Folosul primirii Sfintei Împărtăşanii (Cuminecături, Euharistii)

 „Sârguiţi-vă, dar, să vă adunaţi mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Când vă adunaţi des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinţei voastre se risipeşte prăpădul lui.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap. XIII, 1, în PSB, vol. 1, p. 193-194)

„În chip analog vinul se amestecă cu apa, iar Duhul cu omul; unul, amestecul de vin cu apă, hrăneşte spre credinţă; celălalt, Duhul, conduce spre nemurire; şi iarăşi, amestecul celor două, a băuturii şi a Cuvântului, se cheamă euharistie, har lăudat şi frumos; iar cei care se împărtăşesc cu credinţă îşi sfinţesc şi trupul şi sufletul, pentru că voinţa Tatălui amestecă în chip tanici, cu Duhul şi cu Cuvântul, acest amestec dumnezeiesc, care este omul.” (Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 20.1., în PSB, vol. 4, p. 241)

„(…) Aşa cum pâinea corporală, când este introdusă în corpul celui nutrit, se preface în substanţa acestuia, tot aşa şi pâinea cea vie, care coboară din cer, primită de minte şi suflet, împărtăşeşte putere celui care caută hrana în ea, fiind pâinea spre fiinţă pentru care ne rugăm.” (Origen, Despre rugăciune, XXVII,  9, în PSB, vol. 7, p. 261)

 „Pâinea cea de toate zilele sau cea spre fiinţă (…) aduce sufletului sănătate, bunăstare şi putere, dar împărtăşeşte şi propria-i nemurire celui ce se hrăneşte cu ea, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este El însuşi nemuritor.

Această pâine de toate zilele mi se pare că a fost numită de Scriptură pomul vieţii şi cine întinde mâna spre ele şi va lua din el va trăi în veci. Şi cu o a treia numire acest pom este numit, de către Solomon, înţelepciunea lui Dumnezeu, atunci când zice Pom al vieţii este ea pentru cei ce stăpânesc înţelepciunea, iar cei ce se sprijină pe ea, ca pe Domnul, sunt fericiţi321.” (Origen, Despre rugăciune, XXVII,  10, în PSB, vol. 7, p. 262)

 „Cel care ia din pâinea cea spre fiinţă îşi întăreşte inima şi se face fiu al lui Dumnezeu”. (Origen, Despre rugăciune, XXVII,  12, în PSB, vol. 7, p. 263)

„(…) Odată hrănită şi adăpată cu Euharistie, aripa sufletului se reface şi, după prea înţeleptul Solomon, «face aripi ca un vultur care se întoarce spre cer, vechea lui patrie».” (Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VI-a, Cap. XLIV, în PSB, vol. 9, p. 407)

„Căci toţi, împărtăşindu-ne de El, ne facem un trup, având pe Domnul cel unul în noi.” (Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al Treilea împotriva arienilor, XXII, în PSB, vol. 15, p. 348)

„Dar când auzi că în vremea aceea, Domnul a izbăvit sufletele din iad şi din întuneric şi coborând la iad a făcut un lucru minunat, să nu socoţi că aceste lucruri sunt departe de sufletul tău.

(Într-adevăr), primind omul (sfaturile) celui viclean, moartea are în stăpânire sufletele (urmaşilor) lui Adam şi ţine închise gândurile sufletului. De aceea, când auzi (vorbindu-se) despre morminte să nu te gândeşti numai la cele ce se văd, pentru că inima ta este o groapă şi un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutăţii şi îngerii lui se cuibăresc în el, fac drumuri şi cărări pe care puterile lui satan (intră) şi se plimbă în mintea şi în cugetele tale, (care atunci) nu este (sufletul tău), un iad, o groapă şi un mormânt, iar tu nu eşti mort pentru Dumnezeu? Acolo, în suflet, a ascuns satan argintul cel fără de preţ; acolo a semănat seminţele amărăciunii, pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi şi l-a făcut izvor de apă murdară.

(Împărtăşindu-ne, deci, cu trupul lui Hristos), Domnul intră în sufletele celor care Îl caută, intră în adâncul iadului inimii şi acolo porunceşte inimii zicând: Scoate afară sufletele cele închise. El sfarmă pietrele cele grele, care zac deasupra sufletului, deschide mormintele şi eliberează din temniţa cea întunecoasă sufletul, care este mort cu adevărat. (Să presupunem) că un om este legat cu lanţuri de mâini şi de picioare şi vine cineva care îi dezleagă lanţurile şi-l lasă liber să meargă unde voieşte; la fel (dezleagă) Domnul şi sufletul cel legat cu lanţurile morţii, îi eliberează mintea şi-i dă drumul să se odihnească în aerul cel dumnezeiesc.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omil. XI, 10-12, în PSB, vol. 34, p. 139-140)

