Calendar

Hits: 22093

ian.
17
lun
†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria
ian. 17 toata ziua
†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare (356)[1]Sf. Cuv. Antonie cel Nou, nevoitor şi făcător de minuni de la Veria, în Grecia • Sf. Sf. Mc. Diodor, preotul şi Marian[2], diaconul, de la Roma (257) • Sf. Ier. Sabin[3], făcătorul de minuni, episcop de Piacenza (sec IV) • Sf. Împărat Teodosie cel Mare (†395) • Sf. Cuv. Ahila, monah în pustia Egiptului (sec. V) • Sf. Cuv. Antonie, Merulie şi Ioan[4], monahi la Mănăstire Sf. Andrei de la Roma (sec. VI) • Sf. Ier. Sulpiciu, episcop de Bourges, în Franţa (†647) • Sf. Cuv. Mildghita, egumenă la Minster, în Anglia (†676) • Sf. Cuv. Antonie Romanul din Novgorod, în Rusia (†1147) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Dymsk, de lângă Novgorod (†1237), în Rusia • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Krasnâi-Kholm, în Rusia (†1481) • Sf. Cuv. Antonie, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului de pe malul Lacului Negru, Novgorod (sec. XVI) • Sf. Cuv. Macarie din Patmos, în Grecia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Gheorghe din Ioannina, în Grecia (†1838).

[1] Locul mormântului Sfântului Antonie era încă necunoscut atunci când Sfântul Atanasie i-a scris viața. În jurul anului 561, în timpul împăratului Iustinian, mormântul lui a fost aflat în urma unei descoperiri dumnezeiești. Moaștele, duse la Alexandria și așezate în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, au fost mai apoi mutate la Constantinopol în anul 635, din pricina cuceririi Egiptului de către arabi. De aici, în secolul al XI-lea ajung la Motte-Saint-Didier, în Franța, aduse fiind de un cruciat, la întoarcerea sa din Țara Sfântă. Mai apoi (anul 1491) au fost mutate la Saint Julien, lângă Arles. (Biblioteca sanctorum, vol II, p.113). Călugării bolandiști relatează și existența unei alte tradiții conform căreia moaștele Sfântului Antonie ar fi rămas până în ziua de astăzi la parohia Saint Antoine, de la Motte-Saint-Didier (Les Petits Boll., vol I, p.436).

[2] Sfinții Diodor și Marian au suferit mucenicia pe când săvârșeau Sfânta Liturghie pentru pomenirea muce-nicilor, în Catacombe. Osemintele lor, împreună cu cele ale sfinților mucenici Hrisant și Daria, s-au aflat în Biserica Ss. XII Apostoli de la Roma. Astăzi ele sunt tot la Roma, în Pozzo dei martiri.

[3] Care a liniştit apele fluviului Po.

[4] Pomeniți de Sfântul Grigorie cel Mare al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Şi dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obşte şi numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârşit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.

Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui şi despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că aflându-se în trup muritor, se depărta de cele trupeşti, vedea sufletele care la moarte ieşeau din trupuri şi pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însuşire numai a fiinţelor fără de trup şi duhovniceşti.

Deci, trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Teodosie cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ahila, despre care se vorbeşte in Pateric, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

ian.
18
mar
† Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
ian. 18 toata ziua
† Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

† Sf. Ier. Atanasie[1] (373) şi Chiril (†444), arhiepiscopii Alexandriei • Sf. Mc. Prisca[2] de la Roma (sec. I sau III) • Sf. Mc. Asterie, Fortunat, Zenon, Zosima, Menelapiu, Dedal şi Valens, de la Ostia (269) • Sf. Mc. Arhelaida, Tecla şi Suzana, din Salerno, sub Diocleţian (293) • Sf. Mc. Teodula, Elada, Macaria şi Evagrie, din Cilicia, Armenia (†304) • Sf. Ier. Venardie, episcop de Clermont, Franţa (†423) • Sf. Cuv. Faustina (580) şi sora sa, Liberata[3] (581), întemeietoarele unei mănăstiri la Como, în Lombardia • Sf. Cuv. Leobard, pustnicul, de la Tours, în Franța (†593) • Sf. Mc. Xenia şi Sf. Cuv. Mc. Marcian, din Cipru (†593) • Sf. Cuv. Leobard, ucenic al Sf. Colomban, întemeietorul primei mănăstiri în Alsacia, Franța (618) • Sf. Mc. Ulfrid, creştinătorul Suediei (†1028) • Sf. Cuv. Efrem Filosoful, din Georgia (†1101) • Sf. Ier. Ioachim, patriarh de Târnovo, în Bulgaria (†1248) • Sf. Ier. Maxim, prinț sârb, mitropolit al Ungrovlahiei (1546) • Sf. Ier. Efrem, episcop de Melasson • Sf. Cuv. Atanasie, întemeietorul Mănăstirii Siademsk, Rusia (sec. XVI) • Sf. Cuv. Atanasie cel nebun pentru Hristos, din Rusia (sec. XVII) • Sf. Alexie (Şuşania), din Georgia (†1923) • Sf. Sf. Noi Mc. Mihail, preotul (†1919), şi Vladimir, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] Trupul Sfântului Atanasie, adus de la Constantinopol, se află la Veneția, în Biserica San Zaccaria, sub altarul lateral din dreapta, alături de cel al Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea San Massimo din Treviri adăpostește o coastă a Sfântului. La Roma, în Biserica San Atanasio se cinstește o parte dintr-un braț, iar în Biserica San Lorenzo din Veneția, un deget de la mâna dreaptă (Bibliotheca sanctorum, vol II, p.543).

[2] Moaștele Sfintei Mucenițe Prisca se află în biserica închinată ei la Roma, sub altarul zis della Confessione. În ziua prăznuirii sale, se pun spre închinare o parte din moaștele sale, la altarul principal.

[3] Sfintele Faustina și Liberata au fost înmormântate în cripta mănăstirii lor, moaștele lor fiind mutate mai apoi în catedrala din Como, iar în anul 1317, în biserica San Carpoforo.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei.

Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin şi ale urmaşilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a ruşinat pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci şi doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a aşezat la bătrâneţe iarăşi în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.

Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat cu cărunteţe.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Xenia, care în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Marcian cel din Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

ian.
19
mie
Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia
ian. 19 toata ziua
Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

Sf. Cuv. Macarie[1] cel Mare, din Egipt (†391) şi Sf. Cuv. Macarie Alexandrinul (†394) • Sf. Ier. Marcu al Efesului[2] (†1444) • Sf. Mc. Eufrasia, din Nicomidia (†303) • Sf. Mc. Marius, soţia sa, Marta, şi fiii lor, Audifax şi Avacum[3], de la Roma, în via Cornelia, sub împăratul Claudiu al II-lea Gotul (270) • Sf. Ier. Amonie, episcop de Tortona, în Piemonte • Sf. Ier. Vasanie (Bassano), episcop de Lodi, în Lombardia (sec. IV) • Sf. Cuv. Antonie Stâlpnicul, unul din cei 13 părinţi sirieni din Georgia (sec. IV) • Sf. Cuv. Laumer, întemeietorul Mănăstirii Moutier-au-Perche, Franța (†594) • Sf. Ier. Catelie, episcop de Castellamare di Stabia, în Campania (617) • Sf. Ier. Remigie (Remi), episcop de Rouen, Franța (†772) • Sf. Mc. Antonie din Alep, în Siria (†799) • Sf. Ier. Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, din Corfu, Grecia (†959) • Sf. Cuv. Mărt. Meletie Valusiotul  (†1203) • Sf. Cuv. Macarie Postitorul (sec. XII) şi Macarie, diaconul (sec. XIII-XIV), de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Teodor cel nebun pentru Hristos, din Novgorod, în Rusia (†1392) • Sf. Sf. Nou Mc. Nicolae, preotul, din Rusia (†1930).

[1] În biserica ortodoxă greacă din V  eneția San Giorgio de greci, este cinstit un os al Sfântului Macarie.

[2] Apărător al credinței ortodoxe la Sinodul unionist de la Ferrara-Florența (1438-1439).

[3] Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifax și Avacum, persani de viță nobilă, se aflau la Roma în pelerinaj la mormintele apostolilor și mucenicilor. Foarte evlavioși, s-au pus în slujba celor ce se mărturiseau creștini. Surprinși pe când se îngrijeau de trupurile mucenicilor omorâți în prigoana lui Claudiu, au suferit la rândul lor mucenicia. Trupurile lor au fost îngropate de o matroană romană convertită, pe via Corneliana. Moaștele lor sunt cinstite în multe biserici din Roma și nu numai. Astfel, cea mai mare parte din trupurile lor se află la biserica San Giovanni Calibita din Trastevere, o altă parte în biserica Santa Prassede, împreună cu moaștele celor 2300 de mucenici aduse aici de papa Pascal I. Părticele din moaștele acestor mucenici se află în altarele bisericilor SantAdriano al Foro, Santi Quattro Coronati, Santi Pietro e Marcellino, Santi Cosma e Damiano, Santa Maria in Vallicela, din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: “Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?” Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile. Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 18

ian.
20
joi
†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim
ian. 20 toata ziua
†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim

†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare • Sf. Mc. Vas, Eusebiu, Eutihie şi Vasilid, de la Roma, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. In, Pin şi Rim, primii mucenici ai slavilor, ucenici ai Sf. Ap. Andrei (sec. I-II) • Sf. Clement, preot la Lyon, ucenic al Sf. Irineu (sec. II-III) • Sf. Ier. Fabian[1], episcopul Romei, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Sebastian, din Legiunea Tebană, la Fossano, în Piemonte (286) • Sf. Lucina, femeia care s-a îngrijit de mormântul Sf. Sebastian, la Roma (290) • Sf. Mc. Ana, de la Roma • Sf. Mc. Tira şi Agnia • Binecredinciosul Împărat Leon I Tracul (†474) • Sf. Petru Vameşul (sec. VI) • Sf. Cuv. Fechie, starețul, din Irlanda (†665) • Sf. Cuv. Lavrentie Zăvorâtul şi Sf. Cuv. Eftimie, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Eftimie, întemeietorul Mănăstirii Syanzhema, la Vologda, în Rusia (†1470) • Sf. Ier. Eftimie de Târnovo, patriarhul Bulgariei (cca. †1400) • Sf. Cuv. Eftimie din Arhanghelsk, Rusia (sec. XVII) • Sf. Nou Mc. Zaharia (†1782) • Sf. Cuv. Teodor de la Tomsk, în Rusia (†1864) • Sf. Eftimie (Kereselidze) Mărturisitorul, din Georgia (†1944).

[1] Sfântul Fabian a fost una din primele victime ale persecuției lui Deciu care îl considera un dușman personal și un rival. Sfântul Ciprian al Cartaginei saluta “moartea sa glorioasă și sfârșitul său nobil”, precum și „exemplu său de tărie și de credință” pe care l-a dat Bisericii și comunității din Roma prin mucenicia sa. Moaştele sale se află azi în bisericile San Sebastiano fuori le mura şi San Silvestro e san Martino ai Monti, de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca şi sfântul Ioan Botezătorul. Părinţii lui, Pavel şi Dionisia, erau oameni cucernici. Numele şi l-a primit potrivit cu făgăduinţa de sus, căci pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineşte înseamnă voie bună).

După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, şi acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte şi întrecând în nevoinţe şi în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot şi să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulţi din boli grele. Se zice că şi el a hrănit, cu puţine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Şi pe multe femei, care nu năşteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, aşa cum şi el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.

Ca şi Ilie a deschis porţile cerului şi a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faţă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr şi avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înţelept şi înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliţă, şi a auzit şi glas care vădea faptele ruşinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid.

Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului. Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit. Şi aşa au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici In, Pin şi Tim.

Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vameşul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră. Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului. Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci. În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Tira şi Agni.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Ana.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez şi, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârşit la anul 1782.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 36

ian.
21
vin
Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Neofit, Evghenie, Valerian, Candid și Achila; Sf. Mc. Agnia din Roma
ian. 21 toata ziua
Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Neofit, Evghenie, Valerian, Candid și Achila; Sf. Mc. Agnia din Roma

Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul[1] (662) • Sf. Mc. Neofit • Sf. Mc. Evghenie, Valerian, Candid şi Achila (sec. III) • Sf. Mc. Agnia[2], de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Patrocle, de la Troyes, în Franța (†259) Sf. Sf. Mc. Fructuosus, episcop de Tarragona, în Spania • Sf. Ier. Epifanie, episcop de Pavia (496) • Sf. Ier. Zosima, episcopul Siracuzei Siciliei (662) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie, însoţitor al Sf. Maxim Mărturisitorul (†662) • Sf. Cuv. Laudoghie (Lawdog), din Ţara Galilor • Sf. Cuv. Maxim Grecul (†1556) • Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos • Sf. Sf. Nou Mc. Ilie, preotul, din Rusia (†1938).

[1] Născut într-o familie nobilă de la Constantinopol unde a primit o educație aleasă, ocupând funcția de prim secretar al împăratului, iar apoi, trăind ca simplu monah, Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662) a apărat și mărturisit dreapta credință, mai întâi prin scrierile sale, și apoi prin viața sa, până la sânge. Vremurile tulburi în care a trăit erau bântuite de două mari erezii: monofizismul (care propovăduia o singură fire a lui Hristos) și monotelismul (care propovăduia o singură voie a lui Hristos). În lupta cu acestea, Sfântul Maxim și-a pus întreaga viață: între anii 634 și 638 l-a sprijinit pe patriarhul Sofronie al Constantinopolului în lupta sa cu monotelismul propovăduit de însuși împăratul Eraclie, între 642 și 645 i-a întărit pe episcopii din Africa, în 645 a purtat la Cartagina o mare dispută cu Pyrrus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, iar între 646 și 649 s-a aflat la Roma, unde l-a determinat pe Sfântul Martin I Mărturisitorul, episcop al Romei, să convoace sinodul din Lateran prin care de asemenea se condamna monotelismul. Deoarece a încălcat decretul împăratului Constantin al II-lea (648), care oprea orice discuție asupra lucrărilor și voilor care se află în Hristos, a fost condamnat la exil în Tracia, și pentru că nici așa nu putea să tacă, în anul 622, la Constantinopol, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă pentru ca să nu mai poată mărturisi adevărul nici cu gura, nici în scris. În același an, ca urmare a suferințelor îndurate, a trecut la Domnul, aflat în exil în țara lazilor de pe coasta de răsărit a Mării Negre, în ziua de 13 a lunii august.

[2] Era o copilă de doar 13 ani. Mormântul Sfintei Agnia se află sub altarul principal din biserica Sant’Agnese fuori le Mura, Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni.

Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: “Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: “Mare este credinţa creştinilor”. Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: “Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: “Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: “Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: “Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: “Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăşi: “De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l”. Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: “Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: “Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că “în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa “Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: “Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice.”

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: “Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: “Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: “Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

ian.
22
sâm
Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul
ian. 22 toata ziua
Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul

Sfântul Apostol Timotei[1] (sec. I) • Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul[2] (628) • Sf. Mc. Vincențiu[3], diaconul, din Valencia, în Spania, sub Presidele Dacian (†304) Sf. Mc. Vincenţiu, Oroncie şi Victor, de la Embrun, în Franța, sub Dioclețian (†305) • Sf. Irina, văduva Sf. Mc. Castul, de la Roma • Sf. Vlasila (Blasila), văduvă de la Roma (383) • Sf. Ier.  Gaudentie, episcop de Novara (418) • Sf. Mc. Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniul, Gavriil, Ioan, Parod şi cei 367 împreună cu dânșii, de la Constantinopol (†817) • Sf. Iosif cel Sfinţit, din Creta, în Grecia (†1511) • Sf. Sf. Cuv. Mc. Anastasie, diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Macarie, făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Jabin, din Rusia (†1623) • Sf. Sf. Noi Mc. Nicolae și Ioan, protoiereii, Ioan, Ioan, Eftimie, Ioan, Iacov şi Petru, preoţii (†1938).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Timotei au fost mai întâi cinstite la Constantinopol, în biserica Sfinților Apostoli. De acolo, au fost aduse de cruciați în Italia, în anul 1205 în Catedrala din Termoli, unde au fost ascunse, în anul 1239, și redescoperite, în anul 1946. Astăzi, moaștele Sfântului Apostol Timotei se află expuse în catedrala ”veche” din Termoli.

[2] În anul 645 împăratul Eraclie a adus moaștele Sfântului Mucenic Anastasie Persul și icoana făcătoare-de-minuni a acestuia, de la Ierusalim la Roma, dăruindu-le monahilor greci de la Aqua Salvia, actuala Abație Tre Fontane, de la Roma. Minunile care se făceau la moaștele și la icoana mucenicului persan, au fost pomenite la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 787. Astăzi, un braț și capul Sfântului Anastasie se cinstesc la Roma, la biserica Santi Anastasio e Vincenzo, de la Abația Tre Fontane, iar alte câteva părticele, la biserica Santa Balbina all Aventino. Trupului Sfântului i s-a pierdut urma în anul 1907, undeva între Sfânta Sfintelor din Capela San Lorenzo de la catedrala San Giovanni in Laterano de la Roma, și Muzeul Bibliotecii Vaticane.

[3] Pomenit de Sf. Ier. Augustin și de Sf. Ier. Leon al Romei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, şi a trăit pe timpul lui Hosroe, împăratul perşilor şi al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăţit vitejeşte şi creştineşte între anii: 610 şi 641.

Anastasie se născuse în ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat, fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, mai înainte de a intra în ceata ostăşească a tiranilor. Perşii, prădând Ierusalimul, au luat mulţi robi, precum şi cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se dusese vestea că Dumnezeul creştinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce. Şi aflând de la un creştin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos şi a dorit să se facă următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea perşilor de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră împreună cu el meşteşugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat, fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuţilor, citea Sfintele Cărţi, învăţa pe de rost Psaltirea şi dorea cu ardoare să-şi sfârşească viaţa prin suferinţe muceniceşti şi prin sânge. Zugrăvelile de pe pereţii bisericilor cu chipurile sfinţilor şi vieţile lor scrise în cărţi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieţii. Pentru aceasta a avut şi un vis, în care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era semnul că dorinţa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, a ieşit din mănăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei, unde întâlnindu-se cu nişte vrăjitori şi batjocorind faptele lor, a fost prins de ei şi dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulţi îl batjocoreau, smulgându-i barba şi bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea lui Hosroe, împăratul perşilor, şi neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost multă vreme chinuit şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi trei sute şaptezeci şi şapte de mucenici.

