Părintele Constantin Voicescu  – Duhovnicul luptător în cetate


Părintele Constantin Voicescu a fost un exemplu de implicare a preotului în viaţa cetăţii. Acest apostol al vremurilor noi şi-a dăruit energia, priceperea şi timpul tututor celor care au avut nevoie de el. Credincioşilor, sărăcilor, bolnavilor, oamenilor politici, ierarhilor Bisericii Ortodoxe. Ca un adevărat soldat al lui Hristos, Părintele Voicescu s-a îngrijit şi de cele duhovnicești, şi de nevoile materiale ale celor nevoiaşi, şi de punerea unor temelii noi, sănătoase societăţii româneşti. L-au cunoscut astfel mii de oameni, care îşi amintesc astăzi cu drag de Sfinţia Sa şi îl pomenesc în rugăciunile lor.

[…] Pe 8 septembrie 1997, Părintele Voicescu a mers la Mislea în Prahova, ca în fiecare an, pentru a sluji parastasul fostelor deţinute politic care îşi găsiseră sfârșitul acolo.

Pe drumul de întoarcere, pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti, în apropiere de Potigrafu, Părintele s-a oprit să bea apă de la o fântână. Pe când traversa pentru a reveni la autobuz, a fost izbit de o mașină care mergea cu viteză foarte mare. A murit imediat… […]

Pr. Constantin Voicescu – repere biografice

Se naşte la Bucureşti, pe 28 iulie 1924, în familia ceferistului Stan Voicescu şi a croitoresei Zinca Manea.

Creşte, împreună cu sora sa Maria (n. 1929) în orfelinatele din Predeal, Tîrgovişte şi Buzău, cu ajutorul unchilor Gheorghe Rădulescu, Badea şi Ilie Manea.

Până în 1942 este elev la Școala Normală din Buzău.

În decembrie 1942 este arestat şi condamnat de Curtea Marţială a Corpului 5 Armată Ploieşti la trei ani închisoare corecţională pentru apartenenţă la Frăţiile de Cruce. Stă închis la Piteşti şi Alba Iulia.

În vara lui 1944, după eliberare, este elev militar la Arad.

În 1946 absolvă Liceul “Matei Basarab” din Bucureşti.

8 noiembrie 1945, participă la manifestaţia de susţinere a Regelui Mihai.

1946 – 1948, urmează cursurile din anii I şi II la Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti.

1945 – 1948, ucenic duhovnicesc al Părintelui Toma Chiricuţă. Frecventează şi Mănăstirea Antim, în perioada “Rugului Aprins”.

Mai 1948, este arestat şi condamnat la şase ani de temniţă grea “pentru activitate împotriva orânduirii sociale”. Deţinut la Jilava, Piteşti, Tg. Ocna – unde se apropie de Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor”.

14 iunie 1954, eliberat de la închisoarea-penitenciar Tg. Ocna.

31 octombrie 1954, se căsătoreşte cu Laura-Florentina Durac din Piatra Neamţ, absolventă a Academiei Comerciale şi a Facultăţii de Teologie.

1956, i se naşte fiul, Mihai, viitor preot şi el.

1956 – 1958, urmează cursurile din anii I şi II la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi în paralel îşi cîştigă pâinea lucrând ca geotehnician la Institutul de Geologie.

1957, i se naşte prima fiică, Irina.

30 octombrie 1958, este arestat, condamnat la muncă silnică pe viaţă (sentinţă comutată ulterior în 25 de ani muncă silnică), în cadrul “lotului mistico-legionar Tîrgu Ocna”. Timp de şase ani este deţinut la Jilava şi Aiud (la aceasta din urmă din februarie 1960).

25 iunie 1964, eliberat în urma Decretului de amnistie generală a deținuților politici.

1964, muncitor la Uzinele 23 August.

1965, se naşte fiica sa Ileana.

1967, angajat la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă (legătorie; corectură).

1967 – 1969, urmează cursurile din anii III şi IV la Facultatea de Teologie Bucureşti.

1967, se înscrie la Facultatea de Geografie-Istorie Bucureşti.

1969, îşi ia licenţa în Teologie.

