Explicarea Sfintei Liturghii- „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate.”

    Explicarea Sfintei Liturghii – Instituirea Sfintei Euharistii  (III)

Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate.

Creștinii răspund lin şi dulce: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru. (Liturghierul 2012, p.175) În fiecare timp şi loc, pentru toate binefacerile Lui, Îi aducem lui Dumnezeu daruri din darurile pe care El Însuşi ni le oferă. Îi daruim din cele cu care ne-a înzestrat la creaţie, pecetluindu-le cu pecetea recunoştinţei. Darurile de pâine şi vin aduse la Sfânta Liturghie, nu reprezintă doar ofranda de recunoştinţă a omului, ci a întregii creaţii. Şi astfel, zidirea și creaţia lui Dumnezeu, reprezentată de Cinstitele Daruri, se întoarce şi se oferă din nou prin noi lui Dumnezeu și ni se dăruiește nouă ca Sfântă Împărtăşanie şi ca dar şi har dumnezeiesc pentru viaţa noastră duhovnicească, adică hrana nemuririi, „spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci”. Aşadar, Sfânta Liturghie suplineşte omul şi creaţia, căzută şi ea împreună cu omul din cauza lui. De aceea spunem că prin căderea protopărinţilor s-a răzvrătit întreaga fire: animalele s-au sălbăticit iar pământul s-a umplut de spini şi pălămidă. Înainte de căderea protopărinţilor, viaţa lumii create şi a omului, încoronarea zidirii, era o liturghie neîntreruptă şi autentică. Toate se îndreptau către Dumnezeu şi se ofereau Lui ca liturghie, jertfă şi comuniune sfântă, ca să fie înapoiate şi dăruite de Dumnezeu omului, ca har divin, pentru viaţa cea adevărată şi nemuritoare a omului”. (Sf. Mitropolie a Kozaniei, Cuvânt ziditor, Dumnezeiasca Liturghie, Kozani, 1982, 339)

Până acum, pâinea şi vinul erau Cinstitele Daruri, dăruite şi afierosite pentru Sfânta Jertfa, simboluri ale Crucii, morţii şi înmormântării Domnului. Prin cuvintele …Ale Tale dintru ale Tale…, darurile se oferă pentru Jertfa Golgotei şi în câteva momente, vor deveni Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceasta prefacere tainică (nu transubstanţiere), necuprinsă şi mai presus de fire, se va realiza prin chemarea Sfântului Duh. Romano-catolicii vorbesc despre transubstanţiere şi nu au rugăciunea de invocare a Sfântului Duh. Noi ortodocşii, însă, repetăm în cadrul Sfintei Jertfe, cu credinţă şi fidelitate ceea ce Domnul a săvârşit şi a spus în seara Joii celei Mari. Această lucrare a anamnezei ,,Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea’’, este vie şi reală. Deci, chemăm pe Sfântul Duh să pecetluiască lucrarea, prin harul şi energiile Lui, ca minunea să devină realitate. Sfântul Duh este Cel ce săvârşeşte Jertfa de pe Cruce a Bisericii: Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt! Iar când preotul îi împărtăşeşte pe creştini, trebuie să-i spună fiecăruia în parte: „Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (N) cu Trupul şi Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin”. Aceste formule sunt rezumatul cuvintelor de instituire: „Luaţi, mâncaţi…, Beţi dintru Acesta toţi…” Domnul le rosteşte la Cina cea de Taină, iar noi preoţii, la fel, când îi împărtăşim pe credincioşi cu Preacuratele Taine.

În jurul anilor 1990 a murit la Sfântul Munte un călugăr care, aşa cum îşi amintesc părinţii aghioriţi, era bâlbâit tare. Nu putea să vorbească bine, iar când trebuia să se apropie de Sfânta Împărtăşanie, chipul arăta înfricoşător. Aceasta pentru că, atunci când era mic, la 12 ani, iubea atât de mult biserica, şi Sfânta Liturghie încât a hotărât să o săvârşească singur. Avea un unchi preot şi a luat pe ascuns din biserica satului unde slujea acesta, cele necesare pentru Sfânta Liturghie: Sfântul Potir, Sfântul Disc, Evanghelia, prescură, vin şi celelalte. A luat chiar şi nişte veşminte mai vechi. Şi, într-o zi, pe când era singur acasă, s-a pregătit, s-a îmbrăcat, a făcut Proscomidia şi apoi „Sfânta Liturghie”. După tipic, a ajuns şi la momentul „împărtăşirii”. Când a pus în gură pâinea, a simţit că  este carne crudă…, l-a cuprins groaza, şi a îngheţat. Când în Sfântul Potir a văzut sânge, a leşinat! Când s-au întors părinţii acasă, găsit pe fiul lor fără cunoştinţă, iar pe o măsuţă Sfintele Vase cu care (slujise) Sfânta Liturghie. Au chemat preotul şi au încercat să afle cum s-a întâmplat. Copilul, bălbâindu-se, cu multă greutate a reuşit să le povestească cele întâmplate. L-au chemat şi pe episcopul locului care împreună cu preoţii au adus „cele slujite” pe Sfânta Masă a bisericii din sat. A doua zi au slujit şi au sfinţit pâinea şi vinul, aproximativ ca cele pregătite pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Copilul nu a putut să-şi revină şi la 20 de ani a devenit călugăr la Sfântul Munte. Se împărtăşea totdeauna cu multă frică şi ţinut de alţi călugări. Era chinuit de gândul că ar putea să se trezească în gură cu carne crudă…” De ce Dumnezeu a îngăduit acest lucru nu ştim, deci „Să stăm bine, să stăm cu frică”. Cuvintele acestea nu se spun în zadar la Sfânta Liturghie. (Anagostopoulos)

