. IV) • Sf. Mc. Fortunat[1], de la Roma • Sf. Mc. Modest şi Lupilia, de la Capua, în Campania • Sf. Ier. Antiohie, episcop de Lyon, în Franţa (500) • Sf. Cuv. Tecla, din Anglia, stareţă în Germania (790) • Sf. Eftimie, de la Tesalonic (898) • Sf. Sf. Cuv. Mc. Lucian, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1243) • Sf. Ier. Ioan, episcop de Suzdal, în Rusia (1373) • Sf. Sf. Nou Mc. Simeon, preotul, din Rusia (1918) • Sf. Sf. Noi Mc. din Bielorusia: Petru şi Valerian, preoţii (1930), Vladimir, protoiereul (1932), Vladimir, preotul, Serghie, protoiereul, Vladimir şi Vladimir, preoţii (1933), Nicolae preotul şi Porfirie protoiereul (1937), Vladimir, protoiereul (1938), Serafim, arhimandritul (1945), Matei, protoiereul, (1950), Sf. Ier. Atanasie mărturistorul, episcop de Kovrov, (1962), din Rusia.

[1]Sfântul Fortunat a primit mucenicia pe via Aurelia. Astăzi, moaştele sale se află în biserica S. Andrea della Valle din Roma, sub altarul închinat lui la data de 20 noiembrie 1757.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.

Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în Hristos. Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a nevointei. Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la închisoare si foame îndelungata. Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a savârsit în închisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere l-a scos la uscat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul.

Fericitul Savin pentru nespusa lui bunatate a fost facut episcop si urând certurile, a fugit si s-a departat si atâta s-a nevoit încât s-a facut si facator de minuni; tamaduia boli, izgonea demonii si spunea dinainte cele ce aveau sa fie. Si pe multi folosind si plecându-i a parasi lumea si parintii a sluji lui Hristos, cu pace a raposat.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele si marturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.

Acest sfânt parinte a stralucit prin faptele sale cele bune nu numai la Edesa, ci si în Fenicia si în Egipt si la Tebaida. Valentinian însa care era atunci împarat, informându-se ca sfântul era râvnitor dreptelor dogme, întâi i-a poruncit sa-l duca sa locuiasca în insula Aradon; dar aflând ca mergea catre dânsul mult popor, l-a trimis în exil la o cetate egipteana ce se cheama Oxirinh; si acolo asemenea pe toti i-a pornit vestitul sau nume. Deci în cele din urma, acest vrednic preot al celor ceresti, s-a exilat într-un fort al barbarilor, care era în vecinatate. Si se spune ca pâna astazi sta patul lui la Aradon având mare cinste; caci bolnavii culcându-se pe el cu credinta, se tamaduiesc. Facând nenumarate minuni, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, nevointa oarecarui monah si mucenic – povestire folositoare.

Oarecare monah se afla la schit si era supus la un parinte de câtiva ani. Acesta din zavistia vrajmasului diavol, cazând de sub ascultarea batrânului, s-a dus de la acel batrân fara nici o pricina calcându-si legamântul; pentru ca era legat cu legatura ascultarii, ca sa nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins ca un crestin de conducatorul de acolo, si dezbracându-l de chipul monahicesc, îl silea sa aduca jertfa la idoli; si el nevrând nicidecum sa se supuna, întâi a fost batut fara de mila cu vine de bou, apoi s-a poruncit sa i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afara din cetate. Iar oarecare crestini iubitori de Hristos l-au luat noaptea si înfasurându-l cu miruri si cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu si l-au asezat ca pe un mucenic în altarul bisericii. Deci facându-se sfânta liturghie si strigând sfintitul cleric: “Câti sunteti chemati iesiti; cei chemati iesiti”, au vazut toti ca sicriul iesea singur neapucat de mâna de om si sta în tinda bisericii, pâna la apolisul sfintei Liturghii; apoi iarasi intra înauntru singur si sta în locul unde fusese asezat sa stea.

Deci facându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toti cei ce vedeau; despre care aflând si oarecare din parintii cei mari purtatori de Dumnezeu ce vietuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; caci venind îngerul îi zise: “Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum stii, puterea de a lega si a dezlega si de la dânsii iarasi pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce si-a varsat sângele pentru Hristos si nu îsi îngaduie ca sa stea la jertfelnic când se aduce sfânta jertfa, ci se scoate pâna la tinda bisericii, pentru ca a cazut din ascultarea cutarui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrainat de acolo legat. Si ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iarta a sta înauntru când se face sfânta Liturghie, pâna nu-l va dezlega cel ce l-a legat”. Acestea auzind acel dumnezeiesc batrân, luându-si toiagul, s-a dus la acel sihastru si, povestindu-i toata istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Si mergând la biserica unde se aflau moastele mucenicului, deschizând sicriul putintel, i-au dat amândoi iertare si, sarutându-l, au stat la sfânta Liturghie si a ramas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

oct.
16
sâm
Sf. Mc. Longhin Sutaşul
oct. 16 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Longhin Sutaşul</span>

Sf. Mc. Longhin Sutaşul, cel de lângă Crucea Domnului, din Capadocia (sec. I) • Sf. 2 Mucenici cei împreună tăiaţi cu Sf. Longhin • Sf. Mc. Leontie, Dometie, Terentie şi Domnin • Sf. Mc. Vasie, Fabian şi Sabin, de la Siracuza, în Sicilia (269) •  Sf. Cuv. Mal • Sf. Cuv. Galie (Gall), de lângă lacul Constance, ucenicul Sf. Columban, evanghelizator al Elveţiei (635) • Arătarea Arhanghelului Mihail la Muntele Saint Michel, în Franţa (sec. VIII) • Sf. Cuv. Vitalie, pustnicul, din regiunea Loarei, în Franţa (740) • Sf. Cuv. Lulie (Lull), stareţ de neam englez, în Olanda (787) • Sf. Cuv. Longhin, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Mc. Eupraxia, prinţesă de Pskov, în Rusia (1243) • Sf. Iacov, misionar în Alaska (1865) • Sf. Sf. Noi Mc. Eugen şi Ioan, preoţii, din Rusia (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântul Mucenic Longhin sutasul.

Acesta a fost pe vremea lui Tiberiu cezarul din Capadochia, sutas sub ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii si a fost rânduit din porunca aceluia sa slujeasca la cinstitele patimi ale lui Hristos, si la rastignire si sa pazeasca mormântul cu straja, adica cu ceata sa de ostasi ce avea sub ascultarea lui. Vazând el minunile ce se faceau, cutremurul si întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, mortii care ieseau afara si pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: “Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. Acesta si cu alti doi ostasi care mai pe urma împreuna cu el au marturisit, n-a primit argintii care i s-au dat de catre iudei ca sa tagaduiasca învierea. Apoi lasându-si slujba ce era pe seama lui si mergând în tara sa, propovaduia apostoleste pe Hristos Dumnezeu. Deci plecându-se Pilat, mai vârtos fiind stricat prin fagaduinta de bani de la iudei, a pârât pe Longhin cu scrisori catre Tiberiu cum ca si-a lasat slujba si se afla în patria lui propovaduind pe Hristos Dumnezeu. Si Tiberiu îndata a trimis cu porunca lui de i-a taiat capul si lui si celor doi ostasi ce erau cu el si i-au adus capul din Capadochia la Ierusalim ca sa se încredinteze Pilat si iudeii de moartea lui si pentru ca sa ia Pilat cele ce i se fagaduisera.

Deci i-au ascuns cinstitul cap afara din cetate în niste gunoi. Si peste multi ani, o femeie slavita din Capadochia, pierzându-si vederea ochilor, a mers la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-nascut, ca sa poata sa-si gaseasca leacul orbirii la acele Sfinte Locuri; si ajungând-o si moartea fiului sau, îsi plângea îndoita jale. Deci aratându-se în vis fericitul Longhin, si spunându-i cine este si aratându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o sa sape, sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui la ochi si îsi va vedea si pe fiul sau, ca se afla preamarit. Femeia aflând gunoiul, sapa cu mâinile si scoase capul sfântului si îndata i s-a tamaduit vederea ochilor si a vazut în vis pe fiul sau ca era împreuna cu sfântul si avea cinste acolo. Atunci a îngropat moastele fiului sau într-un loc cu capul sfântului; fiindca asa îi zisese sfântul prin vis; si s-a dus la Capadochia, ca si Saul, care cautând asinii tatalui sau, a dobândit împaratia.

Asa si ea cautându-si lecuirea ochilor, a dobândit aceasta si pe sfântul l-a aflat de atunci cald ajutator. Drept aceea zidind ea mucenicului o biserica foarte frumoasa si punând acolo mucenicestile moaste se îmbogati si ea si toti credinciosii de izvoare de tamaduiri, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în aceasta zi, Sfintii doi Mucenici cei taiati împreuna cu Sfântul Longhin.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Leontie, Dometie, Terentie si Domnin, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Mal.

Acest între sfinti Parintele nostru Mal, lasând averea si rudeniile, petrecea în locuri pustii si nelocuite, bucurându-se în postiri, în privegheri si în toata alta nevointa. Ba înca îi era fata pururea vesela si facea mari minuni cu numele lui Hristos, curatind leprosii, alungând demonii, daruind orbilor vedere; si acestea le facea înca fiind viu; iar dupa ce s-a dus catre Domnul si lasându-si trupul pe pamânt, a luat har de la Dumnezeu de curgea mir din el cu foarte frumoasa mirosire, spre tamaduire si aparare de toate primejdiile si de boli fara de leac: “Ca pe cei ce ma preamaresc, zice Domnul, îi voi preamari. A Caruia este marirea si puterea, în vecii vecilor. Amin.”

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 13

oct.
17
Dum
Sf. Proroc Osea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul
oct. 17 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Proroc Osea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul</span>

Sf. Proroc Osea (sec. VIII î.Hr.) • Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul (767) • Sf. Mc. Isidora şi Neofit • Sf. Clement, preotul, la Lodi Vecchio, în Lombardia (400) • Sf. Mc. Cosma, din Georgia • Sf. Rulie, misionar în Scoţia (sec. IV) • Sf. Ier. Victor, episcop de Capua, în Campania (554) • Sf. Ier. Zenon (Zosima), episcop de Benevento, în Campania (585) • Sf. Ier. Florentie, episcop de Orange, în Franţa (sec. VI) • Sf. Etelbert, prinţ englez (640) • Sf. Ier. Notelmie (Nothelm), arhiepiscop de Canterbury, în Anglia (739) • Sf. Cuv. Evstratie, de la Lavra Sf. Hariton, din Palestina (sec. VIII) • Aducerea moaştelor Sf. Lazăr, din Cipru la Constantinopol (sec. IX) • Sf. Sf. Mc. Ioachim (ibn Dau), patriarhul Antiohiei (1592) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii de la Leochnovo, din Rusia (1613) • Sf. Ier. Iosif, patriarhul Georgiei (1770) • Sf. Sf. Noi Mc. Neofit, protoiereul (1918), şi Alexandru, arhiepiscop de Semipalatinsk, din Rusia (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie (Osea).

Acesta se tâlcuieste mântuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe asupra lui Israel, a raposat, si a fost îngropat în pamântul lui cu pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamânt si va locui cu oamenii, când va apune soarele spre Silom si se va împarti în doua parti si se vor face doisprezece copaci, urmând si ascultând lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pamânt; si printr-însul se va mântui tot pamântul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).

Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut în cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori de fapte bune si fusese crescut cu bune învataturi, si era cu mare caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea împaratiei lui Constantin Copronim, vazând turma lui Dumnezeu ca este smintita de eresul luptatorilor împotriva icoanelor a venit la Constantinopol si a marturisit cu îndrazneala adevarul înaintea împaratului, mustrând fara nici o frica pagânatatea lui. Iar acesta nesuferind îndrazneala lui, l-a oprit numaidecât asupra vorbei si a poruncit celor ce stau înaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborât jos la pamânt pe cel înalt cu gândul si nu l-au lasat pâna nu l-au târât, cât însusi împaratul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru îndrazneala sfântului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte multe sfântul catre împaratul pentru sfintele icoane, între altele i-a zis: “De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile împaratesti, îi certati de moarte, la câta urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osândi voi cei ce ocarâti icoana lui Dumnezeu?” Atunci tiranul aprinzându-se de mânie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au întins cu legaturi de streanguri si atâta l-au batut de rau, încât se rosise locul sub el cu curgerea sângelui. Deci daca l-au sculat, vazând ca nici cu daruri nici cu înfricosari nu-l pot înfrânge, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre; apoi l-au bagat în temnita. Si a doua zi, iarasi aducând pe sfântul înaintea lui si vazându-l mai îndraznet de cum era, a poruncit de l-au batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfârtecat ranile, de se rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar în cele din urma, legându-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamânt târându-l prin tot târgul. Deci târât fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din mare cu peste, pornindu-se din îndemnarea demonica, a luat satârul cel de macelarie si taind un picior de la trupul sfântului, a contenit alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri. Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo, ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacând negrijit si fara de cinste; dar atingându-se de trup, întru acel ceas se tamaduira; si luându-l l-au dus de l-au îngropat la un loc sfintit ce se numea Crisis, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Tot în aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfântului Dreptului Lazar.

Fericitul între împarati, prea înteleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca râvna, ca din dumnezeiasca insuflare, întâi a zidit o biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitând la Insula Cipru, a aflat sfintele sale moaste zacând în pamânt în cetatea chitieilor, fiind trecuti ca la o mie de ani, în o racla de marmura, în care erau sapate litere într-alta limba: “Lazar cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos”. Deci îndata ridicând odorul cel scump si punându-l într-un sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).

Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, având numele fara de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.

Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

oct.
18
lun
Sf. Apostol şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân
oct. 18 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Apostol şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân</span>

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca[1] (sec. I) • Sf. Mc. Marin cel Bătrân, din Cilicia (sec. IV) • Sf. Ier. Manson, episcopul Ciprului (sf. sec. I) • Sf. Trifonia, soţia convertită a unui magistrat roman prigonitor (251) • Sf. Chirila şi cei 46 de soldaţi, de la Roma (268) • Sf. 40 de tineri Mucenici • Sf. Mc. Iust, pruncul, de la Beauvais, în Franţa (287) • Sf. Cuv. Iulian, din Muntele Sinai (sec. IV) • Sf. Mc. Candida, prinţesă în Anglia (492) • Sf. Amabil, preotul, de la Riom, în Auvergne, Franţa (sec. V) • Sf. Gvinia (Gwen), regină în Anglia (sec. V) • Sf. Iust, Flavian şi cei 90 împreună cu dânşii, muceniciți de lombarzi, la Oulx, în Piemonte (sec. VI-VII) • Sf. Iacov (James), diaconul, în Anglia (sec. VII) • Sf. Cuv. Simeon şi Teodor, întemeietori ai Mănăstirii Marii Peşteri, în Peloponez, şi Sf. Cuv. Eufrosina, din Grecia (sec. IX) • Sf. Ier. Dionisie, arhiepiscop de Rostov, în Rusia (1425) • Sf. Cuv. Iosif, stareţul de la Volotsk, în Rusia (1515) • Sf. Cuv. David, întemeietorul Mănăstirii Serpukhov, din Rusia (1520) • Sf. Cuv. Noi Mc. Gavriil şi Chirmidol, nevoitori în Egipt (1522) • Sf. Ier. Petru, mitropolit de Muntenegru (1830) • Sf. Sf. Noi Mc. Serghie şi Andrei, preoţii, din Rusia (1937).

[1] Ucenic al Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a murit la Tebe, în Boeţia (Grecia). În anul 357 trupul său a fost mutat, împreună cu cel al Sfântului Apostol Andrei, la Constantinopol, de către împăratul Constantin. Capul Sfântului Apostol Luca a fost adus de la Constantinopol, în anul 586, de către Sfântul Grigorie cel Mare, primit în dar de la împăratul Mauriţiu Tiberiu, şi aşezat în Basilica San Pietro de la Vatican, unde poate fi cinstit şi astăzi. O cercetare ştiinţifică a datat acest cap ca fiind din secolul al V-lea, deci aparţinând probabil unui alt sfânt Luca. Tot în secolul al VI-lea, trupul său întreg a fost adus de la Constantinopol la Padova şi aşezat în biserica Santa Giustina. În anul 1354, capul a fost mutat de la Padova în catedrala San Vito din Praga, de împăratul Carol al IV-lea. În anul 2000, o coastă a Sfântului Apostol Luca a fost înapoiată oraşului Tebe, împreună cu sarcofagul în care a fost înmormântat întâi. Tradiţia spune că Sfântul Apostol Luca a scris „Faptele Apostolilor” pe când locuia în Roma, în locul unde astăzi se găseşte biserica S. Maria in via Lata.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.

Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.

Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: “Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli”. Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.

Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând si ei ce mânca învatatorul lor.

Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi. Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: “Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat”. Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul. Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: “De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul”. Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii. Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: “Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte”. Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi. Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de tineri, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor din nou aratati Mucenici Gavriil si Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

oct.
19
mar
Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix şi Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de Rila
oct. 19 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix şi Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de Rila</span>

Sf. Proroc Ioil • Sf. Mc. Uar şi cei împreună cu dânsul: 7 dascăli, fericita Cleopatra şi Ioan, fiul ei (304) • Sf. Cuv. Ioan, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii de la Rila, în Bulgaria (946) • Sf. Mc. Felix, preotul, şi Eusebiu, diaconul • Sf. Ptolemeu şi Luciu, de la Roma, sub Marc-Aureliu (165) • Sf. Sf. Mc. Sadot, episcopul, şi cei împreună cu dânsul 128 de mucenici din Persia (342) • Sf. Ier. Eusterie, episcop de Salerno, în Campania (mijl. sec. V) • Sf. Cuv. Etbinie (Ethbin), pustnic în Franţa şi Irlanda (sec. VI) • Sf. Leontie, filosoful (sec. VII) • Sf. Cuv. Fridesvida (Frideswide), monah de la Oxford (735) • Sf. Mc. Nicolae, de la Ierusalim (1314).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.

Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu. El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.

Acesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor. Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele. Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.

Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege. Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej. Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare. Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse. Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului. Iar sfântul i-a răspuns, zicând: “Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire”. Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i: “Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi”. Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu. Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute. Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând: “Împărate, şi noi suntem creştini”; şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii. Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.

Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 27

oct.
20
mie
Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Matroana; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia
oct. 20 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Matroana; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia</span>

Sf. M. Mc. Artemie, prefectul Alexandriei (362) • Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia, Grecia • Sf. Cuv. Matroana, din Chios, Grecia • Sf. Maxim, diaconul, de la Abi, în Abruzzo, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Evor şi Evnoi, ucişi cu pietre • Sf. Sf. Mc. Caprasie, de la Agen, în Franţa (303) • Sf. Daisie, Zosima, Ianuarie, Doroteea, Susima şi Ianuaria, de la Pozzuoli (Puteoli), în Campania (sec. IV) • Sf. Mc. Zevina, Gherman, Nichifor şi Antonin • Sf. Mc. Manato, fecioara • Sf. Ier. Ioan al III-lea, episcop de Como (655) • Sf. Ier. Acca, episcop în Anglia (740) • Sf. Ier. Vasile, mitropolit de Trapezunt, în Pont (sec. X) • Sf. Ier. Artemie, episcop de Listru, în Rusia (1545) • Sf. Cuv. Gherasim cel Nou[1], sihastru în Peloponez, Grecia (1579) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul (1918), Ioan, protoiereul, Nicolae, Ioan, Leonid, Alexandru, Zosima, Ioan, Ioan, preoţii, Pavel, Mihail şi Petru, diaconii, din Rusia (1937).

[1] Ale cărui sfinte moaşte se află în Kefalonia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Artemie.

Acest fericit Artemie, fiind duce si august al Alexandriei si patriciu, era cinstit de marele împarat Constantin; luând însa împaratia Iulian Paravatul, si prigonind pe crestini la Antiohia, a mers nechemat fericitul acesta la chinuri; si mustrând faradelegea aceluia, l-au batut cu vine de bou crude, si l-au zgâriat pe spate cu brice ascutite si taioase, si i-au patruns coastele si tâmplele cu tepusi. Si despicând taietorii de pietre o piatra mare l-au bagat într-însa si lasând piatra peste dânsul, a fost turtit sfântul si i-au sarit ochii si matele pe pamânt; dupa aceea i-au taiat capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nevestejita a muceniciei. Iar sfintele lui moaste s-au adus de la Antiohia la Constantinopol, de catre femeia unui oarecare diacon, ce se chema Aristis. Si a fost îngropat la locul ce se numeste Ocsia.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Evor si Evnoi, fiind ucisi cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuvioasa Maica noastra Matroana cea de la cetatea Hios.

Sfânta Matroana s-a născut prin secolul al XIV-lea, în satul Volissos din Chios, într-o familie înstărită, cu părinţi evlavioşi, pe nume Leon şi Ana. Încă din tinereţe sfânta avea înclinaţii spre monasticism. Într-o zi ea şi-a părăsit părinţii, mergînd să locuiască într-un loc pustiu, unde a găsit o mică mănăstire de măicuţe. Curând, i s-au alăturat acolo şi alte călugăriţe, nevoindu-se împreună pentru mântuire.

Sf. Matroana a făcut minuni cât a fost în viaţă dar şi după aceea, fiind slăvită în Chios pentru viaţa sa curată şi sfântă. Ea era milostivă cu săracii şi avea puteri de a vindeca bolnavii.

Acatistul Sf. Matroana a fost compus de Mitropolitul Nichita din Rodos şi a fost găsit într-un codice din anul 1455, unde se consemnează că sfânta a murit înainte de această dată.

Sf. Matroana mai este prăznuită şi în ziua de 15 iulie, când i-a fost găsit capul.

Tot în aceasta zi, Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale carui sfinte moaste sunt în Chefalonia, care în pace s-a savârsit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Cefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s.a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte. Primind binecuvântare de la părinţi, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viaţă al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria şi Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

Călugărul a fost hirotonit diacon şi apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Sf. Gherasim a continuat să trăiască viaţă sfântă. Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere. Binecuvântat de patriarh pentru o viaţă solitară, Sf. Gherasim s-a retras în singurătatea din Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi.

După cinci ani, a simţit dorinţa de a pleca pe insula Cefalonia unde şi-a găsit adăpost într-o peşteră. Sfântul a restaurat biserica din Omala şi a construit o mănăstire de măicuţe unde a trăit, a muncit şi a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani. El se ruga îngenunchind pe pământul gol. Pentru viaţa lui sfântă, Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor şi a izgonirii duhurilor necurate.

La vârsta de 71 de ani, sfântul a ştiut că va muri curând. După ce le-a binecuvântat pe măicuţe, a adormit cu pace întru Domnul în 15 august 1579. După doi ani, deschizîndu-i-se mormântul, s-au descoperit moaştele sale întregi şi frumos mirositoare, vindecătoare de boli.

Deoarece Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte în 15 august, Sf. Gherasim se prăznuieşte în 16 august. În ziua de 20 octombrie se prăznuieşte dezvelirea moaştelor sfântului, în anul 1581.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Manato fecioara care de foc s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

oct.
21
joi
†) Sf. Cuv. Mărt. Visarion şi Sofronie; Sf.Mc. Oprea; Sf. Preoţi Mărt. Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
oct. 21 toata ziua
<span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Cuv. Mărt. Visarion şi Sofronie; Sf.Mc. Oprea; Sf. Preoţi Mărt. Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel;</strong></span><span style="color: #000000;"> Sf. Cuv. Ilarion cel Mare</span>

†) Sf. Cuv. Mărturisitori pentru Ortodoxie în Transilvania: Visarion și  Sofronie, Sf. Mc. Oprea din Sălişte • Sf. Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise (Măcinic) din Sibiel (sec. XVIII) • Sf. Cuv. Ilarion cel Mare, nevoitor în Palestina (371) • Sf. Mc. Asterie[1], preotul, de la Ostia (Italia), sub Alexandru Sever (222) • Sf. Mc. Gaie, Dasie şi Zotic, din Nicomidia (303) • Sf. Modest şi cei 272 împreună cu dânsul, de la Napoli, sub Diocleţian (305) • Sf. Mc. Teodota şi Socrate Presbiterul • Sf. Mc. Eucrat • Sf. Cuv. Mc. Zaharia • Sf. Cuv. Varuh • Sf. Mc. Azis • Sf. Cuv. Viator, diacon al Sf. Iust de la Lyon, pustnic în Egipt (390) • Sf. Mc. Ursula şi cei 11.000 Mucenici împreună cu dânsa, de la Köln, în Germania (sec. IV) • Sf. Cuv. Celestina, fecioara, ucenică a Sf. Cuv. Genoveva, de la Paris (480) • Sf. Cuv. Celestina, mama Sf. Ier. Remi de Reims, din Franţa (sec. V) • Sf. Iust, arhidiaconul, de la Clermont, în Franţa (sec. V) • Sf. Cuv. Fintan, de la Taghmon, în Irlanda (635) • Sf. Ier. Tuda, episcop irlandez (664) • Sf. Cuv. Condie, pustnicul, din Franţa (685) • Sf. 60 de Mucenici din Ierusalim (724) • Sf. nou apăruți Mucenici: Andrei, Ştefan, Pavel şi Petru (sec. VIII) • Sf. Cuv. Plantin şi Irina • Sf. Cuv. Ilarion, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI) • Sf. Cuv. Iacov, econom al Mănăstirii Hristos Mântuitorul, din Bitinia, în Turcia • Sf. Ier. Ilarion, episcop de Moglen, în Macedonia (1164) • Sf. Cuv. Filotei, din Sfântul Munte Athos (sec. XIV) • Sf. Cuv. Teofil şi Iacov, ucenicul său, întemeietorii Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de la Omutchea, în Rusia  (1412) • Sf. Cuv. Ilarion, de la Pskov, în Rusia (1476) • Sf. Nou Mc. Ioan, de la Monemvasia, Tesalonic (1773) • Sf. Sf. Noi Mc. Paulin, arhiepiscop de Moghilev, şi cei împreună cu dânsul: Arcadie, episcop de Ekaterinburg, Nicandru şi Anatolie, preoţii, şi Ciprian, din Rusia • Sf. Noi. Mc. Damian, arhiepiscop de Kursk, Sofronie, ieromonahul, Teodor, Alexandru, Constantin, Vasile şi Ioan, fratele său, Alexie, Vasile, Nicolae, Serghie, Dimitrie, Vladimir, preoţii, Serghie şi Ioan, diaconii, din Rusia (1937).

[1] Preot al papei Calist, Sfântul Asterie a fost aruncat de pe podul Sublicio. Trupul său a fost purtat de ape până la un canal, de unde papa Calist l-a luat şi l-a înmormântat în cimitirul Calepodio, de pe via Aurelia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion cel Mare.

Sf. Ilarion cel Mare s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credinţa ortodoxă şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre vieţuirea asemeni îngerilor a Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinţilor săi şi împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşertul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma).

În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângînd, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcînd gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.

În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberînd cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmaşului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare şi acesta îi slobozea tămăduiţi la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8). Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul ştia felul patimii care robea sufletul omului.

Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povaţa sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulţească în toată Palestina, iar el mergînd în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viaţă ascetic strict.

Cu şapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde a trăit în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Gaie, Dasie si Zotic.

Acesti sfinti aflându-se în Nicomidia propovaduind, luând îndrazneala, au surpat cele ce se aflau în capistile idolesti; si daca au fost dovediti, au suferit tot felul de chinuri, fiind spânzurati pe lemn si frecati pe coaste cu tesaturi de par aspre. Dupa aceea legându-li-se pietre de grumaji, au fost aruncati în mare.

Tot în aceasta zi, sfintii si din nou aratatii Mucenici: Andrei, Stefan, Pavel si Petru.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Teodota, si Socrate Prezbiterul.

Sfânta Teodota a fost în zilele împaratului Alexandru Sever, din parinti de bun neam din partile Pontului. Mergând la un schit si petrecând sihastreste, a fost vadita. Si fiind prinsa de catre guvernatorul Capadociei pentru marturisirea lui Hristos, a fost spânzurata în doua rânduri, strujita si aruncata într-un cuptor aprins. Si fiind pazita cu harul lui Hristos a fost adusa de Domnul la Bizantia; dupa aceea la Anghira, unde se afla prezbiterul Socrate. Acesta, în timp ce elinii cu tot poporul, aveau praznic zeilor si se închinau idolilor, s-a umplut de dumnezeiasca râvna, si rasturnând vatra jertfelor, i s-a taiat capul. Iar Sfânta Teodota, fiind silita sa jertfeasca la idoli si nesupunându-se, si-a primit sfârsitul prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Eucrat, de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Filotei (Filoteu), cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului.

Sfântul Filotei din Manastirea Dionisiu, Muntele Athos, s-a născut în Elateia. Fugind de turci, părinţii săi s-au mutat la Chrysopolis în Macedonia, unde după scurt timp tatăl său muri. Copilul Filotei şi fratele său au fost prinşi de turci şi aruncaţi în închisoare.

Însăşi Preasfânta Fecioară i-a salvat pe cei doi într-un mod miraculos. Ea le-a apărut copiilor în persoana mamei lor şi i-a îndrumat spre Mănăstirea Maicii Domnului din Neapole, Asia Mică. Acolo, fraţii au fost tunşi şi prin ascultarea fără crâcnire faţă de egumenul mănăstirii, cei doi au devenit eclesiarhi.

Între timp, mama lor, Evdochia, prin providenţa divină a ajuns şi ea la o mănăstire de măicuţe în acelaşi oraş, multă vreme neştiind nimic de soarta copiilor ei. Vizitînd o mănăstire de călugări cu ocazia hramului bisericii, împreună cu alte măicuţe, Evdochia şi-a recunoscut fiii. Întrebaţi cum au scăpat de turci, ei au răspuns că ea trebuia să ştie mai bine pentru că chiar ea i-a salvat atunci din închisoare. Atunci Evdochia a înţeles intervenţia divină care s-a petrecut din partea Maicii Domnului, pentru că Ei i s-a rugat femeia pentru a găsi mângâiere. Fraţii călugări auzind povestea celor trei, s-au adunat în jurul lor dînd slavă lui Dumnezeu pentru minunea întâmplată.

După moartea mamei, Sf. Filotei s-a retras la Sfântul Munte, la mănăstirea din Dionysiou, după care s-a retras în pustnicie. Total devotat vieţii în rugăciune şi sfinţenie, Sf. Filotei a atins perfecţiunea duhovnicească şi a primit darul înaintevederii.

La vârsta de 84 de ani sfântul a mers în pace la Domnul. Înainte de moarte el i-a rugat pe fraţi să nu-i îngroape trupul ci aşa, fără nici o slavă sau evlavie să-l arunce la întâmplare în pădure ca să-l mănânce fiarele. Ucenicii săi i-au ascultat rugămintea dar Dumnezeu a făcut ca moaştele rămase să fie minunat luminate, astfel încât au fost culese şi aşezate în mănăstire.

Tot în aceasta zi, Cuvios Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Varuh, cel ce cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, în Peloponez, care s-a savârsit în chinuri la Tesalonic, în anul 1773.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut “Marele sobor” din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: “sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara”. Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de “Legea stramoseasca”.

