Predică la sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea tuturor


Am sărbătorit în urmă cu câteva zile, la 1 septembrie, începutul anului bisericesc creștin. Subliniez al „anului creștin”, deoarece nu este vorba doar de începutul anului liturgic. Într-adevăr, ciclul liturgic nu reprezintă numai un aspect a vieții noastre creștine, ci ne structurează întreaga viață duhovnicească, întreaga noastră viață de creștini. El este cel care o izvorăște. Să nu spunem niciodată cu ușurință:”Anul acesta nu voi merge la biserică de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, sau a Înălțării Sfntei Cruci, sau de Întâmpinarea Domnului, am alte treburi, nu-i chiar așa de grav”. Ar însemna să ratăm o treaptă a scării la capătul căreia ne așteaptă Hristos, ar însemna să sărim o etapă importantă a trasformării noastre în Hristos. Dacă în fiecare an parcurgem de la o sărbătoare la alta toate aspectele tainei mântuirii noastre- în curând, în decembrie, taina Nașterii Domnului, apoi, mai târziu, Pătimirile și Învierea Sa, trimiterea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii și imensa înflorire de sfințenie pe care a produs-o în Biserică -, facem aceasta pentru a le putea trăi în mod tot mai profund, cu o înțelegere tot mai sporită, pentru a le putea simți din ce în ce mai intens, în străfundul inimii, dulceața minunată.

Noul an creștin începe așadar cu această mare sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului. Este o sărbătoare foarte importantă pentru viața noastră duhovnicească. Încă de la începuturile sale, Biserica a fost conșientă de locul Maicii Domnului în iconomia mântuirii nastre. În Evanghelia după Luca, Evanghelia copilăriei, este subliniat în mod deosebit acest rol al Maicii Domnului în taina mântuirii. Și Evanghelia după Matei îi acordă un loc de cinste. Știm că Biserica din primele veacuri, familia pământească a Mântuitorului Hristos ocupa un loc important în Palestina; prin intermediul membrilor acestei familii pământești a Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Dreptului Iosif, ne-au fost transmise toate amintirile despre copilăria lui Hristos, ( precum și anumite relicve): episoade din copilăria lui Iisus, amintiri referitoare la Maica Domnului și mai ales episodul Buneivestiri și la încuviințarea ei, la „da”-ul rostit de ea atunci, prin care ne-a fost acordată mântuirea.

În secolele următoare, Biserica a început să fie tot mai conștientă de faptul că nu putem ajunge la Hristos decât prin intermediul Maicii Sale, că numai prin rugăciunile și mijlocirea permanentă a Acesteia putem avea acces la El și face în așa fel încât nu noi să mai trăim, ci El să trăiască cu adevărat în noi. Rolul providențial al Sinodului de la Efes, de la începutul vecului al V-lea, a fost acela de a sublinia pe deplin acest loc al Maicii Domnului alături de Hristos și rolul ei în taina mântuirii noastre proclamând-o în mod solem drept „Născătoare de Dumnezeu”-Theotokos, Maică a lui Dumnezeu. După acest sinod, care nu făcea altceva decât să confirme tradiția anterioară, s-a întărit și mai mult, în întreaga Biserică, conștiința acestui loc deosebit al Maicii Domnului în taina mântuirii, a răscumpărării și îndumnezeirii oamenilor.

Într-adevăr, această sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, cu care se deschide anul creștin, este extrem de importantă pentru noi. Anul creștin începe astfel pentru a sublinia faptul că nu putem ajunge la Hristos decât prin intermediul Maicii Sale Preasfinte, și se continuă apoi cu alte sărbători închinate Maicii Domnului, pentru a se încheia, cu slăvitul praznic al Adormirii sale, din 15 august. Proslăvirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, învierea ei întru slavă, înălțarea și așezarea ei alături de Fiul său Cel dumnezeiesc, prăznuite atunci ne fac să întrevedem însăși soarta Bisericii, pe care ea o simbolizează, a cărei icoană vie este, care s-a împlinit prima oară prin ea.

Într-adevăr, tot harul ne vine prin Maica Domnului. Ne putem întreba cum este cu putință ca această femeie, oricât de sfântă și de apropiată ar fi de Fiul Cel dumnezeiesc lângă care șade în ceruri, poate avea cunoștință de nevoile tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile și mijloci, prin rugăciune, pentru fiecare în parte. Să nu uităm că ea trăiește complet cufundată în slava lui Dumnezeu, în taina Sfintei Treimi, iar în Dumnezeu toate sunt prezente. În Viața Sfântului Benedict, scrisă de Papa Grigorie cel Mare se povestește că sfântul a văzut într-o zi, cuprinsă într-o rază de soare, lumea întreagă cu tot ce se petrecea în ea; diaconului Petru, cu care stătea deseori de vorbă şi care îi punea întrebări legate de posibilitatea unei asemenea minuni, Sfântul Grigorie i-a răspuns următoarele:” Pentru acela care Îl vede pe Dumnezeu, creaţia întreagă e mică”. Da, fiindcă Maica Domnului este întru totul cufundată în Dumnezeu și vede totul în Dumnezeu, ea poate fi prezentă de-a lungul veacurilor, cu iubirea ei de maică, alături de fiecare om, în viața fiecăruia dintre noi. Putem afirma cu adevărat că fiecare dintre darurile pe care Hristos ni le trimite de lângă Tatăl, că de fiecare dată când Mântuitorul Hristos ne trimite darul Duhului Sfânt este ca răspuns la mijlocirea Maicii Domnului, la rugăciunile ei. Acest lucru este un fapt, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de el, și firește, ar fi de preferat să fim. Iar dacă suntem încredințați de aceasta, Maica Domnului va fi tot mai prezentă în viața noastră duhovnicească, binecuvântând-o cu căldura și  blândețea prezenței sale materne. Ea va fi cu adevărat Maica noastră, Maica noastră cea din ceruri, care ne umple de lumină, de căldură și de mângâiere întreaga viață. De aceea slujbele Bisericii o asociază pe Maica Domnului tuturor rugăciunilor noastre. În canoanele Utreniei, în toate rugăciunile noastre liturgice, întâlnim mereu tropare consacrate Maicii Domnului care ne amintesc de rolul și de locul ei în taina mântuirii. Ca să nu mai vorbim de această rugăciune, pe care o repetă, de atâtea ori care poate părea cea mai surprinzătoare dintre toate: ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”. Ea nu înseamnă că Maica Domnului Îi ia locul Mântuitorului Hristos, însă ea este atât de strâns legată de taina mântuirii la care participă în mod atât de intens, cu toată iubirea ei maternă, încât, în și prin Fiul ei, ne mântuiește cu adevărat. Da, această rugăciune de invocare are un sens foarte adânc, profund teologic, și nu trebuie să ne temem să o repetăm de nenumărate ori, ca pe rugăciunea lui Iisus.

Fie ca sărbătoarea de astăzi, să ne ajute să devenim tot mai conștienți de acest dar minunat pe care Dumnezeu ni l-a făcut în Persoana Preasfintei Sale Maici și de prezența ei în viața noastră de mădulare ale Fiului său!

Treimii Sfinte I se cuvine toată slava, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

 

Sursa: Cartea Părintele Placide Deseille Cununa binecuvântată a anului creștin , Doxologia, Iași 2015, pag 23-27.


Hits: 19

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com