Pocăința – pregătirea continuă pentru împărtășirea cu Sfânta Euharistie

                         

„Suntem la capitolul 11 al Epistolei către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, unde ne spune așa:

“Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.” (1Co. 11, 27-30)

Mai înainte de a vă vorbi despre vrednicie și nevrednicia cu care ne putem împărtăși, aș vrea să vă zic câteva gânduri. Și lucrurile pe care vi le voi zice, nu pot fi condiționate de vrednicie sau nevrednicie. Ele sunt adevăruri, fapte dumnezeiești, rânduite așa de Domnul Iisus Hristos.

Mai întâi de toate Domnul Iisus Hristos ne spune că nu există mântuire fără a mânca și a bea Trupul și Sângele Domnului.  Nimeni nu poate cunoaște pe Iisus Hristos, decât dacă-L mănâncă. Adevărul frust. Simplu. Copilăresc. Acesta e adevărul. Și v-am demonstrat acest aspect în prima discuție despre Sf. Euharistie când vorbeam despre Luca și Cleopa. De altfel așa zic Sfinții Părinți, nu e o idee proprie.

În al doilea rând, Domnul cheamă pe toți creștinii botezați să se împărtășească cu Trupul și Sângele Lui. Pe toți la fiecare Sfântă Liturghie. Idealul creștin ar fi ca toți cei prezenți, la fiecare Sfântă Liturghie, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Dacă nu suntem de acord asupra acestui adevăr, înseamnă că nu am înțeles mesajul Domnului Iisus Hristos, Evanghelia de fapt, mesajul întregii Biserici.

Nu trăim într-o lume ideală, și asta din cauza păcatelor noastre, dar trebuie măcar să știm ce ar vrea Dumnezeu pentru noi. Când preotul iese cu Potirul și strigă: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!”, strigă pe toți. Defapt, această chemare, e chiar chemarea Domnului nostru Iisus Hristos, care-și cheamă puii să-i hrănească, așa cum face cloșca…. Imagine sugerată chiar de Domnul Iisus Hristos.

Sfânta Liturghie e Cina Domnului, e Masa pe care Domnul o pune tuturor fiilor Săi veniți la El în vizită. Cum oare poate Tatăl să pună masă doar pentru unii și pe alții să-i refuze? Cum poate oare mama să-și cheme la masă copiii duminica, și nepoții, și unora să le dea de mâncare și altora nu? Chemarea este pentru toți – MEREU. Dacă stai în liturghie și la sfârșit preotul cheamă la împărtășit, și tu nu te duci, ar trebui să știi că refuzul e alegerea ta. Și că dacă din diferite motive nu te poți împărtăși, înseamnă că încă nu vrei destul.

Dragilor, firesc este pruncului să fie cu mama sa. Firesc este pruncului să sugă lapte de la sânul mamei. Bucurie este fiecărui prunc să stea în brațele călduroase ale mamei, și să fie alintat și legănat… Și nicăieri în lume nu-i e mai bine.

Dragilor, firesc este omului să stea la sânul lui Dumnezeu. Firesc este omului să primească mângâierea Duhului Sfânt. Și de aceea a fost creat, că să fie Biserică. Omul a fost creat ca să primească în el Bucuria cea mare, pe Dumnezeu în Persoană. Pe Iisus Hristos.

Înainte de a vorbi de vrednicie și nevrednicie, vreau să conștientizați că acesta e firescul! Ca omul să se împărtășească din Dumnezeu și Dumnezeu să rămână în om. Aceasta e marea taină a miilor de ani în care Dumnezeu a lucrat atât de mult cu umanitatea: ca să formeze o relație intimă a Lui cu omul…

Să-l învețe pe om că nu există bucurie mai mare în viața lui, acum sau în veșnicie, decât a primi pe Dumnezeu în ființa proprie. Toate ale Bisericii, toate ale Scripturii, toate ale Liturgicii, toate ale Universului se rezumă la: Dumnezeu să fie totul în toate și toți. Mai înainte de a vorbi de vrednicie și nevrednicie vreau să vă fac să vi-L doriți pe Hristos. Vreau să înțelegeți că a nu-L dori, a nu-L căuta pe Iisus Hristos din potir, arată în noi că încă n-am înțeles scopul nostru în viața Bisericii.

