Explicarea Sfintei Liturghii – Pomenirile din timpul Axionului (2)

În timp ce se cântă Axionul la Sfânta Liturghie, preotul pomeneşte numele creștinilor vii și numele sufletelor celor adormiți din pomelnicele existente. „Sfintele Diptice erau cataloagele bisericeşti păstrate în fiecare biserică în care erau înscrişi toţi membrii bisericii, vii sau morţi. Această lucrare sfântă, specială, de pomenire a fraţilor adormiţi s-a consacrat dintr-un duh de evlavie. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne vorbesc despre folosul mare adus în acest moment sufletelor celor vii şi morţi de aceste pomeniri. Noi, cei care ne aflăm în biserică, pentru cei vii putem să cerem luminare, sănătate, credinţă vie, iubire lucrătoare, pocăinţă adevărată şi răbdare. Pentru cei morţi trebuie să cerem odihnă în sânurile lui Avraam şi răspuns bun la Dreapta Judecată.

Sfânta Liturghie împreună cu Sfânta Euharistie ne revitalizează haric, ne vindecă rănile sufletești şi trupeşti și ne deschide comuniunii cu toți sfinţii: profeţii, protopărinţii, drepţii, apostolii, patriarhii, evangheliştii, martirii, mărturisitorii, pustnicii şi mai ales ne conectează la dragostea milostivă a Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu. Amintim pe toţi sfinţii pentru că în ei trăieşte Hristos a Cărui Jertfă tainică o săvârşim la Sfânta Liturghie, moment dumnezeiesc trăit aici pe pământ prin comuniunea divino-umană, harică și directă cu soborul Bisericii Triumfătoare al Preasfintei Treimi.

Prin pomenirile pentru cei adormiţi aducem mare mângâiere şi folos sufletelor lor. Pomenirile celor adormiţi se încheie cu: Şi odihneşte-i pe ei Dumnezeul nostru, unde străjuieşte lumina feţei Tale. Pentru ca cine ştie ce trag şi suferă sufletele până ajung Ia destinaţie, la locul lor, la modul lor de existenţă. Sufletul se luptă, se chinuieşte, este îndurerat, suferă şi aşteaptă ajutorul pe care nu-l pot oferi banii, moştenirile, bogăţia, slava, stăpânirea lumească, cunoaşterea, părinţii, copiii, tovarăşul de viaţă, rudele şi prietenii. Toţi rămân neputincioşi.

În ultima zi, înainte de plecarea din această lume, părintele Daniel, marele pustnic care s-a nevoit în peştera Sfântul Petru Athonitul, a cerut să-l sprijine cineva, pentru că mai putea din cauza bătrâneţilor adânci şi a nevoinţelor aspre, ca să iasă puţin din chilia lui săracă. A ieşit cu greu, cu multă osteneală, s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, de jur împrejur, a oftat uşor şi a zis:

– Deşartă lume! Toate sunt deşertăciuni! Cine ne va ajuta până în sfârşit? Lucrarea virtuţii, postul, privegherea, rugăciunea, pocăinţa şi, mai ales, Sfânta Împărtăşanie, adică mila lui Dumnezeu…! Şi încet s-a întors la rogojină și după puţine ore a plecat paşnic către cerul pe care-l iubise atât de mult şi pentru care se ostenise. Chipul bătrânului pustnic, al părintelui Daniel, era plin de lumină şi strălucire. Şi cum se putea altfel, când îl însoţeau puterile îngereşti la Tronul lui Dumnezeu?

Acesta a simţit bucurie în momentele de agonie ale morţii. Creştinii de astăzi însă, marea majoritate, nu şi-au pavat drumul vieţii lor cu faptele credinţei şi ale pocăinţei, nu s-au curăţit în colimvitra (cazanul) Sfintei Spovedanii şi a lacrimilor şi n-au avut cârmă pe Dumnezeu. Astfel, în aceste momente ultime, tragice, sufletul îşi întoarce privirea în stânga şi-l vede pe demon bucurându-se, amintindu-i păcatele şi o mulţime de greşeli de moarte nemărturisite. Se întoarce în dreapta şi vede îngerii, şi doar sufletul cunoaşte dacă sunt trişti sau bucuroşi. Cere ajutor, dar nu primeşte, căci demonii, „potrivit Stăpânitorului puterii văzduhului” (Efeseni 2,2), scot vinovăţiile din adâncul sufletului şi-l înfricoşează. Acesta este începutul durerilor pentru omul nepocăit. Îngerii prezenţi vin ca să ia sufletul creştinului şi aceasta înseamnă că are loc o luptă între duhurile întunericului şi îngerii luminii pentru revendicarea sufletului. Este prima judecată, Judecata îngerilor”. Dacă aducem jertfă nesângeroasă pentru toţi sfinţii şi pentru Maica Domnului, cu atât mai mult s-o facem pentru sufletele creştinilor adormiţi care au atâta nevoie. În timpul Axionului, preoţii se roagă și pomenesc înaintea Sfintei Mese, iar creştinii în locul în care se află din biserică, rugându-se pentru cei purtați în gânduri pentru toţi şi pe toate…

Sufletele celor adormiți și toți cei vii pomeniți sunt ajutați în mod special, când părticelele celor adormiţi sunt unite şi îmbibate în Sângele Mielului din Sfântul Potir, unde de asemenea, se amestecă şi se unesc şi cu Maica Domnului şi cu ceata sfinţilor. De aceea la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, preotul este chemat după Prefacerea Darurilor să spună următoarele: Şi pe cei pe care nu i-am pomenit din neştiinţă sau uitare, sau pentru mulţimea numelor, Tu însuţi îi pomeneşte Dumnezeule, Cel ce ştii vârsta şi numele fiecăruia, Cel ce ştii pe fiecare din pântecele maicii lui.

Noi îi uităm sau nu-i cunoaştem deloc, pentru că sunt mii şi milioane, cei care au adormit şi, omeneşte, este imposibil să ni-i amintim şi să le spunem numele. Cum însă şi pentru aceştia se face Sfânta Liturghie, Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi cei născuţi sau care se vor naşte până la sfârşitul veacurilor. El îi primeşte, chiar dacă pentru noi sunt cu desăvârşire necunoscuţi. De aceea, la sfârşitul fiecărei pomeniri trebuie sa adăugăm: „Şi pe toţi creştinii ortodocşi, şi toate sufletele de la Adam până astăzi”. Astfel, avem o participare completă la Sfânta Liturghie şi faptul acesta trebuie să ne umplă de teamă şi iubire, pentru că facem cea mai mare milostenie. Cu siguranţă, de-a lungul timpului au existat creştini care nu au avut pe nimeni, n-au lăsat nici o rudă în urmă care să-i pomenească şi astfel sunt săraci şi părăsiţi de toţi.

Câţi oameni nenorociţi de sărăcie și înstrăinare n-au plecat de aici cu desăvârşire singuri, uitaţi de toţi? Pentru toţi aceştia, cunoscuţi doar de Dumnezeu, se face pomenirea de la Sfânta Liturghie. Iubitorul de oameni îşi aminteşte de ei, primeşte Jertfa de pe Sfânta Masă şi pentru cei pe care noi îi ignorăm, de care nimeni nu-şi aduce aminte.” (Pr. Silviu State)

Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, 2005, pp.339-342.

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com