Explicarea Sfintei Liturghii – Cina cea de Taină şi instituirea Sfintei Euharistii (I)

„Înainte cu mulţi ani, am auzit vorbindu-se de cuviosul Averchie de la Schitul Nou, din Sfântul Munte. Era mare nevoitor, milostiv, vrednic, simplu şi blând. La privegheri şi la slujbele din duminici obişnuia să stea in pronaos, cu multă evlavie. Odată, la privegherea unei sărbători mari, se încheiase Doxologia Mare şi se citea Ceasul întâi. Atunci, Părinţii ceilalţi l-au văzut pe bătrânul Averchie, lăsând strana, străbătând repede toată biserica, şi ajungând la Sfântul Altar, a trecut printre Uşile deschise drept înaintea Sfintei Mese. După aceea, l-au văzut făcând metanie Cuiva nevăzut răspunzând bucuros:

Da, Stăpâne, văd! Averchie monahul,..mulţumesc, mulţumesc! Apoi a făcut iar o metanie adâncă, împreună cu mişcarea pe care o facem când sărutăm mâna cuiva, şi trecând printre Sfintele Uşi, s-a întors la locul lui. Cei care au luat seama la comportarea părintelui Averchie au crezut că avea ceva de spus preotului. Preotul, însă, care în acel moment era la Proscomidiar, l-a considerat puţin ţicnit. A doua zi a mers la el şi l-a găsit în coliba lui săracă şi l-a întrebat:

Ce s-a întâmplat ieri, cum ai îndrăznit să intri în Sfântul Altar printre Sfintele Uşi, şi cu cine ai vorbit ? Uimit, părintele Averchie a răspuns cu simplitate:Bine, părinte, dar tu nu L-ai văzut pe Stăpânul Care stătea în acel moment între Sfintele Uşi şi m-a chemat să merg la El? M-a întrebat numele meu, l-am spus, iar după aceea l-a scris pe o placă care este în Sfântul Altar, în partea dreaptă…Mi-a arătat-o şi eu am citit: Averchie monahul. Această întâmplare a fost repede cunoscută şi toţi. Părinţii îl întrebau cum s-a întâmplat şi ce i-a zis Stăpânul. Bătrânul Averchie le povestea cu amănunte, dar se mira, acest nevoitor simplu şi fără răutate, de ce fraţii se interesează de această vedenie, când ea s-a întâmplat înaintea tuturor. Credea, sfârşit, că a fost o lucrare dumnezeiască, pentru că placa de marmură nu s-a găsit în Sfântul Altar, nici în acel timp, nici altă dată. Ce să fi fost oare? A fost Cartea cerească a vieţii celei veşnice, unde Stăpânul şi Iubitorul de oameni, Dumnezeu, a trecut pe cei cu inima curată, pe cei mântuiţi, pe creştinii nevoitori care mor în pocăinţă, pe martiri, mărturisitori, sfinţi, bărbaţi şi femei. (Iosif Monahul, Chipuri preoțești de la Noul Schit, Tesalonic, 1988, pp.30-31)

Ce taină minunată! Ce cinste! Stăpânul iese printre Sfintele Uşi, ne strigă, ne apropie, nu ca să ne scrie numele pe o placă de marmură, ci să ne cuprindă în îmbrăţişarea Lui dumnezeiască şi să ne sălăşluiască în corturile Bisericii Triumfătoare. Şi acestea se întâmplă de fiecare dată când se săvârşeşte Sfânta Euharistie: Hristos ni se oferă în Sfântul Potir, strigându-ne pe numele primit la Sfântul Botez: Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (N.), cu Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. (Liturghierul,2012, p.188)

Preotul rosteşte: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor.  Poporul răspunde: Amin! (Liturghier, 2012, p.168)

In acest moment al Sfintei Anaforale, se instituie Taina Sfintei Euharistii şi se întâmplă următorul paradox: Hristos săvârşeşte Sfânta Jertfă, deşi slujesc preoţii. El Se dăruieşte, este prezent acum şi întotdeauna.

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune: „Pâinea a încetat să mai fie pâine, este Trupul împărătesc, real, al lui Hristos, Care a primit chinurile, înjurăturile, batjocura, vânătăile, pălmuirile şi scuipările. Este Cel Care S-a răstignit şi S-a înjunghiat, Care
a depus mărturie bună în faţa lui Ponţiu Pilat; Cel biciuit şi scuipat, Care a gustat oţet şi fiere. Dar şi vinul a încetat să mai fie vin, el este acum Sângele adevărat al Stăpânului Hristos, care a ţâşnit şi a curs din coasta împunsă. Acest Trup şi Sânge
este cel zămislit în Duhul Sfânt, care S-a născut din Sfânta Fecioară. A fost înmormântat, a înviat a treia zi după Scripturi, S-a înălţat la ceruri, şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu’’. (Sfântul Nicolae Cabasila, Explicarea Sfintei Liturghii, p.92)

Hristos, Cel căruia bătrânul Averchie I s-a închinat înaintea Sfintei Mese este Acelaşi şi în Sfântul Potir şi pe Sfânta Masă. Dacă am putea deschide uşile cereşti ale Bisericii Triumfătoare, ale împărăţiei lui Dumnezeu, am vedea pe Iisus Hristos Pantocrator, luminând toate cu slava Lui dumnezeiască. Pe El ÎI vedem şi-L atingem noi, nevrednicii.