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de “scaunul” Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean – Radu Duma – scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca”.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

oct.
22
vin
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
oct. 22 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes</span>

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu apostolii (167) • Sf. 7 tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Marțian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin • Sf. Mc. Filip, episcop de Fermo, în Marche (270) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcopul, şi Sf. Mc. Iraclie, Ana, Elisabeta, Teodota şi Glicheria • Sf. Mc. Zaharia • Sf. Ruf • Sf. Cuv. Lot • Sf. Ier. Verecundie, episcop de Verona (522) • Sf. Cuv. Simplicie, ucenic al Sf. Benedict de Nursia, al treilea egumen al Mănăstirii Montecassino (570) • Sf. Sf. Mc. Salarie, episcop de Luni, în Liguria (sec. VII) • Sf. Cuv. Nerovie, de la Mănăstirea Sfântului Columban, de la Bobbio, (626) • Sf. Ier. Teodosie, patriarhul Antiohiei (1059) • Sf. Cuv. Teodor şi Pavel, de Rostov, din Rusia (sec. XV) • Pomenirea Icoanei Maicii Domnului de la Kazan, în Rusia (1613) • Sf. Sf. Noi Mc. Serafim, arhiepiscop de Uglici, şi cei împreună cu dânsul: Mina şi Gherman, arhimandriţii, Grigorie, ieromonahul, Alexandru, Vasile, Vladimir şi Nicolae preoţii, din Rusia (1937).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).

Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.

Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit “întocmai cu Apostolii”.

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt. Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin.

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti: “De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?” Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.

Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: “Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale”. Iar aceia îi ziceau:

“Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte”. Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: “Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?” Iar el a raspuns: “Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu”. Iar proconsulul zise: “Dar din care cetate esti?” El zise: “Din aceasta sunt, de este acesta Efesul”. Iar guvernatorul zise: “Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede”. Iar el zise: “Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu”. Iar dregatorul zise: “Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite”. Iar Iamvlih zise: “De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta”. Atunci dregatorul zise: “Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti”. Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând: “Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?” apoi ei zisera: “În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani”. Si Iamvlih zise: “Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta”. Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: “Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem”.

Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise. Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul. Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: “Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat”. Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

oct.
23
sâm
Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului; Sf. Ier. Ignatie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Macarie Romanul
oct. 23 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului; Sf. Ier. Ignatie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Macarie Romanul</span>

† Sf. Sf. Mc şi Ap. Iacov[1], ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului, (63) • Sf. Ier. Ignatie, patriarhul Constantinopolului (877) • Sf. Cuv. Macarie Romanul, nevoitor în Mesopotamia • Sf. Cuv. Petroniu, ucenicul Sf. Pahomie din Egipt (sec. IV) • Sf. Ier. Verie, episcop de Salerno, în Campania (sec. IV-V) • Sf. Ier. Ioan, episcopul Siracuzei Siciliei (609) • Sf. Ier. Octavian, episcop de Como, în Lombardia (680) • Sf. Mc. Luglu şi Luglian, apostolii Flandrei (700) • Sf. Cuv. Etelfleda, stareţă în Anglia (960) • Sf. Elfleda, prinţesă saxonă (963) • Sf. Cuv. Nichifor, întemeietorul Mănăstirii din Harsian • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae şi Vladimir, protoiereii, Nicolae, Emilian, Sozont şi Alexandru, preoţii, din Solovki, în Rusia (1937).

[1] Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, – fiul lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului -, a fost primul episcop al Ierusalimului între anii 44 şi 62, când a fost aruncat de pe aripa templului, în timpul praznicului Învierii Domnului, şi înmormântat lângă templu, pe locul muceniciei. Trupul său a rămas aici până în timpul împăratului Adrian (117-138). Apoi, spre sfârşitul secolului al IV-lea, pustnicul Epifanie a regăsit trupul Sfântului Apostol Iacov, împreună cu cele ale Sfinţilor Mucenici Simeon şi Zaharia. Pe data de 1 decembrie 351, trupul Sfântului Apostol Iacov a fost mutat de episcopul Chiril I într-o biserică din Ierusalim, revenind apoi într-o biserică ridicată lângă locul iniţial al descoperirii moaştelor sale, pentru a fi mutat din nou într-o biserică din Ierusalim, construită de împăratul Iustin II (565-578) şi închinată sfântului. În timpul papei Pelaghie I (556-561), o parte din moaştele Sfântului Iacov au fost aduse la Roma şi aşezate în biserica ridicată de el însuşi, închinată Sfinţilor Apostoli Iacov şi Filip și terminată de papa Ioan III (561-574). Astăzi, biserica se cheamă Santi XII Apostoli, unde moaştele Sfântului Iacov se găsesc şi acum. Fragmente de moaşte de ale Sfântului Apostol Iacov cel Mic se pot cinsti astăzi la Veneţia, în bisericile: San Giovanni in Bragora (un cot), Sant’Elena (o bucată de craniu), San Filippo e Giacomo (un fragment osos), San Giorgio Maggiore (un fragment osos) şi în mănăstirea San Daniele (un fragment osos).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.

Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.

Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.

Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: “De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul”. Iar ei raspunsera, zicând: “Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul”. Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: “De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?” Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: “Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: “Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta”. Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: “Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame”. Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: “Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau”. Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: “Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: “Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici”; si el raspunzând, zise: “Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.

Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: “Unde mergi, parinte?” Iar el îmi raspunse: “Unde gândesti tu, acolo merg si eu”; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: “Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina”. Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: “De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?” Iar ea plângea cu amar zicând: “Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu”. Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: “Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?” Iar ea zise: “Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta”. Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.

Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: “Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!” Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: “Unde mergi, Macarie?” Iar eu i-am zis: “Fug de fata pacatelor mele!” Si-mi zise îngerul: “O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti”; si eu i-am zis: “Dar cine esti tu, Doamne?” Si zise: “Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta”. Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.

Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: “Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine”. Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.

Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 24

oct.
24
Dum
Sf. M. Mc. Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin
oct. 24 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. M. Mc. Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin</span>

Sf. Mare Mc. Areta, regele, şi cei împreună cu dânsul, din Etiopia (520) • Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin • Sf. Mc. Sebastiana, ucenica Sf. Ap. Pavel • Sf. Mc. Crescie, Omnie, Emptie, Cherbonie şi Pamfil, de la Mugliano, în Toscana, sub Deciu (250) • Sf. Cuv. Malgorie, de neam irlandez, stareţ în Franţa (586) • Sf. Acachie, preotul • Sf. Mc. Nerdon • Sf. Ier. Proclu, patriarhul Constantinopolului • Sf. Cuv. Areta, Sisoe şi Teofil, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Cuv. Ioan Zăvorâtul, de la Pskov, în Rusia (1616) • Sf. Cuv Zosima, din Alexandrov, în Rusia (1716) • Sf. Sf. Noi Mc. Lavrentie, episcop de Balakhina, Alexie, protoiereul, Alexie (1918), Nicolae, Ioan (1937) şi Petru (1938), preoţii, din Rusia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Areta si cu cei care îl însoteau.

Acesta a fost capetenie a cetatii Negran din Etiopia, pe vremea împaratiei lui Iustin, în anii 442. Iar în Etiopia împaratea Elezvoi preacredinciosul împarat; si în tara omeritilor împaratea pagânul Dunaan, evreul; aceasta tara a omeritilor în Sf. Scriptura se numeste Sava, iar de greci este numita Arabia fericita. Fiindca binecredinciosul Elezvoi biruise pe pagânul Dunaan si pusese pazitori si credinciosi de ai sai, ca sa pazeasca si sa ocârmuiasca cetatile acelea, pentru aceasta Dunaan s-a sculat cu razboi si a omorât pe pazitorii dreptmaritorului Elezvoi. Si înca mergând si la cetatea Negran, a înconjurat-o si neputând-o lua cu razboi, a facut juramânt, cum ca nu va supara pe crestinii din ea si asa a intrat în cetate. Apoi calcându-si juramântul a omorât pe toti câti i-a aflat în ea, atât barbati cât si femei. Care cu totii au stat barbateste si au marturisit credinta cea în Hristos. Atunci si Sfântul acesta Areta a stat cu barbatie si marime de suflet la lupta muceniciei. Cu toate ca era atât de batrân, cât nici nu putea umbla. Dupa ce mai întâi viteazul acesta nevoitor al dreptei credinte, a întarit cu cuvintele sale pe toti împreuna cetatenii sai în credinta cea în Hristos, a luat moartea prin sabie si asa s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea femeii ce a patimit cu Sfântul Areta, si a copilului ei, pe care vazând-o pruncul în foc, s-a aruncat singur în vapaie la dânsa si s-au savârsit împreuna.

Tot în aceasta zi, Sfânta mucenita Sevastiana (Sebastiana).

Pe vremea împaratiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Mucenita Sevastiana în cetatea lui Marchian, a fost pârâta la guvernatorul Serghie ca este crestina; aducând-o de fata înaintea lui, si marturisind sfânta, ca a fost ucenita a Apostolului Pavel, si a fost botezata de dânsul si cum ca este gata a muri pentru Hristos, întâi au batut-o cu maciuci de plumb peste tot trupul si au bagat-o în temnita, unde i s-a aratat apostolul, zicându-i: “Bucura-te, si nu te mâhni, ca trebuie sa mergi legata în cetatea ta pentru marturisirea în Hristos”. Si peste sapte zile scotând-o guvernatorul din temnita si arzând foarte tare un cuptor a osândit-o ca sa se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor si ramânând nevatamata a iesit, încât s-au minunat toti si s-au spaimântat. Deci facând ea rugaciune, s-a facut glas mare din cer si fulgere si tunete si grindina atât cât stinse si focul si multi se primejduira si fugea si guvernatorul cu ceilalti. Dupa acestea a zis guvernatorul: “Cine esti tu, ce este pentru tine si din ce cetate esti”; iar sfânta tacea. Si întelegând de la cei ce stau înainte, cum ca este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legata la guvernatorul de acolo. Iar îngerul Domnului aratându-i-se i-a zis: “Îndrazneste, fiica lui Dumnezeu, ca trebuie sa stai de fata înaintea guvernatorului Pompian, si eu sunt cu tine”. Si mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fara de mila ca la trei ceasuri si rupându-se carnea iesea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujita, se ruga întru sine atâta, cât ziceau toti ca patimeste trup neînsufletit. Si pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o sa o manânce fiarele. Si slobozind ei un leu foarte mare, a venit lânga dânsa si luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea pagânilor, lauda pe sfânta si mustra pe cei fara de lege.

Apoi au slobozit asupra ei o leoaica foarte rea si nu a stricat-o cu nimic; si sedeau amândoua fiarele ca niste mielusei tineri si blânzi; de care mirându-se guvernatorul a dat raspunsul cel mai de pe urma asupra ei. Si scotând-o afara din cetate, i-au taiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge. Bagând pagânul sfântul ei trup si capul într-un sac, cu 300 de litre de plumb si legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul marii. Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheama Risiston. Iar Amia, o nobila, daca a aflat, a înfasurat moastele cu pânza curata si cu mirezme scumpe, si le-a asezat în acelasi loc la Risiston.

Tot în aceasta zi, Sfintii Marcu, Sotirih si Valentin, care pe pamânt fiind târâti, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Acachie, preotul, cel ce de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Nerdon, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi cel între sfinti Parintele nostru Proclu, Patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

oct.
25
lun
Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie și Hrisav; Sf. Tavita
oct. 25 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie și Hrisav; Sf. Tavita</span>

Sf. Mc. Marcian şi Martirie, secretari, din Constantinopol (355) • Sf. Tavita, pe care a înviat-o Sf. Ap. Petru (sec. I) • Sf. Mc. Valerie şi Hrisaf • Sf. Mc. Valerian • Sf. Mc. Sabin • Sf. Mc. Anastasie • Sf. Mc. Uar, din Egipt • Sf. Mc. Papie, Diodor, Conon şi Claudian • Sf. Mc. Miniat[1], soldatul, de la Florenţa, sub Deciu (251) • Sf. Mc. Teodosie, Luciu, Marc, Petru și cei 46 de soldaţi şi 116 mireni, împreună cu dânşii, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (269) • Sf. Mc. Faust, Vasilie şi Lucian • Sf. Mc. Nichifor şi Ştefan • Sf. Mc. Filadelf şi Policarp • Sf. Mucenici din Tracia • Sf. Mc. Crispin şi Crispinian[2], de la Roma, sub Maximian (sec. III) • Sf. Protie, preotul, şi Ianuarie, diaconul, de la Portotorres, lângă Sassari, în Sardinia, sub Diocleţian, (303) • Sf. Ier. Gaudentie[3], episcop de Brescia, în Lombardia (420) • Sf. Ier. Gheorghe, făcătorul de canoane, episcop de Amastris (Amasra), azi în Turcia • Sf. Ier. Macarie, episcop în Cipru • Sf. Cuv. Martirian, diaconul, şi Martirian, zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Matroana, mărturisitoare în Rusia (1963).

[1] Sfântul Miniat este primul mucenic de la Florenţa, care, după ce i s-a tăiat capul, l-a purtat în mâini până pe colina care se cheamă astăzi San Miniato, unde s-a ridicat în jurul anului 1013 o biserică ce îi poartă numele şi îi adăposteşte moaştele.

[2] Moaştele Sfinţilor Crispin şi Crispinian pot fi cinstite în sacristia bisericii S. Lorenzo in Panisperna din Roma.

[3] Născut la Brescia și devenit monah în Cezareea Capadociei, sfântul Gaudentie a fost hirotonit episcop de Sfântul Ambrozie al Milanului şi a făcut parte din delegaţia trimisă de papa Inochentie I la Constantinopol, în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Gaudentie este considerat dascăl al Bisericii, fiind descris de Sfântul Rufin ca “slava învăţătorilor vremii sale”. Moaştele sale au fost aşezate, în anul 1602, în biserica Tuturor sfinţilor, astăzi San Giovanni, din Brescia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Sfinti Mucenici Marchian (Marcian) si Martirie (Martiriu), notarii.

Pavel Marturisitorul, fiind patriarh în Constantinopol dupa adormirea lui Alexandru, pe vremea împaratiei lui Constantie arianul (337-361), fiindca n-a primit arieneasca împartasire, ci mai vârtos a înfruntat-o, a fost izgonit de catre acelasi împarat în Armenia, unde a primit fericitul sfârsit, fiind sugrumat de catre arieni. Atunci si sfintii acestia, ca unii ce au fost notari sau scriitori ai lui, care citeau sfintele carti poporului, luminând cu ortodoxia, au fost taiati cu sabia si îngropati la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia, la locul Devterului; a carora biserica dupa acestea a ridicat-o din temelie cel între sfinti Parintele nostru Ioan Gura de Aur.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Anastasie.

Acesta mergând singur de sinesi chemat la tirani si propovaduind cu îndraznire pe Hristos Dumnezeu adevarat si facator al tuturor, s-au minunat toti si vazând neînduplecarea gândului lui, i-au taiat capul cu sabia si l-au aruncat în mare, iar o oarecare femeie având frica lui Dumnezeu, scotând din mare sfintitele sale moaste si înfasurându-le cu mirezme si cu pânza curata, le-a pus într-o casa de rugaciune ce-si facuse. Iar cu asezarea lor s-au facut multe tamaduiri si se fac pâna astazi întru marirea iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Amin.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Valerian.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Savin (Sabin).

Tot în aceasta zi, sfintii mucenici Valerie (Valeriu) si Hrisaf.

Tot în aceasta zi, Sfânta Tavita.

Pe aceasta a înviat-o Sfântul Apostol Petru la Iope (Faptele Apostolilor 9, 39-40), si mai apoi cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Gheorghe episcopul Amastridei, facatorul de canoane, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Papie, Diodor si Claudian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Faust, Vasilie si Lucian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Nichifor si Stefan, care s-au savârsit fiind strujiti.

Tot în aceasta zi, Sfintii Filadelf si Policarp, care în pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Macarie, episcopul din Cipru, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici cei din Tracia, care prin mijlocul a doua pietre s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 22

oct.
26
mar
†) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
oct. 26 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir</strong></span>

†) Sf. Mare Mc. Dimitrie izvorâtorul-de-mir şi făcătorul de minuni (306)[1] • Sf. Sf. Mc. Evaristie[2], episcopul Romei (105) • Sf. Mc. Artemidor şi Vasilie • Sf. Mc. Leptina • Sf. Mc. Gliconie • Sf. Ier. Amand, episcop de Strasbourg, în Franţa (346) • Sf. Ier. Rustic, episcop de Narbonne, în Franţa (462) • Sf. Ier. Cuodvultedie (Quodvultedius), episcop de Cartagina, exilat în Campania de vandalii arieni (468) • Sf. Cuadragesimie (Quadragesimius), făcătorul de minuni, ipodiacon și păstor, de la Policastro, în Calabria (590) • Sf. Ier. Gaudosie, episcop de Salerno, în Campania (mijl. sec. VII) • Sf. Ier. Eatie, episcopul, din Anglia (686) • Sf. Cuv. Ghibitruda, de la Fermoutier-en-Brie, în Franţa (sec. VII) • Pomenirea marelui cutremur din Constantinopol (740) • Sf. Atanasie, preotul, din Bitinia, azi în Turcia  (814) • Sf. Ier. Teofil, episcop de Novgorod, în Rusia (1482) • Sf. Cuv. Nou Mc. Ioasaf, de la Sfântul Munte Athos (1536) • Sf. Ier. Antonie, episcop de Vologda, în Rusia (1588).

[1] Moaștele Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, timp de mai mult secole au fost adăpostite într-o mică localitate italiană, San Lorenzo in Campo, din Marche. Cel mai vechi document care atestă prezența moaștelor în acest loc provine din anul 1520, însă nu se știe exact cum au ajuns acolo, ci se presupune că ar fi fost aduse de un monah grec, în timpul unei prigoane creștine anterioare secolului al XIII-lea (fie o cruciadă, fie chiar perioada iconoclastă). La cererea mitropolitului Pantelimon al Tesalonicului, orașul natal al Sfântului Dimitrie, aflat în Grecia, mai întâi în anul 1978 (craniul) și apoi în 1980, o mare parte din moaște, au fost mutate, cu mare fast și multă bucurie, în vechea cetate a Greciei și așezate în Bazilica închinată Sfântului Mare Mucenic, din centrul orașului. În fiecare an, mii de credincioși fac pelerinaje la moaștele Sfântului care până astazi izvorăsc un mir frumos mirositor, aducător de mângâiere și, de multe ori, chiar de vindecare trupească și sufletească. În Italia avem bucuria să i ne putem închina, deoarece, în cripta bisericii din San Lorenzo in Campo au rămas oasele femurilor Sfântului Dimitrie.

[2] Sfântul Evaristie a fost urmaşul Sfântului Clement (24 nov) în scaunul de episcop al Romei, în timpul împăratului Traian. Grec de neam, Sfântul a fost fiul unui iudeu din Betleem. Moaştele sale se află în Bazilica S. Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: “Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: “Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.

DINTRU ALE LUI METAFRAST

Asadar, zacând trupul sfântului mort pe pamânt, au luat apoi niste crestini cinstitele lui moaste si le-au îngropat cu cinste si cu dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfântului ce-i slujea, când a primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfintitul sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, înca si inelul sfântului ce-l purta în mâna sângerându-l cu mucenicescul sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toata cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putinta a se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins numaidecât pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omorât. Deci trecând câtava vreme si înmultindu-se minunile si ajungând în toate partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura spre credinta în Hristos, a cazut într-o boala foarte grea, cât socotea mai de dorit moartea si neputând doctorii nimic a-i folosi si boala tot întarindu-se, a nazuit la sfânta biserica a mucenicului, si îndata cum l-au dus si l-au pus acolo si el chemând numele sfântului prin buzele sale, lesne s-a tamaduit de acea boala. Si precum Leontie curând îsi lua tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea. Ca a stricat locasul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai mare în cetatea Tesalonicului, care sta pâna astazi foarte cuvios în fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste. Deci vrând acest iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria de guvernator si vrând el sa ia oarece parti din sfântul trup, ca sa zideasca si acolo biserica sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfântul. Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si luând haina mucenicului ce era rosita de sfântul lui sânge si o parte din orar, si punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorinta mucenicului si apararea sa. Deci vrând a-si face calea catre Sirmium în vreme de iarna si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era în mare mâhnire. Iar Sf. Dimitrie aratându-i-se i-a zis: “Sa nu ai nici o grija, ci tine în mâini cele ce duci si treci fara de nici o îndoiala râul”. Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata suindu-se în car a trecut apa tinând sicriasul în mâini; iar apa îi facea loc si curgea cu liniste. Deci asa trecând fara de nici o vatamare si sosind la Sirmium a asezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el în biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele minuni si tamaduiri ce facuse acea sfânta hlamida, înca si pe cale.

Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boala rea din cap pâna la picioare, parasindu-l doctorii si mergând la biserica sfântului, precum îi poruncise sfântul, i-a izbavit de acea boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sângelui, l-a tamaduit minunat si pe altul ce era demonizat, înca si cetatea cea mare a Tesalonicului a izbavit-o de împresurarea barbarilor si a scos-o din robia lor.

Si pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutati din Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratându-i-se sfântul si slobozindu-l din legaturile ce avea împrejur, l-a îndreptat pâna la Tesalonic. Iar daca s-a dus episcopul în Africa, a zidit o biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se înca sa-i faca si un chivot si un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci aratându-se episcopului în vis, i-a zis: “Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore câte îti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta”; deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi sfântul si i-a zis: “Ca la vârful corabiei zaceau marmorele”, spunându-le tot anume cum si în ce fel de forma erau si cum ca le cumparase pe numele fratelui sau si împreuna-mu-cenicului Victor, si cum ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a împlinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului în acest chip, ca asa îl va pleca si le va lua, precum a si fost. În cetatea Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, înconjurând pe la limanuri si aratându-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu corabiile cu bucate acolo degrab, aratându-se atunci si aievea, de-l vedeau corabierii cu ochii si mergea sfântul departe înaintea corabiilor, umblând pe mare.

Pururea pomenitul împarat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu facut si fara cusur lucru, în numele adevaratei întelepciuni a Cuvântu-lui lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo particica din moastele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, si pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dânsul si apropiindu-se de mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndata se arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie de foc de-i lovea în gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc iesind si povestind acel înfricosator si minunat lucru zicea: “încetati de a mai încerca”; de care îngrozindu-se, au cazut cu fata la pa-mânt si luând numai tarâna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca un odor în camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la împarat pentru sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat si ce li s-a grait.

Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate. Iar poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând: “O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma zidurile” si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea aceasta. Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând pe sfântul în ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.

Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: “Ca împaratul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta”. Daca a auzit sfântul acest lucru a plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mâhnindu-se si sluga, a zis: “De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu”. Si dupa aceea târziu i-a întrebat sfântul: “Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce nu-l cunosc?” Si ei au zis: “Asa, adevarat”. Iar sfântul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip: “Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”. La acestea, barbatii aceia zisera: “Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se mâhneasca asupra ta”; iar sfântul a zis: “Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta”. Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.

Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme, n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i: “Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia”.

Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si într-o zi, mergând un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i: “Dar nu te-ai mai lasat?” într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Artemidor si Vasilie, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Leptina, care s-a savârsit fiind târâta pe pamânt.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Glicon, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Marelui si groaznicului cutremur.

La douazeci si patru de ani ai împaratiei lui Leon Isaurul, la al noualea Indiction, în 26 zile ale lui octombrie, s-a facut cutremur mare si înfricosator în Constantinopol, atât cât au cazut cele mai înalte si mai frumoase locasuri si multi s-au prapadit împreuna cu acelea. Drept aceea în aceasta zi, a Marelui Mucenic Dimitrie, se face si pomenirea acelei groaznice înfricosari a cutremurului, mergând cu litie la biserica din Vlaherne, a Preacuratei si slavitei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, savârsind într-însa si dumnezeiasca Liturghie. Cu ale carui rugaciuni sa ne mântuim de toata groaza si sa ne învrednicim de vesnicile bunatati, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si stapânirea în vecii vecilor, Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea mutarii icoanei slavitului Mucenic Dimitrie, de la Tesalonic în Constantinopol, la Mânastirea Pantocratorului, care icoana mai înainte sta deasupra mormântului lui cel izvorâtor de mir si-l acoperea pe el.

Tot în aceasta zi, Cuviosul nou Mucenic Iosaf, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

oct.
27
mie
Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor
oct. 27 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†</strong><strong> Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (<em>ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală</em>);</strong></span> Sf. Mc. Nestor</span>

Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureștilor[1] (sec. XIII) • Sf. M. Mc. Nestor, însoțitor al Sf. Mc. Dimitrie (306) • Sf. Procla, soţia lui Pilat • Sf. Mc. Marcian, Luciu şi Victus, de la Roma (269) • Sf. Mc. Capitolina şi Erotiida, din Capadocia (304) • Sf. Sf. Mc. Chiriac, patriarhul Constantinopolului (363) • Sf. Mc. Marian şi Valentin • Sf. Mc. Maxim, Venanchie, Lucian, Comiţiu şi Donat (sec. IV) • Sf. Vincențiu, Sabin și Christețiu, de la Avila, în Castilia, Spania (303) • Sf. Gaudiosie[2], de la Napoli, episcop de Abitinia, în Nordul Africii (455) • Sf. Ier. Namație (Namatius), episcop de Clermont, în Franța (462) • Sf. Abanie[3] (Abban), nepotul Sf. Kevin (sec. VI) • Sf. Cuv Odran de la Iona, stareţ în Irlanda (568) • Sf. Cuv. Colman, ucenic al Sf. Aidan de la Ferns, stareț al Mănăstirii Senboth-Fola, în Anglia (632) • Sf. Cuv. Nestor Cronicarul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1114) • Sf. Ier. Constantin, arhiepiscop de Harkov, în Rusia (1937).

[1] Ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală.

[2] Exilat de regele vandal Genseric, Sfântul Gaudiosie s-a refugiat la Napoli unde a întemeiat o mănăstire aducând cu sine din Africa și moaștele Sf. Mc. Restituta (17 aug).

[3] Întemeietor al mai multor mănăstiri în Irlanda.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Nestor.

Acesta fiind tânar si foarte frumos, era cunoscut Marelui Mucenic Dimitrie; si alergând la locul unde se afla Sfântul Dimitrie în paza, a cazut la picioarele lui si a zis: “Robul lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine, chemând numele lui Hristos”. Iar sfântul însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: “Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci mergând la locul de lupta, privindu-l Maximian, a zis: “Dumnezeul lui Dimitrie ajuta-mi” si apucându-se cu acel grozav ucigas Lie, si lovindu-l lovitura de moarte tocmai în inima, l-a omorât. Iar împaratul s-a tulburat la suflet si îndata a poruncit de a omorât pe Sfântul Dimitrie cu sulitele, ca pe un pricinuitor al junghierii lui Lie; si pe Sfântul Nestor a poruncit de l-au omorât cu sabia lui.

Tot în aceasta zi, Sfintele Mucenite Capitolina si Erotiida.

Acestea au fost pe vremea împaratului Diocletian si a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei. Capitolina de neam mare fiind si bogata, împartindu-si toata averea la saraci si iertându-si robii sai cu cinste, lua îndraznire si merse înaintea guvernatorului de s-a martu-risit ca este crestina. Si bagând-o în temnita, a doua zi au scos-o si i-au taiat capul; iar Erotiida, care era roaba sfintei, de vreme ce si cu pietre a zvârlit în eparh de l-a lovit, a fost batuta cu toiege; si cu harul lui Hristos facându-se sanatoasa, i-au taiat si ei capul.

Tot în aceasta zi, cel dintre sfinti Parintele nostru Chiriac, patriarhul Constantinopolului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Procla, sotia lui Pilat.

Povestire pentru ivireni (georgieni), cum au venit la cunostinta dumnezeiasca, printr-o femeie roaba.

În zilele celui între sfinti Constantin marele împarat, oarecare femeie a fost adusa roaba la iviri, care era învatata din copilarie desavârsit cu viata sihastreasca si ajungând la robie, asemenea se ostenea. Ivirii fiind lipsiti de tot de mestesugul doctoricesc, au obicei de merg unii la altii, de se întreaba de leacul bolii ce li se întâmpla. Deci a mers alta femeie la acea vrednica minunata femeie, având un copil, care se îngreuia si se chinuia de o boala cumplita, sa o întrebe ce sa faca? Iar roaba aceea luând pruncul l-a pus în patul sau si s-a rugat lui Dumnezeu, ca sa-l izbaveasca din boala. Si a auzit-o Cel ce cunoaste ascunsurile inimilor si fara de zabava a dat sanatate copilului. De care lucru a fost vestita acea minunata femeie încât a ajuns si la urechile împaratesei ivirilor, care îndata a trimis sa o aduca pentru ca si împarateasa avea o boala grea. Iar femeia smerindu-se nu vrea sa mearga, socotindu-se pe sine nevrednica a merge la împarateasa.

Nebagând nicidecum seama de marirea ei, împarateasa s-a pogorât si a mers ea la acea roaba. Si aceasta facând loc împaratesei sa sada pe patul ei cel sarac, unde pusese si copilul, a adus rugaciunea în loc de iarba pentru leacul bolii; si izbavindu-se împarateasa de boala, voia sa-i dea aur si argint si haine si alte daruri împaratesti, ca rasplatire pentru ca asa curând cu tot harul a izbavit-o de boala. Iar acea femeie minunata a zis ca nu-i trebuie nici unele de acelea, ci socotea plata mare a fi cu-nostinta bunei credinte. Ci a cerut ca sa zideasca o biserica lui Dumnezeu Celui ce o iz-ba-vise de acea boala si o mântuise. Auzind împarateasa cuvintele acestea a mers la împaratie si a facut pe împarat de se minuna de acea minunata tamaduire, povestindu-i si în ce chip, si adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat. Si cum ca se cade, cât mai curând sa zideasca o biserica si sa întoarca pe tot poporul spre închinarea Aceluia.

Împaratul de acel lucru minunat s-a mirat, dar de zidit biserica nu vrea. Si peste putina vreme iesind împaratul la vânat, ceilalti toti faceau vânarea fara de nici o sminteala, iar împaratul singur ramasese, ca-l lovise nevederea si mirându-se de ceea ce i se întâmplase îsi aduse aminte de neascultare si chemând într-ajutor pe Dumnezeul roabei, se izbavi îndata de întunecare si mergând la acea minunata roaba, a rugat-o sa-i arate chipul zidirii si ea însemna si închipuia, iar mesterii zideau.

Daca s-a ispravit biserica si a fost acoperita si ramasese lucrul numai despre preoti, a aflat prilej si pentru lucrul acesta minunata femeie. Si a înduplecat pe împaratul ivirilor sa trimita solie la împaratul romanilor sa-l roage sa trimita dascali de dreapta credinta si a facut dupa pofta ei si trimise. Iar împaratul Constantin primind solia prieteneste si cu cinste a multumit lui Dumnezeu si a trimis pe un oarecare om de cinste, împodobit fiind cu credinta si cu întelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu a propovaduit dumnezeiasca cunostinta la neamul acela cu multe daruri, care mergând si tragând pe toti cu minuni si cu învataturi spre adevarata credinta crestineasca si botezându-i si zidindu-le multe biserici si sfintind preoti si întorcând toata tara ivrilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou de la Basarabi.

Acest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.

Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: “De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui”; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.

Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:

Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: “O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.

Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.

Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

oct.
28
joi
† Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soția sa Neonila şi cei 7 fii ai lor; Sf. Ier. Firmilian, ep. Cezareei Capadociei
oct. 28 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>† Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; </strong></span>Sf. Mc. Terentie, soția sa Neonila şi cei 7 fii ai lor; Sf. Ier. Firmilian, ep. Cezareei Capadociei</span>

Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti (1372) • Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi • Sf. Ier. Firmilian, episcop al Cezareei Capadociei, şi Sf. Melhion, dascăl şi preot în Antiohia (sec. III) • Sf. Mc. African, Maxim, Pompie şi cei 36 împreună cu dânşii (250) • Sf. Chirila[1], fiica Sf. Trifonia, de la Roma, sub Claudiu al II-lea Goticul (268) • Sf. Mc. Fidelie, de la Como, sub Maximian (304) • Sf. Sf. Mc. Chiriac[2], descoperitorul cinstitei Cruci, în zilele Sf. împărat Constantin (sec. IV) • Sf. Mc. Ana, mama Sf. Chiriac • Sf. Cuv. Diomid, din Cipru (sec. IV) • Sf. Ier. Onorat, episcop de Vercelli, în Piemonte (415) • Sf. Cuv Salvie, pustnicul, din Normandia, în Franţa (sec. VI) • Sf. Fevronia, fiica împăratului Iraclie (sec. VII) • Sf. Sf. Mc. Neofit, episcop de Urbnisi, în Georgia (sec. VII) • Sf. Ratislav, prinţul Moraviei (sec. IX) • Sf. Ştefan Savaitul, nepot al Sf. Ioan Damaschin (807) • Sf. Ier. Edsinie (Edsin), episcop în Anglia (1050) • Sf. Ier. Arsenie, arhiepiscop de Peci, azi în Kosovo (1266) • Sf. Ier. Athanasie, patriarhul Constantinopolului, care a sihăstrit în Sfântul Munte Athos (1315) • Sf. Cuv. Nestor, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv Parascheva, de la Pirmin, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Cuv. Iov, stareţ la Mănăstirea Poceaev, din Ucraina (1651) • Sf. Ier. Dimitrie al Rostovului (1709) • Sf. Noi Mc. Anghelie, Manuil şi Nicolae, din Creta (1824) • Sf. Cuv. Teofil, cel nebun pentru Hristos, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1853) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan, preotul, din Rusia (1918).

[1] Sfâna Chirila a fost înmormântată în cimitirul S. Ciriaca  sau S. Ippolito de pe via Tiburtina, apoi, trupul său a fost mutat de papa Pavel I în biserica S. Silvestro in capite. În anul 1717, trupul sfintei Chirila a fost găsit în biserica S. Maria in Cosmedin, în cripta Adriano, cu prilejul redeschiderii acestui locaş, loc în care poate fi cinstit şi astăzi.

[2] Sfântul Chiriac este originar din Palestina. Un text apocrif ne spune despre el că a fost un evreu pe nume Iuda, care a ajutat-o pe sfânta Elena să găsească Sfânta Cruce, apoi s-a convertit la Hristos, a devenit episcop al Ierusalimului şi a primit mucenicia sub Iulian Apostatul. Tradiţia care spune despre el că ar fi fost episcop de Ancona şi că ar fi primit mucenicia în anul 135, în timpul unui pelerinaj la locurile sfinte, nu are fundament istoric, deoarece primul episcop atestat la Ancona este abia în secolul al V-lea. Moaştele Sfântului Chiriac au fost aduse la Ancona din Palestina, în secolul al V-lea, prin bunăvoinţa Gallei Placida (fiica împăratului Teodosie I), şi aşezate în biserica închinată întâiului mucenic Ştefan. În secolul al X-lea, moaştele sale au fost mutate în Catedrala San Ciriaco din Ancona, unde se află şi astăzi.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil si Evnichi.

Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet iute si cu sare, pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tacere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Si nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor si îngeri nevazuti i-au slobozit din legaturi si le-au dat tamaduiri; iar pagânii s-au înfricosat si s-au spaimântat. Apoi legându-i la o roata, i-au batut; si cât se parea acelora ca-i bat, ei nici un rau la nici un chin nu patimeau; apoi i-au dat sa-i manânce fiarele. Si sfintii mucenici ramânând de toate nevatamati, i-au bagat în niste caldari cu smoala clocotind pe foc; si smoala s-a prefacut în apa. Deci vazând pagânii ca chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le taiara capetele.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parinte Stefan Savaitul.

Acest cuvios din tânara vârsta dorind, s-a facut monah, în anii 790; si venind în Lavra marelui Sava si primindu-se de catre sfintii parinti ce locuiau în Lavra, s-a învatat de catre aceia frica lui Dumnezeu si toata alta fapta foarte buna si regula pustniceasca. Deci a ramas neîmpartasit de dulceturile lumii fericitul acesta, caci s-a facut monah foarte de tânar. Iar dupa ce a sporit cu vârsta cea dupa Dumnezeu si a stralucit cu ascultarea si linistea, atunci s-a învrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai acesta, ci si har facator de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce mai întâi a omorât patimile sufletului si ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. A vindecat pe o fecioara îndracita prin rugaciunea sa si sanatoasa a dat-o tatalui ei; îmblânzea fiarele cele salbatice si cerbilor celor ce veneau la el, le da hrana cu mâinile sale. O data lovind cuviosul pamântul cu toiagul sau, a scos apa de a adapat pe ucenicul sau si alte semne si minuni a facut. A stralucit în sfârsit pretutindenea ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda de virtute facându-se ucenicilor sai, cu pace s-a rugat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase.

Acesti sfinti mucenici s-au nevoit pe timpul împaratului Deciu si a guvernatorului Fortunat, fiind nascuti în Africa si iesind la lupta, au fost batuti cu vine de bou crude, apoi cu toiege si arsi pe spinare cu tepi arse în foc; apoi caliti cu otet amestecat cu sare peste arsuri si frecati cu tesaturi aspre; apoi au fost întrebati daca se leapada de Hristos, si neînduplecându-se a se lepada de Hristos, i-au legat goi la pamânt, deasupra focului si iarasi îi freca cu tesaturi aspre. Dupa aceea i-au aruncat într-o groapa plina de serpi si de scorpii si ramânând nevatamati li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Firmilian, episcopul Cezareii Capadociei si Melhion dascalul si preotul Antiohiei, cel ce a caterisit pe Pavel de Samosata.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, în zilele lui Constantin cel Mare si a maicii lui Elena.

Acesta dupa ce a descoperit cinstita Cruce, a crezut si s-a botezat si a fost facut episcop al Ierusalimului si a trait pâna în zilele lui Iulian Paravatul. Care ridicându-se cu oaste împotriva persilor, a mers si la Ierusalim si aflând de sfântul acesta a trimis de l-a prins si l-au adus înaintea lui. Si silindu-l sa faca jertfa la idoli, a fost mustrat de dânsul împaratul. Drept aceea a poruncit pagânul de i s-a taiat mâna dreapta, zicându-i: “Multe carti ai scris tu cu mâna aceasta, de ai întors pe multi de la închinaciunea zeilor”. Dupa aceea i-au turnat plumb topit în gura si apoi l-au culcat pe un pat de fier ars în foc cu fata în jos. Între acestea, mergând mama-sa la dânsul, a prins-o si pe ea, si a poruncit de au spânzurat-o de parul capului si strujind-o si-a dat duhul catre Domnul. Apoi si pe sfântul bagându-l într-o caldare plina de untdelemn fierbinte, a fost înjunghiat cu sabia si asa si-a luat sfârsitul.

Tot în aceasta zi, Ana maica Sfântului Chiriac care, fiind arsa cu faclii si fiind strujita, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Fevronia, fiica împaratului Iraclie care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parinte Atanasie Patriarhul Constantinopolului, care a sihastrit în muntele Atonului (Muntele Atos).

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.

Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.

Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.

În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.

Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul  1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).

În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.

Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

oct.
29
vin
Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa
oct. 29 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa</span>

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana[1], fecioara, de la Roma, sub Valerian (253) • Sf. Cuv. Avramie Sirul şi Maria, nepoata sa, din Edesa (360) • Sf. Mc. Chiril, de la Roma, sub Valerian (253) • Sf. Mc. Mina şi Mineu • Sf. Mc. Sava Stratilat • Sf. Mc. Melitina • Sf. Iachint, Cvint, Felician şi Luciu, din Lucania, în Campania • Sf. Ier. Apian, episcop în Africa, cinstit la Pavia, în Lombardia • Sf. Ier. Vasile, episcop de Luni, în Liguria (înc. sec. V) • Sf. Ier. Colman, episcop de Kilmacduagh, în Irlanda (633) • Sf. Cuv. Ana, cea care schimbându-şi portul şi numele bărbăteşte, s-a numit Eufimian, de la Constantinopol (716) • Sf. Serapion, de la Zarzma (Georgia) (900) • Sf. Cuv. Elfleda, stareţă la Ramsey, în Anglia (1000) • Sf. Cuv. Avraam, stareţ la Mănăstirea Rostov, din Rusia (1077) • Sf. Nou Sf. Mc. Atanasie, din Sparta Ataliei, în Grecia (1653) • Sf. Nou Mc. Timotei (1820) • Sf. Cuv. Nestor şi Avramie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae, preotul, şi cei împreună cu dânsul: Alexie, Andrei, Vasile, Cosma, Ioan, Ioan, Naum, Pavel, Pavel, Filip, Victor şi Agata, din Rusia (1918) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, preotul (1930), şi Eugen, protoiereul, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Sfintei Muceniţe Anastasia se află astăzi la mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte. O părticică din moaștele Sfintei, primită de la Diocesi di Albano Laziale, se află la Parohia Ortodoxă Română ”Sfânta Muceniță Anastasia Romana” din orașul Genzano (Roma). A nu se confunda cu Sfânta Muceniţă Anastasia Romana, izbăvitoarea-de-otravă, văduvă, prăznuită pe data de 22 decembrie.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, Sfânta Preacuvioasa Mare Mucenita Anastasia Romana.

Aceasta a fost pe vremea împaratilor Deciu si Valerian si a guvernatorului Prob, romana de neam, tânara fiind si locuind într-o manastire. Aceasta marturisind pe Hristos cu îndrazneala de fata a fost batuta cu palme peste obraz si au întins-o pe jaratic cu foc, apoi au batut-o cu toiege. Apoi spânzurând-o pe lemn au strâns-o cu vârteje de munci si au strapuns-o cu tepi ascutite. Si iarasi spânzurând-o, au strujit-o peste tot trupul, i-au taiat sânii, i-au smuls unghiile, i-au taiat mâinile, picioarele si limba; apoi i-au scos maselele si dintii si i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Avramie si Maria nepoata sa.

Acesta a fost fiu din parinti crestini si fiind însurat fara voia lui, a lasat toate pentru dragostea ce avea catre Domnul, si s-a dus de s-a închis într-o chilioara, pedepsindu-se cu toata nevointa; si peste zece ani, a fost hirotonit preot.

Deci murind frate-sau cel trupesc, i-a ramas o copila de noua ani si a luat-o la sine si facând o chilioara lânga chilia lui, a pus-o acolo; iar când fata a ajuns la vârsta de douazeci de ani, i s-a întâmplat de a cazut cu oarecine în pacat; si a fugit si s-a dus la o casa publica.

Atunci sfântul îmbracându-se în port ostasesc, a încalecat pe un cal, si s-a dus de a luat-o din acea cadere, si a adus-o iarasi la acel loc. Aceea atâta pocainta a aratat, încât peste scurta vreme facea mari minuni.

Deci raposând fericitul Avramie în douazeci si noua ale lui octombrie si ea cu putin mai pe urma s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiril.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Min si Mineu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Sava Stratilatul, care fiind de toate partile însulitat si patruns, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Maicii noastre Ana, care si-a schimbat portul si numele barbateste si s-a numit Evfimian.

Aceasta Preacuvioasa Maica noastra Ana s-a nascut în Bizant, fiind fiica a unui diacon cucernic de la biserica Preasfintei Stapânei noastre Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherne, pe vremea împaratului Leon Isaurul, în anii 716. De aceea ramânând ea fara de parinti, se silea o matusa a ei sa o marite dupa vreun om cinstit, precum ceea ce pâna la urma a si facut. Si venind de la Muntele Olimpului unchiul ei dupa tata, om foarte ales dintre sihastri si priceput spre cele dumnezeiesti, caruia cu toate ca îi taiase limba Leon Iconomahul, tot vorbea si dupa taietura curat si neîmpiedicat, daca a vazut-o maritata, zise: “Pentru ce ati dat-o dupa barbat pe aceasta, care tragea spre dumnezeiestile nevointe si osteneli?” Si dându-i blagoslovenia sa, s-a dus. Trecând câtiva ani, a pierit acel necredincios împarat Leon; iar Irina si Constantin pravoslavnicii si preacredinciosii împarati, trimitând sa aduca pe sfântul acesta si aflându-i de patima ce patimise de la cel mai dinainte împarat, i-a primit rugaciunea si blagoslovenia si el învatându-i cele ce erau de folos spre buna placerea lui Dumnezeu, s-a dus la locasul sau.

Atunci iarasi vazând pe fericita aceasta, i-a zis: “Îmbarbateaza-te si te întareste fiica, ca multe sunt scârbele dreptilor si sa stii ca nu vei naste copilul din pântecele tau, pâna nu-ti vei îngropa mai întâi pe barbatul tau”, ceea ce asa a si fost; ca fiind ea grea de sase luni, i-a murit barbatul si plângând si tânguindu-se, dupa ce a nascut copilul si l-a întarcat, l-a dat în mâinile altui unchi al ei. Iar ea s-a supus la nevointele pustnicesti, care si de ce fel sunt stiu cei ce i-au urmat si au savârsit prea deplin viata cea sihastreasca. Deci aflându-se ea întru acestea, a venit iarasi de la Muntele Olimpului acel om sfânt, care cunostea cele de mai înainte si cazându-i la picioare si cerându-i blagoslovenia, a auzit zicându-i-se: “Întareste-te întru Domnul, fiica”. De aceea a întrebat-o: “Unde-ti este copilul?” Iar ea a raspuns: “Unul l-am dat fratelui tau celui dupa Dumnezeu, mie facator de bine, iar celalalt este cu mine”. Acestea si alte cuvinte amestecate zise din inima foarte mâhnita si aducându-si amândoi copii înaintea cinstitului staret, plângând se ruga, zicând: “Roaga-te pentru copii mei acestia, cinstite parinte”. Iar el i-a zis: “Nu acestia au trebuinta de rugaciune!” Care cuvânt a fost greu la urechile ei si suspinând dintru adânc, a zis: “Vai mie, pacatoasei, ce rau va sa-mi mai vie?” Si staretul zice: “Nu ti-am spus fiica, ca multe sunt scârbele dreptilor? De nu vom suferi, nu ne vom mântui niciodata, ca asa se cade si asa place lui Dumnezeu”; iar ea a zis: “Au doara, parinte, s-a parut Stapânului nostru Hristos sa-mi mute copilasii cei fara de vârsta la locasurile cele de acolo?” Si minunatul parinte a zis: “Bine ai zis fiica mea, ca în curând va sa-i ia Domnul de la tine”. Iar ea multumind lui Dumnezeu de cuviinta, si cazând la picioarele cinstitului staret si luându-i rugaciunea, a început cu amândoua mâinile a-si împarti averea la saraci si apoi în scurta vreme murindu-i copilasii, a plâns mult dupa ei si dând si ce mai ramasese la saraci, mergea pe la biserici, facând rugaciune si aprinzând lumânari. Si luându-si ziua buna si iertaciune de la toti, afla pe un oarecare monah de la Muntele Olimpului si a fost tunsa de dânsul în chipul monahicesc.

Deci se îmbraca pe de desubt cu port barbatesc si pe dinafara cu femeiesc si purcezând pe ascuns a mers spre partile Olimpului si acolo lepadând definitiv portul femeiesc a mers la o mânastire de cele de obste, a vorbit cu portarul si i-a zis ca-i este aminte foarte a vedea pe egumen. Deci portarul facând stire egumenului, a chemat-o de a mers la dânsul si cazând cinstita femeie le picioarele egumenului si cerând blagoslovenie dupa obicei, iar dumnezeiescul acela barbat blagoslovind-o si sculând-o i-a zis: “Pentru care pricina ai venit aici? Si cum îti este numele!” Si ea zise: “Pricina venirii mele la aceasta sfânta mânastire, sfinte parinte, este multimea pacatelor mele, ca sa pot afla pe Dumnezeu, blând si milostiv la ziua judecatii, sihastrind aici ramasita vietii mele, iar numele îmi este Evfimian”. Deci staretul zise: “De ai pus în inima ta, fiul meu, gând ca acela si poftesti sa te mântuiesti, sa fugi din adunare, ca firea celor fameni se biruieste lesne de gândurile poftelor”. Acestea zicându-i si blagoslovind-o a rânduit-o în ceata celorlalti frati. Iar ea atâta a înaintat si a sporit spre toata fapta buna si smerirea, încât s-a facut pilda tuturor monahilor, ce se nevoiau la mânastire. Iar sluga pe care o alesese ea si o lasase iconom peste casa ei, tocmind toate precum îi poruncise, iesise si cauta pe stapâna sa. Si întâmpinând pe monahul acela care o tunsese îl întreba de stie unde se afla cea care a parasit cele pamântesti si cauta cele ceresti; iar el raspunzând i-a zis: “Cum ca stiu de întâmplarea ei, fiul meu, nu tagaduiesc, dar unde s-ar fi aflând ea acum, nu stiu; ci vino peste un ceas sa mergem împreuna la o mânastire”. Si mergând au aflat de la portar, ca era înauntru cea care era cautata. Si l-au rugat sa-i dea de stire. Deci iesind ea, si aratându-i monahul pe sluga sa, i-a zis: “Iata credinciosul iconom al casei tale, mult s-a ostenit cautându-te si de vei vrea sa mergem la mânastirea noastra”.

Auzind acestea sfânta si mergând la egumenul mânastirii si luând binecuvântare de la dânsul si de la toti fratii, a iesit de s-a dus cu sluga ei si cu monahul la lavra. Si petrecând câtava vreme acolo, s-a dovedit de nespuse minuni facatoare. Drept aceea ducându-se vestea minunilor, venea la mânastire multa multime din cei ce se lepadau de lume, ca sa se faca monahi, iar strâmtoarea locului împiedica înmultirea monahilor. Pentru aceea egumenul mânastirii a dat stire patriarhului ce era atunci în Constantinopol, Sfântul Tarasie, ca sa stie de lucrurile cele minunate ale monahului Evfimian, ca întelegându-se vestea minunilor, au navalit multime multa la mânastire si nu mai încapea din pricina strâmtorarii si micsorarii locului. De care lucru, aflând patriarhul i-a daruit un loc pustiit.

Deci luându-l egumenul pe acesta, în putina vreme a zidit acolo o mânastire din temelie spre mântuirea sufleteasca a multora. Iar mânastirea acum se numeste a avramitenilor. Si a asezat pe sfânta ca sa-si savârseasca vremea nevointei acolo. Si asa vestindu-se la toti acea îngereasca petrecere si vietuire si vadindu-se cu încetul ceea ce se ascundea, nu este cu putinta a scrie la câta suma de numar venise din cei ce se adunau în toate zilele. Iar de vreme ce se întâmpla sfintei si bântuiala de catre un oarecare ce era numai cu chipul monah, dar cu faptele asemenea cu cei ce locuiesc cu pizmataretul diavol, care nu înceta a ocarî în toata vremea si a batjocori pe sfânta, defaimând-o de fata ca ar fi famen. Deci ea socotindu-le acestea întru nimica, s-a adeverit ca mai mult îi sunt de folos cele ce o defaimau. Iar oarecare femeie iubitoare de Dumnezeu, auzind acele cuvinte grozave si pline de scârba, ale acelui necurat si ucigas, precum s-a aratat mai pe urma, îi zicea: “Socoteste frate, dar daca nu va fi famen, nici cu pofta precum ti se pare, ci este femeie nepatimasa? Si vei dobândi gheena focului, caci ocarasti si defaimi pe cea nevinovata si pângaresti pe cei ce aud. Caci cu putina vreme mai înainte o femeie oarecare împartindu-si averea la saraci, nu s-a mai vazut si oare nu cumva este aceea, care zici tu ca este famen si-ti bagi sufletul întru adâncimea pierzarii?” Iar pângaritul acela si vicleanul, luând-o si aceasta spre rautatea lui, a vadit cuvântul la multi si parasind ocarile, pândea vreme ca sa-i dea brânci sfintei undeva, sa o surpe jos, ca sa i se dezgoleasca trupul sa se adevereze, precum a si facut si n-a vazut nimic. Si i-a secat lui trupul jumatate, fiind pedepsit de puterea dumnezeiasca.

Ducându-se el din mânastire, a mers la patria sa si acolo aflându-se a fost prins cu vina de ucidere si fiind osândit l-au pus în teapa, dându-si pângaritul lui suflet la pierzare. Iar sfânta, defaimata si aceasta si fugind de scandal, a luat doi monahi cu dânsa si s-a suit în partile ce se chemau a lui Steno si aflând o biserica ce avea apa si o gradinita, a locuit acolo cu acei doi monahi ce se numeau Evstatie si Neofit. Si peste putina vreme s-a dus si de acolo, fiind chemata la Bizant de oarecare monahi spre partile Sigmatei, petrecând acolo restul vietii cu placere dumnezeiasca si daruind tamaduiri si minuni multe celor ce mergeau catre dânsa, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Melitina.

Aceasta sfânta mucenita fiind pârâta, ca este crestina si stând înaintea stapânitorului, întâi au batut-o peste obraz, si dezbracând-o în pielea goala si stând la întrebare câteva ceasuri, în mijlocul divanului, batjocorea pe stapânitorul si toate închinaciunile lui. De aceea, fiind data la multe chinuri si cu puterea lui Dumnezeu ferindu-se nevatamata, pe urma a fost taiata de sabie si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului sfintit Mucenic Atanasie celui ce era din Sparta Ataliei, care a marturisit în Muntania în anul 1653.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

oct.
30
sâm
Sf. Sf.  Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei şi Sf. Mc. Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa
oct. 30 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf.  Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei şi Sf. Mc. Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa</span>

Sf. Sf. Mc. Zenovie, episcopul Egheilor şi sora sa Zenovia, din Cilicia (285) • Sf. Ap. Cleopa • Sf. Ap. dintre cei 70: Terţiu, Marcu, Iust care se cheamă şi Isus, şi Artema • Sf. Mc. Melitina şi Sf. Ier. Marcian[1], episcopul Siracuzei, în Sicilia (sec. I sau II) • Sf. Mc. Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie şi cei 13 împreună cu dânşii, din Alexandria Egiptului (250) • Sf. Eutropia din Alexandria • Sf. Mc. Manuel şi Dometie • Sf. Mc. Asterie, Claudiu, Neon şi Neonila, sora lor, din Cilicia (285) • Sf. Mc. Saturnin, de la Cagliari, în Sardinia, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Ermeneghild din Sevilia, în Spania (sec. IV) • Sf. Mc. Lucain, din Lagny, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Gherman[2], episcop de Capua, în Campania (540) • Sf. Ier. Iosif, patriarhul Constantino-polului (1283) • Sf. Elena-Elisabeta, regina Serbiei (1316) • Sf. Dragutin-Teoctist, regele Serbiei (1316) • Sf. Milutin, regele Serbiei (1460) • Sf. Iotam, din Georgia (1465) • Sf. Avacum Athonitul, de la Tesalonic (1628) • Sf. Sf. Noi Mc. Leonid, preotul (1941), Matei, arhidiaconul (1942), şi Sf. Ier. Varnava, mărturisitorul, episcop de Hvosno, din Rusia (1964).

[1] Sfântul Marcian a fost ucenicul Sfântului Apostol Petru, în Antiohia, şi trimis de către acesta să evanghelizeze Sicilia, devenind primul episcop de Siracuza. Cea mai veche reprezentare a Sfântului Marcian datează din epoca bizantină (sec. VIII-IX) şi se găseşte în catacombele Santa Lucia din Sicilia. O parte din moaştele sale, aduse pe mare din Sicilia, se găsesc în catedrala oraşului Gaeta, al cărui ocrotitor este, împreună cu Sfântul Erasm.

[2] Ales episcop de Capua în anul 519, Sfântul Gherman s-a aflat în fruntea delegaţiei trimise de către papa Orsid la Constantinopol (519), pe lângă împăratul Iustin I (518-527), pentru a pune capăt schismei acachiene. A fost prietenul Sfântului Benedict de Nursia care a avut vedenia sufletului Sfântului Gherman urcând la cer într-o flacără, în momentul în care episcopul de Capua îşi dădea ultima suflare, în ziua de 30 octombrie 541. A fost înmormântat în biserica mare din Santo Stefano la Capua Vetere, iar moaştele sale au fost mutate în anul 866 la Mănăstirea Montecassino, de Ludovic al II-lea (855-875), o parte ele ajungând şi la Piacenza.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizecea, Sfintii Mucenici si frati Zenovie episcopul cetatii Egheilor si sora lui Zenovia.

Acestia au fost în zilele împaratiei lui Diocletian, fii din parinti crestini. Deci Zenovie sporind în buna cinstire cea dupa Dumnezeu a fost pus episcop al cetatii egheilor, în care s-a si nascut si a fost îngropat, facând multe minuni cu numele lui Hristos. Si fiind prins a stat înaintea guvernatorului. Si acolo unde se afla el la întrebare, s-a dat singura pe sine si sora sa Zenovia. Deci i-au batut pe amândoi si i-au bagat într-o caldare plina cu smoala fierbând pe foc si fiind paziti cu harul lui Dumnezeu nevatamati, si-au primit sfârsitul prin sabie si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Melitina.

Tot în aceasta zi, Sfântul Marcian episcopul Siracuzei, ucenicul Sfântul Apostol Petru.

Acesta hirotonit fiind de Apostolul Petru a fost trimis la Siracusele Siciliei, unde, surpând cu rugaciunea sa capistile idolilor si tragând pe multi spre adevar si înfricosându-i cu semne si cu minuni, i-a facut fii luminii. Pentru care zavistuind iudeii si nesuferindu-i îndraznirea sa l-au omorât cu moarte grabnica. Si asa a luat fericitul cununa luptei cea nevestejita.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie si alti treisprezece.

Sfintii acestia au patimit pe vremea împaratului Deciu în Alexandria. Deci aducându-se de fata întâi Alexandru si neputând sta pe picioare, ca era bolnav de podagra, l-au pus calare pe camila împreuna cu Cronion, care era om al lui si i-au purtat pe ulite. Apoi spânzurându-i si batându-i, mai pe urma au turnat pe dânsii var nestins. Si asa fericitii prin chinul acesta si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Iar lui Iulian si Macarie dupa multe chinuri li s-au taiat capetele. Asijderea si din cei treisprezece unii strujiti în multe feluri, altii arsi, altii omorâti de sabii si neparasindu-si credinta lor, luara cu toti cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, sfânta Mucenita Eutropia.

Aceasta a fost pârâta la guvernatorul Apelian, ca este crestina si ca umbla pe la temnita de cauta si miluieste pe cei închisi. Drept aceea întâi au spânzurat-o si au ars-o cu lumânari aprinse. Iar ea socotea vapaia focului ca apa si adeverea catre toti ca vedea un om înfricosator rourând-o si racorind-o, pe care om îl vedeau si slujitorii. Dupa aceea chinuind-o mai cumplit, asa întru acele chinuri si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Apostol Cleopa.

Tot în aceasta zi, Sfântul Preacuviosul Parintele nostru Iosif patriarhul Constantinopolului.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Asterie, Claudie, Neon si cu sora lor Neonila.

La întâiul consulat al lui Diocletian domnind în Cilicia, Lisie, erau acesti sfinti crestini si frati buni, locuind împreuna si având avere destula. Deci murind mama lor, aveau mama vitrega. Dupa aceea murind si tatal lor si silindu-se mastera sa le opreasca averea de la pa-rinti, i-a pârât la guvernator ca sunt crestini si daca au stat tinerii înaintea guvernatorului la întrebare au raspuns: “Noi de nici un lucru, o, guvernatorule, nu bagam seama, ci pentru credinta noastra vom rabda ori ce rau ne va veni asupra. Iar ceea ce în locul maicii noastre nu bine s-a ales, ne-a pârât la tine, nu îndreptând legea voastra, ci silind ca sa ne opreasca parinteasca mostenire, multa fiind”. Acestea auzindu-le guvernatorul, i s-a parut si aceasta a fi dupa gândul lui pentru a lui îndreptare si îndata au întins la pamânt pe Claudie de patru parti si porunci sa-l bata cu toiege pe spate. Dupa aceea spânzurându-l cu degetele mâinilor, l-au ars la picioare cu jeratec si i-au zgâriat coastele cu bolduri, si iarasi frecându-l peste rani cu hârburi, l-au ars cu papura. Iar sfântul auzind totdeauna zicându-i, fa jertfa zeilor si ai sa te izbavesti, a raspuns: “Am zis odata ca pentru credinta lui Hristos Domnul meu, nici de moarte nu bag seama, ci fa ce-ti este voia. Si pogorându-l de pe lemn l-au bagat în temnita si l-au adus înaintea judecatii pe Asterie, catre care a zis Lisie: “Cum îti este numele?” Si tacând sfântul, nevrând sa raspunda, a poruncit de i-au zdrobit dintii si auzind sfântul pe crainic zicând: “Jertfeste zeilor”, acesta a raspuns: “Ceea ce vrei sa faci, guvernatorule, fa; ca eu nu ma voi lepada niciodata de Dumnezeul meu”.

Atunci spânzurându-l l-au strujit si asternându-i jaratic din jos i-au ars picioarele. Dupa aceea batându-l cu toiege, l-au bagat în temnita. Si au adus pe Neon, care întrebat fiind si el, cum îti este numele, a zis: “De vei vrea sa afli numele meu guvernatorule, Neon ma cheama. Iar mai mult decât aceasta de la mine nu nadajdui a sti; ca fiind eu frate cu cei ce înaintea mea au fost pedepsiti, nu pot sa ma despart de dânsii, ci iata înaintea ta sunt pentru marturisirea Hristosului meu si nu zabovi a face ceea ce vrei sa faci”. Atunci întinzându-l si pe el, l-au batut rau, asternând si sub picioarele lui foc si batându-l multe ceasuri, l-au bagat în temnita si a doua zi, sezând Lisie pe scaun la judecata, au adus înainte pe Sf. Claudie si i-au zis: “Spune-ne de te-ai dojenit însuti pe tine si ti-ai schimbat gândul si ai gând mai bun”. Sfântul a zis: “Înca mai îndraznet îti stau înainte astazi decât ieri, facându-ma mai ager pentru chinurile tale si mai îndraznet”.

Deci îndata legându-l vârtos, l-au ridicat de degetele mâinilor si ale picioarelor si aducând cleste si croiale de descheieturi, i-au desfacut mâinile si picioarele de la încheieturi. Si dupa multa vreme de sedere spânzurat, pogorându-l mai mult mort, l-au bagat în temnita. Dupa aceea uitându-se Lisie si la Sfântul Asterie cel ce fusese adus înainte, i-a zis: “Dar tu ce zici? Te-ai gândit sa jertfesti zeilor si sa scapi de acum înainte de chinuri?” Iar sfântul a zis: “Celui ce cunoaste pe adevaratul Dumnezeu si-si pune toata nadejdea în El, nu-i este grija de moarte, macar de ar cadea în mii de rele”. Atunci a zis Lisie: “Spânzurati-l si-i strujiti coastele si sa i se taie degetele mâinilor si ale picioarelor si sa-i frigeti coapsele cu frigari arse în foc”. Si facându-se acestea, sfântul de dureri mari si iuti ce simtea a strigat: “Vada Dumnezeu acestea ce faci tu robului Lui, necuratule, si sa-ti faca dreapta izbândire”. Deci Lisie a poruncit sa bage pe acesta în temnita si sa aduca pe celalalt la întrebare, si stând Sfântul Neon de fata, tot acelasi era ca si întâi cu îndrazneala si întinzându-l iarasi la pamânt l-au batut cu vine de bou si înnoindu-i ranile cele de mai înainte, l-au facut peste tot trupul rani si l-au bagat în temnita. Atunci a poruncit guvernatorul de au adus si pe Neonila sora sfintilor si aflând-o si pe ea mai tare decât piatra în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o peste obraz si au legat-o de picioare si au batut-o pe talpi cu bice. Apoi au spânzurat-o de degetele mâinilor. De aceea au ras-o pe cap si întinzând-o pe patru parti, au torturat-o pe trup cu curele crude. Dupa aceea au întins-o la pamânt cu fata în sus si au umplut un vas cu jaratic si l-au pus pe pântecele sfintei sfârâind si astfel au scos-o din viata aceasta. Apoi bagând cinstitul ei trup într-un sac, l-au aruncat în mijlocul marii. Iar pe Sfintii Mucenici Claudie, Asterie si Neon, taindu-le slujitorii capetele afara din cetate, i-au aruncat sa-i manânce fiarele si pasarile. Si asa s-au sfârsit sfintii si bunii mucenici si frati biruitori ai lui Hristos si au luat cununa biruintei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei 70, Tertie, Marcu, Iust, care se cheama si Isus, si Artema.