Aceşti sfinţi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri şi eparhii, erau locuitori ai Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători şi nemulţumitori au venit să pună stăpânire pe greci. Şi robind pe traci şi pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăţilor şi ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814. Atunci la Bizanţ împărăţea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de creştini, împreună cu episcopul pe care l-a trântit la pământ şi l-a călcat cu picioarele pe grumaji. După moartea lui Crum a urmat Ducum şi apoi Diteng, un om crud şi neomenos. Acesta spintecând în două pe marele episcop Manuil al Adrianopolei şi tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de ai săi. Urmaşul său cu numele Murtag, a omorât pe toţi creştinii care n-au vrut să se lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanţuri şi supunându-i la chinuri, iar pe alţii chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, şi pe episcopul Petru, mai întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele. Asemenea şi pe ceilalţi, trei sute şaptezeci şi şapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan şi lui Leon, care erau ostaşi creştini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat pântecele cu sabia. Lui Gavril şi lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuţitul. Pe Parod, sfinţitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; şi pe mulţi alţi creştini i-a omorât acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul, ci şi ceilalţi urmaşi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe creştini după ce i-au chinuit în tot felul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

ian.
23
Dum
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al Vl-lea Ecumenic
ian. 23 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al Vl-lea Ecumenic

Sf. Sf. Mc. Clement episcopul Ancirei,  astăzi Ankara, în Turcia (†312) • Sf. Mc. Agatanghel, din Ancira, (†312) • Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic (681/691) • Sf. Mc. Mesalina fecioara, de la Foligno, în Umbria, sub Deciu (249) • Sf. Mc. Emerențiana[1], de la Roma (305) • Sf. Ier. Amasie, episcop de Teano, în Campania (356) • Sf. Ier. Ascolie, episcop de Tesalonic (†384) • Sf. Cuv. Salaman Isihastul (†400) • Sf. Cuv. Mavis Sirul (sec. V) • Sf. Ier. Paulin[2], episcop de Nola (431) • Sf. Cuv. Eusebie, nevoitor în Siria (sec. V) • Sf. Grigoria fecioara, de la Roma (sec. VI) • Sf. Cuv. Martirie, pustnicul[3], din Valeria, în Abruzzo (sec. VI) • Sf. Ier. Ildefonsie[4], episcop de Toledo, în Spania (†667) • Sf. Cuv. Dionisie din Olimp (†1541) • Sf. Cuv. Ghenadie de la Kostroma, Rusia (1565) • Sf. Nouă Mc. Evdochia, soră de mănăstire, din Rusia (†1938).

[1] Moaştele sfintei se află alături de cele ale Sfintei Agnia cu care a fost ”soră de lapte”, sub altarul principal al bisericii Sant’Agnese fuori le Mura de la Roma.

[2] Sfântul episcop Paulin de Nola a fost înmormântat alături de Sfântul Mucenic Felix, al cărui mormânt l-a descoperit și de care s-a îngrijit în timpul vieții sale pământești. În anul 847, osemintele sale au fost duse la Benevento. Împăratul Oton al III-lea le-a adus mai apoi la Roma și le-a pus în biserica de pe Insula Tiberina, închinată Sfântului Adalbert, episcop de Praga, unde o parte din ele se află și astăzi. În anul 1909, partea principală a osemintelor sale a fost restituită orașului Nola și așezate sub altarul Catedralei.

[3] Pomenit de Sfântul Grigorie cel Mare, al Romei, în Dialoguri.

[4] Apărător al cinstirii Maicii Domnului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Clement, episcopul Ancirei.

Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câţi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă şi de una şi de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri şi, înfruntând pe toţi împăraţii şi tiranii de atunci, s-a făcut privelişte aproape în toată lumea, a minunat şi pe îngeri cu răbdarea lui şi în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira Galaţiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, şi a guvernatorilor, nouă la număr: Domeţian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatanghel.

Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement şi închis împreună cu sfântul şi cu alţii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiş şi Agatanghel în aceeaşi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira şi au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Eusebiu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Mavisma Sirul.

În cetatea Cirului din Antiohia Siriei a trăit un bărbat cuvios, cu numele Mavisma, care vorbea limba siriacă. Cu toate că fusese crescut în viaţa ţărănească şi era neînvăţat, el a strălucit însă prin calităţile fireşti ale sufletului său. Se spune că avea numai o haină şi când aceasta se învechea, nu o lepăda, ci peste găurile vechi cosea alte petice şi cu aceasta îşi acoperea mai departe goliciunea trupului. Era atât de osârdnic la primirea străinilor şi a săracilor, încât deschidea tuturor uşa chiliei lui. El avea două vase, unul plin cu grâu şi altul cu untdelemn, din care da la toţi câţi aveau trebuinţă; iar acestea se înmulţeau pururea şi niciodată nu se deşertau. Căci Dumnezeu, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă, după cum a poruncit vasului de untdelemn şi vasului de făina al văduvei din Sarepta sa izvorască untdelemnul şi făina pentru găzduirea proorocului Ilie, tot aşa a dăruit şi lui Mavisma, iubitorul de străini, bunătăţi pe măsura osârdiei lui. Deci bine şi cuvios petrecându-şi viaţa, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Salaman sihastrul.

Lângă râul Eufrat este un sat, pe ţărmul de apus, numit Capersana. De aici a fost fericitul Salaman, care, iubind viaţa liniştită, a aflat în satul de dincolo de râu o chilie mică, în care s-a închis fără să-i lase uşă să poată ieşi şi fereastră să aibă lumină. Numai o dată pe an, săpa pământul pe dedesubt şi ieşea afară de-şi strângea hrană pentru tot anul. Arhiereul locului aflând de viaţa lui îmbunătăţită, s-a dus la el, vrând să-i dea preoţia. Şi găurind o parte a chiliei, a intrat înăuntru şi punându-şi mâinile pe capul lui, a săvârşit rugăciunea hirotoniei, i-a spus multe şi l-a vestit că i-a dat darul preoţiei. Dar cuviosul n-a grăit nimic. Iar Arhiereul s-a dus, poruncind să se zidească iarăşi partea cea găurită a chiliei. Altă dată creştinii locuitori ai satului au trecut noaptea Eufratul, i-au stricat chilia, l-au luat şi l-au dus în sat, fără ca el să se împotrivească, şi fără să-i întrebe de ce fac aşa şi l-au pus în altă chilie ce o aveau gata. Iar cuviosul sta liniştit şi acolo, fără să vorbească cu cineva. După puţine zile, creştinii locuitori din alt sat de dincolo de râu s-au dus noaptea, i-au stricat chilia aceea, au ridicat pe sfânt şi l-au dus în satul lor, fără ca el să se împotrivească cu cuvântul, şi fără să se ducă de voia lui. În astfel de chip nevoindu-se fericitul Salamon, şi-a petrecut viaţa ca nimeni altul, până s-a mutat către Domnul, ca să se veselească în veci.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi mucenici, care fiind aruncaţi într-o groapă în oraşul Parfum, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei din Campana şi prietenul sfântului Niceta, episcopul Remesianei din Dacia, care în pace s-a săvârşit la anul 431.

Sfântul Paulin cel Milostiv, Episcopul Nolei, provine dintr-o familie aristocrată şi înstărită din Bordeaux (Franta). Datorita educaţiei sale alese, la vârsta de 20 de ani a fost ales senator al Romei, mai târziu devenind consul şi, în final, guvernatorul regiunii Campagna din Italia.

La 25 de ani el şi soţia sa au fost botezaţi întru Hristos, după care şi-au schimbat total stilul de viaţă, vânzându-şi toate proprietăţile şi donând banii celor nevoiaşi. Acest lucru a atras după sine dispreţul din partea servitorilor şi prietenilor săi.

Pentru că nu au avut copii, cuplul credincios a adoptat orfani sărmani pe care i-au crescut cu frică de Dumnezeu. Fiind permanent în căutarea unei vieţi retrase, Sf. Paulin a plecat în oraşul spaniol Barcelona. După ce veştile despre viaţa lui sfântă s-au răspândit, în anul 393 a fost rugat să accepte hirotonirea ca preot. La scurt timp, el a părăsit Spania şi s-a întors în oraşul Nola din Italia, unde a fost ales episcop.

În timpul cotropirii vandalilor, Sf. Paulin folosea fondurile bisericii pentru a răscumpăra oamenii duşi de barbari ca sclavi în Africa. Din păcate, sfântul nu dispunea de destui bani ca să poată răscumpăra toţi captivii. De aceea, neavând posibilitatea să-l salveze pe fiul unei văduve sărace, care urma să fie sclav pe proprietatea prinţului vandalilor, Sf. Paulin s-a oferit să-i ia locul. Îmbrăcat ca un sclav, el a lucrat ca grădinar pentru prinţ. Dar identitatea sa i-a fost dezvăluită în vis conducătorului vandalilor, regele Riga, care, nu numai că l-a eliberat pe Sf. Paulin dar le-a dat drumul să plece la casele lor şi celorlalţi prizonieri din Campagna.

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat şi ca poet creştin. Printre multele sale virtuţi, cea mai minunată era dragostea lui pentru aproapele, compasiunea sa pentru nevoiaşi. S-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în 22 iunie 431. Ne-au rămas până în ziua de azi 32 de poezii şi 51 de epistole despre morală, scrise cu adâncă pioşenie.

Moaştele Sf. Paulin se află la Roma, în biserica Sf. Apostol Bartolomeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al şaselea Ecumenic, care a afurisit pe cei ce spuneau că Hristos, după Întrupare, a avut numai o singură voinţă. Acest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol.

Al şaselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol in anul 681 pentru a se combate erezia Monotelista. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina si cea umana.

Acestui sinod i-a urmat un altul în anul 691 numit “Sinodul din Trullo” în cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice si s-au promulgat 102 canoane.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 17

ian.
24
lun
Sf. Cuv. Xenia; Sf. Ier. Filon, episcopul Carpasiei (Te Deum)
ian. 24 toata ziua
Sf. Cuv. Xenia; Sf. Ier. Filon, episcopul Carpasiei <em>(Te Deum)</em>

Sf. Cuv. Xenia Romana, pustnică în Careia (sec. V) • Sf. Ier. Filon, diaconul, de la Roma, episcopul Carpasiei, în Cipru (sec. V) • Sf. Sf. Mc. Felician, episcop de Foligno, în Umbria, sub Deciu (251) • Sf. Ier. Zamasie, primul episcop de Bologna (268) • Sf. Mc. Emetrie, Maxim şi Felix, de la Roma • Sf. Mc. Pavel, Pavrisie şi Teodotion, din Egipt • Sf. Mc. Vavila din Antiohia, Timotei şi Agapie, din Sicilia (sec. III) • Sf. Cuv. Filipic, preotul • Sf. Mc. Varsima • Sf. Ier. Artemie, episcop de Clermont, în Arvernia (Auvergne), Franța (†396) • Sf. Cuv. Macedonie, pustnicul, din Siria (†420) • Sf. Mc. Ermoghen şi Mina • Sf. Sf. Mc. Sofian, episcopul, şi Benign, diaconul, de la Benevento, muceniciți de arieni, în timpul lui Odoacru (476/493) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Cingoli, în Marche (sec. V) • Sf. Cuv. Zosima din Palestina (sec. VI) • Sf. Mc. Cadochie, mucenicit de păgâni, în Scoţia (†580) • Sf. Cuv. Filotei, întemeietorul Mănăstirii Filoteu, din Sf. Munte Athos • Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul (sec. XIV) • Sf. Mc. Ioan din Kazan (sec. XVI) • Sf. Cuv. Xenia cea nebună pentru Hristos, din Sankt Petersburg, Rusia (†1803) • Sf. Ier. Gherasim, episcop de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Nicolae, din Rusia (†1918).

(Unirea Principatelor – Te Deum)


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Xenia.

Această fericită şi pururea pomenită Xenia era din marea cetate a Romei, din neam cinstit şi râvnitor. Deci, vrând părinţii ei să o mărite şi pregătind nunta, ea s-a sculat şi a fugit din cămara de nuntă, împreună cu alte două femei tinere, slujitoarele ei. Călătorind pe mare şi trecând prin Alexandria, a sosit în ostrovul Cos. De aici, fiind îndemnată spre viaţa călugărească de minunatul ieromonah Pavel, s-a aşezat în cetatea Milassa din Careia, unde şi-a făcut o bisericuţă închinată sfântului mucenic Ştefan. În jurul acestui locaş s-a nevoit mult, împreună cu cele două slujitoare ale ei şi cu alte fecioare, dovedind răbdare şi părăsire a simţului poftelor lumeşti. După sfârşitul ei cuvios şi fericit, s-a arătat şi semn de sus. Căci la amiază, pe când soarele lumina pământul, s-a ivit o cruce de stele, înconjurată pe din afară şi pe dinăuntru cu un cearcăn, încât părea a fi o cunună dată de Dumnezeu fericitei, pentru postul cel îndelungat, pentru priveghere, pentru dormitul pe pământ şi pentru feciorie. După îngroparea ei în pământ nu s-au mai văzut crucea de stele şi cele două cearcăne. Despre viaţa sfintei a povestit una din slujitoare, pe când se săvârşea: din ce ţară şi din ce neam era, că la părinţi se chema Evsevia şi că vrând să trăiască necunoscută a luat numele de Xenia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel, Pavsirie şi Teodotion.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximiam şi a cârmuitorului Adrian, în Cleopatrida. Ei erau fraţi buni după trup şi îmbrăţişaseră din tinereţe schima monahicească. Când au fost prinşi, Pavel era de treizeci şi şapte de ani şi Pavsirie de douăzeci şi cinci. Teodotion, fratele lor, aflând că ei sunt prinşi, şi-a lăsat viaţa pe care o ducea în munţi cu tâlharii cu care era părtaş la fărădelegi, şi a venit să-i vadă şi să-i sărute. Dar, văzându-i că sunt la judecată, n-a cutezat să se apropie, ci stând deoparte cugeta întru sine: oare, ce fel de foloase vor dobândi fraţii săi? Şi înflăcărându-se de dorul după Dumnezeu s-a căit şi a mărturisit înaintea tiranului Adrian că este creştin, a sărit asupra lui şi l-a doborât de pe scaun. Dar îndată i-au fost bătute cuie înroşite în coaste şi în pântece, şi a primit sfârşitul vieţii tăindu-i-se capul cu sabia. Iar Pavel şi Pavsirie au fost aruncaţi în râu şi aşa şi-au încheiat mucenicia lor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei şi Agapie.

Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa, înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti. După moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoţiei. Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu. Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile; apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de schingiuire. Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părinte Macedonie.

Acest sfânt părinte Macedonie s-a nevoit în liniştea munţilor. El nu sălăşluia într-un loc anumit, ci se găsea când într-o parte, când într-alta: în Fenicia, în Siria, în Cilicia, fugind de mulţimea celor ce năzuiau spre el. Patruzeci şi cinci de ani a petrecut aşa, fără cort, fără coliba, ci stând numai prin vreo crăpătură adâncă de stâncă. După ce s-a făcut preot, a cedat stăruinţelor ce i s-au făcut şi şi-a clădit o coliba. Mai târziu a locuit şi prin străini. Şi a trăit alţi douăzeci şi cinci de ani în colibă şi prin străini; deci anii luptelor sale sunt de şaptezeci. Patruzeci de ani s-a hrănit numai cu orz şi cu apă; mai târziu, fiind neputincios, se hrănea cu o bucăţică de pâine şi cu apă. Acest minunat părinte, primind darul minunilor, izgonea demonii din oameni, vindeca bolile şi săvârşea şi alte minuni. Şi sfântul slujind lui Dumnezeu cu sârguinţă şi în curăţie, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Mergând împăratul Heraclie în Persia şi după moartea lui Hosroe, împăratul perşilor, un călugăr din Mănăstirea Sfântului Serghie, unde se aflau moaştele sfântului Anastasie, văzând armata împăratului, s-a bucurat şi s-a întors cu ostaşii la locurile lor. Dar mergând la mănăstirea lui a adus rasa călugărească pe care mucenicul o îmbrăcase când s-a mutat către Domnul şi, povestind la toţi fraţii luptele mucenicului, la care fusese de faţă şi le-a văzut, a spus că şi în Persia un demonizat s-a vindecat acoperindu-se cu această rasă. Iar un episcop, fiind trimis de arhiepiscopul aşezărilor greceşti din Persia, a luat moaştele sfântului şi le-a adus în Cezareea, unde a lăsat o mică parte, iar partea cealaltă şi-a oprit-o. Cinstitul cap al sfântului şi icoana lui sunt cinstite de către credincioşi şi în marea şi vechea Romă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ermoghen şi Mamant.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filon, episcopul Calpasiei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filipic, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Varsim, care cu doi fraţi ai lui de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Zosima, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Prooroc, înaintemergător şi Botezator Ioan aproape de Tavru.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu parintele nostru Dionisie cel din Olimp, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia de la Saint-Petersburg, nebuna întru Hristos.

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori. După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.

În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.

Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

ian.
25
mar
†) Sf. Ierarh Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului; † Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului
ian. 25 toata ziua
†) Sf. Ierarh Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului; <span style="color: #0000ff;"><strong>† Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului</strong></span>

) Sf. Ier. Grigorie Teologul[1], arhiepiscopul Constantinopolului (389) • † Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (381) • Convertirea Sf. Ap. Pavel, pe drumul Damascului[2] Sf. Mc. Felicitas şi cei 7 fii ai săi: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi Marţial[3], de la Roma (164) • Sf. Mc. Artemie, pruncul, şi cei împreună cu dânsul: Antimasie, Sabin, Leodochie şi Teoghen, din Campania (sec. IV) • Sf. Castula din Capua, în Campania • Sf. Mc. Fabian şi Sabinian, din Sicilia • Sf. Sodon, de la Ravena • Sf. Ier. Castin, episcopul Bizanţului (†237) • Sf. Cuv. Publie, nevoitor în Siria (†380) • Sf. Cuv. Apolo, din Tebaida (sec. IV) • Sf. Cuv. Maris, psalt și nevoitor în Siria (†430) • Sf. Cuv. Maur şi Plachidie, ucenicii Sf. Benedict de Nursia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Proiectie, diaconul, de la Casale, în Piemonte (sec. VIII) • Sf. Sf. Mc. Prix (Preiectie), episcop de Clermont, în Arvernia, şi Cuv. Amarin, stareț la Cloroang, din Franţa (†776) • Sf. Cuv. Dimitrie Schevofilaxul • Sf. Nou Mc. Auxentie (†1720) • Sf. Ier. Moise, episcop de Novgorod, în Rusia • Sf. Ier. Vasie al II-lea, episcop de Rostov, în Rusia • Sf. Cuv. Anatolie cel Bătrân (†1894) şi Sf. Cuv. Nectarie, de la Optina, în Rusia (†1928) • Sf. Ier. Gabriel, episcopul Imeretiei, în Georgia (†1896) • Sf. Sf. Mc. Petru, arhiepiscopul Voronejului, în Rusia (†1929).

[1] Mare parte din moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz se află în Basilica Sf. Petru de la Vatican, sub altarul capelei Gregoriana. Capela Gregoriana este capela de lângă pilastrul de susținere din dreapta cupolei.

[2] Cf. Martirologiul Roman, sărbătorită cu fast la Roma,

unde se află mormântul Sf. Apostol. Evenimentul s-ar fi

petrecut la doi ani după înălțarea Domnului.

[3] O parte din moaştele lor se află în Biserica San Marcello, din Roma, iar o parte din moaştele Sfintei Felicitas şi ale fiului său Silvan se află în biserica Santa Susanna, tot de la Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Publie.

Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat. Împărţind săracilor toată averea părintească s-a retras în munţi, unde şi-a săpat o peşteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulţi au venit la el ca să ia parte la nevoinţele lui sihăstreşti. Iar el, poruncindu-le să-şi facă chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci şi pâinea le-o cumpănea cu cântarul şi de găsea la unul mai multă, îl numea rob al pântecelui şi iubitor de saţiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâţe, îi zicea că se face părtaş al desfătării sibaritice. Şi noaptea, fără de veste, mergând pe la uşa fiecăruia, dacă îl afla făcându-şi rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simţea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în uşă şi-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare deasă a lui a crescut mulţi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuţile sale. Aşa a fost Teotehn şi Aftoniu, care şi-au luat asupra lor apărarea şi îngrijirea fraţilor, după săvârşirea cu pace a cuviosului Publie.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr şi frumos; avea glas minunat şi împodobea sărbătorile domneşti şi ale sfinţilor cu dulcile lui cântări. Dar de cursele dulceţilor lumeşti se ferea şi iubea pe Dumnezeu şi poruncile Lui, păzindu-şi trupul curat şi sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumeşti, s-a dus într-un sat numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară s-a închis într-însa şi a trăit în ea treizeci şi şapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar el n-a vrut să schimbe locuinţa până la sfârşitul vieţii. Iubea simplitatea, îi era silă de obiceiurile cele felurite şi înşelătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinţând haina din păr de capră şi se hrănea cu pâine şi cu puţină sare. Dorind de multă vreme să vadă aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinţat mâinile diaconilor în loc de altar şi înaintea cuviosului a sfinţit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toată dulceaţa i se părea că vede cerul însuşi. Şi aşa bine vieţuind şi la ceruri luându-şi zborul, se veseleşte împreună cu toţi sfinţii în locaşurile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Medula împreună cu însoţitoarele ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s-a săvârşit, despre care se face pomenire şi în Patericul egiptean.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Castin, episcopul Bizanţului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1720 şi care prin sabie şi-a găsit sfârşitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

ian.
26
mie
Sf. Cuv. Xenofont, soția sa, Maria, și fiii lor, Arcadie şi Ioan
ian. 26 toata ziua
Sf. Cuv. Xenofont, soția sa, Maria, și fiii lor, Arcadie şi Ioan

Sf. Xenofont, soţia sa, Maria, şi fiii lor, Arcadie şi Ioan (sec. VI) • Sf. Cuv. Simeon cel Bătrân (†390) • Sf. Mc. Anania, preotul, Petru, temnicerul, şi cei împreună cu dânșii 7 ostaşi, sub Dioclețian (†303) • Sf. Sf. Mc. Teogen și cei împreună cu dânsul, 36 de mucenici, sub Valerian (sec. IV) • Sf. Cuv. Paula[1], văduva, de la Roma, mama Sf. Vlasila, la Bethleem, în Țara Sfântă (404) • Sf. Sf. Mc. Auxilie, episcop de Frejus (483) • Sf. Cuv. Gavriil, stareţ la Ierusalim (†490) • Sf. Ier. Conan, episcop de Sodor, în Scoţia (†648) • Sf. Cuv. Teorighita, din Anglia (†681) • Sf. David al III-lea, împăratul Georgiei (†1125) • Sf. Cuv. Clement din Muntele Sagmation, lângă Teba, în Grecia (sec. XII) • Sf. Cuv. Arcadie de Viazma, în Rusia (†1592) • Sf. Noi Mc. Vladimir, mitropolitul Kievului, Venianim, mitropolitul Sankt-Petersburgului, Ţarul Nicolae al II-lea, Familia Imperială şi Marea Ducesă Elisabeta (†1917).

[1] Sfânta Paula este înmormântată în Peștera Fericitului Ieronim care se află lângă Peștera Nașterii Domnului de la Betleem. Fericitul Ieronim i-a scris viața.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea cuviosului nostru părinte Xenofont, a soţiei sale Maria şi a fiilor lor Arcadie şi Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, şi-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia să-i caute. Şi i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui; şi atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, într-o zi de duminică, la două ceasuri din zi. Şi au căzut zidurile cetăţii şi multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor până la Poarta de Aramă cea cu patru uşi. Cutremurul a ţinut trei luni. Iar împăratul, făcând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: “Izbăveşte-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreaptă, şi şterge păcatele noastre, prin pocăinţă, căci ai clătinat pământul şi l-ai cutremurat, pentru păcatele noastre, că să Te preaslăvim pe Tine, Bunule şi de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Simeon, numit cel bătrân.

Acesta, iubind din copilărie viaţa paşnică, s-a sălăşluit într-o crăpătură mică de stâncă, unde se hrănea numai cu buruieni. Deci, având dorinţă dumnezeiască, s-a dus la muntele Sinai. Şi intrând în peştera în care s-a ascuns odinioară Moise, a căzut cu faţa în jos şi a zăbovit aşa, şapte zile, în rugăciune, cu lacrimi, fără hrană, până a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale şi să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se şi aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte şi zidind două mănăstiri, viaţa lui cea plină de osteneli a luat sfârşit, mai înainte săvârşind minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi care au fost cu dânşii.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege şi ars pe spate cu frigări înroşite, apoi a fost uns cu oţet şi cu saramură, pe părţile arse. Prin rugăciunea lui, el a zguduit templul idolilor şi idolii căzând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împărtăşit de hrană dumnezeiască şi a adus la credinţa în Hristos pe păzitorul închisorii împreună cu şapte ostaşi paznici. Toţi aceştia, din porunca dregătorului, au fost chinuiţi cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecaţi în mare, izbăvindu-se astfel de chinurile cele cumplite.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Amona, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a doi mucenici din Frigia, care s-au săvârşit, fiind bătuţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

ian.
27
joi
† Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împărăteasa
ian. 27 toata ziua
† Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împărăteasa

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur[1] • Sf. Marciana[2] împărăteasa, întocmai cu apostolii • Sf. Mc.  Iulian, de la Sora, în Lazio, sub Antonin (138/161) • Sf. Ier. Iulian, primul episcop de Mans, Franța (250) • Sf. Mc. Laverie, din Calabria, sub Diocleţian (†269) • Sf. Cuv. Petru Egipteanul (sec. IV) • Sf. Cuv. Claudin • Sf. Ier. Vitalian[3], episcopul Romei (672) • Sf. Mc. Aşot, regele Georgiei (†829) • Sf. Cuv. Conie, de la Candossa, în Calabria (sec. X) • Sf. Ier. Ilie al II-lea, patriarhul Ierusalimului • Sf. Nou Mc. Dimitrie (†1784) • Sf. Ier. Dimitrian, episcop de Tamasos, în Cipru • Sf. Cuv. Tit Ostaşul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Leontie de Ivanovsk, în Rusia (†1972).

[1] Se pomenește aducere Moaștele sale de la Comana, unde murise în exil, la Constantinopol, în anul 438, de către împăratul Teodosie. Apoi, o mare parte din moaștele sale au fost aduse la Roma de către cruciați, între anii 1204 și 1258, și puse în Basilica San Pietro de la Vatican, unde se află și astăzi, în capela Del Coro, sub altar. Două degete de la mâna dreaptă a Sfântului Ioan se află la Veneția, în biserica Mănăstirii Santa Croce. Un alt deget este tot la Veneția, în biserica San Daniele. În noiembrie 2004, papa Giovanni Paolo II a dăruit patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului o parte din moaște.

[2] A fost roabă barbară și a devenit soţia împăratului Iustinian I (518-527) şi a strălucit prin fapte de milostenie.

[3] Care a mărturisit drepta credință în fața ereziei monoteliste. Este înmormântat la Basilica San Pietro de la Vatican.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: “Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:

“Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: “Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. “Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: “Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: “Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!” Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: “De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că “al Domnului este pământul şi plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci “gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce”.

Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: “Dumnezeu nu caută la faţa omului”. Şi încă: “De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează şi David când zice: “Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat”. “Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: “Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: “Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia care zice: “De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi”. Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:

“Iată om mâncător şi băutor de vin”, şi că “scoate demoni cu domnul demonilor”. Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: “Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 24

ian.
28
vin
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris
ian. 28 toata ziua
Sf. Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniță Haris

Sf. Cuv. Efrem Sirul (†373) • Sf. Cuv. Isaac Sirul, episcop de Ninive (sec. VII) • Sf. Cuv. Paladie pustnicul, nevoitor în Siria (sec. IV) • Sf. Cuv. Iacov Sihastrul[1] (sec. VI) • Sf. Mc. Haris • Sf. Mc. Plutodor • Sf. Mc. Flavian[2], de la Civitavecchia, în Lazio (304) • Sf. Ier. Valeriu I (†315) şi Sf. Ier. Valeriu al II-lea (†414), episcopi de Zaragoza, Spania • Sf. Cuv. Ioan de la Réomé, în Franţa (sec. V) • Sf. Ier. Efrem Eunucul, monah la Lavra Peşterilor din Kiev şi episcop de Periaslav, în Rusia • Sf. Cuv. Efrem, de la Novotorik şi fratele său, Gheorghe (†1053) • Sf. Cuv. Xenofont, întemeietorul Mănăstirii Robeika, din Rusia (†1262) • Sf. Cuv. Teodosie de la Totma, în Rusia (†1568) • Sf. Sf. Noi Mc. Vartolomeu, Vladimir (†1938), Pavel (†1940) şi Leontie, din Rusia (†1972).

[1] Care a adus la credință un mare număr de samariteni.

[2] Osemintele Sfântului Mucenic Flavian se află într-un sarcofag din marmură, în altarul lateral din dreapta, închinat Dreptului Iosif, din biserica S. Pantaleo din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său – preot păgân – din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de “dascăl al căinţei”. Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : “De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?” Sfântul îi răspunse : “Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?”. Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : “Reţine, Doamne, valurile harului tău!”.

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut “slujitorul” nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi – pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob – propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită “Şcoala Perşilor”. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de “Liră a Sfântului Duh” şi “Doctor al universului”. Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : “Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : “Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 16

ian.
29
sâm
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei
ian. 29 toata ziua
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul[1] (†107) • Sf. Mc. Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacov şi Parigorie, de la Samosata (†297) • Sf. Ier. Valeriu, episcop de Lucca, în Toscana (sec. I) • Sf. Ier. Versemeu, episcop de Edessa (înc. sec II) • Sf. Mc. Sarvil şi Veveia, din Edessa (†110) • Sf. Sf. Mc. Constanţiu[2], episcop de Perugia, sub sub Marc-Aureliu (178) • Sf. Mc. Papia şi Maur[3], de la Roma, sub Diocleţian • Sf. Sf. Mc. Siluan, episcopul Emessei, și cei împreună cu dânsul, Luca, diaconul, şi Mochie, citeţul, muceniciți sub Galeriu (†312) • Sf. Mc. Severia, fecioara, Maxim şi Secunda, Marcu şi Calendin, şi cei împreună cu dânşii, din Toscana (înc. sec IV) • Sf. Ier. Vaculie, episcop de Sorrento, în Campania • Sf. Cuv. Afraat Persul[4] (sf. sec IV) • Sf. Sulpiciu Sever, prietenul şi biograful Sf. Martin de Tours (†420) • Sf. Ier. Potamian, episcop de Agrigento, în Sicilia (sec. VI) • Sf. Gilda cel Înţelept, egumen la Rhuys, în Bretania, Franța (†570) • Sf. Sf. Mc. Achilin, preotul, de la Milano, mucenicit de arieni (650) • Sf. Ier. Lavrentie de la Kiev, episcop de Turov, azi în Ucraina (†1194) • Sf. Ier. Ignatie, episcop de Smolensk, în Rusia (†1210) • Sf. Ier. Gherasim (†1437), Pitirim (†1455) şi Iona (†1471), episcopi de Perm, în Rusia • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Chios, Grecia (1†802) • Sf. Sf. Nou Mc. Ioan de Valga, în Estonia (†1919) • Sf. Sf. Noi Mc. Ioan, Leontie, Constantin şi cei 5 împreună cu dânşii, din Rusia (†1920).

[1] În biserica San Clemente al Laterano, sub altarul central, se află un braț al Sfântului Ignatie al Antiohiei, alături de osemintele Sfântului mucenic Clement I, episcop al Romei.

[2] Sfântul Constanțiu este Sfântul ocrotitor al orașului Perugia.

[3]Sfinţii Mucenici Papia și Maur au fost înmormântaţi inițial pe via Nomentana unde au și suferit mucenicia. În anul 1590, moaștele lor au fost așezate în biserica S. Maria in Vallicela din Roma, sub altarul central, alături de cele ale Sfinților Mucenici Domitila, Nereu și Achilin, pomeniți pe 12 mai. Astăzi, parte din moaștele lor se află și în biserica Sant’Agnese fuori le Mura din Roma.

[4] Nevoitor lângă Antiohia și mărturisitor al ortodoxiei

împotriva ereziei ariene.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea aducerii moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câţiva creştini au adunat cinstitele şi sfinţitele rămăşite căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie.

Acestor sfinţi mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braţele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanţuri grele de grumaji şi au fost băgaţi în temniţă. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzuraţi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul.

Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetăţii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăţi. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citeţul. Legaţi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoţând pe sfinţi în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinţii s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viaţa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinţilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinţilor au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulţumiri lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinţa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezaţi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei.

Acest sfânt mucenic, aşa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credinţa în Hristos. Dar venind scrisori împărăteşti ca să se înceteze cu prigoana creştinilor a fost scos din închisoare şi venind la biserica lui, a mulţumit lui Dumnezeu, şi apoi s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 18

ian.
30
Dum
†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei
ian. 30 toata ziua
<span style="color: #ff0000;"><strong>†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur;</strong> Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei</span>

†) Sfinţii trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Sf. Ier. Ipolit[1], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Censurin, Aura, Felix, Maxim, Herculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim, preotul, Arhelau, diaconul, Cvirin, episcopul, şi Savain, muceniciți la Ostia (269) • Sf. Mc. Martina, fecioara[2], de la Roma, sub Alexandru Sever (226) • Sf. Mc. Ipolit, de la Piacenza • Sf. Sabina, văduva, de la Lodi (311) • Sf. Zenon, ucenicul Sf. Vasile cel Mare • Sf. Ier. Felix Mărturisitorul, al IV-lea[3], episcop al Romei (530) • Sf. Bathilda, regina Franţei, soţia regelui Clovis al II-lea (†680) • Sf. Ier. Armentarie, episcop de Pavia, în Lombardia (711) • Sf. Mc. Chiriac de la Lavra Sf. Sava • Sf. Mc. Teofil cel Nou (†787) • Sf. Petru, regele Bulgariei (sec. X) • Sf. Nou Mc. Teodor din Mitilene, în Grecia (†1784) • Sf. Cuv. Zenon Postnicul, de la Lavra Peşterilor din Kiev • Sf. Cuv. Pelaghia cea nebună pentru Hristos, de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1884) • Sf. Nou Mc. Ştefan, din Rusia (†1945).

[1] Moaște ale Sfinților Mucenici Ipolit, Herculan și Taurin, se află în biserica San Giovanni Calibita din Roma, sub altarul pricipal.

[2] Mucenicită pe 1 Ianuarie, dar sărbătorită pe 30 Ianuarie.

[3] Moaşte în biserica San Sisto Vecchio, pe via Appia din Roma.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 23

ian.
31
lun
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan (Harţi)
ian. 31 toata ziua
Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan <em>(Harţi)</em>

Sf. Mc. Doctori fără-de-arginţi Chir şi Ioan[1] • Sf. Mc. Trifina • Sf. Mc. Victorin, Victor, Nichifor, Claudiu, Serapion şi Papia, din Corint, sub Deciu (†251) • Sf. Mc. Atanasia şi cele 3 fiice ale sale: Teodota, Teoctista şi Eudoxia (†311) • Sf. Mc. Fermie şi Rustic[2], de la Verona, sub Maximian (303) • Sf. Ier. Geminian[3] Mărturisitorul, primul episcop de Modena (348) • Sf. Cuv. Marcela[4], văduva, nevoitoare la Roma (411) • Sf. Cuv. Iuliu[5] (†390), preotul şi Iulian, diaconul (sec. V), apostolii regiunii Lago Maggiore, în Lombardia • Sf. Ier. Aidan, episcop de Fernes, Irlanda (†626) • Sf. Cuv. Vilgilsie (Wilgils), starețul, din Anglia • Sf. Cuv. Pahomie, întemeietorul Mănăstirii Keno, în Irlanda (†1525) • Sf. Nou. Mc. Ilie Ardunul, din Peloponez, în Grecia (†1686) • Sf. Ier. Nichita Zăvorâtul, de la Lavra Peşterilor din Kiev, episcop de Novgorod, în Rusia (†1808).

[1] Osemintele Sfinților Chir și Ioan se aflau la începutul secolului al V-lea în biserica Sf. Ap. Marcu din Alexandria. De aici, ele au fost mutate de către Sfântul Chiril al Alexandriei, într-o biserică dedicată lor la Menouthis. Moaștele celor doi sfinți au ajuns apoi în biserica S. Passera de pe via Portuense din Roma. În Roma, patru biserici le sunt închinate sfinților tămăduitori. Părticele din moaștelor lor se află în bisericile S. Maria in Cosmedin și S. Angelo in Pescheria, vechi biserici ale comunităților monahilor răsăriteni din Roma, în aceasta din urmă, moaștele se află sub altarul principal, alături de cele ale sfinților mucenici Ghetulie, Simforosa și ale celor 7 fii ai lor.

[2] Moaștele lor se află în biserica San Fermo din Verona, biserică din secolul al VIII-lea.

[3] Apărător al dreptei credinţe în faţa arianismului. Moaştele lui se află în Domul din Modena. Cultul său este foarte răspândit mai ales în Toscana, fiind ocrotitorul oraşelor Modena, Ferrara, Este, Pontremoli şi San Geminiano.

[4] Sfânta Marcela s-a născut la Roma, în anul 325, din familie nobilă. Căsătorindu-se, a rămas văduvă de tânără, astel încât și-a închinat viața Domnului. În locuința sa de pe Aventin, a organizat o mănăstire sub povățuirea duhovnicească a Fericitului Ieronim. A suferit mucenicia în casa sa, din mâna goților care căutau comori ascunse. Trupul său se află în Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma.

[5] Moaștele Sf. Cuv. Iuliu se află în biserica ce o are la bază pe cea construită chiar de el, pe insula Orta, lângă Novara, actualmente fiind mănăstire benedictină, de maici.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 17

iun.
1
mie
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el
iun. 1 toata ziua
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el

Sf. Iustin Martirul și Filozoful[1] şi cei împreună cu dânsul: Hariton, Harita, fecioara, Evelpist, Ierachie, Peon, Valerian şi Iust, de la Roma (166) • Sf. Mc. Iuvenalie, de la Roma • Sf. Mc. Tespesie (sec. III) • Sf. Mc. Firmie • Sf. Mc. Felin şi Graţian, soldaţii, de la Perugia, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Neon • Sf. Sf. Mc. Pir, episcopul • Sf. Mc. Crescentin, soldat roman, de la Citta di Castello, în Umbria (287) • Sf. Ier. Florie, episcop de Lodève, în Franța (sec III) • Sf. Mc. Secund, de la Amelia, în Umbria, sub Maximian (303) • Sf. Mc. Proclu, de la Bologna, sub Maximian (304) • Sf. Fortunat, făcătorul de minuni, preot la Spoleto, în Umbria (400) • Sf. Cuv. Caprasie[2], pustnicul, de la Mănăstirea Lérins, în Franța (430) • Sf. Cuv. Mionie (Mion), pustnic la Menat, în Franţa (†430) • Sf. Ronan, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Mc. Vitia (Wite), pustnica, din Anglia, mucenicită de vikingi (sec. IX/X) • Sf. Cuv. Simeon[3], de la Treviri (1035) • Sf. Cuv. Agapit Tămăduitorul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XI) • Sf. Cuv. Dionisie, de lângă râul Glușiţa, în Rusia (†1437) • Sf. Cuv. Şio cel Nou, David, Gavriil şi Pavel, de la Mănăstirea Sf. David, din Garedja, în Georgia (†1696/1700) • Sf. Sf. Nou Mc. Onufrie, arhiepiscop de Kursk şi Oboian, în Rusia (†1938) • Sf. Nouă Mc. Vera, din Rusia (†1940) • Sf. Mc. Vasile, protoiereul, Pavel, protoiereul, şi soţia sa Ioana; Nicolae, Leon, Petru şi Serghie, preoţii, Ignatie, monahul, şi cei împreună cu dânșii, de la Chelm şi Podlasie, în Rusia (sec. XX).

