Gânduri despre Taina înomenirii lui Dumnezeu – Fericitul Augustin (15 iunie)

Gânduri despre Taina înomenirii lui Dumnezeu?[1]

13. [Și adaugă:] Iar celor care L-au primit[2]. Ce a dăruit (Domnul) acestora? O, mare bună voire! Mare milostivire! Era Fiul Cel Unul-născut și nu a voit să rămână singur. Mulți oameni care nu au avut copii, adoptă la o vârstă înaintată pe cineva și împlinesc cu voința ceea ce nu au putut face prin cele ale firii. Aceasta fac oamenii. Dar dacă cineva are un singur fiu, e mai cumpătat din cauza lui, pentru că el singur va poseda totul, fără să fie nevoit să împartă moștenirea cu alții și să rămână mai puțin bogat. Nu așa a făcut Dumnezeu. Pe unicul Său Fiu pe Care El L-a născut și prin Care pe toate le-a făcut, pe acest Fiu Îl trimise în lume ca să nu fie singur, ci ca să aibă frați adoptivi. Căci noi nu ne-am născut din Dumnezeu, ca Cel Unul-născut, ci am fost înfiați, prin Harul Său. De fapt, (Fiul) Cel Unul-născut a venit pentru a șterge păcatele ce ne împiedicau de a fi înfiați; El Însuși i-a liberat și i-a făcut împreună-moștenitori pe cei pe care voia să-i facă frații Lui. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: Dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu[3], și iarăși: suntem moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos[4]. Lui nu I-a fost teamă de a avea împreună-moștenitori, pentru că moștenirea Sa nu sărăcește prin faptul că sunt mulți cei care o posedă. Ei înșiși devin moștenirea Sa, dat fiind că îi aparțin, iar El, la rândul Lui, devine moștenirea lor. Ascultă în ce fel oamenii devin moștenirea Sa: Domnul a zis către Mine: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut. Cere de la Mine și-ți voi da neamurile moștenirea Ta[5]. Iar El, la rândul Lui, cum devine moștenirea lor? Zice un psalm: Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu[6]. Și El să ne aparțină nouă, și noi să-I aparținem; El să ne “dețină”, ca Domn, noi să-L “deținem” ca mântuire, să-L “deținem” ca lumină. Ce a dat El, așadar, celor ce L-au primit? Le-a dat puterea să se facă fiii lui Dumnezeu, celor ce au crezut în numele Lui[7], pentru ca, ținându-se strâns de lemnul Crucii, să poată trece marea.

14. Dar cum se nasc aceștia? Pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu și frați ai lui Hristos, ei trebuie negreșit să se nască; dacă nu se nasc, cum pot deveni fiii lui Dumnezeu? Fiii oamenilor se nasc din trup și din sânge, din voia omului și din îmbrățișarea conjugală. Deci cum se nasc (fiii lui Dumnezeu)? Nu din sângiuri[8], zice evanghelistul, nici din sângele bărbatului și al femeii. În latină nu există “sânge” la plural, dar dat fiind că în greacă este pluralul, traducătorul a preferat să păstreze pluralul, sacrificând gramatica pentru a explica adevărul în așa fel încât să fie înțeles de toți. Dacă el ar fi pus “sânge” la singular, nu ar fi reușit să explice ceea ce voia, că, de fapt, oamenii se nasc din unirea sângelui bărbatului cu sângele femeii. Să vorbim, așadar, fără a ne teme de varga gramaticilor, pentru a exprima în mod solid și clar adevărul. Cine va reuși să înțeleagă nu ne va face vreun reproș sau s-ar arăta nemulțumit de explicație. Nu din “sângiuri”, nici din poftire (voință) trupească, nici din poftire (voință) bărbătească[9]. Femeia, aici, este numită trup (carne), pentru că, atunci când ea a fost creată, Adam a zis:Acum aceasta este os din oasele mele și trup (carne) din trupul (carnea) meu(mea).[10] Și Apostolul afirmă: Cel ce-și iubește femeia sa, pe sine se iubește; căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său[11]. Cuvântul carne este folosit, deci, aici, în locul femeii, precum se folosește uneori cuvântul duh pentru bărbat (soț). De ce? Pentru că el conduce, iar carnea e condusă; el trebuie să stăpânească, iar ea să slujească. Acolo unde trupul (carnea) stăpânește și duhul slujește, este o casă în neorânduială. Ce casă este mai rea decât aceea unde femeia are stăpânire asupra bărbatului? Rânduită este însă casa unde bărbatul stăpânește iar femeia ascultă. Deci drept este omul în care duhul stăpânește, iar trupul slujește.

