Am văzut Lumina cea adevărată?

Prin Sfânta Împărtășanie Iisus Hristos Dumnezeu intră în lăuntrul nostru ca într-un mormânt, ca lumina în întuneric, ca viață (prin apă) în florile ofilite, ca mâncarea și băutură în trupul și în sângele nostru. Prin Sfânta Cuminecătură, Dumnezeu ne iartă de toate păcatele, ne curățește, ne luminează și ne sfințește. Prin Sfânta Cuminecătură Iisus Hristos ne înnoiește și ne înviază; înnoiește în noi minunea Învierii Lui. De aceea fiecare împărtășire înseamnă învierea Domnului și totodată învierea noastră.

„După împărtășanie, fiecare credincios își șterge buzele cu acoperământul (ștergarul), sărută Sfântul Potir, se închină și se duce la locul lui, mulțumind bunului Dumnezeu. La început, creștinii mireni se împărtășeau ca și preoții, mai întâi cu Trupul, apoi cu Sângele Domnului. Ba își puteau duce și acasă Sfintele Taine, ca la nevoie, în vreme de prigoane și la primejdii de moarte, să se poată singuri împărtăși. Aceste chipuri de împărtășanii, dând naștere la neorânduieli și chiar la pângăriri (profanări, sacrilegii și alte abuzuri), au fost oprite și înlocuite cu forma de împărtășim numai de către preot și cu linguriță, care închipuiește cleștele cu care serafimul a luat de pe jertfelnicul din cer cărbunele aprins cu care a atins buzele profetului Isaia și l-a curățit de păcate: «Și unul din Serafimi a fost trimis la mine; el avea în mână un cărbune pe care-l luase cu cleștele de pe jertfelnic. Și l-a atins de gura mea și a zis: Iată, acesta s’a atins de buzele tale și-ți va șterge fărădelegile, iar păcatele tale le va curăța». (Isaia 6,6-7). Astăzi neorânduiala se arată în lipsirea credincioșilor de la Sfânta Împărtășanie. Sunt biserici în care, aproape anul întreg, cuvintele de chemare la împărtășim: «Cu frică de Dumnezeu… să vă apropiați» răsună în gol, ca în pustiu, că nu se apropie nimeni de Sfântul Potir. Mare scădere, pagubă sufletească și… ticăloșie din partea noastră. Sfârșindu-se împărtășirile, ca toți credincioșii împărtășiți sau neîmpărtășiți să fie umbriți de puterea harului ceresc, ca pe toți să-i îndrepteze, să-i sfințească și să-i ocrotească, preotul binecuvântează poporul întreg cu Sfânta Cuminecătură, zicând cu glas mare, de rugăciune: «Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta» (Psalmi 27,12).

Făgăduința că neamurile pământului vor fi date de moștenire Fiului de către Tatăl este cuprinsă în prorocia din psalmul 2,7: «Cere de la Mine și-ți voi da neamurile de moștenire» (vezi și Psalmii 21,30; 81,8; 105,5; Zaharia 9,11; Luca 20,14; Evrei 1,2).Toți creștinii, tot neamul omenesc răscumpărat prin jertfa de pe Golgota, formează moștenirea Fiului; toți sunt fiii și moștenitorii împărăției lui Dumnezeu (Romani 8,16-17). Cu împărtășirea preoților și a credincioșilor, încheiată cu binecuvântarea credincioșilor din biserică prin Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie și-a atins și desăvârșit scopul: Cina cea de Taină este săvârșită, Sfânta Jertfă este adusă, roadele ei sunt împărtășite, sfințirea sufletelor este dăruită; înnoirea și învierea omului este făcută, nemurirea este garantată; unirea cu Dumnezeu este împlinită. Ce ne mai rămâne, după atâtea mari daruri, decât să ne dăm seama de primirea lor, ca să le facem vădite și rodite în viață, iar aici cât mai petrecem în Sfânta Biserică să mulțumim Bunului Dumnezeu din toată inima pentru revărsarea lor și astfel să încheiem Sfânta Liturghie cu rugăciunile de mulțumire care se rostesc după Sfânta Împărtășanie.

Toate cântările, rugăciunile și lucrările Sfintei Liturghii de aici încolo până la sfârșit sunt tot atâtea mulțumiri și laude aduse lui Dumnezeu pentru Darurile primite. Înălțați cu gândul la Hristos Dumnezeu, care la înălțarea de pe muntele Măslinilor și-a binecuvântat ucenicii (Luca 24,50) încântați de bucuria mântuirii și a moștenirii împărăției cerurilor, că Dumnezeu i-a înfiat și a făcut din ei propria Lui moștenire la binecuvântarea cu Sfânta Cuminecătură credincioșii răspund împreună cu strana, cântând cu mulțumire: «Am văzut Lumina cea adevărată (binefacerile mântuirii), primit-am Duhul cel ceresc, aflat-am credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi». Cântarea aceasta, luată din Vecernia Rusaliilor, o cântau se spune, vechii creștini după primirea Sfântului Botez, preamărind pe Dumnezeu pentru darurile primite. Pentru aceleași daruri primite de la Hristos ne rugăm și mulțumim și acum, după Sf. Împărtășanie”.

(Preot Ilarion V. Felea, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Fundația Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă, 2012, pp. 195-196.)

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com