Acesti Sfinti Apostoli sunt din cei sapte-zeci, luminati fiind în credinta cea catre Dumnezeu. Deci Tertie a fost al doilea episcop de Iconiu dupa Sosipatru si a împlinit propovaduirea acestuia si a înnoit pe toti cei ramasi cu sfântul botez, adica cei ce ramasesera de la Sosipatru, facându-se facator de minuni, a scris si Epistola Sfântului Pavel catre Romani. Iar Marcu nepotul de frate al Varnavei de care pomeneste Apostolul Pavel în epistola si acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei risipind cu propovaduirea adevarului închinarea la idoli. Iar Iust caruia si Isus îi zic, a fost episcop în Elevterupolis, atragând pe toti la cunostinta adevarului cu cuvântul învataturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrastiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desavârsit al lui Hristos. Deci asa nevoindu-se acesti patru apostoli pentru dreapta credinta si ca-zând întru mari si grele bântuieli cu pace si-au dat sufletele catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfintii 9 Mucenici, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Manuel, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Dometie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, un calau oarecare cunoscând pe Hristos, si în închisoare întunecata fiind bagat s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

oct.
31
Dum
Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis;  Sf. Mc. Epimah
oct. 31 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis;  Sf. Mc. Epimah</span>

Sfinţii Apostoli dintre cei 70: Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) Sf. Sf. Mc. Epimah Romanul[1], Gordie şi Marina, soţia sa  • Sf. Mc. Nemesie, diaconul, şi Lucila[2], fiica sa, de la Roma, sub Valerian (256) • Sf. Mc. Ştefan, Barnaba, Trofim, Dorimedont, Cosma, Damian, Sava, Vas, Avramie şi cei împreună cu dânşii • Sf. Mc. Pes • Sf. Mc. Seleuc şi Stratonica, soţia sa izvorâtorii de mir • Sf. 3 Mucenici din Melitina • Sf. Ier. Iacov[3], episcopul Migdoniei, lângă Nisibe • Sf. Ier. Erc, episcop irlandez misionar în Anglia (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Foilan, apostol al Belgiei (655) • Sf. Ier. Antonin, episcop de Milano (660 sau 677) • Sf. Cuv. Bea, nevoitoare în Scoţia (sec. VII) • Sf. 1000 de Mucenici de la Tbilisi, în Georgia (1240) • Sf. Cuv. Spiridon şi Nicodim, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XII) • Sf. Cuv. Anatolie Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. Nicolae din Chios, Grecia (1754) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan (1917) • Sf. Sf. Noi Mc. Anatolie, ieromonahul, Vsevolod, protoiereul, Serghie, Alexie şi Alexandru, preoţii, şi Iacov, din Rusia (1937).

[1] Moaştele Sfântului Epimah se află în biserica S. Giovanni in Laterano din Roma, în capela Crucii. În această biserică, deasupra altarului, se găseşte masa pe care tradiţia spune că Domnul Hristos şi cei doisprezece apostoli au săvârşit Cina cea de taină.

[2] Sfânta Lucila a primit mucenicia pe via Appia, în apropierea templului lui Marte, şi a fost înmormântată în cimitirul S. Callisto. De aici, în anul 1642, trupul său a fost mutat în biserica S. Prospero şi apoi în Capella della Madonna delle Grazie din Reggio Emilia, unde pot fi cinstite şi astăzi.

[3] Unul dintre cei 318 Sfinți Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea (325).


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis si Apeles.

Dintre acesti cinci Sfinti Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de catre Apostolul Andrei, si a zidit si biserica în Arghiropol, la care se aduna nenumarata multime de crestini si-i învata. Si asa vietuind saisprezece ani, cu pace a raposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei si pe multi aducând la credinta lui Hristos, a luat fericitul sfârsit. Iar Sfintii Amplie si Urban, fiind facuti si ei episcopi, tot de acelasi Apostol Andrei: Amplie cetatii Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, si pentru marturisirea în Hristos si a idolilor surpare omorâti fiind de iudei si de elini si-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind facut episcop al atenienilor si în multe feluri fiind chinuit, si-a dat si el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care si-a varsat si sângele cu osârdie.

Iar Aristobul, a fost hirotonit si acesta pastor al oilor celor cuvântatoare si pe Hristos tuturor propovaduindu-L, a luat fericitul sfârsit al ostenelilor sale celor multe.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Epimah.

Acesta era din Egipt, foarte frumos la fata si locuia la tara, fiind din cetatea Pelusiu. Fiind pârât la guvernatorul Apelian, care chinuia o multime de sfinti în Alexandria si când se facea jertfa idolilor, mergând Epimah cu degrab s-a apucat sa rastoarne jertfelnicul. Deci îndata l-au spânzurat de un lemn si l-au strujit cu unghii de fier si i-au zdrobit oasele cu pietre. Deci stând o femeie acolo, care era oarba de un ochi si cautând fara abatere tot la sfântul s-a facut cu dânsa o minune mare si dorita, ca strujind pe sfântul si rupându-se oarece parte din trupul sau si fiind aruncata în vazduh, a picat picatura din sângele lui în ochiul ei cel beteag si închegându-se picatura, o minune! i se facu lumina si i se facu ochiul sanatos, apoi si capul sfântului s-a taiat.

Tot în aceasta zi, cel între sfinti Parintele nostru Iacov, episcopul Migdoniei, unul din cei 318 Sfinti Parinti din Niceea.

Acest Sfânt Parinte Iacov a fost episcop în Antiohia Migdoniei, careia îi zic si Nisibia si pentru înalta lui virtute, facându-se mare si de minuni facator, a înviat morti cu puterea lui Hristos si a întors pe multi din nebunia idoleasca spre cunostinta dumnezeiasca si pe altii care de frica omeneasca se lepadau de Hristos i-a facut de s-au întors la Dânsul. Si a scris si o carte foarte de folos si a urmat unele din acea carte Teodorit episcopul Cirului în Istoria sa de Dumnezeu iubitoare. Acesta rabdând multe încercari de la împaratii închinatori la idoli si neînduplecându-se, a ajuns pâna în zilele marelui împarat Constantin, de a fost unul din acei trei sute optsprezece sfinti parinti care s-au strâns la Soborul cel dintâi ecumenic si pecetluind si adeverind cu cei ce erau împreuna cu dânsul câte s-au propovaduit acolo cu buna credinta, s-a dus la Constantinopol la marele Mitrofan si comunicând cu dânsul si îngropându-l dupa ce a raposat, s-a întors la scaunul sau si putin traind în urma si luminând cu semne si cu minuni, a raposat întru Domnul.

Tot în aceasta zi, povestirea lui Teodorit episcopul, despre viata si nevointa unui oarecare marturisitor nenumit.

În zilele apostatului Iulian, un tânar oarecare, fecior de preot idolesc, fiind crescut în pagânatate, a trecut în ceata bunilor credinciosi în acest chip: O femeie oarecare vestita în frica lui Dumnezeu si cu vrednicia diaconita, era cunoscuta cu mama sfântului acestuia. Acesta când venea el cu mama-sa înca mic fiind, îl primea si-l îndemna spre crestinatate. Dupa aceea murind mama-sa, mergea la dânsa tânarul si lua obisnuita învatatura. Si întarindu-se cu aceste învataturi ale cinstitei femeii a întrebat-o zicând: “Cum as putea sa scap de ratacirea tatalui meu si sa fiu partas al adevarului, pe care îl propovaduiesti tu?” Iar ea i-a zis: “Trebuie, fiul meu, sa scapi de la tatal tau si sa alegi pe Facatorul si al tau si al lui si sa mergi într-alta cetate, unde vei putea sa scapi de mâinile pagânului împarat”. Si ea i-a fagaduit ca-i va purta grija, de va ajunge lucrul acesta la sfârsit. Iar tânarul a zis: “Îmi voi da si sufletul”.

Trecând câteva zile, Iulian a venit în Antiohia la Dafne, aducând jertfe de obste cu poporul si împreuna cu dânsul s-a suit si tatal copilului, fiind preot idolesc, ca avea obicei a merge si el cu împaratul. Deci era si copilul cu tatal sau si cu alt frate al lui, ca era slujitor capistei si stropea bucatele împaratesti, caci sapte zile obisnuia de a praznui la Dafne. Iar la ziua dintâi stând înainte copilul la rânduielile slujbei ce avea de presara înaintea împaratului si stropind spurcatele bucate dupa obicei si umplându-se de ura, a fugit si a mers la Antiohia si îndata sosind la acea minunata femeie i-a zis: “Eu m-am tinut de cuvânt si am facut precum am fagaduit, de am venit, iar tu te îngrijeste si de mântuirea mea si de a ta, si împlineste ce mi-ai fagaduit”.

Sculându-se îndata, a dus pe copil la omul lui Dumnezeu, la Sfântul Meletie si acesta l-a asezat ca sa se afle sus la locasul lui. Iar tatal sau cautându-si copilul, a înconjurat Dafnele si mergând în cetate a luat aminte în toate par-tile, înconjurând drumurile si cararile ca sa-l afle. Deci, mergând si acolo unde era locasul Sfântului Meletie, cautând în sus, l-a vazut unde se pleca în jos si grabind l-a apucat si l-a pogorât târâs; si aducându-l la casa lui întâi l-a batut cu toiege si i-a patruns spinarea si mâinile si picioarele cu frigari arse. Dupa aceea l-a închis într-o camara si încuind-o pe din afara s-a suit la Dafne. Acestea eu (zice fericitul Teodorit) am auzit povestind om batrân fiind atunci, ca facându-se minunat si plin de dumnezeiescul har, a zdrobit toti idolii tatalui sau si batjocorea slabiciunea lor.

Dupa aceea luându-si seama de ce facuse pentru venirea tatalui sau se ruga lui Dumnezeu sa-i îngaduie sa zdrobeasca încuietorile si sa se deschida usile, ca pentru Tine, Doamne, zicea, am patimit si am facut aceasta. Si zicând eu, zice, aceste cuvinte au cazut încuietorile si s-au deschis usile. Si numaidecât am iesit si m-am dus la acea femeie si ea îmbracându-ma în port femeiesc si tiindu-ma în camera ei, m-a dus iarasi la Sfântul Meletie. Iar el m-a dat în mâna patriarhului din Ierusalim, fiind atunci Sfântul Chiril si asa ne-am dus noaptea în Palestina”.

Deci dupa moartea lui Iulian, a povatuit acesta si pe tata-sau la dreapta credinta; si ajungând la batrânete si purtând ranile pe trupul sau si povatuind si pe alti elini spre dreapta credinta. s-a dus si el catre vesnicele locasuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Stefan, Varnava, Trofim, Dorimedont, Cosma. Damian, Sava, Vas, Avramie si cei împreuna cu dânsii.

Tot în aceasta zi s-a savârsit Sfântul Mucenic Pes, fiind lovit cu piatra în cap.

Tot în aceasta zi, Sfintele douasprezece tinere, care înauntrul camarii spânzurate fiind, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Seleuc si Stratonica, împreuna-vietuitori, care de sabie s-au savârsit si pururea izvorasc mir.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Gordian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Epimah Romanul, care de sabie taiat fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii trei Mucenici cei din Melitina, carora zdrobindu-li-se picioarele, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul nou Mucenic Nicolae, care în Hio a marturisit la anul 1754 si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ioan Kochurov, Misionar Ieromartir din America.

Viaţa Sf. Ioan Kochurov, Misionar Ieromartir din America, Preot Mucenic al Revoluţiei Ruse

În 31 octombrie 1917, în Tsarskoye Selo, s-a deschis un capitol nou plin de durere pământeană şi bucurie cerească în istoria sfinţilor ruşi, şi anume Noii Mucenici ai sec. al XX-lea. Acest capitol se leagă de numele păstorului ortodox rus care a fost printre primii jertfitori de suflet pentru enoriaşi în lupta purtată împotriva duşmanilor lui Dumnezeu din secolul XX: Arhipreotul Ioan Kochurov.

Părintele Ioan Kochurov s-a născut în 13 iulie 1871, în satul Bigildino-Surka din provincia Danky, regiunea Ryazan, într-o familie credincioasă cu mulţi copii. Părinţii săi erau preotul  Alexandru Kochurov şi soţia Ana (Perehvalskaya). Părintele Alexandru a slujit aproape întreaga viaţă în Biserica Botezului Domnului din satul Bigildino-Surka, dioceza Ryazan, începînd cu ziua hirotonirii sale în 2 martie 1857, alternînd anii de slujire preoţească în parohie cu îndeplinirea obligaţiilor sale ca profesor al legii lui Dumnezeu la şcoala din sat. Exemplul său de viaţă a influenţat existenţa fiilor săi, mai ales a lui Ioan, care s-a dovedit cel mai sensibil duhovniceşte dintre toţi. Tatăl era în viziunea lor figura radiantă a preotului paroh, plin de smerenie şi har.

Creşterea şi educarea preotului Ioan bazate pe tradiţiile de necontestat ale generaţiilor de preoţi îngemănate cu călăuzirea naturală a omului pe calea credinţei ortodoxe, au întrevăzut un drum clar al tânărului pe urmele tatălui său în slujirea preoţească. Studiile Părintelui Ioan (la început în cadrul Şcolii Teologice din Danky şi apoi la Seminarul Teologic Ryazan) s-au încununat nu numai cu succese remarcabile în învăţarea disciplinelor teologice dar şi cu exemplul de evlavie în credinţă demonstrată în vremuri nu tocmai renumite pentru trăirea duhovnicească şi morală.
Viitorul preot a absolvit cu succes seminarul în anul 1891. Luînd examenul de intrare la Academia Teologica din Sankt Petersburg, Ioan a devenit student la una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Rusia. În timpul studiilor la academie, Ioan şi-a format un drum clar către preoţia de parohie. Chiar din timpul studenţiei Părintele Ioan a combinat posibilitatea de a sluji ca preot de parohie cu activitatea de misionar, pe care o considera întruchiparea ideală a unui preot ortodox. După absolvirea academiei în 1895 cu distincţia unui student adevărat, Ioan a fost trimis la Dioceza Insulelor Aleutine şi Alaskăi conform dorinţei sale aprinse de a sluji ca misionar.

Curând după casatoria sa cu Alexandra Chernisheva, sosirea lui în America protestantă a însemnat şocul tangenţei cu o viaţă mult diferită de cea cu care era el obişnuit în Rusia Ortodoxă. Aflat pentru prima data în SUA, părintele a ajuns în New York, un oraş hiper-monden faţă de oraşele ruseşti ortodoxe. Deşi nu stăpânea încă limba engleză, părintele s-a adaptat destul de repede la viaţa americană necunoscută pentru el până atunci, fără prea mari complicaţii psihologice sau de altă natură, primind ajutor din partea comunităţii ortodoxe new-yorkeze, destul de modestă ca număr la acea vreme. Trebuie subliniat faptul că viaţa Bisericii în Dioceza Alaska şi I-le Aleutine era foarte diferită de viaţa în celelalte părţi ale ţării, care pe cât era de întinsă geografic pe atât era de săracă în preoţi. Dar misionarismul ortodox rus exista deja de aproape o sută de ani în California de Nord, în Insulele Aleutine şi Alaska, viaţa bisericii fiind condusă prin cumulul unor parohii destul de numeroase, cu resurse financiare semnificative. După mai multe generaţii în America, parohiile s-au acomodat la noua lor viaţă pe pământ străin. Însă viaţa ortodoxă din restul ţării era doar în fază incipientă. Era necesară o activitate de înduhovnicire serioasă din partea clerului pentru a “creşte” parohii ortodoxe normale în pădurea de ramificări multiconfesionale a unei populaţii multinaţionale. Tocmai pentru această parte a diocezei a fost destinat părintele Ioan, din ziua hirotonirii sale ca preot în 27 august 1895, de către Episcopul Alaskăi şi Insulelor Aleutine, Preasfinţitul Nicolae.

Începutul activităţii sale ca preot slujitor de parohie a fost marcată prin înfiinţarea unei parohii ortodoxe în Chicago în 1892 de Episcopul Nicolae. Numit ca preot paroh la catedrala Sf. Vladimir din Chicago în 1895 din ordinul Sfântului Sinod, Părintele Ioan s-a lovit de o viaţă de parohie mult diferită de cea a parohiilor ortodoxe din Rusia, care erau organizate şi înrădăcinate în tradiţii vechi de secole.

Fiind o insulă îndepărtată cu viaţă creştin-ortodoxă, la sute de mile distanţă de celelalte parohii ortodoxe disparate pe teritoriul nord-american, Bisericile Sf. Vladimir din Chicago şi Trei Ierarhi din Streator la care era afiliată, aveau nevoie de eforturi eroice din partea tânărului părinte Ioan pentru a le putea stabiliza aşa cum trebuie. După aproape trei ani de la înfiinţare, parohia încă nu şi-a câştigat statutul de parohie complet stabilizată.

Slujind la parohia din Chicago şi Streator, mică şi formată din enoriaşi de diferite naţii, părintele a crescut aceşti oameni în credinţa ortodoxă, care nu erau decât nişte imigranţi săraci, nefiind sprijinit în munca sa de o comunitate bine închegată, cu suficiente resurse materiale.

Într-un articol publicat în decembrie 1898, Părintele Ioan a descris foarte expresiv comunitatea parohială din Chicago-Streator, astfel: Parohia Ortodoxă a Bisericii Sf. Vladimir din Chicago este formată dintr-un număr mic de ruşi originari, din slavi galici şi unguri, arabi, bulgari şi aravieni. Majoritatea enoriaşilor sunt muncitori care-şi câştigă existenţa nu departe de casă, în suburbiile oraşului. La această parohie mai este afiliată şi Biserica Trei Ierarhi din oraşul Streator. Acesta împreună cu orăselul Kengley se află la 94 mile de Chicago şi sunt renumite pentru minele lor de cărbune. Parohia ortodoxă de acolo este formată din slovacii care muncesc acolo şi au fost convertiţi de la Uniaţi.

Prin caracterul său unic, comunitatea de enoriaşi ai parohiei Chicago-Streator cerea din partea părintelui Ioan o combinaţie abilă de calităţi pastoral-liturgice şi misionare totodată, care i-ar permite nu numai să stabilizeze spiritual şi administrativ parohia, dar şi să mărească continuu numărul enoriaşilor prin convertiri şi prin atragerea la ortodoxie a locuitorilor creştini diversificaţi etnic din Illinois. Chiar din primii trei ani ai slujirii sale, părintele Ioan a adăugat la numărul enoriaşilor săi 86 de uniaţi şi cinci catolici, ajungînd la un număr de enoriaşi permanenţi de 215 bărbaţi în Chicago şi 88 în Streator. Mai existau şi două şcoli de religie active, afiliate la parohii, cu mai mult de 20 de elevi înscrişi, aşa numitele şcoli de duminică, cu cursuri în zilele de duminică de-a lungul anului şcolar şi cursuri de zi în timpul vacanţelor.

În activitatea sa, părintele Ioan a continuat să promoveze cele mai bune tradiţii ortodoxe ruse în America de Nord, organizînd frăţii pe lângă cele două biserici din Chicago şi Streator, a căror scop principal era întrajutorarea enoriaşilor pe baza unui program social şi material de sprijin reciproc, ca membre ale Societăţii Ortodoxe de Ajutor Reciproc. Cu toată munca laborioasă pe care o desfăşura în parohie, părintele Ioan nu-şi neglija nici responsabilităţile importante ale diocezei care-i reveneau.  Astfel, în 1 aprilie 1897 părintele Ioan a fost ales membru al Comisiei de Cenzori nou constituite pe lângă Dioceza din Alaska şi I-le Aleutine, pentru a revizui texte în limbile rusă, ucrainiană şi engleză. În 22 mai 1899, părintele a fost ales preşedinte al Comitetului de conducere al Societăţii de Ajutor Reciproc, prin decretul Episcopului Tihon al Alaskăi şi Aleuţilor, de curând sosit în eparhie.

Răsplata pentru munca complexă desfăşurată de Părintele Ioan nu s-a lăsat mult aşteptată. După primul an de slujire preotul a primit înalte distincţii preoţeşti din partea Preasfinţitului Episcop Nicolae.

Unul din principalele obstacole în desfăşurarea normală a ciclului liturgic la parohia Chicago-Streator era specificul clădirilor, nepotrivite pentru derularea activităţii în biserică. Biserica Sf. Vladimir din Chicago ocupa o parte dintr-o clădire închiriată în sud-vestul oraşului. La parterul casei biserica era separată printr-un perete de bucătăria şi camera unui chiriaş, iar la etaj erau mai multe camere mici unde locuia părintele cu familia sa şi cantorul bisericii.  Biserica Trei Ierarhi din Streator găzduia holul secţiunii ruse a Expoziţiei Mondiale din Chicago.

Însă soluţia pentru rezolvarea problemelor vieţii parohiei părintelui Ioan a venit în 30 noiembrie 1898, odată cu numirea Episcopului Tihon, viitorul Patriarh al Moscovei, în fruntea Diocezei din Alaska şi Insulele Aleutine.

Îndeplinindu-ţi cu râvnă obligaţiile ierarhice, Episcopul Tihon a reuşit încă din primele luni ale numirii sale în fruntea diocezei, să viziteze aproape toate parohiile ortodoxe împrăştiate în vastul teritoriu al Alaskăi şi I-lor Aleutine, cu scopul de a se familiariza cu nevoile principale ale clerului acestei diocese.

Ajungînd pentru prima dată în Chicago în 28 aprilie 1899, Episcopul Tihon i-a binecuvântat pe Părintele Ioan şi pe enoriaşii săi. În ziua următoare a şi inspectat un loc de pământ potrivit pentru ridicarea noii biserici atât de necesară pentru parohia din Chicago. În 30 aprilie episcopul a vizitat Biserica Trei ierarhi din Streator şi a condus slujba de priveghere de la Biserica Sf. Valdimir din Chicago. A doua zi, după Sfânta Liturghie, a aprobat procesul-verbal al şedinţei comitetului întrunit pentru aprobarea construcţiei bisericii din Chicago, comitet prezidat de Părintele Ioan.

Dar resursele financiare limitate ale parohiei Chicago-Streator şi enoriaşilor care erau mai degrabă săraci, nu i-au permis părintelui Ioan să înceapă prea curând construcţia. Simţind dorul de casă, părintele a hotărât să viziteze Rusia sa Ortodoxă, cu aprobare din partea episcopului, după cinci ani de înstrăinare în America.

Cu gândul la nevoile parohiei care i s-a încredinţat, părintele a hotărât ca în perioada vacanţei din 15 ianuarie până în 15 mai 1900, să strângă bani în Rusia ca să poată porni construcţia noii biserici precum şi al unui cimitir ortodox în oraş. Având succes la donaţii, imediat după întoarcerea sa în America a început construcţia. În 31 martie 1902 Episcopul Tihon a condus slujba de sfinţire a fundaţiei bisericii.

Mânat de harul divin şi cu un simţ practic foarte dezvoltat, Părintele Ioan a reuşit să finalizeze construcţia bisericii în anul 1903, cu un cost total de 50.000 de dolari, bani mulţi la acea vreme.

Sfinţirea noii biserici cu hramul Sfintei Treimi a fost făcută de Episcopul Tihon, o adevărată sărbătoare pentru dioceza ortodoxă rusă din America de Nord.  Peste doi ani, la sărbătorirea celor zece ani de slujire a Părintelui Ioan ca preot, cele mai multe felicitări i s-au adus pentru construcţia bisericii Sfânta Treime care a devenit una dintre cele mai faimoase biserici ortodoxe din America. “Acest an a fost plin de cele mai vii sentimente, unele dureroase, altele plăcute; un an de interminabile colectări de fonduri în Rusia, de nopţi nedormite, de nervi greu încercaţi şi multe neîmpliniri dar iată dovada grijii dumneavostră: o biserică ridicată prin truda mâinilor, cu aspectul magnific al unui templu ortodox rus care-şi ridică crucile strălucitoare în Chicago, izvorînd pacea şi dragostea adevărată în sufletele turmei!”

Pentru activitatea sa deosebită Părintele Ioan a primit Ordinul Sfânta Ana (clasa a III-a) în ziua de 6 mai 1903, prin recomandarea Episcopului Tihon.

În primii nuă ani de slujire, Părintele Ioan a fost singului părinte slujitor în parohia Chicago-Streator. În acelaşi timp, el a continuat  să participe activ la rezolvarea diferitelor probleme din viaţa diocezei nord-americane. În februarie 1904, Părintele Ioan a fost ales preşedinte al Comisiei de Cenzori de pe lângă Dioceza Alaskăi şi I-lor Aleutine, în cadrul căreia era deja membru de 7 ani. În iunie 1905, a fost un participant activ în pregătirea întâlnirilor clerului diocezei care s-au ţinut la Old Forge, sub îndrumarea Episcopului Tihon, unde s-a discutat organizarea primului Sinod al Diocezei din America de Nord şi I-le Aleutine, pentru prima dată în istorie. În atmosfera solemnă indusă de sesiunea Sinodului organizat în 20 iulie 1905, Părintele Ioan şi-a comemorat primii 10 ani de slujire preoţească. Data concretă a aniversării a fost 27 august.

În biserica Sf. Mihail din Old Forge, în prezenţa a numeroşi clerici din dioceză, în frunte cu Preasfinţitul (acum sfântul) Rafail, Episcopul Brooklyn-ului, Părintele Ioan a fost onorat cu o cruce de aur de pus în piept, iar cuvântul ce l-a pus înainte a oferit o descriere obiectivă a întregii activităţi pastorale a părintelui Ioan în America de Nord. “Direct de pe băncile seminarului, părăsind patria mamă, aţi venit în acest loc străin ca să vă consumaţi întregul suflu al tinereţii, toată forţa şi harul pentru acea grijă divină care vă caracterizează vocaţia. Vi s-a lăsat o moştenire grea: biserica din Chicago nu avea locul ei meritat, fiind încropită într-un spaţiu mizer dintr-o clădire umedă, aproape prăbuşită. Parohia, cu legăturile ei slab definite, era formată din oameni heterodocşi răsfiraţi prin oraş şi sfâşiaţi de fiarele sălbatice. Toate acestea ar fi putut duce un suflet tânăr la deznădejde dar sfinţia voastră aţi luat cu curaj pe umeri sarcina de a găsi scânteia în maldărul de gunoaie şi de a aprinde focul sfânt într-un grup mic de credincioşi! Lepădarea de sine v-a ajutat să nu băgaţi în seamă calamităţile, bolile, locuinţa sărăcăcioasă cu pereţi şubrezi şi podele sparte prin care băteau toate cele din afară, punînd în pericol sănătatea sfinţiei voastre şi a întregii familii. Copiii vi-au fost bolnavi, soţia la fel, iar reumatismul cronicizat părea să vă doboare nădejdea şi să vă sece toată energia. Vă mulţumim şi pentru o altă faptă mare care este o nestemată nepieritoare în cununa de laudă pentru cei zece ani de slujire preoţească, şi anume activitatea plină de sacrificii în funcţia de preşedinte al îndrăgitei noastre Societăţi de Binefacere, în funcţia de cenzor al tipografiei noastre misionare iluminătoare şi eforturile depuse pentru organizarea parohiilor din Madison – Illinois şi Hartshorne din Oklahoma. În completarea tributului adus sfinţiei voastre, dorim să amintim şi alte aspecte care accentuează valoarea muncii sfinţiei voastre şi a rezultatelor, implicit. Depărtarea parohiei din Chicago v-a rupt de fraţii d-voastră din America, deprivîndu-vă în toţi aceşti ani de şansa de a vă întâlni cu preoţii fraţi întru credinţă, fiindu-vă cenzurat  tocmai elementul care încoronează viaţa şi activitatea de misionar. Cât de dureroasă a putut fi această izolare pe care aţi simţit-o mai ales atunci când aţi fost nevoit să vă botezaţi propriii copii, în lipsa altori preoţi ortodocşi în apropiere… Fie ca această Sfântă Cruce să fie mărturie a iubirii noastre frăţeşti iar imaginea Mîntuitorului pe Cruce să vă dea puterea să înduraţi greutăţile, neplăcerile şi suferinţele care sunt iminente în viaţa unui preot misionar şi să vă încurajeze în munca sfinţiei voastre în numele Păstorului şi Dătătorului de Viaţă, Domnul Nostru Iisus Hristos.”

La mai puţin de un an de la aniversarea deceniului de slujire, cele mai înalte autorităţi bisericeşti i-au oferit Părintelui Ioan unul dintre cele mai prestigioase ordine bisericeşti care au încoronat merituoasele sale eforturi din cadrul diocezei Americii de Nord şi I-lor Aleutine. Prin ordinul Sfântul Sinod Părintele Ioan a fost ridicat la rangul de arhiepiscop în data de 6 mai 1906.

Acum începea o nouă eră în activitatea de slujire a părintelui Ioan. Ca unul dintre cei mai respectaţi arhiepiscopi din dioceză, fiind mult apreciat de Episcopul Tihon pentru activitatea sa pastorală deosebită, Părintele Ioan era din ce în ce mai mult implicat în rezolvarea celor mai presante probleme administrative ale diocezei. În mai 1906 părintele a fost numit protopop al New-York-ului şi Statelor Estice iar în februarie 1907 a fost unul dintre cei mai activi participanţi la primul Consiliu Ortodox Nord-American din Mayfield, unde s-a discutat problema convertirilor rapide care aveau loc în cadrul diocezei nord-americane şi aleutine de la greco-catolici la ortodoxia rusă din America, baza de mai târziu a bisericii ortodoxe din America.

În perioada 1903-1907, parohia Chicago-Streator, ridicată cu eforturile vieţuitorilor ei, a ajuns una din cele mai înfloritoare parohii episcopale, fiind angrenată într-un proces de funcţionare prin energia proprie. Dar oricât de satisfăcătoare au fost eforturile activităţii sale în America de Nord, Părintele Ioan avea un dor nestăvilit de ţara sa, pe care a revăzut-o pentru câteva luni de când venise în America. Pe lângă asta, dorind să dea o educaţie mult mai bună copiilor săi, părintele a luat în calcul posibilitatea de a se întoarce în ţara natală şi a-şi continua misiunea preoţească acolo. Ceea ce l-a impulsionat cel mai tare în decizia sa de a adresa o cerere de transfer în Rusia, a fost rugămintea stăruitoare a bătrânului său socru, preot la dioceza Sankt Petersburg, de a se reîntoarce pentru a prelua frâiele parohiei sale. În urma cererii sale părintele a fost eliberat din funcţia sa în cadrul diocezei nord-americane şi aleutine în 20 mai 1907, pregătindu-se pentru mutarea înapoi în Rusia. Însă cu o săptămână înainte de plecare, au primit o veste tragică de-acasă, prin care erau anunţaţi că tatăl Alexandrei murise.