“Gustați și vedeți că bun este Domnul!” (Psalmul 33, 8)

Ce lucru mai frumos pe lumea aceasta este decât a-L dori pe Iisus Hristos pururea în ființa ta? Ce acuză i se poate aduce celui care-L vrea pe Hristos din potir în fiecare zi? În fiecare Sfântă Liturghie? Ce poate dori omul mai înalt?…

Mai întâi de toate, se cuvine creștinilor să se pregătească înainte de a se împărtăși. Și când zic asta zic că ar trebui să se pregătească în fiecare săptămână. Înainte de fiecare duminică și sărbătoare. Și nicidecum că ar trebuie să se împărtășească când au ei chef de a se pregăti.

Ce înseamnă pregătirea aceasta? Înseamnă să fie conștienți cu ce și cine se împărtășesc! Asta în primul rând. Cine nu știe cu ce se împărtășește, ar trebui oprit pentru a fi catehizat, învățat… ar trebui să i se explice foarte bine lucrurile. Cine nu crede că în Potir este chiar Trupul și Sângele Domnului ar trebui iarăși oprit. Și ajutat să creadă. Ar trebui să i se aducă argumente din Scriptură și de la Sfinții Părinți ca să-i crească credința.

Cel ce vrea să se împărtășească trebuie să se spovedească și să primească dezlegarea de ła duhovnic. Nu trebuie să ne spovedim înainte de fiecare împărtășire. Ci să ne spovedim la câteva săptămâni, așa cum rânduiește părintele duhovnic. La noi la biserică părintele ne lasă în jur de 40 de zile. Ce înseamnă a fi nevrednic?

În primul rând nimeni nu e vrednic de un asemenea MARE  DAR. E practic cel mai mare dar din Univers și din toată istoria Creației. Niciodată nu va mai există nimic mai mult decât atât. Dumnezeu se „împachetează” pe Sine cu „fundă roșie” (Sângele de pe Cruce) și se oferă ca mare cadou pentru mine. Pentru tine. Pentru noi toți, cei botezați, cei care credem în El.

Ori când primești un dar, mereu simți să dăruiești ceva înapoi. Așa e firea noastră. Măcar un zâmbet, un „mulțumesc!”. Sau mai mult. Dar când primești cel mai mare dar, ce poți da în schimb? Când darul e infinit… Când darul nu-L poți cuprinde nici în vecii vecilor cu mintea…. Când darul e noutatea absolută a lui Dumnezeu, iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, inteligența, creativitate, delicatețea, finețea Creatorului… și multe alte infinite daruri…. cu ce poți răsplăti?

Te copleșește un asemenea dar! Și de aceea te simți ne-vrednic. Adică NU MERIT ATÂT DE MULT. E prea mult pentru mine Doamne, acest dar! Ce am făcut eu ca să primesc atât de mult! De aici să plecăm cu gândul când ne gândim la nevrednicie. Apoi, totuși omul poate răsplăti Domnului într-un fel pentru acest dar. În felul lui infinit mai mic, și mai nesemnificativ, dar omul poate răspunde la iubirea lui Dumnezeu. Cum? O să vedeți ce mare paradox!

Chiar primind darul și împărtășindu-se. De aceea darul se numește chiar EUHARISTIE (care în greacă înseamnă MULȚUMIRE). Cu nimic altceva nu putem să-i răsplătim Domnului mai bine pentru tot ce ne-a dăruit, decât prin a-L primi bucuroși în noi. Căci atunci când El vine în noi, El repară… El vindecă… Intimitatea omului cu Dumnezeu, vindecă pe om. Așa cum intimitatea noastră cu apa ne curățește, așa cum intimitatea fierului cu focul îl curăță de rugină și-l arată strălucitor.

Mereu suntem nevrednici de a primi pe Domnul, dar Domnul special ne copleșește cu acest mare dar, ca fiind în fața Lui, să zicem ca Petru: “Doamne, fugi de la mine că eu sunt om păcătos….” Fugi, în sensul de… “Cum pot fi eu martorul și participantul unei așa mari minuni!” Eu păcătosul!

Eu cel atât de lumesc, cum să fiu martorul venirii Tale în mine, și a mângâierii Duhului Tău cel bun. Copleșirea aceasta naște pocăința în om. Naște dorința de schimbare. De aceea cea mai bună pregătire pentru Sfânta Împărtășanie este Pocăința.

De altfel Taina Spovedaniei se numește Taina Pocăinței. Și Taina Pocăinței nu constă doar în înșiruirea păcatelor înaintea preotului şi primirea dezlegării ci și în a vorbi cu Domnul în rugăciune, și a-i recunoaște mereu neputințele și păcatele tale. În a te vedea mereu așa cum ești…. fără grandomanii, fără figuri, fără laude… Aș risca să zic că POCĂINȚA e unica pregătire, ea cuprinzând și Spovedania, clar.