15. Aceștia, deci, nici din poftire (voință) trupească, nici din poftire (voință) bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut[12]. Pentru ca oamenii să se nască de la Dumnezeu, mai întâi Dumnezeu S-a născut din ei. Astfel, Hristos este Dumnezeu, iar Hristos S-a născut din oameni. Nu a trebuit să caute pe pământ decât mamă, căci Tată avea deja, în cer. S-a născut din Tatăl Cel prin Care am fost creați; S-a născut din femeie Cel prin Care am fost recreați. Nu te mira, așadar, o, omule, că devii fiu prin har, pentru că te naști de la Dumnezeu, după Cuvântul Său. Cuvântul a voit să Se nască mai întâi din om, ca tu să ai siguranța de a te naște de la Dumnezeu și să poți să-ți spui: Nu fără motiv Dumnezeu a voit să Se nască din om. A făcut-o pentru că mă prețuia atât de mult încât să mă facă nemuritor și să se nască El, ca un muritor, pentru mine! De aceea, Evanghelistul, după ce a zis: de la Dumnezeu s-au născut, prevăzut uimirea, ba chiar înfricoșarea pe care un asemenea har le-ar fi trezit în noi, încât să ne facă să ni se pară incredibil ca să fie oameni născuți de la Dumnezeu, adaugă îndată, ca pentru a ne asigura: Și Cuvântul trup (carne) S-a făcut și S-a sălășluit întru noi[13]. Încă te mai minunezi că pot să se nască oameni de la Dumnezeu? Iată, că Dumnezeu Însuși S-a născut din oameni: Și Cuvântul trup (carne) S-a făcut și S-a sălășluit întru noi.

16. Și pentru că Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi, cu nașterea Sa ne-a dobândit “colirul” cu care să ne curățim ochii inimii, unde să putem vedea mărirea Sa prin umanitatea Sa. Pentru aceasta Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi. A vindecat ochii noștri. Și cum continuă (Evanghelia)? Și am văzut slava Sa[14]. Nimeni n-ar fi putut vedea slava Sa, dacă nu ar fi fost vindecat de înjosirea cărnii (trupului). Și de ce nu puteau să o vadă? Să mă asculte bunăvoirea voastră și să înțeleagă ceea ce spun. Praf și țărână intraseră în ochiul omului și îl răniseră încât nu mai putea privi lumina. Acest ochi bolnav trebuia îngrijit; fusese rănit de pământ și pământ este folosit pentru a-l vindeca. Colirul, ca orice alt medicament, nu este, în fond, decât pământ. Ai fost orbit de praf și cu praful vei fi vindecat; carnea te orbise, carnea te vindecă. Sufletul devenise trupesc (carnal) consimțind la poftele cărnii, de care ochiul inimii fusese orbit. Cuvântul trup S-a făcut; acest Doctor ți-a procurat colirul. Și din moment ce El a venit astfel încât să stingă cu carnea viciile cărnii și cu moartea să ucidă moartea, tocmai pentru aceasta, datorită efectului pe care l-a produs în tine Cuvântul făcut trup (carne), tu poți spune: Și am văzut slava Sa. Care slavă? Oare slava de a fi Fiul Omului? Dar aceasta este pentru El mai degrabă o umilire decât o slavă. Până unde a ajuns, așadar, privirea omului, vindecată prin intermediul cărnii? Și am văzut slava Sa – zice evanghelistul – slavăca a Unuia-născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Despre har și despre adevăr, dacă Domnul va îngădui, vom vorbi mai pe larg în altă parte a acestei Evanghelii. Pentru astăzi ajunge atât. Creșteți în Hristos, întăriți-vă în credință, privegheați îndreptându-vă (gândul) spre faptele bune și rămâneți credincioși lemnului Crucii, ce vă îngăduie să treceți marea.


[1]Fer. Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 2, 13-16.

[2]Cf. In. 1, 12.

[3]Gal. 4, 7.

[4]Rm. 8, 17.

[5]Ps. 2, 7-8.

[6]Ps. 15, 5.

[7]In. 1, 12.

[8]Cf. In. 1, 13.

[9]In. 1, 13.

[10]Fac. 2, 23.

[11]Ef. 5, 28; 29.

[12]In. 1, 13.

[13]In. 1, 14.

[14]In. 1, 14.

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com