„Acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post” – Omilia Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica a X-a după Rusalii


Hristos vorbește aici de toate neamurile de demoni, nu numai de demonii care stăpânesc pe lunatici. Si iată că le pune de mai înainte temeiul învățăturii despre post.

Să nu-mi spui mie de cazurile rare când unii au scos demonii şi fără post! Chiar dacă poți spune un caz sau două de oameni care să fi scos fără post pe demoni, îţi spun că este cu neputință ca un om, care trăiește in desfătări, să izbăvească pe cineva care suferă de o astfel de boală.

Pentru vindecarea unui om, care are o boală ca aceasta, este mai cu seamă nevoie de post.

– Dar dacă ai credință, pentru ce trebuie să mai şi postești? m-ar putea întreba cineva.

– Pentru că împreună cu credința postul ne dă mai mare putere. Postul sădeşte în sufletul omului filozofie, face din om înger, doboară puterile cele netrupeşti; dar nu postul singur, ci e nevoie şi de rugăciune; şi în primul rând de rugăciune.

Să-ţi arăt la câte bunătăți dă naştere rugăciunea unită cu postul! Omul care se roagă cum trebuie şi postește nu are nevoie de multe lucruri; iar omul care nu are nevoie de multe lucruri nu poate îndrăgi banii şi averile, ci este înclinat spre milostenie. Cel care postește este uşor şi înaripat; se roagă cu mintea trează, postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu, smerește sufletul îngâmfat. De aceea şi apostolii posteau aproape totdeauna. Cel care se roagă şi postește are două aripi şi este mai uşor decât vântul. Când se roagă nu cască, nu se întinde, nu amorțește, cum pățesc cei mai mulți, ci este mai iute ca focul şi este mai presus de pământ. De aceea mai cu seamă unul ca acesta este duşman şi vrăjmaș demonilor. Nimic nu este mai puternic ca un om care se roagă cum trebuie. Dacă o femeie a avut puterea să înduplece pe un judecător crud, care nici de Dumnezeu nu se temea şi nici de oameni nu se rușina, cu mult mai mult va atrage asupra sa mila lui Dumnezeu cel care se roagă neîncetat Lui, care-şi înfrânează pântecele şi alungă de la el desfătarea şi îmbuibarea.

Dacă îţi este trupul neputincios şi nu poţi posti neîncetat, nu îţi este neputincios ca să te rogi, nici fără putere ca să disprețuiești poftele pântecelui. Chiar dacă nu poţi să postești, totuşi poţi să nu te îmbuibezi. Nu-i puțin lucru şi acesta, nici departe de post, ci în stare să pună capăt furiei diavolului. Că nimic nu este atât de plăcut diavolului, ca desfătarea şi beția, pentru că ele sunt izvorul şi mama tuturor păcatelor. Cu beția şi îmbuibarea i-a făcut odinioară diavolul pe iudei să se închine la idoli. Cu ele a aprins în sodomeni pofte nelegiuite, că spune profetul: “Aceasta este fărădelegea sodomenilor, se răsfățau întru mândrie, în îmbuibare cu pâine şi în desfătări”. Cu ele a pierdut diavolul pe nenumărați alţii şi i-a aruncat în iad.

 (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIMBOR, București, 1994)

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-ioan-gura-de-aur-despre-vindecarea-lunaticului/


Hits: 226

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com