“Să ne atingem şi noi de poalele hainei Lui! Dar, mai bine spus, dacă vrem putem să-L avem pe Hristos în întregime. Şi acum trupul Lui stă în faţa noastră; nu numai haina Lui, ci şi trupul Lui. Nu numai ca să ne atingem de El, ci să-L şi mâncăm şi să ne şi săturăm. Să ne apropiem deci de El, cu credinţă, fiecare cu boala lui! Dacă ei care s-au atins de poalele hainei Lui au atras o atât de mare putere, cu mult mai mult noi, care-L ţinem în întregime!”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia L, II, în PSB, vol. 23, p. 582)

„Căci cel ce mănâncă se face asemenea cu chipul mâncării.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, Omilia XV, în PSB, vol.29, p. 318)

„ (…) acest trup, făcut nemuritor prin puterea lui Dumnezeu, o dată introdus în noi, schimbă şi transformă întreg trupul nostru după măsura Aceluia. După cum, dacă organismul nostru înghite un medicament dăunător sănătăţii, întreg trupul se slăbănogeşte, tot aşa, prin cuminecare, acel Trup nemuritor transformă întreaga făptură a noastră în făptură dumnezeiască.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăţământul religios, cap. 37, în PSB, vol.30, p. 338)

„Şi chiar dacă intrând şi ieşind din trup hrana aduce o oarecare întărire corpului prin care a trecut, cu atât mai mare va fi participarea acelei hrane care rămâne şi se păstrează în veci neschimbată şi care ţine viu şi pe cel împreună cu care trăieşte.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre pruncii morţi prematur, către Hierios, Preliminarii, în PSB, vol.30, p. 417)

„Căci pentru cei slabi şi moi El devine pâine, care întăreşte inima omului, iar pentru cei obosiţi de grijile acestei vieţi, şi pentru aceasta însetaţi, El devine vin, care înveseleşte inima omului.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre desăvârşire, către monahul Olimpiu, în PSB, vol.30, p. 465)

„Cunoscând că Hristos este numit de Sfântul Apostol Pavel piatră, ne va fi de mare folos, fiindcă ne va ajuta să ne întărim viaţa noastră în virtute şi să rămânem neschimbaţi în ea, stăruind neclintiţi în răbdare de-a lungul suferinţelor şi arătându-ne puternici şi hotărâţi cu sufletul, împotriva oricărei năvăliri a păcatului. Căci numai prin aceasta şi prin altele de felul acesta vom putea fi şi noi ca piatra, căutând să înfăptuim în viaţa noastră cea schimbătoare şi neschimbabilitatea şi nemutabilitatea Stăpânului nostru.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre desăvârşire, către monahul Olimpiu, în PSB, vol.30, p. 466)

„Căci s-a rânduit celor ce s-au sfinţit prin apă, adică în sfântul botez, să fie binecuvântaţi prin Hristos. Pentru că El este pâinea vie, El Cel ce S-a pogorât din cer şi a dat viaţă lumii480.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr, Cartea a Douăsprezecea, în PSB, vol. 38, p. 420)

„Şi mănâncă mielul cu mijloacele încinse, cu picioarele încălţate şi având toiege în mâini, şi, simplu vorbind, aflându-se în înfăţişarea celor ce obişnuiesc să plece la drum (Ieşire 12, 1-16). Şi aceasta, pe bună dreptate. Căci ne vom împărtăşi de Hristos în chip sfânt şi curat, de vom fi gata de-a ne muta spiritual şi oarecum grăbiţi să ieşim din împrăştierile acestei lumi şi râvnind să trecem la tot ce e bun. Pentru că nu ne-am obişnuit să zăbovim în cele vremelnice, ci alergăm cu bărbăţie la cele neclătinate şi statornice. Şi despărţindu-ne de necurăţiile trupeşti, ne ridicăm la frumuseţea duhovnicească, aducându-ne aminte de Hristos, Care zice: Sculaţi-vă, să mergem de aci (Ioan 14, 31). Pentru aceasta iau, cei ce mănâncă mielul ca chip (tip) al lui Hristos înfăţişarea cuvenită celor ce obişnuiesc să plece la drum627.

Pe lângă aceasta, trebuie să se mănânce în grabă. Pentru că a pasca Domnului, adică trecere sau sacrificiu pentru trecere. Căci venind timpul, în care trebuie să trecem de la răutatea lumească la săvârşirea celor plăcute lui Dumnezeu, dacă n-am face aceasta în toată graba, ci am întârzia şi ne-am lăsa reţinuţi de cele vechi, ca unii ce suntem lipiţi încă de cele rele, cum ne-am face un lucru din cele mai primejdioase?628 De aceea zice dumnezeiescul Pavel: Alergaţi ca să apucaţi (I Cor. 9, 24). Deci trebuie să mergem spre împărtăşirea de Hristos prin credinţă, călcând peste toată zăbava, nelăsându-ne împiedicaţi de nici o şovăială, ci cu toată graba. Căci numai aşa vom trece de la păcate la îndreptare, din moarte la viaţă, şi ştergând urâciunea robiei, vom dobândi harul strălucitor al înfierii629.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr,  Cartea a Şaptesprezecea, în PSB, vol. 38, p. 580)