În iulie 1907, după 12 ani de slujire la parohia Chicago-Streator, atât de dragă inimii sale, părintele Ioan s-a întors acasă, înfruntînd necunoscutul ce avea să-l trăiască în patria mamă, unde a rămas până la sfârşitul slujirii sale ca preot.

Întoarcerea sa în Rusia în vara anului 1907 a însemnat nu numai un nou început ca preot slujitor la dioceza Sankt Petersburg, de alftel cunoscută lui din timpul anilor studenţiei, ci şi provocarea aplicării cunoştinţelor sale păstoreşti, acumulate în America, în domeniul educaţiei teologice. Prin ordinul Consistoriului Bisericii Sankt Petersburg, în august 1907 Părintele Ioan a fost numit membru al clerului Catedralei Schimbării la Faţă din Neva iar din 15 august 1907 a început să predea Legea la gimnaziul de băieţi şi fete din Narva. Din ordinul şefului departamentului educaţional din S. Petersburg, intrat în vigoare în 20 octombrie 1907, P. Ioan a fost titularizat pe postul de profesor al Legii lui Dumnezeu în gimnaziul de băieţi (acest termen vine din lb. rusă şi se referă la întreaga învăţătură ortodoxă) fiind angajat şi ca profesor pentru aceeaşi materie la gimnaziul de fete din Narva, ceea ce a devenit centrul slujirii sale bisericeşti pentru următorii nouă ani din viaţă.

Viaţa simplă şi provincială din Neva, cu mai puţin de jumătate din populaţie ortodoxă rusă, îi amintea într-o oarecare măsură Părintelui Ioan de viaţa pe care a dus-o în America, unde a avut de a face cu influenţele heterodoxe. Cu toate acestea, activitatea sa ca profesor al Legii Domnului în două gimnazii în care prevalau indubitabil elementrul cultural rus şi etosul religios ortodox, îi inducea părintelui un sentiment familiar din copilărie, acela de a respira aerul unei vieţi ortodoxe ruse.

În acei ani, cumulul de ore în clasă era de 16 pe săptămână la şcoala de băieţi şi 10 la cea de fete, ceea ce îl solicita mult, avînd în vedere diferenţa claselor în care preda subiectul foarte vast al Legii lui Dumnezeu, pentru care profesorul trebuia să cunoască variatele probleme atât din punct de vedere teologic cât şi social contemporan. Pe cât cei 12 ani de slujire preoţească în parohia Chicago-Streator l-au transformat pe Părintele Ioan într-unul dintre cei mai respectaţi păstori din dioceză, pe atât ce 9 ani ca profesor al Legii lui Dumnezeu (de altfel, fără evenimente spectaculoase dar concentrate pe iluminarea spirituală imparţială) l-au făcut pe Părintele Ioan cel mai practic profesor teolog şi cel mai erudit predicator ortodox.  După numai cinci ani de predare a Legii Divine în şcolile din Neva, Părintelui Ioan i-a fost înmânat ordinul Sf. Ana (Clasa a II-a) în 6 mai 1912, iar după patru ani, realizările părintelui în domeniul educaţiei teologice au fost recunoscute prin Ordinul Sf. Vladimir (Clasa a IV-a). Alăturat celorlalte numeroase distincţii de stat şi clerice, acest ordin al Sf. Vladimir i-a conferit merituosului arhipărinte dreptul la titlul de nobilitate.

Succesele răsunătoare ale Părintelui Ioan în activitatea de profesor au fost încununate de satisfacţia pe care acesta o avea la gândul că toţi cei patru fii ai săi au putut beneficia din plin de călăuzirea sa spirituală pe toată perioada cât au fost elevi la gimnaziul din Neva.

Cu toate acestea, alături de avantajele de necontestat pe care i le-a adus această nouă perioadă de slujire pastorală Părintelui Ioan, după întoarcerea sa pe pământul strămoşesc după ani buni de absenţă, exista încă un motiv care nu putea decât să împovăreze inima unui preot adevărat cum a fost părintele Ioan toată viaţa lui. Fiind ataşat doar prin aspiraţii la Catedrala Schimbării la Faţă fără să fie membru efectiv al personalului cleric, datorită prestaţiei sale ca profesor la şcoală, Părintele Ioan a fost frustrat nu numai de postul de conducere a catedralei dar şi de posibilitatea participării sale la viaţa parohială a catedralei din Narva. Abia în noiembrie  1916, prin hotărârea Consistoriului Bisericesc din S. Petersburg părintele Ioan a fost numit al doilea preot paroh în postul care era atunci liber la Catedrala Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo, împlinindu-şi dorinţa de a redeveni preot paroh la el acasă.

Tsarskoye Selo, devenit intruchiparea unei epoci întregi din istoria culturii ruse, îmbina armonios calităţile unui oraş provincial liniştit cu cele ale unei capitale răsunătoare cum era S. Petersburg. Catedrala Sf. Ecaterina avea locul ei special în oraş, fiind cea mai mare dintre multele biserici parohiale majoritatea aparţinătoare curţii imperiale şi armatei. Devenind membru al clerului catedralei şi mutîndu-se cu soţia şi cei cinci copii acolo (cel mai mare dintre fii, Vladimir, era în armată la acea vreme), Părintele Ioan a primit în sfârşit mult visata şansă de a fi din nou activ ca preot paroh la una din bisericile cele mai vestite din dioceza S. Petersburg. Primit cu căldură şi reverenţă de turma bisericii Sf. Ecaterina, încă din primele luni, părintele, ca slujitor minunat al Sfintei Liturghii dar şi ca predicator erudit şi elocvent, a adunat sub cupola Catedralei Sf. Ecaterina ortodocşi din tot oraşul Tsarskoye Selo.

Părea ca un astfel de început promiţător de care se bucura părintele să îi asigure un viitor de succes în slujirea preoţească. Însă odată cu izbucnirea Revoluţiei din Februarie în Petrograd la doar trei luni de la începerea activităţii sale la catedrală, oraşul a intrat încetul cu încetul în curentul înşelător al evenimentelor revoluţionare.

Revoltele soldaţilor de la sediile militare din Tsarskoye Selo din primele zile ale revoluţiei şi arestarea familiei regale la palatul Alexandrovsky pe o perioadă de mai multe luni, au atras atenţia unor elemente revoluţionare extremiste. Aceste cercuri au antrenat ţara către un război civil şi în cele din urmă către o completă scindare politică internă, a cărei început a fost marcat de participarea Rusiei la măcelul din Primul Război Mondial. Evoluţia evenimentelor au schimbat treptat atmosfera paşnică a oraşului Tsarskoye Selo, distrăgînd atenţia locuitorilor de la îndeplinirea îndatoririi zilnice de creştin. Dar şi în acele luni tulburătoare mesajul Părintelui Ioan continua să se facă auzit din amvonul Catedralei Sf. Ecaterina, în încercarea de a trezi sentimentele de reconciliere în sufletele creştinilor ortodocşi din Tsarskoye Selo, chemîndu-i la o percepţie duhovnicească a vieţii lor sufleteşti, care i-ar ajuta mult la înţelegerea schimbărilor contradictorii care aveau loc în Rusia.

În octombrie 1917 după mai multe zile de la acapararea puterii de către bolşevici în Petrograd, efectele s-au resimţit şi în orăşelul Tsarskoye Selo. În încercarea de a scoate din oraş trupele Gen. Paul Krasnov Cossack, încă loiale Guvernului Provizoriu, grupurile Armatei Roşii (formate din soldaţi şi marinari acoliţi ai bolşevicilor) veneau dinspre Petrograd. În dimineaţa de 30 octombrie 1917, orpindu-se la intrarea în oraş, forţele bolşevice au atacat cu artileria oraşul Tsarskoye Selo. Locuitorii de aici, ca şi cei din întreaga Rusie, încă nu înţelegeau că ţara lor se afla în pragul unui război civil. În tumultul creat, oamenii alergau la bisericile ortodoxe, inclusiv la Sf. Ecaterina, sperînd să găsească liniştea în rugăciuni şi slujbe, precum şi în predicile preoţilor direct legate de tragicele evenimente. Tot clerul bisericii Sf. Ecaterina a răspuns prompt la nevoile duhovniceşti ale locuitorilor oraşului. Sub turlele bisericii înţesate de creştini s-a făcut auzită o predică specială pentru susţinerea ideii de stopare a războiului civil. Mai târziu, protopopul catedralei, arhiepiscopul N. Smirnov, împreună cu alţi doi preoţi, Părinţii Ioan şi Steven Fokko, au hotărât să organizeze o procesiune sfântă în oraş, cu rugăciuni fierbinţi pentru încetarea fratricidului.

Timp de mai multe zile, ziarul Mesagerul Social al Tuturor Bisericilor Ruseşti, a publicat declarţia unui corespondent al unui ziar din Petrograd, care descria evenimentele astfel: “Procesiunea Sfântă a trebuit să-şi schimbe cursul iniţial datorită unor bombardamente şi, deşi necunoscută schimbarea de către locuitori, prezenţa a fost covârşitoare. Plânsul şi lamentările femeilor şi copiilor înecau cuvintele rugăciunii pentru pace. Doi preoţi au predicat în timpul procesiunii, chemînd oamenii la păstrarea calmului în încercările ce aveau să vină. Am înţeles foarte clar că mesajul preoţilor nu au avut absolut nici o tentă politică.”

“Procesiunea a continuat. Amurgul s-a transformat în întuneric iar lumânările pâlpâiau în mâinile credincioşilor. Toată lume cânta.”

“În acel moment trupele lui Cossack se retrăgeau din oraş. Preoţii au fost informaţi de acest lucru şi au fost întrebaţi dacă nu e momentul să se înceteze rugăciunea, la care preoţii au răspuns: “Ne vom face datoria până la capăt”. “Aceştia au plecat de la noi iar cei care vin sunt fraţii noştri. Ce rău ne pot ei face?”

Pentru a preveni luptele de stradă în oraşul Tsarskoye Selo, comandamentul Cossack continua retragerea trupelor din oraş în noaptea de 30 octombrie iar în dimineaţa următoare forţele bolşevice au intrat în Tsarskoye Selo, fără a li se opune cineva. Unul din martorii anonimi ai urmărilor acelor evenimente tragice a trimis o scrisoare Preasfinţitului Arhipărinte din S. Petersburg, părintele Ornatsky, care el însuşi a fost destinat să îndure mucenicia din mâinile autorităţilor păgâne. Autorul scrisorii vorbea simplu dar profund despre patimile Părintelui Ioan, astfel: “Ieri, în 31 octombrie, când bolşevicii au intrat în Tsarskoye Selo cu Armata Roşie, au început să percheziţioneze casele ofiţerilor militari, făcînd arestări. Părintele Ioan (Alexandrovich Kochurov) a fost luat şi dus la marginea oraşului, la Catedrala Sf. Teodor, unde a fost asasinat pentru simplul fapt că organizatorii procesiunii sfinte se presupune că s-au rugat pentru victoria armatelor lui Cossack, ceea nu era nicidecum adevărat. Ceilalţi proţi au fost eliberaţi ieri seară. Astfel s-a născut încă un mucenic pentru Credinţa în Hristos. Decedatul, chiar nefiind de mult timp în oraş, a câştigat dragostea adevărată a tuturor, mulţi creştini venind să-i asculte predicile.”

Jurnalistul din Petrograd a reconstruit imaginea terifiantă a martirizării Părintelui Ioan, prezentînd următoarele detalii: “Preoţii au fost prinşi şi trimişi la sediul Consiliului Muncitorilor şi Reprezentanţilor Soldaţilor. Unul din ei, Preotul Ioan a încercat să protesteze şi să clarifice situaţia. A fost lovit de mai multe ori peste faţă. În ţipete şi vociferări mulţimea agitată l-a mutat pe preot la aerodromul din Tsarskoye Selo. Acolo s-a tras asupra preotului nejutorat. Acesta a căzut doborât, sângele ţâşnindu-i peste sutană. Moartea însă nu l-a luat pe loc. A fost tras de păr şi cineva din mulţime a strigat: “Terminaţi-l ca pe un câine.” În dimineaţa următoare trupul a fost dus la spitalul palatului. Conform ziarului “Problema poporului”, şeful statului Duma împreună cu un membru au văzut trupul preotului dar crucea din piept deja dispăruse….”

Aceste împrejurări ale morţii de martir a Părintelui Ioan, aşa cum le-a prezentat ziaristul, capătă o semnificaţie spirituală specială dacă le punem pe fundalul unor cuvinte rostite cândva de însuşi părintele cu 12 ani înainte de moartea sa, care se dovedesc a fi profetice. În îndepărtata America, la aniversarea deceniului de slujire preoţească misionară, când i s-a înmânat crucea de aur pentru piept, a spus cu patos următoarele: “Sărut această Sfântă Cruce, un cadou al iubirii voastre frăţeşti pentru mine. Nu vreau să devin patetic spunînd acum că nu voiesc să mă despart de ea nici în mormânt. Aceasta ar suna foarte grandios dar trebuie să recunosc că nu ar fi locul ei într-un mormânt. Ea trebuie să rămână pe pământ, pentru copiii mei, pentru posteritate, ca o moştenire sfântă de familie şi ca dovadă clară că frăţia şi prietenia sunt cele mai sfinte lucruri de pe pământ. ….”

Cu acest cuvânt, părintele şi-a exprimat mulţumirea faţă de colegii săi şi faţă de enoriaşi, fără să bănuiască faptul că această rugăciune despre frăţie şi prietenie se va face auzită de ruşii ortodocşi într-un moment în care dragostea şi iertarea abia mai existau în Rusia rănită, atrăgînd ura nemiloasă a apostaţilor asupra sa, care i-au luat viaţa pământească şi i-au furat sfânta cruce din piept, fără să-i poată însă lua cununa biruinţei pentru mucenicia de creştin ortodox suferită.

La începutul lui noiembrie 1917, puterea bolşevică nu a putut menţine controlul nici măcar asupra suburbiilor Petrogradului, continuînd starea de teroare la nivel de stat. Deci, într-o societate terorizată şi oripilată, oamenii au cerut să se facă investigaţii despre execuţia acestui preot ortodox rus. Autorităţile au încercat să ducă la bun sfârşit ancheta dar bolşevicii i-au pus capăt, înainte să se poată descoperi criminalii Păprintelui Ioan. Pentru viaţa bisericească rusă moartea acestui preot mucenic a avut o semnificaţie deosebită, trezind reacţii duhovniceşti în inimile majorităţii laice, clerice şi ierarhice din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Slujba de înmormântare şi depunerea trupului în cripta Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo s-a făcut într-o atmosferă şocantă, de durere şi nepuţinţă. Preasfinţitul Beniamin, Mitropolitul Petrogradului, viitorul sfânt mucenic, se afla la Sinodul Ecumenic din Rusia care se ţinea în Moscova. La câteva zile de la înmormântare, conducerea diocezei Petrogradului a publicat cu binecuvântarea Mitropolitului Beniamin, următorul anunţ în ziarul Mesagerul Tuturor Bisericilor Ruse:

“Miercuri, 8 noiembrie, a noua zi de la moartea Părintelui Ioan Kochurov care a fost ucis în 31 octombrie în oraşul Tsarskoye Selo, se va ţine slujba ierarhică de pomenire la Catedrala Maicii Domnului de la Kazan, la orele 3,00 p.m., în eterna amintire a celui care a fost Arhipreotul Ioan şi a tuturor creştinilor ortodocşi care au pierit în conflictul civil din acele zile. Preoţii care nu au slujbe în acea zi sunt invitaţi să ia parte la slujba de pomenire. Îmbrăcămintea se cere albă.”

“Curând după această slujbă oficiată la Catedrala Maicii Domnului din Kazan, consiliul Episcopal din Petrograd a publicat o proclamaţie adresată “Preoţilor şi Consiliilor Parohiale din Episcopia Petrogradului”, sub forma primei recunoaşteri oficiale a caracterului martiric al morţii Părintelui Ioan, făcută în numele Bisericii, dar şi a primei declaraţii din partea Bisericii de sprijinire a familiilor de clerici ai căror membri au fost persecutaţi şi asasinaţi de păgânii din Rusia. Prin acest document remarcabil de istorie bisericească, elocvent şi smerit în faţa anticipatelor persecuţii viitoare din cadrul bisericii, îmbibat cu reală durere în suflet pentru familia răvăşită a Părintelui Ioan, conducerea diocezei Petrogradului şi-a exprimat indignarea faţă de moartea primului sfânt martir din cadrul diocezei.

“Iubiţi fraţi,” aşa începea declaraţia consiliului Episcopal din Petrograd, “În 31 octombrie a acestui an, oraşul Tsarskoye Selo a fost martorul muceniciei unuia din păstorii buni ai episcopiei  Petrogradului, Arhipreotul catedralei locale, Ioan Alexandrovich Kochurov.  Fără să aibă vreo vină sau ceva să i se reproşeze, acesta a fost luat din casă, dus la suburbia oraşului şi împuşcat în câmp deschis de mulţimea îndrăcită…..”

“Consiliul Episcopal din Petrograd a primit această veste cu profundă îndurerare; durerea este amplificată şi de realitatea că, prin dispariţia arhipreotului, în urma sa a rămas o familie din 6 membri, care nu mai au nici un sprijin, nu au hrană, adăpost sau alte mijloace de subzistenţă.”

“Dumnezeu este Judecătorul celor răi care au curmat violent o viaţă înfloritoare. Chiar dacă au fugit nepedepsiţi de mâna omului, nu vor putea scăpa niciodată de judecata lui Dumnezeu. Dar datoria noastră este să ne rugăm acum pentru liniştea acestui suflet nevinovat şi cu toată dragostea pe care o avem să încercăm să vindecăm rana adâncă lăsată în inimile săracilor membri ai familiei martirului. Obligaţia episcopiei şi preoţilor ei este de a asigura acestei familii condiţii materiale decente de viaţă, de a o întreţine şi de a asigura o educaţie potrivită copiilor ei.”

“Consiliul Bisericii episcopale, mişcată de cele mai sensibile sentimente, apelează la preoţi, consilii parohiale şi la toţi credincioşii cu dare de mână să ajute în numele Iubirii lui Hristos, această familie săracă, cu cât poate fiecare, pentru că nevoia este mare şi timpul este acum!”

“. . . Martiriul său este pentru fiecare dintre noi, o amintire vie şi un avertisment permanent. De aceea trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Ca să prevenim aceste situaţii fără ieşire, cum este cea de acum, trebuie să ne pregătim pentru vremurile de nevoie şi să strângem un fond special pentru preoţii nevoiaşi, persecutaţi şi fără sprijin.”

“…Consiliul Bisericesc al Diocezei speră să găsească mijloace de a strânge aceste fonduri, menite să şteargă lacrimile orfanilor nefericiţi şi să punem început bun pentru întrajutorarea fraţilor noştri nevoiaşi …”. “A fulgerat, acum e momentul să ne facem Sfânta Cruce!”

În vizitele sale obişnuite la episcopie în perioada Consiliului Tuturor Bisericilor Ruseşti care se ţine în Moscova, Mitropolitul Beniamin a slujit Sfânta Liturghie în 26 Noiembrie, la praznicul de hram al Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo. “Sfânta Liturghie s-a încheiat cu o disertaţie fierbinte din partea ierarhului, în care a apelat la unitate, iubire şi frăţie din partea enoriaşilor”, scria un corespondent al publicaţiei Mesagerul Tuturor Bisericilor Ruseşti. “Mitropolitul a mai vorbit despre teribila moarte a preotului iubit de la biserica locală, părintele Ioan Kochurov. El a subliniat că, deşi tragic, evenimentul a fost şi un prilej de reconciliere, prin viaţa pe care şi-a închinat-o lui Dumnezeu, dînd exemplu de mucenicie.” Mesajul a sensibilizat până la lacrimi oamenii prezenţi. De la Sf. Liturghie s-a mers la mormântul părintelui din catedrală, după care mitropolitul s-a întâlnit cu familia îndurerată la casa parohială.

Astfel, pentru a doua oară, de această dată prin gura unui ierarh episcopal, care l-a pomenit pe preotul ucis, Biserica Ortodoxă Rusă a prezentat moartea Preotului Ioan ca martiriu.

Preasfinţitul Patriarh Tihon îl cunoştea bine Părintele Ioan de pe vremea când au lucrat împreună în dioceza Americii de Nord şi I-lor Aleutine. Astfel, patriarhul a trimis o scrisoare de condoleanţe Alexandrei Kochurova, văduva părintelui decedat.

La exact cinci luni de la moartea Părintelui Ioan, în 31 martie 1918, dată la care preoţii ucişi cunoscuţi Sfântului Sinod ajunseră deja la 15, la Biserica Seminarului Teologic din Moscova s-a oficiat prima Liturghie de Pomenire a Noilor Ieromartiri şi Martiri ai sec. XX din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, de către Preasfinţitul Tihon, alţi patru ierarhi, zece arhimandriţi şi protoprezbiteri.

În timpul slujbei de pomenire, la rugăciunea pentru adormirea robilor lui Dumnezeu care au pierit pentru credinţa lor în biserica ortodoxă, după pomenirea primului ierarh ucis, Mitropolitul Vladimir, a fost pomenit primul arhipreot ucis, şi anume Părintele Ioan Kochurov, care prin moartea sa pătimitoare deschide galeria Noilor Mucenici Ruşi ai sec. al XX-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

nov.
1
lun
Sf. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, din Asia
nov. 1 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, din Asia</span>

Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian[1], cei din Asia • Sf. Ap. Neria şi sora sa • Sf. Sf. Mc. Orontie, primul episcop de Lecce, în Puglia, sub Nero (66) şi Sf. Sf. Mc. Fortunat, nepotul său, al doilea episcop de Lecce (70) • Sf. Mc. Benignie, apostol al Bourgogniei, în Franţa (sec. II) • Sf. Ier. Austromonie (Austromoine), episcop de Clermont, în Franţa (300) • Sf. Maria, sclava senatorului roman Tertulius, care a mărturisit credinţa sub Diocleţian • Sf. Mc. Chiriena, din Tars, şi Iuliana, din cetatea rosonilor (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Ioan, episcopul, şi Iacov, preotul, din Persia (304) • Sf. Ier. Marcel, episcopul Parisului (430) • Sf. Mc. Ermenenghilda, fiul regelui goţilor (586) • Sf. Maturinie (Mathurin), tămăduitorul, preot de la Sens, în Franţa • Sf. Cuv. Cadfanie (Cadfan), stareţ în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Severin, pustnicul, de la Tivoli, în Lazio (699) • Sf. Mc. Chesarie, Dasie şi cei 5 împreună cu dânșii, din Damasc (sec. VII) • Sf. Nicolae Imnograful. din Georgia (1308) • Sf. Cuv. David, nevoitor în insula Evia (Eubeea) (sec. XVI) • Sf. Cuv. Mc. Iacov cel Nou şi cei împreună cu dânsul: Iacov, diaconul, şi Dionisie, monahul (1520) • Sf. Nouă Mc. Elena, din Sinope (Sinop), Turcia (sec. XVIII) • Sf. Sf. Noi Mc. Teodor şi Alexandru, preoţii (1918), Serghie, arhiepiscopul de Eteţ, Alexandru, protoiereul, şi Dimitrie, preotul, din Rusia (1937).

[1] Sfinții Mucenici au font îngropați împreună în cetatea Cirului, aproape de Antiohia, locul muceniciei lor, și au fost cinstiți ca tămăduitori îndată după moartea lor. Astfel, conform tradiției, Teodoret, Episcopul Cirului (393-457), a dăruit părticele din moaștele lor numeroaselor biserici ridicate în cinstea lor în Ierusalim, în Egipt și în Mesopotamia. La Roma au fost aduse moaștele Sfinților Cosma și Damian, în bazilica închinată lor de către papa Felix al IV-lea (526-530), iar astăzi pot fi cinstite în cripta de sub altarul principal.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor si facatorilor de minuni fara de arginti Cosma si Damian, fiii Teodotei celei din Asia.

Sfinţii Făcători de Minuni şi Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian împreună cu mama lor Teodota erau din Asia Mică (după unii, din Mesopotamia). Tatăl lor care era necredincios a murit când ei erau încă copii. Mama i-a crescut în evlavia creştină. Prin exemplul vieţii ei şi prin citirea cărţilor sfinte, Sf. Teodota a păstrat puritatea vieţii copiilor ei prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu, ajutîndu-i să devină bărbaţi virtuoşi şi drepţi. Educaţi şi formaţi ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Ei vindecau chiar şi animale. Din iubire curată faţă de Domnul şi faţă de semeni ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectînd porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: “În dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10:8). Faima Sf. Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea şi oamenii i-au numit doctori fără de arginţi.

Odată, sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat perfect sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătîndu-i trei ouă şi zicînd: “Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” Auzind numele Sf. Treimi doctorul fără de arginţi nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma întâmplarea, s-a întristat crezînd că făcînd aceasta fratele său a încălcat porunca.

Pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Sf. Damian s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care “doctorii” au vindecat-o şi care glăsuind cu voce omenească le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia). După moartea lor s-au înfăptuit multe minuni.

În Thereman, aproape de biserica Sfinţilor Cosma şi Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsîndu-şi femeia singură pentru o perioadă destul de lungă de timp. Înainte să plece el s-a rugat la biserica “doctorilor fără de arginţi” să aibă grijă de nevasta lui. Dar vrăjmaşul omului a luat chipul prietenului lui Malchus uneltind uciderea femeii. El i s-a arătat femeii spunîndu-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia şi să o ducă acolo unde era el. Crezîndu-l, ea s-a dus cu el şi când au ajuns într-un loc pustiu vrajmaşul a vrut să o omoare. Văzînd pericolul care o păştea, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute.

Atunci au apărut doi bărbaţi înfricoşători care l-au alungat pe diavol şi acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă unde ajungînd ei, ea s-a închinat şi i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulţumi toată viaţa. Ei au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, după care s-au făcut nevăzuţi.

Tremurînd de uimire şi bucurie, ea a povestit la toată lumea minunea şi a mers la icoana binefăcătorilor ei rugîndu-se şi mulţumind lui Dumnezeu. De atunci, cei doi sfinţi sunt consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătătorii de armonie în viaţa soţilor. Sărbătorirea lor se face până şi în Rusia din vremuri străvechi.

Sfinţii Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian din Asia Mică nu trebuie confundaţi cu Sfinţii Cosma şi Damian din Roma (prăznuiţi la 1 iulie) sau cu Sfinţii fără de Arginţi din Arabia (prăznuiţi la 17 octombrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei Chiriena si Iuliana.

Acestea au patimit pe vremea împaratului Maximian. Si era Chiriena de la Tars, din eparhia Ciliciei, iar Iuliana era din cetatea rosonilor. Deci fiind prinse si constrânse de guvernatorul Marchian, nu s-au lepadat de Hristos. Pentru aceea Chirienei i-au ras capul si ostasii fara de omenie o purtau despuiata prin cetatea Tarsului, înconjurând-o de patru ori. Si aducând-o la cetatea rosonilor, au aruncat-o în foc cu Sfânta Iuliana. Si asa si-au savârsit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Chesarie, Dasie si a altor cinci.

Acesti sfinti fiind prinsi la Damasc si cercetati cu felurite chinuri, mai pe urma si-au primit moartea prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfintii sfintitii Mucenici Ioan episcopul si Iacov preotul.

Acestia au fost pe vremea lui Savorie împaratul persilor, învatând cuvântul credintei si îndemnând pe multi la dreapta credinta. Au fost prinsi de slugile împaratului si, chinuindu-i cu multe feluri de chinuri, si-au luat sfârsitul prin sabie, dându-si sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Erminingheld.

Acesta s-a nascut din tata ce se chema Liuvingheld, regele gotilor celor mai dinlauntru, care cu tot neamul lui era arian. Deci învatându-se dreapta credinta de la Leandru episcop ortodox si mâniindu-se tatal sau pentru aceasta, îl lua si cu bine si cu rau în toate zilele, iar sfântul era neschimbat si nebiruit. Pentru care lucru întâi l-a lipsit tatal sau de mostenirea împarateasca si, legându-i mâinile si picioarele, l-a închis într-o temnita întunecata. Deci fiind Praznicul Pastilor, a trimis tatal sau pe popa cel arienesc sa-l ispiteasca sa se plece sa-l cuminece cu tainele arienesti; dar el nu s-a plecat, ci, scârbindu-se, l-a gonit. Fiind înstiintat de aceasta Liuvingheld, tatal lui cel mai înrautatit decât fiarele, a poruncit sa-i taie capul acolo în temnita, unde se afla legat. Si dupa ce i-au taiat capul, s-au pogorât cântari si versuri îngeresti împrejurul trupului fericitului, împreuna cu faclii, care, minune înfricosatoare, a pornit pe toti credinciosii spre frica lui Dumnezeu, iar pe ucigas l-a înspaimântat si l-a tulburat si-l silea sa se pocaiasca de pagânatatea ce a facut. Si nu a trecut multa vreme si l-a lovit pe ucigas o boala care îl scotea din minti. Deci chemând pe Leandru bine cinstitorul episcop si ridicând împarat pe fiul sau cel mai mic Rechader, l-a rugat sa-l învete si pe acesta asemenea precum învatase si pe Mucenicul Erminingheld. Si zicând acestea a murit. Iar Rechader, primind samânta Ortodoxiei, a întors si pe cei de sub stapânirea lui sa fie si ei ortodocsi cu dânsul. Si iata cum a lucrat Pronia lui Dumnezeu: ca a lasat sa fie omorât Erminingheld pentru evlavie, iar prin mijlocirea mortii lui a adus pe tot neamul la credinta ortodoxa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ciprian si Iuliani (Iuliana), care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuviosului noului Mucenic Iacov cel nou, împreuna cu doi mucenici ai lui, Iacov diaconul si Dionisie monahul, care prin sugrumare s-au savârsit la anul 1520.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 79

nov.
2
mar
Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist
nov. 2 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist</span>

Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist, din Persia (345) • Sf. Mc. Iust[1], de la Trieste, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Eudoxie, Agapie şi cei 8 împreună cu dânşii, de la Sevastia, în Armenia (320) • Sf. Mc. Chiriachi, Domnina şi Doamna • Sf. Cuv. Marcian, pustnicul, din Cir (sec. IV) • Sf. Cuv. Ambrozie, stareţ la Agaune, în Elveţia (520) • Sf. Cuv. Ernin, pustnicul, din Anglia • Sf. Ier. Antonie Mărturisitorul, arhiepiscop de Tesalonic (844) • Sf. Cuv. Ciprian, din Storojevsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Sf. Noi Mc. Anania şi Constantin, preoţii, din  Rusia (1918).

[1] Sfântul Iust a fost aruncat în mare în dreptul oraşului Trieste, al cărui ocrotitor este. Trupul său revenind la ţărm, a fost înmormântat  în apropiere şi apoi mutat într-o biserică ridicată pe o colină care a primit numele său, Colle di San Giusto.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea nevointei Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist.

Acesti sfinti erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte si mai de cinste lânga Sapor II (339-379), regele persilor, si erau întariti în dreapta credinta. Dar fiind prinsi, au fost batuti si chinuiti. Dar începând regele sa huleasca pe Hris-tos, sfintii l-au facut mut si apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugaciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri si din multe iesind nevatamati au pricinuit îmbratisarea credintei în Hristos de catre multi, care pentru aceasta au fost ucisi.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eudoxie, Agapie si alti opt sfinti.

