Sfânta Împărtășanie – minuni ale zilelor noastre

                                             

                

 

Viaţa fără Sfintele Taine seamănă cu o boală gravă fără medicament: “Iată că Dumnezeu a rânduit, pentru întărirea celor slabi în credinţă şi bucuria tuturor dreptslăvitorilor, o întâmplare care să vădească că Sfintele Taine sunt cu adevărat lucrătoare „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”. În luna iunie 2009, pe pagina de internet a parohiei ortodoxe Bunavestire din Cranston, Rhode Island (S.U.A.), printre multe alte ştiri, evenimente şi anunţuri, este relatată şi povestea unei minuni: povestea unei tinere care nu credea în taina Sfintei Euharistii. Taja Ray, de 19 ani, enoriaşă a parohiei mai sus-amintite, avea de aproape întreaga viaţă o severă condiţie patologică neurologică. În ultimii ani, de la mutarea în Rhode Island, starea ei s-a înrăutăţit progresiv.

Minune: În urma investigaţiilor medicale, s-a descoperit că suferă de o malnutriţie cauzată de boala celiacă, pe care o avea de la naştere, fără să ştie – adică organismul ei nu poate procesa glutenul din făina de cereale. Mai exact, organismul respinge glutenul în intestine şi intestinele încetează să mai absoarbă nutrienţi. Tratamentul în acest caz este unul dietetic: regim fără gluten, excluzându-se făinile de grâu, de secară şi de orz, precum şi toate alimentele care le conţin (pâine, biscuiţi, paste făinoase etc.). Regimul trebuie urmat întreaga viaţă. Într-o Duminică, Taja Ray s-a pregătit împreună cu familia ei să se împărtăşească. Însă, înspăimântată de ultimele crize violente prin care a trecut din cauza bolii – ameţeală, stare confuză, senzaţie de paralizie a picioarelor şi, probabil, a suferit chiar şi un atac de cord! – a vrut să refuze împărtăşania, zicându-şi că pâinea din Sfântul Potir conţine gluten.Mama ei, însă, care a petrecut toţi cei 19 ani în rugăciune pentru fiica sa, a încurajat-o să se împărtăşească fără ezitare. „Niciodată Dumnezeu nu-i dă cuiva o boală care să nu-i îngăduie să se aproprie de Sfânta Euharistie” – i-a şoptit ea. Cu teama că ar putea suferi mai multe zile la rând, Taja a ascultat-o totuşi pe mama ei şi s-a împărtăşit. Ba, mai mult, a luat apoi şi anaforă. A aşteptat apoi resemnată să i se facă rău şi să fie dusă la spital. Dar, spre marea uimire a fetei, s-a săvârşit o minune în acea zi obişnuită de Duminică: nu a păţit nimic toata ziua! De atunci, această minune se repeta de fiecare dată când primeşte Sfânta Euharistie sau anafura – pe când, dacă înghite accidental alimente ce conţin gluten, are nevoie de internare de urgenţă. Aceasta este, iată, Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, pe care porţile iadului nu o vor birui!” – (Articol apărut în numărul 8 al revistei “Familia Ortodoxă”, via Monitorul de Suceava)

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii

Cântăreţul eretic

Un oarecare cântăreţ de la strană nu voia să accepte că Sfânta Pâine, cu care ne împărtăşim, este cu adevărat Trupul Domnului. Când au aflat, bătrânii schitului l-au chemat şi l-au catehizat (l-au învăţat dogmele religiei creştine) în dreapta credinţă a bisericii despre Nemuritoarele Taine. Acela însă insista în erezie. Părinţii l-au lăsat dar s-au rugat să-1 lumineze Dumnezeu, încât să înţeleagă adevărul. Într-o duminică, acel cântăreţ participa la Slujba Sfintei Liturghii. În momentul în care preotul a luat în mâinile sale prescura pentru proscomidie, cântăreţul a văzut, uimit, un prunc întins pe Sfânta Masă. Şi, când a început să taie prescura, s-a arătat un înger sfânt deasupra Sfintei Mese, ţinând în mână un cuţit şi, în acelaşi timp cu preotul, tăia Sfântul Prunc şi turna Sângele Lui în Sfântul Potir. Cântăreţul s-a cutremurat dar, după puţin timp, când s-au dus spre a se împărtăşi, s-a întâmplat ceva şi mai minunat. A văzut în Sfântul Potir carne omenească în sânge. Plângând atunci, a mărturisit erezia lui, rugând pe Domnul să acopere cu harul lui Sfintele Taine, vrând a se împărtăşi. Într-adevăr, în Sfântul Potir a văzut iar pâine şi vin, din care s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. (referinţă: Pateric, Monahia Habakis Teodora, Lidia, Salonic, 1993)

