Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.

– Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.

– Bine că mi-ai spus! De astăzi înainte voi face rugăciune ca ceilalţi să nu aibă o părere bună despre tine, pentru că aceasta îţi este de folos, copilul meu cel bun. Dumnezeu le iconomiseşte să ne nedreptăţească oamenii sau să ne spună vreun cuvânt ca să ni se şteargă ceva din păcatele noastre sau să depunem ceva în cealaltă viaţă. Nu pot înţelege, cum vreţi voi viaţa duhovnicească? Nu aţi înţeles încă interesul vostru duhovnicesc şi vreţi totul aici. Pentru Cer nu lăsaţi nimic. Cum de gândeşti astfel? Ce citeşti? Citeşti „Everghetinosul”[1]? Acolo nu ţi se spune ce trebuie să faci? Citeşti Evanghelia? Să citeşti din ea în fiecare zi.

– Părinte, când fac un bine mă mâhnesc dacă nu este apreciat de ceilalţi.

– Bine, dar tu ce vrei, apreciere de la Hristos sau de la oameni? Nu ai mai mult folos din aprecierea lu Hristos? La ce te ajută să fii băgată în seamă de oameni? Dacă acum îţi apreciază binele pe care îl faci, în cealaltă viaţă vei auzi: Ţi‑ai luat cele bune ale tale[2]. Trebuie să ne bucurăm atunci când nu ne apreciază oamenii ostenelile noastre şi nu ne răsplătesc, pentru că pe aceste osteneli le va avea în vedere Dumnezeu şi ni le va răsplăti cu răsplată veşnică. Fiindcă există răsplătire dumnezeiască, să căutăm să punem vreo drahmă şi în Casa de depuneri a lui Dumnezeu. Trebuie să primim nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că prin ea dobândim binecuvântarea cerească.

– Părinte, atunci când cineva primeşte nedreptatea nu pentru că se gândeşte la Judecata ce va să fie, ci pentru că socoteşte aceasta ca ceva bun, este corect?

– Ei, dar şi aceasta nu duce tot acolo? Numai să ia aminte să n-o facă doar aşa, ca să devină în mod simplu un om bun, pentru că aşa fac europenii[3]. Să se gândească că este chipul lui Dumnezeu şi trebuie să se asemene cu Ziditorul lui. Dacă există acest scop călătoreşte corect. Altfel se primejduieşte să cadă în umanismul[4] europenilor.

[1] Culegere de învăţături şi povestiri ale diferiţilor Părinţi, pe care a alcătuit-o către sec. XI monahul Pavel, întemeietorul, ctitorul şi egumentul Sfintei Mănăstiri Maica Domnului – Făcătoarea de bine din Constantinopol, de la care au luat atât el, cât şi culegerea denumirea de Everghetinos, adică Făcător de bine.

[2] Lc. 16, 25.

[3] Stareţul nu-i subapreciază pe europeni atunci când se referă la ei, ci vrea să ne îndepărteze de duhul raţionalist al apusenilor.

[4] Umanismul, care are drept centru pe omul autonom, separat de Dumnezeu şi de Biserică, s-a răspândit în Apus după Evul Mediu.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Sursa https://marturieathonita.ro/depunere-in-cer/

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com