[1] Sfântul Mucenic Iustin era originar din Samaria. S-a născut păgân, a studiat mult filozofia greacă, și mai ales pe Platon, iar apoi, atras de prorocii lui Israel, a ajuns să cunoască filozofia cea adevărată, a creștinismului. Astfel, în anul 130 a primit botezul la Efes, iar în 131-132 îl aflăm la Roma, unde propovăduiește adevărata Înțelepciune studenților păgâni dornici de filozofie. Sfântul Iustin nu numai le-a vorbit oamenilor despre dreapta slăvire, ci a și scris pentru a mărturisi aceasta. Sunt cunoscute Apologiile Sfântului, scrieri în care, pornind de la înțelepciunea antică, ajunge până la veacul în care trăia el, și arată că mântuirea ne este dată doar de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O altă scriere apologetică este Dialogul cu Trifon, în care Sfântul îi vorbește unui evreu despre adevărata credință ortodoxă. Aflându-se Sfântul la Roma, filozoful Crescent, s-a pornit împotriva lui cu multă urâciune şi răutate; deci, Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia şi îl ruşina înaintea tuturor. Pentru aceea, nemaiputând el răbda aceasta, l-a pârât cu multe minciuni la divanul romanilor.  Deci, prinzând pe Sfântul ca pe un vinovat de rele, l-au muncit în legături și aducându-l la judecată, l-au condamnat la moarte prin tăierea capului, alături de alți 6 ucenici de-ai săi. Moaştele Sfântului Mucenic Iustin au fost mutate în anul 1992 în parohia San Giustino a Centocelle, unde se află până astăzi. În Martirologiul Roman, pomenirea lui se face pe 13/14 Aprilie.

[2] Duhovnic al Sf. Cuv. Onorat. Moaştele lui se află în orașul Aulla, în Toscana.

[3] Sfântul Simeon, grec născut la Siracuza, în Sicilia, crescut la Constantinopol, pustnic în Palestina, monah la Betleem, pustnic în Sinai și în cele din urmă la Treviri, este unul din ultimii sfinți care leagă încă Occidentul de Orient înainte de  marea schismă.


SINAXARUL ZILEI

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit “filosof” fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.

În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.

Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.

Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: “Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?” Iar el zise: “Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire”. Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 11

iun.
2
joi
†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
iun. 2 toata ziua
†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

†) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou, de la Suceava (1340) • Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul,  patriarhul  Constantino-polului, apărător al sfintelor icoane (†829) • Sf. 48 de Mucenici de la Lyon: Potin, episcopul, Sanctus, diaconul, Vetius, Epagatus, Maturus, Ponticus, Biblis, Atal, Alexandru şi Blandina, fecioara, și cei împreună cu dânșii (†177) • Sf. 38 de Mucenici care s-au săvârşit închişi într-o baie • Sf. Mucenici: o mamă evlavioasă şi cei trei copii ai săi • Sf. 10.000 de Mucenici din Antiohia • Sf. Sf. Mc. Erasm[1], episcopul Antiohiei (303) • Sf. Mc. Marcelin, preotul, şi Petru, făcătorul de minuni[2], de la Roma, sub Diocleţian (303/304) • Sf. Ier. Evghenie I Mărturisitorul[3], episcopul Romei (657) • Sf. Cuv. Adalghisie, monah, evanghelizator în Picardia, Franța (†670) • Sf. Cuv. Marin, soldatul, devenit monah la Constantinopol (†930) • Sf. Nichifor, din Milet (lângă Balat), azi în Turcia (sec. X) • Sf. Nicolae Pelerinul[4], cel nebun pentru Hristos, mărturisitorul, de neam grec, de la Trani, în Puglia (1094) • Sf. Nou Mc. Dimitrie din Filadelfia (†1657) • Sf. Nou Mc. Constantin[5] (sec. XIX).

[1] Despre Sfântul Mucenic Erasm, cunoscut și sub numele Elmo, se spune că ar fi fost episcop de Antiohia și a murit în Italia, la Formia. Într-o scrisoare din secolul al VI-lea, Sfântul Grigorie Dialogul spune că moaștele Sfântului se aflau la Formia. Însă în anul 842, ele au fost mutate, de frica sarazinilor, la Gaeta, unde se află și astăzi, în catedrala închinată Sfântului Erasm și Maicii Domnului.

[2] Părticele din moaştele Sfinților Mucenici Marcelin și Petru se găsesc la Roma în Biserica San Lorenzo in Lucina, alături de moaștele altor mucenici. Alte moaște ale Sfinților Marcelin și Petru se află la biserica Santi Marcellino e Pietro al Laterano, într-o urnă de cristal așezată sub crucea altarului principal.

[3] Mărturisitor al dreptei credințe în faţa monotelismului.

[4] Sfântul Nicolae Pelerinul era originar din Grecia (la începutul sec. al XI-lea). Ajungînd în sudul Italiei, la Trani (Puglia), și-a petrecut scurta sa viață luând crucea nebuniei lui Hristos, pentru că, purtând tot timpul o cruce în mână, mergea prin cetate, în haine zdrențuite, strigând: Doamne miluiește!, și nimic altceva zicând. Astăzi, moaştele Sfântului Nicolae cel nebun pentru Hristos pot fi cinstite în cripta catedralei din Trani, care mai este numită și Catedrala Sfântul Nicolae Pelerinul.

[5] Musulman convertit.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare. Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida. Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe. Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea. Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun. Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava  a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: “Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta.  După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 3

iun.
3
vin
Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu şi Paula fecioara
iun. 3 toata ziua
Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu şi Paula fecioara

Sf. Mc. Luchilian şi cei împreună cu dânsul: Paula, fecioara, şi cei 4 copii: Ipatie, Paul, Dionisie şi Claudiu (†275) • Sf. Clotilda, regina francilor (†545) • Sf. Mc. Pergentin şi Laurentin, copiii, fraţi de sânge, muceniciți la Arezzo, în Toscana (250/251) • Sf. Ier. Ahila, arhiepiscopul Alexandriei Egiptului (†312) • Sf. Cuv. Otal (†327) • Sf. Cuv. Ieria, văduv din Mesopotamia • Sf. Cuv. Chevinie (Kevin), (†618) şi însoţitorul său, Cronan, din Irlanda (sec. VII) • Sf. Ier. Genesie (Genes), episcop de Clermont, în Franța (†662) • Sf. Cuv. Atanasie, făcătorul de minuni (sec. X) • Sf. Cuv. Papos • Sf. Sf. Nou Mc. Iosif, mitropolitul Tesalonicului (†1821).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.

Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).

Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă “Dumnezeului lui Clotilda” şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : “Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (…) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt”. A dat atât de mult încât la moartea sa – se spune – nu mai avea nimic ce să împartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.

Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care deveniră blazonul regilor Franţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 15

iun.
4
sâm
†) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patr. Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr
iun. 4 toata ziua
†) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patr. Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, muceniciți la Isaccea, sub Dioclețian (303/304) sau Licinius (319/324) • Sf. Ier. Mitrofan al Constantinopolului (†325) • Sf. Marta[1] şi Maria, surorile lui Lazăr (sec. I) • Sf. Sf. Mc. Clatie, episcop de Brescia, mucenicit la Milano, sub Nero (64/68) • Sf. Mc. Areta, Pict şi Dacian, de la Roma • Sf. Mc. Rutilie, şi cei  împreună cu dânsul, de la Sabar, din Panonia, azi în Ungaria • Sf. Ier. Marțial, episcop de Spoleto, în Umbria (350) • Sf. Ier. Optat, episcop de Milevi, în Numidia, azi în Algeria (†384) • Sf. Cuv. Sofia • Sf. Cuv. Ninochia (Ninnoc), stareţă în Anglia (sec. V) • Sf. Cuv. Alonie din Egipt (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Brighia (Breage) și Crovania (Crowan), însoțitoarea sa (sec. V-VI) • Sf. Cuv. Petrochie, întemeietorul Mănăstirii Padstow, din Anglia, şi cei împreună cu dânsul: Sf. Cuv. Cruidan, Dagan şi Medan (sec. VI) • Sf. Ier. Edfritie (Edfrith), episcop de Lindisfarne, în Anglia (†721) • Sf. Cuv. Mc. Ioan Mărturisitorul[2], stareţul Mănăstirii Monagriei, lângă Cizic, sub Constantin Copronim (†765) • Sf. Cuv. Metodie, ucenic al Sf. Serghie de Radonej, întemeietorul Mănăstirii de la Pecinocia, din Rusia (†1392) • Sf. Cuv. Eleazar, Nazarie şi Eumenie, făcătorii de minuni, întemeietori ai Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul de la Oloneţ, din Rusia (sec. XV).

[1] O bucată de os și un braț de la Sfânta Marta se află la Veneţia, în Biserica Santa Marta; ele au fost aduse în anul 1463 de la Constantinopol, de către patricianul Ambrogio Contarini, și dăruite în 1480 monahiilor de la Santa Marta.

[2] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trăit în zilele marelui Constantin, întâiul împărat al creştinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împăratului Prov, şi a născut doi feciori: pe Prov şi pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetând cu socotire deplină credinţa idolilor ca rătăcită şi mincinoasă, a venit la credinţa lui Hristos şi s-a botezat. Şi mergând la Bizanţ, locuia cu Tit, episcopul aceleiaşi cetăţi, care era om sfânt şi purtător de Dumnezeu, care văzând pe Mitrofan că era împodobit cu fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, după moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfântului Mitrofan; şi după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, şi ţinând Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; şi îndată s-a suit în scaunul Bizanţului Mitrofan, fratele lui Prov şi fiul lui Dometie; pe care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizanţ, şi luând aminte şi la buna faptă a lui, şi la tocmirea firii sale şi la sfinţenia ce avea, spun că numai puţin pentru dânsul, dar mai ales pentru plăcerea locului cetăţii ce era cu aer sănătos, şi roditor şi lângă mare, aşezat fiind între doua părţi ale lumii (a Europei şi a Asiei) a îndrăgit locul şi a arătat asupra lui atâta dorire şi nevoinţă, şi nu s-a scumpit de cheltuială şi a zidit marea cetate a Constantinopolului, care întrecea pe toate cele făcute de oameni, şi era mai presus de acelea. Întru care a aşezat puterea şi împărăţia, mutând-o de la Roma cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a făcut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slăbiciunii şi a bătrâneţii, căci zăcea în pat, veştejindu-i-se fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi dintre preoţi, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care şi moştenitor al scaunului l-a făcut. Căci întorcându-se împăratul cu purtătorii de Dumnezeu părinţi, şi săvârşindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că Alexandru şi cel ce era să fie după dânsul, Pavel, erau iscusiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a mutat către Dumnezeu. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică cea mare, şi cinstitul său locaş, ce este aproape de Sfântul Marele Mucenic Acachie, în cea cu şapte scări, unde se afla cinstitele şi sfintele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vieţuit sihăstreşte şi cu cuvioşie.

Sfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, şi era mama a şase copii. Deşi ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, a ţinut poruncile Domnului şi a trăit o viaţă plină de virtute.

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani şi a ajutat pe văduve. Şi-a vândut avuţiile şi a dat banii săracilor.  A dus o viaţă de austeritate, mâncând pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat  din bidon acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune şi a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârşit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoinţele sale ascetice până la a-şi pune în pericol sănătatea.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat şi în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârşit.

Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:

1. Zis-a avva Alonie: “De nu va zice omul întru inima să că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă”.

2. Zis-a iarăşi: “De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune”.

3. Zis-a iarăşi: “De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască”.

4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: “Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?” Şi i-a răspuns lui avva Alonie: “De nu vei minţi, multe păcate ai să faci”. Iar el a zis: “Cum vine aceasta?” Şi i-a răspuns bătrânul: “Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând: “Înaintea ta s-a făcut uciderea?”. De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El ştie toate”.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârşit.

Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Într-o zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Învăţătorului şi, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeieşti, spuse pe un ton mâniat : “Doamne, au nu socoteşti ca sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute”. Dar Domnul îi răspunse : “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti dar un lucru trebuie” (Luca 10 : 38-42) (De aceea Părinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de Marta.).

Mai târziu, cu puţin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi şi muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înştiinţat dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroşi prieteni şi rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze iar Marta îşi arată credinţa faţă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa şi se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieşi, cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză iar faţa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu şase zile înainte de Paşte, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezenţa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preţ, unse picioarele Domnului şi le şterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulţumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După Înălţare, Marta şi Maria însoţiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.

Deşi anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca Mironosiţe, Sfânta Scriptură nu menţionează printre acestea din urmă decât pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea şi “cealaltă Marie” pe care unii Părinţi o identifică cu Maica Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 7

iun.
5
Dum
Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo şi Leonid
iun. 5 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo şi Leonid

Sf. Sf. Mc. Dorotei al Tirului (†362) • Sf. Mc. Florenţiu, Marcelin, Chiriac, Iulian şi Faustin[1], de la Perugia, sub Deciu (250) • Sf. Mc. Hristofor şi Conon, de la Roma • Sf. Mc. Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolonie, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvo, din Alexandria Egiptului (sec. IV) • Sf. Cuv. Dorotei, din Teba, în Egipt (sec. IV-V) • Sf. Sf. Mc. Grigorie, episcop în Sicilia • Sf. Iust şi Clement[2], mărturisitorii (sec. V) • Sf. Ier. Eutihie, episcop de Como, în Lombardia (532) • Sf. Sf. Mc. Bonifatie, episcop de Mainz, apostolul Germaniei, şi cei 52 împreună cu dânsul, dintre care: Eoban, Vintrunghie (Wintrung), Valterie (Walter), Adelherie, Hamund, Scirebald, Bosa, Vacarie (Waccar), Gundicarie, Ileherie (Illehere) şi Botelfie (Bottheulf) (†754) • Sf. Cuv. Dorotei, întemeietorul Mănăstirii Hiliokama, lângă Marea Neagră (sec. XI) • Mutarea moaştelor Sf. Igor-Gavriil, prinţ de Cernigov şi de Kiev (†1150) • Sf. Ier. Constantin, mitropolit de Kiev (†1159) • Sf. Teodor, prinţ de Novgorod, în Rusia (†1233) • Sf. Cuv. Petru de la Koricia, în Serbia, azi în Kosovo (sec. XIII) • Sf. Nou Mc. Marcu din Smirna, mucenicit pe insula Chios, în Grecia (†1801).

[1] Sfintele lor moaște se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sf. Mc. Sava de la Buzău, din Perugia, moaștele Sf. Mc. Florențiu fiind așezate într-o raclă sculptată în lemn, darul credincioșilor ortodocși români, iar moaștele celorlalți mucenici găsindu-se sub altar.

[2] Mărturisitori africani, ocrotitori ai oraşului Volterra, în Toscana.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.

Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin


 

Hits: 8

iun.
6
lun
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
iun. 6 toata ziua
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat

Sf. Cuv. Mărt. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat • Sf. Cuv. Visarion Egipteanul • Sf. Mc. Valeria, Chiriachi şi Marcia, din Cezareea Palestinei • Sf. Mc. Ghelasie • Sf. Sf. Mc. Vincenţiu, primul episcop de Bevagna, în Umbria, Benin, diaconul său, şi cei împreună cu dânşii, sub Diocleţian (303) • Sf. Mc. Artemie, Candida, soţia sa, şi Paulina, fiica lor, de la Roma, sub Diocleţian (304) • Sf. Mc. Claudiu. de la Roma, sub Diocleţian (305) • Sf. Cuv. Anuv, purtătorul de semne, pustnic în Egipt (sec. V) • Sf. Mc. Cerasie, episcop de Grenoble, în Franța (sec. V) • Sf. Cuv. Atal, făcătorul de minuni • Sf. Cuv. Fotas • Sf. Ier. Eustorghie Mărturisitorul, episcop de Milano, (518) • Sf. Ier. Iarlatie (Jarlath), stareţ şi episcop în Irlanda (†550) • Sf. Ier. Gurval, stareţ şi episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcop de Fiesole, în Toscana (590) • Sf. Ier. Claudiu, făcătorul de minuni, fost stareț la Mănăstirea Condat, episcop de Besançon, în Franța (†699) • Sf. Ier. Iona, episcop de Perm, în Rusia (†1470) • Sf. Cuv. Paisie, întemeietor de mănăstiri în regiunea Uglici, în Rusia (†1504)Sf. Cuv. Iona, întemeietorul Mănăstirii de la Klimenti, din Rusia (†1534).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: “Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta”. Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
7
mar
Sf. Sfinţit Mc. Teodot din Ancira; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana
iun. 7 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Teodot din Ancira; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana

Sf. Sf. Mc. Teodot, episcopul Ancirei (†303) • Sf. Mc. Zinaida, făcătoarea de minuni • Sf. Cuv. Sebastiana, făcătoarea de minuni • Sf. Mc. Aisia şi Suzana[1] (sec. II) • Sf. Mc. Licarion • Sf. Mc. Tarasie şi Ioan • Sf. Mc. Potamiani şi cei împreună cu dânsa: Plutarh, Serenie, Serenie, Heraclide, Heron, Marcela şi Vasilide (sec. III) • Sf. Sf. Mc. Marcelin[2], episcopul Romei, şi cei împreună cu dânsul: Claudiu, Cvirin şi Antonin, sub sub Diocleţian (304) • Sf. Cuv. Daniil de la Schit, în Egipt (†420) • Sf. Cuv. Ştefan și Antim, preoții, de la Constantinopol († după 451) • Sf. Ier. Colman, episcop şi întemeietor al Mănăstirii Dromore, în Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Meriadoc, stareţ şi episcop în Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Antonie-Avraam de la Mănăstirea Koja, din Rusia (†1611) • Sf. Cuv. Paisie, ieromonahul, din Insula Kefalonia, în Grecia (†1888) • Sf. Ier. Ioanichie, mitropolit de Kiev și Galiția (†1900) • Sf. Sf. Mc. Andronic, arhiepiscop de Perm, şi cei împreună cu dînsul, din Rusia (†1918).

[1] Ucenicele Sf. Ier. Pangratie, episcop de Taormina, în Sicilia (pomenit pe 9 Iulie).

[2] Potrivit unei tradiții romane, papa Marcelin a primit mucenicia pe 1 aprilie și a fost îngropat cu 25 de zile mai târziu, pe 26 aprilie (data la care este prăznuit în Biserica Catolică), în cimitirul Priscilla de pe via Salaria. Moaștele Sfântului se află astăzi în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.

Sfântul Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305), şi a fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricina, a fost adus către dânsul. Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală, că deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Zinaida, făcătoarea de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei Esia şi Sosana, ucenicele lui Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina, Sicilia), a căror pomenire se săvârşeşte în sfânta lor mărturisire, întru ale lui Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Licarion, care prin sabie s-a săvârşit.