Ale Talc dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate.

Preotul ia Sfintele Daruri cruciş (cu mâna dreaptă deasupra celei stângi), le ridică uşor şi face în aer semnul Sfintei Cruci. Un ermineut din vechime, explicând cuvintele rugăciunii Anaforalei, rostite cu puţin mai înainte cu voce joasă spune următoarele: Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de mormânt, de învierea cea de a treia zi, de înălțarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de-a doua şi slăvită iarăşi venire, Ţie îţi aducem de toate (conform poruncii Tale şi hotărârii Apostolilor) şi pentru toate (adică pentru câte le-ai făcut pentru noi) Această explicaţie este simplă şi cuprinzătoare a fost introdusă ca rugăciune înainte de rostirea cuvintelor „Ale Tale dintru ale Tale…”. (Arhim. Ghervasie Paraschevopoulos, Tâlcuire călăuzitoare, p.211)

Mulţi părinţi însă, o pun în legătură cu o profeţie mesianică a lui Maleahi care s-ar referi la jertfa curată şi neprihănită de pe Sfânta Masă săvârşită, validată şi pecetluită de Sfântul Duh. Exact în acest moment când preotul cheamă Sfântul Duh să prefacă Darurile, Jertfelnicul pământesc se uneşte cu Jertfelnicul din ceruri, la fel Biserica Luptătoare cu cea Triumfătoare. Astfel, altarele nenumărate ale bisericilor ortodoxe din lumea întreagă se întâlnesc în Altarul de sus, jertfele devin Jertfa Una, curată şi neîntinată şi pentru aceasta îl mărim, îl binecuvântăm şi-I mulţumim lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum cântă poporul. Această sărbătoare dumnezeiască a cerului devine şi izbânda noastră iar hrana, pregustare a vieţii viitoare. Prin preot şi toţi creştinii ostenitori ajung, prin el, la Jertfelnicul ceresc. Prin Sfânta Împărtăşanie toţi primim harul şi devenim hristofori (purtători de Hristos), teofori (purtători de Dumnezeu) şi pnevmatofori (purtător de Duh Sfânt). Cei ce sunt la Sfânta Jertfă și nu se împărtăşesc primesc şi ei harul, dar nu asemenea celor ce se împărtășesc. Aceste taine necuprinse, înfricoşătoare şi neobişnuite se reflectă în aceste evenimente. Pentru cei ce nu s-au bucurat de astfel de trăiri relatăm câteva istorisiri din care reiese cât de reale sunt cele ce se întâmplă la Sfânta Jertfa a Dumnezeieștii Liturghii.

În vizitele dese la Sfântul Munte Athos din decursul anului 1960, am auzit de la un călugăr necunoscut, dar foarte evlavios următoarele. La o priveghere cu metanii, înaintea chiliei, când urmărind mărimea cerului înstelat, când cufundat în adâncimea cerului inimii, a văzut la un moment dat biserica cea mare a schitului luminată.

– Ia uite, şi-a zis în gând, părinţii fac priveghere, dar pentru care sfânt? Mă duc să văd! S-a ridicat şi s-a dus spre biserica luminată care răsuna de cântări dumnezeieşti. Locaşul era plin de călugări, toţi aplecaţi, cu feţele acoperite şi foarte cucernici. Atmosfera era dulce, înmiresmată, evlavioasă şi în acelaşi timp plină de lumină. Această stare de fapt, pe care o vedea şi o auzea se datora Aceluia care slujea. L-a privit bine; era un Arhiereu impunător, înconjurat de doisprezece preoţi şi toţi străluceau. Arhiereul lumina ca soarele şi în toată biserica şi afară. Plin de teamă şi uluit de măreţia atotstrălucitoare a Stăpânului, n-a priceput că a ajuns la sfârşit: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă”! Arhiereul după aceea i-a zis:Vino, fiul meu! Şi s-a dus şi s-a împărtăşit. Dar ce mireasmă negrăită era aceasta! Ce desfătare dumnezeiască! Ce simţiri dumnezeieşti i-au umplut sufletul! Se afla în cer sau pe pământ, în sine sau în afară de trup, era treaz sau visa? Şi deodată s-a auzit o voce îngrozită şi atunci şi-a revenit în sine:

Cum ai intrat înăuntru ? Ce faci aici la ora asta? Era paraclisierul care avea şi ascultarea să deschidă biserica.Iartă-mă, părinte, a răspuns călugărul. Se pare că după Sfânta Liturghie m-a luat somnul, iartă-mă!

Dar despre ce Liturghie vorbeşti, fericitule ?

Iată, despre cea care s-a încheiat cu puţin înainte, împreună cu privegherea. Acela n-a mai zis nimic. A spus, însă, cele întâmplate duhovnicilor schitului, că poarta bisericii era închisă şi a deschis-o învârtind de două ori cheia cea mare…Aceştia l-au obligat pe monah, a cărui faţă era strălucitoare, să mărturisească, iar acela le-a povestit toate cele petrecute. Şi-a dat seama că această intâmplare n-a trăit-o pe pământ, ci în cer, mai presus de fire. Atunci, şi-a făcut pierdută urma, ca să nu mai fie lăudat de oameni.

Cu siguranţă, aţi înţeles ca acest călugăr anonim şi cinstitor de Dumnezeu s-a aflat în Biserica Triumfătoare, în Jertfelnicul cel mai presus de ceruri, la Sfânta Jertfă a Împărăţiei Iui Dumnezeu. Liturghia dumnezeiască de sus se slujea pe pământ, într-un mod pe care mintea noastră săracă şi lumească nu-l poate pricepe. Şi era săvârşită de Stăpânul Hristos, Domnul cerului şi al pământului, Pantocratorul. Iar ceea ce este foarte important, este cu ce s-a împărtăşit acest monah neînsemnt pentru mai marii lumii, dar recompensat de Dumnezeu pentru smerenia și viața lui !

Toată întâmplarea aceasta suprafirească, vie şi reală, se aseamănă cu ceea ce ne spune Sfântul Grigorie Palama: „Preotul slujitor, folosindu-se de Cinstitele Daruri, ca de Lumina necreată, urcă duhovniceşte drumul care-l duce la Părintele Luminilor. Se urcă într-adevăr şi aude cuvinte negrăite şi vede lucruri nevăzute. Îl vede şi pe Stăpânul Hristos…, şi se umple de admiraţie, de extaz dumnezeiesc şi concurează cu înălţătorii de imne neobosiţi — Îngerii şi Arhanghelii — devenind el însuşi îngerul lui Dumnezeu pe pământ şi înaintea Sfintei Mese. Astfel, slujitorul împreună cu întreaga zidire, la cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale…”, se aduce pe sine lui Dumnezeu şi, desigur, pe toţi creştinii din biserică. L-a acest moment preotul îngenunchează înaintea Sfintei Mese, dar şi poporul, şi se roagă în taină, în timp ce la strană se cântă: „Pe Tine Te lăudăm, Te binecuvântăm, Ție îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”.

La acest moment, la unele biserici și mânăstiri din Țară se toacă scurt în toaca de fier sau se aude clopoțelul iar tot poporul îngenunchiază. Tot așa, înainte de 1917, în Biserica rusă exista obiceiul, în anumite eparhii, ca la acest moment sfânt să se tragă clopotele de bucurie, şi să se vestească lumii întregi că se săvârşeşte cea mai mare minune. În timpul acestei rugăciuni trebuie să îngenuncheze mai întâi sufletul şi apoi trupul (la Sfântul Munte nu se îngenunchează cu genunchii, ci capul se apleacă până la podea). Fără pocăinţă şi evlavie, poziţiile trupului sunt seci şi goale de conţinut. Uneori inimile noastre sunt asaltate de tresăriri tainice, gândurile încetează, iar simţurile se umplu de mireasmă cerească. Trăim aceste momente sfinte aşteptând venirea Sfântului Duh, începătorul vieţii. În timp ce preotul înalţă Sfintele Daruri, se transmite o veste importantă: Domnul este aproape…, este înaintea noastră! Cuvintele preotului sunt o fereastră, o poartă care se deschide poporului ca să vadă, sa intre şi să ia parte la desfăşurarea ” ”Tainei. Cântarea „Pe Tine Te lăudăm…” este adresată Sfintei Treimi: „Te lăudăm, Părinte, Te binecuvântăm Fiule şi Cuvântule, Îţi mulţumim Duhule Sfinte, căci în toate şi în Sfânta Liturghie lucrează Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt”.