Dar de ce asta? Pentru că prin Trupul și Sângele Domnului, El încearcă să-i unească înapoi pe oameni. Domnul împărtășindu-Se creștinilor, reface legături de dragoste rupte. Reface poteca de ła o casă la alta. De ła un suflet la altul.

Ori, ce anume este păcatul meu, decât răutate față de aproapele? Păcatul, în orice formă ar fi, și la orice om, ar următoarele efecte clare:

  1. Desparte pe om de Dumnezeu.
  2. Desparte pe om de om, pe frate de frate.
  3. Îl desparte pe om de sinele său adevărat, de cine este el cu adevărat, de cum l-a creat Dumnezeu cu adevărat.

De aceea cine nu se pocăiește înainte de a se împărtăși, acela nu înțelege că păcatul îl desparte de Domnul, îl desparte de fratele său, și mai mult, desparte pe fratele său de Hristos. De aceea e nevoie de pocăință Ca să fii de acord cu Dumnezeu care vrea să te tămăduiască… Pocăința este una dintre marile chei ale vieții omului pe pământ. Cine lucrează pocăința, cine în mod real se smerește înaintea Domnului văzându-și păcatele, face mai mult decât cel ce înviază morții. De ce? Mortul înviat moare din nou. Dar cum moare? În păcat sau în virtute? Cine își vede păcatul dă pildă tuturor de îndreptare.

Acum, gândiți-vă! Cine nu se pregătește pentru această întâlnire cu Dumnezeu este nesimțitor! Și într-un fel bagatelizează această lucrare a lui Dumnezeu în el. E ca și cum mama ta dragă, ți-ar oferi un dar frumos, din multă iubire și tu ai scuipa pe el….și ai refuza darul. Ce se întâmplă atunci? O superi mult pe mama… Dar Dumnezeu nostru nu se supără… Dar se mai întâmplă ceva…

Când ai scuipat darul mamei, ai călcat ce ai mai sfânt în tine. Ai scuipat pe toată iubire care te-a crescut, care te-a făcut om. Dacă ai scuipat darul mamei, vei scuipa pe oricine. Dacă ai scuipat-o și refuzat-o pe mama, așa vei face cu oricine pe lumea aceasta. Acest gest te va demoniza, va atrage în inima ta duhurile cele rele. De aceea, cel ce se împărtășește cu nevrednicie, adică fără pregătire, fără grijă, cu nesimțire… cel ce păcătuiește grav și după ce s-a împărtășit, cel ce trăiește în păcate grosolane și după ce a primit în sine pe Hristos, acela leapădă pe Dumnezeu, acela depărtează voit de la sine pe Duhul Sfânt.

Şi când spune Sf. Pavel că Împărtășania i se face osândă, nu spune că Hristos devine diavol, nu spune că Dumnezeu începe să lucreze răul în om ci spune că omul se leapădă de ce are mai sfânt în el însuși, se demonizează. Osânda este acea ne-simțire față de lucrarea lui Dumnezeu în om…

De aceea zice: „osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” Osânda aceasta este comuniunea cu duhurile rele, este o depărtare voită de izvorul vieții.

Cine iubește pe Domnul, cine caută pe Domnul, cine abia așteaptă să primească Trupul și Sângele Domnului în sine însuși, acele nu păcătuiește față de Domnul. Dar mereu să avem capul plecat, gândul la păcatele noastre și nădejdea la Iisus Hristos care vine în noi să ne aducă TOTUL.

Dar un TOT care se dezvăluie treptat pe măsura noastră. Unii oameni trag din Dumnezeu har mult. Alții mai puțin. Priza de 220 de V din camera voastră are putere să alimenteze o fabrică întreagă (dacă ar fi firele rețelei mai groase) sau poate alimenta doar o veioză. Priza oferă prin sistemul energetic național cât trage fiecare. Unii trag mult HAR pentru că ard după Dumnezeu… alți mai puțin… alți aproape deloc…

Pe cât arde inima în noi după Dumnezeu, pe atât răsplătește și Creatorul cu Har… ca nu cumva să treacă peste voia omului. Să meargă mereu în ritmul lui. (Claudiu Bălan)

https://serilebiblice.ro/pocainta-pregatirea-continua-pentru-impartasirea-cu-sfinta-impartasanie/

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com