Cum putem să-i cinstim mai bine pe adormiţii noştri?

 

Vedem adesea străduinţa rudelor celui mort de a face o înmormântare cât mai luxoasă şi de a ridica un mormânt cât mai bogat. Mai mulţi bani se cheltuiesc uneori pentru monumente fastuoase. Mulţi bani cheltuiesc rudele şi cunoscuţii pentru coroane şi flori şi, pe deasupra, florile trebuie scoase din sicriu înainte de închiderea lui, pentru ca acestea să nu grăbească descompunerea trupului. Alţii doresc prin anunţuri în presă să-şi exprime cinstirea faţă de cel adormit şi compătimirea faţă de rudele lui, cu toate că însuşi acest mod de manifestare a sentimentelor arată superficialitatea lor, adesea chiar falsitatea lor, întrucât cel aflat cu adevărat în suferinţă nu-şi va expune durerea în ochii celorlalţi, iar exprimarea condoleanţelor se poate face mult mai călduros, în mod personal.

Dar orice am face din toate acestea, mortul nu va avea nici un folos. Trupului celui mort îi este indiferent dacă este aşezat într-un sicriu sărac sau bogat, într-un (mormânt luxos sau umil. El nu simte mirosul florilor aduse, nu are nevoie de exprimarea prefăcută a durerii. Trupul este dat putrezirii, sufletul trăieşte, dar nu mai simte senzaţiile pe care le primea mai înainte prin organele de simţ trupeşti. El începe o altă viaţă şi alte lucruri trebuie să-i dăm acum.

Trebuie să-i facem acum celui adormit ceea ce îi este de folos, dacă îl iubim cu adevărat şi dorim să-i aducem darurile noastre. Ce anume îi va face bucurie sufletului celui mort? În primul rând, rugăciunile sincere pentru el, atât  rugăciunile individuale, făcute în casă, cât şi, mai ales, rugăciunile de la biserică, unite cu Jertfa cea fără de sânge, adică pomenirea la Sfânta Liturghie. Multe arătări ale morţilor şi alte vedenii întăresc convingerea despre marele folos pe care îl primesc cei adormiţi de la rugăciunile făcute pentru ei şi din aducerea pentru ei a Jertfei fără de sânge. Un alt lucru care le aduce mare bucurie sufletelor celor adormiţi este milostenia făcută pentru ei. A hrăni un flămând în numele celui răposat, a ajuta un nevoiaş, este ca şi  cum am face acelaşi lucru pentru cel răposat.

Cuvioasa Atanasia († 12 aprilie) a lăsat prin testament înainte de moarte ca, întru pomenirea ei, să fie hrăniţi cerşetorii vreme de patruzeci de zile, însă surorile din mănăstire, din neglijenţă, împliniră testamentul doar timp de nouă zile. Atunci sfânta le apăru însoţită de doi îngeri şi le spuse: „De ce aţi uitat de porunca mea? Să ştiţi că milostenia şi rugăciunile preoţilor aduse pentru suflet timp de patruzeci de zile îl milostivesc pe Dumnezeu: dacă sufletele răposaţilor au fost păcătoase, Domnul le dă iertare de păcate; iar dacă au fost drepte, atunci cei ce se roagă pentru ele vor fi răsplătiţi cu binefaceri”.

Mai ales în zilele noastre, grele pentru toată lumea, este o nebunie să cheltuim banii pentru obiecte şi gesturi nefolositoare când, folosindu-le pentru cei lipsiţi, putem face două fapte bune în acelaşi timp: şi pentru cel adormit, şi pentru cei care primesc ajutorul.

Nu demult, la împlinirea unui an de la sfârşitul monahiei Marina, potrivit testamentului ei, din jertfele strânse de la voluntari, în grădina bisericii arhiereşti a fost organizată o masă pentru nevoiaşi. La anunţul acestei mese au sosit înjur de 150 de oameni, care au fost cu toţii săturaţi. O faptă mare s-a făcut în felul acesta!

Iar dacă nu vom oferi un ajutor atât de mare, ci vom sătura doar câţiva flămânzi, sau numai pe unul singur, este, oare, puţin lucru? Şi nu e greu de făcut, depunând o sumă oarecare pentru pomenire, la Comitetul de ajutorare a săracilor de la biserica arhierească, la Casa de ajutor sau la Cantina socială.

O dată cu rugăciunea pentru răposat, va fi dată şi hrană săracilor. Ei se vor sătura trupeşte, iar cel adormit se va sătura duhovniceşte.

Sursa: Sfântul Ioan Maximovici, PREDICI ŞI ÎNDRUMĂRI DUHOVNICEŞTI, București 2001, p.117

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com