Trăim vremuri tulburate de nevrednicia noastră! Pentru viață și pentru mântuire, căutăm soluții purtați de intriga pe care duhul întunericului o susține în lumea noastră, slăbită, secătuită și aproape nevrotică datorită necredinței. Pandemia este periculoasă pentru oamenii fără tăria credinței, pentru cei care-L refuză pe Dumnezeu, pentru cei ce L-au trădat, Îl neagă, și prin viața lor Îl trădează zilnic pe Mântuitorul Iisus Hristos. Cei care astăzi stăm și comentăm, putem să devenim mai întunecați decât cei pe care-i judecăm. Nu ne ajută declarațiile și comentariile. Bunul Dumnezeu s-a milostivit spre noi românii, pentru jertfa sfinților martiri ai neamului din perioada 1948-1989, iar timp de treizeci de ani ne-am aflat sub asediul  capriciilor, al slăbiciunilor, căutând iluzii efemere și amețiți de această beție a stării de bine, am vorbit, am scris, am comentat, ne-am afirmat, dar n-am accentuat trăirea, rugăciunea și am neglijat exact ce ne trebuia, am neglijat aurul haric – trăirea cu Hristos Euharistic. Și astăzi am rămas în aceiaș stare, de termene la sărbători, fără să ne intensificăm trăirea cu Hristos Euharistic, Cel care susține Calea, Adevărul și Viața noastră. Diavolul este înverșunat împotriva Sfintei Liturghii și a Sfintei Împărtășanii, pentru că prin Aceste dumnezeiești Taine, Dumnezeu este prezent în viața noastră și ne imunizează împotriva celui rău. De aceea, Vă chemăm la Sfânta Liturghie și Sfintele Taine pe toți fiii acestui neam al lui Hristos, fiii neamului românesc. Ne trebuie dragoste, sinceritate, asumarea nevredniciei, pocăință, duh smerit și credință. Ne trebuie stare de veghe pentru a împlini frumusețea valorilor morale din Evanghelia Mântuitorului, valorile Creștinismului care susțin binele, armonia și progresul sănătos și trainic al omenirii. Trebuie să trăim rugăciunea cu inima și să conștientizăm că mântuirea noastră depinde de trăirea noastră duhovnicească, de Dumnezeiasca Liturghie, de Sfintele Taine, de faptele bune și de orice clipă de rugăciune înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Trebuie să adunăm cât mai multe fapte bune și să trăim mistuirea continuă de a nu ne irosi această viață ca bogatul nemilostiv în osânda iadului. Întunericul ne cuprinde dacă din viața noastră lipsește Hristos Euharistic –Sfânta Împărtășanie. Soluția vindecătoare ne-a dăruit-o Bunul Dumnezeu prin Sfânta Liturghie și Sfintele Taine: Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtășanie și Sfântul Maslu.

A început această perioadă a pandemiei de zece luni, și în continuare noi Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu care ne poate energiza haric viața, ne poate lumina, ne poate întări și imuniza împotriva răului care a provocat haosul, suferința și mutilarea armoniei adusă de Hristos omenirii acum 2000 de ani.

Explicarea Sfintei Liturghii prin viziunea Creștinilor care au trăit cu Hristos, are acest mesaj de chemare către Dumnezeiasca Liturghie, către împăcarea cu Dumnezeu prin Sfânta Spovedanie și mai ales chemarea la primirea Sfintei Împărtășanii care ni se dăruiește spre tămăduire sufletească și trupească din milostivire  dumnezeiască, o împărtășire progresivă în pregătire și pocăință, tot mai deasă, până la starea de împărtășire continuă a Sfinților Părinți. Da, trebuie să ne întărim viața după modelul viețuirii cu Hristos al Sfinților Părinți! Mântuitorul Iisus Hristos este imunizarea și rezistența noastră! Pentru aceasta, ne trebuie dorința și străduința de a participa la Dumnezeiasca Liturghie. Totuși, nu sunt sfintele locașuri închise. Dacă vrem să venim în Casa lui Dumnezeu – biserica, căutăm soluțiile legale. Trebuie să vrem, să dorim, să credem, să trăim și să conștientizăm că Sfânta Liturghie cu Sfânta Împărtășanie ne salvează, ne tămăduiește, ne deschide ușa mântuirii, ne aduce milostivirea lui Dumnezeu, ne luminează rațiunea, ne întărește voința, ne actualizează haric viața și-i ajută și pe cei din familiile noastre și pe Toți cei pentru care ne rugăm. Cuvintele nu pot descrie măreția, bogăția harismelor și foloasele darurilor dumnezeiești pe care le primim de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin Sfânta Liturghie și Sfintele Taine.

Pr. Silviu State

Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, București, 2005, pp.311-316.

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com