Acesta era din Egipt, din cetatea Ermu, şi pentru credinţa în Hristos fiind adus la cercetare şi silit să se lepede de Hristos, şi neplecându-se, a fost pus într-o închisoare întunecoasă şi cu rău miros. Iar după câteva zile fiind scos, a fost bătut cu toiege de fier şi chinuit în multe chipuri. După această a fost silit să bea ierburi otrăvitoare, dar după ce le-a băut rămânând nevătămat, a atras la credinţa lui Hristos pe cel ce l-a adăpat cu otravă, căruia i s-a tăiat capul. Iar sfântul după ce a fost iarăşi chinuit şi-a primit moartea prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarasie şi Ioan, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ştefan, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Antim, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Sevastiana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Potamiani, care în cazan cu smoală s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Daniel cel de la Schit (Sketis), în Egipt.

Viaţa sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopotras (Muntele Athos):

Sunt cunoscuţi doi sfinţi purtând acest nume. Primul era ucenic al Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) si fu el insusi invatator al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, in 407, fratii ii propusera sa fuga impreuna cu ei. Avva Daniel raspunse : “Daca Dumnezeu nu are grija de mine, de ce as mai trai ?” Trecu printre trupele barbare fara sa fie bagat in seama si isi spuse : “Iata ca Dumnezeu s-a ingrijit de tine. Fa deci si tu ce e omeneste si fugi impreuna cu Parintii”. Printre altele mai spunea : “Trupul o duce mai bine pe masura ce sufletul se slabeste iar sufletul o duce mai bine pe masura ce trupul se slabeste” (a se vedea Zicerile / apoftegmele lui avva Daniel din Patericul Egiptean). Dupa ce a trait timp de patruzeci de ani in pustiul Skitului, adormi in pace in jurul anului 420.

Cel de-al doilea Avva Daniel a trait in secolul al saselea. Devenise monah la Skit inca din copilarie. In timpul unei expeditii de-a lor, niste barbari il luara cu ei si ramase prizonier timp de doi ani. Rascumparat de un crestin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru sase luni, dar reusi sa scape. Facut prizonier pentru a treia oara, profita de faptul ca paznicul lui era ocupat sa-si faca nevoile si ii arunca o piatra, care il omori iar el scapa. Când marturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta ii spuse ca Dumnezeu ar fi putut sa il elibereze ca si in celelalte dati, dar nu il acuza de ucidere. Neaflându-si constiinta in pace, Daniel merse sa ceara sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol si de la Ierusalim, si la Arhiepiscopul din Efes, care ii spusera cu totii acelasi lucru. Cu toate acestea, el continua sa se considere vinovat si se duse sa se predea tribunalului cerând sa fie condamnat la moarte pentru ucidere ca sa scape de pedeapsa vesnica. Dupa treizeci de zile de inchisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei si dupa ce l-a ascultat, acesta il lasa liber cerându-i sa se roage pentru el. Avva Daniel se intoarse la Schit dar isi lua drept canon sa ingrijeasca de un lepros, in chilia sa, pâna la sfârsitul vietii, pentru a-si ispasi pacatul.

Deveni atât de renumit pentru virtutile sale incât fu numit Igumen al centrului monastic din Schit si era cinstit in tot Egiptul ca un “nou Avraam si gazduitorul lui Hristos”. El ii conduse pe calea desavârsirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care traia sub chipul unui eunuc la oarece distanta de Schit (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de straini (cf. 27 aprilie) precum si Sfintii Andronic si Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut in a gasi pe Sfintii ascunsi, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Manastirea Hermopolis, care se prefacea a fi alcoolica pentru a atrage dispretul celorlalti, Sfânta Tomaida, Mucenita a curatiei trupesti (cf. 14 aprilie) si Avva Dula.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 6

iun.
8
mie
Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat
iun. 8 toata ziua
Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Sf. Mc. Nicandru şi Marcian[1], de la Durostor (Silistra), azi în Bulgaria (303/305) • Aducerea moaştelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (†319) • Sf. Ier. Maximin, episcop de Aix-en-Provence, în Franța (sec. II) • Sf. Mc. Caliopia, sub Deciu (†250) • Sf. Salustin Mărturisitorul, din Insula Sardinia (sec. IV) • Sf. Cuv. Navcratie, fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare (†357) • Sf. Cuv. Atre, pustnicul, din Pustia Nitriei, în Egipt • Sf. Cuv. Melania (sec. IV-V) • Sf. Ier. Gildardie, episcop de Rouen, în Franța (†514) • Sf. Ier. Victorin, episcop de Camerino, în Marche (543) şi Severin, episcop de Septempeda[2] (San Severino), în Marche (550) • Sf. Ier. Medardie, episcop de Noyon, în Franța (†560) • Sf. Ier. Clodoald (Cloud), episcop de Metz, în Franța (†696) • Sf. Cuv. Mc. Pavel monahul, de la Mănăstirea de la Kaiumas, azi în Lituania (sec. VIII) • Sf. Ier. Teodor, episcop de Rostov şi Suzdal, în Rusia (†1024) • Aflarea moaştelor Sf. Vasile şi Constantin, prinți de Iaroslav, în Rusia (sec. XIII) • Sf. Cuv. Nou Mc. Teofan, de la Constantinopol (†1559) • Sf. Sf. Mc. Teodor, preotul, de la Kvelta, în Georgia (†1609).

[1] Soldaţi romani muceniciți la Durostorum, astăzi Silistra, la graniţa bulgaro-română.

[2] Fraţi de sânge, şi pustnici în regiunea Marche, înainte de a deveni episcopi.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Şi vezi mai pe larg sinaxarul sfântului ce se afla în opt zile ale lunii februarie.

Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.

Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare. După aceasta iarăşi fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care prin cătuşe s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
9
joi
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata
iun. 9 toata ziua
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla și Enata

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexan-driei (†444) • Sf. Mc. Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata, din Persia (†346) • Sf. Cuv. Columban cel Bătrân, de la Iona, apostolul Scoţiei (†597) • Sf. Sf. Mc. Alexandru, episcopul Prusei, în Bitinia • Sf. Mc. Anania • Sf. Mc. Prim şi Felician[1], patricieni romani, fraţi de sânge, de la Roma, sub Diocleţian (287) • Sf. Mc. Vincențiu din Agen, Franța (sec. III) • Sf. Mc. Faust[2], de la Roma, sub Iulian Apostatul (360/363) • Sf. Cuv. Chir • Sf. Mc. Orest, Diomed şi Rodon • Sf. 3 Fecioare Mucenițe din Chios, în Grecia • Sf. Ier. Maximian[3], episcop în Siracuza, în Sicilia (594) • Sf. Cuv. Baitenie (Baithen)[4], stareţ la Iona, Scoția (†599) • Sf. Cuv. Cuv. Chiril, de la Mănăstirea Lacul Alb, din Rusia (†1427) • Sf. Cuv. Alexandru, pustnicul, de la Cucita, în Rusia (†1439) • Sf. Sf. Nou. Mc. Alexie, protoiereul, din Rusia (†1923) • Sf. Cuv. Agafia, de la Mănăstirea Cușelăuca, din Basarabia (†1873).

[1] Moaştele Sfinților Mucenici Prim și Felician se află la Roma, în biserica San Stefano Rotondo, sub altarul din prima capelă de pe parte dreaptă.

[2] De la Sfântul Mucenic Faust se păstrează moaşte la Roma, în biserica San Lorenzo in Damasco.

[3] Nunţiu al episcopului de la Roma la Constantinopol şi apoi devenit episcop la Siracusa, în Sicilia.

[4] Văr al Sf. Columba și succesorul său la stăreție.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.

Sfântul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi urmaş în scaun.

Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) şi a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăţa multe hule împotriva stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata.

În zilele lui Savorie împăratul perşilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăţie, având întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau împodobite şi strălucite cu lumina virtuţilor, liturghisind Pavel şi cântând împreună slujba cu ele, care se aflau ziua şi noaptea lucrând poruncile lui Dumnezeu. Iar urâtorul de bine diavolul, nesuferind sporirea lor cea după Dumnezeu, văzând-o cum creşte pe toată ziua şi se întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la Tars pe întâiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot creştin plin de bogăţie, şi că de voieşte să câştige bogăţia lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărăşite. Căci acestea nelepădându-se de credinţa lor, el va dobândi toată avuţia lor, dându-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus preotul împreună cu fecioarele, şi cu toată averea sa. Şi intrând satana în inima preotului, a zis către arhimagul: “Pentru ce ai luat banii mei, nefăcându-ţi eu nici un rău?” Şi acela răspunzând i-a zis: “Pentru că eşti creştin, şi nu păzeşti poruncile împărăteşti”. Şi Pavel i-a zis: “Şi ce-mi porunceşti să fac?” Iar acela i-a răspuns: “De te vei închina soarelui şi vei mânca sânge de jertfe, ia-ţi ale tale şi du-te la casa ta”. Atunci ticălosul căutând împrejur şi văzându-şi averea jos zăcând, a zis: “Fac toate câte îmi vei zice”. Şi închinându-se soarelui, a mâncat şi din sângele jertfelor cel închegat şi a băut din el. Iar întâiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel: “Înduplecă şi pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce tu ai făcut, şi să se însoţească cu bărbaţi, şi atunci luaţi-vă bogăţia şi mergeţi unde voiţi”. Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis: “Întâiul vrăjitor ne-a luat banii noştri, şi ne îndeamnă să facem voia împăratului şi aşa ne va da înapoi toate ale noastre. Şi iată eu am mâncat şi am băut din sângele jertfelor, şi m-am închinat soarelui şi focului. Deci prin mine vă îndeamnă şi pe voi ca să faceţi aceasta, şi mai apoi să luaţi ale voastre şi să vă duceţi”. Iar fecioarele ca într-o unire mai întâi scuipând în faţa lui i-au zis: “De ce ai cutezat tu a face aceasta şi a ne îndemna încă şi pe noi? Iată că un al doilea Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învăţătorul şi Stăpânul nostru, şi câştigând banii s-a spânzurat după ce L-a vândut pe El. Iată şi tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ţi-ai pierdut sufletul tău, şi nici ai venit întru cugetare despre bogatul acela, ce avea mulţi bani şi zicea: Suflete ai multe bunătăţi, mănâncă, bea, veseleşte-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Deci îţi zicem ţie, stând înaintea lui Dumnezeu, că amândouă întâmplările, şi a bogatului şi a Iudei, se vor împlini de tine”. Şi iarăşi l-au scuipat pe el în faţă, ca pe un lepădat. Atunci, din porunca întâiului vrăjitor, fără de cruţare au fost bătute multe ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:

“Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărăteşti nu ne plecăm, iar tu fă ce voieşti”. Iar întâiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să câştige banii lui Pavel, a hotărât ca prin mâna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, şi astfel va câştiga toţi banii, dând morţii şi pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta şi iarăşi căutând împrejur şi văzându-şi banii, a zis: “Fac toate câte îmi vei porunci”. Şi luând sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzându-l s-au spăimântat, şi cu glas au zis către el: “Ticălosule! pastor fiind, ai ieşit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfântul trup şi sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mâini? Să ştii că sabia din mâna ta este pentru noi viaţa veşnică, şi noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ţi-am zis, degrabă îţi vei pierde sufletul împreună cu bogăţia, prin spânzurare şi te vei duce spre tovarăşul tău Iuda”. Acestea şi altele i-au vorbit, şi făcând mai întâi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întâiul vrăjitor către Pavel: “Să ştii Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atâta iscusinţă şi isteţime ca la tine. Pentru aceasta fără de ştirea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veseleşte-te împreună cu noi, şi dimineaţă vom face cunoscut cele pentru tine”. Iar ticălosul acela a răspuns: “Fie precum ai poruncit”. Şi în noaptea aceea trimiţând întâiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie şi să-l spânzure, şi aşa cu silnicie şi-a lepădat sufletul său. Iar dimineaţa întâiul vrăjitor, după ce l-a aflat spânzurat, spunea că el singur s-ar fi spânzurat, şi a poruncit ca să-l pogoare şi să-l arunce spre mâncare câinilor. Şi aşa au luat sfârşit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Chir, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor trei Fecioare Muceniţe din Hio, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 7

iun.
10
vin
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei
iun. 10 toata ziua
Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei

Sf. Mc. Alexandru şi Antonina (†313) • Sf. Sf. Mc. Timotei, episcopul Prusei, în Bitinia (sec. IV) • Sf. Mc. Getulie[1], Amantie, Cerealie, şi Primitiv, de pe Via Salaria, de la Roma, sub Adrian (126) • Sf. Mc. Maxim, din Aveia[2] (228) • Sf. Mc. Vasilid, Tripod, Mandal şi cei 20 împreună cu dânşii, de la Roma, sub Aurelian (273) • Sf. Cuv. Teofan şi Pansemni, nevoitori din Antiohia (†369) • Sf. Cuv. Canid • Sf. Ier. Apolon şi Alexie • Sf. Ier. Itamerie (Ithamer), episcop în Anglia (†656) • Sf. Ier. Landrie (Landry), episcop de Paris (†661) • Sf. Cuv. Evremotie (Evremot), întemeietorul Mănăstirii Fontenay-Louvet, din Normandia, în Franța (†720) • Sf. Mc. Olivia, fecioara, de la Palermo, în Sicilia (sec. X) • Sf. Cuv. Siluan, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Mc. Neanischie cel înţelept • Sf. Cuv. Gherasim, stareţul Mănăstirii Sf. Simeon, din Muntele Minunat (sec. XIII) • Aflarea moaştelor Sf. Vasile, de la Riazan, în Rusia (†1609) • Sf. Ier. Ioan (Maximovici) cel Bătrân, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1715) • Sf. Ier. Varlaam, mitropolit de Tobolsk, în Siberia (†1802) • Sf. Cuv. Noi Mucenici athoniţi care s-au săvârşit în închisorile din Tesalonic (1821-1823) • Sf. Noi Mc. Nicolae, protoiereul, şi Pavel, din Rusia (†1918).

[1] Soțul Sf. Mc. Simforoza și tatăl celor șapte fii muceniciți împreună cu ea, la Tivoli (pomeniți pe 18 Iulie).

[2]Moaştele Sfântului Mucenic Maxim se află în Catedrala din L’Aquila, închinată Sfinților Maxim şi Gheorghe.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina.

Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo. Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Timotei, episcopul Prusei.

Acesta a trăit în zilele lui Iulian Paravatul (Apostatul), chivernisindu-şi bine Biserica ce luase. Şi păstorind duhovniceşte poporul dintr-însa, şi având dar de minuni nespuse, a ucis cu ajutorul acoperământului Sfintelor Taine un balaur mare, care cu răutatea celui încuibat în locul acela, ucigaşul zic de oameni şi vechiul balaur, omora şi pe oamenii ce treceau prin acel loc şi dobitoacele numai cu suflatul lui le strica de piereau, încât în scurt timp fusese părăsit drumul ce este între Prusa şi între apele cele fierbinţi. Şi aflând paravatul Iulian minunile ce făcea sfântul, a trimis de l-au omorât. Şi se face prăznuirea lui în sfântul său martiriu, ce este înăuntrul cinstitei case de bolnavi, care se află în Devteron.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Canid.

Acesta trăia pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mare, fiind fiu al lui Teodot şi al Teofanei, care aveau locuinţa în latura capadocienilor, cucernici aflându-se ei şi iubitori de Dumnezeu. Se spune că maica acestuia în vremea ce-l avea în pântece, se înfrâna de la tot felul de bucate grase, iar el după ce a fost născut nu primea a suge din ţâţa stângă. Iar dacă maică-sa cândva s-ar fi lăcomit la hrana mai îndestulată, el nici de ţâţa dreaptă nu se atingea. După ce a fost botezat şi înţărcat şi trecând anii copilăriei, a lăsat toate şi s-a dus la munte, şi închizându-se într-o mică peşteră, petrecea în rugăciune şi în postire, căci doar o dată în săptămână gusta puţine verdeţuri crude şi nesărate, petrecând în acest fel şaptezeci şi trei de ani. Deci fiindcă locul era foarte bântuit de ape, şi peştera se afla înconjurată de multă umezeală, i s-au stricat cu totul perii capului şi ai bărbii. Şi aşa în multă vreme răbdând fericitul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan şi Pansemnia.

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgâni şi rău credincioşi. Şi însoţindu-se el cu femeie, şi trei ani împreună vieţuind, aceea s-a mutat din viaţă, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos şi a primit Sfântul Botez; şi făcându-şi o chilioara mică aproape de oraş, s-a închis în ea curăţindu-se prin toate cele ce ştia că folosesc spre desăvârşita şi întreaga îmbunătăţire. Deci fiind înştiinţat despre o oarecare desfrânată publică, Pansemni, numită aşa pentru că multora se făcuse ea pricină de pierzare, cuviosul, făcând rugăciune şi dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieşit din chilie şi s-a dus la aceea, căreia i-a vorbit câte erau de trebuinţă a pleca o femeie rea şi desfrânată ca să-şi lase petrecerea ei şi să treacă la viaţa înfrânată şi cinstită. De aceste cuvinte luminându-i-se ei mintea şi în umilinţă venind, a primit Sfântul botez, şi după ce şi-a rânduit cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care închizând-o în chilia sa a făcut-o pe ea lucratoare de tot felul de bunătate, căci atâta a bineplăcut lui Dumnezeu, încât şi demoni izgonea şi felurite boli vindeca, şi vieţuind împreună cu cuviosul Teofan un an şi două luni, s-au mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Apolon (Apolo, Apolos) episcopul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Alexie, episcop de Bitinia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
11
sâm
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
iun. 11 toata ziua
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei

† Sfinții Apostoli Bartolomeu[1] şi Barnaba[2] (sec. I) • Sf. Mc. Teopemt şi cei 4 împreună cu dânsul • Sf. Mc. Felix şi Fortunat, din Aquilea, în Friuli, sub Maximian şi Diocleţian (296) • Sf. Mc. Emerita, Acreta, Victorin şi Victor, din Aquilea, în Friuli • Sf. Mc. Vasilia, de la Roma, sub Diocleţian şi Maximian (304) • Sf. Mc. Neanisie • Sf. Cuv. Barnaba, făcătorul de minuni, de la Vassa, în Cipru (sec. VII) • Sf. Cuv. Herebald, pustnic în Anglia (sec. VIII) • Soborul Maicii Domnului şi arătarea cântării Axion Estin prin Sf. Arhanghel Gavriil (†982) • Sf. Cuv. Varnava, starețul Mănăstirii Vetluga, din Rusia (†1445) • Sf. 222 de noi Mucenici ai misiunii ruse din Pekin (sec. XX) • Sf. Ier. Luca, tămăduitorul, arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea[3] (†1961).