Monahul necredincios

Un monah se lupta cu gânduri îndoielnice dacă Sfintele Daruri sunt într-adevăr Trupul şi Sângele lui Hristos sau simple simboluri. Când au aflat despre aceasta, ceilalţi călugări l-au chemat la o slujbă a Sfintei Liturghii în timpul căreia s-au rugat toţi să-i arate Dumnezeu adevărul, ca să-i alunge gândurile necredinţei. După ecfonis (formulă cu care se încheie rugăciunile şi ecteniile, numită şi doxologie mică, rostită de preot cu un glas sau ton mai ridicat), fratele acesta a mărturisit celorlalţi următoarele: „Când diaconul s-a urcat în amvon (mică platformă, balcon) ca să citească Evanghelia, am văzut cum s-a deschis cupola bisericii. După rugăciunea proscomidiei, am văzut cum cerurile s-au deschis şi foc a coborât asupra Sfintelor Daruri. După aceea, s-a arătat mulţime de îngeri şi între ei un copil. Împreună cu ei au coborât alte două persoane de o frumuseţe nedescrisă. După aceea, îngerii au stat în jurul Sfintei Mese iar Pruncul s-a aşezat deasupra ei. Când s-au apropiat preoţii să taie pâinea, am văzut acele două persoane luând pruncul de mâini şi de picioare şi, cu un cuţit, îl tăiau turnând sângele lui în Potir. În continuare, au tăiat Trupul Lui în părţi mici, pe care l-au aşezat deasupra bucăţilor de pâine. Atunci, imediat, pâinile s-au transformat şi acestea în carne. Când s-a ajuns la rostirea a „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, fraţilor care se apropiau li se dădeau bucăţi de carne şi nu am putut să mă împărtăşesc. Atunci am simţit o voce şoptindu-mi la ureche: – Omule, de ce nu te împărtăşeşti? Nu ţi se oferă exact ceea ce ai cerut? – Fie-ţi milă de mine, Doamne! Nu mă pot împărtăşi cu carne! Află deci că dacă omul ar fi putut să se împărtăşească atunci cu carne, în Sfântul Potir ar fi existat carne aşa cum ai văzut tu. Însă, pentru că nu poate să mănânce ei carne, Dumnezeu a îngăduit pâinile proscomidiei. Dacă ai crezut că această pâine sfinţită este chiar Trupul lui Hristos, împărtăşeşte-te cu ceea ce ai în mână! – Cred, Doamne! am răspuns atunci îngrozit. Imediat carnea, pe care o ţineam în mână, s-a făcut iar pâine. Am mulţumit lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit. După ce s-a terminat Sfânta Împărtăşire, am văzut cum s-a deschis iar cupola bisericii şi puterile îngereşti s-au ridicat la cer”. (referinţă: Everghetinos, voi 1-4, Victor Matheos, Atena, 1957-1960 şi Patericul din Sinai, Tsamis D.G., Sfânta Mănăstire Theonatisu, Muntele Sinai, Salonic, 1988)

