Ne împărtăşim cu pâine şi vin şi primim pe Însuşi Dumnezeu

“Tainele din faţa noastră nu sunt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu suntem decât slujitorii; El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în PSB, vol. 23, p. 935)

„Poate vei spune: Eu văd altceva; ce tot îmi spui că primesc trupul lui Hristos? Încă şi aceasta ne-a rămas s-o mai dovedim. Cât de multe exemple să folosim pentru aceasta? Să dovedim că nu este ceea ce natura a alcătuit, ci ceea ce binecuvântarea (Domnului) a sfinţit şi că mai mare este puterea binecuvântării decât a naturii, pentru că prin binecuvântare natura însăşi se schimbă.

Moise ţinea în mână o nuia; a aruncat-o şi s-a făcut şarpe. A apucat apoi coada şarpelui şi ea s-a prefăcut din nou în nuia81.

Vezi deci că prin harul proorocului de două ori s-a schimbat şi natura şarpelui şi cea a nuielii? Fluviile Egiptului curgeau ducând ape curate; dar, deodată a început să ţâşnească sânge din vinele izvoarelor, încât nu mai era apă de băut în fluvii. Dar la rugăciunea proorocului a încetat sângerarea apelor, iar firea apelor a revenit la loc82. Poporul evreu era împresurat din toate părţile,  dintr-o latură fiind învăluit de egipteni, dintr-alta închis de mare; dar Moise a ridicat nuiaua, apele s-au despărţit şi au încremenit în chip de ziduri, iar între valuri s-a ivit cale de mers cu piciorul83. Iordanul, întors înapoi, a curs, împotriva firii, spre locul izvorului său84. Oare nu este limpede că firea, atât a valurilor mării, cât şi a apelor curgătoare, a fost schimbată?

Poporul evreu era însetat; Moise a lovit atunci stânca şi din stâncă a ţâşnit apă85. Oare, nu a lucrat harul împotriva firii, aşa încât stânca să verse apa pe care n-o avea din fire? Merra era un râu cu apă tare amară, aşa încât poporul însetat nu putea să bea; Moise a aruncat atunci un lemn în apă, iar apele şi-au pierdut amăreala lor naturală, căci pătrunzându-le harul, le-a făcut dintr-o dată bune de băut86. Pe vremea proorocului Elisei, unuia dintre fiii proorocilor i-a căzut în apă fierul securii şi pe dată s-a scufundat. Cel ce pierduse securea a rugat pe Elisei; acesta a aruncat un lemn în apă şi fierul a plutit pe deasupra87. Ştim, desigur, că şi aceasta s-a făcut împotriva firii, căci materia fierului este mai grea decât lichidul apelor.

Ne dăm deci seama că harul are mai multă putere decât firea. Şi totuşi, încă mai socotim harul ca (fiind) al binecuvântării profetice? Dar dacă o binecuvântare omenească a avut atâta putere încât a schimbat firea, ce vom zice despre sfinţirea dumnezeiască însăşi, unde operează chiar cuvintele Stăpânului mântuitor? Căci taina aceasta, pe care o primeşti, se săvârşeşte prin cuvintele lui Hristos. Căci dacă cuvintele (rugăciunii) lui Ilie proorocul au avut atâta putere încât au făcut să se coboare foc din cer, oare, nu vor avea putere cuvintele lui Hristos să schimbe forma lucrurilor?

Ai citit despre facerea lumii întregi: Fiindcă El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-a zidit88. Aşadar, cuvintele lui Hristos, care au avut puterea de a face din nimic ceea ce nu era, să nu poată ele să schimbe pe cele ce sunt în ceea ce nu erau? Căci doar nu înseamnă mai puţin să dai fiinţă lucrurilor decât să le schimbi firea.

De ce ne folosim de argumente? Să ne folosim de propriul său exemplu şi să dovedim adevărul tainei prin exemplul întrupării. Oare s-au petrecut lucrurile potrivit naturii atunci când Domnul Iisus se năştea din Fecioara Maria? Dacă cercetăm rânduiala firii, a fost dat ca femeia să zămislească împreunându-se cu bărbatul. Este limpede deci că Fecioara a născut în afară de rânduiala firii. Şi acest trup, pe care îl avem (la Sfânta Euharistie), este tot din Fecioară. De ce, dar, cauţi rânduiala firii în trupul lui Hristos, când Domnul Iisus însuşi S-a născut din fecioară peste fire? Este adevăratul trup al lui Hristos, care a fost răstignit, care a fost îngropat, este real; cu adevărat deci este taina trupului Său.

Domnul Iisus însuşi strigă: Acesta este trupul Meu; înainte de binecuvântarea cuvintelor dumnezeieşti, altfel se numeşte pâinea, dar după sfinţire devine trup. El însuşi îl numeşte sângele Său; înainte de sfinţire i se spune altfel, dar după sfinţire se preface în sânge. Şi tu spui: Amin, adică adevărat este! Ceea ce spune gura să mărturisească cugetul lăuntric; ceea ce spune cuvântul, să o simtă inima.”

(Sf. Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul IX, 50-54, în PSB, vol. 53, p. 22-23)

81     Ieş. IV, 30; VII, 9 ş.u.

82     Ieş. VII, 20 ş.u.

83     Ieş. XIV, 21 ş.u.

84     Iosua III, 15, ş.u.; Ps. CXIII, 5

85     Ieş. XVII, 6

86  Ieş. XV, 23 (vezi în urmă, la cap. III, 14)

87  IV Regi VI, 5 ş.u.

88  Ps. CXLVIII, 5

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com