[1] Sfântul Apostol Bartolomeu a primit mucenicia la Albanopoli, în Armenia. Moaştele sale au fost de mai multe ori mutate în Mesopotamia (Irak-ul de astăzi) şi Frigia, însă în anul 580 ele sunt atestate la Lipari, în Sicilia. Despre sosirea miraculoasă a moaştelor Sfântului Apostol, aruncate în mare de către păgânii de pe coasta asiatică, pe insula siciliană, povesteşte Sfântul Episcop Grigorie de Tours (538-594). În anul 838, din cauza atacurilor arabe din insulă, moaştele au fost mutate la Benevento, de unde, în anul 999, împăratul Ottone al III-lea le-a cerut pentru a le depune în ctitoria sa, biserica San Bartolomeo all’Isola Tiberiana, de la Roma. Însă oraşul Benevento a continuat şi continuă să susţină că moaştele Sfântului Apostol au rămas la ei (sau cel puţin o parte din ele), şi, după cum spune o cronică scrisă pe la 1089-1101, că în locul lor, lui Otone al III-lea i-au fost date, de fapt, moaştele Sfântului Episcop Paulin de Nola. Astfel că, astăzi moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu sunt cinstite şi la Benevento, şi la Roma, în bisericile închinate lui, aflându-se sub altarele centrale. Alte moaște de la Sfântul Apostol se mai cinstesc şi la Veneţia în biserica San Salvador – un braț, iar în biserica  San Geremia – o altă bucată de braț adusă la Veneția în anul 1043, de la mănăstirile grecești din Benevento.

[2] Mormântul Sfântului Apostol Barnaba se află la Salamina în Cipru, iar moaştele lui au fost aşezate într-o biserică închinată lui, nu departe de locul unde este mormântul, şi se află acolo până astăzi. Însă există o tradiţie care spune că la Milano se află capul Sfântului Apostol. El a fost păstrat într-o urnă de argint în biserica San Francesco, iar din anul 1799, ar fi fost mutat în biserica Sant’Ambrogio şi zidit într-un altar, alături de moaştele Sfinţilor Nabor şi Felix. O parte din capul Sfântului Apostol Barnaba se cinstește și la Veneţia, în biserica San Silvestro.

[3] Mare chirurg și savant în domeniul medicinei.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte “Axion estin”, la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: “Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta”; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la “Ceea ce eşti mai cinstită…” monahul cel de loc cânta numai: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…” şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru”. Apoi a împreunat şi: “Ceea ce eşti mai cinstită…”, până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai “Ceea ce eşti mai cinstită”, iar: “Cuvine-se cu adevărat…” niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu”; iar acela răspunzând, a zis: “Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu”.

Şi cel de loc a zis: “Nu am nici cerneală, nici hârtie”. Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: “Adu-mi o lespede”; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: “Cuvine-se cu adevărat…”, şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

“De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii”; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: “Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: “Cuvine-se cu adevărat…”, după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: “Axion estin”, adică “Cuvine-se cu adevărat…”, şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează “a cânta” sau “cântare”. Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 28

iun.
12
Dum
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
iun. 12 toata ziua
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul

Sf. Cuv. Onufrie[1] Egipteanul (400) şi Petru Atonitul (sec. IX) • Sf. Mc. Maria, tânără sclavă, mucenicită sub Adrian (130) • Sf. Mc. Vasilid, Distru, Polimac şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Dionisie, Celsie şi Marcelin, de la Bologna • Sf. Mc. Antonina • Sf. Cuv. Ioan, Zinon şi Iulian • Sf. Ier. Leon al III-lea[2], mărturisitorul, episcopul Romei (816) • Sf. Cuv. Arsenie de la Konevets, în Rusia (†1447) • Sf. Cuv. Onufrie, întemeietorul Mănăstirii de la Malsk, din Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Onufrie şi Avxentie, de Vologda, întemeietorii sihăstriei de la Pertseva, în Rusia (†1521) • Sf. Cuv. Ștefan, întemeietorul Mănăstirii de la Komel, din Rusia (†1542) • Sf. Cuv. Vasian şi Iona de la Solovki, în Rusia (†1561) • Sf. Nou Mc. Ioan (†1684) • Sf. Cuv. Onufrie de la Preveza, din Grecia (sec. XVIII).

[1] De la Sfântul Onufrie Egipteanul se păstrează la Veneţia, în biserica San Giovanni Crisostomo, un deget cu trei falange.

[2] Mărturisitor al dreptei credinţe, împotriva introducerii lui Filioque în Crez. Tradiția spune că a cerut să se scrie Crezul Ortodox, în latină și greacă, pe două lespezi de argint aurit, și să se așeze la intrarea catedralei de la Lateran. Moaştele lui se află la Vatican, în Basilica San Pietro, în Capela Coloanei, alături de osemintele papilor Leon al II-lea şi Leon al IV-lea.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: “Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?” Iar apărătoarea lumii a răspuns: “În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”. Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.

Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă. Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.

Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.

După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 11

iun.
13
lun
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
iun. 13 toata ziua
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Sf. Mc. Achilina, de la Biblos, în Fenicia, astăzi în Liban (†293) • Sf. Ier. Trifilie[1], originar din Roma, episcop de Lefcosia (Nicosia), în Cipru (370) Sf. Mc. Felicula[2], fecioara, de pe Via Ardeatina, de la Roma, sub Domețian (90) • Sf. Sf. Mc. Victorin, episcop de Assisi, în Umbria, sub Deciu (250) • Sf. 10.000 de Mucenici • Sf. Mc. Diodor din Emessa Siriei, mort răstignit • Sf. Cuv. Iacov • Sf. Ier. Antipatru Mărturisitorul[3], episcop de Bostra, în Arabia (†458) • Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Antiohiei • Sf. Ier. Prisc, episcop de Lyon, în Franța (†586) • Sf. Sf. Mc. Pelerin (Pellegrino), episcop de Aquila, în Abruzzo, înnecat la Aterno de către longobarzi (600) • Sf. Mc. Aventin, din Munții Pirinei, în Franța (†732) • Sf. Cuv. Ana şi Ioan, fiul ei, din Tesalia, pustnici pe o insulă din Marea Mediterană (sec. IX) • Sf. Cuv. Andronic şi Sava, de la Moscova (sec. XIV) • Sf. Cuv. Alexandra, prima stareţă de la Mănăstirea Diveievo, în Rusia (†1789) • Sf. Cuv. Nouă Mc. Pelaghia, monahia, din Rusia (†1944).

[1] A participat la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în 325.

[2] Moaştele Sfintei Mucenițe Felicula au fost mai întâi îngropate de către Nicomedie preotul, pe Via Ardeatina. Ele se află acum în biserica San Lorenzo in Lucina, de la Roma, sub altarul principal.

[3] Apărător al dreptei credințe în fața monofizismului și arianismului.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.

Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului.

Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: “Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?” Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: “Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri”. Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: “Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana”. Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru.

Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut – Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie).

În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca.

Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit.

Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat “De ce te minunezi?” Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?” Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească.”

La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi.

La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de “pătuţ” aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus “pat”. Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: “Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus “pătuţ” încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370.

Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan.

Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp.

Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

iun.
14
mar
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
iun. 14 toata ziua
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Sf. Proroc Elisei[1] (sec. IX î.Hr.) • Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul[2], patriarhul Constantinopolului (848) • Sf. Sf. Mc. Marcian, episcop de Siracuza, în Sicilia (255) • Sf. Mc. Valerian şi Rufin, din Picardia, în Franța (†287) • Sf. Ier. Marcu, episcop de Lucera, în Puglia (328) • Sf. Cuv. Iulita din Egipt • Sf. Ier. Marcian, episcop de Benevento, în Campania (sec. VI) • Sf. Cuv. Domealie (Domeal), din Anglia (sec. VI) • Sf. Gheorghe, prinţ de Smolensk și de Novgorod, în Rusia (†1180) • Sf. Cuv. Nifon, făcătorul de minuni, pustnic în Sfântul Munte Athos (†1411) • Sf. Cuv. Elisei, de la Suma (Solovki) • Sf. Nou Mc. Nicolae, protoiereul, din Rusia (†1938).

[1] În anul 473, trupul întreg al Sfântului Proroc Elisei a fost mutat din Samaria în Alexandria. Mai târziu, în anul 1325, se afla la monahii din Mănăstirea San Lorenzo de la Cesena, de unde un os din piciorul său a fost cumpărat de către neguțătorul Bonaventura Barletta și adus la Veneția, în biserica Carminilor, unde se află și astăzi.

[2] Originar din Siracuza Siciliei, a fost mărturisitor pentru cinstirea sfintele icoane, omiliet, canonist  imnograf şi biograf al multor sfinţi contemporani cu el.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.

Acesta a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, şi pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit şi în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, şi va zdrobi cele vărsate. Şi a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, şi a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe şi sărate, zicând: “Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea”, şi s-au vindecat. A înviat şi morţi, şi a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul, şi a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, şi pentru neascultare. Şi mort fiind, a înviat pe un mort şi a despărţit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă şi alte multe minuni a făcut.

Mai multe icoane cu sfântul profet Elisei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocaţia de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcţie numită în greacă  “apokrisiaros” ( adică avocat pe probleme bisericeşti) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma şi a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit “Kassiter” (adică “omul de tablă”) (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter şi a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.

Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemniţaţi pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme şi a reînceput persecuţia împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniţă din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deşi iconoclast şi el, l-a eliberat totuşi pe Sf. Metodie din temniţă, dovedindu-se un om de caracter şi literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiţia sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.

Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil şi-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înţeleagă că Dumnezeu îl pedepseşte tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obţinut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în faţă, păgânii i-au rupt falca şi i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe faţă. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos şi închis într-o peşteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de şapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinţii mărturisitori Teodor şi Teofan Poetul (prăznuiţi în 27 decembrie), care erau de asemenea întemniţaţi, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri.

După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.

Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă şi a dat ordin să fie eliberaţi toţi cei închişi pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat şi Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane şi s-a stabilit sărbătoarea anuală a  triumfului ortodoxiei. “Sinodikonul Ortodoxiei” compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.

În încercarea de a-i mânji reputaţia şi de a distruge iubirea enoriaşilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul şi-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins şi ruşinat în faţa tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaşte împrăştiate de păgâni şi mutând sfintele moaşte ale Patriarhului Nichifor de la locul întemniţării înapoi la Constantinopol.

Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovniceşte de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh şi că va muri în acel an. Pe lângă “Sinodikonul Ortodoxiei,” sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiţi la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale şi imnuri bisericeşti.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Iulita, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, şi a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală şi liniştire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulţi ani, sub îndrumarea stareţului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul – “arzătorul de colibe”, prăznuit la 13 ianuarie). Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al discernământului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril episcopul Gortinei, din insula Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Metodiu, igumenul mănăstirii de la Peshnosha (Rusia).

Sfântul Metodie, egumen al Peshnosha a fost întemeietorul Mănăstirii Peshnosha. Tânăr fiind, a mers la Sf. Serghie din Radonezh (Radonej) şi a petrecut mai mulţi ani sub îndrumarea lui, după care, cu binecuvântarea mentorului său, Metodie s-a retras în pustnicie, clădindu-şi o chilie în pădure, dincolo de râul Yakhroma. Nu după mult timp, au venit mai mulţi discipoli în acel loc mlăştinos unde se afla Sf. Metodie, doritori să urmeze exemplul nevoinţei sale. Sf. Serghie l-a vizitat, sugerându-i să construiască o biserică şi o mănăstire în acel loc. Sf. Metodie a pus umărul la construirea chiliilor, târând după el buşteni de la râu. Din acel moment, mănăstirea s-a numit “Peshnosha.”

În 1391 Sf. Metodie a devenit igumen al acestei mănăstiri. Din când în când se retrăgea la câţiva kilometri de mănăstire nevoindu-se în rugăciune. Şi aici Sf. Serghie a venit la Metodie pentru convorbiri duhovniceşti, de aceea, locul a primit numele de “Beseda” (“loc de conversaţie”).

Sf. Metodie s-a săvârşit în an anul 1392 şi a fost înmormântat la mănăstirea pe care a ridicat-o. Peste sfintele sale moaşte s-a construit o biserică închinată sfinţilor Serghie din Radonezh şi Metodie din Peshnosha în 1732. De la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea oamenii au început să se închine la Sf. Metodie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 12

iun.
15
mie
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim
iun. 15 toata ziua
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim

Sf. Proroc Amos (sec. VIII, î.Hr.) • Sf. Mc. Isihie, soldat roman de la Durostorum, mucenicit sub Diocleţian (298) • Fer. Ieronim, monah la Betleem • Fer. Augustin[1] episcop de Ipona, azi Annaba, în Algeria (†430) • Sf. Ap. dintre cei 70: Fortunat, Ahaic şi Ştefana, ucenici ai Sf. Ap. Pavel[2]Sf. Mc. Nivita, Candida, Cantian, Cantianila, Protie, Hrisogon, Anteon, Chintian, Teodul, Gioconda şi Silviu, din Lucania, în Campania • Sf. Mc. Clement, Prodita şi cei 4 împreună cu dânşii, de la Aquileia, în Friuli • Sf. Mc. Vitusie, Modest şi Crescenţia, originari din Sicilia, muceniciți în Lucania (303) • Sf. Mc. Protie, din Aquileia, în Friuli (sec. IV) • Sf. Mc. Narsi şi Fortunat • Sf. Mc. Gravsie • Sf. Mucenic Dula, din Cilicia Armeniei • Sf. Mc. Nersie • Sf. Ier. Fortunat, episcop de Napoli (350) • Sf. Cuv. Dula, din Egipt, ucenicul Sf. Visarion • Sf. Cuv. Ortisie • Sf. Cuv. Trilie (Trillo), din Anglia (sec. VI) • Sf. Cuv. Edburga, stareţă la Winchester, în Anglia (†960), şi surorile sale Elfleda şi Ethelhilda • Sf. Ier. Spiridon, patriarhul Serbiei (†1389) • Sf. Mc. Lazăr, cneaz în Serbia (†1389) • Sf. Ier. Efrem, patriarh al Serbiei și apoi pustnic la Peci, azi în Kosovo (†1399) • Sf. Ier. Simeon, arhiepiscop de Novgorod, în Rusia (†1421) • Sf. Cuv. Mc. Grigorie şi Casian, stareţi la Mănăstirea Avnejk, din Rusia (†1492) • Mutarea moaştelor Sf. Teodor de la Sikeon, în Grecia • Sf. Sf. Noi Mc. din Serbia: Dositei, mitropolit de Zagreb, Petru de Saraievo, Ioanichie de Muntenegru, Sava şi Platon, episcopii, Rafael, ieromonahul, Branko şi Gheorghe, preoţii, şi Sf. Vukaşin, mireanul (sec. XX).

[1] Moaștele sale se află la Pavia, în basilica San Pietro in Ciel d’Oro.

[2] Cf. I Cor 16,17.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.

Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi “mici” şi a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi a proorocit 50 de ani. Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima; şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur. Şi s-a dus la pământul său încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu părinţii lui. Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dula.

Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mânie. Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier înroşit. Apoi a fost adus la alta cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine socoteşte Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina. La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate. Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere. Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune. Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie. Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, “un cor de preafericiti”. Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici. Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu. In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse : “Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!” si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt : “Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !”. Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie. Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute. In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare. Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.

In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie). Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns. Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia. Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca. Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar. Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.

Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino. Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria : “Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate…” (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).

Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei. La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera. Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie). In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale. Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale. “A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos” (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).

In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor. In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim. Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem. Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului. Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.

Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica. Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416). Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.

Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare. El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei. Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica. La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.

Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie. Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes. Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384). Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu. Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila. Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri. Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale. Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : “Ia si citeste!”. Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : “Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Romani 13:13). Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie. Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de “negustor de vorbe”, petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale. Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala. Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei : “Intrati în bucuria Domnului vostru” (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în “Confesiunile” sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.

In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta “sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu”, adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, “Manastirea Gradinii”, care a dat vreo zece Episcopi.

Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci – fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur – iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.

Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, “Cetatea lui Dumnezeu”, vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident. Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o “cooperare” (sinergie). Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii – care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.

Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta. Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.

Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea “De Trinitate”, scria : “Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai”.

Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba “psihologic”, diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc. Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale (“teologumene”), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi. Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici. Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila. Sfântul Photios scria despre el : “Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei”. Ep. 24, 20 (PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc “preafericit” sau “iero”, dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 14

iun.
16
joi
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei
iun. 16 toata ziua
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei

Sf. Ier. Tihon al Amatundei, făcătorul de minuni (†450) • Sf. Sf. Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei, azi în Albania • Sf. 5 Mucenici din Nicomidia • Sf. 40 de Mucenici romani • Sf. Mc. Actinea şi Grecina, fecioarele, de la Volaterra, în Toscana, sub Diocleţian (304) • Sf. Ier. Similian, mărturisitorul, episcop de Nantes, în Bretania (†310) • Sf. Mc. Tigrie şi Eutropie, citeți ai Sf. Ier. Ioan Gură-de-Aur (†404) • Sf. Sf. Mc. Aurie și Iustina, muceniciți de hunii lui Attila, la Moguntia, în Renania, azi în Germanian (†451) • Sf. Cuv. Colman, întemeietorul Mănăstirii Reachrain, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Maur, preotul, şi Felix, originari din Cezareea Palestinei, pustnici la Narni, în Umbria (sec. VI) • Sf. Ier. Ismail, episcop de Menevia, în Anglia, ucenic al Sf. Teilo (sec. VI) • Sf. Cuv. Tihon de la Kaluga, în Rusia (†1492) • Sf. Cuv. Tihon, de la Mănăstirea Lukhov, în Rusia (†1503) • Sf. Cuv. Caicorso Georgianul (†1558) • Sf. Cuv. Moise, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1862) • Sf. Sf. Noi Mc. Ermoghen, episcop de Tobolsk, Efrem, protoiereul, Petru şi Mihail, preoţii, şi Constantin, din Rusia (†1918).


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.

Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, şi învăţând Sfânta Carte şi fiind deprins din destul cu Sfintele Scripturi, întâi a fost făcut citeţ, de citea la popor sfintele cuvinte şi învăţături.

Pentru vrednicia ce avea la toate şi pentru viaţa lui fără prihana, a fost hirotonit diacon de Mnimonie, episcopul Amatundei. Deci, încetând din viaţă acela, a fost suit acesta în scaunul Episcopiei de marele Epifanie. Şi întorcând pe mulţi din rătăcirea şi deşertăciunea idolilor către credinţa lui Hristos Dumnezeul nostru, şi stricând şi dărâmând multe capişti idoleşti, şi zidind multe dumnezeieşti biserici, si împodobindu-le şi sfinţindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni şi în viaţă şi după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuţile bărbatului acestuia, căci încă şi mai înainte în viaţa lui lua pâine de la tatăl său şi o ducea în târg să o vândă, că acesta îi era meşteşugul; iar el împărţea pâinile la săraci, până a prins tatăl său de veste. Acesta, mâniindu-se pe el, l-a ocărât, iar el i-a răspuns, că a împrumutat pe Dumnezeu cu pâinea, şi are de la Dânsul scrisoare, cum că are să i le dea; şi îndată se arătă aievea dovedirea cuvintelor lui, aflând jitniţele pline de grâu, mai mult decât băgase tatăl său, când l-a strâns până a nu scoate din el. Iar minunea aceasta era numai spre mărirea sfântului acestuia şi nu are asemănare cu altele, căci sfântul acesta înfigând o viţă uscată în pământ, îndată se prinse şi a dat rod mai înainte de vreme. Iar viţa aceea gătindu-şi roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a sfintei liturghii, arăta strugurii pârguiţi, iar când se săvârşea dumnezeiasca jertfă strugurii erau copţi şi gata de mâncat întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, care prin pietre spânzurate de mâinile lui s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici cei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor patruzeci de mucenici romani, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
17
vin
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix
iun. 17 toata ziua
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix

Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail (†362) • Sf. Mc. Isavru, diaconul, şi cei împreună cu dânsul: Vasile, Inochentie, Felix, Ermia şi Pelegrin, din Apolonia Epirului, azi în Albania (†284) • Sf. Mc. Digna (Merita) şi cei 2 copii ai săi, de la Brescia, în Lombardia • Sf. Mucenici: Chiriac, Vlast, Tribun, Diogen, Anasie, Nicandru, Dorostol, Eusicie, Achila, Cantian, Longin, Ioan, preotul, şi cei  împreună cu dânşii[1], cu toții fiind 262, de la Roma, sub Diocleţian (284/305) • Sf. Mc. Montan, soldatul, de la Terracina, în Lazio (300) • Sf. Sf. Mc. Filonid, episcopul Curiei, în Cipru, sub Dioclețian (†303/305) • Sf. Cuv. Piorie, sihastru în pustia Nitriei, Egipt (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Iosif, sihastru care cântând s-a săvârşit (sec. IV-V) • Sf. Cuv. Nectanie, pustnicul, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Ier. Imerie, episcop de Amelia, în Umbria (560) • Sf. Ier. Agripin, episcop de Como, în Lombardia (586) • Sf. Ier. Molinghie (Moling), pustnicul, episcop în Irlanda (†697) • Sf. Ier. Adulfie, episcopul, şi fratele său, Sf. Cuv. Botolfie, întemeietorul Mănăstirii Iken, în Anglia (†700) • Sf. Mc. Salva, duce de Acaltsiche, în Georgia (†1227) • Sf. Cuv. Anania, iconograful, de la Mănăstirea Sfântul Antonie, din Novgorod, în Rusia (sec. XVI).