Trupul dumnezeiesc

La câţiva kilometri în afara Damascului sihăstrea un stâlpnic. Odată s-a scandalizat din cauza unui preot din oraş, despre care a aflat că acela cădea în păcatul desfrâului. Peste puţine zile, s-a întâmplat ca acel preot să meargă la mănăstire unde se afla şi ascetul. În timpul împărtăşirii, stâlpnicul a coborât Sfântul Potir pe care-1 avea cu el (în care îşi ţinea Sfânta împărtăşanie şi pe care o lua cu el în pustie unde se nevoia în asceză), iar în acesta i-au pus Sfintele Taine. Când însă a ridicat Sfânta Cuminecătură a avut reţineri. Îşi aducea aminte de ceea ce auzise despre preot şi se gândea: „S-a sfinţit dar această părticică? A coborât Sfântul Duh peste acesta sau a fost împiedicat de păcatul preotului? Aşa ar trebui să mă împărtăşesc sau nu?”. Pe când se gândea el astfel, Dumnezeu a hotărât să se întâmple ceva înfricoşător, ca să afle stâlpnicul şi, în acelaşi timp, să se întărească fiecare suflet creştin. În timp ce se tăia Preasfântul Trup, înaintea împăratului poporului, o părticică s-a rostogolit de pe Sfântul Disc şi a căzut pe Sfânta Masă unde s-a transformat în carne în faţa tuturor celor care erau prezenţi la slujbă. Preotul, plin de uimire, a încercat să atingă şi să culeagă Sfânta Părticică. Imediat ce a atins-o s-a lipit de degetul său, ca o bucată proaspăt tăiată, şi, în timp ce ridica mâna sa, Sfânta Parte a rămas lipită de degetul său. Imediat s-au scurs 3 picături de sânge pe Sfânta Masă care au udat primul acoperământ şi pe al doilea, ajungând până la marmură. Când a văzut stâlpnicul această minunată întâmplare, s-a împărtăşit cu frică şi groază din Sfânta Părticică şi a mărturisit tuturor necredinţa şi îndoiala lui. Sfântul Atanasie Sinaitul, care a povestit această întâmplare, a fost martor ocular al acestei minuni. S-a învrednicit să vadă, să se închine şi să ia cu el o parte din Dumnezeiasca Hrană. Pe când se afla în Ierusalim, a întâlnit un demonizat. Cu credinţă şi cu nădejde puternică, i-a agăţat de gât, într-o pungă, o părticică şi în câteva zile demonizatul s-a vindecat. (referinţă: Mărturia aghioritică, revistă, Sfânta Mănăstire Xirapotamou, Sfântul Munte, vol 8-9/1990, 12-13/1991, 16-17/1992)

Arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Trăia în ţara Alamanilor (alamanii erau un popor germanic care a apărut la mijlocul secolului al II-lea. Alamanii au reuşit să cucerească ducatul Alamaniei de-abia în secolul al X-lea, însă imperiul lor a ţinut până în secolul XI) trăia un preot foarte înduhovnicit, cu numele Pelaghie, care avea mare evlavie la Stăpâna de Dumnezeu Născătoare. Diavolul însă l-a ispitit şi i-a dat gânduri de necredinţă pentru Sfânta împărtăşanie şi gândea în sinea lui: „cum este posibil să se facă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos?”. Din cauza acestor gânduri se întrista, dar nu îndrăznea a cere sfaturi niciunui om. De aceea, s-a îndreptat către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a rugat-o să-l lumineze. Astfel, într-o zi, pe când săvârşea Sfânta Liturghie, când a ajuns la partea cu „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Măria, cu toţi sfinţii să o pomenim”, Sfânta Prescură a dispărut de pe Sfântul Disc. A căutat peste tot dar nu a găsit-O. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna noastră Preabună şi Preamilostivă, a strigat înfricoşător, ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoiala mea a dispărut Hristos din faţa mea, pentru ca eu să nu mă împărtăşesc. Tu, însă, roagă-L să mă ierte! A văzut atunci, în faţa Sfintei Mese, pe Preasfânta Împărăteasă cu Sfântul Prunc în braţe care i-a spus preotului: Acest Prunc este Creatorul a toate, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, întru totul om. Acesta a murit pe Cruce pentru mântuirea lumii şi a înviat. Acesta şi astăzi, în fiecare zi, coboară în chip minunat, asupra pâinii şi a vinului, din marea Lui iubire către oameni, şi Se oferă acestora către sfinţirea sufletelor lor. Lasă-L deci şi caută, fără frică, să vezi că este adevărat cu carne şi sânge aşa cum L-am născut. Aşa se întâmplă cu pâinea şi cu vinul când se săvârşeşte Slujba Sfintei Liturghii. Însă, pentru că omul nu poate să mănânce acea carne crudă şi să bea sânge, în chip înţelept Cel Atotputernic se oferă în chipul pâinii şi al vinului, încât fiecare să se împărtăşească cu El. Împărtăşeşte-te şi tu cu evlavie şi cu credinţă pentru că acela care gustă cu vrednicie, se face părtaş al slavei Lui. Cu aceste cuvinte, împărăteasa a aşezat Pruncul pe Sfânta Masă şi, după ce I S-a închinat, s-a făcut nevăzută. Atunci, preotul a luat cu frică şi cu bucurie în mâinile sale Sfântul Prunc, L-a îmbrăţişat cu evlavie şi a văzut că este într-adevăr un prunc viu. După aceasta, L-a aşezat pe Sfânta Masă, a căzut la pământ şi s-a rugat cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Care Te-ai născut din pururea Fecioara Măria. Îţi mulţumesc pentru darul de a mă învrednici astăzi, eu, nevrednicul, şi Te rog să-mi ierţi vechea mea necredinţă. Acum, învredniceşte-mă, Doamne, să mă împărtăşesc din Tine nu ca un „prunc, ci ca o pâine”. După ce s-a rugat aşa cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut în faţa lui Sfânta Pâine aşa cum era înainte. S-a împărtăşit cu frică şi a continuat în toată viaţa lui a se împărtăşi cu Sfintele Taine, având multă evlavie. (referinţă: Mântuirea păcătoşilor, Agapie Monahul Landos, Rigopoulos – Salonic, 1993)

