Uneori înfrângerile sunt trebuincioase în calea celui ce se îndeletnicește cu rugăciunea

“În războiul nevazut nu totdeauna şi nu degrabă devenim biruitori: biruința este dar al lui Dumnezeu, dăruit de către EI nevoitorului la vremea potrivită, vreme cunoscută doar Lui și hotărâtă numai de către El. Chiar și înfrângerile ne sunt trebuincioase — vreau să spun înfrângerile care vin din neputinţă şi din păcătoșenia noastră, iar nu din întoarcerea spre rău a voii noastre. Dumnezeu îngăduie să fim înfrânți spre smerirea noastră, ca să vedem şi să cunoaştem căderea firii noastre, să recunoaştem că avem neapărată nevoie de Răscumpărătorul, să credem în El şi să-L mărturisim.
Când suferim asemenea înfrângeri, nevăzuții noştri vrăjmași ne insuflă rușine pentru că am fost înfrânți, și o dată cu rușinea ne insuflă şi slăbire în nevoința rugăciunii, neîncredere în aceasta, gândul să o părăsim și să trecem la
o activitate folositoare în sânul societății. Să nu ne lăsăm înşelați! Cu lepădare de sine și fără rușine să ne descoperim rana înaintea Atotbunului şi Atotputernicului nostru Doctor, Care a poruncit această neruşinare mântuitoare pentru noi și a făgăduit să o încununeze cu răzbunare împotriva vrăjmaşilor noştri (cf. Luca 18). Să punem în sufletul nostru legământul: până la sfârşitul vieții să nu lăsăm nevoința rugăciunii, din sânul ei să ne mutăm în veșnicie”.

Sursa: Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, ed. Sophia, București 2008, pag. 131

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com