Sfârşitul pământesc al părintelui Ilarion Felea


„Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunță, prin formele de mass-media, din puşcărie, morse la perete şi calorifer: A murit Părintele Ilarion Felea!”…

„Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştineasca. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, „fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa „se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.
Aflând vestea mutării sale la Domnul, am sta de veghe două seri, până l-au dus la groapă la „Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: „Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”.

Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droscă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea „prohodul”. Toţi cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi se rugau după rânduială: „Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi chiar dacă în celulă nu era preot; daca era şi preot se făcea o rânduială mai dezvoltata, tot sub pătură.

Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită de fier şi o înfigea în inima celui răposat, să se convingă „stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de evul mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă.

Carul funebru se ducea la „Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp de lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste atât mai rămânea din viaţa omului.

Când se încheia prohodul cu cuvântul „Amin!”- se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: „Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.

(Pr. Ioan BărdaşTelegraful român, nr. 31-34 din 1994, pag. 4)

Sursa: http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilarion-felea/255-sfarsitul-pamantesc-al-parintelui-ilarion-felea

Hits: 17

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com