Vedenia unui saracin

Emirul Siriei a trimis, cândva, pe nepotul său în Diospol cu oarecare treburi, în acest oraş, nepotul emirului a întâlnit o minunată biserică a Sfântului Gheorghe. Imediat a poruncit servitorilor lui să-i pună lucrurile în altarul bisericii, unde s-a instalat şi el. După aceea, a dat poruncă să bage în biserică şi cele 12 cămile ale lui împotriva a toate rugăminţile şi protestele preoţilor. Insă, imediat ce acele animale au intrat în biserică, au căzut fără suflare la pământ, în timp ce nepotul emirului a rămas să admire puterea Sfântului Gheorghe. Ziua următoare, pe când preotul săvârşea Sfânta Liturghie, saracinul (saracin = înalt funcţionar de stat al Siriei) urmărea din pridvor. Atunci, Iubitorul de oameni i-a deschis ochii sufletului, şi ce vede? Pe preotul care tăia un copil şi vărsa sângele în Sfântul Potir, iar trupul lui îl tăia în bucăţele şi-1 aşeza pe Sfântul Disc. Când s-a terminat Sfânta Euharistie, saracinul urmărea nedumerit cum preotul dădea poporului trupul şi sângele copilului. După Sfânta Liturghie, preotul a luat cele mai bune prescuri şi i le-a dat saracinului. – Ce sunt acestea? a întrebat saracinul. Acestea sunt pâini care le oferă credincioşii noştri. Cu acestea săvârşim Slujba Sfintei Liturghii în biserica noastră. – Din acestea ai luat si ai folosit astăzi? întrebă furios acela. Nu te-am văzut eu cum ai omorât copilul şi ai dat carnea şi sângele poporului? Crezi că toate acestea nu le-am văzut? Criminalule! Preotul s-a speriat, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: Cred că Dumnezeu te-a învrednicit să vezi această minunată taină. Acest lucru nu m-am învrednicit vreodată să-1 văd, ci am văzut mereu pâine şi vin. Noi credem că pâinea şi vinul, pe care le oferim la Sfânta Liturghie, sunt Trupul şi Sângele lui Hristos. Dar acest lucru minunat nu-1 vede oricine. Ascultând explicaţia, saracinul s-a minunat şi s-a hotărât să devină creştin, botezându-se şi mergând în Sinai unde s-a făcut călugăr, iar mai târziu a pecetluit credinţa sa ortodoxă ca martiriu. (referinţă: Noul Ecloghin, Nicodim Aghioritul, Astir, Atena, 1974)

„Păcatul” bătrânului Augustin

Un binecuvântat călugăr atonit, bătrânul Augustin Rusul (1882-1965), era foarte smerit şi harismatic. Cândva s-a arătat diavolul în chilia lui sub înfăţişare de câine turbat. Arunca flăcări din gură şi s-a aruncat asupra bătrânului să-1 sufoce pentru că nu suporta rugăciunile acestuia. Bătrânul Augustin l-a apucat şi 1-a aruncat de zid, strigând: „Diavol rău, de ce te lupţi cu fiinţele lui Dumnezeu?”. Diavolul, înfricoşat de primirea neaşteptată, s-a făcut nevăzut. Mai târziu însă, smeritul călugăr avea remuşcări deoarece a lovit pe diavol. Aştepta cu nerăbdare să se lumineze de zi, ca s se ducă la duhovnicul său, pentru a- şi mărturisi „păcatul”. Într-adevăr, imediat ce s-a luminat afară, s-a dus la duhovnicul său, care locuia la o oră şi jumătate de mers pe jos, şi s-a spovedit. Povestea mai târziu bătrânul: „Duhovnicul meu era foarte înţelegător şi nu mi-a dat vreun canon dar mi-a spus să mă împărtăşesc. Eu, de bucurie, toată noaptea am făcut metanii şi după aceea m-am dus la Sfânta Liturghie şi m-am împărtăşit. Când preotul punea Sfânta Împărtăşanie în gura mea, am văzut Sfânta Împărtăşanie ca o bucată de carne şi sânge! Şi o mestecam ca să o înghit! În acelaşi timp simţeam şi o mare bucurie. Din ochii mei curgeau lacrimi dulci şi capul meu lumina ca o lampă. Am fugit repede ca să nu mă vadă părinţii, iar rugăciunile de mulţumire pentru Sfânta Împărtăşanie le-am citit singur în chilia mea”. (referinţă: Părinţi aghioriţi şi întâmplări de la Sfântul Munte, Paisie Monahul Aghioritul, Sf. Isihastrio a Evanghelistului Ioan Teologul, Suroti, Salonic, 1993)