[1] Despre acești mucenici ne-a rămas că au fost îngropaţi pe via Salaria Antica.


SINAXARUL ZILEI

În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.

Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli. Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri. Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele. Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Isavru şi cei împreună cu dânsul: Inochentie, Felix, Ermia şi Peregrin.

Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Dar, ieşind de la patria lor şi mergând la o peşteră din Apolonia, au aflat pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i Sfântul Isavru să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta; căci ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost însă pârâţi de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit de li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi pe seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă, dar fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi spre credinţa lui Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rufin. Şi apoi, fiind condamnaţi la pierzare, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Filonid, episcopul Curiei.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pior, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 2

iun.
18
sâm
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
iun. 18 toata ziua
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul, de la Tripoli, în Liban, sub Vespasian (†79) • Sf. Cuv. Erasm • Soborul Sf. Arhanghel Mihail • Sf. Mc. Felix, Emil şi Crispin, de la Ravena • Sf. Mc. Marcu şi Marcelian[1], diaconii, de la Roma, sub Maximian (286/287) • Sf. Mc. Eterie, din Nicomidia (sec. III-IV) • Sf. 2 Mucenici din Cipru, cărora le-au fost arse picioarele • Sf. Cuv. Leontie Păstorul • Sf. Cuv. Caloger, pustnicul, de la Sciacca, în Sicilia (486) • Sf. Ier. Grigorie, episcopul, Dimitrie, arhidiaconul, şi Caloger, starețul[2], de la Fragalata di Messina, în Sicilia, (sec. V) • Sf. Ier. Fortunat[3], episcop de Vercelli, în Piemonte (569) • Sf. Cuv. Leontie, canonarhul, de la Lavra Peşterilor din Kiev (sec. XIV) • Sf. Cuv. Leontie, înainte-văzătorul, izvorâtorul de mir, de la Mănăstirea Dionisiu, din Sfântul Munte Athos (†1580) • Sf. Ilie cel Drept (†1907) • Sf. Noi Mc. Serghie, Vasile, protoiereii, Alexandru şi Vasile, preoţii, din Rusia (†1938).

[1] Frați gemeni muceniciți pe Via Ardeatina, moaştele lor se află la Roma, în biserica San Nicola in Carcere, într-o raclă sub altarul principal, alături de moaştele sfinților mucenici Faustin şi Beatricia.

[2] Ajunși în Sicilia după ce au fost alungaţi din Africa de Nord de prigoana vandalilor.

[3] Sfântul episcop Fortunat de Vercelli era numit filozoful longobarzilor; a fost  prieten cu Sfântul Gherman al Parisului și a murit retras la Mănăstirea Chelles, în Franța.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Leontie, şi a celor împreună cu dânsul, Ipatie şi Teodul.

Sfinţii Mucenici Ipatie, Leontie şi Teodul erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă.

Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a “vâna” creştini, iar în cazul în care aceştia nu vroiau să jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele Sf. Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: “Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: “Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!”

Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut pe înger şi i-a spus: “Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?” În acel moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după care toţi împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa următoare spre bucuria soldaţilor săi, numai Teodul stătea deoparte, mirîndu-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugîndu-l pe Ipatie să se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.

La sosirea în oraş, un străin i-a invitat în casa lui şi i-a găzduit cu bucurie şi dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf. Leontie, au căzut în genunchi şi i-au cerut să-i lumineze în credinţa cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc şi când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se închine la zeii romani.

Însă toţi mucenicii şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele. Văzînd hotărârea sfinţilor, în cele din urmă le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus în temniţă iar în dimineaţa următoare a fost adus în faţa guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe sfântul mucenic cu bani şi onoruri dar nereuşind să-l înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli. Cei trei sfinţi mucenici au murit cândva între anii 70-79.

Despre acuzaţiile ce i s-au adus Sf. Leontie şi despre pătimirile şi moartea lui s-a scris de către scribul curţii pe plăcuţe metalice care au fost puse la mormântul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eterie.

Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi fiind pârât, a stat înaintea conducătorului Eleusie, şi mărturisind pe Hristos, a fost întins şi ars cu făclii aprinse şi pătruns pe subţiori, şi înţepat pe spate şi pe coapse cu ţepuşi de fier înroşite în foc şi în multe alte feluri chinuit, iar mai apoi i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ipatie şi Teodul, cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Leontie, şi care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Erasm, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi mucenici din Cipru, care arzându-li-se picioarele, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Leontie, de la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Sfântul Leontie, canonarh la Mănăstirea Peşterile Kievului, a intrat la mănăstire de tânăr şi a fost tuns acolo. Dumnezeu i-a dat un glas frumos şi după ce a învăţat notele, a făcut ascultare ca şi canonarh (conducător al corului bisericesc). Sf. Leontie s-a săvârşit la o vârstă fragedă, în sec. al XIV-lea fiind învrednicit de Domnul cu darul facerii de minuni, pentru faptele sale bune.

Sfintele sale moaşte sunt în Peşterile Îndepărtate, fiind prăznuit şi în 28 august după sinaxarul sfinţilor de la Peşterile Kievului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leontie, cel ce a sihăstrit în sfânta Chinovie a Mănăstirii lui Dionisie, izvorâtorul de mir, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Leontie, înaintevăzătorul din Muntele Athos, s-a născut Argosul peloponez. El a muncit multă vreme pe Muntele Athos, la Mănăstirea lui Dionisie. A stat 60 de ani la mănăstire, timp în care nu a pus niciodată piciorul afară din mănăstire. Pentru credinţa tare şi pentru faptele milostive Bunul Dumnezeu I-a dat darul profeţiei şi înaintevederii.

Sf. Leontie s-a dus la Domnul în 16 martie, 1605, la vârsta de 85 de ani. Sfintele sale moaşte sunt izvorâtoare de mir tămăduitor.

Tot în această zi, Soborul mai-marelui Arhistrateg Mihail, aproape de Sfântul Iulian la For.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
19
Dum
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
iun. 19 toata ziua
Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Sfântul Apostol Iuda[1], ruda Domnului (†80) • Sf. Cuv. Paisie cel Mare (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Anatolon, episcop de Milano, de neam grec, mucenicit sub Nero (64) • Sf. Mc. Ursicinie, medicul, de la Ravena (67) • Sf. Mc. Zosima, din Apolonia, în Albania, sub Traian (†116) • Sf. Mc. Asingrit • Sf. Cuv. Zinon, ucenic al Avei Siluan, din Egipt (sec. IV) • Sf. Sf. Mc. Gaudentie, episcopul, şi Culmant, diaconul[2], Adrian și familia lui, împreună cu alți 53 de Mucenici, de la Arezzo, în Toscana (364) • Sf. Cuv. Ioan din Singurătate (†586) • Sf. Cuv. Varlaam (†1467) • Sf. Ier. Iov, primul patriarh al Moscovei (†1607) • Sf. Cuv. Paisie, de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos, bulgar de neam (sec. XVIII).

[1] Moaștele Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, numit și „Iuda al lui Tadeu”, se păstrează la Vatican în Basilica San Pietro, sub altarul San Giuseppe, alături de moaștele Sfântului Apostol Simon Zilotul.

[2] Muceniciți de arieni.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt. Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.

Acesta era ostaş pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, când domnea Domeţian în Antiohia cea din Pisidia. Iar apoi aruncând armele şi năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit de botezul cel întru Hristos. Pentru aceasta fiind adus la guvernator şi mărturisind că este creştin, a fost spânzurat şi strivit, şi după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost aşezat pe un pat de aramă, înroşit. Dar prefăcându-se focul în răcorire, mulţi din cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat de acea minune, şi au trecut la credinţa în Hristos. Iar Sf. Zosima a fost ferecat cu cătuşe şi legat de cai, fiind nevoit să alerge în urma guvernatorului care mergea la oraşul cananiţilor, timp de trei zile fără hrană; dar prin dumnezeiască purtare de grijă i s-au arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine şi celalalt un vas cu apă, şi mulţumind lui Dumnezeu a gustat din acestea. Deci adus fiind la cercetare, a fost din nou supus la chinuri şi la urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.

Acesta lepădându-se de lume şi făcându-se ucenic al marelui bătrân Siluan în pustia Egiptului, pentru covârşitoarea lui ascultare, şi pentru multa nevoinţă şi sărăcie, a ajuns făcător de minuni; căci pe mulţi demoni a izgonit din oameni, şi aşa cu cuvioşie vieţuind întru îngereşti nevoinţe, şaizeci şi doi de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare.

Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: “Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: “Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 8

iun.
20
lun
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului
iun. 20 toata ziua
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului

Sf. Sf. Mc. Metodie episcopul Patarelor (†312) • Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului • Sf. Mc. Gema, fecioara, muceniţă la Saintonge, Franța (†109) • Sf. Novat mărturisitorul, preot, de la Roma (151)Sf. Ier. Leon I[1], cel Mare, episcopul Romei (440/461) Sf. Mc. Pavel și Chiriac, de la Tomis[2] • Sf. Ier. Leucie, episcop de Vrontisopolis (sec. V) • Sf. Cuv. Mc. Goban (†670) şi Govan, din Galia (sec. VI) • Mutarea moaştelor şi a veşmintelor Sf. Ap. Luca, Andrei şi Toma, ale Prorocului Elisei şi ale Sf. Mc. Lazăr, în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, în timpul lui Constantin VII Porfirogenetul (sec. X) • Sf. Ier. Mina, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia  (†1116) • Sf. Gleb, prinţ de Vladimir, în Rusia (†1174) • Sf. Nicolae Cabasila[3] (†1397) • Sf. Ier. Gurie, arhiepiscop de Kazan, în Rusia (†1630).

[1] Moaştele sale se află la Vatican, în Basilica San Pietro, sub altarul din absida stângă.

[2] Cf. Martirologiul Roman.

[3] Autor a două foarte importante scrieri: Viața în Hristos și Explicarea Dumnezeieștii Liturghii.


SINAXARUL ZILEI

În această lună în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.

Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare.

Deci văzând că se înmulţesc cei ce sprijină înşelarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu şi mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunoştinţa şi folosinţa, încă mai vârtos şi de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a proorocit dumnezeiescul acesta.

Tot în această zi, pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcăminţii Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Toma, a Proorocului Elisei şi a Mucenicului Lazăr, care s-au aşezat în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea a doi Sfinţi sihaştri, care cu pace s-au săvârşit în pustie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363.

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.

Nascut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se tragea, prin tatal sau, din familia Chamaetos ; a adoptat însa mai târziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche si renumita. Înca din tineretea sa a primit învatatura spirituala de la Dorotei Vlates [a fost unul din parintii spirituali cei mai renumiti din Tesalonic si a fondat, cu fratele sau Marc, pe acropola, Manastirea Pantocratorului (1355), care poarta astazi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, si a frecventat cercurile laicilor evlaviosi care practicau Rugaciunea lui Iisus sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350);dupã primirea educatiei literare si filozofice de baza de la unchiul sau, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul sau si a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers sa isi continue studiile la Scoala de Filozofie de la Constantinopol. Îsi însusi acolo o înalta cultura literara iar admiratia pe care o avea pentru Antichitatea clasica îl fãcu sa se plaseze de partea umanistilor, fara sã se îndeparteze cu toate acestea de învatatura Bisericii. În timpul sederii sale în capitala, disputa dintre Sfântul Grigore Palama si Varlaam (cf 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atentia asupra scopului ultim al vietii crestine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale si politice ale epocii sale. Dupa moartea lui Andronic al III lea (1341), Imperiul se gasi sfâsiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V lea Paleologu si cei ai lui Ioan Cantacuzino, situatie pe care o agrava revolta Zelotilor la Tesalonic împotriva puterii imperiale si a nobililor.

Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua initiativa negocierilor între rasculati si Ioan Cantacuzino. In 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe lânga fiul si reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, si obtinu în favoarea rasculatilor promisiunea unor conditii de predare avantajoase. Dar înca de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect si, stârnind pe Zeloti si populatia din cartierele marginase, luara cu asalt fortareata unde se refugiasera notabilii. Masacre josnice urmara, de la care Nicolae scapa ca prin urechile acului ascunzîndu-se într-o fântâna. Ramase cu toate acestea la Tesalonic pâna in 1347, fara sa fie hartuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, si, meditând asupra cauzelor razboiului civil, redacta mai multe tratate împotriva uzurii si inegalitatii sociale.

Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul sau la Constantinopol, facându-l consilierul sau în toate problemele importante ale Statului. Sub influenta celor doi oameni de încredere ai sai, Nicolae si Dimitrios Kydones, prietenul sau din copilarie, pe care îi numea barbati “ajunsi pe creasta întelepciunii profane, totodata filozofi în actiune si care au ales viata în castitate scutita de dezavantajele casatoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la manastirea Manganes ; dar trebui sa renunte la aceasta idee din cauza situatiei politice din Tesalonic.

În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activitati de scriitor, participând în acelasi timp în mod activ la viata publica. În septembrie 1347 facea parte din suita care îl însotea pe Sfântul Grigore Palama proaspat ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul îsi respinse pastorul iar ei se retrasera la Muntele Athos unde traira în isihie si rugaciune vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, dupa înabusirea revoltei Zelotilor si împacarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos si proclama isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite si se declara dupa aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latina, dar fara compromis doctrinal, în timp ce prietenul sau Kydones era de partea adversarilor isihasmului si adopta o atitudine de supunere fata de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V lea Paleologu si Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecinta destituirea Patriarhului Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu retinut ca posibil succesor dar în cele din urma fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs stralucit încoronarea lui Matei Cantacuzino în calitate de co-împarat ; dar la putin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit sa abdice si îmbratisa viata monahala sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la rândul sau destituit si trimis în exil, iar sfântul Calist fu rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditatiei asupra Tainei lui Hristos traite in Biserica. Nu se stie daca a ramas pâna la sfârsitul zilelor sale “un isihast laic” sau daca a devenit calugar, dupa cum lasa sa se înteleaga anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu exceptia unei sederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând manastirile de la Manganes, Xantopulos si Studion, îsi câstiga reputatia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtutii si înalte personalitati, precum împaratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept parintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea sa se angajeze din nou în tulburarile lumii, preferând sa ramâna în liniste pentru a compune cele doua tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Viata întru Hristos, marturii ale sfintiei sale si considerate pe buna dreptate doua capodopere ale literaturii crestine. Sfântul Nicolae adormi în pace, fara sa lase nici o marturie despre ultimele zile ale sale, intre 1391 si 1397.

În Viata întru Hristos, el arata cum, primind fiinta, miscarea si viata adevarata prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea si Împartasania, si crescând spiritual prin Sfintele Virtuti, credinciosii pot sa constate ca însusi Hristos, prin Sfântul Duh, vine sa salasluiasca si sa creasca în ei pâna la desarvârsirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu. Întruparea lui Hristos este baza oricarei vieti spirituale, caci unind ceea ce era despartit, ea a permis comuniunea, “amestecul” dintre creat si necreat. Aceasta viata întru Hristos începe, spune el, aici pe pamânt dar ea se desavârseste în Împaratia vesnica ce ne-a devenit astfel accesibila înca de acum, în Biserica. Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare din madularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care patrunde prin ferestre într-o încapere, si El desavârseste acolo Marea Taina a unirii sale nuptiale cu omul, introducând viata nemuritoare si vesnica în trupul sau muritor si supus transformarii. Cu toate acestea, prezenta Domnului nu va deveni activa decât daca noi “colaboram” (sinergie), decât daca raspundem liber darului lui Dumnezeu, nefacând nimic altceva decât sa “pazim” cu trezvie harul primit, ca o flacara aprinsa, asteptând a doua venire a Mirelui. Viata spirituala a crestinului consta deci în a-si “pazi” madularele si simturile, cu care s-a unit Hristos, si în a medita asupra cinstei pe care El ne-a facut-o. E într-adevar imposibil sa fie atras de rau oricine a cunoscut dragostea nebuna cu care ne-a iubit Hristos, pâna la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul sau si propriile sale madulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit si, dupa însusirea “Spiritului lui Hristos”, practicarea poruncilor lui devine usoara. Iar când, înaintând în Sfintele Virtuti, el va fi facut cu totul una vointa sa si cea a Mântuitorului, când nu va mai avea bucurie decât din ceea ce Îl bucura pe El si nu se va întrista decât de ceea ce Îl poate întrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viata lor comuna si îl va face partas la cele ale naturii dumnezeiesti a Dumnezeiului-Om. Aceasta îndumnezeire, tinta finala a destinului omenesc, Sfântul Nicolae Cabasila o vede reprezentata perfect în Maica Domnului care, prin frumusetea sufletului sau si prin vointa sa supusa cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfânt pentru ca Mântuitorul sa se nasca întrânsa.

Urmând o alta cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formatie dar isihast prin vocatie, a stiut sa arate ca îndumnezeirea si unirea cu Hristos constituie tinta finala a vietii spirituale a fiecarui Crestin, si nu doar a calugarilor retrasi departe de lume si de obligatiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului sau pentru a se face doctorul unui “isihasm sacramental”, el ocupa, de când pomenirea sa a fost recent introdusa în calendar, locul sau meritat în rândul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sarbatorile Maicii Domnului – PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 1

iun.
21
mar
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie
iun. 21 toata ziua
Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie

Sf. Mc. Iulian din Tars (†302) şi Afrodisie din Cilicia Armeniei • Sf. Sf. Mc. Terentie, episcop de Iconium azi Konya, în Turcia (sec. I) • Sf. Ier. Mărt. Ursicinie, episcop la Pavia, în Lombardia (216) • Sf. Mc. Rufin, Marcie, Ierperid, Saturnina, Stergia şi Ieremia, de la Siracuza, în Sicilia • Sf. Mc. Iulian Egipteanul şi cei împreună cu dânsul: Antonie, preotul, Anastasie, cel din morţi înviat, Chelsie, Vasilisa, mama lui, 20 de păzitori de temniţă şi 7 fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit, sub Dioclețian • Sf. Mc. Demetria[1], fecioara, de la Roma, sub Iulian Apostatul (363) • Sf. Cuv. Mevanie, stareţ în Franţa (sec. VI) • Sf. Enghelmundie (Engelmund), propovă-duitor în Olanda (†720) • Sf. Mc. Artchilie, rege al Georgiei (†744) • Sf. Cuv. Ana (Anastasia), mama Sf. Sava, din Serbia (†1200) • Sf. Mc. Luarsav, rege al Georgiei (†1622) • Sf. Nou Mc. Nichita Nisireanul, din Chios, în Grecia (†1732) • Sf. Mc. Gheorghe, arhimandritul (†1932), şi Pavel, preotul (1938), din Rusia.