11 februarie 1973, este hirotonit pe seama bisericii Radu Vodă (paraclisul Seminarului teologic). Slujește onorific la biserica Bucur Ciobanul, împreună cu părintele Alexie Bîrcă.

1 octombrie 1976, este transferat la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din strada Sapienţei.

1985 – 1986, face demersuri pentru salvarea de la demolare a bisericii Sapienţei. Supraveghează mutarea şi restaurarea bisericii Mihai Vodă.

1988, moare soţia sa, Laura-Florentina. Este înmormântată la Cernica.

1990, participă la manifestaţia din Piaţa Universităţii; sfințește crucile din Piaţă. Este membru fondator al Alianţei Civice; devine membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei “Christiana”; participă la înființarea Centrului de medicină socială “Christiana“. Este membru în Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de alte mari figuri ale societății civile, ca Pr. Bartolomeu Ananina, Horia Bernea şi Sorin Dumitrescu. Împreună cu preoţii Ioan din Vladimireşti, Liviu Brînzaş, Alexandru Capotă, Vasile Pătraşcu şi Dumitru Manta, Părintele Voicescu deschide primul congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

1992, e ales membru al Consiliului Naţional al Alianţei Civice şi în Comitetul de Coordonare al AC.

aprilie 1992, slujeşte alături de 11 preoţi Liturghia din prima zi de Paşti, în prezenţa MS Regelui Mihai, la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

1994 – 1997, participă cu comunicări la Simpozioanele Memorialului Sighet.

8 septembrie 1997, trece la cele veşnice fiind lovit de o maşină pe când se întorcea de la Mislea, unde slujise întru pomenirea celor care au suferit în închisoare acolo, sub regimul comunist.

11 septembrie 1997, este înmormântat la Cernica, alături de soţia sa.

Marturii despre Părintele Voicescu:

Prin anii 1959 – 1960 am fost izolat cu Părintele Voicescu şi cu alţi bolnavi în secţie la închisoarea Aiud. Această secţie avea o atmosferă şi o temperatură de cavou. Era făcută din beton şi nu era tencuită cu mortar.

Fusesem înainte cu Părintele Voicescu la închisoarea Tg. Ocna (trei ani şi jumătate, unde am învăţat la “şcoala” lui Valeriu Gafencu şi Ion Ianolide).

Era atît de frig la Aiud, încât parcă îmi înghețase şi sufletul în mine. Eram cu patul aşezat lângă Părintele Voicescu. Din plafon de beton cădeau valuri de aer rece. Din podeaua de beton se ridicau valuri de aer rece. Ne puseserăm amândoi pătura în cap şi ne rugam. Era o zi de duminică. Nu l-am întrebat ce rugăciuni făcea. Bănuiesc că se gândea la Sfânta Liturghie. Eu, după obiceiul pe care îl căpătasem în cea de-a doua condamnare, urmăream în gând mersul Sfintei Liturghii săvârșite de către un preot pe care îl cunoșteam. Parcurgeam mintal toate etapele Sfintei Liturghii, inclusiv Sfânta Proscomidie. La un moment dat, l-am văzut pe Părintele Voicescu că simte mirosul de smirnă şi de regina nopţii (aproximativ, dar mult mai suav şi mai puternic). Am văzut cum trage pe nas acest parfum deosebit, care se răspândise în aer în jurul nostru. I-am spus că şi eu percep același miros deosebit. N-am comentat şi ne-am continuat rugăciunile până la sfîrşit. Am fost convinși amândoi de prezenţa Sfântului Duh în rugăciunea făcută de amândoi (“De se vor aduna doi sau trei în Numele Meu, acolo voi fi şi Eu în mijlocul vostru”).

Dr. Nicolae Constantinescu: membru fondator al Alianţei Civice şi al fundaţiei Memoria, chirurg care a tratat primul împuşcat din Piaţa Palatului în 21 decembrie 1989, şi persoanele împușcate în noaptea de 13/14 iunie 1990.

 

 Sursa web: http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-constantin-voicescu-14-ani-de-cand-a-fost-chemat-la-ceruri-ultimul-sau-cuvant-predica-la-nasterea-maicii-domnului-tinuta-la-mislea-in-chiar-ziua-in-care-avea-sa-fie-ucis-intr-un-accid/


Hits: 47

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com