O dovadă convingătoare

În biserica Cinstitei Cruci din Petersburg, Lavra Sfântului Alexandru Nevschi, s-a întâmplat cândva următorul fapt emoţionant: în timpul unei Sfinte Liturghii, arhiereul slujitor Ştefan, după ce a citit rugăciunea dinaintea Sfintei Împărtăşiri „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că Acesta este Însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este Însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, Amin.”, a ridicat acoperământul Sfântului Potir şi a rămas împietrit. A văzut carne şi sânge omenesc în Sfântul Potir! S-a întors către diacon, care va deveni viitorul stareţ Samson (+979), şi l-a întrebat: „Vezi, părinte?”. Ce să facă?… Episcopul, după ce a aşezat Sfântul Potir pe Sfânta Masă, a îngenuncheat şi s-a rugat Domnului. Cum ar fi împărtăşit credincioşii cu sânge şi carne? Cine s-ar mai fi împărtăşit? După ce s-a rugat un sfert de oră cu braţele ridicate, s-a uitat din nou în Sfântul Potir. Sângele şi carnea se făcuseră vin şi pâine. Astfel, a ieşit şi a împărtăşit credincioşii. Câţi clerici au aflat despre această minune, au spus că a fost providenţa divină ca să se întărească în credinţă. Chiar diaconul Samson, care ţinea Sfântul Potir, a spus mai târziu că din ziua aceea nu a mai avut vreo îndoială şi a crezut din acel moment că pâinea şi vinul sunt chiar Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos! S-a convins el însuşi şi a spus-o şi altora ca să se întărească în credinţă. Această minune a fost şi un motiv ca preoţii să înţeleagă nevrednicia lor. (referinţă:: Stareţ Samson, Sfânta Mitropolie din Nicopolis Preveza, 1991)

Slujitorul luminat

Noul martir, Sfântul Iacov Aghioritul (prăznuit la 1 noiembrie), a povestit cândva ucenicului său, Marchian, câte lucruri minunate a văzut în timpul unei Sfinte Liturghii. Pe când îmbrăca veşmântul său preoţesc, s-a luminat cu lumină îngerească. Când a început Sfânta Proscomidie, 4 tagme (cete) îngereşti au stat în cele patru colţuri ale bisericii. Sfârşind Proscomidia, a acoperit cu Sfintele Acoperăminte Cinstitele Daruri care, în acelaşi timp, au fost acoperite de lumină. În timpul ieşirii cu Cinstitele Daruri, o lumină mergea înaintea preotului şi acoperea tot poporul. Aceeaşi lumină a înconjurat mai târziu Sfânta Masă, când Sfântul Potir şi Sfântul Disc au fost aşezate pe ea. În afara acestui cerc luminos stăteau îngerii, fară să îndrăznească să se apropie. Lumina nu 1-a părăsit pe preot pe toată durata Sfintei Liturghii. Din gura lui ieşea o flacără nevăzută în timpul ecteniilor şi când citea Sfânta Evanghelie. De asemenea, când îşi ridica mâinile, din ele curgea lumină. După sfinţirea Sfintelor Daruri, L-a văzut pe Domnul ca un Prunc ce stătea pe Sfântul Disc. Preotul l-a tăiat în patru părţi şi Cinstitul Sânge s-a vărsat în Sfântul Potir din care s-a împărtăşit Preotul. Când Sfânta Euharistie s-a terminat, L-a văzut iar pe Dumnezeiescul Prunc înălţându-Se cu slavă şi cinste la cer, însoţit de sfinţii îngeri. (referinţă: revista Sfântul Ciprian, Sfânta Mănăstire Sf. Ciprian, voi 193-194/1985, 195- 196/1985) (articol de Cristina Roman)

 

SURSA: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/3371/sf%C3%A2nta-%C3%8Emp%C4%83rt%C4%83%C8%99anie-preschimb%C4%83-materia-%E2%80%93-%C3%AEn-aten%C8%9Bia-persoanelor-cu-intoleran%C8%9B%C4%83-la-gluten

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com