„(…) «Cel ce mănâncă trupul Meu», zice, «şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el». Căci precum, dacă cineva uneşte o ceară cu altă ceară, va vedea desigur pe una în alta, la fel, socotesc, şi cel ce primeşte trupul Mântuitorului nostru Hristos şi bea cinstitul Lui sânge, cum zice El însuşi, se face una cu El, amestecându-se şi unindu-se cu El prin împărtăşire, întrucât el se află în Hristos şi Hristos, în el751. Aşa ne-a învăţat Hristos şi în Evanghelia după Matei, zicând: «Asemenea este împărăţia cerurilor cu un aluat, pe care, luându-l o femeie, l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată» (Mt. 13, 33). Cine e deci femeia şi care este înţelesul măsurilor numite, sau ce este în general măsura se va spune la locul potrivit. Acum vom spune numai ce este aluatul. Precum zice Pavel, că «puţin aluat dospeşte toată făina» (I Cor. 5, 6), aşa cea mai mică binecuvântare amestecă tot trupul nostru cu ea şi îl umple de lucrarea ei şi aşa Se face prezent în noi Hristos, şi noi în El. Şi va avea dreptate să spună cineva că aluatul este în toată făina, şi făina se face prezentă în tot aluatul752.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în PSB, vol. 41, p. 412-413)

„(…) gândeşte-te să duci o viaţă binecredincioasă şi, aşa crezând, te vei împărtăşi de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbeşte legea care stăpâneşte sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile, neţinând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe nişte bolnavi. Căci întăreşte pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care îşi pune sufletul pentru oile Sale.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în PSB, vol. 41, p. 413)

 „Oare prin împărtăşirea de Sfântul Lui trup nu vine în noi şi trupeşte Hristos? Deci socotesc că vorbeşte drept. Căci scrie Pavel că neamurile «sunt împreună-moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşe ale făgăduinţei, în Hristos Iisus» (Efes. 3, 6). În ce mod s-au arătat ca un trup? Învrednicindu-se să se împărtăşească de binecuvântarea cea tainică (de Sfânta Împărtăşanie), s-au făcut un trup cu El, ca şi fiecare dintre Apostoli. Şi pentru care pricină le-a numit mădulare ale lui Hristos, mai bine-zis mădulare ale tuturor celor ale Sale?1760 Fiindcă scrie: «Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!» (I Cor. 6, 15). Dar şi Mântuitorul însuşi zice: «Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el» (In 6, 56). Din aceasta se poate vedea că Hristos nu spune că va fi în noi numai printr-o relaţie înţeleasă ca o simţire în noi, ci ca o împărtăşire prin fire. Căci aşa precum, dacă cineva ar imprima o ceară în altă ceară şi le-ar face să se topească împreună prin foc, face din amândouă ceva unic, aşa ne unim şi noi cu El, prin împărtăşirea de trupul lui Hristos şi de cinstitul Lui sânge, şi El este în noi, şi noi în El. Căci nu s-ar putea să fie altfel făcuţi vii cei ce obişnuiesc să se corupă, dacă nu s-ar întipări în ei trupeşte trupul Vieţii după fire, adică al Unuia-Născutului.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în PSB, vol. 41, p. 928-929)

„(…) «Este un trup şi un Duh» (Efes. 4, 4), pentru că cei mulţi sunt un trup în Hristos, fiindcă toţi ne împărtăşim dintr-o pâine1948.” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în PSB, vol. 41, p. 1034)

 „(…) Orice suflet, care primeşte acea pâine coborâtă din cer, este casa pâinii, adică pâinea Lui Hristos, suflet care se hrăneşte în tăria pâinii cereşti locuitoare în sine şi care se întăreşte în inimă. De aceea Pavel zice: Căci toţi o singură pâine suntem (I Cor. 10, 17). Orice suflet credincios este Betleem, precum se zice Ierusalim, care are pacea şi liniştea Ierusalimului de sus, din cer. Este adevărata pâine, care, frântă şi făcută bucăţi, satură pe toţi.” (Sf. Ambrozie al Milanului,  Scrisori, scrisoarea  a LXX-a,  13, în PSB, vol. 53, p. 284)

„(…) Sufletul a început să zămislească şi să se formeze în el Hristos, fiindcă a primit venirea Lui şi se hrăneşte din bogăţiile Lui, pentru ca nimic să nu-i lipsească, pentru ca şi alte suflete văzându-l să se întoarcă pe calea mântuirii.” (Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea  a LXX-a,  16, în PSB, vol. 53, p. 285)

 „(…) Tovărăşia cu trupul lui Hristos te face părtaş împărăţiei cereşti.” (Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea  a LXXVI-a,  3, în PSB, vol. 53, p. 301-302)

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com