Acestia erau ostasi în Sevastia, pe vremea împaratului Lichiniu. Si fiind cercetati de capetenia orasului Auxanie si de Marcel ducele si de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dati focului, în care si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Marcian cel de la Cir.

Acest cuvios parinte Marcian era de loc din Cir. Si lasându-si patria si stralucirea neamului sau, s-a dus în mijlocul pustiei si acolo, facându-si o chilioara atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de par de capra. Iar hrana sa era în toata seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea înca si apa atât de putina încât numai sa traiasca. Si dupa ce a trecut câtva timp, a câstigat doi ucenici: pe Eusebie, care a si ramas mostenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngereasca petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Caci si acesti doi si-au facut mici colibe si se linisteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodata sfesnic, ci lumina dumnezeiasca îi stralucea lui în timpul noptii si-i arata alcatuirea literelor, încât vedea si citea, caci avea cu sine si o mica Psaltire. Dar odata a iesit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihastrii cei împreuna cu sfântul ca va pricinui moarte si stricaciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, si asa cum paiele ce ramân în tarina dupa secera sunt topite de foc, asemenea si balaurul acela degrab în mai multe bucati s-a sfarâmat. Odata au venit la el Flavian episcopul Antiohiei si episcopul Cirului si alti episcopi si însemnati barbati si cuvântatori care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau sa iasa afara din chilie, pentru folosul fratilor. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe multi din felurite eresuri la adevarata credinta.

Odata, sora sfântului cea dupa trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreuna si pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit sa o vada, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fara sa primeasca de la ea vreun dar. Iar nepotul sau cu staruinta îl ruga ca sa primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: “Când ati venit catre mine, câte mânastiri si colibe pustnicesti ati trecut? Si carora ati dat din darurile voastre?” Iar nepotul i-a raspuns ca nimanui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: “Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ati adus. Caci pentru fireasca rudenie, si nu pentru dragostea si apropierea cea catre Dumnezeu ati adus mie acestea”. Minunatul acesta Marcian a stat catre toti mare si vestit nu numai la cei de aproape cu locuinta fiind dorit, ci si la cei mai de departe. Si fiindca a aflat ca multi se luptau si se certau ca sa ia trupul sau dupa moarte si îsi gatisera si lazi si sicrie, ca sa-l puna pe el si zidisera chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul sau ucenic ca sa ascunda dupa moarte trupul sau în loc tainic, departe de chilia sa; si acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

nov.
3
mie
Sf. Sf. Mc. Achepsima, episcopul, Iosif, preotul, şi Aitala, diaconul; Așezarea moaştelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida
nov. 3 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Sf. Mc. Achepsima, episcopul, Iosif, preotul, şi Aitala, diaconul; Așezarea moaştelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida</span>

Sf. Sfințit Mc. Achepsima și cei împreună cu dânsul: Iosif, preotul, şi Aitala, diaconul, din Persia (376) • Sfinţirea bisericii Sf. Mare Mc. Gheorghe, din Lida, și aşezarea a sfintelor sale moaşte în ea (sec. IV) • Sf. Mc. Papul, preotul, la Toulouse, în Franţa (300) • Sf. Sf. Mc. Valentin, preotul, şi Ilarie[1], diaconul, de la Viterbo, în Lazio, sub Maximian (304) • Sf. Cuv. Achepsim, din Siria (382) •  Sf. Flor, episcop de Lodeve, în Franța (389) •  Sf. Cuv. Ilie, din Egipt•  Sf. Ahemenid Persul, mărturisitorul (410) • Sf. Ier. Valentinian, episcop de Salerno, în Campania (501) • Sf. Cuv. Ghenaela, stareţă la Landevennec, în Franţa (510) • Sf. Silvia[2], mama Sf. Grigorie cel Mare, de la Roma, (572) • Sf. Mc. Cleterie, rege în Ţara Galilor (sec. VI) •  Sf. Vinfridia (Winfride), stareţă în Ţara Galilor (sec. VII) • Sf. Cuv. Cristiol, din Ţara Galilor (sec. VII) • Sf. Ier. Teodor Mărturisitorul, episcopul Ancirei, şi Sf. Mc. Dacie, Sever, Androna, Teodot şi Teodota (sec. VIII) • Sf. Ier. Pirmin, episcop evanghelizator al Ţărilor germanice (753) • Sf. Acheric şi Gulielmie (Guillaume), pustnici din Munţii Vosges, în Franţa (sec. IX) • Sf. Ana, fiica prinţului Vsevolod I (1112) • Sf. Nicolae, luminător al Georgiei (1308) • Sf. Cuv. Pimen, de la Mănăstirea Zografu, din Sfântul Munte Athos (1610) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, de la Neapolis, în Asia Mică (1797) • Sf. Sf. Noi Mc. Serghie, Alexandru și Vladimir, protoiereii, Vichentie, Vasile, Ioan, Petru, Petru, Vasile și Nicolae, preoţii, şi Simeon, diaconul, din Rusia (1937).

[1] Sfinţii Valentin şi Ilarie au fost înmormântaţi pe via Cassia, la doi kilometri de oraşul Viterbo, iar trupurile lor au fost mutate în secolul al IX-lea în bisericuţa Cella S. Valentini in Silice.

[2] Soţia senatorului roman Gordian și mama Sfântului Ierarh Grigorie cel Mare al Romei, Sfânta Silvia a trăit în casa de pe colina Celio din Roma, până la moartea soțului său, când, în anul 573, Sfântul Grigorie a dorit să transforme această casă în mănăstire. Sfânta Silvia s-a retras atunci să ducă o viaţă singuratică într-o căsuţă pe colina Aventino, lângă biserica San Paolo Fuori le Mura, de unde, cu dragoste de mamă, adâncită în rugăciune, trimitea cele necesare hranei fiului său. La Roma, pe locul unde se afla casa sfintei transformată în mănăstire, a fost construită în secolul al VI-lea o biserică, păstrată și astăzi, iar locul poartă numele de Mănăstirea S. Saba.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.

Acestia au fost pe vremea lui Sapor împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Ilie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii noua Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii douazeci si opt de Mucenici, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ahemenid Persul marturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic împaratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii. Acesta, lasând credinta tatalui sau, a crezut în Hristos. Dar aflând împaratul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l întoarca la credinta lui cea dintâi; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de hainele ce purta si de cinurile ce-l împodobeau; si a poruncit ca gol sa-l târasca camilele oastei sale, având numai o centura peste mijloc. Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat împaratul din camara si a vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal sau si a poruncit aceluia sa vina sa îmbrace camasa. Apoi, socotind ca s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit, i-a zis lui: “Acum poate te-ai mai gândit, leapada pe Fiul teslarului, adica pe Hristos”. Iar sfântul, umplându-se de râvna, a sfâsiat camasa ce îmbracase si aruncând-o împaratului a zis: “Daca tu socotesti ca pentru camasa aceasta îmi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa împreuna cu necredinta ta”. Vazând aceasta îndrazneala, împaratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie petrecându-si viata, în pace a adormit de trei ori fericitul si a luat cununa marturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

nov.
4
joi
Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Sf. Mc. Nicandru şi Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama (Pomenirea celor adormiți – Moșii de toamnă)
nov. 4 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Sf. Mc. Nicandru şi Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama <em>(Pomenirea celor adormi</em><em>ți - Moșii de toamnă)</em></span>

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare, pustnic în Muntele Olimp (846) • Sf. Sf. Mc. Nicandru, episcopul Mirelor, şi Ermeu, preotul, hirotoniţi de Sf. Ap. Tit (sec. I) • Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul, din Drama, în Grecia • Plângerea Prorocului Ieremia pentru Ierusalim şi pentru robirea lui şi pentru uimirea lui Abimeleh • Sf. Mc. Porfirie, cel dintre mimi (sec. III) • Sf. Mc. Agricola şi Vitalie[1], sclavul său, de la Bologna, sub Diocleţian şi Maximian (304) • Sf. Ier. Amandie (Amand), episcop de Rodez, în Franţa (sec. IV) • Sf. Cuv. Ioan (Akatios) • Sf. Mc. Clair, preotul, de la Vexion, în Franţa (sec. IX) • Sf. Ier. Birstan, episcop de Winchester, în Anglia (934) • Sf. Cuv. Grigorie, stareţ pe lângă Aix-la Chapelle, în Franţa (999) • Sf. Ioan, Ştefan şi Isaia, din Giorgia • Sf. şi Binecredinciosul Împărat Ioan Duca (Vataţis), cel Milostiv, din Magnesia (1254) • Sf. Cuv. Mercurie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv.  Nicandru, stareţ al Mănăstirii Gorodensk, din Rusia (sec. XVI) • Sf. Cuv. Simeon, cel nebun pentru Hristos, de la Iureteţ, în Rusia (1584) • Sf. Ier. Pavel, mitropolit de Tobolsk, în Rusia (1770) • Sf. Sf. Noi Mc. Arsenie, protoiereul (1937), Alexandru (1937) şi Ismail, preoții, din Rusia (1941) • Sf. Cuv. Gheorghe Karslidis mărturisitorul, din Drama, Grecia (1959).

[1] Moaştele Sfinţilor Agricola şi Vitalie au fost aflate de Sf. Ambrozie al Milanului, prin descoperire dumnezeiască, la Bologna, şi aşezate în catedrala cetăţii. Cinstirea lor s-a răspândit cu repeziciune, Sfântul Ambrozie îmbogăţind cu moaştele lor multe din catedralele din împrejurimi.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, ziua a patra, pomenirea Cuviosului parintelui nostru Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp.

Acest fericit s-a nascut la douazeci si patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptatorul împotriva icoanelor, si s-a nascut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie si din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la masura vârstei, adica la patruzeci si trei de ani ai vârstei sale, si mergând cu împaratul la oaste împotriva bulgarilor, a facut vitejie mare si a taiat pe multi din bulgari, pazind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împaratului. Deci lasând cinstea si marirea pe care împaratul voia sa ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers si mai la înaltimea muntelui, si acolo a gasit doi monahi ce se pustnicisera patruzeci de ani, pe care nu-i vazuse nimeni niciodata; erau îmbracati cu rase de par si se hraneau cu buruieni salbatice; si a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânsii binecuvântare si ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, dupa aceea la Mânastirea Avgarilor, apoi la muntii Cunduriei. Si învatând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: “Nadejdea mea este Dumnezeu, scaparea mea este Hristos, acoperamântul meu, Duhul Sfânt”. Acest fericit umblând prin multe locuri si facând multe minuni, si cele viitoare aratând, s-a dus la Mânastirea lui Antidie, unde a raposat întru Domnul la adânci batrâneti, caci era de nouazeci si patru de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sfintitilor Mucenici Nicandru episcopul Mirelor si Ermeu preotul, care au fost hirotoniti de Sfântul Apostol Tit.

Acesti sfinti, dezlipind pe multi de idoli si apropiindu-i de Hristos, au fost pârâti la Libaniu, comitele cetatii, care i-a chinuit în felurite chipuri. Si înca fiind în viata, i-a bagat într-o groapa si i-a acoperit cu pamânt. Si asa cu acea cumplita si nesuferita sila, si-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi (actori).

Acesta era pe vremea împaratiei lui Aurelian, din cetatea Efesului si fusese crescut în teatru împreuna cu actorii, care însoteau pe comitele Alexandriei, cu care împreuna a mers si la Cezareea. Si odata închipuind Sfântul Botez crestinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfatisându-se acela ca episcop, pentru ca amândoi luau în râs si-si bateau joc de tainele noastre. Iar dupa ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbracat si cu haina alba, dupa obiceiul celor ce se boteaza. Si, o minune!, a primit desavârsit legea crestineasca cu harul lui Hristos. Caci dupa ce s-a botezat, s-au aratat înaintea lui îngerii, care l-au învatat sa se închine spre rasarit si sa însemneze pe frunte si peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, multi au crezut în Hristos. Si prin nor fiind botezati, au venit la Biserica. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie sa lepede credinta crestineasca, dar el n-a voit si pentru aceasta i-a taiat capul. Si asa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea plângerii proorocului Ieremia pentru Ierusalim si pentru robirea lui si pentru uimirea lui Abimeleh.

Acest prooroc mare, Ieremia, era din satul Anatot. A proorocit multe pentru Ierusalim si Babilon, de asemenea si pentru iconomia întruparii Fiului lui Dumnezeu. În aceasta se vede toata puterea si stapânirea proorociei. Pe acest prooroc tare l-a batut odata Pashor fiul lui Emir, purtatorul de grija al casei Domnului. Si în groapa l-a bagat, pentru ca se tânguia si era mâhnit din pricina robiei ce avea sa patimeasca Ierusalimul. Dar fiindca pronia lui Dumnezeu a scapat pe prooroc din groapa, acesta a proorocit si a spus lui Pashor: “Numele tau se va face nemernic si strain din pamântul acesta al Ierusalimului. Si totodata te va mustra nemernicia ta. Caci blestemat este omul acela care face lucrul Domnului cu lenevire” (Ier. 48, 10).

Iar în zilele regelui Ioachim, Ieremia plângea Ierusalimul, dar proorocii cei mincinosi îndemnau pe preoti sa-l ucida pe el. Însa fiul lui Safan Hirachicam, fiind împreuna cu Ieremia, îi împiedica de la aceasta. Atunci a zis Domnul catre Ieremia: “Fa tie legaturi de lemne si pune-le în gâtul tau. Si te voi trimite pe tine la regele Moabului si al Idumeii si al Tirului si al Sidonului”. Si facând acestea proorocul, le-au pus pe ele în gâtul sau. Atunci Anania fiul lui Azor, prooroc mincinos, s-a sculat si, luând legaturile de la gâtul Ieremiei, le-a zdrobit înaintea poporului, zicând: “Asa a zis Domnul catre mine: voi zdrobi jugul regelui Babilonului de la gâtul tuturor neamurilor”. Atunci a zis Ieremia catre proorocul mincinos: “Viclene sunt buzele tale si inima ta izbucneste otrava, caci acestea zice adevarul si Dumnezeu. Ai zdrobit legaturile cele de lemn? în locul acestora voi face legaturi de fier, zice Domnul Atottiitorul, si le voi pune în gâtul neamurilor. Iar tu Ananie, degrab îti vei lepada sufletul tau”. Si o, minune! lucrul a urmat îndata dupa cuvântul proorocesc, caci nu dupa multe luni a murit acela. Iar în anul al optsprezecelea al domniei lui Sedechia regele Iudei, Ieremia se tânguia pentru Ierusalim. Deci pentru pricina aceasta a fost pus în temnita, când haldeii si babilonienii erau aproape de Ierusalim. Nu stiu însa în ce chip proorocul a iesit afara din temnita si s-a dus în pamântul lui Veniamin pentru neaparata trebuinta ce avea. Si acolo prinzându-l poporul haldeilor si batându-l, l-a aruncat în temnita.

Si dupa ce a petrecut acolo în destula vreme Ieremia, a trimis regele Sedechia, si în taina acesta l-a scos pe el din temnita. Si apoi i-a zis lui: “Fiindca ai vazut bine de la mine, spune-mi ceea ce are sa se întâmple în vremea domniei mele”. Atunci raspunzând proorocul, i-a zis: “Nu sunt eu care îti vorbesc tie, rege, ci este Duhul lui Dumnezeu, care vorbeste prin mine, si cele ce am scris, am scris: Adica, cele ce am scris sunt adevarate si neschimbate”. Drept aceea, iarasi a fost pus proorocul în temnita si iarasi pârâsii lui suparau pe rege, zicând ca Ieremia, si în temnita aflându-se, raceste inimile ostasilor, pentru ca nu propovaduieste pace, ci razboi si tulburare. Pentru aceasta mai bine este sa fie omorât unul pentru scaparea mai multora. Iar regele a zis catre dânsii: “Iata el în mâinile voastre se afla”. Deci atunci a aruncat pe Ieremia în lacul lui Melhie si în împuticiunea mortilor.

Fiind înstiintat de aceasta Abimeleh, a zis catre rege: “Pentru ce ai facut rau, o rege, lui Ieremia?”. Raspuns-a regele: “N-am facut aceasta cu voia mea, ci de frica poporului. Deci, ia împreuna cu tine treizeci de oameni puternici, si du-te de-l scoate pe el din lac”. Si ducându-se Abimeleh, degrab l-a scos pe Ieremia nevatamat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci regele luându-l lânga el i-a zis: “Nu ascunde de mine ceea ce voi sa te întreb”; iar Ieremia i-a raspuns: “Pentru ce urasti adevarul, o rege? Eu nu sunt propovaduitor minciunii, desi vei pune de multe ori sa ma omoare”. Iar regele s-a jurat, zicând: “Viu este Dumnezeul parintilor mei: “Nu te voi omorî, pentru tot cuvântul ce-mi vei spune, nici te voi da pe tine în mâinile barbatilor varsatori de sânge”. Asadar Ieremia a zis regelui: “De vei pazi sfatul meu, o rege, si iesind vei primi pe babilonieni, sa stii ca vei scapa viata ta si cetatea aceasta a Ierusalimului nu se va pierde. Iar de le vei sta împotriva, sa stii ca nu vei scapa din mâinile lor, ci si cetatea aceasta se va pierde de foc”. Deci, fiindca regele a socotit bârfe cuvintele proorocului, pentru aceasta n-a scapat de razboi si de navalirea babilonienilor. Caci venind ei, au înconjurat cetatea Ierusalimului si, oprind cele spre hrana ce veneau de afara înauntru, au pricinuit în cetate mare foamete.

Atunci regele, temându-se ca sa nu fie omorât înauntrul cetatii, a fugit noaptea împreuna cu oamenii sai, iar haldeii, gonindu-l din urma, l-au prins si au omorât pe fiii lui înaintea ochilor lui. Iar regelui Sedechia i-au scos ochii, si legat l-au pogorât la Babilon, si l-au bagat într-o moara, avându-l pe el ca o jucarie. Si în pedeapsa aceasta s-a aflat pâna la cele mai de pe urma zile ale vietii sale. Iar Nabuzardan, întâiul bucatar al lui Nabucodonosor împaratul, intrând în Ierusalim, l-a ars, si Templul lui Dumnezeu l-a facut cenusa, dupa cuvântul lui Ieremia. Iar dupa saptezeci de ani, iarasi s-a dezlegat robia Ierusalimului, precum înainte se va arata. Iar cum a stat luarea si robia Ierusalimului si care sunt cele vorbite de Domnul catre Ieremia, le spunem acum aici: În zilele acelea, a grait Domnul catre Ieremia zicând: “Ieremie, iesi afara din cetate împreuna cu Baruh; caci vreau sa o pierd, pentru multimea pacatelor oamenilor ce locuiesc într-însa. Caci rugaciunile voastre sunt ca niste stâlpi neclintiti în mijlocul cetatii acesteia, si o înconjoara ca un zid de diamant. Pentru aceasta iesi afara din ea, mai înainte de a o înconjura puterea si oastea haldeilor”, Atunci a grait Ieremia catre Dumnezeu, zicând: “Rogu-te, Doamne, iarta-mi mie robului Tau ca sa graiesc înaintea Ta”; si a zis Domnul: “Graieste!”. Atunci a zis Ieremia: “Doamne, cetatea aceasta o dai în mâinile haldeilor, ca sa se laude si sa zica ei ca au biruit-o; Domnul meu, de este vointa Ta sa se piarda cetatea aceasta, piarza-se de mâinile Tale, iar nu de haldei”. Si a zis Dumnezeu: “Tu scoala-te si iesi afara din ea, iar haldeii nu se vor lauda. Caci de nu le voi deschide Eu lor portile Ierusalimului, ei singuri nu pot intra în el. Du-te si spune lui Baruh acestea ce-ti zic. Si la al saselea ceas din noapte veniti la zidurile cetatii si vedeti. Ca de nu voi deschide Eu haldeilor, singuri ei nu pot intra în Ierusalim”. Si dupa ce a zis acestea Domnul, s-a despartit de Ieremia. Iar Ieremia s-a dus la Baruh si i-a aratat lui aceasta. Si mergând amândoi în Templu, si-au rupt hainele lor, si si-au pus cenusa peste capetele lor, si plângeau pentru cetatea Ierusalimului. Iar la al saselea ceas din noapte venind ei la zidurile cetatii, au auzit glasuri de trâmbite. Caci îngerii din cer au venit tinând faclii în mâinile lor, si au stat peste zidurile cetatii. Si vazându-i pe ei Ieremia si Baruh, au plâns si au zis: “Acum este adevarat cuvântul pe care l-a grait Dumnezeu”. Si au zis îngerilor: “Rugamu-va pe voi sa nu se strice cetatea, pâna vom grai lui Dumnezeu”.

Atunci Ieremia a grait, zicând: “Rogu-ma Tie, Doamne, porunceste sa graiesc înaintea Ta”. Si a zis Domnul: “Graieste”; si a zis Ieremia: “Iata ne-am încredintat ca vrei sa dai Ierusalimul în mâinile vrajmasilor lui, si poporul Tau Israel va merge rob în Babilon. Deci ce sa facem cu sfintele vase ale Templului Tau?”. Si a zis Domnul: “Puneti-le pe ele în pamânt, zicând: Asculta pamântule glasul lui Dumnezeu, Cel ce te-a zidit pe tine peste ape, si te-a pecetluit cu sapte peceti si cu sapte vremi. Si dupa acestea voi lua frumusetea ta. Pazeste sfintele vase ale slujirii, pâna ce se va aduna poporul cel iubit”. Apoi a grait iarasi Ieremia, zicând: “Rogu-te, Doamne, ce voi face lui Abimeleh etiopianul, ca multe faceri de bine a facut mie robului Tau? Caci acesta m-a scos din lacul împuticiunii, în care ma bagase; si nu voi sa vada pierzarea cetatii, ca sa nu se sperie si sa moara de frica, fiind fricos si mic la suflet. Si a zis Domnul catre Ieremia: “Trimite-l pe el la via lui Agrippa; si-l voi acoperi pe el sub umbra muntelui, pâna se va întoarce poporul din robie”. Atunci dar Ieremia a luat sfintele vase ale slujirii si, dupa porunca lui Dumnezeu, le-a bagat într-o piatra pecetluind-o cu inelul sau, în numele lui Dumnezeu: “Adica Iehova, care dupa cei saptezeci de tâlcuitori se întelege Domnul”. Si o, minune! Tiparul pecetii s-a facut atât de adânc, ca si când ar fi fost sapat cu o unealta de fier. Iar piatra a acoperit-o un nor, pentru ca sa fie anevoie cunoscuta oamenilor. Se afla însa piatra aceasta în pustiul, în care mai întâi Moise a facut Chivotul lui Dumnezeu. Iar dimineata a zis Ieremia lui Abimeleh: “Ia cosnita aceasta, fiule, si du-te la via lui Agrippa, pe drumul muntelui, si adu smochine ca sa manânce bolnavii poporului, ca spre tine este veselia lor, si peste capul tau sta slava lor”. Si îndata a plecat acela la vie.

Si acesta ducându-se acolo si soarele apunând ziua, iata puterea haldeilor venind, a înconjurat cetatea Ierusalimului si a trâmbitat îngerul cel mare, zicând: “Sa intre în cetate toata puterea haldeilor, caci s-au deschis voua portile”. Atunci Ieremia, luând cheile Templului, a iesit afara din cetate si, aruncându-le înaintea soarelui, a zis: “Ia acestea si le pazeste pâna la ziua în care te va cerceta Domnul pentru ele; caci noi n-am fost vrednici sa le pazim”. Iar Baruh, iesind afara din cetate, a ramas sezând într-un mormânt. Si Abimeleh, luând smochine pe arsura soarelui, s-a apropiat de un copac si a sezut la umbra lui sa se odihneasca putin si, plecându-si capul lânga cosnita, a dormit saptezeci de ani. Si aceasta s-a facut, dupa porunca lui Dumnezeu, pentru cuvântul cel zis lui Ieremia, ca “Eu îl voi acoperi pe el”.

Si dupa ce s-a sculat, a zis: “Dulce am dormit, însa putin, caci din pricina aceasta este îngreuiat capul meu ca nu s-a îndestulat de somn”. Si descoperind smochinele, a aflat ca pica lapte din ele, ca si când cu putin mai înainte le-ar fi cules, si a zis: “As vrea sa dorm înca. Dar fiindca cu grabire m-a trimis Ieremia, de voi dormi, voi zabovi; si pentru aceasta el se va mâhni; ca doara nu este osteneala si arsura toata ziua; sa ma duc mai curând, si acolo voi dormi”. Si luând smochinele a venit la Ierusalim, si nu cunostea nici Ierusalimul, si nu afla nici casa sa, nici pe vreo rudenie sau prieten. Si a zis: “Bine este cuvântat Domnul, uimire mi s-a facut mie astazi. Nu este cetatea aceasta Ierusalimul? S-a înselat mintea mea, pentru ca nu m-am saturat de somn”. Si a iesit afara din cetate; si luând seama dupa semne, zicea: “Aceasta este cetatea, nu m-am înselat”. Si intrând iarasi în cetate, si cercetând, n-a aflat pe cineva dintre rudenii sau din prietenii sai.

Si a zis: “Bine este cuvântat Domnul, mare uimire mi s-a facut mie”. Si iesind afara, a ramas mâhnit, nestiind ce sa faca. Si punând jos cosnita a zis: “Aicea am sa sed, pâna când Domnul îmi va ridica uimirea”. Si sezând el, iata din tarina sa venea un batrân, catre care a zis: “Tie zic, batrânule, care cetate este aceasta?”. Iar batrânul i-a raspuns: “Ierusalimul, fiule”. Si a zis Abimeleh: “Unde este Ieremia proorocul si preotul lui Dumnezeu si Baruh citetul si tot poporul cetatii? Caci nu i-am aflat pe ei”. Si a raspuns batrânul: “Nu esti din cetatea aceasta, daca astazi ti-ai adus aminte de Ieremia si de popor, si întrebi pentru el dupa atâtia ani. Poporul este în Babilon, fiule, acum de saptezeci de ani, fiindca a fost robit de împaratul Nabucodonosor, si cum tu, tânar fiind si nenascut înca atunci, întrebi acum de cele ce niciodata nu le-ai vazut?”. Si auzind acestea Abimeleh, a zis batrânului: “De nu ai fi fost batrân, si pentru ca nu este iertat omului lui Dumnezeu a ocarî pe mai-marele sau, as fi râs de tine si ti-as fi zis ca esti nebun, spunându-mi ca poporul a fost dus rob în Babilon. Caci si jghiaburile cerului s-ar fi deschis si îngerii lui Dumnezeu ar fi venit sa-i ia pe ei cu putere si stapânire, încât nu ar fi putut ajunge asa degrab la Babilon. Caci putina vreme este de când m-a trimis parintele meu Ieremia la via lui Agrippa pentru putine smochine, ca sa dam celor bolnavi din popor; si ducându-ma sub un copac, din pricina arsurii soarelui am dormit putin; si socotind ca am zabovit si descoperind smochinele, am aflat ca pica lapte din ele precum le culesesem, si tu îmi spui ca a fost robit poporul la Babilon? Si ca sa cunosti si însuti ca eu nu mint, ia smochinele si vezi”. Si vazând batrânul smochinele, a zis: “O fiule, tu esti fiu de om drept si n-a voit Dumnezeu sa-ti arate tie pustiirea cetatii acesteia, ci a adus spre tine uimirea aceasta. Iata 70 de ani are poporul de când a fost robit în Babilon, si ca sa afli ca acestea ce-ti graiesc sunt adevarate, cauta la tarini si vezi, ca nu s-a ivit înca cresterea semanaturilor, vezi si smochinele ca nu le este înca vremea, si cunoaste si însuti, si te îndupleca mie celui ce-ti vorbesc adevarul”. Atuncea Abimeleh, ca din betie desteptându-se si deslusind cu de-amanuntul pamântul si copacii de pe el, a zis: “Bine esti cuvântat Dumnezeul cerului si al pamântului, odihna sufletelor dreptilor”. Dupa aceea a întrebat pe batrân: “Care luna este aceasta?” Si i-a spus lui: “A douasprezecea, fiule” si luând de la el batrânul smochine, s-a dus, binecuvântându-l.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului si binecredinciosului împarat Ioan Duca Vatatis, cel milostiv, care în Magnesia cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 9

nov.
5
vin
Sf. Mc. Galaction şi Epistimia; Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscopul Alexandriei
nov. 5 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Mc. Galaction şi Epistimia; Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscopul Alexandriei</span>

Sf. Mc. Galaction şi Epistimia, din Emesa (Homs), Siria (253) • Sfinţii Apostoli dintre cei 70: Ermeu, Patrobie [1], Gaie şi Filolog (sec. I) • Sf. Mc. Castor şi Agatanghel • Sf. Mc. Domnin, Timotei, Teofil, Teotim, Doroteu prezbiterul, Eupsihie, Carterie, Silvan şi Pamfil (307) Sf. Felix, preotul, şi Eusebiu, monahul, de la Terracina, în Lazio • Sf. Ier. Dominie, episcop de Grenoble, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Dominatie, episcop de Brescia (495) Sf. Ier. Magnus, episcop de Milano (529) • Sf. Lie, preotul, pe lângă Orleans, în Franţa (533) • Sf. Cuv. Bertilda, stareţă de la Mănăstirea Chelles, din Franţa (710) • Sf. Cuv. Spinulie, de la Mănăstirea Mozenmoutier, din Franţa (720) • Sf. Cuv. Grigorie Mărturisitorul, arhiepiscopul Alexandriei (sec. IX) • Sf. Ier. Iona, episcop de Novgorod, în Rusia (1470) • Sf. Sf. Nou Mc. Gabriel, preotul, din Rusia (1937).

[1] Cf. Ep. Romani 16, 14 – episcop de Pozzuoli.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi din Emesa.

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din “secta galileiană” (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini.  Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.

Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.

Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim, care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.

Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat, savârsindu-se în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile, batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia, zicea catre cei de fata: “Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu”. Acestea auzind, spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 1

nov.
6
sâm
Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia
nov. 6 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia</span>

Sf. Ier. Pavel[1] Mărturisitorul,  arhiepiscopul Constantinopolului, (350)Sf. Cuv. Luca, de la Taormina, în Sicilia, pustnic pe Etna, la Constantinopol şi Corint (820) • Sf. Mc. Nicandru • Sf. Iltudie, întemeietorul Mănăstirii Llantwit, din Anglia (505) • Sf. Cuv. Felix, de la Fondi, în Lazio (sec. VI) • Sf. Leonard, pustnicul, din Noblat, Franţa (sec. VI) • Sf. Cuv. Steflamie, stareţ în regiunea Bretagne din Franţa (sec. VII) • Sf. Pavel, cel nebun pentru Hristos, din Corint • Sf. Ier. Dimitrian, episcop de Chitri, în Cipru (915) • Sf. Cuv. Varlaam, de la Şutin, în Rusia (1192) • Sf. Cuv. Luca, econom la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIII) • Sf. Ier. Gherman, arhiepiscop de Kazan, în Rusia (1567) • Sf. Valaam, de la lacul Keret, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Sf. Noi Mc. Nichita, episcopul Varlaam, stareţul, Gavriil, ieromonahul, Anatolie şi Nicolae, preoţii, Nina şi Serafima, monahiile, (1937), şi Vasile, preotul (1938), din Rusia.