[1] Este fiica Sf. Mc. Flavian (22 Decembrie) și a Sf. Mc. Dafroza (4 Ianuarie) și sora Sf. Mc. Viviana (2 Decembrie). Moaştele ei se află la Roma, în biserica Santa Bibiana, sub altarul principal.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Cilicia.

Sf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie. Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic Iulian.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Afrodisie.

Acesta era din ţara Ciliciei. Crezând din copilărie şi închinându-se lui Hristos, a fost prins şi adus înaintea stăpânitorului Dionisie, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, şi băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, şi spânzurat cu capul în jos; şi izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulţi dintre elini spre credinţa lui Hristos. Aceştia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două şi au întins pe sfântul, şi au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostaşi, iar sfântul îndată şi-a dat sufletul şi luă cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian Egipteanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Iulian: Antonie preotul, Anastasie, cel din morţi înviat Chelsie, Vasilisa, maica lui, douăzeci de păzitori de temniţă şi şapte fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nichita Nisireanul, care a mărturisit în Hio, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 4

iun.
22
mie
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina
iun. 22 toata ziua
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; Sf. Mc. Zenon și Zina

†) Sf. Ier. Grigorie Dascălu, mitropolitul Ţării Româneşti (1834) • Sf. Sf. Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei, azi Dülük, în Turcia (†380) • Sf. Mc. Zinon şi Zina, din Arabia (†304) • Sf. Mc. Flaviu Clement, consul roman, soțul Sf. Flavia Domitilla, mucenicit sub Domițian (96) • Sf. Mc. Iulian, de la Rimini, în Romagna, sub Deciu (250/251) • Sf. Mc. Alban, întâiul mucenic din Marea Britanie (†287/303) • Sf. Mc. Pombian şi Galaction • Sf. Mc. Acachie și cei 10.000 împreună cu dânsul, de pe muntele Ararat, sub Dioclețian (†303) • Sf. Mc. Iuliania şi Satornin, fiul ei • Sf. Ier. Ioan, episcop de Napoli (sec. V) • Sf. Ier. Exuperantie, episcop de Como (512) • Sf. Aaron, pustnicul, din Bretania, apoi episcop (†522/538) • Sf. Consorţia (sec. VI), Precia (sec. VII) din Galia, azi Franța • Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul[1], stareţul Mănăstirii Înaintemergătorului, de pe insula Pantelleria, la sud de Sicilia (sec. VIII-IX) • Sf. Ier. Atanasie al III-lea, patriarhul Antiohiei (†1171).

[1] Apărător al cinstirii sfintelor icoane.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atâta vitejie a sufletului, şi atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoşa şi îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfârşitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său şi întâiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zinon şi Zinas, sluga lui (+ 304).

Aceştia erau din Filadelfia Arabiei, care din vechi se numea Eman. Zinon se afla ostaş cu rânduială, având pe Zinas slugă, şi aflând pe Maxim guvernatorul că jertfea idolilor, s-au declarat şi s-au arătat cine sunt; pentru care Zinon a fost bătut cu vine de bou, iar el stând aproape de jertfelnic, lovindu-l cu piciorul, l-a răsturnat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, apoi fiind băgat în temniţă, i s-au pus picioarele în butuc, unde intrând Zinas şi fericind şi sărutând legăturile lui, a fost închis şi el din porunca guvernatorului. După aceea au fost scoşi iarăşi la întrebare, şi nevrând a se lepăda de Hristos, au fost supuşi la nenumărate şi felurite chinuri, iar la urmă li s-au tăiat capetele cu sabia. Şi se face praznicul lor, în sfânta mucenicie a Sf. Gheorghe la Chiparisie.

En français, d’après le Synaxaire du Père Macaire de Simonos-Petras (Mont Athos):

Ces Saints Martyrs étaient originaires de Philadelphie en Arabie *. Zénon servait dans l’armée romaine au temps de la persécution de Maximien. Désirant témoigner de sa foi au Sauveur par le sacrifice de sa vie, il distribua ses biens aux pauvres et libéra ses esclaves, puis il alla se présenter devant le gouverneur Maxime, célebre pour son zele dans le culte des idoles, suivi de son serviteur Zénas qui lui était resté attaché. D’une voix assurée Zénon reprocha au magistrat de dépenser en vain ses efforts pour ces illusions que sont les dieux paiens. Maxime ordonna aussitôt aux gardes de le flageller a coups de nerfs de boeuf; mais, bien qu’il fut retenu par les soldats, Zénon put étendre la jambe et renverser l’autel des idoles. Maxime, hors de lui, le fit alors étendre sur le chevalet pour lui déchirer les flancs, puis on frotta ses plaies avec du sel et du vinaigre avant de le jeter en prison, les pieds enserrés dans un étau jusqu’au quatrieme trou. Zénas, étant parvenu a s’introduire dans la prison, supplia son maître de ne pas etre séparé de lui, et, sur l’ordre de Maxime, il fut enfermé dans le meme cachot. Les deux valeureux athletes de la piété, soumis a l’interrogatoire, refuserent de renier le Christ, aussi furent-ils fustigés sans pitié, et on appliqua des tringles incandescentes sur la poitrine de Saint Zénon. Les bourreaux les suspendirent ensuite par les aisselles et leur attacherent de lourdes pierres aux pieds, puis ils les précipiterent dans une fosse embrasée et répandirent de l’huile sur leur corps. Comme ils avaient été miraculeusement préservés par la Grâce, ils remporterent la couronne de la victoire en étant décapités.

* L’ancienne Rabba des Ammonites, sur la riviere Jabboq (cf II Rois 12:26), aujourd’hui Amman en Jordanie. Elle fut hellénisée et reçut ce nom sous Ptolémée II Philadelphe (285-246 av. J.C.)

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pombian, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Galation, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvârşit.

Sfânta Iuliana a fost aruncată în foc împreună cu copilul ei pentru vina de a fi fost creştină.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Paulin, episcop de Nola (Italia – regiunea Campania, provincia Napoli).

Sfântul nostru Părinte Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocraţie romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania şi în Spania. A primit o educaţie rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai mare orator al acelei vremi şi a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeţi ai creştinătăţii latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au şi fost încredinţate înalte sarcini politice: deveni membru al Senatului, primi demnitatea de consul şi chiar sarcina de guvernator al Campaniei (380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărţindu-şi timpul între administrarea afacerilor sale si activităţile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) şi cu Sfântul Martin de la Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum şi un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influenţa salutară a lui Delfin, Episcop al oraşului Bordeaux, îl făcură să conştientizeze zădărnicia vieţii sale mondene şi să se îndrepte către Dumnezeu. Botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, începu de îndată să ducă o viaţă ascetică şi să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.

Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuţile (393). În timpul acestei şederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori şi mai adânc credinţa şi renunţarea sa la lume şi începu să îşi vândă averea pentru a câştiga bunurile cereşti. “Cu ajutorul bogăţiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea ; cu toate bunurile mele pământeşti am plătit nădejdea cerului ; căci nădejdea şi credinţa valorează mai mult decât bogăţiile trupului”. Apoi, întorcându-se în Aquitaine, îşi eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obţinuţi din vânzarea pământurilor şi caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri şi a-i ajuta pe cei nevoiaşi. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admiraţia pe care mulţi i-o purtau pentru încreştinarea lui atrase invidie din partea unor înalte feţe preoţeşti, însuşi Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocraţiei, cei rămaşi păgâni îi considerau această viaţă în pocăinţă drept o extravaganţă, reproşând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toţi oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viaţa ascetică.

Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, unde organiză o comunitate de asceţi, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soţia sa, cu care de când se convertise trăia ca frate şi soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăinţă din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi şi legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor şi imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulţimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor şi cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea şi el tot atâţia vizitatori, aristocraţi evlavioşi sau asceţi, precum Sfânta Melania cea Bătrână şi apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deşi retras şi ducând o viaţă de pocăinţă, Paulin nu îşi abandonă activitatea poetică şi continuă să întreţină o vastă corespondenţă cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alţii Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Sulpiciu Sever, precum şi cu înalte personalităţi din Galia şi de la Roma cărora le insufla virtuţile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola şi îşi îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola şi îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălţă această rugăciune : “Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginţii mei, căci Tu ştii unde sunt toate bunurile mele”. Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tănărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : “Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânieze. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viaţa sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercaţi uşurare. Nu era nimeni dintre cei depărtaţi de el care să nu-şi doreasca să se apropie de dânsul şi nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să îşi dorească să nu se mai despartă niciodată de el”. Înşişi împăraţii aveau o atât de mare consideraţie pentru el încât îl convocară la un Sinod ţinut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenţi la succesiunea Papei Zosima (419).

Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinţii Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunţa apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze şi chemă la Sfânta Împărtăşanie pe toţi penitenţii pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providenţial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce şi-a luat rămas bun de la feţele bisericeşti rostind urări de pace, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431. Sfintele sale moaşte se odihnesc astăzi în Catedrala de la Nola.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 2

iun.
23
joi
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul
iun. 23 toata ziua
Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocle, preotul

Sf. Mc. Agripina (260) şi cele împreună cu dânsa: Paula, Vasa şi Agatonica, de la Roma (sec. III) • Sf. Mc. Aristocle, preotul, Dimitrian, diaconul, şi Atanasie, citeţul, din Cipru (†302) • Sf. Mc. Felix, preotul, de la Sutri, în Toscana (274) • Sf. Mc. Ioan, preotul, de la Roma, sub Iulian Apostatul (362) • Sf. Mc. Eustochie, preotul, şi cei împreună cu dânsul: Gaia, nepotul său, şi fiii săi: Lolia, Prov şi Urban, din Ancira, azi Ankara, în Turcia (sec. IV) • Sf. Cuv. Domnoletie, de la Limoges, în Franța (sec. VI) • Sf. Cuv. Eteldreda[1], stareţă la Ely, în Anglia (†679) • Pomenirea Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir şi a Domnului nostru Iisus Hristos, în Rusia (1480) • Pomenirea pocăinţei lui Teofil • Sf. Ier. Atanasie, episcopul Citriei, în Cipru • Sf. Cuv. Nichita şi cei 3 ucenici ai săi: Teodor, Grigorie şi Daniil, de la Teba, în Egipt, (sec. XI) • Sf. Ier. Dionisie, episcop de Polotsk, azi în Bielorusia (†1182) • Sf. Artemie[2], pruncul, de la Verkola, în Rusia (†1545) • Sf. Ier. Gherman, episcop de Kazan, în Rusia (†1567) • Sf. Cuv. Iosif (†1621), Antonie și Ioanichie, stareţi ai Mănăstirii Sf. Icoane a Maicii Domnului din Vladimir, de la Vologda, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Ier. Gherman, arhiepiscop de Kazan, în Rusia • Mutarea moaştelor Sf. Mihail de la Mănăstirea Klops, din Novgorod, în Rusia • Sf. Noi Mucenici din Creta (†1821).

[1] Este fiica Sf. Cuv. Eresvida (3 sept.) și sora Sfintelor Cuvioase Sesburga (6 iul.), Edelburga (7 iul.) și Vitburga (8 iul).

[2] Prunc lovit de trăsnet, ale cărui moaște s-au descoperit în chip minunat.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana.

Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăciunea patimilor, pentru ca împodobindu-şi sufletul cu fecioria şi cu bărbăţia, şi făcându-se mireasa lui Dumnezeu, a alergat cu îndrăznire şi cu vitejie la mucenicie, dându-se pe sine la multe chinuri pentru iubirea şi dragostea lui Hristos, Mirele său.

După aceea fiind bătută cu toiege la trup, a zdrobit prin bătăile ei oasele păgânătăţii, şi fiind dezbrăcată de haine, a mustrat şi a defăimat goliciunea vrăjmaşului. Şi legând-o cu legături şi punând-o la munci, şi de înger fiind dezlegată, a dezlegat toată credinţa cea rea. Drept aceea în acele chinuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar acestea a pătimit sfânta în timpul împărăţiei lui Valerian (253-259).

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Vasa, Paula şi Agatonica, care au dus moaştele sfintei Agripina de la Roma în Sicilia.

Iar sfintele Vasa, Paula şi Agatonica, luând pe ascuns trupul sfintei din cetatea Romei şi trecând din loc în loc, şi făcând îndelungă călătorie pe mare, au sosit la eparhia Siciliei, şi l-au pus acolo. Şi îndată s-a izbăvit Sicilia de întunecoasa răutate a demonilor, iar agarenii încercând să fure cetăţuia bisericii ei, şi-au găsit pieirea desăvârşită. Şi de atunci până astăzi se curăţă leproşii, mergând acolo cu credinţă, şi orice boală trece cu rugăciunea ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul şi Atanasie anagnostul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban (secolul al IV-lea).

Sfântul Eustohie era preot al idolilor oraşului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În faţa spectacolului mulţimilor de Mucenici Creştini care se dădeau spre moarte pentru Mântuitorul şi care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor şi, prezentându-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat şi apoi ordonat preot. Regăsindu-şi cei trei copii: Lolia, Prov si Urban precum şi pe nepotul său Gaie, într-un sat din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăţă Credinţa în Iisus Hristos şi îi boteză, precum şi pe toate celelalte rude ale sale. Continuând pe cale, a fost arestat de păgâni şi condus în faţa guvernatorului. Cum îl mărturisea fără frică pe Mântuitor, guvernatorul porunci să fie sfâşiat de la coaste până pe şolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi, fu încredinţat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se lepădă de Hristos ca să-şi scape viaţa. Călăii îi luară atunci cu forţa pe Sfânta Lolia si pe fratele său Urban, îi aşezară faţă în faţă şi le sfâşiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sângele în mâinile sale, pentru a se unge ca şi cu un Sfânt Balsam. El fu prins cu brutalitate si biciuit pe spate si pe pântece. În timp ce tinerii sufereau astfel chinurile, Sfântul Eustohie era decapitat. La câteva zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legaţi de o roată mare de bronz şi puşi pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins flăcările, atunci ei au fost tunşi si le-au fost bătute cuie în cap, după care călăii tăiară sânii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră cu săbii de lemn cu care se antrenau soldaţii. Cum merituoşii copii continuau să îşi mărturisească credinţa, mai puternică decât moartea şi decât chinurile, ei au fost decapitaţi, pătrunzând învingători în curtea cerească.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 12

iun.
24
vin
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana
iun. 24 toata ziua
(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana

Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava • Sf. Ier. Niceta de Remesiana, azi Bela Palanka, în Serbia (sec. V) • Soborul Sf. Zaharia[1] şi Elisabeta[2]Soborul primilor Sfinți Mucenici de la Roma, sub Nero (64) • Sf. Mc. Rogatie, din Cartagina, azi în Tunisia • Sf. Mc. Faust şi cei 23 împreună cu dânsul, de la Roma • Sf. Mc. Agoard, Agilbet și cei împreună cu dânșii, de la Créteil, lângă Paris (sec. V) • Sf. Cuv. Germochie, din Irlanda (sec. VI) • Sf. Cuv. Antonie, ctitorul Mănăstirii Dymsk, din Novgorod, Rusia (†1224) • Sf. Iacov şi Ioan[3], pruncii, de la Meniuja, în Rusia (†1569) • Sf. Nou Mc. Panaghiot, din Cezareea Capadociei, mucenicit la Constantinopol (†1765) • Sf. Cuv. Atanasie[4] de la Paros, în Grecia (†1813).

[1] Vezi nota de pe 5 septembrie: Sf. Proroc Zaharia.

[2] La Venezia, în biserica San Giovanni Crisostomo, se află un os din moaștele sfintei Elisabeta.

[3] Frați de sânge, uciși de răufăcători.

[4] Ieromonah, profesor și membru activ în mișcarea Colivarilor din Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de “Apostol al daco-romanilor”.

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

Hits: 9

iun.
25
sâm
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
iun. 25 toata ziua
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Sf. Cuv. Mc. Fevronia, de la Nisibe, azi Nusaybin, în Turcia, sub Diocleţian (†304) • Sf. Mc. Orentie și frații săi de sânge: Farnacie, Erozie, Firmie, Firminie, Chiriac şi Longhin, soldați în armata romană, muceniciți în Caucaz, sub Maximian (†300/305) • Sf. Mc. Leonida, Livia şi Eutropia, fecioarele, de la Nisibe, sub Diocleţian (†304) • Sf. Cuv. Dionisie, ctitorul Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos (†1389), şi Dometie sihastrul, urmașul său (†1410) • Sf. Mc. Lucia, fecioara, Anceia, Antonie, Irineu, Teodor, Dionisie, Apolonie, Victor şi cei împreună cu dânşii, de la Roma (301) • Sf. Mc. Medean, de la Otricoli, în Umbria • Sf. Cuv. Simeon • Sf. Ier. Prosper[1], episcop de Reggio Emilia (466) • Sf. Ier. Maxim[2], mărturisitorul, episcop de Torino, în Piemonte (466) • Sf. Ier. Moluag, episcop şi propovăduitor în Scoţia (†572) • Sf. Adalbert, propovăduitor în Olanda (†710) • Sf. Cuv. David şi Eufrosina[3], făcătorii de minuni, din Rusia (†1228) • Sf. Cuv. Nou Mc. Procopie[4], din Smirna, azi Izmir, în Turcia (†1811) • Sf. Nou Mc. Gheorghe, din Attalia, azi Adalia, în Turcia (†1823) • Sf. Cuv. Mărt. Nicon, ieromonahul, de la Mănăstirea Optina, în Rusia (†1931).

[1] Trupul Sfântului Ierarh Prosper a fost îngropat în biserica Sf. Apolinarie din Reggio-Emilia. În secolul al X-lea, această biserică fiind inundată, trupul Sfântului a fost mutat în biserica Santa Maria (catedrala) din centrul orașului, în așteptarea construirii unei noi bazilici. În biserica nou construită au fost așezate în secolul al XVI-lea, sub altarul principal, moaștele Sfântului Prosper.

[2] Mărturisitor al dreptei credințe, Sfântul Maxim de Torino a scris mai multe omilii care au ajuns până în zilele noastre; într-una dintre ele îi pomenește pe primii mucenici de la Torino: Avventorie, Octavian și Solutorie. Moaștele Sfântului Maxim se află în biserica San Massimo de la Colegno, din Torino, una dintre cele mai vechi biserici creștine din Piemonte și, probabil, sediul Sfântului episcop. Este ocrotitorul orașului Torino.

[3] Acești monahi fuseseră, în lume, prințul Petru și prințesa Febronia. Moaștele lor se află astăzi la Murom, în Rusia.

[4] Originar din Varna în Bulgaria, a devenit monah la Sfântul Munte Athos.


SINAXARUL ZILEI

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Hits: 3

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com