După împărtăşirea de la Cina cea de Taină, Domnul a zis: „Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea.” (Luca 22,19) Porunca aceasta există în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu celelalte, aşa cum le-a transmis sfântul Pavel: „Căci de câte ori
veţi mânca această Pâine şi veţi bea acest Pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni” (I Corinteni 11,26) „A dat sfinţilor Săi ucenici şi apostoli zicând: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. A dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli zicând: Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, Care, pentru voi și pentru mulți, se varsă spre iertarea păcatelor.  Cuvintele acestea constituie formula de instituire, pentru că prin ele s-a fundamentat, s-a predat şi s-a statornicit Euharistia dumnezeiască.

Când Domnul s-a referit la Trupul Lui, a zis: Se frânge, iar când s-a referit la Sângele Lui a zis: Se varsă. Aceste două acţiuni sunt la timpul prezent, arată o acţiune în desfăşurare, adică acum Se frânge Trupul Meu şi acum Se varsă Sângele Meu. Dar nu o singură dată, ci pentru totdeauna. Ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie este acel „acum”, de două mii de ani.

Iisus Hristos numeşte Sângele Lui, „ai Legii celei Noi”, adică al noii înţelegeri dintre Dumnezeu şi om. Vechea alianţă prin jertfele şi sângele animalelor s-a încheiat, cea nouă, însă, s-a întemeiat prin Jertfa Lui Hristos „Ca Miel nevinovat şi fără de prihană”. Mielul de Paşte, în Vechiul Testament, este preînchipuirea lui Iisus Hristos jertfit pe Cruce. El este „Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Nu Crucea L-a înălţat pe Hristos, ci Hristos S-a înălţat pe Cruce pentru păcatele lumii.

Răspunsul Amin rostit de popor la cuvintele: Luaţi, mâncaţi…,trebuie rostit cu voce sobră şi smerită, pentru că are o importanţă deosebită. Este o mărturisire de credinţă statornică, nezdruncinată. Minunea minunilor se întâmplă în acest moment când preotul înaintea Sfintei Mese repetă cuvintele de instituire şi invocă Sfântul Duh.

Romano-catolicii susţin că pentru a se realiza minunea sunt suficiente doar cuvintele
preotului: Luaţi, mâncaţi…, Beţi dintru Acesta…

Biserica noastră ortodoxă, conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi consideră cuvintele acestea prioritare, dar pentru împlinirea minunii este nevoie şi de invocarea Sfântului Duh, aşa cum se întâmplă şi la săvârşirea altor Taine.

Invocarea pogorârii Sfântului Duh este consemnată din primele veacuri creştine. Preotul se roagă să vină nu focul acela care a venit la jertfelnicul profetului Ilie, ci Duhul Sfânt,
Care să plinească Jertfa de pe Sfânta Masă, dar şi din inimile credincioşilor, să ardă patimile, gândurile păcătoase şi să lumineze mintea cu harul divin.

O persoană virtuoasă, îndemnată de duhovnicul ei, obişnuia să se împărtăşească regulat. Intr-o Duminică, preotul de la biserica unde mergea, a refuzat să-i dea Preacuratele Taine pe motiv că, „nu se cade femeilor să vină la împărtăşanie des”.

Să vii să te împărtăşeşti în Duminica a patra din post, i-a zis. Copila a fost mâhnită de atitudinea părintelui şi de purtarea lui. După încheierea Sfintei Liturghii, ea a rămas în biserică şi a început să se roage cu multă evlavie şi din toată inima. In acelaşi timp vărsa lacrimi în tăcere, din cauza lipsirii de darul şi harul dumnezeiesc. Deodată a văzut în faţa ei un Arhiereu impunător şi mai strălucitor decât soarele, înconjurat de mulţime de preoţi şi diaconi în veşminte strălucitoare, în timp ce îngerii şi Arhanghelii cântau cu o voce negrăit de dulce. Atunci Hristos Arhiereul, cu un glas blând a întrebat-o pe fată de ce plânge. Aceea, cu multă reţinere i-a relatat întâmplarea cu oprirea de la Sfânta Îpărtăşanie. Marele Arhiereu a intrat în Sfântul Altar, şi a luat din Artofor o părticică, a chemat-o și împărtășit-o El Însuși, cu mâna Sa dumnezeiască, zicându-i:„Primește Trupul și Sângele Meu, ca arvună a vieții celei veșnice”. Apoi, S-a înălțat la ceruri, cu toată ceata puterilor îngerești. Iar acea fată, fericită, a rămas în biserică, copleșită de o bucurie negrăită. Puțin mai târziu, la întoarcerea preotului, i-a descoperit acestuia întâplarea neobișnuită cu Sfânta Împărtășanie din Chivot. Și pentru că părticelle de Sfânta Împărtășanie erau numărate, preotul a crezut și el. (Agapie Monahul, Mântuirea păcătoșilor, Atena, 1950, p.272) (pr. Silviu State)

Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, București, 2005, pp.301-305.

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com