[1] Moaştele Sfântului Pavel se află, din anul 1230, în biserica Mănăstirii San Lorenzo din Venezia.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea celui dintre sfinti Parintele nostru Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea pulberei ce a cazut cu dumnezeiasca iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

În anul al optsprezecelea al împaratiei lui Leon cel Mare, care se numea si Marcel, în sase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiaza, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obisnuita întunecare a norilor prefacându-se în roseata, se parea ca are sa arda toata lumea. Atâta a înspaimântat pe toti oamenii, încât numai privind cerul, toti socoteau ca, de va cadea ploaie din acest fel de nori înrositi, negresit ploaia aceea va fi foc si para, care are sa arda ca ploaia de foc care a cazut si a ars Sodoma. Asadar pentru asteptarea aceasta cu îndoiala, toti crestinii nazuiau la sfintele biserici si se rugau lui Dumnezeu cu rugaciune si cu plângere. Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunatatea Sa, a poruncit norilor si au plouat o ploaie neobisnuita si straina, care pricinuia frica între cei pacatosi. Caci începând ploaie de cu seara, a tinut pâna la miezul noptii.

Iar ploaia ce cadea era o pulbere neagra, si ardea foarte, asemenea cu cenusa din cuptorul cel cu foc. Si atât de multa a cazut, încât s-a aflat pe deasupra pamântului si peste caramizile caselor mai groasa de o palma barbateasca. Si a ars si a pârjolit toate ierburile pamântului si sadurile si copacii. Era înca si foarte greu de spalat. Însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât si pacatul cel greu de spalat. Caci dupa aceasta, au cazut multe si cumplite ploi în multe zile, si abia au putut spala pulberea aceea. Aceasta a fost pilda. Ca, adica, pacatul se afla în noi ca o pulbere înfocata si neagra ce manânca ca focul sadurile bunatatilor. Pentru aceasta avem trebuinta, ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin si amaraciunea sufletului, ca sa spalam prin aceasta cenusa cea arzatoare a rautatii, si sa adapam pamântul cel bun al mintii noastre si sa-l facem roditor de fapte bune. Si asa sa scapam de chinul gheenei, care arde sufletele si trupurile noastre, si sa dobândim împaratia cerurilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se afla în ostrovul Siciliei. Si când era de optsprezece ani, cu sârguinta mergea des pe la sfintele biserici. Si nu numai asculta dumnezeiestile cuvinte cu trezvire, ci si le împlinea. Dar fiindca parintii lui au voit sa-l casatoreasca, el a fugit noaptea si s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreuna cu fiarele. Si staruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiasca cercetare prin înger. Deci mergând la o mânastire, s-a îmbracat cu îngereasca schima a monahilor; si de atunci si în urma, ducea viata mai aspra. Pentru ca timp de optsprezece luni tot a treia zi si a patra zi mânca numai pâine si bea numai apa, fara sa dea odihna trupului.

Si de acolo iesind, s-a dus împreuna cu un monah la muntele Etna si acolo avea hrana buruienile muntelui. Dormea putin, avea numai o haina si fara încaltaminte, punându-si hotar si canon sa nu iasa din chilia sa daca nu citise mai întâi toata psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, si dupa acestea îsi lua lucrul sau si lucra pâna la al saselea ceas; si abia dupa ceasul al saselea se îngrijea de hrana putina ce mânca. Asemenea si pentru cealalta slujba. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul sa ia prea mare har de la Dumnezeu, si sa dezlege cuvintele cele neîntelese ale dumnezeiestilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: “De unde stie acesta carte neînvatând?” Dupa acestea s-a dus la un alt loc, povatuit de dumnezeiasca descoperire. Si acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grija. Dupa aceea mergând la Vizantia, si dupa ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, si a descoperit parintilor de acolo cugetarile sale, s-a întors si s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la sapte luni, a adormit în pace.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se facuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

nov.
7
Dum
Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei
nov. 7 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei</span>

Sf. 33 de Mucenici din Melitina Armeniei: Ieron şi cei împreună cu dânsul (sec. III) • Sf. Cuv. Lazăr, făcătorul de minuni, stâlpnic în Muntele Galisiei, în Asia Mică (1054) • Sf. Ier. Prosdochimie[1], primul episcop de Padova (100) • Sf. Mc. Auct, Tavrion şi Tesalonichie, din Macedonia • Sf. Mc. Atinodor • Sf. Mc. Alexandru, din Tesalonic (298) • Sf. Mc. Melasipie, Casina şi Antonie, din Ancira (361) • Sf. Ier. Ruf, episcop de Metz, în Franţa (sec. IV) • Sf. Mc. Amarat, din Albi, în Franţa (407) • Sf. Cuv. Congar, din Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc.  Herculan[2], episcop de Perugia, în Umbria, sub Totila (547) • Sf. Grigorie, fratele Sf. Grigorie Taumaturgul • Sf. Ier. Vilibrordie (Wilibrord), primul episcop de Utrecht şi apostolul Olandei (739) • Sf. Cuv. Zosima, stareţ la Vorbozomsk, în Rusia (sec. XVI) • Sf. Sf. Nou Mc. Chiril, mitropolit de Kazan, în Rusia (1937).

[1] Ucenic al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Prosdochimie a fost fondatorul bisericii din Rieti, ducând o mare campanie de propovăduire, construind biserici în întreaga regiune a Veneției Occidentale.

[2] Sfântul Herculan a primit mucenicia şi a fost înmormântat în afara zidurilor Perugiei, cu prilejul pustiirii oraşului de către armata goţilor, condusă de Totila. După 40 de zile, la întoarcerea locuitorilor în oraş, cu permisiunea comandantului got, trupul Sfântului Herculan a fost mutat în catedrala San Pietro.


SINAXARUL ZILEI

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina, Ieron si cu ceilalti.

Acesti sfinti s-au nevoit pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian. Si era acest Ieron viteaz si puternic la trup si blând la suflet. Si fiind el plugar, l-au gasit într-un loc slujitorii idolilor si, vrând sa-l ucida ca niste tâlhari, nu au putut. Ca scotând sfântul fierul plugului, a luat grindeiul în loc de arma si s-a pornit asupra lor de i-a gonit pe toti, scapând ei cu sudori si cu sânge. Deci s-a dus sfântul de bunavoia sa la domn si stând la cercetare, i s-a taiat mâna dreapta din cot. Iar pe ceilalti sfinti punându-i pe jos, i-au batut cu vine de bou. Si dimineata iarasi batându-le trupurile câteva ceasuri, le-au taiat capetele afara din cetatea Melitinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Lazar, facatorul de minuni, cel ce a postit în muntele Galisiului.

Acest de trei ori fericit parinte al nostru Lazar era din pamântul Asiei, dintr-un sat ce era aproape de Magnesia, în anul 1030, numit cu imnele Nascatoarei de Dumnezeu si avea parinti prea evlaviosi: Nichita si Irina cu numele. Iar când era sa se nasca el, a facut Dum-nezeu sa se arate din cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata casa sa cea parinteasca. Din a carei stralucire de lumina spaimântându-se femeile cele adunate, au iesit afara si a ramas singura maica-sa. Iar dupa ce s-a nascut pruncul, o, minune, a stat îndata drept si s-a închinat spre rasarit, avându-si mâinile cu buna rânduiala strânse la piept, mai înainte aratând Dumnezeu prin aceasta curatenia cuviosului si sârguinta prin care sufletul lui avea sa primeasca dumnezeiasca stralucire. Si când s-a facut de cinci ani, l-au dat la un dascal ca sa învete Sfintele Scripturi. Si în putina vreme a covârsit pe toti copiii. Drept aceea si de toti era laudata ascutimea mintii sale, si când a ajuns în vârsta a luat dumnezeiesc dor în sufletul sau ca sa mearga la Ierusalim si sa vada Sfintele Locuri unde a patimit Hristos; dar mergea pe ascuns de toti în dorita lui calatorie si calatorea cu oarecare monahi amestecându-se. Iar când a ajuns la sate, s-a unit cu alt monah si se ducea la Ierusalim. Si ajungând la Atalia, pomenitul monah a pus viclesug în mintea sa împotriva-i, ca sa-l vânda pe el. Iar cu pronia lui Dumnezeu, unul din calatori a facut cunoscut tânarului si acesta aflând a fugit calatorind pe calea sa ca mai înainte. Si ajungând la Sfintele locasuri si înconjurându-le pe toate si închinându-se, s-a întors la biserica Sfintei Învieri, si a fost gazduit de arhidiaconul ei, prin care a fost asezat în Mânastirea Sfântului Sava. Deci vazându-l pe acesta, proiestosul, ca este împodobit cu toata întelepciunea si fapta buna (caci mai pe toti cei de acolo îi întrecuse slujind bine si purtând jugul ascultarii), l-a trimis la patriarhul Ierusalimului care l-a hirotonit preot. Si dupa aceea a zabovit în mânastire mai multi ani, pâna la ridicarea agarenilor, care au stricat toata Palestina si sfânta mânastire de acolo, având ei povatuitor pe spurcatul Aziz care a surpat înfrumusetata biserica a Sfintei Învieri si crucea cea din turla a sfarâmat-o si a aruncat-o la pamânt si multe a hulit împotriva lui Dumnezeu. Acestea vazându-le cuviosul cu ochii sai împreuna si cu ceilalti parinti, au hotarât sa mearga la Roma; dar ajungând la Efes si închinându-se iubitului de Dumnezeu cuvântator si evanghelist, a auzit sfântul glas de sus, care îi arata lui învederat sa se suie la muntele cel din preajma Efesului care se chema Galisiul, fiind neumblat de multi pentru asprime si îndemânatic pentru linistea dorita de cuvios.

Deci suindu-se într-însul si mai presus de puterile omenesti nevoindu-se, suferind ispite nenumarate de la demonii care navaleau asupra simturilor si gândurilor lui ziua si noaptea, cu puterea lui Dumnezeu i-a surpat. Iar oarecând, savârsindu-si el rugaciunea pe la miezul noptii, i s-a aratat stâlp de foc întins de la pamânt la cer, si a vazut multime de îngeri, care cu dulceata cântau: “Sa învieze Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui”. Drept aceea acolo a zidit biserica învierii, unde a vazut temelia stâlpului celui de foc, pentru care si biserica se cheama Sfânta înviere, ridicata fiind de împaratul Constantin Monomahul, care a trimis de la sine atunci multi bani, împreuna cu doua scrisori ale sale si sfinte odoare si cinstitul lemn si Sfânta Evanghelie împodobita cu aur si dumnezeiesti icoane si a afierosit destule metocuri si sate la mânastirea aceasta, cu scrisori împaratesti; caci multa credinta si evlavie avea împaratul catre Parintele Lazar. Pentru ca în vremea când împaratul era surghiunit la ostrovul Lisveei, mai înainte cu trei ani, prin oarecare ucenici ai sai cuviosul i-a vestit si scaparea din surghiun si chemarea a doua oara la împaratie.

Deci era savârsind fericitul si minuni prea mari. Si ajungând la culmea virtutii si învrednicindu-se darului proorociei si-a cunoscut mai înainte sfârsitul sau; dar fiii sai cei duhovnicesti cu lacrimi îl rugau si cereau ca sa mai ramâna înca în viata pentru mai marele folos si sporire a lor. Atunci el a cerut de la Nascatoarea de Dumnezeu adaugire vietii sale cincisprezece ani si câstigând cererea a vietuit pâna la saptezeci si doi de ani; a ajuns numarul ucenicilor sai peste noua sute. Si de vreme ce se savârsise si anul al cincisprezecelea ce i s-a dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar sfintele lui moaste cele vrednice cinstindu-le ucenicii lui cu cântari de laude si cu miruri si cu faclii, le-au asezat în sicriul de mult pret aproape de stâlpul pe care sedea fericitul în dreapta bisericii Sfânta înviere. Si a lucrat sfântul si dupa moarte tot felul de minuni, întru slava adevaratului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si lauda în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Melasipp, Casina si Antonie.

Acesti sfinti au marturisit pe vremea lui Iulian Paravatul (Apostatul), în anii 361, în cetatea Ancira, crestini fiind ei din stramosii lor. Sfântul Antonie a fost pus în închisoare. Iar Melasipp si Casina, spânzurati fiind, au fost strujiti si cu foc pârjoliti, iar dupa aceea Sfântului Melasipp i-au taiat picioarele din genunchi; iar Sfintei Casina i-au taiat sânii. Iar pe Sfântul Antonie spânzurându-l, l-au sfâsiat, pentru ca el a scuipat în fata lui Iulian si îsi fericea parintii sai. Sfântul Melasipp si Sfânta Casina, spânzurati fiind de lemnul cel de chin, si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Dupa aceasta au chinuit pe Sfântul Antonie în neînchipuite feluri, din care nevatamat fiind pazit, pe multi i-a tras la credinta lui Hristos. Si în sfârsit i s-a taiat capul, si a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Auct, Tavrion si Tesalonica.

Acestia s-au nevoit în Amfipoll a Macedoniei. Si Tesalonica era fiica a unui popa idolesc, ce se numea Cleon, barbat vestit pentru bogatia lui; dar bogatiile acestea pe tânara nu au împutinat-o, nici n-au despartit-o de credinta crestineasca. Caci mult rugând-o pe ea tatal sau, nimic n-a reusit. Pentru aceasta dezbracând-o, au batut-o patru oameni cu vine de bou crude si i-au zdrobit coastele si lipsita fiind de toate ale ei a fost surghiunita departe, de catre însusi tatal sau. Dar si asa, necontenind a marturisi pe Hristos în acel surghiun si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar Auct si Tavrion multe vorbind împotriva barbarului si crudului aceluia, au fost pârâti de el catre Torivie Ipatul ca sunt crestini; si îndata au fost dezbracati si batuti cu toiege si în multe feluri au fost chinuiti. Si iesind nevatamati, au fost sagetati cu mai multe sageti. Dar cu vointa lui Dumnezeu au scapat nevatamati. Drept aceea umplându-se tiranul de nedumerire, a poruncit sa li se taie capetele cu sabia, ceea ce facându-se au aflat sfârsitul nevointei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Grigorie, frate al Sfântului Grigorie facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Tesalonic, care de sabie s-a savârsit.

Acesta a fost în zilele împaratului Maximian, tragându-se din cetatea Tesalonicului. Deci stând înaintea lui în divan si lovind jertfelnicul cu piciorul si rasturnând jertfele ce erau deasupra lui, si-a luat sfârsitul prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

nov.
8
lun
†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereștilor puteri
nov. 8 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereștilor puteri</strong></span>

†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor şi fără de trup Puteri: Rafail, Uriil, Iegudiil, Salatiil şi Varachiil • Sf. Ier. Maur, episcop de Verdun, în Franţa (383) • Sf. Clerie (Clair), preotul, aproape de Marmoutier, în Franţa (396) • Sf. Ier. Deusdedit, episcopul Romei (615-618), ajutătorul celor leproşi (618) • Sf. Cuv. Sibie (sec. VI) şi Tisilion (sec. VII), stareţi în Ţara Galilor • Sf. Ier. Vilhadie, episcop de Bremen, în Germania (789) • Sf. Cuv. Eufrosina cea Tânără (sec. X) • Sf. Cuv. Marta, de la Mănăstirea Pskov, din Rusia (1300) • Sf. Mc. Nimeh cel Nou, din Siria (1471).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: “Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că “voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul (“Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: “Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: “Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: “Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia” (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. “Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte” (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 10

nov.
9
mar
Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona; Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina
nov. 9 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; </strong></span>Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona; Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina</span>

Sf. Mc. încoronaţi: Claudiu, Castor Sempronian[1] şi Nicostrat, şi cei patru soldaţi pe care i-au convertit: Sf. Secund, Severian, Carpofor şi Victorin, grefieri militari ai prefecturii cetăţii, de[2] la Roma, sub Diocleţian (302) • Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie din Efes (310) • Sf. Cuv. Matroana, de la Constantinopol (sec. V) • Sf. Ier. Nectarie de la Eghina, în Grecia, tămăduitorul, mitropolit de Pentapole, în Egipt (1920) • Sf. Ier. Ursinie (Ursin), episcop de Bourges, în Franţa (300) • Sf. Mc. Alexandru de la Tesalonic (înc. sec. IV) • Sf. Mc. Antonie, din Apamia Siriei • Sf. Mc. Hristofor şi Mavra • Sf. Cuv. Eladie • Sf. Mc. Narsi şi Artemon • Sf. Cuv. Ioan Colov[3], ucenicul Sf. Pimen cel Mare (sec. V) • Sf. Eustolia (610), din Roma, şi Sopatra (625), fiica împăratului Mavrichie, nevoitoare la Constantinopol • Sf. Cuv. Teoctista, din Insula Lesbos, în Grecia (sec. IX) • Sf. Cuv. Simeon Metafrastul, de la Constantinopol (960) • Sf. Cuv. Eftimie şi Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiariu, din Sfântul Munte Athos (sf. sec. X) • Sf. Cuv. Onisifor, de la Lavra Peşterilor din Kiev (1148) • Sf. Sf. Mc. Alexie, ieromonahul, Dimitrie, protoiereul, și Constantin, preotul, din Rusia (1937).

[1] Sculptori creștini care au refuzat să sculpteze statuia unui idol păgân.

[2] Sfinții patru încoronați au primit mucenicia la Sirmium, în Croația de astăzi, fiind închiși în lăzi de plumb și aruncați în Dunăre. Moaştele lor au fost aduse la Roma în scurt timp și așezate în biserica Ss. Quattro Coronati, una dintre cele mai vechi biserici din acest oraș, unde pot fi cinstite și astăzi. În cripta bisericii, în cele patru sarcofage care adăpostesc moaștele lor, se găsesc și cele ale Sf. Mc. Simitrie, Secund, Severian, Carpofor și Victorin, împreună muceniciți cu dânșii.

[3] Pomenit în Patericul Egiptean, la litera ”I”.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie.

Aceşti sfinţi Onisifor şi Porfirie, fiind prigoana asupra creştinilor, au fost pârâţi ca sunt creştini şi, fiind aduşi înaintea judecaţii, au stat tare şi fără de frica, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, Făcător al cerului şi al pământului. Pentru aceasta mărturisire au suferit multe răni de bătăi, şi arsuri peste tot trupul. De aceea i-au pus pe un grătar de fier ars, şi întru toate chinurile acestea privind la câştigarea binelui celui veşnic, măcar ca pătimeau din partea celor fără de Dumnezeu, dar erau uşuraţi de către Dumnezeu. Iar păgânii aceia şi nemilostivii, văzând ca nu pot pricinui sfinţilor nici o vătămare, spre mai multa tulburare s-au aţâţat şi, legându-le cinstitele picioare de cai sălbatici, i-au gonit slujitorii, târându-i multe ceasuri peste spini şi ciulini şi peste locuri colţuroase de le rupeau carnea. Şi aşa şi-au dat sufletele lui Dumnezeu. Atunci nişte creştini, luând pe ascuns sfintele lor moaşte, le-au aşezat în satul pangheanilor, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Matroana.

Aceasta a fost în zilele împăratului Leon cel Mare, din Perga Pamfiliei. Şi măritându-se a dobândit o fiică, şi s-a dus la Constantinopol cu bărbatul ei, fiind de cincisprezece ani, şi cunoscând pe o fecioara cu numele Evghenia şi râvnind nevoinţa ei, nu lipsea de la biserici şi petrecea toată noaptea îndeletnicindu-se cu postiri şi privegheri. Aprinzându-şi mai cu căldura dragostea credinţei spre Dumnezeu, a lăsat pe fiica sa pe seama unei femei cu numele Suzana. Şi ea, îmbrăcându-se în port bărbătesc, s-a dus la Mănăstirea Sfântului Vasian; şi, prefăcându-se ca este eunuc, a fost primita de monahi. După aceea, aflând preacuviosul Vasian de cele pentru ea din dumnezeiasca arătare, a trimis-o la cetatea ce se cheamă Emesa, la o mănăstire de femei. Şi de acolo a trecut la Ierusalim. După aceea la Muntele Sinai, şi apoi la Berit, unde prin rugăciune a scos izvor de apă într-un loc sec şi uscat. După ce a răbdat multe ispite de la demoni. În urma unei arătări şi vedenii s-a dus iarăşi la Constantinopol. Şi văzând-o Sfântul Vasian, a rânduit-o să şadă la mănăstirea ce s-a numit, de la dânsa până astăzi, Mănăstirea Matroanei. Şi trăind până la o sută de ani, cu pace către Domnul a răposat.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teoctista din insula Lesbos.

Aceasta a trăit in secolul al IX-lea şi era din cetatea Metimna, în insula Lesbos. Fiind dată de copilă la casa de fecioare, s-a făcut călugărita. Deci ajungând în vârsta de optsprezece ani, s-a dus la satul ce era acolo aproape, ca să vadă pe sora sa. Tot în acea noapte s-a întâmplat să vină la Mitilina tâlhari cretani, al căror căpitan era vestitul Nisiris. Aceştia luând robi pe toţi ceilalţi cetăţeni, au luat împreuna şi pe cuvioasa şi s-au dus. Iar a doua zi s-au oprit la insula Paros, şi, după ce au scos robii la uscat afară, şedeau şi socoteau cu câte cât să vândă pe fiecare. Cuvioasa Teoctista, găsind bun prilej, a fugit pe ascuns în pădure, scăpând cu aceasta din mâinile lor. Deci, de atunci rămânând acolo, a petrecut fericita treizeci de ani, cu rea pătimire, luptându-se cu foamea, cu gerul, cu arsura, hrănindu-se cu ierburi şi cu verdeţuri sălbatice, nefiind văzută de nimeni în vremea aceasta, ci numai cu Dumnezeu şi cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu (pentru care şi vieţuia) vorbea prin rugăciune.

Iar după ce s-au împlinit treizeci şi cinci de ani, după dumnezeiasca iconomie, s-au dus la Paros oarecare vânători, ca să vâneze în locul acela pustiu, unde petrecea cuvioasa; iar unul dintre ei despărţindu-se şi urmărind locul ca să afle vânat, a intrat într-o biserica a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla acolo, ca să vadă cele ce erau în ea. Şi după ce a văzut cele din biserica şi s-a închinat, a ridicat în sus ochii săi, şi iată a văzut în partea dreapta a sfintei mese, ca o ţesătura de pânză de păianjeni, ce se clatină de vânt; şi fiindcă a voit să meargă mai înainte ca să cunoască bine ceea ce se vedea, a auzit un glas ce-i zicea: “Stai omule şi nu te apropia, căci mă ruşinez a mă arăta ţie, femeie goală fiind”. Iar vânătorul, înspăimântându-se de năprasnicul glas şi temându-se, căuta să fugă, căci se ridicaseră perii capului său, şi stau drepţi ca spinii. Iar după ce abia cu greu şi-a venit în sineşi, a întrebat pe ceea ce strigase, cine şi de unde este. Iar sfânta i-a răspuns: “Arunca haina ta ca să mă acopăr cu ea, şi apoi îţi voi povesti cele despre mine”. Şi vânătorul a făcut îndată după poruncă. Iar cuvioasa, luând haina şi îmbrăcându-se, s-a pecetluit pe sine cu semnul crucii, şi aşa s-a arătat vânătorului: vedere minunată şi înspăimântătoare. Căci perii capului ei erau albi, iar faţa ei negricioasă, cărnuri însă cu totul nu se vedeau la ea, ci numai o piele, care ţinea şi cuprindea legătura vinelor şi a oaselor. Şi în scurt zicând, tot trupul ei nu se vedea trup, ci umbra de trup. Deci, după ce a povestit sfânta toate cele despre ea, s-a rugat de vânător ca, întorcându-se iarăşi în insulă ca să vâneze, să-i aducă o parte din Sfântul Trup al lui Hristos. Deci când s-a întors vânătorul, a adus cu sine dumnezeieştile Taine; pe care luându-le cuvioasa şi făcând rugăciune, s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar vânătorul, ducându-se la vânat, degrab s-a întors iarăşi la cuvioasa, pe care a aflat-o zăcând moartă. Deci săpând în pământ, precum a putut, şi mult rugându-se sfintei ca să mijlocească pentru el către Domnul, a îngropat-o în locul acela, unde o aflase, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Simeon Metafrastul, care cu pace s-a săvârşit.

Cuviosul Simeon era născut în Constantinopol, fiind pe vremea evlaviosului împărat Leon cel înţelept în anii 886. Pentru faptele cele bune şi pentru înţelepciunea sa, a fost înălţat la vrednicia de magistru şi logofăt, şi avea multă cinste la împăratul. Deci, oarecând au mers arabii în Creta cu armata, şi au prădat oarecare sate şi cetăţi. Atunci împăratul a ales voievod pe marele şi viteazul Imerie, cu care împreună a trimis şi pe Cuviosul acesta Simeon Metafrast, să meargă soli către arabii care stăpâneau Creta, dându-le acestora amândurora puterea ca sau cu bine să supună pe arabi împărăţiei (Constantinopolului), sau să-i piarză cu arme prin război. Precum de aceasta povesteşte acelaşi Metafrast, scriind viaţa mai sus-pomenitei cuvioasei maicii noastre Teoctistei Lesvianca, care se prăznuieşte întru această zi. Împăratul îl iubea pe cuviosul şi-l cinstea, atât pentru înţelepciunea şi fapta bună a lui, cât şi pentru fireasca lui bărbăţie, priceperea şi socotinţa ce avea în războaie. Însă cu toate acestea, pururea pomenitul Simeon nu avea aplecare spre aceste lucruri amăgitoare. Ci cugeta foarte mult să părăsească lucrurile lumii acesteia şi să se facă monah. De aceea a zis către împăratul că, dacă se va întoarce biruitor de la Creta, să-i facă un dar pe care îl va cere atunci, iar împăratul i-a făgăduit ca fără de grăire împotrivă îi va plini cererea. Deci mergând la Creta împreună cu Imerie, au vorbit ca nişte soli înaintea stăpânitorilor arabilor, şi atâta i-au îmblânzit pe ei cu cuvintele lor cele înţelepte, încât fără de război i-au biruit şi i-au supus să plătească bir împăratului.

Întorcându-se biruitori la Constantinopol, s-au închinat împăratului, iar pururea pomenitul Simeon l-a rugat ca să-i dea darul ce i l-a făgăduit. Iar împăratul, neştiind ce are a cere, a dat lui Simeon mâna şi acesta a sărutat-o, socotind ca are a cere aur sau altă oarecare cinste mai mare, precum poftesc iubitorii de lume. Dar Simeon iubitorul de Hristos, mai vârtos decât iubitorul de avuţie, n-a cerut altă dăruire de la împăratul, decât ca să-l lase a se face monah. Atunci împăratul s-a mâhnit, pentru că urma să se lipsească de un aşa de înţelept bărbat şi viteaz ostaş. Însă neputând a-şi călca făgăduinţa, a îmbrăţişat cu lacrimi pe dumnezeiescul Simeon şi l-a sărutat, zicându-i: “Mergi fiule cu mila lui Dumnezeu, Căruia roagă-te şi pentru păcatele mele”. Apoi, cuviosul, după ce s-a făcut monah şi a scapăt de tulburarea lumii, a scris vieţile sfinţilor câte le-a aflat. După aceea, ca unul ce era bogat şi avea putere şi închipuire, a trimis oameni în felurite cetăţi şi locuri; şi i-au adus câte vieţi de sfinţi au aflat, pe care el iarăşi le-a tâlcuit cu prea dulci ziceri. Pentru care lucru din pricina aceasta s-a numit Metafrast (adică tâlcuitor). Şi toate câte a scris sunt adevărate şi fără greşeală. Pe care şi învăţaţii italienilor le-au tâlcuit în limba italienească, şi-l au pe Cuviosul Simeon şi în sinaxarele lor, şi-l prăznuiesc ca pe un sfânt. Fiindcă mult s-a ostenit atât pentru Domnul, cât şi pentru sfinţii Lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor femei Eustolia şi Sopatra.

Sfânta Eustolia era pe vremea lui Mavrichie împăratul, fiică de părinţi evlavioşi care locuiau în Roma. Şi din crudă vârstă, dându-se pe sine cucerniciei, zăbovea în postiri şi privegheri. Fiind aprinsă de dumnezeiasca dorinţă şi lasând Roma, s-a dus la Constantinopol, unde, cercetând dumnezeieştile cinstite locaşuri şi plinindu-şi dorinţa, s-a întâlnit cu Sopatra, fiica împăratului Mavrichie, care mergea la biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne. Şi fiindcă fapta bună nu se poate ascunde, Sopatra ruga pe fericita Eustolia, ca să o aibă pe ea maică duhovnicească şi păzitoare trupului şi sufletului. Şi lăsând pururea pomenita Sopatra împărăţia şi îmbrăcându-se cu schima călugăreasca, a sporit întru nevoinţe şi osteneli duhovniceşti. A cerut de la tatăl său împăratul un loc potrivit şi acolo a zidit casa de rugăciuni, petrecând împreună cu Sfânta Eustolia. Pentru aceasta multe fecioare şi femei evlavioase mergând către ele, petreceau împreună viaţa cea aspră şi plină de osteneli. Iar fericita Eustolia nevoindu-se mulţi ani, şi multora făcându-se pricină de mântuire, s-a dus către Domnul cu pace, lăsând în locul său pe fericita Sopatra, care, asemenea ca duhovniceasca ei maică, nevoindu-se şi la vârful faptelor bune ajungând, s-a mutat către Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Antonie.

Acesta era din satul Siron, cu meşteşugul tăietor de pietre. Deci văzând pe elini că mergeau la capiştea idolilor şi jertfeau, i-a sfătuit pe ei să se depărteze de aceia, şi nefiind ascultat, mâhnindu-se, s-a dus în pustietate, şi acolo a aflat pe un rob al lui Dumnezeu, care iarăşi fugise din lume, Timotei cu numele, şi împreună cu el petrecând trei ani, şi luând de la el bunele cuvântări, s-a pogorât iarăşi către poporul rătăcit din satul său. Şi aflându-i pe ei ca săvârşeau serbare demonilor, intrând în capiştea lor, a zdrobit toţi idolii. Deci, fiind prins de ei, a fost bătut cumplit. După aceasta s-a dus la Apamia Siriei şi, rugându-se cuviosului episcop ca să-i dea voie să zidească o biserica în cinstea Sfintei Treimi, a început a o zidi. Aflând de aceasta cei din satul lui au năvălit noaptea cu săbii şi cu ciomege şi fără de mila l-au omorât pe el. Şi aşa şi-a dat duhul său lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Cristofor şi Mavra, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ioan Colovul, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan, Colovul din Egipt, s-a nevoit prin sec. al V-lea în deşertul egiptean în Mănăstirea Sf. Pimen cel Mare (prăznuit în 27 august). De la numele acestei mănăstiri, mănăstirile din sălbăticie au început să se numească schituri, unde călugării se nevoiau în viaţă sfântă, în tăcere şi însingurare. Sf. Ioan era un călugăr blând, smerit şi muncitor. El a venit la acea mănăstire împreună cu fratele său, Daniel.

Odată, Sf. Ioan i-a spus fratelui său mai mare că i-ar plăcea să nu-şi mai facă griji pentru ce mănâncă sau cu ce se îmbracă şi să poată trăi ca îngerii din ceruri. Daniel l-a lăsat să meargă în pustie ca să se lupte cu ispitele. Lepădându-şi hainele, într-o noapte foarte rece, Ioan şi-a părăsit chilia şi a plecat. Însă după o săptămână, foamea l-a mânat înapoi. Ajungând la uşa chiliei, Ioan a început să bată. “Cine-i acolo?” a întrebat Daniel. “Eu sunt, Ioan, fratele tău.” Daniel însă i-a răspuns, “Ioan a devenit înger, el nu mai este printre oameni.” Ioan a continuat să bată însă Daniel i-a dat drumul înăuntru abia dimineaţă. Apoi i-a spus: “Tu eşti bărbat şi ca să mănânci, trebuie să munceşti.”  Sf. Ioan a plâns cu amar şi şi-a cerut iertare.

