Sfânta Muceniţă Eufimia şi minunea de la Sinodul al IV-lea Ecumenic din Calcedon


Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Iar acum se pomeneşte acea minune care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon la anul 451, prin care minune s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău credincioşi.

    Şi s-a început această lucrare de aici: Dioscor, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, pe când încă era viu dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecând cele două firi ale Lui, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, într-una singură. Şi pe mulţi din rânduiala duhovnicească şi mirenească i-au amăgit cu această rea credinţă a lor; iar pe bărbaţii şi boierii care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres şi aveau mare ajutor de la ei. Iar când s-a ţinut în Efes sinodul cel de loc (După cel de al treilea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu muţi ani înainte), iar mai degrabă să zicem adunarea cea tâlhărească, la care preasfinţitul Flavian (Pomenirea lui la 18 februarie), patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gând cu Dioscor şi cu Eutihie, atunci s-a întărit mai mult acel eres şi era primit ca o credinţă dreaptă, iar credinţa ortodoxă era lepădată ca o rea credinţă oarecare. Deci era de trebuinţă să se adune al patrulea Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe.

    În vremea aceea, binecredinciosul împărat Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. Iar după el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfânta Pulheria. Aceşti râvnitori ai dreptei credinţe, văzând Biserica tulburată de eresuri şi feluritele certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului sfinţii părinţi din toată lumea creştină, ca să cerceteze şi să hotărască toate cele pentru dreapta credinţă. Deci s-au adunat Sfinţii Părinţi în număr de 630, cu preasfinţitul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Papa Romei. Şi au fost de faţă şi răi credincioşii, între care începători erau Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rânduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, şi ceilalţi arhierei de un gând cu ei, şi Eutihie cu cei de o socoteală ai săi, încât mulţimea ereticilor era fără de număr. Şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul, adunându-se în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor; pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încât putea să încapă în ea mult popor. In ea se odihneau şi moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.

    În ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toţi anii izvora sânge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr-o rană, şi se lua de acolo astfel: Mormântul ei era de marmură şi acoperit de o lespede tot de marmură, având înăuntru moaştele sfintei, puse într-un sicriu de lemn. În acel mormânt de marmură, în partea stângă, era o ferestruie mică, cât încăpea o mână omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie şi se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cântarea rugăciunilor de toată noaptea şi înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sânge cu un burete legat de o vărguţă lungă de fier. Băgând acolo buretele uscat, îl scotea plin de sânge şi îl storcea într-un vas cinstit, pregătit pentru aceasta. Iar poporul văzând sângele acela, înălţa slavă atât lui Dumnezeu, cât şi Sfintei Muceniţe Eufimia şi se ungea cu el spre binecuvântare şi tămăduirea neputinţelor lor.

    Acel sânge era foarte bine mirositor, ca şi cum era amestecat cu un mir de mult preţ, însă nici un fel de mir din cele pământeşti nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sângele acela covârşea cu neasemănare toate aromatele şi tămăduia toate bolile. Iar sfânta muceniţă izvora din cinstitele ei moaşte un sânge mirositor şi tămăduitor ca acela, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori şi în alte vremi, şi mai ales când arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viaţă îmbunătăţită. Se făceau încă şi arătări multe, pentru că sfânta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă: uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică şi la mormântul ei, iar alteori celor ce erau în felurite primejdii şi o chemau în ajutor. Şi alergau spre închinare cu credinţă la dânsa în Calcedon popoare din toate ţările şi cetăţile, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunându-se Sinodul Sfinţilor Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se săvârşească.

    La acel sinod, făcându-se multă neînţelegere şi ceartă a dreptcredincioşilor creştini cu ereticii, pentru că rău credincioşii nu voiau nicidecum să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfinţitul Anatolie, sfătuindu-se cu ceilalţi sfinţi părinţi, a zis către eretici: „Să scrieţi voi într-o carte mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amândouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormânt la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm soborniceşte lui Dumnezeu cu post, ca, prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credinţa cea dreaptă”. Aceasta zicând Sfântul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci au scris două cărţi: dreptcre-dincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu peceţile lor şi descoperind mormântul sfintei, au pus amândouă scrisorile pe pieptul ei. Şi iarăşi acoperind mormântul, l-au întărit cu pecete împărătească şi cu strajă şi s-au rugat trei zile cu postire.

    Şi sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia şi, desfăcând pecetea împărătească, când au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredincioşi şezând în dreapta sfintei, iar scrisoarea celor răucredincioşi zăcând la picioarele ei. Şi de mirare era şi aceasta, că ea şi-a întins mâna sa spre împărat şi spre patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte. Atunci toţi s-au umplut de bucurie negrăită şi au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântări de laudă şi de mulţumire sfintei muceniţe şi închinându-se cu fierbinte dragoste moaştelor ei făcătoare de minuni.

    Şi îndată toţi au propovăduit credinţa cea dreptmăritoare, ca una ce era întărită de Dumnezeu şi adeverită prin sfânta şi marea muceniţă, iar credinţa ereticilor au dat-o anatemei. Şi mulţi dintre eretici, văzând acea minune, au trecut la dreptcredincioşi, iar pe cei care se mai împotriveau, pe aceia i-au scos din dregătoriile lor şi i-au trimis la închisoare. Din acel timp, zugravii au început a închipui în icoane pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia cu scrisoarea în mâna dreaptă, spre aducere aminte de acea preaslăvită minune, care s-a făcut în timpul sinodului. Şi precum atunci, aşa şi după aceea, sfânta muceniţă n-a încetat a face minuni şi a izvorî din cinstitele ei moaşte sânge mirositor ca mirul.

Sursa web: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-mari-mucenite-eufimia


Hits: 46

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com