După ce şi-a învăţat lecţia, Sf. Ioan s-a dus la Sf. Pimen, cunoscut pentru caracterul său hotărât, cerând îndrumare şi promiţând că va asculta tot ce-i va spune să facă. Ca să-i încerce răbdarea, Sf. Pimen i-a dat să facă o ascultare mai neobişnuită, şi anume să care apă şi să o picure pe un băţ uscat până acesta, după trei ani a înfrunzit şi a rodit. Părintele a luat din fructele bogate şi le-a dus fraţilor, spunând: “Luaţi şi mâncaţi din roadele ascultării”.

Mai târziu, avva Ioan a devenit el însuşi îndrumător al multor oameni pe drumul mântuirii, printre care era şi Sf. Arsenie cel Mare (prăznuit în 8 mai) şi Sf. Taisia (prăznuită în 8 octombrie).

Sf. Ioan a fost cel care a scris Viaţa Sf. Paisie cel Mare (prăznuit în 19 iunie).

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Eladie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Narsi şi Artemon.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri Evtimie (Eftimie) şi Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiarului din Muntele Athos, care cu pace s-au săvârşit.

Sfinţii Eftimie şi Neofit, fondatorii Mănăstirii Dochiariu din Muntele Athos, un unchi şi nepotul său, aparţineau aristocraţiei bizantine de cel mai înalt rang. Sf. Eftimie, pe când era încă în lume, a fost prietenul Sfântului Atanasie din Muntele Athos (pe care îl prăznuim în 5 iulie), devenind ulterior novice şi discipol al acestui mare ascet. Pentru dragostea curată faţă de fraţi, pentru blândeţea şi nevoirea de a duce o viaţă sfântă, Sf. Atanasie i-a încredinţat călugărului funcţia de administrator, pe care acesta a îndeplinit-o ca şi când Însuşi Domnul i-ar fi dat-o spre împlinire.

Sf. Eftimie împreună cu alţi călugări s-au stabilit în localitatea Dafni, unde au întemeiat o mănăstire în cinstea Sf. Nicolae, numită Docheiariou pentru a aminti de ascultarea sa. Călăuzindu-i pe fraţii mai tineri, Sf. Eftimie i-a învăţat pe călugări despre importanţa trezviei şi atenţiei la tulburările sufletului, explicîndu-le că lupta creştinilor, după cum spune Sf. Apostol Pavel, “nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. (Efes. 6:12).

Însă saracinii au tulburat viaţa liniştită a mănăstirii şi pe când călugării stăteau ascunşi în pădure ca să-şi salveze vieţile, duşmanii au ras mănăstirea din temelii.

Sf. Eftimie nu şi-a pierdut încrederea şi mănăstirea a fost reconstruită. Sf. Neofit, pe când se afla în lume, era însoţitorul împăratului Nichifor Focas (963-969). După moartea părinţilor săi, acesta s-a dus în Muntele Athos, fiind tuns la mănăstirea unchiului său, Eftimie. Înainte de moartea sa, Sf. Eftimie a lăsat administrarea mănăstirii în mâinile nepotului său.

Sub îndrumarea spirituală a Sf. Neofit mica mănăstire a devenit lavră şi datorită donaţiilor făcute de împăratul Nichifor, la solicitarea sfântului. Sf. Neofit s-a învrednicit să devină “protos” (mai-marele Consiliului Părinţilor din Sf. Munte), rămânînd acolo timp de mai mulţi ani. După renunţarea la funcţia din cadrul Consiliului, în ultimii săi ani de viaţă, Sf. Neofit s-a întors la Mănăstirea Dochiariou, unde s-a dus în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului ierarh Nectarie din Eghina, episcop al Pentapolisului.

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole şi ctitor al mănăstirii “Sfânta Treime” din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească.

În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.

Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo.

Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie.

Câţiva ani mai târziu, la 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

*

Viaţa sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis (după Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras, Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învăţă Psalmul al 50 lea, lui ii plăcea să repete versetul : “Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale” (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin. Tânărul băiat ramase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător in insula Chios. Acolo încuraja cu multa sârguinţa pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune. Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni Îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Căutând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea  unui locuitor pios din insula, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să îşi continue studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie. În  1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta dioceză corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei. Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând ca ar căuta să îşi atragă favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea in promisiunea lui Hristos care spune : ” Fericiţi veţi fi când va vor ocărî şi va vor prigoni  şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea” (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă –  în favoarea mântuirii aproapelui său – să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singurătate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891 – 1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor Preoţi. Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plina de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înalta calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şcolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.

Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profita de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).

In ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele  sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutana ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit ca se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o  în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos. Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe  de bolile de care sufereau, făcu să vina ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja… Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa. În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie împărţit săracilor surplusul lor, încredinţându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afară acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare număr de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene. Trăind deci ca un Înger în trup şi făcând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu că îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu  (pe 8 noiembrie 1920). Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi Creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stăpânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat.

Aceşti patru mucenici au pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Ei au fost neîntrecuţi meşteri în arta cioplirii şi sculpturii în marmură., fiind conducătorii unui vestit şantier de acest fel, la Smirnum. Datorită lucrărilor de calitate ce se realizau aici, împăratul era foarte mândru de dibăcia acestor meşteri. Însă, din cei peste 600 de lucrători care se aflau pe acest şantier, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni viaţa religioasă a creştinilor de aici. Aceştia obişnuiau să-şi facă semnul Sfintei Cruci ori de câte ori începeau sau terminau o lucrare, deoarece erau convinşi că numai prin puterea şi ajutorul lui Dumnezeu erau în stare să facă tot ceea ce făcuseră până atunci.

Printre aceşti creştini se aflau şi cei patru sfinţi, care primiseră Taina Sf. Botez din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, ce se afla surghiunit în ţinutul Iliricului. Aceşti 4 mucenici, datorită râvnei lor duhovniceşti, au reuşit să atragă la creştinism pe un alt om, pe nume Simpliciu, care s-a încreştinat şi el. Imediat, păgânii cei invidioşi i-au pârât pe cei 5 meşteri la împărat, acuzându-i că aceştia conduc lucrările prin superstiţie şi magie şi că nu vor să ştie decât de credinţa în Hristos. Auzind acestea, împăratul nu a luat nici o măsură împotriva lor, dar acuzatorii au spus că ei nu vor să sculpteze chipul zeului Asclepios, un zeu socotit vindecător de către împărat. Cei 5 mucenici au confirmat că “În toate ne-am arătat ascultători, împărate, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”. Împăratul însă, nu s-a supărat şi a trecut cu vederea neascultarea acestor meşteri, spunând că nu-i pasă cine va face statuia, dar că aceasta trebuie terminată. Aşa s-a şi întâmplat, statuia fiind terminată de alţi meşteri. Când împăratul a venit să vadă statuia terminată, el a crezut că totuşi cei 5 au realizat statuia, dar partida păgânilor s-a năpustit cu ură asupra lor, acuzându-i iarăşi cu cuvinte duşmănoase. Împăratul, văzând tulburarea ce s-a iscat, i-a încredinţat pe cei 5 meşteri unui dregător cu numele de Lampadie, ca să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Acesta le-a poruncit să aducă cinstire şi jertfe zeilor, dar meşterii nu au vrut. Ca atare Lampadie i-a arestat şi închis în temniţă, după care a asmuţit mulţimile păgâne împotriva creştinilor. S-au iscat răscoale şi bătăi, iar în timpul uneia dintre ele, însuşi Lampadie a fost omorât.

Auzind aceasta, împăratul s-a temut ca nu cumva rudele mortului să pornească o răscoală generală, şi ca atare s-a decis să termine cu cei 5, dând ordin ca aceştia să fie închişi de vii în sicrie de plumb şi să fie aruncaţi în apele fluviului Sava. Auzind această veste, va muri de supărare şi episcopul Chiril, care se afla şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos sicriele din apă şi a avut grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor.

Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor, la data de 9 noiembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

nov.
10
mie
Sf. Ap. Rodion, Olimp, Sosipatru, Erast, Terțiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest
nov. 10 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ap. Rodion, Olimp, Sosipatru, Erast, Terțiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest</span>

Sfinţii Apostoli Olimp şi Rodion, muceniciți la Roma, sub Nero (64), Erast, Sosipatru, Terţiu şi Cvart, dintre cei 70 (sec. I) • Sf. Mc. Orest, medicul, din Capadocia (304) • Sf. Ier. Probie, episcop de Ravenna (175) • Sf. Cuv. Teostirict, din Symbola, în Muntele Olimp din Bitinia • Sf. Mc. Caliopie, Nir şi Orion • Sf. Sf. Mc. Mil, episcopul, şi cei 2 ucenici ai săi, din Persia (341) • Sf. Ier. Efrem, mărturisitorul, episcop de Unia, azi în Polonia • Sf. Cuv. Nonie, care a botezat-o pe Sf. Pelaghia (sec. V) • Sf. Nimfia[1], din Sicilia (sec. V) Sf. Ier. Iust, de neam italian, episcop în Anglia (627) • Sf. Mc. Constantin Ivireanul, din Georgia (853) • Sf. Cuv. Arsenie[2] din Capadocia, făcătorul de minuni (1924) • Sf. Sf. Noi Mc. Boris, diaconul, Nicolae şi Ana (1930), Nifon, ieromonahul, şi Alexandru (1931), Procopie, arhiepiscopul de Cherson, Ioan şi Dionisie, preoţii, Augustin, episcopul de Kaluga, şi cei împreună cu dânsul: Ioanichie, arhimandritul, Ioan, protoiereul, Alexie, Apolonie şi Mihail (1937) • Sf. Noi Mc. Olga (1941) şi Teoctista, din Rusia (1942).

[1] Conform Martiriologiului Roman, Sfânta Nimfa este prăznuită împreună cu sfinţii Trifon şi Respichie, o parte din moaştele celor trei aflându-se în biserica S. Agostino in Campo Marzio din Roma. O altă parte din moaştele lor, împreună cu cele ale unei Sfinte Muceniţe Severa, se găsesc sub altarul principal al bisericii Santo Spirito in Sassia. Într-o altă cronică, Sfânta Nimfa este amintită împreună cu alţi mucenici din Palermo: Mamilian, Eustachie, Proclu şi Golbodeu. În fiecare an, pe 1 septembrie, la Santa Maria în Monticelli se prăznuieşte mutarea moaştelor lor din oraşul Porto în această biserică, în anul 1098, de către papa Urban al II-lea. Capul Sfintei Nimfa a fost adus în anul 1593 din biserica Santa Maria in Monticelli și așezat sub altarul catedralei din Palermo, oraş al cărei ocrotitoare este.

[2] Care, îninte de schimbul de populații între Grecia și Turcia, în 1924, l-a botezat pe Sfântul Paisie  Aghioritul, dându-i numele de Arsenie. Atunci a prorocit că după 40 de zile va muri, lucru care s-a și întâmplat. Sfântul Paisie Aghioritul a fost cel care a adunat mai târziu mărturii de la martorii oculari ai minunilor Sfântului Arsenie și le-a făcut cunoscute, determinând astfel canonizarea lui.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârşit şi el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe, rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit, după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Şi trimiţând împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: “Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi”. Şi, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.

Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul aşa: “Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: “Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd”. Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulţi a adus la credinţa lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: “Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii”. Şi aceasta zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

nov.
11
joi
† Sf. Mc. Mina ; Sf. Mc. Victor şi Vichentie; Sf. Mc. Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul
nov. 11 toata ziua
<span style="color: #000000;">† Sf. Mc. Mina ; Sf. Mc. Victor şi Vichentie; Sf. Mc. Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul</span>

Sf. Mare Mc. Mina[1], din Egipt (304); Sf. Mc.Victor, italian de neam, mucenicit în Damasc, şi Sf. Mc. Ştefanida (sec. II) • Sf. Mc. Vichentie, diaconul, la Zaragoza, şi Sf. Sf. Mc. Valerie, episcop, de la Valencia, în Spania, sub Maximian (304) • Sf. Cuv. Teodor Studitul, mărturisitorul, apărător al sfintelor icoane (826) • Sf. Mc. Draconie, din Armenia (sec. III) • Sf. Mc. Valentin, Felician şi Victorin, de la Ravenna, sub Diocleţian (303-305) • Sf. Ier. Martin cel Milostiv, episcop de Tours, în Franţa (397) • Sf. Berthuim, întemeietorul Mănăstirii Malone, din Belgia (698) • Sf. Cuv. Bartolomeu[2], de la Mănăstirea Grotaferrata (1054) • Sf. Ştefan (Uroş) al III-lea, rege al Serbiei şi întemeietor al Mănăstirii Decani, azi în Kosovo (1330) • Sf. Cuv. Efrem, Eftimie şi Nestor, de la Decani (sec. XIV) • Sf. Maxim, cel nebun pentru Hristos, de la Moscova (1434).

[1] Capul Sfântului Mina se află în Basilica San Pietro de la Vatican, iar o mână se află în biserica Santissima Trinita din Venezia.

[2] Grec din Calabria, ucenicul şi biograful Sfântului Nil de la Rossano, imnograf şi stareţ la Mănăstirea Grottaferrata. Până în anul 1300, moaştele Sfântului Bartolomeu puteau fi cinstite în capela închinată lui şi Sfântului Nil, la Mănăstirea Grottaferrata.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: “Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: “Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.

Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: “Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: “Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.

Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: “Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca”; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: “Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: “Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: “O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine”. Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: “Ce este aceasta?” Iar sluga a răspuns: “Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: “Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău”. Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida.

Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiţilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 33

nov.
12
vin
Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; †) Sf. Mc. Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul
nov. 12 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; <span style="color: #0000ff;"><strong>†) Sf. Mc. Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu;</strong></span> Sf. Cuv. Nil Pustnicul</span>

Sf. Ier. Ioan cel Milostiv[1], patriarhul Alexandriei (sec.VIII) • †) Sf. Mc. Mărt. Năsăudeni: Atanasie (Todoran) din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (1763) • Sf. Cuv. Nil Pustnicul, din Muntele Sinai (430) • Sf. Proroc Ahia • Sf. Ier. Ruf, episcop de Avignon, în Franţa (200) • Sf. Ier. Martin, episcopul Tarachinului • Sf. Mc. Arsachie • Sf. Mc. Antonie şi cei împreună cu dânsul: Zevina, Gherman, Nichifor şi Enata, fecioara (308) • Sf. Ier. Leon, patriarhul Constantinopolului (1143) • Sf. Cuv. Nil Izvorâtorul de Mir, din munţii Marii Lavre, din Sfântul Munte Athos (1651) • Sf. Nou Mc. Sava (Nigdeli), de la Constantinopol (1726) • Sf. Nou Mc. Nicolae, de la Constantinopol (1732) • Sf. Sf. Noi Mc. Constantin, protoiereul, şi Vladimir, preotul, din Rusia (1937).

[1] Trupul întreg al Sfântului Ioan cel Milostiv a ajuns la Veneţia în anul 1249, fiind adus de la o biserică din Alexandria, la cererea ducelui Giacomo Tiepolo şi se află astăzi în altarul bisericii San Giovanni in Bragora.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.

Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau “Ascetul”).

Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.

Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).

Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: “Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor”. Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.

Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele  Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar “necinstea şi fărădelegea vor prinde putere”. Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza “lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului”. Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

nov.
13
sâm
) Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului şi Sf. Antuza, mama sa
nov. 13 toata ziua
<span style="color: #000000;"><strong>†</strong>) Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului şi Sf. Antuza, mama sa</span>

†) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur[1], arhiepiscopul Constantinopolului (407) și Sf. Antuza, mama sa • Sf. Mc. Mitru de la Aix-en-Provence, din Franţa (300) • Sf. Valentin, Solutorie şi Victor, de la Ravenna, sub Diocleţian (300-305) • Sf. Ier. Amand, episcop de Rennes, în Franţa (sec. IV) • Sf. Ier. Brice, episcop de Tours, în Franţa (444) • Sf. Cuv. Chilian (Kilian), monah la Reole, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Nou Mc. Damaschin (1681).

[1] Moaştele sale se află în basilica San Pietro, de la Vatican. O parte din moaştele Sfântului se cinstesc şi la Asola, lânga Mantova. Vezi şi 27 ianuarie.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest mare şi vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi ortodocşi amândoi; tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.

Iar ea s-a făcut cu totul fiară ţinând cu tărie via. Şi a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa şi în al doilea rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceşte decât creştineşte. După aceea s-a întors iarăşi la scaunul său. Şi în cele din urmă, sfântul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei şi, petrecând multe scârbe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.

Precum se vede la istoria lui, după scoaterea lui din scaun şi după izgonire, cei ce fuseseră îndemnători spre aceasta, căzând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Pătimind aceasta întâi Eudoxia, căci a fost ea întâi întru fărădelege şi a fost pricina pierzării episcopilor. Şi zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătăţii ce a făcut Hrisostomului, mormântul în care era îngropată a tremurat treizeci şi doi de ani. Iar dacă s-au adus sfintele moaşte ale Hrisostomului şi s-au pus acolo unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi noului Mucenic Damaschin, cel din cetatea împărătească, care iarăşi acolo a mărturisit la anul 1681.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 19

nov.
14
Dum
Sf. Apostol Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului   (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)
nov. 14 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Apostol Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului   <em>(Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)</em></span>

† Sfântul Apostol Filip[1], dintre cei 12 Apostoli • Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni (1340) • Sf. Mc. Veneranda[2], fecioara, de la Roma, sub Antonin (sec. II) • Sf. Mc. Venerand, de la Troyes, în Franţa (275) • Sf. Ier. Iucundie[3], episcop de Bologna (485) Sf. Iustinian, împăratul romanilor (527-565) şi Teodora[4], împărăteasa (548) • Sf. Cuv. Sidonie, stareţ al Mănăstirii Saint Saëns, din Normandia, în Franţa (sec. VII) • Sf. Cuv. Simeon[5], făcătorul de minuni, de pe Muntele Mercur, (zonă din masivul Pollino, la granița dintre Basilicata și Calabria) (sec. X) • Sf. Cuv. Filip, întemeietorul Mănăstirii Sfânta Treime, de la Irap, lângă Novgorod, în Rusia (1537) • Sf. Nou Mc. Constantin, din Idra, mucenicit în insula Rodhos, Grecia (1800) • Sf. Sf. Noi Mc. Aristarh, ieromonahul, Dimitrie, Dimitrie, Alexie, Nicolae și  Serghie, protoiereii, Teodor, Mihail, Alexandru, Alexandru, Nicolae, Victor, Alexie, Mihail și  Petru, preoţii, Nicolae, diaconul, Gabriel şi Ana, din Rusia (1937).

[1] Sfântul Apostol Filip a primit mucenicia în timpul împăratului Domiţian (81-96) la Ierapolis, în Frigia, şi a fost înmormântat în acest oraş, de unde a fost mutat mai apoi la Constantinopol. În anul 560, moaştele sale, împreună cu cele ale Sfântului Apostol Iacov cel Mic, au fost mutate la Roma de către papa Pelaghie I şi aşezate în biserica pe care acesta a ridicat-o în cinstea celor doi apostoli. Biserica a fost terminată de papa Ioan al III-lea, iar astăzi se cheamă biserica Santi XII Apostoli. În anul 1873, o cercetare ştiinţifică amănunţită a confirmat originea moaştelor Sfinţilor Apostoli Filip şi Iacov, aşezate sub altarul principal în secolul al VI-lea. În această biserică, într-o criptă aflată sub altarul principal, se găsesc şi astăzi rămăşiţele celor doi apostoli.

[2] Moaştele Sfintei Veneranda se află la Convento di Torre del Greco din Roma.

[3] Moaştele Sfântului Iucundie pot fi cinstite la Bologna.

[4] Un os din moaştele Sfintei Teodora se află în biserica San Giorgio dei greci din Venezia.

[5] Era grec din Calabria.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: “Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret”. Şi alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele, prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte “isihasm” (de la grecescul “hesychia” care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun.  Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie “apofatică” (“negativă”, în contrast cu “katafatică” sau “pozitivă”) era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut “Triade în apărarea sfinţilor isihaşti” (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul “Tomul Aghiorit”. La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna “cel care nu face rău,” de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: “Spre înălţimi! Spre înălţimi!” Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor împăraţi Iustinian şi Teodora.

Sfântul şi drept-credinciosul Împărat Iustinian I (11 mai, 483 – 14 noiembrie, 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527, până la moartea sa, în noiembrie 565. Soţia sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanţi conducători ai antichităţii târzii şi o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea şi un apărător al Ortodoxiei şi un ctitor de biserici. În timpul domniei sale Bizanţul a câştigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa şi Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre germanii vandali şi triburile vizigote. Iustinian este cunoscut şi sub numele de “ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Iustinian pe data de 14 noiembrie (în unele sinaxare, pe 15 noiembrie).

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

nov.
15
lun
†) Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. Mărt. Gurie, Samona şi Aviv diaconul (Începutul Postului Naşterii Domnului)
nov. 15 toata ziua
<span style="color: #000000;"><span style="color: #0000ff;"><strong>†) Cuv. Paisie de la Neamţ;</strong></span> Sf. Mc. Mărt. Gurie, Samona şi Aviv diaconul (<em>Începutul Postului Naşterii Domnului</em>)</span>

†) Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (1794) • Sf. Mc. Mărt. Gurie, Samona şi Aviv, diaconul, de la Edesa (306) • Sf. Sf. Mc. Felix, primul episcop de Nola, în Campania, sub Diocleţian (287) • Sf. Mc. Dimitrie, din Tracia (307) • Sf. Ier. Chintian, episcopul Seleuciei (sec. IV) • Sf. Mc. Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii, din Cartagina (sec. IV) • Sf. Ier. Malo, episcop de Aleth, în Franţa (460) • Sf. Ier. Luperie, episcop de Verona (sec. VI sau VIII) • Sf. Ier. Toma al II-lea, patriarhul Constantin-opolului (668) • Sf. Cuv. Fintan[1], de la Farfa, în Lazio (879) • Sf. Cuv. Filip de la Vologda, în Rusia (1457) • Sf. Sf. Noi Mc. Petru şi Nicolae, preoţii, Nichita, arhidiaconul, şi Grigorie, diaconul, din Rusia (1937).

[1] Era de neam irlandez. A fost dus în sclavie de vichingi, devenind apoi monah la Farfa.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv.

Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâţi că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat şi pe unul şi pe altul de câte o mâna, îngreuindu-le picioarele cu pietre, şi au stat spânzuraţi de la al treilea ceas, până la al şaselea. Apoi coborându-i, i-au băgat într-o temniţă întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, şi au zăcut patru luni, chinuiţi de foame şi de sete, în legături. Apoi scoţându-i iarăşi, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior şi, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu că învaţă în oraşe şi în sate cuvântul Domnului. De aceea, ţinându-l spânzurat şi bătându-l, l-au adus iarăşi la cercetare şi, neînduplecându-se după voia tiranului, a fost dat focului şi aşa îşi săvârşi mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Chintian, episcopul Seleuciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii.

Fericitul Elpidie era unul din sfetnicii senatului, şi i se încredinţaseră tainicele lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii 361. Şi scriind legile s-a aflat că este creştin. Deci fiind dus la înfăţişare la apostatul şi nesupunându-se a se lepăda de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, ţesută din păr de capră, care avea cuie de fier petrecute prin ea, iar pe deasupra era unsă cu păcură fiartă şi cu aceasta se întăreau cuiele şi, bătut fiind peste haina aceea, cuiele găureau trupul sfântului. Apoi a fost supus la alte multe feluri de chinuri. După aceasta a fost legat de cai sirepi şi sălbatici, împreună cu Eustohie şi Marcel, cu scop ca să fie ei spintecaţi. Dar dobitoacele, din dumnezeiască putere, au rămas nemişcate. Atunci li s-au zdrobit membrele cu toiege groase şi au fost aruncaţi în foc, în care şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Zic unii însă că după aceasta au fost îngropate sfintele lor trupuri în muntele Carmelului. Iar făcându-se îndată fulgere şi trăsnete a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngereştile Puteri şi a sărutat pe mucenici şi pe Eustohie adică şi pe Marcel, mutându-i într-un loc unde Însuşi a voit. Iar pe minunatul Elpidie l-a înviat şi întărindu-l i-a trimis ca de a doua oară să se lupte în mărturisire, pe care văzându-l Iulian, a poruncit să fie întins de patru părţi şi să fie bătut neîncetat, apoi să i se toarne oţet şi sare peste răni şi rănile să fie frecate cu târsâni de păr. După acestea a fost supus la nenumărate chinuri, dar, fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, şi i-a înduplecat ca să-şi zdrobească idolii şi la sfârşit fiind aruncat mucenicul într-un cuptor înroşit în foc şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Şi aşa a luat de la El cununa biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie.

Acesta fiind prins pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi a guvernatorului Puplie, multe chinuri a răbdat pentru Hristos şi pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea Neamţ.

Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav.
Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoşi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaţa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeşte aici în româneşte (Paul Mihail).

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni – Rm. Sărat, Poiana Mărului – unde era stareţ cunoscutul Vasile – şi la Cârnu – Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-şi setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârşească în viaţa cea întru Hristos.

La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism şi i-a schimbat numele în Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni.

Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaţă greacă de la monahul Macarie şi începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani.

În 1763 hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită rivalităţii dintre călugării greci şi ruşi de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti – Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, după ce mitropolitul de la Bucureşti – grec de neam – l-a refuzat. La Iaşi, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulţi alţii, români, ruşi şi ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaţi să ducă viaţă de obşte (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareţul să fie ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.

Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă şi în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce – cea mai de seamă scriere ascetă – răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin).

Dintre operele sale personale se evidenţiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fiind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârşiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure – după Sfântul Isac Sirul – din care izvorăşte viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază.

În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare :

Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune – după regulă a Sfântului Vasile cel Mare – cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari.

Ultima şi cea mai importantă etapă din viaţa şi activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Printre alte preocupări ale sale menţionăm şi pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaţia muzicii bizantine pe notaţie liniară şi introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toţi credincioşii în biserică.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ.
Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareţii Ilarion de la Secu şi Sofronie de la Neamţ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie şi Dorotei, trimişi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Ştefan, care a tradus din slavonă.

În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareţului Gheorghe de la Căldăruşani în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani.

Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia şi de la Athos. Schitul Sfântul Ilie şi mănăstirile Pantacrator şi Noul Athos – ultima înfiinţată de ucenicii săi – au dus mai departe tradiţia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la Neamţ în 1812. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat masiv viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

Au fost alcătuite mai multe ale stareţului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamţ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fiind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan).

Stareţul Paisie de la Neamţ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceţi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieţii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic şi prin faptul că a contractat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură şi literatură. El reprezintă (M. Păcurariu).

Pentru viaţa sa ascetică, pentru bogăţia învăţăturilor sale şi pentru contribuţia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfinţilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.

Să ne rugăm, dar, zicând: “Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credincioşilor şi podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.

Alte icoane cu sfântul Paisie de la Neamt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 5

nov.
16
mar
Sf. Apostol şi Evanghelist Matei
nov. 16 toata ziua
<span style="color: #000000;">Sf. Apostol şi Evanghelist Matei</span>

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei[1] (60) • Sf. Fulvian, prinţul Etiopiei, botezat Matei (sec. I) • Sf. Ier. Tit, episcop de Bostra ( Busr-as-Sam), Siria (378) • Sf. Ier. Eucher, episcop de Lyon, în Franţa (449) • Sf. Cuv. Emilian, pustnic în Aquitaine, Franţa (767) • Sf. Margareta, regina Scoţiei (1093) • Sf. Cuv. Serghie, stareţ la Malopinega, în Rusia (1585) • Sf. Sf. Noi Mc. Teodor, protoiereul, şi cei împreună cu dânsul: Anania şi Mihail (1929) • Sf. Sf. Mc. Mihail, protoiereul, Vasile, Macarie, Nicolae, Ioan şi Victor, preoţii (1937), şi Dimitrie (1938), din Rusia.

[1] Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a primit mucenicia prin sabie, pe când slujea Dumnezeiasca Liturghie în Etiopia. De pe meleagurile etiopiene, trupul său a fost adus de nişte marinari în Italia, în anul 370, la Velia, de unde, de frica sarazinilor cuceritori, a fost ascuns în Lucania. Apoi, în timpul lombarzilor, regele Gisulfie I l-a mutat la Salerno pe data de 6 mai 954. Moaştele Sfântului Apostol pot fi cinstite astăzi în cripta catedralei din Salerno, al cărui ocrotitor este. O parte dintr-un braţ al Sfântului Apostol, a fost donat de papa Pavel al V-lea bisericii S. Maria Maggiore din Roma, unde se află și astăzi. Alte părticele din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, mai pot fi cinstite la Roma în bisericile S. Prassede, S. Nicola in Carcere și Ss. XII Apostoli.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: “Urmează Mie”. Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminaţi. Şi după ce a învăţat pe parţi şi pe mideni şi le-a aşezat lor biserici, şi multe minuni a făcut, în urmă şi-a luat sfârşitul prin foc prin cei necredincioşi. Iar când era încă în viaţă, acest dumnezeiesc apostol, ceilalţi împreună ucenici şi apostoli înconjurau fiecare locul şi cetatea, ce-i cădea la sorţi, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parţi aflându-se, s-a suit singur într-un munte şi a zăbovit acolo, având o singură haină şi fără de acoperământ. După ce a trecut câtva vreme, i s-a arătat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pământ pe om, şi, întinzându-Şi dreapta Sa, a dat apostolului un toiag şi i-a zis: “Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi.

Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina. Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: “Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?” Atunci apostolul lui Hristos cu glas liniştit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce pătimeau şi se aflau în zbuciumări i-a vindecat şi i-a făcut pe ei să urmeze lui cu bună rânduială şi cu minte.

Iar episcopul cetăţii aceleia, Platon cu numele, aflând de venirea sfântului, a ieşit afară împreună cu clerul şi l-a întâmpinat, şi amândoi împreună au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul în pământ, a slăvit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a arătat lui ca un prunc şi i-a poruncit să facă aceasta. Şi, o, minune!, îndată toiagul cel uscat a prins rădăcină şi a făcut crengi şi roadă a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lângă rădăcina copacului s-a făcut o fântână, ce izvora apă prea curată şi prea dulce, încât toţi cei ce treceau pe acolo s-au spăimântat de această minune. Şi fiindcă vestea aceasta s-a împrăştiat în toate părţile cetăţii, alergau împreună mulţimile ca să vadă minunea. Cei care gustau din dulceaţa copacului şi se spălau cu apa din izvor lepădau îndată toată nebunia şi cruzimea cea sălbatică din sufletul lor, pe care o aveau cu înşelăciune din pricina închinării la idoli. Dar multe pătimind de la împărat, apostolul Domnului prin foc şi-a primit sfârşitul. În urmă însă, a făcut pe împăratul să se întoarcă la credinţa lui Hristos prin minunea ce au făcut moaştele lui. Împăratul, botezându-se, a luat numele Matei şi a zdrobit idolii, a înduplecat pe supuşii săi şi au crezut toţi în Hristos. Apoi şi episcop făcându-se, a lăsat după moarte episcopia fiului său, după aşezământul ce prin vedenie i-a făcut lui dumnezeiescul apostol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com